MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI: MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 7 AUGUST 2020

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 7 AUGUST 2020 - PARTEA ÎNTÂI: ISTORIE PE ZILE

ISTORIE PE ZILE 7 August

Evenimente

· 626: Armatele avarilor, slavilor si persilor sasanizi ridica asediul Constantinopolului. Eșecul asediului a salvat Imperiul Bizantinde la colaps și, combinat cu alte victorii obținute de Heraclius în anul precedent și în anul următor, a permis bizaninilor să-și recâștige teritoriile și să pună capăt distructivelor razboaie romano-persane prin aplicarea unui tratat favorabil la frontiere.

· 936: Încoronarea regelui Otto I al Germaniei. Otto I cel Mare (n. 23 noiembrie 912 – d.7 mai 973), a fost duce al saxonilor, rege al germanilor și primul împărat al Sfantului Imperiu Romano-German. (Cu toate că Charlemagne fusese încoronat împărat în 800, imperiul său a fost împărțit între nepoți, și ulterior asasinării lui Berengario în 924, titlul imperial rămasese vacant pentru aproape 40 de ani.)

· 1679: Brigantina Le Griffon, comandata de Rene – Robert Cavelier, cavaler de La Salle, este prima nava europeana care navigheaza pe Marile Lacuri din America de Nord. René – Robert Cavelier, Sieur de La Salle, sau Robert de La Salle (21 noiembrie 1643 – 19 martie 1687), a fost un explorator francez care a explorat regiunea Marilor Lacuri din Statele Unite și Canada, fluviul Mississippi, și Golful Mexic. A descoperit teritoriile situate între valea fluviului St. Lawrence și delta fluviuluiMississippi. La Salle a declarat bazinul râului Mississippi posesiune a Franței.

· 1714: în timpul Marelui Razboi Nordic (1700-1721), în apele golfului Riilahti, la nord de Peninsula Hanko, Finlanda, flota suedeza este invinsa de cea rusa. A fost prima victorie importantă a flotei ruse din istoria sa. Marele Război al Nordului s-a desfășurat la începutul secolului al XVIII-lea (1700-1721). Danemarca, Polonia și Rusia au format o coaliție împotriva Suediei. Regele Carol al XII-lea al Suediei, în vârstă de numai 18 ani, ajunge cu flota în dreptul Copenhagăi, debarcă în forță și obligă orașul să capituleze. Lovită în plin, Danemarca se retrage din coaliție. La rândul său, August al II-lea al Poloniei, după ce cucerește Dunamunde, este învins la porțile Rigăi. Petru I ajunge la Narva, oraș suedez controlat în trecut de Rusia, la 23 septembrie 1700. Rusia e învinsă de către Suedia. În Rusia se întăresc orașele, se reface armata, se construiesc tunuri, corăbii și reface coaliția cu Polonia și cu Danemarca. În 1701 are loc prima victorie a Rusiei la Șeremetievo asupra suedezilor. În 1702, rușii obțin noi victorii în timp ce Carol al XII al Suediei îi învinge pe saxoni și polonezi și intră în Cracovia. La 11 octombrie 1702, fortăreața Noteburg capitulează în fața rușilor, apoi, prima victorie navală a rușilor, capitularea Narvei. Toate aceste victorii se datorează faptului că, grosul trupelor suedeze se afla în Polonia, unde în 1706, Carol al XII-lea silește Dieta de la Varșovia să-l proclame rege pe Stanislaw Leszczynski. Petru rămâne singur în fața regelui Suediei. În 1709, Carol al XII este înfrânt în Bătălia de la Poltava, iar din armata sa cea numeroasă și vitează nu mai rămân decât 24.000 de oameni, în zdrențe și vlăguiți. În iunie 1709, Carol al XII-lea, rănit la piciorul stâng, asistă la atac purtat pe o targă, în timp ce Petru se află peste tot, aleargă, răcnește, împarte ordine, îi îmbărbătează pe unii sau îi ocărăște pe alții. Cele 72 de tunuri rusești nimicesc liniile dușmanului. Carol fuge la Tighina aflată sub ocupație otomană. Bătălia de la Poltava din ziua de 8 iulie S.V. 27 iunie 1709 a reprezentat victoria decisivă a țarului Petru I al Rusiei în fața regelui Carol al XII-lea al Suediei într-una dintre cele mai celebre bătălii ale Marelui Război al Nordului. Ea este considerată a fi începutul declinului Suediei ca mare putere europeană, locul ei ca putere dominantă a Europei de Nord fiind luat de Rusia. Această bătălie a marcat și sfârșitul ambițiilor de independență ale ucrainenilor.

· 1758: Sfîrșitul domniei lui Scarlat Ghica în Moldova. Scarlat Ghica a fost domn al Moldovei de la 2 martie 1757 la 7 august 1758 și al Tarii Romanesti de doua ori: august 1758 - 5 iunie 1761 si 18 august 1765 - 2 decembrie 1766. A fost fiul lui Grigore al II-lea Ghica . Domn fiind, a împănat toate dregătoriile cu greci, ca să-și acopere datoriile făcute pentru câștigarea tronului. A obținut prin firman turcesc reintroducerea văcăritului, pus sub blestem de predecesorul său. A cumpărat apoi tronul Țării Românești, unde și-a continuat sistemul de stoarcere. A făcut și un lucru bun, a alungat o mulțime de negustori turci, care jefuiau fără milă populația. În 1757 era Venerabil al unei loji din Galați. A murit la 2 decembrie 1766 și este înmormântat în biserica Sfântul Spiridon Nou (București).

· 1758: Începutul domniei lui Ioan Teodor Callimachi în Moldova. Ioan Teodor Callimachi sau Călmașul (n. 1690 – d. 1780) a fost domn în Moldova în perioada 7 august 1758 – 11 iunie 1761. A fost boier de origine moldoveană, pe numele său adevărat Călmașul. A fost al doilea fiu al lui Teodor Callimachi. A studiat la Liov și a ajuns mare dragoman la Constantinopol în perioadele 1741 – 1751 și 1752 – 1758; în această calitate i-a împiedicat pe turci să intre în război pentru succesiunea tronului Austriei. Ca domn, nu s-a distins de ceilalți domni fanarioți. După ce a fost înlocuit cu fiul său Grigore Callimachi, s-a retras la Constantinopol, unde a mai trăit 19 ani. Cunoștea limbile latină, turcă, italiană, greacă și franceză. A crescut de tânăr la Lemberg în Polonia, mai târziu Nicolae Mavrocordat îl trimise la fratele său, care era Dragoman al Porții. A fost locțiitor timp de șase ani, până în 1752 când a fost însuși numit mare Dragoman al Porții. A avut două fiice și doi băieți cu soția sa Ralița, născută Hrisoscoleu.

· 1782: George Washington a înființat Insigna de Merit Militar, destinată decorării soldaților răniți pe câmpul de luptă, decorație devenită ulterior Inima Purpurie.

· 1858: Convenția de la Paris (27 – 12 august). Pentru Principatele Române se prevedea un regim parlamentar și censitar și se desființau privilegiile marii boierimi. Convenția de la Paris din 7 sv /19 augustsn 1858 a fost actul care a pus bazele unirii Principatelor Dunărene, în conformitate cu hotărârile Congresului de la Paris din 1856. Datorită unor împrejurări interne și externe nefavorabile, Revoluția de la 1848 din Principatele Române nu a reușit să transpună în viața politică și de stat ideile și principiile constituționale stipulate în programele lor. Tările Române au fost nevoite să accepte hotărârile marilor puteri europene, concretizate sub forma Convenției de la Paris din 1858. Astfel, printr-un act internațional, prin care s-a luat numai parțial în considerare voința poporului român manifestată prin revoluțiile Divanurilor ad-hoc, s-au stabilit norme fundamentale referitoare la situația politico-juridică a Principatelor și reorganizarea lor. Pe baza Convenției de la Paris, care reprezintă de fapt o Constituție venită din afară, se transpunea pentru prima dată în practica noastră constituțională principiul separației puterilor, ele urmând să fie exercitate, în fiecare Principat, de către domn și Adunarea electivă, ambele lucrând și cu participarea unui organ comun, Comisia centrală. Prevederile principale:

- Articolul 1 prevedea unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul”.

- Articolul 2 garanta autonomia Principatelor.

- Articolul 3 prevedea alegerea unor domni (hospodari) separați în cele două principate.

- Articolele 4, 5 și 6 explicau modalitatea de exercitare a puterii executive de către hospodar și cooperarea lor cu adunările elective separate și cu Comisia Centrală de la Focșani.

- Articolul 8 stabilea valoarea tributului datorat Porții și anume 1.500.000 de piaștri pentru Moldova și 2.500.000 de piaștri pentru Valahia.

- Articolele 10 – 14 stipulau modalitatea de alegere a hospodarilor și drepturile și obligațiile lor.

- Articolul 27 stabilea formarea unei „Comisii centrale” la Focșani, formată din câte 8 membri pentru fiecare Principat.

- Articolul 38 stabilea înființarea unei Înalte Curți de Justiție și Casație, comună ambelor Principate, cu sediul la Focșani.

- Articolele 42 – 44 stabileau formarea unei miliții (armate) comune, al cărei comandant urma să fie numit alternativ de către domnitorii celor două Principate.

· 1864: S-a înfiinţat primăria oraşului Bucureşti. Primul primar ales a fost Barbu Vlădoianu, general si om politic român. A ocupat si funcția de ministru al Apărării Naționale. Barbu Vlădoianu (n. 1812 – d. 1876) a fost un general și om politic român. A fost primul primar al Bucureștiului (august 1864 – octombrie 1865) și a ocupat funcția de ministru al Apărării Naționale între 21 februarie 1859 și 3 mai 1859. În timpul primului său mandat ca edil al capitalei, morile de apă de pe râul Dâmbovița au fost desființate și a fost proiectat un sistem de canalizare a râului pentru a împiedica inundațiile constante până la acea dată. Barbu Vlădoianu a organizat primul corp de pietrari, în vederea pietruirii străzilor Bucureștiului. În 1865 a fost înființat, de către primar, Oficiul de stare civilă și a fost semnat contractul de cesiune pentru construirea primei linii de cale ferată de pe teritoriul României: București – Giurgiu. În cel de-al doilea mandat, Vlădoianu a dispus începerea lucrărilor de pavare cu gresie și granit a Podului Mogoșoaia (actuala Calea Victoriei, din 1878). Lucrările au fost finalizate în 1872. Prima linie de tramvai tras de cai („tramcar”) a fost inaugurată în decembrie 1872 și făcea legătura între Gara Târgoviștei (actuala Gară de Nord) și bariera Moșilor. A murit în 1876 și a fost înmormântat la cimitirul Bellu din București. În prezent, o stradă din sectorul 1 al capitalei îi poartă numele.

· 1908: În Willendorf (Austria Inferioară) este descoperită statuia din calcar "Venus din Willendorf". Sculptura este datată în perioada 25.000 î.Hr. și 22 î.Hr. în paleoliticul superior. Venus din Willendorf este o statuetă din calcar din Paleoliticul superior conservată la Muzeul de Istorie Naturală din Viena, Austria. Statueta este realizată din calcar oolitic și colorată cu ocru roșu și măsoară 11 cm înălțime. S-a estimat că a fost sculptată între circa 24.000-22.000 î.Hr. A fost descoperită în 1908 de un lucrător Johann Veran sau Josef Veram în timpul escavărilor conduse de arheologii Josef Szombathy, Hugo Obermaier și Josef Bayer într-un sit paleolitic în apropiere de Willendorf, un oraș din Austria. Calcarul din care a fost sculptată nu se găsește în zonă, de aceea concluzia a fost că statueta a fost adusă din altă parte. În prezent se găsește la Naturhistorisches Museum din Viena.

1908: În Willendorf (Austria Inferioară) este descoperită statuia din calcar "Venus din Willendorf". Sculptura este datată în perioada 25.000 î.Hr. și 22 î.Hr. în Paleoliticul superior.

· 1914 - Armata germană ocupă oraşul Liege, în timpul primului război mondial

· 1922: Acțiunea grevistă a muncitorilor de la Fabrica de vagoane Astra din Arad.

· 1930: Ultimul linsaj confirmat al unor negril în Statele Unite ale Americii de Nord intamplat în localitatea Marion din statul Indiana . Sunt ucisi doi bărbaţi.

· 1940: A fost încheiat acordul dintre Churchill și De Gaulle privind organizarea Forțelor Franceze Libere.

· 1940: Al Doilea Război Mondial: Alsacia-Lorena este anexată de al Treilea Reich.

· 1942: A început Bătălia de la Guadalcanal, prima ofensivă militară americană a celui de Al Doilea Război Mondial impoiriva fortelor militare japoneze, în Insulele Solomon. Bătălia de la Guadalcanal, nume de cod Operation Watchtower (Operațiunea Turnul de Veghe) în cadrul forțelor aliate, s-a desfășurat între 7 august 1942 și 9 februarie 1943 în zona Insulei Guadalcanal și a făcut parte din teatrul de operațiuni din Pacific al Celui de Al Doilea Război mondial. Această campanie militară a fost aprig disputată pe uscat, pe mare și în aer și a fost prima ofensivă majoră lansată de forțele aliate împotriva Imperiului Japonez. La 7 august 1942, forțele aliate, predominant americane, au inițiat debarcări pe insulele Guadalcanal, Tulagi, și Florida (Nggela Sule) din Insulele Solomon cu scopul de a împiedica utilizarea lor de japonezi ca baze pentru a amenința rutele de aprovizionare dintre SUA, Australia și Noua Zeelandă. Aliații intenționau să utilizeze Guadalcanal și Tulagi ca baze ale unei campanii de a ocupa sau neutraliza marea bază japoneză de la Rabaul de pe New Britain. Aliații au depășit numeric pe japonezi, care ocupaseră insulele din mai 1942 și au capturat Tulagi și Florida, precum și un aerodrom (ulterior denumit Henderson Field) care era în construcție pe Guadalcanal. Surprinși de ofensiva aliată, japonezii au efectuat între august și noiembrie 1942 câteva tentative de a recupera Henderson Field. Trei bătălii terestre majore, cinci mari bătălii navale, și bătălii aeriene continue și aproape zilnice au culminat cu Bătălia Navală de la Guadalcanal de la începutul lunii noiembrie 1942, în care s-a făcut ultima tentativă japoneză eșuată de a debarca suficienți soldați pentru a reocupa Henderson Field. În decembrie 1942, japonezii au renunțat să mai încerce să recâștige Guadalcanal și au evacuat restul forțelor la 7 februarie 1943. Campania de la Guadalcanal a fost o victorie strategică importantă a forțelor aliate împotriva japonezilor pe teatrul din Pacific. Japonezii ajunseseră la apogeul cuceririlor lor în Pacific, iar Guadalcanal a reprezentat trecerea Aliaților de la operațiunile defensive la o ofensivă strategică pe acest teatru de operațiuni, ofensivă ce a avut ca rezultat capitularea Japoniei la sfârșitul războiului.

· 1943: Al Doilea Război Mondial: A început Bătălia de la Smolensk, ofensivă de primă mărime a Armatei Roșii în Rusia de vest finalizată în octombrie cu o victorie decisivă sovietică. A doua bătălie de la Smolensk (7 august 1943 – 2 octombrie 1943), cunoscută și ca Operațiunea Suvorov, a fost o ofensivă de primă mărime a Armatei Roșii în Rusia de vest în timpul celui de-al doilea război mondial. Declanșată aproape simultan cu bătălia de pe Nipru, ofensiva de la Smolensk a durat două luni și a fost condusă de generalii Andrei Eremenko și Vasili Sokolovski. Obiectivul operațiunii a fost curățarea elementelor germane din regiunile orașelor Smolensk și Briansk. Smolenskul era sub ocupația germană din timpul primei bătălii din regiunea orașului din 1941. În ciuda unei defensive germane foarte bine puse la punct, Armata Roșie a fost capabilă să execute câteva străpungeri, eliberând orașele importante precum Smolesk și Roslavl. După aceasta, sovieticii au început lupta pentru eliberarea Belarusului. După încheierea operației ofensive se poate trage concluzia că înaintarea sovietică a fost relativ modestă și cu un ritm scăzut, în principal datorită rezistenței puternice foarte ridicate. Operațiunea a fost divizată în trei etape: 7 – 20 august, 21 august – 6 septembrie și 7 septembrie – 2 octombrie. Deși a jucat un rol militar important, operațiunea Suvorov de eliberare a Smolenskului a fost importantă și pentru efectul avut asupra bătăliei de pe Nipru. S-a estimat că aproximativ 55 de divizii germane au fost destinate apărării și contracarării ofensivei de la Smolensk, divizii care ar fi fost de mare ajutor în lupta împotriva tentativei sovietice de forțare a râului Nipru, care se desfășura mai la sud. În cursul acestei operațiuni, Armata Roșie a alungat definitiv forțele germane de pe podul terestru a Smoleskului, care era din punct de vedere istoric cea mai importantă poartă de intrare pentru orice atac spre Moscova.

· 1956: Are loc un tragic accident la Cali, in Columbia. Un convoi militar care transporta combustibil, muniție și explozibil a sarit in aer în plin centrul orașului. S-au înregistrat 1200 de victime.

· 1960: Proclamarea independenței Coastei de Fildeș (Cote d'Ivoire). Republica Coasta de Fildeș, oficial numită Republica Côte d’Ivoire (după numele colonial din limba franceză) este o țară din Africa de Vest, deasemenea cunoscută sub numele, mai rar, de Eburnia. Se învecinează cu Liberia, Guineea, Mali, Burkina Faso, Ghana și are ieșire la Oceanul Atlantic în Golful Guineei.

· 1970: A avut loc prima competiţie de şah pe calculator.

· 1970: La Iași s-a inaugurat "Casa Dosoftei", care adăpostește secția de literatură veche a Muzeului Literaturii din Iași. Casa Dosoftei, numită și Casa cu arcade, este o clădire veche din municipiul Iași, construită în secolul al XVIII-lea. Este situată în centrul orașului, pe str. Anastasie Panu nr. 69, în preajma vechii Curți Domnești, între Palatul Culturii și Biserica „Sf. Neculai Domnesc”. Casa – tiparniță a mitropolitului Dosoftei a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași, din anul 2004.

· 1997: "Ziua întîi" a reformei structurale în România. Într-o conferință de presă, premierul Victor Ciorbea a prezentat o listă cu 17 societăți comerciale care trebuiau închise începând de a doua zi, ceea ce nu s-a întâmplat.

· 1998: Atentatele cu bombe de la ambasadele americane din Nairobi (Kenya) și Dar es Salaam (Tanzania). 257 de persoane (din care 12 americani) și-au pierdut viața în atentate, revendicate de "Armata islamică pentru eliberarea locurilor sfinte".

· 1999: A inceput al doilea razboi din Cecenia intre armata rusa si luptatorii pentru independenta acestei tari.

· 2000 - Semnarea de către PNŢCD, UFD şi FER a protocolului de înfiinţare a unei noi alianţe politice de centru-dreapta, Convenţia Democrată Română 2000.

· 2001 - O explozie produsă dimineaţă, în jurul orei 3.00, în Mina Vulcan, s-a soldat cu moartea a 13 mineri şi rănirea altor doi

· 2005: Un grup de spărgători din Brazilia au săpat un tunel lung de 78 de metri spre Banca Centrală din Fortaleza. Au extras de acolo cinci containere pline cu bancnote de câte 50 de reali, cu o valoare estimată de 70 de milioane de dolari. Hoții au reușit să păcălească sistemele de alarmă și senzorii băncii, rămânând nedescoperiți până în dimineața zilei de luni, 8 august, atunci când s-a redeschis banca. Bancnotele furate cântăreau circa 3.500 de kilograme şi ar fi necesitat o perioadă de timp şi un efort considerabile pentru a fi mutate. Pe 22 octombrie, a fost descoperit cadavrul presupusului cap al operaţiunii, Luis Fernando Ribeiro, de 26 de ani, pe un drum izolat de lângă Camaducaia, la 320 km de Rio de Janeiro. Bărbatul a fost îmuşcat în mod repetat şi avea urme de la cătuşe pe încheieturi. Alţi cinci bărbaţi au fost arestaţi pe 28 septembrie, având în posesie 5,4 milioane de dolari din banii furaţi şi recunoscând că au ajutat la săparea tunelului. Până acum, autorităţile au recuperat aproximativ sapte milioane de dolari, dar restul de 63 de milioane a rămas nedetectat.

· 2008: Georgia a lansat o ofensivă militară împotriva Osetiei de Sud, pentru a contracara o presupusă invazie rusească, declanșând Războiul din Osetia de Sud din 2008. Războiul dintre Rusia și Georgia din 2008 reprezintă un conflict armat între Georgia, pe de-o parte, și Federația Rusă pe cealaltă parte. Războiul a început în august 2008 ca urmare a unei operațiuni militare lansate de către forțele georgiene contra regimului separatist oset. Pe data de 8 august Rusia a trimis forțe în sprijinul osetilor. În urma acestui război Osetia de Sud a fost recunoscută ca entitate statală de Federația Rusă, Georgia la rîndul ei pierzînd de facto controlul asupra acestei regiuni.

2008: Războiul din Osetia de Sud - tanc rusesc în Osetia de Sud.

Nașteri

· 317: S-a nascut imparatul roman Constantius al II-lea; (d. 3 noiembrie 361). A fost cel de-al doilea fiu al lui Constantin cel Mare si al Faustei si împărat roman intre anii 337 si 361.
După moartea lui Constant (350), Constanțiu organizează o campanie împotriva uzurpatorului Flavius Magnus Magnentius pe care il înfrângânge în bătăliile de la Mursa ( 351) și Mons Seleuci (353), devenind împărat al întregului Imperiu Roman. A murit la Tarsos, în Cilicia, în drum spre Occident, unde trupele din Gallia îl proclamaseră împărat pe Iulian Apostatul.

· 943: Edgar Pașnicul, rege al Angliei (d. 975)

· 1560: Elisabeta Báthory, căsătorită Nádasdy, (în maghiară Báthory Erzsébet, în slovacă Alžbeta Bátoriová-Nádasdy , în poloneză Elżbieta Batory), (n. 7 august 1560, Nyírbátor – d. 21 august 1614, Csejte, azi Čachtice, Slovacia), a fost o contesă maghiară din familia Báthory, cunoscută pentru infamiile comise prin torturarea și uciderea a câtorva sute de fete.

Castelul Csejte din Slovacia

Elizabeta Báthory s-a născut în 1560 sau 1561 la Nyírbátor în Ungaria și și-a petrecut copilăria la castelul din Nagyecsed. Tatăl ei a fost George Báthory, fratele lui Andrei Báthory, care a fost voievod al Transilvaniei, iar mama sa a fost Anna Báthory (1539–1570), fiica lui Ștefan Báthory de Șimleu, un alt voievod al Transilvaniei. Prin mama sa, Elisabeta era verișoară cu nobilul maghiar Ștefan Báthory, rege al Poloniei și principe al Transilvaniei.

Elisabeta a fost logodită cu Ferenc Nadasdy, la vârsta de 11 ani, conform unui acord politic între cercurile arstocrației. La vârsta de 13 ani, Elisabeta a rămas însărcinată cu László Bende, un funcționar de la castelul Sárvár. Deși nu avea vârsta de 18 ani, Ferenc l-a pedepsit sever pe funcționar: l-a castrat apoi l-a aruncat unei haite de câini. Elisabeta a fost mutată la un alt castel unde a născut în 1574, în secret, o fiică pe nume Anastasia Báthory. Ferenc s-a asigurat că fiica va rămâne un secret și a acceptat să se căsătorească cu Elisabeta pe 8 mai 1575. După căsătorie, Elisabeta s-a mutat la castelul Sárvár unde și-a petrecut timpul mai mult singură în timp ce soțul ei studia la Viena.

În 1578, Ferenc a devenit comandantul șef al trupelor maghiare. În timpul Războiului Lung (1593-1606) Elisabeta a fost însărcinată cu apărarea proprietăților soțului ei.

În jurul anului 1585, Elisabea a dat naștere altei fete, Ana (care avea să fie soția lui Miklós Zrinyi VI) iar mai târziu unei alte fete, Katalin, unui fiu György, o altă fiică, Orsolya și altor trei băieți: Pál (1593/1597-1633/1650 - tatăl lui Ferenc Nádasdy II), András (1598–1603) și Miklós (soțul Zsuzsanna Zrinyi). Toți copiii ei au fost îngrijiți de guvernante, așa cum fusese crescută și Elisabeta.

Soțul Elisabetei a murit în anul 1604, la vârsta de 48 de ani, din cauza unei boli necunoscute sau a unei răni din război. Cei doi au fost căsătoriți timp de 29 de ani.

Între anii 1602 și 1604, pastorul luteran István Magyari s-a plâns aristocraților, atât în public cât și la curtea din Viena, de comportamentul contesei. Deși autorităților maghiare le-a luat ceva timp până să acționeze, în anul 1610, regele Matia al II-lea l-a desemnat pe György Thurzó, palatinul Ungariei, să investigheze cazul. Thurzó a ordonat notarilor să colecteze probe iar la sfârșitul anului 1610, notarii au reușit să colecteze peste 300 de mărturii. Au fost chestionați preoți, nobili, personalul castelului Sárvár, cât și oameni obișnuiți.

Potrivit mărturiilor, multe dintre victimele contesei au fost fete adolescente ale țăranilor locali, care au fost atrase la Csejte ca sclave, promițându-le o ofertă de muncă bine plătită. Mai târziu, Elisabeta începuse să omoare fiicele din mica nobilime care fuseseră trimise de părinții lor pentru a învața eticheta curții. Conform mărturiilor, au avut loc și răpiri. Atrocitățile descrise de martori includeau bătăile grave, arsurile, mutilările mâinilor, mușcarea cărnii de pe față, mâini și alte părți ale corpului, înghețarea sau moartea prin înfometare.

