MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 7 IULIE 2020

PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE

ARTE 7 Iulie

MUZICĂ 7 Iulie

The Best Of Schumann | Romatic Era Classical Music

Happy Cafe Music - Beautiful Spanish Guitar Love Songs - Instrumental Music Relaxing Latin Best Hits

The Best Of Engelbert Humperdinck - Engelbert Humperdinck Greatest Hits Album 2020

НОВИНКИ музыки 2020 💖 Все Хиты!! Послушайте!!!

POEZIE 7 Iulie

Mihai Cruceanu

Biografie Mihail Cruceanu
Născut în Iași la 13 decembrie 1887, fiul lui Mihai Cruceanu, farmacist, și al Ecaterinei Petrovna. Licențiat în litere și drept. Un timp, avocat și profesor secundar. În 1905, poetul se apropie de cenaclul lui Macedonski, omagiat și mai târziu prin dedicații (Insula, I, 18 martie 1912). Devine apoi colaboratorul Vieții noi, integrându-se grupului său simbolist, pe care-l apară (X, 1, 1 martie 1914) și despre care lasă amintiri (Jurnalul literar, I, 2, 2 ianuarie 1939). Întreprinde o anchetă despre poezia nouă, în 1912, în Rampa, important document de epocă. Apropiat de mișcarea muncitorească, după 1916, Mihail Cruceanu devine membru al P.C.R. de la înființare. Vechi ilegalist, poetul înfruntă arestări și închisoare. După 23 august 1944 este ales în toate legislaturile deputat în Marea Adunare Națională. Duce la îndeplinire importante sarcini obștești.

OPERE (poezii):
Spre cetatea zorilor, Târgoviște, 1912;
Altare nouă, Buc., 1915;
Fericirea celorlalți, Craiova, 1920;
Lauda vieții, Buc., 1945;
Poezii alese, cu o prefață a autorului, Buc., E.S.P.L.A., 1957;
Versuri, Buc., ed. Tineretului, 1967.

COLABORĂRI:
Revista literară (1904); Revista literară și politică (1905); Românul literar (1906-1907); Viața nouă (1906); Revista celorlalți (1910); Sărbătoarea eroilor (1912-1914); Rampa (1912); Versuri și proză (1912-1914); Flacăra (1915-1916); Flacăra (1922-1923) etc.

Trandafirii galbeni

Trandafirii galbeni ce-i purtai aseară,

Trandafirii galbeni, galbeni ca de ceară,

Aplecaţi pe sânu-ţi ca-ntr-o rugăciune,

Trandafirii galbeni, ce-ţi puteau ei spune?

Tremurând în ritmul pieptului săltat,

Tu-i purtai cu fală, ca nişte trofee.

Din ce vază-ascunsă, oare, i-ai luat,

Sau din care seră, sau din care-alee?

Trandafirii galbeni ce păleau mereu,

Cu un zâmbet tainic şi sfios de stea,

Erau reci ca gheaţa sufletului meu,

Erau, poate, galbeni ca şi fruntea mea?

Ce-ţi puteau ei spune, adormiţi pe veci?

Prinşi la sânu-ţi tânăr, trandafirii reci,

Îngropaţi în cuta albelor dantele,

Răspândeau aroma cântecelor mele.

Bătrânul sol

Dac-ai plutit,

S-arăţi corabia în care

Ai străbătut întinsa mare,

De ani slăbit.

De vii călare,

Arată-mi calul plin de foc,

Ce te-a purtat, din loc în loc,

Fără-ncetare.

De vii pe jos,

Să-mi dai toiagul

Cu care tânărul frumos

Porni, şi-ajunse azi "moşneagul".

Dar el tăcu,

Şi mâna galbenă-mi întinse;

Tăcerea sufletu-mi cuprinse;

Şi el tăcu...

Fecioarele pale

În clarul de lună - fantastic convoi -

Fecioarele pale cu ochii de vise

Treceau pe aleea cu veştede foi,

Fecioarele pale cu ochii de vise.

Purtau diafane mantale de gaze

Fecioarele pale cu ochii de vise,

În părul lor roze şi albe narcise,

La piepturi topaze şi-n suflet topaze,

Fecioarele pale cu ochii de vise.

Pe-aleea uitărei fecioarele pale,

Fecioarele pale cu ochii de vise,

Cântau o baladă şi noaptea murise

Pe buzele triste - strivite petale -

Fecioarele pale cu ochii de vise.

