MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 5 IULIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

ISTORIE PE ZILE 5 Iulie

A.

Evenimente

· 328: Inaugurarea oficială a podului lui Constantin cel Mare de la Sucidava (Corabia), construit peste Dunăre, de către arhitectul Theophilus Patricius. Podul lui Constantin cel Mare a fost un pod roman peste fluviul Dunărea. A fost terminat sau reconstruit în anul 328 d.Hr. și a rămas în uz pentru nu mai puțin de 40 de ani. Având o lungime totală de 2437 m, din care 1137 m peste albia Dunării, podul lui Constantin cel Mare este considerat cel mai lung pod antic peste un curs de apă și unul din cele mai lungi din toate timpurile. A fost o construcție cu piloni din piatră și mortar, pod de lemn în arc și suprastructură de lemn. A fost ridicat între satul Celei, în apropierea actualului oraș românesc Corabia, județul Olt – pe atunci cetatea Sucidava – și satul bulgăresc Ghighen, din Regiunea Plevna, pe atunci numit Oescus, de către împăratul Constantin cel Mare. Se pare că podul a fost folosit până la mijlocul secolului al IV-lea, principalul temei pentru această presupunere fiind faptul că împăratul Flavius Julius Valens a fost nevoit să treacă Dunărea folosind un pod de vase la Constantiana Daphne, în timpul campaniei sale împotriva goților, în 367. Deși Luigi Ferdinando Marsigli a încercat, fără succes, să localizeze podul în secolul al XVII-lea, în schimb, podul este figurat, în aceeași perioadă, pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino. Alexandru Popovici și Cezar Bolliac au reluat căutările în secolul al XIX-lea, dar primele descoperiri științifice reale au fost făcute de Grigore Tocilescu și Pamfil Polonic, în 1902. În 1934, Dumitru Tudor a publicat prima lucrare completă privind podul, iar ultima cercetare sistematică pe malul de nord al Dunării a fost efectuată în 1968, de către Octavian Toropu. Din păcate, acest pod al lui Constantin cel Mare, menționat și de către Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, a avut o existență scurtă.,presupunandu-se că a fost folosit până la mijlocul secolului al IV-lea, principalul temei pentru această presupunere fiind faptul că împăratul Flavius Julius Valens a fost nevoit să treacă Dunărea folosind un pod de vase la Constatiana Daphne, în timpul campaniei sale împotriva goților, din anul 367 d.C. Podul se află figurat pe o harta redactată la Padova, între anii 1694-1699, de stolnicului Constantin Cantacuzino (1639-1716). Primele cercetari științifice reale in legatura cu aceasta constructie au fost făcute de către Grigore Tocilescu (1850-1909; istoric si arheolog, român ) și Pamfil Polonic (1858-1943; arheolog și topograf), în anul 1902. În anul 1934 Dumitru Tudor (1908-1982; istoric, arheolog și profesor universitar român, cu importante descoperiri și studii despre Dacia romană, Drobeta, Cavalerii danubieni), este cel care publică prima lucrare completă privind acest pod, iar ultima cercetare sistematică pe malul de nord al Dunării în zona podului a fost efectuată în 1968, de către istoricul și arheologul Octavian Toropu. O asemenea construcţie stabilă, costisitoare şi grandioasă ca tehnică, nu se putea ridica, dacă Imperiul nu stăpânea importante teritorii la nord de fluviu. Din repertoriul urmelor arheologice aparţinând veacului al IV-lea, rezultă că întreaga zonă de câmpie a Olteniei şi a Munteniei fusese reanexată Imperiului, având ca limită nordică şi strategică marele val Brazda lui Novac. În împrejurări puţin cunoscute, dar legate, se pare, de atacurile goţilor la sud de Dunăre, care reîncep în anul 364 d.Hr. şi de răscoala lui Procopius din anii 365-366, podul dintre Sucidava şi Oescus a fost distrus. După alte informaţii, cauza ruinării ar fi fost revărsările Dunării şi împotmolirile prin bancurile de gheaţă. Dar, indiferent de viaţa lui scurtă, acest pod rămâne cel mai important, după acela de la Drobeta şi a îndeplinit un însemnat rol istoric, în perioada constantiniană, pentru romanitatea nord-dunăreană

· 1295: Scoţia şi Franţa incheie o alianţă împotriva Angliei, așa-numita” Alianta Auld”. Aceasta alianța a jucat un rol important în relațiile dintre Scoția, Franța și Anglia, de la începuturile sale în 1295, până Tratatul de la Edinburgh 1560. Termenii tratatului prevedeau că, dacă oricare din aceste doua tari țari ar fi fost atacata de către Anglia, cealaltă țară se obliga sa atace teritoriul englez, iar reînnoirea tratatului s-a facut de-a lungul timpului chiar dacă cele doua regate nu erau implicate într-un conflict cu Anglia, de către toate monarhiile franceze si scotiene ale acelei perioade pana in secolul al XIV-lea, cu exceptia regelui francez Ludovic al XI-lea.

· 1594: O forța portugheză sub comanda lui Pedro Lopes de Sousa încearca o invazie nereușită a Regatului Kandy,în Ceylon (astazi Sri Lanka) 20.000 de soldați portughezi, condusi de guvernatorul Pedro Lopes de Sousa, au invadat regatul Kandy la 5 iulie 1594, dar dupa trei luni, acest corp expeditionar grav epuizat de un război de gherilă și de dezertările în masă, a fost complet distrus. Dupa această victorie, Regatul Kandy a devenit o putere militară majoră, reusind sa-si păstreze independența până la 1815 împotriva portughezilor, olandezilor și armatelor britanice.

· 1687: Este publicată lucrarea lui Isaac Newton, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica. Philosophiae Naturalis Principia Mathematica (însemnând în latină, “Principiile matematice ale filozofiei naturale”), adesea numită doar Principia ori Principia Mathematica, este lucrarea în trei volume a lui Isaac Newton publicată în 5 iulie 1687. Conține formularea legilor de mișcare a corpurilor (cunoscute frecvent și ca Legile lui Newton) ce constituie fundamentul mecanicii clasice, precum și Legea atracției universale. Tot în Principia, Newton explică atât matematic cât și fizic legile mișcărilor planetare, cunoscute sub numele de Legile lui Kepler, pentru că au fost deduse empiric de către Johannes Kepler pe baza observațiilor astronomice personale ale acestuia.

· 1770: Incepe Bătălia navala de la Chesma dintre flotele Imperiului Rus și Imperiului Otoman si a durat pana la 7 iulie 1770 în apropiere de golful Çeșme (Chesme sau Chesma) , în zona dintre tarmul de vest a Anatoliei și insula Chios, care a fost locul unui număr de bătălii navale in trecut între Imperiul Otoman și Republica Veneția. A fost prima dintr-o serie de lupte navale dezastruoase pentru otomani împotriva Rusiei si cea mai mare înfrângere navala suferita de otomani de la bătălia de la Lepanto (1571). Această bătălie a incurajat izbucnirea unor revolte în Imperiul Otoman, în special in randul popoarelor creștine ortodoxe din Peninsula Balcanică, care au ajutat armata rusă în înfrângerea Imperiului Otoman. După această victorie navala, flota rusă a rămas în Marea Egee următorii cinci ani. Imparateasa Rusiei, Ecaterina cea Mare,a comandat patru monumente pentru a comemora victoria: Palatul Chesma și Biserica Sfântul Ioan la Palatul Chesma din St Petersburg (1774-1777), Obeliscul Chesma Obeliscul idn Gatchina (1775), și Coloana Chesma din Țarskoe Selo (1778).

· 1809: Are loc Bătălia de la Wagram, cea mai mare confruntare militară din cadrul Războiului celei de-a Cincea Coaliții. Forțele lui Napoleon I înfrâng armatele imperiale habsburgice, comandate de arhiducele Carol de Austria. Bătălia de la Wagram (5 – 6 iulie 1809) a fost cea mai importantă confruntare militară a Războiului celei de-a Cincea Coaliții, desfășurându-se pe câmpia Marchfeld, în apropierea insulei dunărene Lobau și în dreptul localității Deutsch-Wagram, la 10 km nord-est de Viena. Bătălia a opus o armată franco-germano-italiană, condusă de Împăratul Napoleon I, unei armate austriece, comandate de arhiducele Carol de Austria-Teschen. Cele două zile de lupte s-au încheiat cu victoria decisivă a armatei franco-aliate. În urma insuccesului de la Aspern-Essling (21 – 22 mai 1809), Napoleon rămâne cu armata pe malul drept (meridional) al Dunării și își concentrează o mare parte din trupe pe insula Lobau, la nord-est de capitala austriacă ocupată. Pe 4 iulie, la ora 21, profitând de o furtună violentă, forțele franco-aliate încep să traverseze brațul nordic al fluviului. În ziua următoare, pe 5, francezii și aliații lor lansează o violentă ofensivă, dar nu pot disloca excelentul dispozitiv prevăzut de arhiducele Carol, desfășurat în spatele liniei fortificate construite de-a lungul râului Russbach. Pe data de 6, în timpul dimineții, austriecii lansează o contraofensivă decisă dar imprecis coordonată, care aproape dislocă centrul inamic, dar aripile acestuia rezistă și, prin desfășurarea unei „Mari Baterii” și organizarea unei ofensive puternice pe stânga austriecilor și în centru, Napoleon reușește să oblige armata austriacă să se retragă treptat, încă de la începutul după-amiezii, ostilitățile încheindu-se în jurul orei 20. Armata franceză, epuizată, este incapabilă să lanseze o urmărire eficace iar armata austriacă se retrage în relativă ordine. În marș spre câmpul de bătălie, arhiducele Ioan de Austria, aflat la comanda unei armate austriece de mici proporții, nu a reușit să intervină în timp util pentru a susține armata principală. Pierderile au fost oarecum similare de ambele părți, dar Napoleon a câștigat un avantaj strategic decisiv, separând forțele demoralizate ale austriecilor și obligându-le să se retragă încontinuu în zilele ce au urmat bătăliei. Arhiducele Carol decide replierea în Boemia, în direcția Znaim, unde cele două armate se ciocnesc încă odată, pe 10 și 11 iulie, înainte ca arhiducele să ceară, pe propria răspundere, semnarea unui armistițiu. Bătălia de la Wagram a fost probabil ultima victorie decisivă strategic pe care a obținut-o Împăratul Napoleon, austriecii cerând semnarea armistițiului la nici o săptămână după bătălie. Bătălia a fost de proporții uriașe, fiind a doua bătălie din Războaiele napoleoniene ca număr de soldați implicați (după „Bătălia Națiunilor” de la Leipzig). Pierderile enorme de ambele părți au fost cauzate în special de folosirea unei artilerii foarte numeroase, bătălia fiind prima mare înfruntare de artilerie din istorie.

· 1811: Venezuela a devenit primul stat sud-american care şi-a proclamat independenţa faţă de Spania in urma hotararii luate de Congresul venezuelan reunit la Caracas la care au participat reprezentantii a sapte provincii. Pledoariile pentru independenta ale lui Simon Bolivar si ale lui Francisco de Miranda, au avut un rol hotarator in hotararea Congresului de separare fata de Spania.

· 1830: La trei saptamani dupa invazia trupelor franceze in Algeria, capitala Alger s- a predat. Beiul Hussein a abdicat dupa ce a primit garantii privind libertatea sa si proprietatile personale. 37000 de soldati francezi sub comanda generalului Beaumont au atacat Algeria, pentru motivul ca beiul de Alger l-ar fi lovit pe consulul francez cu un evantai…Sub pretextul unei actiuni de pedepsire, operatia respectiva s-a transformat intr-un razboi colonialist.

· 1865: A fost impusă pentru prima oară în lume o limită de viteză (două mile pe oră) în Marea Britanie

· 1870: Incendiu devastator în Istanbul, soldat cu 1.200 morți și 60.000 persoane rămase fără locuințe.

· 1884: Germania ia în posesie colonia africana Camerun.

· 1904 – Marea Britanie câștigă Cupa Davis, după ce învinge cu 5-0 Belgia

· 1909 – începe ediția cu numărul 7 a turului Franței

· 1918: S-a infiintat, la Washington, “Liga sociala romana”, organizatie care isi propunea influentarea opiniei publice americane in problema unirii Transilvaniei cu Romania.

