MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 16 IULIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Națteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

ISTORIE PE ZILE 16 Iulie

A. 

Evenimente

·         622: Are loc Hegira, stramutarea profetului Mahomed de la Mecca la Medina, considerată începutul erei musulmane. Anul 1 al Hegirei din calendarul musulman corespunde cu data de 16 iulie d. I. Hr.

·         1054: A avut loc Marea Schisma, eveniment ce a împărțit creștinismul în două și a dus la separarea definitivă a Bisericii de la Constantinopol față de cea de la Roma. Odată cu această "mare schismă" Biserica Creștină Orientală, ce va purta numele de Ortodoxie se va detașa de Biserica Occidentală care se va numi Biserica Catolică. Marea Schismă a fost o consecinţă a neînțelegerilor mai vechi dintre Roma şi Constantinopol ce au făcut ca în secolul al XI-lea tensiunile existente să se acutizeze. În afară de unele interpretări dogmatice diferite din rândul celor doua biserici, în acea perioadă au apărut și dispute jurisdicționale privind unele teritorii din Balcani, sudul Italiei și Sicilia ce au sporit și mai mult tensiunile dintre cele două biserici. În plus, cererea papilor de la Roma de a avea o autoritate mai mare asupra celorlalți patriarhi ai bisericii răsăritene nu a fost acceptată de către conducătorii bisericii orientale, fapt ce a făcut ca în anul 1054, patriarhul Mihail I al Constantinopolului și Papa Leon al IX-lea al Romei, să se excomunice reciproc, acest lucru ducând la separarea definitivă a Bisericii Creștine. Această scindare din cadrul Bisericii Creștine s-a produs și din cauza certurilor celor doi conducători ai Bisericii, asupra titlului de "conducător al lumii creștine" și al orașului care să poarte numele de "capitala a creștinătății". Astfel, Papa de la Roma aduce în apărarea sa mai multe argumente și anume că locul unde se afla scaunul papal a fost capitala fostului Imperiu Roman și locul unde Apostolii Petru și Pavel au propovăduit încă din zorii creștinismului învățăturile lui Iisus Hristos. Argumentele Patriarhului Bisericii răsăritene erau că, de data aceasta Constantinopolul era „Noua Romă”, iar în timp ce Europa Vestica era dominată de haos după divizarea Imperiului Roman, Bizanțul era o regiune stabilă, cu tradiții bine împământenite, cu armată și flotă puternică, ce avea o influență politică și religioasă puternica în Europa. Astfel, Marea Schismă a fost evenimentul cel mai tragic al istoriei Bisericii, momentul în care lumea creștina s-a rupt în două, situație care din păcate durează și astăzi.

·         1264: Prima mențiune documentară a orașului Bistrița.  In regiune au fost instalați flandrezi, valoni, saxoni, bavarezi, care vor fi cunoscuți ulterior sub numele de sasi  care au primit  o serie de drepturi și libertăți din partea coroanei maghiare, care le-au conferit un statut social și economic privilegiat, proces care s-a petrecut după mijlocul secolului al XII-lea. Prima mențiune a localității datează din anul 1241 când codicele mănăstirii Echternach menționează între așezările distruse de către mongoli și „oppidum Nosa” numele dat de către coloniști așezării întemeiate pe malul râului Bistrița. Ulterior s-a generalizat numele preluat de la localnici, Bistrița (Bistritz, Bezterce, Bystriche) si îi este recunoscut statutul de civitas prin acordarea, de către regina Elisabeta, la 30 decembrie 1330, a privilegiului de a fi judecați de judele „ales de ei dimpreună și din mijlocul lor” și a dreptului de liberă trecere pentru negustorii și mărfurile produse și comercializate de dânșii.

·         1377: Încoronarea regelui Richard al II-lea al Angliei. Richard al II-lea al Angliei (6 ianuarie 1367 – 14 februarie 1400) a fost rege al Angliei, de la 1377 până când a fost deposedat de coroană în 1399. Este faimos pentru rolul său esențial în rezolvarea Revoltei țărănești din 1381 și pentru delictele sale ca rege, lucru ce a condus atât la demisia sa forțată cât și la război civil.

·         1544: Filip Moldoveanul a tipărit la Sibiu „Catehismul românesc”, prima carte tipărită în limba română, dupa ce in anul 1550 tipărise primul Tetravanghel slavo-român.

·         1661: Banca suedeză "Stockholms Banco" emite primele bancnote din Europa. Acestea au purtat numele de Kreditivsedlar.

·         1782: Are loc la Viena premiera mondială a operei Răpirea din serai de Wolfgang Amadeus Mozart.

·         1894: Guvernul ungar interzice activitatea Partidului National Roman, sub pretextul ca "lucra fara statut si avea legaturi cu elemente din strainatate".

·         1898: Vizita oficială, la Petersburg, a lui Carol I, regele României (1866-1914) - prima vizită, după cucerirea independenței, a unui șef de stat român în Rusia. (16/28 - 19/31)

·         1909: Șahul Persiei Mohammad Ali Shah Qajar este obligat să abdice și înlocuit cu fiul său, Ahmad Shah Qajar.

·         1909 - În această zi a luat naştere oficial compania Audi Automobilwerke GmbH înfiinţată ded către germanul August Horch. Horch era la a doua companie auto pe care o înfiinţa, la prima pusă pe picioare cu 10 ani mai devreme fiind decăzut din drepturi şi exclus. Tot prin aceeaşi manevră Horch a pierdut dreptul de a îşi folosi propriul nume pentru a denumi noua sa companie, brandul Horch aparţinând celor care îi controlau precedenta companie. Este foarte interesant cum a luat naştere numele Audi. August se afla în casa fraţilor Fikentscher, investitori în noua sa afacere, căutând un nume nou, când fiul gazdei sale pasionat de latină a sugerat ca în loc de Horch, care înseamnă a auzi în germană, să folosească termenul în latină adică Audi. Propunerea a fost îmbrăţişată de toţi cei aflaţi la masa tratativelor. Primul model Audi, Type A Sport Phaeton, a fost produs în 1910 având un motor de 2.6 liri care dezvolta 22 CP. Ulterior s-au introdus şi motoare mai mari, care au devenit foarte apreciate în curse pentru capacităţile dinamice. Audi şi-a pus amprenta asupra industrie începând cu 1920, atunci când a devenit primul constructor german care a produs un model de serie, Type K, cu volanul pe partea stângă. Soluţia a fost repede adoptată de industrie, devenind un standard, pentru motivul că oferea o perspectivă mai bună asupra traficului. Ulterior Audi a fost absorbită de către Auto Union, dar a devenit ca o marcă puternică începând cu anii 1960. În mod ironic pentru o perioadă de doi ani, între 1958 şi 1960, Auto Union, adică şi Audi, a fost deţinută de către Daimler-Benz. Ulterior, în 1964, Audi a fost cumpărată de către Volkswagen, marca devenind una dintre cele mai respectate mărci auto din lume. În prezent Audi face parte din trio-ul nemţesc al mărcilor de lux, deşi ca istorie BMW şi mai ales Mercedes-Benz au mai multe file de legendă în spate.

·         1920: „Acordul de la Spa" privind reparațiile datorate de Germania puterilor învingătoare din Primul Război Mondial. României i-a fost repartizată o cotă de 1% din totalul reparațiilor germane și 10,55 % din cele orientale (de la Ungaria, Austria și Bulgaria).

·         1921: A avut loc primul Congres al medicilor din România, prezidat de prof. dr. Ioan Cantacuzino. (16-23)

·         Pe 16 iulie 1941, orele 3, la două săptămîni de la începutul operațiunilor militare ale Armatelor 3 și 4 Române și a Armatei 11 germane în Basarabia, unităţile Diviziei 1 Blindată sub comanda generalului Sion au pătruns prin lupte în partea de nord a orașului Chişinău. Îndată după aceea, Divizia 72, care după lupte grele dar victorioase deschise drumul prin Călărași, către Chișinău, a luat în stăpînire partea de vest a orașului. O parte decisivă în obținerea succesului general l-a avut și Devizia 50. În seara zilei de 16 iulie 1941, orașul Chișinău, capitala Basarabiei, a fost eliberat de Armata Română. În dimineața zilei de 17 iulie, majoritatea așezărilor au îmbrăcat straie de sărbătoare, unde toate edificiile publice erau poavazate cu drapele române și germane. La catedrale s-a ținut un TE-deum la care au asistat prefecții și primarii, militarii și locuitorii. Populația a ascultat la radio cuvîntarea Regelui Mihai I al României ”Împreună cu mama mea, țara întreagă, ne închinăm cu smerenie înaintea ofițerilor, subofițerilor și trupei române și germane, care și-au jertfit viața pentru dezrobirea pămîntului strămoșesc. Iar vouă ostași care v-ați vărsat sîngele pentru țară, pentru onoarea neamului și pentru tron vă închin recunoștința noastră caldă și mărturia de griji ce v-o purtăm. Prin faptele voastre ne-a spălat umilirea și ne-a deschis mîndru drumul viitorului. Trăiască România și toți cei ce-au luptat și sîngerat pentru ea!”. În zilele următoare, Divizia 1 Blindată a continuat, purtînd lupte înverşunate, să urmărească diviziile 90 şi 95 puşcaşi sovietice care se retrăgeau spre Tighina. După forţarea Nistrului, Grupul de armate general Antonescu a fost desfiinţat, iar trupele componente redistribuite altor unități.

·         1945: Proiectul Manhattan: În deșertul Alamogordo din SUA a avut loc primul test al unei bombe atomice „Trinity Test", în care s-au folosit șase kilograme de plutoniu și care a declanșat o explozie echivalentă cu puterea a 19 kilotone de TNT; ca urmare a exploziei, suportul de lansare a fost pulverizat, iar nisipul, pe o rază de 700 metri, calcinat. Trinity a fost primul test al tehnologiei pentru bomba atomică (varianta cu implozie cu plutoniu – fisiune lansată asupra orașului japonez Nagasaki). Testul a avut loc pe 16 iulie 1945 lângă Alamogordo, New Mexico. Proiectul Manhattan a avut ca rezultat crearea primelor arme nucleare, și prima detonare de bombă nucleară din istorie, testul Trinity, pe 16 iulie 1945. Proiectul Manhattan a fost proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare (cunoscută popular ca bomba atomică) în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial de către Statele Unite ale Americii, Regatul Unit și Canada. Ceea ce a fost denumit oficial Districtul Ingineresc Manhattan, se referă anume la perioada 1941–1946, când proiectul s-a aflat sub controlul Corpului de Geniu al Armatei SUA, sub adminstrația Generalului major Leslie R. Groves. Cercetarea științifică a fost condusă de fizicianul american J. Robert Oppenheimer. Proiectul a avut succes în dezvoltarea și detonarea a trei arme nucleare în 1945: o detonare de test a unei bombe cu implozie cu plutoniu pe 16 iulie (testul Trinity) lângă Alamogordo, statul New Mexico, o bombă cu uraniu îmbogățit denumită „Little Boy” pe 6 august deasupra orașului Hiroshima, Japonia, și o a doua bombă cu plutoniu, denumită „Fat Man” pe 9 august deasupra orașului Nagasaki, Japonia. Rădăcinile proiectului s-au aflat în temerile oamenilor de știință ai anilor 1930 că Germania Nazistă însăși investiga posibilitatea producerii armelor nucleare. Născut dintr-un mic program de cercetare în 1939, Proiectul Manhattan a ajuns să angreneze peste 130.000 de oameni și să coste aproape 2 miliarde de dolari ai timpului (circa 23 miliarde, la nivelul din 2007 al dolarului, pe baza CPI). A avut ca rezultat crearea multor puncte de producție și cercetare care au operat în secret. Cele trei centre primare de cercetare și producție ale proiectului au fost centrul de producție al plutoniului aflat la Hanford Site, centrele de îmbogățire a uraniului de la Oak Ridge, statul Tennessee și laboratorul de proiectare și cercetare a armelor, cunoscut astăzi ca Laboratorul Național Los Alamos. Cercetări s-au desfășurat și în peste treizeci de alte locații din Statele Unite, Canada, și Regatul Unit. Districtul Ingineresc Manhattan a controlat producția de arme din SUA până la formarea Comisiei de Energie Atomică, în ianuarie 1947.

·         1951: Controversatul rege Leopold al III-lea al Belgiei din cauza comportamentului său în timpul ocupației germane din Belgia, abdică în favoarea fiului său, Baudouin I al Belgiei. Leopold al III-lea (3 noiembrie 1901 – 25 septembrie 1983) a fost rege al Belgiei din 1934 până în 1951, când a abdicat în favoarea fiului său Baudouin. Baudouin I (neerlandeză Boudewijn Albert Karel Leopold Axel Marie Gustaaf van België; 7 septembrie 1930 – 31 iulie 1993) a fost rege al Belgiei după abdicarea tatălui său în 1951 până la moartea sa în 1993. A fost fiul cel mare al regelui Leopold al III-lea (1901–1983) și a primei lui soții, Astrid a Suediei (1905–1935). Nu a avut moștenitori și, după decesul său, coroana a trecut fratelui său, Albert al II-lea. A fost verișor primar cu regele Harald al V-lea al Norvegiei, Prințesa Astrid a Norvegiei și Prințesa Ragnhild a Norvegiei. Baudouin este varianta franceză a numelui său, varianta cea mai comună folosită în afara Belgiei.

·         1961: Atleta Iolanda Balaș, multiplă campioană, a stabilit, într-un concurs desfășurat la Sofia (Bulgaria), al 14-lea (ultimul) record mondial la săritura în înălțime: 1,91 m. Iolanda Balaș Sőtér (în maghiară Balázs Jolán) (n. 12 decembrie 1936, Timișoara) campioană olimpică română de etnie româno-maghiară (tatăl român și mama maghiară), care a dominat proba de săritura în înălțime timp de un deceniu. Din 1988 până în 2005 a fost președinta Federației Române de Atletism.

·         1965: Presedintele francez Charles de Gaulle şi preşedintele Italiei, Giuseppe Saragat inaugurează tunelul de sub Mont Blanc, care leagă localitatea franceză Chamonix de cea italiană Aosta; considerat, la inaugurare, cel mai lung tunel din lume (11600 m), în prezent ocupă locul al patrulea.

·         1969: Programul Apollo: Apollo 11, prima misiune cu echipaj uman care urmează să aterizeze pe Lună, este lansat de la Kennedy Space Center din Cape Canaveral, Florida.

·         1979: Saddam Hussein îl înlocuieşte la conducerea Irakului pe Ahmad Hassan al-Bakr, care a demisionat din funcţiile de preşedinte al Republicii, secretar general al partidului Baas şi de preşedinte al Consiliului Comandamentului Revoluţiei, invocînd motive de sănătate.

·         1990: În Ucraina a fost adoptată "Declarația privind suveranitatea de stat".

·         1992: A avut loc prima şedinţă a Consiliului Naţional al Audiovizualului, în cadrul căreia Titus Raveica a fost ales preşedinte. Titus Raveica (n. 29 august 1935) a fost un senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Iași pe listele partidului FSN. A demisionat pe 1 septembrie 1992 și este profesor de filozofie la Universitatea din Iași.

