MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 27 IULIE 2020

PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE

ARTE 27 Iulie

INVITAȚIE LA OPERĂ 27 Iulie

Traviata de Giusepe Verdi după romanul Dama cu camelii de Alexandre Dumas fiul

La traviata - G. Verdi

Doctor Faust de Ferruccio Bussoni

Busoni Ferruccio, Doktor Faust,

MUZICĂ 27 Iulie

Instrumentales De Oro Del Recuerdo - Grandes Boleros Orquestados en Guitarra Y Saxofon

Vivaldi - Baroque Music for Studying & Brain Power - 13 Cello Concertos

50's,60's & 70's Best Songs - Oldies But Goldies - Greatest Hits Golden Oldies

Las Mejores Melodias Instrumentales De Todos Los Tiempos ღ Los Mejores De Los 70 y 80 y 90

Best 90s Classic Country Songs || Top 100 Greatest Country Hits of 1990s 90s || Country Music

POEZIE 27 Iulie

Dan Coman

Biografie

Dan Coman s- a nascut la 27 iulie 1975 in localitatea Gersa, jud. Bistrita- Nasaud. A debutat cu volumul anul cirtitei galbene, Editura Timpul, Iasi, 2003. Au urmat volumele: ghinga, Editura Vinea, Bucuresti, 2005 si in anul 2009, Dictionarul Mara, Editura Cartier, Chisinau. In 2004 obtine Premiul National de poezie â€œMihai Eminescuâ€ pentru Debut, Botosani si Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania. In anul 2010, a primit Premiul pentru poezie Radio Romania Cultural. Poemele sale sint prezente in antologii din Romania, Suedia, Franta, Serbia, Ungaria, Slovenia, Canada.

dupa o lunga amorteala ma gasesc iar irezistibil.

patrund în mintea mea cu viteza unui ghepard

tânar

si cu de doua ori viteza unui ghepard tânar alerg

prin odaie.

îmi daruiesc o deosebita placere. pur si simplu

sorb aerul: sunt bucuros.

abia de-mi pot face fata (ma recunosc pâna si când

dansez).

cu o siretenie fara seaman ajung lânga inima mea.

îmi vorbesc dar trebuie sa am grija: numai

laudându-ma excesiv

trec dintr-o zi într-alta.

sunt cu adevarat o fiinta uluitoare.

nu mai stiu ce sa fac: ma gasesc irezistibil.

deschid fereastra si pamântul navaleste ca o apa

limpede în odaie.

Profesoara de literatură din noul val

pe atunci colindam bulevardul grigore bălan fumam fără filtru făceam pe bolnavul

veneau domnişoarele de la ţară şi-şi plimbau câinii prin transpiraţia locului

treceau ba în sus ba în jos dar nu mă puteam hotărî

aveam o mătuşă grăsuţă care stătea în geam şi mă admira

nu ştiu de ce dar eram sigur că pe deasupra coapselor ei plana un superb elefant

(poate mişcările suple ale nărilor poate bărbia)

capul meu era perfect închis un fel de kukta plină de păsări

auzeam mereu cum crapă ouăle cum ies puii şi urlă de foame

noroc că aveam un culcuş în ap. 31 unde mă retrăgeam obosit

îmblânzeam acolo un berbec minuscul creştea şi el pe unde putea

se scăpa uneori şi-şi înfigea coarnele în tâmplele mele

mă prefăceam că nu observ (eram plin de şmecherii)

de curând mă cuplasem cu o domnişoară sofisticată

o profesoară de literatură din noul val

până să ne dezbrăcăm trebuia să-i admir lacul de unghii

numai şi numai cu aluzii livreşti

(ea făcea atmosferă lăudându-mi gambele)

nici măcar nu transpira noaptea sub plapumă (avea o ţinută oficială)

curcubeul de pe fruntea ei pocnea scurt la capete

şi imediat o vedeam adormind

venea toamna şi începeau cursurile

mătuşa mea grăsuţă se lipise cu totul de geam

nu era în spatele ei nici un elefant admirabil (doar câţiva bărbaţi însuraţi)

profesoara din noul val făcea după-amiezele exerciţii pentru însămânţare

se folosea de leuştean pentru trupul său zvelt

mai trecea şi pe la mine dar mie-mi murise berbecul

cu tristeţe rupeam în bucăţi coarnele lui bronzate

când deschideam ochii vedeam cum domnişoarei profesoare

i se strecoară metri întregi de dantelă neagră printre coapse

o atingeam în treacăt dânsa-mi spunea puţin mai la dreapta puţin mai jos

mă executam

foloseam numai mişcări oficiale

Narcisa

uneori am vrea şi noi să stăm liniştiţi singuri tolăniţi pe moviliţa din sufragerie