· 1919 – Babe Ruth reușește pentru prima dată în carieră două homerun-uri într-un singur meci. Până la finalul carierei avea să reușească aceeași performanță de 72 de ori

· 1937 – naționala României pierde cu 4-2 meciul jucat împotriva selecționatei Poloniei

· 1938 – Începe Turul Franței la ciclism

· 1941: Brigăzile 1 și 4 Mixte din cadrul Armatei Române au eliberat orașul Cernăuți. Orasul Cernauti a fost eliberat de sub ocuparea sovieticilor la 5 iulie 1941 de catre Brigazile 1 si 4 Mixte din cadrul Armatei Romane. Batalia de la Cernauti s-a desfasurat la scurt timp dupa angajarea armatei romane in cel de-al Doilea Razboi Mondial Ofensiva s-a declansat in dimineata zilei de 3 iulie 1941, initial spre Storojinet, batalioanele 1 si 2 vanatori de munte din Brigada 1 mixta munte ajungand pe Siret, dupa care, printr-o manevra indrazneata, au trecut raul prin vad (podurile fusesera distruse de inamic). Apoi au eliberat orasul si au constituit un cap de pod la nord de rau. Pretutindeni, populatia a primit militarii romani eliberatori cu „flori si cu mare bucurie”, intre timp, Brigada 4 mixta munte a ajuns, in seara zilei, intre Patrauti si Dobrova, iar Divizia 7 infanterie, care a intampinat cea mai puternica rezistenta in zona Fantana Alba, Cerepcauti, Petricani, a trecut temporar la aparare activa, cu misiunea de a interzice patrunderea inamicului spre sud. La 5 iulie, pentru a nu se permite fortelor sovietice sa se consolideze la teren, generalul Petre Dumitrescu a ordonat continuarea ofensivei spre Cernauti cu batalioanele Brigazii 1 mixta munte (la flancul stang) si Brigazii 4 mixta munte (la flancul drept), precum si executarea unei manevre spre Fantana Alba, cu un detasament din Brigada 4 mixta munte, in spatele si flancul drept al trupelor sovietice care se opuneau Diviziei 7 infanterie. Ca urmare, unitatile Brigazii 1 mixta munte (flancate la vest de Detasamentul „colonel Albustin”), au inaintat energic si viguros, manevrand rezistentele inamice din zona Cernauti, au infrant rezistenta opusa de acestea in fata orasului si au patruns in dupa-amiaza zilei in capitala istorica a Bucovinei (cu batalioanelor 3 si 23 vanatori de munte), fiind primite cu entuziasm de catre populatia romaneasca. Vestea eliberarii Cernautiului a provocat un entuziasm „de nedescris”, in intreaga tara. „Copiii soldatilor care au intrat in capitala Bucovinei acum 23 de ani – se mentiona in ziarul «Universul» – intra azi, la randul lor, in Cernauti, frati de sange si de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus… Ne inchinam cu recunostinta adanca si sincera pietate in fata tuturor acelora care, prin sacrificiul lor, ne-au dat acest ceas istoric”. Victoria romaneasca de la Cernauti a permis trupelor romane sa actioneze ofensiv spre Hotin, unde au desfasurat, intre 6 si 8 iulie 1941, o alta batalie stralucita, dusa de Brigada 8 cavalerie si Brigada 2 mixta munte, soldata cu respingerea trupelor sovietice dincolo de Nistru si cu eliberarea partii de nord a Basarabiei. Modul exemplar in care militarii romani si-au indeplinit misiunile de lupta in nordul Bucovinei si Basarabiei a fost remarcat si de catre generalul Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, care a adresat alese cuvinte de apreciere. La randu-i, comandantul Armatei 3 romane, recunoscand contributia trupelor germane la repunerea bornelor de hotar pe Nistru a relevat: „Fara ei nu am fi putut face reintregirea neamului”.
articol preluat de pe: cultural.bzi.ro

· 1943: Bătălia de la Kursk–Orel–Belgorod, încheiată la 23 august, desăvârșește cotitura radicală în desfășurarea celui de– Al Doilea Război Mondial, începută la Stalingrad în 1942. Bătălia de la Kursk (în limbile rusă: Курская битва, Kurskaia bitva; germană: Unternehmen Zitadelle – Operaţiunea Citadela), 4 iulie 1943 – 20 iulie/23 august 1943), a fost ultima acţiune ofensivă de tip blitzkrieg de pe frontului de răsărit al celui de-Al Doilea Război Mondial. Beneficiind de cele mai bune informaţii asupra intenţiilor lui Hitler, sovieticii au proiectat, realizat şi disimulat cu grijă mai multe inele de lucrări defensive şi cîmpuri minate şi au concentrat şi camuflat cu grijă numeroase rezerve cu scopul declanşării unui contraatac strategic. Bătălia de la Kursk, care include şi mai mica bătălie de la Prohorovka, este considerată cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile şi a inclus cea mai costisitoare zi de lupte aeriene din întreaga istorie. Germanii consideră drept bătălia de la Kursk numai Operaţiunea Zitadelle, în timp ce sovieticii consideră că Zitadelle este numai faza defensivă a bătăliei, urmată de faza ofensivă formată din Operaţiunile Kutuzov şi Polkovodeţ Rumianţev. Deşi germanii concepuseră iniţial o lovitură ofensivă, apărarea bine organizată a sovieticilor nu numai că a stopat cu succes acţiunea germană, dar le-a permis să contraatace, după încheierea cu succes a fazei defensive, în două operaţiuni consecutive: Operaţiunea Kutuzov şi Operaţiunea Polkovodeţ Rumianţev. După încheierea luptelor din arcul de la Kursk, sovieticii au cîştigat definitiv iniţiativa strategică de-a lungul întregii perioade care a mai rămas pînă la încheierea războiului. Din acest punct de vedere, bătălia de la Kursk poate fi considerată faza a 2-a a punctului de cotitură al războiului, în care prima fază este considerată victoria sovietică de la Stalingrad. Atacurile sovietice care au urmat eliminării forţelor germane de la Kursk au dus la eliberarea Oriloului şi Belgorodului pe 5 august şi a Kievului pe 23 august, împingîndu-i înapoi pe germani pe un front larg, primul succes sovietic de amploare din timpul unei ofensive de vară. Bătătlia de la Kursk a demonstrat că frontul de răsărit a fost caracterizat de cea mai mare concentrare de trupe din timpurile moderne. Defensiva sovietică a fost atît de bine gîndită, încît atunci cînd Armata Sovietică a trecut la faza de contraatac, ea a fost capabilă să dezvolte ofensive pe patru axe separate de înaintare, evitînd capcana întinderii prea mari a contraatacului. Această bătălie se numără printe subiectele de studiu din toate academiile militare moderne.

· 1943: Al Doilea Război Mondial: O flota de invazie aliata a plecat catre Sicilia (Operatiunea Husky).

· 1945: Fortele americane elibereaza Filipinele de sub ocupatia japoneza.

· 1946: La o prezentare de modă de la Paris, a fost introdus pentru prima oară bikiniul, denumit după un atol din Insulele Marshall, unde fusese efectuat un test nuclear.

· 1950: Knessetul (Parlamentul) israelian a votat Legea Intoarcerii, care acorda tuturor evreilor dreptul de a emigra în Israel.

· 1953 – Mike Hawthorn câștigă Marele Premiu de Formula 1 al Franței și este urmat pe podium de Joan Manuel Fanzio și de Jose Froilan Gonzales

· 1954: BBC difuzează primul său buletin de stiri televizat.

· 1954: Un tanar de 19 ani numit Elvis Presley, inregistreaza in orasul american Memphis -Tennessee un cantec intitulat ”That’s all right, Mama”, dedicat aniversarii mamei sale. Pe 8 iulie 1954, DJ Dewey Phillips a difuzat pentru prima oara cantecul “That’s All Right”. Din acel moment a luat nastere fenomenul numit ELVIS PRESLEY.

· 1958: Prima ascensiune a vârfului Gasherbrum I - al 11-lea ca înălțime din lume. Gasherbrum I (Hidden Peak sau K5) este vârful principal din Munții Gasherbrum cu o altitudine de 8080 m, muntele fiind situat după înălțime pe locul 11 de pe glob. Gasherbrum I este situat în masivul Karakorum, între Pakistan și Valea Shaksgam, teritoriu pretins de China, în regiunea vestită Baltoro Muztagh din Karakorum, unde se află ghețarul Baltoro, de asemenea patru dintre munții înalți peste 8000 de m (K2, Broad Peak, Hidden Peak și Gasherbrum II), ca și numeroși munți cu altitudinea de peste 7000 de m (ca de ex. Trango-Türme). Gasherbrum I se află mascat de grupa Gasherbrum IV, V și VI, la câțiva kilometri de Șaua Conway, pe unde se poate ajunge în teritoriul Karakorum controlat de India.

· 1959: Președintele Indoneziei Ahmed Sukarno a dizolvat parlamentul și și–a asumat puteri depline, instalând propria–i dictatură. În 1962 s–a declarat președinte pe viață. S–a retras din funcție în 1967 (n. 6 iunie 1901 – m. 21 iunie 1970). Ahmed Sukarno (n. 1901 – d. 1970) a fost președintele Indoneziei între anii 1945 și 1968. S-a născut la Surabaya, în estul insulei Java în timpul coloniei olandeze din Indonezia. A studiat în școlile moderne ale coloniei olandeze. În 1921 intră la Institutul Tehnologic din Bandung unde studiază arhitectura, absolvind în 1926, fără să practice meseria, prima sa pasiune încă din adolescență fiind politica. A fost căsătorit de două ori în timpul facultății, apoi s-a recăsătorit de încă 4 ori, având patru soții simultan. Poligamia, deși permisă în legea Islamică, nu a fost o practică comună în Indonezia și a atras critici considerabile mai ales din partea organizațiilor feministe în anii 1950 – 1960.

· 1959 – se desfășoară Marele Premiu al F ranței la formula 1, care este câștigat de Tony Brooks, urmat de Phil Hill și Jack Brabham

· 1962: Algeria devine independentă față de Franța

· 1964 – Real Zaragoza învinge cu 2-1 pe Atletico Madrid în finala Cupei Spaniei la fotbal

· 1965: Proclamarea noii Constituții a statului Honduras

· 1965: Marea soprană Maria Callas a realizat o nouă performanță cântând în opera "Tosca" de Giacomo Puccini la "London's Covent Garden." Maria Callas (n. 2 decembrie 1923, New York, SUA–d. 16 septembrie 1977, Paris, Franța) este numele de artistă al Ceciliei Sophia Anna Maria Kalogeropoulos, renumită soprană, considerată de unii drept cea mai mare cântăreață de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea, denumită „La Divina” sau „Regina della lirica”.

· 1969 – se încheie turneul de la Wimbledon, cu victoria lui Rod Laver în proba masculiună de simplu și a Annei Haydon-Jones în cea a fetelor. La dublu masculin se impun John Newcombe și Tony Roche, iar în proba fetelor, Margaret Court și Judy Tegart. La dublu mixt câștigă turneul Fred Stole și Ann Haydon-Jones

· 1970 – Joachen Rindt câștigă Marele Premiu al Franței la formula 1, urmat de Chris Amon și Jack Brabham

· 1975 – se închie turneul de tenis de la Wimbledon. În probele individuale se impun Arthur Ashe și Billie Jean King, la dublu masculin, Vitas Gerulaitis și Sandy Meyer, în întrecerea de dublu a fetelor, Ann Kiyomura și Kazuko Sawamatsu, iar la dublu mixt, Margaret Court și Marty Riessen. Arthur Robert Ashe, Jr. (July 10, 1943 – February 6, 1993) was an American World No. 1 professional tennis player. He won three Grand Slam titles, ranking him among the best tennis players from the United States.

· 1975 – Real Madrid încheie la egalitate, 0-0, primele 90 de minute regulamentare, finala Cupei Spaniei în compania concitadinei Atletico. În cele din urmă, Realul avea să învingă cu 4-3, după executarea loviturilor de departajare

· 1975: Arthur Ashe devine primul negru care câștigă Wimbledon-ul

· 1975: Insulele Capul Verde îşi câştigă independenţa faţă de Portugalia, dupa 500 de ani de stapanire portugheza. Republica Capului Verde, numită și Republica Capul Verde, este o republică situată în arhipelagul omonim din regiunea Macaronesia din Oceanul Atlantic, în largul coastelor Africii de Vest. Insulele, anterior deșertice, au fost descoperite de navigatorii portughezi în secolul al XV-lea și au fost colonizate de aceștia. A devenit un stat independent în 1975.