Unii martori au numit rude ale contesei care i-au căzut drept victime. Alții au declarat că au văzut urme de tortură pe cadavre. Cu toate acestea, doi martori, Benedikt Deseo și Jakob Szilvassy, au declarat cum au văzut-o cu ochii lor pe contesă torturând și asasinând tinerele servitoare. Conform mărturiei celor doi, Elisabeta a torturat și omorat victimele sale, nu numai în castelul Csejte dar și pe proprietățile sale din Sarvar, Németkeresztúr, Bratislava și Viena. Martorii au numit câteva persoane care îi furnizau tinerele fete, contesei.

Numărul exact al femeilor torturate și ucise de Elisabeta este necunoscut, deși se crede că ar fi în jur de 650, între anii 1585 și 1610.

László Nagy a susținut că Elisabeta a fost victima unei conspirații care părea să fie de natură politică.

Thurzó a continuat dezbaterile cu fiul contesei, Paul și cu alți doi dintre fiii ei. Un proces și o execuție ar fi cauzat un scandal public și o rușine pentru familia nobilă și influentă (care conducea Transilvania la acea vreme), astfel, Thurzó împreună cu fii contesei au plănuit ca Elisabeta să dispară o vreme la o mănăstire de călugărițe apoi au convenit să fie arestată la domiciliu. Regele Matia al II-lea a solicitat ca Elisabeta să fie condamnată la moarte.

Pe 30 decembrie 1610, Thurzó a arestat-o pe contesă și pe patru dintre slujitorii ei, care au fost acuzați de complicitate: Dorotya Semtész, Ilona Jó, Katarína Benická, și János Újváry ("Ibis" sau Fickó). Oamenii lui Thurzó i-au raportat că în momentul arestării, aceștia au găsit o fată moartă și o alta aproape moartă în temnițele castelului.

Regele Matia i-a cerut lui Thurzó să o aducă în fața instanței în timp ce alți doi notari au fost trimiși pentru a colecta probe suplimentare. Thurzó a reușit să-l convingă pe rege că un astfel de act ar afecta negativ nobilimea. Prin urmare, procesul a fost amânat pe o perioadă nedefinită.

Complicii contesei au fost aduși în fața instanței de judecată. Procesul a început pe 2 ianuarie 1611 la Bicse, prezidat de Judecătorul Regal al Cuții Supreme, Theodosious Syrmiensis de Szulo și alți 20 de judecători asociați. Elisabeta nu s-a prezentat la proces.

În timpul judecății, zeci de martori și supraviețuitori au depus mărtuie împotriva ei. Pe lângă mărturii, Curtea a examinat cadavrele care au fost găsite ca probe.

80 de inculpați au fost găsiți vinovați și acuzați de crimă. Trei dintre inculpați - Semtész, Jó și Ficko - au fost condamnați la moarte. Sentințele au fost efectuate imediat iar înainte de arderea pe rug, lui Semtész și Jó le-au fost smulse degetele cu clești fierbinți, în timp ce Ficko, care era considerat mai puțin vinovat, a fost decapitat iar trupul său a fost ars alături de cei doi.

În urma judecății, o spânzurătoare roșie a fost ridicată în apropierea castelului pentru a arăta publicului că justiția și-a făcut datoria.

Elisabeta nu a fost supusă niciodată unui proces, însă familia ei a închis-o pe viață în castelul Čachtice. Aceasta a fost zidită într-un turn îngust fără ferestre, doar cu câteva găuri care îi asigurau mâncarea și aerul necesar pentru a o ține în viață. Contesa a fost întemnițată timp de 4 ani, până la moartea sa. La 24 august 1614, Elisabeta a fost găsită moartă de către un paznic. De vreme ce în camera sa au fost găsite platouri cu mâncare care fuseseră neatinse, data exactă a morții sale nu a putut fi pronunțată. A fost înmormântată în cimitirul bisericii Csejte, dar din cauza vacarumului sătenilor care strigau tigroaica din Csejte, aceasta a fost mutată în cimitirul de lângă locul ei de naștere din Ecsed, în cripta familiei Báthory.

Elisabeta Báthory

Contesă

Date personale
Născută	7 august 1560 Nyírbátor, Regatul Ungariei
Decedată	21 august 1614 (54 ani, 14 zile) Csejte, Regatul Ungariei
Înmormântată	5 noiembrie 1614
Părinți	George Báthori[] Anna Báthory[]
Frați și surori	István Báthori[*]
Căsătorită cu	Ferenc Nádasdy
Copii	Paul Andrei Anna Ursula Caterina
Cetățenie	Regatul Ungariei
Ocupație	criminal în serie[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Countess[*]
Familie nobiliară	Casa Báthory

· 1751: Wilhelmina a Prusiei, născută Frederika Sophia Wilhelmina, (7 august 1751 – 9 iunie 1820), a fost soția lui Willem al V-lea, Prinț de Orange și de facto lider al partidului dinastic și contra revoluției în Țările de Jos. A fost fiica Prințului Augustus William al Prusiei și a Ducesei Luise de Brunswick-Wolfenbüttel.

Portret ecvestru al Wilhelminei de Tethart Philipp Christian Haag, Rijksmuseum din Amsterdam.

La 4 octombrie 1767, la Berlin, Wilhelmina s-a căsătorit cu Willem al V-lea, Prinț de Orange, ultimul Stadtholder al Provinciilor Unite. Un an mai târziu l-a primit la Het Loo pe Frederic cel Mare al Prusiei. Wilhelmina a fost o persoană foarte mândră și foarte ambițioasă din punct de vedere politic. Ea și-a dominat soțul și a influențat politica de stat.

Ea a fost profund implicată în conflictele politice revoluționare din Țările de Jos din 1781 și nu doar un susținător și un partener, ci puterea din spatele partidului soțul său. Ea a fost recunoscută deschis ca adevăratul conducător al partidului dinastic și adepții lui au încurajat-o sa ia rolul de lider. Wilhelmina a ținut o vastă corespondență cu puterile străine și a folosit susținătorii străini pentru a influența politica externă olandeză. În 1785, soțul ei a fost forțat să părăsească Haag și i s-a cerut să semneze abdicarea. Soția sa l-a convins să nu semneze.

În 1786, familia s-a mutat la Nijmegen. Când a izbucnit revoluția în Țările de Jos și Willem și-a mutat curtea la Guelders, ea a încercat să se întoarcă în capitala Haga în 1787; la 28 iunie ea a fost oprită, a așteptaat la Goejanverwellesluis o decizie, iar la sfârșitul zilei a fost trimisă înapoi la Willem în Nijmegen. Ea și fratele ei Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei care domnea de mai puțin de un an s-au simțit insultați și regele Prusiei a invadat Provinciile Unite la 13 septembrie 1787. Mulți rebeli au fost obligați să fugă în Franța și Willem a revenit la putere însă a acționt ca un vasal al Prusiei.

În 1790, Wilhelmina și Willem al V-lea au căsătorit-o pe fiica lor Frederika cu prințul moștenitor de Brunswick, un apropiat al regilor Prusiei și Angliei al cărui tată era autorul "Manifestului de la Brunswick". În 1791 fiul lor cel mare, Prințul Willem, s-a căsătorit cu verișoara sa prusacă Wilhelmine a Prusiei (1774-1837).

În 1795, patrioții au revenit în țară cu sprijinul Franței iar Willem s-a refugiat la aliatul și vărul său George al III-lea al Regatului Unit. Cuplul a trăit alternativ la Kew (Londra), Nassau și Braunschweig, unde Willem a și murit.

Când Wilhelmina și fiica ei au rămas amândouă văduve în 1806, au locuit împreună în diferite locuri din Confederația Rinului. Fiul ei s-a întors în țară în 1813 și în cele din urmă a devenit regele Willem I al Țărilor de Jos în 1814. Wilhelmina și fiica ei s-au întors în Țările de Jos în 1814. Ea l-a primit la Haarlem pe Țarul Alexandru în 1815.

Prințesa Wilhelmina

Portret de Johann Friedrich August Tischbein, 1789

Date personale
Născută	7 august 1751 Berlin
Decedată	9 iunie 1820 (68 de ani) Het Loo
Înmormântată	Nieuwe Kerk
Părinți	Prințul Augustus Wilhelm al Prusiei Luise Amalie de Braunschweig-Wolfenbüttel
Frați și surori	Prințul Henric al Prusiei Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei
Căsătorită cu	Willem al V-lea, Prinț de Orange
Copii	Frederika, Prințesă de Brunswick Willem I al Țărilor de Jos Prințul Willem
Cetățenie	Germania Țările de Jos
Ocupație	pastellist[] desenatoare[] pictoriță
Apartenență nobiliară
Titluri	prințesă
Familie nobiliară	Hohenzollern
Ducesă de Orania
Domnie	4 octombrie 1767 - 9 aprilie 1806 (38 ani, 187 zile)

· 1779 - S-a născut Carl Ritter, om de ştiinţă german, considerat fondatorul geografiei moderne (m.28.09.1859).

· 1783: Prințesa Amelia (7 august 1783 – 2 noiembrie 1810) a fost membră a familie regale britanice.

Prințesele Mary, Sofia și Amelia, pictură de John Singleton Copley, 1785.

Prințesa Amelia s-a născut la 7 august 1783, la Royal Lodge, Windsor. A fost cel mai mic copil al regelui George al III-lea al Regatului Unit și a reginei Charlotte de Mecklenburg-Strelitz din cei 15 copii.

Are reputația de a fi fost preferata tatălui ei, pe care a numit-o "Emily," și a fost singura dintre cei 15 frați ai ei care s-a născut la Windsor. S-a născut după moartea timpurie a doi frați mai mari: Prințul Octavius și Prințul Alfred; era cu 21 de ani mai mică decât fratele cel mare, George.

Amelia a fost botezată la Palatul St James de John Moore, arhipiscop de Canterbury, la 18 septembrie 1783. Nașii ei au fost: Prințul de Wales (fratele ei cel mare), Prințesa Regală (sora ei cea mare) și Prințesa Augusta Sophia (a doua soră).^[1] Când Amelia avea o lună, sora sa cea mare îi scria fratelui ei William: "Mica noastră soră este, fără excepție, unul dintre cei mai frumoși copii pe care i-am văzut vreodată."

De la o vârstă fragedă, Amelia a fost conștientă de rangul ei. Când actrița Sarah Siddons și-a exprimat dorința să sărute frumosul copil, Amelia "a întins micuța mână pentru a fi sărutată, atât de devreme a învățat lecția despre reglitate." Amelia și-a petrecut timpul împreună cu surorile sale mai mari Prințesa Mary și Prințesa Sofia locuind în diferite reședințe regale. De la început, cele trei mici prințese nu au primit tot atâta atenție cât au primit surorile mai mari și au petrecut mult timp departe de rege și regină, comunicând cu ei în special prin scrisori.

Amelia avea numai cinci ani când tatăl ei a suferit primul său atac de nebunie și niciodată nu a experimentat atmosfera apropiată de familie cum s-a întâmplat cu surorile mai mari în primii ani.

Amelia și surorile ei, Charlotte, Augusta Sophia, Elizabeth, Mary și Sophia erau supra-protejate și izolate, ceea ce a restricționat pețitorii eligibili de vârsta lor.

În 1803 Amelia s-a îndrăgostit de Charles FitzRoy, un ofițer britanic cu 21 de ani mai mare decât ea și fiu al lui Charles FitzRoy, Baron Southampton. Regina a aflat de aventură de la servitori însă a închis ochii. A sperat că această discreție va preveni ca regele să descopere legătura iar șocul să-i aducă un nou acces de boală psihică la care era din ce în ce mai predispus.

Amelia știa că nu se putea căsători legal cu FitzRoy ca urmare a prevederilor din Actul Regal de Căsătorie din 1772 adoptat de Parlament (cel puțin până la vârsta de 25 de ani avea nevoie de permisiunea Consiliului de Coroană).

Prințesa Amelia a Regatului Unit

Date personale
Născută	7 august 1783 Royal Lodge, Windsor
Decedată	2 noiembrie 1810 (27 de ani) Augusta Lodge, Windsor
Înmormântată	13 noiembrie 1810 Castelul Windsor
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	George al III-lea al Regatului Unit Charlotte de Mecklenburg-Strelitz
Frați și surori	George al IV-lea al Regatului Unit William al IV-lea al Regatului Unit Prințul Eduard, Duce de Kent și Strathearn Ernest Augustus I de Hanovra Prince Octavius of Great Britain[] Frederick, Duce de York Prince Alfred of Great Britain[] Adolphus, Duce de Cambridge Augustus Frederick, Duce de Sussex Prințesa Elisabeta a Regatului Unit Prințesa Mary, Ducesă de Gloucester și Edinburgh Prințesa Augusta Sofia a Regatului Unit Prințesa Sofia a Regatului Unit Charlotte a Marii Britanii
Cetățenie	Regatul Marii Britanii Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	British princess[*]
Familie nobiliară	Casa de Hanovra

* 1808: Kajetan Wincenty Kielisiński (n. 7 august 1808, Mieronice, Kielce - d. 2 ianuarie 1849, Kórnik) a fost un desenator, grafician și bibliotecar de origine poloneză.

În anii 1829-1830 a studiat geodezia și arhitectura la Universitatea din Varșovia, învățând, în același timp, desenul și litografia de la Jan Feliks Piwarski. În anii 1834-1839 s-a aflat la Medyka, unde a fost custode al colecțiilor lui Józef Gwalbert Pawlikowski. A lucrat ca bibliotecar al lui Tytus Działyński. A luat parte la insurecția din Wielkopolska (1848).

A desenat peisaje, vederi ale monumentelor, a ilustrat viața în mediul rural și cel urban.

* 1819: Ioan Emanoil Florescu (n. 7 august 1819, Râmnicu Vâlcea — d. 10 mai 1893, Paris) a fost un general și om politic român (între altele, prim-ministru al României în două guverne provizorii, pentru perioade scurte, între 17 aprilie și 6 mai 1876 și între 2 martie și 29 decembrie 1891).

După terminarea liceului la București, Florescu a studiat la școala militară Saint-Cyr de la Paris. În războiul din Crimeea din 1854, a servit în armata rusă cu gradul de colonel. În cariera sa politică, Florescu a fost unul din conducătorii Partidului Conservator. A fost consilier militar atât al Domnului Alexandru Ioan Cuza, cât și a succesorului acestuia, Regele Carol I al României, Florescu fiind în același timp militarul care a construit Armata Română timp de optsprezece ani înainte de Războiul de independență

După absolvirea Colegiului „Sf. Sava” din București (1833), a intrat în oastea Țării Românești ca iuncăr. A obținut gradul de sublocotenent în 1836, an în care a fost trimis la studii militare în Paris. Reîntors în țară, a fost încadrat în funcția de aghiotant al domnitorului Gheorghe Bibescu(1842–1848). După Unirea Principatelor Române, domnitorul Alexandru Ioan Cuza i-a încredințat funcțiile de ministru de război (28 noiembrie 1859 – 27 mai 1860, 30 septembrie 1862 – 11 octombrie 1863) și de șef al Statului Major General. La 1 ianuarie 1860, a fost avansat la gradul de general de brigadă.

În calitate de șef al Statului Major General și de ministru de război, a avut, alături de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, un rol decisiv în opera de unificare și de modernizare a oștirii române. Astfel, sub mandatul său s-au realizat:

contopirea școlilor militare de la Iași și București (1861)
înființarea Arsenalului Armatei (1861); unificarea regulamentelor de recrutare, a Codului penal militar și a reglementărilor serviciului de garnizoană
elaborarea și aplicarea Legii puterii armate (1864)
elaborarea reglementărilor cu privire la funcționarea Statului Major General al Armatei României
unificarea ministerelor de război și a administrației militare din Moldova și Muntenia
înființarea celor trei comandamente (București, Craiova și Iași)
elaborarea regulamentelor cavaleriei și de manevră
întrunirea „taberei de la Florești” și efectuarea primelor manevre de anvergură ale Armatei române.

De asemenea, a contribuit la inițierea contactelor politico-militare secrete care aveau scopul să pregătească eliberarea, pe calea luptei armate, a Transilvaniei de sub ocupația habsburgică.

Generalul Ioan Emanoil Florescu

În 1866, principele Carol I i-a încredințat lui Florescu funcția de ministru de război (1871–1876). La 8 aprilie 1873, acesta a fost avansat la gradul de general de divizie. Grație contribuției sale au fost efectuate modificările din Legea de organizare a puterii armate (1874), s-au cristalizat noile structuri de stat major, artileria de câmp a fost dotată cu tunuri Krupp din oțel, numărul unităților de geniu a crescut, s-a înființat herghelia de la Nucet, a fost redactat și promulgat Codul justiției militare.

Un merit semnificativ are și opera teoretică redactată de Florescu. Printre lucrările sale se numără „Teoria dării la semn“, „Studii și pregătiri militare“, „Fortificațiunile“. Cu doi ani înainte de a muri (1891), a prezidat câteva luni guvernul României. Numele său este menționat printre cele ale fondatorilor Societății Literare și ai Ateneului Român.

Ioan Emanoil Florescu

Date personale
Născut	1819^[1] Râmnicu Vâlcea, Țara Românească
Decedat	22 mai 1893 (74 de ani) București, România
Frați și surori	Alexandru Emanoil Florescu
Cetățenie	România
Ocupație	politician personal militar[*]
Șef al Statului Major General al Armatei Române
În funcție 21 aprilie 1864 – 1 mai 1866
În funcție 30 mai 1860 – 30 august 1860
Precedat de	Istratie Sămășescu
Prim-ministru al României
Președinte al Senatului României
Membru al Camerei Deputaților a României

Partid politic	PNL
Alma mater	Școala Specială Militară de la Saint-Cyr

* 1846: Franz Carl Paul Telge (n. 7 august 1846, Berlin^[1] - d. 5 iunie 1909 Berlin^[2]) a fost un artizan și bijutier german, furnizor al familiei regale din România (regele Carol I și Regina Maria a României).

A confecționat ordine și medalii și obiecte de aur pentru marea nobilime, dar și reproduceri după obiecte preistorice de aur găsite. Din 1883 a fost membru la „Societății berlineze de antropologie, etnologie și istorie veche” (Berliner Gesellschaft für Anthropologie, Ethnologie und Urgeschichte)^[3] iar din 1894 a devenit membru de onoare al „Societății de antropologie și istoriografie din Niederlausitz” (Niederlausitzer Gesellschaft für Anthropologie und Altertumskunde).^[4] În plus, a fost și membru al Societății „Brandenburgia” și vicepreședinte al „Asociației profesionale a aurarilor din Berlin” (Berliner Goldschmiede-Innung).^[5]

La 21 ianuarie 1877 s-a căsătorit cu Lina Telge

Paul Telge în 1885

Casa lui Paul Telge de pe Holzgartenstraße 8 din Berlin

Bomboniera de Paul Telge

· 1848 - S-a născut Ieronim G. Bariţiu, publicist şi traducător (m.06.03.1899).

· 1862: Victoria de Baden (7 august 1862 – 4 aprilie 1930) a fost regină a Suediei ca soție a regelui Gustaf al V-lea al Suediei.

Prințesa Victoria și Prințul Gustaf al Suediei, 1890.

Prințesa Victoria s-a căsătorit la Karlsruhe la 20 septembrie 1881cu Prințul Moștenitor al Suediei și Norvegiei, fiul regelui Oscar al II-lea al Suediei și Norvegiei și al reginei Sofia de Nassau. Împăratul și împărăteasa Germaniei au fost prezenți la nuntă iar căsătoria a fost aranjată ca semn că Suedia aparține sferei Germane în Europa.^[3]

Căsătoria a fost populară în Suedia unde prințesa ea era numită "Prințesa Vasa",^[4] datorită descendenței sale din vechea dinastie Vasa. La 1 februarie 1882, Victoria și Gustaf au vizitat Oslo. Căsătoria a fost aranjată de familiile lor și nu a fost una fericită. În 1890-1891 cuplul a călătorit în Egipt pentru a-și repara relația însă n-au reușit, se presupune că din cauza interesului Victoriei pentru unul din curteni.^[5] După 1889, relația personală dintre Victoria și Gustaf a fost terminată, în parte din cauza presupusei bisexualități a lui Gustaf.^[6]

După nașterea primului copil, în 1883, a suferit de depresie și adesea și-a petrecut iernile în străinătate. În jurul anului 1888, călătoriile ei în străinătate au făcut-o nepopulară și era descrisă ca fiind arogantă.^[7] În 1889, s-a îmbolnăvit de pneumonie iar medicii i-au recomandat formal să-și petreacă iarna într-un climat mai bând. A avut conflicte cu socrii ei în legătură cu cheltuielile mari din străinătate. A dezaprobat puternic căsătoria dintre cumnatul ei, Prințul Oscar, și doamna ei de onoare, Ebba Munck af Fulkila în 1888.^[8]

A fost descrisă ca fiind talentată din punct de vedere artistic. A fost fotograf amator, pictor și sculptor. În călătoriile sale din Egipt și Italia a fotografiat și pictat mult și a experimentat diverse tehnici de fotografiere ridicând munca ei la un grad înalt de calitate fotografică. De asemenea, era o excelentă pianistă și de exemplu putea cânta complet Inelul Nibelungilor de Wagner fără note. A avut o bună educație muzicală iar în adolescență, la curte, întorcea foile cu note pentru Franz Liszt. Compozitorii ei preferați erau Schubert și Beethoven. De asemenea, a fost descrisă ca fiind un călăreț plin de măiestrie.

Regina Victoria.

Victoria a devenit regină a Suediei după decesul socrului ei la 8 decembrie 1907. Ca regină, era prezentă în Suedia numai în timpul verilor însă ea încă domnia curtea.^[9]Victoria a aranjat căsătoria dintre fiul ei William și Maria Pavlova a Rusiei în 1908.^[9]A fost devotată muncii de caritate atât în Suedia cât și în Germania și Italia.

Regina Victoria a avut o influență politică substanțială asupra soțului ei, care adesea a fost considerat pro-german. În 1908, Victoria a făcut o vizită oficială cu Gustaf la Berlin, unde a fost numită colonel prusac; era descrisă ca fiind strictă și militantă și că avea inimă de soldat prusac.^[10] Era foarte strictă cu disciplina și dacă vreunul dintre membrii ai gărzii palatului uitau s-o salute, în general erau puși sub arest.^[6]

A fost profund conservatoare în punctele ei de vedere și ofensată de disoluția uniunii suedezo-norvegiene (1905), de victoriile din alegerile electorale ale radicalilor, socialiștilor și liberalilor iar când fiul ei a fost temporar regent în 1912, l-a sfătuit în scrisori din Italia să nu fie prea intim cu guvernul ales.^[11]

Femei beduin în Egipt, 1890, fotografie făcută de Victoria a Suediei.

Regina Victoria a pierdut mare parte din popularitate în Suedia pentru atitudinea sa pro-germană. În timpul Primului Război Mondial a dat un cadou personal fiecărui suedez voluntar pentru forțele germane.^[6] A menținut un contact strâns cu împăratul german, pe care îl vizita adesea în timpul războiului.^[12] A fondat "Drottningens centralkomittée" ("Comitetul Central al Reginei") pentru echipament de apărare. Ofensată de victoria social-democraților din alegerile electorale din 1917 a încercat să-i împiedice să facă parte din guvern.^[13]

Influența politică a Victoriei s-a bazat pe poziția puternică a rudelor ei, împăratul german, și când a fost detronat în 1918-1919, ea și-a pierdut orice influență politică în Suedia.^[13]

Regina Victoria a avut o sănătate precară; a fost tratată cu mercur și medicamente în timpul sarcinilor sale dificile - posibila cauză a condiției sale cronice. Din 1892 până la moarte, Axel Munthe a fost medicul ei personal și i-a recomandat din motive de sănătate să-și petreacă iarna în insula italiană Capri. În timp ce inițial a ezitat, în toamna anului 1901 a călătorit la Capri; de atunci, cu excepția Primului Război Mondial, și-a petrecut câteva luni pe an la Capri. După o perioadă a decis să aibă propria reședință aici numită Casa Caprile. În anii 1950, la douăzeci de ani după decesul său, proprietatea a deveni hotel.

Regina a fost la reședința lui Munthe, vila San Michele, unde în cele mai multe dimineți făcea plimbări în jurul insulei împreună cu Munthe. De asemenea, Munthe și regina au aranjat concerte la San Michele, unde regina cânta la pian. Ei împărțeau și dragostea față de animale; este cunoscut sprijinul pe care regina l-a acordat lui Munthe pentru ca Muntele Barbarossa să devină un sanctuar al păsărilor. Au existat zvonuri că regina și Munthe sunt amanți însă acest lucru nu s-a confirmat.

Regina Victoria a petrecut mult timp în străinătate din motive de sănătate deoarece clima Suediei nu era considerată bună pentru ea iar în timpul ultimilor ei ani ca regină a fost rareori prezentă în Suedia: a participat la o vizită oficială în Norrlandîn 1921, o vizită la Dalarna în 1924 și în Finlanda în 1925. Vizita din Finlanda a fost ultima apariție publică a reginei; deși ea a mai vizitat Suedia în 1928 de ziua de naștere a soțului ei, nu s-a mai arătat publicului.Apoi, a părăsit Suedia pentru Italia pentru totdeauna. A murit doi ani mai târziu, la 4 aprilie 1930 la vila Svezia din Roma la vârsta de 67 de ani.

Victoria de Baden

Regină a Suediei

Date personale
Nume la naștere	Sophie Marie Viktoria
Născută	7 august 1862 Karlsruhe
Decedată	4 aprilie 1930 (67 de ani) Roma, Italia
Înmormântată	Riddarholm Church[*]^[1]^[2]
Părinți	Frederic I, Mare Duce de Baden Prințesa Louise a Prusiei
Frați și surori	Frederic al II-lea, Mare Duce de Baden Lodewijk Willem van Baden[*]
Căsătorită cu	Gustaf al V-lea al Suediei
Copii	Gustav VI Adolf Prințul Vilhelm, Duce de Södermanland Prințul Erik, Duce de Västmanland
Cetățenie	Germania Suedia
Religie	luteranism
Ocupație	regină[*] scriitoare
Apartenență nobiliară
Titluri	HM Regină a Suediei HRH Prințesă Moștenitoare a Suediei HRH Prințesă Moștenitoare a Suediei și Norvegiei HGDH Prințesa Viktoria de Baden
Familie nobiliară	Casa de Bernadotte Casa de Zähringen
Domnie
Domnie	8 septembrie 1907 – 4 aprilie 1930

· 1867: Emil Nolde (n. 7 august 1867 în Nolde, Nordschleswig - d. 13 aprilie1956 în Seebüll, Nordfriesland), născut Hans Emil Hansen, a fost un pictor expresionist german. Nolde este unul din marii acuareliști și un maestru al culorilor printre artiștii secolului XX.

