MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 13 IUNIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (B. Decese, Sărbatori); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Iată ce spune Ev Matei 6, 2-3 despre milostenie:

2. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.  
3. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta. 

B.

Decese

·         1036: A murit califul  Ali az-Zahir  (n. 1005). Alī az-Zahir (nascut pe 20 iunie 1005), a fost al şaptelea calif din dinastia fatimizilor (1021-1036). Az-Zahir  a venit in fruntea Califatului  după dispariţia tatălui său,  Tāriqu-Hakim bi Amr al-lah. A intretinut relaţii bune cu Imperiul Bizantin, deşi suzeranitatea asupra cetatii  Alep i- a fost contestata. Pentru a îmbunătăţi relaţiile cu Bizanţul şi  cu supusii sai creştini, califul  Alī az-Zahir a autorizat reconstruirea Bisericii Sfântului Mormânt, distrusa  în 1009, în urma unui  tratat cu împăratul bizantin Romanus III. lucrările  de construcţie , finanţate de către bizantini, nu au inceput decat  în 1042. După  ce Alī a murit de ciumă  la 13 iunie 1036, fiul său a devenit  al optulea calif  sub numele de tron al-Mustansir .
* 1676: Henriette Adelaide de Savoia (Enrichetta Adelaide Maria; 6 noiembrie1636 - 13 iunie 1676), a fost soția electorului de Bavaria Ferdinand Maria. A avut o mare influență asupra soțului ei.

Născută la Castelul del Valentino din Torono, ea a fost prima născută din cele două gemene; sora ei Caterina Beatrice de Savoia a murit la Torino la 26 august 1637. La 7 octombrie 1637 ea și-a pierdut și tatăl, Victor Amadeus I, Duce de Savoia, când avea doar un an. Mama ei a fost Christine Marie a Franței, care era fiica regelui Henric al IV-lea al Franței și a reginei Maria de Medici. După decesul tatălui ei, mama ei a servit ca regentă de Savoia în numele a doi dintre frații Henriettei Adelaide: Francis Hyacinth (1632–1638), apoi Carol Emanuel al II-lea (1634–1675) după ce fratele cel mare a murit. Unchii ei, Prințul Maurice de Savoia și Thomas Francis, Prinț de Carignano, au intrigat împotriva cumnatei lor și a anturajului ei francez.

Când primul ei moștenitor, Francis Hyacinth, a murit în 1638, frații Maurice și Thomas au început, cu sprijin spaniol, războiul civil piemontez. Cele două părți au fost cunoscute ca "principisti" (susținători ai prinților) și "madamisti" (susținători ai "Madama Reale," regenta Christine). Cu ajutorul fratelui ei, regele Ludovic al XIII-lea al Franței, Marie Christine a putut să-și învingă cumnații.

La 8 decembrie 1650 Henriette s-a căsătorit cu Ferdinand Maria, moștenitor al Electoratului de Bavaria. Anul următor el a devenit Elector după moartea tatălui său, Maximilian.

Henriette Adelaide a avut o influență puternică asupra politicii externe bavareze în favoarea Franței. Aceasta a condus la o alianță între Franța și Bavaria împotriva Austriei. Una dintre rezultatele alianței a fost căsătoria dintre fiica cea mare a lui Henriette Maria Anna și vărul ei Louis, Delfin al Franței (le Grand Dauphin), în 1680.

Ea a avut un rol important în construirea Palatului Nymphenburg și a bisericii Theatine din München. Mulți artiști italieni au fost invitați la München, și ea a introdus, de asemenea, opera italiană la curtea bavareză.

Henriette a murit în 1676, la vârsta de 39 de ani, la München și a fost înmormântată la biserica Theatine.

Henriette Adelaide de Savoia

* 1877: Ludovic al III-lea (9 iunie 1806 – 13 iunie 1877), a fost al treilea Mare Duce de Hesse și de Rin, și a domnit din 1848 până la moartea sa. A fost succedat de nepotul său, Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse.

Ludovic al III-lea

Mare Duce de Hesse și de Rin

·         1886:  Regele Ludwig  al  II- lea  al Bavariei este găsit mort în lacul Starnberg sud de Munchen.  Ludovic al II-lea al Bavariei ( n.25 august 1845), a fost rege al  Bavariei din 1864 până în 1886. I se mai spune și „regele lebădă” sau „regele nebun”. Guvernul bavarez l-a declarat pe Ludovic al II-lea iresponsabil. Drept urmare, la 10 iunie, responsabilitățile regelui au fost transmise prințului moștenitor Leopold, unchiul lui Ludovic al II-lea. La 12 iunie Ludovic al II-lea a fost   pus sub pază la palatul Berg, de langa lacul Starnbergd. În seara zilei următoare a plecat la plimbare în parcul palatului împreună cu o cunoștință, prof.von Gudden. Cei doi au murit în aceeași seară în apele lacului, în apropiere de mal, într-un loc însă unde apa era foarte joasă. Au fost găsiți aproape de miezul nopții de către administratorul palatului Berg, un medic și un barcagiu, care deja îl căutau. Conform versiunii oficiale, prof. von Gudden a încercat cu forța să-l împiedice să se sinucidă, totuși mulți se îndoiesc de asta. Încă și azi mai circulă multe alte ipoteze, ca de exemplu aceea că regele Ludovic al II-lea ar fi încercat să fugă de sub pază, și atunci a fost împușcat. Pe baza unui jurnal secret, a unor scrisori și a stilului de viață al lui Ludovic II se știe că el nu a fost foarte interesat de sexul opus. E posibil să fi fost homosexual (și plin de remușcări din această cauză).

Ludwig și logodnica lui Sophie Charlotte, 1867

Marele stres al începutului domniei lui Ludovic fost presiunea de a produce un moștenitor. Ludovic al II-lea nu s-a căsătorit niciodată, dar în ianuarie 1867 s-a logodit cu ducesa Sophie Charlotte, sora împărătesei Elisabeta a Austriei („Sisi”), și deci verișoară a tatălui său. Din cauza înrudirii, în vederea căsătoriei au fost chiar nevoiți să procure o dispensă de la papa Pius IX. Totuși Ludovic al II-lea a amânat căsătoria, și încă în 1867 a renunțat total la ea, spre consternarea rudelor și a anturajului său regal. Nimeni nu a știut însă că Sophie Charlotte, după numai trei zile de la desfacerea logodnei, și-a găsit consolarea în brațele fiului unui fotograf din cercul cunoscuților. Mai târziu, Sophie s-a căsătoit cu Prințul Ferdinand, Duce de Alençon.

Pe baza unui jurnal secret, a unor scrisori și a stilului de viață al lui Ludovic II se știe că el nu a fost foarte interesat de sexul opus. E posibil să fi fost, într-o măsură, homosexual (și plin de remușcări din această cauză). S-a luptat toată viața pentru a-și suprima dorintele sexuale și să rămână fidel credinței sale romano-catolice.^[3] În timp ce homosexualitatea nu era pedepsită în Bavaria din 1813,^[4] Unificarea Germaniei în 1871 sub hegemonia prusacă a schimbat acest lucru.

De-a lungul domniei Ludovic a fost prieten apropiat cu câțiva bărbați, inclusiv maestrul său de echitație Richard Hornig (1843–1911), actorul maghiar Josef Kainz și curteanul Alfons Weber (n.c.1862).

Ludwig al II-lea al Bavariei spre sfârșitul vieții c. 1882

În ultimii ani ai vieții sale Ludovic al II-lea s-a retras din ce în ce mai mult din viața publică. Se închidea în palatul său Neuschwanstein ca să bea, ceea ce începuse să se răsfrângă și asupra înfățișării sale fizice. Își jignea propriii slujitori, dar și pe miniștrii săi și chiar și pe prieteni. S-a zvonit că la un moment dat a dorit și să se amestece în mijlocul poporului, ceeace se aranja la o crâșmă mai izolată, unde Ludovic II apărea incognito, îmbrăcat ca om simplu. Dar acolo putea să aibă și accese de furie și să dea lumea afară din crâșmă cu violență.

În 1874 a fost pentru ultima dată la München, pentru procesiunea tradițională de Corpus Christi (Fronleichnam). Ultima apariție în public, semioficială, a fost cea de la proba generală a primului festival muzical „Richard Wagner” de la Bayreuth din 1876. În 1881 a făcut o călătorie în Elveția de trei săptămâni împreună cu un nou prieten, actorul Josef Kainz. Începu apoi să nu mai doarmă nopțile și să se plimbe noaptea prin parcurile palatului. Din cauza datoriilor din ce în ce mai mari unele construcții de palate au trebuit întrerupte sau chiat oprite.

La începutul lui 1886 consiliul de miniștri nu i-a mai aprobat creditul de 6 milioane de guldeni pe care-l ceruse. Ludovic II i-a cerut atunci părerea lui Bismarck, care l-a sfătuit să poruncească miniștrilor săi să înainteze cererea sa la parlament (Landtag-ul bavarez). Dar în loc de aceasta, guvernul bavarez a pornit demersuri pentru ca să fie declarat iresponsabil.

* 1900: Petru al II-lea, Mare Duce de Oldenburg (germană Nikolaus Friedrich Peter; 8 iulie 1827–13 iunie 1900) a fost Mare Duce de Oldenburg din 1853 până în 1900.

Ducele Nikolaus Friedrich Petru a fost singurul fiu al lui Augustus, Mare Duce de Oldenburg și a celei de-a doua soții, Prințesa Ida de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym. S-a născut la 8 iulie 1827 la Oldenburg.^[1]

La 10 februarie 1852, Petru s-a căsătorit cu verișoara sa de gradul doi, Elisabeta de Saxa-Altenburg.^[2] Ea era a patra fiică a lui Joseph, Duce de Saxa-Altenburg și a Ducesei Amelia de Württemberg și sora reginei Maria a Hanovrei și a Marii Ducese Alexandra Iosifovna a Rusiei.

Au avut doi fii, Frederic Augustus (născut în 1852) și George (născut în 1855).

Petru i-a succedat tatălui său ca Mare Duce în 1853.^[2] Petru a condus marele ducat care avea o populație de aproape 800.000.^[2]

Familia lui Petru a avut legături cu familia imperială rusă (ambele erau descendenți ai lui Christian Albrecht de Holstein-Gottorp), astfel că el s-a aliat cu Rusia împotriva Austriei în timpul războiului din Crimeea. În timpul primului război Schleswig-Holstein, el a cerut o parte din teritoriile capturate de Prusia, dar a cedat în 1866 cererea sa asupra ducatelor.^[1] În anul următor, el a creat un model compact militar cu Prusia, în care trupele sale au fost încorporate în Corpul Prințului Friedrich Karl al Prusiei în timpul războiului franco-prusac.^[1]

În 1896, soția lui Elisabeta a murit.^[3] Ea a murit la un an după nora lor, Elisabeta Anna.

După ce a suferit de probleme cardiace, medicii i-au recomandat lui Petru o călătorie lungă în străinătate.^[4] A murit anul următor, la 13 iunie 1900 la reședința sa de vară de la Rastede.^[1] A fost succedat ca Mare Duce de fiul său cel mare, Frederic Augustus.

Petru al II-lea

Mare Duce de Oldenburg

* 1905: Arhiducele Joseph Karl de Austria (germană (Erzherzog) Joseph Karl (Ludwig) von Österreich; 2 martie 1833 – 13 iunie 1905) a fost membru al dinastiei Habsburg. A fost al doilea fiu al Arhiducelui Joseph, Palatin al Ungariei (al 7-lea fiu al împăratului Leopold al II-lea) și a Ducesei Maria Dorothea of Württemberg.

Ca mulți membri ai familiei regale, Arhiducele Joseph Karl, a urmat o carieră militară. A devenit general maior în armata austriacă în 1860. De asemenea, a fost Palatin al Ungariei după decesul fratelui său vitreg Stephen, care nu avea moștenitori.

Arhiducele a fost interesat limba romani și ocazional a scris despre acest subiect lui Albert Thomas Sinclair, un avocat american care împărtășea aceeași pasiune.

La 12 mai 1864, la Coburg, Arhiducele Joseph s-a căsătorit cu Prințesa Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha (1846-1927), fiica cea mare a Prințului August de Saxa-Coburg și Gotha și a Prințesei Clémentine de Orléans. Au avut șapte copii:

• Arhiducesa Elisabeth Klementine Klothilde Maria Amalie de Austria (18 martie 1865–7 ianuarie 1866)
• Arhiducesa Maria Dorothea Amalie de Austria (14 iunie 1867–6 aprilie 1932)
• Arhiducesa Margarethe Klementine Maria de Austria (6 iulie 1870–2 mai 1955)
• Arhiducele Joseph August Viktor Klemens Maria de Austria (9 august 1872–6 iulie 1962)
• Arhiducele László Philipp Marie Vincent de Austria (16 iulie 1875–6 septembrie 1895)
• Arhiducesa Elisabeth Henriette Klothilde Maria Viktoria de Austria (9 martie 1883–8 februarie 1958)
• Arhiducesa Klothilde Maria Amalie Philomena Raineria de Austria (9 mai 1884–14 decembrie 1903)

Arhiducele Joseph Karl

* 1980: Nicolae Mărgineanu (n. 22 iunie 1905, Obreja, în apropiere de Blaj – d. 13 iunie 1980, Cluj) a fost un psiholog român. A publicat studii de psihologie a persoanei, psihometrică, psihologie matematică, psihologie a științei, psihologie aplicată în marea industrie. A fost tatăl regizorului Nicolae Mărgineanu și al doamnei Daniela Țăranu, soția academicianului clujean Cornel Țăranu.

Nicolae Mărgineanu a urmat școala primară din Blaj. Licență în 1927 și doctorat în filosofie, specialitatea psihologie în 1929 al Universității Regele Ferdinand I din Cluj, cu mențiunea "magna cum laude", fiind îndrumat de profesorul Florian Ștefănescu-Goangă. Ulterior a efectuat stagii post universitare de specialitate la Leipzig, Berlin, Hamburg, în 1929, la Paris, în 1930 și la Londra, în 1935. S-a reîntors în țară și a ocupat catedra de psihologie a Universității "Regele Ferdinand I" din Cluj. A fost de asemenea cercetător științific și bursier al fundației Rockefeller la Universitățile Duke, Yale, Columbia și Chicago în perioada 1932-1943.

Între 1926-1947 a urcat în ierarhia universitară de la preparator la conferențiar la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității Regele Ferdinand I din Cluj.

Nicolae Mărgineanu a fost închis în anul 1948, pentru activitatea sa în Asociația Româno-Americană (A.R.A.), ce a constat într-o serie de conferințe susținute în America și în informarea părții americane din cadrul Comisiei Aliate de Control despre situația Transilvaniei; cu alte cuvinte, a ajuns în închisoare fiindcă și-a folosit talentul persuasiv pe lângă americani pentru ca Transilvania să revină României.

Între 1971-1980 a fost profesor suplinitor al fostei sale catedre. În 1971 devine profesor invitat la Universitatea din Bonn. În 1972 devine profesor invitat la Universitatea din Hamburg. Invitat al fundației Rockefeller în anii 1979-1980. Diagnosticat cu cancer se întoarce în țară unde moare pe 13 iunie 1980.

Profesor de psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a fost arestat în 1948, acuzat de înaltă trădare, condamnat la 25 de ani de închisoare (trecând prin infernul pușcăriilor: Malmaison, Jilava, Pitești, Aiud și Gherla), din care a executat 16 (vezi volumul memorialistic Amfiteatre și închisori, publicat la editura Dacia, 1991). Este autorul tratatului de Psihologia persoanei; a fost unul dintre primii cercetători în domeniul psihologiei muncii, s-a implicat în organizarea pe baze psihologice ale centrelor de reeducare și a organizat prima rețea a școlilor de ucenici. A scris mai multe cărți despre anii petrecuți în închisoare, un volum autobiografic și un alt volum, Amfiteatre și închisori, despre profesorii universitari alungați de la catedră sau închiși de comuniști.

A corespondat cu mari psihologi ai secolului al XX-lea, cum ar fi, de exemplu, Gordon W. Allport (1897-1967).

Nicolae Mărgineanu a fost, împreună cu diplomatul Vasile Stoica, vicepreședinte al Asociației Româno-Americane (A.R.A.), în cadrul cărei a ținut o serie de conferințe în America despre situația și frontierele istorice ale Transilvaniei și a însoțit delegația americană venită în vizită în România la solicitarea premierului de atunci, dr. Petru Groza, de a face lobby pe lângă Comisia Aliată de Control cu privire la situația frontierelor Transilvaniei. După ieșirea din detenție, a fost încadrat documentarist la Biblioteca Filialei Academiei, apoi numit director al Institutului de Științe Pedagogice și, în fine, reintegrat la catedra de psihologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, în perioada ministeriatului lui Mircea Malița.

Acad. Nicolae Mărgineanu

·         1982:  Moare in urma unui atac de cord regele Khalid al Arabiei Saudite (n. 1912). Este succedat pe tron de fratele sau Fahd.

·         1986: A murit  Benjamin David Goodman — „Benny” — instrumentist şi orchestrator de jazz, personalitate a epocii swing din America (n. 1909).

Benny Goodman

* 1992: Pumpuang Duangjan (în thailandeză พุ่มพวง ดวงจันทร์, n. 4 august 1961, Districtul Hankha, Thailanda – d. 13 iunie 1992, Phitsanulok[*], Thailanda^[1]) a fost o personalitate faimoasă în Tailanda, cunoscută pentru cântecele sale luk thung și pentru cariera sa în actorie. Pumpuang este considerată una dintre cele mai importante voci ale luk thungului din întreaga țară.^[1] Fiică de fermieri, Pumpuang nu a avut parte decât de două clase din școala primară înainte de a fi forțată să lucreze ca o tăietoare de sfeclă de zahăr.^[2][1] Chiar dacă era analfabetă, Pumpuang reținea ușor diverse cântece, participând la mai multe concursuri de cântat locale. La vârsta de 15 ani talentul său a fost găsit de către o formație muzicală în trecere, devenind faimoasă.

Pumpuang Duangjan în 1990
* 1994: Nadia Gray (23 noiembrie 1923, București – 13 iunie 1994, New York) a fost o actriță de origine română. S-a născut dintr-un tată rus și o mamă basarabeancă și se numea Nadia Kujnir-Herescu^[5]. S-a căsătorit cu celebrul prinț Constantin („Bâzu") Cantacuzino, aviator în timpul războiului^[5]. Împreună cu acesta, a părăsit România la sfârșitul anilor 1940, după al Doilea Război Mondial, la instaurarea comunismului, și s-a refugiat la Paris^[5]. Mai târziu, cuplul avea să se stabilească în Spania^[5]. A debutat în film în 1949^[5]. Poate că cel mai cunoscut rol al său a fost în La dolce vita (1960), capodopera lui Fellini

Nadia Gray

* 1997: Ladislau Ludovic Bonyhádi (n. 25 martie 1923, Bonyhád, Ungaria – d. 13 iunie 1997, Miami, SUA) a fost un fotbalist de etnie maghiară. A făcut parte din legendele clubului UTA Arad, fiind golgeterul Diviziei A de două ori, în 1947 și 1948. În sezonul de Divizia A 1947-1948 a înscris 49 de goluri, un record intern neegalat până astăzi. După UTA Arad a evoluat la echipe maghiare din eșaloane inferioare.
* 1998: Lúcio Costa (n. 27 februarie 1902, Toulon, Franța – d. 13 iunie 1998, Rio de Janeiro) a fost un arhitect și planificator urban brazilian.

Unul dintre cei mai timpurii și importanți arhitecți moderniști ai Braziliei, Lucio Costa a devenit faimos pentru cariera sa deosebit de lungă în care a construit puțin, a scris mult și a devenit implicat într-un număr de controverse de profil ridicat.

Lúcio Costa este cel mai bine cunoscut pentru planificarea urbană a noii capitale a Braziliei, Brasília, poziție pe care a câștigat-o în cadrul unui concurs public din anul 1957. În calitate de arhitect planificator al Brasiliei, un oraș răsărit din "nimic", după o idee lansată de mai mulți și susținută inclusiv de președintele brazilian Juscelino Kubitschek, Costa a colaborat strâns cu un alt celebru arhitect brazilian, Oscar Niemeyer, de care l-a legat și o prietenie de lungă durată.

Lucio Costa

·         2002: Gheorghe Bulgăr (13 aprilie 1920, Sanislău, județul Satu Mare-13 iunie2002, București) a fost un filolog, lingvist, eminescolog și profesor universitar român.

La 13 aprilie 1920 se naște în comuna Sanislău, județul Satu Mare, Gheorghe Bulgăr, într-o familie de țărani înstăriți care - după mărturisirile sale de mai târziu - aveau toate cele pentru lucrul pământului și creșterea animalelor. Clasele primare le-a urmat în satul de baștină - Sanislău - iar liceul mai rău decât armata la „Emanoil Gojdu” în Oradea fiint internist la „Seminarul Tinerimei Române Unite” unde - cu 100 de ani înainte - a fost și Ioan Vancea. Aici a scris la revista liceului „Țara visurilor noastre”.

La 21 iunie 1940 Gheorghe Bulgăr își dă Bacalaureatul ca nu mult timp după aceea să fie arestat de către armata maghiară fiind transportat la Arad. Reușește să se refugieze la București unde se înscrie la facultatea de filologie, profesorii de atunci fiind printre alții: Tudor Vianu (Estetică generală), Dumitru Caracostea (Istoria Literaturii), Alexandru Rosetti (Istoria Limbii Române), Radu Zbierea (latină), Aram Frenkian (greacă) , Gheorghe Brătianu, Ion Petrovici sau N.I. Herescu.