· 1982 – se joacă ultimele partide din seria a doua de grupe a Mondialului din Spania. În grupa B, Spania și Italia încheie la egalitate, 0-0, cu Anglia, iar în urma acestui rezultat, naționala Germaniei de Vest se califică mai departe. În grupa C, Italia învinge cu 3-2 naționala Braziliei, încheie pe primul loc în grupă și promovează în semifinale

· 1987 – se desfășoară Marele Premiu al Franței, care este câștigat de Nigel Mansell, urmat de Nelson Piquet și Alain Prost

· 1992 – se încheie Marele Premiu de formula 1 al Franței, iar podiumul ocupat în ordine de Nigel Mansell, Ricardo Patrese și Martin Brundell

· 1992 – se încheie turneul de la Wimbledon, în care se impun la individual, Andre Agassi și Steffi Graf. În probele de dublu câștigă, în proba masculină, John McEnroe și Michael Stich, la fete, Gigi Fernandez cu Natasha Zvereva, iar la dublu mixt, Larisa Neiland și Cyril Suk

· 1994 –se joacă două dintre optimile de finală ale Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii. Pe Giants Stadium din New York, Bulgaria trece cu 3-1 după penalty-uri de Mexic. La finele a 120 de minute de joc, cele două erau la egalitate, 1-1, cu golurile marcate de Aspe pentru sud-americani și Stoihkov pentru bulgari. În Foxborough se joacă partida dintre Nigeria și Italia. Africanii deschid scorul prin Amuneke, Baggio egalează în minutul 88 și tot el aduce calificarea italienilor în sferturi cu un gol în minutul 102, din penalty

· 1996: Cercetatorii de la Institutul “Roslin” din Edinburg, Scotia, condusi de dr. Ian Wilmut, au creat prima clona de mamifer dintr-o celulă prelevată de la un animal adult. Oaia Dolly a trait doar sase ani, pana la 14.02.2003, fiind apoi impaiata si expusa la Muzeul Regal Edinburg. Dolly (n. 5 iulie 1996, Roslin, Scoția – d. 14 februarie 2003, Roslin, Scoția) a fost o oaie domestică, femelă, care a reprezentat prima clonare reușită a unui mamifer dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul de transfer nuclear. Clonarea a fost realizată de Ian Wilmut, Keith Campbell și colegii lor de la Institutul Roslin, în apropiere de Edinburgh, Scoția, după o serie de 276 de încercări nereușite. Supranumită cea mai faimoasă oaie din lume, Dolly a trăit până la vârsta de șase ani, când a fost eutanasiată ca urmare a faptului că suferea de artrită și de cancer pulmonar

· 1997 – se joacă ultimele meciuri din cadrul grupelor Campionatului Mondial de fotbal femin in din Suedia și Norvegia. În grupa A, Suedia 3-0 Franța și Rusia 0-1 Spania. În urma acestor rezultate, Suedia și Spania s-au calificat în faza următoare.

· 1998 – se încheie turneul de tenis de la Wimbledon, cu victoriile lui Pete Sampras și Jana Novotna la individual. La dublu masculin se impun Jacco E ltingh și Paul Haarhuis, la fete se impun Martina Hingis și Jana Novotna,, iar la dublu mixt, Serena Williams și Max Mirnyi

· 1998: Japonia lansează o sondă pe Marte , intrand astfel in clubul spatial alaturi de Statele Unite şi Rusia.

· 1999: Preşedintele american Bill Clinton impune sanctiuni comerciale şi economice împotriva regimului taliban din Afganistan.

· 1999: Bundestagul (Camera Inferioară a Parlamentului) începe să se mute oficial din Bonn, la Berlin

· 2000 - Parlamentul European a adoptat raportul Comisiei Europene care propune includerea României şi Bulgariei în rândul statelor ai căror cetăţeni nu au nevoie de vize pentru a intra în spaţiul UE.

· 2004: În Indonezia au avut loc primele alegeri prezidențiale directe. Scrutinul, desfășurat după șase ani de la căderea dictatorului Suharto, s–a încheiat cu alegerea generalului Susilo Bambang Yudhoyono în funcția de președinte al țării. Susilo Bambang Yudhoyono (născut la 9 septembrie 1949) este un om politic și general în rezervă al armatei Indoneziei, președintele acestei țări între 20 octombrie 2004 – octombrie 2014. A câștigat la alegerile prezidențiale din 2004 și apoi la cele din 2009, vicepreședinți fiind până în 2009 Jusuf Kalla, iar din 2009 – Boediono.

· 2006 - Guvernul a aprobat proiectul de lege privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate, ca structură care va verifica declaraţiile de avere şi de interese ale demnitarilor, funcţionarilor publici şi magistraţilor

· 2006 – se joacă a doua semifinală a Campionatului Mondial din Germania. Franța trece cu 1-0 de Portugalia, cu un gol semnat de Zinedine Zidane, din penalty

· 2009 – se încheie turneul de tenis de la Wimbledon, care este câștigat la individual de Roger Federer , respectiv Serena Williams. La dublu masculin iau trofeul Daniel Nestor și Nenad Zimonjic, la fete, surorile Venus și Serena Williams, iar la dublu mixt, câștigă Mark Knowles și Anna-Lena Gronefeld

· 2009: Au izbucnit cele mai grave revolte etnice din ultimele decenii in capitala Regiunii Autonome Xinjiang Uyghur din China. Aproximativ 200 de persoane au fost ucise.

· 2010, o aeronavă tip Antonov An-2 aparținând Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu” din Boboc a efectuat un zbor de antrenament pentru parașutiști militari. Numai că problemele au apărut încă de la decolare, iar după un zbor de 2 km, aceasta s-a prăbușit, luând foc la impactul cu solul. La bord se aflau 14 militari, dintre care 12 au decedat pe loc, iar 2 au ajuns în stare gravă la spital. Cei doi supraviețuitori, unul fiind chiar pilotul avionului, cpt. Daniel Bălșanu, de la Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu”, iar celălalt, maistrul militar Marius Nazare, au fost internați la Spitalul Militar din București. Parchetul Militar al MAPN a deschis o anchetă în urma căreia s-a stabilit că de vină a fost o defecțiune tehnică, cel mai probabil cauzată de supraîncărcarea avionului.

· La 5 iulie 2010 şi-au pierdut viaţa

– comandantul Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu”, comandorul Nicolae Jianu în vârstă de 49 de ani,

– maistru militar clasa a III a Băduț Papuc de 29 de ani

– fruntașul Cătălin Chioveanu, de 22 de ani

– maistru militar clasa a III a Cătălin Rădoi, de 36 de ani

– maistru militar clasa aIIa Florin Claudiu Cișmașu, de 34 de ani

– Soldat Cosmin Florescu, de 25 de ani

– Fruntaș Cosmin Furtună, de 28 de ani

– locotenent comandorul Cătălin Vicențiu Antoche, de 34 de ani

– locotenent comandor Liviu Antim de 27 de ani

– locotenet Lavinia Guiță de 26 de ani

.– maistru military principal Răzvan Rângheț de 43 de ani

– Fruntaș Constantin Vlăduț Sărman de 26 de ani

· 2011 – se dispută ultimele meciuri din faza grupelor Campionatului Mondial de fotbal feminin din Germania. În grupa A, Franța 2-4 Germania ș i Canada 0-1 Nigeria, iar în urma acestor rezultate, Germania și Franța merg mai departe. În grupa B, Anglia 2-0 Japonia și Noua Zeelandă 2-2 mexic, iar Anglia și Japonia avansează în fazelel eliminatorii

· 2012: La Londra a fost inaugurata cea mai inalta cladire din Europa, cu o inaltime de 310 metri.

Nașteri

· 465: S-a nascut Ahkal Mo’ Naab’ I (m. 1 decembrie 524), cunoscut de asemenea sub numele de Cauac-uinal I, suveran al cetatii maya Palenque. A domnit de la data de 5 iunie 501 pana la moartea sa, si este primul monarh din Palenque caruia i se cunosc datele exacte ale nasterii si mortii.

· 980: S-a nascut regele Mokjong (d. 2 martie 1009), al șaptelea conducător al dinastiei Goryeo Coreea. A domnit din anul 997 pana in 1009 cand a fost detronat și ucis. Mormântul sau a ramas necunoscut.

· 1029: S-a nascut califul egiptean Al-Maad Mustansir; (d. 1094). Abū Tamim Ma’add al-Mustansir bi-llāh (d.1.10.1094) a fost al optulea calif al Califatului Fatimid din 1036 până 1094. A avut cea l mai lunga domnie a unui conducator musulman. La vârsta de numai opt luni, a fost declarat succesor al tatăl său si a urcat pe tronul Califatului Fatimid Califatului pe 13 iunie 1036, la vârsta de 6 ani, treburile statului fiind administrate de către mama sa. A ramas pe tron 60 de ani, domnia sa fiind cea mai lungă din istoria statelor musulmane.

· 1466: S-a nascut Giovanni Sforza d’Aragona (d.27 iulie 1510), condotier italian si primul soț al faimoasei Lucrezia Borgia, fiica nelegitimă a Cardinalului Valencia Roderic Borgia (mai târziu Papa Alexandru al VI-lea). A fost senior de Pesaro și Gradara din 1483, până la moartea sa. Casatoria lor a fost anulată in martie 1497 de catre Papa Al;exandru al VI- lea din motive diplomatice (schimbarea alianței). Oficial, anularea s-a datorat nedesăvârșirii uniunii. Sforza umilit , a trebuit să declare în fața martorilor ca era impotent (ceea ce era fals, deoarece acesta avea mulți copii nelegitimi).

· 1554: Elisabeta de Austria (5 iulie 1554 – 22 ianuarie 1592), s-a născut arhiducesă de Austria, iar mai târziu a devenit regină a Franței. A fost fiica lui Maximilian al II-lea, Împărat Roman și a Mariei a Spaniei. S-a căsătorit cu regele Carol al IX-lea al Franței pentru trei ani și jumătate, până la moartea lui.

Elisabeta a fost al cincilea copil și a doua fiică din cei 16 copii ai părinților ei, din care numai opt au ajuns la vârsta adultă.^[1]^[2] În timpul copilăriei, a locuit cu sora ei mai mare Anna și fratele mai mic Matei într-un pavilion în grădina noului Schloss Stallburg din apropierea Vienei. S-au bucurat de o copilărie privilegiată și au fost crescuți în religia catolică. Tatăl ei Maximilian o vizita adesea și se pare că Elisabeta a fost copilul lui favorit. Ea îi semăna, nu numai fizic dar și în caracter: Elisabeth a fost la fel de inteligentă și fermecătoare, ca și tatăl ei.

Cu pielea ei de un alb impecabil, părul lung și blond și fizicul perfect, ea a fost considerată una dintre cele mai mari frumuseți ale epocii; serioasă, pioasă și cu inima caldă, ea a fost, de asemenea, naivă și inocentă datorită creșterii sale privilegiate. Frații Elisabetei au fost educați de către scriitorul și diplomatul flamand Ogier Ghiselin de Busbecq. Mama ei, Maria, a avut grijă personal de educația religioasă a fiicelor ei și încă din copilăria timpurie ea a fost impresionată de omonima ei, Sfânta Elisabeta a Ungariei și a luat-o ca model.

Foarte devreme, în jurul anului 1559, s-a sugerat o căsătorie între ea și viitorul rege Carol al IX-lea al Franței.^[3] În 1562 mareșalul de Vieilleville, membru al delegației franceze trimisă la Viena, după ce a văzut-o pe prințesa în vârstă de opt ani, a exclamat:"Majestatea Voastră, aceasta este regina Franței!". Deși Vieilleville nu avea dreptul de a face o ofertă, bunicul Elisabetei, împăratul Ferdinand I, părea interesat. Au schimbat cadouri și au inițiat contacte între cele două țări, însă nimeni nu s-a deranjat să predea limba franceză prințesei.

Elisabeta de Austria, ca. 1574.