Originar dintr-o familie de țărani, Emil Hansen se naște la 7 august 1867 în satul Nolde, situat în apropirea graniței cu Danemarca. La vârsta de 17 ani, se înscrie la Școala de Arte Aplicate din Flensburg, pe care o frecventează până în anul 1888. Va începe apoi să lucreze în divrse fabrici de mobile din München, Karlsruhe și Berlin, unde învață să sculpteze în lemn. În anul 1891, devine profesor pentru desen ornamental și industrial la școala de pe lângă Muzeul de Artă Decorativă din St. Gallen (Elveția). Excursiile la munte reprezintă sursa de inspirație pentru o serie de acuarele, multiplicate sub formă de cărți poștale. Grație sumelor de bani obținuți din vânzarea lor, reușește în 1898 să plece la München și urmează școala particulară de pictură din Dachau condusă de Adolf Hölzels, după ce îi fusese respinsă înscrierea în Academia de Arte Frumoase. În anul 1899, merge la Paris și frecventează cursurile Academiei Julian. Anul următor pleacă în Danemarca, unde deschide un atelier în Copenhaga. Aici cunoaște pe tânara actriță Ada Vilstrup, cu care se căsătorete în anul 1902. În același an se stabileșe în Berlin și adoptă numele Nolde, după satul său natal.

În anul 1906 aderă la gruparea „Die Brücke", la invitația pictorului Karl Schmidt-Rottluft, și începe să expună cu membrii acestui grup la Dresda. În acest timp, pictura sa se caracterizează printr-o tematică câmpenească sau florală și prin vioiciunea culorilor. Nolde rămâne însă un solitar, trăind când în Berlin, când pe insula Alsen din Marea Baltică. După un an părăsește grupul „Die Brücke" și intră în legătură cu membrii grupului „Neue Sezession” din Berlin, iar mai apoi cu „Der Blaue Reiter”. Temele tablourilor sale evoluează, el abordează subiecte religioase, folosind aceiași tehnică a culorilor pure (de ex.: Das Leben Christi, 1911-1912, în 9 tablouri de altar).

Nolden petrece multe ore în Muzeul de Etnografie din Berlin, desenând sculpturile și măștile culturilor primitive. În anul 1913, va participa la o expediție în insulele din oceanul Pacific, unde realizează numeroase schițe și acuarele. La întoarcere își cumpără o fermă pe malul râului Wiedau, în regiunea Schleswig, care după război va aparține Danemarcei.

În 1926 cumpără un teren de partea germană a graniței în apropiere de Neukirchen (Wiedingharde), pe care îl denumește Seebüll, și construiește o casă care îi va servi ca locuință și, în același timp, ca atelier împreună cu o sală de expunere a tablourilor („Bildersaal”). „Haus Seebüll" este în prezent un muzeu (Fundația „Ada și Emil Nolde”), unde anual se organizează o expoziție retrospectivă cu operele lui Emil Nolde.

Cu toate că simpatizează cu național-socialismul, va cădea în disgrație - ca de altfel toți ceilalți artiști expresioniști - operele sale sunt expuse în expoziția „Arta degenerată”. În 1937, peste o mie din lucrările sale sunt scoase din muzeele germane, autoritățile interzicându-i să mai picteze. În această perioadă realizează pe ascuns o serie de acuarele, pe care le denumește „tablourile mele ne-pictate”.

După 1945, Emil Nolde obține numeroase distincții și onoruri. Pictează peste o sută de tablouri în ulei și numeroase acuarele. Participă la documenta I (1955), operele lui sunt expuse apoi postum la documenta II (1959) și documenta III în anul 1964 la Kassel.

Emil Nolde moare în ziua de 13 aprilie 1956 în Seebüll.

În picturile sale - ca și în gravurile colorate și în acuarele - se afirmă un temperament puternic, cu tensiuni spirituale și vitale ce se exaltă până când iau forma unor dramatice confruntări. Culorile, așezate în straturi dense, contrastează violent, prin alăturarea pe suprafețe întunecate, sau prin prezența șocantă a unor tonuri foarte vii. În portrete, dar mai ales în peisaje, atmosfera nocturnă, tenebroasă, definește expresionismul tipic pentru spațiul nordic (Peisaj cu mlaștine, 1916; Barcă de pescuit, 1946). Uneori sentimentul este al unor cataclisme iminente, și nu întâmplător unele tablouri tratează motive biblice, apocaliptice. Pictorul simplifică trăsăturile personajelor, reduce la esențial elementele unui peisaj, păstrează lumina în formele ei pure în reprezentarea florilor.

Emil Nolde

Date personale

Nume la naștere	Hans Emil Hansen
Născut	7 august 1867 Nolde, Nordschleswig
Decedat	13 aprilie 1956 (89 de ani) Seebüll, Nordfriesland
Înmormântat	Schleswig-Holstein
Naționalitate	german
Cetățenie	Germania Danemarca
Ocupație	pictor litograf[] gravor[]
Activitate
Domeniu artistic	Pictură
Studii	Academia Julian
Pregătire	Academia de Arte Frumoase din München
Mișcare artistică	expresionism, acuarelism

* 1867: Arthur Pierot (n. 7 august 1867 la Strépy-Bracquegnies^[1], Belgia – d. 12 ianuarie 1938), a fost un astronom, selenograf și educator belgian

Arthur Pierot a fost profesor la colegiul episcopal din Binche în 1889. În continuare, el a plecat în Congo Belgian, unde a rămas 20 de ani. În cursul acestei perioade, el a fondat mai multe școli în această țară africană francofonă.

Pasionat de astronomie, Arthur Pirot a fost un astronom experimentat care poseda un telescop cu o cupolă situată la ultimul etaj al casei sale din Strépy-Bracquegnies. Din 1925 până în 1934, el a paricipat cu articole la revista belgiană de astronomie « Ciel et Terre ». A redactat peste 35 de articole cu crochiuri de studii selenografice. În 1928, el a creat cercul astronomic de la Bracquegnies. Arthur Pierot a colaborat cu astronomii și selenografii Gabriel Delmotte, Félix Chemla Lamèch și Maurice Darney^[3].

Arthur Pierot a decedat, pe neașteptate, la 12 ianuarie 1938, în localitatea sa natală.

* 1868: Sir Granville Bantock (7 august 1868 – 16 octombrie 1946) a fost un compozitorenglez de muzică clasică.

Granville Bantock

Date personale
Granville Bantock
Granville Bantock
Născut	7 august 1868^[1]^[2]^[3]^[4]^[5] Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Decedat	6 octombrie 1946 (78 de ani) Londra, Regatul Unit
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	compozitor coregraf[*] dirijor
Activitate
Alma mater	Universitatea din Birmingham Royal Academy of Music[*]
Organizație	Universitatea din Birmingham

· 1876: S-a născut Mata Hari, dansatoare olandeză, spioană în serviciul Germaniei în timpul Primului Război Mondial (d. 1917). Mata Hari (Margaretha Geertruida Zelle) (* 7 august 1876 – †15 octombrie 1917), născută în Leeuwarden, căsătorită cu un ofițer olandez de origine engleză, Campbell MacLeord, la vârsta de 18 ani. După divorțul celor doi s-a făcut cunoscută în Europa fiind o dansatoare, curtezană și spioană în serviciul Germaniei în timpul primului război mondial. A fost condamnată și executată de către un pluton de execuție francez, în 15 octombrie 1917, pentru spionaj. Plutonul era alcătuit din 12 soldați. Mata Hari și-a dat haina de piele jos de pe ea în fata plutonului înainte să fie executată. A spionat pentru Franța, iar după aceea pentru Germania.

· 1881 - S-a născut compozitorul George Enescu. Strălucit reprezentant al muzicii româneşti, a fost membru corespondent la Academie des Beaux - Arts din Paris (1929), al Academiei “Santa Cecilia” din Roma (1931), al Institutului francez din Paris (1936), al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Praga (1937); la 12 august 1948 a devenit membru onorific al Academiei Române. Creaţia sa muzicală cuprinde lucrări pentru orchestră (Poema Română, Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră”, cele două Rapsodii Române, cinci simfonii, Uvertura pentru concert, Uvertura triumfală, concerte pentru pian şi orchestră), muzică de cameră, piese instrumentale, piese vocale cu acompaniament de pian, muzică corală, muzică vocal - simfonică (cantatele “La vission de Saul”, “L'Aurore”), opera “Oedip”. Lucrările sale au fost distinse cu prestigioase premii internaţionale (Premiul de compoziţie Pleyel din Paris - 1903, Premiul discului, oferit de revista “Candide” din Paris - 1933 (n. 7/19) (m.4.05.1955, Paris).

* 1884: Billie Burke (n. 7 august 1884, Washington, D.C. - d. 14 mai 1970, Los Angeles, California) a fost o actriță americană. În 1938 a fost nominalizată la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul Emiliei Kilbourne din Merrily We Live.

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Filme mute

Filme cu sonor

A Bill of Divorcement (1932)
Christopher Strong (1933)
Dinner at Eight (1933)
Only Yesterday (1933)
Where Sinners Meet (1934)
Finishing School (1934)
We're Rich Again (1934)
Forsaking All Others (1934)
Society Doctor (1935)
After Office Hours (1935)
Becky Sharp (1935)
Doubting Thomas (1935)
She Couldn't Take It (1935)
A Feather in Her Hat (1935)
Splendor (1935)
My American Wife (1936)
Piccadilly Jim (1936)
Craig's Wife (1936)
Parnell (1937)
Topper (1937)
The Bride Wore Red (1937)
Navy Blue and Gold (1937)
Everybody Sing (1938)
Merrily We Live (1938)
The Young in Heart (1938)
Topper Takes a Trip (1939)
Zenobia (1939)
Bridal Suite (1939)
The Wizard of Oz (1939)
Eternally Yours (1939)
Remember? (1939)
The Ghost Comes Home (1940)
Irene (1940)
The Captain Is a Lady (1940)
Dulcy (1940)
Hullabaloo (1940)
And One Was Beautiful (1940)
The Wild Man of Borneo (1941)
Topper Returns (1941)
One Night in Lisbon (1941)
The Man Who Came to Dinner (1942)
What's Cookin'? (1942)
In This Our Life (1942)
They All Kissed the Bride (1942)
Girl Trouble (1942)
Hi Diddle Diddle (1943)
So's Your Uncle (1943)
You're a Lucky Fellow, Mr. Smith (1943)
Gildersleeve on Broadway (1943)
The Laramie Trail (1944)
Swing Out, Sister (1945)
The Cheaters (1945)
Breakfast in Hollywood (1946)
The Bachelor's Daughters (1946)
Billie Gets Her Man (1948)
The Barkleys of Broadway (1949)
Father of the Bride (1950)
Father's Little Dividend (1951)
Three Husbands (1951)
Small Town Girl (1953)
The Young Philadelphians (1959)
Sergeant Rutledge (1960)
Pepe (1960)

Radio[modificare | modificare sursă]

Burke la începuturile carierei sale

The Ziegfeld Follies of the Air – 1932
Doubting Thomas - 1935
Good News of 1939 – 1938
The Rudy Vallee Hour – 1939
The Gulf Screen Guild Theater – 1939
The Rudy Vallee Sealtest Show – 1940–41
The Pepsodent Show – 1941
The Billie Burke Show – 1943–1946
Duffy's Tavern – 1944
The Sealtest Village Store – 1944
Mail Call – 1944
The Charlie McCarthy Show – 1944–47
Tribute to Ethel Barrymore – 1945
The Rudy Vallee Show – 1945
Show Stoppers – 1946
The Danny Kaye Show – 1946
WOR 25th Anniversary – 1947
Your Movietown Radio Theatre – 1948
The Eddie Cantor Pabst Blue Ribbon Show – 1948
Family Theater – 1948–52
This Is Show Business – CBS-TV, 1949
The Martin and Lewis Show – 1949
The Bill Stern Colgate Sports Newsreel – 1949
Stagestruck – 1954
Biography in Sound – 1955–56

Broadway[modificare | modificare sursă]

Burke în revista Vanity Fair' din februarie 1920 ' într-un portret de Adolf de Meyer

My Wife – 1907
Love Watches – 1908
Mrs. Dot – 1910
Suzanne – 1910
The Philosopher in the Apple Orchard – 1911
The Runaway – 1911
The Amazons – 1913
The Land of Promise – 1913
Jerry – 1914
The Rescuing Angel – 1917
A Marriage of Convenience – 1918
Caesar's Wife – 1919
The Intimiate Strangers – 1921
Rose Briar – 1922
Annie Dear – 1924
The Marquise – 1927
The Happy Husband – 1928
Family Affairs – 1929
The Truth Game – 1930
Ziegfeld Follies of 1934 – 1934
Ziegfeld Follies of 1936 – 1936
This Rock – 1943
Ziegfeld Follies of 1943 – 1943
Mrs. January and Mr. X – 1944

Billie Burke

Date personale
Născută	7 august 1884^[1]^[2]^[3]^[4] Washington, SUA
Decedată	14 mai 1970 (85 de ani)^[5]^[1]^[2]^[3]^[4] Los Angeles, SUA
Înmormântată	Cimitirul Kensico[*]
Cauza decesului	boala Alzheimer
Părinți	William Ethelbert 'Billy' Burke[]^[6] Blanche Beatty[]^[6]
Căsătorită cu	Florenz Ziegfeld[*] (1914–1932)
Copii	Patricia Ziegfeld Stephenson[*]
Cetățenie	SUA
Ocupație	actriță de film actriță de teatru[] actriță de televiziune[] prezentator de radio[*] actriță

· 1887 - S-a născut Marc Chagall, pictor, scenograf şi ilustrator de carte francez. A realizat decoraţia plafonului Operei din Paris, la comanda lui André Malraux (m.28.03.1985).

· 1889: Léon Nicolas Brillouin, fizician francez (d. 1969)
* 1902: Rudolf Hermann Eisenmenger (n. 7 august 1902, Simeria, județulHunedoara - d. 3 noiembrie 1994, Viena) a fost un artist plastic austriac, care a lucrat preponderent ca pictor de șevalet, dar și ca pictor muralist. Originar din Simeria, s-a mutat în tinerețe la Viena, unde a locuit (cu intermitențe) până la moarte.

Exemplu de pictură murală a lui Rudolf Hermann Eisenmenger, aflată în Viena, la adresa Wohnhausanlage Justgasse 6–14; denumirea picturii este Glückliche Menschen in neuen Häusern(în română, Oameni fericiți în case noi)

Pictorul și profesorul Eisenmenger făcea parte din germanii numiți [șvabii dunăreni din Transilvania. S-a născut în Simeria (numită și Piskitelep), care până în 1918 a fost parte a Austro-Ungariei, după care a revenit României Mari. Între 1918 și 1921 a avut cetățenie română, iar după emigrarea în Austria a avut cetățenie austriacă (din 1922) și apoi și cetățenie germană, după 1938.

În anul 1936 a câștigat o medalie de argint în competițiile artistice ale Jocurilor Olimpice din 1936 de la Berlin pentru lucrarea "Läufer vor dem Ziel" ("Alergători pe linia de sosire").

Rudolf Eisenmenger este, de asemenea, cunoscut pentru pictura murală „Întoarcerea acasă a Austriei”, care indică, în totală obediență față de propaganda nazistă (după celebra anexare a Austriei din 12 martie 1938, cunoscută în istorie ca Anschluß Österreichs sau doar Anschluß), glorioasa întoarcere a Austriei la Imperiu German al celui de-al Treilea Reich.

„Glorioasa” pictura murală este, în același timp, și o pictură monumentală, întrucât cele două părți ale sale au ambele șapte metri lățime. A fost expusă publicului german în 1941, la Muenchen, la Marea expoziție de artă germană (în germană, Große Deutsche Kunstausstellung sau GDK), care glorifica nazismul cum doar societățle totalitare o fac.

Mult mai târziu, în 1955, după o decizie extrem de controversată, aceluiași Eisenmenger i s-a conferit dreptul să împodobească masiva cortină a Wiener Statsoper cu o pictură monumentală.^[1]

Este înmormântat la cimitirul de Kalksburger Friedhof din Viena.

Date personale
Rudolf Eisenmenger
Născut	7 august 1902^[1]^[2] Simeria, România
Decedat	3 noiembrie 1994 (92 de ani)^[1] Viena, Austria^[3]
Cetățenie	Austria
Ocupație	pictor
Activitate
Partid politic	Partidul Nazist
Premii	Ordinul de Merit al Republicii Austria în grad de Comandor de Argint[*

* 1903: Louis Seymour Bazett Leakey (7 august 1903 – 1 octombrie 1972) a fost un antropolog, arheolog, paleoantropolog și paleontolog kenian, de origine britanică, ale cărui contribuții, descoperiri, teze și promovări de noi talente la teza evoluției umane, având ca „leagăn al omenirii” Africa, au fost esențiale. Munca sa s-a bazat pe numeroase descoperiri de strămoși ai omului, mai ales în zona celebrului Olduvai Gorge, dar și în alte situri, mai mult sau mai puțin cunoscute.

A fost acompaniat, pentru o bună parte din viața sa profesională și personală de a doua soție a sa, Mary Leakey, de asemenea o paleantropoloagă și arheoloagă. Oricum, drumurile lor profesionale, personale și relaționale s-au despărțit în 1968, când Louis a refuzat (mai ales pe motive de apartheid) un titlu doctoral onorific atribuit de Universitatea Witwatersrand din Johannesburg, dar Mary l-a acceptat.^[3]

Stabilind o teză și un program de demonstrat al paleoantropologiei moderne, Louis Leakey a fost nu numai un deschizător de drumuri, dar și motiv de inspirație pentru viitoare generații de arheologi, paleontologi și primatologi, dar și un puternic susținător al tinerilor cercetători dornici de a studia primatele în mediul lor natural. Mai mulți membri ai familiei sale au devenit oameni de știință proeminenți în domeniile conexe menționate

Louis Leakey
Louis Leakey examinând cranii descoperite în situl Olduvai Gorge

· 1904: S-a nascut Ralph J. Bunche, diplomat, fondatorul Uniunii Natiunilor, laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe anul 1950, pentru rolul jucat in medierea conflictului din Palestina; (d. 1971). A fost prima persoana de culoare onorata cu acest premiu prestigios.

· 1906: Philip Johnson (n. 8 iulie 1906, Cleveland, SUA^] – d. 25 ianuarie 2005, New Canaan[*], SUA) a fost un arhitect, autor, istoric al artei, director de muzeu american.

S-a născut în Cleveland, Ohio. A studiat arhitectura și a făcut apoi un master în istoria arhitecturii la Universitatea Harvard. După ce și-a terminat studiile, Johnson a acceptat postul de director al departamentului de arhitectură al Muzeului de Arta Modernă din New York, care tocmai fusese înființată.

În anii următori s-a dedicat mai multor activități,în afară de arhitectură. A fost critic, autor, istoric și director de muzeu, până în cele din urmă, la vârsta de 36 ani, s-a concentrat asupra arhitecturii și a desenat prima sa clădire. Începând de atunci cariera lui a fost una ascendentă.

Sony Building

În 1967 s-a asociat cu John Burgee,asociere ce a durat 20 de ani. În acest timp, ambii arhitecți au realizat un număr foarte mare de proiecte.

Johnson a organizat primele vizite arhitectonice ale lui Ludwig Mies van der Rohe, și a lui Le Corbusier, când aceștia au călătorit în Statele Unite ale Americii. Cu Mies a avut o relație strânsă și a colaborat mai târziu cu el la proiectarea și construcția faimoasei clădiri Seagram în New York.

Johnson a fost distins de către Institutul American al Arhitecților cu Medalia de aur, și în 1979 a primit primul Premiu Pritzker, cel mai râvnit premiu în arhitectură.

Începând cu 1989 Johnson s-a retras din viața publică. Și-a dedicat timpul mai ales proiectelor proprii, chiar dacă a rămas consilier al vechiului birou. Unul dintre ultimele proiecte a fost o nouă școală de Belle Arte în statul Pennsylvania.

Lucrarea cea mai faimoasă a lui Johnson este probabil Casa de sticlă (The Glass House), din New Canaan, Connecticut. Este o clădire cu structură metalică foarte delicată care nu împiedică vederea. Toți pereții sunt în întregime din sticlă, fac din casă o clădire transparentă, permițând vederea dintr-un colț în altul, din exteriorul clădirii. Johnson a proiectat casa pentru sine și în același timp ca teză de doctorat pentru absolvirea sa. De atunci Johnson a locuit mereu în ea, de aceea se cheamă și Casa Johnson.

New York State Theater

Lucrări reprezentative:

Crystal Cathedral

Turnul International Place (Boston)
Turnul Tycon (Vienna, Virginia)
Turnul Momentum (Dallas, Texas)
Turnul NCNB (Houston)
Turnul PPG (Pittsburgh)
Turnul United Bank (Denver)
Turnul Bank of Amerika (Houston)
Clădirea Penzoil Place (Houston
Sediul principal al AT&T (Nueva York)
Centrul Național de Arte Dramatice (Bombay, India)
Centrul Century (South Bend, Indiana)
Grădinile cu apă (Fort Worth, Texas)
Centrul Cívic (Peoria, Illinois)
Centrul Cultural al Condad de Dade (Miami)
Catedrala din Cristal (Garden Grove, California)
Muzeul de Arte Neuberger (Suny)
Restaurant Four Seasons in cladirea Seagram (New York)
Teatrul de stat din New York in Lincoln Center (New York)
Rascacielos|Torres Poarta Europei (Madrid, Spania)

Date personale
Philip Johnson

Nume la naștere	Philip Cortelyou Johnson
Născut	8 iulie 1906^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10] Cleveland, SUA^[11]^[12]
Decedat	25 ianuarie 2005 (98 de ani)^[13]^[1]^[2]^[3]^[14]^[4]^[5]^[6]^[7]^[9]^[10] New Canaan[*], SUA^[2]
Naționalitate	Statele Unite ale Americii
Cetățenie	SUA
Ocupație	arhitect istoric de artă
Activitate
Alma Mater	Harvard Graduate School of Design[*] Universitatea Harvard
Clădiri semnificative	The Glass House Crystal Cathedral, Garden Grove, California
Design semnificativ	The Glass House (1949)

· 1907: S-a nascut Ion Zamfirescu, personalitate a culturii romane, istoric de teatru („Istoria universala a teatrului”, „Teatrul european in secolului european in secolul luminilor”) (m. 31.12.2001).

· 1910: Theodor Cosma, dirijor originar din România (d. 2011)

* 1912: Victor Predescu (7 august 1912, Ploiești - 27 decembrie 1984, București) a fost un reputat dirijor și instrumentist român. Este fratele mai mare a lui Nicușor Predescu.

S-a născut într-o familie de lăutari vestiți din zona Ploieștiului, tatăl său, Nicolae Predescu, fiind violonist și șef de orchestră. Sub directa lui îndrumare, fiul a început să învețe vioara de timpuriu, iar mai apoi contrabasul

Cum toți marii lăutari din orașul „Aurului Negru” s-au specializat la Conservatorul din București, tânărul muzician s-a înscris la clasa profesorului George Enacovici, iar examenul de absolvență a constat în executarea Concertului nr. 2 pentru vioară și orchestră de Henryk Wieniawski, acompaniat la pian de Theodor Rogalski.^[2]

Dirijorul și violonistul Victor Predescu în perioada maturității artistice.

Urmează câțiva ani în Orchestra Simfonică a Armatei sub bagheta lui Egizio Massini și Alfred Mendelsohn. Format în diverse orchestre de café-concert în București și în stațiunile balneare, Victor Predescu a început să-și facă un nume de șef de orchestră. Alăturându-și câteva nume celebre ca naistul Fănică Luca sau precum cântărețele Mia Braia și Rodica Bujor, Victor Predescu evoluează ca șef de orchestră la Terasa Cercului Militar din București și la restaurantele „Athenee Palace”, „Dorul Ancuței” și „Terasa Colonadelor”. A cântat și la Curtea Regală în 1940, împreună cu Jean Moscopol.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, împreună cu pianistul Mișu Ionescu-Năsoi cântă prin spitalele de răniți, trecând la muzica populară, spre care se îndreaptă, cu pași hotărâți, după război.^[2] El participă, astfel, la concertul aniversar închinat împlinirii a 40 de ani de activitate a lui Grigoraș Dinicu, în calitate de dirijor al Orchestrei „Barbu Lăutaru”. Împreună cu Nicu Stănescu se afirmă repede în viața artistică a capitalei cu acest ansamblu, apoi în 1950 trece la noul Ansamblu „Ciocârlia”, cu care pleacă, chiar în acest an, în turneu în Ungaria.^[3]

Principala lui preocupare a fost constituirea unui bogat și autentic repertoriu și a unui colectiv de mare valoare artistică. Vechea orchestră „Ciocârlia” s-a mărit cu 60 de persoane. Au sosit cei mai bun soliști din țară, precum violoniștii Florea Cioacă și Varga Zoltan, taragotiștii Iosif Milu și Ion Murgu, fluierașul Marin Chisăr, cobzarul Ion Șerban (zis Tarzan), clarinetistul Adolf Guți etc.^[4] În paralel, a preluat cu jumătate de normă, conducerea proaspetei Orchestre de muzică populară a Radiofuziunii Române, având drept obiectiv înregistrările și concertele în direct.^[5] Dacă la Ansamblul „Ciocârlia” a lucrat cu un număr restrâns de soliști, la Orchestra Radio a colaborat cu artiști din întreaga țară, în fruntea cărora se situează înregistrările și discurile cu Maria Tănase.^[5]

Foarte puțini știu că orchestra lui Predescu este ca fundal sonor la o serie de cântece, de mare popularitate ca „Bun îi vinul ghiurghiuliu”, „Butelcuța mea”, „Mărie și Mărioară”. Sub bagheta lui, de altfel, s-au realizat discuri importante pentru perioada 1950-1960 cu Fănică Luca („Tudorițo, nene”), Ion Cristoreanu („De la noi de la fereastră”, „Busuioace nu te-ai coace”), Maria Lătărețu („Pasăre galbenă-n cioc”), Felician Fărcașu („Hațegana de la Măgura”), Ioana Radu („M-aș duce și eu la nuntă”), Dan Moisescu („Mierliță, mierliță, pasăre pestriță”), Ion Zlotea („Păsărică de pe lac”) sau Ion Matache („Eu ți-am spus de mii de ori”).^[6]

Orchestra violonistului și dirijorului Victor Predescu.