·         2000: Ultima eclipsă de lună a secolului XX.

·         2001 - Preşedinţii rus, Vladimir Putin, şi chinez, Jiang Zemin, au semnat la Kremlin un tratat de prietenie şi cooperare între Moscova şi Beijing, primul de acest tip după mai bine de 50 de ani.

Nașteri

·         1486: Andrea del Sarto, pictor italian (d. 1530)

·         1611: Cecilia Renata de Austria (d. 1644)

·         1723 - S-a născut Sir Joshua Reynolds, pictor portretist, întemeietorul şcolii engleze de pictură din secolul al XVIII-lea (m.23.02.1792).
* 1746: Giuseppe Piazzi (16 iulie 1746 - 22 iulie 1826) a fost un preot catolic italian din Ordinul Clericilor Divinei Providențe, matematician și astronom. El s-a născut în Ponte in Valtellina, Provincia Sondrio și a murit la Napoli. El a înființat un observator astronomic la Palermo, numit acum Osservatorio Astronomico di Palermo -. Giuseppe S. Vaiana.

Probabil că este cel mai faimos pentru descoperirea planetei pitice 1 Ceres la 1 ianuarie 1801.

Piazzi a observat, începând din 1801, asteroidul Ceres. Ceres, desemnată și prin 1 Ceres, este cea mai mică planetă pitică cunoscută din Sistemul Solar și singura situată în centura de asteroizi. Cu un diametru de vreo 950 km, Ceres este cel mai mare și mai masiv obiect din această centură de asteroizi, aflat între orbitele planetelor Marte și Jupiter.

Inițial, Piazzi a denumit acest asteroid Ceres Regele Ferdinand, referindu-se la zeița romană cu același nume și la regele Ferdinand al III-lea al Siciliei (cunoscut și ca Ferdinand al IV-lea al Neapolelui, care a devenit, în 1816 Ferdinand I al celor Două Sicilii); referirea la regele Ferdinand nu a fost considerată acceptabilă de diferite țări europene și a fost eliminat.

În 1802, a făcut, cu succes, observații asupra schimbării oblicității eclipticii, iar în 1805, cercetări asupra paralaxei anuale a câtorva steleprincipale.

A publicat și un Catalog al unui număr de 6784 de stele (Bouillet spune: 7646 de stele), pozițiile lor fiind pentru anul 1800; ediția mai corectă este cea din 1814. 

Opere

• Della specula astronomica di Palermo libri quatro (Palermo, 1792)
• Sull'orologio Italiano e l'Europeo (Palermo, 1798)
• Della scoperta del nuovo pianeta Cerere Ferdinandea (Palermo, 1802)
• Praecipuarum stellarum inerrantium positiones mediae ineunte seculo 19. ex observationibus habitis in specula Panormitana ab anno 1792 ad annum 1802. (Palermo, 1803)
• Præcipuarum stellarum inerrantium positiones mediæ ineunte seculo XIX ex obsrvationibus habitis in specula Panormitana ab anno 1792 ad annum 1813. (Palermo, 1814) PDF copie
• Codice metrico siculo (Catania, 1812)
• Lezioni di astronomia (Palermo, 1817) t. 1, t. 2
• Ragguaglio del Reale Osservatorio di Napoli eretto sulla collina di Capodimonte (Napoli, 1821).

Giuseppe Piazzi

Date personale Născut 16 iulie 1746[1][2][3][4]  Ponte in Valtellina, Italia  Decedat 22 iulie 1826 (80 de ani)[1][2][3][4]  Napoli, Regatul celor Două Sicilii[5]  Religie Biserica Catolică  Ocupație cleric regular theatine[*] profesor universitar[*] matematician astronom Discoverer of astronomical objects[*]  Activitate Organizație Universitatea din Palermo   Premii Membru al Societății Regale[*] Premiul Lalande (1804) Premiul Lalande (1814)

·         1776: Ludwig Heinrich Bojanus, medic și naturalist german (d. 1827)

·         1796: S-a nascut Jean-Baptiste Camille Corot, pictor francez (d. 1875),cel mai mare peisagist francez al secolului al XIX-lea (“Tiganca cu mandolina”, “Arborii de pe malul lacului”, “Catedrala Chartres”) (d. 22.02.1875). Jean-Baptiste Camille Corot (n. 16 iulie 1796, Paris – d.22 februarie 1875 , Paris) a fost cel mai mare pictor peisagist francez al secolului al XIX–lea. Camille Corot este pictorul care eliberează peisagistică de restricțiile impuse de neoclasicism. A fost un maestru al picturii plein-air și, prin urmare, a influențat impresionismul, curent la a cărui naștere a asistat, fără a-l fi înțeles pe deplin. Corot poate fi socotit precursorul impresionismului.
* 1840: Ioan Cetățianu (n. 16 iulie 1840, Subcetate, Comitatul Hunedoara - d. 30 noiembrie 1898 Galați) a fost un profesor de limba română, publicist, autor de manuale școlare și traducător, care și-a desfășurat activitatea, în principal, în orașul Galați.

A fost primul director al Gimnaziului din Galați (actualul Colegiu Național „Vasile Alecsandri”),instituție unde a predat 23 de ani.

Școala primară a făcut-o în localitatea natală. A absolvit Gimnaziul din Blaj (1859) și Institutul „Sfânta Ana” din Viena, specialitatea filosofie-pedagogie în 1863. În anii studenției a semnat, împreună cu alți 36 de studenți, „Scrisoarea junimii române din Viena din 26 oct. 1860 către Mihail Kogălniceanu”, manifest național prin care tinerii români salutau inaugurarea Universității din Iași la 1860.

Numele său complet a fost Cetățianu de Săcele, particula de Săcelefiind atribuită unui antecesor al său de o diplomă de înnobilare dată de principele Gheorghe Rákóczi I, în 1637.

În urma căsătoriei a avut copii pe Ioan și Ana, fiind bunicul dinspre mamă al scriitorilor Octav, Vasile și Horia Lovinescu.

În perioada 1864-1866 a lucrat în București în redacția Monitorului Oficial, după care până în 1867 la Gimnaziul din Ploiești.^[4]

Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați

În noiembrie 1867 a fost mutat la gimnaziul proaspăt înființat din Galați (actualul Colegiu Național „Vasile Alecsandri”), fiind primul director al acestei școli. A predat aici, până în 1890, limba română și limba latină, istoria și geografia, retorica și filosofia. Pensionat în anul 1895, a predat în continuare limba română la Institutul „Notre Dame de Sion”, până la decesul său.

A fost un pionier al legislației școlare românești, datorită lui fiind introdusă ca limita minimă de admitere nota 6. De asemenea, a fost un discipol al revoluționarului transilvănean de la 1848 Timotei Cipariu, reprezentant al curentului latinist.^[4]

A fost întemeietorul Școlii secundare de fete (azi, Liceul „Mihail Kogălniceanu”) și al Institutului „Costache Negri” din Galați. Pe ultimul l-a condus în perioada 1892-1895. Ca urmare a eforturilor sale, Gimnaziul teoretic de băieți din Galați a obținut banii necesari construcției unui local propriu.^[5]

Tot el a introdus predarea istoriei și limbii române la Școala de Marină din Galați. A redactat manuale școlare și prin articolele de critică literară și de gramatica limbii române, a participat la polemicile care au însoțit elaborarea unui sistem gramatical rațional.

Ca publicist, a colaborat la ziarele locale ^[5][6] „Delfinul” (1878), „Vocea Covurluiului”, „Poșta”, „Galații”, „Covurluiul”, „Dunărea de Jos”.

Funcții^[7][8]:

• 1866: Vicepreședinte al secțiunii județului Covurlui a Societății pentru Învățătura Poporului Român
• 1867-1890: Director al Gimnaziului din Galați
• 1882: Membru al societății Liberatorul
• 1883: Primul președinte al Societății Corpului Didactic din județul Covurlui, secție a „Societății Corpului Didactic din România”
• 1892-1895: Director al Institutului „Costache Negri”
• diverse alte funcții pe plan local, precum: organ de inspecție și anchetă școlară, organ de stare civilă, propunea programul examenelor și comisiile de examinare, raporta la minister situația școlară, Revizor școlar al Circumscripțiunii Tecuci-Covurlui.

Opere:

• Elemente de gramatica Limbei Române: Clasa a III-a primară; Tipografia Comercială J. Schenk; Galați; 1876 (ed. I)
• Elemente de gramatica Limbei Române: Clasa a II-a primară; Librăria G. D. Nebuneli & Fii; Galați; 1878 (ed. II)
• Afacerea Liceului din Galați; Tipografia Cooperativa Lucrătorii Asociați; Galați; 1890

Ioan Cetățianu

Portret fotografic al profesorului Cetățianu Date personale Născut 16 iulie 1840 sat Subcetate, comuna Sântămăria-Orlea, Comitatul Hunedoara, Transleithania, Austro-Ungaria (actual Județul Hunedoara, România) Decedat 30 noiembrie 1898 (58 de ani) Galați, Regatul României Naționalitate român Cetățenie  Austro-Ungaria  România Ocupație Profesor de limba română, publicist, autor de manuale școlare, traducător Activitate Monumente Bust în fața Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați Domiciliu Galați Educație Obergymnasium din Blaj Alma mater Institutul „Sfânta Ana” din Viena Ani de activitate 1864-1898 Cunoscut pentru Primul director al Gimnaziului teoretic de băieți din Galați Pionier al legislației școlare românești Întemeietor al Școlii secundare de fete din Galați (azi, Liceul „Mihail Kogălniceanu”) Întemeietor al Institutului „Costache Negri” din Galați (astăzi Liceul Pedagogic)

* 1843: Marie Maxime Cornu (n. 16 iulie 1843, Orléans – d. 3 aprilie 1901, Paris) a fost un botanist și micolog francez, profesor pentru agricultură la Museum d’Histoire Naturelle (Muzeul de Historie Naturală) precum președinte al Société botanique de France (Asociația Botanică a Franței). Abrevierea numelui său în cărți științifice este Cornu.

Maxime Cornu a studiat la École normale supérieure (un tip de scoală elitară în țările francofone) și în anul 1872 a obținut doctoratul în științe naturale. În același an a publicat teza lu,i Monographie des Saprolégniées, în jurnalul Annales des Sciences Naturelles Botaniquecu genul de ciuperci Rozella care conține 22 de specii.^[1][2] După acea a fost angajat ca asistent științific la Museum d’Histoire Naturelle. Datorită abilităților sale dovedite, a devenit acolo deja în 1876 profesor suplinitor pentru biologie.^[3] Cornu a dezvoltat metode pentru cercetări criptogamice, s-a ocupat cu problematica mucegaiul pufos (Plasmopara viticola) pe frunze de vii, și a participat în comisia pentru combaterea filoxerei care a pustiit podgoriile franceze pe acest timp, iar în 1884 a fost numit profesor titular de horticultură, funcție pe care a întreținut-o până la moartea sa în 1901. În această perioadă a reorganizat grădinile și serele ale Jardin des Plantes (grădina de plante) și a dezvoltat tehnici de conservare a semințelor de grâu pentru păstrarea lor mai efectivă.^[4]

Cornu a mai fost președinte al Société botanique de France (Asociația Botanică a Franței) din 1897, inspector general al viticulturii și a bolilor parazitare.^[5]precum inspector general de agricultură.^[6]

Cunoscutul și apreciatul savant, fratele renumitului fizician Alfred Cornu (n. 6. martie 1841, Orléans – d. 12 aprilie 1902, Romorantin-Lanthenay),^[7] este înmormântat în Cimitirul Père-Lachaise din Paris

Maxime Cornu

Dr. Marie Maxime Cornu Date personale Născut 16 iulie 1843 Orleans Decedat 3 aprilie 1901 (67 de ani) Paris Înmormântat Cimitirul Père-Lachaise  Frați și surori Marie Alfred Cornu[*]  Naționalitate  franceză Cetățenie  Franța Ocupație biolog botanist micolog profesor Activitate Domeniu botanică   Alma Mater École Normale Supérieure   Organizații Société botanique de France[*] Académie d'Agriculture[*]   Premii Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*

·         1858 - S-a născut Eugene Ysaye, violonist, dirijor si compozitor belgian (m. 12 mai 1931)

·         1872: Roald Engelbregt Gravning Amundsen (n. 16 iulie1872, Borge[*], Norvegia – d. 15 iunie1983, Marea Barents, Rusia) a fost un explorator norvegianal zonelor polare. A fost primul om care a ajuns la Polul Sud (în 1911). De asemenea, a fost primul navigator care a reușit să traverseze Pasajul de nord-vest. A dispărut în iunie 1928, în timp ce lua parte la o misiune de salvare în Arctica.

Roald Amundsen copil, în Christiania, 1875

Roald Amundsen s-a născut într-o familie norvegiană de căpitani și proprietari de vase. El a fost al patrulea copil al armatorului de nave Jens Amundsen și al soției sale, Hanna Gustava Sahlquist. Tatăl său se îmbogățise, mai ales prin anii 1850, de pe urma comerțului cu sclavi făcut între China și America Centrală. Fratele cel mai mare al lui Roald s-a născut în China (1866), părinții întorcându-se apoi în Norvegia și cumpărând o casă în Hvidsten (Borge), care se afla la 50 de km sud de Christiania (astăzi Oslo). În anii următori, 1868 și 1870, aici s-au născut următorii doi fii ai lui Jens Amundsen, Gustav și Leon. Roald s-a născut în anul 1872, la 16 iulie, numele lui de botez însemnând „gloriosul”, în dialectul nordic vechi. Casa natală a lui Roald Amundsen aparține în prezent de orașul Fredrikstad, comitatul Østfold.

După nașterea lui Roald, părinții lui s-au mutat la Christiania într-o vilă mare, tatăl său lucrând la Ministerul Comerțului. Deja din copilărie, Roald era interesat de știrile referitoare la expedițiile polare din acea perioadă, fiind captivat mai ales de povestirile de călătorie ale cercetătorului polar britanic John Franklin (1786 - 1847), care murise încercând să descopere „pasajul maritim de nord”, care trecea prin Oceanul Arctic (arhipelagul canadian) și lega Atlanticul de Nord cu Pacificul. Datorită interesului său deosebit pentru călătoriile polare, Roald Amundsen a neglijat oarecum studiile pe care le urma la gimnaziul „Otto Andersen“. În anul 1886 a murit tatăl său, care era plecat în Anglia. Mama lui va fi nevoită să preia toate sarcinile de întreținere a familiei. Tânărul Roald nu a fost însă prea afectat de moartea tatălui său, pentru că nu avuse contacte prea strânse cu el, acesta fiind plecat de acasă cu afaceri aproape tot timpul. Roald, fiind preocupat tot mai mult de ideea călătoriilor polare, începe să se antreneze în scopul unei astfel de expediții, cea ce contribuie la faptul că primește în anul 1890 numai nota 4 la examenul de bacalaureat.

Roald Amundsen a devenit explorator inspirat fiind de expediția în Groenlanda a lui Fridtjof Nansen.

