MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 27 IUNIE 2020

PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI - DEZLEGARE LA PEȘTE

RELIGIE ORTODOXĂ 27 Iunie

Sf Cuv Samson, primitorul de străini; Sf Mironosiță Ioana; Dezlegare la pește

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Samson, făcătorul de minuni şi primitorul de străini.

Acest sfânt era roman de neam şi rudenie a marelui Constantin. Dăruindu-şi averea ce-i rămăsese de la părinţi la săraci, s-a dus la Constantinopol şi aflând sfintele case de rugăciune, şi cucerindu-se în ele cu cuviinţa, se bucura petrecând sihăstreşte, şi se desfăta întru dumnezeieştile Scripturi, fiindu-i gândul numai la Dumnezeu. După aceea, dacă a aflat de el preacinstitul patriarh Mina, l-a hirotonit preot. Şi era el liman de mântuire săracilor şi celor ce aveau nevoie de ajutor. Şi având ştiinţa şi de meşteşugul doftoricesc, a vindecat pe împăratul Iustinian ce căzuse într-o boală de netămăduit. Din pricina aceasta, împăratul mirându-se foarte de vrednicia omului şi smerindu-se, a zidit prin mijlocirea lui acea mare şi vestită casă, a făcut şi casă de oaspeţi şi pe sfântul acesta l-a făcut schevofilax, adică păzitor al sfintelor vase ale bisericii celei mari. Apoi el bine şi cu plăcere dumnezeiască petrecând şi făcându-se multora pricina mântuirii, şi pornind pe mulţi spre râvna şi urmarea vieţii sale celei plăcute lui Dumnezeu, acolo a adormit. Iar cinstitele lui moaşte au fost mutate în marea biserică a Sf. Mochie, izvorând în toate zilele tămăduiri, întru slava şi lauda lui Hristos Dumnezeul nostru.

Samson cel Mare, despre care strabatuse vestea pretutindeni, a fost din cetatea Romei. El s-a nascut din parinti cinstiti si bogati, de neam mare, care se trageau din sange imparatesc. El, stiind bine invatatura din afara, se deprinsese si la mestesugul doctoricesc, nu de nevoie, nici pentru imbogatirea sa, pentru ca avea destula bogatie ci, pe de o parte, ca sa nu petreaca in desertaciune, iar pe de alta, ca din mestesugul sau sa poata sluji lui Dumnezeu si saracilor. El tamaduia pe cei cuprinsi de boli netamaduite; pentru ca pe langa mestesugul doctoricesc, i se adaugase darul Domnului, cu care dadea tamaduiri.

Deci, pentru faptele lui cele bune in care sporea si pentru credinta pe care o castigase in Dumnezeu, avea si intelegerea dumnezeiestii Scripturi.

El se indeletnicea mult la citirea Sfintelor carti, si spre dragostea lui Hristos se destepta cu credinta si cu nadejdea. Apoi, murind parintii lui si lasand multe averi, n-a zabovit a face cele cuviincioase lui; ci indata a inceput ca bogatia cea degraba pieritoare si vremelnica sa o schimbe prin cea nepieritoare si vesnica, urmand cuvantul Evangheliei. El dadea milostenie cu indurare, precum se graieste, impartind cu amandoua mainile la toate nevoile saracilor si flamanzilor, cistigand prin pantecele lor cel stricacios, vistieria cea nestricacioasa. Aceasta o facea in toate zilele vietii sale, ca milostivirea o vedea nascuta si crescuta impreuna cu el. Acest fericit, voind sa se indrepteze la o viata si mai smerita, a eliberat multimea robilor, oprand numai pe unul pentru slujba sa. Caci ce nevoie avea de atatia robi, de vreme ce singur se daduse rob Domnului cel adevarat? Astfel s-a dezlegat de bogatiile cu care era tinut ca si cu niste legaturi, multumindu-se cu o haina si cu o funie pentru tinerea mijlocului.

Dorind Samson ca pe sufletul sau sa-l imbogateasca mai bine prin duhovniceasca bogatie, a defaimat lumea si toate cele din lume si, urmand lui Hristos, s-a facut strain, caci, lasandu-si rudele si cunoscutii, a iesit din Roma cea veche si s-a salasluit in pustie, ca si Ilie cel de demult. Dar Dumnezeu, voind ca robul sau sa le fie multora de folos, l-a adus din pustie in Roma cea noua, adica in Constantinopol. Acolo, gasindu-si o casa oarecare, petrecea intr-insa, odihnind la el pe cei straini si saraci, slujindu-le in tot chipul, primind pe cei neputinciosi si tamaduindu-i de boli, nu numai prin mestesugul sau doctoricesc; dar le slujea cu toata placerea la pregatirea hranei si a asternuturilor cu atata osardie, incat se parea ca acea milostivire este fireasca lui. Caci precum firea soarelui este ca sa lumineze si a focului ca sa arda, asa lui Samson ii era din fire silinta cu osardie spre cei saraci, bolnavi si straini.

Deci, Dumnezeu, Care S-a obisnuit a binecuvinta dragostea catre aproapele ce se face pentru Dansul si aceea pe care o face cineva saracilor a o socoti ca Lui, a cinstit ostenelile robului Sau cu minuni mari, care se faceau la bolnavi. Pentru ca pe toti ii primea in casa sa, avand boli nevindecate, si ii tamaduia cu minuni. Astfel, darul si puterea facerii de minuni, care i se daduse de la Dumnezeu, le acoperea cu mestesugul chipului cel doctoricesc, ca sa nu se cunoasca sfintenia lui; pentru ca, fiind smerit cu inima, nu voia sa se slaveasca si sa se cinsteasca de oameni. Dar n-a putut sa se ascunda sub obroc, nici cetatea deasupra muntelui, caci stralucind cu lumina lucrurilor celor bune si suindu-se la muntele placerii de Dumnezeu desavarsit, a venit tuturor in instiintare. Afland si patriarhul de acest lucru, l-a chemat la el si l-a hirotonisit preot, desi el nu voia. Despre slava faptelor lui celor bune s-a aflat pana la palatele imparatesti in acest chip: "Imparatul Justinian cazuse intr-o neputinta trupeasca, adica in vatamarea partilor ascunse ale trupului si acea durere era netamaduita. Chemand el doctori multi si stand langa el dupa obiceiul lor, se consultau intre ei si ii faceau multa vreme curaj de tamaduire, numai cu cuvintele; iar cu lucrul nu puteau sa-l vindece, nici sa dea usurare celui ce patimea.

Deci, au cautat prin toata stapanirea greceasca doctori foarte invatati, dar nici unul nu s-a gasit vrednic sa poata tamadui pe imparat de acea nesuferita boala. Imparatul, maniindu-se, a poruncit sa goneasca pe toti doctorii din ochii sai, iar el, intorcandu-se spre Dumnezeu, Care este izvorul tamaduirilor si ziditor a toata faptura, si-a incredintat Aceluia boala sa, cerand ajutor de la El cu lacrimi. Dar Dumnezeu n-a trecut cu vederea rugaciunea lui cea cu dinadansul si, adormind putin, a vazut in vedenie multime de doctori cu randuiala stand inaintea lui imbracati in haine luminoase. Apropiindu-se de el un tanar oarecare de lumina, ii arata pe fiecare dintre doctori cum si in ce fel de randuiala a fost. Intre acestia i-a aratat si pe unul smerit la fata, carunt la par si imbracat in haina preoteasca, despre care, laudandu-l catre imparat, a zis: "O, imparate, acesta poate sa te tamaduiasca de durerea cea aducatoare de moarte!"

