MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 3 AUGUST 2020 

PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 3 August

RELIGIE ORTODOXĂ 3 August

Sf Cuv Isaachie, Dalmat și Faust; Sf Mironosiță Salomeea; Sf Cuv Teodora din Tesalonic

Despre Sfântul Cuvios Isaachie, care este prăznuit și la 30 mai, știm că a avut îndrăzneala de a merge la Constantinopol în fața împăratului arian Valens (364-378) cerându-i să deschidă biserica ortodocșilor, dacă nu vrea să piară în război. Împăratul nu a dat crezare cuvintelor Sfântului Isaachie, îndepli­nin­du-se astfel prorocia.

Viața Sf Cuv Isachie

După aflarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos şi după domnia marelui Constantin, atunci balaurul cel mult pestriţ şi vrăjmaşul cu multe capete, şi cel de-a pururea urâtor al neamului creştinesc, iar mai ales al lui Hristos, Mântuitorul nostru, şi al sfintei credinţe, a băgat în Biserica lui Dumnezeu o tulburare ca aceasta, prin vicleşugul său cel cu rea meşteşugire: a îndemnat pe păgânul şi nelegiuitul împărat Valent ca să apere şi să lăţească eresul lui Arie.

Deci a ridicat acel împărat prigonire asupra celor dreptcre- dincioşi şi a poruncit ca pe unele sfinte biserici să le închidă, ca să nu se săvârşească în ele obişnuitele jertfe dumnezeieşti, pe altele le-a prefăcut în grajduri de cai, iar pe altele le-a dărâmat până în temelie. Şi s-a lungit acea răutate multă vreme, fiind mare tânguire şi plângere robilor lui Hristos, care se rugau lui Dumnezeu ziua şi noaptea ca să se milostivească spre Sfânta Sa Biserică şi să facă judecată dreaptă şi izbândire asupra împăratului celui nedrept.

În acea vreme era precum a fost în zilele Apostolilor, când împăratul Irod şi-a pus mâinile, ca să facă rău unora ce erau din Biserică. Iar după câţiva ani, Dumnezeu a ridicat cu duhul pe robul Său, monahul Isachie, precum odinioară a ridicat pe Proorocul Daniil, spre apărarea nevinovatei Susana. Acest fericit Isachie a fost mai întâi în pustia răsăritului, urmând Sfântului Prooroc Ilie şi petrecând viaţă asemenea cu îngerii. Şi auzind de prigoana care o făceau arienii asupra Bisericii şi de împăratul care ajuta acelor eretici, i s-a făcut jale foarte pentru aceasta şi, lăsând pustia, a venit în Constantinopol, întărind pe credincioşi în buna credinţă, pentru că era cuvântul lui ca o lumină aprinsă şi duhul lui Dumnezeu se odihnea peste dânsul şi darul cel ceresc îl umbrea pe el.

Deci văzând el necazul ce se făcea credincioşilor de către răucredinciosul împărat şi de către cei de un gând cu el, se ruga lui Dumnezeu, ca din înălţimea scaunului Său cel sfânt, să caute spre cei chinuiţi pe nedrept şi să arate milostivirea Sa spre dânşii, iar mândria făcătorilor de rău să o smerească. Iar Dumnezeu, Cel ce a auzit odinioară pe plăcutul Său, Moise, ce se ruga pentru poporul cel chinuit de Faraon, Acela a auzit şi pe robul Său Isachie şi a ridicat asupra păgânului împărat Valent năvălirea barbarilor, căci în acea vreme, barbarii cei ce petreceau peste Dunăre, adunând putere mare de oaste, au pornit cu război asupra grecilor şi, năvălind cu acea putere, au robit Tracia şi s-au apropiat de Constantinopol. Pentru aceea împăratul Valent a fost nevoit să-şi adune ostaşii săi şi să iasă întru întâmpinarea vrăjmaşilor, dar i s-a întâmplat lui ceea ce i se întâmplase odinioară lui Saul, împăratul lui Israel, cel care era vrăjmaşul lui David, pentru că Saul nu s-a întors de la război, după proorocia Sfântului Samuil, căci a mâniat pe Domnul Dumnezeu.