Numai în 1569, după eșecul planurilor de căsătorie cu regii Frederic al II-lea al Danemarcei și Sebastian I al Portugaliei, oferta franceză a fost luată serios în considerare. Regina Ecaterina de Medici, mama lui Carol al IX-lea și puterea din spatele tronului, inițial a preferat-o pe sora mai mare a Elisabetei, Ana, însă arhiducesa era deja aleasă ca soție pentru unchiul ei, regele Filip al II-lea al Spaniei.^[4] În cele din urmă regina Ecaterina a fost de acord cu căsătoria cu cea de-a doua fiică, Elisabeta, deoarece Franța avea nevoie de o căsătorie catolică pentru a combate părțile protestante precum și pentru a cimenta o alianță între coroana Franței și imperiul habsburgic.

Elisabeta s-a căsătorit prin procură la 22 octombrie 1570 în catedrala de la Speyer (unchiul Elisabetei, arhiducele Ferdinand l-a reprezentat pe regele Franței). La 4 noiembrie ea a părăsit Austria acompaniată de nobili și nobile germane și de arhiepiscopul elector de Trier.

Odată ajunși în teritoriul francez, drumurile erau impracticabile din cauza ploilor constante; aceasta a cauzat decizia prin care nunta oficială urma să fie sărbătorită în micul oraș de frontieră Mézières-en-Champagne (acum Charleville-Mézières). Curios în legătură cu viitoarea soție, regele s-a îmbrăcat ca un soldat și a mers la Sedan, unde mireasa sa se afla în compania fratelui său mai mic, Henric, Duce de Anjou, pentru a o observa incognito în timp ce se plimba prin grădinile palatului cu Henric. A fost mulțumit cu ceea ce a văzut.

Regele Carol al IX-lea al Franței și Arhiducesa Elisabeta de Austria s-au căsătorit oficial la 26 noiembrie 1570 la Mézières; ceremonia a fost ținută de Charles, Cardinal de Bourbon. Nunta a fost celebrată cu multă pompă și extravaganță în ciuda datoriilor financiare ale Franței.

Regina Elisabeta a Franței

La 25 martie 1571 Elisabeta a fost încoronată ca regină a Franței de arhiepiscopul de Reims la biserica St Denis. Noua regină și-a făcut intrarea oficială în Paris patru zile mai târziu, la 29 martie.^[5] Apoi, a dispărut din viața publică.

Elisabeta era așa încântată de soțul ei încât, spre amuzamentul general, nu ezita să-l sărute în fața altora. Totuși, regele avea o relație de mult timp cu Marie Touchet, care a rostit: "Nu mă sperie nemțoaica" (L'allemande ne me fait pas peur)^[6] Regele s-a întors în scurt timp la metresa lui, încurajat de mama lui, regina Ecaterina, care s-a asigurat că noua noră era ținută departe de treburile de stat.

Deși nu au fost niciodată îndrăgostiți unul de altul, cuplul regal a avut o relație caldă și s-au susținut reciproc. Regina Elisabeta vorbea fluent germana, spaniola, latina și italiana însă a învățat foarte greu franceza. De asemenea, ea se simțea singură la curtea franceză care era plină de viață și destrăbălată; una dintre prietenele ei era cumnata ei controversată, Margareta de Valois. Regina, șocată de viața libertină de la curtea Franței, își petrecea timpul brodând, citind și în special cu lucrări de caritate și pioase. Singurul ei act controversat a fost respingerea atenției politicienilor și curtenilor protestanți refuzând să permită liderului hughenot, Gaspard al II-lea de Coligny, permisiunea de a-i săruta mâna.^[7]

Câteva luni mai târziu, la 27 octombrie 1572, regina a născut la Palatul Louvre primul ei copil, o fiică, care a fost botezată Maria Elisabeta după bunica ei, împărăteasa Maria, și după regina Elisabeta I a Angliei care i-a fost nașă.

În perioada nașterii copilului lor, sănătatea precară a regelui s-a înrăutățit rapid și după o lungă suferință în care Elisabeta i-a fost susținător tăcut și s-a rugat pentru vindecarea lui, Carol a murit la 30 mai 1574, la vârsta de 23 de ani.

După ce s-a terminat perioada de 40 de zile de doliu, Elisabeta, acum numită regina albă,^[8] a fost obligată de tatăl ei să se întoarcă la Viena. După o scurtă vreme, împăratul Maximilian al II-lea a vrut o nouă căsătorie pentru ea, de data asta cu fratele soțului ei decedat, noul rege Henric al III-lea al Franței; totuși, ea l-a refuzat ferm.

Regele Henric al III-lea i-a cedat cuumnatei sale teritoriile March superioară și inferioară (Haute et Basse-Marche).^[9] În plus, ea a primit titlul de Ducesă de Berry iar în 1577 a primit ducatele de Auvergne și Bourbon în schimb.^[10] La 28 august 1575 Elisabeta și-a vizitat la Amboise fiica în vârstă de trei ani pentru ultima dată iar la 5 decembrie ea a părăsit Parisul lăsând-o pe mica prințesă Maria Elisabeta în grija bunicii sale, regina Ecaterina de Medici. Elisabeta nu și-a mai văzut fiica niciodată; aceasta moare la vârsta de cinci ani, la 2 aprilie 1578.

Elisabeta în haine de văduvă. Pictură de Jakob de Monte, ca. 1580.

Odată ce s-a întors la Viena, Elisabeta a locuit în casa copilăriei, la Schloss Stallburg. La 12 octombrie 1576 iubitul ei tată moare iar fratele ei, Rudolf al II-lea, i-a succedat ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Când i se face o nouă propunere de căsătorie, în 1580, de data asta de la regele Filip al II-lea al Spaniei, după decesul soției sale Ana (care fusese sora Elisabetei), ea refuză din nou.

La începutul anului 1580 Elisabeta a cumpărat niște terenuri din apropierea orașului Stallburg și a fondat mănăstirea de săraci Clares Maria, regina îngerilor (Klarissinnenkloster Maria, Königin der Engel), cunoscută de asemenea sub numele de mănăstirea reginei (Königinkloster). Elisabeta și-a dedicat viața ei de acum înainte pentru a urma exemplul sfântului hram al mănăstirii ei, în exercițiu de pietate și de îngrijire a săracilor. Chiar și fetele nobile sărace aveau sprijinul ei. Ea a finanțat, de asemenea, restaurarea din Capela tuturor sfinților în Hradcany, Praga, care a fost distrusă într-un incendiu în 1541.

După plecarea din Franța, ea a menținut o corespondență regulată cu cumnata ei, regina Margareta de Navara, și când aceasta a fost ostracizată de restul familiei regale, ea și-a pus jumătate din veniturile din Franța la dispoziția Margaretei.

Elisabeta a murit la 22 ianuarie 1592 victimă a pleureziei la vârsta de 37 de ani și a fost îngropată sub o lespede de marmură simplă în biserica mănăstirii ei.

Elisabeta de Austria
Regină a Franței
Elisabeta de Austria, de François Clouet (1510-1572).

· 1586: Thomas Hooker, lider colonist din Connecticut (d. 1647)

· 1653: Thomas Pitt, guvernator britanic de Madras (d. 1726)
* 1670: Dorothea Sofia de Neuburg (5 iulie 1670 – 15 septembrie 1748) a fost Ducesă de Parma din 1695 până în 1727. A fost a șasea fiică a Electorului Palatin Philip Wilhelm de Neuburg și a celei de-a doua soții a acestuia, Elisabeta Amalia de Hesse-Darmstadt.

Născută la Schloss Neuburg (Palatul Neuburg) ea a fost al paisprezecelea copil din cei șaptesprezece ai părinților ei. Trei dintre surorile ei au fost: Eleonore-Magdalena împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, Maria Sofia regină a Portugaliei și Maria Ana regină a Spaniei.

Dorothea Sofia a fost înaltă, blondă, cu ochi albaștri. Era cunoscută a fi arogantă, ambițioasă, autoritară și fără simțul umorului.

La 17 septembrie 1690, ea s-a căsătorit cu Odoardo Farnese, Prinț Ereditar de Parma, moștenitor al tronului Ducatului de Parma și Piacenza. În cei trei ani de căsătorie au avut doi copii, un fiu care a murit la un an și jumătate și o fiică, Elisabeta, viitoare regină a Spaniei.

Odoardo a murit la 6 septembrie 1693, la numai o lună după moartea fiului lor. Dorothea Sofia s-a recăsătorit cu fratele vitreg al lui Odoardo, Francesco Farnese, care a devenit Duce de Parma în 1694, când a murit tatălui lui.

Căsătoria a fost decisă de Francesco însuși, care nu voia să renunțe la zestrea adusă de Dorothea Sofia, pe care a fi pierdut-o dacă ea s-ar fi măritat cu altcineva. Căsătoria a rămas fără copii.

Francesco a murit în 1727 și, când singurul său frate Antonio a murit fără copii în 1731, Ducatul de Parma a revenit nepotului cel mare al Dorotheei Sofia, tânărul în vârstă de 16 ani al Elisabetei de Parma, Infantele Carlos (viitorul rege Carol al III-lea al Spaniei). Dorothea Sofia a devenit regentă până în 1735, când Ducatul a fost cedat Austriei după Războiul polonez de succesiune.

Dorothea Sofia a murit la Parma în 1748 și a fost înmormântată la sanctuarul Santa Maria della Steccata.

Dorothea Sofia de Neuburg

· 1675: Mary Walcott, acuzată în cadrul proceselor de vrăjitorie de la Salem

· 1717: Pedro al III-lea al Portugaliei (5 iulie 1717 – 25 mai 1786) a fost rege al Portugaliei la ascensiunea soției și nepoatei sale Maria I a Portugaliei și co-rege alături de ea din 1777 până la moartea sa în 1786.

Pedro, Prinț al Braziliei de Vieira Lusitano.

Pedro s-a născut la 12:00 în ziua de 5 iulie 1717 la Palatul Ribeira din Lisabona, Portugalia.^[1] A fost botezat la 29 august și a primit numele de Pedro Clemente Francisco José António.^[2] Părinții lui au fost regele João al V-lea și Maria Anna de Austria.^[1] Pedro a fost fratele mai mic al lui José I al Portugaliei. Bunicii lor materni au fost Leopold I, Împărat Roman și Eleonor Magdalene de Neuburg, sora reginei Maria Sofia a Portugaliei.

Pedro s-a căsătorit cu nepoata sa, Maria, Prințesă de Brazila, în 1760, în momentul când ea era moștenitoarea prezumptivă la tronul deținut de fratele lui, José I. Conform obiceiului, Pedro a devenit, astfel, rege al Portugaliei în dreptul soției sale. Au avut șase copii, dintre care fiul cel mare a succedat-o pe Maria la moartea ei în 1816 ca João al VI-lea.

Pedro nu a făcut nici o încercare de a participa la afacerile guvernamentale, petrecându-și timpul cu vânătoarea sau cu exerciții religioase.

El a apărat înalta nobilime a Portugaliei, și a sponsorizat petițile celor acuzați în Afacerea Távora, a căror reabilitare a fost supusă unor noi procese, în care moștenitorii au cerut restituirea proprietăților lor confiscate.

Cuplul s-a căsătorit la 6 iunie 1760. La momentul căsătoriei, Maria avea 25 de ani iar Pedro 42. În ciuda diferenței de vârstă, cei doi au avut o căsnicie fericită. Pedro a devenit în mod automat co-monarh (ca Pedro al III-lea al Portugaliei), atunci când Maria a urcat pe tron, deoarece deja se născuse un copil din căsătoria lor. Cuplul a avut șase copii:

Name	Birth	Death	Notes
José, Prinț de Beira	20 august 1761	11 septembrie 1788	José Francisco Xavier de Paula Domingos António Agostinho Anastácio căsătorit cu Infanta Benedita a Portugaliei, fără copii. Moartea lui la vârsta de 27 de ani l-a făcut moștenitor aparent pe fratele lui mai mic care mai târziu a ajuns rege.
João de Bragança	20 octombrie 1762	20 octombrie 1762	João s-a născut mort la Palatul Ajuda National.
João Francisco de Bragança	16 septembrie 1763	10 octombrie 1763	João Francisco de Paula Domingos António Carlos Cipriano s-a născut la Palatul Ajuda National.
João al VI-lea	13 mai 1767	10 martie 1826	João Maria José Francisco Xavier de Paula Luís António Domingos Rafael căsătorit cu Carlota Joaquina a Spanieiși a avut copii. A fost rege al Portugaliei și împărat al Braziliei.
Mariana Victoria de Bragança	15 decembrie 1768	2 noiembrie 1788	Maria Ana Vitória Josefa Francisca Xavier de Paula Antonieta Joana Domingas Gabriela căsătorită cu Infantele Gabriel al Spaniei fără copii.
Maria Clementina de Bragança	9 iunie 1774	27 iunie 1776	Maria Clementina Francisca Xavier de Paula Ana Josefa Antónia Domingas Feliciana Joana Michaela Julia de Bragança s-a născut la Palatul Queluz National.
Maria Isabel de Bragança	12 decembrie 1776	14 ianuarie 1777	Maria Isabel s-a născut la Palatul Queluz National..