Imparatul, desteptandu-se din somn, s-a bucurat de acea vedenie care i s-a facut cunoscuta pentru sanatatea sa si multumea lui Dumnezeu. Deci, avand in minte chipul barbatului vazut, a poruncit sa cheme la dansul pe toti doctorii, ca sa-i vada. Si cautand intre dansii pe cel vazut in vis si negasindu-l, a cazut iarasi in mahnire si a inceput a se intrista. Insa, punandu-si nadejdea in Dumnezeu, a poruncit sa caute mai cu dinadansul pe acel doctor, care i se aratase in vis, spunand tuturor asemanarea fetei lui si fagaduind multe daruri si cinste cui il va afla pe el.

Multi cautandu-l pretutindeni si negasindu-l, una din slugile imparatesti care era cunoscuta de imparat si de un prieten al lui Samson, auzind asemanarea spusa de imparat a omului vazut in vis, si-a adus aminte de fericitul Samson, care avea aceeasi asemanare si tamaduia pe cei neputinciosi. Deci, a spus imparatului de dansul, iar el a poruncit sa-l aduca pe Samson cu cinste la dansul. Cand l-a vazut pe el intrand, indata l-a cunoscut ca este acela pe care il vazuse in vis. Umplandu-se de bucurie, imparatul s-a sculat degraba de la locul sau si, alergand inaintea lui, i-a cuprins grumajii si i-a sarutat nu numai gura, ci si capul si mainile batranului, zicandu-i: "Cu adevarat, parinte, tu esti acela pe care mi te-a aratat mie Dumnezeu in vis; deci, prin tine mi-a fagaduit ca mi se va da sanatate". Acestea zicand, l-a bagat pe cuviosul in odaia lui si, sezand cu dansul de vorba, se indulcea de vederea fetii lui. Apoi, lipind mainile lui de ochii sai, le saruta cu dragoste si, udandu-le cu lacrimi, cerea de la dansul tamaduire.

Fericitul Samson, mahnindu-se de atata smerenie din partea imparatului, i-a zis: "O, imparate, nu face aceasta, nici nu te pogori asa prin nemasurata smerenie, ca sa nu ma aduci pe mine in mandrie si sa fii pricinuitor al osandirii mele. Pentru ca in ce covarsesc eu pe ceilalti oameni? Fiind sarac si pacatos, singur am trebuinta de cautarea milostivirii lui Hristos pentru tamaduirea pacatelor mele. Numai credinta cea mare si nadejdea cea fierbinte, vor pleca spre mila pe Imparatul Hristos. Acela te va tamadui, fiindca toate cate voieste, poate sa le faca".

Acestea zicand, s-a atins cu mana de partea unde patimea imparatul, ca si cum ar fi pus doctorie; si asa, vrand sa-si tainuiasca darul tamaduirii dat lui din cer, numai cu atingerea mainilor lui i s-a facut usurare de boala si grabnica tamaduire. Imparatul, castigand desavarsit sanatatea sa, se bucura nu numai pentru tamaduire, ci si pentru ca s-a invrednicit de vederea unui barbat placut lui Dumnezeu ca acesta. Apoi, vrand sa multumeasca Sfantului, i-a dat mult aur si argint. Iar Sfantul a grait imparatului: "Imparate, aur, argint si o multime de alte averi am avut si pe toate le-am lasat pentru Hristos, ca sa castig celelalte bunatati vesnice! Insa, de vrei sa-mi arati atata bunatate, fa pentru Dumnezeu si pentru mantuirea ta aceasta: zideste-mi langa locuinta mea o casa, in care as putea sa odihnesc pe cei neputinciosi si straini, carora m-am obisnuit a le sluji si sa-i primesc dupa puterea mea; pentru ca asa si tie iti vei mijloci rasplatire de la Dumnezeu si mie imi vei mangiia batranetile".

Aceasta auzind imparatul si socotind-o mai mult o daruire, decat o cerere, a poruncit sa-i zideasca o casa si o bolnita pentru straini, precum a poftit cuviosul. Sfarsindu-se zidirea aceea, imparatul a indestulat-o cu multe averi pentru nevoia strainilor ce se odihneau acolo si pentru bolnavii ce se tamaduiau.

Cuviosul Samson, petrecand multi ani in obisnuita slujba a primirii de straini si a doctoriei si ajungand la adanci batranete, a slabit cu trupul si s-a imbolnavit putin. Iar cand sufletul lui s-a despartit de trup, s-a aratat luminos la fata, cu nimic mahnindu-se de moarte, precum este obiceiul la celelalte suflete, care sunt cuprinse de grijile trupesti si mirenesti si care se tem de moarte. Pentru ca stia Cine il cheama pe el de la acele osteneli, la odihna desavarsita si ce fel de rasplatire astepta sufletul lui cel fericit; ca vrednic era lucratorul acesta de plata sa. Astfel sufletul lui, fiind placut lui Dumnezeu, s-a dus in partile ceresti, iar trupul lui a fost ingropat cu cinste in biserica Sfantului Mucenic Mochie, din a carui semintie se tragea Samson, marele placut al lui Dumnezeu si mostenitor al faptelor lui celor bune si duhovnicesti.

El a fost slavit cu mari minuni nu numai in viata aceasta, ci si dupa moarte, din care aici se pomenesc cateva: Odata a fost in Constantinopol un foc atat de mare - care incepuse de la biserica Sfantei Sofia -, incat nimeni din oameni nu putea sa-l stinga. Astfel, au ars toate palatele cele mai alese si cele mai frumoase zidiri din toata cetatea. Acel foc a ajuns si la casele Cuviosului Samson, cele primitoare de straini, care inconjurandu-le de pretutindeni flacarile, nu puteau sa se atinga de ele. Casele acelea fiind inconjurate de atata vapaie, se vedea in mijloc ca rugul cel nears si multi dintre oameni au vazut pe Cuviosul Samson, care se arata deasupra zidirii, umbland iute imprejur prin ograda casei si certind cu minie vapaia aceea ce se repezea. Focul, ca si cum s-ar fi rusinat de Sfanta lui fata, supunandu-se poruncii, se dadea in laturi de la casa aceea. Apoi deodata, auzindu-se dintr-un loc un tunet puternic, si varsandu-se o ploaie mare, tot jarul acela de foc s-a stins cu rugaciunile Sfantului.

El dadea la toate bolile tamaduiri, precum in viata sa, asa si dupa moarte. Unui om vestit, cu numele Teodorit si cu dregatoria spatar, i s-a intamplat, cand alerga din casa lui dupa oarecare trebuinta, de si-a vatamat din incheieturi piciorul sau. Din aceasta cauza, zacea foarte rau bolnav, neputand sa guste, nici mincare, nici bautura, si nici macar sa doarma putin din pricina durerii piciorului. Nu putea nici sa graiasca, fiind mut si fara de glas. Insa se ruga cu dinadansul lui Dumnezeu si Sfantului Samson, chemandu-l in ajutor. Iar dupa a treia zi, venind noaptea, l-a vazut pe cuviosul pe care il chema, stand la picioarele sale si, atingandu-se de glezna cea vatamata, i-a zis: "Scoala-te, ca nimic mai mult nu vei patimi". Acestea zicand, s-a facut nevazut. Teodorit indata simtindu-se sanatos, a inceput a multumi lui Dumnezeu cu mare glas, zicand: "Cu adevarat, Sfantul Samson este mare placut lui Dumnezeu". Apoi, pipaindu-si picioarele si vazandu-le tamaduite desavarsit, s-a sculat si umbla. Facandu-se ziua, s-a dus cu sarguinta la mormantul cuviosului, si s-a inchinat.