Un merit deosebit îl are în promovarea unor tinere talente cum ar fi Sofia Popa, dar mai ales, Ileana Constantinescu, și în realizarea primelor înregistrări pe discuri standard ale celebrei hore „Perinița”.^[7] O etapă de vârf artistic pentru Victor Predescu a coincis cu turneele „Ciocârliei” în Albania, în 1956, cu Angela Moldovan, Aurelia Fătu-Răduțu și Ion Cristoreanu iar în 1959 în Iugoslavia, cu Orchestra de muzică populară Radio

În 1967 „Ciocârlia” cunoaște o consacrare mondială în urma unui turneu de trei luni în Anglia. Așa cum remarcă Emrys Bryson în „Guardian Jurnal” pe 26 octombrie 1967, turneul a dezvăluit spiritualitatea și rafinamentul unui popor, schimbând imaginea României, nu numai în fața publicului englez, ci și a lumii întregi. Urmează o suită de invitații, el dând curs chemării în 1968 în Statele Unite.^[9] A fost, de altfel, ultimul moment de satisfacție majoră a dirijorulului

Se stinge din viață în ziua de 27 decembrie a anului 1984 în București

Date personale
Victor Predescu
Violonistul și dirijorul Victor Predescu
Născut	7 august 1912, Ploiești, Regatul României
Decedat	27 decembrie 1984 (72 de ani), București, RS România
Ocupație	dirijor, violonist, compozitor
Activitate
Gen muzical	populară, café-concert
Instrument(e)	vioară, bas
Case de discuri	Odeon, Columbia, Electrecord

Violonistul și dirijorul Victor Predescu

* 1914: Dinu Vasiu (n. 7 august 1914, Călimănești, județul Vâlcea - d. 5 august 2001, Brașov) a fost pictor acuarelist român.

A absolvit Academia de Arte Frumoase din București în 1939, clasa profesorului Camil Ressu.

A fost desenator - proiectant la serviciul de lucrări speciale C.F.R. București între 1949-1961. Între anii 1949-1961 a lucrat ca pictor decorator în centrele Derna-Tatarus, județul Bihor și Zărnești-Tohan, judeșul Brașov. În perioada 1961-1975 activat ca muzeograf și șef de secție la muzeul Județean Brașov

A avut mai multe expozitii personale în România:Brașov în 1966, 1969, 1972, 1975, 1977, 1980, 1983 și Bacău în 1972, și în străinătate la Muzeul de Artă din Wiesbaden (Germania) în 1971, Bruxelles (Belgia) și Aachen (Germania) în 1973

Participă la expozitii romanesti în strainatate: Wroclaw (Polonia) și Berlin (Germania)

- 1973, Manchester (Anglia - 1976, Tours (Franta) - 1990 și Belgia în 1993-1994.

Date personale
Dinu Vasiu
Născut	7 august 1914 Călimănești, România
Decedat	5 august 2001, (87 de ani) Brașov, România
Naționalitate	România
Ocupație	pictor
Activitate
Domeniu artistic	pictură, acuarelă
Studii	Academia de Arte Frumoase din București
Pregătire	Camil Ressu

· 1922 - S-a născut scriitorul Aurel Mihale.

· 1923: Ryōtarō Shiba (司馬遼太郎 Shiba Ryōtarō^?) (n. Teiichi Fukuda, 7 august 1923, Osaka, Japonia, d. 12 februarie 1996, Osaka, Japonia) a fost un scriitor japonez.

Până în 2005 romanele sale se vânduseră în cca 180 milioane de exemplare,^[2] multe dintre ele fiind filmatizate

Ryōtarō Shiba

· 1925 - S-a născut Felice Bryant, compozitoare (împreuna cu soţul ei, Boudleaux) americană de mare succes.

· 1926 - S-a născut Stan Freberg, radio DJ american.

· 1932 - S–a născut celebrul atlet african Bikila Abebe (m.15.10.1973).

· 1936 - S-a născut Charles Pope, cântăreţ american (Tams).

· 1937 - S-a născut graficianul Vasile Socoliuc (d. 2008)

· 1938 - În Garesio, Cuneo, s-a născut una dintre personalităţile marcante ale industriei automobilistice, italianul Giorgetto Giugiaro. Giorgetto a avut norocul de a se naşte într-o familie cu înclinaţii artistice, fiind îndrumat de către tatăl său către Academia de Arte. Imediat a fost remarcat de Dante Giacosa, designerul lui Fiat 500, care l-a adus la Fiat. Italianul a mai trecut pe la Bertone, Ghia , până a îşi porni propria afacere Ital Styling, precursorul Italdesign Giugiaro. Iniţial s-a făcut remarcat prin desenarea unor modele precum Ferrari 250 Berlinetta, Maserati Ghibli, dar apoi în anii '70 a introdus liniile drepte şi suprafeţele plane, desenând prin această tehnică prima generaţie VW Golf sau BMW M1. Lista automobilelor desenate de Giugiaro este impresionantă, daar dintre cele foarte cunoscute amintim, Alfa Romeo Alfasud, Brera, Alfa 159, Audi 80, Fiat Croma, Panda, Grande Punto, Maserati Spider, Renault 19, Renault 21, Seat Cordoba, Seat Ibiza sau Volkswagen Passat MkI. De asemenea, Giugiaro a desenat şi camere foto pentru Nikon şi anumite prototipuri computere pentru Apple. Toate acestea i-au adus distincţia de "Designerul Secolului XX".

· 1939 - S-a născut Ron Holden, cântăreţ american cu un singur succes - "Love You So".

· 1941 - S-a născut scriitorul şi traducătorul Anatol Ghermanschi ("Mihai Sebastian interpretat…", "Despre vechimea şi continuitatea românilor", "Se căsătoresc dovleceii") (m.08.01.2001).

· 1942 - S-a născut B.J. (Billy Joe) Thomas, cântăreţ american.

· 1946: John Cromwell Mather, fizician american, laureat Nobel. John Cromwell Mather (n. 7 august 1946, Roanoke, Virginia, SUA) este un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2006, împreună cu George F. Smoot, pentru descoperirea formei de corp negru și anizotropiei radiației cosmice de fundal.

· 1947: Sofia Rotaru (nume complet - Sofia Mihailivna Rotaru-Evdokimenko, în ucraineană Софiя Михайлівна Ротару, în rusă София Ротару) este o cîntăreață pop și compozitoare pop-rock de origine etnică română din Ucraina, producătoare, laureată a mai multor premii, actriță, scriitoare, manager, setter de tendințe de modă și femeie de afaceri. Este numită "Regina Pop"^[1]^[2]. Este cunsocută pentru vocea sa lirica și sex appeal, ca și pentru recunoștința socială si religioasă. Cariera sa este marcată de un succes mondial pe scena muzicală și de mai multe controverse, cauza cărora a devenit Sofia Rotari insăși, anume in țările Europei de Est și in țările fostei Uniune sovietice.

A cântat atât în limba română, cât și în rusă. În 1986, a fost prima cîntăreață care a primit titlul "Artist al Poporului din URSS" și în 2000 a fost numită Cîntăreața secolului XX^[3]. Azi, Sofia Rotaru are cetățenie ucraineană și este cetățean de onoare al Crimeei și Ialtei. Ialta este locul reședinței sale principale, dar locuiește și la Moscova, Kiev și în Baden-Baden.

Este pesesoare a mai multor premii, printre care: Artist emerit al Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene, Artist al poporului al Ucrainei, Artist al poporului al Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești, Artist al poporului al URSS, laureată a premiului LTC, Erou al Ucrainei, Erou al Moldovei, Cavaleră a Ordinului republican al Moldovei și Ordinul pentru prietenie între popoare al URSS.

Sofia Rotaru s-a născut la 7 august 1947 în Marșenița, raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, Ucraina sovietică, a doua într-o familie de șase copii a brigadierului de viticultori.^[4] Din cauza greșelii funcționarei oficiului actelor civile, data de naștere în pașaport a fost trecută 9 august^[5]. Satul în care s-a născut cîntăreața a aparținut în trecut principatului Moldovei, apoi Rusiei țariste, apoi României, ceea ce a constituit cauza a diferitor moduri de scriere a numelui de familie și a prenumelui. În filmul "Cervona Ruta", Sofia apare cu numele de familie "Rotari" variantă de pronunție în rusă. În alte filmări, prenumele a fost scris Sófiya. Edita Pieha a sfătuit-o să-și scrie numele de famile românește cu litera "u" la sfîrșit. Numele de scenă este de fapt numele vechi corect^[6]. Aurica Rotaru, Artista emerită a Ucrainei a spus:

“

Nu, nimeni n-a inventat aceasta, aceasta este legat cu aceea că satul în care noi ne-am născut, a aparținut cîndva României, și după război acest teritoriu a fost alipit la Ucraina. Tatăl a fost convocat la centrul militar și i-au zis să-și schimbe numele de familie în cel rus. Au facut să dispară litera "u" de la sfîrșit, în loc de Rotaru a devenit Rotari cu semnul moale. Totusi, Rotaru - este numele de familie corect…^[7]

”

În copilărie le-a ajutat mult pe mama și sora mai mare Zina în gospodărie si cu educația fraților și surorilor mai mici, pleca în fiecare dimineață la piață să vîndă produse ca să trăiască. Talentul muzical a devenit evident foarte devreme. Sofia Rotaru a început să cînte din clasa întîia în corul școlii, mai cînta și în corul bisericii, ceea ce n-a fost bine văzut la școală. De aceea au amennințat-o cu excluderea din rîndurile pionerilor. În tinerețe a fost atrasă de teatru, a participat la un cerc de dramaturgie și în același timp cînta cîntece populare în cercul de activitate artistică amatoare.

Sofia Rotaru

Date personale
Nume la naștere	Sofia Rotaru
Născută	7 august 1947 (72 de ani) Marșenița, regiunea Cernăuți, Ucraina Marșenița, Noua Suliță, Raionul Noua Suliță, Ucraina
Frați și surori	Aurica Rotaru[*]
Căsătorită cu	Anatoliy Evdokimenko[*]
Copii	Q59829999[*]
Cetățenie	Ucraina
Etnie	români
Ocupație	Muzician, compozitor, actriță, producǎtoare, designer, dansatoare
Activitate
Studii	Chernivtsi Art School[*]
Gen muzical	Pop, dance, electronica
Tipul de voce	soprană contralto
Instrument(e)	domra[] instrument de percuție bayan[] voce[*]
Ani de activitate	1968 - prezent
Case de discuri	Artur-Music (din 2003) Extraphone (since 2002) Sintez Records (1991) Warner Music Group (1987) Sony BMG Music Entertainment (1976) Krugozor (1975) Melodia (din 1972)
Premii	Ordinul de Onoare[] Artist Emerit al Ucrainei[] Artist al Poporului URSS[] Ordinul Prieteniei Popoarelor[] Ordinul Insigna de Onoare[] Ordinul Republicii Premiul Lenin al Komsomolului[] Order of Merit (Ukraine), 2nd class[] Order of Princess Olga, 1st class[] Order of Princess Olga, 3rd class[] Artist al Poporului RSS Ucrainene[] Erou al Ucrainei Ordinul de Stat Erou al Ucrainei[] Honored badge of merit of the President of Ukraine[] Merit artist of Ukrainian SSR[*] Through Art – to Peace and Understanding[

· 1949 - S-a născut Tim Renwick, chitarist, compozitor şi muzician de studio britanic (Albion Country Band, Sutherland & Quiver).

· 1949: Radu Ghețea, economist român

· 1949: Ioan Munteanu, politician român
* 1951: Lucian-Liviu Albu (născut la 7 august 1951, București) este un economist român, ales ca membru corespondent al Academiei Române din 2009 și membru titular din 2013. Este director al Institutului de Prognoză Economică din cadrul Academiei Române.

Specialist în câteva domenii economice (modelare economică și prognoză, macroeconomie, creștere economică și convergență, economie informală și evaziune fiscală, piețe financiare, evaluare a politicilor economice, capitalul uman și piața muncii, dezvoltare regională și economie spațială, economie industrială și competitivitate), a publicat în calitate de autor, singur sau în colaborare, peste 50 de cărți și peste 300 de articole și studii, apărute în prestigioase reviste științifice din țară și din străinătate. Prin numărul de publicații și citări se plasează pe primele locuri în România, la principalele baze bibliografice pentru domeniul economic (Scopus, Web of Science, IDES-RePEc, Google Academic, WorldCat etc.).

A absolvit Facultatea de Cibernetică Economică și Statistică, Academia de Studii Economice din București. În 1991 și-a susținut teza de doctorat la Academia Română.

În 1981 devine cercetător științific în cadrul Institutului Național de Cercetări Economice. Este co-coordonator al Programului fundamental al Academiei Române “Teorii și modele avansate de analiză și prognoză economică” și Președinte al Comisiei de Cibernetică Socio-Economică a Academiei Române în perioada 2003-2010. Din 2001 este Coordonator de Doctorat la Școala de Studii Avansate a Academiei Române (SCOSAAR). În sistemul de cercetare al Academiei Române a deținut funcțiile de Șef Sector (Corelații macroeconomice) la Institutul de Cercetare a Relațiilor Inter-ramuri și a Structurilor Industriale (fostul Institut de Economie a Industriei) din cadrul Institutului Național de Cercetări Economice (1990-1993) și de Secretar Științific al INCE (1993-1995). Începând din 1998 este Directorul Institutului de Prognoză Economică.

În 2000 a fost Ministrul Muncii și Protecției Sociale în Guvernul Isărescu, iar în perioada 2010-2019 a fost membru al primului Consiliu Fiscal din România. În perioada 2009-2015 a fost reprezentantul României în „Network of experts in the field of gender equality“, EC - DG Justice.

Cariera didactică a debutat în 1987, ca lector la ASE București, continuată ca profesor (Macroeconomie, Econometrie, Finanțe, Cibernetică economică, Modelare și Prognoză) la ASE (1998), Universitatea Ecologică (2005) și Universitatea Hyperion (2009).

A obținut numeroase proiecte prin competiție de la Uniunea Europeană și alte organisme internaționale (Banca Mondială, ONU, USAID, Fondul Belgian pentru Cercetare Științifică, Fondul Flamand pentru Cercetare, British Academy, CINADCO, GDN etc.), precum și în cadrul schimburilor externe ale AR. A beneficiat de două stagii de cercetare de lungă durată câștigate prin proiecte ale UE, la Sorbona, CEPREMAP, 1995 (Felow Researcher), și respectiv la Universitatea din Leicester, CEES, 1997-1998 (Honorary Visiting Professor) și a colaborat cu prestigioși profesori și cercetători din occident (inclusiv cu laureați ai premiului Nobel pentru economie), participând la peste 100 conferințe internaționale (inclusiv ca invitat special) și peste 80 burse, granturi și stagii de cercetare (din care 30 în cadrul schimburilor inter-academice), la institute și universități prestigioase din străinătate (majoritatea din UE, China, Elveția, Islanda, Israel, Rusia, SUA, Taiwan și Turcia).

Este membru în mai multe organizații naționale și internaționale: EcoMod - Global Economic Modeling Network, Brussels (2006); Expert național, EGGE, European Union (2010); Academia Europaea (The Academy of Europe) (2016); GLO - Global Labor Organization, Berlin (2018); EBES - Eurasia Business and Economics Society (2018) etc.

A obținut mai multe premii și distincții importante: Premiul „Costin Murgescu” al Centrului International Ecumenic și BNR (1999); Premiul „Petre S. Aurelian” al Academiei Române (2000); Premiul AGER - Asociația Generală a Economiștilor din România (2012); Meritul Academic, Academia Română (2016).

Este fondator și editor al revistei Romanian Journal of Economic Forecasting, din 2000 (din 2007 prima revistă ISI pentru economie din România), membru fondator al Business-VIP Magazine, membru în colegiile de redacție și referent al unor publicații de profil române și străine: Economic Thought Journal, Oeconomica, International Journal of Transdisciplinary Research, Revista de Economie și Mediu, Journal of Economic Computation and Economic Cybernetics Studies and Research, Studies in Business and Economics, Revista Economică, Economic Modelling, Economics of Transition, Studii și Cercetări de Calcul Economic și Cibernetică Economică, Romanian Statistical Review, Hyperion International Journal of Econophysics and New Economy, Working Papers of Institute for Economic Forecasting, Working Papers of Macroeconomic Modelling Seminar, Romanian Economic Journal” etc.

Lucian-Liviu Albu

Date personale

Născut

7 august 1951 (68 de ani)

București, Republica Populară Română

Cetățenie

România

Ocupație

economist
profesor universitar[*]

Activitate

Membru al Academiei Române

* 1952: Vladimir Darie (n. 7 august 1952, Suruceni, Ialoveni)^[1] este un istoric, jurnalist și politician din Republica Moldova, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990–1994. Din noiembrie 2009 este director general al agenției de presă „Moldpres”.

Anterior a fost primar al orașului Orhei (1990-1991), consilier al președintelui Republicii Moldova Mircea Snegur (1991-1993), director al postului de televiziune „Catalan” (1998-2001) și apoi primar al satului Suruceni (2003-2007).^[2]

A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie (1969-1974), după care în 1974-1985 a fost director al Muzeului „Serghei Lazo”, iar în 1985-1987 - șef al Direcției cultură a raionului Orhei.^[1]

În 1996 a fost distins cu Medalia „Meritul Civic”,^[3] iar în 2012 a fost decorat cu „Ordinul Republicii” de către Președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti

Date personale
Vlad Darie
Nume la naștere	Vladimir Darie
Născut	7 august 1952 (67 de ani) Suruceni, raionul Ialoveni, RSS Moldovenească
Cetățenie	Moldova
Ocupație	politician jurnalist
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În funcție 1990 – 1994
Primar al satului Suruceni
În funcție 2003 – 2009
Precedat de	Valeriu Reniță
Primar al orașului Orhei
În funcție 1990 – 1991
Directot general al agenției Moldpres
Deținător actual
Funcție asumată noiembrie 2009
Precedat de	Valeriu Reniță

Premii	Ordinul Republicii (2012)
Partid politic	Partidul Liberal Democrat din Moldova Frontul Popular din Moldova
Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova
Profesie	Istoric, jurnalist

· 1952 - S-a născut Andy Fraser, basist, clăpar, vocalist şi compozitor englez (John Mayall, Free, Toby, Sharks, Andy Fraser Band).
* 1952: Kees Kist este un fost jucător de fotbal olandez, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a Olandei.

· 1953: Viorel Hrebenciuc, politician român
* 1954: Valeri Gheorgievici Gazzaev (rusă Вале́рий Гео́ргиевич Газза́ев; osetă Гæззаты Георгийы фырт Валери, Gæzzatî Georghiiî fîrt Valeri; n. 7 august 1954) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal rus de origine osetină, care în prezent activează în calitate de președinte și antrenor principal al clublui Alania Vladikavkaz.

Gazzaev a devenit antrenor în 1989. Cel mai mare succes la avut la ȚSKA Moscova între 2004 și 2008. Cu Gazzaev la cârma clubului, ȚSKA a câștigat toate trofeele posibile din Rusia, precum și Cupa UEFA 2004-2005. Valeri Gazzaev este considerat unul din cei mai buni antrenori de fotbal din spațiul ex-sovietic.

· 1958: Bruce Dickinson (n. 7 august 1958, Worksop, Anglia) este solistul vocal al faimoasei trupe britanice de heavy metal, Iron Maiden. Este cunoscut și pentru cariera sa solo, fiind de asemenea și scriitor, scrimer, pilot de avion, prezentator radio/TV.

Din timpul școlii, Bruce este pasionat de muzica rock, fiind un mare fan al formației Deep Purple.

Studiază istoria la Universitatea din Londra. În timpul facultății cântă în mai multe trupe, precum Styx, Speed sau Shots, dar imediat dupa licență, în 1979, devine vocalul trupei Samson (membră activă a curentului NWOBHM alături de Iron Maiden, Saxon sau Def Leppard). Cu Samson el va înregistra trei albume de studio până în 1982, când se alătură trupei Iron Maiden.

În 1992, el renunță la Iron Maiden pentru a se dedica carierei solo, dar revine în formație în 1999, împreună cu chitaristul Adrian Smith.

Bruce Dickinson a practicat scrima, fiind, la un moment dat, considerat al șaptelea cel mai bun scrimer din Marea Britanie.
Este și pilot al unui Boeing 757 la compania aeriană britanică Astraeus. A fost prezentatorul unei serii TV de 5 părți despre aviație, numită „Flying Heavy Metal”, difuzată pe canalul Discovery Channel. Ultima emisiune TV prezentată de Bruce a fost una despre combustia spontană. El este și prezentatorul emisiunii de rock de sâmbătă seara de la postul de radio „BBC 6 Music”.

În afară de a fi solist vocal, Bruce Dickinson este și un chitarist și baterist talentat.

Bruce are trei copii din al doilea mariaj al său, cu Paddy.

Bruce Dickinson

Date personale
Nume la naștere	Paul Bruce Dickinson
Născut	7 august 1958 (61 de ani)^[2]^[3]^[4] Worksop, Regatul Unit
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	cantautor scenarist scrimer[] aviator antreprenor compozitor brewmaster[] rock musician[] prezentator de televiziune[] heavy metal singer
Activitate
Alte nume	Air Raid Siren
Studii	Universitatea Queen Mary din Londra[], King Edward VII School[]
Gen muzical	Heavy metal Classic metal
Tipul de voce	tenor
Instrument(e)	chitară pian instrument de percuție
Case de discuri	EMI
Premii	Golden Raspberry Award for Worst Original Song[*

* 1959: Victor Mîndru (n. 7 august 1959) este un politician moldovean, deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Comuniștilorîncepând cu anul 2009 și anterior în perioada martie – octombrie 2005.

Între anii 2005-2007 a fost viceministru al Sănătății și Protecției Sociale, iar între 2001 și 2003 - prim-vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări Sociale

Date personale
Victor Mîndru
Născut	7 august 1959 (60 de ani) Boșcana, raionul Criuleni, RSS Moldovenească
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Politician
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Deținător actual
Funcție asumată Aprilie 2009
În funcție martie – octombrie 2005
Viceministru al Sănătății și Protecției Sociale
În funcție 2005 – 2007

Premii	Ordinul Gloria Muncii (2009)
Partid politic	Partidul Comuniștilor din Republica Moldova
Alma mater	Institutul Politehnic din Chișinău

1960: David Duchovny (n. 7 august 1960, New York) este un actor american, cunoscut mai ales pentru rolul Agentului Fox Mulder din serialul SF de mare succes Dosarele X. A realizat și regia anumitor producții și a scris și scenarii.

Părinții săi au fost Margaret Miller, director de școală și profesor și Amran Ducovny, scriitor și publicist evreu.

Debutul și l-a făcut ca actor într-o reclamă pentru berea Löwenbrau, în 1987. A mai apărut în 1988 în Working Girl, dar doar câteva scene, precum și în serialul Twin Peaks.

În 1993 a început filmările la serialul Dosarele X, iar de atunci a devenit celebru pentru acest rol, Agentul Mulder și partenera sa, Gillian Anderson (Dana Scully) au fost iubiți în toată lumea pentru rolurile lor. Filmul Californication i-a adus de asemenea celebritatea, fiind chiar nominalizat pentru cel mai bun actor la Golden Globe.

S-a căsătorit în anul 1997 cu actrita Tea Leoni, care a dat naștere fiicei lor Madelaine West Duchovnz, în aprilie 1999. În 2002 s-a născut cel de-al doilea fiu al lor, Kyd Miller Duchovny. În anul 2008, cei doi au anunțat că sunt despărțiți de ceva vreme deja, iar un an mai târziu au fost văzuți împreună, anunțând că s-au împăcat.