Pedro al III-lea
Dom Pedro III, de Miguel António do Amaral, 1777

· 1718: Francis Seymour-Conway, Prim Marchiz de Hertford, nobil englez (d. 1794)
* 1723: Filip al II-lea Ernst, Conte de Schaumburg-Lippe (5 iulie 1723 – 13 februarie 1787) a fost conducător al comitatelor de Lippe-Alverdissen și Schaumburg-Lippe.

S-a născut la Rinteln ca fiu al lui Friedrich Ernst, Conte de Lippe-Alverdissen (1694-1777) și a soției acestuia, Elisabeta Philippine von Friesenhausen. Tatăl lui a fost fiul contelui Filip Ernest I, fondatorul liniei de Lippe-Alverdissen a Casei de Schaumburg-Lippe, și a ducesei Dorothea Amalia de Schlesvig-Holstein-Sonderburg-Beck (1656-1739).

El a succedat tatălui său în 1749 și a domnit până a moștenit teritoriile Schaumburg-Lippe în urma morții vărului său Wilhelm la 10 septembrie 1777. A fost conte până la moartea sa la 13 februarie 1787 când a fost succedat de singurul său fiu în viață Georg Wilhelm.

S-a căsătorit prima dată la 6 mai 1756 la Weimar cu ducesa Ernestine Albertine de Saxa-Weimar, fiica lui Ernest August I, Duce de Saxa-Weimar (1727-1769). Din această căsătorie a avut patru copii:

Contele Clemens August (1757-1757)
Contele Karl Wilhelm (1759-1780)
Contele Georg Karl (1760-1776)
Contesa Friederike Antoinette (1762-1777)

La 10 octombrie 1780, la Philippsthal, s-a căsătorit a doua oară cu Juliane de Hesse-Philippsthal (1761-1799), cu care a avut patru copii:

Contesa Eleonore Luise (1781-1783)
Contesa Wilhelmine Charlotte (1783-1858)
Contele Georg Wilhelm (1784-1860)
Contesa Karoline Luise (1786-1846)

Filip al II-lea

· 1755: Sarah Siddons (5 iulie 1755 – 8 iunie 1831) a fost o actriță britanică, cea mai cunoscută tragediană a secolului XVIII. Ea a fost sora mai în vârstă a lui John Philip Kemble, Charles Kemble, Stephen Kemble, Ann Hatton și Elizabeth Whitlock. Ea a fost faimoasă pentru reprezentarea personajului shakespearean Lady Macbeth, personaj pe care l-a modelat, dându-i o notă originală
S-a născut Sarah Kemble în Brecon, Brecknockshire, Țara Galilor, cea mai în vârstă fiică a lui Roger Kemble, un actor -director de teatru ambulant, a cărui companie de teatru, „Warwickshire Company of Comedians”, cuprindea marea majoritate a membrilor familiei lui, precum și pe Sarah "Sally" Ward”. Actoria abia pe atunci începuse să devină o profesie respectabilă pentru o femeie și inițial, părinții ei nu au fost de acord cu alegerea acestei profesii.

Sarah Siddons

* 1773: Louis I (5 iulie 1773 – 27 mai 1803) a fost primul din cei doi regi ai Etruriei.

Louis a fost fiul lui Ferdinand, Duce de Parma și al Arhiducesei Maria Amalia a Austriei, a doua fiică a împăratului Francisc I și a Mariei Tereza a Austriei.

În timp ce Louis stătea în Spania, Ducatul de Parma era ocupat de trupele franceze din 1796. Napoleon Bonaparte, care cucerise mare parte din Italia și voia să câștige Spania ca aliat împotriva Angliei, a propus să compenseze Casa de Bourbon pentru pierderea Ducatului de Parma cu regatul Etruria, un stat nou pe care Napoleon l-a creat din Marele Ducat al Toscanei. Acest lucru a fost agreat prin Tratatul de la Aranjuez (1801).

Louis trebuia să-și primească investitura de la Napoleon la Paris, înainte să ia în posesie Etruria. Louis, soția și fiul său au călătorit incognito prin Franța sub numele de contele de Livorno. După ce a fost investit ca rege la Paris, Louis și familia sa au ajuns în noua lor capitală, Florența, în august 1801.

În 1802, Louis și soția sa însărcinată au călătorit în Spania pentru a participa la o nuntă dublă: a fratele Mariei Luisa, Ferdinand, și a surorii ei mai mici Maria Isabel. Acolo Maria Louisa a născut-o pe fiica ei Marie Louise Charlotte. Cuplul s-a întors acasă în decembrie, când starea de sănătate a lui Louis s-a înrăutățit și, în mai 1803, a murit la vârsta de aproape 30 de ani, posibil în timpul unei crize de epilepsie.

A fost succedat de fiul său, Carol Louis ca regele Louis al II-lea al Etruriei, sub regența mamei sale Maria Louisa.

Louis și Mariei Luisa împreună cu copiii ei.

În 1795 Louis, Prinț Ereditar de Parma, s-a dus la curtea Spaniei pentru a-și finaliza educația. Exista o înțelegere între cele două familii regale ca Louis să se căsătorească cu una dintre fiicele regelui Carol al IV-lea. Se anticipa că se va căsători cu infanta Maria Amalia, cea mai mare fiică nemăritată a lui Carol. Maria Amalia avea 15 ani, era timidă și melancolică. Louis, care era timid și rezervat, a preferat-o pe sora ei mai mică, Maria Louisa, care deși avea numai 13 ani arăta mai bine și era mai veselă.^[1] Toate cele patru fiice ale lui Carol al IV-lea erau scunde și simple dar Maria Luisa era isteață, vioaie și amuzantă.

Ea avea părul negru ondulat, ochi căprui și un nas grecesc. Deși nu era frumoasă, fața ei era expresivă și era plină de viață. Era generoasă, mărinimoasă și evlavioasă.

Louis a fost numit infante al Spaniei și s-a căsătorit cu Maria Luisa la 25 august 1795 în La Granja, San Ildefonso. În același timp a avut loc și căsătoria Mariei Amalia care s-a măritat cu unchiul ei mult mai în vârstă, infantele Antonio Pascual.

Căsătoria între două personalități diferite s-a dovedit a fi fericită, deși a fost umbrită de sănătatea precară a lui Louis. Louis era fragil, suferea de probleme de piept și în urma unui accident din copilărie când s-a lovit cu capul de o masă de marmură, a suferit de crize de epilepsie. Cu trecerea anilor sănătatea lui s-a deteriorat și a ajuns să fie tot mai dependent de soția sa.

Tânărul cuplu a rămas în Spania în primii ani de căsătorie, care a fost cea mai fericită perioadă a vieții lor. Deoarece Maria Luisa avea numai treisprezece ani atunci când s-a căsătorit, primul ei copil nu s-a născut decât peste patru ani. Primului ei fiu, Carol Louis, s-a născut la Madrid la 22 decembrie 1799.

Ulterior, cuplul a vrut să meargă la Parma, dar Carol al IV-lea și soția sa au fost reticenți în a permite plecarea lor. Ei au rămas în Spania până în primăvara anului 1800 și au avut reședința la Palatul din Aranjuez.

Louis

· 1794: Sylvester Graham, nutritionist american (d. 1851)

· 1801: David Farragut, comandant naval american (d. 1870)
* 1802: Pavel Stepanovici Nahimov (în rusă Павел Степанович Нахимов, transliterare Pavel Stepanovič Nachimov; n. 23 iunie (stil vechi) / 5 iulie(stil nou) 1802, Gorodok – d. 30 iunie (stil vechi) / 12 iulie(stil nou) 1855, Sevastopol) a fost un celebru amiral rus, recunoscut pentru a fi comandantul forțelor navale ale Rusiei, în Bătălia de la Sinop, în timpul Războiul Crimeii.

Pavel Nahimov

· 1805: Robert Fitz Roy, meteorolog britanic (d. 1865)

· 1810: P. T. Barnum, proprietar american de circ (d. 1891)

· 1820 - S-a născut inginerul Wiliam Rankine, inventatorul scalei de temperatură.

· 1829: Ignacio Mariscal, scriitor și diplomat mexican (d. 1910)

· 1833: Visarion Roman, publicist și om politic român, membru corespondent al Societății Academice Române (d. 1885)

· 1841: William C. Whitney, magnat american (d. 1904)

· 1853: Cecil Rhodes, politician sud-african (d. 1902). Cecil John Rhodes, (d. 26 martie 1902) a fost un magnat al mineritului și politician din Africa de Sud. A fost fondatorul companiei de minerit și de extracție a diamantelor De Beers, care controlează astăzi 40% din piața mondială a diamantelor brute, și care în trecut controlase aproximativ 90% din toate diamantele extrase în lume. Rhodes a fost și fondatorul statului Rhodesia, care a fost numit după numele său de familie. Rhodesia, despărțită ulterior în Rhodesia de Nord și Rhodesia de Sud, s-a transformat ulterior în două state separate, Zambia, respectiv Zimbabwe de astăzi.

· 1859 - S–a născut actorul Constantin I. Nottara, personalitate cu aură legendară a istoriei teatrului românesc (interpret, director de scenă, profesor de actorie) (m.17.10.1935).

· 1860: Robert Bacon, politician american (d. 1919)
* 1870: Ioan Vlădescu (n. 5 iulie 1870, Comani - d. 1949)^[2]^{:p. 343} a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

A îndeplinit funcția de comandant de divizie de infanterie în campania anului 1918.

După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Ioan Vlădescu a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de ofițer în statul major al al Regimentului 3 Artilerie și șef de stat major al Diviziei 1 Infanterie.^[4]^[5]^[6]^[7]

În perioada Primului Război Mondial, a îndeplinit funcțiile de: șef de stat major al Corpului I Armată și comandant al Diviziei 1 Infanterie.^[3]^[2]^{:p. 343}

După război a îndeplinit o serie de funcții în eșaloanele superioare ale armatei, cum ar fi comandant al Corpului de Jandarmi (1927) și comandant al Diviziei 9 Infanterie. A fost trecut în rezervă în 1930.

Jump to navigation Jump to search

Ioan Vlădescu

· 1872: S-a nascut Edouard Herriot, politician francez; (d. 1957);

· 1874: Eugen Fischer, fizician nazist (d. 1967)

· 1879: Dwight F. Davis (n. 5 iulie 1879, Saint Louis, Missouri, SUA – d. 28 noiembrie 1945, Washington, D.C., SUA) a fost un jucător de tenis și politician din SUA.
A fost secretar de război al Statelor Unite ale Americii între 1925 și 1929.

· 1879: Wanda Landowska, clavecinistă poloneză (d. 1959)

· 1880: Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880, Vaslui, România – d. 29 august 1945, București, România) a fost un actor român de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc.

S-a născut într-o familie modestă (tatăl, Ion Tănase, era laborant de farmacie), într-o casă țărănească din Vaslui, județul Vaslui. A fost un elev mediocru, cele mai mari note fiind la muzică și sport, iar primul contact cu teatrul l-a avut prin frecventarea spectacolelor de la Grădina "Pîrjoala", unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu si I.D. Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreuna cu prietenii, cu care juca scene din piesele Meșterul Manole, Căpitanul Valter Mărăcineanu sau Constantin Brâncoveanu, prima lor scenă fiind beciul casei. În timp, reprezentațiile s-au mutat în hambar și chiar în poiată.

Prima experiență profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiș condusă de Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol in Vaslui și a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiții. În 1896 termina gimnaziul și, în ciuda dorinței sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iași, unde a fost respins la examenul medical, singura probă unde nu-și făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel. Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul "Nicolae Bălcescu", la care însă a fost nevoit să renunțe după câteva săptămâni din lipsă de bani.