Târziu pe aleea pe care trecuse

Fecioarele pale cu ochii de vise,

Trecu şi iubirea-mi în păr cu narcise;

Spre ţări neştiute cântând dispăruse

Fecioarele pale cu ochii de vise.

În urma lor magic murit-a cascada

De mistice glasuri, scăldată-n abise:

În noapte, ascultă cum cântă balada

Fecioarelor pale cu ochii de vise.

Strada mea

Apoi pe strada rece alti pasi se perindeaza;

Sun suflete stinghere, sunt inimi ce viseaza,

Sunt pasi ce-alearga veseli, ce parca rad si canta,

Sunt pasi ce mediteaza, sunt pasi care s-avanta

Acolo, unde plina nadejdea lor ii cheama,

Sunt pasi cu tocuri fine si altii sunt desculti.

Ce se ajung, se-ngana, se striga, tot mai multi.

Si-asa cum trec, cu dansii tot sufletu-mi distrama.

De unde vin, de unde pornesc, fara sfarsit?

De ce se duc spre-acolo si pentru ce-au venit?

De ce pe strada-ntinsa, in toamna asta rece, imi bate-n poarta clipa cu pasul care trece?

Cu fiecare-n parte alerg.

Dar pana unde?

Pe fiecare-n parte l-astept si-apoi tresar.

Din mine fiecarui alt pas sfios raspunde

Si parca mi se pare ca striga «in zadar».

Si-astept mereu, iar pasii din ce in ce mai rar,

O data cu-nserarea se deslusesc mai greu.

Tot mai departe striga,

Pe cine?

Eu tresar

Dar totul e parere si pasii trec mereu!

De ce alearga astfel grabiti, tot mai grabiti?

Nici unul nu s-opreste desi sunt obositi.

Nici unul nu s-opreste si-atatia au trecut!

Dar cine sa soseasca, ce pas necunoscut?

Pe cine-astept in noapte, pe strada si nu vine?

Ce pasi care s-aduca ceva si pentru mine?

Ce pasi ce nu s-arata, pe care i-am dorit

Si care sa-mi rasune sub geamuri: -

Am sosit!

I-aud cum trec intruna si nu stiu de ce trec.

Si casele pe strada, asteapta ca si mine.

In fiecare poarta se-aude-un zgomot sec

Si-un pas ce se opreste si pleaca -

Al cui e?

Cine

In ceasu-acesta, grabnic, pe drum se furiseaza?

Si parca se taraste si parca-nainteaza,

Si parca se incearca, mai mult si tot mai mult,

Sa-ajunga sub fereastra-mi

Iar eu astept si-ascult.

Astept sa treaca-n noapte, pe strada-nfrigurata,

Vii, pasii care poate n-or trece niciodata.

Sufletul odăii mele

Sufletul odaii mele ce din vis s-a desteptat

A zimbit prin abajurul lampii ce ardea pe masa.

Pe tapete si pe cadre flori de umbra-a desenat,

Iar perdelelor, in cute, le-a dat luciu de matasa.

Sufletul odaii mele asta-seara mi-a vorbit,

Evocind speranta calda si dorintele nebune

Ale clipelor ce altii inainte-mi le-au trait

Cei ce stiu de mult ca viata nemiloasa te supune.

Sufletul odaii mele ca din basme mi-a soptit

Dragi cuvinte de iubire, ce-au facut sa infioare

Inimele celor cari ca-ntr-un filtru s-au topit —

Cei ce stiu demult acuma ca si dragostea chiar moare.

Sufletul odaii mele, tremurind, a suspinat.

Tremurau atitea lacrimi in suspinul lor incet !

Toti plinsesera in viata citi cu viata s-au luptat.

Toti, ce poate dorm acuma parasiti, far-un regret.

Sufletul odaii mele m-a privit ca doi ochi reci.

Si in jurul meu tacerea grav scanda suflarea-mi vie.

Miine din odaia-aceasta voi pleca.

Ce grozavie !

Voi fugi nebun !

Sau poate voi ramine-n ea pe veci.

Daniela Caurea

Biografie Daniela Caurea
Daniela Caurea s-a născut la 7 iunie 1951 în Târgu Ocna; a murit în catastrofa din 4 martie 1977 în Bucureşti.