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Film[modificare | modificare sursă]

An	Titlu	Rol	Note
1988	Working Girl	Tess' friend
1989	New Year's Day	Billy
1990	Denial	John
1990	Bad Influence	Club goer
1991	Julia Has Two Lovers	Daniel
1991	Don't Tell Mom the Babysitter's Dead	Bruce
1991	The Rapture	Randy
1992	Ruby	Officer Tippit
1992	Beethoven	Brad
1992	Venice/Venice	Dylan
1992	Chaplin	Rollie Totheroh
1993	Kalifornia	Brian Kessler
1997	Playing God	Dr. Eugene Sands
1998	The X-Files: Fight the Future	FBI Special Agent Fox Mulder
2000	Return to Me	Bob Rueland
2001	Evolution	Dr. Ira Kane
2001	Zoolander	JP Prewitt
2002	Full Frontal	Bill / Gus
2004	Connie and Carla	Jeff
2004	House of D	Tom Warshaw	Writer, director
2005	Trust the Man	Tom
2006	Queer Duck: the Movie	Tiny Jesus
2006	The TV Set	Mike Klein
2007	Things We Lost in the Fire	Brian Burke
2007	The Secret	Dr. Benjamin Marris
2007	Quantum Hoops	Narrator
2008	The X-Files: I Want to Believe	FBI Special Agent Fox Mulder
2009	The Joneses	Steve Jones
2012	Goats	The Goat Man
2013	Phantom	Bruni	completed
2013	Louder Than Words	John Fareri	post-production
2013	Relative Insanity	Trent	pre-production

Televiziune[modificare | modificare sursă]

An	Titlu	Rol	Note
1990–1991	Twin Peaks	DEA Agent Denise/Dennis Bryson	3 episoade
1992	Baby Snatcher	David Anderson	Television movie
1992–1997	Red Shoe Diaries	Jake Winters	10 episoade
1993–2002	The X-Files	FBI Special Agent Fox Mulder	176 episoade
1995–1998	Saturday Night Live	el însuși	2 episoade
1996	Space: Above and Beyond	Handsome Alvin	Episod: "R&R"
1995–1996	The Larry Sanders Show	el însuși	2 episoade
1997	The Simpsons	FBI Special Agent Fox Mulder	Episod: "The Springfield Files"
1997	Duckman: Private Dick/Family Man	Richard	Episod: "The Girls of Route Canal"
2002	Life with Bonnie	Johnny Volcano	2 episoade
2003	Sex and the City	Jeremy	Episod: "Boy, Interrupted"
2007–14	Californication	Hank Moody	84 episoade
2015–16	Aquarius	Sam Hodiak	26 episoade
2016	Better Things	el însuși	Episod: "Brown"
2017	Twin Peaks	Denise Bryson	Episod: “Part 4” (sezon 3)

Premii și nominalizări[modificare | modificare sursă]

An	Asociația	Categoria	Nominalizat pentru	Rezultat
1995	People's Choice Awards	Favorite Male Television Performer	The X-Files	Nominalizare
1995	Viewers for Quality Television	Best Actor in a Quality Drama Series	The X-Files	Nominalizare
1996	Golden Globe Awards	Best Actor – Television Series Drama	The X-Files	Nominalizare
1996	People's Choice Awards	Favorite Male Television Performer	The X-Files	Nominalizare
1996	Screen Actors Guild Awards	Outstanding Performance by a Male Actor in a Drama Series	The X-Files	Nominalizare
1997	Golden Globe Awards	Best Actor – Television Series Drama	The X-Files	Câștigat
1997	People's Choice Awards	Favorite Male Television Performer	The X-Files	Nominalizare
1997	Primetime Emmy Awards	Outstanding Guest Actor in a Comedy Series	The Larry Sanders Show	Nominalizare
1997	Primetime Emmy Awards	Outstanding Lead Actor in a Drama Series	The X-Files	Nominalizare
1997	Satellite Awards	Best Actor – Television Series Drama	The X-Files	Câștigat
1997	Saturn Awards	Best Actor on Television	The X-Files	Nominalizare
1997	Screen Actors Guild Awards	Outstanding Performance by a Male Actor in a Drama Series	The X-Files	Nominalizare
1997	Screen Actors Guild Awards	Outstanding Performance by an Ensemble in a Drama Series	The X-Files	Nominalizare
1997	Television Critic Association Awards	Individual Achievement in Drama	The X-Files	Nominalizare
1998	Golden Globe Awards	Best Actor – Television Series Drama	The X-Files	Nominalizare
1998	People's Choice Awards	Favorite Male Television Performer	The X-Files	Nominalizare
1998	Primetime Emmy Awards	Outstanding Lead Actor in a Drama Series	The X-Files	Nominalizare
1998	Satellite Awards	Best Actor – Television Series Drama	The X-Files	Nominalizare
1998	Saturn Awards	Best Actor on Television	The X-Files	Nominalizare
1998	Screen Actors Guild Awards	Outstanding Performance by a Male Actor in a Drama Series	The X-Files	Nominalizare
1998	Screen Actors Guild Awards	Outstanding Performance by an Ensemble in a Drama Series	The X-Files	Nominalizare
1999	American Comedy Awards	Funniest Male Guest Appearance in a Television Series	The Larry Sanders Show	Câștigat
1999	Golden Globe Awards	Best Actor – Television Series Drama	The X-Files	Nominalizare
1999	Saturn Awards	Best Actor on Television	The X-Files	Nominalizare
1999	Screen Actors Guild Awards	Outstanding Performance by a Male Actor in a Drama Series	The X-Files	Nominalizare
1999	Screen Actors Guild Awards	Outstanding Performance by an Ensemble in a Drama Series	The X-Files	Nominalizare
2000	Kids' Choice Awards	Favorite Television Friends (with Gillian Anderson)	The X-Files	Nominalizare
2000	Screen Actors Guild Awards	Outstanding Performance by a Male Actor in a Drama Series	The X-Files	Nominalizare
2003	Primetime Emmy Awards	Outstanding Guest Actor in a Comedy Series	Life with Bonnie	Nominalizare
2008	Golden Globe Awards	Best Actor – Television Series Musical or Comedy	Californication	Câștigat
2008	Satellite Awards	Best Actor – Television Series Musical or Comedy	Californication	Nominalizare
2009	Golden Globe Awards	Best Actor – Television Series Musical or Comedy	Californication	Nominalizare
2009	Screen Actors Guild Awards	Outstanding Performance by a Male Actor in a Comedy Series	Californication	Nominalizare
2010	Golden Globe Awards	Best Actor – Television Series Musical or Comedy	Californication	Nominalizare
2012	Golden Globe Awards	Best Actor – Television Series Musical or Comedy	Californication	Nominalizare

David Duchovny

Date personale
Nume la naștere	David William Duchovny
Născut	7 august 1960 (59 de ani)^[1] New York City, New York, SUA
Partener(i)	Téa Leoni (1997-2011; divorțat; 2 copii)
Căsătorit cu	Téa Leoni (1997–2014)
Număr de copii	2^[2]
Cetățenie	SUA
Religie	ateism
Ocupație	Actor
Alma mater	Princeton University (B.A., English Literature) Yale University (M.A., English Literature)
Ani de activitate	1987–prezent
Roluri importante	Fox Mulder în The X-Files
Premii Globul de Aur
Cel mai bun actor de televiziune (1997) pentru Dosarele X
Alte premii
Satellite Award for Best Actor – Television Series Drama[*] (1997) pentru Dosarele X Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor de televiziune (2008) pentru Californication (serial)

* 1961: Octavian Morariu (n. 7 august 1961, București) este un fost jucător de rugby român, care a devenit conducător sportiv. Este membru al Comitetului Internațional Olimpic și președintele al Rugby Europe.

Este fiul rugbistului Viorel Morariu și al vicecampioanei mondiale la volei Cornelia Timoșanu.^[1] S-a apucat de rugby la vârsta de 8 ani.^[2] Când avea 16 ani s-a legitimat la RC Grivița Roșie. Și-a făcut debutul la echipa națională a României într-o partidă de Campionatul FIRA în decembrie 1984. De-a lungul carierei a strâns cinci selecții cu „Stejarii”.^[3] În anul 1986 a absolvit ca inginer constructor Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din Institutul de Construcții din București.

În 1987 a devenit primul român invitat să joace pentru echipa internațională Barbarians. După un turneu a ales să rămâne în Franța, unde a obținut azil politic.^[3] A fost angajat la o firmă de construcții. În paralel, a jucat pentru clubul ASPTT Paris Rugby, care evolua în prima divizie a campionatului național. S-a căsătorit cu o franțuzoaică de origine română, Dana Patrichi, și a dobândit cetățenia franceză. De la 1991 până la 1993 a fost antrenor la echipa de rugby a clubului Paris Saint-Germain.

S-a întors în România după Revoluția. În anul 2001 a fost ales președintele Federației Române de Rugby. În anul următor, a fost numit președintele Agenției Naționale pentru Sport (ANS), cu rang de secretar de stat. În anul 2004 a preluat președinția al Comitetului Olimpic și Sportiv Roman, fiind reales în 2008 și în 2013. În anul respectiv, a devenit primul președinte al Rugby Europe, fosta Federația Internațională de Rugby Amator-Asociația Europeană de Rugby, și a fost ales membru Comitetului Internațional Olimpic.

· 1966: Jimmy Donal „Jimbo” Wales (n. 7 august 1966,^[4]^[5] Huntsville[*], SUA^[6]) este un informatician și om de afaceri american specializat în domeniul companiilor Internet. Este fondatorul - împreună cu Larry Sanger - al enciclopediei libere Wikipedia. Este președintele actual al Fundației Wikimedia (Wikimedia Foundation).

Jimmy Wales

Jimmy Wales, numit și Jimbo Wales, și-a făcut studiile superioare la Universitatea din Auburn și este licențiat (graduate) al Universității din Alabama. Este un admirator al filosofiei obiectiviste a lui Ayn Rand și a moderat în Internetun sistem de comunicații denumit "Moderated Discussion of Objectivist Philosophy". Pe la mijlocul anilor '90 a elaborat proiectul Bomis, o întreprindere de servicii publice pe calea "World Wide Web"(www). Din 1999 până în 2001, a condus proiectul Enciclopediei Nupedia, proiect care s-a încheiat în 2003, multe din articole fiind preluate de Wikipedia, a cărei ediție în limba engleză și-a început activitatea la 15 ianuarie 2001.

Din proiectele imediate, s-a realizat deja în octombrie 2004 un CD-ROM, respectiv DVD, al Wikipediei în limba germană; până în toamna anului în curs^[Când?] se intenționează apariția unei ediții tipărite a Wikipediei engleze.

Jimmy Wales trăiește în Saint Petersburg, Florida, împreună cu soția sa Christine și fiica lor, Kira.

Jimmy Wales
Jimmy Wales în decembrie 2008

* 1966: Ivan Tabanov (n. 7 august 1966) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal din Republica Moldova. Ultima dată a activat ca antrenor principal la echipa letonă FC Daugava.
* 1968: Cezar Paul-Bădescu (n. 7 august 1968, Pitești) este prozator, scenarist si publicist român contemporan.

A absolvit Facultatea de Litere din București în 1994. Un an mai târziu, absolvent al masteratului de Teoria literaturii și Literatură contemporană din cadrul aceleiași universități.

A coordonat cu Răzvan Rădulescu lucrările cenaclului Central, al Facultății de Litere din București. Membru activ al cenaclului Litere din Facultatea de Litere din București, condus de poetul și prozatorul, Mircea Cărtărescu. A fost redactor la revista Dilema, unde a coordonat în 1998 un număr dedicat lui Eminescu - număr care a stârnit numeroase reacții în presă, în Parlamentul României și pentru care lui Cezar Paul-Bădescu i s-au promis "plutoane de execuție" în revistele extremiste. A fost șeful Departamentului Cultură al ziarului Adevărul și redactorul-șef al suplimentului Adevărul literar și artistic. A realizat emisiunea Cartea cea de toate zilele la TVR 2. Este coscenaristul filmului Ana, mon amour, regizat de Călin Peter Netzer, adaptare cinematografică după romanul său, Luminița, mon amour.

Volume publicate:

A debutat în antologia Tablou de familie, alături de Sorin Gherguț, Svetlana Cârstean, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, T. O. Bobe, 1995
A coordonat volumul Cazul Eminescu, editura Paralela 45, 1999
A debutat cu volumul Tinerețile lui Daniel Abagiu, proză, Editura Polirom, 2004
Luminița, mon amour, roman, Editura Polirom, 2006^[1]
Umbre pe ecranul tranziției, Editura Humanitas, 2013^[2]

Date personale
Cezar Paul-Bădescu
Născut	7 august 1968 (51 de ani) Pitești
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	prozator, publicist
Studii	Facultatea de Litere din București
Activitatea literară
Operă de debut	Volumul Tinerețile lui Daniel Abagiu

* 1971: Mihaela Sîrbu (n. 27 mai 1971) este o actriță și regizoare română.

Este actriță de teatru și film, conf.univ.dr. la Catedra de Arta Actorului a U.N.A.T.C. și fondatoarea Teatrului Fără Frontiere și a primelor cursuri de improvizație din România (Școala de Improvizație).

A interpretat numeroase roluri în teatru, fiind atrasă mai ales de dramaturgia contemporană și remarcîndu-se prin rolurile din piesele lui Neil LaBute la Teatrul Act.

A jucat rolul principal feminin în filmele “Tatăl Fantomă” de Lucian Georgescu, alături de Marcel Iureș și “Toată lumea din familia noastră” de Radu Jude, rol pentru care a obținut Premiul Gopo și premiul UCIN în 2013 precum și premiul de interpretare la Festivalul „Entrevues” de la Belfort, Franța, în 2012. În 2014 a fost din nou nominalizată la Premiul Gopo pentru rolul „Magda” din filmul „Cînd se lasă seara peste București sau Metabolism”, în regia lui Corneliu Porumboiu.

Este membru fondator al primei trupe de improvizație din România (2003).

A absolvit Secția Germană a Catedrei de Filologie din cadrul Universității București și Secția Actorie – Teatru din cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, aceasta din urmă continuată cu un doctorat în Studii Teatrale. A fost actriță la Teatrul Evreiesc de Stat din București. În 1996 a pus bazele grupului teatral independent Teatrul fără Frontiere, unde îndeplinește dubla funcție de manager și regizor

Filmografie:

Tatăl fantomă (2011)
Toată lumea din familia noastră (2012)
O umbră de nor (2013)
Când se lasă seara peste București sau metabolism (2013)
Aferim! (2015) — în rolul Sultana a fost premiată cu Premiul Gopo pentru Cea mai bună actriță în rol secundar
Doar cu buletinul la Paris (2015)

Date personale
Mihaela Sîrbu
Născută	7 august 1971 (48 de ani)^[1] București, RS România
Cetățenie	România
Ocupație	actriță regizoare de film

* 1971: Cristina-Elena Dinu (n. 7 august 1971) este un deputat român, ales în 2016.

Date personale
Cristina-Elena Dinu
Născută	7 august 1971 (48 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politiciană
Deputat
Deținător actual
Funcție asumată 21 decembrie 2016

Partid politic	PSD

* 1972: Sorin Anca (n. 7 august 1972, Poiana Galdei, județul Alba) este un poet, compozitor, grafician și artist plastic român cu domiciliul în Germania

Sorin Anca a fost primul născut într-o familie de țărani. Copilăria și adolescența și-a petrecut-o la Berghin. Tatăl său a murit când el avea 10 ani. A urmat meseria tatălui său, ca mecanizator, dar acest lucru nu i-a adus nici un fel de satisfacții.

În anul 1990 a absolvit Liceul Agro-Industrial din Aiud.

După două încercări eșuate de „evadare” din România comunistă (una din ele sfârșind cu arestarea sa), în iunie 1990 reușește să ajungă în Germania și să se stabilească la Nürnberg, unde rămâne până în 1995. Se mută apoi la Königsbrunn, după care, în 2001, la Donauwörth.

Debutează, în 1997, cu volumul de versuri În numele tău^[1], volum căruia i s-a decernat Premiul Salonului Național de Carte Cluj pentru debut.

Publică în diferite reviste literare: Rostirea Românească, Vatra, Argo, Columna, Observator Muenchen, Dorul, Arche Noah, Discobolul, Casa, Curierul Românesc, Lettre International, Unu, Transilvania, Poezia, Provincia Corvină... etc.

Este redactor fondator, împreună cu soția sa Claudia, al revistei de creație Galateea^[2], în care publică autori români de pretutindeni

În anul 2000 a realizat primele lucrări de artă plastică și primele sculpturi.

În anul 2002, Sorin Anca a suferit o criză existențială (probleme de sănătate și o dramă familială). În această etapă a vieții a realizat cele mai semnificative lucrări, Îngerii. Unele din aceste lucrări au fost expuse în holul primăriei din Heidelberg.

Lucrări:

În numele tău (versuri), Editura Imago, Sibiu, 1997.
Lumini prăpăstioase (versuri), Dachau, 1997.
Lacrima pământului (haiku), Dachau, 1998.
Nesfârșita naștere / Die entlose Geburt (versuri) ediție bilingvă română și germană, Editura Radu Bărbulescu, München, 1998.
Zidirea de viu (versuri), Editura Arhipelag, Târgu-Mureș, 1999.
Poeme / Gedichte, ediție bilingvă, Editura Radu Bărbulescu, München, 2000
Pictopoeme (versuri/desen), volum colectiv cu Alexandru Lungu, Königsbrunn, 2001 (Editura Argo, Bonn [1]).
Dincolo de aici (versuri), Königsbrunn, 2002.
Nirosa - un anume fel (versuri), Editura galateea, Königsbrun, 2004.
Nabellos (Fără buric) (versuri în limba germană), Editura Radu Bărbulescu, München, 2004.
Wahn (Demență) (versuri în limba germană), Books on Demand, 2008.

· 1974: Dana Dawson, cântăreață americană de muzică pop rock și rhythm and blues (d. 2010)
* 1974: Michael Corbett Shannon (n. 7 august 1974) este un actor și muzician american. A devenit cunoscut pentru rolul său din filmul 8 Mile(2002), în care l-a jucat pe prietenul mamei personajului lui Eminem(Kim Basinger). În 2008 a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea lui John Givings din Nonconformiștii.

Michael Shannon

· 1975: S-a nascut Charlize Theron actriţă din Africa de Sud, câştigătoare a premiului Oscar. Charlize Theron (n. 7 august 1975)[1] este o actriță americană originară din Africa de Sud,[2] câștigătoare a premiului Oscar. În anul 2007, a primit din partea revistei Esquire distincția Sexiest Woman Alive.

Theron s-a născut la Benoni în Africa de Sud.^[4] Tatăl său, Charles Theron,^[5] era proprietarul unei companii de construcții, descendent al Hughenoților din Franța.^[6] Mama sa, Gerda Jacoba Aletta (n. Maritz),^[7]este ca origine din Germania și a preluat afacerile soțului său după decesul acestuia. Limba maternă a lui Theron este afrikaans, iar ce-a de-a doua limbă vorbită este engleza. "Theron" este un nume franțuzesc pronunțat în afrikaans "Tronn", deși ea a declarat că preferă să i se spună "Thrown" [1].

Theron a fost singurul copil al părinților săi și a crescut la o fermă lângă Johannesburg (Benoni).^[8]^[9]^[10] La vârsta de treisprezece ani a fost trimisă la internatul unei școli și și-a început studiile la Școala Națională de Arte de la Johannesburg.^[10] La cincisprezece ani, Theron a fost martora morții tatălui său, un alcoolic, care a fost împușcat de mama ei, aflată în legitimă apărare, în timp ce acesta o atacase. Nu au fost înregistrate acuzații până la momentul de față.

La vârsta de șaisprezece ani, după ce a câștigat un concurs din Salerno,^[13]^[14] Theron se duce la Milano în Italia pentru un contract de un an ca model.^[10] Contractul ei s-a încheiat în timp ce se afla la New York City și ea s-a hotărât să rămână acolo, pentru a merge la școala de balet Joffrey. Aici s-a antrenat pentru a deveni balerină. O accidentare la genunchi suferită la 18 ani a pus capăt carierei de balerină.^[13]

Fiindu-i imposibil să mai danseze, ea și-a cumpărat un bilet pentru Los Angeles.^[13] După opt luni, ea a obținut primul său rol, unul în care nu a spus nimic, într-un film pentru video Children of the Corn III.^[10] Acestei prime apariții de la Hollywood, i-au urmat filme cu audiențe mai extinse. Cariera sa a luat o amploare deosebită spre sfârșitul anilor 90 prin intermediul filmelor cu succes de încasări The Devil's Advocate, The Cider House Rules și Mighty Joe Young.^[10]

Ediția din mai 1999 a Playboy a publicat fotografii nud ale lui Theron, făcute la începuturile carierei sale de model. Pretinzând că acestea au fost destinate unei "utilizări private", Theron l-a dat în judecată pe fotograful Guido Argentiniprecum și publicația americană, însă fără succes.^[15]^[16]

După alte apariții în filme mai puțin notabile, Theron a jucat rolul criminalei în serie Aileen Wuornos în filmul Monster^[17](2003). Rolul a fost foarte bine primit de criticii de film (criticul Roger Ebert a declarat că este „una dintre cele mai bune interpretări din istoria cinematografiei”^[18]), Theron primind astfel un Oscar pentru cea mai bună actriță în cadrul celei de-a 76 gale în februarie 2004,^[19] pe lângă un premiu SAG Award, un premiu Golden Globe și premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.^[20] Ea devine astfel prima femeie sud-africană care câștigă Oscar-ul pentru cea mai bună actriță.^[21]

După semnarea unui contract cu John Galliano în 2004, Theron a înlocuit-o pe modelul estonian Tiiu Kuik în reclamele J'ADORE de Christian Dior, devenind purtătorul de cuvânt pentru parfumurile Dior.^[22] În 30 septembrie 2005, ea și-a primit steaua sa de bronz pe celebrul Walk of Fame din Hollywood.</ref name="bbc-wof"> În același an a jucat în filmul Æon Flux,^[23] un SF care s-a dovedit a fi un eșec financiar. Tot în 2005 a primit aprecieri pozitive precum și nominalizări pentru Golden Globe ca Cea mai bună actriță pentru interpretarea sa din drama North Country.^[19]^[20] A fost de asemenea nominalizată și pentru Oscar pentru același rol, dar nu a câștigat. Aceasta a fost cea de-a doua sa nominalizare.

În 2005, Theron a interpretat-o pe Rita, iubita lui Michael Bluth's (Jason Bateman), în cel de-al treilea sezon al sitcom-ului, bine apreciat de critici, Arrested Development difuzat de FOX

Charlize Theron
Theron în martie 2015

· 1975: Gaahl, solist vocal norvegian
* 1977: Ionuț Flavius Curcă (n. 7 august 1977) este un fost jucător de fobal român.

Primul său meci în Liga I a fost la data de 25 august 2002 în partida câștigată de Rapid București cu scorul de 5-2 împotriva Oțelului Galați. Curcă făcea atunci saltul de la satelitul Electromagnetica la echipa mare. A continuat să joace timp de 4 ani pentru Rapid înainte de a părăsi clubul pentru a pleca la Piatra Neamț.

În martie 2006 a primit Medalia „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu o baretă, din partea președintelui României de atunci, Traian Băsescu, deoarece a făcut parte din echipa Rapidului care a obținut calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005-2006.

* 1977: Jamey Jasta (n. James Shanahan; 7 august 1977) este un muzician american din New Haven, Connecticut, cunoscut mai ales ca vocalist al formației metalcore Hatebreed și al formației sludge metal Kingdom of Sorrow. De asemenea Jasta este liderul formației hardcore Icepick.

Jamey Jasta deține Stillborn Records, o casă de discuri hardcore/heavy metal din West Haven, și "brandul de îmbrăcăminte rock" Hatewear.^[1]

În 2011, Jasta a lansat un album solo intitulat Jasta, în colaborare cu Randy Blythe și Mark Morton (Lamb of God), Zakk Wylde, Philip Labonte (All That Remains), și Tim Lambesis (As I Lay Dying).

Jamey Jasta

Jamey Jasta 2013

Date personale
Nume la naștere	James Shanahan
Născut	7 august 1977 (42 de ani) West Haven[*], SUA
Cetățenie	SUA
Ocupație	Cântăreț, muzician, personalitate de televiziune
Activitate
Origine	West Haven, Connecticut, SUA
Gen muzical	Hardcore punk, metalcore, sludge metal
Instrument(e)	Vocal, chitară
Ani de activitate	1991–prezent
Colaborare cu	Hatebreed, Icepick, Kingdom of Sorrow, Jasta 14, Necro, Jasta

* 1978: Michael Holt (n. 7 august 1978, Nottingham, Regatul Unit) este un jucător englez de snooker.

Ocupă poziția 25 în lume. Nu a realizat niciodată breakul maxim. Holt a câștigat turneul Snooker Shoot Out în 2020.

* 1979: Nenad Đorđević (n. 7 august 1979) este un fotbalist sârb.
* 1980: Augustin Marin Viziru Petre (n. 7 august 1980, București) este un actor român și jucător de biliard. Este fratele mai mic al fostului cântăreț Lucian Viziru. El este nepotul fostului mare tenismen Gheorghe Viziru. A absolvit Academia Națională de Educație Fizică și Sport (A.N.E.F.S.), actuala Universitate Națională de Educație Fizică și Sport (U.N.E.F.S.) din București, secția tenis. A fost într-o relație de unsprezece ani cu prezentatoarea Oana Mareș. Între anii 2009 - 2011 a fost însurat cu Oana, după care a divorțat. De atunci actorul și jucătorul de biliard nu a mai fost văzut într-o relație stabilă.

Un aspect pe care nu multă lume îl știe este că la sfârșitul anilor nouăzeci, Augustin a cochetat, datorită lui Lucian când era membru în celebra trupă „Gaz pe foc”, pentru o scurtă perioadă, cu muzica, având o formație numită D.A., împreună cu un alt băiat. Cei doi au scos o piesă, însă formația nu a rezistat, Augustin considerând că nu rezonează cu domeniul muzical. În anul 2005, tot Lucian l-a dus în studiourile din Buftea la un casting pentru rolul Max din telenovela Lacrimi de iubire. La câteva zile după acel casting, Augustin a fost sunat și i s-a spus că a fost acceptat în distribuția serialului. Acesta, inițial, crezuse că este o glumă, însă apoi viața sa urma să se schimbe și să devină cunoscut și îndrăgit de mulți telespectatori. În Lacrimi de iubire, personajul lui Augustin a făcut cuplu cu personajul Nicole Varlam, interpretat de Mihaela Bărluțiu.

Rolul cu care a fost remarcat și îndrăgit de foarte mulți telespectatori a fost rolul maleficului arab Aziz bin Hussein el Jsir(عزيز بن

حُسَين إل سَيّد) din telenovela Iubire și onoare, difuzată în anii 2010 - 2011 și produsă de Media Pro Pictures. Aziz dorea să stăpânească emiratul tatălui său, emirat numit Beled el Nur (بلد الْ نور ) care semnifică „Țara Luminii” și să devină cel mai bogat om. Pentru a-și atinge obiectivele, Aziz este dispus să-și înlăture propriul frate, pe Amir (أمير ), personaj jucat de Radu Vâlcan.

Prin urmare, majoritatea rolurilor pe care Augustin le-a jucat în seriale au fost de băiat rău, malefic. De aceea, publicul și presa românească îl numesc „băiatul rău din telenovele”.