În Brăila s-a împrietenit cu învățătorul și scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani catedra sa din Cursești, Rahova, de vreme ce Adam urma să plece la cursuri în Belgia. S-a descurcat destul de bine ca învățător, însă a intrat în conflict cu directorul și câțiva profesori. Cu ajutorul lui Adam, a primit un alt post la Hârșoveni, Poenești, unde învățase poetul Alexandru Vlahuță. Tănase și-a dezvoltat repede propriul stil de predare, aducând muzica și gimnastica pe primul loc, lucru care a atras noi elevi către școală. Părinții elevilor au fost de asemenea implicați în activitățile școlare, prin excursii în aer liber, unde preda istorie și geografie. Ajuns foarte repede un personaj iubit in localitate, atrage însă antipatia notarului si câtorva avocati locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase este în cele din urmă dat afară.

Ziua de 14 octombrie 1899 îl găsește în București, unde s-a înrolat voluntar la Regimentul 1 Geniu București. După efectuarea stagiului militar s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, de unde a absolvit în 1905. A inceput sa lucreze în teatru, și s-a căsătorit cu Virginia Niculescu în 1917.

In 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș în București, împreună cu care urma să creeze o tradiție de teatru de cabaret/ revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiție prezentă și astăzi, mai ales la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, care funcționează încă la adresa fostului "Cărăbuș" pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureștiului.

În buna tradiție a marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetățeanului simplu, umil și necăjit, mereu în contradicție cu birocrația aparatului de stat; personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrățele, crizantemă la butonieră și bastonaș, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenția cenzurii.

Împreună cu "Cărăbuș" a făcut numeroase turnee prin țară, și cel puțin un turneu în Turcia. Tănase a jucat de asemenea și la Paris. O sursă menționează operele de caritate ale actorului – 3 școli primare și o biserică.

La "Cărăbuș", Tănase lansează carierele a numeroși artiști, mai ales Maria Tănase și Horia Șerbănescu.

A fost decorat la 28 ianuarie 1942 cu Ordinul „Coroana României” în gradul de Comandor.

Constantin Tănase jucând în Visul lui Tănase(1932)

Tănase a murit în București pe 29 august 1945. Au existat zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roșie invadatoare. Potrivit acestei versiuni, Tănase încă mai juca în București, un an după sosirea rușilor, și a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaților ruși care aveau obiceiul să "rechiziționeze" toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând "Davai ceas". Tănase a compus un cuplet:

„Rău a fost cu «was ist das»
Da-i mai rău cu «davai ceas»
De la Nistru pân' la Don
Davai ceas, davai palton
Davai casă si moșie
Harașo, tovărășie!”

După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea, și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul ușor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile "bandajate" cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul, scoțând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: "El tic, eu tac, el tic, eu tac". Două zile mai târziu marele actor era mort.

Nepotul actorului, Tănase Radu Alexandru, a oferit o versiune care pare mai plauzibilă [1]: blocaj renal în urma unui tratament cu 20 de aspirine/zi, aplicat în urma unei infecții faringiene survenită datorită consumului unei halbe de bere rece într-o zi călduroasă de vară. Întrucât de puțină vreme se inventase penicilina, un apropiat s-a oferit sa îi procure antibioticul din Italia. Din păcate un membru al familiei a refuzat oferta, argumentând că maestrul Tănase avea un sistem de autoreglare al organismului foarte eficient. Ceea ce a urmat s-a dovedit fatal pentru marele actor, teatrul românesc pierzând prematur una dintre cele mai mari valori ale sale din toate timpurile.

Teatrul lui Tănase era adesea politic și avangardist. Iată câteva versuri reprezentative dintr-un cântec:

„În țara asta, țara pâinii
Să aibă pâine chiar și câinii
Guvernul nostru ne obligă
S-avem o zi de mămăligă
Lor ce le pasă cum e traiul
Scumpiră trenul și tramvaiul
Scumpiră tot, la cataramă
Până și pâinea și tutunul
Și când înjuri pe șleau de mamă
Ei, cică, eu fac pe nebunul.”

„Teoria mea-i ușoară
Toată viața e o scară
Pe care, ca și la moară
Toți o urcă și-o coboară”

Și cu asta ce-am făcut?

„Ne-am trezit din hibernare
Și-am strigat cât am putut:
Sus cutare! Jos cutare!
Și cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Și-am luptat, cum am știut,
S-avem nouă guvernare,
Și cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie,
Și cu asta ce-am făcut?

Ia corupția amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Și cu asta ce-am făcut?

Pentru-a căștiga o pâine,
Mulți o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin țări străine,
Și cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Și cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Și cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Țara-i plină de vedete,
Și cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noștri, vin ai noștri!
E sloganul cunoscut;
Iarăși am votat ca proștii,
Și cu asta ce-am făcut?”

· 1880: Jan Kubelík, violonist ceh (d. 1940)

· 1886: Willem Drees, politician olandez (d. 1988)
* 1886: Prințul Ioan Constantinovici al Rusiei (rusă Иоанн Константинович) (5 iulie 1886 – 18 iulie 1918), cunoscut și ca "Prințul Ivan", a fost primul copil al Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei și a soției lui Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg. În familie i se spunea "Ioannchik".

Ioan Constantinovici s-a născut ca Mare Duce al Rusiei însă când avea 9 zile, un ucaz al vărului său, împăratul Alexandru al III-lea al Rusiei, stabilea ca de acum înainte numai copiii și nepoții pe linie masculină ai Țarului vor purta titlurile de Mare Duce sau Mare Ducesă; ceilalți descendenți vor purta titlurile de "Prinț al Rusiei" sau "Prințesă a Rusiei". Revizuirea legii avea drept scop restrângerea numărului de persoane care primeau venit de la Trezoreria imperială.

S-a distrat cu posibilitatea de a deveni călugăr ortodox însă s-a îndrăgostit de Prințesa Elena a Serbiei. S-au căsătorit la 2 septembrie 1911 iar Elena a luat titlul de Prințesa Elena Petrovna a Rusiei. Au avut un fiu, Prințul Vsevelod Ivanovici (20 ianuarie 1914 - 18 iunie 1973) și o fiică Prințesa Ecaterina Ivanovna (12 iulie 1915 - 13 martie 2007), care a fost ultimul membru al familiei imperiale care s-a născut înainte de căderea dinastiei.

Prințul Ioan Constantinovici și soția sa, Prințesa Elena Petrovna.

Prințul Ioan care a luptat în Primul Război Mondial, a fost decorat ca erou de război, și era pe front când a izbucnit Revoluția Rusă din 1917. În aprilie 1918 a fost exilat în Urali de bolșevici și mai târziu ucis în iulie împreună cu frații săi Prințul Constantin Constantinovici și Prințul Igor Constantinovici, vărul său Prințul Vladimir Pavlovici Paley și alte rude și prieteni.

Sora sa, Prințesa Vera Constantinovna, mama sa, Marea Ducesă Elizaveta Mavrikievna și soția Prințesa Elena Petrovna au părăsit Rusia în aprilie 1919 cu ajutorul regelui Norvegiei. Fiica lui, Prințesa Ecaterina Ivanova, s-a căsătorit cu Ruggero, marchiz Farace di Villaforesta (un descendent al familiei Medici din Florența). Ecaterina a trăit la Buenos Aires și mai târziu la Montevideo, Uruguay unde a murit în 2007.
Sora sa, Prințesa Vera Constantinova, fiica cea mică a Marelui Duce Constantin Constantinovici, a murit la New York în 2001, la aproape 100 de ani.

Prințul Ioan Constantinovici

· 1888: Herbert Spencer Gasser, fiziolog american, laureat al Premiului Nobel (d. 1963)

· 1889 - S-a născut Jean Cocteau, dramaturg, romancier, eseist, cineast, pictor şi coregraf francez, participant la toate marile mişcări artistice de avangardă. (m. 1963)

· 1890: Frederick Lewis Allen, istoric social american (d. 1954)

· 1891: John Howard Northrop, chimist american, laureat al Premiului Nobel (d. 1987)
* 1893. Arhiducele Leo Karl Maria Cyril-Methodius Habsburg-Lorena, Arhiduce de Austria (5 iulie 1893 – 28 aprilie 1939), a fost al doilea fiu al Arhiducelui Karl Stephen de Austria și a Arhiducesei Maria Theresia, Prințesă de Toscana.

Arhiducele Leo Karl (al doilea din stânga) împreună cu părinții și frații săi.

Leo Karl a fost al cincilea copil și al doilea fiu al Arhiducelui Karl Stephan Habsburg și a soției acestuia, Maria Tereza.

În 1913 el și fratele lui mai mic, Wilhelm, s-au înscris la Academia militară imperială de la Wiener-Neustadt. În timpul Primului Război Mondial a servit în rang de căpitan pe frontul de est. În 1915 a primit Ordinul Lânii de Aur.

A servit mai întâi în Armata Comună, apoi, după căderea Austro-Ungariei, în armata poloneză. În octombrie 1922, la Catedrala Sf. Ștefan din Viena, s-a căsătorit cu o nobilă austriacă, Maria Klothilde von Thuillières Gfn von Montjoye-Vaufrey (1893-1978). Căsătoria a fost acceptată deși a fost morganatică. Copilului lor i s-a garantat titlul de Conte de Habsburg: Contele Leo Stefan de Habsburg (n. 1928).

A murit de tuberculoză la 28 aprilie 1939, la vârsta de 45 de ani, la moșia sa din Bestwina, sudul Poloniei.

Arhiducele Leo Karl

· 1899: Marcel Arland (n. 5 iulie 1899 – d. 12 ianuarie 1986) a fost un prozatorși critic literar francez. Marcel Arland a fost și codirector al publicației Nouvelle revue française.

Opera:

1923: Pământuri străine ("Terres étrangères");
1929: Ordinea ("L'Ordre");
1931: Eseuri critice ("Essais critiques");
1934: Cei vii ("Les Vivants");
1941: Antologia poeziei franceze ("Anthologie de la poésie française");
1951: Proza franceză ("La prose française");
1952: Consolarea unui călător ("La Consolation du voyageur");
1962: Noaptea și izvoarele ("La nuit et les sources").

Marcel Arland

· 1901: Sergey Obraztsov, păpușar sovietic (d. 1992)

· 1902: Henry Cabot Lodge, Jr., diplomat american (d. 1985)

· 1902: Ion I. Moța (Ionel Moța) (n. 5 iulie 1902, Orăștie – d. 13 ianuarie 1937, Majadahonda^⁠(d), Spania) a fost un om politic român, unul dintre fondatorii Legiunii Arhanghelul Mihail, cunoscută și ca Mișcarea Legionară.

Ion Moța a fost fiul preotului și publicistului Ioan Moța.

A tipărit la Orăștie, la Editura și Tipografa “Libertatea”, traducerea falsului cunoscut drept "Protocoalele Înțelepților Sionului", o lucrare propagandistică antisemită întocmită de poliția secretă țaristă înainte de Primul Război Mondial, după ediția franceză a lui Roger Lambelin, cu comentariile profesorului Ion C. Cătuneanu și avocatului Emilian Vasiliu-Cluj

Cu acordul lui Corneliu Zelea Codreanu, în 1936 a plecat să lupte în Războiul civil din Spania, împotriva forțelor republicane. A căzut la 13 ianuarie 1937 împreună cu Vasile Marin în luptele de la Majadahonda^⁠(d), aproape de Madrid, în rândurile armatei franchiste. Cei doi au fost declarați eroi ai Mișcării Legionare și au fost înmormântati la „Casa Verde” (sediul mișcării legionare).

După cel de-al doilea război mondial, un grup de legionari din exil a luat inițiativa de a ridica o cruce în locul în care a murit Ion I. Moța. În 1970, cu sprijinul regimului franchist spaniol, chiar pe locul în care au murit cei doi tovarăși de luptă (legionarii spun „camarazi”), legionarii au construit un mausoleu monumental, unde, în fiecare an, la 13 ianuarie se ține o ceremonie de comemorare.

· 1904: Harold Acton, scriitor și diletant american (d. 1994)

· 1904: Ernst Mayr, biolog american (d. 2005)

· 1904: Milburn Stone, actor american (d. 1980)

· 1908 - S-a născut matematicianul Nicolae Victor Teodorescu, membru al Academiei Române. Este considerat creatorul şcolii româneşti de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale (m.28.02.2000).