Mama lui Roald privea cu neîncredere interesul fiului său pentru expedițiile polare, și până la moarte a căutat să-și convingă fiul să renunțe la călătoriile spre poli. În pofida dorinței mamei sale, Roald începe să se ocupe în timpul liber cu studiul intens al cărților care descriau călătorii polare neglijând studiul zoologiei, filozofiei și limbilor franceză, germană și latină, predate la „Universitatea Regală Frederic” din Christiania, al cărei student devenise. Inițial dorea să studieze medicina, lucru care însă n-a fost posibil din cauza rezultatelor sale slabe la învățătură. La 9 septembrie 1893 mama sa moare, iar tânărul student Roald părăsește băncile facultății, angajându-se ca marinar pentru o perioadă de șase luni pe nava de pescuit „Magdalena”.^[11] Între anii 1894 și 1896 lucrează ca marinar pe diferite corăbii. În anul 1895 primește brevetul de timonier.

Roald Amundsen a fost unul dintre cei mai renumiți exploratori ai ținuturilor polare. Printre cele mai remarcabile realizări ale sale se pot enumera:

• Prima traversare a Pasajului de nord-vest, din Groenlanda până în Alaska, descoperind astfel calea maritimă care permite trecerea din Oceanul Atlantic în Oceanul Pacific, prin arhipelagul arctic Canadian (1903-1906).
• Cucerirea Polului Sud, pe care îl atinge la 14 decembrie 1911, cu o lună înaintea exploratorului britanic Robert Falcon Scott.
• Prima survolare (necontestată) a Polului Nord, cu dirijabilul Norge, la 11 mai 1926.

Roald Amundsen a dispărut în regiunea Polului Nord, încercând să salveze echipajul dirijabilului „Italia”, condus de Umberto Nobile, în iunie 1928.

Nava Belgica prinsă între ghețuri

Expediția antarctică belgiană, sau expediția Belgica (denumită astfel după numele navei utilizate în această călătorie) a avut loc în anii 1897-1899. A fost organizată de „Societatea de geografie belgiană”, fiind condusă de către baronul Adrien de Gerlache. Expediția avea un caracter internațional, la ea participând, pe lângă belgieni, medicul american Frederick Cook, naturalistul român Emil Racoviță, meterologul polonez Antoine Dobrowolski, geologul polonez Henryk Arctowski și alții. Roald Amundsen a participat în calitate de ofițer secund al navei „Belgica”.

Expediția a pornit din portul belgian Anvers la 10 august 1897. În apele Antarcticii a fost explorată „Țara lui Palmer” (în nordul „Țării Graham”) dovedind că aceasta reprezintă un mare arhipelag, și a fost descoperită „Coasta Danko”. Amundsen a luat parte la mai multe raiduri spre interiorul continentului, fiind primul care a folosit schiurile în Antarctica. La sfârșitul lunii februarie 1898, nava „Belgica” a fost prinsă între ghețuri în Marea Bellingshausen, între 70° și 71° latitudine sudică (aceasta fiind prima iernare în apele antarctice la latitudini mari). Membrii expediției au iernat acolo, făcând observații științifice prețioase. A fost prima iernare a unei expediții în Antarctica. După aproape un an de captivitate între ghețuri, nava a putut fi degajată (pe 15 februarie 1899), membrii expediției revenind în Belgia la 5 noiembrie 1899

Nava „Gjøa”

După întoarcerea în Norvegia și după ce a obținut brevetul de căpitan în marina civilă, Roald Amundsen a început să-și pregătească prima sa expediție personală.

Pasajul de nord-vest, care face trecerea între Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific prin nordul continentului America de Nord, fusese descoperit pe cale terestră încă din 1822, dar nu fusese niciodată străbătut în întregime de o navă. Mulți exploratori încercaseră să străbată această cale maritimă din Oceanul Arctic (printre care John Cabot, Jacques Cartier, Henry Hudson), dar niciunul nu reușise.

Amundsen a decis să încerce parcurgerea acestui pasaj. În decembrie 1900 l-a vizitat pe Fridtjof Nansen, care a sprijinit proiectul și l-a sfătuit pe Amundsen să îl completeze și cu un scop pur științific: căutarea Polului Nord Magnetic.

După ce și-a vândut partea sa din afacerile familiei și a mai făcut și împrumuturi, Roald Amundsen a reușit să cumpere un mic pescador (navă de pescuit), „Gjøa”, care avea un deplasament de doar 47 de tone, și să-l echipeze cu un mic motor.^[13] Împreună cu alte șase persoane s-a îmbarcat la bordul navei „Gjøa”, plecând din Norvegia la 16 iunie 1903. După traversarea Atlanticului, au navigat mai întâi prin Marea Baffin, strâmtorile Lancaster și Peel, apoi prin strâmtorile Ross și Rae.

De aici, în loc să meargă pe la vestul insulei King William, așa cum făcuse în trecut John Franklin, Amundsen a decis să meargă de-a lungul coastei de est a acestei insule. La 9 septembrie 1903 vasul Gjøa a ancorat pe coasta de sud a insulei King William, membrii expediției petrecând două ierni într-un golf pe care l-au numit Gjøa Haven (acum în Nunavut, Canada). În acest timp, Amundsen și-a însușit de la eschimoșii locali Netsilik unele obiceiuri și abilități de supraviețuire în condițiile arctice, care s-au dovedit foarte utile mai târziu. De exemplu, el a învățat să utilizeze în mod eficient câinii pentru tracțiunea săniilor și să poarte îmbrăcăminte confecționată din piei de animale în locul hanoracelor grele confecționate din țesături de lână.^[14]

După cele două ierni petrecute printre gheațuri, Amundsen reușește să ajungă în Marea Beaufort, după care ajunge la strâmtoarea Bering, devenind astfel primul navigator care a străbătut Pasajul de Nord-Vest

14 decembrie 1911 - Amundsen și însoțitorii săi la Polul Sud

După succesul expediției prin Pasajul de nord-vest, Amundsen considera că a sosit momentul pentru a aborda visul vieții sale: să fie primul om care va ajunge la Polul Nord. Din nou Fridtjof Nansen l-a ajutat, împrumutându-i nava sa de explorări arctice Fram. Amundsen începe pregătirea expediției spre Polul Nord, un proiect a cărui durată o anticipează ca fiind de patru-cinci ani, timp în care spera să traverseze în derivă Oceanul Arctic.^[14]

În acea perioadă expedițiile polare erau în plin avânt, existând în acest context o adevărată cursă, atât între exploratori cât și între națiuni. La 1 septembrie 1909, Frederick Cook a anunțat că ajunsese la Polul Nord pe 21 aprilie 1908. Șase zile mai târziu, Robert Peary a anunțat că el ajunsese la Polul Nord pe 6 aprilie1909. Începea marea controversă legată de descoperirea Polului Nord.

La începutul anului 1910 exploratorul englez Robert Scott a anunțat în mod public că pregătea o expediție la Polul Sud, expediție care se baza pe notele și hărțile elaborate de Ernest Shackleton (care ajunsese în 1909 până la latitudinea de 88°23'S, apropiindu-se la doar 190 km de pol). Aflând acest lucru, Amundsen a luat imediat decizia de a schimba planurile sale referitoare la o expediție la Polul Nord, pentru a se îndrepta spre Polul Sud. A păstrat în secret această decizie (din întreg echipajul navei Fram, doar fratele său și ofițerul secund au aflat despre schimbarea destinației).^[15]

La data de 3 iunie 1910 expediția condusă de Roald Amundsen a plecat din portul Oslo. Odată ajuns în Madeira, Amundsen a informat echipajul despre schimbarea destinației (Polul Sud, în locul Polului Nord) și i-a trimis o telegramă lui Robert Scott în care îi spunea: „vă informez că expediția îmbarcată pe nava Fram se îndreaptă în acest moment spre Antarctica”.^[15]

La 14 ianuarie 1911, Amundsen și-a instalat tabăra de bază din Antarctica, pe care a numit-o Framheim („Casa Fram”), în „Golful Balenelor” de la bariera de gheață a Mării Ross. Atunci când „Terra Nova”, nava lui Scott, a intrat în Golful Balenelor și a vizitat expediția Fram, britanicii au fost impresionați de calitatea materialelor expediției norvegiane, de experiența membrilor ei și mai ales de numărul mare de câini (130) aduși de către Amundsen.

Utilizând schiuri și sănii trase de câini, Amundsen și membrii expediției sale au făcut succesiv depozite de provizii în linie dreaptă spre Polul Sud, la latitudinile 80°, 81° și 82°S. La 19 octombrie 1911 Roald Amundsen, însoțit de Olav Bjaaland, Helmer Hanssen, Sverre Hassel și Oscar Wisting, a pornit în asaltul final al Polului Sud. Aveau patru sănii și 52 de câini. Urmând o rută încă neexplorată până atunci, pe ghețarul Axel Heiberg, au ajuns pe platoul polar la 21 noiembrie, iar la 14 decembrie 1911 au atins Polul Sud. Amundsen a numit tabăra de la Polul Sud Polheim („Casa de la Pol”), iar platoul antarctic circumpolar Podișul Regele Haakon al VII-lea (în onoarea suveranului Norvegiei). La plecare, membrii expediției au lăsat la Pol un cort mic, de culoare neagră, pentru a fi cât mai vizibil pe albul ghețurilor polare, și o scrisoare conținând relatarea realizării lor, pentru cazul în care nu ar mai fi reușit să revenă în condiții de siguranță la Framheim.

Drumul de întoarcere a durat 41 de zile. Pe 25 ianuarie 1912 echipa de exploratori a revenit cu bine la Framheim; le mai rămăseseră doar 11 câini. Călătoria lor, acoperind în total 2824 km, fusese efectuată în 94 de zile (56 zile la dus și 38 zile la întoarcere), cu o viteză medie de 30 km/zi.

Succesul expediției lui Amundsen a fost anunțat public la 7 martie 1912, când nava Fram a ajuns la Hobart, în Australia. Acest succes s-a datorat îndeosebi minuțioasei pregătiri a călătoriei - echipament de bună calitate pentru perioada respectivă, îmbrăcăminte adecvată (din piei de animale), o țintă foarte clară, o foarte bună cunoaștere a folosirii atelajelor cu câini și a schiurilor - dar și voinței impresionante a membrilor acestei expediții.

Nava Fram fiind învechită, Amundsen a echipat o nouă navă: Maud. În 1918, la bordul acesteia, el a traversat „Pasajul de nord-est” (trecerea între Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific prin nordul Eurasiei), care fusese străbătut pentru prima dată în 1879 de către suedezul Nils Gustaf Nordenskiöld, devenind astfel primul om care a traversat ambele pasaje din regiunea arctică. Amundsen intenționase să lase nava Maud să fie prinsă în gheață, pentru a pluti în derivă odată cu banchiza (așa cum făcuse Nansen cu Fram), dar nu a reușit. Cu toate acestea, studiile științifice efectuate la bordul navei, în principal de către Harald Sverdrup, au fost de o mare valoare.

Roald Amundsen la cârma navei Maud, în 1920

Noua descoperire a secolului XX, aviația, l-a atras pe Amundsen. El a obținut brevetul de pilot încă din 1918. În 1923 planificase un zbor deasupra Polului Nord, dar avionul său s-a prăbușit cu câteva zile înainte de plecare. Milionarul american Lincoln Ellsworth i-a propus atunci lui Roald Amundsen să-i finanțeze acest proiect (zborul peste Polul Nord), cu condiția de a face și el parte din expediție.

În luna mai 1925, Amundsen, Lincoln Ellsworth, pilotul Hjalmar Riis-Larsen și alți trei membri ai echipajului, au decolat din Insula Spitsbergen la bordul a două hidroavioane: N-24 și N-25. Ei au zburat până în apropierea Polului Nord, mai exact până la latitudinea 87°44' (Nord), unde au fost nevoiți să aterizeze forțat. Cele două avioane au aterizat pe gheață, la câțiva kilometri distanță unul față de celălalt, dar echipajele au reușit să se reunească. N-24 era prea deteriorat, așa încât au fost siliți să-l abandoneze. După ce au lucrat trei săptămâni pentru a amenaja o pistă de gheață pentru decolare (timp în care au excavat circa 600 de tone de gheață, în condițiile în care nu-și puteau permite să consume mai mult de 400 g din rațiile alimentare zilnice), au reușit să decoleze cu N-25 și să ajungă în siguranță în Norvegia. Li s-a făcut o primire triumfală, publicul crezând că cei șase membri ai expediției se pierduseră pentru totdeauna.

În anul următor, 1926, Roald Amundsen, împreună cu camarazii săi din expediția precedentă (Lincoln Ellsworth și Hjalmar Riis-Larsen) au planificat o nouă expediție la Polul Nord pe calea aerului. Li s-a mai alăturat și renumitul explorator polar norvegian Oscar Wisting, cel care îl însoțise pe Amundsen și la Polul Sud. De data aceasta au hotărât să folosească un dirijabil, care avea avantajul unei autonomii mult mai mari față de avioanele epocii. Au obținut de la statul italian dreptul de a utiliza dirijabilul N-1, cu condiția ca inginerul Umberto Nobile, proiectantul aparatului, să ia parte la această expediție. Cu această ocazie dirijabilului N-1 i s-a schimbat numele, fiind botezat Norge („Norvegia”). Cei 16 membri ai echipajului erau de diferite naționalități: 9 norvegieni, 6 italieni și un american (Lincoln Ellsworth).

Norge a decolat din Svalbard la 11 mai 1926. A survolat Polul Nord geografic pe 12 mai 1926, la ora 01.25 (GMT), și a sosit la Teller, în Alaska, două zile mai târziu. La Polul Nord au fost lansate pe gheața banchizei trei drapele: al Norvegiei, al Italiei și al SUA.

Cei trei exploratori care revendicaseră premiera atingerii Polului Nord și anume Frederick Cook în 1908, Robert Peary în 1909 și Richard Byrd în 1926 (cu avionul, cu doar câteva zile înainte de Amundsen) au fost îndelung contestați, fie prin acuzații de afirmații mincinoase (Cook și Byrd), fie datorită inexactităților geografice, controversele continuând și în prezent. Din aceste motive, expediția lui Amundsen cu dirijabilul Norge este considerată ca fiind prima care a atins, fără îndoială, Polul Nord geografic. Oricum, Amundsen și Wisting sunt primii oameni care au ajuns la ambii poli

Amundsen și-a anunțat retragerea după succesul expediției Norge, având o faimă enormă, mai ales în țara sa natală, Norvegia.

La 23 mai 1928, dirijabilul Norge, rebotezat Italia, a pornit într-o nouă expediție polară, de această dată cu un echipaj compus numai din italieni, sub comanda lui Umberto Nobile. Din nefericire dirijabilul s-a prăbușit pe banchiza polară la aproximativ 120 km nord-est de Nordaustlandet, Svalbard, într-o poziție având coordonatele 81°14′N 28°14′E. Nouă din cei zece membri ai echipajului au supraviețuit prăbușirii, dar au rămas complet izolați și în pericol de moarte, neavând posibilitatea de a se înapoia pe continent.

Imediat după aflarea acestei tragedii a început un amplu efort internațional de salvare a supraviețuitorilor. Acest efort, la care au participat aviatori norvegieni, ruși, suedezi și finlandezi, contrasta puternic cu apatia și reacția lamentabilă a guvernului fascist italian.

La aflarea veștii prăbușirii dirijabilulului Italia, Roald Amundsen a acceptat imediat să ia parte la o misiune de salvare a membrilor expediției italiene, cu toate că avusese diferende cu Umberto Nobile, datorită modului în care acesta își asumase meritele expediției Norge.

La 18 iunie 1928, împreună cu pilotul norvegian Leif Dietrichson, cu cel francez René Guilbaud și cu alți trei francezi, Amundsen a pornit la bordul unui hidroavion francez Latham 47 în căutarea membrilor expediției Italia. A fost ultima dată când au mai fost văzuți în viață, hidroavionul dispărând cu toți cei de la bord.

Mai târziu a fost găsit pe mare, în apropiere de Tromsø, doar un flotor al hidroavionului și rămășițele unui rezervor de combustibil. Se presupune că hidroavionul s-a prăbușit din cauza ceței undeva în Marea Barents, Amundsen și ceilalți membri ai echpajului murind pe loc sau la scurt timp după aceea. Corpul lui nu a fost niciodată găsit, deși autoritățile norvegiene au continuat căutările până în luna septembrie a acelui an.

În august 2009 marina regală norvegiană a efectuat cercetări amănunțite pentru a găsi rămășițele avionului cu care se prăbușise în urmă cu 81 de ani Amundsen, utilizând un submarin Hugin 1000. A fost explorată o zonă de circa 100 km² în apropierea Insulei Urșilor (la jumătatea distanței dintre Capul Nord și Svalbard), dar fără niciun rezultat

Roald Amundsen

·         1872: Dimitrie Anghel (n. 16 iulie 1872, Cornești, Miroslava, Județul Iași, România – d. 13 noiembrie 1914, Iași, România) a fost un poet, prozator, reprezentant al simbolismului român.

Dimitrie Anghel s-a născut la Cornești, aproape de Iași, unde se afla moșia și conacul familiei. A fost fiul lui Dimitrie Anghel, proprietar de pămînturi, și al Erifilei Anghel, născută Leatris.^[2] A urmat școala primară în strada Armenească, din Iași, la „școala lui Caracaș”, e înscris apoi, ca intern, la Institutele Unite (școală ce s-a bucurat de o mare renume în orașul Iași), pe care o va părsi, va părăsi o dată cu moartea tatălui, în anul 1888. În anul următor, 1888–89, se mută la gimnaziul „Alexandru cel Bun“. Un conflict cu profesorul de franceză Al. Bădărău îl face să părăsească studiile în cursul anului.^[3] A călătorit în Italia, Franța, unde a studiat literatura la Sorbona^[4], Elveția și Spania, revenind în țară în 1902. A fost funcționar în Dobrogea (1906–1907), referent la Casa Școalelor și inspector al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice (din 1911) . Dimitrie Anghel a debutat cu poezii în revista Contemporanul (1890), colaborând apoi, cu poezie și publicistică, la „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Lumea nouă”, „Literatură și artă română”, „Pagini literare”, „Viața românească” etc. A făcut parte din redacția și din comitetul de direcție al revistei „Sămănătorul” (1906 - 1908). A editat revista „Cumpăna”, împreună cu Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Ilarie Chendi (1909 - 1910).

La 3 noiembrie 1911, Dimitrie Anghel se căsătorește cu Natalia Negru, mai întâi soție a lui Șt.O.losif.

Poetul moare, la 13 noiembrie 1914, după o intervenție chirurgicală, urmată de o infecție pulmonară.

A debutat editorial cu Traduceri din Paul Verlaine în 1903. În 1905 a publicat volumul de versuri În grădină, urmat, în 1909, de Fantazii. Între timp au apărut operele scrise de D. Anghel în colaborare cu Ștefan O. Iosif: Legenda funigeilor(poem dramatic, 1907), Cometa (comedie, 1908, 1912), Caleidoscopul lui A. Mirea (1908), Carmen saeculare (poem istoric, 1909), iar în 1910, Cireșul lui Lucullus (proză). A mai scris și alte volume de proză, între care amintim doar câteva: Povestea celor necăjiți (1911), Fantome (1911), Oglinda fermecată (1912), Triumful vieții(1912), Steluța.

Dimitrie Anghel este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai simbolismului în literatura română. El cultivă mediul naturii artificiale, umanizate, al grădinilor și procedeul sinesteziilor. Este un contemplativ, un visător, care aduce în poezie tema călătoriilor, a evaziunii, motivul boemei și imagini ale peisajului marin. Simbolismul se îmbină în poezia lui cu notele romantice.

Proza sa vădește înzestrare picturală, eleganță a stilului și vervă polemică.

Casa memorială „Dimitrie Anghel” de la Cornești
într-o fotografie de epocă

Stefan Octavian Iosif si Dimitrie Anghel

Poeta Natalia Negru cu fiica sa, mai întâi soție a lui Șt.O.losif., apoi partenera de viață a lui Dimitrie Anghel

Dimitrie Anghel
Dimitrie Anghel
Date personale
Născut	16 iulie 1872[2]  Cornești, Miroslava, Iași, România
Decedat	13 noiembrie 1914 (42 de ani)[2]  Iași, România
Înmormântat	Cimitirul „Eternitatea” din Iași
Cauza decesului	cauze naturale[*] (septicemie)
Căsătorit cu	Natalia Negru
Cetățenie	România
Ocupație	poet folclorist[*] traducător
Limbi	limba română[1]
Studii	Universitatea din Paris
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1890 - 1914
Mișcare/curent literar	Simbolism
Subiecte	călătorii, boemă, peisajul marin
Specie literară	poezie, proză
Operă de debut	• 1890 - poezii în revista Contemporanul • 1903 - Traduceri din Paul Verlaine
Opere semnificative	În grădină, Fantazii

* 1877: Vasil Petrov Kolarov (în bulgară Васил Петров Коларов) (n. 16 iulie1877, Șumen, Imperiul Otoman, astăzi în Bulgaria - d. 23 ianuarie 1950, Sofia) a fost un lider comunist și academician bulgar, care a îndeplinit funcțiile de scretar-general al Cominternului (1922-1924), președinte interimar (1946-1947) și prim-ministru al Bulgariei (1949-1950).

Kolarov s-a născut în orașul Șumen din Imperiul Otoman (astăzi în Bulgaria). După absolvirea Liceului la Varna, a lucrat ca profesor la Nicopole între anii 1895-1897, aderând la Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din Bulgaria (BWSDP). A studiat apoi dreptul la Aix-en-Provence (Franța) și Geneva. După absolvirea studiilor juridice în 1900, Kolarov a profesat ca avocat în orașul său natal și, din 1904, la Plovdiv. El a participat ca ofițer în rezervă (sublocotenent) la războaiele balcanice (1912-1913).^[2]

După ruptura ideologică a BWSDP, Kolarov a rămas în aripa revoluționară redusă numeric a lui Dimitar Blagoev și a fost ales ulterior în Adunarea Națională (parlament) în 1913 și 1920. În acel timp, el s-a aflat printre conducătorii Partidului Comunist Bulgar, fiind ales în 1919 ca secretar al Comitetului Central și a condus delegația bulgară la Congresele al II-lea și al III-lea ale Cominternului în 1921 și 1922. Participant activ la Comintern, Kolarov a fost ales secretarul său general între anii 1922-1924, luând parte la congresele partidelor comuniste din Germania, Italia, Franța, Norvegia, Cehoslovacia, Mongolia etc.

În 1923, împreună cu Gheorghi Dimitrov, el a condus o revoltă populară comunistă împotriva guvernului condus de Aleksandar Tzankov. După eșuarea revoltei, a fugit în Iugoslavia și apoi în Austria, unde a organizat o agenție a PCB. La sfârșitul anului 1923, s-a întors în Uniunea Sovietică și s-a stabilit la Moscova. În timpul exilului său, a îndeplinit diverse posturi academice și politice în Uniunea Sovietică și în Comintern. După moartea lui Dimitar Blagoev în 1924, Vasil Kolarov a devenit conducătorul extern al Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar. După incendierea Reichstagului (1933), a fost înlocuit la conducere de către Gheorghi Dimitrov, care dobândise atunci o faimă internațională.

Kolarov a revenit în Bulgaria în 1945, în timpul ocupației țării de către Uniunea Sovietică, și a fost ales din nou în Adunarea Națională. În anul 1946, a fost reales. El a îndeplinit funcția de președinte al Adunării Naționale (15 decembrie 1945 - 8 decembrie 1947).

Vasil Kolarov a condus delegația bulgară la Conferința de Pace de la Paris în 1946. După răsturnarea monarhiei în Bulgaria la 15 septembrie 1946, Kolarov a devenit președinte al Președinției Provizorii a Bulgariei (15 septembrie 1946 - 7 noiembrie 1947), în perioada creșterii rolului politic al comuniștilor în țară și a servit ca șef al statului, înainte de adoptarea Constituției din 1947.

În perioada 11 iulie 1947 - 6 august 1949, a îndeplinit funcția de ministru de externe în guvernul condus de Gheorghi Dimitrov. Acesta a murit la 2 iulie 1949, iar Kolarov a fost desemnat la 20 iulie pentru a-l înlocui în funcție. El a îndeplinit funcția de prim-ministru până la moartea sa survenită câteva luni mai târziu. A murit la Sofia. Inițial a fost înmormântat în mausoleul lui Gheorghi Dimitrov, dar ulterior rămășițele sale pământești au fost mutate, în 1990, în Cimitirul Central din Sofia.

În onoarea lui Kolarov, în 1923, satul Spaski în regiunea Tomsk a Republicii Sovietice Socialiste Federative Ruse a primit numele său (Kolarovo).

Vasil Kolarov

Date personale Născut 16 iulie 1877[1][2][3][4]  Șumen, Imperiul Otoman  Decedat 23 ianuarie 1950 (72 de ani)[1][2][3][4]  Sofia, Republica Populară Bulgaria  Înmormântat Georgi Dimitrov Mausoleum[*]  Cetățenie  Bulgaria  Ocupație politician  Le 37e Premier ministre de la Bulgarie  În funcție 2 iulie 1949 – 23 ianuarie 1950 Precedat de Gheorghi Dimitrov Succedat de Valko Cervenkov[*] Președinte al Bulgariei  Deputat în Adunarea Națională a Bulgariei  Minister of Foreign Affairs of Bulgaria  Partid politic БКП[*] Alma mater Universitatea din Geneva[

* 1887: Alexandru Lupeanu (n. 16 iulie 1887, Fărău, Alba - d. 1937, Cluj) a fost un scriitor român.

S-a născut într-o familie de meseriași. Părăsește satul natal pentru a urma școala primară în satul Ciuci, unde bunicul său din partea mamei, Ioan Olariu, era preot greco-catolic. Până în anul 1898 a urmat acolo cele 5 clase primare. Urmează prima clasă gimnazială la Blaj, la Liceul de Băieți, în anul școlar 1898-1900 după care pleacă la Sibiu. Fiind bolnav întrerupe studiile după care se întoarce la Blaj tot în clasa I la același liceu unde își ia Bacalaureatul în anul 1907. Este admis la Seminarul din Blaj în anul 1907 fiind trimis în același an la Oradea unde trebuia să studieze limba latină. Datorită scrierilor sale a devenit, indesirabil pentru maghiari, și se întoarce la Blaj, (1908) unde își termină studiile teologice, fiind ales președintele Societății de lectură a studenților teologi Inocențiu Micu-Klein. Ca student teolog în perioada 1909-1910 face două călătorii în Vechiul Regat ajungând să participe la cursurile Universității de vară de la Vălenii de Munte sub conducerea lui Nicolae Iorga. Participând la Blaj la serbărilor Astrei în anul 1911 i-a cunoscut personal pe George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif și Ion Luca Caragiale. Conform Protocolului Ordinaților în Arhidieceza Greco-Catolică de Alba Iulia 1869-1948, primește tunsura la 7 aprilie 1910 prin punerea mâinilor mitropolitului Victor Mihaly de Apșa urmând ca în 1911 să fie propus de către Alexandru Nicolescu să primească parohia Tulgheș după cum mărturisea însuși Alexandru Lupeanu în 1911, "era să fiu trimis preot în comuna Tulgeș".

Parcursul scolastic a lui Alexandru Lupeanu se definitivează în două mari centre universitare : Budapesta și Cluj. În intervalul 1911-1914, ajunge să studieze la Facultatea de Filosofie din Budapesta (între anii 1911-1912, semestrul I, 1912-1913 semestrul II, 1913-1914), specializarea istorie și pedagogie unde a fost ales președinte al Societății Petru Maior, și la Facultatea de Filosofie, Limbi și Istorie de la Universitatea Ferencz Jozsef din Cluj unde a beneficiat de o bursă Alexandru Șterca Șuluțiu(intervalul 1911-1912- semestrul II, 1912-1913, semestrul I-II). În toamna anului 1916, la intervenția profesorului Ioan Rațiu, a fost numit profesor de limba și literatura română și istorie la Liceul de Fete din Blaj, funcții pe care le-a deținut până în 1937. Ca profesor și director al Liceului de fete între 1929-1937, Al. Lupeanu s-a impus prin hărnicie, seriozitate, autoritate și inițiativă, fiind înzestrat cu calități deosebite. A adus carierii de dascăl devotament sincer, știință și prestigiu. A fost o podoabă a lumii școlare și un pasionat cercetător al trecutului Blajului, pe care și-l dorea reînviat. A avut o deosebită iubire pentru Blaj după cum el însuși mărturisea: am prețuit Blajul istoric, și l-am venerat cu ardoare. A fost directorul Bibliotecii Centrale din Blaj, între 1919-1927, întocmind un prim regulament al Bibliotecii Centrale Arhidiecezane. În cei peste 30 de ani de activitate publicistică a scris multe și variate articole, cărți de popularizare, a ținut conferințe în cadrul Astrei și a colaborat la mai toate revistele și ziarele ce apăreau în Transilvania. Și-a început activitatea ziaristică încă de pe băncile liceului. Trimite la revista literară Răvașul (1906) de la Cluj prima lui schiță: Jalea pădurarului și pentru a nu fi deconspirat își alege un nou nume: Melin care îl va păstra pentru tot restul vieții. Tot aici trimite în 1906 schița Îmblătitul. În decursul anilor a folosit următoarele pseudonime Melin, A. Melin, Al, Sandu Popii, Dascălul Sandu, A. Sandu, I. Târnavă, Sandu Logofăt, Ion Grăunte, Nic. Secășanu. A fost membru al Societății Scriitorilor Români din București (din 30 aprilie 1923 fiind cooptat cu ocazia vizitei la Blaj a scriitorilor Liviu Rebreanu, Ion Minulescu etc), membru și vicepreședinte al Sindicatului Presei Române din Ardeal și Banat, membru în Comitetul Central al Astrei, membru în Secțiunea literară a Astrei (membru pe viață din 3 ianuarie 1931), președinte al Despărțământului Astrei Blaj, (organizator al jubileului de 75 de ani al Astrei și al jubileului de 200 ani ai orașului Blaj), membru corespondent al Comisiunii Monumentelor Istorice (10 ianuarie 1923) etc. Evocator al trecutului românilor de pe plaiurile Târnavelor, distins cărturar și îndrumător al tineretului, o viață întreagă închinată luminării neamului său, prin vorbă, prin faptă și prin scris, Al. Lupeanu-Melin a lăsat pilda unei vieți puse în slujba școlii și culturii românești.