Deci, ieşind Valent din Constantinopol cu oştile salex fericitul Isachie i-a ieşit în cale şi a strigat cu glas mare, zicând: „împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioşi şi Dumnezeu îţi va îndrepta bine calea înaintea ta". Dar împăratul nu i-a răspuns, ci, defaimându-l ca pe un prost şi fără de minte şi socotindu-i cuvintele întru nimic, s-a dus în calea sa. Iar a doua zi, fericitul stareţ, ieşind iarăşi înaintea împăratului, a grăit către el: „O, împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioşi şi-ţi va fi războiul cu izbândă, pentru că vei birui pe vrăjmaşi şi te vei întoarce sănătos şi cu pace!"

Iar împăratul socotind acele cuvinte ale lui: „Te vei întoarce sănătos şi cu pace...", voia să deschidă bisericile cele închise şi să le dea celor dreptcredincioşi şi a început a se sfătui pentru aceasta cu sfetnicii săi. Insă un voievod oarecare, fiind din credinţa cea rea a arienilor, a sfătuit pe împărat să nu asculte pe monahul acela, ci să-l gonească cu necinste. Deci împăratul a ocărât pe stareţ şi l-a gonit de la el cu batjocură şi cu bătăi şi a plecat mai departe în calea sa.

Iar a treia zi, cuviosul stareţ iar a întâmpinat pe împărat şi apucând de frâu calul pe care era călare împăratul, a început a-l ruga -mai cu osârdie şi a-l sfătui să deschidă bisericile, îngrozindu-l cu răzbunarea lui Dumnezeu, de nu va face ceea ce îi cere. Deci, întâmplându-se acolo o râpă adâncă, cu spini cumpliţi şi cu o baltă de noroi, în care şi o fiară dacă ar fi căzut, nu ar fi putut să mai iasă de acolo, ci s-ar fi afundat cu totul şi ar fi murit, împăratul a poruncit să arunce pe monah în acea râpă, ca să moară acolo, şi s-a dus în calea care era înaintea lui. Iar Sfântul Isachie, fiind aruncat în spini şi în baltă, a fost păzit de dreapta lui Dumnezeu şi a rămas fără de vătămare, pentru că nici spinii nu l-au rănit, nici balta nu l-a înecat, ci a zăcut în mijlocul bălţii, între spini, ca pe un aşternut moale în mijlocul florilor, binecuvântând şi cântând Domnului, până ce, cu porunca lui Dumnezeu, arătându-i-se trei bărbaţi purtători de lumină, l-au ridicat din baltă şi l-au scos întreg şi sănătos din râpa aceea şi, punându-l pe uscat, s-au făcut nevăzuţi.

Atunci Cuviosul Isachie a cunoscut că Domnul a trimis pe îngerii săi să-l scoată din prăpastia aceea şi, căzând în genunchi, a dat mulţumire Mântuitorului său, ca Cel ce are purtare de grijă pentru robii Săi şi nu părăseşte pe cei ce se tem de El şi nădăjduiesc spre ajutorul Lui. Deci, rugându-se mult şi întărindu-se cu Duhul Sfânt, s-a sculat şi, alergând degrabă pe altă cale, a ieşit înaintea împăratului şi a stat înaintea lui. Şi văzându-l împăratul, s-a înspăimântat şi s-a minunat de acea vedere. Atunci sfântul a zis cu îndrăzneală către dânsul: „Tu ai voit să mă omori în spini şi în baltă, iar Domnul m-a păzit viu şi prin sfinţii Săi îngeri m-a scos din acea prăpastie. Deci, o, împărate, ascultă-mă şi deschide bisericile celor dreptcredincioşi, ca să biruieşti pe vrăjmaşi şi să te întorci cu slavă; iar de nu mă vei asculta, apoi nu te vei întoarce de la război, ci vei pieri acolo".