* 1908: Henri Robert Ferdinand Marie Louis Philippe d'Orléans (Henri d'Orléans, conte de Paris, 5 iulie 1908 – 19 iunie 1999), cunoscut și ca Prințul Henri, Conte de Paris, a fost pretendent orleanist al tronului Franței din 1940 până la moartea acestuia.

S-a născut la castelul Le Nouvion-en-Thiérache în Aisne ca fiul cel mic al lui Jean d'Orléans, duce de Guise (1874–1940) și a soției acestuia, Prințesa Isabelle de Orléans (1878–1961). A crescut în Maroc și a urmat Universitatea din Louvain. În 1926 a devenit pretendent la titlul de Delfin al Franței după ce tatăl său a devenit pretendent Orléanist la tron.

În 1939, după ce a fost refuzat la admiterea atât în Forțelor Armate franceze cât și în Forțele Armate britanice, Henri s-a alăturat Legiunii Franceze străine. În 1950, după ce legea exilului a fost anulată, s-a întors în Franța.

La Cherisy, în apropiere de Dreux, Franța, a murit de cancer la prostată la vârsta de 90 de ani.

Prințul Henri
Conte de Paris

· 1911: Georges Jean Raymond Pompidou (pronunție franceză:

/ʒɔʁʒ pɔ̃pidu/; n. 5 iulie 1911, Montboudif, Franța^[9] – d. 2 aprilie 1974, Paris, Franța^[10]) a fost un om politic francez. După Charles de Gaulle, el va deveni președintele celei de a cincea Republici Franceze pe perioada de la 20 iunie 1969 până la moarte sa (2 aprilie 1974).

Georges Pompidou

· 1918: George Rochberg, compozitor american (d. 2005)

· 1918: René Lecavalier, gazdă radio și comentator sportiv franco-canadian (d. 1999)

· 1922 - S-a născut scriitorul Petre Hossu.

· 1924: Niels Jannasch, istoric și curator canadian de muzeu (d. 2001)

· 1924: János Starker, violoncenist maghiar
* 1928: Constantin Olteanu (n. 5 iulie 1928, Vulcana-Pandele, Dâmbovița, Regatul României – d. 1 mai 2018, Târgoviște, România) a fost un politician comunist român, general activ, care a îndeplinit funcția de ministru al apărării naționale (1980-1985). În decembrie 1989 Constantin Olteanu îndeplinea funcția de secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

Constantin Olteanu s-a născut la data de 5 iulie 1928, în comuna Vulcana-Pandele (județul Dâmbovița). A absolvit Școala de Ofițeri Activi de la Ineu la data de 30 decembrie 1949, cu gradul de locotenent.

A absolvit în anul 1956 cu “Diplomă de merit” Academia Militară din București, iar în 1959 a obținut licența în istorie în urma absolvirii Facultății de Istorie din cadrul Universității București. A obținut titlul științific de doctor în științe istorice în anul 1964. Constantin Olteanu a parcurs pe rând treptele ierarhiei militare, desfășurând o amplă activitate didactică și de instrucție.

În anul 1971 avea gradul de general-maior. În anii '70, generalul Olteanu s-a ocupat de epurarea armatei române de ofițerii cu studii în URSS, indiferent dacă aceștia erau sau nu recrutați de către KGB. Această operațiune s-a desfășurat treptat și a fost un “proces delicat”, când militari cu importante funcții de comandă și decizie, dar cu studii la Moscova au trebuit scoși de la comanda unităților combatante, fără a le provoca o reacție de frondă, dar și fără a irita Moscova.^[2]^{[sursa nu confirmă]} În anul 1979, a fost numit șef al Statului Major Central al Gărzilor Patriotice și, în același timp, și consilier militar al lui Nicolae Ceaușescu.

În perioada 29 martie 1980 - 16 decembrie 1985, generalul-locotenent Constantin Olteanu a îndeplinit funcția de ministru al apărării naționale. În această perioadă a fost avansat la gradul de general-colonel.

În anul 1985 a fost numit în funcția de prim-secretar și Primar General al Bucureștiului, pe care a îndeplinit-o până în 1988. Olteanu își amintește că Nicolae Ceaușescu tocmai venise dintr-o vizită în URSS, l-a chemat la el și i-a spus: "Mergi pe linie politică, în locul lui Pană, iar în locul tău o să-l punem pe Milea".^[3]

Printre obiectivele realizate în mandatul său de primar, Olteanu menționează modernizarea râului Dâmbovița, continuarea lucrărilor la metrou, construcția de locuințe și prelungirea Bulevardului Victoria Socialismului până la Șoseaua Mihai Bravu.

Apoi, din mai 1988 și până în decembrie 1989, a fost secretar al CC al PCR, inițial pentru propagandă și presă (20 mai 1988-octombrie 1989), apoi pentru relații externe.

La data de 18 decembrie 1989, la ora 18.30, a sosit la Iași. S-a aflat în zona Moldovei în perioada 18-22 decembrie 1989.

După propriile afirmații, "Ca și alți membri ai CPEx, am fost trimis să mă ocup de problemele economice, respectiv de încheierea planului pe acel an, de aprovizionarea populației, aprovizionarea tehnico-materială a întreprinderilor... În subsidiar ni s-a cerut să discutăm cu factorii de conducere ai județelor respective și măsurile indicate de Ceaușescu la teleconferința din seara zilei de 17 decembrie, pentru asigurarea liniștii și ordinii publice. (...) Eu nu am fost trimis la Iași, precum și în celelalte județe – Vaslui, Suceava și Botoșani -, cu vreo împuternicire cu caracter militar, cu toate că încă eram general-colonel în activitate, deci nu aveam calitatea de a da ordine unităților MApN, MAI, Departamentului Securității Statului sau Gărzilor Patriotice." ^[4]

După cum afirmă tot el, aflat în biroul primului-secretar județean Iași și întrebat de către locotenent-colonelul Ion Cioară - șef de stat major la Divizia 10 Mecanizată „Ștefan cel Mare” din Iași - dacă se impune înarmarea militarilor cu muniție de război împotriva eventualilor demonstranților, "am mai precizat – erau de față mai mulți oameni - că dacă vor avea loc demonstrații, cumva, strada este a lor, a demonstranților. „Voi nu interveniți cu nimic, am spus. Doar dacă atacă obiectivele, dacă le incendiază, atunci e altceva.... Dar pe stradă nu aveți ce face voi cu armele”.^[4]

La data de 22 decembrie 1989, a plecat din Iași și a fost primit în garnizoana Armatei a II-a, de la Buzău. Generalul Olteanu a fost arestat și, la 31 decembrie 1989, a fost adus cu două autoturisme de teren și escortă la Centrul de Instrucție al Trupelor de Geniu din București, de pe Șoseaua Olteniței, unitate transformată în închisoare.

La data de 11 ianuarie 1990, generalul-colonel Constantin Olteanu a fost trecut în rezervă.^[5]

A fost inculpat și condamnat în Procesul membrilor CPEx (17 septembrie 1990 - 20 aprilie 1992). A fost acuzat în rechizitoriu că a cerut unor unități militare să treacă la alarmă de luptă, dar el a afirmat că nu a avut astfel de însărcinări și că în acele zile nu a intrat în nici o unitate militară.^[4] La data de 25 martie 1991, Tribunalul Militar Teritorial București a pronunțat achitarea sa, care a fost atacată ulterior cu recurs extraordinar introdus de procurorul general. În urma acestui recurs extraordinar, Constantin Olteanu a fost condamnat definitiv la 11 ani și șase luni de închisoare. La 29 mai 1993, a cerut întreruperea pedepsei. Cererea a fost examinată de Tribunalul Militar Teritorial București, care a decis întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 12 luni. În 1994 a intervenit grațierea semnată de președintele României, Ion Iliescu.^[6]

După cum afirmă el, „am fost condamnat pentru ceea ce am fost, nu pentru ceea ce am făcut”

În anul 1968, Nicolae Ceaușescu a dispus reabilitarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, dar și a lui Ștefan Foriș, ambii victime ale luptei pentru putere din perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Constantin Olteanu, tânăr ofițer și istoric militar, a fost numit cu cercetarea și clarificarea condițiilor în care a fost asasinată la Oradea mama liderului PCR, Ștefan Foriș.

Generalul Olteanu este autorul mai multor studii și lucrări de istorie și teorie militară, elaborate împreună cu colective de istorici militari cum ar fi generalul Ilie Ceaușescu. Este membru al Societății de Științe Istorice din România și al Consiliului Național al Societății de Științe Istorice din România. A primit Premiul Academiei Române (1976).

În ultimii ani fost profesor universitar asociat la Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Spiru Haret” din București și a predat cursurile de Istoria militară a românilor în secolul XX și Istoria celui de al doilea război mondial din 1939-1945.

Generalul-colonel dr. Constantin Olteanu

· 1928: Katherine Helmond, actriță americană

· 1928: Pierre Mauroy, politician francez (d. 2013)

· 1928: Warren Oates, actor american (d. 1982)

· 1928 - S-a născut Beverly Tyler, actriţă americană.

· 1929 - S-a născut scriitorul Aurel Deboveanu.

· 1930: Ada Brumaru, muzicolog român

* 1930. Vadim Valerianovici Kojinov (rusă: Вадим Валерианович Кожинов) (n. 5 iulie 1930, Moscova - d. 25 ianuarie 2001) a fost un critic literar rus^[3] și publicist.
* 1930: John Wood (n. 5 iulie 1930) este un actor din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. A primit Commander of the Order of the British Empire.

· 1931: Alexandru Oprea, istoric și critic literar român (d. 1983)

· 1932: S-a nascut politicianul Gyula Horn (d.19 iunie 2013), fost prim-ministru al Ungariei din 15 iulie 1994 până la 6 iulie 1998. In 1989, Horn a avut un rol major în procesul de destramare a „Cortinei de fier”, deschizand la data de 27 iunie 1989 impreuna cu omologul sau austriac Alois Meck, frontiera dintre cele doua tari. In data de 11 septembrie 1989, a declarat ca autoritatile ungare vor permite tuturor cetatenilor Germaniei de Rasarit, comuniste,sa treaca frontiera fara viza in Austria, fapt care a contribuit la unificarea ulterioară a celor doua Germanii.

Gyula Horn

· 1932: Billy Laughlin, actor american (d. 1948)
* 1934: Yoshio Furukawa (n. 5 iulie 1934) este un fost fotbalist japonez.

· 1935: Nikolaus Berwanger, jurnalist și scriitor român de origine germană (d. 1989)

· 1935: John Gilmore, scriitor american

· 1936: Shirley Knight, actriță americană

· 1936: James Mirrlees, economist scoțian, laureat al Premiului Nobel
* 1936: Richard Edwin Stearns (n. 5 iulie 1936) este un informatician american, autor, împreună cu Juris Hartmanis, al lucrării Despre complexitatea computațională a algoritmilor, lucrare care a pus bazele teoriei complexității algoritmilor și care a adus autorilor săi Premiul Turing în 1993.

Richard Edwin Stearns

· 1939: Booker Edgerson, jucător de fotbal american

· 1943: Curt Blefary, jucător american de base-ball (d. 2001)

· 1944 - S-a născut Robbie Robertson, chitarist, vocalist şi compozitor canadian (The Band).

· 1945 - S-a născut Dick Scoppettone, chitarist şi vocalist american (Harper's Bizarre).

· 1946 - S-a născut Michael Monarch, chitarist american (Sparrow, Steppenwolf, Detective).

· 1946 - S-a născut Victor Unitt, chitarist britanic (Pretty Things, Edgar Broughton Band).

· 1946: Pierre-Marc Johnson, avocat, fizician și politician american

· 1946: Paul Smith, designer vestimentar britanic

· 1946: Gerardus 't Hooft , fizician olandez, laureat al Premiului Nobel

· 1948: William Hootkins, actor american (d. 2005)
* 1950: Petre Teodorovici (n. 18 mai 1950, Leova – d. 5 iulie 1997, Chișinău) a fost un compozitor și interpret de muzică ușoară din Republica Moldova, fratele mai mare al lui Ion Aldea Teodorovici.

· 1950 - S-a născut Huey Lewis (Hugh Anthony Cregg), vocalist, compozitor, muzicuţist şi producător american (Clover, Huey Lewis & The News).

· 1951: Rich Gossage, jucător american de base-ball

· 1954 - S-a născut Michael Sadler, vocalist, clăpar, basist şi compozitor canadian (Saga).