De-a lungul anilor, în paralel cu actoria, Augustin a jucat biliard câștigând la diverse concursuri atât din țară, cât și din străinătate, numeroase medalii și trofee. În perioada 1 - 2 iunie 2019, Augustin împreună cu jucătorul Răzvan Antohireprezintă România la World Cup of Pool - European Qualifier, eveniment ce se desfășoară la clubul de biliard IDM Club din București.

Datorită prieteniei strânse pe care o are cu actrița Doinița Oancea, aceștia fiind colegi de platouri în seriale precum Regina, Îngeri pierduți și O grămadă de caramele, presa a vehiculat că cei doi ar avea o relație de dragoste, însă ambii au negat și au mărturisit că-i leagă o frumoasă și veche prietenie.

Augustin cu Doinița au fost concurenți în anul 2015, alături de alte zece persoane publice, în primul sezon al emisiunii Ferma vedetelor, emisiune care, la vremea respectivă, a fost moderată de Iulia Vântur.

Filmografie:

Lacrimi de iubire (serial TV, 2005-2006) - Max
Lacrimi de iubire (film, 2006) - Max
Iubire ca în filme (serial TV, 2006 - 2007) - Virgil „Gil”
Războiul sexelor (serial TV, 2007 - 2008) - Bebe;
Poveste de cartier (film, 2008) - Nic;
Regina (serial TV, 2008-2009) - Armando Antonucci;
Aniela (serial TV, 2009-2010) - Ion;
Iubire și onoare (serial TV, 2010-2011) - Aziz bin - Hussein el Jsir, antagonist principal
Pariu cu viața (serial TV, 2011 - 2012) - Titi.
Îngeri pierduți (serial TV, 2013-2014) - Robi (Robert Lăcătuș)
Fetele lui dom' profesor (serial TV, 2014) - Vali Busuioc, rol episodic;
O grămadă de caramele (serial tv, 2016) - Doruleț;
Umbre (serial TV, 2017) - Romică;
Ghinionistul (film, 2017) - Gogoi;
Faci sau taci (film, 2018) - Veler.

Date personale
Augustin Viziru
Născut	7 august 1980 (39 de ani) București, România
Căsătorit cu	Oana Mareș (2009-2011)^[1]
Ocupație	Actor
Activitate
Ani de activitate	2005-prezent

· 1980: George Blay (n. 7 august 1980) este un jucător ghanez de fotbal care evoluează la clubul belgian Royal Antwerp FC.
* 1980: Seiichiro Maki (n. 7 august 1980) este un fotbalist japonez.
* 1982: Stela Popa (n. 7 august 1982, Coșcodeni, raionul Sîngerei, Republica Moldova). Este autoare, jurnalist radio și de televiziune. A absolvit cu diplomă de excelență și a fost șef de promoție Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea „Jurnalism și Științe ale Comunicării” (2005), iar din 2006 este magistru în „științe politice”, la aceeași universitate (Facultatea de „Relații Internaționale Științe Politice și Administrative”, catedra “Politologie”).

A fost timp de 7 ani prezentatoarea principalului buletin de știri de la ora 19.00 de la Jurnal TV din Republica Moldova.

În prezent este principala prezentatoare de știri la TVR 2, România.

Cu o experiență consistentă în media (jurnalism radio și TV) jurnalista colaborează cu presa scrisă din România și Republica Moldova. În 2010 a publicat la Editura Tritonic din București romanul „100 DE ZILE” (454 pagini). Întreține unul dintre cele mai de succes bloguri din Republica Moldova. Și tot din 2010 este stirista principală a postului Jurnal TV din Republica Moldova. În 2010 și 2011 revista VIP Magazin a inclus-o în topul „Cele mai sexy femei ale Moldovei”, iar în 2013 în ediția de colecție – „99 de femei ale Moldovei”.

În 2012 a fost desemnată „Cea mai bună prezentatoare TV din Republica Moldova” de către una dintre cele mai prestigioase reviste de la Chișinău - Aquarelle, iar în 2014 VIP Magazin a desemnat-o ca fiind „Cea mai bună prezentatoare de știri din R. Moldova”. Din 2015 scrie cărți cu povești pentru copii. La Editura Cartier a lansat colecția „Povești pentru Dănuț”.

În 2016 cartea-poveste „Îngerii mării”, pe care a publicat-o la Editura Cartier din Chișinău, a obținut la Târgul de carte pentru copii și tineret cel mai prestigios titlu - „Cartea Anului”, iar audiobook-ul „Semincioara fermecată” primește mențiune. Tot în 2016 publică a doua carte-poveste - „Semincioara fermecată” din seria „Povești pentru Dănuț”. Este printre cele mai vândute cărți pentru copii în 2016 la aceeași editură. În decembrie 2016 a lansat a treia carte-poveste - „Sofia Păpădia”, iar în 2017 a patra - „Regele cel Înțelept”. 2016 a fost anul schimbărilor profesionale pentru Stela Popa.

Din noiembrie 2016 este prezentatoare de știri la TVR 2, în România.

Stela Popa este căsătorită din anul 2012 cu sociologul Dan Dungaciu și au un fiu.

Lucrări publicate:

100 de zile, roman, Editura Tritonic, București, dedicat Revoluției Twitter a Moldovei
Îngerii Mării, carte-poveste, Editura Cartier, 2015, colecția „Povești pentru Dănuț”
Semincioara fermecată, carte-poveste, Editura Cartier, 2016, colecția „Povești pentru Dănuț”
CD-audio „Semincioara fermecată”, teatru radiofonic citit de vedete din R. Moldova.
Sofia Păpădia, carte-poveste, Editura Cartier, 2016, colecția „Povești pentru Dănuț”
Regele cel Înțelept, carte-poveste, Editura Cartier, 2017, colecția „Povești pentru Dănuț”

Date personale
Stela Popa
Născută	7 august 1982 (37 de ani) Coșcodeni, raionul Sîngerei, Moldova
Cetățenie	Moldova
Etnie	români
Ocupație	jurnalistă
Activitate
Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova

* 1982: Abbie Cornish (n. 7 august 1982) este o actriță australiană.

Filmografie[modificare | modificare sursă]

An	Film	Rol	Note
1997	Wildside	Simone Summers	serial TV
1999	Close Contact	Sara Boyack	film de televiziune
2000	The Monkey's Mask	Mickey Norris
2000	Water Rats	Marie Marchand	serial TV (Episodul Tribes)
2001	Outriders	Reggie McDowell	serial TV (26 episoade)
2001	Life Support	Penne #1	serial TV
2003	Horseplay	Becky Wodinski
	White Collar Blue	Antonia McAlister	serial TV
	Marking Time	Tracey	film de televiziune
2004	One Perfect Day	Emma Matisse
	Somersault	Heidi
	Everything Goes	Brianie
2006	Candy	Candy
2006	A Good Year	Christie Roberts
2007	Elizabeth: The Golden Age	Bess Throckmorton
2008	Stop-Loss	Michelle
2009	Bright Star	Fanny Brawne	Nominalizată — San Diego Film Critics Society Award for Best Actress Nominalizată — Chicago Film Critics Association Award for Best Actress Nominalizată — Houston Film Critics Society Award for Best Actress
2011	Limitless	Lindy
	Sucker Punch	Sweet Pea
	W.E.	Wally Winthrop
2012	The Girl	Ashley
2012	Seven Psychopaths	Kaya
2014	RoboCop	Clara Murphy
	Klondike	Belinda Mulrooney	Mini-serial TV
	Solace
2016	Lavender	Jane
2017	6 Days	Kate Adie
2017	Three Billboards Outside Ebbing, Missouri	Anne Willoughby
2017	Geostorm: Pericol Global	Agent Sarah

Abbie Cornish

Cornish în iulie 2013

Date personale
Născută	7 august 1982 (37 de ani) Lochinvar, New South Wales, Australia
Cetățenie	Australia
Ocupație	actriță
Activitate
Domiciliu	Los Angeles
Ani de activitate	1997–prezent
Partener(ă)	Ryan Phillippe (2007–2010)

* 1984: Willian Gerlem (n. 7 august 1984 în Linhares, Espírito Santo, Brazilia) este un fotbalist brazilian care joacă în prezent pentru clubul de fotbal Syrianska.

După ce a jucat pentru Bahia (o echipă din Brazilia), el a semnat un contract cu echipa Estoril din liga secundă portugheză, acolo fiind suspendat pentru indisciplină. Clubul l-a dat în 2007 la echipa Farul Constanța. În iulie 2009, după ce Farul Constanța a retrogradat din Liga I, a fost transferat la FC Vaslui pentru suma de 600.000 de euro.

* 1984: Yun Hyon-seok (coreeană 윤현석, n. 7 august 1984 — d. 26 aprilie 2003) a fost un activist pentru drepturile omului și activist civic, poet și scriitor homosexual din Coreea de Sud.^[1] El s-a sinucis pentru a protesta contra homofobiei.^[2]

A fost poreclit Yukwudang(육우당^[2], 六友堂, Șase prieteni), Sulheon(설헌^[3], 雪軒), Midong(미동, 美童, băiat frumos).

* 1986: Valter Birsa (n. 7 august 1986) este un jucător de fotbal sloven, care joacă pentru Chievo Verona și pentru Echipa națională de fotbal a Sloveniei.
* 1987: Max Heinzer (n. 7 august 1987, Lucerna) este un scrimer elvețian specializat pe spadă, laureat pe bronz pe echipe la Campionatul Mondial din 2014 și cel din 2015, iar dublu campion european pe echipe în 2013 și 2014. A participat la Jocurile Olimpice din 2012, fiind învins în tabloul de 16 de venezuelanul Rubén Limardo, care a devenit campion olimpic în cele din urmă.
* 1987: Nataša Krnić (n. 7 august 1987, la Karlovac)^[1] este o handbalistă de origine croată stabilită în Muntenegru care joacă pentru clubul românescHCM Râmnicu Vâlcea pe postul de intermediar stânga. De asemenea, Krnić a fost convocată de câteva ori în trecut la echipa națională a Muntenegrului
* 1987: Rouven Kai Sattelmaier (n. 7 august 1987, Ludwigsburg, Germania de Vest) este un portar de fotbal aflat sub contract cu Bradford City.
* 1988: Dorian Popa (n. 7 august 1988, Constanța)^[2] este un actor de televiziune, compozitor, dansator și cântăreț român.^[3] A devenit cunoscut în 2011, odată cu apariția sa în serialul Pariu cu viața alături de colegii săi din Lala Band, unde l-a interpretat pe Andrei Anghel,^[4]serial care a primit premiul pentru „cel mai bun debut” la Gala Premiilor VIP.^[5]

Este masterand al Facultății de Relații Publice în Marketing în cadrul A.S.E.^[6] A câștigat premiul „Bărbat de succes al anului 2014” din cadrul galei Celebrity Awards.^[7] În 2015 a apărut în reality show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” de pe PRO TV.^[8]

A apărut pe coperțile revistelor TV Mania,^[9] TV Satelit, Men’s Health,^[10] și Bravo.^[11] În 2015, a fost implicat într-un accident rutier, însă nu a fost rănit^[12] și a dublat vocea personajului Sohone din Mune: Gardianul Lunii.^[13] În prezent susține mai multe concerte prin țară și este vlogger pe canalul său de youtube.

Filmografie:

Seriale/ Telenovele
Anul	Serialul	Rolul	Note
2011-2013	Pariu cu viața	Andrei Anghel	protagonist
2014	O nouă viață	Andrei Anghel	protagonist
2016	Alisia, care știe totul	Leha Teterin	dublaj, protagonist
2019	Sacrificiul	TBA	TBA

Date personale
Dorian Popa
Nume la naștere	Dorian Laurențiu Popa
Născut	7 august 1988 (31 de ani) Constanța, România Constanța, România
Părinți	Luminița Popa (mamă)^[1]
Frați și surori	Ciprian Popa^[1]
Cetățenie	România
Ocupație	Cântăreț Actor
Activitate
Gen muzical	Pop
Ani de activitate	2011-prezent
Case de discuri	MediaPro Music
Interpretare cu	Lala Band, Corina, Ruby, Cătălin Moroșanu, Whats`Up, Selly, Mario Fresh, Abi, Liviu Teodorescu, Shift, Ioana Ignat, Nicole Cherry, Amna.
Colaborare cu	Ionuț Adrian Radu

* 1988: Serghei (Sergiu) Istrati (n. 7 august 1988) este un fotbalist din Republica Moldova care evoluează pe postul de mijlocaș.
* 1992: Adam Yates (n. 7 august 1992) este un ciclist britanic, pe șosea și pe pistă, și frate geamăn al lui Simon Yates^[1], care evoluează pentru echipa Orica-GreenEDGE.^[2]

Cei doi frați nu au vreo legătură de rudenie cu fostul ciclist Simon Yates.

* 1993: Labrina Tsàkalou (în greacă Λαμπρίνα Τσάκαλου, translit. și Lamprini Tsakalou^[1], n. 7 august 1993, în Arta)^[2] este o handbalistă greacă ce joacă pentru clubul sloven RK Krim pe postul de coordonator. Tsakalou este și componentă a echipei naționale a Greciei.
* 1995: Ionuț Daniel Șerban (n. 7 august 1995, Băicoi, România) este un fotbalist român care evoluează la clubul Dinamo pe postul de mijlocaș defensiv.
* 1998: Erik Pieters (n. 7 august 1998, Enspijk, Olanda) este un fotbalist aflat sub contract cu Stoke City.

Decese

· 461: Împăratul roman Majorian este decapitat în apropierea râului Iria în nord-vestul Italiei, în urma arestării și detronarii acestuia de către Ricimer. Ricimer Flavius (n. ~405 – d. 18 august 472) a fost un general german în armata romană care a condus de facto Imperiul Roman de Apus între 456 și 472 d.Hr. A devenit magister militum, pe vremea lui Avitus,pe care avea să-l detroneze în favoarea lui Maiorian în anul 456. Ricimer era fiul pricipelui sueb Rechila și al unei fiice a regelui vizigot Wallia, iar originea barbară și credința ariană l-au împiedicat să acceadă la tronul Romei, dar si-a facut în schimb o carieră de succes în armata imperială.

· 1106: A decedat imparatul Henric al IV-lea (n. 11 noiembrie 1050), cel de al treilea membru al dinastiei de Împărați Romano- Germani. A fost Rege al Germaniei din 1054, Rege al Burgundiei din 1056, rege al Italiaei din 1080 și Împărat al Sfântului Imperiu Romano - German din 1084, până in 1105, cand este luat prizonier și în decembrie este forțat să abdice în favoarea fiului său. În 1106 reușește să evadeze și să formeze o armată cu ajutorul regilor Franței, Angliei și Danemarcei. Învinge armata fiului său la Visé în Lorena pe 2 martie, dar în luna august moare.

* 1385: Joan, Contesă de Kent (29 septembrie 1328 – 7 august 1385), a fost prima Prințesă de Wales engleză. Cronicarul francez Jean Froissart a numit-o "cea mai frumoasă femeie din tot regatul Angliei și cea mai iubită".

Joan a fost fiica lui Edmund de Woodstock, Conte de Kent și a soției acestuia, Margaret Wake, Baroneasă Wake de Liddell, și nepoată a regelui Eduard I al Angliei.^[2]

Tatăl ei Edmund a fost fratele vitreg mai mic al regelui Eduard al II-lea al Angliei. Sprijinul pe care Edmund l-a acordat regelui l-a pus în conflict cu regina, Isabela a Franței, și cu iubitul ei, Roger Mortimer, Conte de March. După detronarea lui Eduard, Edmund a fost executat iar mama Joanei împreună cu copiii ei au fost arestați la Castelul Arundel când Joan avea numai doi ani. Văduva contelui avea în grijă patru copii.

Verișorul primar al Joanei, noul rege Eduard al III-lea, a preluat responsabilitatea pentru familie și a avut grijă de ei. Soția lui, regina Philippa (care era de asemenea verișoară de-a doua a Joanei), era cunoscuă pentru inima ei bună iar Joan a crescut la curte unde s-a împrietenit cu verișorii ei, inclusiv cu Eduard, Prințul Negru.

În 1340, la vârsta de 12 ani s-a căsătorit cu Thomas Holland, Conte de Kent fără să obțină consimțământul regal necesar rangului ei.^[3] Iarna următoare, (1340 sau 1341), în timp de Holland era pe mare, familia a obligat-o să se căsătorească cu William Montacute, fiu și moștenitor al primului conte de Salisbury. Mai târziu, Joan a afirmat că ea nu a dezvăluit secretul căsătoriei cu Thomas Holland deoarece îi era teamă ca el să nu fie executat pentru trădare. De asemenea, ea poate a fost convinsă că căsătoria anterioară a fost nulă.^[4]

Adesea Joan este identificată drept contesa de Salisbury, despre care legenda spune că l-a inspirat pe Eduard al III-lea să fondeze Ordinul Jartierei.^[5] E la fel de posibil, totuși, ca această contesă să fi fost soacra ei, Catherine Montacute, Contesă de Salisbury.

Câțiva ani mai târziu, Thomas Holland s-a întors din Cruciade îmbogățit și povestea anterioară cu relația dintre el și Joan a ieșit la suprafață. Thomas a apelat la Papă și a mărturisit regelui despre căsătoria secretă. Când contele de Salisbury a descoperit că Joan susține cauza lui Holland, el a ținut-o prizonieră în casă.^[6]

În 1349, Papa Clement al VI-lea a anulat căsătoria dintre Joan și William; Joan s-a întors la Thomas cu care a trăit următorii 11 ani. Copiii lor au fost:

Thomas Holland, al 2-lea Conte de Kent,
John Holland, Duce de Exeter
Joan Holland (1356-1384), care s-a căsătorit cu John V, Duce de Bretania (1339-1399)
Maud Holland (1359-1391), care s-a căsătorit cu Waleran III de Luxembuurg, Conte de Ligny (1355-1415)
Edmund (c. 1354), care a murit în copilărie

În 1352, când ultimul frate al Joanei a murit, ea a devenit Contesă de Kent și Lady Wake of Liddell.

În ciuda dovezilor de afecțiune ale Prințului Negru pentru Joan, părinții lui nu erau în favoarea unei căsătorii. Regina Philippa care l-a început a plăcut-o pe Joan era preocupată de reputația Joanei. În plus, uniunea celor doi era interzisă din cauza gradului de consanguitate.

Căsătoria secretă despre care se spune că cei doi au făcut-o în 1360^[7] ar fi fost invalidă tocmai din cauza consanguității. La cererea regelui, Papa a garantat o dispensă permițând celor doi o căsătorie legală. Ceremonia oficială prezidată de arhiepiscopul de Canterbury a avut loc la 10 octombrie 1361 la Castelul Windsor în prezența regelui și a reginei.

În 1362, Prințul Negru a fost investit Prinț de Aquitania, o regiune din Franța care aparținea Coroanei Angliei de la căsătoria Eleanorei de Aquitania cu regele Henric al II-lea. El și Joan s-au mutat la Bordeaux, capitala regiunii, unde au petrecut nouă ani. Doi fii ai cuplului regal s-au născut în Franța; fiul lor cel mare, numit Eduard după tată și bunic a murit la vârsta de șase ani.

În jurul nașterii fiului lor cel mic, Richard, Prințul a fost atras într-un război în numele regelui Pedro al Castiliei. Lupta care a urmat a fost una dintre cele mai mari victorii ale Prințului Negru, dar regele Pedro a fost ucis mai târziu și nu au existat bani pentru plata trupelor. Între timp, Prințesa a fost nevoită să ridice o altă armată pentru că dușmanii Prințului amenințau Aquitania în absența acestuia.

În 1371, Prințul Negru n-a mai putut să-și facă datoria ca Prinț de Aquitania și s-a întors în Anglia unde ciuma făcea victime. În 1372 el a forțat o încercare de a păstra posesiunile franceze ale tatălui său; sănătatea sa a fost distrusă. La 7 iunie 1376, cu o săptămână înainte de a împlini 46 de ani, Prințul Negru a murit în patul său din Westminster.

Următorul în linie pentru a-i succedat regelui Eduard al III-lea era fiul Joanei. Eduard al III-lea a murit la 21 iunie 1377 iar Richard în vârstă de zece ani a devenit rege.

Joan a murit la castelul Wallingford la vârsta de 56 de ani și a fost înmormântată conform dorinței ei la Greyfriars lângă primul si soț.

Date personale
Joan de Kent
Prințesă de Wales Prințesă de Aquitania Contesă de Salisbury Contesă de Kent Baroneasă Wake de Liddell

Născută	29 septembrie 1328 Woodstock, Regatul Unit
Decedată	7 august 1385 (56 de ani) Castelul Wallingford, Berkshire
Înmormântată	Stamford, Lincolnshire
Părinți	Edmund of Woodstock, 1st Earl of Kent[]^[1] Margaret Wake, 3rd Baroness Wake of Liddell[]^[1]
Frați și surori	John, 3rd Earl of Kent[] Edmund, 2nd Earl of Kent[]
Căsătorită cu	Thomas Holland, Conte de Kent William Montacute, Conte de Salisbury Eduard, Prinț de Wales
Copii	Edmund Holland Thomas Holland John Holland Joan Holland Maud Holland Eduard de Angoulême Richard al II-lea al Angliei
Cetățenie	Regatul Angliei
Ocupație	politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Plantagenet

· 1649: Maria Leopoldine de Austria, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman (n. 1632)

* 1693: Johann Georg al II-lea, Prinț de Anhalt-Dessau (17 noiembrie 1627 – 7 august 1693) a fost prinț german din Casa de Ascania și conducător al principatului de Anhalt-Dessau din 1660 până în 1693.

Membru al Societății Fruitbearing el a servit de asemenea ca mareșal al Brandenburg-Prusia.

Johann Georg s-a născut la 17 noiembrie 1627 la Dessau; a fost al doilea fiu (dar singurul supraviețuitor) al Prințului Johann Casimir de Anhalt-Dessau și a primei lui soții, Agnes de Hesse-Kassel, fiica lui Maurice, Landgraf de Hesse-Kassel.

La Groningen, la 9 septembrie 1659, Johann Georg s-a căsătorit cu Henriette Katharina, fiica lui Frederic Henric, Prinț de Orania. Căsătoria a fost una fericită și chiar s-a spus că a fost o căsătorie din dragoste. Cuplul a avut zece copii.

După decesul tatălui său la 15 iulie 1660, Johann Georg a preluat guvernarea asupra Anhalt-Dessau. De asemenea, a moștenit pretenția familiei asupra Aschersleben, care era controlată de Brandenburg-Prusia din 1648

Date personale
Johann Georg al II-lea
Prinț de Anhalt-Dessau
Johann Georg al II-lea, Prinț de Anhalt-Dessau
Născut	17 noiembrie 1627 Dessau
Decedat	7 august 1693 (65 de ani) Berlin
Părinți	John Casimir, Prince of Anhalt-Dessau[] Agnes of Hesse-Kassel[]
Frați și surori	Louise of Anhalt-Dessau[*]
Căsătorit cu	Henriette Catherine de Nassau
Copii	Amalie Ludovika Henriette Amalie Frederick Casimir, Prinț Ereditar de Anhalt-Dessau Elisabeth Albertine, Contesă de Barby Henriette Amalie, Prințesă de Nassau-Dietz Louise Sophie Marie Eleonore, Ducesă de Olyka Henriette Agnes Leopold I, Prinț de Anhalt-Dessau Johanna Charlotte de Anhalt-Dessau
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Ascania
Prinț de Anhalt-Dessau
Domnie	1660–1693
Predecesor	Johann Casimir
Succesor	Leopold I

· 1782: Andreas Sigismund Marggraf (n. 3 martie 1709, Berlin – d. 7 august 1782) a fost un chimist german, considerat ca fiind un pionier al chimiei analitice. A izolat în anul 1746 zincul, prin încălzirea mineralului calamină împreună cu carbon.^[6] În anul 1747, Marggraf a identificat zahărul în sfeclă și a propus o metodă de extracție a acestuia utilizând alcool.

Date personale
Andreas Sigismund Marggraf
Andreas Sigismund Marggraf
Născut	3 martie 1709^[1]^[2]^[3]^[4]^[5] Berlin, Regatul Prusiei
Decedat	7 august 1782 (73 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4]^[5] Berlin, Regatul Prusiei
Cetățenie	Germania
Ocupație	chimist farmacist entomolog[*]
Activitate
Domiciliu	Germania
Alma mater	Universitatea din Strasbourg

· 1821: Caroline de Braunschweig-Wolfenbüttel (Caroline Amelia Elizabeth; mai târziu regina Caroline; 17 mai 1768 – 7 august 1821) a fost soția regelui George al IV-lea al Regatului Unit.

Caroline s-a născut la 17 mai 1768 la Braunschweig în Germania, fiica lui Karl Wilhelm, Duce de Braunschweig-Wolfenbüttel și a Prințesei Augusta Frederika de Wales, sora cea mare a regelui George III.

În 1794, s-a logodit cu fiul cel mare al regelui George al III-lea, vărul ei primar, George, Prinț de Wales. Ei nu se întâlniseră niciodată - George a fost de acord să se căsătorească cu ea pentru că el avea foarte multe datorii și, dacă ar fi contractat o căsătorie cu o prințesă eligibilă, Parlamentul i-ar fi crescut alocația. Caroline părea perfect adecvată: prin naștere era protestantă iar căsătoria ar fi aliat Braunschweig și Marea Britanie. Deși Braunschweig era o țară mică, Marea Britanie era în război cu Franța revoluționară și era dornică să obțină aliați pe continentul european. La 20 noiembrie 1794, Lordul Malmesbury a ajuns la Braunschweig pentru a o escorta pe Caroline la noua sa viață în Marea Britanie.^[1]

În jurnalul său Lordul Malmesbury notează rezervele sale cu privire la adecvarea Caroline ca o mireasă pentru un prinț: este lipsită de hotărâre, bună-cuviință și tact, acționează indiscret și de multe ori neglijează să se spele sau să-și schimbe hainele murdare.^[2] Cu toate acestea, Malmesbury a fost impresionat de curajul ei; pe drumul spre Anglia, se auzeau focuri de armă, deoarece nu erau departe de liniile franceze. În timp ce mama Carolinei era preocupată de siguranța lor, Caroline era fără teamă.^[3]

La întâlnirea cu viitoarea sa soție, George a cerut un pahar de coniac. El a fost în mod evident dezamăgit. Dezamăgită la rândul ei, Caroline i-a spus Lordului Malmesbury "[Prințul este] foarte gras și nu este frumos așa cum este portretul lui"^[4] La cina din acea seară, prințul a fost consternat de natura gureșă a Carolinei. Ea a fost supărată și dezamăgită de partizanatul evident al lui George pentru Lady Jersey.