Iar împăratul se minuna de îndrăzneala monahului şi de faţa lui cea luminată, însă nu l-a ascultat, de vreme ce inima lui era împietrită şi dezlipită de Dumnezeu. Deci a dat pe cuviosul la doi boieri, anume Saturnin- şi Victor, cărora le-a poruncit să-l păzească în legături, zicând: „Să-mi ţineţi pe acest stareţ bârfitor până ce mă voi întoarce, ca să-i dau răsplata cea vrednică, pentru îndrăzneala lui cea fără de ruşine".

Iar Cuviosul Isachie, fiind plin de Duhul Sfânt şi umplându-se de mai multă râvnă - ca altădată Sfântul Prooroc Miheia împotriva lui Ahav, împăratul lui Israel - a strigat către Valent, zicând: „Dacă te vei întoarce cu pace, apoi să ştii că nu mi-a grăit mie Domnul. însă îţi zic că vei duce ostaşii la război şi nu vei putea să biruieşti pe vrăjmaşi, ci vei fugi din faţa lor, vei fi prins şi vei fi ars de viu cu foc". Acestea zicând sfântul, a fost dus în legături, iar împăratul a plecat pe cale mânios.

Iar când s-au întâlnit oştile greceşti cu cele barbare şi s-au lovit la război, atunci s-a făcut tăiere mare şi, cu dumnezeiasca voie, barbarii au biruit pe greci, după proorocia Sfântului Isachie. Şi au căzut mulţi de ascuţişul săbiei, iar împăratul Valent a fost rănit şi, neputând să stea împotriva barbarilor, a fugit. Iar barbarii, gonind după el, au tăiat oştile greceşti ca pe nişte mlădiţe şi erau aproape să ajungă şi pe împărat.

Iar împăratul fugind numai cu sfetnicul său, acel voievod arian care îl sfătuise să nu asculte pe Isachie, s-a apropiat de un sat şi, văzând nişte paie, a descălecat de pe cal, fiind obosit, şi s-a ascuns în paiele acelea cu acel sfetnic al său, dar nu s-a ascuns de mâna lui Dumnezeu, Care l-a pedepsit. Căci barbarii care veneau după el, ajungând la satul acela şi înştiinţându-se că nişte greci s-au ascuns în paie, au aprins foc împrejurul lor şi le-au ars. Astfel a pierit cu sunet acel ticălos împărat, împreună cu sfetnicul lui.

Iar după războiul acela, armata grecească care mai rămăsese s-a dus în întâmpinarea lui Graţian, împăratul Romei, care venea în ajutorul grecilor. Şi sosind Graţian, a pus împărat al grecilor pe Teodosie, care a fost numit mare; iar Teodosie, adunând îndată oastea cea risipită, s-a dus asupra barbarilor şi i-a biruit, iar după ce i-a învins, s-a întors cu biruinţă şi a mers la Constantinopol. în acea vreme, îndată după pieirea lui Valent, unii din ostaşi, care au fost risipiţi de barbari, neştiind că împăratul Valent nu mai este între cei vii, au mers la Cuviosul Isachie care era ţinut în legături, zicându-i: „Găteşte-te de răspuns, căci se întoarce împăratul de la război şi te va întreba pe tine şi te va munci!" Sfântul le-a răspuns: „Iată, au trecut şapte zile de când am mirosit putoarea oaselor lui celor arse, pentru că, după proorocia mea, a fost ars cu foc". Şi s-au înfricoşat cei ce au auzit acestea, iar după puţine zile toţi au ştiut de sfârşitul lui Valent. Şi astfel au eliberat pe Sfântul Isachie din legături şi l-au cinstit ca pe un prooroc al lui Dumnezeu.