· 1954: Leni Björklund, politiciană suedeză

· 1954: John Wright, jucător neo-zeelandez de crichet

· 1955: Peter McNamara, tenisman australian
* 1956: Péter Eckstein-Kovács (n. 5 iulie 1956, Cluj) este un om politic de etnie maghiară din România, de profesie avocat, fost membru al Uniunii Democrate Maghiare din România și vicepreședintele platformei liberaledin această formațiune.^[1] Între 2004-2008 a fost președintele Comisiei Juridice a Senatului României, funcție din care a demisionat pe 4 martie2008 în semn de protest față de respingerea ordonanței privind funcționarea Agenției Naționale de Integritate în forma inițială. În data de 23 iunie 2018 a demisionat din UDMR, în semn de protest față de ajutorul pe care UDMR l-a dat PSD la modificarea codului de procedură penală

Péter Eckstein-Kovács

· 1956: Patsy Pease, actriță americană

· 1956: James Lofton, jucător de fotbal american și antrenor

· 1957: David Hanson, politician canadian

· 1957: David Pinkney, pilot de curse britanic

· 1957: Doug Wilson, hocheist canadian
* 1958: Bogdan Ghiu este poet, eseist (literatură, filosofie, media, arhitectură și urbanism, artă contemporană), traducător și teoretician al traducerii, jurnalist, realizator radio-tv.

S-a născut la 5 iulie 1958 în București, și-a petrecut copilăria și adolescența la Constanța, trăiește la București.

Membru al Generației 80 și fost membru al Cenaclului de Luni. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, al comitetului de conducere al PEN Club România (responsabil „Traducere și Drepturi Lingvistice”), al ATLAS (Association pour la Promotion de la Traduction Littéraire, Franța) și ARTLIT (Asociația Traducătorilor Literari din România). Cavaler al Ordinului „Meritul Cultural” acordat de Președinția României.

Pionier, imediat după Revoluție, al cronicii TV în România: „Ochiul de sticlă” (revista 22, 1990-1991), „Catodul psihic” (revista Epoca, 1990-1991), „TV (Totul de vânzare)” (revista Dilema, 1993-1998) și „media-prim-ajutor” (revista Cuvântul). În prezent, titular al rubricilor săptămânale „De-clic(k)/Atelier deschis” (Observator cultural), „Evul Media” (www.liternet.ro) și al rubricii zilnice de cultură urbanistică „Unde ne oprim în București” (Radio România Cultural); colaborator permanent al revistei Arhitext (www.arhitextdesign.ro) și, ocazional, al revistei Sinteza.

A absolvit Facultatea de Litere (secția română-franceză) a Universității București și a urmat studii de filosofie sub îndrumarea lui Jacques Derrida la École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris.

Opera poetică, prefață de Ion Bogdan Lefter, ediție completă și dosar critic, Paralela 45, 2017

(Poemul din carton) Urme de distrugere pe Marte, Cartea Românească, 2006

Manualul autorului, Cartea Românească, 2004

Pantaloni și cămașă, Pontica, 2000

Arhipelogos, Axa, 1997

Arta consumului, Cartea Românească, 1996, Premiul Uniunii Scriitorilor din România

Poemul cu latura de un metru, Pontica, 1996, Premiul Uniunii Scriitorilor din România

Manualul autorului, Cartea Românească, 1989

„46 caligrame ajutătoare”, in vol. colectiv Nouă poeți, Cartea Românească, 1984

„Fragmente din Manual”, in vol. colectiv Cinci, Litera, 1982; reed. Tracus Arte, 2011

Este prezent în: Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

(La) Școala Traducătorilor, în lucru

Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) [teoria traducerii], Cartea Românească, 2015, Premiul Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, Premiul PEN România

Linia de producție: lucrând cu arta [arte vizuale], Tact, 2014

Contracriza, Cartea Românească [politică], 2011

Dadasein [filosofie, politică], Tracus Arte, 2011

Inconstrucția. Pentru o arhitectură etică [arhitectură, urbanism], Arhitext, 2011

Telepitecapitalism. Evul Media 2005-2009 (Evul Media III) [media: televiziune, film, digital], Idea, 2009

Eu(l) Artistul. Viața după supraviețuire (cod de bare pentru viitorul monstruos al artei) [arte vizuale], Cartea Românească, 2008

Facultatea de litere. Mic îndreptar de gândire greșită [critică și teorie literară], Cartea Românească, 2004, Premiul Asociației Scriitorilor București

Evul Media sau Omul terminal (Evul Media II) [media: televiziune], Idea, 2002

Ochiul de sticlă. Texte privind televiziunea (1991-1997) (Evul Media I) [media: televiziune, radio], All, 1997

Grame [fragmentarium], Cartea Românească, 1997

· 1958: Paul Daniel, dirijor britanic de operă și simfonie

· 1958: Tzipi Livni, politician israelian

· 1958: Bill Watterson, caricaturist american

· 1959: Marc Cohn, interpret și textier american

· 1960: James M. Kelly, politician american

· 1960: Pruitt Taylor Vince, actor american

· 1961: Isabelle Poulenard, soprană franceză
* 1961: Roland Agalliu (n. 5 iulie 1961) este un fost fotbalist albanez ce a evoluat în Campionatul României la echipele Universitatea Craiova(1990-1992), cu care a câștigat eventul în Divizia A 1990-1991 și la Oțelul Galați (1992-1993) pe posturile de atacant și mijlocaș ofensiv

· 1963: Edie Falco, actriță americană

· 1963: Russ Lorenson, interpret și actor american
* 1965: Kathryn Erbe (n. 5 iulie 1965) este o actriță americană.

Kathryn Erbe

· 1966: Susannah Doyle, actriță britanică

· 1966: Irina Movilă, actriță română

· 1966: Gianfranco Zola, OBE,^[2] Ufficiale OMRI^[3] (n. 5 iulie 1966 în Oliena, Italia) este un fost fotbalist italian și antrenor de fotbal, care a antrenat cel mai recent clubul englez West Ham United.

· 1968 - S-a născut Marian Hoinaru, politician român.

· 1968: Ken Akamatsu, Mangaka

· 1968 - S-a născut Radu Ştefan Mazăre, politician român

· 1968: Nardwuar Servieta Umană, jurnalist canadian

· 1968: Alex Zülle, ciclist elvețian

· 1969: John LeClair, hocheist american

· 1969: Jenji Kohan, scriitor și producător american de televiziune

· 1969: RZA, cântăreț american de muzică rap

· 1970: Mac Dre, cântăreț american de muzică rap (d. 2004)

· 1971: Derek McInnes, fotbalist scoțian

· 1972: Letha Weapons, actriță porno

· 1973: Marcus Christian Allbäck (n. 5 iulie 1973, Göteborg) este un fost fotbalist suedez, care juca pe postul de atacant și actual antrenor secund al echipei naționale de fotbal a Suediei.

· 1973: Róisín Murphy, muziciană britanică

· 1974: Márcio Amoroso, fotbalist brazilian
* 1975: Cornel Dobre (n. 5 iulie 1975, în București) este un fundaș român de fotbal. A debutat în Divizia A pe 15 octombrie 1997 în meciul Dinamo București - Steaua București 1-3.
* 1975: Andrei Galbur (n. 5 iulie 1975, Chișinău) este un diplomat moldoveancare din 20 ianuarie 2016 - 21 decembrie 2017 a deținut funcția de Viceprim-ministru și Ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europeneal Republicii Moldova în Guvernul Pavel Filip. În perioada martie 2015–ianuarie 2016 a fost Viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, iar anterior, între ianuarie 2013–martie 2015 a fost Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă.

· 1975: Hernan Jorge Crespo (n. 5 iulie 1975, Florida, Argentina) este un fost fotbalist argentinian, care evolua pe postul de atacant.

· 1975: Kip Gamblin, dansator și actor australian

· 1975: S-a nascut Gunnar H. Thomsen, muzician din Insulele Feroe (Týr).

· 1976: Bizarre, cântăreț american de muzică rap

· 1976: Marina Dias, model brazilian

· 1976: Nuno Miguel Soares Pereira Ribeiro (n. 5 iulie 1976), cunoscut ca Nuno Gomes, este un fotbalist internațional portughez care joacă pe poziția de atacant.

· 1977: Royce Da 5'9", cântăreț american de muzică rap
* 1977. Slaviša Mitrović este un fotbalist bosniac retras din activitate. În România a evoluat la echipa FC Național București.

· 1979: Shane Filan, muzician irlandez (Westlife)

· 1979: Amélie Simone Mauresmo (Pronunție în franceză: /ameli simɔn moʁɛsmo/; n. 5 iulie 1979, Saint-Germain-en-Laye, Franța^[1]) este o fostă tenismană profesionistă franceză, ex-lider mondial. Mauresmo a câștigat două turnee de Mare Șlem la simplu: Australian Open 2006 și Wimbledon 2006, și a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 2004.

· 1979: Stilian Alyoshev Petrov-Stenly (limba bulgară: Стилиян Петров) (n. 5 iulie, 1979 în Montana, Bulgaria) este un fost fotbalist bulgar care a jucat pe postul de mijlocaș.
* 1980: Csaba Borbély (n. 5 iulie 1980) este un fost fotbalist român care a jucat pe postul de atacant.

· 1980: Eva Green, actriță franceză

· 1980: Jason Wade, muzician american (Lifehouse)

· 1981: Jesse Crain, jucător american de base-ball de origine canadiană

· 1981: Cosmin Gabriel Popp, politician român

· 1982: Alberto Gilardino, Ufficiale OMRI (pronunție în italiană: /alˈbɛrto dʒilarˈdino/; n. 5 iulie 1982, Biella, Italia) este un fotbalist italian, atacant la Palermo și la echipa națională de fotbal a Italiei.
* 1982: Philippe Gilbert (n. 5 iulie 1982, Verviers, Belgia) este un ciclist belgian care evoluează pentru echipa de UCI ProTour Omega Pharma-Lotto. Gilbert este un specialist în clasice.
* 1983: Jonás Manuel Gutiérrez (n. 5 iulie 1983, Saenz Peña) este un fotbalist argentinian, care evoluează la clubul Deportivo La Coruña.

· 1985: Stephanie McIntosh, cântăreață de muzică pop și actriță australiană

· 1985: Nick O'Malley, basist englez (Arctic Monkeys)
* 1986: Ashkan Dejagah (n. 5 iulie 1986 în Teheran, Iran) este un fotbalist german de origine iraniană care evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv la formația VfL Wolfsburg și la echipa națională de fotbal a Iranului.
* 1986: Piermario Morosini (n. 5 iulie 1986 — d. 14 aprilie 2012) a fost un fotbalist italian care a jucat ca mijlocaș în cele din urmă pentru Livorno fiind împrumut de la Udinese.

Pe 14 aprilie 2012, în timp ce evolua pentru Livorno, Morosini a suferit un stop cardiac și s-a prăbușit în prima jumătate a meciului din Serie B împotriva echipei Pescara. Morosini a fost dus de urgență la spitalul Santo Spirito, dar a murit la spital

* 1989: Alexandru Grigoraș (n. 5 iulie 1989, România) este un fotbalist românaflat sub contract cu Săgeata Năvodari.

· 1989: Joseph King, înotător american
* 1989: Austin Jenkins^[5] (n. 5 iulie 1989),^[1] este un wrestler profesionistamerican, care în prezent evoluează pentru WWE sub numele de Adam Cole în teritoriul său de dezvoltare NXT.
* 1989: Rostîslav Herțîk, cunoscut în lumea sportului ca Rostyslav Hertsyk(ucraineană Ростислав Герцик; n. 5 iulie 1989) este un scrimer ucrainean specializat pe floretă.

· 1991: Jason Dolley, actor american
* 1991: Michael White (n. 5 iulie 1991, Neath[*], Regatul Unit) este un jucător galez de snooker.

· 1996: Iuliana Popa (n. 5 iulie 1996, Comănești, jud. Bacău) este o canotoare română medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din 2016 în proba de 8+1.
* 1996: Dijana Ujkić (n. Diana Ujkaj, 5 iulie 1996, la Podgorica)^[3] este o handbalistă muntenegreană de origine albaneză care joacă pentru echipa ŽRK Budućnost pe postul de extremă dreapta. Ujkić este și componentă a echipei naționale a Muntenegrului.

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

sâmbătă, 4 iulie 2020

Un comentariu:

Raportați un abuz