Caroline în 1795, la scurt timp după căsătoria cu viitorul George al IV-lea.

Caroline și George s-au căsătorit la 8 aprilie 1795 la palatul St. James din Londra. La ceremonie, George a fost beat. El o găsea pe Caroline neatractivă, neigienică și i-a spus Lordului Malmesbury că suspectează că n-a fost virgină atunci când s-au căsătorit.^[6] El cu siguranță nu era, se căsătorise în secret cu Maria Fitzherbert; totuși, căsătoria cu Fitzherbert a violat Actul din 1772 și deci nu era validă.^[7]

Corespondența Prințului arată că cuplul a avut relații sexuale doar de trei ori: de două ori în prima noapte de căsătorie, și o dată a doua noapte.^[7] Prințesa Charlotte Augusta de Wales, singurul copil legitim al lui George s-a născut la 7 ianuarie 1796. Imediat după nașterea ei, Charlotte a devenit a doua în linia de succesiune la tronul britanic. Prințul și Prințesa de Wales nu au locuit niciodată împreună după aceea, în public apăreau separați și amândoi erau implicați în relații extraconjugale. Acest lucru i-a adus reginei porecla de "regina imorală".

La trei zile după nașterea Charlottei, George și-a făcut un nou testament. Și-a lăsat toate proprietățile "Mariei Fitzherbert, soția mea" în timp ce Carolinei i-a lăsat un șiling.^[8] Ziarele au pretins că Lady Jersey (doamnă de onoare și fostă metresă a regelui) a deschis, citit și a distribuit scrisori ale Carolinei cu conținut privat.^[9] Presa l-a umilit pe George pentru extravaganțele sale și pentru lux în vremea războilui și a schițat Carolinei un portret de soție neglijată.^[10] Regina a fost aplaudată în public pentru caracterul său deschis.^[11] George era consternat de popularitatea ei și de propria sa nepopularitate și se simțea prins într-un mariaj nefericit cu o femeie urâtă. Voia separare.

Prințesă de Wales

Caroline s-a mutat într-o reședință privată: la început la Vicarage în Charlton, apoi la Casa Montagu, căminul contelui de Sandwich, în Blackheath. Fără să mai fie constrânsă de un soț, ea primea pe cine voia.^[13] A filtrat cu amiralul Sidney Smith și cu căpitanul Thomas Manby și e posibil să fi avut un flirt cu politicianul George Canning.^[14]

Fiica ei Charlotte a fost plasată în grija unei guvernante în apropiere de Casa Montagu iar Caroline o vizita des.^[15] Caroline a adoptat opt sau nouă copii săraci.^[16]În 1802 a adoptat un băiat de trei luni William Austin și l-a adus acasă. În 1805 Caroline s-a îndrăgostit de vecinul ei Sir John iar soția acestuia, Lady Douglas, a susținut că Prințesa de Walles le-a trimis scrisori obscene și hărțuitoare. Lady Douglas a acuzat-o pe Caroline de infidelitate și a afirmat că William Austin era fiul nelegitim al Carolinei.^[17]

În 1806, o comisie secretă a fost creată pentru a investiga acuzația Lady Douglas. Comisia era alcătuită din patru oameni: primul ministru Marii Britanii Lordul Grenville, Lordul Cancelar Erskine, Ministrul Justiției Lordul Ellenborough și secretarul de stat Lordul Spencer. Lady Douglas a mărturisit că însăși Caroline a recunoscut că în 1802 era însărcinată și că Austin este fiul ei.^[18] A mai afirmat că Prințesa era nepoliticoasă cu familia regală, o atingea într-un mod inadecvat sexual și a recunoscut că orice relație de prietenie dintre o femeie și un bărbat e sigur că va deveni una de dragoste.^[18]

În plus față de Smith, Manby și Canning, pictorul Thomas Lawrence, Henry Hood (fiul Lordului Hood) și alții au fost menționați ca potențiali iubiți. Servitorii Carolinei nu au confirmat că acești domni ar fi fost iubiții ei și nici că a fost însărcinată și au spus că băiatul William Austin a fost adus Carolinei de mama sa adevărată, Sophia Austin. Sophia a mărturisit că era copilul ei.^[19] Comisia a decis că acuzațiile "nu au fundament" însă deși ancheta era secretă au existat bârfe și scurgeri în presă.^[20]

Purtarea Carolinei față de prietenii ei a fost considerată nepotrivită însă nu s-au găsit dovezi că ar fost vinovată de altceva decât de flirt.

Caroline de Braunschweig

Regină a Regatului Unit
și a Hanovrei

Portret al reginei Caroline, ca. 1820, de James Lonsdale

Date personale
Nume la naștere	Caroline Amalie Elisabeth
Născută	17 mai 1768 Braunschweig, Sfântul Imperiu Roman
Decedată	7 august 1821 (53 de ani) Londra, Anglia
Înmormântată	Brunswick Cathedral[*]
Părinți	Carol al II-lea, Duce de Braunschweig-Wolfenbüttel^[1] Prințesa Augusta a Marii Britanii^[1]
Frați și surori	Ducesa Augusta de Brunswick-Wolfenbüttel Karl Georg August, Hereditary Prince of Brunswick-Wolfenbüttel[*] Friedrich Wilhelm de Brunswick
Căsătorită cu	George al IV-lea al Regatului Unit
Copii	Prințesa Charlotte Augusta de Wales
Cetățenie	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Ocupație	politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	prințesă regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Braunschweig-Bevern (prin nașter) Casa de Hanovra (prin căsătorie)
Domnie
Domnie	29 ianuarie 1820 – 7 august 1821

· 1834: A decedat Joseph Marie Charles, supranumit Jacquard (n. 7 iulie 1752), inventator francez care a conceput primul razboi de tesut semi-automat. Joseph Marie Charles, supranumit Jacquard, (n. 7 iulie 1752, Lyon – d. 7 august 1834, Oullins), a fost un inventator francez, care a lăsat drept moștenire primul război de țesut semi-automat. Fiul unui lucrător în industria textilă („meșter-fabricant”), el a profesat diverse meserii, dintre care unele în strânsă legătură cu producerea mătăsurilor, dar și cu arta imprimeriei. Studiind de unul singur mecanica, reușește în 1801 să pună la punct războiul de țesut Jacquard care îi poartă numele. Dezvoltând o idee anterioară a lui Jacques de Vaucanson, Jacquard își dotează războiul de țesut cu un ingenios mecanism care selecta diferențiat firele de urzeală după un „program” înscris pe plăcuțe perforate (inventatorul cartelelor perforate fiind Basile Bouchon). Prin această inovație, războiul de țesut devine mult mai simplu de operat, reducându-se numărul de lucrători la unul singur, față de condițiile anterioare, când era necesar efortul conjugat al mai multor operatori umani. Războiul de țesut cu plăcuțe perforate, care l-a inspirat și pe Charles Babbage în construirea unei mașini de calcul, este prezentat cel mai adesea drept strămoșul computerului. Acesta folosea cartela perforată, funcționa într-un sistem binar și avea un program fix care opera în timp real. Structura războiului de țesut Jacquard seamănă izbitor cu arhitectura unui computer modern: partea de stocare (magazia), partea de procesare (moara) și cartelele perforate (programul).

· 1848 - A murit Jons Jakob Berzelius, chimist suedez, unul dintre fondatorii chimiei moderne (n. 20.08.1779). Jöns Jakob Berzelius (n. 20 august, 1779 – d. 7 august, 1848) a fost un chimist suedez, inventator al notației chimice moderne, membru fondator al chimiei moderne, alături de John Dalton și Antoine Lavoisier. Berzelius a descoperit elementele siliciu, seleniu, toriu și ceriu. A fost ales membru al Academiei Regale de Științe a Suediei în 1808 și a devenit membru al Academiei Suedeze în 1837.

· 1911: Gheorghe Cârțan cunoscut și sub numele de Badea Cârțan (n. 24 ianuarie 1849, Cârțișoara - d. 7 august 1911) a fost un țăran român care a luptat pentru independența românilor din Transilvania, distribuind cărți românești, aduse clandestin din România, la sate. A călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii săi Columna lui Traian și alte mărturii despre originea latină a poporului român. În 1877 s-a înrolat voluntar în războiul de independență al României.^[1]

„Muzeul Etnografic și Memorial Badea Cârțan” din Cârțișoara, localitatea sa natală, deține obiecte care i-au aparținut. La Bistrița se afla statuia sa, care reproduce omul, dar și bățul/toiagul său faimos.

Badea Cârțan a fost un țăran originar din Cârțișoara (Sibiu), unde s-a născut în anul 1849. Acest cioban simplu a rămas în istoria românilor ca un luptător pentru unirea românilor din Transilvania cu cei din Vechiul Regat, toată viața sa dedicând-o acestui scop.

Mormantul lui Gheorghe Cârțan in Sinaia

Într-o vreme în care românii din Transilvania aparțineau Imperiului Austro-Ungar și nu se bucurau de drepturi, Badea Cârțan a folosit cea mai eficientă armă, cartea. Badea Cârțan, care a îndrăgit cu patimă cartea, cartea românească și cartea de istorie. Timp de peste 30 de ani a trecut de mai multe ori munții, din porunca inimii, aducând din Vechiul Regat în Transilvania, în traistă, sute de cărți românești. Ajuns de mai multe ori la București, el a cunoscut mai mulți oameni de cultură, de la care a învățat istoria românilor și mai ales ideea romanității^[A] poporului român. Dorind să vadă cu propriii săi ochi momentele care erau mărturii ale istoriei poporului român, Badea Cârțan s-a hotărât să plece pe jos la Roma. Ajuns acolo, Badea Cârțan s-a dus mai întâi la Columna lui Traian.

„Cum era singur și al nimănui, cum se făcuse seară, s-a așezat pe trotuar și s-a culcat la picioarele Columnei. A doua zi dimineața, trecătorii, polițiștii, ziariștii, au avut o revelație: un țăran din Corjați, un dac la picioarele Columnei lui Traian. Presa din Roma a scris în ziua următoare:„Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri.” Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și prietenie.

De-a lungul vieții sale a călătorit prin Ungaria, Austria, Italia, Elveția, Egipt, Germania, Ierusalim și în atâtea locuri prin țară. Dacă alți călători celebri și-au dedicat viața expedițiilor din dorința de a descoperi noi teritorii, ori pentru a se îmbogăți, Badea Cârțan a călătorit pentru a vedea cu ochii săi strămoșii poporului român și din dragoste pentru istoria lor. Badea Cârțan a fost cunoscut, îndrăgit, prețuit de bărbații politici, de oamenii de cultură, de mediile patriotice din Vechiul Regat.

Badea Cârțan se întoarce la oi după fiecare aventură. Dar o altă idee nu-i da pace lui: vrea să facă negoț cu cărți și anume cu cărți românești. N-a putut prima dată când a cerut autorizație. Pentru că omul nostru spunea tot ce avea pe suflet și trimișii împărătești nu prea erau de acord. Pleacă la Vat, unde era închis Ioan Slavici și, apoi, la Seghedin, unde erau închiși Memorandiștii de la Cluj. Și despre toate simțămintele lui pune pe hârtie versuri. Pe la 1895, iar cere autorizație să facă negoț, tot cu cărți românești. De data aceasta este arestat.

În anul 1911, la 62 de ani, Badea Cârțan s-a stins din viață, fără a mai apuca să vadă ziua întregirii tuturor românilor. A fost înmormântat în cimitirul de la Sinaia, pe mormântul său fiind trecute următoarele cuvinte: „Badea Cârțan doarme aici visând întregirea neamului său”.

Date personale
Badea Cârțan
Badea Cârțan
Născut	24 ianuarie 1849 Cârțișoara, Sibiu, România
Decedat	7 august 1911 (62 de ani) Sinaia, România
Ocupație	Păstorit

* 1922: Conon Arămescu Donici (n. 2 februarie 1837, Bahna, județul Neamț - d. 7 august 1922, București) a fost un cleric român, care a deținut funcția de mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române (1912-1918).

A avut relatii stranse cu presedintele francez Poincarré. El a oficiat slujba de convertire la Ortodoxie a regelui Ferdinand I, devenind ulterior consilier al acestuia. In 1913, a efectuat o calatorie la Constantinopol, pentru a se intalni cu Patriarhul de Constantinopol si a incepe demersurile pentru crearea unei patriarhii romane. In Primul Razboi Mondial, Turcia a intrat in razboi contra Romaniei, ceea ce a facut imposibila infiintarea oricarei patriarhii. Mitropolitul Conon a fost nevoit sa-si abandoneze toate planurile marete pe care le avea pentru Bisericā.

Mitropolitul Dr. Conon Arămescu Donici a trecut la cele veșnice la 7 august 1922, în București.

Date personale
Conon Arămescu-Donici
Conon Arămescu-Donici
Născut	2 februarie 1837 Neamț, România
Decedat	7 august 1922 (85 de ani) București, România
Cetățenie	România
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	preot
Funcția episcopală

* 1934: Hermann Kusmanek von Burgneustädten (n. 16 septembrie 1860, Sibiu - d. 7 august 1934, Viena) a fost general-colonel al Armatei Comune k. u. k., numit Der Löwe von Przemyśl (Leul de la Przemyśl) precum un k. k. consilier secret. El a fost decorat cu Ordinul Maria Terezia.

Hermann a fost fiul superintendentului de poliție Josef Kusmanek și a soției sale Juliana, născută Wiehner. Din 1890 a fost căsătorit cu Johanna Zeschko. Soții au avut două fiice, Anna și Laura.

În ziua de 3 octombrie 1913, Hermann Kusmanek a fost înnobilat pentru meritele lui militare de către împăratul Franz Joseph al Austriei. În amintirea recunoscătoare a fostei sale unități de formare, el a ales titlul von Burgneustädten Mai departe a preluat în stema sa unul dintre cele două turnuri din stema orașului Wiener Neustadt. Soția și fiicele au obținut de asemenea permisia de a purta acest titlu

Tânărul Kusmanek a absolvit liceul militar (Militär-Oberrealschule) în Mährisch-Weißkirchen, apoi Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt. După absolvirea acelei, a fost transferat pe 18 august 1879 ca locotenent la regimentul infanterie nr. 63, frecventând între ani 1882-1884 Școala de Război (K.u.k. Kriegsschule), academia militară austriacă din Viena. După acea a fost avansat destul de repede:^[2]^[3]

1 noiembrie 1884 locotenent major și alocarea la Statul Major General cu servicii în Budapesta, Foča și Ljubljana,
1 mai 1888 căpitan de clasa 1, ofițer de stat major în corpul armatei nr. 3 din Graz, apoi, între 1889 și 1893, ofițer de concept în Ministeriul de Război din Viena, în sfârșit comandant unei companii în regimentul de infanterie nr. 73 din Eger,
1 noiembrie 1894 major, pentru 3 ani angajat în biroul de cartografiere al Statului Major și în arhiva a istoriei de război la Viena,
1 mai 1897 locotenent-colonel și pentru peste 2 ani comandor al regimentului infanterie nr. 93 din Bistrița
1 noiembrie 1900 colonel, șef al biroului prezidial în Ministeriul de Război.

Kusmanek ca GM

Kusmanek ca FML

În sfârșit, la 1 noiembrie 1906 (rang de la 22 noiembrie 1906), a fost numit general (Generalmajor (GM))^[4] la vârsta de numai 46 de ani (trebuie luat în seamă, că a obținut rangurile, Austria nefiind implicată în nici un război). A mai rämas șef al biroului până în 1908, după acea a fost numit comandor al brigăzii de infanterie nr. 65 din Győr. La 1 noiembrie 1910 (rang de la 8 noiembrie 1910) a fost numit Feldmarschall-Leutnant (FML)^[4] și comandant al diviziei nr. 3 din Linz, iar din 1911 comandor al diviziei 28 infanterie (cu 27 de regimente) din Ljubljana.

La începutul Primului Război Mondial, Kusmanek a devenit comandor al fortăreței Przemyśl. După ce feldmareșalul Svetozar Boroević von Bojna a abandonat ultimul cap de pod peste râul San la Jarosław, retrăgând armata a III-a, forțele armate țariste sub comanda generalului Radko Dimitriev (de origine bulgărească) au avut drumul liber și au început primul asediu al fortăreței, începând atacul la 24 septembrie 1914. Kusmanek a avut ca trupe numai 65 de batalioane, nu puține de rezerviști precum 988 de tunuri, din care numai 28 corespundeau stadiului cel mai modern al tehnicii de atunci. Totuși a izbutit să se apere cu succes, rușii pierzând în numai 3 zile 40.000 de soldați (morți sau râniți grav). Dimitriev nu a mai atacat, dar a terminat asediul de abia la 11 octombrie al anului, când forțe puternice austro-ungare veniseră în ajutor (corpurile de armată nr. XXVIII precum divizia a 19-a cavalerie al corpului de armată nr. XII ca blocadă și Boroević cu armata a 3-a).^[5] Pentru respingerea asediului, Kusmanek a fost onorat la 1 noiembrie 1914 cu noul titlu militar general de infanterie (General der Infanterie) (care avea să înlocuiască titlul de Feldmarschall-Leutnant, dar trebuia să fie acordat nou în acești ani, fiind o onoare suplimentară).^[4]

Dar după numai 3 săptămâni (5 noiembrie) și lupte crâncene, inamicul a înconjurat Przemyślul din nou, de astă dată prin armata a 11-a țaristă condusă de generalul Andrei Nikolaevici Selivanov. Generalul a apărat fortăreața cu vitejie. Dar când cetatea nu mai putea fi ținută ca urmare a echipamentului și a hranei insuficiente, Kusmanek i-a cerut împăratului aprobarea unei predări onorabile, acordată de monarh.^[6] După o ultimă încercare de a scăpa, pe 19 martie, generalul a decis să predea cetatea forțelor armate rusești. După distrugerea tuturor armelor, a fortificațiilor și a tuturor celorlalte materiale de război, a permis în cele din urmă armatelor ruse să intre în oraș (22 martie). El însuși, purtând pe piept Ordinul său Imperial Rusesc „Sf. Ana” de clasa 1 cu brilianți, a intrat în prizonierat cu 2,500 de ofițeri precum 117 000 de subofițeri și soldați timp de aproape trei ani.^[5] În această perioadă a locuit la Nijni Novgorod, mai târziu a ocupat patru camere în clădirea Adunării Generale a Kievului.^[7]

Deja la 1 mai 1917 Kusmanek, cu toate că prizonier, a obținut rangul de Generaloberst (GO) (general-colonel) (general de 3 stele, fostul Feldzeugmeister) , validat la 1. Martie 1918, după eliberarea lui.^[4] În plus a fost numit consilier secret.

Ca recunoaștere a meritelor sale în apărarea dublă a fortăreței Przemyśl, Kusmanek a fost onorat, sub președinția capitolului ordinului prin Feldmareșalul Franz Conrad von Hötzendorf, cu Ordinul Maria Terezia, la 10 martie 1921 (promoția nr. 186).^[8] Deja cu ani înainte a căpătat porecla Der Löwe von Przemyśl (Leul de la Przemyśl).

Se spune, că Kusmanek ar fi fost ceh, ceea ce nu este corect. Constatat sunt rădăcinile familiei tatălui în Moravia. Dar mult decoratul general a vorbit, conform documentelor sale militare, pe lângă limba sa maternă, germana, în plus numai franceza, româna precum maghiara.^[2]

El este înmormântat într-un mormânt de onoare în Cimitirul Central din Viena (grupul 30 E, rândul 2, nr.21).

Date personale
Hermann Kusmanek von Burgneustädten
Hermann Kusmanek von Burgneustädten, general-colonel
Născut	16 septembrie 1860 Sibiu, Imperiul Austriac
Decedat	7 august 1934 (73 de ani) Viena, Statul Federal al Austriei
Înmormântat	Cimitirul Central din Viena
Părinți	Josef Kusmanek Juliana Wiehner
Căsătorit cu	Johanna Zeschko
Copii	Anna și Laura
Naționalitate	Imperiul Austriac; austriacă
Cetățenie	Imperiul Austriac; austriacă
Ocupație	personal militar[*]
Porecla	Der Löwe von Przemyśl (Leul de la Przemyśl)
Studii	Militär-Oberrealschule din Mährisch-Weißkirchen Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt K.u.k. Kriegsschule (Școala de Război) din Viena
Activitate
A luptat pentru	Imperiul Austro-Ungar
Gradul	General-colonel) al Armatei Imperiale Austro-Ungare
A comandat	Șef al RI nr. 93 la Bistrița (1897-1899) Comandor al brigăzii de infanterie nr. 65 la Győr (1908) comandor al diviziei nr. 3 din Linz (1910) comandor al diviziei 28 infanterie din Ljubljana Comandor al fortăreței Przemyśl (1914-1915)
Bătălii / Războaie	Asediul Przemyślului (1914-1915)
Decorații și distincții
Decorații	Ordinul Maria Terezia Ordinul împărătesc Leopold, Marea Cruce cu săbii Ordinul imperial Coroana de Fier clasa I Crucea de Merit Militar clasa I cu decorație de război Crucea de fier de clasa 1 (Germania imperială) Crucea de Comtur de clasa a 2-a al Ordinului saxon „Sf. Henric” Ordinul persian al Soarelui și al Leului de clasa a 2-a

· 1938: A murit Konstantin Sergheevici Stanislavski, actor şi regizor rus de teatru; (n. 27.01.1863). Konstantin Sergheievici Stanislavski (n. 5 ianuarie 1863; d. 7 august 1938) a fost un regizor și teoretician rus al teatrului, inovator în teatrul și arta actoricească. În Teatrul de Artă, Stanislavski a început dezvoltarea faimosului său „Sistem”, bazat pe tradiția realismului lui Alexandr Pușkin. „Sistemul” lui Stanislavski se concentrează pe dezvoltarea în mod realist a personajelor. Actorii erau instruiți să folosească „memoria afectivă” pentru a portretiza în mod natural emoțiile personajelor interpretate. Pentru a reuși în această încercare, actorilor li se cerea să se gândească la un moment din viețile lor în care au simțit emoția dorită și să încerce să o prezinte pe scenă, totul în dorința de a asigura o interpretare cât mai apropiată de realitate.

· 1939: Charlie Roberts, fotbalist englez (n. 1883)
* 1941: Alexandru Baltagă (n. 14 aprilie 1861, Lozova, Lăpușna, Basarabia - d. 7 august 1941, Kazan, URSS) a fost preot, membru al Sfatului Țăriidin Basarabia, victimă a comunismului sovietic, prizonier politic, decedat într-una din închisorile gulagului sovietic.
S-a născut la 14 aprilie 1861, în comuna Lozova, județul Lăpușna, în familia preotului Ștefan Baltagă. După absolvirea școlii primare din satul natal, la 15 iunie 1883, a absolvit cu mențiune Seminarul Teologic de 10 clase din Chișinău, după care a lucrat doi ani ca pedagog la Școala Spirituală de băieți din capitala guberniei. A fost coleg de promoție cu Alexandru Ciugureanu, tatăl Prim-ministrului Daniel Ciugureanu. A fost hirotonit ca preot în 1886, pe seama parohiei Călărași, județul Lăpușna, cu hramul Sf. Alexandru Nevschi. Părintele a înfiat și crescut doi copii: Vsevolod și Margareta. În anii 1893-1895, 1898, 1902 și 1919-1925 conduce Congresele școlare ale Basarabiei și este ales, succesiv (din 1903 până în 1918), președinte al congreselor eparhiale anuale din Basarabia și între 8 martie 1905—1 decembrie 1926.

Între 1918-1925 a fost membru ales al Comitetului Eparhial din Chișinău. Din 1925 a fost membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Chișinăului, iar din 1932 a devenit reprezentant eparhial în Congresul Național Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române.

Între 1922-1935, a activat în calitate de președinte al Consiliului de administrație al „Uniunii Clericilor ortodocși din Basarabia”. Membru în Sfatul Țării, Congresul eparhial de la Chișinău l-a desemnat ca reprezentant al preoțimii basarabene în Sfatul Țării, între 21 noiembrie 1917 și 27 noiembrie 1918.

În calitate de deputat în Sfatul Țării, la 27 martie 1918, votează pentru unirea Basarabiei cu Regatul Român. Pentru slujirea sa exemplară la altar, părintelui Baltagă i-au fost conferite mai multe distincții bisericești și laice. Este arestat noaptea și anchetat la Chișinău La 31 august 1940, organele NKVD trec la arestarea parintelui Baltagă, care tocmai oficia Sfânta Liturghie în Biserica Sfântul Alexandru din Călărași. A refuzat să se conformeze solicitării sovieticilor de a merge la unitatea NKVD, adăugând că se va pune la dispoziția lor numai după terminarea slujbei. Este arestat noaptea, luat din pat, neimbrăcat și dus la Chișinău, unde este anchetat în subsolurile sediului NKVD. Este anchetat de locotenentul Cerepanov, „anchetator superior al NKVD din RSSM”, fiind acuzat că „în anul 1918, având o atitudine dușmănoasa față de Rusia Sovietică, a participat activ în cadrul Sfatului Țării și a votat pentru instrainarea Basarabiei de Rusia sovietică și pentru unirea ei cu România [...]