Iar după ce noul împărat Teodosie a intrat în cetate cu prăznuire, cei doi boieri mai sus zişi, Saturnin şi Victor, i-au spus despre Cuviosul Isachie, despre îndrăzneala şi proorocia lui. Atunci împăratul, minunându-se de un bărbat ca acela, a poruncit ca să-l aducă cu cinste pe cuviosul la sine şi s-a închinat lui, cinstindu-l ca pe un mare plăcut al lui Dumnezeu. Deci împăratul ruga pe sfântul să se roage lui Dumnezeu pentru el şi pentru toată împărăţia lui. Iar Cuviosul Isachie a sfătuit pe împăratul să petreacă în dreapta credinţă şi să întoarcă pacea Bisericii, mângâind pe cei rău chinuiţi. Şi l-a ascultat împăratul şi a făcut toate cele grăite de el, izgonind pe arieni din Constantinopol şi pricinuind bucurie mare credincioşilor. Deci, fericitul Isachie, mulţumind lui Dumnezeu, voia să se ducă în pustie la viaţa sa cea dintâi; dar Saturnin şi Victor au rugat pe cuviosul să nu se despartă de cetatea împărătească, ci să vieţuiască împreună ei, ajutând Bisericii lui Hristos cu rugăciunile şi cu învăţăturile sale. Şi s-a plecat sfântul la rugămintea lor.

Şi făcându-se ceartă între Saturnin şi Victor, pentru că fiecare dintr-înşii voiau ca cuviosul părinte să petreacă în casa lui, fericitul stareţ, cunoscând acea ceartă, a zis către ei: „Fiilor, destul îmi este mie dragostea voastră! Iar de vreme ce aveţi grijă şi dorinţă ca să odihniţi pe a mea smerenie, apoi vă spun că, cine se va grăbi mai întâi să-mi zidească o locuinţă, la acela voi petrece în toate zilele vieţii mele". Deci amândoi au început a se îngriji ca să zidească la ei locaş plăcut omului lui Dumnezeu. Iar Saturnin avea afară din cetate un loc foarte frumos, plăcut spre viaţă monahicească, unde, sârguin- du-se mai degrabă, a pregătit un locaş plăcutului lui Dumnezeu şi s-a sălăşluit acolo Cuviosul Isachie. Apoi şi Victor a zidit un locaş ales pentru Sfântul Isachie, dar era întristat că Saturnin îl întrecuse. Deci, venind la sfântul, îl ruga în genunchi să vină şi în chilia zidită de el, însă cuviosul voia mai mult să petreacă în lăcaşul lui Saturnin, decât în al lui Victor. Cu toate acestea, uneori mergea şi la Victor şi petrecea şi la el câteva zile, netrecând cu vederea rugămintea lui.

Astfel au început a se aduna la cuviosul mulţi din cei ce voiau să se călugărească, încât s-a întemeiat o mănăstire mare din averile acelor iubitori de Dumnezeu bărbaţi, Saturnin şi Victor. Iar Cuviosul Isachie a fost povăţuitor şi egumen al multor monahi şi dascăl folositor oamenilor mireni, aducându-i pe toţi la calea mântuirii, cu cuvântul şi cu pilda vieţii celei îmbunătăţite. El era foarte milostiv cu cei săraci şi, de nu avea vreodată ce să dea celui ce cerea, apoi dezbrăca haina de pe sine şi o dădea. Şi a făcut multe lucruri bune şi plăcute lui Dumnezeu şi, sosind la adânci bătrâneţi, s-a apropiat de fericitul său sfârşit. Şi chemând pe fraţi şi învăţându-i cele de folosul sufletului, le-a pus egumen în locul său pe un bărbat cinstit şi sfânt cu viaţa, pe fericitul Dalmat, de la care mai pe urmă şi locaşul acela s-a numit „Dalmat".

Şi astfel, Cuviosul părintele nostru Isachie, după multe osteneli primite de Dumnezeu, a trecut la veşnica odihnă către Domnul. Şi s-a adunat toată cetatea la îngroparea lui, şi au pus cinstitul lui trup în biserica Sfântului întâiului Mucenic Ştefan. Iar sfântul lui suflet a stat înaintea scaunului Preasfyitei Treimi, în ceata sfinţilor şi cuvioşilor părinţi şi totdeauna roagă împreună cu dânşii pentru noi pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeul nostru, a Cărui slavă este în veci. Amin.