am vrea şi noi să lăsăm puii de cârtiţă să alerge în neştire peste iarba din hol

am putea lua prânzul ascunşi de gândaci în cuptorul de la aragaz

(vai de ar afla toate astea mama ne-ar cumpăra umbrele roşii pentru obraji

şi-ar unge cu iaurt vorbele pentru a ne intra mai cu poftă în cap)

dar ştiţi cum e vine câte o domnişoară înaltă cu nume de floare să zicem narcisa

şi atunci trebuie să ne îndrăgim casa

îi arătăm farfuriile de lemn pe care am pus macriş proaspăt

o îndemnăm să facă salturi graţioase peste saltelele din sufragerie

dar ea se plimbă prin dormitor şi hainele i se veştejesc

de-ar fi cu mine un bărbat cât de bădăran – zice – i-aş strânge picioarele

cu pleoapele astea false

atâtea aş face cu viclenia lui înnăscută încât ar suspina vulpile trupului

de-ar fi cu mine un bărbat cât de violent mi-aş mototoli singură

chipul în cada plină cu apă fierbinte

atunci pe deasupra moviliţelor din sufragerie se aprind focuri înalte

noi fierbem la ele laptele liliachiu îl punem în căuşul palmelor

şi o pocnim peste vorbele triste

Mihail Lermontov, poet, prozator și dramaturg rus

Biografie

Scriitorul rus Mikhail Lermontov s-a născut la 15 octombrie 1814, in Moscova. Era fiul unui ofiţer scoţian înrolat in armata rusa si al unei aristocrate. Mama sa a murit in 1817.

A copilărit în localitatea Tarkhany si a fost crescut de bunica maternă. A fost dus apoi o perioada in Muntii Caucaz, pentru a-si întări sănătatea. A absolvit gimnaziul academic si in 1830 s-a înscris la Universitatea din Moscova. A renuntat la studii dupa moartea tatalui sau si a urmat cursurile unei scoli militare din Sankt Petersburg.

A iubit-o toata viata pe Barbara Alexandrovna Lopukhina, care i-a fost colega de colegiu. Familiile s-au opus casatoriei si poetul i-a dedicat poezii despre dragoste si gelozie, căci femeia s-a casatorit cu un bărbat mult mai in vârsta, i-a pictat portretul.

In 1836 a scris piesa de teatru Mascarada, considerata cea mai buna opera dramatica a sa. In 1837, la moartea intr-un duel a poetului Puskin pe care il admira, a scris poezia Moartea poetului, in care critica nobilimea si a fost exilat de ţarul Nicolae I in Caucaz, la un regiment de dragoni. In aceasta perioada a pictat peisaje montane, a scris un poem despre ţarul Ivan Vasiliyevich, câteva povestiri care vor fi reunite mai târziu sub titlul Un erou al timpului nostru.

S-a întors la Sankt Petersburg in urma intervenţiei bunicii sale si, din cauza unui duel cu fiul unui ambasador, a fost din nou exilat, de data aceasta intr-un regiment activ de infanterie de la Marea Neagră. S-a remarcat intr-o batalie de pe râul Valerik, a pictat din nou si a scris poemul numit chiar Valerik. A pretins apoi ca era bolnav si a mers la o staţiune balneara de langa Moscova, Pyatigorsk, reuşind astfel sa reintre în viaţa socială a oraşului. A avut un conflict cu un maior, veche cunoştinţa a familiei sale, care l-a provocat la duel si a fost ucis la 27 iulie 1841, in Pyatigorsk, la 27 de ani. A fost înmormântat la Kavkaz. Bunica lui i-a readus cenuşa in satul copilăriei lui, Tarkhany, in 1842.

Ultima poezie scrisa este Prinţesa din Tide, singurul volum de versuri publicat in timpul vieţii a fost Poeme (1840). Poemul Demon de exemplu, a văzut lumina tiparului abia in 1917, cea mai cunoscuta opera este Un erou al timpului nostru, scrisa in 1839 si revizuita in 1841, apreciata pentru personajul Pechorin si descrierile naturii din Caucaz. A constituit sursa de inspiratie a lui Albert Camus pentru romanul filozofic The Fall. In 1992 era lansat filmul francez Un cœur en hiver, regizat de Claude Sautet, care ecraniza o povestire din volumul Un erou al timpului nostru.

De ce este faimos Mikhail Lermontov?

Este considerat unul dintre scriitorii romantici importanţi din literatura rusa, a scris versuri, teatru, nuvele.

De ce ne place Mikhail Lermontov?