Împreună cu colegul și prietenul său, Iuliu Maior, a întemeiat în 1919 gazeta Unirea Poporului din Blaj, al cărui director a fost (1919-1937) fiind în același timp și membru în comitetul de redacție al revistei Cultura Creștină din Blaj. A descoperit și în 1927 a tipărit, parțial (162 de piese), manuscrisul de Cântări și strigături românești al lui Nicolae Pauletti, colecția de folclor românesc din 1838 - De pe Secaș - reeditat integral, în 1962, de folcloristul Ion Mușlea.

Pentru merite deosebite a fost decorat cu mai multe ordine și medalii: ofițer al ordinului Coroana României (18 aprilie 1930), cavaler al Ordinului Coroana României (6 iulie 1933), medalia „Răsplata Muncii pentru Învățământ” cl. I” (1931) și ofițer al ordinului Ferdinand I (8 iunie 1935).

După o boală lungă și chinuitoare, s-a stins la vârsta de 50 de ani la Cluj, joi 7 octombrie 1937. A fost înmormântat sâmbătă 9 octombrie în cimitirul orașului Blaj, unde i s-a ridicat în 1941 un monument din partea cititorilor gazetei Unirea.

A mai avut un frate, Octavian Lupeanu, hirotonit preot la 3 octombrie 1912 de către episcopul Vasile Hossu. Octavian Lupeanu a activat ca preot la Săcărâmb și profesor la Aiud, fiind și directorul Liceului Titu Maiorescu în perioada interbelică. În perioada 1937-1938 a fost directorul Gimnaziului mixt din Ocna Mureș. A murit la mai puțin de un an de la moartea fratelui său Alexandru, fiind înmormântat la Ocna Mureș.

Lucrări:

• „De vorbă cu sătenii. Gânduri și îndemnuri”^[1], Cluj, Editura Tipografică Carmen, Petru P. Barițiu, 1912. (16 x 12). 141 p.
• „Căzania Domnului Hristos. Scoasă pentru folosul creștinilor, din Sfânta Scriptură”^[1], Cluj (Sibiu, Tipografia W. Krafft), 1916. (14 x 10). 32 p. (Bunavestire Izvor de cărți pentru popor)
• „Din răsboi. Versuri și cântece.”^[1], Blaj - Balázsfalva (Tipografia Seminarului Teologic Greco-Catolic), 1918. (14,5 x 10). 48 p. (Cărțile răsboiului. întocmite de A. Melin)
• „Plugul Domnului ...-Cuvinte pentru zilele de acum.”^[1], Blaj - Balázsfalva (Tipografia Seminarului Teologic Greco-Catolic), 1917. (14,5 x 10). 15 p. 16 fileri.
• „Sămânța viitorului. Îndemnuri pentru părinți.”^[1], Blaj - Balázsfalva (Tipografia Seminarului Teologic Greco-Catolic), 1918. (15 x 10,5). 60 p. (Cărțile răsboiului. întocmite de A. Melin)
• „În pragul vremii : îndemnuri pentru săteni”^[2], Blaj, 1920, Tipografia Seminarului Teologic greco-catolic, 131p.
• „Souvenir de Blaj”, (franceză) Blaj, 1921
• „Călăuza Blajului. Cu însemnări și lămuriri istorice”, Blaj, 1922
• „Cântecele Iancului, pe care le cânta poporul în părțile Ardealului (culegere de)”, Blaj, 1922
• „Povestea lui Arhirie scoasă din hârtii bătrâne”, Gherla, 1923
• „Blajul istoric în icoane.” Conferință ținută la Festivalul aranjat de foștii elevi ai Blajului la Teatrul Național din Cluj în 15 Februarie 1924, Blaj, 1924^[3]
• „Ce este de văzut în Blaj. Scurte notițe informative pentru excursioniști”^[4], Tipografia Seminarului, Blaj, 1924, ed. a II-a, Blaj, 1919
• „La Piatra Libertății. Discurs festiv cu ocazia serbărilor 3/15 Maiu 1926”, Blaj, 1926
• „De pe Secaș. Cântece și strigături românești de cari cântă fetele și fecioarii și strigă la joc”, culese de Nicolae Pauletti din Roșia, în anul 1838. Date la tipar de Alexandru Lupeanu, Blaj, 1927 (o altă ediție critică de I. Mușlea, Editura Academiei Române, București, 1962)
• „Povestiri glumețe, Niță Zdrenghea în București, în America și aiurea”, Sibiu, 1927, Biblioteca Poporală a Asociațiunii nr. 149
• „Craii de la Răsărit sau Cântecele Irozilor la nașterea Domnului”, Blaj, 1928
• „Xilografii de la Blaj (1750-1800)”, 1929
• „Blajul”, București, 1930, Cunoștințe Folositoare din Lumea întreagă, Seria C, No. 39
• „Blajul și Biblioteca lui”, 1932, (din Unirea, Blaj, an. XLII, nr. 46, 1932)
• „În amintirea profesorului dr. Ioan Rațiu”, 1869-1917, [editat de], Blaj, 1917
• „Însemnări din Italia, Cu ocazia pelerinajului național românesc din 15 Mai-3 Iunie 1925”, Blaj, 1935
• „Evocări din viața Blajului”, Blaj, 1937, (reeditată: Ediție, prefață și glosar de Ion Buzași, Editura Buna Vestire, Blaj)

Piese de teatru:

• „Cârlig vinde pe Suru”, piesă de teatru, Blaj, 1930, 23 p. Colecția «Teatru pentru săteni» Nr. 1
• „Fetița orfană”. Piesă de teatru pentru fetițele de școală. În două acte, piesă de teatru, ed. a II-a, Blaj, 1933, 46 p.
• „Leac pentru muieri”, piesă de teatru poporal în două acte, 1934

Colaborări:

• Alex. Ciura, Toma Cocișiu - „Copii în răsboiu. Schițe”^[1], Blaj, 1918, Colecția Cărțile răsboiului Nr. 3
• Horațiu C. Deacu - „Ziarul unui erou”, revăzut și aranjat pentru tipar de Al. Lupeanu-Melin, editat de David Deacu, Gherla, 1930

Conferințe:

• „Sufletul Blajului”, Conferență rostită în Blaj, la 1 Martie 1931, sub egida Astrei culturale, Blaj, 1931

Alexandru Lupeanu
Alexandru Lupeanu Melin
Date personale
Născut	16 iulie 1887 Fărău, Austro-Ungaria
Decedat	1937, (50 de ani) Cluj, România
Frați și surori	Octavian Lupeanu
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	romancier, nuvelist, ziarist, eseist, traducător
Pseudonim	Melin, A. Melin, Al, Sandu Popii, Dascălul Sandu, A. Sandu, I. Târnavă, Sandu Logofăt, Ion Grăunte, Nic. Secășanu
Studii	Seminarul din Blaj, Facultatea de Filosofie din Budapesta, Universitatea Ferencz Jozsef din Cluj
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1906 - 1937
Subiecte	memorii, literatură de călătorie, reportaj, biografie, schiță
Specie literară	roman, nuvelă, povestire
Operă de debut	1906 - schița „Jalea pădurarului” în revista Răvașul
Opere semnificative	„De vorbă cu sătenii. Gânduri și îndemnuri”
Note
Premii	ofițer al ordinului Coroana României

·         1888: Frits Zernike, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel (d. 1966)

·         1902 - S-a născut actriţa americană Barbara Stanwyck ("Pe drumul sălbatic", "Crimă pasională") (m.20.01.1990).
* 1903: Fritz Bauer (n. 16 iulie 1903, Stuttgart – d. 1 iulie 1968, Frankfurt am Main) a fost un procuror și judecător german, care a jucat un rol esențial în demararea celor șase procese penale împotriva membrilor pazei și administrării lagărului de concentrare de la Auschwitz, procese cunoscute în germană ca Auschwitzprozesse (în română Procesele Auschwitz).

Fritz Bauer s-a născut într-o familie evreiască. A învățat la Eberhard-Ludwigs-Gymnasiums în Stuttgart, apoi a studiat economia și dreptul la universitățile din Heidelberg, München și Tübingen. Și-a dat doctoratul cu profesorul Karl Geiler, care avea să devină după cel de-al Doilea Război Mondial primul prim-ministru (în germană Ministerpräsident) al landului Hessa.

În 1930, Bauer a devenit cel mai tânăr judecător^[5] din Reichul German. A fost de devreme activ politic, devenind membru al partidului SPD în 1920. În 1930 a devenit președintele local al Reichsbanner Schwarz-Rot-Gold, o organizație suprapartinică, dominată în practică de SDP, al cărei scop era apărarea democrației parlamentare germane de dușmanii ei interni și externi. În mai 1933 a fost arestat de Gestapo și internat pentru opt luni în Lagărul de concentrare Heuberg, pentru participarea la plănuirea unei greve generale împotriva acaparării puterii de către național-socialiști. A fost exoflisit din justiție.

În 1936 s-a refugiat în Danemarca. De acolo a fugit în Suedia, cu ajutorul localnicilor, când naziștii au început deportarea evreilor din Danemarca către lagărul Theresienstadt. În Suediat a înființat împreună cu Willy Brandt, viitorul cancelar social-democrat, revista Sozialistische Tribüne (română Tribuna socialistă).

În 1949, s-a întors în Germania, unde a devenit director al tribunalului landului din Braunschweig (germană Landgericht Braunschweig). În 1950 a devenit procuror general la tribunalul superior al landului din același oraș. La inițiativa prim-ministrului Georg August Zinn al landului Hessa, a fost numit în funcția de procuror general al landului, cu sediul în Frankfurt am Main. Acolo a decedat în 1968.

Unul dintre primele sale cazuri ca procuror general (germană Generalstaatsanwalt) în Braunschweig l-a făcut cunoscut și în străinătate. Este vorba de procesul Remer, unde au fost reabilitați luptătorii de rezistență din 20 iulie 1944 și legitimată încercarea lor de a-l asasina pe Adolf Hitler. Tribunalul și-a apropriat în cuvântarea sa finală vederea lui Bauer că statul nazist nu fusese „un stat de drept, ci un stat de nedrept”^[6]

În 1959, Bauer a reușit să determine instituția Bundesgerichtshof din Karlsruhe (curtea federală supremă de justiție germană), să transfere tribunalului landului din Frankfurt cercetarea penală împotriva criminalilor de la Auschwitz. La ordinul său, procurorul a demarat procedura penală împotriva membrilor SS ai lagărului de concentrare Auschwitz. Primul proces, „Strafsache gegen Mulka u. a.” (Procesul penal contra Mulka ș.a.) a început în decembrie 1963.

Fritz Bauer a fost de asemenea cel care a comunicat Mossadului în 1960 locul în care se afla Adolf Eichmann în Argentina, după ce primise însuși această informație de la Lothar Hermann, un fost prizonier de lagăr. Bauer nu avea încredere în justiția și poliția germană, crezând că Eichmann ar fi putut fi prevenit, așa că s-a adresat direct autorităților israeliene. Acest fapt a fost cauza directă a prinderii lui Eichmann.

Din cauza acestor angajamente politice și sociale foarte puternice, Bauer a fost privit ca un corp străin în justiția germană. Îi sunt atribuite două citate: „În sistemul judiciar trăiesc ca în exil”^[7] și „Când părăsesc biroul meu, mă aflu în străinătatea dușmănoasă

Fritz Bauer
Date personale
Născut	16 iulie 1903[1][2][3][4][5]  Stuttgart, Imperiul German[6]
Decedat	1 iulie 1968 (64 de ani)[1][2][4][5]  Frankfurt pe Main, RFG[7]
Cetățenie	Germania
Ocupație	judecător procuror
Activitate
Domiciliu	Danemarca Suedia Germania Imperiul German
Alma mater	Universitatea din Tübingen Universitatea Ludwig Maximilian din München Universitatea din Heidelberg Eberhard-Ludwigs-Gymnasium[*]
Partid politic	Partidul Social Democrat al Germaniei

* 1907: Ion Grigore Popovici (n. 16 iulie 1907, Codăești, Vaslui - d. 3 august1946, București) a fost un sculptor român.

Elev la Școala de Arte și Meserii din Iași (1925). În anul 1926 se înscrie la Academia de Arte Frumoase București. Între 1929-1931 satisface serviciul militar. În 1932 îl regăsim la Academia de Arte Frumoase București, iar în 1934 obține "Bursa "Paciurea" și expune la Salonul Oficial, București lucrarea "Adam". 1935 este anul în care se căsătorește cu pictorița Nadia Ajder (Popovici). Expune la Salonul Oficial,București "Autoportret", "Făt-Frumos" și "Zmeu". Prima expoziție personală are loc în anul 1936 la Muzeul Theodor Aman. În anul 1937 obține Bursa Școlii Române de la Roma. În același an expune la Salonul Oficial lucrarea "Tors" și obține Premiul Ministerului Cultelor și Artelor al României pentru sculptură. În 1942 proiectează fațada pavilionului României la Expoziția Internațională de la Milano. Între anii 1944-1945 ocupă funcția de inspector al Ministerului Artelor, iar în 1946 i se acordă pentru a doua oară pentru sculptură Premiul Ministerului Cultelor și Artelor al României.

Ion Grigore Popovici s-a bucurat încă din tinerețe de aprecierea criticilor, colecționarilor și a cunoscătorilor de artă.

Impresionanta sa carieră artistică a fost curmată mișelește cu rafale de mitralieră. Evenimentul a fost comentat de presa vremii ca fiind un accident secundar în urma unei spargeri, ceea ce se află departe de adevăr. În realitate, Ion Grigore Popovici s-a numărat printre victimele unei serii de asasinate politice. Astfel, moartea sa tragică a fost precedată de asasinarea unor artiști plastici ca Anatol Vulpe, Elena Popeea și Ion Diaconescu.

Ziarul Curentul din 27 noiembrie 1998 îl citează pe sculptorul Constantin Popovici, fiul lui Ion Grigore Popovici, care povestește că în seara de 2 august 1946 tatăl său îi citea din Snoavele lui Petre Ispirescu:

„Pe la ora 1 noaptea m-am trezit îngrozit în zgomot de împușcături. Tata încerca să se ridice de lîngă mine. S-a îndreptat cu greu spre ușa deschisă, îndepărtând-o pe mama pentru a o proteja. Când a ajuns în pragul ușii o rafală de armă automată l-a doborît.”

— Constantin Popovici

Asupra taxiului cu care sculptorul a fost transportat la Spitalul Brâncovenesc au fost trase alte focuri de armă automată. După o odisee care îl poartă la Spitalul de Urgență și la Spitalul Colțea, marele artist moare. Întorcându-se acasă, în strada Elisabeta nr. 29, sub protecția unui polițist, familia sculptorului asasinat este atacată din nou cu focuri de armă. Din fericire, nimeni nu este rănit. „Când am ajuns acasă”, relata în continuare Constantin Popovici, „am constatat că locuința fusese devastată. Cartea lui Petre Ispirescu se salvase. O păstrez și acum.”

A realizat 

• Bustul lui George Coșbuc, amplasat în Rotonda scriitorilor din Parcul Cișmigiu din București.  

  Ion Grigore Popovici
  Date personale
  Născut	16 iulie 1907 Codăești, Vaslui, România
  Decedat	3 august 1946, (39 de ani) București, România
  Căsătorit cu	Nadia Ajder
  Copii	Constantin Popovici, Eliza Popovici - Palade
  Naționalitate	România
  Ocupație	sculptor
  Activitate
  Domeniu artistic	sculptură
  Pregătire	Academia de Arte Frumoase din București
  Opere importante	Bustul lui George Coșbuc din Parcul Cișmigiu
  Premii	Premiul pentru Sculptură al Ministerului Cultelor și Artelor, 1937

·         1911: S-a nascut actrita si dansatoarea americană Ginger Rogers (d.1995). Ginger Rogers (n. 16 iulie 1911; d. 25 aprilie 1995) a fost o cântăreață, dansatoare și actriță americană de teatru și film, laureată a premiului Oscar.

·         1925: S-a nascut A.E. Baconski, poet roman.

·         1926: Irwin Rose, biolog american, laureat Nobel

·         1929: S-a nascut Mindy Carson, prezentatoare TV si cantareata americana 

·         1932: S-a nascut Gheorghe Buzoianu, scriitor roman.

·         1933:  S-a născut la Suceava,  cunoscutul  actor român de teatru şi film Gheorghe Cozorici (“Padurea spanzuratilor”, “Vanatoare de vulpi”, “Ciuleandra”, “Gioconda fara suras”, “Moartea unui artist”); (d.18.12.1993 Bucuresti ).

* 1935: Nicolae Rotaru (n. 16 iulie 1935) este un fost trăgător de tir, laureat cu bronz la München 1972.
* 1936: Sergiu Adam (n. 16 iulie 1936, Cosmești, județul Galați - d. 26 februarie 2015, București) a fost un poet, prozator și traducător român

Este fiul lui Teodor Adam, preot, și al Anei(n. Popovici) , muncitoare. A urmat școala elementară în în Frumușelu, județul Bacău. Urmeaza Liceul internat „C. Negruzzi” din Iași, pe care îl absolvă în 1954. Continuă studiile în același oraș, la Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza", susținându-și licența în 1958. Un timp este profesor, apoi lucrează ca metodist si bibliotecar la Bacău (între 1961 și 1965); din 1965 lucrează ca redactor la revista „Ateneu" din Bacău, revista la care a ocupat funcția de redactor-șef între 1990 și 2002.^[2]

În noiembrie 2018, Sergiu Adam a fost declarat cetățean de onoare al municipiului Bacău

Opera:

• Țara de lut sau Scrisorile blândului și însinguratului Sergiu Adam către mult prea iubita lui soață Doamna Otilia, versuri, București, 1971;
• Gravuri, versuri, Iași, 1976;
• Iarna, departe..., roman, București, 1976;
• Ctitorii mușatine, București, 1976;
• Chipuri și voci, roman, București, 1984;
• Peisaj cu prințesă, versuri, București, 1987;
• Scrisori din țara cocorilor albi, versuri, Iași, 1994;
• Moartea avea ochii verzi, roman, București, 2000;
• Scrisori din țara cocorilor albi, antologie lirică, București, 2001.

Traduceri

• Rimma Kazakova, Brazii ninși, ediție selectivă și prefață de Sergiu Adam, Iași, 1973;
• M. S. Kolesnikov, Richard Sorge așa cum a fost, în colaborare cu T. Ionescu, Iași, 1977.

·         1939: S-a nascut William Bell, cantaret si compozitor american. 
* 1939: Ryozo Suzuki (n. 16 iulie 1939) este un fost fotbalistjaponez

·         1940 - S-a născut Anthony Jackson, basist şi vocalist britanic (The Searchers, Tony Jackson & The Vibrations).

·         1941 - S-a născut Desmond Dekker (Dacres), cântăreţ şi compozitor reggae jamaican.

·         1942 - S-a născut John Arthy, suflător (tuba) şi basist britanic (Pasadena Roof Orchestra).

·         1945: Virgil Tănase, scriitor român, stabilit la Paris după 1977

·         1947: S-a nascut Thomas Boggs, muzician american 
* 1948: Andrei Eșanu (n. 16 iulie 1948, Sculeni, raionul Ungheni, Moldova) este un istoric (doctor habilitat în istorie^[1]), scriitor, profesor cercetător, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei(2007),^[2] membru de onoare al Academiei Române din 2011  Andrei Eșanu s-a născut pe 16 iulie 1948, în satul Sculeni, raionul Ungheni, RSS Moldovenească, URSS. A făcut studii la facultatea de istorie a Universității de Stat din Chișinău. A lucrat aproape un an ca învățător de istorie, după care a fost angajat, în 1972, la Institutul de Istorie al AȘM.^[4]

A fost membru al PCUS.^[5]

Pasionat de istoria culturii și civilizației medievale și moderne din Sud-Estul și Estul Europei, savantul a efectuat cercetări în domenii precum istoria politică și relațiile internaționale, istoria militară a Țării Moldovei (sec. XIV–XIX); a analizat probleme de istorie și civilizație urbană medievală și modernă; probleme de istorie și cultură ecleziastică și spiritualitate; a scris studii despre mari personalități și centre de cultură ale Moldovei.^[5][6]

Prima problemă științifică, la rezolvarea căreia a contribuit, este cea legată de istoria învățământului, literatura didactică și răspândirea științei de carte în Moldova în sec. XV-XVIII. A scris circa 30 de lucrări la acest subiect, pritre care două monografii: Școala și învățământul în Moldova (sec. XV - încep. sec. XVIII), apărută la editura „Știința” din Chișinău în 1982, și Din vremuri copleșite de greutăți, publicată de editura „Universitas” din Chișinău în 1991.^[4]

Un alt bloc de probleme, care l-a preocupat de Andrei Eșanu, este istoria cărții tipărite și manuscrise. La acest capitol au fost scrise o serie de lucrări, printre care și o monografie Dimitrie Cantemir. „Descrierea Moldovei”. Manuscrise și ediții, tipărită la editura „Știința” din Chișinău în 1987. Alt grup de lucrări ale omului de știință este legat de istoriografia medievală a gândirii social-politice în Moldova medievală. Mai multe lucrări din acest bloc sunt consacrate în special operei și activității cărturărești ale unor personalități ale culturii medievale moldovenești: Grigore Ureche, Nicolae Milescu, Dimitrie Cantemir ș.a.^[4]

În 1994, savantul și-a pierdut vederea. Din 1996, aproape toate lucrările științifice editate de Andrei Eșanu au fost elaborate în colaborare cu soția sa Valentina Eșanu. Academicianul a prezentat rapoarte și comunicări la peste 100 de forumuri științifice internaționale și naționale din RM și de peste hotare. Participă activ la viața științifică și culturală, fiind președinte al seminarului teoretic de la Institutul de Istorie, Stat și Drept (din 2003), membru al Comisiei de Experți pentru conferirea gradelor științifice și didactice a Comisiei Superioare de Atestare a RM. A fondat direcțiile de cercetare a culturii medievale, a istoriei științei și tehnicii la Institutul de Istorie al AȘM, laboratorul de cercetare a istoriei culturii la Universitatea de Stat din Moldova. Este membru al colegiilor de redacție al revistei „Destin Românesc” (București–Chișinău), „Revista de Istorie a Moldovei” (Chișinău), „Codrul Cosminului” (Suceava), al revistei „Limba Română” (Chișinău) și al „Revistei Istorice” (București). A fost ales membru asociat al Institutului de Genealogie și Heraldică (Academia Română, Iași, 2000).^[4][5]

Andrei Eșanu predă cursuri de bază la Facultatea de istorie a Universității de Stat și Universitatea „Ion Creangă” din Chișinău, la Institutul de perfecționare a cadrelor didactice din Chișinău, în fața învățătorilor din republică. A contribuit la reactivarea învățământului teologic în Republica Moldova, ținând prelegeri la Seminarul Teologic din Chițcani, la Facultatea de Teologie a Universității din Chișinău (până în 1993) și la Academia Teologică din Chișinău (1993-1994).^[4]

În 2010, Andrei Eșanu a fost inclus în Comisia pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, în urma unui decret al Președintelui Mihai Ghimpu.^[1]

Este căsătorit cu Valentina; împreună au crescut trei copii: Ștefan, absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Facultatea Arte Plastice, și profesor la aceeași universitate, Mircea și Ionuț. Ștefan Eșanu a participat la pictarea catedralei „Nașterea Domnului” din Chișinău.  Andrei Eșanu a publicat peste 350 de lucrări, inclusiv 23 cărti printre care:

• Dimitrie Cantemir. „Descrierea Moldovei”. Manuscrise și ediții (1987)
• Istoria învățământului și a gândirii pedagogice în Moldova (vol. I, 1991)
• Din vremuri copleșite de greutăți. Schițe din istoria culturii medievale din Moldova (1991)
• Cultură și civilizație medievală românească (Din Evul Mediu timpuriu până în secolul al XVII-lea) (1996)
• Vlaicu Pârcălab – unchiul lui Ștefan cel Mare (2001)
• Moldova medievală. Structuri administrative, militare și ecleziastice, Chișinău, 2001
• Mănăstirea Căpriana (sec. XV–XX). Studiu istoric, documente, cărți, inscripții și alte materiale (2003, în colab., coord.)
• Epoca lui Ștefan cel Mare. Oameni, destine și fapte, București, 2004
• „Descrierea Moldovei” de Dimitrie Cantemir în cultura europeană, Chișinău, 2004
• Demitrii Cantemerii, Principis Moldaviae. Descriptio antigui et hodierni status Moldaviae / Dimitrie Cantemir, principele Moldovei, Descrierea stării de odinioară și de astăzi a Moldovei. Studiu introductiv, notă asupra ediției și note de Valentina Eșanu și Andrei Eșanu. Traducere din limba latină și indici de Dan Slușanschi. Vol. I-II, București, Institutul Cultural Român, 2006-2007
• Bogdan al II-lea și Maria-Oltea - părinții lui Ștefan cel Mare, Chișinău, 2007
• Dinastia Cantemireștilor, sec. XVII-XVIII, Chișinău, 2008 (în colaborare)
• Neamul Cantemireștilor. Bibliografie, Chișinău, 2010 (în colaborare)
• Mănăstirea Voroneț. Istorie. Cultură. Spiritualitate, Chișinău, 2010
• Moștenirea culturală a Cantemireștilor, Chișinău, 2010

Din 2001 volumele publicate le semnează cu Valentina Eșanu.

Andrei Eșanu

Date personale Născut 16 iulie 1948 (71 de ani) Sculeni, raionul Ungheni Căsătorit cu Valentina Eșanu Cetățenie  Moldova  Religie Ortodox Ocupație istoric politician  Activitate Alma mater Universitatea de Stat din Moldova Premii Ordinul Republicii Ordinul Gloria Muncii  Membru de onoare al Academiei Române

* 1948: Lars Edvin „Lasse” Lagerbäck (n. 16 iulie 1948 în Katrineholm, Suedia) este un fost jucător de fotbal și actualul antrenor al Nigeriei.

·         1949 - S-a născut Ray Major, chitarist şi vocalist britanic (British Lions, Mott The Hoople).
* 1951: Dumitru Prijmireanu (n. 16 iulie 1951, Constantinești, Cantemir)^[1] este un politician moldovean, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1994-2009, din partea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM).

În perioada 24 septembrie 2001 - 26 ianuarie 2004, a fost membru supleant în delegația Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Vorbește limba engleză.

A absolvit școala superioară de partid de la Odesa, a lucrat în structurile sindicale și de partid din Cahul, din 1992 – director al filialei raionale a companiei de asigurări „Asito”. În 1994 a fost ales în Parlament pe listele blocului „Unitatea Socialistă”. În 1998, 2001 și 2005 a fost ales în Parlament din partea PCRM. Membru al CC al PCRM.  

Dumitru Prijmireanu
Date personale
Născut	8 iunie 1953 (67 de ani) Constantinești, raionul Cantemir, RSS Moldovenească, URSS
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Politician
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În funcție 1994 – 2009
Premii	Ordinul Gloria Muncii
Partid politic	Partidul Comuniștilor din Republica Moldova
Alma mater	Universitatea Agrară de Stat din Moldova

·         1952 - S-a născut Stewart Copeland, baterist şi compozitor american (Curved Air, Police, Animal Logic).
* 1955: Ilie Văluță, (n. 16 iulie 1955, în orașul Chișinău , Republica Moldova) este un muzician, compozitor, interpret, maestru de sunet din Republica Moldova.  Ilie Văluță s-a născut la data de 16 iulie 1955 în orașul Chișinău, Republica Moldova. A studiat la Institutul de Stat al Artelor „Gavriil Musicescu” din Chișinău (astăzi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), la clasa dirijat cor academic. Începând cu anul 1985 își desfășoară activitatea la IPNA Compania TeleRadio Moldova, în calitate de maestru de sunet TV.  A creat compoziții muzicale la spectacole TV, muzică vocală și instrumentală în emisiunile și concursurile televizate. Veniete muzicale la emisiunile „Actualități”, „Panorama”, „Mesager”, „Baștina”, „Olymp”, „MiniVideo Salon”, „Povestea de seară”, „Teatrul de miniaturi” etc.  

Ilie Văluță
Date personale
Născut	16 iulie 1955 (64 de ani)
Ocupație	compozitor

* 1957. Mioara Pitulice (n. 16 iulie 1957 ^[1] , Adunații-Copăceni județul Giurgiu) este o cântăreață de muzică populară din Muntenia, România . 

Discografie

• 1978 - "Inimioară cu dor mult"
• 1985 - "Ce se- aude jos in vale"
• 1987 - "Mierlă, mierlă cântătoare"
• 1980 - "Mînă, Mînă, Murguleț"
• 1993 - "Mioara Pitulice"  

  Mioara Pitulice
  Date personale
  Născută	16 iulie 1957 (62 de ani)
  Căsătorită cu	Vasile Pitulice
  Copii	Irina Pitulice, Ruxandra Pitulice
  Cetățenie	România
  Ocupație	cântăreață
  Activitate
  Gen muzical	Muzică populară românească
  Instrument(e)	voce[*]
  Case de discuri	Electrecord, Eurostar (casă de discuri)
  Interpretare cu	Ruxandra Pitulice

* 1958: Dmitri Iurievici Petrov (în rusă Дмитрий Юрьевич Петров, n. 16 iulie 1958, Novomoskovsk, Rusia]) este un traducător și filolog rus.

Dmitri Iurievici Petrov

Date personale Născut 16 iulie 1958 (61 de ani)  Novomoskovsk, Rusia  Cetățenie  URSS  Rusia  Ocupație traducător interpreter[*] prezentator de televiziune[*] poligloție profesor universitar[*]  Activitate Alma mater Moscow State Linguistic University[*]   Organizație Moscow State Linguistic University[

* 1962: Grigori Viktorovici Lepsveridze (în rusă: Григо́рий Ви́кторович Лепсверидзе; n. 16 iulie 1962, Soci), cunoscut profesional ca Grigori Leps (în rusă: Григорий Лепс), este un cântăreț și cantautor rus de origine etnică georgiană. Autor a câtorva cântece proprii, el este un artist de onoare a Federației Ruse (2011).^[1] Este cunoscut pentru baritonul său puternic

Grigori Leps

Grigori Leps Date personale Nume la naștere Grigori Viktorovici Lepsveridze Născut 16 iulie 1962 (57 de ani) Soci, Ținutul Krasnodar, URSS Soci, Rusia  Cetățenie  Rusia  URSS  Georgia  Religie Biserica Ortodoxă  Ocupație Cantautor, muzician Activitate Gen muzical Rock, șanson rusesc Tipul de voce Bariton Instrument(e) Vocal, chitară, pian, tobe Ani de activitate 1995–prezent Case de discuri Мистерия Рекордс Premii artist emerit al Federației Ruse[*] Medalie Ordinului „Pentru Merite în fața Patriei” de gradul II[*] Q24063579[*] Premiile Muzicale Mondiale

* 1964: Nino Burjanadze (în georgiană ნინო ბურჯანაძე /ninɔ burd͡ʒanad͡zɛ/, transliterat și Burdjanadze;^[1] n. 16 iulie 1964) este o politiciană și juristă georgiană, care a ocupat funcția de Președinte al Parlamentului Georgian din noiembrie 2001 până în iunie 2008, și de asemenea a servit în calitate de șef al statului Georgian de două ori; prima oară între 23 noiembrie 2003 și 25 ianuarie 2004, atunci când Eduard Șevardnadze a demisionat în urma Revoluției Trandafirilor, și a doua oară între 25 noiembrie 2007 și 20 ianuarie 2008, atunci când Miheil Saakașvili a demisionat reintrând ulterior în cursa electorală prezidențială anticipată.

Nino Burjanadze ნინო ბურჯანაძე

Date personale Nume la naștere ნინო ბურჯანაძე  Născută 16 iulie 1964 (55 de ani) Kutaisi, RSS Georgiană, URSS Căsătorită cu Badri Bițadze Cetățenie  URSS  Georgia  Religie Biserica Ortodoxă Georgiană  Ocupație politiciană profesoară universitară[*] avocată  Președinte al Georgiei interimar În funcție 25 noiembrie 2007 – 20 ianuarie 2008 Prim-ministru Lado Gurgenidze Precedat de Miheil Saakașvili Succedat de Miheil Saakașvili În funcție 23 noiembrie 2003 – 25 ianuarie 2004 Prim-ministru Avtandil Jorbenadze Zurab Jvania Precedat de Eduard Șevardnadze Succedat de Miheil Saakașvili Președinte al Parlamentului Georgiei În funcție 9 noiembrie 2001 – 7 iunie 2008 Precedat de Zurab Jvania Succedat de David Bakradze Partid politic Uniunea Cetățenilor Georgiei (înainte de 2002) Burjanadze-Democrats (2002–2003) Mișcarea Națională Unită (2003–2008) Mișcarea Democratică – Georgia Unită (2008–prezent) Alma mater Universitatea de Stat din Tbilisi Universitatea de Stat din Moscova Modifică date / text

* 1968: Lawrence Mark „Larry” Sanger (n. 16 iulie 1968)^[1] este un filozof american, cofondator al Wikipedia și fondator al Citizendium.^[2][3][4] A crescut în Anchorage, Alaska.^[2] De la o vârstă fragedă a fost interesat de filozofie. Este licențiat în filozofie de Reed College în 1991 și a devenit doctor în filozofie de la Universitatea de Stat din Ohio în 2000.^[5]Cele mai multe dintre lucrările sale filosofice s-au concentrat asupra epistemologiei, teoria cunoașterii.^[6]

El a fost implicat în diverse proiecte de enciclopedii on-line.^[7] El este fostul redactor-șef al Nupedia,^[8] organizator șef (2001-2002) a succesoarei sale, Wikipedia^[9] și fondator redactor-șef al Citizendium.^[10] Din poziția sa de la Nupedia, el a structurat procesul de dezvoltare a unui articol.^[11] Sanger a propus implementarea unui wiki,^[12] care a condus direct la crearea Wikipedia.^[13] Inițial, Wikipedia a fost un proiect complementar pentru Nupedia.^[13] El a fost lider al comunității Wikipedia la început^[14] și a stabilit multe dintre politicile sale originale.^[15] A creat un proiect alternativ, Citizendium, pe baza wiki.^[16]

Sanger a plecat de la Wikipedia în 2002, și de atunci a fost critic al proiectului.^[17] El a spus că Wikipedia în ciuda meritelor acesteia, nu are credibilitate din cauza lipsei de respect pentru expertiză.^[18] După ce a părăsit proiectul, Sanger a predat filozofie la Universitatea de Stat din Ohio și a fost un strateg timpuriu al enciclopediei, Encyclopedia of Earth, scrisă de autori experți. La data de 15 septembrie 2006, el a anunțat public Citizendium, în primul rând concepută ca o bifurcare de Wikipedia.^[19] A fost lansată pe 25 martie 2007.^[20] Citizendium reprezintă un efort pentru a crea o enciclopedie credibilă și cu acces liber.^[21] Sanger a avut ca scop să aducă mai multă responsabilitate la enciclopediile pe Internet.^[10]

El în prezent lucrează la dezvoltarea de proiecte educaționale pentru persoanele fizice din spatele WatchKnowLearn și concepe un program pentru a îi învăța pe copii cum să citească.^[22] A început să scrie pe blog pe diferite teme, inclusiv lectura pentru copii.^[23] El lucrează cu jumătate de normă, de asemenea, ca scriitor, vorbitor și consultant pe tema comunităților de colaborare on-line

Larry Sanger

Date personale Nume la naștere Lawrence Mark Sanger  Născut 16 iulie 1968 (51 de ani) Bellevue, Washington, SUA Cetățenie  SUA  Ocupație Internet Project Developer Activitate Domiciliu Columbus   Alma mater Reed College (BA) Universitatea de Stat din Ohio (MA, PhD) Organizație Bomis[*] Nupedia Ohio State University[*] Citizendium[*

* 1969: Sahra Wagenknecht (n. 16 iulie, 1969 în Jena, Turingia) este un om politic german, membru al Parlamentului European în perioada 2004-2009 din partea Germaniei.

Sahra Wagenknecht

Date personale Născută 16 iulie 1969 Jena, Germania de Est Căsătorită cu Oskar Lafontaine Naționalitate germană Cetățenie  Germania  Religie creștinism  Ocupație politiciană economistă autor de non-ficțiune[*] jurnalistă  Membră Bundestag Deținător actual Funcție asumată 27 septembrie 2009 Vice-Președinte Die Linke Deținător actual Funcție asumată 5 mai 2010 Partid politic Die Linke Alma mater Universitatea din Jena Universitatea Humboldt din Berlin Universitatea din Groningen[*]

·         1972: Ionica Constanța Popescu, politician român
* 1972: Nedjmi Ali (bulgară Неджми Али, n. 16 iulie 1972) este un om politic bulgar, membru al Parlamentului European în perioada ianuarie - mai 2007 din partea Bulgariei.
* 1973: Katherina Reiche (n. 16 iulie 1973, Luckenwalde, Germania) este un fost politician german a Uniunii Creștin-Democrate (CDU) și este președintele executiv al Asociației Germane a Întreprinderilor Comunale (germană: Verband kommunaler Unternehmen e. V. (VKU)). După susținerea examenului de Bacalaureat, în 1992, a studiat chimie la Universitatea din Potsdam, Clarkson University din New York și la Universitatea din Turku, Finlanda. În 1997 obține diploma licență.  În 1992 ea aderă la Junge Union, organizația de tineret a CDU și la Asociația Studenților Creștin-Democrați (RCDS). Din 1996 devine membru al CDU, iar din 2000 devine membru al executivului federal al CDU.

Din 1998 până în 2015, Katherina Reiche a fost membru al Bundestag-ului german. Din 2005 până în 2009 Reiche a îndeplinit funcția de vicepreședintă a grupului parlamentar al CDU/CSU, sub conducerea președintelui Volker Kauder. În această calitate, ea era responsabilă de supervizarea politicilor din domeniul educației și științei, precum și mediu, conservarea naturii și siguranță nucleară.

În guvernul Cancelarului Angela Merkel, Reiche a îndeplinit mai întâi funcția de Secretar Parlamentar de Stat la Ministerul Federal pentru Mediu, Conservarea Naturii și Siguranță Nucleară.  În 2015 ea demisionează din funcția guvernamentală și renunță la mandatul de parlamentar pentru a deveni președintele executiv al Asociației Germane a Întreprinderilor Comunale (germană: Verband kommunaler Unternehmen e. V. (VKU)). În această calitate, ea a fost aleasă în unanimitate Președinte al Centrului European al Întreprinderilor cu Participare Publică și a Întreprinderilor de Interes Economic General (CEEP) în iunie 2016.  Membru al Consiliului German pentru Dezvoltare Durabilă (RNE) (din 2016, numită personal de către Cancelarul Angela Merkel). Membru al Consiliului Consultativ al Autorității Germane pentru Siguranță Aeriană (DFS). Membru al Consiliului Curatorilor Muzeului German.

Katherina Reiche

Date personale Născută 16 iulie 1973 (46 de ani)[1][2]  Luckenwalde, Germania  Cetățenie  Germania  RDG  Religie Biserica Evanghelică[*][3]  Ocupație politiciană  Deputat în Bundestagul Germaniei  În funcție 26 octombrie 1998 – 17 octombrie 2002 Secretar parlamentar  Partid politic CDU Alma mater Universitatea din Potsdam

·         1976: Șerban Huidu (n. 16 iulie 1976, București, RS România) este un realizator român de radio și televiziune. Este cunoscut pentru prezentarea împreună cu Mihai Găinușă a emisiunii satirice Cronica Cârcotașilor, difuzată de Prima TV

Șerban Huidu a absolvit Facultatea de Economie Generală din cadrul ASE București și, până în prezent, nu a profesat niciodată în acest domeniu. Tot în perioada facultății și-a dat seama și de pasiunea sa pentru mass-media, angajându-se la un post de radio bucureștean unde a lucrat timp de șase luni fără a fi plătit.

În anul 1995 Șerban Huidu s-a angajat la un post de radio^[2], iar în 1997 începe emisiunea Cronica Cârcotașului la Radio 21, un pamflet adresat politicienior din acea vreme. În 2000 emisiunea a început să fie difuzată de postul Prima TV.^[2] În aceeași perioadă, Mihai Găinușă i s-a alăturat lui Șerban Huidu în realizarea emisiunii de la radio. În doar un an de zile, Mihai Găinușă i-a devenit și partener de platou, astfel încât din 2001 emisiunea Cronica Cârcotașului se transformă în Cronica Cârcotașilor.^[2] În 2003 cei doi realizatori s-au mutat de la Radio 21 la Kiss FM

Pe 29 decembrie 2010 acesta a fost internat în Spitalul Universitar din Innsbruck, Austria, cu hemoragie craniană, în urma unui grav accident la schi.^[3][4] Pe 16 octombrie 2011, Huidu a provocat un accident rutier pe DN1 în zona localității Timișu de Sus, județul Brașov, soldat cu 3 morți. În 2009, la 1 km distanță de locul respectiv, Huidu efectuase o depășire nepermisă și i s-a suspendat permisul de conducere pe timp de o lună

Potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe, Șerban Huidu a avut un venit lunar de 53000 de euro pe lună din activitățile de televiziune în perioada 2005-2013. Profitul său net total a fost de 25.762.995 de lei, adică aproximativ 5,8 milioane de euro. Pe an este echivalent cu 644 000 euro, ceea ce înseamnă 53 000 de euro pe lună. Huidu și-a înregistrat mărcile "Cronica Carcotașilor", "Top Rușinică", “Dezbrăcatu'”, “Puștiu”, “Bebelușe” și “Mistrețu” pe o firmă unde este asociat majoritar și administrator  

Șerban Huidu

Date personale Născut 16 iulie 1976 (43 de ani)  București, RS România  Căsătorit cu Cristina Huidu Copii Rareș și Mircea Naționalitate român Cetățenie  România  Ocupație Prezentator de televiziune și radio Activitate Alma mater Academia de Studii Economice Program de televiziune Cronica Cârcotașilor

* 1976: Franklin Roberto (Bobby) Lashley născut la 16 iulie 1976 este un wrestler și luptător de arte marțiale mixte american, mai cunoscut sub numele de ring Bobby Lashley. În prezent activează în WWE in brand-ul RAW.

Manevra lui de final se numește The Dominator. A deținut centura ECW, centura Statelor Unite, a câștigat meciul Bătălia Miliardarilor de la WrestleMania 23, a participat la meciul Money in the Bank la WrestleMania 22. La WWE The Great American Bash a participat în main event împotriva lui John Cena, meci pentru centura WWE, dar nu a reușit să-i facă față campionului WWE, acesta terminând cu un F.U. de pe corzi.

La WrestlerMania 23 în lupta milionarilor Bobby Lashley l-a reprezentat pe Donald Trump, iar Umaga pe Vince McMahon,iar cel care pierdea era ras în cap.Lashley l-a bătut pe Umaga și l-a ras în cap pe McMahon.

Manevra care îl și caracterizează este Spear.

Acesta s-a intors in 2018 si l-a atacat pe Elias.

* 1981: Maher Zain (arabă ماهر زين; născut pe 16 iulie 1981^[1], în Tripoli, Liban) este un cântăreț suedez de muzică R & B , compozitor și producător de muzică islamică. Albumul de debut (2009) s-a intitulat Thank you Allah (Mulțumesc lui Allah) și a avut un success pe plan internațional. Următorul album a fost lansat pe 2 aprilie 2012.

Familie sa a emigrat în Suedia, atunci când el avea opt ani. Acesta și-a terminat studiile în Suedia, reușind să obțină diplomă în industria aeronautică. După terminarea universității, a intrat în industria muzicală din Suedia sub tutela producătorului suedez marocan RedOne. Colaorarea a început încă din anul 2005.^[2] Când RedOne se mută la New York în 2006, Maher Zain, l-a urmat la scurt timp, continându-și cariera în industria muzicală din Statele Unite ale Americii. Este producător pentru artiști, cum ar fi Kat DeLuna. ^[3]

La întoarcerea acasă în Suedia, a devine din ce în ce mai angajat în credința islamică și a decis să se își schimbe cariera cu cea de proucatorie de muzică cu influențe musulmane.

În ianuarie 2009, Maher Zain incepe să lucreze la un album cu Awakening Records. Albumul de debut s-a numit ”Thank you Allah” (Multumesc lui Allah) și a fost lansat pe 1 noiembrie 2009. A fost alcătuit din 13 pise plus două bonusuri. Versurile celor două melodii au fost în franceză și lansate la scurt timp după aceea. ^[5]

Maher Zain și Awakening Records s-au folosit cu succes de noile canale media, cum ar fi Facebook, YouTube ^[6] și iTunes pentru a promova piesele de pe album. ^[7] [8] La începutul anului 2010, muzica lui s-a bucurat de un mare succes în țările musulmane, precum și în rândul tinerilor musulmani din țările occidentale. Acest lucru s-a datorat numărului mare de texte în limba arabă pe care a reușit să le strângă din mediul on-line.^[9] Până la sfârșitul anului 2010, el a fost cea mai celebră persoană căutată pe Google în Malaezia.^[9] Malaezia și Indonezia au fost țările în care a avut cel mai mare succes comercial. Albumul ”Thank you Allah” a fost certificat cu multiple premii de platină, Warner Music Malaezia și Sony Music Indonezia. A devenit cel mai bine vandut album al anului 2010, în Malaezia.^[10]

Zain cântă în principal în limba engleză, dar a lansat o parte din cântecele sale cele mai populare și în alte limbi. Piesa "Insha Allah" este acum disponibilă în limbile engleză, franceză, arabă, versiuni turcice și indoneziene. Un alt cântec, "Allahi Allah Kiya Karo" (A spune în mod continuu Allah) se cântă în urdu și este realizată în colaborare cu Irfan Makki , cantaretul canadian născut în Pakistan.

În luna ianuarie 2010 , Maher Zain a castigat premiul pentru cel mai bun cântec religios cu melodia " Ya Nabi Salam Alayka " pe Nujoom FM, un important post de muzică de masă din Orientul Mijlociu. A reușit să depășească mulți alți cântăreți importanți, inclusive pe Hussein Al - Jismi , Mohammed Mounir și Sami Yusuf.^[11]

În martie 2011, Maher Zain a lansat "Freedom", un cântec inspirat de evenimentele și acțiunile persoanelor care iau parte la Primăvara arabă.

Maher Zain a fost ales ”Steaua musulmană” a anului 2011, într- un concurs organizat de Onislam.net.^[1] În luna iulie a din același an, a apărut pe coperta revistei ”Emel”, revista de lifestyle musulman din Marea Britanie.^[12] Zain a colaborat cu Irfan Makki pentru piesa "I Believe ".^[13]

Maher Zain a apărut în episodul 40 dintr-un seriat de dramă TV din Indonezia, intitulat Insya - Allah. Spectacolul a fost difuzat pe Malaysian canal TV prin satelit, Astro Oasis și Mustika HD, începând cu 17 iulie 2012, concomitent cu difuzarea emisiunii pe SCTV din Indonezia.^[14]

În 2013, el a luat parte la proiectul ”Colors of Peace”, având melodii bazate pe lucrările lui Fethullah Gülen. Acestea sunt incluse pe albumul Rise Up în care Maher Zain interpretează piesa ”This Worldly Life (Această viață lumească).

Maher Zain ماهر زين

Date personale Nume la naștere Maher Mustafa Maher Zain Născut 16 iulie 1981 (38 de ani) Tripoli, Liban Cetățenie  Suedia  Religie Sunni Muslim Ocupație Cântăreț, compozitor, muzician, producător muzical Activitate Origine Suedia Gen muzical R&B, muzică soul, pop, World music, muzică acustică, Nasheed Instrument(e) Chitară, pian, clape, percuție, sintetizatoare Ani de activitate 2009–prezent Case de discuri Awakening Records Sony Music Colaborare cu Irfan Makki Mesut Kurtis

·         1982: S-a nascut Alexandra Serb, membra a trupei De Luxe 

* 1982: Anca Ionescu (născută Lipan,^[2] 16 iulie 1982, în Buzău) este o handbalistă din România care evoluează la echipa CS HM Buzău pe postul de intermediar stânga. Ea a jucat în trecut la cluburi precum Astral Poșta Câlnău, HC Dunărea Brăila sau CS HM Buzău. În anul 2009, ea a absentat din activitatea competițională pentru a da naștere unui copil,^[3] iar în sezonul 2011-2012 a suferit o afecțiune la coloana vertebrală care a ținut-o o perioadă departe de terenul de joc.^[4]

În 2006, pe când purta numele Lipan, handbalista a fost convocată la echipa națională a României pentru două meciuri împotriva Turciei. Partidele s-au desfășurat în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, pe 21 și 22 martie

*1982. Carli Anne Lloyd (n. 16 iulie 1982,^[1][2][3] Delran Township[*], SUA) este o jucătoare americană de fotbal, care evoluează la clubul Sky Blue FC și la echipa națională a Statelor Unite ale Americii.

În 2015, a devenit prima jucătoare care a marcat un hat-trick într-o finală de campionat mondial, fiind desemnată atunci și MVP-ul ei.

Lloyd a fost desemnată și cea mai bună jucătoare din lume în 2015 și 2016 (FIFA Women's Player of the Year). Ea a mai fost nominalizată și în 2017, când s-a clasat pe locul 2. Carli Lloyd a primit în 2008 și 2015 premiul U.S. Soccer Athlete of the Year, echivalent cu distincția de cea mai buna jucătoare de fotbal a Statelor Unite.

* 1983: Adrian Florin Piț (n. 16 iulie 1983) este un fotbalist român, care joacă pentru Viitorul Constanța, în România. Evoluează pe postul de mijlocaș stânga. În România a jucat pentru UTA și U Cluj.

La echipele UTA Arad și Bellinzona a jucat alături de Cristian Ianu și a purtat tricoul cu numărul 10. A semnat un contract pe un an, ulterior extins, cu AS Roma, venind din a doua ligă de fotbal din Elveția ca jucător liber de contract. Piț a fost împrumutat la echipa de Serie B Pisa pentru sezonul sezonul 2008-2009.^[1] Dar în februarie 2009, împrumutul a fost reziliat.^[2]

În vara anului 2010 și-a reziliat contractul cu AS Roma și a semnat o înțelegere pentru trei sezoane cu Universitatea Cluj^[3]. După venirea antrenorului Ionuț Badea însă, Piț nu a mai intrat în primul 11 al clujenilor și în ianuarie 2011, după doar șase luni din contract, a fost dat afară^[4]. Nu a fost prea mult timp liber de contract, mărind legiunea de români de la Khazar Lankaran, echipă pregătită de Mircea Rednic

* 1984: Katrina Kaif (născută Katrina Turquotte, în data de 16 iulie 1984) este o actriță și model britanic-indian care joacă în filmele indiene. Ea a mai apărut și în filme Telugu și Malayalam. Fiind un cetățean britanic, ea lucrează în India cu o viză de muncă. Kaif a debutat în anul 2003 cu rolul Rina Kaif/Popdi Chinchpokli în Boom. Apoi au urmat multe filme care au avut parte de un mare succes printre care putem numi: Namastey London, Partner, Race, Singh Is Kinng, New York, Raajneeti, Zindagi Na Milegi Dobara, Ek Tha Tiger și Jab Tak Hai Jaan. Chiar dacă mulți o critică că nu știe să vorbească bine limba hindi și că nu joacă bine ea a ajuns să aibă foarte mare succes în industria filmului indian și acum ea este printre cele mai bune actrițe de la Bollywood.
Katrina Kaif s-a născut în 16 iulie 1984 la Hong Kong, fiica lui Mohammed Kaif un musulman și o britanică Suzzane. Mama ei a fost un avocat care a absolvit la Harvard, dar care mai târziu s-a implicat în muncă de caritate. Parinții ei au divorțat cand ea era foarte tânără. Ea mai are încă șapte frați. Katrina a copilărit în Hawaii dar mai târziu se muta la mama ei în țara de origine Anglia. Katrina a studiat în diferite țări. Din cauză că mama ei a lucrat în domeniul NGO au trebuit să călătorească în mai multe țări printre care: Hong Kong, Hawaii, Franța, Germania, China și Japonia. Mulți oameni nu știu că ea a studiat ingineria în Londra la vârsta de 17 ani, dar ea nu era interesată în acest domeniu. În schimb, ea voia sa fie in domeniul modelării și a vieții artistice. Într-un interviu pentru Times Of India, ea a spus că a venit în India la vârsta de 17 ani pentru a face o carieră.

Katrina Kaif

Date personale Nume la naștere Katrina Turquotte  Născută 16 iulie 1984 (35 de ani)[1]  Hong Kongul britanic, Imperiul Britanic  Frați și surori Isabel Kaif[*]  Cetățenie  Regatul Unit  India  Ocupație model actriță de film

* 1985: Leonid Rudenko (rusă Леонид Руденко, născut pe 16 iulie 1985),cunoscut și ca Rudenko, este un producător muzical și DJ din Rusia, originar din Moscova. 

Leonid Rudenko
Date personale
Nume la naștere	Leonid Rudenko
Născut	16 iulie 1985 (34 de ani) Moscova, URSS
Cetățenie	Rusia  URSS
Ocupație	DJ, Producător
Activitate
Origine	Moscova, Uniunea Sovietică
Gen muzical	Dance, house, Trance
Instrument(e)	Vocal
Ani de activitate	2008–prezent
Case de discuri	Data Records (UK)

* 1985: Răzvan-Ion Ursu (n. 16 iulie 1985) este un deputat român, ales în 2016 pe listele PSD, validat pe 16 ianuarie 2017. 

Răzvan-Ion Ursu
Date personale
Născut	16 iulie 1985 (34 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Membru al Camerei Deputaților a României
Deținător actual
Funcție asumată 16 ianuarie 2017
Circumscripția	Prahova
Partid politic	PSD

* 1987: Mousa Dembélé (n. 16 iulie 1987,^[3] Wilrijk[*], Belgia) este un fotbalist belgian care joacă ca mijlocaș pentru clubul Guangzhou R&F și echipa națională a Belgiei, pentru care a obținut peste 60 de selecții. Este considerat unul dintre cei mai buni mijlocași box-to-box din Europa datorită abilităților excelente de dribling și abilității de a-și menține posesia.

Dembélé și-a început cariera la echipa belgiană din Pro League, Germinal Beerschot, înainte de plecarea sa în Eredivisie, Willem II și AZ, în Olanda. A câștigat titlul de ligă și Johan Cruyff Shield cu aceasta din urmă în 2009. Dembélé s-a transferat la Fulham din Premier League în 2010, înainte de a se alătura clubului la care evoluează în prezent Tottenham pentru o sumă de 15 milioane de lire sterline în august 2012. A fost clasat pe locul 91 în cei 100 cei mai buni fotbaliști actuali în 2012.

* 1987: Andrés Javier Vasquez Rueda Pinto (n. 16 iulie 1987 în Lima, Peru) este un mijlocaș suedez-peruvian de fotbal. A evoluat printre altele la cluburile IFK Göteborg și FC Zürich.
* 1988: Sergio Busquets Burgos (n. 16 iulie 1988) este un fotbalist spaniol ce evoluează pe postul de mijlocaș la echipa FC Barcelona. Este fiul lui Carlos Busquets, unul dintre foștii mari portari ai Barcelonei și actualul antrenor de portari al clubului catalan. Născut în Sabadell, Barcelona, Catalonia, Busquets a început să joace fotbal cu echipa locală CD Badia del Vallès, apoi la CEF Barberà Andalucía, UE Lleida și UFB Jàbac Terrassa, înainte de a se alătura rangurilor de tineret ale lui FC Barcelona în 2005. A marcat șapte goluri în 26 de meciuri pentru echipa Juvenil A în al doilea sezon și, doi ani mai târziu, Busquets a fost promovat la echipa B de către Pep Guardiola și la ajutat să obțină promovarea în a treia divizie. In acelasi sezon își va face primul său debut cu prima echipa, ca înlocuitor în Copa Catalunya.

Pe 13 septembrie 2008, Busquets a jucat primul său meci în la La Liga, jucând 90 de minute într-o remiză 1-1 cu Racing de Santander. În timpul meciului de UEFA Champions League între Barcelona și FC Basel de pe St. Jakob-Park, pe 22 octombrie 2008, a marcat al doilea gol în minutul 15 într-o victorie cu 5-0 în faza grupelor; la începutul lunii decembrie, într-un alt meci, a marcat cel de-al doilea gol cu Barça în competiție, marcând în minutul 83 într-o înfrângere cu 2-3 împotriva lui FC Șahtior Donetsk.

Pe 22 decembrie 2008, Busquets a semnat o prelungire a contractului până în 2013 cu o clauză de cumpărare de 80 de milioane de euro. Pe 7 martie 2009 a marcat primul gol în ligă, într-o victorie cu 2-0 pe teren propriu cu Athletic Bilbao. Pe 27 mai, după ce a jucat în mod regulat în timp a concurat pentru poziție cu Seydou Keita și Yaya Touré,a jucat, de asemenea, la unsprezecea ediție a Barcelonei în finala Ligii Campionilor, câștigând cu 2-0 împotriva lui Manchester United.

* 1989: Alexandru Ologu (n. 16 iulie 1989, Craiova) este un fotbalist român care evoluează la echipa Worcester City pe postul de mijlocaș.

·         1990: James Maslow, cântăreț, dansator american (Big Time Rush)
* 1990: Daryl Homer (n. 16 iulie 1990, Saint Thomas, Insulele Virgine Americane) este un scrimer american specializat pe sabie, campion pan-american în 2011, vicecampion mondial în 2015 și vicecampion olimpic în 2016.

·         1996: Luke Robert Hemmings, cântăreț australian, membru al trupei 5 Seconds Of Summer
* 1998: Rina Matsuno (jap. 松野 莉奈, Matsuno Rina; n. 16 iulie 1998, Tokio, Japonia – d. 8 februarie 2017, Japonia) a fost un idol japonez, fotomodel, actriță și cântăreață japoneză. Ea a fost din 2010 membra unei trupei de fete Shiritsu Ebisu Chuugaku, membra trupei Minichia Bears. A murit pe 8 februarie 2017 din cauza unei boli de inimă. Înainte de moartea sa, a postat pe contul ei de Instagram, pe 6 februarie, spunând că s-a întors dintr-o excursie cu familia la Hakone. Cauza decesului: aritmie cardiacă.
Prezentare:

• A fost membră în trupe precum: Shiritsu Ebisu Chuugaku și Minichia Bears.
• A fost un model pentru revista de modă pentru femei, numită Larme.
• Ca actriță, a jucat în trei filme: Apartment 1303, Todai și The Joker Games: Escape.
• Numărul ei în trupă a fost 9 și culoarea ei în trupă a fost albastru.
• S-a născut la Tokyo, pe 16 iulie 1998.
• A fost o fană a lui Shuuka Fujii.
• A fost singurul copil, părinții ei fiind bucătari.
• Agenția ei de talente a fost Stardust Promotion.

Rina Matsuno
Date personale
Născută	16 iulie 1998  Tōkyō, Japonia
Decedată	8 februarie 2017 (18 ani)  Japonia
Cauza decesului	cauze naturale[*] (Aritmie cardiacă)
Cetățenie	Japonia
Ocupație	cântăreață actriță actor-copil[*] tarento[

VA URMA