Sfinții Cu­vioși Dalmat, ostaș al îm­pă­ra­tu­lui Teodosie cel Mare (379-395), și Faust, fiul său, pomeniți și ei astăzi, au fost monahi în mănăstirea Cuviosului Isaachie de lângă Constanti­no­pol. Aici au trăit amândoi în post și în rugăciune, ostenindu-se să împlinească pustniceștile îndatoriri. Când Cuviosul Isaachie a ajuns la bătrâ­ne­țe, Dalmat a fost ales egumen al mănă­stirii, aceasta numindu-se astfel, cu timpul, „Mănăstirea lui Dalmat”. Sfântul Dalmat a fost de mare ajutor Sfinților Părinți la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes din 431, când a fost combătut nesto­ria­nis­mul. Și Sfântul Faust a avut o viață sfântă, străbătând cu dumnezeiască râvnă toată scara nevoințelor pustni­cești.

Viața Sf Cuv Dalmat

iaţa cea plăcută lui Dumnezeu a Cuviosului Isachie şi râvna lui cea mare pentru buna credinţă, prin care a mustrat pe răucredinciosul împărat Valent, proorocindu-i pieirea lui, precum şi fericitul sfârşit al acestui cuvios, s-a scris din destul la 30 mai; cel ce voieşte, să citească acolo.

    Iar Cuviosul Dalmat, fiind în viaţă mirenească, a fost mai întâi ostaş în împărăţia lui Teodosie cel Mare şi era foarte cinstit la împăratul. Apoi a defăimat pentru Dumnezeu toate cele lumeşti şi, lăsându-şi femeia şi copiii, a luat cu dânsul numai pe un fiu al său cu numele Faust şi s-a dus la Cuviosul Isachie, care avea mănăstire în cetatea dinaintea Constantinopolului. El a fost tuns de dânsul în rânduiala monahicească împreună cu fiul său şi trăiau amândoi cu dumnezeiască plăcere, bine nevoindu-se în pustniceştile osteneli. Iar după ce Cuviosul Isachie a ajuns la adânci bătrâneţi, când se apropia de sfârşit, a chemat pe fraţi şi, învăţându-i pentru mântuire, le-a pus egumen în locul său pe Cuviosul Dalmat, după al cărui nume mai pe urmă s-a numit şi mănăstirea aceea "a lui Dalmat".

    Fericitul Dalmat a fost hirotonit preot de către Atic, patriarhul Constantinopolului. El atâta postire a arătat, încât petrecea fără hrană până la patruzeci de zile, biruind astfel, prin post şi rugăciune, puterea diavolului. El s-a nevoit încă şi asupra diavolilor celor văzuţi, adică asupra ereticilor nestorieni care huleau pe Preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, şi a fost mare ajutător Sfinţilor Părinţi la al treilea Sinod ecumenic, care s-a ţinut în Efes, în timpul împăratului Teodosie cel Mic. Cuviosul era iubit de împărat şi de sfinţii părinţi care l-au pus arhimandrit în Mănăstirea Dalmatului. Şi plăcând el lui Dumnezeu desăvârşit, s-a mutat la Dânsul întru adânci bătrâneţi. De asemenea şi fiul lui, Cuviosul Faust, străbătând prin toată dumnezeiasca plăcere şi prin toată nevoinţa monahicească şi sfârşind bine alergarea pustnicească, s-a mutat la veşnicele locaşuri şi s-a numărat cu cuvioşii părinţi în viaţa cea fără de moarte.