Un alt boier din Constantinopol, cu numele Leon, mergand calare, din intamplare si-a rupt un picior, lovindu-se de un zid de piatra. Din aceasta pricina patimea greu si, din zi in zi, durerea se intarea mai cumplit. Casnicii lui il sfatuiau sa cheme un doctor, ca sa-i scoata sange de la locul cel vatamat. Apropiindu-se a patra zi in care urma sa cheme doctorul, s-a facut intr-acea noapte lui Teodorit, cel pomenit mai inainte, o vedenie in acest fel: "Vedea pe trei oameni intrand in casa acelui boier, dintre care unul i se parea ca este Sfantul Samson, pe care il vazuse in neputinta sa; iar ceilalti doi sfinti doctori fara de arginti, Cosma si Damian si i-a intrebat, zicand: "Unde mergeti?" Iar ei, privind cu dragoste spre dansul, i-au raspuns: "Mergem la boierul Leon". Teodorit le-a zis: "Au nu stiti, stapanii mei, ca el patimeste, fiind cuprins de durere si in viitoarea zi vor veni doctorii sa-i tamaduiasca piciorul cel sfaramat?" Sfintii au raspuns: "Sa nu fie aceea, caci noi vom veni la dansul in ziua de vineri si-l vom tamadui". Teodorit, desteptandu-se din vedenie, a alergat la acel bolnav si i-a spus ceea ce a vazut si a auzit. Bolnavul, crezand cuvintele lui, n-a primit la sine pe doctori; ci, nadajduind spre Dumnezeu, astepta ziua de vineri. Deci, rugandu-se si sosind ziua de vineri, piciorul lui cel bolnav a primit desavarsit tamaduire si s-a facut sanatos ca si celalalt, netrebuindu-i nici o doctorie. Atunci cel tamaduit a alergat la mormantul Cuviosului Samson, dandu-i multumire pentru cele ce aratase cu dansul.

Dumnezeu, preamarind cu mai multe minuni pe placutul Sau, Samson, a facut ca din mormantul lui sa izvorasca mir tamaduitor, din care bolnavii se ungeau cu credinta si castigau sanatate pentru toate neputintele lor. S-a intamplat iarasi aceluiasi boier, Leon, de a cazut in neputinta cu tot trupul. Astfel, zacea ca un slabanog, fiindu-i toate madularele intepenite. Iar cand a fost uns peste tot trupul cu mirul care iesea din mormantul Sfantului Samson, indata s-a facut sanatos. Asemenea, odata, durandu-l ochii foarte tare, s-a tamaduit cu acelasi mir tamaduitor.

Deci, dand multumire doctorului sau cel fara de plata, a luat asupra sa ingrijirea casei de straini a Sfantului Samson, fiind atunci lipsita si dadu toate cele de trebuinta din averile sale cu indestulare. Aici este cu cuviinta sa pomenim si aceasta: in aceasta casa de straini, in vremea aceea era un slujitor, anume Enesie, lenes cu viata si nebagator de seama la slujba sa, implinind nevoile bolnavilor si ale strainilor cu nebagare de seama. Deci, intr-o noapte, Cuviosul Samson, aratandu-i-se lui, nu in vis, ci la aratare, l-a batut cu toiagul, zicandu-i cu minie: "Pentru ce nu ingrijesti de slujba ta si nu implinesti nevoile strainilor si ale bolnavilor?" Din acea bataie Enesie atata a zacut, incat i s-a luat glasul si a ramas mut, si trupul i s-a facut vanat peste tot de bataile ce i se daduse.

A doua zi, venind multi la el, nu putea sa vorbeasca decat numai isi arata trupul sau vanat. Apoi, luand o hirtie si un condei, a scris pedeapsa care i-o daduse Sfantul. Instiintindu-se Leon, cel mai sus pomenit, de acest lucru, a venit sa cerceteze pe acel slujitor bolnav, si vazandu-l peste tot trupul vanat de bataie si neputand vorbi, a inceput a se ruga cu caldura catre Sfantul Samson: "Sfinte placutule al lui Dumnezeu, stii credinta si osardia mea catre tine, fa aceasta ca Enesie, ceea ce a patimit si a scris, sa o marturiseasca singur cu limba sa, spre cea mai mare incredintare a minunii si spre preamarirea numelui lui Dumnezeu".

Astfel rugandu-se el, s-a dezlegat limba lui Enesie si gura i s-a deschis si pe toate cele ce i s-au facut lui le-a spus cu de-amanuntul si din acea vreme si-a indreptat viata in bine. Sfatuindu-se poporul cel cucernic, a rugat pe patriarh, ca acea casa primitoare de straini a Cuviosului Samson, sa o Sfanteasca ca sa fie biserica si s-a facut asa. Iar, spre primirea strainilor si spre odihnirea neputinciosilor s-a zidit alta casa si bolnita langa biserica aceea. Dupa aceasta, trecand multa vreme era alt slujitor la acea casa de straini, cu numele Evstratie, asemenea neingrijindu-se de cei bolnavi si straini, si pe langa aceasta era si zgarcit. Intr-o vreme, n-a dat unt-delemn multe zile. Pentru aceasta, cu dumnezeiasca pedepsire s-a imbolnavit. Unul din prieteni lui, anume Leon, nu acela de care am grait mai inainte, ci altul cu acelasi nume, slujind in aceeasi casa de straini, i-a zis lui Evstratie: "Da untdelemn destul pentru cei bolnavi si straini si vei fi sanatos la ochi; iar de nu vei crede cuvintelor mele, iti voi da pentru aceasta zapisul meu".

Deci, sezand a scris astfel: "Eu, Leon, nadajduindu-ma spre Sfantul Samson, facatorul de minuni, si intarandu-ma cu credinta neindoita spre dansul, chezas ma pun tie de fata, ca, de vei da destul untdelemn spre mancarea saracilor si a strainilor, te vei tamadui la ochi, pentru ca Sfantul Samson iti va cere de la Dumnezeu sanatate". Evstratie, luand acest zapis si fagaduind sa dea din destul untdelemn, in aceeasi zi s-a facut sanatos la ochi. Dar, de vreme ce era zgarcit cu obiceiul, a inceput a nu da untdelemn. Intr-o noapte, i s-a aratat Cuviosul Samson, graindu-i cu minie: "Oare si pe mine ma batjocoresti?" Evstratie, infricosandu-se de acea vedenie, a chemat dimineata pe prietenul sau Leon si i-a dat untdelemn mult, rugandu-l sa se roage catre Sfant, pentru iertarea pacatului sau.

Un barbat cinstit, anume Varda, unul din sfetnicii imparatesti, a cazut intr-o boala, care se numea cancer, din care cauza i s-au facut pe piept si pe spate mari rani netamaduite. Din aceasta pricina a patimit multa vreme. Sosind pomenirea Sfantului Mucenic Mochie, doctorii care erau langa el si ceilalti casnici s-au dus la biserica mucenicului, spre a lua parte la cintarea cea de toata noaptea. Bolnavul zacand, se mihnea foarte ca n-a putut sa se duca in biserica la praznic si sa se inchine mormantului cel facator de minuni al Cuviosului Samson. El, mahnindu-se de aceasta, i s-a aratat un barbat batrin, zicandu-i: "Scoala-te!" Bolnavul a raspuns: "Cum voi putea sa ma scol, fiind toate madularele mele slabe de durerile cele grele". Acela i-a zis: "Eu iti graiesc sa te scoli si sa vii in biserica Sfantului Mucenic Mochie, a carui praznuire este astazi si sa te rogi la mormantul Sfantului Samson". Zicand aceasta, s-a facut nevazut.

Bolnavul, simtind putere in el, a inceput a se scula incetisor de pe pat, nemaisimtind durerea ranilor sale. Apoi, dezlegind de la rani legaturile cele doctoricesti si plasturile, a aflat ranile vindecate desavarsit. Atunci, umplandu-se de bucurie, s-a imbracat in haine de sarbatoare si s-a dus in biserica. Vazandu-l toti sanatos, deodata s-au minunat si au preamarit pe Dumnezeu. Pe atunci era obiceiul la multi, ca, de cadea cineva in vreo neputinta, poruncea sa-l duca in bolnita Sfantului Samson, si acolo, dupa credinta sa, primea sanatate. O sluga oarecare, anume Gheorghe, a unui preot, anume Efedim, patimea foarte tare de greutatea udului. Deci, Stapanul lui l-a trimis la bolnita Sfantului Samson, unde a petrecut cateva zile, si necastigand usurare, s-a intors la casa Stapanului sau. Stapanul, vazandu-l, s-a miniat pentru necredinta lui si l-a trimis iar la bolnita, poruncindu-i sa ceara mir de cel izvoritor din mormintul cel facator de minuni si sa se unga cu dansul. Sluga s-a dus si a ramas noaptea acolo, iar dimineata s-a intors la Stapanul sau sanatos si i-a spus cum s-a insanatosit. "Am vazut - zicea el - in aceasta noapte, in vedenia visului, pe Sfantul Samson, aratandu-mi-se si atingandu-se cu mana de pintecele meu, si mi-a zis: "Du-te de aici, ca esti sanatos!" Eu, desteptindu-ma, m-am simtit sanatos. De aceeasi boala patimea si o femeie a slujitorului bisericii, anume Irina. Aceea a vazut in vedenia visului venind la dansa pe Sfantul Samson cu Sfintii cei fara de arginti Cosma si Damian si, atingandu-se de ea, din acea vedenie s-a facut sanatoasa.

Acestea si multe alte minuni se dadeau si se dau tamaduiri, cu rugaciunile Cuviosului Samson. Pentru aceasta toti cei credinciosi preamareau pe Dumnezeu cel minunat intre Sfintii Sai, Caruia si de la noi sa-I fie cinste, slava, inchinaciune si multumire, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Viaţa Sfântului Cuvios Samson, primitorul de străini

Samson cel Mare, despre care străbătea vestea pretutindeni, a fost din cetatea Romei. El s-a născut din părinţi cinstiţi şi bogaţi, de neam mare, care se trăgeau din sânge împărătesc. Acesta învăţând bine învăţătura din afară, se deprinsese şi la meşteşugul doctoricesc, nu de nevoie, nici pentru îmbogăţirea sa, pentru că avea destulă bogăţie ci, pe de o parte, ca să nu petreacă în deşertăciune, iar pe de alta, ca din meşteşugul său să poată sluji lui Dumnezeu şi săracilor. El tămăduia pe cei cuprinşi de boli netămăduite; pentru că pe lângă meşteşugul doctoricesc, i se adăugase şi darul Domnului, care dă tămăduiri, pentru faptele lui cele bune în care sporea şi pentru credinţa pe care o câştigase către Dumnezeu.

Pe lângă învăţătura cea din afară, el avea şi înţelegerea dumnezeieştii Scripturi şi se îndeletnicea mult la citirea sfintelor cărţi, şi spre dragostea lui Hristos se deştepta cu credinţa şi cu nădejdea. Apoi, murind părinţii lui şi lăsând multe averi, n-a zăbovit a face cele cuviincioase lui, ci îndată a început să schimbe bogăţia cea degrabă pieritoare şi vremelnică cu cea nepieritoare şi veşnică, urmând cuvântului Evangheliei. Şi dădea milostenie cu îndurare, precum se grăieşte, împărţind cu amândouă mâinile la toate nevoile săracilor şi flămânzilor, câştigând prin pântecele lor cel stricăcios, vistieria cea nestricăcioasă. Şi aceasta o făcea în toate zilele vieţii sale, căci pe milostivire o avea născută şi crescută împreună cu el. Apoi, voind să se îndrepteze la o viaţă şi mai smerită, a slobozit mulţimea robilor, oprind numai unul pentru slujba sa. Căci ce nevoie avea de atâţia robi, de vreme ce singur se dăduse rob adevărat şi apropiat Domnului? Astfel s-a dezlegat de bogăţiile cu care era ţinut ca şi cu nişte legături, mulţumindu-se cu o haină şi cu o funie pentru ţinerea mijlocului.

Şi dorind Samson ca pe sufletul său să-l îmbogăţească mai bine prin bogăţie duhovnicească, a defăimat lumea şi toate cele din lume şi, urmând lui Hristos, s-a făcut străin, căci, lăsându-şi rudele şi cunoscuţii, a ieşit din Roma cea veche şi s-a sălăşluit în pustie, ca şi Ilie de demult. Dar Dumnezeu, voind ca robul său să le fie multora de folos, l-a adus din pustie în Roma cea nouă, adică în Constantinopol, unde el aflându-şi o casă oarecare, petrecea într-însa, odihnind la el pe cei străini şi săraci şi slujindu-le în tot chipul, primind pe cei neputincioşi şi tămăduindu-i de boli. Şi nu numai îi vindeca de toate bolile prin meşteşugul său doctoricesc; dar cu atâta osârdie le făcea şi toată plăcerea în hrană şi în aşternuturi, încât se părea că acea milostivire este firească lui. Căci precum firea soarelui este ca să lumineze şi a focului ca să ardă, aşa lui Samson îi era ca din fire silinţa cea cu osârdie spre cei săraci, bolnavi şi străini.

Deci Dumnezeu, Care S-a obişnuit a binecuvânta dragostea către aproapele ce se face pentru Dânsul şi a socoti ca pentru El aceea pe care o face cineva săracilor, a cinstit ostenelile robului Său cu minuni mari, care se făceau la bolnavi. Pentru că pe toţi care îi primea în casa sa, având boli nevindecate, îi tămăduia cu minune. Iar darul şi puterea facerii de minuni, care i se dăduse lui de la Dumnezeu, le acoperea cu meşteşugul chipului cel doctoricesc, ca să nu se cunoască sfinţenia lui; pentru că, fiind smerit cu inima, nu voia să fie slăvit şi cinstit de oameni. Dar n-a putut să se ascundă lumina sub obroc, nici cetatea deasupra muntelui, căci strălucind cu lumina lucrurilor celor bune şi suindu~se la muntele desăvârşitei plăceri de Dumnezeu, a venit tuturor în înştiinţare. Şi aflând şi patriarhul de el, l-a chemat la sine şi l-a hirotonisit preot, deşi el nu voia. Şi s-a aflat slava faptelor lui celor bune până la palatele împărăteşti în acest chip: împăratul Iustinian a căzut într-o neputinţă şi bolea foarte din vătămarea părţilor ascunse ale trupului său şi acea durere era netămăduită. Şi chemând el doctori mulţi şi aceia stând lângă el după obiceiul lor, se sfătuiau între ei şi multă vreme îi făceau curaj de tămăduire, dar numai cu cuvintele, iar cu lucrul nu puteau să-l vindece, nici să dea uşurare celui ce pătimea.

Deci au căutat prin toată stăpânirea grecească şi romană doctori foarte învăţaţi, dar nu s-a găsit nici unul care să poată tămădui pe împărat de acea nesuferită boală. Deci mâniindu-se împăratul, a po­runcit să gonească pe toţi doctorii din ochii săi, iar el, întorcându-se spre Dumnezeu, Care este izvorul tămăduirilor şi ziditor a toată făptura, şi-a încredinţat Aceluia boala sa, cerând ajutor de la El cu lacrimi. Iar Dumnezeu n-a trecut cu vederea rugăciunea lui cea cu dinadinsul, căci adormind puţin împăratul, a văzut în vedenie mulţime de doctori cu rânduială stând înaintea lui îmbrăcaţi în haine luminoase. Şi apropiindu-se de el un tânăr oarecare purtător de lumină, îi arăta pe fiecare dintre doctori, cine şi în ce fel de rânduială şi în care ani a fost. Intre aceştia i-a arătat şi pe unul smerit la faţă, cărunt la păr şi îmbrăcat în haină preoţească, pe care lăudându-l către împărat, a zis: „Acesta, iar nu altul, o, împărate, poate să te tămăduiască de durerea cea aducătoare de moarte!"

Deci, deşteptându-se împăratul din somn, s-a bucurat de acea vedenie, prin care a luat bună nădejde pentru sănătatea sa, şi mulţumea lui Dumnezeu. Deci, având în minte chipul bărbatului văzut, a poruncit ca iarăşi să cheme la dânsul pe toţi doctorii, ca să-i vadă. Şi căutând între dânşii pe cel văzut în vis şi negăsindu-l, a căzut iarăşi în mâhnire şi a început a se întrista. Insă, punându-şi nădejdea în Dumnezeu, a poruncit să caute mai cu dinadinsul pe un doctor ca acela, care i se arătase în vis, spunând tuturor asemănarea feţei lui şi făgăduind multe daruri şi cinste cui îl va afla pe el.

Deci mulţi căutându-l pretutindeni şi negăsindu-l, una din slugile împărăteşti care era şi cunoscut al împăratului şi prieten al lui Samson, auzind asemănarea spusă de împărat a omului văzut în vis, şi-a adus aminte de fericitul Samson, cel care avea acel fel de asemănare şi tămăduia pe cei neputincioşi. Deci a spus împăratului de dânsul, iar acela a poruncit să-l aducă pe Samson cu cinste la dânsul. Şi când l-a  văzut pe el intrând, îndată l-a cunoscut că este acela pe care îl văzuse în vis. Şi umplându-se de bucurie, s-a sculat degrabă de la locul său şi, alergând înaintea lui, i-a cuprins grumajii şi i-a sărutat nu numai gura, ci şi capul şi mâinile bătrânului, zicându-i: „Cu adevărat, părinte, tu eşti acela pe care Dumnezeu mi l-a arătat în vis; şi prin tine mi-a făgăduit că îmi va da mie sănătate". Acestea zicându-le, l-a băgat pe cuviosul în odaia lui şi, şezând cu dânsul, se îndulcea de vederea feţei lui. Apoi, lipind mâinile aceluia de ochii săi, le săruta cu dragoste şi, udându-le cu lacrimi, cerea de la dânsul tămăduire.

Iar fericitul Samson, mâhnindu-se de atâta smerenie din partea împăratului, i-a zis: „O, împărate, nu face aceasta, nici nu te pogorî aşa prin nemăsurată smerenie, ca să nu mă aduci pe mine în mândrie şi să fii pricinuitor al osândirii mele. Pentru că în ce covârşesc eu pe ceilalţi oameni? Fiind sărac şi păcătos, eu însumi am trebuinţă de căutarea cea milostivă a lui Hristos pentru tămăduirea păcatelor mele. Dar credinţa ta cea mare şi nădejdea ta cea fierbinte vor pleca spre milă pe Împăratul Hristos şi te va tămădui, fiindcă Acela toate câte le voieşte, poate să le facă".

Acestea zicându-le, s-a atins cu mâna de locul unde pătimea împăratul, ca şi cum ar fi pus oarecare doctorie, vrând să-şi tăinuiască darul tămăduirii dat lui din cer. Astfel, numai cu o atingere a mâinilor lui s-a făcut uşurare de boală şi grabnică tămăduire. Iar împăratul, câştigând desăvârşit sănătatea sa, se bucura nu numai pentru tămăduire, ci şi pentru că s-a învrednicit de vederea unui bărbat plăcut lui Dumnezeu ca acesta. Apoi, vrând să mulţumească sfântului, îi dădea mult aur şi argint, dar sfântul a grăit împăratului: „O, împărate, eu am avut aur, argint şi o mulţime de alte averi, dar pe toate le-am lăsat pentru Hristos, ca să câştig bunătăţile cereşti cele veşnice! însă, de vrei să-mi arăţi a ta bunătate, fă pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea ta aceasta: zideşte-mi lângă locuinţa mea o casă, în care aş putea să primesc pe cei neputincioşi şi străini cărora m-am obişnuit a le sluji, şi să-i odihnesc după puterea mea; pentru că aşa şi ţie îţi vei mijloci răsplătire veşnică de la Dumnezeu şi mie îmi vei mângâia bătrâneţile".

Aceasta auzind împăratul şi socotind-o mai mult o dăruire, decât o cerere, a poruncit să-i zidească o casă pentru străini şi o bolniţă, precum a poftit cuviosul. Şi sfârşindu-se zidirea aceea, împăratul a îndestulat-o cu multe averi pentru nevoia străinilor ce se odihneau acolo şi pentru bolnavii ce se tămăduiau.

Deci Cuviosul Samson, petrecând mulţi ani în obişnuita slujbă a primirii de străini şi a doctoriei şi ajungând la adânci bătrâneţe, a slăbit cu trupul şi s-a îmbolnăvit puţin. Iar când sufletul lui s-a despărţit de trup, s-a arătat luminos la faţă, cu nimic mâhnindu-se de moarte, precum este obiceiul la celelalte suflete, care se tem de moarte, fiind cuprinse de grijile trupeşti şi mireneşti şi ţinute de multe păcate. Pentru că ştia Cine îl cheamă pe el, de la ce osteneli şi la ce fel de odihnă, şi ce fel de răcoriri aştepta sufletul lui cel fericit; că vrednic era lucrătorul acesta de plata sa. Şi astfel sufletul lui, fiind plăcut lui Dumnezeu, s-a dus în părţile cereşti, iar trupul lui a fost îngropat cu cinste în biserica Sfântului Mucenic Mochie, din a cărui seminţie se trăgea cu naşterea trupească Sfântul Samson, marele plăcut al lui Dumnezeu şi moştenitor al faptelor celor bune şi duhovniceşti ale aceluia.

El a fost slăvit cu mari minuni nu numai în viaţa aceasta, ci şi după moarte, din care aici se pomenesc câteva: Odată a fost în Constantinopol un foc care a început de la biserica Sfintei Sofia şi a fost atât de mare, încât nimeni din oameni nu putea să-l stingă. Şi au ars toate palatele cele mai alese şi cele mai frumoase zidiri din toată cetatea. Şi a ajuns văpaia şi la casele de străini ale Cuviosului Samson, pe care înconjurându-le de pretutindeni, nu putea să se atingă de ele. Şi se vedeau casele acelea ca rugul cel nears, încon­jurate de atâta văpaie. Şi mulţi dintre oameni au văzut pe Cuviosul Samson, care se arăta deasupra zidirii, umblând împrejur degrabă pe îngrăditura casei de străini şi certând cu mânie văpaia aceea ce se repezea. Iar focul, ca şi cum s-ar fi ruşinat de sfânta lui faţă, supu- nându-se poruncii, se dădea în lături de la casa aceea. Apoi deodată, auzindu-se dintr-un loc un tunet puternic, şi vărsându-se o ploaie mare, toată vâlvătaia aceea s-a stins cu rugăciunile sfântului.

El tămăduia toate bolile, precum în viaţa sa, aşa şi după moarte. Unui om vestit, cu numele Teodorit şi cu dregătoria spătar, i s-a întâmplat, când alerga din casa lui pe trepte după oarecare trebuinţă, de şi-a vătămat din încheietură piciorul. Din această pricină, trei zile a zăcut foarte rău bolnav, neputând să guste nici mâncare, nici băutură, şi nici măcar să adoarmă puţin din pricina durerii piciorului, încă nu putea nici să grăiască, fiind mut şi fără de glas. Însă cu min­tea sa cea sănătoasă se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu şi Sfântului Samson, chemându-l în ajutor. Iar după a treia zi, venind noaptea, l-a văzut pe cuviosul pe care îl chema, stând la picioarele sale şi atingân- du-se de glezna cea vătămată. Şi i-a zis Sfântul Samson: „Scoală-te, că nimic mai mult nu vei pătimi". Acestea zicând, s-a făcut nevăzut. Iar Teodorit îndată simţindu-se sănătos, a început a mulţumi lui Dumnezeu cu bucurie şi cu mare glas, zicând: „Cu adevărat, Sfântul Samson este mare plăcut lui Dumnezeu". Apoi, pipăindu-şi piciorul său şi văzându-l tămăduit desăvârşit, s-a sculat şi umbla. Şi făcându-se ziuă, s-a dus cu sârguinţă la mormântul cuviosului şi s-a închinat, spunând tuturor de tămăduirea ce i se făcuse.

Un alt boier din Constantinopol, cu numele Leon, mergând călare, din întâmplare şi-a zdrobit un picior, lovindu-se de un zid de piatră. Din această pricină pătimea greu şi, din zi în zi, durerea se întărea mai cumplit, iar casnicii lui îl sfătuiau să cheme un doctor, ca să-i scoată sânge de la locul cel vătămat. Şi apropiindu-se a patra zi în care urma să cheme doctorul, s-a făcut într-acea noapte lui Teodo­rit, cel pomenit mai înainte, care mai înainte a câştigat tămăduire, o vedenie în acest fel: Vedea trei oameni intrând în casa acelui boier, dintre care unul i se părea că este Sfântul Samson, precum îl văzuse în neputinţa sa, iar ceilalţi doi, Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian. Şi i-a întrebat, zicând: „Unde mergeţi?" Iar ei, privind cu dragoste spre dânsul, i-au răspuns: „Mergem la boierul Leon". Teodorit le-a zis: „Au nu ştiţi, stăpânii mei, că el pătimeşte, fiind cuprins de durere, şi în viitoarea zi vor veni doctorii să-i tămăduiască piciorul cel sfărâmat?" Sfinţii au răspuns: „Să nu fie aceea, căci noi vom veni la dânsul iarăşi în ziua de vineri şi-l vom tămădui". Şi deşteptându-se Teodorit din vedenie, a alergat la acel bolnav şi i-a spus ceea ce a văzut şi a auzit. Iar bolnavul, crezând cuvintele lui, n-a primit la sine pe doctori; ci, nădăjduind spre Dumnezeu, aştepta ziua de vineri. Deci, rugându-se şi sosind ziua de vineri, piciorul lui cel bolnav a primit tămăduire desăvârşită şi s-a făcut sănătos ca şi celălalt, netrebuindu-i nici o doctorie. Atunci cel tămăduit a alergat la mormântul Cuviosului Samson, dând mulţumire lui şi celor ce se arătaseră cu dânsul.

Preamărind Dumnezeu cu mai multe minuni pe plăcutul Său, Samson, a făcut ca din mormântul lui să izvorască mir tămăduitor, cu care bolnavii se ungeau cu credinţă şi câştigau sănătate pentru toate neputinţele lor. Şi s-a întâmplat iarăşi aceluiaşi boier, Leon, de a căzut în neputinţă cu tot trupul. Deci zăcea ca un slăbănog, fiindu-i toate mădularele înţepenite. Iar când a fost uns peste tot trupul cu mirul care ieşea din mormântul Sfântului Samson, îndată s-a făcut sănătos. Asemenea, odată, durându-l ochii foarte tare, s-a tămăduit cu acelaşi mirtămăduitor. Deci, dând mulţumire doctorului său cel fără de plată,a luat asupra sa îngrijirea casei de străini a Sfântului Samson, fiindatunci în nevoie, şi îi dădea toate cele de trebuinţă din averile sale cuîndestulare.

Este cu cuviinţăsă pomenim aici şi aceasta: în această casă de străini era în vremea aceea un rânduitor, anume Enesie, leneş cu viaţa şi nebăgător de seamă la slujba sa, împlinind toate nevoile bolnavilor şi ale străinilor cu nebăgare de seamă. Deci, într-o noapte, Cuviosul Samson arătându-i-se lui nu în vis, ci la arătare, l-a bătut cu toiagul, zicându-i cu mânie: „Pentru ce nu te îngrijeşti de slujba ta şi nu împlineşti nevoile străinilor şi ale bolnavilor?" Din acea bătaie Enesie atâta a bolit, încât i s-a luat glasul şi a rămas mut, şi trupul i s-a făcut vânăt peste tot de bătăile ce i se dăduse.

Iar a doua zi, venind mulţi la el, nu putea să vorbească nimic, decât numai îşi arăta trupul său cel vânăt. Apoi, luând o hârtie şi un condei, a scris pedeapsa care i-o dăduse sfântul. Şi înştiinţându-se Leon, cel mai sus pomenit, de acest lucru, a venit să cerceteze pe acel rânduitor bolnav, şi văzându-l peste tot trupul vânăt de bătaie şi neputând vorbi, a început a se ruga cu căldură către Sfântul Samson, zicând: „Sfinte plăcutule al lui Dumnezeu, ştii credinţa şi osârdia mea către tine, deci fa aceasta ca Enesie să mărturisească singur cu limba sa ceea ce a pătimit şi a scris pe hârtie, spre mai marea încredinţare a minunii şi spre proslăvirea numelui lui Dumnezeu". Astfel rugân- du-se el, s-a dezlegat limba lui Enesie şi gura i s-a deschis şi pe toate cele ce i s-au făcut lui le-a spus cu de-amănuntul şi din acea vreme şi-a îndreptat viaţa în bine.

Şi sfătuindu-se poporul cel cucernic, a rugat pe patriarh ca acea casă primitoare de străini a Cuviosului Samson să o sfinţească ca să fie biserică şi s-a făcut aşa. Iar spre primirea străinilor şi spre odihnirea neputincioşilor s-a zidit altă casă şi bolniţă lângă biserica aceea. După aceasta, trecând multă vreme, era alt rânduitor la acea casă de străini, cu numele Evstratie, care de asemenea nu se îngrijea de cei bolnavi şi străini, şi pe lângă aceasta era şi zgârcit. Iar într-o vreme n-a dat untdelemn multe zile. Pentru aceasta, cu dumnezeiască pedepsire s-a îmbolnăvit la ochi. Iar unul din prietenii lui, anume Leon, nu acela de care am grăit mai înainte, ci altul cu acelaşi nume, slujind în aceeaşi casă de străini, i-a zis lui Evstratie: „Dă untdelemn destul pentru cei bolnavi şi străini şi vei fi sănătos la ochi; iar de nu vei crede cuvintelor mele, îţi voi da pentru adeverire zapisul meu".

Deci şezând, a scris astfel: „Iată eu, Leon, nădăjduindu-mă spre Sfântul Samson, făcătorul de minuni, şi întărindu-mă cu credinţă neîndoită spre dânsul, chezaş mă pun ţie de faţă, că, de vei da destul untdelemn spre mâncarea săracilor şi a străinilor, te vei tămădui la ochi, pentru că Sfântul Samson îţi va cere ţie sănătate de la Dumnezeu". Iar Evstratie, luând acest zapis şi făgăduind să dea din destul untdelemn, în aceeaşi zi i s-a vindecat ochiul. Dar, de vreme ce era zgârcit cu obiceiul, iarăşi a început a nu da untdelemn. Iar într-o noapte, i s-a arătat Cuviosul Samson, grăindu-i cu mânie: „Oare pe mine mă batjocoreşti?" De acea vedenie înfricoşându-se Evstratie, a chemat dimineaţa pe prietenul său Leon şi i-a dat mult untdelemn, rugându-l să se roage către sfânt pentru iertarea păcatului său.

Un bărbat cinstit, anume Varda, unul din sfetnicii împărăteşti, a căzut într-o boală, care se numea "carbuncul", din care pricină i s-au făcut pe piept şi pe spate mari răni netămăduite şi a pătimit multă vreme. Şi sosind pomenirea Sfântului Mucenic Mochie, doctorii care erau lângă el şi ceilalţi casnici s-au dus la biserica mucenicului, pentru cântarea cea de toată noaptea. Iar bolnavul zăcând pe pat, se mâhnea foarte că n-a putut să se ducă în biserică la praznic şi să se închine mormântului cel făcător de minuni al Cuviosului Samson. De aceasta mâhnindu-se el, i s-a arătat un bărbat bătrân, zicându-i: „Scoală-te!" Bolnavul a răspuns: „Cum voi putea să mă scol, fiind toate mădularele mele slabe de durerile cele grele?" Acela i-a zis: „Eu îţi grăiesc să te scoli şi să vii în biserica Sfântului Mucenic Mochie, a cărui prăznuire este astăzi, şi să te rogi la mormântul Sfântului Samson". Zicând aceasta, s-a făcut nevăzut.

Iar bolnavul, simţind putere în el, a început a se scula încetişor de pe pat, nemaisimţind durerea rănilor sale. Apoi, dezlegând de la răni legăturile cele doctoriceşti şi plasturile, a aflat rănile vindecate desăvârşit. Atunci, umplându-se de bucurie, s-a îmbrăcat în hainele de sărbătoare şi s-a dus în biserică. Şi văzându-l pe el toţi sănătos, deodată s-au minunat şi au preaslăvit pe Dumnezeu.

Era obiceiul la mulţi, că, de cădea cineva în vreo neputinţă, poruncea să-l ducă în bolniţa Sfântului Samson, şi acolo, după credinţa sa, primea sănătate. O slugă oarecare, anume Gheorghe, a unui preot pe nume Efedim, pătimea foarte tare de greutatea apei. Deci stăpânul lui l-a trimis la bolniţa Sfântului Samson, unde a petre­cut câteva zile, şi necâştigând uşurare, s-a întors la casa stăpânului său. Iar stăpânul, văzându-l, s-a mâniat pentru necredinţa lui şi l-a trimis iar la bolniţă, poruncindu-i să ceară din mirul izvorât din mormântul cel făcător de minuni şi să se ungă cu dânsul. Deci sluga s-a dus şi a rămas noaptea acolo, iar dimineaţa s-a întors la stăpânul său sănătos şi i-a spus cum s-a însănătoşit. „Am văzut - zicea el - în această noapte, în vedenia visului, pe Sfântul Samson, arătându-mi-se -se cu mâna de pântecele meu, şi mi-a zis: «Du-te de aici, că eşti sănătos acum!» Iar eu, deşteptându-mă, m-am simţit sănătos". De aceeaşi boală pătimea şi o femeie a slujitorului bisericii, anume Irina. Aceea a văzui în vedenia visului venind la dânsa pe Sfântul Samson cu Sfinţii cei fără de arginţi Cosma şi Damian şi, atingându-se de ea, din acea vedenie s-a făcut sănătoasă.

Acestea şi multe alte minuni se făceau şi se dădeau tămăduiri, cu rugăciunile Cuviosului Samson. Pentru aceasta toţi cei credincioşi preaslăveau pe Dumnezeu cel minunat întru sfinţii Săi, Căruia şi de la noi să-I fie cinste, slavă, închinăciune şi mulţumire, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ioana mironosiţa, care cu pace s-a săvârşit.

  Sfânta Ioana Mironosiţa a făcut parte din grupul femeilor mironosiţe care L-au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos. Conform tradiţiei, ea a fost cea care a recuperat capul Sfântului Ioan Botezătorul după ce Irod a dat ordin să-i fie tăiat şi aruncat.

Sfânta Mironosiţă Ioana, soţia lui Huza, iconom (intendent) al regelui Irod Antipa este amintită în Evanghelia de la Luca VIII, 3 ca fiind una dintre femeile care Îl urmaseră pe Hristos din Galileea şi care îi ajutau pe ucenicii Domnului, împreună cu Suzana, Maria Magdalena şi altele.

În Evanghelia de la Luca XXIII, 55 – XXIV, 11 ni se relatează cum aceste femei s-au dus la mormânt ca să termine ungerea cu miresme a trupului lui Iisus, începută în grabă de Iosif și Nicodim. Când au ajuns la mormânt, au rămas uluite văzând că mormântul era gol, în el nemairămănând decât giulgiurile. Un înger le apare atunci, vestindu-le Învierea Domnului. Ele au crezut şi au devenit astfel primele propovăduitoare ale Învierii lui Hristos.

Biserica o prăznuieşte pe 27 iunie, precum şi în Duminica Mironosiţelor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 27 Iunie

DEZLEGARE LA PEȘTE

A: PLĂCINTE

Ştrudel cu nucă

Foaia:

·       500 g făină;

·       1 pahar cu apă călduţă;

·       3 linguri ulei;

·       1 linguriţă oţet;

·       1 linguriţă sare

Se cerne făina pe masa de aluat.

Se adună în moviliţă, se face o adâncitură în care se pune uleiul, apa călduţă şi o linguriţă de oţet.

Se amestecă cu lingura, încorporând făina în lichid, iar după ce începe să se formeze aluatul se ia la frământat cu mâna.

Se frământă, se bate cu vergeaua, se bate de masă; se lasă apoi acoperită la loc cald.

După vreun sfert de oră se întinde o foaie cu vergeaua, se acoperă şi se lasă să mai stea un sfert de oră.

Se întinde pe o masă suficient de mare o faţă de masă care se presară cu făină.

Se ia foaia în mâini şi cu dosul mâinilor se întinde de la mijloc către margini, apoi se pune pe masă şi se trage de margini uşor, de jur împrejur, subţiind-o din ce în ce mai mult, până ajunge ca o foiţă de ţigare, iar marginile au trecut de marginea mesei.

Se rup marginile groase, se lasă foaia să se usuce câteva minute, apoi se face ştrudel cu diferite umpluturi: mere, nuci, vişine, dovleac, mac, cacao.

Umplutura:

·       400 g nuci măcinate;

·       300 g zahăr;

·       2 – 3 linguri margarină amestecată cu ulei

După ce s-a uns foaia cu margarină, se presară nucile amestecate cu zahărul, apoi se rulează şi se coace.

B: SALATE

Piftie de crap (3 reţete)

I

·       1 kg crap sau 2 capete şi 2 cozi crap;

·       2 cepe;

·       Sare;

·       Piper

Când s-a împărţit un peşte mai mare sau doi crapi mai mici, capetele şi cozile se pot prepara în modul următor (fără cap gelatina nu se prinde): se taie capetele felii şi se rumenesc uşor în ulei.

Se pun bucăţile de peşte într-o cratiţă, împreună cu ceapa rumenită şi se ră cu apă.

Se pune sare şi se lasă să fiarbă până ce apa a scăzut mult.

Se pun bucăţile într-o farfurie adâncă şi se toarnă deasupra zeama strecurată, apoi se lasă la rece.

Peste câteva ore, sau cel mai bine a doua zi, zeama s-a transformat în piftie şi se poate servi.

II

Fără ceapă prăjită.

Se fierb bucăţile de peşte în apă cu sare cât le cuprinde, lăsând să scadă până când zeama devine cleioasă.

Se scot bucăţile de peşte pe o farfurie sau două, iar deasupra se strecoară zeama, în care s-au pus 1 – 2 căţei usturoi striviţi.

Se lasă la rece să se închege.

III

Se curăţă crapul, se taie în bucăţi, se pune într-o cratiţă împreună cu apă cât să-l cuprindă sare, usturoi, piper, o ceapă, pătrunjel, câteva ciuperci, 2 linguri ulei.

Lichidul trebuie să acopere peştele.

Se lasă să fiarbă fără capac 30 minute.

Se scot bucăţile, se aşază pe farfurii, se pun ciuperci împrejur, iar deasupra se strecoară zeama.

Se lasă la rece până se încheagă zeama.

C: SOSURI

Sos de peşte

·       1 kg peşte;

·       1 pahar vin;

·       Sos alb obţinut din:

-         1 lingură margarină;

-         1 lingură făină;

-         Apă;

-         Sare;

-         Piper;

·       Zarzavat de supă

Sosul alb:

Se pune ½ lingură margarină într-o cratiţă pe foc, se adaugă făină, se amestecă.

Se adaugă puţin câte puţin un pahar apă rece, amestecând mereu să nu se formeze cocoloaşe.

Dacă sosul este prea gros se diluează cu apă fierbinte.

Se pune sare şi piper, iar când se serveşte se adaugă restul de ½ lingură margarină, amestecând până se topeşte.

Acest sos este baza multor sosuri calde.

Sosul de peşte:

Se pune peştele curăţat, spălat şi tăiat bucăţi într-o oală cu 2 cepe, 2 morcovi, sare, piper măcinat, rădăcină şi frunză de pătrunjel, o foaie dafin.

Se acoperă cu apă şi se lasă să fiarbă încet, la foc domol.

Se adaugă ¼ l vin alb şi se mai lasă să fiarbă împreună până ce carnea este fiartă bine.

Se strecoară apoi printr-o sită deasă.

Cu acest lichid se stinge un rântaş de făină preparat cu ½ lingură margarină şi o ligură făină.

Se amestecă totul bine şi se mai lasă să fiarbă împreună la foc foarte mic, amestecând mereu.

Se poate adăuga zeamă de lămâie şi piper măcinat.

Se serveşte la rasol de pelte

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Ciorbă pescărească

·       1 kg peşti mici (biban, caras, plătică);

·       1/2 kg crap;

·       Zarzavaturi pentru ciorbă;

·       3 ardei graşi;

·       5 – 6 roşii;

·       Sare;

·       Piper;

Se pun să fiarbă împreună cu zarzavaturile peştii mici până se sfărâmă carnea de pe ei.

În această zeamă, strecurată se pun bucăţi de peşte mare (crap, nisetru, morun), care se lasă să fiarbă împreună cu felii de roşii şi ardei graşi tăiaţi, vreo 20 minute.

Se adaugă verdeţuri tocate.

Pentru ca această ciorbă să fie reuşită se cer două condiţii:

-         să ai la dispoziţie diferite specii de peşti;

-         peştele să fie foarte proaspăt (viu).

E: MÂNCĂRURI

Plachie de crap

·       1,5 kg crap;

·       6 cepe;

·       6 roşii;

·       1 legătură pătrunjel verde;

·       Foi de dafin;

·       ¼ l vin;

·       Făină;

·       Ulei;

·       Sare;

·       Piper

Se taie peştele felii şi se dau prin făină, apoi se prăjesc.

Se taie cepele felii subţiri şi se rumenesc uşor.

Se adaugă câteva roşii, sau zeamă de roşii fierte şi strecurate, sau o lingură de bulion, paharul cu vin, sare, piper boabe, 2 – 3 foi de dafin şi pătrunjel verde tocat.

Se pun toate acestea într-o cratiţă, împreună cu bucăţile de peşte prăjit.

Se lasă să dea în fiert, apoi se trece cratiţa la cuptor şi se lasă să fiarbă încet şi să scadă cât trebuie, dar se ia în considerare că răcindu-se, mâncarea mai scade.

Se aşază într-o farfurie rotundă şi se lasă la rece.

Se serveşte a doua zi când sosul e puţin închegat, mai ales dacă s-a pus şi capul peştelui la plachie.

Se poate servi şi caldă, dar e mult mai bună rece.

Păstrăvi cu sos de vin

·       4 păstrăvi;

·       2 păhărele vin;

·       150 g ciuperci;

·       3 cepe;

·       30 g margarină

Se curăţă peştii, se spală şi se pun să fiarbă 15 minute în vin roşu, cu sare, piper şi o bucăţică de margarină.

Se curăţă, se spală şi se toacă ciupercile şi ceapa apoi se trag în margarină, se presară puţină făină, se amestecă totul pe foc şi se stinge cu vinul în care au fiert peştii.

Se lasă să fiarbă 20 minute.

Se leagă cu margarină, se toarnă sosul în farfurie, iar deasupra se aşază păstrăvii.

Se presară pătrunjel verde tocat.

F: DULCIURI

Compot de mere

* ¾ kg mere;

* 2 pahare apă;

* 1 pahar zahăr;

* 1 plic zahăr vanilat sau scorţişoară

Se pune la fiert zahărul cu apa.

Se curăţă merele, se taie în sferturi, se îndepărtează căsuţa cu sâmburi.

Se pun în siropul care fierbe, adăugând şi vanilie, scorţişoară sau coajă de lămâie.

Se fierbe la foc mic.

Când merele sunt moi, ca să intre o scobitoare cu uşurinţă, se dau la o parte de pe foc.

Se aşază fructele în compotieră, iar zeama se strecoară şi se pune peste ele.

VA URMA