Debutul poetic şi-l face în revista Cronica din 26 noiembrie 1966, publicând apoi şi în Iaşul literar, Tomis, Ateneu, Amfiteatru, în antologiile Tineri poeţi, Ed. Tineretului, 1969 şi Cerul în apă, Junimea, 1970.
Primejdii lirice se intitulează prima plachetă de versuri, apărută tot la Junimea, in 1973.Cu puţin timp înainte de moarte scosese un volum de poezii pentru copii, Cartea anotimpurilor, la Ed. Ion Creanga şi îşi definitivase pentru Editura Eminescu o nouă culegere de versuri: văzuhul de cuvinte.
Un dialog pe marginea manuscrisului Adalbert Ignotus, dialog proiectat pentru începutul lunii martie, n-a mai avut loc...

Destin

Sefa de promotie a liceului din Tg. Ocna, Daniela a urmat facultatea de Filologie a Universitatii din Iasi unde l-a avut profesor pe Constantin Ciopraga. Pe la jumatatea studiilor, drumurile au dus-o insa la Bucuresti unde a urmat facultatea de limba si literatura romana, secundar engleza.

La examenul de stat - a fost cap de serie al promotie- a prezentat lucrarea "Motive acvatice in gandirea lui Eminescu", pentru care profesorul titular Zoe Dumitrescu Busulenga, i-a acordat fara ezitare nota 10.

Dupa absolvirea facultatii a devenit profesor in invatamantul superior. Dar, dincolo de catedra statea poeta. A debutat in revista Cronica (1966), dar s-a remarcat ca poet in revista Amfiteatru (1971). Nu a publicat decat doua volume, "Primejdii lirice" si "Cartea anotimpurilor". Cel de-al treilea volum fusese depus la editura Eminescu, dar avea sa apara in 1978.

Dezastrul

Era o seara cu luna plina pe cerul Bucurestilor. Daniela se afla in vizita la Toma Caragiu. Poate ca daca nu ar fi iesit cu totii din apartament pe casa scarii, altfel i-ar fi fost soarta. Trupul neinsufletit al Danielei avea sa fie descoperit de mama sa dupa sase zile de la cutremur, pe malurile Dambovitei, dupa ce a cautat-o la toate spitalele, morgile si corturile Crucii Rosii din Capitala.

A fost cea mai tanara dintre cei 9 scriitori pieriti in cumplitul cutremur. In iulie 1977, Dana urma sa implineasca 26 de ani.

Mormant simplu

Dupa 28 de ani de la cumplitul cutremur din 4 martie 1977, Daniela Caurea se odihneste intru eternitate in cimitirul din Tg. Ocna. Mormantul ei, saracacios, nu l-ai putea descoperi decat cu ajutorul celor care au cunoscut-o. Este doar o cruce de metal inscriptionata cu numele poetei, inconjurata de o sarma de fier.

XLV

O, monkey, fragedă zambilă,

măduva spinării ca o dantelă

spre soare se ridică, punând

pe creştetul zilei coroana dinţilor tăi albi.

Trec zilele, monkey, şi inima celor

dragi se usucă, drumul de dincoace

de nori ca un şarpe bătrân, nemişcat

doarme sub ploi şi sub soare.

O, monkey, dragostea nu are de ales,

vine şi pleacă şi pe frunze de

mentă, pe un lujer subţire se usucă

regretul, chimvale şi fluiere de os

o încântă să plece, călătorind

prin lume, sub nume ascuns.

Şi aşa, rămân numai cu tine,

faţă în faţă, nemângâiate, ca lacrima,

eu să ştiu cât eşti de bună

şi să nu-mi fii de nici

un folos, tu, pe-o coardă de vişin

prelungă să luneci la mine, în jos.

XVI

Şarpele fantastic e cea mai

grea întrebare cu care ne bântuie

piatra; răspunsul fiind unul singur

având dreptul la el o singură dată,

înconjură limba cu spini şi fruntea

cu ploi de furnici, singura şansă

fiind să trăieşti ca un arbore

împlinit, urcându-şi solzii în singurătate.

Răspunsul te va copleşi într-o

bună dimineaţă şi-l vei striga

cu voce tare, ca-ntr-un înec.

Se vor găsi destui să-ţi întindă

un braţ dezgolit şi mirarea,

dar va fi prea târziu,

vei putea vedea limpede,

şarpele perfid urcând

pe unghiile Julietei, sus în balcon,

şi monstrul lunecând din

cetate spre neamul lui Laokoon.

XXII

Nefertiti e spaima şi brăţara mea stângă,

intrată în carne şi-n sânge, mânându-şi

herghelia-n irişi. Nu-mi mai este somn

de somn cu blană-ntortocheată, nu mai

mi-e frig de frig cu lacuri pe care

îngheaţă ibişi. Clipa mea verde se scurge

adulmecând moscul ars pe talgere străine,

nu-mi mai este foame şi dor,

sunt o singură spaimă terestră cu tine. Îşi sună

pe dealuri Nefertiti cerceii şi lanţul de dragoste

încolăcit peste gât, cu mare risipă, femeile

nu pot fugi de ea, ca de colţii foşnitori

în care te leagănă visul urât. Ridică-mă

spre gura ta şi apără-mă cu preţul neputinţei

de a-mi lepăda spaima mea cu efigie,

şi greşeala pe care nu mi-o mai iert

de-a te fi aflat atât de târziu, Adalbert.

DOR DE FIOR - Adrian Paunescu

Voiam - Adrian Paunescu

TEATRU/ FILM 7 Iulie

Cu Liviu Ciulei

Biografie Liviu Ciuilei

Liviu Ciulei (n. 7 iulie 1923, Bucuresti) este un regizor roman. Personalitate importantă a teatrului si filmului, Liviu Ciulei este totodată actor, regizor, arhitect, scenograf, profesor. Activitatea sa creatoare remarcabilă de peste 50 de ani a marcat atît arta scenică românească prin spectacole de anvergură națională și internațională, dar și lumea filmului românesc și internațional.

A studiat arhitectura, apoi teatrul la Conservatorul Regal de Muzică și Teatru din Bucuresti. A debutat ca actor în 1946, jucând rolul lui Puck in Visul unei nopti de vara la Teatrul Odeon; ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din Bucuresti, (mai târziu numit Teatrul Bulandra), unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă Omul care aduce ploaia de Richard Nash. În 1961 a devenit celebru pentru o punere în scenă total originală a piesei Cum va place a lui Shakespeare. În anul (1965), Liviu Ciulei a primit Premiul pentru regie, la Festivalul de la Cannes, pentru filmul - Padurea spanzuratilor.

In 1963, se numara printre membrii fondatori ai Asociatiei Cineastilor din Romania (ACIN), al carei vicepresedinte a fost pana in anul 1968; intre 1963 si 1972, a creat, ca director, o spectaculoasa imagine a Teatrului Bulandra, a fost director la "Lincoln Center" din New York, si apoi, intre anii 1981-1986, director al Teatrului "Guthrie" din Minneapolis. A fost peste 10 ani director artistic al Teatrului Bulandra. A lucrat în multe țări din Europa, precum și în SUA, Canada si Australia.

A părăsit Romania in anul 1980 și a fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota (Statele Unite), iar din 1986, profesor de teatru la Columbia University si New York University. S-a întors în țară după 1989, regizând o serie de piese celebre. A fost numit Director de Onoare al Teatrului Bulandra ca un semn de recunoaștere al meritelor sale extraordinare aduse scenei și ecranului românesc.

Liviu Ciulei a derulat o sustinuta activitate didactica universitara in SUA si Germania, in 1992 devenind membru corespondent al Academiei Romane.

Ca arhitect, în afara scenografiilor majorității pieselor regizate de el, Liviu Ciulei a contribuit la reconstrucția auditoriului Teatrului Bulandra, precum și a altor teatre. In 1996, UNITER i-a acordat Premiul sau anual pentru intreaga activitate.

Regizorul Liviu Ciulei a descoperit si talente autentice, care au debutat sub bagheta sa inspirata: Irina Petrescu si Lazar Vrabie (in filmul Valurile Dunarii), Gina Patrichi, Ana Szeles si Mariana Mihut (in Padurea spanzuratilor), cantareata de muzica usoara Margareta Paslaru (in prezent stabilita in SUA), actrita in spectacolul "Opera de trei parale"

Filme cu Liviu Ciulei

Vezi filme

· Visul / Visul - Portret Liviu Ciulei (1992) - el insusi

· Falansterul (1979) - Dinicu Golescu

· Regia: Liviu Ciulei (1979) - el insusi

· Mastodontul (1975) - Vogoride, reprezentantul unei societati peroliere

· Muschetarul roman (1975) - Leibnitz

· Ceata (1973)

· Dimitrie Cantemir (1973)

· Un august în flăcări (1973) - Ministrul de Interne, Ionescu Tismana

· Dragostea începe vineri (1972)

· Decolarea (1971)

· Facerea lumii (1971) - Manicatide

· Realitatea ilustrata (1969) - el insusi

· Regizorul (1968) - el insusi

· Pădurea spânzuraților (1965) - Klapka

· Cerul n-are gratii (1962)

· Soldați fără uniformă (1960)

· Valurile Dunării (1960) - timonierul Mihai Strejan

· Alarmă în munți (1955)

· Rasare soarele (1954) - Buldogul

· Balcescu (1953)

· Nepotii gornistului (1953)

· Mitrea Cocor (1952)

· In sat la noi (1951)

Filme regizate de Liviu Ciulei

· O scrisoare pierduta (1977)

· Pădurea spânzuraților (1965)

· Valurile Dunării (1960)

· Erupția (1957)

Filmografie - design de producţie

· O scrisoare pierduta (1977)

· Mitrea Cocor (1952)

Filmografie - decoruri

· Facerea lumii (1971) - decoruri

O scrisoare pierduta(1982),HD:

Pădurea spânzuraților:

Cu Gheorghe Cozorici

Biografie Gheorghe Cozorici

Prestigiosul actor de teatru si film s-a nascut pe 16 iulie 1933 in Arbore ,jud Suceava; a urmat cursurile primare si secundare pe meleagul natal ,apoi Institutul de arta dramatica din Bucuresti obtinand diploma de absolvire in 1956.

Inițial, a lucrat la Teatrul Național din București, pe scena căruia a evoluat pînă la sfîrșitul vieții; ultimul său rol a fost Firs din piesa Livada cu visini de A.P. Cehov,dar si la Craiova,unde, la vîrsta de numai 24 de ani, i s-a încredințat dificilul rol al lui Hamlet (1957), cel dintîi Hamlet românesc din epoca postbelică.

Într-o carieră artistică de peste trei decenii, Gheorghe Cozorici a interpretat roluri de mare succes, în piese românești și străine: Barbierul din Sevillia, de Beaumarchais; Titanic vals, de Tudor Mușatescu; Becket de Jean Anouilh; Danton de Camil Petrescu; Tineretea lui Moromete de Marin Preda și multe altele.

In 1962 se lanseaza in cinematografie jucand in Partea ta de vina.. Gheorghe Cozorici a fost cel care l-a „reînviat” pe Ștefan cel Mare printr-o interpretare monumentală .„Ștefan cel Mare” (regia Mircea Drăgan), „Pădurea spânzuraților” (regia Liviu Ciulei), „Gioconda fără surâs” (regia Malvina Urșianu), „Moartea unui artist” (regia Horia Popescu), „Capcana mercenarilor” ,„Ciuleandra” (regia Sergiu Nicolaescu) sunt doar câteva dintre peliculele în care și-a lăsat amprenta.A cunoscut cele mai intense trăiri în teatru și în film și i-a uimit pe toți cu vocea sa...

Nu există român care să nu fi simțit fiori reci când îl auzea pe regretatul Gheorghe Cozorici recitând „Scrisoarea a III-a“. De altfel, Eminescu i-a fost aproape de suflet mai mult decât alți poeți. Se povesteste cum a recitat timp de trei ore din Eminescu, supărat și rezemat cu piciorul de un gard, la moartea colegului său de generație și prieten apropiat Amza Pellea, uimind întreaga asistență.

S-a impus și a rămas în memoria tuturor prin interpretarea rolurilor de substanță, modelând destinele unor personaje înțelepte, serioase, cu ajutorul cuvintelor. Gheorghe Cozorici, care a umplut scena cu talentul, harul și vocea sa, a fost un partener de nădejde pentru colegii săi, și toți cei care l-au iubit spun acum povești despre el și despre vocea sa unică.''.

Avea un glas sigur, nesovaitor, parca tras cu linie netremurata si care lovea obstacolul auzului nostru intr-o aterizare directa, fara recul. O vibratie scurta, patrunzatoare, o muzica grava, un sunet de instrument sever. Cred ca rostindu-si replicile undeva, intr-o padure adevarata, ar fi preschimbat usor copacii in orga, cerul in clopot si frunzele in miscatoare flacari verzi" spunea Aurel Storin .... S-a stins din viață în ziua de 18 decembrie 1993, la București.

Filme cu Gheorghe Cozorici

Vezi filme

· Moartea unui artist (1991)

· Trenul de aur (1989)

· Stâlpii societății (1988)

· Din prea multa dragoste (1986)

· Vară sentimentală (1986)

· Ciuleandra (1985) - Faranga

· Furtună în Pacific (1985)

· Ziua Z (1985)

· Opus 11 (1984) - Stefan cel Mare

· Un petic de cer (1984)