A iubit-o toata viata pe Barbara Alexandrovna Lopukhina, careia i-a dedicat versuri, i-a pictat portretul.

Demonul

Mă jur pe-ntâia zi a firii

Mă jur pe ultimu-i azur

Pe blestemul nelegiuirii

Pe veşnicul adevăr mă jur

Mă jur pe chinul prăbuşirii

Pe sacrul biruinţei dor

Mă jur pe clipa întâlnirii

Pe-ameninţarea despărţirii

Pe visul meu nepieritor

Mă jur pe duhuri, pe înfrângeri

Pe goana lor din loc în loc

Mă jur pe veghetorii îngeri

Vrăjmaşi cu paloşe de foc

Mă jur pe iad, pe cer, pe fire

Pe tine jur, ca să-mi rămâi

Mă jur pe ultima-ţi privire

Mă jur pe lacrima-mi dintâi

Pe rasuflarea-ţi ce-n tăcere

Revarsa-al buzelor prinos

Pe parul lung şi mătăsos

Pe fericire şi durere

Pe dragostea ce-ţi port duios

Mă jur să fug de răzbunare

Mă jur să nu mai fiu trufaş

De azi din lume va dispare

Cel ce-i al răului faptaş

Vreau să mă rog, vreau să iubesc

În bine iar să cred voiesc.

...........................

Tamara, crede-mi sfântul ţel

Că-n dragoste precum şi-n ură

Eu sunt statornic, eu nu-nşel!

Trestia

Şedea pescarul tânăr

Pe mal de râu, cântând,

Şi trestii fără număr

Se legănau în vânt.

Tăie cu o custură

O trestie din mal

Şi-o duse-apoi la gură,

Suflând ca-ntr-un caval.

Iar trestia-nviată

A prins atunci puteri,

Şoptind cu glas de fată

Şi glas de adieri.

"O, lasă-mă! Dă-mi pace! -

Zicea cântând cu-amar -

Mă chinui şi nu-mi place,

Frumosule pescar.

O fată minunată

Am fost, la vremea mea,

De-o maşteră-ncuiată

Ca-ntr-o-nchisoare grea.

Mi-am plâns zadarnic soarta

Cu lacrime fierbinţi.

Doream să vie moartea

Să scap de suferinţi.

Feciorul ei de-asemeni,

De vitregă-alintat,

Urât era de semeni,

Pe fete le-a-nşelat.

Odată-aici pe maluri

Într-un amurg m-a dus,

Ca să privim la valuri

În purpuriu apus.

El mă dorea cu sete,

Dar eu nu l-am iubit,

Iar banii ce mi-i dete

În faţă i-am zvârlit.

Cuţitu-atunci scoţându-l

Mi l-a-mplântat în piept

Şi mi-a săpat mormântul

Aici, pe malul drept.

O trestie mlădie

Crescu pe-al meu mormânt.

E-n ea durerea-mi vie

Şi sufletu-mi plăpând.

Dă trestia deoparte,

Frumosule fecior!

Să plângi nu ştii. N-am parte

Să-mi vii în ajutor!"

Moartea poetului

O, rege, răzbunare, răzbunare!

Îţi cad la picioare.

Fii drept şi pedepseşte pe cruntul ucigaş

Osânda lui în vremuri viitoare

S-arate lumii dreapta-ţi judecată,

Să fie-o pildă pentru ticăloşi!

(din tragedia "Venceslas" de Jean de Rotrou)

Sclav al onoarei, suflet drept,

Jignit de clevetiri mărunte,

Poetul cu un glonte-n piept

Muri plecându-şi mândra frunte!...

Ocara lumii şi minciuna

L-au supărat, nu l-au supus,

Şi singur ca întotdeauna

S-a răzvrătit... şi-a fost răpus!

Răpus! Ce rost mai are plânsul

Şi corul laudei deşarte

Şi scuza foanfă pentru dânsul

În faţa împlinitei soarte?

Oare nu voi aţi prigonit

Talentul lui cu-nverşunare

Şi ca să râdeţi aţi stârnit

Din foc ascuns văpaie mare?

Fiţi veseli! A căzut învins

În cea din urmă crudă luptă

Şi-acuma geniul lui e stins,

Cununa lui de lauri ruptă.

Calm, ucigaşul a ţintit

Şi-a tras. Şi inima-i păgână

Urma să bată liniştit;

Nu-i tremura pistolu-n mână.

E de mirat? Un venetic

Zvârlit la noi din întâmplare,

Umblând pe-aici la vânătoare

De ranguri, suflet de nimic;

Bătându-şi joc în chip obraznic

De limba noastră şi de ţara-ntreagă,

El a lovit în gloria noastră dragă

Şi n-a putut să înţeleagă

Ce om doboară braţul lui năpraznic.