A debutat - cu studii de lingvistică - la Revista Fundațiilor Regale condusă de Camil Petrescu urmând ca mai târziu să colaboreze intens cu secretarul de redacție Ovidiu Papadima. În acelas timp publică la Timpul și Adevărul unde articolele lui sunt foarte bine cotate atât de profesorii lui cât și de critica de specialitate a vremii. Își dă doctoratul cu lucrarea: „Momentul Eminescu în evoluția limbii române literare”.

Imediat după terminarea facultății Gheorghe Bulgăr a fost înrolat în armată urmând ca după o scurtă instrucție să fie trimis la luptă în tranșee unde, alături de alți colegi (printre care se numără și cu doi ani mai tânărul Emil Manu), formează „Detașamentul Păuliș”. A fost la Baia-Mare între 1946 și 1949, după care va fi asistent la București, la Facultatea de Litere, pană în 1953, când va fi demis și trimis ca cercetător la Institutul de Lingvistică, timp de zece ani. Apoi intră din nou în sistemul universitar.

Profesorul Gheorghe Bulgăr, renumit eminescolog - lingvist de mare ținută - definitivează printre altele Dicționarul Limbii Române început cu Sextil Pușcariu sau dicționarul de rime Eminescu. Este apreciat în mod deosebit de Eugen Ionescu, Tudor Vianu, Mircea Eliade sau Alain Guillermou.

A publicat peste 23 volume ca autor unic, 12 în colaborare, 7 ca redactor și colaborator, 10 prefețe și traduceri, peste 350 studii și articole publicate în volume sau reviste.

A fost profesor la universitățile franceze Sorbona (între 1965 și 1967), Lyon (1978-1980) și Bordeaux (1988-1990).

În 1980 îl întâlnim la Congresul european de la Strasbourg ca delegat al Universității din Lyon unde, pe atunci, activa ca profesor de limba română.

A decedat la 13 iunie 2002, în București și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

A publicat:

• Dicționar de arhaisme si regionalisme, vol. I-II;
• Dicționar de omonime;
• Dicționar de paronime;
• Dicționar de sinonime;
• Literatura și limbajul;
• Stil și artă literară în proza lui Mihail Diaconescu;
• De la cuvânt la metafora în variantele liricii eminesciene;
• Trei scriitori clasici: Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Mircea Eliade;
• Dicționar de teorie literară;
• Studii de stilistică și limbă literară, 1971;
• Momentul Eminescu în evoluția limbii romane literare, 1971;
• De la cuvânt la metafora în variantele liricii eminesciene, 1975;
• Eminescu: Coordonate istorice și stilistice ale operei, 1980;
• Cultură și limbaj, 1986;
• Sinteze de Limbă Română

·         2002: Horia Sebastian Stanca, cronicar dramatic, memorialist, traducător român (n. 1909)

* 2005: Walter Lane Smith III, cunoscut ca Lane Smith (29 aprilie 1936 – 13 iunie 2005), a fost un actor american. Printre cele mai cunoscute roluri ale sale se numără antreprenorul Nathan Bates]] din serialul NBC V, primarul Bates din filmul Red Dawn, editorul Perry White din serialul ABC Lois & Clark: The New Adventures of Superman, antrenorul Jack Reilly din The Mighty Ducks, procurorul Jim Trotter III din Cu vărul Vinny nu-i de glumit! și președintele american Richard Nixon în The Final Days, pentru care a fost nominalizat la Globurile de Aur.

·         2006 – A decedat actorul american de comedie Red Buttons, care a fost recompensat cu un premiu Oscar în 1958, pentru rolul din filmul „Sayonara”, în care a jucat alături de Marlon Brando.(n. februarie 1919).

·         2006 - Compozitorul ungur născut în Transilvania, György Ligeti, una dintre cele mai mari figuri ale creaţiei muzicale din a doua jumătate a secolului XX, a murit la vârsta de 83 de ani

·         2012: William Standish Knowles, chimist american, laureat Nobel (n. 1917)

·         2012: A decedat filosoful francez Roger Garaudy. Roger Garaudy a fost un filosof francez, luptător rezistență și un autor comunist proeminent. S-a convertit la Islam în 1982. In multe dintre cărțile sale a negat Holocaustul.

Sărbători

• În calendarul ortodox: Odovania Praznicului Pogorârii Sfântului Duh; Sf Mc Achilina; Sf Ier Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru

VA URMA