Sfânta Salomeea Mironosița – 

A fost soția lui Zevedei și mama celor doi Sfinți Apostoli Iacob și Ioan Evanghelistul. Ea a cerut Mântuitorului cinstea ca ei să fie așezați unul de-a dreapta și unul de-a stânga în Împărăția Sa (Matei 20, 20-22). Salomeea nădăjduia, ca mulți iudei de altfel, într-o împărăție pământească a lui Iisus. De abia, mai târziu s-a încredințat de înaltul înțeles al răspunsului primit atunci. Salomeea a fost de față la patimile și răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 27, 56). În dimineața Sfintei Învieri a fost la mormânt împreună cu celelalte mironosițe, cărora li s-a arătat Mântuitorul Hristos. Sfintele mironosițe împreună cu Salomeea au fost prinse și întemnițate împreună cu alți creștini. După aceea au fost urcați într-o corabie și lăsați în mijlocul mării. Corabia a ajuns pe coastele Provencei, în Franța de azi. Mironosițele au răspândit în această parte cuvântul Domnului. Maria lui Cleopa și Salomeea s-au stabilit într-o insulă de la gura Romului, unde au rămas până la moarte.

Sf Cuv Teodora din Tesalonic

Această cuvioasă a fost născută în insula Eghina, din părinţi creştini dreptcredincioşi, Antonie şi Hrisanta, a căror dreaptă credinţă şi faptă bună a fost arătată în acea vreme, când Biserica lui Hristos se tulbura de eresul iconoclasmului, în împărăţia lui Mihail Valvos, de care eres nu numai nu s-a vătămat acea bună doime; ci, ca o lumină în întuneric prin dreapta credinţă a luminat.

Din nişte părinţi ca aceştia fiind născută fericita Teodora, după creşterea sa, a fost dată după bărbat şi a născut o fiică. După aceea, din cauza năvălirii barbarilor, s-a mutat în cetatea Tesalonic, unde, crescând pe fiica sa, a făcut-o mireasa lui Hristos. După ce a murit bărbatul ei, a intrat în mănăstirea de fecioare, la fiica sa şi s-a tuns în rânduiala monahicească. Prin viaţa sa îmbunătăţită, prin pustniceştile nevoinţe şi ostenelile ascultării, atât a plăcut lui Dumnezeu, încât, nu numai în viaţă ci şi după moartea sa, multe minuni a făcut.

Trecând după moartea sa câţiva ani şi murind egumena mănăstirii aceleia, s-a pus trupul ei mort, în mormânt aproape de Sfânta Teodora; şi când s-a descoperit mormântul aceleia, atunci au putut să vadă toţi cei ce erau acolo, o minune mare. Căci Cuvioasa Teodora, după mulţi ani de la sfârşitul său, mişcându-se, ca şi cum ar fi fost vie, a făcut puţin loc egumenei ce se aşeza lângă dânsa, dând locul cel mai larg povăţuitoarei sale, cum şi smerenia sa arătându-şi după moarte; şi toţi văzând acest lucru s-au înspăimântat şi au strigat: „Doamne, miluieşte!”.

Încă şi mir mirositor şi tămăduitor izvora din sfintele ei moaşte şi se făceau tămăduiri multe, prin ungerea cu acel mir: diavolii se izgoneau, orbii vedeau şi toate neputinţele se vindecau, întru slava lui Hristos Dumnezeu. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 3 August

A.  PLĂCINTE, GUSTĂRI

Minipizza

·       2 gogoşari

·       1-2 ardei graşi galbeni

·       100 g tofu

·       2-3 fire ceapă verde

·       2 linguri ulei de măsline

·       2 linguriţe cimbru

·       Mărar

Pentru aluat:

·       200 g margarină

·       300 g făină

·       150 ml apă caldă

·       ¼ linguriţă sare

Din făina proaspăt cernută, apă şi sare se frământă un aluat omogen.

Se întinde din aluat o foaie potrivit de groasă, se unge cu margarină şi se pliază.

Se lasă la rece minimum o oră.

Se întinde din nou foaia.

Cu un pahar se taie cercuri care se aşază într-o foaie neunsă.

Se ung cu ulei de măsline amestecat cu cimbru şi mărar tocat.

Se aşază deasupra câte o rondelă de gogoşar, cubuleţe de ardei gras, tofu şi puţină ceapă.Se coace la cuptor la foc moderat, 20-30 minute.

B.  SALATE

Salată caldă de fasole

·       300 g fasole boabe

·       1 ceapă

·       ½ linguriţă ghimbir

·       1 lingură pastă de ardei

·       2 foi dafin

·       Ulei de măsline

·       Sare

·       Piper

Fasolea înmuiată cu o seară înainte se pune la fiert în apă cu sare şi foi de dafin.

Se căleşte ceapa în ulei.

Se adaugă pasta de ardei.

După ce a dat 2 clocote se pun boabele fierte de fasole bine scurse.

Se lasă pe foc câteva minute.

Se aromatizează cu ghimbirul praf şi se potriveşte de sare şi piper.

Se serveşte cât mai caldă după ce s-au presărat deasupra câteva seminţe de susan.

C.  SOSURI

D.  BORŞURI, SUPE CREME DE LEGUME

Supă cremă de legume cu tarhon

·       3 morcovi

·       1 rădăcină pătrunjel

·       1 ceapă

·       ½ ţelină

·       4 cartofi

·       200 ml suc de roşii

·       2-3 linguri orez

·       1 lingură ulei de măsline

·       1 lingură tarhon

·       Pătrunjel

·       Sare

Legumele tăiate cubuleţe se pun la fiert în apă cu sare.

Când sunt fierte se scot legumele din supă şi aceasta se păstrează.

Se trec legumele prin sită sau se pasează cu blenderul.

Piureul astfel obţinut se subţiază cu supa rămasă de la fierberea legumelor.

Se toarnă sucul de roşii.

Se adaugă orezul şi se lasă la fiert la foc mic.

Când orezul este fiert se potriveşte gustul de sare şi se opreşte focul

Se pune uleiul de măsline.

Se aromatizează cu pătrunjel şi cu tarhon.

E.  MÂNCĂRURI

Sarmale cu orez, soia şi nucă

Ingrediente: Frunze de vie sau de varză, 200 gr orez, 100 gr soia măcinată, 150 gr nucă măcinată, 4 cepe mari, un morcov, piper, sare şi condimente de legume, pastă de tomate, o lingură de zahăr, pătrunjel şi mărar frunze.

Mod de preparare: Se căleşte ceapa tocată mărunt, morcovul apoi orezul şi puţină apă şi se lasă să fiarbă puţin. Se ia de pe foc şi se amestecă toate celelalte ingrediente sare şi piper după gustul fiecaruia. Se fac sărmăluţele se pun într-o oală de preferat de lut (dă o savoare deosebită la toate mâncărurile făcute în acea oală) se acoperă cu apă şi se dau la cuptor. Dacă varza este proaspătă se adaugă o cană de borş sau o jumătate de lămâie stoarsă şi puţină sare. Iese nemaipomenit.

F.  DULCIURI

Chec cu mere

·       6 mere curăţate şi tăiate felii subţiri;

·       1 ½ ceaşcă zahăr;

·       1 ceaşcă ulei;

·       3 ceşti făină;

·       1 linguriţă praf de copt;

·       1 linguriţă bicarbonat;

·       1 linguriţă sare;

·       1 linguriţă scorţişoară;

·       ½ ceaşcă nucă pisată;

·       ½ ceaşcă stafide;

·       1 vanilie;

·       Zahăr pentru pudrat

Se pun merele cu zahărul într-o cratiţă mare la foc mic până ce zahărul se topeşte. Merele nu trebuie să se coacă, doar să se înmoaie.

Se ia cratiţa de pe foc şi se adaugă pe rând o parte din făină, mirodeniile, sarea, nuca şi stafidele.

Se amestecă cu grijă şi se adaugă uleiul şi restul de făină. Compoziţia trebuie să fie groasă.

Se toarnă în tava tapetată cu ulei şi făină şi se coace la foc potrivit 45 – 50 minute.

Când se răceşte bine se pudrează cu mult zahăr


VA URMA