Şi-acum poetul în mormânt e-nchis

La fel cu cântăreţul drag pe care

Atât de minunat ni l-a descris,

Ros de-ndoieli chinuitoare,

Şi care ca şi el a fost ucis

De-o mână rea, necruţătoare.

Lăsându-şi buni prieteni şi bucurii senine

De ce-a venit în zarva acestei lumi meschine,

Vrăjmaşa sufletelor îndrăzneţe?

Dând mâna cu un ipocrit mişel,

De ce-a crezut în vorbe şi-n chipuri false, el

Care-i ştia pe oameni demult, din tinereţe?

Cununa lui de lauri i-au scos-o şi i-au dat

Una de spini cu lauri împletită;

Dar spinii bine-ascunşi l-au înghimpat

Rănindu-i fruntea lui slăvită,

Ceasul din urmă i l-au otrăvit

Cu glume grosolane în şoaptă strecurate,

Setos de răzbunare a murit

Scârbit că-i sunt speranţele-nşelate.

S-a stins dumnezeiasca lui cântare

Şi n-o să mai răsune nicicând şi nimănui;

Şi unde-i el acuma e întuneric mare;

Pecetluită este gura lui.

Voi, însă, fii înfumuraţi

Ai unor taţi vestiţi prin mârşăvie,

Care cu tălpi de rob călcaţi

Vlăstarele lovite de urgie;

Voi care, lacomi, lângă tron pitiţi,

Ucideţi Libertate, Genii, Glorii,

Când apăreţi, de lege ocrotiţi,

Muţeşte adevărul şi tac judecătorii!

Dar este-n cer un straşnic judecător cinstit

Care pe voi, aleşii desfrâului, v-aşteaptă;

Cu aur el nu poate fi plătit

Şi ştie orice gând şi orice faptă.

Zadarnic veţi veni cu vorbe rele

La judecata cea de sus:

Tot negrul vostru sânge nu va putea să spele

Sângele poetului răpus.

Adrian Paunescu - Nu ma vei uita

A nu putea vorbi - Adrian Paunescu

TEATRU/FILM 27 Iulie

În regia Alexandru Tocilescu

Biografie Alexandru Tocilescu

Alexandru Tocilescu, născut pe 27 iulie 1946, a fost unul dintre cei mai apreciați regizori de teatru români. În 1999 Alexandru Tocilescu a primit premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol - "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale, montat la Teatrul Național București, iar în 2002 i-a fost decernat premiul UNITER pentru întreaga activitate. Totodată în 2006 Tocilescu a primit premiul pentru cea mai bună regie, cu piesa "O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu", în cadrul Festivalului Comediei Românești - festCO.

În luna iulie 2011, regizorul Alexandru Tocilescu a primit o stea pe Aleea Celebrităților - Walk of Fame, un proiect cultural dedicat "valorilor artistice ale teatrului și filmului românesc", situat în Piața Timpului din Capitală.

Regizorul Alexandru Tocilescu este tatăl scriitorului, jurnalistului și muzicianului român Alex Tocilescu.

Alexandru Tocilescu a murit la vârsta de 65 de ani , din cauza unei supradoze de medicamente , la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Bucuresti. Doctorii nu au putut da detalii, familia regizorului cerând să fie păstrată discreția.

Surse medicale au precizat că regizorul, care suferea de mai multe boli grave, a luat o supradoză din tratamentul prescris pentru tulburările cardiace cu care fusese diagnosticat. Regizorul a fost transportat la spital și timp de mai multe ore medicii au încercat resuscitarea lui. Din păcate tratamentul trebuia luat foarte riguros, doza ingerată putând fi fatală.

În afară de o maladie cardiacă regizorul suferea printre altele și de o insuficiență renală, pentru care făcea dializă de mai multă vreme.

Filme cu Alexandru Tocilescu

· Cavalerul Tristei Figuri / (1971)

Filme regizate de Alexandru Tocilescu

· Bani de dus, bani de-ntors (2005)

· Ultima halta in Paradis / (2002)

· Tristetea vanzatorului de sticle goale / (1981)

Nicolae Puiu Pomoje, actor la Teatrul Mic din Bucureşti. ("Îngrijitorul", "Diavolul şi bunul Dumnezeu", "Bigamul", "Lolita")

Biografie Nicolae Puiu Pomoje

Fost secretar de partid la Teatrul Mic. Nu am găsit alte date biografice.

Filme cu Nicolae Pomoje

· Începutul adevărului / Oglinda (1994)