În anii următori, fiind un cleric activ, a luptat contra mișcării revolutionare”, conform unui document, în limba rusă, aflat la dosarul întocmit de poliția politică sovietică în 1940-1941. Rudele părintelui susțin că, în timpul anchetei, părintele a trebuit să suporte presiunile fizice și psihice la care il supuneau anchetatorii sovietici, spunandu-i: „Arată-ne pe Dumnezeul tău!”, față de care părintele Alexandru a replicat: „Atunci când tu îmi arăți mintea ta, atunci ți-L arăt și eu pe Dumnezeul meu!”.

Părintele Baltaga este deportat în Kazan unde, la 7 august 1941, îndură moartea mucenicească. În octombrie 1995, Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei a propus cercetarea vieții sale pentru canonizare.

Alexandru Baltagă

Date personale
Născut	14 aprilie 1861 Lozova, Ținutul Chișinău, Imperiul Rus
Decedat	7 august 1941 (80 de ani) Q4207729[*], Kazan, URSS
Cetățenie	România
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	preot

· 1941: A murit Rabindranath Tagore (Rabindranâth Thâkur), poet, dramaturg, romancier, pictor, filosof si compozitor indian (supranumit “Sufletul Bengalului” si “Profetul Indiei moderne”), laureat al Premiului Nobel pentru Literatura pe anul 1913 (“Intoarcerea primaverii”, “Oleandrii rosii”); (n. 6 mai 1861). Rabindranath Tagore, numele europeinizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta — d. 7 august 1941) a fost un scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913 (“Intoarcerea primaverii”, “Oleandrii rosii”). Motivația Juriului Nobel
„în temeiul versurilor sale profund sensibile, proaspete și frumoase, prin care, cu un meșteșug desăvârșit, a izbutit să facă din gândirea sa poetică, rostită în propriile-i cuvinte englezești, o parte integrantă a literaturii occidentale“

* 1947: Prințesa Hermine Reuss de Greiz (germană Hermine Prinzessin Reuß zu Greiz; 17 decembrie 1887 - 7 august 1947), a fost a doua soție a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei (1859 - 1941).

Date personale
Hermine Reuss

Născută	17 decembrie 1887 Greiz, Germania^[1]
Decedată	7 august 1947 (59 de ani) Frankfurt pe Odra, Zona de ocupație sovietică^[2]
Înmormântată	Antique Temple[*]
Părinți	Heinrich al XXII-lea Ida de Schaumburg-Lippe
Frați și surori	Heinrich al XXIV-lea Prințesa Caroline Reuss de Greiz
Căsătorită cu	Prințul Johann George Ludwig Ferdinand August de Schönaich-Carolath (1907-1920) Wilhelm al II-lea al Germaniei (1922-1941)
Copii	Prințul Hans Georg de Schönaich-Carolath Prințul Georg Wilhelm de Schönaich-Carolath Prințesa Hermine Caroline de Schönaich-Carolath Prințul Ferdinand Johann de Schönaich-Carolath Henriette, Prințesă Karl Franz a Prusiei
Cetățenie	Germania
Ocupație	politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	prințesă
Familie nobiliară	Reuss of Greiz[

· 1957 - A încetat din viaţă actorul Oliver Hardy (“Bran”), devenit celebru în cuplul de comici Stan şi Bran. (n.18 ianuarie 1892). Norvell Hardy (n. 18 ianuarie 1892, Harlem, Georgia, SUA; d. 7 august 1957, North Hollywood, California), cunoscut mai ales sub numele Oliver Hardy (sau Bran), a fost un actor și regizor, devenit celebru în cuplul de comici Stan și Bran.

· 1958: A murit Herbert Osborne Yardley, criptolog american, care a organizat si condus primele decriptari de documente codate, in timpul Primului Razboi Mondial. A produs senzatie in 1931 prin publicarea memoriilor „The American Black Chamber”, care a dus la promulgarea legii securitatii.

· 1961 - A murit Tudor Tănăsescu, inginer, membru corespondent al Academiei Române. A avut un rol important în dezvoltarea radiodifuziunii şi a industriei române de electronică (n.02.03.1901).

* 1970: Lidia Babici (Hâncu; n. 24 septembrie 1897, Artiomovsk, Ekaterinoslav, Imperiul Rus; d. 7 august 1970, Chișinău) a fost o cântăreață de operă (soprană lirică)

A făcut studii muzicale la Școala Medie de Muzică din Chișinău în anii 1910–1915 cu Iacob Gorsky (clasa canto), apoi lecții de canto cu Lidia Lipkovski în 1918. A frecventat Institutul Muzical Dramatic „Ludwig van Beethoven” din Odesa (1918), Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano (1922–1925; clasa canto cu Vittorio Vanzzo) și Conservatorul din Chișinău (1948–1952; armonia cu L. Gurov, solfegiul cu S. Zlatov, istoria muzicii cu A. Abramovici și A Beilina).

Activează ca solistă la Opera Națională din București și la Capela Societății „Cântarea României” între anii 1926 și 1939. Revine la Chișinău, unde cântă la Filarmonică (anii 1940–1941) și în ansamblul de cântece și dansuri „Doina” (1941–1944). Predă canto la Conservatorul din Chișinău din 1944.

Debutează pe scena Operei Române, în 1925, în rolul Violetei din Traviata de Giuseppe Verdi. A mai interpretat:

titular în Lakmé de L. Delibes
Constanza în Răpirea din Serai de Wolfgang Amadeus Mozart
Margareta în Faust de Charles Gounod
Rosina în Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini
Antonida în Viața pentru țar de Mihail Glinka
Gilda în Rigoletto de Giuseppe Verdi
Manon Lescaut în Manon de Jules Massenet
Rosina în Nunta lui Figaro de Mozart
Antonina în Povestirile lui Hoffman de Jacques Offenbach
Mimi în Boema de Giacomo Puccini

Lidia Babici a avut turnee la Paris, Berlin, Stuttgart, Roma, Varșovia. Printre discipolii săi se numără Valentina Savițchi, Polina Botezat, Tamara Ciobanu, R. Esina, I. Volkov, I. Burduja, L. Pelin, L. Grițel, M. Gruzman, S. Moldovan, A. Krivențova, G. Țidzic, E. Motoi, Z. Timoni, N. Pascal, C. Lichin, J. Polupanova. A avut colavorări fructuoase cu Eugenia Babad, Tana Nanescu, Grigore Petroviceanu, Spiru Dumitrescu, Nicolae Nagacevschi, Vasile Malanețchi, Velia Giovanelli, Alexandra Elefterescu, Mircea Lazăr, Alexandra Lupescu, George Nicolescu-Basu, Maria Snejina, George Folescu, Arnoldo Georgewsky, Melitta Georgescu, Constantin Stroescu, Rudolf Steiner, Florica Cristoforeanu, Alfred Alessandrescu, Egizio Massini, Isac Bein, Veaceslav Bulîciov, Umberto Pessione, George Georgescu, Jean Bobescu, Ion Bazilevici, Florica Popovici, Viorica Ursuleac, Margareta Metaxa, Ritta Cottescu etc.

A fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” în 1936.

· 1983: Nicolae Brânzeu (n. 28 decembrie 1907, Pitești - d. 7 august 1983, Arad) a fost un compozitor, dirijor și om de cultură român.

Brânzeu și-a început educația muzicală în orașul natal, avându-i ca profesori pe Maria Lerescu și Lucia Stănescu. A urmat apoi Conservatorul din București, unde i-a cunoscut pe compozitorii Dumitru Georgescu-Kiriac, Alfonso Castaldi, Mihail Jora și Dimitrie Cuclin. În anul 1931 a absolvit și Facultatea de Drept din București).

Brânzeu și-a continuat studiile la Schola Cantorum din Paris, sub îndrumarea compozitorului și muzicologului Vincent d'Indy. Revenit în țară, în perioada interbelică s-a afirmat ca pianist, dar și ca profesor suplinitor la catedra de armonie a Conservatorului bucureștean.

Creația lui Brânzeu cuprinde genuri diverse, însă remarcabile sunt creațiile pentru teatru liric. Stilistica muzicii lui se încadrează în modernismul de tip neoromantic; interesul pentru acest curent estetic i-a fost trezit în anii de studiu la Schola Cantorum. Brânzeu va îmbina neoromantismul cu idei de inspirație folclorică. O altă influență în muzica lui Brânzeu este expresionismul.

„Opera Săptămâna luminată (1943) este caracterizată printr-un discurs sonor plin de tensiune- adesea vecin cu angoasa - și de aceea, eu o socotesc prima operă românească de tip expresionist.”

^[1]. Din păcate după anul 1990, lucrarea nu a fost inclusă în repertoriile operelor din România.

În 1948, înființează Filarmonica din Arad, unde contribuie la profesionalizarea orchestrei și corului, dat fiind că la aceea vreme ele erau formate în cea mai mare parte din oameni fără studii muzicale academice.

Pentru liedurile sale, Brânzeu a fost criticat în anii 1950 de către grupul Matei Socor. Ca urmare, Brânzeu a fost cenzuratde către regimul politic din țară.

În anii de activitate artistică în România Brânzeu dirijează diverși muzicieni precum: Stella Simionetti, Iolanda Mărculescu, Lya Hubic, Elena Botez, Lucia Stănescu, Emilia Petrescu, Arta Florescu, Lili Dușescu, Marina Krilovici, Constanța Câmpeanu, Anca de Barbu, Tatiana Roșculeț, Magda György, Zenaida Pally, Agnes Baltsa, Maria Snejina, Ion Dacian, Cornel Fânățeanu, Ion Buzea, Constantin Zaharia, Garabis Zobian, Mircea Emandi, Oleg Rudic, Dan Iordăchescu, David Ohanesian, Ionel Pantea, Ludovic Konya, Ion Budoiu, Mihail Arnăutu, Nicolae Secăreanu, Marius Rintzler, Pompei Hărășteanu, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Alfons Capitanovici, Götz Teutsch, Wanda Wilkomirska, Ion Voicu, Henry Brendier, Constantin Bobescu, Andras Simor, Antonin Moravec, Gustav Schmahl, Tadeus Wronski, Octavian Nicolaevici, Gaby Grubea, Daniel Podlovschi, Albert Kocsis, Nina Mihailovna Beilina, Etar Christoskov, Robesrt Soetens, Liana Isakadze, Yuriko Kuronuma, Cornelia Vasile, Ivan Straus, Ștefan Ruha, Ernest Fischer, Tamas Vesmas, Valentin Gheorghiu, Corneliu Gheorghiu, Mîndru Katz, Alexandru Demetriad, Maria Cardaș, Dorina Popovici, Magda Nicolau, Grete Miletineanu, Lidia Cristian, Aurelia Cionca, Margarita Fedorova, Gheorghe Halmos, Herald Enghiurliu, Ferenc Rados, Amadeus Webersinke, Dan Mizrahy, Gorgeta Ștefănescu Barnea, Dan Grigore, Sofia Cosma, Nicolae Brânduș, Annerose Schmit, Gabor Gabos, Toma Schwarz, Gabriel Amiraș, Sebastian Benda, Regina Smendzianka, Albert Guttman, Maria Fotino, Ilinca Dumitrecu, Liana Șerbescu, Alberto Portugheis, ș.a.

Nicolae Brânzeu i-a avut ca prieteni apropiați pe scriitorii Emil Cioran, Radu Gyr, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Dan Botta, Mircea Popa și pe muzicienii George Georgescu și Dimitrie Cuclin.

Date personale
Nicolae Brânzeu
Născut	28 decembrie 1907 Pitești, România
Decedat	7 august 1983 (75 de ani) Arad, România
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor

· 1983 - A murit astronomul american Bart J. Bok, expert în studiul Căii Lactee (n.28.04.1906).
* 1987: Camille Nimr Chamoun ( în arabă:كميل نمر شمعون, Kamil Nimr Sham'un,3 aprilie 1900 - 7 august 1987) a fost un om politic libanez, membru și lider politic al comunității creștine maronite, președinte al Libanului între anii 1952-1958.

Camille Nimr Chamoun s-a născut în anul 1900 în orășelul Dir al Kamar din Munții Liban, într-o familie proeminentă din comunitatea creștină siro-maronită. Un unchi al său, Auguste Adib Pașa, a fost de două ori prim-ministru al Libanului.

Chamoun a învățat și a făcut studiile elementare și liceale la Școala catolică a călugărilor mariști (les frères Maristes) la Beirut. A fost silit, însă, să întrerupă școala în urma izbucnirii Primului Război Mondial, când toată familia sa a fost deportată în anul 1916 de către autoritățile otomane la Kir Șehir, în Anatolia. Întors fără resurse în patrie la 6 ianuarie 1919s-a angajat, de nevoie, ca funcționar al Serviciului otoman al Datoriilor publice, care era în curs de lichidare. A demisionat scârbit după cinci luni și s-a înscris la facultatea de drept a Universității Saint Joseph din Beirut. A terminat strălucit licențaîn anul 1923, fiind admis în baroul de avocați în anul următor 1924.

În 1922 a lucrat o vreme la Biblioteca națională a Libanului, la a cărei reorganizare a luat o parte activă. Paralel cu activitatea avocațială, Chamoun a început să scrie în presa francofonă din Beirut articole în domeniile juridic și economic. Fiind remarcat de redactorul șef al ziarului cotidian Le Réveil, a devenit un colaborator permanent al acestuia. Articolele editoriale pe care le-a scris, și care au fost ulterior publicate în volum în anii 1980, erau scrise într un stil curat și concis.

În 1934, a fost ales pentru întâia dată în Adunarea Națională a Libanului ca deputat din partea regiunii natale a Muntelui Liban, care reprezenta fieful său electoral. A fost reales deputat și în anii 1937 și 1943.

În anul 1930 el s-a căsătorit cu Zalfa Thabet.

În anul 1937 Chamoun a fost numit ministru de finanțe și al lucrărilor publice din guvernul libanez.

În acea perioadă împreună cu liderul druz, Madjid Arslan, și cu liderii creștini Hamid Frangieh și Bichara Al Khouri a înființat Blocul Constituțional care s-a identificat cu mișcarea națională arabă, căutând o înțelegere cu comunitățile musulmane.

Între anii 1943-1944 a fost ministru de interne.

Din cauza politicii sale în favoarea obținerii independenței față de Franța, la 11 noiembrie 1943 Chamoun a fost arestat de autoritățile coloniale franceze și deținut vreme de 11 zile în Castelul Rashaia, împreună cu alți doi lideri libanezi, Béchara el-Khoury și Riad Solh. După numeroase proteste publice, ei au fost eliberați la 22 noiembrie 1943. Această dată a fost ulterior proclamată Ziua Independenței a Libanului.

În anul 1944 Chamoun a fost trimis ca ambasador al Libanului la Londra, iar între 1945-1948 și-a reprezentat țara la O.N.U.. În anii 1947 și 1951 el a fost iarăși reales în Adunarea Națională.

În anul 1952 Camille Chamoun s-a numărat printre personalitățile politice care au avut o influență covârșitoare în înlăturarea de la putere a președintelui Bichara al Khouri. În cele din urma el însuși a fost ales ca succesor al lui Al Khouri la președinția Libanului. În timpul guvernării sale, Chamoun s-a îndepărtat de grupările politice care l-au adus la putere, care cereau modificări constituționale și alocarea mai multor resurse populației necreștine, adică musulmanilor și druzilor din țară.

Chamoun a adoptat o politica pro-occidentală și a întărit legăturile Libanului mai cu seamă cu regimurile conservatoare din regiune: monarhiile hashemite din Irak și Iordania, precum și cu Turcia și țările din Peninsula Arabică, în detrimentul regimurilor militare și „revoluționare” din Egipt și Siria.

În ultimii doi ani ai mandatului său ca președinte s-au ascuțit în Liban tensiunile dintre comunitățile religioase, pe fondul unor factori interni si al unor transformări politice pe arena Orientului Mijlociu. Politica panarabistă și antioccidentală a președintelui egiptean Gamal Abdel Nasser a contribuit la ațâțarea confruntărilor inter- confesionale din Liban. Chamoun însuși a contribuit la creșterea animozităților prin încercările sale de a modifica Constituția pentru a fi ales încă o dată ca președinte.

În mai 1958 Libanul a căzut pradă războiului civil, iar Chamoun s-a văzut nevoit să apeleze la ajutorul țărilor occidentale în frunte cu Statele Unite. O parte din ajutorul primit a constat în arme transferate în Liban de pe teritoriul Israelului. Vreme de o lună un avion iranian de tip Dakota a transportat în Liban arme și muniții din prada de război a Israelului din Războiul din Sinai, decolând de fiecare dată de la baza aeriana israeliană Tel Nof.

Statele Unite a intervenit în conflict și în mod direct, prin trimiterea de unități de desant care au debarcat pe coasta Libanului și a căror prezență a silit taberele rivale să ajungă la un compromis. Acordul dintre părți a inclus sfârșitul președinției lui Camille Chamoun și alegerea în locul acestuia a generalului Fouad Chehab, care până atunci era comandantul armatei libaneze.

După încheierea mandatului său ca președinte, Chamoun a părăsit pentru o vreme viața politică.

La începutul anilor 1960 el a revenit pe scenă, înființând Partidul Național Liberal pe care l-a condus până în anul 1985. Partidul său a apărat cu tărie interesele populației creștine maronite din Liban.

La începutul celui de al Doliea Război Civil din Liban Chamoun a deținut funcția de ministru de interne și a devenit mâna dreaptă a președintelui Suleןman Frangieh. De asemenea, la fel ca alte tabere politice, Chamoun a întemeiat o forță paramilitară a partidului său, denumită „Tigrii libanezi” sub conducerea fiului său Danny Chamoun. Chamoun și fiul său au menținut în aceasta perioadă contacte și cu Israelul, de la care au primit asistență militară și civilă. El a efectuat o dată o vizită nocturnă secretă și rapidă în Israel, cu care ocazie l-a întâlnit pe premierul israelian Menahem Beghin și a vizitat Orașul Vechi al Ierusalimului.

„Tigrii libanezi” ai Partidului Național Liberal, opuși cu înverșunare prezenței militare și influenței regimului baasist al Siriei în țară, au reprezentat un factor însemnat în cadrul forțelor înarmate ale creștinilor din Liban, până ce au fost neutralizate și desființate din punct de vedere militar în iulie 1980 de către Falangele libaneze sub comanda lui Bechir Djemayel. Chamoun a fost nevoit să accepte lichidarea forței armate a taberei sale și să consimtă la continuarea cooperării politice cu Bechir Djemayel.

După asasinarea acestuia din urmă în 1982 Chamoun a cântărit posibilitatea de a candida la succesiunea acestuia la președinția Libanului, dar a renunțat, după unele surse, deoarece nu ar fi fost agreat de către Israel, ale cărui forțe invadaseră în acea vreme Libanul în cadrul luptei contra Organizației pentru Eliberare a Palestinei care își avea cartierele generale și o bună parte a forțelor în Liban. În cele din urmă a fost ales ca președinte un frate al președintelui asasinat, Amin Djemayel, iar în 1984 Camille Chamoun s-a alăturat guvernului ca vicepremier, după anularea acordului de înțelegeri dintre Israel și Liban. El a îndeplinit această funcție până în ziua decesului său în urma unui infarct miocardic în anul 1987.

A lăsat în urma sa doi fii, Danny Chamoun, care a fost asasinat împreună cu soția și doi dintre copiii săi în anul 1990, și Dori Chamoun.

Camille Chamoun, preşedintele Libanului în anii 1952-1958

· 2002 - A murit cel mai mic actor, Joshua Ryan Evans, „actorul de un metru” de la Hollywood. Pentru rolul „Timmy” din serialul „Pasiuni”, în care interpreta o păpuşă vie, Evans a primit două premii pentru cea mai bună interpretare dintr - un serial (n.1982).

· 2009: Tatiana Stepa (n. 21 aprilie 1963, Lupeni, județul Hunedoara - d. 7 august 2009, București) a fost o cântăreață română de muzică folk.

Tatiana este unul din cei trei copii ai familiei Stepa. Mama ei, olteancă din Gorj a fost dată slugă de la zece ani. Tatăl ei, moldovean din Roman, a fost copil de regiment. Cei doi au fugit în Valea Jiului să scape de sărăcie și de umilință. Tatiana a fost înconjurată de muzică de la o vârstă fragedă. A cântat prima dată pe scenă când era la grădiniță. În copilărie a urmat cursuri de balet, vioară și pian. A făcut vioara 8 ani, ca instrument principal.

A făcut "Liceul de Arhitectură" din București. Aici a fost primul loc în care a auzit muzică folk. Pentru că făcuse vioara ani de zile, nu i-a fost greu să cânte la chitară. În septembrie 1982, pe stadionul din Făgăraș, a debutat în Cenaclul Flacăra cu un cântec numit "Și-am să-mi fac o doină(versuri Adrian Gavrila) ", rămânând în componența acestuia până în anul 1985, după care, din anul 1992 până în anul 1996, a fost membră a Cenaclului "Totuși Iubirea", participând la peste 2.000 de spectacole, atingând un maxim de 50.000 de spectatori la un concert aniversar de la Galați.

După interdicția din 1985 a "Cenaclului Flacăra" și a ei ca artistă, a lucrat vreme de 11 ani la mina Lupeni, apoi, ca tehnoredactor de carte, la București.

Din anul 1996 până în 2009 a mai susținut peste 1.000 de spectacole pe majoritatea scenelor marilor orașe din România, Italia, Germania, Franța, Republica Moldova, Bulgaria. A fost invitată anual la toate marile festivaluri de muzică folk din țară (Om Bun, Folk you, Sighișoara, Folkfest, Bistrița, Alba-Iulia, Târgu Jiu, Baia Mare, Piatra Neamț, Galați etc.) și la alte festivaluri concurs de muzică folk și poezie. A compus atât pe versuri proprii, cât și pe ale unor poeți din literatura universală și română: Federico García Lorca, Esenin, Adrian Păunescu, Lucian Blaga, Elena Farago, Ioan Alexandru, Camelia Radulian. A cântat singură, apoi împreună cu Magda Pușkaș au format grupul Partaj.

Ultimul recital l-a susținut în cadrul festivalului Folk You de la Vama Veche în data de 31 iulie 2009.

A încetat din viață vineri, 7 august 2009, în jurul orei opt dimineața, la Spitalul Militar din București. Cântăreața avea 46 de ani și suferea de cancer de col uterin.

Date personale
Tatiana Stepa

Nume la naștere	Tatiana Stepa
Născută	21 aprilie 1963 Lupeni, România
Decedată	7 august 2009 (46 de ani) București, România București, România
Cauza decesului	cauze naturale[*] (Cancer de col uterin)
Cetățenie	România
Ocupație	Muzician, Compozitor, Vocalist
Activitate
Alte nume	Tatiana Filipoiu^{[necesită citare]}
Gen muzical	Muzică folk
Instrument(e)	Chitară
Ani de activitate	1982 - 2009
Case de discuri	Electrecord
Interpretare cu	Cenaclul Flacăra Cenaclul „Totuși iubirea“ Partaj

* 2009: Eru Potaka-Dewes (n. 1939- d. 7 august 2009) a fost un actor, cel mai notabil pentru rolul regelui Ariki-mau din filmul Rapa Nui.

* 2018: Dumitru Fărcaș (n. 12 mai 1938,^[1] Groși, Maramureș, România – d. 7 august 2018,^[2]^[1] Cluj-Napoca, România) a fost un taragotist român de muzică populară.

Face parte dintr-o familie cu tradiție muzicală; bunicul, tatăl și cei doi frați mai mari au cântat la fluier. Dumitru se familiarizează cu instrumentul și se înscrie la liceul de muzică în 1956. Din 1962 până în 1967 urmează cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultății de Interpretare, la clasa de oboi.

Fărcaș i-a ascultat în înregistrări difuzate la radio pe taragotiștii Luță Ioviță, Ion Murgu Bănățeanu, Iosif Milu etc. După absolvirea academiei clujene, învață autodidact taragotul, împrumutând unele tehnici din cele specifice oboiului.

Dumitru Fărcaș și-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului „Maramureșul” din Baia Mare.^[3] În 1962 a preluat Ansamblul „Mărțișorul” al Casei de cultură a studenților din Cluj-Napoca,^[4] împreună cu care a obținut numeroase premii naționale și internaționale.

Premii și distincții

1962 – Premiul I și titlul de laureat al concursului din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților, Helsinki
1972 – Discul de aur decernat de Academia „Charles Cros” din Paris
1991 – Laureat al Premiului Ethnos
1999 – Laureat al Festivalului „Smithsonian Folklive Festival”, Washington
1999 – Premiul I la Festivalul Internațional de la Bruxelles
2000 – Premiul Inter-Lyra în cadrul Olimpiadei de Muzică și Dans „Cele cinci Lyre”, Budapesta

Dumitru Fărcaș a primit titlul de „Cetățean de onoare” al orașului Phenian (Coreea de Nord) și al orașelor Cluj-Napoca, București, Reșița și Baia Mare. Este președinte de onoare al Congresului Internațional al Taragotiștilor.

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Dumitru Fărcaș la 29 noiembrie 2002 Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”. ^[5] El i-a conferit la 7 februarie 2004 și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”. ^[6]

La 7 martie 2008, Dumitru Fărcaș a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca

Date personale
Dumitru Fărcaș

Născut	12 mai 1938^[1] Groși, Maramureș, România
Decedat	7 august 2018 (80 de ani)^[2]^[1] Cluj-Napoca, România
Cetățenie	România
Ocupație	muzician
Activitate
Instrument(e)	taragot
Premii	Ordinul Național „Serviciul Credincios”

Sărbători

· În calendarul ortodox: +) Sf Cuv Teodora de la Sihla; +) Sf Cuv Pafnutie – Pârvu Zugravul; Sf Cuv Mc Dometie Persul; Sf Ier Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului;

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

joi, 6 august 2020

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 7 AUGUST 2020 - PARTEA ÎNTÂI: ISTORIE PE ZILE

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Radio[modificare | modificare sursă]

Broadway[modificare | modificare sursă]

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Film[modificare | modificare sursă]

Televiziune[modificare | modificare sursă]

Premii și nominalizări[modificare | modificare sursă]

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Premii și distincții

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz