MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 12 IULIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE
ARTE 12 Iulie
INVITAȚIE LA OPERĂ 12 Iulie
Parsifal by R. Wagner
INVITAȚIE LA OPERĂ 12 Iulie
Parsifal by R. Wagner
Wagner - Parsifal (recording of the Century : Hans Knappertsbusch 1951)
INVITAȚIE LA BALET 12 Iulie
THE PHARAON'S DAUGHTER BALLET BOLSHOI THEATRE MOSCOW
MUZICĂ 12 Iulie
Beautiful Relaxing Music - Peaceful Piano Music, Sleep Music, Water Sounds, Relax, Meditation Music
The Best of Vivaldi - 1 Hour of Top Classical Baroque Music
50s and 60s Greatest Hits - Best Hits Of 50's & 60's Oldies but Goodies
Las 25 Mejores Canciones De Saxofón 🎷Saxo Mix 2020🎷 Dance Monkey, Havana,Senorita, Despacito,Perfect
POEZIE 12 Iulie
Pablo Neruda
Biografie Pablo Neruda
Pablo Neruda, pseudonimul scriitorului Chilean Ricardo Eliecer Neftalí Reyes Basualto, s-a născut în Parral, un oraş aflat la 300 km la sud de Santiago, la data de 12 iulie 1904. Tatăl său a lucrat în domeniul căilor ferate, iar ama sa, Rosa Neftalí Basoalto Opazo, a fost învăţătoare murind la două luni după ce l-a născut. Prima lucrare a sa publicată a fost un eseu pe care l-a scris la vârsta de treisprezece ani, “Entusiasmo y perseverancia”, pentru un ziar local.
În 1920, când el a adoptat pseudonimul de Pablo Neruda, a început să publice de poezii, proză şi articole în ziare. Anul următor, el s-a mutat în Santiago pentru a studia franceza devenind profesor. Curând abandonează catedra dedicându-şi întregul timp poeziei.
În 1923, primul său volum de poezie, “Crepusculario”, a fost publicat. În anul următor publică “Veinte de poemas de amor” şi “Canción desesperada”, o colecţie de poezii de dragoste care au fost controversate pentru erotismul lor. Ambele lucrări au avut o critică favorabilă peste hotare şi au fost traduse în mai multe limbi. Peste decenii, “Veinte poemas”, se va vinde în milioane de exemplare şi va deveni una dintre cele mai cunoscute creaţii ale sale. Marele romancier colombian Gabriel García Márquez îl considera "cel mai mare poet al secolului 20 în oricare limbă". El a fost un scriitor prolific, scriind poezii de dragoste, poezii suprarealiste, poeme epice cu caracter istoric, poezii politice, poezii despre lucrurile comune şi nu în ultimul rând poezii despre natură şi mare.Deşi avea o reputaţie recunoscută, atât în ţară cât şi peste hotare, Pablo Neruda, a trăit în mizerie.
În timpul vieţii sale, Neruda a fost celebru pentru convingerile sale politice. Un comunist sincer, el a fost o scurtă perioadă de timp senator al partidului comunist, înaintea exilului forţat. În 1970, Neruda, întors din exil, a candidat pentru preşedinţie, dar a sfârşit dând sprijinul său lui Salvador Allende.
În 1971, lui Pablo Neruda i-a fost a acordat premiul Nobel pentru literature.
În 1973, la 23 septembrie, moare răpus de boală…
Pablo Neruda, pseudonimul scriitorului Chilean Ricardo Eliecer Neftalí Reyes Basualto, s-a născut în Parral, un oraş aflat la 300 km la sud de Santiago, la data de 12 iulie 1904. Tatăl său a lucrat în domeniul căilor ferate, iar ama sa, Rosa Neftalí Basoalto Opazo, a fost învăţătoare murind la două luni după ce l-a născut. Prima lucrare a sa publicată a fost un eseu pe care l-a scris la vârsta de treisprezece ani, “Entusiasmo y perseverancia”, pentru un ziar local.
În 1920, când el a adoptat pseudonimul de Pablo Neruda, a început să publice de poezii, proză şi articole în ziare. Anul următor, el s-a mutat în Santiago pentru a studia franceza devenind profesor. Curând abandonează catedra dedicându-şi întregul timp poeziei.
În 1923, primul său volum de poezie, “Crepusculario”, a fost publicat. În anul următor publică “Veinte de poemas de amor” şi “Canción desesperada”, o colecţie de poezii de dragoste care au fost controversate pentru erotismul lor. Ambele lucrări au avut o critică favorabilă peste hotare şi au fost traduse în mai multe limbi. Peste decenii, “Veinte poemas”, se va vinde în milioane de exemplare şi va deveni una dintre cele mai cunoscute creaţii ale sale. Marele romancier colombian Gabriel García Márquez îl considera "cel mai mare poet al secolului 20 în oricare limbă". El a fost un scriitor prolific, scriind poezii de dragoste, poezii suprarealiste, poeme epice cu caracter istoric, poezii politice, poezii despre lucrurile comune şi nu în ultimul rând poezii despre natură şi mare.Deşi avea o reputaţie recunoscută, atât în ţară cât şi peste hotare, Pablo Neruda, a trăit în mizerie.
În timpul vieţii sale, Neruda a fost celebru pentru convingerile sale politice. Un comunist sincer, el a fost o scurtă perioadă de timp senator al partidului comunist, înaintea exilului forţat. În 1970, Neruda, întors din exil, a candidat pentru preşedinţie, dar a sfârşit dând sprijinul său lui Salvador Allende.
În 1971, lui Pablo Neruda i-a fost a acordat premiul Nobel pentru literature.
În 1973, la 23 septembrie, moare răpus de boală…
Îmbătat de pini (IX)
Îmbătat de pini şi lungi sărutări,
ca vara conduc cea mai rapidă corabie de roze,
aplecat spre sfârşitul zilei înguste,
stăruind în trainica mea frenezie marină.
ca vara conduc cea mai rapidă corabie de roze,
aplecat spre sfârşitul zilei înguste,
stăruind în trainica mea frenezie marină.
Palid şi zdrobit de apa-mi hămesită,
plutesc în mirosul acid al climei dezgolite,
încă înveşmântat în sunete amare şi cărunte
şi-ntr-o tristă coamă a ceţei dezolante.
plutesc în mirosul acid al climei dezgolite,
încă înveşmântat în sunete amare şi cărunte
şi-ntr-o tristă coamă a ceţei dezolante.
Călit de pasiuni, călătoresc pe singurul meu val,
al lunii, al soarelui, arzând şi rece, pe neaşteptate,
liniştit în trecătoarea insulelor norocite,
albe şi dulci ca şoldurile calme.
al lunii, al soarelui, arzând şi rece, pe neaşteptate,
liniştit în trecătoarea insulelor norocite,
albe şi dulci ca şoldurile calme.
În noaptea udă, garderoba mea de sărutări tremură
încărcată cu fluxuri electrice de nebunie,
cu eroism despicând visele
şi înveninând rozele ce mă împânzesc.
încărcată cu fluxuri electrice de nebunie,
cu eroism despicând visele
şi înveninând rozele ce mă împânzesc.
În susul apei, din sânul valurilor urcânde,
trupul tău paralel se predă braţelor mele
ca un peşte prins în eternitate de sufletul meu,
viu şi agale, în încordarea dedesubtul cerului.
trupul tău paralel se predă braţelor mele
ca un peşte prins în eternitate de sufletul meu,
viu şi agale, în încordarea dedesubtul cerului.
Poemul XVIII
Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zăpada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zăpada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.
Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii.
Te joci în fiecare zi cu lumina universului.
Subtilă musafiră, soseşti în fiecare floare şi în apă.
Eşti mult mai mult decât căpşoru-acesta alb pe care-l strâng
în mâini ca pe-un ciorchine zi de zi.
Subtilă musafiră, soseşti în fiecare floare şi în apă.
Eşti mult mai mult decât căpşoru-acesta alb pe care-l strâng
în mâini ca pe-un ciorchine zi de zi.
Cu nimeni nu te-asemeni de când eu te iubesc.
Lasă-mă între galbene ghirlande să te-ntind.
Cine-ţi scrie numele cu litere de fum printre stelele sudului?
Lasă-mă între galbene ghirlande să te-ntind.
Cine-ţi scrie numele cu litere de fum printre stelele sudului?
Ah lasă-mă să-mi amintesc cum erai atunci, când încă nu existai.
Deodată vântul urlă şi izbeşte fereastra mea închisă.
Cerul e un năvod plin de peşti întunecaţi.
Aici se întâlnesc toate vânturile, toate.
Se dezbracă ploaia.
Cerul e un năvod plin de peşti întunecaţi.
Aici se întâlnesc toate vânturile, toate.
Se dezbracă ploaia.
Trec în fugă păsările.
Vântul. Vântul.
Eu nu mă pot lupta decât cu forţele-omeneşti.
Furtuna învârtejeşte frunzele-nnegrite
şi dezleagă toate bărcile care aseară au amarat la cer.
Vântul. Vântul.
Eu nu mă pot lupta decât cu forţele-omeneşti.
Furtuna învârtejeşte frunzele-nnegrite
şi dezleagă toate bărcile care aseară au amarat la cer.
Tu eşti aici. Ah tu nu fugi.
Tu o să răspunzi şi ultimului meu strigăt.
Ghemuieşte-te lângă mine ca şi cum ţi-ar fi frică.
Totuşi câteodată ţi-a trecut prin ochi o umbră stranie.
Tu o să răspunzi şi ultimului meu strigăt.
Ghemuieşte-te lângă mine ca şi cum ţi-ar fi frică.
Totuşi câteodată ţi-a trecut prin ochi o umbră stranie.
Acum, şi-acum, iubito, tu mi-aduci caprifoi,
şi parfumaţi îţi sunt şi sânii.
În timp ce vântul trist ucide fluturi galopând
eu te iubesc, şi bucuria-mi muşcă din gura ta de prună.
şi parfumaţi îţi sunt şi sânii.
În timp ce vântul trist ucide fluturi galopând
eu te iubesc, şi bucuria-mi muşcă din gura ta de prună.
Cât te-ar fi durut să te obişnuieşti cu mine,
cu sufletul meu solitar şi sălbatic, cu numele meu pe care toţi îl izgonesc.
Am văzut de atâtea ori luceafărul arzând pe când ne sărutam pe ochi
şi cum deasupra noastră se desfăceau apusurile în uriaşe evantaie.
Cuvintele mele au plouat peste tine mângâindu-te.
Am iubit de multă vreme trupul tău de sidef însorit.
Ba chiar te cred stăpâna universului.
O să-ţi aduc din munţi flori vesele, şi campanule,
negre alune, şi coşuri de nuiele pline de săruturi.
cu sufletul meu solitar şi sălbatic, cu numele meu pe care toţi îl izgonesc.
Am văzut de atâtea ori luceafărul arzând pe când ne sărutam pe ochi
şi cum deasupra noastră se desfăceau apusurile în uriaşe evantaie.
Cuvintele mele au plouat peste tine mângâindu-te.
Am iubit de multă vreme trupul tău de sidef însorit.
Ba chiar te cred stăpâna universului.
O să-ţi aduc din munţi flori vesele, şi campanule,
negre alune, şi coşuri de nuiele pline de săruturi.
Vreau să fac cu tine
ce face primăvara cu cireşii.
ce face primăvara cu cireşii.
Alexandru Ivasiuc
Biografie
n. 12 iul. 1933, Sighetu Mar-matiei - m. 4 mart. 1977, Bucuresti. A murit lângă blocul Scala, care s-a prăbuşit peste el la cutremurul din 4 martie 1977.
Prozator si eseist.
Fiul lui Leon Ivasiuc, prof. de stiintele naturii la Liceul "Dragos Voda" din Sighet, o vreme specialist geolog la o soc. petrolifera; originar din Bucovina, unde, inaintea primului razboi mondial, bunicul scriitorului, locote-nent-colonelul Mihai Ivasiuc, era ofiter de frontiera la Itcani - Suceava. Mama, Ana (n. Jusco), descinde din vechi neamuri maramuresene (Ciplea, Mihaly) atestate documentar, cu diplome nobiliare, din sec. al XV-lea. in 1940, in urma Dictatului de la Viena, familia se muta la Bucuresti, unde IVASIUC urmeaza cursul primar (1940-1944) la o scoala de pe strada Mantuleasa, iar prima clasa de liceu la "Matei Basarab", dupa care se intoarce la Sighet, urmand Liceul "Dragos Voda" pana la absolvire (1951). Studiile la Facultatea de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1951-1953), intrerupte; se inscrie la medicina (1953). La 4 nov. 1956 e arestat si condamnat la cinci ani pentru agitatie publica, plus doi ani domiciliu obligatoriu in Baragan, la Rubla. Eliberat la inceputul lui 1963, e mai intai incarcator la fabrica de medicamente "Sintofarm", apoi translator la Ambasada SUA, pana in 1968. Debuteaza cu schita Timbrul in Gazeta literara (iul. 1964); in aceeasi rev. publica (tot in 1964) si primul sau eseu, Inocenta si vinovatie in proza americana. Debut editorial cu romanul Vestibul (1967). incepand din 1968 colaboreaza la principalele rev. literare; sustine o rubrica permanenta. Pro domo, in Contemporanul, apoi in Romania literara (pana in vara 1976). in 1977 detine la Contemporanul rubrica Argument (ultimul art.. Puterea scriitorului, ii apare la 4 mart. 1977) si colaboreaza la Informatia Bucurestiului cu o suita de art. saptamanale. Redactor-sef al Editurii "Cartea Romaneasca" in 1970; in toamna aceluiasi an (pana in mai 1972) secretar al Uniunii Scriitorilor. Director al Casei de Filme nr. 1 (1972-1974). Autor al romanelor Interval (1968), Cunoastere de noapte (1969), Pasarile (1970), Apa (1973), Iluminari (1975), Racul (1976) si al unui voi. de nuvele, Corn de vanatoare (1972). In 1968-1969, impreuna cu sotia sa, Tita Chiper-Ivasiuc, a beneficiat de o bursa "Ford" in cadrul programului international al Univ. Iowa din Iowa-City, primul participant roman al acestui program, in 1969, invitat sa conferentieze despre literatura romana in SUA, la Univ. Columbia, Berkeley-California, East-Texas, Ann-Arbor, Michigan si, in Anglia, la Oxford. Si-a pierdut viata in timpul cutremurului din mart. 1977. Eseist de vocatie (Radicalitate si valoare, 1972; Pro domo, 1974), IVASIUC e un romancier original, cu imaginatia ideii, modern in obsesiile sale, preocupat de innoirile de substanta si de structura ale prozei contemporane. Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proza (1967, 1970), al Acad. (1970) si al Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste (1970).
Prozator si eseist.
Fiul lui Leon Ivasiuc, prof. de stiintele naturii la Liceul "Dragos Voda" din Sighet, o vreme specialist geolog la o soc. petrolifera; originar din Bucovina, unde, inaintea primului razboi mondial, bunicul scriitorului, locote-nent-colonelul Mihai Ivasiuc, era ofiter de frontiera la Itcani - Suceava. Mama, Ana (n. Jusco), descinde din vechi neamuri maramuresene (Ciplea, Mihaly) atestate documentar, cu diplome nobiliare, din sec. al XV-lea. in 1940, in urma Dictatului de la Viena, familia se muta la Bucuresti, unde IVASIUC urmeaza cursul primar (1940-1944) la o scoala de pe strada Mantuleasa, iar prima clasa de liceu la "Matei Basarab", dupa care se intoarce la Sighet, urmand Liceul "Dragos Voda" pana la absolvire (1951). Studiile la Facultatea de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1951-1953), intrerupte; se inscrie la medicina (1953). La 4 nov. 1956 e arestat si condamnat la cinci ani pentru agitatie publica, plus doi ani domiciliu obligatoriu in Baragan, la Rubla. Eliberat la inceputul lui 1963, e mai intai incarcator la fabrica de medicamente "Sintofarm", apoi translator la Ambasada SUA, pana in 1968. Debuteaza cu schita Timbrul in Gazeta literara (iul. 1964); in aceeasi rev. publica (tot in 1964) si primul sau eseu, Inocenta si vinovatie in proza americana. Debut editorial cu romanul Vestibul (1967). incepand din 1968 colaboreaza la principalele rev. literare; sustine o rubrica permanenta. Pro domo, in Contemporanul, apoi in Romania literara (pana in vara 1976). in 1977 detine la Contemporanul rubrica Argument (ultimul art.. Puterea scriitorului, ii apare la 4 mart. 1977) si colaboreaza la Informatia Bucurestiului cu o suita de art. saptamanale. Redactor-sef al Editurii "Cartea Romaneasca" in 1970; in toamna aceluiasi an (pana in mai 1972) secretar al Uniunii Scriitorilor. Director al Casei de Filme nr. 1 (1972-1974). Autor al romanelor Interval (1968), Cunoastere de noapte (1969), Pasarile (1970), Apa (1973), Iluminari (1975), Racul (1976) si al unui voi. de nuvele, Corn de vanatoare (1972). In 1968-1969, impreuna cu sotia sa, Tita Chiper-Ivasiuc, a beneficiat de o bursa "Ford" in cadrul programului international al Univ. Iowa din Iowa-City, primul participant roman al acestui program, in 1969, invitat sa conferentieze despre literatura romana in SUA, la Univ. Columbia, Berkeley-California, East-Texas, Ann-Arbor, Michigan si, in Anglia, la Oxford. Si-a pierdut viata in timpul cutremurului din mart. 1977. Eseist de vocatie (Radicalitate si valoare, 1972; Pro domo, 1974), IVASIUC e un romancier original, cu imaginatia ideii, modern in obsesiile sale, preocupat de innoirile de substanta si de structura ale prozei contemporane. Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proza (1967, 1970), al Acad. (1970) si al Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste (1970).
Ceea ce este derutant in romanul de debut al lui I., Vestibul (1967), este amestecul de senzorialitate si de speculatie intelectuala, de reprezentare concreta a trairii si de analiza impinsa pana la cazuistica. Romanul pare o demonstratie psihologica. Ilea, eroul principal, este un alienat constient, victima a propriului chip de a gandi sensul existentei. Si-a inmormantat viata in cateva sim-boluri, deopotriva de false. Romanescul psihologic din Vestibul reprezinta haina de imprumut pentru un romanesc al ideii: drama psihologica revela si mascheaza o drama de cunoastere. La intrebarea: cum trebuie trait? - care nu este numai a personajului din intaia carte a lui I., dar si a altora, din cartile urmatoare - raspunsul nu e de natura etica, ci intelectuala. Suferinta doctorului Ilea provine mai putin din erorile lui afective sau morale, cat din revelatia ca nu exista, pentru dilema lui intelectuala, o solutie satisfacatoare. A crezut ca prin iubire va putea deveni altul; iubirea nu-i descopera adevarul. Criza nu e urmata de nici o iluminare. Aceasta problematica a crizei si a iluminarii o vom regasi in toate romanele, de la Interval (1968) la Racul (1976). Ea a aparut mereu comentatorilor ca rezultat al unei dispozitii mai curand reflexive decat creatoare si i s-a obiectat romancierului eseismul, in care altii au vazut, din contra, un merit. Profesionist al ideii, IVASIUC se apropie in proza de unii scriitori ai deceniului al patrulea (M. Sebastian, M. Eliade, Anton Holban, O. Sulutiu) si, inaintea lor, Camil Petrescu, care au facut deopotriva proza si publicistica, reformand romanul romanesc dintr-un unghi intelectual. Creatia lui IVASIUC releva, fara exceptie, o astfel de structura. Interval este, poate intr-o masura inca mai mare decat Vestibul, un roman intelectualist, psihologist si autobiografic, in sensul pe care-1 gandea generatia anilor 30. Desigur, problematica este alta, moderna si originala. Aici apare pentru prima oara la IVASIUC motivul ereditatii strivitoare si al familiei care functioneaza ca un trib, cu legi si ritualuri statornice, in Pasarile (1970), in Apa (1973), chiar si in Iluminari (1975), motivul acesta se va regasi, poate si din intentia nedeclarata a scriitorului de a alcatui candva un mare roman al familiei maramuresene (cu istoria, traditiile si eroii ei). Deocamdata, tema familiei e subordonata aceleia a personajului care incearca sa-si faureasca singur destinul, evadand din puterea clanului din care face parte. Evadare ce reprezinta mai putin o afirmare a spiritului de independenta si mai mult un orgoliu secret. Si Ilie Chindris din Interval, si, in Pasarile sau in Apa, cei doi Dunca sunt in fond fascinati de exemplul strabunicului ilustru, al sefului de trib, a carui fantoma autoritara continua sa domine viata familiei mult timp dupa moartea stapanului. Evadarea e o repetare paradoxala: o iesire de sub tutela pentru a reface, in alte imprejurari, simbolul autoritatii stravechi. Nici Chindris, nici Dunca nu devin cu adevarat liberi: esecul lor nici nu consta in ratarea sansei de a scapa de sub puterea clanului, ci in neputinta de a repeta conditia de autoritate ancestrala. Drama lor este drama epigonilor. Simbolul ii striveste. Si daca Liviu Dunca sau Paul nu vor fi finalmente decat niste simpli infranti, Ilie Chindris va invata, el, cel putin, care este adevarata lectie a istoriei clanului sau: si anume ca necesitatea triumfa totdeauna asupra libertatii. Aici se afla in germene toate romanele lui I.; in primul rand, opozitia dintre necesitate si libertate constituie miezul conflictului filosofic din Pasarile, Apa, Iluminari si Racul; in al doilea rand, este anuntata si problema morala a acestor romane, care este aceea a justificarii. Necesitatea explica evolutia, transformarea, violenta, nedreptatea - totul, ca orice determinism - afirma romancierul prin intermediul multora din personajele sale; dar oare ea si justifica totul? A intelege mecanismul este totuna cu a-1 accepta? Interval este, poate, cartea cea mai demonstrativa a lui I., in care se schiteaza aceasta tematica preocupanta. Epic, romanul e sarac, interesant prin retrospectivele ce ilustreaza ideea. Dar totul e prea metodic. Personajele isi amintesc si iau cuvantul a tour de role: actiunea propriu-zisa ramane un simplu pretext. Se vede de pe acum ca romancierul n-are instinctul scenei directe, al dialogului, al miscarii vii, imediate. Sub fiecare eveniment prezent exista o trapa prin care cadem intr-un moment anterior. Personajele nu converseaza firesc, ci tin discursuri care sunt, uneori, interminabile spovedanii. Stereotipia aceasta nu-i lipsita de teoria de rigoare si-1 surprindem pe autor aparandu-se: "Cei care afirma: «Personajele autorului sunt vii» nu stiu ce spun. Habar n-au ce cosmar ar fi". El respinge deci romanul cu fiinte vii, realist, plauzibil. Prin gura unui personaj adauga: "Spun parabole, folosesc ca parabole, pentru ce intabesc eu acum, situatii demult si definitiv pecetluite. Ca si cum s-ar repeta continuu. Nu oamenii, dar situatiile, mecanismele". Devine limpede ca atentia romancierului tinde sa se deplaseze de la personaje spre situatii, de la concretul unei psihologii la generalitatea unui mecanism. De altfel, stereotipia situatiilor este atat de evidenta in romanele lui IVASIUC (mai ales in primele trei), incat poate fi descrisa aproape ca o structura fixa. Un personaj se afla intr-un moment critic al existentei sale: doctorul Ileain Vestibul, Chindris si Olgain Interval, Ion Marina in Cunoastere de noapte (1969), Dumitru Vinea si Liviu Dunca in Pasarile, Paul Dunca in Apa, Achim in Iluminari si Miguel in Racul. Asadar, o imprejurare oarecare declanseaza un resort invizibil in mecanismul ce parea bine pus la punct al personajului - de obicei un om solid instalat intr-o cariera, un savant sau un politician - care traverseaza o stare de acut conflict cu sine si cu lumea. Criza e urmata de examenul critic al vietii: si din aceasta autoanaliza se naste iluminarea. Treptat, criza se motiveaza mai direct social-istoric. Pasarile e un roman social. Intr-un fel, relatia se inverseaza acum, pentru ca in Apa, romanescul actiunii sa absoarba aproape intreg interesul. Istoria invadeaza romanul, iar transformarea care ocupa primul plan nu mai e transformarea insului, ci a societatii. Destinul unei lumi iesite din albie pune in umbra destinele indivizilor. Istoria era figuratie in Vestibul sau Interval; indivizii devin figuratie in Apa. In sfarsit, in Racul nici macar actiunea nu mai e importanta: ci cauza, mecanismul, sistemul. In Apa ne preocupa ce se petrece, in Racul ne preocupa purul determinism. Era oarecum de asteptat ca politicul va uzurpa intr-o zi in romanele lui IVASIUC nu numai psihologicul, dar si socialul, si ca eroul propriu-zis al fictiunii va deveni sistemul insusi al puterii. Locul individului 1-a luat mai intai masa, apoi mecanismul; Vestibul e romanul unui individ care iubeste. Apa unul al masei in revolutie. Racul, un roman al puterii. in Vestibul ne intereseaza reactiile sau rationamentele unui om, personalitatea, biografia sau esecul lui. in Apa, destinul unei colectivitati, in care personajele sunt purtatoarele de cuvant ale istoriei, suscitate de istorie, ca niste incarnari temporare ale spiritului universal, in Racul, politica se foloseste de oameni ca de niste oarbe instrumente. Eroii din Apa sunt inca fiinte diferentiate psihologic, actori pusi sa joace anume roluri. Don Athanasios sau Miguel (in Racul) sunt simple masti dez-incarnate, simboluri si, la rigoare, clisee. In Pasarile sunt doua romane intr-unui singur si ambele relateaza un esec: romanul iubirii lui Liviu Dunca ne intoarce la istoria si atmosfera clanului familial din Interval; ca si pentru Chindris, familia simbolizeaza aici intaia intrupare a necesitatii absolute. Romanul, pe acest plan, reia de cateva ori acelasi conflict, fiindca viata lui Liviu Dunca e o continua retraire a momentului optiunii. Adevarul uman al protagonistilor umple scena. Totul e dramatic, memorabil, de o mare intensitate a sentimentului. Proza are densitate si adevar, tragedia e simpla si umana. Cel de-al doilea "roman", paralel, ilustreaza oarecum aceeasi idee. Si aici un om e invins in clipa cand, din slabiciune, inceteaza sa mai fie instrumentul ascultator al necesitatii. IVASIUC izbuteste aici intr-un tip de proza obiectiva, lipsita de tezism, lasand ideologia sa se manifeste epic si psihologic. Apa este romanul cel mai putin original al scriitorului: scris cu o anume precipitare, fara staruinta pe adevarul sufletesc al eroilor, destul de conventional pe alocuri. Narativ, el poate interesa mai mult decat celelalte. insa IVASIUC nu este in primul rand un povestitor. in Apa actiunea e bogata, cam facila, plina de reminiscente ale literaturii de aventuri, cum sunt si unele personaje. Superior este Iluminari care reia, in egala masura, psihologismul intailor carti si observatia sociala din urmatoarele. Eroul principal, Paul Achim, seamana si cu Ilea si cu Vinea. Este un mare specialist in domeniul lui, ca cel dintai, si un om puternic, un sef, ca cel de-al doilea. Criza (Iluminari relateaza o criza) are o dubla natura, legata de dubla natura a protagonistului: Paul Achim e un savant care are brusc revelatia mediocritatii sale stiintifice, si un arivist, care dupa multi ani de la atingerea telurilor sale vrea sa se elibereze de compromisuri. Autorul incearca sa coasa cele doua personaje intr-o singura piele; reuseste insa doar pe jumatate, si anume atunci cand ne arata indoiala de sine a omului practic, a conducatorului. Omul vointei pure, care a razbatut fiindca a modelat lucrurile conform vointei sale, fiindca si-a impus forta, e invins de obiectivitatea pura, ca expresie reificata a acestei vointe. Se poate deduce ca totul se reduce la un conflict de putere, de mentinere a unei ierarhii prin schimbarea relatiilor, si mult mai putin la o chestiune de stiinta. Drama lui Paul Achim nu e a savantului, ci a politicianului. Trebuie sa observam ca, invingatori sau invinsi, eroii de felul lui Paul Achim atrag in chip evident pe autor in aceste ultime romane. El are o ciudata fascinatie fata de autoritate si fata de personajele care o reprezinta. Mai mult, asistam in romanele lui IVASIUC la constituirea unei "mitologii" a puterii. Paradoxul e ca aceasta mitologie rezulta dintr-o foarte metodica incercare de demistificare a mecanismului politic. Putini scriitori la noi au fost mai preocupati de acest mecanism decat IVASIUC si putini l-au analizat mai lucid. Dar cel mai neasteptat lucru la el este ca, obsedat sa demistifice mecanismul politic, 1-a invaluit adeseori, conferindu-i o aura de mister care il face aproape inexplicabil; ca, in sfarsit, vroind sa-1 demonteze piesa cu piesa, spre a-i invedera functionarea, s-a lasat sedus de retorica lui. Astfel, Racul e un roman politic, urmarind sa analizeze tehnicile preluarii puterii (Miguel viseaza sa fie intr-o zi un alt Don Athanasios); este insa si romanul unei mitologii politice. Ultima carte a lui IVASIUC pare scrisa spre a ilustra acest paradox.
OPERA
Vestibul, Bucuresti, 1967; Interval, Bucuresti, 1968; Cunoastere de noapte. Bucuresti, 1969 (ed. II, cu o postfata de Gabriela Omat, Bucuresti, 1977); Pasarile, Bucuresti, 1970 (ed. II, pref. de N. Manolescu, Bucuresti, 1977); Radicalitate si valoare, eseuri, Bucuresti, 1972; Corn de vanatoare, nuvele, Cluj, 1972; Apa, Bucuresti, 1973; Pro domo, eseuri, Bucuresti, 1974; Iluminari, Bucuresti, 1975; Racul, Bucuresti, 1976; Pasarile, antologie, pref., comentarii, referinte critice si bibliografie de IVASIUC Bogdan Lefter, Bucuresti, 1986; Apa, pref. de IVASIUC Bogdan Lefter, Bucuresti, 1987; Corn de vanatoare, nuvele, Bucuresti, 1991; Interval. Corn de vanatoare, Bucuresti, 1997; Cunoastere de noapte, studiu introductiv, tabel cronologic si referinte de Diana Adamek, Cluj-Napoca, 1998.
Rainer Maria Rilke - Ce-Ai Să Te Faci, Doamne, Dacă Mor?
TEATRU/FILM 12 Iulie
Cu Jorj Voicu
Biografie Jorj Voicu
Actorul Jorj Voicu s-a născut la 12 iulie 1938, in orașul Cluj. Numele este Jorj, prenumele Voicu.
A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografie din București in 1961, la clasa profesorului Ion Finteșteanu, a studiat la Paris pantomima cu Jacque Lecqoc.
A jucat la Teatrul Municipal din Turda, la teatrele Barbu Delavrancea, Tandatica si Odeon din capitala. Printre spectacolele in care a fost distribuit: O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale, Visul unei nopți de vară, Poveste de iarna de William Shakespeare, Scoala nevestelor de Moliere, Noaptea la Drumul Mare de Renato Lelli, comedia Un nasture sau absolutul de Radu Cosasu, Woyzeck de Georg Büchner, Sapte insi intr-o caruta de Paul Anghel, Escu de Tudor Mușatescu, Růzboiul de Goldoni, Vlacea, regele nebun, Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini, etc.
A debutat pe marele ecran in 1966, cu filmul Zodia Fecioarei, apoi a jucat in Faust XX (1966), in rolul lui Mefisto, Un film cu o fată fermecătoare (1967), De trei ori București (1967), B.D. în alertă (1971), Păcală (1974), Comedie fantastica (1975), scurt metrajul pentru televiziune Un text cu bucluc (1976), Ediție speciala (1978), Intoarcerea la dragostea dintâi, De ce trag clopotele, Mitica? (1981), Melodii la Costinesti (1982), Concurs (1982), Duelistii (1984) la televiziune, Ramasagul (1984), Galax, omul păpușă (1984), Amadeus , la Tv (1984), Maria si Mirabella in Tranzistoria (1989)-voce, Escu (1990).
La Teatrul Radiofonic a jucat in Capul de rățoi de George Ciprian, Apostolii de Liviu Rebreanu, Jocul Sfantului Nicolae, Zadarnicele necazuri de iubire de W. Shakespeare, Nunta lui Figaro de Beaumarchais, Pasărea albastră de Maurice Maeterlinck, etc.
Jorj Voicu a murit la 12 ianuarie 1991, in București, la 53 de ani.
A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografie din București in 1961, la clasa profesorului Ion Finteșteanu, a studiat la Paris pantomima cu Jacque Lecqoc.
A jucat la Teatrul Municipal din Turda, la teatrele Barbu Delavrancea, Tandatica si Odeon din capitala. Printre spectacolele in care a fost distribuit: O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale, Visul unei nopți de vară, Poveste de iarna de William Shakespeare, Scoala nevestelor de Moliere, Noaptea la Drumul Mare de Renato Lelli, comedia Un nasture sau absolutul de Radu Cosasu, Woyzeck de Georg Büchner, Sapte insi intr-o caruta de Paul Anghel, Escu de Tudor Mușatescu, Růzboiul de Goldoni, Vlacea, regele nebun, Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini, etc.
A debutat pe marele ecran in 1966, cu filmul Zodia Fecioarei, apoi a jucat in Faust XX (1966), in rolul lui Mefisto, Un film cu o fată fermecătoare (1967), De trei ori București (1967), B.D. în alertă (1971), Păcală (1974), Comedie fantastica (1975), scurt metrajul pentru televiziune Un text cu bucluc (1976), Ediție speciala (1978), Intoarcerea la dragostea dintâi, De ce trag clopotele, Mitica? (1981), Melodii la Costinesti (1982), Concurs (1982), Duelistii (1984) la televiziune, Ramasagul (1984), Galax, omul păpușă (1984), Amadeus , la Tv (1984), Maria si Mirabella in Tranzistoria (1989)-voce, Escu (1990).
La Teatrul Radiofonic a jucat in Capul de rățoi de George Ciprian, Apostolii de Liviu Rebreanu, Jocul Sfantului Nicolae, Zadarnicele necazuri de iubire de W. Shakespeare, Nunta lui Figaro de Beaumarchais, Pasărea albastră de Maurice Maeterlinck, etc.
Jorj Voicu a murit la 12 ianuarie 1991, in București, la 53 de ani.
· Maria și Mirabela în Tranzistoria (1989) - Oache
· Amadeus (1984) - Theodor Danetti - Baron von Swieten
· Galax, omul păpușă (1984)
· Rămășagul (1984)
· Duelistii (1983)
· Concurs (1982)
· Melodii la Costinesti (1982)
· De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
· Întoarcere la dragostea dintâi (1981)
· Maria Mirabela (1981) - voce
· Ediție specială (1980)
· Vis de ianuarie (1979) - curier domnesc
· Curcanii / (1977) - negustorul Bacalovici
· Un text cu bucluc (1976)
· Comedie fantastica / Comedie fantastică (1975) - Tapirul
· Faust (1975) - Cornelius
· Păcală (1974)
· Brigada Diverse în alertă / B.D. în alertă (1971) - Tureaga
· De trei ori Bucuresti (1968) - cetatean
· Faust XX (1966) - Mefisto
· Un film cu o fată fermecătoare (1966)
· Zodia Fecioarei (1966)
Cu Lucia Mureşan
Biografie Lucia Mureșan
O actrita de teatru remarcabila, nascuta pe 31 ianuarie 1938, voce inconfundabila a TELEENCICLOPEDIEI, un adevarat brand de televiziune, cu un timbru profund si catifelat, profesor doctor, cetatean de onoare al Sebesului, fiica avocatului Leontin Muresan din Cluj si a sotiei acestuia, profesor de istoria artelor, a facut un curs de balet la Opera din Cluj.
Desi ai sai o doreau medic, a ales actoria: “am fost un copil răsfățat de dragostea familiei mele de Mureșeni și Triteni din mijlocul Transilvaniei. Bunicii, unchii, mătușile, verii și verișoarele, părinții mei și sora mea ne întâlneam cu imensă bucurie la toate sărbătorile din calendarul creștin și ne bucuram să fim împreună. Cred că pentru mine au contat enorm anii aceștia de viață într-o familie mare, pentru care vacanțele erau povești minunate, cu ieșiri în natură, care mi-au rămas în minte și în suflet”, spune Lucia Muresan.
Dupa absolvirea Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica (clasa profesoarei Irina Rachiteanu) a fost repartizata la Piatra Neamt impreuna cu toata promotia si au infiintat acolo Sectia de Teatru. Apoi, dupa un an pleaca la Cluj si apoi da examen la Teatrul Nottara din Bucuresti, unde noul director Horia Lovinescu reuseste sa faca o trupa tanara, formata din Gilda Marinescu, Anda Caropol, Emil Hossu, Alexandru Repan si ea, azi, toti nume celebre ale teatrului si filmului romanesc.
A jucat in peste 100 de piese de teatru, pe scena, teatru radiofonic si de televiziune, 15 filme si a participat la numeroase spectacole Eminescu, Blaga etc. cu poezie romaneasca, germana si maghiara. A fost casatorita timp de 40 de ani cu un mare fotograf, Ion Miclea, “omul cu ochi de vrajitor" perceput de multi ca fotograful lui Ceausescu dar al carui album despre SUA a fost prefatat de Gerard Ford...
In film a interpretat multe roluri secundare, e drept, dar cu aceeasi sensibilitate, talent si pasiune. Profesor doctor, teza de doctorat avand ca tema „Rolul cuvantului in realizarea imaginii scenice – orice glas asculta glas„. Este decan al Facultatii de Teatru si profesor la Universitatea Spiru Haret din 2002. A decedat la 11.07.2010.
Desi ai sai o doreau medic, a ales actoria: “am fost un copil răsfățat de dragostea familiei mele de Mureșeni și Triteni din mijlocul Transilvaniei. Bunicii, unchii, mătușile, verii și verișoarele, părinții mei și sora mea ne întâlneam cu imensă bucurie la toate sărbătorile din calendarul creștin și ne bucuram să fim împreună. Cred că pentru mine au contat enorm anii aceștia de viață într-o familie mare, pentru care vacanțele erau povești minunate, cu ieșiri în natură, care mi-au rămas în minte și în suflet”, spune Lucia Muresan.
Dupa absolvirea Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica (clasa profesoarei Irina Rachiteanu) a fost repartizata la Piatra Neamt impreuna cu toata promotia si au infiintat acolo Sectia de Teatru. Apoi, dupa un an pleaca la Cluj si apoi da examen la Teatrul Nottara din Bucuresti, unde noul director Horia Lovinescu reuseste sa faca o trupa tanara, formata din Gilda Marinescu, Anda Caropol, Emil Hossu, Alexandru Repan si ea, azi, toti nume celebre ale teatrului si filmului romanesc.
A jucat in peste 100 de piese de teatru, pe scena, teatru radiofonic si de televiziune, 15 filme si a participat la numeroase spectacole Eminescu, Blaga etc. cu poezie romaneasca, germana si maghiara. A fost casatorita timp de 40 de ani cu un mare fotograf, Ion Miclea, “omul cu ochi de vrajitor" perceput de multi ca fotograful lui Ceausescu dar al carui album despre SUA a fost prefatat de Gerard Ford...
In film a interpretat multe roluri secundare, e drept, dar cu aceeasi sensibilitate, talent si pasiune. Profesor doctor, teza de doctorat avand ca tema „Rolul cuvantului in realizarea imaginii scenice – orice glas asculta glas„. Este decan al Facultatii de Teatru si profesor la Universitatea Spiru Haret din 2002. A decedat la 11.07.2010.
· Still Center / Buricul pamantului (2005) - Doctor
· Raport despre starea natiunii (2004) - Marioara Zegrea
· Une place parmi les vivants (2003)
· Natures mortes (2000)
· Divorț... din dragoste (1991)
· Drumeț în calea lupilor (1988) - dna. Iorga
· A doua varianta (1987)
· Figurantii (1987)
· Raliul (1984) - Mama
· Buletin de București (1982)
· Liniștea din adâncuri (1982)
· Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980) - regina Isabela
· Serata (1971)
· Gioconda fara suras / Gioconda fără surâs (1967) - Ioana
· Troienele / (1967) - Corifeea
Cu George Calboreanu
Biografie George Calboreanu
George Calboreanu s-a nascut la 03.01.1896, in localitatea Turnisor, nu departe de Sibiu. După ce termină clasele primare la Turnișor devine elev la Școala de Arte și Meserii din București. De cum a absolvit-o pleacă la Constanța cu gândul ascuns de a se imbarca pe furis pe un vapor când acesta își va ridica ancora si de a pleca. Dar din păcate nu reuseste acest lucru fiind obligat sa se intoarca la Bucuresti. Întors la București, intră în corul unei biserici; cântând, reuseste sa isi castige curajul necesar de a accede mai departe și se prezinta la concurs la Teatrul de Operetă de la Parcul Oteteleșteanu (azi Palatul Telefoanelor). Dupa concurs intre membrii juriului s-au iscat neînțelegeri la deliberare, un membru al comisiei a susținut că este tenor, altul că este bas, iar al treilea că e bariton. Și ca să nu fie suparare l-au respins.
Își caută norocul în altă parte și astfel ajunge la Iași unde se înscrie la Conservator, la clasa lui State Dragomir, având colegi pe C. Ramadan, Miluc Gheorghiu, Sorana Bopa, Costache Antoniu, Alex Critico și alții. În paralel cu Conservatorul audiază și cursurile Facultății de Litere și Filosofie. În stagiunea 1918-1919 debutează pe scena Teatrului Național din Iasi în piesa “Fântâna Blanduziei” . Tot aici mai joacă rolul lui Chiriac din “O noapte furtunoasă” .
Dupa numai doi ani îl găsim angajat la Teatrul Național din Cluj. Curând se remarcă prin două creații care-i aduc simpatia studențimii care-l ovaționează în “Messalina” și “Butoreștii”. Rolul Amos din ultima piesă îi aduce un premiu constând într-o călătorie de studii la Viena. Reîntors în țară, este angajat la Teatrul Regina Maria, condus de soții Bulandra, unde joacă în patru piese și anume: “Don Juan, L’Aiglon” , “Cadavrul viu” și “Masca și obrazul” . Trece apoi la Teatrul Popular, înființat de Nicolae Iorga. Aici joacă cu mare succes rolul lui Raskolnikov din “Crimă și pedeapsă” .
Această îzbândă artistică îi deschide larg poarta Naționalului Bucureștean și din 1923 este angajat și nu-l va mai părăsi până la pensionare . În 1938 il regasim jucand la galeria vechiului Național, în rolul Hagi Tudose. Au urmat, de-a lungul anilor, “Hamlet”, “Coana Chirița” (Bârzoi), “Avram Iancu”, “Apus de soare”, “Pământ” (Boierul), “Patima de sub ulmi”, “Vlaicu-Vodă”, “Păpușile”, “Toți fiii mei”, “Dama cu camelii”. Au urmat apoi “Mama”, “Trenul blindat”, “Papucii fericirii”, “Tinerețe”, “Titanic Vals”, “Ion Vodă cel Cumplit”, “Egor Buliciov”, “Rapsodia țiganilor”, “Omul cu mârțoaga”, “Cetatea de foc”, “Bădăranii”, “Iuda”, “Dulcea pasăre a tinereții”, “Monna Vana”, “Complotul condamnaților”, “Maria Stuart”, “Frații Karamazov”, “Oameni pe un sloi de gheață”, “Patima roșie”, “Iulius Cezar” și multe altele.
La care se adaugă cele 11 filme în care a jucat, precum și sutele de imprimări la Radio,ce au imbogatit Fonoteca de Aur . Una din marile reușite ale carierei sale e rolul lui Ștefan cel Mare. La făurit ca personaj, întâia oară, într-o piesă azi uitată, Maria de Mangop de Mircea Dem. Rădulescu (1953). Apoi la desăvârșit în Apus de soare, la Naționalul din București . E cert că pentru generațiile posbelice ilustrul domnitor are chipul scenic dat de Calboreanu, așa cum pentru perioada anterioară îl avea pe acela creat de Nottara, iar pentru generatiile mai noi de Gheorghe Cozorici.
Se stinge din viata la 12 iulie 1986 in Bucuresti.
Își caută norocul în altă parte și astfel ajunge la Iași unde se înscrie la Conservator, la clasa lui State Dragomir, având colegi pe C. Ramadan, Miluc Gheorghiu, Sorana Bopa, Costache Antoniu, Alex Critico și alții. În paralel cu Conservatorul audiază și cursurile Facultății de Litere și Filosofie. În stagiunea 1918-1919 debutează pe scena Teatrului Național din Iasi în piesa “Fântâna Blanduziei” . Tot aici mai joacă rolul lui Chiriac din “O noapte furtunoasă” .
Dupa numai doi ani îl găsim angajat la Teatrul Național din Cluj. Curând se remarcă prin două creații care-i aduc simpatia studențimii care-l ovaționează în “Messalina” și “Butoreștii”. Rolul Amos din ultima piesă îi aduce un premiu constând într-o călătorie de studii la Viena. Reîntors în țară, este angajat la Teatrul Regina Maria, condus de soții Bulandra, unde joacă în patru piese și anume: “Don Juan, L’Aiglon” , “Cadavrul viu” și “Masca și obrazul” . Trece apoi la Teatrul Popular, înființat de Nicolae Iorga. Aici joacă cu mare succes rolul lui Raskolnikov din “Crimă și pedeapsă” .
Această îzbândă artistică îi deschide larg poarta Naționalului Bucureștean și din 1923 este angajat și nu-l va mai părăsi până la pensionare . În 1938 il regasim jucand la galeria vechiului Național, în rolul Hagi Tudose. Au urmat, de-a lungul anilor, “Hamlet”, “Coana Chirița” (Bârzoi), “Avram Iancu”, “Apus de soare”, “Pământ” (Boierul), “Patima de sub ulmi”, “Vlaicu-Vodă”, “Păpușile”, “Toți fiii mei”, “Dama cu camelii”. Au urmat apoi “Mama”, “Trenul blindat”, “Papucii fericirii”, “Tinerețe”, “Titanic Vals”, “Ion Vodă cel Cumplit”, “Egor Buliciov”, “Rapsodia țiganilor”, “Omul cu mârțoaga”, “Cetatea de foc”, “Bădăranii”, “Iuda”, “Dulcea pasăre a tinereții”, “Monna Vana”, “Complotul condamnaților”, “Maria Stuart”, “Frații Karamazov”, “Oameni pe un sloi de gheață”, “Patima roșie”, “Iulius Cezar” și multe altele.
La care se adaugă cele 11 filme în care a jucat, precum și sutele de imprimări la Radio,ce au imbogatit Fonoteca de Aur . Una din marile reușite ale carierei sale e rolul lui Ștefan cel Mare. La făurit ca personaj, întâia oară, într-o piesă azi uitată, Maria de Mangop de Mircea Dem. Rădulescu (1953). Apoi la desăvârșit în Apus de soare, la Naționalul din București . E cert că pentru generațiile posbelice ilustrul domnitor are chipul scenic dat de Calboreanu, așa cum pentru perioada anterioară îl avea pe acela creat de Nottara, iar pentru generatiile mai noi de Gheorghe Cozorici.
Se stinge din viata la 12 iulie 1986 in Bucuresti.
· Ultimele zile ale verii (1976)
· Frații Jderi (1974) - Nechifor Caliman Trailer
· Serata (1971)
· Frații (1970)
· Apoi s-a născut 'Legenda' (1969)
· Calea Victoriei sau cheia visurilor (1966) - magnatul petrolului Iordan Hagi-Iordan
· Soparla (1966)
· Neamul Șoimăreștilor (1965) - Mos Mihu
· Strainul / Străinul (1964) - Senatorul Varga
· Lumină de iulie (1963)
· Lupeni 29 (1962)
· Omul de lângă tine (1961)
· Setea (1961)
· Bădăranii (1960) - Negustorul Simon
· Brigada lui Ionut (1954) - Oprea Savu
Spyros Melas - Papa se lustruieste | Teatru radiofonic
William Shakespeare - Iuliu Cezar
GÂNDURI PESTE TIMP 12 Iulie
Pablo Neruda - Citate:
Constantin Noica - Citate:
Nicolae Steinhardt - Citate:
Constantin Noica - Citate:
Nicolae Steinhardt - Citate:
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 12 Iulie
he Department Store | Mr Bean Full Episodes | Mr Bean Official
1. Doi prieteni care nu s-au vazut de multa vreme se intalnesc intr-un bar. Unul dintre ei este tare suparat, si incearca sa isi ascunda lacrimile ce i se scurg pe obraz.
- Ce ti s-a intamplat? il intreaba amicul sau.
- Nimic, nu pot sa-ti povestesc!
- Te feresti tocmai de mine, cel mai bun prieten al tau? Poate te pot ajuta...
- Nu, acum nimeni nu ma mai poate ajuta!
- Dar ce s-a intamplat?
- Tocmai m-am intors de la o vanatoare in Africa.
- Si?
- Am fost violat de o gorila, masculul cel mai puternic din grup...
- Si?
- Cinci zile am facut s-x fara pauza, stii cum... pur si simplu fara sa se opreasca!
Si incepe sa planga in hohote.
- Hai incearca sa te linistesti, il consoleaza prietenul, bine c-ai scapat cu viata. Esti intreg, asta conteaza. Eu n-o sa spun nimic nimanui, iar gorila aia nu vorbeste!
- Pai, tocmai asta este problema, ca nu vorbeste, nu scrie, nu telefoneaza, nu mail, nu SMS, nu nimic...
- Ce ti s-a intamplat? il intreaba amicul sau.
- Nimic, nu pot sa-ti povestesc!
- Te feresti tocmai de mine, cel mai bun prieten al tau? Poate te pot ajuta...
- Nu, acum nimeni nu ma mai poate ajuta!
- Dar ce s-a intamplat?
- Tocmai m-am intors de la o vanatoare in Africa.
- Si?
- Am fost violat de o gorila, masculul cel mai puternic din grup...
- Si?
- Cinci zile am facut s-x fara pauza, stii cum... pur si simplu fara sa se opreasca!
Si incepe sa planga in hohote.
- Hai incearca sa te linistesti, il consoleaza prietenul, bine c-ai scapat cu viata. Esti intreg, asta conteaza. Eu n-o sa spun nimic nimanui, iar gorila aia nu vorbeste!
- Pai, tocmai asta este problema, ca nu vorbeste, nu scrie, nu telefoneaza, nu mail, nu SMS, nu nimic...
2. Adunaţi într-o seară la o bere, trei bărbaţi discutau despre cele mai interesante poziţii pe care le-au experimentat. Unul dintre ei zice:
- Mie îmi place cel mai mult 69!
Altul:
- Este beton atunci când femeia acceptă să fie legată de pat!
Ultimul zice:
- Nu e nimic mai provocator decât rodeo sălbatic!
Unul dintre cei doi prieteni îl priveşte surprins:
- Rodeo sălbatic?! Ce mai este şi asta? N-am auzit niciodată despre aşa ceva!
- Imaginează-ţi: eşti în pat cu soţia, te afli deasupra ei, o săruţi pe spate când lucrurile se încălzesc, îţi lipeşti pieptul de spatele ei şi îi şopteşti delicat la ureche: ?Poziţia asta o înnebuneşte pe secretara mea!?. Iar după aceea, tot ce ai de făcut este să încerci să te menţii deasupra mai mult de opt secunde.
- Mie îmi place cel mai mult 69!
Altul:
- Este beton atunci când femeia acceptă să fie legată de pat!
Ultimul zice:
- Nu e nimic mai provocator decât rodeo sălbatic!
Unul dintre cei doi prieteni îl priveşte surprins:
- Rodeo sălbatic?! Ce mai este şi asta? N-am auzit niciodată despre aşa ceva!
- Imaginează-ţi: eşti în pat cu soţia, te afli deasupra ei, o săruţi pe spate când lucrurile se încălzesc, îţi lipeşti pieptul de spatele ei şi îi şopteşti delicat la ureche: ?Poziţia asta o înnebuneşte pe secretara mea!?. Iar după aceea, tot ce ai de făcut este să încerci să te menţii deasupra mai mult de opt secunde.
3. Soţia lui Luis Felipe Scolari încearcă să îl trezească, a doua zi după Germania-Brazilia 7-1:
- Luis, trezeşte-te, e 8!
- Ce, au mai dat unul?! ( E vechi...dar asta a fost realitatea!)
4. Doi ardeleni în gară, la ghişeul de bilete:
- Domnişoară, două belete.
- Da, sigur, până unde?
- Gheorghe, îi spuniem?
- Nu.
- Domnişoară, două belete, va rog.
- Sigur, dar dacă nu-mi spuneţi unde mergeţi, nu ştiu cât să vă cer.
- Gheorghe, îi spuniem?
- Apăi, spune-i.
- Noi merem la nuntă.
- Domnişoară, două belete.
- Da, sigur, până unde?
- Gheorghe, îi spuniem?
- Nu.
- Domnişoară, două belete, va rog.
- Sigur, dar dacă nu-mi spuneţi unde mergeţi, nu ştiu cât să vă cer.
- Gheorghe, îi spuniem?
- Apăi, spune-i.
- Noi merem la nuntă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu