MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 6 AUGUST 2020
SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI
SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI
Bună ziua, prieteni!
Astăzi, la noi, ortodocșii este unul din cele 12 Praznice Împărătești de peste an: Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos pe Muntele Tabor. Este zi de post cu dezlegare la pește.
Hristos S-a schimbat la faţă şi pentru a schimba "faţa" sufletelor noastre. Pentru că noi toţi suspinăm după lumină. Dar nu vom putea intra în lumină, de nu vom fi fii ai luminii. Nu vom putea vedea pe Iisus Hristos Mântuitorul, şezând pe foc de serafimi şi pe aripi de heruvimi, dacă nu ne vom schimba şi noi "faţa" sufletelor noastre. Nu ne vom putea mântui, dacă mai întâi nu ne vom pocăi aici pe pământ, adică dacă nu ne vom schimba viaţa, faptele şi cugetele minţii şi ale inimii.
ISTORIE PE ZILE 6 August
Evenimente
· 1181: Cronicile chineze si japoneze consemneaza aparitia unei supernove, care a ramas vizibila pana la începutul anului 1182, în constelaţia Cassiopeia. Aceasta este una dintre cele cinci supernove istorice, identificate ca atare cu certitudine. Deşi mai puţin luminoasă decât celelalte, a rămas vizibila pana la 6 februarie 1182.
· 1284: Republica Pisa este învinsa în Bătălia de la Meloria de către Republica Genova, pierzându-şi astfel poziţia navala dominantă în Marea Mediterană.
· 1484: Începe asediul cetății Chilia, în timpul campaniei sultanului Baiazid al II-lea în Moldova (iunie - august 1484); după opt zile, cetatea este cucerită de invadatori (la 14 august) și devine raia turcească.
· 1506: Marele Ducat al Lituaniei a învins Hanatul Crimeii în Bătălia de la Kletsk.
· 1538: Orasul Bogotá actuala capitala a Columbiaei este fondat de Gonzalo Jiménez de Quesada. Gonzalo Jiménez de Quesada (n. 1495, Cordoba, Spania – d. 16 februarie 1579 la Bogota a fost un conchistador spaniol care a condus, între 1536 și 1538, expediția spaniolă care a descoperit și a cucerit un teritoriu intins din actuala Columbie.
· 1806: Dupa înfrângerea suferite în Războiul celei de-a Treia Coaliții antinapoleoniene, împăratul Francisc al II-lea a abdicat si a dizolvat Sfântul Imperiu Romano-German. Acest imperiu a fost fondat de Otton I in anul 962 si reunea la inceputurile sale mari parti din Germania, Italia si Franta. A pierdut pe parcursul istoriei multe teritorii si nu a rezistat cuceririlor napoléoniene. Francisc al II-lea si-a luat titlul de imparat al Austriei si s-a umilit, dand mana foarte tinerei sale fiice pentru a se casatori cu Napoléon. Războiul celei de-a Treia Coaliții a fost un conflict militar din cadrul Războaielor napoleoniene, care a opus Regatul Unit, Imperiul Austriac și Imperiul Rus, pe de o parte, Franței și aliaților săi. Conflagrația s-a derulat între 11 aprilie și 26 decembrie 1805, cuprinzând operațiuni militare pe mai multe teatre de operațiuni (teatrul principal fiind cel din Germania centrală și Austria, la nord de Alpi), dar și bătălii navale, cum au fost cele de la Capul Finisterre și de la Trafalgar.
· 1813: Generalul și omul de stat sud-american Simon Bolivar a ocupat orașul Caracas și a restaurat republica. Simón José Antonio de la Santísima Trinidad Bolívar y Ponte Palacios y Blanco, cunoscut mai mult ca Simón Bolívar (n. 24 iulie 1783 în Caracas, Venezuela – d. 17 decembrie, 1830, în Santa Marta, Columbia) a fost conducătorul unor mișcări de independență în America de Sud, numite uneori „Războiul lui Bolívar”.
· 1825: Proclamarea independenței Boliviei. Sărbătoare națională. Bolivia (în quechua Buliwya, în aymara Wuliwya), oficial denumită Statul Plurinațional al Boliviei (în spaniolă Estado Plurinacional de Bolivia), este o țară din America de Sud, mărginită cu Brazilia în nord și est, Paraguay și Argentina la sud, Chile în sud-vest și Peru la vest. Cu o suprafață de 1.098.581 km² și o populație de 8,8 milioane de locuitori, Bolivia își are conducerea administrativă împărțită între două orașe importante: Sucre (capitala legală și sediul puterii judiciare) și La Paz (sediul guvernului).
· 1863: La Londra a intrat în funcțiune primul metrou din lume, de-a lungul sectorului Victoria Street, cu lungimea de 6,3 kilometri. Tracțiunea era realizată cu o mașină cu abur.
· 1877: Marele duce Nicolae adresează domnitorului Carol I noi telegrame în care solicită trecerea Dunării de către întreaga armată română. Unități ale armatei române trec Dunărea și iau în primire paza podului de vase Zimnicea-Șiștov.
· 1890: Criminalul William Kemmler, condamnat la moarte, a fost prima persoană executată pe scaunul electric, în închisoarea Auburn din New York.
· 1893: Canalul Corint din Grecia este deschis traficului maritim. Acest canal artificial care are 6,3 km lungime, leagă Golful Corint din din Marea Ionica de Golful Saronic din Marea Egee, taind Istmul Corint si separa Peloponezul de restul Greciei.
· 1914: Austro-Ungaria declara razboi Rusiei.
· 1917: Primul Război Mondial: Începe Bătălia de la Mărășești între armatele României și Germaniei. Bătălia de la Mărășești (6-16 august 1917) a fost cea mai importantă operațiune militară desfășurată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial. A fost o operațiune complexă, de apărare și menținere a liniei frontului punctată cu numeroase riposte ofensive din partea românilor, în condițiile în care armata rusă era în plină disoluție revoluționară. Generalul german Curt von Morgen, comandantul Corpului I de Rezerva, consemna în memoriile sale: „Rezistența dușmanului, în special a românilor, a fost neobișnuit de dârză și s-a manifestat prin 61 de contraatacuri … în decursul celor 14 zile de luptă. Ele au condus mai ales la lupta cu baioneta.” Curt von Morgen (n. 1 noiembrie 1858, Nysa, Prusia – d. 15 februarie 1928, Lübeck) unul dintre generalii armatei Germaniei din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcțiile de comandant al Corpului I Rezervă și Corpului XIV Rezervă. A îndeplinit funcția de comandant al Corpului I Rezervă în campania acestuia din România, din anii 1916-1917. În inima românilor, această bătălie are un loc special datorită eroismului de care au dat dovadă ostașii români și a faptelor de arme ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căpitanului Grigore Ignat, generalului Eremia Grigorescu, dar mai ales datorită legendarei expresii Pe aici nu se trece! Ecaterina Teodoroiu (născută Cătălina Vasile Toderoiu la 14 ianuarie 1894, Vădeni, astăzi cartier în componența municipiului Târgu-Jiu, România – d. 22 august 1917 lângă Panciu, România) cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. Eremia-Teofil Grigorescu (n. 28 noiembrie 1863, Golășei, lângă Târgu Bujor, în prezent cartier al acestui oraș – d. 19 iulie 1919, București) unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. Planificarea germană a denumit operațiunea „Bătălia de străpungere de pe Putna și Șușița”, făcând parte din complexul strategic de rupere a frontului Moldovei împreună cu Bătălia de la Oituz (a treia bătălie de la Oituz) din 8-22 august 1917. Germanii și austro-ungarii au plasat în dreptul localității Mărășești o forță de lovire de 12 divizii cu peste 1100 tunuri – una dintre cele mai mari densități artileristice. Începută ca o bătălie de urmărire a forțelor rusești – care nu mai doreau să lupte, bătălia s-a transformat treptat într-o încercare foarte costisitoare de „a sfărâma armata română din Moldova”, după cum chiar mareșalul Hindenburg, șeful Marelui Stat Major german, afirma. Cotidianul „Times” scria că „Apărarea frontului la Mărășești a fost cea mai strălucită faptă de arme săvârșită vreodată de români …”
· 1926: Înotătoarea americană Gertrude Ederle a fost prima femeie din lume care a traversat Canalul Mânecii. Traversarea a durat mai mult de 14 ore.
· 1926: celebrul iluzionist american Harry Houdini realizeaza cel mai celebru numar al sau: iluzionistul a evadat dintr-un container metalic sigilat, dupa ce statuse sub apa vreme de 91 de minute;
· 1940: Estonia a fost anexata la URSS, in baza intelegerii secrete semnata de Germania nazista si Uniunea Sovietica (Pactul Ribbentrop – Molotov).
· 1942: Regina Wilhelmina a a Țărilor de Jos devine prima regină domnitoare care se adresează sesiunii comune a Congresului Statelor Unite. Wilhelmina (Wilhelmina Helena Pauline Maria; 31 august 1880 – 28 noiembrie 1962) a fost regina Olandei din 1890 până în 1948. A domnit timp de aproape 58 de ani, cea mai lungă domnie a unui monarh olandez.
· 1945: Al doilea război mondial: Bombardierul american Enola Gay, condus de Colonelul Paul Tibbets a lansat prima bombă atomică, denumită Little Boy, asupra orașului japonez Hiroșima. În jur de 70.000 de persoane sunt ucise instantaneu, și câteva zeci de mii de oameni mor în anii următori de arsuri și de radiații. „Enola Gay” este numele unui avion de bombardament de tipul B-29 Superfortress ce a aparținut Forțelor Aeriene ale Statelor Unite (acronim USAAF). „Enola Gay” a lansat prima bombă atomică folosită într-un conflict militar (botezată „Little Boy”) la data de 6 august, 1945, asupra orașului japonez Hiroshima. Datorită rolului său în primele bombardamente atomice numele „Enola Gay” a devenit aproape sinonim cu bombardamentele însele. Ca urmare a acestor două bombardamente atomice, Japonia a capitulat câteva zile mai târziu, la 15 august 1945, astfel luând sfârșit cel de-al doilea război mondial. Numele bombardierului a fost inspirat de Enola Gay Tibbets, mama pilotului Paul Tibbets. 
1945: Bombardierul american Enola Gay a lansat prima bombă atomică, denumită Little Boy, asupra orașului japonez Hiroșima. În jur de 70.000 de persoane sunt ucise instantaneu, și câteva zeci de mii de oameni mor în anii următori de arsuri și de radiații.
· 1945: Guvernul sovietic restabilește relațiile diplomatice cu România. Guvernele SUA și Angliei au condiționat reluarea relațiilor diplomatice de includerea în guvernul Petru Groza a unor reprezentanți ai PNL și PNȚ. Vor stabili relații diplomatice cu România la 5 februarie 1946. Guvernul Petru Groza (1) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946.
· 1960: Revoluția Cubaneză: Ca răspuns la un embargoul impus de Statele Unite, Cuba comunista nationalizeaza proprietatile americane şi străine în ţară.
· 1973: Compozitorul și cântărețul american Stevie Wonder a suferit un grav accident răsturnându-se cu mașina, în urma căruia a stat patru zile în comă și și-a pierdut complet vederea. Stevie Wonder (la naștere Stevland Hardaway Judkins, născut pe data de 13 mai 1950; și-a schimbat mai târziu numele în Stevland Hardaway Morris) este un cântăreț, compozitor, multi-instrumentist și producător american. Este orb din naștere. A semnat un contract cu casa de discuri Motown la vârsta de 11 ani și continuă să cânte pentru aceasta și în ziua de azi.
· 1990: Organizația Națiunilor Unite decretează un embargou împotriva Irakului și autorizează, la 25 august 1990, recurgerea la forță împotriva regimului de la Bagdad.
· 1991: Programatorul britanic Tim Berners-Lee și-a publicat primele sale idei pentru realizarea unui sistem de documente legate între ele prin Internet, sistem ce avea să fie denumit World Wide Web. Sir Timothy John (Tim) Berners-Lee, cunoscut și ca TimBL, (n. 8 iunie 1955) este un programator englez, inventator al World Wide Web-ului. Este actualmente director al World Wide Web Consortium (W3C), organizația ce tutelează standardele Web-ului. Tim Berners-Lee a propus pentru prima dată în (martie 1989) un sistem de management al informatiilor, care la scurt timp, cu ajutorul lui Robert Cailliau a implementat cu succes prima comunicare HTTP între un client si un server „via Internet”. Primul sit web, http://info.cern.ch., creat de către Lee și ceilalți colaboratori, exista și în 2015.
· 2001 va ramane in memoria multor americani drept o zi care putea schimba multe: in aceasta zi, pe biroul presedintelui George W. Bush a ajuns un document intitulat "Bin Laden, hotarat sa atace Statele Unite". Actul prevedea in linii mari atacurile ce aveau sa aiba loc la data de 11 septembrie 2001, insa nimeni nu a luat masuri in acest caz. Aproape 3000 de persoane au decedat in urma atacurilor de la 11 septembrie;
· 2005: În Brazilia a avut loc unul dintre cele mai mari jafuri bancare: 65 milioane de dolari americani.
· 2008: O juntă militară condusă de Mohamed Ould Abdel Aziz, il rastoarna de la conducere printr-o lovitură de stat în Mauritania, pe presedintele Sidi OuldCheikh Abdallahi.Mohamed Ould Abdel Aziz (nascut 20 decembrie 1956), este președintele în funcție al Mauritaniei din 2009. Este militar de carieră de rang înalt si a fost o figură de frunte în lovitura de stat august 2005 prin care a fost demis președintele Maaouya Ould Sid „Ahmed Taya, iar în august 2008 a condus o altă lovitură de stat, care a rasturnat presedintele Sidi Ould Cheikh Abdallahi. În urma loviturii de stat din 2008, Abdel Aziz a devenit președinte al Consiliului Suprem de Stat, care a organizat tranziția politică spre noi alegeri. El a demisionat din acest post în aprilie 2009, candidand în alegerile prezidențiale din iulie 2009, pe care le-a câștigat, fiind învestit în data de 5 august 2009. A fost de asemenea președinte al Uniunii Africane in anii 2014-2015.
· 2012: Rover-ul Curiosity, trimis de NASA la 26 noiembrie 2011, a ajuns pe Marte. Mars Science Laboratory, prescurtat MSL, este o sondă spațială a agenției spațiale americane NASA lansată spre planeta Marte. Sarcina principală a misiunii MSL este de a cerceta dacă pe Marte poate exista sau chiar a existat viață. Componenta cheie a sondei MSL este vehiculul de teren (rover) „Curiosity” (în engleză: „Curiozitate”), care după amartizare urmează să se deplaseze autonom și să execute toate experimentele și cercetările științifice prevăzute. Curiosity are mărimea unui mic autoturism și cântărește 900 kg, devenind astfel cel mai greu obiect creat de mâna omului și lansat pe Marte vreodată (vehiculele sondelor Viking cântăreau sub 600 kg). Tehnica folosită valorifică experiența câștigată cu vehiculele de pe Marte folosite în misiuni anterioare: două vehicule din cadrul misiunii Mars Exploration Rover (MER) precum și vehiculul Sojourner al misiunii Mars Pathfinder. Desigur însă că posibilitățile lui Curiosity le depășesc pe cele anterioare în toate domeniile. În Curiosity au fost înglobate diverse inovații, îndeosebi pentru asigurarea unei amartizări exacte și line și pentru alimentarea cu energie printr-o baterie cu radionuclizi stabili (în loc de celule solare dependente de lumina zilei de pe Marte). MSL a fost lansat la 26 noiembrie 2011 la bordul unei rachete de tip Atlas V(541) de la cosmodromul Cape Canaveral Air Force Station din Florida, SUA. Zborul spre Marte a durat circa 9 luni și amartizarea a avut loc la 6 august 2012. 
Nașteri
· 1651: S-a nascut François Fénelon (de Salignac de La Mothe), prelat catolic şi scriitor francez, precursor al iluminismului (“Aventurile lui Telemac”, “Dialoguri despre elocinţă”, “Fabule”); (d.07.01.1715).
* 1656: Jean Galbert de Campistron (6 august 1656 - 11 mai 1723), a fost un dramaturg francez. Născut la Toulouse, a ajuns de foarte tânăr la Paris, unde a devenit prieten loial cu Jean Racine. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1701.
Scrieri:
* 1656: Jean Galbert de Campistron (6 august 1656 - 11 mai 1723), a fost un dramaturg francez. Născut la Toulouse, a ajuns de foarte tânăr la Paris, unde a devenit prieten loial cu Jean Racine. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1701.
Scrieri:
· 1666: Contesa Palatină Maria Sofia Elisabeta de Neuburg (6 august 1666– 4 august 1699) a fost regina consort a Portugaliei ca a doua soție a regelui Petru al II-lea din 1687 până la moartea ei în 1699.
Maria Sofia a fost al 11-lea copil al lui Philip Wilhelm, Elector Palatin și a celei de-a doua soții a acestuia, Elisabeta Amalia de Hesse-Darmstadt. Ea a avut 16 frați și surori, dintre care cei mai notabili au fost:
- Johann Wilhelm, Elector Palatin;
- Carol al III-lea Filip, Elector Palatin;
- Eleonore Magdalena, soție a lui Leopold I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman;
- Maria Anna, soția regelui Carol al II-lea al Spaniei.
În 1687 Maria Sofia s-a căsătorit cu regele văduv Petru al II-lea al Portugaliei la patru ani după decesul primei soții, Maria Francisca de Savoia.
Se presupune că Ludovic al XIV-lea al Franței a fost "foarte necăjit" de decizia lui Petru de a se căsători cu fiica Electorului Palatin și nu cu o prințesă franceză așa cum spera
· 1697: Carol Albert de Bavaria (n. 6 august 1697, Bruxelles - d. 20 ianuarie1745, München) a fost principe elector al Sfântului Imperiu Roman și împărat romano-german al Sfântului Imperiu Roman sub numele de Carol al VII-lea între 1742-1745, în contextul discuțiilor dacă Maria Terezia de Habsburg este sau nu aptă să-i succeadă la tron tatălui ei (vezi și: Pragmatica Sancțiune, Războiul de Succesiune Austriacă).
* 1725: Ducele Louis de Mecklenburg-Schwerin (germană Herzog Ludwig von Mecklenburg-Schwerin; 6 august 1725 – 12 septembrie 1778) a fost moștenitor al Ducatului de Mecklenburg-Schwerin din 1756 până la moartea sa. A fost tatăl primului Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin Frederick Francis I.
| Carol al VII-lea | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Louis s-a născut la Grabow, Mecklenburg-Schwerin, ca al treilea copil și al doilea fiu al lui Christian Ludwig al II-lea, Duce de Mecklenburg-Schwerin (1683–1756) și a soției acestuia, Ducesa Gustave Caroline de Mecklenburg-Strelitz (1694–1748).
După decesul tatălui său în 1756, fratele său mai mare Frederic i-a succedat la conducerea ducatului. Frederic nu s-a căsătorit și nu a avut copii așa că Louis a devenit moștenitor însă Prințul Louis a murit în 1778, la vârsta de 53 de ani. În 1785, după decesul Ducelui Frederic, ducatul a fost moștenit de fiul cel mare al lui Louis, Frederick Francis, care a succedat ca Duce de Mecklenburg-Schwerin, și mai târziu ca Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin.
Louis s-a căsătorit la 13 mai 1755 la Schwerin cu Prințesa Charlotte Sophie de Saxa-Coburg-Saalfeld (1731–1810), fiica lui Francisc Josias, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld și a Prințesa Ana Sofia de Schwarzburg-Rudolstadt. Ei au avut un fiu și o fiică:
- Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin (10 decembrie 1756 – 1 februarie 1837); căsătorit în 1775 cu Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg, au avut copii.
- Sofia, Prințesă Ededitară a Danemarcei și Norvegiei (24 august 1758 – 29 noiembrie 1794); căsătorită în 1774 cu Frederic, Prinț Ereditar al Danemarcei și Norvegiei, au avut copii.
| Ducele Louis de Mecklenburg-Schwerin | |||||||||||||||||||||||||||||
 Portret al Prințului Louis de Mecklenburg făcut de artistul de curte Georg David Matthieu
| |||||||||||||||||||||||||||||
· 1745: S-a nascut Carol al VII-lea, împărat al Imperiului Romano-German; (d. 1745).
· 1766: S-a nascut William Hyde Wollaston, medic și chimist englez (d. 1828)
· 1775: Louis-Antoine al Franței, Delfin al Franței și Duce de Angoulême(născut Louis-Antoine de Artois[2]; 6 august 1775 – 3 iunie 1844) a fost fiul cel mare al regelui Carol al X-lea al Franței și a soției lui, Marie-Thérèse de Savoia. Când tatăl său a devenit rege, el a devenit ultimul Delfin. A fost regele Ludovic al XIX-lea al Franței și al Navarreipentru o domnie disputată de 20 de minute în anul 1830 și pretendent la tron în perioada 1836-1844.
Louis Antoine s-a născut la Versailles ca fiul cel mare al lui Charles Philippe, Conte de Artois, fratele mai mic al regelui Ludovic al XVI-lea al Franței. Mama lui a fost Prințesa Maria Theresa de Savoia, fiica regelui Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei și a Mariei Antonietta a Spaniei.
Din 1780 până în 1789, Louis Antoine și fratele său mai mic, Charles Ferdinand, Duce de Berry, au fost educați de marchizul de Sérent, guvernantul lor, la château de Beauregard, situat la câțiva kilometri de Versailles.[3] La izbucnirea Revoluției franceze în 1789 cei doi tineri prinți și-au urmat tatăl în exil, prima dată la Torino, apoi în Germania și în cele din urmă în Anglia.
În 1792, Louis Antoine s-a alăturat armatei de emigranți a vărului său, Louis Joseph, Prinț de Condé.
În iunie 1795, unchiul său, contele de Provence, s-a autoproclamat regele Ludovic al XVIII-lea. La sfârșitul anului, Louis-Antoine care avea 20 de ani a condus o revoltă regalistă la Vendée. La începutul anului 1797 el s-a alăturat fratelui și unchiului său în Germania sperând să intre în armata austriacă. Înfrângerea Austriei de către Franța i-a obligat să fugă, și au ajuns la Mittau, Courland, sub protecția Țarului Pavel I al Rusiei.
Acolo, la 10 iunie 1799, el s-a căsătorit cu verișoara lui primară, Prințesa Marie Thérèse a Franței, copilul cel mare al fostului rege Ludovic al XVI-lea și a Mariei Antoaneta și singurul membru al familiei regale restrânse care a supraviețuit Revoluțiie franceze.
De la eliberarea ei din Tour du Temple în 1795, Prințesa Marie Thérèse a trăit la curtea austriacă. Cuplul nu a avut copii.
De la eliberarea ei din Tour du Temple în 1795, Prințesa Marie Thérèse a trăit la curtea austriacă. Cuplul nu a avut copii.
În aprilie 1800, Louis Antoine a preluat comanda unui regiment de cavalerie în armata bavareză și a luat parte la bătălia de la Hohenlinden (1800) împotriva francezilor, arătând unele abilități militare.
La începutul anului 1801, Țarul Pavel a făcut pace cu Napoleon Bonaparte și curtea franceză aflată în exil a plecat la Varșovia, atunci controlată de către Prusia. Pentru următorii zece ani, Louis-Antoine l-a însoțit și l-a sfătuit pe unchiul său, Ludovic al XVIII-lea. S-au întors în Rusia atunci când Alexandru Ia devenit Țar, dar la mijlocul anului 1807, tratatul dintre Bonaparte și Alexandru i-au forțat să se refugieze în Anglia.
Acolo, la Casa Hartwell, regele Ludovic și-a reconstituit curtea și lui Louis-Antoine i-a fost acordată o indemnizație de 300 de lire pe lună. De două ori (în 1807 și 1813) a încercat să se întoarcă în Rusia să se alăture luptei împotriva lui Napoleon, dar a fost refuzat de către Țar. A rămas în Anglia până în 1814 când a navigat la Bordeaux. Intrarea sa în oraș la 12 martie 1814 a fost considerată ca începutul restaurării Bourbon. De acolo, Louis Antoine a luptat alături de Ducele de Wellington pentru a-l restaura pe vărul său, Ferdinand al VII-lea la tronul Spaniei.
Ca șef al armatei regaliste la sudul râului Rhône, Antoine Louis n-a putut împiedica întoarcerea lui Napoleon la Paris și a fost din nou forțat să fugă în Anglia în timpul "celor o sută de zile". După înfrângerea finală a lui Napoleon, la Waterloo, el a servit loial regelui Ludovic al XVIII-lea. În 1823, el a comandat un corp francez trimis în Spania pentru a restabili puteri absolute regelui Spaniei; a fost victorios în bătălia de la Trocadero, după care puterea reacționară a regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei a fost ferm restaurată. Pentru această realizare, el a primit titlul de Prinț de Trocadero.
La moartea regelui în 1824, tatăl său a devenit regele Carol al X-lea al Franței și Louis-Antoine a devenit Delfin al Franței, moștenitor al tronului. A sprijinit politica tatălui său de debarasare a Franței de trecutul ei recent revoluționar, expulzând foștii ofițeri imperiali din armată.
În iulie 1830, în ceea ce a devenit Revoluția din iulie, mase de demonstranți furioși au cerut abdicarea regelui Carol și a descendenților acestuia în favoarea lui Louis Philippe, Duce de Orléans, care era vărul lui Antoine Louis; a fost trimisă o delegație la Palatul Tuileries pentru a se forța respectarea cererii.
Când Carol a semnat cu părere de rău documentul de abdicare, la 2 august 1830, Louis Antoine și soția lui au devenit rege și regină a Franței, deși concizia domniei sale este neacceptată de unii istorici. Se spune că noul rege Ludovic al XIX-lea a petrecut următoarele 20 de minute ascultând rugămințile soției sale de a nu semna, în timp ce fostul Carol al X-lea s-a așezat plângând. După ce a abdicat și el (în favoarea nepotului său, Ducele de Bordeaux), a făcut istorie ca având cea mai scurtă domnie din istorie.
A plecat în exil unde a fost cunoscut sub numele de "Contele de Marnes" și nu a revenit niciodată în Franța.
Louis Antoine și soția sa au călătorit la Edinburgh, Scoția în noiembrie 1830, unde și-au luat ca reședință o casă în apropiere de palatul Holyrood unde a stat Carol al X-lea.[4]
În 1832, împăratul Francisc I al Austriei a oferit un palat din Praga anturajului regal astfel că Louis-Antoine și Carol al X-lea s-au mutat acolo. Francisc I a murit în 1835 iar succesorul său, Ferdinand I, a spus familiei regale franceze că are nevoie de palat pentru încoronarea sa care a avut loc în vara anului 1836.[4] Louis Antoine, Carol al X-lea și anturajul lor s-au stabilit la castelul din Graffenberg în Gorizia la 21 octombrie 1836.[4]
Mulți legitimiști nu au recunoscut abdicarea ca fiind validă și l-au recunoscut pe Carol al X-lea drept rege până la moartea acestuia în 1836 și pe Louis al XIX-lea ca succesorul său.
Louis Antoine a murit la Görz, Austria, în 1844, la aproape 69 de ani. A fost înmormântat în cripta familiei în biserica franciscană Kostanjevica, în apropiere de Görz, astăzi în Slovenia. După moartea lui, nepotul său, Ducele de Bordeaux, care a folosit în exil titlul de Conte de Chambord, a devenit șeful casei regale a Franței.
| Louis Antoine | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Rege al Franței și al Navarei (disputat) | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
· 1809: Alfred Tennyson (Primul Baron Tennyson) (n. 6 august 1809, Somersby, Lincolnshire - d. 6 octombrie 1892, Haslemere, Surrey) a fost poet englez, personalitate importantă a literaturii britanice din epoca victoriană.
Lirica sa aparține romantismului târziu și se caracterizează prin tratarea epică a subiectelor de inspirație clasică, în scopul reflectării idealurilor victoriene. În cadrul dramaturgiei, se remarcă măiestria limbajului.
* 1843: Prințesa Augusta Louise Adelaide Caroline Ida de Saxa-Meiningen(6 august 1843 – 11 noiembrie 1919) a fost fiica lui Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen și a soției acestuia, Marie Fredericka de Hesse-Kassel. Augusta a fost mama lui Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Altenburg.
Lirica sa aparține romantismului târziu și se caracterizează prin tratarea epică a subiectelor de inspirație clasică, în scopul reflectării idealurilor victoriene. În cadrul dramaturgiei, se remarcă măiestria limbajului.
Poezie
- 1842 - Poeme ("Poems");
- 1850 - In memoriam ("In Memoriam");
- 1852 - Odă la moartea ducelui de Wellington ("Ode on the Death of the Duke of Wellington");
- 1854 - Șarja brigăzii de cavalerie ușoară ("The Charge of the Light Brigade");
- 1859 - Idilele regelui ("The Idylls of the King");
- 1864 - Enoch Arden ("Enoch Arden");
- 1885 - Tiresias și alte poeme ("Tiresias and Other Poems");
- 1889 - Demetra și alte poeme ("Demeter and Other Poems").
Dramaturgie
- 1855 - Maud ("Maud");
- 1875 - Regina Maria ("Queen Mary");
- 1879 - Șoimul ("The Falcon");
- 1884 - Becket ("Becket").
| Alfred Tennyson | |
 Alfred Tennyson, portret aflat la National Portrait Gallery, Londra |
Augusta a fost singura fiică a Ducelui și Ducesei de Saxa-Meiningen.[1]Singurul ei frate a fost Georg, care i-a succedat tatălui lor în 1866. Georg era cu 17 ani mai mare decât ea.[1]
Bunicii paterni ai Augustei au fost Georg I, Duce de Saxa-Meiningen și Luise Eleonore de Hohenloe-Langenburg. Bunicii materni au fost Wilhelm al II-lea, Elector de Hesse și Prințesa Augusta a Prusiei, fiica regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei.
Ca și fratele ei, Augusta s-a născut la Meiningen. În ciuda diferenței mari de vârstă dintre frați, ei au avut o relație bună. El a fost un mare iubitor de teatru; în 1856, el a scris părinților săi declarând cât de fericit a fost că Augustei i s-a permis să meargă la teatru și cum mama lor a fost mai tolerant decât atunci când era el copil, când ea a declarat că nici un copil sub treisprezece ani nu ar trebui să i se permită să meargă la teatru
La 15 octombrie 1862, Augusta s-a căsătorit cu Prințul Moritz de Saxa-Altenburg la Meiningen. El avea cu 14 ani mai mult decât ea și era fiul cel mic al lui Georg, Duce de Saxa-Altenburg și al Mariei Luise de Mecklenburg-Schwerin. Cuplul a avut cinci copii.
| Augusta de Saxa-Meiningen | |||||||||||||||||||||||||
| Prințesă Moritz de Saxa-Altenburg | |||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||
.svg){kind=small}
· 1844: Alfred Ernest Albert, Duce de Saxa-Coburg și Gotha (n. 6 august1844 - d. 30 iulie 1900) a fost al treilea duce de Saxa-Coburg și Gotha, domnind din 1893 până în 1900. Era și membru al familiei regale a Regatului Unit, fiind cel de al doilea fiu al reginei Victoria și al principelui Albert de Saxa-Coburg și Gotha. În Regatul Unit, la 24 mai 1866 i s-au acordat titlurile de Duce de Edinburgh, Conte de Kent și Conte de Ulster. A urmat unchiului său Ernst de Saxa-Coburg și Gotha în cadrul imperiului German la 23 august 1893.
* 1864: August von Spiess (ortografiat și August von Spieß ) (n. 6 august1864, Prjemysl, Galiția, Imperiul Austriac în prezent Przemyśl, Polonia – d. 4 aprilie 1953, Sibiu)[1][2], a fost un militar și scriitor de non-ficțiune de limba germană din Austro-Ungaria și România.
Colonelul August von Spiess
În 1856 în conformitate cu propriile dorințe, Alfred intră în Marina Regală. A susținut cu succes examenul pentru elev ofițer (midshipman) în august 1858 și a fost numit la HMS Euryalus. La abdicarea regelui Otto I al Greciei, în 1862, Prințul Alfred a fost ales să-i succeadă, însă guvernul britanic i-a blocat planurile de ascensiune la tronul Greciei. Prințul Alfred a rămas în marină și a fost promovat locotenent la 24 februarie 1863 servind sub contele Gleichen pe HMS Racoon, apoi căpitan la 23 februarie 1866 când primește conducerea fregatei HMS Galatea.
Alfred a rămas al doilea în linie la succesiunea tronului britanic de la naștere până la 8 ianuarie 1864 când fratele său mai mare Eduard și soția acestuia Alexandra a Danemarcei au avut primul lor băiat Prințul Albert Victor, Duce de Clarence și Avondale. Toți copiii legitimi ai fratelui său mai mare aveau prioritate la succesiunea tronului.
La 24 mai 1866 în onoarea aniversării reginei Victoria[1] prințul a fost numit Duce de Edinburgh, Conte de Ulster și de Kent cu un venit de 15.000 £ garantat de Parlament. Și-a luat în primire locul la Camera Lorzilor la 8 iunie.
Din ianuarie 1867 până în iunie 1868 Ducele de Edinburgh efectuează un tur al lumii la comanda navei sale Galatea. La 12 martie 1868 la Sydney este victima unui atentat dar supraviețuiește. În cursul călătoriilor sale, este primul membru al familiei regale britanice care vizitează Australia (în 1868), Noua Zeelandă (în 1869), India Britanică (în decembrie 1869) și Hong Kong.
La 23 ianuarie 1874, Ducele de Edinburgh s-a căsătorit cu Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, a doua fiică (însă singura care a supraviețuit copilăriei) a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei și a soției sale Maria de Hesse la Palatul de iarnă din Sankt Petersburg. Ducele și Ducesa de Edinburgh și-au făcut prima apariție publică la Londra la 12 martie. Mariajul nu a fost unul fericit.
Alfred și Maria Alexandrovna au avut cinci copii:
- Alfred, Prinț de Saxa-Coburg și Gotha
- Maria, regină a României
- Victoria, Mare Ducesă a Rusiei
- Alexandra, Prințesă de Hohenlohe-Langenburg
- Prințesa Beatrice, Ducesă de Galliera
La moartea unchiului lui Alfred, Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Coburg și Gotha la 22 august 1893 Ducatul a revenit Ducelui de Edinburgh, deoarece fratele său mai mare, viitorul rege Eduard al VII-lea al Regatului Unit renunțase la drepturile asupra succesiunii Ducatului. La început ducele era privit ca un "străin" însă treptat și-a câștigat popularitatea. Ducele căruia îi plăcea muzica și era un excelent violonist a fondat Colegiul Regal de Muzică. De asemenea ducele era colecționar de obiecte din sticlă și ceramică, iar colecția sa evaluată la o jumătate de milion de mărci a fost prezentată de văduva lui la Coburg.
Când a devenit Duce de Saxa-Coburg și Gotha a renunțat la venitul de 15.000 £ pe an alocate de Parlament și la locul său în Camera Lorzilor.
| Alfred | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Duce de Saxa-Coburg și Gotha | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Tatăl său era german din Unterfranken (Franconia Inferioară) iar mama sa italiancă din Fiume (Rijeka). De copil a învățat ca limbi materne germana și italiana, iar ulterior a învățat și vorbit fluent franceza, maghiara și româna.[2]
August von Spiess, al cărui nume înainte de înnobilare era August Roland von Braccioforte zu Portner und Höflein [3], a intrat în 1875la Școala Militară din Sankt Pölten (la numai 11 ani) după care a urmat Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt (Viena). După 10 ani de studii militare, în luna august 1885 a fost numit locotenent în Regimentul de Infanterie 64 din Transilvania care staționa în zona Orăștie-Sebeș-Alba. După ce în mai 1889 a fost avansat la gradul de locotenent major, s-a stabilit în orașul Sibiu, unde activa ca ofițer de instrucție. Din anul 1893 a devenit profesor la Școala Militară de Cadeți de Infanterie din orașul Sibiu, iar în mai 1911 a fost numit comandantul acestei școli.
În februarie 1915 a fost avansat la gradul de colonel în armata austro-ungară și a preluat comanda Regimentului nr. 2 Infanterie din Sibiu.
După terminarea primului război mondial, August von Spiess a încheiat activitatea militară și, de la 1 iulie 1921, fost numit de către regele Ferdinand I al României în funcția de director al vânătorilor regale. A deținut această funcție până în anul 1939. Concomitent, a fost membru în Comisia pentru Ocrotirea Naturii și a Parcului Național, precum și membru de onoare al unor societăți și asociații din țară și străinătate.
În anul 1926, August von Spiess, împreună cu fiica sa, (care a devenit ulterior cunoscuta ornitologă Sabine Stein-Spieß) a întreprins o campanie de inelare a păsărilor de pe Insula Șerpilor.
A întreprins apoi două expediții de vânătoare în Africa ecuatorială, în anul 1936 în Kenya, iar în 1938 în Tanganika.
Fiind un bun observator al naturii, un excelent cunoscător al vieții speciilor de vânat și un pasionat vânător, a adunat în decursul timpului o foarte valoroasă colecție de trofee cinegetice, însumând peste 1000 de piese, și a scris o serie de cărți de referință în domeniul cinegeticii, în special reprezentând zona Carpaților.
În anul 1963 au fost donate Muzeului Brukenthal din Sibiu cele peste 1000 de trofee cinegetice din colecția sa. Cu piesele donate, în anul 1966 a fost deschis Muzeul de vânătoare "August von Spiess", găzduit în reședința Von Spiess, donată de fiicele colonelului în acest scop.[4] În prezent, Muzeul de Arme și Trofee de Vânătoare, reorganizat în 1981, expune în Casa Spiess aproape 1.500 de piese, trofee autohtone și exotice, arme diverse și accesorii de vânătoare, ce provin, în cea mai mare parte, din trei colecții importante: colecția "August von Spiess", colecția "Emil Witting" și colecția "Societății Ardelene de Știinte Naturale din Sibiu
Scrieri:
- 1925 -- Karpathenhirsche. Waidwerk aus fünf Jahrzehnten (Cerbii carpatini. Trofee de vânătoare din cinci decenii), Editura Paul Parey, Berlin;
- 1933 -- Die Wildkammern des Retezatmassif (Caprele negre din masivul Retezat), Editura Krafft & Drotleff, Sibiu;
- 1933 -- Im Zauber der Karpathen. Fünfundfünfzig Jahre Waldwerk (Sub vraja Carpaților. Cincizeci și cinci de ani de vânătoare), Editura Paul Parey, Berlin;
- 1940 -- Siebzehn Jahre im rumänischen Hofjagddienst (Șaptesprezece ani în slujba Vânătorilor Regale din România), Editura F.C. Maye, München.
- 1942 -- Din Ardeal la Kilimandjaro - Vânători în Africa, 275 p., 77 fig., Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București.
- 2005 -- Caprele negre din masivul Retezat, Traducerea în limba română a cărții Hofjagddirektor Oberst August von Spiess: Die Wildkammern des Retezatmassivs als königliches Gemsgehege sein Tier- und Vogelleben, seine Geschichte und Jagd, 148 p., Traducere din limba germană de Walter Frank, Editura Hora, ISBN 973-8226-35-4
- 2015 -- Vânători de odinioară - Poveștile din spatele trofeelor, 280 p., Ediție îngrijită de Dr. Helga Stein, Traducere din limba germană de Adela Motoc, Editura Honterus, ISBN 976-606-8573-36-6
| August von Spiess | |
 Colonelul August von Spiess | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 6 august 1864 Austro-Ungaria  |
| Decedat | 1953 (89 de ani) România |
| Copii | Sabine Stein-Spieß |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Austro-Ungaria |
| Ocupație | scriitor, militar |
| Activitate | |
| Educație | Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt (Viena) |
| Lucrări remarcabile | „Șaptesprezece ani în slujba Vânătorilor Regale din România” |
| Cunoscut pentru | Muzeul de vânătoare "August von Spiess", găzduit în reședința Von Spiess, donată de fiicele colonelului în acest scop |
· 1868: S-a nascut Paul Claudel, poet, dramaturg şi eseist francez, unul dintre reprezentanţii cei mai de seamă ai curentului şi grupării Renouveau catholique (“Oraşul”, “Cele cinci mari ode”, “Pâine amară”, “Povestea lui Tobi şi a Sarei”); (d.23.02.1955).
* 1872: George Băsăneanțu (n. 6 august 1872, Bărăteaz, Timiș - d. 27 iulie1921, Bărăteaz, Timiș) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918
Ca deputat în Adunarea Națională din 1 decembrie 1918, George Băsăneanțu a fost delegat al Cercului Cocota (jud. Timiș). A fost primar al comunei timp de șase ani, fiind mai apoi delegat la 12 iulie 1921, în comuna Bărăteaz, Timiș.
| George Băsăneanțu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 6 august 1872 Bărăteaz, comitatul Timiș, Regatul Ungariei |
| Decedat | 27 iulie1921 Bărăteaz, Satchinez, Timiș, România |
| Naționalitate | Română |
| Cetățenie | Austro-Ungaria România |
| Ocupație | Primar |
· 1881: Sir Alexander Fleming, bacteriolog britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1955), cel care a descoperit penicilina
* 1892: Kazimiera Iłłakowiczówna (n. ,[1] Vilnius, Imperiul Rus – d. ,[1][2] Poznań, Polonia) una dintre cele mai cunoscute poete poloneze. A fost o traducătoare prolifică de opere literare, a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe și a fost secretara personală a Mareșalului Józef Piłsudski (1926-1935)[3]. Kazimiera Iłłakowiczówna și-a consacrat mulți ani cunoașterii sufletului românilor și promovării culturii românești în Polonia[3]. Trei sunt momentele majore care o leagă de România: 1937 – la invitația organizațiilor de femei din România, a fost în mai multe orașe pentru a susține prelegeri despre Polonia și Mareșalul Piłsudski, 1939-1947 – urmare a evenimentelor din timpul celui al doilea război mondial, Transilvania a devenit a doua sa casă, 1965 – a făcut o călătorie sentimentală în România
* 1892: Kazimiera Iłłakowiczówna (n. ,[1] Vilnius, Imperiul Rus – d. ,[1][2] Poznań, Polonia) una dintre cele mai cunoscute poete poloneze. A fost o traducătoare prolifică de opere literare, a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe și a fost secretara personală a Mareșalului Józef Piłsudski (1926-1935)[3]. Kazimiera Iłłakowiczówna și-a consacrat mulți ani cunoașterii sufletului românilor și promovării culturii românești în Polonia[3]. Trei sunt momentele majore care o leagă de România: 1937 – la invitația organizațiilor de femei din România, a fost în mai multe orașe pentru a susține prelegeri despre Polonia și Mareșalul Piłsudski, 1939-1947 – urmare a evenimentelor din timpul celui al doilea război mondial, Transilvania a devenit a doua sa casă, 1965 – a făcut o călătorie sentimentală în România
| Kazimiera Iłłakowiczówna | |
 |
· 1895: Iuliu Nițulescu, medic nutriționist și fiziopatolog român, membru al Academiei Române (d. 1975)
* 1911: Lucille Ball (n. 6 august 1911 - d. 26 aprilie 1989) a fost o actriță, model și producătoare americană, care a primit Medalia Prezidențială pentru Libertate. Este cunoscută pentru sitcomurile I Love Lucy, The Lucy–Desi Comedy Hour, The Lucy Show, Here's Lucy și Life with Lucy.[9]
* 1912: Mirin Dajo (nume real Arnold Gerrit Henskes; n. 6 august 1912 – d. 26 mai 1948)[2] a fost un fachir olandez cunoscut pentru străpungerea corpului său cu diverse obiecte ascuțite și arme albe fără a sângera.
* 1911: Lucille Ball (n. 6 august 1911 - d. 26 aprilie 1989) a fost o actriță, model și producătoare americană, care a primit Medalia Prezidențială pentru Libertate. Este cunoscută pentru sitcomurile I Love Lucy, The Lucy–Desi Comedy Hour, The Lucy Show, Here's Lucy și Life with Lucy.[9]
Ball a fost nominalizată la 13 Primetime Emmy Award, câștigând 4.[10]În 1977, Ball a primit Premiul Crystal.[11] În 1979 i s-a acordat Premiul Cecil B. DeMille,[12] un premiu pentru toată cariera din partea Kennedy Center Honors in 1986,[13] și Premiul Guvernatorilor din partea Academy of Television Arts & Sciences în 1989.
| Lucille Ball | |
 |
| Mirin Dajo | |||||||||||||
| |||||||||||||
· 1917: S-a nascut Robert Mitchum, actor american (“Povestea lui G. I. Joe”, “Focuri încrucişate”, “Băieţi buni, băieţi răi”) (d.01.07.1997).
* 1926: Francis Finlay, CBE (n. 6 august 1926, Farnworth, Lancashire, Anglia - d. 30 ianuarie 2016) a fost un actor englez de teatru, film și televiziune
Finlay s-a născut la Farnworth, Lancashire, fiind fiul lui Margaret și Josiah Finlay.[2] Catolic devotat,[3] a făcut parte din British Catholic Stage Guild. A învățat la Școala St. Gregory the Great, dar a abandonat școala la vârsta de 14 ani și s-a pregătit singur în meseria de măcelar, obținând diploma City and Guilds în comerț. Și-a întâlnit viitoarea sa soție, Doreen Shepherd, atunci când au fost amândoi actori la Farnworth Little Theatre. Ei au avut trei copii (Stephen, Cathy și Daniel) și au locuit la Shepperton, Middlesex, fiind căsătoriți până la moartea ei, în 2005
* 1926: Francis Finlay, CBE (n. 6 august 1926, Farnworth, Lancashire, Anglia - d. 30 ianuarie 2016) a fost un actor englez de teatru, film și televiziune
Finlay s-a născut la Farnworth, Lancashire, fiind fiul lui Margaret și Josiah Finlay.[2] Catolic devotat,[3] a făcut parte din British Catholic Stage Guild. A învățat la Școala St. Gregory the Great, dar a abandonat școala la vârsta de 14 ani și s-a pregătit singur în meseria de măcelar, obținând diploma City and Guilds în comerț. Și-a întâlnit viitoarea sa soție, Doreen Shepherd, atunci când au fost amândoi actori la Farnworth Little Theatre. Ei au avut trei copii (Stephen, Cathy și Daniel) și au locuit la Shepperton, Middlesex, fiind căsătoriți până la moartea ei, în 2005
Finlay și-a început cariera pe scenă înainte de a absolvi cursurile RADA. Au urmat mai multe apariții la Royal Court Theatre, în special în trilogia Arnold Wesker. El este asociat în special cu National Theatre, mai ales în perioada în care a jucat acolo Olivier și cu Chichester Festival Theatre, unde a jucat o mare varietate de roluri, de la Primul gropar din Hamletpână la Josef Frank în Weapons of Happiness. El a jucat și în The Party, Plunder, Saint Joan, Hobson's Choice, "Amadeus", Much Ado About Nothing (ca Dogberry), The Dutch Courtesan, The Crucible, Mother Courage și Juno and the Paycock.
Jucându-l pe Iago (alături de Laurence Olivier în rolul Othello) în piesa Othello pusă în scenă de John Dexter în 1965 și în adaptarea sa pentru film, interpretarea lui Finlay i-a lăsat indiferenți pe criticii de teatru, dar actorul a primit mai târziu o înaltă apreciere pentru rolul din film și a fost nominalizat la Premiul Oscar.[5] Criticul John Simon a scris că rolul din film i-a permis lui Finlay șansa de a oferi o interpretare mai subtilă și mai eficace decât a făcut-o pe scenă.
Finlay a jucat și pe Broadway în Epitaph for George Dillon (1958–59), precum și în producțiile pentru National Theatre și Broadway ale Filumenei (alături de soția lui Olivier, Joan Plowright) în 1980
Primul succes major la televiziune a fost în rolul titular din serialul Casanova, regizat de Dennis Potter pentru BBC2. Ulterior, el a obținut în 1972, probabil, cel mai mare elogiu al carierei sale, pentru rolul lui Adolf Hitler în The Death of Adolf Hitler.
L-a portretizat pe dușmanul lui Richard Roundtree, Amafi, în Shaft in Africa (1973) înainte de a-l interpreta pe Porthos în filmele The Three Musketeers (1973), The Four Musketeers (1975) și The Return of the Musketeers (1989), regizate toate de Richard Lester. El a apărut și în multe alte filme, printre care The Wild Geese (1978).
A devenit celebru în rolul tatălui din controversatul Bouquet of Barbed Wire și a jucat alături de partenera sa din Bouquet of Barbed Wire, Susan Penhaligon, când l-a interpretat pe Van Helsing în filmul realizat de BBC Count Dracula (1977) cu Louis Jourdan în rolul principal.
El a apărut în două filme cu Sherlock Holmes în rolul inspectorului Lestrade, rezolvând crime săvârșite de Jack Spintecătorul (A Study in Terror și Murder by Decree). El a interpretat rolul profesorului Coram în episodul "Ochelarii de aur" (1994) din adaptarea realizată de Granada Television a povestirilor cu Sherlock Holmes cu Jeremy Brett în rolul principal. În 1984, Finlay a apărut la televiziunea americană în Colind de Crăciun. El a interpretat Fantoma lui Marleyalături de George C. Scott în rolul lui Ebenezer Scrooge. El a fost invitat de onoare în rolul "The Witchsmeller Pursuivant" în prima serie a serialului de televiziune The Black Adder în 1983.
Finlay l-a interpretat și pe Sancho Panza (alături de Rex Harrison în rolul Don Quijote) în filmul de televiziune britanic The Adventures of Don Quixote (1973),[7] pentru care a obținut un premiu BAFTA.[8] El a câștigat un alt premiu BAFTA în acel an pentru rolul lui Voltaire într-o producție de televiziune non-muzicală a cărții Candide, realizată de BBC.
În 1988, Finlay a jucat rolul lui Peter Mahon în premiata miniserie de telviziune din Noua Zeelandă Erebus: The Aftermath.
În 2002 Finlay l-a portretizat pe tatăl personajului interpretat de Adrien Brody în filmul Pianistul (2002), regizat de Roman Polanski. Ultimele sale apariții au avut loc în serialul de televiziune Life Begins și în rolul tatălui lui Jane Tennison din ultimele două povestiri ale Prime Suspect (2006 și 2007). În 2007 a fost invitat de onoare în episodul radiofonic 100 din seria Doctor Who . În noiembrie 2008 Finlay a apărut în episodul 11 al serialului BBC Merlin, în rolul lui Anorah; Paznicul inorogilor.
* 1926: Moritz, Prinț și Landgraf de Hesse (Moritz Friedrich Karl Emanuel Humbert[1] 6 august 1926 – 23 mai 2013[2]) a fost fiul lui Philipp, Landgraf de Hesse, șeful Casei de Hesse.
| Moritz de Hesse | |||||||||||||||||||||||||||||||||
| Landgraf de Hesse | |||||||||||||||||||||||||||||||||
_crop.jpg) Landgraful Moritz la castelul Kronberg, noiembrie 2010
| |||||||||||||||||||||||||||||||||
· 1928: Andy Warhol, născut Andrew Warhola, (n. 6 august 1928, Pittsburgh, Pennsylvania, d. 22 februarie 1987, New York City, New York) a fost un grafician, fotograf, pictor și realizator de filme american, personalitate a curentului artistic cunoscut ca Pop Art din Statele Unite.
Andrew Warhol s-a născut în Pittsburgh pe 6 august 1928, dintr-o familie de imigranți lemkieni. Părinții săi erau originari din satul Mikó (azi Miková, Slovacia), de unde au emigrat în 1921. Tatăl său, miner și apoi zidar, a murit în anul 1942. Andrew Warhol a fost botezat în Biserica Greco-Catolică Sf. Ioan Gură de Aur din Pittsburgh. Mama sa, Julia Warhola (1892-1972), a păstrat toată viața legătura cu rudele rămase în satul natal. Limba vorbită cu copiii ei a fost limba ruteană.
Pe patul de moarte, tatăl lui i-a "poruncit" fratelui mai mare al lui Andy, ca 250.000 $ sa fie investiți în școala lui Andy, pentru că dintotdeauna a știut că va deveni un nume important.
După patru ani de studiu la "Carnegie Institute of Technology" din Pittsburgh și după primirea diplomei în domeniul artelor, Andrew se mută în anul 1949 la New York, își scurtează prenumele și numele de familie moștenit de la părinți și începe să se semneze Andy Warhol.
Despre moartea lui Andy
A avut o moarte bizară. Cauza decesului este „nedeterminată”, însă spitalul în care s-a internat pentru o banală verificare de rutină a vezicii biliare a avut multe neconcordanțe privind orele dinaintea decesului.
Averea estimată după moartea acestuia a ajuns la 702 milioane de dolari.
Andy Warhol este înmormântat în St. John the Baptist Byzantine Catholic Cemetery, al catolicilor de rit bizantin, din sudul orașului Pittsburgh, Pennsylvania.
| Andy Warhol | |
 Warhol în 1963 |
· 1928 - În această zi într-o familie de ţărani simpli din Tongchon provincia Kangwon, astăzi în Coreea de Nord s-a născut Chung Se Yung. Unul dintre fraţii să a fost chiar Chung Ju Yung, cel care a fondat practic Hyundai Group. Se Yung s-a dovedit un tânăr foarte ambiţios şi a reuşit să termine un master în Statele Unite la Miami University, revenind în Coreea de Sud în 1957. În 1967 atunci când Hyundai devenise un grup puternic financiar, s-a decis extinderea pe domeniul auto, Chung Se Yung a fost ales să conducă această divizie. Având în spate experienţa americanp, Jung Se Chung a început afacerile internaţionale exportând maşini spre Statele Unite. Succesul de pe această piaţă a făcut din Hyundai un constructor global prezent în 160 de ţări. Domnul Chung s-a retras din funcţie în 1996, locul său fiind preluat de fiul său. Coreeanul a decedat în 2005.
* 1929: Geta Caragiu (căsătorită Gheorghiță), (n. 6 august 1929, Argos Orestiko, în greacă: Άργος Ορεστικό sau Hrupisti - d. 11 martie 2018, București)[1] a fost o sculptoriță română de expresie postcubistă.
* 1929: Geta Caragiu (căsătorită Gheorghiță), (n. 6 august 1929, Argos Orestiko, în greacă: Άργος Ορεστικό sau Hrupisti - d. 11 martie 2018, București)[1] a fost o sculptoriță română de expresie postcubistă.
S-a născut într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir. Familia Caragiu s-a stabilit la Ploiești, pe str. Rudului 144.[2]
Geta a avut un frate, actorul Toma Caragiu, și o soră, Matilda Caragiu (căsătorită Marioțeanu), (n.1927 - d.2009), care a ajuns o respectată lingvistă, membră a Academiei Române.[3]
Geta Caragiu are doi fii, Dragoș și Ștefan
A fost profesoară la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția sculptură, unde i-a avut printre elevi pe Aurel Vlad[5], Ioniță Adrian[6], Ion Mândrescu[7], Gheorghe Zărnescu[8], Liviu Brezeanu[9], Gabriel Tăicuțu[10] ș.a.
Lucrări:
- „Două fete” - sculptură în piatră expusă în Parcul Floreasca din București
- „Balade și legende” - sculptură în piatră expusă în Parcul Tei, constă din patru blocuri de piatră suprapuse ce redau în mod alegoric multitudinea de valențe tradiționale ale spațiului românesc.[11]
- În parcul expozițional - muzeul în aer liber - al Muzeului de Artă Contemporană "George Apostu" din Bacău se găsesc lucrările:[12]
- „Altar I", lemn patinat - 1993
- „Altar II", lemn patinat - 1993
- Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazu din Oradea amplasată în 1994 în Piața Unirii din Oradea. A fost realizată de sculptorii Georgeta Caragiu și Alexandru Gheorghiță (soțul ei) și turnată din 8,5 tone de bronz.
- Bustul lui Grigore Antipa, inaugurat la 21 iulie 1995 în Municipiul Tulcea, pe „Aleea Personalităților tulcene, ale culturii și civilizației românești”.[13]
- Statuia istoricului Vasile Pârvan realizată de sculptorii Geta Caragiu și Alexandru Gheorghiță, amplasată în fața Muzeului Județean de Istorie din Bacău.
- Bustul din bronz al lui Toma Caragiu, dezvelit la Ploiești pe 15 noiembrie 2000, când marele actor ar fi împlinit 75 de ani
„Două fete” sculptură în piatră
„Balade şi legende”, sculptură în piatră de Geta Caragiu
| Geta Caragiu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | |
| Decedată | (88 de ani) București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | sculptoriță |
| Activitate | |
| Domeniu artistic | sculptură |
* 1936: Spiridon Groza (n. 6 august 1936, Moneasa, județul Arad - d. 20 iunie 2013, Lipova)[1], a fost un senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Arad pe listele partidului FSN. Spiridon Groza a fost senator de la data de 12 martie 1992, când l-a înlocuit pe senatorul Radu Homescu. Spiridon Groza a absolvit Facultatea de Geografie a Universității din București și a a obținut diploma de profesor. Spiridon Groza s-a pensionat fiind directorul școlii din Sebiș.
| Spiridon Groza | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Moneasa, Arad, România |
| Decedat | (76 de ani) Moneasa, Arad, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | politician |
| Senator al României | |
| În funcție – | |
| Precedat de | Radu Homescu |
| Circumscripția | Arad |
| Alma mater | Universitatea din București |
· 1936 - S-a născut Baden Powell, chitarist brazilian de jazz.
· 1937: S-a nascut Tamás Adamik, scriitor, filolog şi istoric literar maghiar.
* 1939: Cornel Nistea (n. 6 august 1939, Valea Largă, Alba) este un scriitor, romancier, eseist, publicist și om de cultură român contemporan, membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2003.
Cornel Nistea s-a născut la 6 august 1939, în satul Valea Largă, comuna Sălciua, județul Alba, pe Valea Arieșului[1] din părinți Gheorghe și Victoria (născută Belea), o familie de țărani mijlocași cu șase copii. Copilăria îi va fi afectată mai întâi de drama ultimilor ani de război, de spaima că tatăl, mobilizat în Batalionul Fix în comuna natală cu misiunea de a opri înaintarea trupelor hortiste care înaintau pe Valea Arieșului, să nu moară împușcat. La acesta se vor adăuga furia cu care s-a instaurat dictatura comunistă, impunerea cotelor, excluderea tatălui din partid, bănuit că ar fi făcut parte din Garda de Fier, desele conflicte familiale și eșecul școlar din clasa întâi datorită relelor tratamente ale învățătorului, care îi aplică o bătaie bestială și care îl face pe copil să urască dascălii și școala. După absolvirea școlii elementare în comuna natală, intră la Liceul teoretic din Baia de Arieș, exmatriculat după trei luni din acuza absențelor și corigențelor. Încearcă să urmeze același liceu la fără frecvență, dar este dat afară din examenul scris la fizică de către profesorul Țigărea pe motiv că s-ar fi uitat în spate. După ce la același liceu, vor eșua într-un mod asemănător și cei doi frați mai mici, va fi tot mai clar că era vorba de o intervenție a politicului, deoarece tatăl refuzase să se înscrie întovărășirea ce tocmai se înființase în sat. Urmează, nu fără peripeții, o școală silvică de trei ani în orașul Câmpeni după absolvirea căreia este repartizat să muncească la Ocolul silvic din Aiud. Aici va urma cursurile liceului seral. Cum locuiește între gară, pușcărie și cimitirul acesteia, este impresionat de convoaiele de deținuți politici ce sunt duși cu lanțuri la mâini și la picioare, dar și de zgomotul căruțelor ce duc noaptea deținuții decedați sau uciși în cimitirul fără cruci pe care din când în când îl vizitează[2].
În anul 1960, participă la un concurs literar la care obține locul doi pe țară, moment care îl face să se decidă să urmeze filologia. Astfel între anii 1962-1967 frecventează cursurile Facultății de filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. După stagiul militar, este profesor la Școala generală din comuna Berghin, județul Alba. Va fi patru ani inspector la Comitetul de cultură și artă al județului Alba (1968-1973) [3] și apoi președinte a Filialei de Etnografie și Folclor a județului Alba (1973-1990)[4]. Reintră în învățământ, face o navetă grea, dar citește mult, scrie literatură și începe să publice în revistele literare.
Se căsătorește cu Maria Dan cu care are doi copii, Andrada-Cornelia (n. 1969), care va studia medicina, și Iulian (n. 1972), care va fi preot ortodox la Paris (începând cu anul 2002).
După decembrie 1989 se implică civic și cultural în viața cetății: este consilier local (și șeful comisiei de învățământ și cultură) al orașului Alba Iulia (1992-2000)[5], publică peste 300 de articole de presă, cele mai multe în ziarul Unirea (Alba Iulia), în rubricile „Tableta de Joi” (1990-1991) și caseta cu paradoxuri (1993-1995), ca și în Ulpia Jurnal la rubrica „Jurnal de scriitor” (2005-2006)[6].
Redactor la revista „Discobolul” din Alba Iulia încă de la apariția ei în 1990; profesor de limba și literatura română mai mulți ani la mai multe licee din Alba Iulia.
Pe 30 octombrie 2014, la Alba Iulia a avut loc un moment aniversar prilejuit de împlinirea a 75 de ani de la naștere a scriitorului Cornel Nistea, ocazie cu care autorul și-a lansat cartea de proză scurtă „Ultimul în Eden”, dar și volumul de critică literară dedicat scriitorului „Cornel Nistea în opinii critice”. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Alba, Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba și Uniunea Scriitorilor din România, filiala Alba-Hunedoara. Au prezentat scriitorul Aurel Pantea, președintele USR, filiala Alba-Hunedoara, și Mioara Pop, directorul bibliotecii județene
Debutează în anul 1979 în revista Vatra din Târgu Mureș cu proză scurtă.
Debutează editorial cu volumul de nuvele și povestiri Focuri în septembrie, apărut în anul 1984 la Editura Cartea Românească, drastic subțiat de cenzură, dar bine primit de critica literară. După referatul negativ al cenzurii, cum că ar scrie literatură dușmănoasă, și cele câteva atenționări din partea unui procuror, a unui activist UTC și a unui inspector din Consiliul Culturii, trăiește un moment de inhibiție de 7-8 ani, scrie puțin și nu mai publică în revistele literare. Abia după 1989, odată cu apariția la Alba Iulia a revistei Discobolul, reîncepe să scrie și să publice[8].
- În anul 2000 îi apare romanul epistolar Inocența Șarpelui.
- În 2004 îi apar la Editura „Context” din Cluj-Napoca volumul de proză Papagalii mei adorați și Colonia de vulturi, Editura Teognost, Cluj-Napoca.
- În 2005 tipărește la Editura Teognost din Cluj-Napoca traducerea în limba franceză a romanului epistolar Inocența Șarpelui (L'innocence du Serpent, traducerea Elena Soare).
- În 2008 îi apare romanul Ritualul bestiei, subintitulat Amintiri din șezlongul albastru, Editura Teognost din Cluj-Napoca.
- În 2009 publică la Editura Teognost din Cluj-Napoca Împăratul lupilor, zece povestiri pentru copii. ISBN 978-973-7696-17-5
- În 2010 publică volumul de publicistică literară Caseta cu paradoxuri, Editura Teognost, Cluj-Napoca. ISBN 978-973-7696-20-5
- În 2012 publică la Editura Unirea din Alba Iulia romanul Întâlnirile mele cu Orlando.
- În 2013 publică la editura Emma-Books din Sebeș Jurnal 1977-1984. ISBN 978-606-8378-50-3
- În 2014 apare la Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca volumul Cornel Nistea în opinii critice.
- În 2014 publică la Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca volumul de proză scurtă Ultimul din Eden.
- În 2015 publică, la Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, volumul de proză scurtă Vânzătorul de apă colorată, care cuprinde, în cele 250 de pagini, 30 de schițe, nuvele și povestiri.
- În 2016 publică, la Editura Emma Books din Sebeș, cartea de interviuri Tragismul exilului românesc. Printre cei intervievați se numără: Bujor Nedelcovici, Gheorghe Grigurcu, Dan Culcer, Titu Popescu, Titus Bărbulescu, Ion Zubașcu, Nicolae Prelipceanu, Irina Petraș.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2003[9] (în urma aprobării Consiliului Uniunii Scriitorilor din 30 iunie 2003
| Cornel Nistea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (80 de ani) Valea Largă, Alba, România |
| Naționalitate | român |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | scriitor, eseist, publicist |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | literatura contemporană |
| Mișcare/curent literar | modernism |
| Operă de debut | Focuri în septembrie (Cartea Românească, 1984) |
· 1939 - S-a născut Mike Elliot, saxofonist britanic (Foundations).
· 1939 - S-a născut Mike Sarne, cântăreţ, actor şi regizor de film britanic. Numele adevărat - Michael Scheur.
* 1940: Muhu Ghimbatovici Aliev (rusă Муху́ Гимба́тович Али́ев, pronunțat muˈxu ɡʲɪmˈbatəvʲɪtɕ ɐˈlʲiɪf; Av: Мухӏу Гӏалиев; născut pe 6 august 1940) a fost președintele Republicii Daghestan, un subiect federal al Rusiei. El s-a născut în satul Tanusi, districtul Kunzahski, RSSA Daghestan, RSFS Rusă, Uniunea Sovietică. Din punct de vedere etnic, Aliev este avar. A fost președintele parlamentului republican înainte de a fi votat ca președinte al Republicii Autonome de către parlamentul din Daghestan, pe 20 februarie 2006, fiind desemnat de către președintele rus Vladimir Putin să-l înlocuiască pe veteranul Magomedali Magomedov.[1]
* 1940: Muhu Ghimbatovici Aliev (rusă Муху́ Гимба́тович Али́ев, pronunțat muˈxu ɡʲɪmˈbatəvʲɪtɕ ɐˈlʲiɪf; Av: Мухӏу Гӏалиев; născut pe 6 august 1940) a fost președintele Republicii Daghestan, un subiect federal al Rusiei. El s-a născut în satul Tanusi, districtul Kunzahski, RSSA Daghestan, RSFS Rusă, Uniunea Sovietică. Din punct de vedere etnic, Aliev este avar. A fost președintele parlamentului republican înainte de a fi votat ca președinte al Republicii Autonome de către parlamentul din Daghestan, pe 20 februarie 2006, fiind desemnat de către președintele rus Vladimir Putin să-l înlocuiască pe veteranul Magomedali Magomedov.[1]
Aliev a fost succedat de Magomedsalam Magomedov pe 20 februarie 2010.[2] În conformitate cu constituția Federației Ruse, Magomedov a fost desemnat de președintele federal Dmitri Medvedev și votat de Adunarea Populară a Republicii.
| Muhu Aliev Муху Гимбатович Алиев | |
 |
· 1941 - S-a născut poetul Cezar Ivănescu, autor al unei piese de teatru ("Mica dramă") şi al unei antologii tematice de poezie românească - "Cântecul amintirii". De asemenea, a tradus volumul lui Mircea Eliade "De la Zalmoxis la Genghis-Han" (d. 24 aprilie 2008)
· 1948 - S-a născut Jeana Gheorghiu, jurnalistă, realizatoare de emisiuni de televiziune şi radio; s-a făcut cunoscută îndeosebi prin reportajele realizate în timpul evenimentelor din 1989 din Timişoara (d. 18 mai 2007)
· 1948 - S-a născut Allan Holdsworth, chitarist şi violonist britanic. A cântat cu Nucleus, Tempest, Bill Brufford, Soft Machine, Jean-Luc Ponty ş. a.. Carieră solo.
· 1949 - S-a născut (în Manchester, UK) Carol Pope, cântăreaţă şi compozitoare canadiană. A cântat cu O, The Bullwhip Brothers, X-Rated Bullwhip Brothers şi Rough Trade.
* 1951: Catherine Mary Hicks (n. 6 august 1951) este o actriță americană de film, televiziune și teatru. Ea este cunoscută mai ales pentru rolul lui Annie Camden în serialul Al 7-lea Cer.
* 1951: Catherine Mary Hicks (n. 6 august 1951) este o actriță americană de film, televiziune și teatru. Ea este cunoscută mai ales pentru rolul lui Annie Camden în serialul Al 7-lea Cer.
| Catherine Hicks | |
 Hicks în 2005 |
· 1952 - S-a născut Pat McDonald, cântăreţ şi compozitor american (Timbuk 3).
* 1953: Nectarie Dovas (în greacă Μητροπολίτης Νεκτάριος; n. , Volos, Grecia), cu numele laic Dimitrios Dovas (în greacă Δημήτριος Ντόβας), este un episcop al Bisericii Ortodoxe a Greciei, care îndeplinește funcția de mitropolit de Corfu, Paxos și Insulele Diapontice (din 2002).
S-a născut pe 6 august 1953 în orașul Volos din Grecia.[1] A urmat studii la Seminarul Teologic Ortodox Rizarios din Atena, pe care le-a absolvit în 1973. În același an a depus jurământul de monah la Mănăstirea Ano Xenia, iar la 1 ianuarie 1975 a fost hirotonit ierodiacon.[1] În 1979 a absolvit Facultatea de Teologie a Universității Naționale și Capodistriane din Atena, iar la 4 martie 1979 mitropolitul Christodoulos Paraskevaidis de Demetrias l-a hirotonit ieromonah și l-a ridicat la rangul de arhimandrit.[1] A slujit ca preot la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Volos și a desfășurat acolo o bogată activitate pastorală și socială.[1]
Din 1975 până în 1986 a fost șef de birou în Mitropolia de Demetrias și l-a ajutat pe mitropolitul Christodoulos în activitatea sa,[2] iar din 1986 a fost numit egumen al Mănăstirii Ano Xenia, coordonând efectuarea unor lucrări semnificative de reconstrucție și restaurare.[1]
A publicat mai multe studii și articole în periodice bisericești și laice. A fost membru permanent al Biroului Administrativ din cadrul Departamentului Financiar al Bisericii Ortodoxe a Greciei, precum și membru al Comitetului pentru Viață Monahală al Sfântului Sinod.
La 11 octombrie 2002, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, adoptată cu 51 de voturi (arhimandritul Timotei Anthis a primit 16 voturi și arhimandritul Ignatie Riganas a obținut 8 voturi), a fost ales în funcția de mitropolit de Corfu, Paxos și Insulele Diapontice.[1] A fost hirotonit arhiereu la 13 octombrie 2002, în Catedrala Buna Vestire din Atena, de către arhiepiscopul Christodoulos al Atenei, înconjurat de un sobor de episcopi.[1]
În septembrie 2019, cu ocazia pelerinajului în Corfu a mitropolitului Agatanghel Savvin de Odesa și Ismail și a vicarului eparhial, arhiepiscopul Diodor Vasilciuk de Iujne, mitropolitul Nectarie ar fi spus că el și eparhia lui recunosc o singură biserică ortodoxă ucraineană canonică: Biserica Ortodoxă Ucraineană, subordonată canonic Patriarhiei Moscovei.[3] În perioada 11-17 octombrie 2019 a călătorit în România pentru a participa la pelerinajul anual în cinstea Cuvioasei Parascheva, aducând din Corfu mâna dreaptă a Sfântului Spiridon pentru a fi venerată de credincioși.[4][5] Cu acest prilej, el a participat la 13 octombrie 2019 la sfințirea Bisericii „Sfântul Apostol Toma” din Iași, rostind un cuvânt de învățătură
| Nectarie Dovas | |
 Nectarie Dovas | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (66 de ani) Volos, Grecia |
| Cetățenie |  Grecia |
| Religie | creștinism ortodox[*] |
| Ocupație | preot[*] |
| Funcția episcopală | |
S-a născut în satul Grimăncăuți din raionul Briceni. În 1975 a terminat studiile la Institutul Pedagogic "Ion Creangă", facultatea Educație Fizică și Sport.
După terminarea studiilor a activat în calitate de antrenor C.S.C. „Dinamo”. În 1997 devine antrenor principal al Lotului Național de box al Republicii Moldova. Din 2000 este numit antrenor superior al echipei sportive de performanță a Departamentului Trupelor de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
Petru Caduc a fost decorat cu Ordinul "Gloria Muncii" în februarie 2001[1]. A primit Ordinul de Onoare în august 2008[2]. A primit Ordinul Republicii în decembrie 2019[3]. Pentru merite deosebite, în 2000 a primit titlul de Om Emerit. Diploma de Onoare a Guvernului de gr. I a primit-o în 2007. În 2011 i se conferă Ordinul Olimpic. În 2013 este Laureat al Premiului Național. În 2017 primește Crucea ,,Pentru Merit” de gradul I al MAI.
· 1956 - S-a născut Stephanie Kramer, actriţă americană cunoscută mai ales din serialul TV "Hunter".
· 1958 - S-a născut Randy DeBarge, cântăreţ şi basist american.
· 1959 - S-a născut Joyce Sims, interpret american de muzică rock.
* 1960: Philippe Omnès (n. 6 august 1960, Paris, Franța) este un scrimerolimpic francez specializat pe floretă, laureat cu aur la Campionatul Mondial de Scrimă din 1990 și la Jocurile Olimpice de vară din 1992. A fost de 11 ori campion din Franța – de sase ori la individual și de patru ori pe echipe
* 1960: Philippe Omnès (n. 6 august 1960, Paris, Franța) este un scrimerolimpic francez specializat pe floretă, laureat cu aur la Campionatul Mondial de Scrimă din 1990 și la Jocurile Olimpice de vară din 1992. A fost de 11 ori campion din Franța – de sase ori la individual și de patru ori pe echipe
· 1962: Michelle Yeoh Choo-Kheng (n. 6 august 1962) este o actriță malaeziană de origine chineză. Faimoasă pentru că și-a făcut mereu propriile cascadorii, aceasta a fost aleasă în 2008 de Rotten Tomatoesdrept ceea mai bună actriță pentru eroine în filme de acțiune și în 2009 a fost aleasă de revista People ca na din cele 35 de frumuseți ale cinematografiei din toate timpurile.
Pe numele de botez Yang Zi Chong, Michelle s-a născut în micul oraș Ipoh din provincia Perak, în vestul Malaieziei, pe 6 august în anul tigrului, 1962. Părinții ei sunt Janet Yeoh și Yeoh Kian Teik, avocat și politician. Pasionată de balet încă de la vârsta de 4 ani, actrița s-a mutat în perioada adolescenței împreună cu părinții la Londra, unde a studiat la Academia Regală de Dans.
Pe numele de botez Yang Zi Chong, Michelle s-a născut în micul oraș Ipoh din provincia Perak, în vestul Malaieziei, pe 6 august în anul tigrului, 1962. Părinții ei sunt Janet Yeoh și Yeoh Kian Teik, avocat și politician. Pasionată de balet încă de la vârsta de 4 ani, actrița s-a mutat în perioada adolescenței împreună cu părinții la Londra, unde a studiat la Academia Regală de Dans.
După o scurtă carieră de dansatoare a câștigat trofeul Miss Malaezia în țara natală și cel de Miss Moomba (un premiu rezervat frumuseților din zona Oceaniei) în Melbourne la inceputul anilor ’80. Prima sa apariție în fața camerei a avut loc în 1984, într-o reclamă de televiziune alături de Jackie Chan.
În 1985, a început să apară în filme de acțiune în producțiile companiei „D&B Films” din Hong Kong. Atunci era angajată pe numele "Michelle Khan", schimbat ulterior în "Michelle Yeoh". Neavând nicio pregătire pentru arte marțiale, aceasta s-a bazat pe experiența de dansatoare și pe antrenori, ajungând foarte apreciată sub acest aspect. Jackie Chan a spus într-un interviu că actrița este singura femeie care nu are nevoie de cascadori pentru dublaj. Își folosește foarte mult talentul de dansatoare în filme și preferă să-și facă singură cascadoriile deși s-a întamplat de multe ori să fie rănită în timpul filmărilor (era să rămână fără o mână în timpul filmărilor la „Tigru și dragon”).
În mod ironic, încă nu știe să citească corect în limba mandarină (cel mai intalnit dialect in China) si astfel in timpul filmarilor e nevoie ca cineva sa-i citeasca scenariile. In 1988, s-a maritat cu bogatul producator de filme Dickson Poon, de la compania D&B Films, si a decis la acel moment sa se retraga si sa devina mama. Desi cei doi aveau sa divorteze in 1992, Michelle a rămas apropiata de cea de a doua sotie a lui Poon si se considera a doua mama a fetei acestora. Cand s-a reintors pe platourile de filmare, la sfarsitul anului 1994, a devenit foarte populara publicului chinez (era numita regina filmelor de arte martiale) si apoi, 3 ani mai tarziu si celui occidental cand a aparut alaturi de Pierce Brosnan in succesul din seria James Bond, “Tomorrow Never Dies” (1997) si dupa interpretarea memorabila din fenomenalul “Wo hu cang long” (2000) tradus “Crouching Tiger, Hidden Dragon” , regizat de Ang Lee. Mai tarziu avea sa refuze un rol in partea a doua din “The Matrix” (1999), rol care avea sa-i revina sotiei lui Will Smith.
In 2001 si-a deschis propria casa de productie, “Mythical Films” si s-a antrenat impreuna cu trupa de acrobati „Shen Yang” pentru rolul din „The Touch” (2002), un film in limba engleza pe care l-a si produs. Spera sa-si foloseasca compania pentru a descoperi noi talente dar si pentru aproduce filme in care actiunea sa se impleteasca cu teme spirituale. In anul 1997 a fost aleasa de revista “People” ca fiind una dintre cele mai frumoase 50 de persoane din lume. Este una dintre cele mai bine platite actrite vorbitoare de limba chineza din lume si cea mai bine platita actrita din Asia. Inca din anul 2005 are o relatie cu directorul tehnic al echipei de F1 Ferrari, francezul Jean Todt iar in octombrie 2007 a fost numita “Cavaler al Ordinului Francez al Legiunii de Onoare” pentru contributiile aduse culturii internationale.
| Michelle Yeoh 楊紫瓊 | |||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||
· 1963 - S-a născut Jamie Kensit, chitarist şi clăpar britanic (Eight Wonder).
* 1964: Oleg Flentea (n. 6 august 1964) este un fost fotbalist din Republica Moldova, care a jucat pe postul de mijlocaș.
* 1965: Olivier Megaton (născut Olivier Fontana; 6 august 1965) este un regizor, scenarist și editor de film francez, cunoscut mai ales pentru regizarea filmelor The Red Siren, Transporter 3, Colombiana și Taken 2.
* 1965: Stéphane Peterhansel (n. 6 august 1965, Échenoz-la-Méline, Haute-Saône) este un pilot de raliuri francez.
* 1970: Yutaka Akita (n. ,[1] Nagoya, Japonia) este un fost fotbalistjaponez.
* 1970: Manoj Nelliyattu Shyamalan (pronunțat în engleză /ʃæməlɑːn/; n. 6 august1970), cunoscut ca M. Night Shyamalan, este un scenarist, regizor și producător american de origine indiană (născut în Mahe, India), care trăiește în Statele Unite. Este cunoscut pentru filmele sale cu un final mereu surprinzător. Debutul l-a avut încă din școală, când era student la Universitatea din New York, în 1992, cu pelicula Praying with Anger.
* 1964: Oleg Flentea (n. 6 august 1964) este un fost fotbalist din Republica Moldova, care a jucat pe postul de mijlocaș.
* 1965: Olivier Megaton (născut Olivier Fontana; 6 august 1965) este un regizor, scenarist și editor de film francez, cunoscut mai ales pentru regizarea filmelor The Red Siren, Transporter 3, Colombiana și Taken 2.
| Olivier Megaton | |
 |
El deține recordul absolut la numărul victorii în Raliul Dakar, cu un total de 12 victorii, 6 la clasa moto cu Yamaha (1991, 1992, 1993, 1995, 1997și 1998) și 6 la clasa auto auto cu Mitsubishi (2004, 2005, 2007), Mini(2012, 2013) și Peugeot (2016). Doar Hubert Auriol și Nani Roma au mai reușit să realizeze performanța de a se impune în două discipline, moto și auto, la Raliul Dakar.
În 1997, Peterhansel a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Vesoul
* 1968: Jens Seipenbusch (n. 6 august 1968, Wuppertal, Germania) este un om politic și fizician german, a fost lider al Partidului Piraților din Germania (PIRATEN).[2] Seipenbusch a studiat fizica la Universitatea din Münster
| Jens Seipenbusch | |
 |
* 1970: Manoj Nelliyattu Shyamalan (pronunțat în engleză /ʃæməlɑːn/; n. 6 august1970), cunoscut ca M. Night Shyamalan, este un scenarist, regizor și producător american de origine indiană (născut în Mahe, India), care trăiește în Statele Unite. Este cunoscut pentru filmele sale cu un final mereu surprinzător. Debutul l-a avut încă din școală, când era student la Universitatea din New York, în 1992, cu pelicula Praying with Anger.
A devenit cunoscut prin pelicula Al șaselea simț, la care a scris și scenariul, pe lângă semnarea regiei. Pentru acest film a fost nominalizat în anul 2000 la Premiile Oscar pentru Cel mai bun regizor , Cel mai bun scenariu original și la Golden Globe, în același an, tot pentru Cel mai bun scenariu. Unul dintre ultimele sale filme, Ultimul războinic al aerului, din (2010), nu a fost primit cu căldură de către critica de specialitate. În 2013 a realizat un alt lungmetraj de ficțiune, tot în zona SF, 1000 Post Terra/After Earth.
Idolul său declarat este Steven Spielberg.
| M. Night Shyamalan | |
 M. Night Shyamalan în 2008 |
· 1972: Geraldine Estelle "Geri" Halliwell (n. 6 august 1972) este o cântăreață, compozitoare, autoare și actriță engleză. Halliwell a căpătat faima internațională în anii 1990 ca Ginger Spice, membră a formației Spice Girls. Pe 27 mai 1998, Halliwell a părăsit Spice Girls. În 2007, s-a anunțat că Spice Girls s-a reunit, iar Halliwell s-a alăturat grupului. Împreună cu trupa ea a mers în turneul Return of the Spice Girls și a lansat albumul Greatest Hits.
În 1999, Halliwell și-a făcut debutul în cariera solo lansând albumul de debut, Schizophonic, care a întrunit trei piese de poziția #1 în UK Singles Chart: "Mi Chico Latino", "Lift Me Up" și "Bag It Up", în timp ce single-ul principal, "Look at Me", s-a clasat pe poziția #2. În 2001, Halliwell și-a lansat cel de-al doilea album, Scream If You Wanna Go Faster; primul single de pe care, "It's Raining Men", s-a clasat pe poziția #1 în UK și a devenit cel mai mare hit al lui Halliwell. În 2005 Halliwell a lansat al treilea album de studio, Passion. A fost nominalizată de două ori la Premiile Brit (în 2000 și 2002).
În aprilie 2013, Nine Network a anunțat că Geri Halliwell va fi cel de-al patrulea jurat la Australia's Got Talent.[3] Pe 12 septembrie 2013 s-a anunțat că Halliwell se reîntoarce în industria muzicală în Australia lansând primul său single solo din ultimii aproape 8 ani, "Half of Me".[4]Cu 11 single-uri number one (7 ca parte a Spice Girls și 4 solo) ea este a treia cântăreață cu cele mai multe single-uri de locul 1 din UK Singles Chart.
Pe 14 mai 2006 Halliwell a dat naștere fiicei sale la Portland Hospital din Londra. Victoria Beckham și Emma Bunton au fost nașe de botez.[5] Halliwell este suporteriță a echipei de fotbal Watford Football Club
| Geri Halliwell | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||
 Halliwell în 2017
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||
· 1972: Monica Davidescu (n. 6 august 1972, Câmpina[1]) este o actrițăromână, cunoscută începând cu debutul ei pe scena Teatrului Național din București. În prezent activează în cadrul Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București.
Monica Davidescu este căsătorită (din 1996) cu Aurelian Temișan. Cei doi au o fetiță
Monica Davidescu este căsătorită (din 1996) cu Aurelian Temișan. Cei doi au o fetiță
A absolvit Facultatea de Artă Teatrală și Cinematografică, secția actorie, la clasa profesorului Grigore Gonta. Înainte de a fi actriță a fost învățătoare, dansatoare și model. În toamna anului 1992, la vârsta de 19 ani a venit în capitală, unde timp de trei ani a fost secretară, manechin într-un magazin de haine, făcând parte și dintr-o trupă de dans. Din 1998 joacă pe scenă Teatrului Național din București. În stagiunea 2009-2010 a jucat în Visul unei nopți de vara, Take, Ianke și Cadîr, Sânziana și Pepelea, Molto, gran'impressione și Comedia norilor.[1]
Monica Davidescu a jucat în filme ca Natures mortes în 2000, œVlad trei ani mai târziu, în 2007 Ticăloșii. A jucat și în câteva seriale TV cum ar fi Cu un pas inainte, în 2007, iar în 2008 a jucat în Vine poliția!.[1]
În toamna anului 2012, Monica Davidescu a participat la “Dansez pentru tine” ca parteneră a lui George Bochian.[3] A rezistat doar o ediție.[3] La repetițiile pentru dansul în ploaie, concurentul a alunecat și a căzut peste ea, accidentând-o grav la picioare. La un an după incident, actrița a dat postul de televiziune în judecată
Filmografie:
- Omega Rose (2014)
- Boeing Boeing (2013)
- Fratii (2012) - Aneta
- O zi obișnuită de sâmbătă (2009)
- Vine poliția! (2008) ca Roxana Dima
- Cu un pas înainte (2007) ca Edith Dinescu
- Greșeala din trecut (2007)
- Ticăloșii (2007) ca balerina Trailer
- Fix alert (2005)
- Vlad (2003) ca Linsey
- Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt (TV) / (2001) ca Ea
- Omul zilei (1997)
| Monica Davidescu | |||||||||||
| |||||||||||
* 1972: Paolo Bacigalupi (n. 6 august 1972, Paonia, Colorado, Statele Unite) este un scriitor de literatură științifico-fantastică și fantezie.
* 1973: Asia Carrera (n. Jessica Steinhauser, pe 6 august 1973) este o fostă actriță porno americană.
A câștigat premiul Hugo, Nebula, Compton Crook, Theodore Sturgeonși Michael L. Printz, a fost nominalizat pentru National Book Award.
Paolo Bacigalupi s-a născut în Panonia, Colorado și s-a mutat împreună cu părinții săi în zona vestică a acestui stat. El a urmat cursurile Colegiului Oberon din Ohio și și-a luat diploma în studii est-asiatice.
Începând din 1994 a lucrat în China ca și consultant pentru firmele străine care doreau să intre pe piața chinezească. În 1996 a revenit în Statele Unite, unde s-a angajat la o companie din Boston care se ocupa de dezvoltare în domeniul web. La ora actuală, Bacigalupi lucrează pentru High Country News, un ziar care apare de două ori pe săptămână atât pe hârtie, cât și în format electronic.
În 1998 s-a căsătorit cu Anjula, pe care o cunoscuse în timp ce urma cursurile Colegiului Oberon. Cei doi trăiesc împreună cu fiul lor în Paonia.
Prima sa povestire, "A Pocket Full of Dharma", a fost publicată în 1999. Ascensiunea sa a început odată cu ajungerea în finala premiilor Sturgeon cu povestirea "The Fluted Girl" (2003) și cu nominalizarea la premiile Hugo și Nebula pentru povestirea "Oameni de nisip și zgură" (2004). Povestirea "Omul-calorie" (2005) a câștigat premiul Sturgeon și a fost nominalizată la Hugo, iar "Yellow Card Man" (2006) a câștigat premiul Asimov și a fost finalistă a premiilor Hugo și Sturgeon[2].
Povestirile sale au apărut în reviste prestigioase, printre care Asimov's Science Fiction și The Magazine of Fantasy & Science Fiction și au fost colectate în volumul Pump Six and Other Stories (2008). Romanul său de debut, Fata modificată, a câștigat premiile Hugo, Nebula, Locus, Compton Crook, Seiun, John W. Campbell Memorial și Kurd-Labwitz
| Paolo Bacigalupi | |
 Paolo Bacigalupi în 2012 la Festivalul cărții din Texas |
| Asia Carrera | |||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||
Cariera sa a început pe Broadway ca dublură la teatru în piesa din 1996 a lui Ronald Harwood, Taking Sides.[8]
Rolul ei în filmul Cârtița (The Departed) (2006), care a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film,[9] i-a adus actriței recunoaștere internațională.[10] În 2011, Vera Farmiga a regizat primul ei film, Higher Ground.
Filmografie:
- Return to Paradise (1998)
- Autumn in New York (2000)
- 15 Minutes (2001)
- Dummy (2002)
- Down to the Bone (2004)
- The Manchurian Candidate (2004)
- Running Scared (2006)
- The Departed (2006)
- Never Forever (2007)
- The Boy in the Striped Pyjamas (2008)
- Orphan (2009)
- Up in the Air (2009)
- Henry's Crime (2010)
- Higher Ground (2011)
- Source Code (2011)
- Safe House (2012)
- The Conjuring (2013)
- At Middleton (2013)
- Closer to the Moon (2014)
- The Judge (2014)
- Special Correspondents (2016)
- The Conjuring 2 (2016)
- Burn Your Maps (2016)
- Boundaries (2017)
| Vera Farmiga | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Vera Ann Farmiga |
| Născută | (46 de ani)[1][2][3] Clifton[*], SUA |
| Frați și surori | Taissa Farmiga Molly Hawkey[*] |
| Căsătorită cu | Sebastian Roché[*] (–) Renn Hawkey[*] (din ) |
| Număr de copii | 2 |
| Cetățenie |  SUA |
| Etnie | Ukrainian American[*] |
| Ocupație | actriță de televiziune[*] actriță de film regizoare de film actriță de teatru[*] producător de film |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din Syracuse |
| Dorel-Gheorghe Căprar | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (45 de ani) Arad, România[1] |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | politician |
| Membru al Camerei Deputaților a României | |
| Deținător actual | |
| Funcție asumată | |
| Circumscripția | Arad |
| Circumscripția | Arad |
| Partid politic | PSD |
* 1975: Andrei Năstase (n. , Mîndrești, RSS Moldovenească, URSS) este avocat, activist civic și om politic din Republica Moldova, membru-fondator și lider al Platformei Civice Demnitate și Adevăr (DA), președinte și membru-fondator al Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” (PPDA).
Este fiul lui Andrei si Anna Năstase, născut pe data de 6 august 1975, în satul Mândrești, raionul Telenești. Din anul 1982 până în anul 1992 a învățat la școala din Mândrești, din 1992 până în 1993 a studiat la Facultatea de Istorie-Geografie a Universității "Stefan cel Mare" din Suceava, România, iar din 1993 până în 1997 a studiat la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România
Din 1997 până în 2000, activează ca procuror, angajat la Procuratura de transport din Chișinău, inițial, ca ajutor-interimar, apoi ca ajutor al procurorului de transport. Despre activitatea sa în această funcție nu se știu prea multe. Într-un răspuns transmis solicitării RISE Moldova, Procuratura Generală precizează că „în arhivă au fost identificate unele acte întocmite de către ajutorul procurorului de transport Andrei Năstase, privind controalele efectuate asupra mai multor aspecte ale activității întreprinderilor din domeniul aviației civile, inclusiv la întreprinderea de stat Air Moldova”. Potrivit răspunsului Procuraturii Generale se menționează: „Deși, ca urmare a controalelor, au fost stabilite un șir de derogări în activitatea Air Moldova (aflată în subordinea Administrației de Stat a Aviației Civile (ASAC), condusă la acea dată de Victor Țopa – n.r.), nu au fost întreprinse actele de reacționare de procuror pe măsura încălcărilor depistate”. [3]
Din 2000 până în 2002 a activat în calitate de vice-director al Întreprinderii Mixte Moldo-Germane Air Moldova S.R.L. Compania Air Moldova a fost transformată din întreprindere de stat în întreprindere mixtă, care însă s-a produs cu mari ilegalități. Acțiunile companiei au fost preluate de un așa-zis investitor străin, dar această companie care se pretindea a fi investitor, nu avea conturi și nu a îndeplinit nici prevederile minime ca să fie formată o întreprindere mixtă. Victor Gurău, directorul Centrului de Analiza Strategică și Monitorizare „Alternativa pentru Moldova” susținea că fostul premier Vlad Filat, oligarhii Victor Țopa și Viorel Țopa, liderul Platformei DA Andrei Năstase și ministrul finanțelor Anatol Arapu au fost implicați în atacul raider asupra companiei Air Moldova.[4][5][6][7]
Are licență de avocat din 15 noiembrie 2002. În calitate de avocat este cunoscut pentru apărarea în instanțele naționale și internaționale a investitorilor autohtoni și străini în R. Moldova, inclusiv a victimelor regimului comunist Voronin și ale regimului oligarhic Plahotniuc. În această calitate a apărat interesele companiei germane Unistar, dar și pe cele ale oamenilor de afaceri Viorel și Victor Țopa, condamnați de justiția din Moldova pentru șantaj, delapidare, spălare de bani și falsificare de documente.
Andrei Năstase este căsătorit cu Angela Năstase și are trei copii (soția și copiii locuiesc în Germania)[26], fiind finul de cununie al controversatului om de afaceri Victor Țopa.[27][28] Este fratele lui Vasile Năstase, jurnalist și fost deputat în primul parlament al R. Moldova, semnatar al Declarației de Independență.
| Andrei Năstase | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (44 de ani) Mîndrești, raionul Telenești, RSS Moldovenească (astăzi Republica Moldova) |
| Căsătorit cu | Angela Năstase (c. 1999) |
| Copii | 3 |
| Cetățenie |  Republica Moldova România |
| Religie | Creștin-Ortodoxă |
| Ocupație | Avocat, om politic |
| Consilier municipal în Consiliul municipal Chișinău | |
| Deținător actual | |
| Funcție asumată 2 noiembrie 2019 | |
| Președinte | Igor Dodon |
| Prim-ministru | Maia Sandu Ion Chicu |
| Primar general al municipiului Chișinău | |
| În funcție 8 octombrie 2019 – 11 noiembrie 2019 | |
| Președinte | Igor Dodon |
| Prim-ministru | Maia Sandu |
| Precedat de | Dorin Chirtoacă Nistor Grozavu (interimar) Silvia Radu (interimar) Ruslan Codreanu (interimar) Adrian Talmaci (interimar) |
| Succedat de | Ion Ceban |
| Viceprim-ministrul Republicii Moldova | |
| În funcție 8 iunie 2019 – 14 noiembrie 2019 | |
| Președinte | Igor Dodon |
| Prim-ministru | Maia Sandu |
| Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova | |
| În funcție 8 iunie 2019 – 14 noiembrie 2019 | |
| Președinte | Igor Dodon |
| Prim-ministru | Maia Sandu |
| Precedat de | Alexandru Jizdan |
| Succedat de | Pavel Voicu |
| Deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a X-a | |
| În funcție 9 martie – 26 iulie 2019 | |
| Președinte | Igor Dodon |
| Prim-ministru | Pavel Filip Maia Sandu |
| Succedat de | Vasile Năstase |
| Circumscripția | nr. 33, Chișinău |
| Partid politic | Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” |
| Alma mater | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
| Profesie | Jurist |
* 1976: Melissa Suzanne George (n. 6 august 1976, Perth, Australia) este o actriță și atletă australiano-americană, care a lucrat în Australia și în Statele Unite în film și televiziune.
Fiind a doua din cei patru copii, Melissa și-a dezvoltat interesul pentru dans și a început să studieze jazz, balet și dans modern la vârsta de șapte ani. Entuziasmul ei pentru dans a evoluat într-o pasiune pentru roller skating. Melissa George a fost campioană națioală la roller skating înainte de a se alătura distribuției din Home and Away din 1993 ca Angel Parish, un rol pe care l-a jucat până în 1997. A încercat să scape de imaginea ei de fată bună după ce a părăsit serialul, pozând topless în Black+White. A participat de asemenea la un interviu pentru Playboy, iar mai târziu a pozat nud pentru poze care au fosr vândute la Playboy-ul australian.
După ce s-a mutat la Los Angeles, a jucat în diferite filme unde a avut roluri mici, printre care Mulholland Drive, The Limey, Down With Love și Dark City. A apărut de asemenea în mai multe episoade pilot care nu au fost niciodată difuzate la televizor. A avut puțin succes în 2001 cu comedia 'Thieves, unde a jucat alături de John Stamos, dar care din păcate a fost anulată.
Primul ei rol principal într-un film a fost ca și Kathy Lutz în filmul The Amityville Horror din 2005. În același an, a jucat ca Deanne Schine în filmul Derailed.
2006 a fost un an încărcat pentru Melissa, cu numeroase apariții, cum ar fi: thriller-ul Turistas, drama Music Within și WAZ. În iulie, 2006, a filmat alături de Josh Hartnett un film adaptat după un roman 30 Days of Night.
În august 2006 a jucat într-un episod din serialul Two Twisted.
S-a căsătorit cu un om de afaceri chilian, Claudio Dabed, la 22 septembrie 2000. Este mama vitregă pentru fiica acestuia, Martina.
| Melissa George | |||||||||||||||||||||||
 Melissa George în 2009
| |||||||||||||||||||||||
.svg){kind=small}
Născut într-o familie cu venituri mici, a lucrat din copilărie. La vârsta de 17 ani statura i-a fost remarcată de antrenorul Luca Abutoaie pe o stradă din Bârlad.[1] Astfel s-a apucat de rugby la Clubul Școlar Sportiv, apoi s-a alăturat lotului de seniori CS Rulmentul Bârlad.[2] La vârsta de 19 ani, a fost convocat ca rezervă la echipa națională a României la Cupa Mondială de Rugby din 1999. Nu a jucat, dar și-a făcut debutul efectiv într-un meci amical împotriva Marocului în februarie 2000. Remarcat de un agent în timpul unui meci de pregătire la Cupa Mondială, a semnat la clubul francez FC Grenoble.[3] Apoi a evoluat la Biarritz (2002-2004), Perpignan (2004-2012) – cu care a devenit campion național în 2009 – Carcassonne (2012-2014) și Provence Rugby (din 2015).[3]
Convocat la Cupa Mondială de Rugby din 2015, a devenit unul dintre cei trei jucători care a participat la cinci ediții a Cupei Mondiale.[3] S-a rupt degetul în timpul meciului împotriva Irlandei, în care a marcat un eseu, și a fost înlocuit de Vlad Nistor pentru tot restul turneului.[4] După competiția a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Bârlad.[5] Câteva zile mai târziu, a decis să se retragă din rugbyul profesionist[6] și a semnat cu clubul La Salanque Côte Radieuse, care evoluează în Fédérale 2, al doilea eșalon valoric din rugby amator în Franța.[7] Totuși, a revenit asupra deciziei și a acceptat un contract ca joker medical cu US Carcassonne, unul dintre foștii cluburi,[8] unde s-a alăturat de Andrei Ursache.
De-a lungul carierei a strâns 72 de selecții cu „Stejarii”, marcând 70 puncte, inclusiv 14 eseuri. A jucat 14 meciuri la Cupa Mondială.
* 1980: Roman Weidenfeller (pronunțat în germană /ʁɔˈmaːn ˈvaɪ̯dənˌfɛlɐ/; n. 6 august 1980) este un fost fotbalist german care a jucat pe postul de portar pentru clubul de fotbal Borussia Dortmund din Bundesliga. A debutat în echipa națională a Germaniei într-un meci împotriva echipei Angliei.
* 1980: Weldon Santos de Andrade, cunoscut ca Weldon (n. 6 august 1980, Santo André, Brazilia) este un fotbalist aflat sub contract cu CFR Cluj.
* 1981: Linda Maria Baros (n. 6 august 1981, București) este o poetă, traducătoare și critic literar de origine română. Locuiește de mulți ani la Paris, în Franța. Critica literară franceză consideră că este o poetă importantă,[2][3] una dintre vocile care s-au afirmat cel mai puternic astăzi.[4] Laureată a celebrului premiu de poezie Prix Guillaume Apollinaire (Franța, 2007). [5] Secretară generală a premiului (din 2014).[6] La 31 de ani, Linda Maria Baros a devenit membră titulară a Académiei Mallarmé, din Franța.[7]
Poeziile sale au apărut în cărți de poezie tipărite în 28 de țări. Biografie:
- Conferențiar universitar atestat în Franța (din februarie 2012)
- Secretară generală – Collège de Littérature Comparée, Paris ("Colegiul de Literatură Comparată", din 2011) [8]
- Doctor în literatură comparată (SUMMA CUM LAUDE) la Universitatea Paris-Sorbonne, precum și la Universitatea București [9]
- Studentă la Universitatea Paris-Sorbonne, Paris IV – literatură modernă ; master și diplomă de studii aprofundate [10]
- Elevă a Școlii Centrale (București) și a Liceului Victor-Duruy (Paris)
- Secretară generală – Prix Apollinaire, cel mai important premiu de poezie din Franța și din lumea francofonă (Premiul Apollinaire, din 2014) [11]
- Directoare a Festivalului franco-englez de poezie, Paris, Franța (din 2014)
- Membră titulară a Academiei Mallarmé, Franța (din mai 2013)
- Redactor șef al revistei internaționale de poezie și artă vizuală La traductière (Paris, Franța, din 2013).[12]
- Membră (aleasă pe viață) a juriului de poezie al Premiului Guillaume Apollinaire, Franța (Prix Apollinaire, din 2011)
- Membră a juriului francez de poezie Max-Pol Fouchet – format din importante personalități literare (2010 - 2012)
- Editor asociat, revista "Cinematografic Art & Documentation", Universitatea Hyperion, București (din 2010)
- Responsabilă a secției de poezie a revistei literare Seine et Danube, Paris (2009 - 2010)
- Secretară generală adjunctă a Asociației La Nouvelle Pléiade, Paris (Noua Pleiadă, din 2009)
- Ambasadoare culturală a României în cadrul Sezonului Cultural European, Paris (2008)
- Secretară adjunctă a Asociației Traducătorilor de Literatură Română cu sediul la Paris (2006 - 2010)
- Lector în cadrul uneia dintre marile edituri franceze (din 2005)
- Inițiatoare și coorganizatoare a festivalului Primăvara poeților / Le Printemps des Poètes în România (începând din 2005)
- Fondatoare și directoare a revistei literare VERSUs/m, București (din 2005)
- Membră a Uniunii Scriitorilor din România (din 2002).
Opera literară
A debutat în anul 1988 cu o poezie publicată într-o revistă literară.
Poezie
- L’Autoroute A4 et autres poèmes (Autoruta A4 și alte poeme), Cheyne éditeur, Franța, 2009 ISBN 978-2-84116-147-8
- La Maison en lames de rasoir, Cheyne Éditeur, Franța, 2006, ediția a doua în 2008 ISBN 978-2-84116-116-4 Volum editat și în limba română: Casa din lame de ras, Editura Cartea Românească, București, 2006
- Le Livre de signes et d’ombres, Cheyne Éditeur, Franța, 2004. ISBN 978-2-84116-096-9 Volum editat și în limba română: Dicționarul de semne și trepte, Editura Junimea, Iași, 2005
- Poemul cu cap de mistreț, Editura Vinea, București, 2003
- Amurgu-i departe, smulge-i rubanul!, București, 2001
Poeziile Lindei Maria Baros au apărut în peste 28 de țări : Franța, Anglia, Irlanda, SUA, Spania, Olanda, Belgia, Italia, Germania, Elveția, Luxemburg, Maroc, Serbia, Macedonia, Slovenia, Bulgaria, Albania, Croația, Letonia, Ucraina, Turcia, Canada, Bangladeș, Iran, Japonia, Finlanda, Mexic, China etc.
Versurile sale au fost proiectate pe fațadele unor clădiri, imprimate pe pungi, cutii, rochii, umbrele, poncho, încălțăminte de lux sau gravate pe scaune din oțel inoxidabil – așa cum apar în opera sculptorului Michel Goulet comandată de Muzeul Arthur Rimbaud din Franța[13][14]
A participat la 64 de festivaluri internaționale de poezie si la peste 500 de întâlniri cu publicul.
Dramaturgie
- Marile spirite nu se ocupă niciodată de nimicuri, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2003
- A venit la mine un centaur..., META, București, 2002. Volum editat și în limba franceză: Un centaure est venu chez moi..., META, București, 2002.
Pagini critice
- Passer en carène (volum scris în franceză), Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2005
- Les Recrues de la damnation (volum scris în franceză), Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2005.
Traduceri
Linda Maria Baros a semnat peste 30 de traduceri, dintre care 17 volume în limba franceză. Se numără printre cei mai importanți traducători de limbă română în limba franceză și viceversa. [15]
- A tradus și a publicat peste 80 de poeți români în diferite țări.[16]
- În limba franceză, a semnat antologii din operele poeților Nichita Stănescu, Angela Marinescu, Ioan Es. Pop, Marta Petreu, Floarea Tutuianu sau a tradus volume de Mircea Bârsilă, Magda Cârneci, Simona Popescu, Manfred Szilagyi etc.
- De asemenea, a publicat în limba franceză două antologii de poezie română contemporană, l’Anthologie de la poésie roumaine contemporaine (20 autori, Confluences poétiques, 2008, Franta) și l’Anthologie de la poésie roumaine contemporaine. 1990-2013 (13 autori, Tracus Arte, 2013).
- 7 dosare de poezie română și zeci de grupaje poetice în traducerea sa au apărut în reviste din Franța, Canada, Italia, Spania, Luxemburg, Belgia etc.
- Din franceză/engleză/spaniolă/olandeză a tradus în română volume de versuri de Henri Michaux, Boris Vian, Guy Goffette, Collette Nys-Mazure, José Luis Reina Palazón, Maria Antonia Ortega, Jan H. Mysjkin sau romane de Alphonse Daudet, Johanna Spyri, James Oliver Curwood etc.
- În 2008, a realizat Biblioteca ZOOM. Această bibliotecă virtuală reunește 140 de autori traduși și publicați de Linda Maria Baros.
Linda Maria Baros 
Date personale Născută 6 august 1981
BucureștiNaționalitate 
românăCetățenie 
România
Franța Ocupație poetă, traducătoare, critic literar Limbi limba franceză[1] Studii Universitatea Sorbona (Paris) Activitatea literară Activă ca scriitoare Literatura secolului XXI Opere semnificative Casa din lame de ras Note Premii Prix Guillaume Apollinaire (Franța, 2007), Premiul pentru Vocație Poeticǎ (Franța, 2004)
A debutat în fotbal la ”Clubul Sportiv Școlar Târgu-Jiu”.
Este căsătorit, și a avut doi copii, din care însă unul a murit de cancer la 5 ani
* 1981: Dănuț Marin Dumbravă (n. 6 august 1981 în București) este un jucător român de rugby în XV. Evoluează pe postul de fundaș (fullback) sau mijlocaș la deschidere
S-a apucat de rugby la CSS 3 Steaua în 1995, după ce a fost remarcat de antrenorul Mihai Stoica.[1] În 1999 s-a legitimat la CSA Steaua București, unde a jucat toată cariera. La aceasta formație, căreia i-a devenit căpitan, a cucerit patru Cupe ale României și trei titluri naționale SuperLiga. A fost inclus și în echipa de dezvoltare Lupii București, care evoluează în Challenge Cup. Este cunoscut pentru precizia și tehnica sa la transformări.[2]
Și-a făcut debutul la echipa națională a României într-un meci amical cu Țara Galilor în noiembrie 2002. A făcut parte din selecția care a câștigat Cupa Națiunilor IRB în 2013. A participat la turneul final la Cupa Mondială de Rugby din 2003, cea din 2007, cea din 2011 și cea din 2015. Până în octombrie 2015, a strâns 73 de selecții în națională și a marcat 389 de puncte, înscriind trei eseuri.
* 1983: Robin van Persie (Pronunție în olandeză: /ˈrɔbɪn vɑn ˈpɛrsi/; n. 6 august 1983) este un fotbalist olandez retras din activitate, care a jucat pe postul de atacant la clubul Feyenoord, Arsenal, Manchester și Fenerbahçe și la naționala de fotbal a Olandei.[3] Provine de la echipa de tineret a clubului Feyenoord.[4] A semnat cu Arsenal în 2004, devenind căpitanul echipei pe 16 august 2011 cu un an înainte de a se transfera la rivala Manchester United.[5][6] Calitățile și stilul de joc i-au atras comparații cu legenda olandeză Marco van Basten.[7][8] Pe 7 iunie 2013, Van Persie a fost numit căpitan al naționalei de fotbal a Olandei.[9]
Fiul a doi artiști, Van Persie a fost încurajat să meargă pe urmele părinților săi,[10] dar el a preferat în schimb fotbalul și s-a alăturat echipei de tineret a clubului SBV Excelsior. A debutat în fotbalul mare la un alt club, Feyenoord Rotterdam, unde a stat trei sezoane și a câștigat Cupa UEFA 2002.[11] A fost numit Cel mai talentat fotbalist olandez al anului în sezonul 2001-2002. Neînțelegerile cu antrenorul Bert van Marwijk l-au determinat să schimbe echipa, iar Van Persie s-a transferat la Arsenal Londra în 2004 pentru 2.75 milioane de lire ca înlocuitor pe termen lung pentru Dennis Bergkamp.[12][13] A câștigat FA Community Shield și FA Cup în primul sezon la clubul londonez, dar nu a mai câștigat nici un trofeu important în următorii opt ani petrecuți la Arsenal. Van Persie a fost numit Jucătorul Lunii în Premier League de trei ori.[14] În 2012, Van Persie a fost clasat pe locul 7 într-un clasament realizat de The Guardian al Celor mai buni 100 de fotbaliști din lume.[15]
Van Persie a fost internațional de tineret, reprezentând naționalele sub-17, sub-19 și sub-21. A debutat la naționala mare a Olandei în 2005 într-un meci amical jucat împotriva României. O lună mai târziu a marcat primul gol pentru echipa de seniori într-o victorie cu 4-0 împotriva Finlandei. Van Persie a fost selecționat de 78 de ori și a marcat de 41 de ori pentru Olanda acest lucru transformându-l în cel mai bun marcator din istoria naționalei.[16][17] A jucat la Campionatul Mondial de Fotbal 2006, Campionatul European de Fotbal 2008, Campionatul Mondial de Fotbal 2010 și la Campionatul European de Fotbal 2012 și la Campionatul Mondial de Fotbal 2014.
* 1984: Vedad Ibišević (chirilic: Ведад Ибишевић; n. 6 august 1984) este un fotbalist bosniac care evoluează pe postul de atacant la clubul german Hertha BSC și la echipa națională de fotbal a Bosniei-Herțegovina.
* 1985: Florentina Olar-Spânu (n. , Constanța, România) este o jucătoare română de fotbal pe postul de atacant. În prezent joacă pentru Fortuna Hjørring în liga daneză Elitedivisionen. A jucat anterior pentru CFF Clujana în prima ligă română, SS Lazio în seria A italiană[1][2] și pentru clubul cipriot Apollon Limassol.
Este membră a echipei naționale a României din 2001.[3]
Olar-Spânu a semnat împreună cu Laura Rus pentru echipa daneză Fortuna Hjørring în 2013
* 1985: Bafétimbi Fredius Gomis (n. 6 august 1985, La Seyne-sur-Mer) este un fotbalist francez care evoluează la clubul turc Galatasaray SK, pe postul de atacant.
* 1987: Kelvin José Caña Infante (n. , Ciudad Bolívar, Venezuela) este un scrimer venezuelan specializat pe spadă, laureat cu bronz individual la Campionatul Panamerican din 2014[2] și cu aur pe echipe la ediția din 2016.[3] A participat ca rezervă la proba de spadă masculin pe echipe în cadrul Jocurilor Olimpice din 2016 de la Rio de Janeiro, unde Venezuela s-a clasat pe locul 8.
* 1988: Vasile Carauș (n. 6 august 1988, Criuleni) este un fotbalist din Republica Moldova care evoluează pe postul de mijlocaș la clubul FC Academia Chișinău.
* 1989: Anita Cifra (n. 6 august 1989, în Békés)[2] este o handbalistă maghiarăcare evoluează pentru Ferencvárosi TC pe postul de pivot. De asemenea, ea joacă și pentru naționala Ungariei, la care a debutat pe 6 martie 2009, împotriva Suediei
* 1990: JonBenét Ramsey nume la nastere JonBenét Patricia Ramsey (n. 6 august 1990 Atlanta, Georgia, Statele Unite - d. 25 sau pe 26 decembrie 1996 Boulder, Colorado, Statele Unite) a fost o tanara "regină a frumuseții" americană, care a fost ucisă în casa familiei sale din Boulder, Colorado, în noaptea de 25-26 decembrie 1996, la vârsta de șase ani.
Tatăl ei, John Ramsey, a găsit corpul lui JonBenét în subsolul casei lor la opt ore după ce a fost raportată că dispăruse. Susține ca a fost craniul spart dintr-o lovitură și fusese strangulată; Un garrote a fost găsit legat în jurul gâtului. Autopsia a arătat cauza oficială a morții, a fost "asfixiată prin strangulare asociată traumei cranio-cerebrale"[1][2]. Moartea ei a fost clasificată drept omor[3]. Cazul a generat interes public și mediatizat la nivel național. Cazul rămâne o investigație deschisă la Departamentul Poliției Boulder.
Poliția a suspectat că moartea lui JonBenét a fost provocată de mama sa, Patsy sau de fratele său în vârstă de nouă ani, Burke, care credeau că nota de răscumpărare și apariția cadavrului au fost organizate de părinți. În anul 1998, atât poliția, cât și procurorul (DA) au declarat că Burke nu era suspect[4]. Ramsey a oferit mai multe interviuri televizate, dar a rezistat întrebărilor poliției, cu excepția propriilor condiții. În octombrie 2013, documentele judiciare neacoperite au arătat că un juriu mare din 1999 a recomandat acuzațiile împotriva lui John și Patsy pentru a permite copilului să se afle într-o situație amenințătoare și să împiedice descoperirea și urmărirea penală a unei persoane neidentificate " crima de gradul I și de abuz asupra copilului care are ca rezultat, moartea"[5] Cu toate acestea, DA a stabilit că nu există dovezi suficiente și nu a urmat o acuzare. În 2002, succesorul DA a preluat investigarea cazului de la poliție și a urmărit în primul rând teoriile alternative ale unui intructor non-familial care comite uciderea. În 2003, s-a descoperit că ADN-ul urmărit din hainele victimei aparține unui bărbat necunoscut, determinând DA în 2008 să trimită lui Ramsey o scrisoare de scuză declarând familia "complet curățată".[6] În februarie 2009, Departamentul de Poliție Boulder a reluat dosarul din partea DA și a redeschis ancheta [7].În plus, față de cariera scurtă, a concursului JonBenét, mediatizarea cazului s-a axat adesea pe bogăția părinților și pe dovezile neobișnuite găsite în acest caz. Rapoartele mass-media au pus la îndoială și problema manipulării de către poliție a cazului. Membrii familiei Ramsey și prietenii lor au depus acuzații de defăimare împotriva mai multor organizații media.
JonBenét s-a născut în 1990 Atlanta, Georgia, a fost cea mai tânără dintre cei doi copii ai lui Patsy și John Ramsey. Fratele ei mai mare, Burke, era cu trei ani mai în vârstă. Prenumele ei sunt portmanteau feminizat - numele întâi și mijlociu, al tatălui ei. În momentul decesului său, JonBenét era înscrisă la grădiniță la Școala Elementară High Peaks din Boulder, Colorado.
JonBenét a câștigat titlurile Miss Royale, Micul Miss Charlevoix, Micul Miss Colorado, Colorado State All-Star Kids Cover Girl și National Minor Beauty.[8] Rolul activ al lui JonBenét în concursurile pentru frumusețe pentru copii și comportamentul mamei "Patchy Ramsey" de către Patsy Ramsey au fost raportate de către mass-media după crimă
John Ramsey fost președintele Access Graphics, o companie de sisteme informatice de afaceri care a devenit mai târziu o filială a lui Lockheed Martin.[10] Familia s-a mutat în Boulder, Colorado în 1991, unde se afla sediul "Graphics Access". John Ramsey fusese de asemenea căsătorit și a avut doi copii adulți care au supraviețuit din acea căsătorie care locuia în altă parte - un fiu și o fiică (altă fiică, Elizabeth, a murit în 1992).[11]
În vara anului 1997, la aproximativ șase luni după moartea lui JonBenet, familia Ramsey a părăsit Boulder și casa de vară din Charlevoix, Michigan, și s-a mutat înapoi în Atlanta, Georgia.[12][13] Patsy Ramsey a murit de cancer ovarian la vârsta de 49 de ani în 2006 și a fost inmormantata lângă fiica ei.
John Mark Karr, în vârstă de 41 de ani, profesor la școală primară, a fost arestat în Bangkok, Thailanda, pe 15 august 2006 și a mărturisit fals că o să o ucidă pe JonBenét. El a susținut că a drogat-o, a agresat-o sexual și a ucis-o accidental.[14] Potrivit CNN, "autoritățile au mai spus că nu au găsit nicio dovadă care să lege [Karr] de locul crimei"[15][16]. El a furnizat numai fapte fundamentale care erau cunoscute în mod public și nu au furnizat detalii convingătoare. Afirmația lui ca a drogat-o pe JonBenét a fost pusă la îndoială pentru că nu au fost găsite droguri în corpul ei în timpul autopsiei[17]. Probele de ADN preluate de la Karr nu se potriveau cu ADN-ul găsit pe corpul lui JonBenét
Lin Wood, avocatul familiei Ramsey, a intentat procese de defăimare împotriva mai multor persoane și a companiilor care au raportat cazul, începând cu anul 1999. Revista Star și compania-mamă American Media, Inc. au fost acționați în numele fiului lor în 1999[19]. Chestionarele de defăimare au fost depuse de Ramsey și prietenii lor, împotriva mai multor mijloace de comunicare anonime.[20] Un proces de defăimare a fost depus în 2001 împotriva autorilor și editorilor lui JonBenét: în cadrul Investigației Ramsey Murder (en. JonBenét: Inside the Ramsey Murder Investigation) Acțiunea împotriva lui Don Davis, Steven Thomas și a presei St. Martin's a fost soluționată în afara instanței în anul următor.[21].
John și Patsy Ramsey au fost acționați în justiție în două procese de defăimare care au rezultat din publicarea cărții lor, "The Death of Innocence". Aceste cauze au fost aduse de două persoane numite în cartea despre care se spune că au fost cercetate ca suspecți de poliția din Boulder. Familia Ramsey a fost apărată în acele procese de Lin Wood și alți trei avocați din Atlanta, James C. Rawls, Eric P. Schroeder și S. Derek Bauer. Ei au obținut destituirea ambelor procese, inclusiv o decizie aprofundată din partea Judecătoriei din SUA Julie Carnes, potrivit căreia "dovezile abundente" din cazul de crimei au indicat un intrus care a comis infracțiunea.[22]
În noiembrie 2006, Rod Westmoreland, un prieten al lui John Ramsey, a depus un proces de defăimare împotriva unui surfer web anonim care a postat două mesaje pe forum-uri de pe internet folosind pseudonimul "undertheradar" care implica Westmoreland în crimă.[23]
În timpul unui interviu din septembrie 2016 cu CBS Detroit și în The Case of: JonBenét Ramsey (documentar JonBenét Ramsey), medicul legist Dr. Werner Spitz l-a acuzat pe Burke de uciderea lui JonBenét.[24] Pe 6 octombrie 2016, Burke Ramsey a depus un proces de defăimare împotriva lui Spitz. Burke și avocații săi, printre care Lin Wood, au căutat un total de 150 milioane dolari în daune punitive și compensatorii. Wood a declarat că va depune, de asemenea, un proces împotriva CBS la sfârșitul lunii octombrie.[25]
Pe 28 decembrie 2016, avocații lui Burke Ramsey au depus un proces civil suplimentar care acuză CBS, precum și compania de producție Critical Content LLC și șapte experți și consultanți ai defăimării. Au cerut 250 milioane dolari pentru despăgubiri compensatorii și 500 milioane dolari pentru daune punitive.
* 2001: Ty Keegan Simpkins (n. 6 august 2001, New York) este un actor american. Rolurile care i-au adus recunoaștere internațională includ Iron Man 3 (2013), alături de horrorurile lui James Wan Insidious (2010) și Insidious: Chapter 2 (2013), dar și Jurassic World (2015). A apărut alături de sora lui, Ryan Simpkins, în filme precum Pride and Glory(2008), Revolutionary Road (2008) și Arcadia (2012).
Decese
· 258: A murit Papa Sixtus al II-lea; (data naşterii necunoscută). Sixt al II-lea a fost al 24-lea Papa al Bisericii Catolice. I-a succedat lui Ştefan I in anul 257 la 31 august. In timpul pontificatului sau, stapanirea a reluat ea persecuţiile împotriva creştinilor. Din august 258, măsuri drastice sunt luate împotriva clerului crestin. Sixt al II-lea s-a refugiat impreuna cu un număr de diaconi, în catacombele aflate de-a lungul Via Appia. La data de 6 august 258, este găsit de soldaţi si este adus în faţa unei instanţe, apoi este decapitat. Patru dintre diaconii aflati in preajma sa, au fost de asemenea executati.
· 523: Papa Hormisdas (n. 450). Papa Hormisdas este al 52- lea Papa. A murit dupa 9 ani şi 15 de zile de pontificat in fruntea Bisericii Romei. Fiul său a fost si el Papa, sub numele de Silvere.
· 750: A decedat Marwān al II – lea (n. in anul 688), cel de-al 14-lea si ultimul calif omeyad.
· 1195: Henric Leul (germană Heinrich der Löwe) (1129 – 6 august 1195) a fost membru al dinastiei Welf, Duce de Saxonia, sub numele Henric al III-lea din 1142, Duce de Bavaria, sub numele Henric al XII-lea din 1156.
A fost unul dintre cei mai puternici prinți germani ai timpului său, până când dinastia rivală Hohenstaufen a reușit să-l izoleze și în cele din urmă i-a luat ducatele de Bavaria și Saxonia în timpul domniei vărului său Frederic I și a lui Henric al VI-lea, fiul lui Frederic I.
La apogeul domniei sale, Henric a domnit peste un teritoriu care se întindea de la coasta Mării Nordului și a Mării Baltice la Alpi și de la Westfalia la Pomerania. Henric a realizat această putere în parte prin perspicacitatea lui politică și militară și în parte prin moșteniri de la cei patru bunici.
Animalul său heraldic era leul.
| Henric Leul | |
.JPG) Statuia lui Henric Leul din Braunschweig, Germania. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | c. 1129 Ravensburg |
| Decedat | 6 august 1195 (65/66 ani) Ducatul de Brunswick |
| Înmormântat | Catedrala Brunswick |
| Cauza decesului | illness[*] |
| Părinți | Henric al X-lea de Bavaria[1] Gertruda de Süpplingenburg[1] |
| Frați și surori | Richardis of Babenberg[*] |
| Căsătorit cu | Clemence de Zähringen Matilda a Angliei |
| Copii | Gertrude, regină a Danemarcei Henric al V-lea, Conte de Palatin de Rin Otto al IV-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman William de Winchester |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | guvernator |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce () |
| Familie nobiliară | Casa de Welf |
| Duce de Saxonia | |
| Domnie | 1142–1180 |
| Predecesor | Albert I |
| Succesor | Bernard al III-lea |
| Duce de Bavaria | |
| Domnie | 1156–1180 |
| Predecesor | Henric XI |
| Succesor | Otto III |
S-a născut la Paris, ca fiu al regelui Filip al II-lea și al Isabellei de Hainaut. Era supranumit Ludovic "Inimă de Leu".
În vara anului 1195, s-a sugerat o căsătorie între Ludovic și Eleanor de Bretania, nepoata regelui Richard I al Angliei, pentru crearea unei alianțe între Filip al II-lea și Richard, însă planul a eșuat. Acest lucru a deteriorat brusc relațiile între Richard și Filip.[2]
La 23 mai 1200, Ludovic în vârstă de 12 ani s-a căsătorit cu Blanche a Castiliei, în urma negocierilor prelungite dintre Filip al II-lea și unchiul lui Blanche, Ioan al Angliei.
.jpg)
În 1214 regele Ioan al Angliei și-a început campania lui finală de a recupera Normandia de la Filip al II-lea. Ioan era optimist deoarece încheiase alianțe de succes cu împăratul Otto al IV-lea, contele Renaud de Boulogne și contele Ferdinand de Flandra.[3] Planul lui Ioan era de a împărți forțele lui Filip, împingându-le la nord-est de Poitou spre Paris, în timp ce Otto, Renaud și Ferdinand sprijiniți de William Longespée, conte de Salisbury, urmau să mărșăluiască spre sud-vest de Flandra.[4]
Întrucât Filip al II-lea August a preluat comanda pe frontul de nord împotriva împăratului și a aliaților săi, el a dat fiului său Ludovic comanda pe frontul împotriva posesiunilor Plantagenet din mijlocul Franței. Prima parte a campaniei a mers bine pentru partea engleză, care a recuperat comitatul Anjou, până la sfârșitul lunii iunie.[5][6] Ioan a asediat castelul de la Roche-au-Moine, o fortăreață cheie, forțându-l pe Ludovic să lupte împotriva unei părți mai mari a armatei lui Ioan.[7]
La scurtă vreme, Filip al II-lea August a câștigat lupta grea de la Bouvines în nord împotriva lui Otto și a altor aliați ai lui Ioan, punând capăt speranței lui Ioan de a recuperara Normandia.
În 1215, baronii englezi s-au răzvrătit în primul război al baronilor împotriva nepopularului rege Ioan al Angliei (1199-1216). Baronii i-au oferit tronul Prințului Ludovic, care a ajuns fără opoziție pe insula Thanet din Anglia, în capul armatei sale, la 21 mai 1216. A existat o rezistență mică atunci când Prințul a intrat în Londra; la Catedrala St Paul, Ludovic a fost proclamat rege, cu mare pompă și sărbătoare, în prezența tuturor din Londra. Chiar dacă el nu a fost încoronat, mulți nobili, precum și regele Alexandru al II-lea al Scoției (1214-1249), pentru terenurile sale din Anglia, s-au adunat pentru a-i oferi un omagiu.
La 14 iunie 1216, Ludovic a capturat Winchester și curând a controlat mai mult de jumătate din regatul Angliei.[9] Dar atunci când se părea că Anglia era a lui, moartea regelui Ioan, în octombrie 1216, a cauzat multe rebeliuni în favoarea fiului de 9 ani al lui Ioan, Henric al III-lea.
Cu William Marshall, conte de Pembroke în calitate de regent, un apel pentru englezi "pentru a apăra țara noastră" împotriva francezilor a dus la o inversare a norocului pe câmpul de luptă. După ce armata sa a fost înfrântă în Bătălia de la Lincoln (20 mai 1217) și forțele sale navale, conduse de Eustace Călugărul, au fost învinse în Bătălia de la Sandwich (24 august 1217), el a fost obligat să facă pace cu englezii.
Prevederile principale ale Tratatului de la Lambeth au fost o amnistie pentru rebelii englezi; Ludovic s-a angajat să nu atace din nou Anglia și 10.000 de mărci urmau să fie acordate lui Ludovic. Efectul tratatului a fost că Ludovic a fost de acord că nu a fost niciodată regele legitim al Angliei.
Ludovic al VIII-lea i-a succedat tatălui său la 14 iulie 1223; încoronarea a avut loc la 6 august în același an la catedrala de la Reims. Ca rege, el a continuat să se răzbune pe Casa de Plantagenet și a confiscat Poitou și Saintonge de la ei. A urmat confiscarea Avignon și Languedoc.
La 1 noiembrie 1223, el a emis o ordonanță care interzicea funcționarilor săi să înregistreze creanțe datorate evreilor, inversând astfel politicile stabilite de către tatăl său, Filip al II-lea Augustus. Camăta era ilegală pentru creștinii practicanți. Conform legii bisericești camăta era văzută ca un viciu, în care oamenii profitau de nenorocirea altora (cum ar fi jocurile de noroc), și a fost sancționată prin excomunicare. Cu toate acestea, deoarece evreii nu erau creștini, nu au putut fi excomunicați. Interzicerea lui Ludovic al VIII-lea a fost o încercare de a rezolva această problemă juridică care a fost o sursa constanta de fricțiuni între biserică și stat.
În timp ce se întorcea la Paris, regele Ludovic al VIII-lea s-a îmbolnăvit de dizenterie și a murit la 8 noiembrie 1226, la castelul de la Montpensier, la vârsta de 39 de ani. A fost succedat de fiul său cel mare, Ludovic al IX-lea al Franței.
| Ludovic al VIII-lea | |
 Sigiliul lui Ludovic al VIII-lea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 5 septembrie 1187 Paris, Franța |
| Decedat | (39 de ani) Castelul Montpensier, Franța |
| Înmormântat | Biserica Saint Denis |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (Dizenterie) |
| Părinți | Filip al II-lea al Franței[1] Isabelle de Hainaut[1] |
| Frați și surori | Maria de Franța Filip I de Boulogne |
| Căsătorit cu | Blanche a Castiliei |
| Copii | Ludovic al IX-lea al Franței Robert I, Conte de Artois Alphonse, Conte de Toulouse și Poitiers Sfânta Isabela a Franței Carol I de Sicilia |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța |
| Religie | creștinism |
| Ocupație | monarh |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Conte |
| Familie nobiliară | Casa de Capet |
| Rege al Franței | |
| Domnie | 14 iulie 1223 – 8 noiembrie 1226 |
| Încoronare | (35 de ani) |
| Predecesor | Filip II |
| Succesor | Ludovic IX |
· 1623: Anne Hathaway (n. 1555-1556 - d. 6 august 1623) a fost soția dramaturgului și poetului englez William Shakespeare. Se cunosc puține lucruri despre viața ei din acea vreme. Anne Hathaway s-a căsătorit cu Shakespeare în 1582 în satul Temple Grafton, aproape de Stratford-upon-Avon. A trăit în Stratford toată viața, chiar și în timp ce Shakespeare a lucrat și trăit în Londra. Ea a murit în Stratford la 6 august 1623 și este înmormântată lângă soțul ei în Biserica Sfânta Treime, Stratford.
Se crede că Anne Hathaway a crescut în Shottery, un sat mic, la vest de Stratford-upon-Avon, Warwickshire, Anglia. Se presupune că ea crescut într-o fermă, care a fost casa familiei Hathaway, aceasta fiind acum o atracție turistică majoră pentru sat. Tatăl ei, Richard Hathaway, a fost fermier yeoman („om liber”). El a murit în septembrie 1581 și a lăsat fiicei sale suma de zece mărci sau £6 13s 4d (șase livre, treisprezece șilingi și patru pence), care urma „să i se plătească în ziua căsătoriei ei”. În testamentul tatălui ei, numele ei este scris ca Agnes, ceea ce a dus ca unii cercetători să creadă că ea ar trebui să fie menționată ca Agnes Hathaway.
| Anne Hathaway | |
 Acest desen de Sir Nathaniel Curzon, datat 1708, pretinde a o reprezenta pe Anne Hathaway. Samuel Schoenbaum scrie că acesta este, probabil, o reproducere a unui portret elisabetan pierdut, dar nu există nicio dovadă despre acel portret. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 1552[1][2][3][4] Shottery[*], Stratford-upon-Avon, Regatul Angliei |
| Decedată | 1623 (70 de ani) Stratford-upon-Avon, Regatul Angliei |
| Înmormântată | Warwickshire |
| Părinți | Richard Hathaway[*] |
| Căsătorită cu | William Shakespeare (–)[5] |
| Copii | Hamnet Shakespeare[*][5] Susanna Hall[*][5] Judith Quiney[*][5] |
| Cetățenie |  Anglia |
| Ocupație | Companion[ |
Scrieri
- 1598: Fiecare om cu toana lui ("Every Man in His Humour")
- 1603: Sejanus
- 1609: Epicoene sau femeia tânără ("Epicoene, or the Silent Woman")
- 1609: Masca reginelor ("The Masque of the Queens")
- 1611: Catilina ("Catiline")
- 1610: Alchimistul ("The Alchimist")
- 1613: Târgul de Sfântul Bartolomeu ("Bartholomew Fair")
- 1616: Pădurea ("The Forest")
- 1640: Lăstăriș ("Underwoods")
- 1640: Lemnul sau descoperiri făcute asupra oamenilor și materiei ("Timber, or Discoveries Made Upon Men and Matter").
| Benjamin Jonson | |
 Ben Jonson, pictură de Abraham Blyenberch, c. 1617 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | City of Westminster, Regatul Unit |
| Decedat | (65 de ani)[2][3][4][5][6][7][8][9][10] Londra, Regatul Angliei[11] |
| Înmormântat | Catedrala Westminster |
| Naționalitate | engleză  |
| Cetățenie | Regatul Angliei Anglia |
| Etnie | englez |
| Ocupație | Dramaturg, poet și actor |
| Limbi | limba engleză[1] |
| Studii | Westminster School[*] |
| Activitatea literară | |
| Mișcare/curent literar | Renașterea |
| Subiecte | satiră la adresa societății |
| Specie literară | teatru satiric, poezie, eseu |
| Note | |
| Premii | doctor honoris causa |
· 1660: A murit pictorul spaniol Diego Velasquez; (n.6.06.1599). A fost unul dintre cei mai cunoscuți pictori spanioli din sec.al XVII-lea. Reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei. În același timp, a fost creatorul unei noi viziuni și al unui nou mod de zugrăvire a naturii. Acest lucru a determinat ca, la sfârșitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniștilor să valorifice în pictura lor moștenirea lui Velázquez.
El a fost al cincilea fiu, însă doar al doilea care a atins vârsta adultă, al lui Ernst I, Duce de Saxa-Coburg-Altenburg (1601-1675) și a soției acestuia, Elisabeta Sofia de Saxa-Altenburg (1619-1680). S-a născut la Gotha. Împreună cu fratele său mai mic Bernhard a urmat Universitatea din Tübingen din 1666 și mai târziu și-a continuat studiile la Geneva. A mers într-un tur al țărilor cu fratele său Heinrich vizitând Danemarca, Suedia și Olanda.
Când tatăl său a murit în 1675, Albrecht a devenit conducător al ducatului de Saxa-Gotha-Altenburg împreună cu toții frații săi, și și-a stabilit reședința la Saalfeld. În 1680, după încheierea unui tratat de partiție cu frații săi, el a primit Coburg, unde și-a mutat reședința.
A murit fără să lase moștenitori în viață iar Coburg a fost disputat între frații săi; în cele din urmă a fost moștenit de cel mai mic frate, Johann Ernest.
Albrecht s-a căsătorit prima dată la Gorha, la 18 iulie 1676 cu Marie Elisabeth de Brunswick-Wolfenbüttel, Ei au avut un fiu:
- Ernest August (n. 1 septembrie 1677, Saalfeld – d. 17 august 1678, Saalfeld).
A doua oară Albrecht s-a căsătorit la Coburg, la 24 mai 1688 cu Susanne Elisabeth Kempinsky; în 1689 ea a fost numită contesă Kempinsky de Schwisitz și Altenhofen. Nu au avut copii.
| Albrecht al V-lea | |
| Duce de Saxa-Coburg | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 24 mai 1648 Gotha |
| Decedat | (51 de ani) Coburg |
| Părinți | Ernest I, Duce de Saxa-Gotha Elisabeta Sofia de Saxa-Altenburg |
| Frați și surori | Dorothea Maria of Saxe-Gotha-Altenburg[*] Elisabeta Dorothea de Saxa-Gotha-Altenburg Christian, Duke of Saxe-Eisenberg[*] Bernhard I Frederic I, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg Johann Ernst, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld Ernest Heinrich |
| Căsătorit cu | Marie Elisabeth de Brunswick-Wolfenbüttel Susanne Elisabeth Kempinsky |
| Copii | Ernst August von Sachsen-Coburg[*][1] |
| Cetățenie | Germania |
| Religie | Luteranism |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duke of Saxe-Coburg[*] () |
| Familie nobiliară | Casa de Wettin |
| Duce de Saxa-Coburg | |
| Domnie | 1675–1699 |
| Succesor | Johann Ernest al IV-lea |
· 1746: Christian al VI-lea (n. 30 noiembrie 1699 – 6 august 1746) a fost rege al Danemarcei și al Norvegiei din 1730 până în 1746.
A fost fiul regelui Frederic al IV-lea al Danemarcei și al Louisei de Mecklenburg-Güstrow. S-a căsătorit cu Sofia Magdalena de Brandenburg-Kulmbach și a fost tatăl viitorului rege Frederic al V-lea al Danemarcei.
Din 1706, Cristian l-a avut pe Mecklenburgish J.G. Holstein și pe germanul J.W. Schroder ca tutori ai săi. El a început să înțeleagă daneza folosită zi de zi, însă germana știa să o scrie și să o vorbească. El a primit o educație mult mai bună și a dobândit mai multe cunoștințe decât tatăl și bunicul său, deși nu era suficientă pentru un conducător. Ca prinț, tatăl său i-a permis să-și găsească personal o soție. În timpul unei călătorii prin Europa însoțit de cancelarul Adolf Ulrik Holstein prințul, moștenitor a decis, fără ezitare, să se căsătorească cu Sophia Magdalena, una din doamnele de la curtea reginei Christiane Eberhardine în Castelul Pretzsch. Sophia Magdalena provenea dintr-o dinastie minoră de Hohenzollern, unde fondurile nu erau foarte bogate, jumătate din terenuri fiind ipotecate iar tatăl său murind de tânăr. Ea a avut 13 frați și a considerat că este un meci inegal pentru prințul danez, însă regele și-a dat permisiunea. Cei doi s-au căsătorit pe 7 august 1721, în timp ce Cristian a fost încoronat prinț. Nunta a avut loc la Pretzsch în Saxonia.
Regele a fost timid și introvertit și a rămas la fel și în public. Noul cuplu regal a trăit o viață retrasă și, deși pioși, au fost înconjurați de splendoarea luxuriantă. În spatele perdelelor lor închise a avut loc una dintre cele mai tiranice și represive vremuri ale Danemarcei.
Curtea a fost înghețată în timp, și deseori se spunea că este una dintre cele mai monotoane și plictisitoare. Muzica la curte era religioasă și nu se dansa niciodată. Regele, atât din motive de sănătate cât și religioase, rareori organiza sau participa la vânătoare.
Indignarea lui Cristian la bigamia tatălui său a fost motivul principal pentru durerea mamei sale, care a adus la unul dintre primele sale acțiuni de guvernare, inversând voia tatălui său și privând-o pe văduva Anna Sophie, a doua soție a lui Frederick al IV-lea, de o mare parte din averea moștenită. În cele din urmă a exilat-o la moșia Clausholm, casa ei din copilărie.
Pentru primii zece ani de guvernare, el s-a consultat foarte mult cu vărul său, Contele Cristian Ernst de Stolberg-Wernigerode care avea să ia parte la aproape totul, de la concedierea bucătarilor reginei până la politicile de alianță. El l-a susținut pe rege cât de mult a fost posibil pentru a menține o alianță cu englezii, care a condus la căsătoria dintre fiica lui George al II-lea al Marii Britanii cu fiul cel mare a regelui.
Actul principal național al lui Cristian a fost introducerea unei legi care îi forța pe țărani să rămână la casele lor, și prin care țărănimea era supusă atât nobilimii locale cât și armatei. Deși ideea din spatele acestei legi a fost, posibil, pentru a asigura un număr constant de soldați țărani, mai târziu a fost privată ca subjugarea țărănimii daneze. Actul a fost abolit în 1788.
Politica externa a lui a fost una pașnică iar Danemarca a rămas strict neutră. În comerț și industrie, a fost o epocă de avansare, fiind fondate unele companii și bănci. Planurile sale de a-și face singura fiică Regină a Suediei în timpul alegerilor moștenitorului pentru tronul suedez vacant în 1742 - 1743, printr-un angajament cu Prințul de Zweibrücken-Birkenfeld, care a acționat în calitate de candidat al Franței, nu s-au îndeplinit niciodată.
Pe 6 august 1746, cu o zi înainte de aniversarea căsătoriei de argint, regele a murit la Palatul Hirschholm. Cristian a fost înmormântat în Catedrala Roskilde. Memorialul neoclasic proiectat și produs de sculptorul Johannes Wiedewelt a fost comandat de către văduva regelui, care la moartea sa, i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru un rege incomparabil cu care timp de 25 de ani, ea a trăit în iubire și bucurie neschimbătoare.
| Christian al VI-lea | |
| Rege al Danemarcei și Norvegiei | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 30 noiembrie 1699 Palatul Christiansborg, Copenhaga |
| Decedat | (46 de ani) Palatul Hirschholm |
| Înmormântat | Catedrala Roskilde |
| Părinți | Frederic al IV-lea al Danemarcei Louise de Mecklenburg-Güstrow |
| Frați și surori | Princess Charlotte Amalie of Denmark[*] |
| Căsătorit cu | Sofia Magdalen de Brandenburg-Kulmbach |
| Copii | Frederic al V-lea al Danemarcei Louise, Ducesă de Saxa-Hildburghausen |
| Cetățenie |  Danemarca-Norvegia |
| Religie | luteranism |
| Ocupație | monarh |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | rege[*] duce Conte |
| Familie nobiliară | Casa de Oldenburg |
| Domnie | |
| Domnie | 1730–1746 |
| Predecesor | Frederic al IV-lea |
| Succesor | Frederic al V-lea |
* 1820: Prințesa Frederica Charlotte a Prusiei (Friederike Charlotte Ulrike Katharina; 7 mai 1767 – 6 august 1820) a fost singura fiică a regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei și a primei lui soții, Elisabeth Christine de Brunswick-Lüneburg. Prin căsătoria cu Prințul Frederic, Duce de York și Albany a devenit Ducesă de York și Albany.
| Frederica Charlotte a Prusiei | |
| Ducesă de York și Albany | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Friederike Charlotte Ulrike Katharina |
| Născută | 7 mai 1767 Charlottenburg, Germania |
| Decedată | (53 de ani) Oatlands, Surrey |
| Înmormântată | Surrey |
| Părinți | Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei Elisabeth Christine de Brunswick-Lüneburg |
| Frați și surori | Wilhelmine a Prusiei Prințesa Augusta a Prusiei Marianne von the Mark[*] Julie von Brandenburg[*] Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei Prințul Wilhelm al Prusiei Prințul Louis Carol al Prusiei Friedrich Wilhelm, Count Brandenburg[*] Alexander Mark[*] Hendrik van Pruisen[*] Gustav Adolf Ingenheim[*] |
| Căsătorită cu | Prințul Frederic, Duce de York și Albany |
| Cetățenie | Germania |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce ducesă[*] prințesă |
| Familie nobiliară | Casa de Hanovra Casa de Hohenzollern |
· 1890: Criminalul William Kemmler, condamnat la moarte, a fost prima persoană executată pe scaunul electric, în închisoarea Auburn din New York.
* 1897: Albert Marth (n. ,[1] Kołobrzeg, Polonia – d. ,[1] Heidelberg, Imperiul German) a fost un astronom german care a lucrat în Anglia și în Irlanda.
După ce a studiat teologia la Universitatea Humboltd din Berlin a studiat astronomia la Universitatea din Königsberg.[2]
În anul 1853 a mers în Anglia să lucreze pentru George Bishop. În acea vreme, locurile de muncă plătite în domeniul astronomiei erau destul de rare.
Albert Marth a lucrat în Malta ca asistentul lui William Lassell. A descoperit circa 600 de nebuloase. De asemenea, a descoperit asteroidul 29 Amphitrite și obiecte din Noul Catalog General de Nebuloase și Roiuri de Stele (NGC 3, NGC 4, NGC 15, NGC 30, NGC 138, NGC 139 etc.).
În anul 1883 până în anul 1897 a lucrat în Irlanda la Observatorul Markree.[3]
Albert Mart a creat efemeride lungi despre corpuri din sistemul nostru solar.
Cratere de pe Lună și de pe Marte au fost numite după el (de exemplu Craterul lunar Marth).
| Albert Marth | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Kołobrzeg, Polonia |
| Decedat | (69 de ani)[1] Heidelberg, Imperiul German |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (cancer) |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Germania |
| Ocupație | astronom fizician |
| Activitate | |
| Domeniu | astronomie |
| Alma Mater | Universitatea Humboldt din Berlin |
| Cunoscut pentru | discoverer of asteroids[*] |
| Premii | Premiul Lalande () Medalia de Aur a Royal Astronomical Society |
Prințesa Matilda s-a născut la 17 august 1877 ca al șaselea copil și a treia fiică a regelui Ludwig al III-lea al Bavariei la reședința de vară a familiei, Villa Amsee în Lindau.[1] Deși a fost fiica favorită a tatălui ei, cu m
ama ei nu a avut o relație apropiată. Unii au speculat că s-a căsătorit numai că să scape de acasă.
S-a zvonit de diferiți candidați pentru o căsătorie cu Prințesa Matilda. Printre ei și Prințul Neapolelui în 1896,[2] însă în cele din urmă Prințul s-a căsătorit cu Prințesa Elena de Muntenegru un an mai târziu. Alți candidați au fost Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei, moștenitor al tronului austro-ungar,[3] și Jaime, Duce de Madrid.
La 1 mai 1900 la Munchen, Matilda s-a căsătorit cu Prințul Ludwig de Saxa-Coburg-Kohary, fiu al Prințului Ludwig August de Saxa-Coburg-Kohary și a soției lui, Prințesa Leopoldina a Braziliei.[1] El era căpitan în armata austriacă și crescuse în Brazilia ca nepot al împăratului Pedro al II-lea.[3] Prințul făcea parte din ramura catolică a Casei de Saxa-Coburg și Gotha. Împreună au avut doi copii:
- Prințul Antonius de Saxa-Coburg și Gotha (17 iunie 1901 - 1 septembrie 1970)
- Prințesa Maria Immaculata de Saxa-Coburg și Gotha (10 septembrie 1904 - 18 martie 1940)
Matilda a murit la 6 august 1906, la Davos, Elveția de tuberculoză la vârsta de 28 de ani.[1] Soțul ei s-a recăsătorit un an mai târziu cu contesa Ana de Trauttmansdorff-Weinsberg.
| Matilda de Bavaria | |
| Prințesă Ludwig de Saxa-Coburg-Kohary | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Mathilde Marie Theresia Henriette Christine Luitpolda |
| Născută | 17 august 1877 Villa Amsee, Lindau, Bavaria, Imperiul german |
| Decedată | (28 de ani) Davos, Elveția |
| Înmormântată | Starnberg |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (tuberculoză) |
| Părinți | Ludwig al III-lea al Bavariei Maria Theresa de Austria-Este |
| Frați și surori | Princess Maria Ludwiga Theresia of Bavaria[*] Adelgunde de Bavaria Hildegard Maria von Bayern[*] Franz de Bavaria Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei Prince Karl of Bavaria[*] Wiltrud Marie Alix von Bayern[*] Gundelinde von Bayern[*] |
| Căsătorită cu | Prințul Ludwig de Saxa-Coburg-Kohary |
| Copii | Prințul Antonius Maria Ludwig Prințesa Maria Immaculata Leopoldine |
| Cetățenie | Imperiul German |
| Ocupație | poetă scriitoare |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | prințesă |
| Familie nobiliară | Casa de Wittelsbach Casa de Saxa-Coburg și Gotha |
* 1925: Grigore Cotovschi sau Grigori Kotovski (în rusă: Григорий Иванович Котовский; n. iunie 24 [S.V. iunie 12] 1881 – 6 august 1925) a fost un conducător militar și activist politic comunist din Basarabia. Presupus a fi originar din nobilimea poloneză, dar ucrainean dinspre mamă, s-a născut în orașul Hîncești, în familia unui inginer mecanic.
În timpul Primului Război Mondial a fost trimis pe frontul din România. În cursul Revoluției Ruse, Cotovschi a devenit bolșevic. La întoarcerea în România a lucrat în aparatul de propagandă al PMR[1], dar de acolo, a trecut înapoi în URSS, unde a fost realizatorul pe teren al RSSA Moldovenească formată din opt raioane din regiunea Odessa, în Transnistria, în cadrul Ucrainei. Conform politicii sovietice de atunci, această nouă republică trebuia să propage comunismul în Basarabia vecină, existând șanse să aducă revoluția comunistă în România și chiar în Balcani[2]. Conform versiunii oficiale, Cotovski, mare amator de femei, ar fi murit asasinat (de un soț gelos aflat printre cadrele Partidului), în 1925, la vîrsta de 44 de ani.
Este posibil ca GPU-ul să nu fi fost străin de moartea lui [3], întrucât autorul crimei - un oarecare Maiorov (după alte surse Meer Zaider) - , nu a stat decât trei ani în închisoare.
Condamnat pentru jafuri înarmate și crime la ocnă, Cotovschi a fost grațiat de guvernul Kerenski, ca urmare a înrolării sale ca voluntar în armata rusă de pe frontul românesc,[4] astfel că în mai 1917, ele a fost eliberat condiționat și încorporat în trupele ruse din România. Deja în octombrie 1917, printr-un decret al guvernului provizoriu, a fost promovat în praporgic (în rusă пра́порщик, transliterat praporșcik) și a primit Crucea Sfântului Gheorghe pentru curajul în luptă.[5] Pe front, a devenit membru al comitetului regimental al Regimentului de Infanterie 136 din Taganrog. În noiembrie 1917, s-a alăturat Revoluționarilor Sociali din Stânga și a fost ales membru al comitetului militar al Armatei a 6-a. Apoi, Cotovschi, cu un detașament loial lui, a fost autorizat de RUMCEROD să impună ordine noi în Chișinău și în împrejurimile sale.
Cotovschi a fost împușcat pe 6 august 1925, în timp ce se odihnea la dacea din satul Ceabanca (pe litoralul Mării Negre, la 30 km de Odesa) de către Meyer Zayder, numit Maiorcik, care în 1919 a fost adjutant al lui Mișca Iaponcic.[6] Potrivit unei alte versiuni, Zayder nu avea legătură de serviciul militar și nu era un adjutant al "autorității criminale" din Odesa, ci fostul proprietar al bordelului din Odesa, unde Cotovschi se ascundea de poliție în 1918.[5][7] Documentele privind cazul asasinării lui Cotovschi au fost ținute în secret. Meyer Zayder nu s-a ascuns de investigație și a anunțat imediat infracțiunea comisă. În august 1926, ucigașul a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Fiind încarcerat, aproape imediat a devenit șeful clubului penitenciarului și a primit dreptul de acces liber în oraș. În 1928, Zayder a fost eliberat cu pretextul "Pentru un comportament bun". A lucrat ca un cuplaj pe calea ferată.
În toamna anului 1930, a fost ucis de trei veterani ai diviziei Cotovschi. Anchetătorii au motive să creadă că, autoritățile competente aveau informații despre pregătirea asasinării lui Zayder. Lichidatorii lui Zaider nu au fost condamnați.
| Grigore Cotovschi | |
 Grigori Kotovski | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 24 iunie 1881 Hîncești, Imperiul Rus |
| Decedat | (44 de ani) Raionul Lîmanskîi, Ucraina |
| Înmormântat | Bârzula |
| Cetățenie |  Imperiul Rus.svg){kind=small} URSS |
| Ocupație | funcționar[*] personal militar[*] politician |
| Activitate | |
| A luptat pentru |  Uniunea Sovietică (1918-1925) |
| Ani de serviciu | 1918–1925 |
| Gradul | General |
| A comandat | Armata Roșie |
| Bătălii / Războaie | Primul Război Mondial Războiul Civil Rus |
| Decorații și distincții | |
| Decorații | Ordinul Steagul Roșu (3) Ordinul Sfântului Gheorghe |
A urmat Liceul Romano-Catolic din Cluj, unde s-a remarcat ca redactor al revistelor școlare „Hajnal" (în maghiară) și „Speranția" (în română). După studii de drept făcute la Universitatea din Cluj, a funcționat ca inspector școlar al comitatului Turda-Arieș între anii 1876–1886. În perioada 1886–1919 a fost profesor de limba și literatura română la Universitatea Francisc Iosif din Cluj, iar în 1892–1893 și 1902–1903 a fost decanul Facultății de Filologie. În anul universitar 1906–1907 a fost rectorul universității.
Din 1889 a lucrat ca raportor pentru secția română a Societății Etnografice a Ungariei.
Este înmormântat la Cluj în Cimitirul Hajongard.
| Grigore Moldovan | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 12 martie 1845 Gherla |
| Decedat | 6 august 1930 (85 ani) Cluj |
| Înmormântat | Cimitirul Hajongard din Cluj |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | filolog, folclorist. profesor universitar |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Franz Joseph din Cluj |
| Izabela Sadoveanu-Evan Isabella Sadoveanu, Izabela Morțun, Izabela Sadoveanu-Andrei | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 24 februarie 1870 probabil în Săucești, județul Bacău |
| Decedată | (71 de ani) |
| Naționalitate | Română |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | critică literară, jurnalistă, poetă, profesoară, activistă |
| Studii | Universitatea din București |
| Activitatea literară | |
| Activă ca scriitoare | 1890–1939 |
| Mișcare/curent literar | Poporanism, Impresionism, Viața Românească |
| Specie literară | eseu, poezie lirică |
· 1942: Alfonso Castaldi (n. ,[1] Maddaloni, Italia[2] – d. ,[1] București, România[3]) a fost un compozitor, dirijor și profesor de muzică român de origine italiană, stabilit în România la vârsta de 20 de ani.
A început studiile muzicale la Maddaloni (1879-1883) cu Michele Serino (teorie-solfegiu) și Luigi Picillo (teorie-solfegiu, armonie) și le-a continuat la Conservatorul din Napoli (1883-1889) cu Paolo Serrao (armonie), Francesco Cilea și Umberto Giordano (contrapunct, fugă, compoziție).
A fost profesor particular de mandolină, chitară, vioară și teorie muzicală la Galați (1896-1901), continuând ca profesor de orchestră (1904-1905), de armonie, contrapunct, compoziție și orchestrație la Conservatorul din București (1905-1940).
În 1914 a fondat orchestra Tinerimea simfonică din București.
Între 1925 și 1929 a fost inspector al muzicii în Ministerul Artelor.
În afară de prelucrări după autori preclasici, a compus două simfonii, schița simfonică „Tarantella” (1904), poeme simfonice („Talatta”, 1906; „Marsyas”, 1907), muzică de cameră. Are realizări și în domeniul muzicii vocale (coruri, cântece etc.). În creația sa muzicală, caracterizată prin pragmatism și meșteșug artistic, se resimte influența impresionismului. Deosebit de importantă a fost activitatea sa pedagogică în domeniul predării armoniei și contrapunctului, fiind profesorul multor compozitori și dirijori români, printre care George Georgescu, Ion Dumitrescu, Gheorghe Dumitrescu, Alfred Alessandrescu, Nicolae Brânzeu, Ion Vasilescu.
A fost și un talentat artist plastic, pictând portrete și peisaje. A făcut parte din cercul de artiști plastici de seamă ai vremii sale: Jean Alexandru Steriadi, Camil Ressu, Fritz Storck, Paul Verona, Ștefan Dimitrescu, Ștefan Luchian, Alexandru Szathmary, Iosif Iser și Oscar Han.
Lucrări
muzică de teatru
- Floriana, 1902, operă într-un act, libretul de V. Ambra;
- Făt Frumos (Porc Împărat), 1915, feerie în 3 acte și 5 tablouri, libretul de G. Diamandy. muzică vocal-simfonică
- Missă pentru solist, cor mixt și orchestră, 1889;
- La chanson d'Eve, 1911, patru poeme lirico-simfonice pentru voce și orchestră, versuri de Ch. Van Lerberge.
muzică simfonică
- Uvertură pentru orchestră, 1902, dedicată sculptorului Fritz Storck;
- Tarantella, 1904, schiță simfonică pentru instrumente de coarde;
- Thalassa, 1906, poem simfonic;
- Marsyas, 1907, poem simfonic pentru orchestră mare;
- Simfonia nr. 1 în la minor, 1916;
- Simfonia nr. 2 L'Eroe senza glorie, 1925.
muzică de cameră
- Elegie pentru vioară și pian, 1886;
- Cvartet de coarde în stil antic;
- Cvartet de coarde nr. 2;
- Marșul vânătorilor, 1901, pentru pian solo;
- Elegie pentru violoncel și pian,;
- Nani, nani al păpușii, 1929, pentru harpă solo
muzică corală
- Lauda di Beatrice, 1921, pentru două coruri la 8 voci, versuri de Dante Alighieri
muzică vocală
- Due melodie per canto e piano-forte sul poesie d'autori del secolo XVII, 1913
muzică militară
| Alfonso Castaldi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Maddaloni, Italia[2] |
| Decedat | (68 de ani)[1] București, România[3] |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | dirijor compozitor profesor de muzică[*] profesor universitar[*] pictor |
· 1955: Nicolae Bălan (n. 27 aprilie 1882, Blăjenii de Sus, Bistrița-Năsăud - d. 6 august 1955, Sibiu) a fost mitropolit al Ardealului (1920-1955) și membru de onoare al Academiei Române din 1920.
Născut în satul Blăjenii de Sus din județul Bistrița-Năsăud, Nicolae Bălan era primul dintre cei opt copii ai preotului Vasile Bălan și ai Mariei Bălan. A urmat cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți, având un bun renume în rândul profesorilor și studenților acestei prestigioase instituții de învățământ superior. A urmat apoi studii de specialitate (teologie) la Universitatea din Breslau, iar la 25 iulie 1905 a obținut titlul de doctor în teologie la Universitatea din Cernăuți.
Tot în 1905 a venit la Sibiu, predând teologia la Seminarul andreian, iar în 1909 a devenit profesor titular al Catedrei de teologie sistematică, activând acolo până în anul 1920.[1]
În cei 15 ani în care a activat ca profesor în sistemul de învățământ teologic, a publicat numeroase studii și articole. În 1907 a întemeiat primul periodic de cultură teologică academică din Ardeal: Revista Teologică, care a apărut până în anul 1916. În 1911 a înființat Biblioteca Bunului Păstor venind în ajutorul clerului, iar în 1918 a fondat Gazeta poporului, care a menținut trează conștiința înfăptuirii unirii tuturor românilor.[1]
În noiembrie 1918, Consiliul Național Român din Transilvania l-a trimis pe Nicolae Bălan la Iași, cu misiunea de a interveni pe lângă membrii Guvernului României pentru realizarea unității naționale.
La 27 februarie 1920 Nicolae Bălan a fost ales și hirotonit mitropolit al Ardealului, întronizarea oficială având loc în ziua de 30 mai 1920, în Catedrala din Sibiu.[2]
În calitate de mitropolit, a contribuit substanțial la întocmirea Statutului de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, aprobat în anul 1925, și a apărat cu tărie autonomia Bisericii.
la inițiativa sa, în 1921, Institutul Teologic din Sibiu este ridicat la rangul de Academie Teologică. Începând cu anul 1943, Academia Teologică din Sibiu va elibera diplome de licență, iar din 1948, institutul a obținut gradul de universitate. Până în anul 1948, mitropolitul Nicolae Bălan a îndrumat și activitatea școlilor secundare aflate până atunci în grija Bisericii: Liceul Andrei Șaguna din Brașov, Liceul Avram Iancu din Brad și Școala normală Andrei Șaguna din Sibiu. În plus, el a înființat o Școală normală de fete, o Școală de cântăreți bisericești și un internat arhidiecezan, toate în Sibiu. A construit Schitul Paltini și un cămin de bătrâni, precum și paraclisul și biblioteca Academiei Teologice din Sibiu.[2]
Nicolae Bălan a fost și un important ecumenist. Astfel, în 1925 el a participat la Congresul Ecumenist de la Stockholm, iar în 1926 la Conferința ecumenismului practic de la Berna
În timpul evenimentelor tragice pentru România din vara anului 1940, la ședința Consiliului de Coroană (29-30 august 1940) el a protestat energic împotriva Dictatului de la Viena și s-a pronunțat ferm în vederea reîntregirii teritoriale naționale.[2]
Imediat după ocuparea Transnistriei în anul 1941 a vizitat acest teritoriu și a pus bazele Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria. Din acest motiv, în anul 1945, după întoarcerea frontului și ocuparea României de către Armata Roșie, a existat temerea că mitropolitul Bălan va fi înlăturat din funcție alături de ceilalți ierarhi ortodocși activi în Transnistria, precum Tit Simedrea, mitropolitul Bucovinei, respectiv Nifon Criveanu, mitropolitul Olteniei.[3] Acest lucru nu s-a întâmplat întrucât mitropolitul Bălan și-a arătat utilitatea față de sovietici.[4]
Decizia generalului Antonescu de a revoca hotărârea inițială româno-germană, și de a nu-i mai deporta pe evreii din Ardealul de sud, Moldova și Muntenia spre lagărele naziste din Polonia ocupată, luată dintr-un complex de motive strategice, s-a datorat, după toate probabilitățile și într-o măsură importantă, intervențiilor Mitropolitului Bălan, ale Familiei Regale și ale corpului diplomatic.
În anul 1948, după moartea patriarhului Nicodim Munteanu, care se opusese unei înghițiri în stil sovietic a Bisericii Române Unite cu Roma de către Biserica Ortodoxă Română, mitropolitul Bălan a pus în aplicare, împreună cu patriarhul Justinian Marina, planul de desființare a Bisericii Române Unite.[6]
La 15 mai 1948 a fost sărbătorit cu mare fast, în prezența lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a lui Petru Groza, centenarul Adunării de la 3/15 mai 1848 de la Blaj. Câmpia Libertății a fost panotată cu portrete ale lui Karl Marx, Friedrich Engels și Lenin, respectiv cu sloganuri purtând inscripții de genul „Trăiască RPR!” În cadrul acestei manifestații mitropolitul Bălan a rostit un discurs de chemare a uniților la ortodoxie, fapt care avea să coincidă cu ofensiva explicită a guvernului Groza împotriva Bisericii Române Unite.[7] Episcopului unit de la Blaj Ioan Suciu nu i s-a îngăduit să vorbească după discursul ofensator al mitropolitului ortodox de la Sibiu. Episcopul ortodox de la Oradea, Nicolae Popoviciu, a refuzat să mai ia cuvântul în momentul în care a văzut că manifestația fusese deturnată de autoritățile comuniste.[8]
Episcopul unit Vasile Aftenie, vicar la București, a calificat cuvântarea mitropolitului Bălan din 15 mai 1948 drept „o îndrăzneață nerușinare”. Referindu-se la chemarea „acasă” din 15 mai, episcopul Vasile Aftenie a arătat că „acasă” înseamnă la Blaj și la Roma, „unde este Apusul civilizat, aci ne sunt prietenii care ne-au ajutat să clădim o Românie liberă.”[9] Autoritățile comuniste au interzis imediat orice reacție publică de apărare a Bisericii Române Unite.
După ce a condus timp de 35 de ani Mitropolia Ortodoxă a Ardealului, Nicolae Bălan a decedat la 6 august 1955, în reședința mitropolitană de la Sibiu, la vârsta de 73 de ani, în urma unei boli de inimă. În testamentul său, întocmit în urmă cu zece ani, mitropolitul Ardealului își mărturisea dorința de a fi înmormântat la Mănăstirea Brâncoveanu, din Sâmbătă de Sus, ctitorie a sa. Slujba de înmormântare a fost săvârșită în ziua de 9 august 1955, de un sobor de ierarhi și preoți în frunte cu patriarhul Iustinian, locul de înmormântare al lui Nicolae Bălan aflând-se în partea dreaptă a pronaosului bisericii mănăstirii, loc dinainte rânduit.
| Nicolae Bălan | |
._1940.jpg) Nicolae Bălan | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Blăjenii de Sus, Șintereag, Bistrița-Năsăud, România |
| Decedat | 6 august 1955 Sibiu, România |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Religie | creștinism ortodox[*] |
| Ocupație | prezbiter[*] politician |
| Funcția episcopală | |
| Predecesor | Vasile Mangra |
| Succesor | Iustin Moisescu |
| Arhiducesa Maria Christina de Austria | |
| Prințesă Ereditară de Salm-Salm | |
_photo.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Maria Christina Isabelle Natalie |
| Născută | 17 noiembrie 1879 Kraków, Marele Ducat de Cracovia, Austro–Ungaria |
| Decedată | (82 de ani) Anholt |
| Înmormântată | Princely Pantheon of Salm-Salm, Anholt[*] |
| Părinți | Arhiducele Friedrich, Duce de Teschen Prințesa Isabella de Croÿ |
| Frați și surori | Arhiducele Albrecht Franz Maria Anna de Austria (1882–1940) Maria Henrietta de Austria Arhiducesa Isabella de Austria Archduchess Nathalia of Austria[*] Archduchess Gabriele Maria of Austria[*] Archduchess Stephanie Maria of Austria[*] |
| Căsătorită cu | Emanuel Alfred, Prinț Ereditar de Salm-Salm |
| Copii | Isabelle, Baroneasă de Loë Rosemary, Arhiducesă Hubert Salvator de Austria Nikolaus Leopold, Prinț de Salm-Salm Cäcilie, Prințesă de Salm-Reifferscheidt-Krautheim Prințul Franz |
| Cetățenie | Germania |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Arhiduce |
| Familie nobiliară | Casa de Habsburg-Lorena Casa de Salm-Salm |
* 1969: Theodor Ludwig Wiesengrund Adorno (n. , Frankfurt pe Main, Imperiul German – d. , Visp, Elveția a fost un filozof, sociolog, muzicolog și compozitor german. A fost membru al Școlii de la Frankfurt alături de Max Horkheimer, Walter Benjamin, Herbert Marcuse, Jürgen Habermas și alții. De asemenea a fost director muzical la Radio Project.
Opera
Filozofia
Theodor W. Adorno lansează critici asupra idealismului lui Hegel și împotriva existențialismului. Critică de asemenea "cultura industrială" specifică capitalismului contemporan.
Scrieri
- Philosophy of Modern Music (1949)
- The Authoritarian Personality (et al. 1950). New York: Harper.
- Negative Dialectics. Translated by E.B. Ashton, London: Routledge, 1973 (Published in German in 1966)
- Prisms (1967)
- Aesthetic Theory (Published in German in 1970)
- Dialektik der Aufklärung (1944 with Horkheimer). Translations:
- Dialectic of Enlightenment. Trans. John Cumming. New York: Continuum, 1973.
- Dialectic of Enlightenment: Philosophical Fragments. Ed. Gunzelin Schmid Noerr, trans. Edmund Jephcott. Stanford, Cal.:Stanford University Press, 2002.
- Minima Moralia (1974)
- Against Epistemology: A Metacritique; Studies in Husserl and the Phenomenological Antinomies (1983).
- Critical Models: interventions and catchwords (1998).
- Metaphysics: Concept and Problems (2000).
- Kant's 'Critique of Pure Reason' (2001).
Adorno ca muzician
În 1925, la Viena, a luat lecțiile de teorie muzicală și de compoziție muzicală de la Alban Berg. Autor al mai multor lucrări - cântece, muzică instrumentală și corală, scrise într-o manieră apropiată de expresionism. În anii 1930. A plecat să compună (ultima compoziție completă - 6 piese pentru orchestră op. 4 - datată 1929). Principalul interpret și editor al lui Adorno pentru opere de pian este Maria Luisa López Vito.
| Theodor W. Adorno | |
 Theodor W. Adorno | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15] Frankfurt pe Main, Imperiul German[16][17][4] |
| Decedat | (65 de ani)[2][18][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][15] Visp, Elveția[19][4] |
| Înmormântat | Cimitirul Central din Frankfurt[*] |
| Cetățenie | SUA Germania |
| Ocupație | filozof compozitor muzicolog[*] sociolog[*] profesor universitar[*] critic literar[*] critic muzical[*] aphorist[*] pianist scriitor |
| Activitate | |
| Alma mater | Merton College[*] Universitatea Johann Wolfgang Goethe Frankfurt |
| Organizație | Universitatea Johann Wolfgang Goethe Frankfurt |
| Influențat de | Walter Benjamin[1], Max Horkheimer[1], Georg Wilhelm Friedrich Hegel[1], Karl Marx[1], Friedrich Nietzsche[1] |
| Premii | medalia Goethe a orașului Frankfurt[*] () |
| Profesor pentru | Jürgen Habermas |
· 1973: A murit regizorul roman de teatru si film Sica Alexandrescu; a fost vreme îndelungată prim-regizor al Teatrului Naţional din Bucureşti, pe scena căruia a montat comediile lui I.L.Caragiale (filmografie: “Bădăranii”, “O scrisoare pierdută”); (n.15.08.1896).
Batista a fost conducătorul militar de facto al Cubei între 1933 și 1940 și președinte de jure al Cubei între 1940 și 1944, după câștigarea alegerilor. După succesul din cursa prezidențială din 1952, Batista a participat din nou la alegeri în anul 1954, fără a avea un contra-candidat, și a condus țara până la înmânarea puterii din ultima zi a anului 1958. Cauza acestui eveniment a fost agitația politică cauzată de o insurgență multi partidă, compusă preponderent din studenți. Mișcarea de guerilă a lui Fidel Castro a fost unul dintre grupurile implicate în Revoluția cubaneză. S-a aproximat la 20 000 numărul oamenilor uciși în timpul regimului Batista ca urmare a represiunii politice, majoritatea lor fiind torturați.
| Fulgencio Batista | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Rubén Zaldívar |
| Născut | 16 ianuarie 1901 Banes, provincia Holguín, Cuba |
| Decedat | (72 de ani) Guadalmina, Spania[1] |
| Înmormântat | Cimitirul San Isidro[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (stop cardio-respirator) |
| Căsătorit cu | Elisa Godinez Gomez de Batista Marta Fernandez Miranda de Batista |
| Număr de copii | 9 |
| Copii | Mirta Caridad Batista Godinez Elisa Aleida Batista Godinez Fulgencio Rubén Batista Godinez Jorge Batista Fernández Roberto Francisco Batista Fernández Carlos Batista Fernández Fulgencio José Batista Fernández |
| Cetățenie |  Cuba |
| Religie | romano-catolic[*] catolicism |
| Ocupație | militar, politician |
| Al 19-lea Președinte al Cubei | |
| În funcție 10 octombrie 1940 – 10 octombrie 1944 | |
| Precedat de | Federico Laredo Brú |
| Succedat de | Ramón Grau |
| În funcție 10 martie 1952 – 1 ianuarie 1959 | |
| Precedat de | Carlos Prío |
| Succedat de | Anselmo Alliegro y Milá |
| Premii | Pulitzer Prize for International Reporting[*] () Ordinul de Merit al Germaniei în grad de mare cruce, clasă specială[*] Ordinul Meritul Germaniei în grad de mare cruce, versiune specială[*] () Crucea Federală de Merit |
| Partid politic | Progressive Action Party[*] (–) United Action Party[*] (–) PLC[*] (–) Democratic Socialist Coalition[*] (–) |
· 1978: A murit Papa Paul al VI-lea (Giovanni Battista Montini) (21 iun. 1963 – 6 aug.1978); (n.26.09.1897).
| Paul al VI-lea | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini |
| Născut | [1][2][3][4][5][6][7] Concesio, Italia |
| Decedat | (80 de ani)[1][2][3][8][4][5][6][7] Castel Gandolfo, Italia |
| Înmormântat | Bazilica Sfântul Petru din Roma |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (infarct miocardic) |
| Părinți | Giorgio Montini[*] |
| Cetățenie |  Italia Vatican.svg){kind=small} Regatul Italiei |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | preot catolic[*] diplomat |
| Activitate | |
| Început de pontificat | 21 iunie 1963 |
| Final de pontificat | 6 august 1978 |
| Predecesor | Ioan XXIII |
| Succesor | Ioan Paul I |
· 1984: Visarion Aștileanu, născut Vasile Benedict Aștileanu, (n. 14 martie 1914, Cluj - d. 6 august 1984, Arad) a fost un preot român unit (greco-catolic), secretar al episcopului Iuliu Hossu, deținut politic, apoi paroh romano-catolic și ulterior episcop ortodox al Episcopiei Aradului.
Vasile Aștileanu a urmat studiile secundare la Liceul "George Bariț" din Cluj (1925-1933), cele superioare la Academia Teologică Unită din Cluj (1933-1935), continuând cu studii de Filosofie și Teologie în Colegiul “De Propaganda Fide" din Roma (1935-1942), unde a fost trimis de episcopul Iuliu Hossu. La Roma a obținut licența (1941) și doctoratul (1942). A fost secretar eparhial și preot la Biserica Bob din Cluj (1942-1949).
În august 1949 a trecut fraudulos frontiera cu Iugoslavia. După extrădarea sa în România a lucrat ca bibliotecar la un spital din București în 1950, apoi ca strungar la Combinatul Siderurgic Reșița în 1951-1952.[1]
Între 1952-1955 a fost deținut politic ca preot greco-catolic, sub acuzația de a fi organizat împreună cu Nicolae Pura rezistența unită în Episcopia de Cluj-Gherla. După eliberarea sa ca urmare a amnistiei din 5 octombrie 1955 a funcționat ca paroh romano-catolic la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Paul din Răducăneni, în actualul județ Iași.
În anul 1958 a trecut la Biserica Ortodoxă Română, unde a funcționat mai întâi ca inspector patriarhal, apoi, din 1962 ca episcop vicar patriarhal.[1] Trecerea sa la BOR a fost folosită de autorități ca mijloc de presiune asupra altor preoți greco-catolici, să-i urmeze exemplul. În noiembrie 1958, după „revenirea” lui Aștileanu, au fost arestați mai mulți preoți greco-catolici care activaseră clandestin (în Turdaș, Benic, Crișcior, Beldiu etc.).[1]
În perioada în care a fost inspector general patriarhal a slujit ca preot la Biserica Popa Tatu și la Biserica Antim din București (1958-1961). La 9 septembrie 1962 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sinaia, sub numele Visarion, și hirotonit arhiereu cu titlul „Ploeșteanul”. Între 1962-1969 a funcționat ca episcop-vicar patriarhal. În data de 16 decembrie 1968 a fost ales episcop-vicar la Mitropolia Ardealului, cu titlul „Rășinăreanul”, recunoscut în funcție de Nicolae Ceaușescu în data de 30 decembrie 1968.[2] Instalarea sa în funcție a avut loc pe 1 iunie 1969. În data de 10 iunie 1973 a fost ales episcop al Aradului, ca succesor al episcopului Teoctist Arăpașu. La Arad a fost înscăunat la 26 august 1973, unde a păstorit până la moarte.
Ca episcop al Aradului a îndrumat activitatea administrativă-economică a eparhiei, a redeschis Mănăstirea Prislop, a fost preocupat de valorificarea patrimoniului cultural-artistic al eparhiei. A editat volumul „Mănăstirea Hodoș-Bodrog” (Arad, 1980). A făcut parte din câteva delegații sinodale care au vizitat alte biserici, participant la adunarea generală a Conferinței Bisericilor Europene de la Nyborg (1964).
Episcopul Iuliu Hossu a relatat în memoriile sale faptul că Aștileanu l-a vizitat la Mănăstirea Căldărușani în cursul anului 1961. Conform memoriilor lui Iuliu Hossu, când l-a văzut, lui Aștileanu i s-au umplut ochii de lacrimi și cu greu a putut să mai vorbească.[3] Editorul volumului, ieromonahul Silvestru Augustin Prunduș, a notat într-o notă de subsol, că spre sfârșitul vieții, când era deja episcop al Aradului, Visarion Aștileanu a primit sfintele taine de la preoții greco-catolici, cărora le-a spus că se simte ca la închisoare, fiind strâns supravegheat de personalul episcopiei.[4]
Episcopul Aștileanu a fost înmormântat la Mănăstirea Hodoș-Bodrog.
| Visarion Aștileanu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Cluj, Austro-Ungaria |
| Decedat | (70 de ani) Arad, România |
| Religie | creștinism ortodox[*] |
| Ocupație | prezbiter[*] |
| Funcția episcopală | |
La un moment dat, Klassen a ocupat funcția de legislator republican în statul Florida și susținător al lui George Wallace în campania sa prezidențială. Pe lângă munca religioasă și politică, Klassen avea pregătire în inginerie electrică și este cunoscut pentru inventarea desfacatorului de conserve atașabil.[2][3][4] Acesta avea și convingeri neobișnuite cu privire la sănătate și dietă. Era un adept al ortopatiei și un oponent al teoriei germenilor și medicinei convenționale, promovând în același timp dieta crudivoră.
| Ben Klassen | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Rozivka, Molotschna[*], Imperiul Rus |
| Decedat | (75 de ani) Otto[*], Comitatul Macon, Carolina de Nord, SUA |
| Cauza decesului | sinucidere |
| Naționalitate | American |
| Cetățenie | SUA |
| Religie | Creativitate |
| Ocupație | inginer autor politician inventator filozof |
| Milton O. Thompson | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Milton Orville Thompson |
| Născut | 4 mai 1926 Crookston, Minnesota, U.S. |
| Decedat | (67 de ani) Lancaster, California, U.S. |
| Naționalitate | American |
| Cetățenie | SUA |
| Ocupație | Naval aviator, test pilot |
| USAF / NASA Test Pilot | |
| Alte nume | Milt Thompson |
| Alma mater | University of Washington, B.S. 1953 |
| Rang |  Lieutenant Commander, USNR |
| Misiuni | Niciuna |
| Decorații |  |
Modifică date / text  | |
În urma implicării sale cu programul X-15, Thompson a devenit inginer șef și director al proiectelor de cercetare la Centrul de cercetare a zborurilor Dryden NASA.
· 2000 - A încetat din viaţă actorul Petre Gheorghiu: "Neamul Şoimăreştilor", "Mihai Viteazul", "De ce trag clopotele, Mitică?" (n. 20 iunie 1929)
· 2001: Jorge Amado de Faria (n. , Itabuna, Brazilia[2] – d. , Salvador, Brazilia) a fost un scriitor brazilian. În romanele sale, a descris realitățile Braziliei și mai ales contradicțiile sociale ale epocii.
Există îndoieli cu privire la locul exact al nașterii lui Jorge Amado. Unii biografi indică faptul că el s-a născut la ferma din Auricídia la acel moment aparținând orașului Ilheus. Mai târziu, pământurile fermei Auricídia au trecut la municipalitatea actuală a Itajuípe cu emanciparea districtului Ilheus din Pirangi. Cu toate acestea, este sigur că Jorge a fost înregistrat în satul Ferradas, fiul cel mare al colonelului João Amado de Faria și Eulália Leal, care aparține Itabuna. A avut trei alți frați :. Jofre, Joelson și James.
La un an după nașterea sa, o plagă variola a forțat familia să părăsească ferma și să se stabilească în Ilheus, unde a trăit cea mai mare parte a copilăriei, care a devenit sursă de inspirație pentru mai multe romane. Ca adolescent, la 14 ani, a început să se implice mod eficient în viața literară din Salvador. A fost unul dintre fondatorii "Academia de Rebeli" grup de tineri a jucat un rol important în reînnoirea literaturii Bahiane. Lucrările lui au fost publicate în reviste fondate de ei înșiși.
A fost la Rio de Janeiro, capitala țării pe atunci, pentru a studia la Facultatea de Drept a Universității din Rio de Janeiro, în prezent Școala Națională de Drept a Universității Federale din Rio de Janeiro (UFRJ). În anii 1930, colegiul a fost un centru de discuții politice și de artă, și acolo a prins primele sale contacte cu mișcarea comunistă organizată. A devenit un ziarist, și s-a implicat în ideologia politică comunistă, ca și mulți alții din generația lui. În anul 1945 a fost ales deputat federal pentru Partidul Comunist brazilian (PCB), cauzându-i presiuni politice puternice. În calitate de deputat, el a fost autorul amendamentelor care garantează libertatea religioasă și drepturile de autor.
A fost căsătorit cu scriitoarea Zelia Gattai. Cu ea a avut doi fii: John Jorge (născut în 25 noiembrie 1947) și Paloma Jorge (născuta la 19 august 1951) . De asemenea, el a avut o altă fiică, Eulalia Dalila Amado (născută în 1935, care moare prematur, pe când avea doar 14, în 1949), rezultatul unei căsătorii anterioare cu Matilde Garcia Rosa.
Militant comunist, Jorge Amado a trăit în exil în Argentina și Uruguay (1941-1942), Paris (1948-1950) și la Praga (1951-1952). Ca scriitor profesionist, el a trăit aproape exclusiv drepturile de autor ale cărților sale.
În anii 1990, cu toate acestea, el a trăit puternică tensiune odată cu posibilitatea Falimentului Băncii Economico unde își ținea economiile. Nu a ajuns însă să-și piardă economiile, deoarece banca a suferit o intervenție din partea Guvernului. Cu sănătate precară în ultimii ani, Jorge Amado a murit la 6 august 2001, din cauza unui stop cardiac. În luna iunie a acelui an, el a fost internat în spital din cauza unei hiperglicemii. Trupul lui Jorge Amado a fost incinerat și cenușa îngropata în casa lui din cartierul Rio Vermelho( Raul Rosu), Salvador. Cenusa Zelia este, de asemenea, depozitata în același loc, după moartea sa în 2008. Acolo funcționează astăzi Casa din Rio Vermelho (Râul Roșu), expunând amintiri din viața de cuplu a scriitorilor.
Opera lui Jorge a fost publicată în 55 de țări și tradusă în 49 de limbi: albaneză, arabă, armeană, azeră, bulgară, catalană, chineză, coreeană, croată, daneză, slovacă, slovenă, spaniolă, Esperanto, estoniană, finlandeză , franceză, Galiciană, georgiană, greacă, Guarani, ebraică, maghiară, idiș, engleză, islandeză, italiană, japoneză, letonă, lituaniană, macedoneană, mongolă, norvegiană, persană, poloneză, română, rusă (dar și trei în braille), sârbă, suedeză, thailandeză, cehă, turcă, turkmenă, ucraineană și vietnameză.
Opera
- 1932: Pământul carnavalului ("O país do carnaval");
- 1933: Cacao ("Cacau");
- 1935: Jubiabá;
- 1936: Mare moartă ("Mar morto");
- 1937: Căpitanii nisipurilor ("Capitães da areia")
- 1943: Pământ fără lege ("As terras do sem fim");
- 1944: Sfântul Gheorghe din Ilhéus ("São Jorge dos Ilhéus");
- 1958: Gabriela, cuișoare și scorțișoară ("Gabriela, cravo e canela");
- 1963: Bătrânii lupi de mare ("Os velhos marineiros");
- 1963: Păstorii nopții ("Pastores da noite");
- 1966: Dona Flor și cei doi soți ai ei ("Dona Flor e seus dois maridos");
- 1973: Teresa Batista ostenită de război ("Teresa Batista cansada de guerra").
| Jorge Amado | |
 Jorge Amado | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [6][7][2][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17] Itabuna, Brazilia[2] |
| Decedat | (88 de ani)[6][7][8][9][10][11][12][18][13][14][15][16][17] Salvador, Brazilia |
| Frați și surori | James Amado[*][3] |
| Căsătorit cu | Zélia Gattai[*] |
| Cetățenie |  Brazilia |
| Religie | ateism |
| Ocupație | scriitor jurnalist poet romancier[*] avocat scriitor de literatură științifico-fantastică[*] politician scenarist |
| Limbi | limba portugheză[1][2] |
| Studii | Federal University of Rio de Janeiro Faculty of Law[*] |
| Specie literară | roman |
| Opere semnificative | Gabriela, cuișoare și scorțișoară Dona Flor și cei doi soți ai ei Tieta do Agreste[*] Capitães da Areia[*] Teresa Batista Cansada de Guerra[*] |
| Note | |
| Premii | Premiul Camões Prix mondial Cino Del Duca[*][4] Premiul Lenin internațional "pentru întărirea păcii între popoare"[*] International Stalin Prize for Peace[*] International Nonino Prize[*] Ordem do Mérito Cultural[*] Ordinul Prințul Henric în grad de mare ofițer[*][5] Ordinul Sfântului Iacob al Sabiei în grad de mare ofițer[*][5] honorary doctor of the University of Brasília[*] honorary doctor of the University of Padua[*] Meritorious Citizen of the Freedom and Social Justice João Mangabeira (CBJM)[*] Wikipedia în engleză |
· 2002: A decedat Edsger W. Dijkstra, informatician olandez; a rămas celebru pentru algoritmul drumului minim într-un graf, algoritm care-i poartă numele; (n. 11.05.1930).
· 2005: A murit Ibrahim Ferrer, cântăreţ cubanez celebru, membru al grupului „Buena Vista Social Club”; (n.20.02.1927).
* 2005: Vizma Belševica (n. ,[2][3] Riga, Letonia[4] – d. ,[2][3] Riga, Letonia[5]) a fost o poetă, scriitoare și traducătoare letonă. A fost nominalizată pentru Premiul Nobel pentru Literatură
| Vizma Belševica | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 30 mai 1931 Rīga, Latvia |
| Decedată | 6 august 2005 Rīga, Latvia |
| Înmormântată | Rainis Cemetery[*] |
| Copii | Klāvs Elsbergs[*] Jānis Elsbergs[*] |
| Naționalitate | Latonă |
| Cetățenie |  URSS Letonia |
| Ocupație | Scriitoare, poetă, tranducătoare |
| Limbi | limba letonă[1] |
| Studii | Institutul de Literatură Maxim Gorki[*] |
| Note | |
| Premii | Ordinul celor Trei Stele[* |
Născut în Geyer, Germania, Klötzer a antrenat o serie de cluburi, printre care Hannover 96, Fortuna Düsseldorf, 1. FC Nurnberg, Hamburger SV, Hertha BSC, MSV Duisburg și Werder Bremen. În finala Cupei Cupelor din 14 mai 1977, Hamburgul condus de el a învins-o cu 2–0 pe Anderlecht, pe stadionul Olympisch Stadion din Amsterdam.
* 2016: Prof. univ. dr. Iosif Viehmann (n. 1 septembrie 1925, Cluj-Napoca - d. 6 august 2016, Cluj-Napoca) a fost un om de stiinta, speolog, asistent al savantului Emil Racovita, profesor universitar asociat al UBB Cluj, doctor in Geologie, Cetatean de Onoare al Clujului si mare indrumator si sprijinitor al miscarii de speologie amatoare din Romania.
Sărbători
- În calendarul ortodox: (+) Schimbarea la Față a Domnului (Dezlegare la pește)
- Ziua Hiroshimei - Ziua mondială a luptei pentru interzicerea armei nucleare. La 6 august 1945, Bombardierul american Enola Gay a lansat prima bombă atomică, denumită Little Boy, asupra orașului japonez Hiroșima. În jur de 70.000 de persoane sunt ucise instantaneu, și câteva zeci de mii de oameni mor în anii următori de arsuri și de radiații.
- Bolivia: Ziua națională - aniversarea proclamării independenței - 1825. Bolivia (în quechua Buliwya, în aymara Wuliwya), oficial denumită Statul Plurinațional al Boliviei (în spaniolă Estado Plurinacional de Bolivia), este o țară din America de Sud, mărginită cu Brazilia în nord și est, Paraguay și Argentina la sud, Chile în sud-vest și Peru la vest. Cu o suprafață de 1.098.581 km² și o populație de 8,8 milioane de locuitori, Bolivia își are conducerea administrativă împărțită între două orașe importante: Sucre (capitala legală și sediul puterii judiciare) și La Paz (sediul guvernului).
- Jamaica: Ziua națională - aniversarea proclamării independenței - 1962. Jamaica este o țară insulară din Marea Caraibilor, și a treia cea mai mare insulă din Antilele Mari. Insula are o suprafață de 10.990 km², și se află la 145 km sud de Cuba, și 191 km vest de Hispaniola, insula pe care se află Haiti și Republica Dominicană. Jamaica este a cincea cea mai mare insulă din Caraibe.
RELIGIE ORTODOXĂ 6 August
(+) Schimbarea la Față a Domnului – Dezlegare la pește
Schimbarea la Fata a Domnului este praznuita pe 6 august. Aceasta sarbatoare aminteste de minunea petrecuta pe muntele Tabor, unde Hristos isi descopera dumnezeirea Sa prin natura umana pe care a asumat-o. Evanghelistul Matei spune "Si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina" (Matei 17, 2), in vreme ce evanghelistul Marcu spune ca vesmintele Lui s-au facut albe ca zapada (Marcu 9,3). Faptul ca Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos ca era "ca soarele", iar Luca, vorbind despre vesmintele Sale, mentioneaza ca "erau ca zapada", ne descopera ca firea omeneasca nu a fost absorbita de cea dumnezeiasca in Hristos, caci "zapada" nu a fost topita de "soarele" din El. Amintim ca firea umana si dumnezeiasca din Hristos sunt unite in chip neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespartit in Hristos.
Schimbarea la Fata a Domnului - scurt istoric
Sarbatoarea Shimbarii la Fata a Domnului dateaza de la inceputul sec. al IV-lea, cand Sfanta Imparateasa Elena zideste o biserica pe Muntele Tabor. Aceasta sarbatoare incepe sa fie mentionata in documente din prima jumatate a secolului al V lea. In Apus, sarbatoarea Schimbarii la Fata s-a generalizat mai tarziu, prin hotararea luata de papa Calist III ca multumire pentru biruinta crestinilor asupra turcilor la Belgrad, in anul 1456.
Exista obiceiul ca in aceasta zi sa se faca pomenire generala a celor trecuti la cele vesnice (Biserica Rusa). In unele zone, de sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului se aduc la biserica struguri, care se impart credinciosilor.
Icoana Schimbarii la Fata a Domnului
In centrul reprezentarii este Hristos, invesmantat in alb. Este inconjurat de un fond inchis la culoare, asa-numita mandorla, prezenta si in icoana Invierii. La picioarele Sale, sunt cazuti cu fetele la pamant ucenicii Petru, Iacob si Ioan, iar de-o parte si de alta sunt prezenti Moise si Ilie. Interesant este ca in aceasta icoana a Schimbarii la Fata, lumina care iradiaza din Hristos si-L inconjoara nu este luminoasa, ci intunecata. Intunericul din centru face trimitere la fiinta lui Dumnezeu, care ramane necunoscuta omului. Lumina in care S-a descoperit Hristos nu a fost fiinta lui Dumnezeu, ci o energie care izvoraste din aceasta fiinta. Ortodoxia face o diferenta clara intre har si natura divina. Daca harul, ca energie necreata poate fi impartasit omului, natura divina ramane incomunicabila si incognoscibila.
Datorita acestei distinctii intre fiinta si energiile necreate, se poate afirma posibilitatea unei uniri directe intre om si Dumnezeu. Desi unit cu Dumnezeu, omul ramane om, el nu este asimilat sau anihilat, ci intre el si Dumnezeu exista neincetat o relatie personala de tipul "eu - Tu", de la persoana la persoana. Asa este Dumnezeu nostru, dupa cum afirma Kallistos Ware, necunoscut in fiinta Sa si totusi cunoscut prin lucrarile Sale, dincolo si deasupra a tot ceea ce gandim , si totusi mai apropiat de noi decat insasi inima noastra.
Sfantul Maxim Marturisitorul vede in prezenta lui Moise si a lui Ilie pe Tabor, o exprimare a faptului ca la indumnezeire se poate ajunge atat pe calea casatoriei, simbolizata de Moise care a fost casatorit, cat si pe calea necasatoriei, aratata prin Ilie.
Sfintii Parinti spun ca Moise si Ilie au fost prezenti la Schimbarea la Fata de pe Tabor, pentru a li se indeplini dorinta de a vedea fata lui Dumnezeu. Sa nu uitam ca in viata lor pamanteasca nu au reusit sa vada fata lui Dumnezeu, Moise a vazut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras intr-o pestera atunci cand Dumnezeu a trecut in adiere de vant. Ei nu reusisera sa vada fata lui Dumnezeu pentru ca Dumnezeu nu Se intrupase.
Prezenta lui Moise si Ilie alaturi de Hristos are si menirea de a ne descoperi ca Hristos este o persoana distincta si nu o reintrupare a lui Moise sau a lui Ilie cum credeau multi din vremea aceea.
Schimbarea la Fata a Domnului a avut loc cu putin timp inainte de rastignirea Sa. Hristos nu Se mai arata intr-un mod chenotic ucenicilor, Se arata fara nici un val, ca sa-i intareasca pe ucenici atunci cand Il vor vedea rastignit.
Sfintii Parinti au randuit ca aceasta sarbatoare sa aiba loc in august, ultima luna din anul bisericesc, ca sa cunoastem ca intru aceasta slava va veni sa judece intregul neam omenesc.
Icoana Schimbarii la Fata - prima icoana pe care trebuie sa o faca un iconar
Potrivit Traditiei, prima icoana pe care trebuie sa o realizeze un iconograf este icoanaSchimbarii la Fata. Zugravul cere prin aceasta realizare ca Hristos sa straluceasca in inima lui, lumina Slavei Sale negraite, descoperita Apostolilor pe Tabor. Avand datoria de a vesti prin imagine tainele lui Hristos, el trebuie sa se asemene Apostolilor care au trait minunea Schimbarii la Fata. Intr-un manuscris din Muntele Athos, i se cerea zugravului sa se roage cu lacrimi ca Dumnezeu sa-i patrunda in suflet si sa mearga la preot ca acesta sa se roage pentru el si sa-i citeasca troparul Schimbarii la Fata.
Datorita acestei distinctii intre fiinta si energiile necreate, se poate afirma posibilitatea unei uniri directe intre om si Dumnezeu. Desi unit cu Dumnezeu, omul ramane om, el nu este asimilat sau anihilat, ci intre el si Dumnezeu exista neincetat o relatie personala de tipul "eu - Tu", de la persoana la persoana. Asa este Dumnezeu nostru, dupa cum afirma Kallistos Ware, necunoscut in fiinta Sa si totusi cunoscut prin lucrarile Sale, dincolo si deasupra a tot ceea ce gandim , si totusi mai apropiat de noi decat insasi inima noastra.
Sfantul Maxim Marturisitorul vede in prezenta lui Moise si a lui Ilie pe Tabor, o exprimare a faptului ca la indumnezeire se poate ajunge atat pe calea casatoriei, simbolizata de Moise care a fost casatorit, cat si pe calea necasatoriei, aratata prin Ilie.
Sfintii Parinti spun ca Moise si Ilie au fost prezenti la Schimbarea la Fata de pe Tabor, pentru a li se indeplini dorinta de a vedea fata lui Dumnezeu. Sa nu uitam ca in viata lor pamanteasca nu au reusit sa vada fata lui Dumnezeu, Moise a vazut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras intr-o pestera atunci cand Dumnezeu a trecut in adiere de vant. Ei nu reusisera sa vada fata lui Dumnezeu pentru ca Dumnezeu nu Se intrupase.
Prezenta lui Moise si Ilie alaturi de Hristos are si menirea de a ne descoperi ca Hristos este o persoana distincta si nu o reintrupare a lui Moise sau a lui Ilie cum credeau multi din vremea aceea.
Schimbarea la Fata a Domnului a avut loc cu putin timp inainte de rastignirea Sa. Hristos nu Se mai arata intr-un mod chenotic ucenicilor, Se arata fara nici un val, ca sa-i intareasca pe ucenici atunci cand Il vor vedea rastignit.
Sfintii Parinti au randuit ca aceasta sarbatoare sa aiba loc in august, ultima luna din anul bisericesc, ca sa cunoastem ca intru aceasta slava va veni sa judece intregul neam omenesc.
Icoana Schimbarii la Fata - prima icoana pe care trebuie sa o faca un iconar
Potrivit Traditiei, prima icoana pe care trebuie sa o realizeze un iconograf este icoanaSchimbarii la Fata. Zugravul cere prin aceasta realizare ca Hristos sa straluceasca in inima lui, lumina Slavei Sale negraite, descoperita Apostolilor pe Tabor. Avand datoria de a vesti prin imagine tainele lui Hristos, el trebuie sa se asemene Apostolilor care au trait minunea Schimbarii la Fata. Intr-un manuscris din Muntele Athos, i se cerea zugravului sa se roage cu lacrimi ca Dumnezeu sa-i patrunda in suflet si sa mearga la preot ca acesta sa se roage pentru el si sa-i citeasca troparul Schimbarii la Fata.
Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L". Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi.
Ap. II Petru 1, 10-19
Fraţilor, siliţi-vă cu atât mai vârtos să faceţi temeinică chemarea şi alegerea voastră, căci, făcând acestea, nu veţi greşi niciodată. Că aşa vi se va da cu bogăţie intrarea în veşnica împărăţie a Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos. Drept aceea, vă voi aminti pururea de acestea, cu toate că le ştiţi şi sunteţi întăriţi întru adevărul în care staţi. Socotesc, dar, că este drept, câtă vreme sunt în acest cort, să vă ţin treji, prin aducerea aminte, fiindcă ştiu că degrabă voi lepăda cortul acesta, precum mi-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos. Dar mă voi sili ca, şi după plecarea mea, să vă amintiţi necontenit de acestea, pentru că noi v-am adus la cunoştinţă puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui nu luându-ne după basme meşteşugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri. Căci El a primit de la Dumnezeu-Tatăl cinste şi slavă atunci când, din înălţimea slavei, un glas ca acesta a venit către El: «Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit». Şi acest glas noi l-am auzit, pogorându-se din cer, pe când eram cu Domnul în muntele cel sfânt. Şi avem cuvântul proorocesc mai întărit, la care bine faceţi luând aminte, ca la o făclie ce străluceşte în loc întunecos, până când va străluci ziua, şi Luceafărul va răsări în inimile voastre.
Obiceiuri, datini, tradiții la Schimbarea la Față a Domnului
Schimbarea la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos este unul din cele 12 praznice imparatesti. Sarbatoarea are ca si semnificatie momentul in care apostolii Mantuitorului, aflati pe muntele Tabor, s-au convins ca acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Lui Dumnezeu. Pe muntele Tabor, pe cand Iisus se ruga, apostolii, molesiti de somn, tresar deodata la o priveliste nemaivazuta: chipul Mantuitorului s-a facut altul, fata Lui stralucea ca soarele, iar hainele Lui se facusera albe ca zapada. Dar, imediat, au parte de un lucru si mai neobisnuit: in aceasta lumina, doi barbati stau de vorba cu Iisus despre Patima si Moartea Sa in Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise si Ilie. Semnificatia tainica a acestei sarbatori este vederea lui Dumnezeu si transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se indumnezei inca din viata aceasta.
Aceasta sarbatoare este praznuita pe data de 6(19) august si este privita si ca inceputul toamnei, aceasta zi fiind socotita zi de hotar pentru vara. Din aceasta zi vremea incepe sa se schimbe si sa se raceasca. Schimbarea la Fata mai este numita in popor si Obrejenia, Pobrojenia sau Probojeni. Denumirea Obrejenie vine din slavona, “obrejenie” semnificand transformare, schimbare. Denumirea de Probojanii vine tot din slavona, de la verbul popular „a probazi”, semnificand a ocari sau a certa. Daca denumirea in limba greaca a sarbatorii Schimbarii la Fata a Domnului este Metamorphosis (Transfigurarea), iar in limba slavona Preobrajenie, Sfantul Antim Ivireanul o numeste sugestiv Dumnezeiasca Infrumusetare a lui Hristos.
In satele romanesti inca se mai patreaza viu spiritul acestei sarbatori. De ea sunt legate o serie intreaga de obiceiuri, datini, traditii si superstitii.
Acest praznic este unul foarte important, este una dintre acele zile cand cerurile se deschid, iar cei alesi de Dumnezeu pot vedea Portile Raiului. Cei care nu tin aceasta sarbatoare vor fi uscati si galbejiti ca florile care de acum incep sa se vestejeasca. Cine spala haine in aceasta zi va fi napadit de paduchi si plosnite. Femeile insarcinate, daca vor tine aceasta zi, vor avea o nastere usoara, iar copiii ce ii vor naste vor fi sanatosi. Fetele nu-i bine sa se spele in aceasta zi pentru ca nu le mai creste parul, asa cum nu mai creste iarba. Despre oamenii care nu-si vad umbra capului la rasaritul soarelui, in dimineata zilei, se spune ca vor muri pana la sfarsitul anului.
Biserica a randuit ca de sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului, sa se faca dezlegare la peste pentru bucuria praznicului.
In aceasta zi nu este bine sa te certi cu nimeni si nici sa fii certat de catre cineva, ca asa vei fi tot anul, pana la urmatoarele Probajenii. Oamenii care se roaga in aceasta zi sa scape de o patima (betie, tutun, preacurvie etc.), sigur vor fi vindecati.
In aceasta perioada se sfintesc gradinile, boabele de grau pentru semanat, recoltele. Credinciosii duc la biserica prinoase din roadele pe care le au. Acestea vor fi binecuvantate de preot si impartite celor sarmani. De asemenea, viii nu trebuie sa-i uite nici pe cei trecuti in nefiinta si sa faca pomana in amintirea si pentru sufletul acestora.
Din 6 (19) august, toamna incepe sa-si intre treptat, treptat in drepturi. De acum inainte, iarba nu mai creste, pasarile se pregatesc sa plece spre tarile calde, insectele se pregatesc sa intre in pamant. Frunzele copacilor incep sa rugineasca. Daca in Ziua Schimbarii la Fata vremea este insorita si placuta, toamna va fi una roditoare si imbelsugata. In schimb, daca ploua toamna va fi una mohorata. In popor se spune ca daca in postul Adormirii Maicii Domnului ploua mult, iarna care va veni va fi una plina de ninsori.
Este bine ca pana la aceasta data taranii sa termine de cosit si de adunat fanul. De acum incolo iarba si florile doar imbatranesc, diminuand calitatea furajului. Acum se culeg si ultimele plante de leac. In aceasta zi se poate incepe si gustatul boabelor de struguri. Desi inca nu sunt coapte si ti se sterpezeste gura de la ele, traditia le atribuie un rol vindecator si se spune ca sunt buni de leac pentru cei care au intestinele sensibile.
O veche superstitie spune ca nu e bine sa te mai scalzi in apele repezi de munte, ca apele se racesc, iar cerbii vin sa le spurce si creste riscul imbolnavirilor. “De la Probajenii inainte, nu-i slobod sa te mai scalzi in rau. O coborat cerbul de la munte, s-o pisat in apa si-o racit apa. Atata-i tat.” (Memoria Ethnologica – colectia Parasca Fat)
Tot de acum este bine ca sa nu se mai doarma afara. “Numa` atata-i vara, vara/ Pana-i patu` mandrii-afara/ Daca mandra patu-si muta/ Poti sa stii, vara-i trecuta.” (Memoria Ethnologica – colectia Parasca Fat).
Praznicul Schimbarea la Fata a Mantuitorului nostru Iisus Hristos este prin excelenta sarbatoarea indumnezeirii firii omenesti si a participarii trupului nostru trecator la bunatatile vesnice care sunt mai presus de fire.
PREDICA PĂRINTELUI ILIE CLEOPA LA SCHIMBAREA LA FAȚĂ A DOMNULUI
Parintilor, fratilor si iubiti credinciosi,
Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare are un brau, cu care este incinsa de-a lungul anului. Pe acest brau se gasesc douasprezece margaritare preascumpe si preasfinte, adica cele douasprezece praznice imparatesti.
De aceea, la aceste dumnezeiesti praznice, predicile sunt mai grele si mai dogmatice, pentru ca in aceste praznice este aratata toata taina iconomiei in trup a lui Iisus Hristos si toata mantuirea neamului omenesc.
Astazi este dumnezeiasca Schimbare la Fata a Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Acest mare eveniment din viata Mantuitorului nostru, aceasta mare sarbatoare si prealuminat praznic s-a petrecut in anul treizeci si trei al vietii Domnului nostru Iisus Hristos si in ultimul an al propovaduirii Sale.
Mantuitorul era pe atunci in partea Cezareei lui Filip, unde marele Apostol Petru L-a marturisit ca fiind Fiul lui Dumnezeu cel adevarat. El i-a intrebat pe apostoli :Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului ? Iar apostolii ziceau : Doamne, unii zic ca Tu esti Ilie, altii zie ca esti Ieremia sau altii, ca Tu esti unul din prooroci ( Matei 16, 13-14 ).
Iar Mantuitorul, vrand sa scoata din mintea lor aceasta mare greseala, ca El ar fi unul din prooroci, care s-ar fi reintrupat, ( ca sa scoata din mintea lor si a tuturor popoarelor crestine de mai tarziu ), a binevoit sa-i ia pe cei trei apostoli, pe Petru, pe Ioan si pe Iacov, fratele sau, si sa-i suie pe varful Muntelui Tabor.
Acolo, cei trei apostoli, fiind obositi de calatoria muntelui - ca muntele este mare, lung si inalt -, cand au ajuns cu Mantultorul sus, de mare oboseala, au stat jos si s-au odihnit pana au adormit. Apoi, trezindu-se ei, prin iconomia lui Dumnezeu, Mantuitorul S-a schimbat la fata inaintea lor. Hainele Lui s-au facut ca lumina, fata Lui stralucea mai mult decat soarele, iar ei, vazand aceasta, s-au spaimantat foarte si au vazut ca statea in vazduh si vorbea cu doi mari prooroci, cu Moise si cu Ilie.
Moise era icoana si inchipuirea Mantuitorului, care a condus poporul lui Israel prin pustie pana la primirea legii, mai inainte de venirea lui Hristos; si Ilie, cel mai slavit dintre prooroci, care va veni si la a doua venire sa predice Evanghelia trei ani si jumatate pe pamant, impreuna cu Enoh si Ioan, pe vremea lui Antihrist, ca sa intoarca poporul evreiesc la dreapta credinta.
Stand ei asa si privind la Mantuitorul, auzeau cum vorbea Mantuitorul cu Ilie si cu Moise in limba aramaica, limba lui Adam, pentru intrarea care avea s-o faca El in Ierusalim si pentru preaslavita Lui patima, pentru rastignire, pentru moarte si inviere.
Apostolii auzeau, dar erau imbatati de lumina, de frica si de cutremur, ca un nor deodata a cuprins varful Taborului. Dar norul acesta nu era intunecat, ci luminos ca soarele si se intindea de la cer pana la pamant si un glas din nor, de sus, s-a auzit : Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit. Pe Acesta sa-L ascultati !( Matei 17, 5 ).
Dar, stand ei, deodata au disparut cei doi prooroci . Ilie s-a dus in tara sa si Moise s-a ridicat la cer, iar ei au ramas uimiti, intelegand ca Hristos nu-l Ilie, ci este Dumnezeul lui Ilie; Hristos nu-i Ieremia, ci este Cel Care l-a sfintit pe Ieremia in pantecele maicii lui, si iarasi ca Hristos nu este Moise, ci este Cel care a dat lege lui Moise, pentru ca Dumnezeu anume a voit sa se arate acesti doi prooroci, ca El este Dumnezeul proorocilor si nu unul din prooroci.
O, minunile Tale, Doamne ! Ce era pe Tabor acum ? Taborul luase forma Bisericii. Acolo se vedeau cele doua Testamente : Testamentul Vechi era reprezentat prin Ilie si prin Moise, Iar Testamentul Nou, prin cei trel apostoli : Ioan Evanghelistul, Iacov si Petru.
" Acolo - zice dumnezeiescul parinte Efrem Sirul - au vazut apostolii pe prooroci si proorocii pe apostoli. A vazut iconomul Tatalui, adica Moise, pe epitropul lui Dumnezeu, pe marele Apostol Petru, caruia i s-au dat cheile imparatiei cerurilor. Acolo feciorelnicul Legii Vechi, Ilie, a vazut pe feciorelnicul Legii Noi, pe Ioan Evanghelistul, si s-a facut Muntele Taborului in chipul Bisericii ".
Acolo se aude si glasul Tatalui, dupa ce pleaca cel doi prooroci, Care zice : Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit; pe Acesta sa-L ascultati !
Petru Apostolul, care iubea mult pe Mantuitorul, ca si Ioan Evanghelistul, nestiind ce vorbeste - cum spune Evanghelia -, ar fi vrut ca bucuria, lumina si dulceata aceea pe care o vazuse acolo, sa ramana cu el totdeauna. De aceea, cand a vazut pe Tabor pe cei doi prooroci, ii spune Mantuitorului : Doamne, bine este sa stam noi aici ! Sa facem aici trei colibe ! Tie una, lui Moise una si una lui Ilie ! ( Matei 17, 4 ). Dar uitase ca-i trebuie si lui coliba si lui Ioan Evanghelistul si lui Iacov ! Dragostea lui era sa-i umbreasca pe cei trei pe care-i vazuse.
Iar Mantuitorul, parca-i zicea lui Petru :
" O, Petre, vrei sa-mi faci Mie coliba ? Iata indata vine coliba !"
Si inca stand ei de vorba, un nor luminos i-a acoperit pe dansii. Un nor plin de stralucire si de lumina ii umbrea, le tinea si umbra si lumina. Si-i zicea Mantuitorul lui Petru : " Iata, Petre, coliba ! Mai vrei sa faci coliba ? Eu ti-am adus nori din cer, ca sa te umbreasca si sa te lumineze. Adu-ti aminte, Petre, ca n-am nevoie aici de colibele tale ! Eu sunt care am acoperit poporul lui Israel, pe cei 638.000 robiti, care au iesit din robie sub nor. Ii duceam ziua si-i acopeream ca sub aripi de vultur si noaptea ii luminam cu stalp de foc.
Iata, Petre, coliba nefacuta de tine ! Iata nor care straluceste mai mult decat soarele, si-ti tine si umbra ! Deci sa stii, Petre, ca Eu n-am nevoie de colibele tale. Eu pot sa umbresc tot pamantul si tot cerul, ca Eu l-am facut ".
Si atunci, din acel nor preascump, aude Petru glasul Tatalui, al Parintelui, ca se dusesera proorocii. Vine Tatal din cer si marturiseste cine este Hristos. Ce le spune ? " Voi ati vazut ca Hristos nu-i nici Ilie, nici Moise, nici Ieremia. Hristos Dumnezeu, Care-i cu voi pe Tabor, este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit; pe Acesta sa-L ascultati !"
Dumnezeu Tatal stia ca Petru o sa-L marturiseasca pe Hristos pana la Roma si acolo avea sa moara rastignit cu capul in jos; si Ioan Evanghelistul avea sa fie ingropat de viu, si lui Iacov avea sa i se taie capul cu sabia de catre Irod. Stia ca pana la moarte vor marturisi pe Hristos.
" Dar sa stiti pe cine marturisiti ! Acesta Care pe Tabor S-a schimbat la fata si hainele Lui se vad acum ca lumina si fata Lui ca soarele, nu este Moise, nu-i Ilie, nici Ieremia, nu este unul din prooroci, este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit, Pe Care si la Iordan L-am marturisit, pe Acesta sa-L ascultati ! "
Si asa au luat incredintare mai mult marele Apostoi Petru, cu Ioan si Iacov, ca Iisus Hristos este Mesia, este Fiul lui Dumnezeu si nu este unul din prooroci, ci este Dumnezeul proorocilor, Care i-a zidit pe ei in pantecele maicilor lor.
Dar, o, minunile Tale, Mantuitorule ! Ce s-a aratat pe Tabor ? Oare fiinta lui Hristos ? Doamne, fereste ! Ar fi o hula sa gandesti aceasta, ca fiinta era aceea ce iradia din Hristos.
Prin secolul al XII-lea, a fost in Bulgaria o erezie ce se chema " bogomili ". De la aceia au ramas cartile care se numesc " Visul Maicii Domnului ", " Epistolia " si " Cele douasprezece vineri ", carti apocrife pe care Biserica le-a tolerat, dar nu le-a aprobat niciodata.
Acesti eretici aveau pretentia ca ei, atunci cand se roaga, vad fiinta lui Dumnezeu. O, ce mare hula si nebunie ! Fiinta lui Dumnezeu, care n-o vad heruvimii si serafimii si toate puterile cele ganditoare din ceruri, ei aveau pretentia ca, atunci cand se roaga, apare o lumina si vad fiinta lui Dumnezeu !
Era cea mai mare hula adusa lui Dumnezeu, ca cineva poate sa vada fiinta Lui ! Ce spune dumnezeiescul Evanghelist Ioan ? Pe Dumnezeu nimeni niciodata nu L-a vazut ! ( Ioan 1, 18 ). Aici nu face aluzie la Dumnezeu intrupat, ca pe Acela l-am vazut; sau la Dumnezeu, Care se arata lui Avraam, lui Isaia si lui Moise, cu pogoramant si cu inchipuire, ci la fiinta lui Dumnezeu, pe care nimeni n-a vazut-o niciodata.
Fiinta lui Dumnezeu este inaccesibila la toate taberele mintilor rationale din cer si de pe pamant si nimeni nu poate sa vada ce este El dupa fiinta. Iar acei eretici spuneau ca ei in vremea rugaciunii vad fiinta lui Dumnezeu.
Slava fiintei lui Dumnezeu reflecta raze si se lumina ca soarele, pentru ca El era Insusi Dumnezeu si din dumnezeirea Lui slobozea raze ca un soare intens dumnezeiesc. Ceea ce se vedea pe Tabor nu era lumina creata, ci necreata, lumina care izvora din dumnezeirea Lui si era slava fiintei lui Dumnezeu sau lumina slavei lui Dumnezeu.
Aceasta era deosebirea intre schimbarea la fata a lui Hristos si a sfintilor Lui, prooroci, patriarhi si cuviosi de mai tarziu.
Tocmai aceasta a fost lupta cea mare si inversunata a Sfantului Grigorie Sinaitul si Sfantului Grigorie Palama, preaindumnezeitul la minte, cu ereticii Varlaam si Achindin, balaurii cei din Calabria Italiei, care-i invinuiau pe sihastrii din Athos ca sunt bogomili, care spun ca vad o lumina in vremea rugaciunii si ca vad fiinta lui Dumnezeu.
Dumnezeiescul Grigorie Palama, ale carei sfinte moaste, cu toata nevrednicia, le-am sarutat acum cativa ani la Mitropolia din Tesalonic, a fost cel mai mare teolog grec din secolul XIV. El a intrecut pe toti cu teologia lui, fiind mai presus de apofatismul Sfantului Dionisie.
Daca Sfantul Dionisie Areopagitul are cea mai inalta teologie, teologia apofatica sau negativa, Sfantul Grigorie Palama a trecut si peste aceasta. El numai cu putin a intrecut pe dumnezeiescul Maxim Marturisitorul, prea indumnezeitul la minte, cel mai mare varf al teologiei grecesti. Sfantul Grigorie apara pe parintii din Sfantul Munte, pe isihasti, ca nu sunt bogomili, ca vad lumina mare in vremea rugaciunii celei ganditoare a inimii.
Ei nu vad fiinta lui Dumnezeu, ci altceva vad. Ce vad ? Slava fiintei lui Dumnezeu ! Cititi in Filocalia VII, care o aveti, si vedeti lupta cea mare, care a tinut sute de ani pe tema isihasmului ! Sa vedeti, lumina era care iradia din Hristos, dar nu era fiinta Lui. Auzi ce spune dumnezeiescul parinte Efrem Sirul : " Din tot trupul Sau izvora raza slavei lui Dumnezeu ".
Deci lumina de pe Tabor nu este fiinta lui Hristos, ci slava fiintei Lui. Sa stiti totdeauna, cei care sunteti teologi ! Ca o sa aveti discutii cu oameni paruti filosofi ai veacului de acum. Niciodata fiinta lui Dumnezeu nu s-a aratat cuiva, ci slava fiintei lui Dumnezeu. De aceea canta Biserica astazi : " ... aratand ucenicilor Tai slava Ta - cat ? nu toata, ci -, pe cat li se putea ".
Deci, slava fiintei lui Dumnezeu s-a aratat pe Tabor apostolilor. Si aceasta se poate arata si sfintilor in vremea rugaciunii celei ganditoare a inimii, celor ce stiu sa se roage cu inima lui Dumnezeu. Dar nu este aceasta fiinta Lui, ci slava fiintei Lui. Sa retineti !
Sa stiti un lucru. Slava fiintei lui Dumnezeu este nedespartita de fiinta Lui. Dupa cum la soare raza nu se desparte de ea, asa si slava lui Dumnezeu nu se desparte de fiinta Lui. Dar nu este insasi fiinta Lui, ci slava fiintei lui Dumnezeu.
Iata ce este, fratiIor, Schimbarea la fata a Mantuitorului. Cum v-am spus la inceput, nu s-a facut luminarea dinafara, ci dinauntru, adica Hristos nu Se lumineaza de altcineva, ca sa straluceasca ca luna, ci invers. La Hristos, lumina care se vedea in Tabor nu era ca la sfintii care se schimbau la fata.
Asa sa intelegeti lumina de pe Tabor, asa sa intelegeti lumina pe care o pot vedea sfintii intr-o mare si inalta rugaciune a inimii. Tot omul este dator sa se schimbe la fata. Dar cum se poate schimba la fata ? Daca ieri a fost desfranat si s-a marturisit, sa nu mai fie ! Daca a fost hot, sa lase hotia ! Daca a fost injurator sau betiv, sa lase betia si injuratul sau fumatul, sa lase rautatile, sa le marturiseasca, sa le planga toata viata, sa faca canonul; si asa se schimba omul, nu la fata cea din afara, ci la cea dinlauntru a sufletului.
Si atunci, asezarea omului care a fost inainte de pacat, cu aceea care este cand intra in fericire si in treptele duhovnicesti ale desavarsirii, nu mai seamana.
Ieri era ca un drac, slujind pacatului, si astazi, daca s-a pocait, si-a indreptat viata si s-a sfintit, se face lumina si are lumina duhovniceasca intr-insul si merge din putere in putere, dintr-o desavarsire in alta, pe cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc, care sunt :
- Nepatimirea rationala a sufletului sau faptuirea morala;
- Slobozenia duhovniceasca a sufletului rational care-si retrage mintea sa din simtire si o leaga cu Dumnezeu prin contemplatia naturala si duh, si
- Odihna duhovniceasca a sufletului rational, ( sambetele sambetelor ), care-si retrage mintea sa chiar de la toate contemplatiile naturale in duh, de la cugetarile cele mai inalte din zidiri si o leaga cu totul de Dumnezeu in extazul iubirii. Amin.
ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST CU DEZLEGARE LA PEȘTE PENTRU ASTĂZI 6 August
Iubiţi prieteni,
Astăzi este Praznic Împărătesc şi, fiind în Postul Adormirii Maicii Domnului, este dezlegare la peşte şi vin pentru credincioşii care au ţinut postul.
Am pregătit în mod special câteva reţete adecvate:
A. PLĂCINTE, GUSTĂRI
Fileuri de cod în foietaj
· 1 kg cod
· 500 g făină
· 400 g margarină
· 25 g ulei
· 20 ml oţet
· Sare
Codul se spală în mai multe ape şi se scot fileurile.
Din făină, margarină, o lingură de oţet şi sare se prepară un foietaj obişnuit, care se taie în fâşii cu lăţimea de 4 cm ce se rulează în jurul fileurilor de cod. Acestea au fost bine scurse înainte şi chiar şterse cu un ştergar curat de in.
Se aşază rulourile în tăvi unse şi se coc la foc potrivit.
Se scot pe platou şi se servesc reci sau calde.
B. SALATE
Salată de peşte sărat
· 300 g peşte sărat
· 1 kg cartofi
· 200 g ceapă
· 300 g fasole albă
· 150 g măsline
· 200 g castraveţi muraţi
· 80 g ulei
· 40 ml oţet
· Piper
· Eventual sare dacă mai e nevoie
Peştele se desărează, se curăţă, se îndepărtează capul şi coada şi se taie felii late de 1 cm.
Cartofii se fierb în coajă, se curăţă şi se taie felii subţiri.
Ceapa se taie peştişori şi se fierbe 10 minute în apă cu oţet.
Fasolea se fierbe separat schimbând 3-4 ape în timpul fierberii, apoi se scurge.
Castraveţii muraţi se taie cuburi.
Se amestecă totul, se adaugă măslinele, uleiul, oţetul şi se potriveşte gustul de piper şi sare.
Se aranjează pe un platou şi se decorează după dorinţă şi inspiraţie.
C. SOSURI
Nu este cazul să pregătim un sos separat pentru reţetele prezentate azi.
D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Borş de urechiuşe
· 200 g morcovi
· 100 g pătrunjel
· 100 g păstârnac
· 100 g ţelină
· 350 g ceapă
· 500 g sfeclă roşie
· 200 g ulei
· 50 g ciuperci uscate sau 500 g ciuperci proaspete
· 300 g heringi
· 2 l borş de putină
· 2 legături pătrunjel verde
· Piper
· Sare
Se curăţă tot zarzavatul de supă şi se pune la fiert împreună cu 150 g ceapă, iar după ce legumele au fiert se strecoară.
Borşul se fierbe separat.
Din făină, sare şi puţină apă se prepară o cocă tare, ce se lasă să se odihnească circa 30 minute, apoi se întinde pe planşetă cu sucitorul, se taie pătrăţele cu latura de 5 cm, pe care se aşază umplutura, se lipesc marginile ca la colţunaşi, spre a se obţine urechiuşele.
Umplutura pentru urechiuşe se prepară astfel: se toacă mărunt ceapa rămasă şi se prăjeşte în ulei, se adaugă ciupercile ce au fost fierte şi tocate şi fileurile de peşte ce au fost tăiate mărunt.
Se lasă să se răcească, se trece totul prin maşina de tocat şi se potriveşte gustul de sare şi piper.
Se amestecă supa de legume cu borşul de putină, se adaugă sare, apoi se pun în borş urechiuşele şi se lasă să fiarbă încet, circa 30 minute.
După ce urechiuşele sunt fierte se adaugă verdeaţă, iar la sfârşit se toarnă în borş şi zeama de sfeclă roşie obţinută prin fierberea sfeclei rasă pe răzătoare sau tăiată cubuleţe.
E: MÂNCĂRURI
Plachie de crap
· 1,5 kg crap;
· 6 cepe;
· 6 roşii;
· 1 legătură pătrunjel verde;
· Foi de dafin;
· ¼ l vin;
· Făină;
· Ulei;
· Sare;
· Piper
Se taie peştele felii şi se dau prin făină, apoi se prăjesc.
Se taie cepele felii subţiri şi se rumenesc uşor.
Se adaugă câteva roşii, sau zeamă de roşii fierte şi strecurate, sau o lingură de bulion, paharul cu vin, sare, piper boabe, 2 – 3 foi de dafin şi pătrunjel verde tocat.
Se pun toate acestea într-o cratiţă, împreună cu bucăţile de peşte prăjit.
Se lasă să dea în fiert, apoi se trece cratiţa la cuptor şi se lasă să fiarbă încet şi să scadă cât trebuie, dar se ia în considerare că răcindu-se, mâncarea mai scade.
Se aşază într-o farfurie rotundă şi se lasă la rece.
Se serveşte a doua zi când sosul e puţin închegat, mai ales dacă s-a pus şi capul peştelui la plachie.
Se poate servi şi caldă, dar e mult mai bună rece.
Păstrăvi cu sos de vin
· 4 păstrăvi;
· 2 păhărele vin;
· 150 g ciuperci;
· 3 cepe;
· 30 g margarină
Se curăţă peştii, se spală şi se pun să fiarbă 15 minute în vin roşu, cu sare, piper şi o bucăţică de margarină.
Se curăţă, se spală şi se toacă ciupercile şi ceapa apoi se trag în margarină, se presară puţină făină, se amestecă totul pe foc şi se stinge cu vinul în care au fiert peştii.
Se lasă să fiarbă 20 minute.
Se leagă cu margarină, se toarnă sosul în farfurie, iar deasupra se aşază păstrăvii.
Se presară pătrunjel verde tocat.
E. DULCIURI
Budincă de mere cu fulgi de ovăz
* 1 cană fulgi de ovăz,
* 1 cană fulgi de ovăz,
· 3 mere rase pe răzătoarea mare,
· 1/2 cană de stafide,
· 1/2 cană de nuci pisate,
· 1 cană suc de fructe
Fulgii de ovăz se amestecă cu sucul de fructe şi apoi cu restul ingredientelor.
Compoziţia obţinută se pune într-un vas de Jena pentru cuptor şi se dă la cuptor, la foc mic, timp de aproximativ 30 de minute.
Sfat: amestecul de ovăz cu suc de fructe şi mere se poate servi şi nepreparat termic, în acest fel se vor păstra vitaminele şi elementele nutriţionale intacte.
Sfat: amestecul de ovăz cu suc de fructe şi mere se poate servi şi nepreparat termic, în acest fel se vor păstra vitaminele şi elementele nutriţionale intacte.
ARTE 6 August
MUZICĂ 6 August
Top 100 Romantic Love Song Playlist - Best Of Saxophone, Guitar, Piano, Violin Love Songs Collection
Rumba - Tango - Mambo - Super Relaxing Latin Instrumentla Music - Best Of Spanish Guitar Music Ever
POEZIE 6 August
George Crețianu, poet și publicist român
George Creţeanu s-a născut la 3 octombrie 1829, Bucureşti. Fiu al paharnicului Zamfirache Creţeanu şi al Mariei (născută Samurcaş), Creţeanu învaţă la Colegiul „Sf. Sava" din Bucureşti, unde îi cunoaşte pe Gr. Alexandrescu, I. Voinescu II, N. Bălcescu, formându-se astfel alături de cei care pregăteau revoluţia. Face studii de drept şi litere la Paris, beneficiind temporar de un stipendiu acordat de Guvernul provizoriu de la 1848. Întors în ţară în 1853, intră în magistratură, fiind şi procuror la Curtea de Casaţie. Ales deputat în 1859, este numit apoi ministru ad-interim la Departamentul Dreptăţii şi ministru al Cultelor. În 1882 a devenit membru de onoare al Academiei Române.
Debutul lui Creţeanu se leagă de „Curierul românesc" al lui I. Heliade-Rădulescu, unde în 1847 publică notaţii satirice în proză şi cronici teatrale, urmate de versuri patriotice, apărute fie aici, fie în „Pruncul român", „Popolul suveran" ori în „România viitoare" şi „Republica rumână", reviste scoase la Paris de emigraţia română. Are un rol însemnat în înfiinţarea societăţii „Junimea română" şi a revistei cu acelaşi nume, editată tot la Paris, în 1851. Mai publică la „Patria", „Foiletonul Zimbrului", în revistele unioniste „România literară" şi „Steaua Dunării", este redactor la „Concordia", „România", „Revista română", „Revista contimporană", „Revista literară şi ştiinţifică", va colabora la „Românul", „Revista Carpaţilor", „Trompeta Carpaţilor", „Pressa", dar şi la „Convorbiri literare".
«Orfanii
Vedeau că ceva straniu se petrecea în casă:
Femei, bărbați în negru, cari mai toți plângeau;
Măicuța lor iubită întinsă pe o masă,
De facle înconjurată, și preoții citeau.
Femei, bărbați în negru, cari mai toți plângeau;
Măicuța lor iubită întinsă pe o masă,
De facle înconjurată, și preoții citeau.
Deodată copilașii în brațe se luară,
Și fără a-și da seama, ei suspinau amar;
Mult timp șezură astfel; iar când se deșteptară,
Zăriră p'a lor mamă, trecând p'un negru car…
Și fără a-și da seama, ei suspinau amar;
Mult timp șezură astfel; iar când se deșteptară,
Zăriră p'a lor mamă, trecând p'un negru car…
Și tot ce mai țin minte, e o grădină, în care
Stau șir chipuri de piatră, coloane, lespezi, cruci;
Doi oameni în cămașă, săpând o gropă mare,
Pe când vibra în aer funebrul glas de tuci.
Stau șir chipuri de piatră, coloane, lespezi, cruci;
Doi oameni în cămașă, săpând o gropă mare,
Pe când vibra în aer funebrul glas de tuci.
Când seara veni ora, copiii să se culce,
Voiră c'altă dată pe mamă-a săruta;
Dar în deșert cătară pe mama lor cea dulce
Și 'n deșert chemară…. ea, vai! nu s'arăta….
Voiră c'altă dată pe mamă-a săruta;
Dar în deșert cătară pe mama lor cea dulce
Și 'n deșert chemară…. ea, vai! nu s'arăta….
Trecuse miezul nopții, domnea tăcere-adâncă,
Ei nu puteau s'adoarmă, se svîrcoleau prin pat:
„Frate, zise cel mai mare, ochii n'am închis încă,
Me tot gândesc la mamă, de ce ne-o fi lăsat?”
Ei nu puteau s'adoarmă, se svîrcoleau prin pat:
„Frate, zise cel mai mare, ochii n'am închis încă,
Me tot gândesc la mamă, de ce ne-o fi lăsat?”
— „Poate, răspunse micul, pe noi e supărată,
Dar e așa de bună, mâine ne va ierta.”
— „Oh, nu sciu de ce-mi vine să plâng câte odată,
De ce în carul negru ea nemișcată sta?”
Dar e așa de bună, mâine ne va ierta.”
— „Oh, nu sciu de ce-mi vine să plâng câte odată,
De ce în carul negru ea nemișcată sta?”
Așa vorbeau copiii…; trecu întinsa noapte,
Sîrmanii încercară s'adoarmă 'n deșert;
Tot așteptau s'audă a maicei dulce șopte
Ș' un dor fără de margini simțeau în al lor piept.
Sîrmanii încercară s'adoarmă 'n deșert;
Tot așteptau s'audă a maicei dulce șopte
Ș' un dor fără de margini simțeau în al lor piept.
Trecură zile multe, copiii 'n așteptare,
La fie-care sgomot spre ușă alergau;
Văzând că nu mai vine, vărsau lacrămi amare,
Pe câți intrau în casă, de dînsa întrebau!
La fie-care sgomot spre ușă alergau;
Văzând că nu mai vine, vărsau lacrămi amare,
Pe câți intrau în casă, de dînsa întrebau!
Și toți ziceau: „E'n ceruri de îngeri ocolită,
Petrece fericită, făr'a gândi la voi.”
— „Nu! răspundeau copiii, măicuța mult iubită
Nu poate fi în ceruri ferice fără noi!”
Petrece fericită, făr'a gândi la voi.”
— „Nu! răspundeau copiii, măicuța mult iubită
Nu poate fi în ceruri ferice fără noi!”
Iar ei fără de dînsa păreau străini pe lume,
Amici, plăceri sau jocuri, nimic nu-i atrăgea;
Orice altă iubire, în lipsa unei mume,
Să stingă-a lor mâhnire, putere nu avea.
Amici, plăceri sau jocuri, nimic nu-i atrăgea;
Orice altă iubire, în lipsa unei mume,
Să stingă-a lor mâhnire, putere nu avea.
Așa trecu o vreme; iar mortea ne'mpăcată
Fu pentru ei umană, duioasă ca o sor:
Căci nu voi, sîrmanii, lung timp să-i mai despartă
De mama lor; la ambii săpa mormîntul lor,
Fu pentru ei umană, duioasă ca o sor:
Căci nu voi, sîrmanii, lung timp să-i mai despartă
De mama lor; la ambii săpa mormîntul lor,
Acum ei dorm în pace, de mama lor aproape;
Acum ferice 'n ceruri toți trei s'au întrunit;
Precum la cimitir unite sînt trei groape,
Așa mortea unit-a, ce dînsa a despărțit.»
Acum ferice 'n ceruri toți trei s'au întrunit;
Precum la cimitir unite sînt trei groape,
Așa mortea unit-a, ce dînsa a despărțit.»
«Cântecul străinătăţii
Rătăcesc în căi străine,
De căminu-mi depărtat;
Petrec viaţa în suspine,
Pâinea 'n lacrămi mi-am udat.
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine în ţara mea!
De căminu-mi depărtat;
Petrec viaţa în suspine,
Pâinea 'n lacrămi mi-am udat.
Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine în ţara mea!
Ah! în ţara mea frumosă
Am lăsat tată iubit,
Am lăsat mamă duioasă,
Ce de plânsuri a albit.
Am lăsat tată iubit,
Am lăsat mamă duioasă,
Ce de plânsuri a albit.
Vezi o culme muntenească
Ş'o căsuţă de desubt?
Este casa părintească,
Unde laptele am supt.
Ş'o căsuţă de desubt?
Este casa părintească,
Unde laptele am supt.
În dumbrava verde, deasă,
O fecioară vezi trecând?
Este-a inimei mireasă,
Ce mă chiamă suspinând.
O fecioară vezi trecând?
Este-a inimei mireasă,
Ce mă chiamă suspinând.
La străini am stat la masă,
Şi cu ei m'am ospătat;
Dar gândind la mine-a casă,
Lacrămi rîuri am vărsat.
Şi cu ei m'am ospătat;
Dar gândind la mine-a casă,
Lacrămi rîuri am vărsat.
Cine ţara 'şi iubeste,
Nu dă lumea pentru ea;
Oh! atunci inima-mi creşte.
Când gândesc a o vedea!
Nu dă lumea pentru ea;
Oh! atunci inima-mi creşte.
Când gândesc a o vedea!
Fericiţi câţi sunt aproape
De căminul părintesc!
D'oiu muri, voiu să mă'ngroape
În pămîntul românesc.
Fie piatra cât de grea,
Tot mai bine în ţara mea!»
De căminul părintesc!
D'oiu muri, voiu să mă'ngroape
În pămîntul românesc.
Fie piatra cât de grea,
Tot mai bine în ţara mea!»
Creţeanu şi-a adunat versurile în volumele Melodii intime (1854) şi Patrie şi libertate (1879). O primă faţetă, erotica, este ilustrată de stihuri delicate, vibrând discret, elegant, dar până în cele din urmă convenţional. Caracteristică pentru Creţeanu rămâne însă coarda patriotică. Cu toate că pe strunele inspiraţiei civice cântaseră mai toţi paşoptiştii, primindu-le înrâurirea, el este mai mult decât un epigon. Energia, patetismul, tensiunea mobilizatoare, lipsa de retorism a exhortaţiilor îşi au izvorul în credinţa în rostul mesianic al poetului şi poeziei.
Participant la evenimentele timpului, Creţeanu închină revoluţiei, revoluţionarilor, Unirii, strofe imnice, ode, adevărate manifeste politice învăpăiate de viziunea libertăţii, a gloriei ţării. Acelaşi nobil civism, aceeaşi mistică a renaşterii tutelează imaginea trecutului, resuscitat spre a fi propus model şi îndemn prezentului. Fluide, bine ritmate, aceste poezii au avut răsunetul lor în vreme, în pofida unor minusuri ce ţin de inventivitatea imagistică restrânsă ori de lipsa de concentrare.
«Iepurele cu coarne
Ursul ce domena-n pădure,
Umblând noaptea după mure,
De un corn fu înțepat;
A doua zi decretează
Că din țară exilează
Orice-animal cornurat.
Umblând noaptea după mure,
De un corn fu înțepat;
A doua zi decretează
Că din țară exilează
Orice-animal cornurat.
Țapi și capre, cerbi și ciute,
La ast ordin pleacă iute
Altă patrie-a căta;
Iepure citind decretul,
Își făcu și el pachetul
Gata a se depărta.
La ast ordin pleacă iute
Altă patrie-a căta;
Iepure citind decretul,
Își făcu și el pachetul
Gata a se depărta.
"- Stăi pe loc, vulpea îi zise,
Tu n-ai coarne; aste scrise
Pe noi doi nu ne privesc."
"- Când pe-o simplă neghiobie
Toți cornații se proscrie,
Zău ! mă tem, mă îngrijesc
Tu n-ai coarne; aste scrise
Pe noi doi nu ne privesc."
"- Când pe-o simplă neghiobie
Toți cornații se proscrie,
Zău ! mă tem, mă îngrijesc
Ca despotica putere
Să nu fie de părere
Că a mele lungi urechi
Sunt chiar coarne răsturnate;
Sofismele-s uzitate
De tiranii noi și vechi."»
Să nu fie de părere
Că a mele lungi urechi
Sunt chiar coarne răsturnate;
Sofismele-s uzitate
De tiranii noi și vechi."»
Cu un temperament mai echilibrat decât al altor confraţi post-paşoptişti, Creţeanu explorează mai rar stările de nelinişte, îndoială, deziluzie. Elegii, meditaţii, fabule, satire stau mai curând sub un semn al seninătăţii, după cum alte versuri din acest peisaj mozaicat sunt impregnate de sentimentalism, de umanitarism.
Opera
Melodii intime, Bucureşti, 1854;
Patrie şi libertate, Bucureşti, 1879;
Pagini alese, prefaţă de N. Iorga, Vălenii de Munte, 1908;
Patrie şi libertate, ediţie îngrijită de Rodica Rotaru, Bucureşti, 1988.
Melodii intime, Bucureşti, 1854;
Patrie şi libertate, Bucureşti, 1879;
Pagini alese, prefaţă de N. Iorga, Vălenii de Munte, 1908;
Patrie şi libertate, ediţie îngrijită de Rodica Rotaru, Bucureşti, 1988.
La 6 august 1887 moare la Constanţa
Cezar Ivănescu
Biografie
Nastere: 6 august 1941 in Barlad
Deces: 24 aprilie 2008, București
S-a nascut la 6 august 1941 in Barlad. Face studiile liceale in orasul natal, incheiate in 1960, apoi urmeaza Facultatea de Filologie a Universitatii „Al. I. Cuza din Iasi, pe care o absolva in 1966.
Studiaza si filosofia, fara a finaliza insa studiul, practica sportul, compune balade pe care le si interpreteaza.
A debutat cu versuri in revista „Luceafarul in 1959, iar editorial in anul 1968. Din anul 1969 lucreaza la revista „Arges. Pe scena teatrului „Al. Davila din Pitesti va debuta, in 1969, cu o piesa de teatru. in 1992 este laureat cu Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor pentru volumul Alte fragmente din Muzeon. Este de asemenea eseist, antologator, traducator.
Poezia lui Cezar Ivanescu ne ofera o certitudine: aceea a vocii singulare, a modalitatii originale de transcriptie lirica. Universul poetic reia temele eterne ale liricii, dintre care se distinge, printre altele, jocul vietii si al mortii, al vietii pre moarte calcand. Este un exorcism permanent care vizeaza nostalgia originilor, a primaritatii, a existentei dincolo de pacatul originar, deci a deplinei puritati. Efortul continuu de primenire este alimentat in poezia sa de drama etern existentiala ce ramane ca fundal permanent si amenintator pentru exercitiul liric.
Modul de transcriptie lirica a eului poetic este profund original. Desigur, apropieri se pot face deopotriva de rigoarea clasica, de fervoarea romantica, de efluviile muzicale simboliste, de viziunea cosmicizanta expresionista, de dicteul automat, de poezia populara romaneasca sau de sonul madrigalesc al Evului Mediu francez. Poetul isi rezerva o deplina libertate a expresiei poetice, preocupat mai mult nu de asemenea posibile incadrari - care toate pot fi veridice - intr-o modalitate de expresie, cat de forta incantatorie a textului, apropiindu-l de cealalta dominanta a copilariei omenirii: cantul. La baza acestei forte incantatorii a textului, criticul Costin Tuchila aseza functia contrapunctica a repetitiei: „versurile sunt adevarate melodii suprapuse, semnificatia se desprinde din simultaneitatea celor doua idei melodice, din perfectul lor echilibru tonal. La Cezar Ivanescu textul nu mai are prima importanta ca semnificant; aceasta importanta i-o descoperim mai tarziu. Criticul Marin Mincu il socotea pe poet „primul textualist programatic al poeziei actuale, caci „apune in abis scriitura, prin intetirea vartejului textualizant, pentru a recupera fiinta in puritatea inalterata de rostire, iata ce-si propune poetul. Poezia lui Cezar Ivanescu este deci „o pura terapeutica a extinctiei (idem). Este, in partea ei cea mai rezistenta, bocetul-bocet devenit cantec total, ce si-a pierdut functiile semantice initiale.
Ca un motto la ciclul Baad (publicat in placheta ca supliment al revistei Arges, seria Tomozei), Cezar Ivanescu aseaza urmatoarele randuri: Te poti gandi, hypocrite lecteur, mon semblable, mon frere, la destructie, intuneric si neant, rostind cu buzele tale, ca si mine, acelasi cuvant: moarte! Dar eu ma gandesc la acea forta, care-mi cantareste exact putinta si libertatea in fata noptilor celor mai obscure. Vorbind despre moarte ma simt mai puternic si mai viu, sugerand intr-un mod direct substanta discursului sau poetic: angajarea hamletiana in existenta. Nu se produce nimic in text (imaginar) ce nu poate fi verificat in viata (real), astfel ca viata textului se confunda cu textul vietii intr-o inscenare continua: trebuie doar sa ai indrazneala de a forta cele doua forme de expresie sa coincida din cand in cand pentru a proba identitatea fiintei si limbajului, identitate ce se ilustreaza perfect in Hamlet, actantul absolut al textualizarii: nicaieri, vreau sa spun ca in nici un alt text, operatia de expiatiune textuala nu capata aceasta intensitate programatica, aceasta instigare alternativ-simultana prin care viata si textul sunt provocate concurent sa ilustreze in act aceeasi experienta limita.
Dupa aparitia volumului Rod (cred ca prin 1969), Stefan Aug. Doinas se arata alertat de senzualitatea excesiva a poetului, considerand-o gratuita ad usum Delphini. intr-adevar, din Rod exhala un flux hyperionian de senzualitate, invadand realul si prinzand in haloul sau o galaxie onirica de sugestii mitice: Dar tu ai fost mai buna ca oricand / Si buzele carnoase mi le-ai supt/ Du-te, acum, caci vreau sa ma trezesc / Si bine e sa dormi pe pamant sigur!/ Cum fara groaza-mi deslipesc, cand ma trezesc, / Viermele inelar de pe-a mea buza, / Frumosul vierme inelar de pe-a mea buza! Textul acesta se preteaza unei analize freudiste, intrucat tradeaza un complex oedipian de suprafata intrevazut in manifestarea libidoului; serafismul dorintei erotice este intersectat de violenta frusta a limbajului eliberat brusc de orice constrangeri, dar, in acelasi timp, poetul se situeaza ca si Hamlet in ambiguitatea acestei conditii spre a putea beneficia de energiile expresive declansate in actul identificarii simbolice. Toata poezia lui Cezar lvanescu se va structura coerent in functie de posibilitatile discursive oferite de interogarea unui singur topos, acesta nefiind insa limitativ; mai precis, pus in starea de interogatie ca si Hamlet care se identifica astfel unui subiect poetic, autorul Rodului va hamletiza perpetuu tara a deveni redundant: metafora rodirii contine in germene obsesia mortii gestand ascunsa in orice lucru si gest.
Volume de versuri:
Rod, Bucuresti, E.P.L., 1968;
Rod, Pitesti, Biblioteca Arges, 1970;
Rodi II, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1975;
RodI V, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1977;
La Baaad, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1979;
Muzeon, Bucuresti, Editura Eminescu, 1979;
Fragmente din Muzeon, editie selectiva in colectia „Hyperion, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1982;
Doina, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1983;
Rod, editie selectiva in colectia „Cele mai frumoase poezii, Bucuresti, Editura Albatros, 1985;
Doina - Poeme. Fragmente, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1987;
Alte fragmente din Muzeon, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1992.
Turnul a aparut in volumul Rod, Bucuresti, E.P.L., 1968.
Amintirea paradisului a aparut in volumul Rod III, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1975.
Domus vitae a aparut in volumul Muzeon, Bucuresti, Editura Eminescu, 1979.
Doina (Din frunza) a fost reprodusa dupa volumul selectiv Fragmente din Muzeon, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1982.
REFERINTE:
„Intuitia cea mai adinca in privinta poeziei lui Cezar Ivanescu apartine unui poet. Pentru Stefan Aug. Doinas, Cezar Ivanescu este «primul poet tinar care distinge deopotriva, in marea simfonie a vietii, sunetele delicate si sunetele cumplite, dure, si le inregistreaza pregnant, intr-o expresie directa, de puternic fier existential, in cuvinte teribil de concrete, palpabile, ca niste globuri oculare dezghiocate, pe care te temi sa le atingi.» Poetul este, figurat vorbind, un primitiv, care primeste din afara doar senzatii, pe cit de tulburi, pe atit de coplesitoare, intr-o deplina inocenta de spirit si sentimentala.
MIRCEA IORGULESCU
„Baladele sint o imitatie a cintecelor trubaduresti, in care poetul introduce numeroase elemente de folclor autohton, savant prelucrate si intr-o limba de o simplicitate voita, apta de mari subtilitati () Ca si cintecele trubaduresti, ele au in centru doua motive, iubirea si moartea, in jurul carora poetul brodeaza la nesfirsit.
NICOLAE MANOLESCU
„De o sublimata muzicalitate, poezia lui Cezar Ivanescu tinde spre o comunicare directa, unde perceperea se supune unor impulsuri afective. Fiind inainte de toate muzica, un asemenea lirism exclude dintotdeauna sansa descriptiei, ci doar genereaza o imagine posibila. () Pentru Cezar Ivanescu rezistenta umanului se afla si in libertatea de a rosti ultimele lucruri. Nici un prag nu se afla intre individ si libertatea sa ca fiinta contemplativa, decit «frica de a se gindi pe sine» pina la capat. De aici pierderea oricarei «pudori» a discursului. Din Rod emana o senzualitate brutala. Erotismul poeziilor se impregneaza cu o voluptate difuza, poetul pendulind pe muchea dintre candoarea infantila spontana si matura rafinare a simturilor.
MARIN MINCU
Deces: 24 aprilie 2008, București
S-a nascut la 6 august 1941 in Barlad. Face studiile liceale in orasul natal, incheiate in 1960, apoi urmeaza Facultatea de Filologie a Universitatii „Al. I. Cuza din Iasi, pe care o absolva in 1966.
Studiaza si filosofia, fara a finaliza insa studiul, practica sportul, compune balade pe care le si interpreteaza.
A debutat cu versuri in revista „Luceafarul in 1959, iar editorial in anul 1968. Din anul 1969 lucreaza la revista „Arges. Pe scena teatrului „Al. Davila din Pitesti va debuta, in 1969, cu o piesa de teatru. in 1992 este laureat cu Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor pentru volumul Alte fragmente din Muzeon. Este de asemenea eseist, antologator, traducator.
Poezia lui Cezar Ivanescu ne ofera o certitudine: aceea a vocii singulare, a modalitatii originale de transcriptie lirica. Universul poetic reia temele eterne ale liricii, dintre care se distinge, printre altele, jocul vietii si al mortii, al vietii pre moarte calcand. Este un exorcism permanent care vizeaza nostalgia originilor, a primaritatii, a existentei dincolo de pacatul originar, deci a deplinei puritati. Efortul continuu de primenire este alimentat in poezia sa de drama etern existentiala ce ramane ca fundal permanent si amenintator pentru exercitiul liric.
Modul de transcriptie lirica a eului poetic este profund original. Desigur, apropieri se pot face deopotriva de rigoarea clasica, de fervoarea romantica, de efluviile muzicale simboliste, de viziunea cosmicizanta expresionista, de dicteul automat, de poezia populara romaneasca sau de sonul madrigalesc al Evului Mediu francez. Poetul isi rezerva o deplina libertate a expresiei poetice, preocupat mai mult nu de asemenea posibile incadrari - care toate pot fi veridice - intr-o modalitate de expresie, cat de forta incantatorie a textului, apropiindu-l de cealalta dominanta a copilariei omenirii: cantul. La baza acestei forte incantatorii a textului, criticul Costin Tuchila aseza functia contrapunctica a repetitiei: „versurile sunt adevarate melodii suprapuse, semnificatia se desprinde din simultaneitatea celor doua idei melodice, din perfectul lor echilibru tonal. La Cezar Ivanescu textul nu mai are prima importanta ca semnificant; aceasta importanta i-o descoperim mai tarziu. Criticul Marin Mincu il socotea pe poet „primul textualist programatic al poeziei actuale, caci „apune in abis scriitura, prin intetirea vartejului textualizant, pentru a recupera fiinta in puritatea inalterata de rostire, iata ce-si propune poetul. Poezia lui Cezar Ivanescu este deci „o pura terapeutica a extinctiei (idem). Este, in partea ei cea mai rezistenta, bocetul-bocet devenit cantec total, ce si-a pierdut functiile semantice initiale.
Ca un motto la ciclul Baad (publicat in placheta ca supliment al revistei Arges, seria Tomozei), Cezar Ivanescu aseaza urmatoarele randuri: Te poti gandi, hypocrite lecteur, mon semblable, mon frere, la destructie, intuneric si neant, rostind cu buzele tale, ca si mine, acelasi cuvant: moarte! Dar eu ma gandesc la acea forta, care-mi cantareste exact putinta si libertatea in fata noptilor celor mai obscure. Vorbind despre moarte ma simt mai puternic si mai viu, sugerand intr-un mod direct substanta discursului sau poetic: angajarea hamletiana in existenta. Nu se produce nimic in text (imaginar) ce nu poate fi verificat in viata (real), astfel ca viata textului se confunda cu textul vietii intr-o inscenare continua: trebuie doar sa ai indrazneala de a forta cele doua forme de expresie sa coincida din cand in cand pentru a proba identitatea fiintei si limbajului, identitate ce se ilustreaza perfect in Hamlet, actantul absolut al textualizarii: nicaieri, vreau sa spun ca in nici un alt text, operatia de expiatiune textuala nu capata aceasta intensitate programatica, aceasta instigare alternativ-simultana prin care viata si textul sunt provocate concurent sa ilustreze in act aceeasi experienta limita.
Dupa aparitia volumului Rod (cred ca prin 1969), Stefan Aug. Doinas se arata alertat de senzualitatea excesiva a poetului, considerand-o gratuita ad usum Delphini. intr-adevar, din Rod exhala un flux hyperionian de senzualitate, invadand realul si prinzand in haloul sau o galaxie onirica de sugestii mitice: Dar tu ai fost mai buna ca oricand / Si buzele carnoase mi le-ai supt/ Du-te, acum, caci vreau sa ma trezesc / Si bine e sa dormi pe pamant sigur!/ Cum fara groaza-mi deslipesc, cand ma trezesc, / Viermele inelar de pe-a mea buza, / Frumosul vierme inelar de pe-a mea buza! Textul acesta se preteaza unei analize freudiste, intrucat tradeaza un complex oedipian de suprafata intrevazut in manifestarea libidoului; serafismul dorintei erotice este intersectat de violenta frusta a limbajului eliberat brusc de orice constrangeri, dar, in acelasi timp, poetul se situeaza ca si Hamlet in ambiguitatea acestei conditii spre a putea beneficia de energiile expresive declansate in actul identificarii simbolice. Toata poezia lui Cezar lvanescu se va structura coerent in functie de posibilitatile discursive oferite de interogarea unui singur topos, acesta nefiind insa limitativ; mai precis, pus in starea de interogatie ca si Hamlet care se identifica astfel unui subiect poetic, autorul Rodului va hamletiza perpetuu tara a deveni redundant: metafora rodirii contine in germene obsesia mortii gestand ascunsa in orice lucru si gest.
Volume de versuri:
Rod, Bucuresti, E.P.L., 1968;
Rod, Pitesti, Biblioteca Arges, 1970;
Rodi II, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1975;
RodI V, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1977;
La Baaad, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1979;
Muzeon, Bucuresti, Editura Eminescu, 1979;
Fragmente din Muzeon, editie selectiva in colectia „Hyperion, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1982;
Doina, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1983;
Rod, editie selectiva in colectia „Cele mai frumoase poezii, Bucuresti, Editura Albatros, 1985;
Doina - Poeme. Fragmente, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1987;
Alte fragmente din Muzeon, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1992.
Turnul a aparut in volumul Rod, Bucuresti, E.P.L., 1968.
Amintirea paradisului a aparut in volumul Rod III, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1975.
Domus vitae a aparut in volumul Muzeon, Bucuresti, Editura Eminescu, 1979.
Doina (Din frunza) a fost reprodusa dupa volumul selectiv Fragmente din Muzeon, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1982.
REFERINTE:
„Intuitia cea mai adinca in privinta poeziei lui Cezar Ivanescu apartine unui poet. Pentru Stefan Aug. Doinas, Cezar Ivanescu este «primul poet tinar care distinge deopotriva, in marea simfonie a vietii, sunetele delicate si sunetele cumplite, dure, si le inregistreaza pregnant, intr-o expresie directa, de puternic fier existential, in cuvinte teribil de concrete, palpabile, ca niste globuri oculare dezghiocate, pe care te temi sa le atingi.» Poetul este, figurat vorbind, un primitiv, care primeste din afara doar senzatii, pe cit de tulburi, pe atit de coplesitoare, intr-o deplina inocenta de spirit si sentimentala.
MIRCEA IORGULESCU
„Baladele sint o imitatie a cintecelor trubaduresti, in care poetul introduce numeroase elemente de folclor autohton, savant prelucrate si intr-o limba de o simplicitate voita, apta de mari subtilitati () Ca si cintecele trubaduresti, ele au in centru doua motive, iubirea si moartea, in jurul carora poetul brodeaza la nesfirsit.
NICOLAE MANOLESCU
„De o sublimata muzicalitate, poezia lui Cezar Ivanescu tinde spre o comunicare directa, unde perceperea se supune unor impulsuri afective. Fiind inainte de toate muzica, un asemenea lirism exclude dintotdeauna sansa descriptiei, ci doar genereaza o imagine posibila. () Pentru Cezar Ivanescu rezistenta umanului se afla si in libertatea de a rosti ultimele lucruri. Nici un prag nu se afla intre individ si libertatea sa ca fiinta contemplativa, decit «frica de a se gindi pe sine» pina la capat. De aici pierderea oricarei «pudori» a discursului. Din Rod emana o senzualitate brutala. Erotismul poeziilor se impregneaza cu o voluptate difuza, poetul pendulind pe muchea dintre candoarea infantila spontana si matura rafinare a simturilor.
MARIN MINCU
Amintirea paradisului
Când eram mai tânăr şi la trup curat,
Într-o noapte floarea mea eu te-am visat:
Înfloreai fără păcat într-un pom adevărat
Când eram mai tânăr şi la trup curat.
Într-o noapte floarea mea eu te-am visat:
Înfloreai fără păcat într-un pom adevărat
Când eram mai tânăr şi la trup curat.
Nu ştiam că eşti femeie-eu bărbat
Lângă tine cu sfială m-am culcat.
Şi dormind eu am visat, tu visând ai lăcrimat
Când eram mai tânăr şi la trup curat.
Lângă tine cu sfială m-am culcat.
Şi dormind eu am visat, tu visând ai lăcrimat
Când eram mai tânăr şi la trup curat.
E pierdută noaptea-aceea de acum.
Carnea noastră doar mai ştie-al ei parfum.
Poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au
Şi cad toate (mâine) putrede pe drum.
Carnea noastră doar mai ştie-al ei parfum.
Poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au
Şi cad toate (mâine) putrede pe drum.
Fă-l să fie, Doamne sfinte, numai om
Pe acel care ne-a ispitit subt pom,
Şi când pomul flori va da, fă-i să-i cadă carnea grea
Cum va căde după cântec mâna mea!
Pe acel care ne-a ispitit subt pom,
Şi când pomul flori va da, fă-i să-i cadă carnea grea
Cum va căde după cântec mâna mea!
Acolo unde nu te-ajută nimeni
!o nouă ştiinţă o nouă gnoză înalţă sufletul
dar eu mă îndrept tot mai des
spre locuri cu totul umile
unde am fost îngenunchiat: unde nimeni
nu era lîngă mine: unde trebuia să pompeze inima
să pompeze străin era totul
ca la benzinărie... nu mi-a lipsit curajul
de-a mă duce acolo unde nu te-ajută nimeni
şi tot ce m-a lovit eu am primit în faţă
dar e celula morţii sunt acei pumni în inimă
razele reci de sticlă ale lunii
cînd cel pribeag în Ţara
Verii suspinînd se-ntoarce doar
să-ţi spună că nu e Moarte
şi aceasta nu e un lucru fericit!
dar eu mă îndrept tot mai des
spre locuri cu totul umile
unde am fost îngenunchiat: unde nimeni
nu era lîngă mine: unde trebuia să pompeze inima
să pompeze străin era totul
ca la benzinărie... nu mi-a lipsit curajul
de-a mă duce acolo unde nu te-ajută nimeni
şi tot ce m-a lovit eu am primit în faţă
dar e celula morţii sunt acei pumni în inimă
razele reci de sticlă ale lunii
cînd cel pribeag în Ţara
Verii suspinînd se-ntoarce doar
să-ţi spună că nu e Moarte
şi aceasta nu e un lucru fericit!
TURN
!când m-am nascut, mama,
pe-o masa, întinsa,
cumplit suferea,
mama mea cea buna
pe-o masa;
dar pe cealalta
mama mea Moartea
goala, lungita, surâdea
atât de frumoasa
mama mea Moartea
surâdea
caci copilul ei ma nasteam
fara ca ea sa sufere!
pe-o masa, întinsa,
cumplit suferea,
mama mea cea buna
pe-o masa;
dar pe cealalta
mama mea Moartea
goala, lungita, surâdea
atât de frumoasa
mama mea Moartea
surâdea
caci copilul ei ma nasteam
fara ca ea sa sufere!
PRIETENA DE-O VIAȚĂ
Într-o zi...... mai răcoroasă
Când nu voi pleca de-acasă,
O să iau....... scara cu mine
Voi urca în pod, știu bine
Unde e valiza veche
Plină de-amintiri, regrete,
De păpuși și jucării,
De când eram doar copii.
Ce frumos jucam scenete,
Doar cu prinți și Juliete
Eu, cu prietena de-o viață,
Ochii verzi, albă la față.
Ne certam, ca-n orice joacă
Ea, se prefăcea că pleacă
Dar stăteam pe gard proptite,
Încercând, mai pe șoptite
O firavă......... împăcare
Tocmai când venea mamare,
Să ne ducă la culcare!
P.S.
Anii au trecut...... deodată,
Grei, pentru această fată
Dulce, sinceră păpușă
La noroc, fără de ușă.
De ani buni eu joc sceneta,
Fără prietena mea, Greta!
Când nu voi pleca de-acasă,
O să iau....... scara cu mine
Voi urca în pod, știu bine
Unde e valiza veche
Plină de-amintiri, regrete,
De păpuși și jucării,
De când eram doar copii.
Ce frumos jucam scenete,
Doar cu prinți și Juliete
Eu, cu prietena de-o viață,
Ochii verzi, albă la față.
Ne certam, ca-n orice joacă
Ea, se prefăcea că pleacă
Dar stăteam pe gard proptite,
Încercând, mai pe șoptite
O firavă......... împăcare
Tocmai când venea mamare,
Să ne ducă la culcare!
P.S.
Anii au trecut...... deodată,
Grei, pentru această fată
Dulce, sinceră păpușă
La noroc, fără de ușă.
De ani buni eu joc sceneta,
Fără prietena mea, Greta!
Vă doresc o seară bună,
Cu noroc, cât într-o lună!
Autor Sanda Elena Dicu
TEATRU/FILM 6 August
Cu Monica Davidescu
Biografie Monica Davidescu
Monica Davidescu a absolvit Facultatea de Arta Teatrala si Cinematografica, sectia Actorie la clasa profesorului Grigore Gonta. Inainte de a fi actrita a fost invatatoare, dansatoare si model.
In toamna anului 1992, la varsta de 19 ani a venit in capitala, unde timp de trei ani a fost secretara, manechin intr-un magazin de haine, facea parte si din trupa de dans. Din 1998 joaca pe scena Teatrului National din Bucuresti.
In stagiunea 2009-2010 a jucat in “Visul unei nopti de vara”, “Take, Ianke si Cadir”, “Sanziana si Pepelea”, “Molto, gran’ impressione” si “Comedia norilor”. Monica a jucat in filme ca “Natures mortes” in 2000, “Vlad” trei ani mai tarziu, in 2007 “Ticalosii”.
Este casatorita cu Aurelian Temisan.
· Omega Rose (2015)
· Boeing Boeing (2013)
· Fratii / (2012) - Aneta
· O zi obișnuită de sâmbătă (2009)
· Vine poliția! (2008) - Roxana Dima
· Cu un pas înainte (2007) - Edith Dinescu
· Greșeala din trecut (2007)
· Fix alert (2005)
· Vlad (2003) - Linsey
· Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt / (2001) - Ea
· Omul zilei (1997)
În regia Sică Alexandrescu
Biografie Sică Alexandrescu
Sică Alexandrescu s-a născut la 15 august 1896, la București. Pasiunea pentru teatru exista deja în familia sa. Tatăl său, Vasile Alexandrescu, era actor la Teatrul Național din București. Astfel că, după absolvirea liceului Sf. Sava, Sică Alexandrescu a început imediat să lucreze în teatru. A fost mai întâi regizor de culise la Național, unde a lucrat la spectacolul „Patima roșie" - punerea în scenă a piesei scrise de Mihai Sorbul - în care a debutat Elvira Popescu. A lucrat apoi ca director de scenă al Teatrului Național din Cluj, al Teatrului de Comedie din București, iar din 1947, a fost regizor la Naționalul bucureștean. Spre finalul carierei, a preluat și conducerea Teatrului din Brașov, care-i poartă numele din 1994.
Filmul „O scrisoare pierdută", pe care Alexandrescu l-a regizat împreună cu Victor Iliu, a fost una dintre primele și cele mai reușite ecranizări ale operei lui Caragiale, fiind preluarea unei reprezentații de succes de la Teatrul Național. A fost de asemenea și principala creație care a pecetluit până astăzi notorietatea regizorului Sică Alexandrescu, care a murit la 6 august 1973 la Cannes, în Franța.
· Cuza Voda / (1966)
· Bădăranii (1960)
· O scrisoare pierduta (1953)
Filmografie - adaptare cinematografica
· Bădăranii (1960) - adaptare cinematografica
Cu Petre Gheorghiu
Biografie Petre Gheorghiu
Personalitate prestigioasa a Teatrului romanesc, nascut la 20 iunie 1929, prezenta artistica proeminenta pe scena Teatrului Bulandra din 1956, dupa ce a debutat la Teatrul National „Vasile Alecsandri“ din Iasi, unde a absolvit Institutul de Teatru in 1950, Petre Gheorghiu a creat peste 50 de roluri de o mare diversitate, din dramaturgia nationala si universala, imbinind autenticitatea cu cizelarea artistica si un rar simt al adevarului scenic cu un rafinament fara cusur. Personajele create de el au ramas in memoria publicului prin robustetea lor fizica si spirituala, prin complexitatea lor, prin amestecul de bonomie si umor, de gravitate si derizoriu, in spectacole ca Omul care aduce ploaia, Macbeth, A douasprezecea noapte, Clipe de viata, Forma, Livada cu visini, Play Stindberg, O scrisoare pierduta, cel din urma rol, indragit de actor, fiind Martin Weller din Gin Rummy, reluat in propria sa regie. Darurile sale de artist s-au completat cu cele de pedagog, numerosi actori valorosi ai teatrului nostru fiindu-i datori pentru formarea lor profesionala.
A decedat la 06.08.2000.
· Ce zi frumoasa! / (1992)
· Romeo si Julieta la sfarsit de noiembrie / (1990) - Karel Pluhar
· Moromeții (1988) - Primar
· Horea (1984)
· Așteptând un tren (1982)
· Lumini și umbre: Partea II (1982)
· Sfântul Mitică Blajinul (1982) - Mitică Blajinu
· Totul pentru fotbal (1982) - contabilul Smeu
· Am o idee (1981)
· De ce trag clopotele, Mitică? (1981) - Mache Razachescu "Crăcănel"
· Lumina palidă a durerii (1981) - voce Muran
· Ștefan Luchian (1981) Trailer
· Bietul Ioanide (1980) - colectionarul de arta Saferian Manigomian
· Blestemul pământului Blestemul iubirii / Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii (1980) - Vasile Baciu Trailer
· Trepte spre cer (1978) - contabilul Buzatu
· Dincolo de pod (1976) - Mesterul tabacar Bocioaca
· Douasprezece ore inainte de amurg / (1976)
· Marele singuratic (1976) - Presedintele
· Roșcovanul (1976)
· Speranta nu moare in zori / (1976)
· Trei zile și trei nopți (1976) - secretarul de partid Dancus
· Despre o anumită fericire (1973)
· Astă seară dansăm în familie (1972) Trailer
· Nunta de piatră 2 - La o piatră (1972) - tatal
· Haiducii lui Șaptecai (1971)
· Mihai Viteazul (1970) Trailer
· Canarul și viscolul (1969)
· Michelangelo / (1968) - Michelangelo Buonarroti
· Neamul Șoimăreștilor (1965)
Biografie Malvina Urșianu
Regizoarea si scenarista Malvina Urșianu s-a născut la 19 iunie 1927, in comuna Gușoieni, județul Vâlcea, intr-o familie de boieri.
A studiat Istoria Artelor la Institutul de muzeografie, paleografie si biblioteconomie de la Arhivele Statului si a urmat cursul experimental de cinematografie ținut de regizorul, scenaristul si actorul Jean Georgescu. A studiat singura filmele regizorilor străini si isi începea cariera ca asistenta de regie pentru documentarele lui Jean Georgescu numite Petrolul si Pădurile. A fost asistenta acestuia si la regizarea filmelor In sat la noi, Directorul nostru, apoi asistenta lui Dinu Negreanu la realizarea filmului Nepoții gornistului, a Marietei Sava si a lui Victor Iliu la regizarea filmului Mitrea Cocor.
Prima regie personală a fost cea a filmului Bijuterii de familie (1957), inspirat din nuvela lui Petru Dumitriu, dar in timpul filmărilor a fost intreruptă, a continuat cu Vânt de martie, tot după o din nuvela a lui Petru Dumitriu, filmul având aceeași soartă. In 1958 i s-a înscenat un proces de demascare si a fost acuzata de sabotaj ideologic si anticomunism, a fost arestată si închisă, iar timp de 8 ani a fost interzisă in cinematografie.
In perioada 1968-1987 a realizat 8 filme: Gioconda fără surâs (1968), Serata (1971), Trecătoarele iubiri (1974), Întoarcerea lui Voda Lapușneanu (1979), Liniștea din adâncuri (1982), Pe malul stâng al Dunării albastre (1983), O lumină la etajul zece (1984), Figuranții (1987), la care a scris scenariile si pe care le-a regizat, a urmat o alta pauza de 8 ani, caci se înăsprise cenzura comunista. Pentru ca nu putea regiza filme dupa scenariile scrise de altcineva, si-a intrerupt activitatea.
A revenit in 1995 cu filmul de televiziune Aici nu mai locuiește nimeni, al cărui scenariu fusese refuzat de cinematografie, in anul 2002 a apărut filmul Ce lume veselă. In anul 2003 i s-a decernat premiul special al juriului la Premiile Uniunii Cineaștilor din România pentru acest film, marcând retragerea Malvinei Urșianu din activitate.
A fost căsătorită cu scriitorul si publicistul Paul Anghel, decedat in 1995.
A studiat Istoria Artelor la Institutul de muzeografie, paleografie si biblioteconomie de la Arhivele Statului si a urmat cursul experimental de cinematografie ținut de regizorul, scenaristul si actorul Jean Georgescu. A studiat singura filmele regizorilor străini si isi începea cariera ca asistenta de regie pentru documentarele lui Jean Georgescu numite Petrolul si Pădurile. A fost asistenta acestuia si la regizarea filmelor In sat la noi, Directorul nostru, apoi asistenta lui Dinu Negreanu la realizarea filmului Nepoții gornistului, a Marietei Sava si a lui Victor Iliu la regizarea filmului Mitrea Cocor.
Prima regie personală a fost cea a filmului Bijuterii de familie (1957), inspirat din nuvela lui Petru Dumitriu, dar in timpul filmărilor a fost intreruptă, a continuat cu Vânt de martie, tot după o din nuvela a lui Petru Dumitriu, filmul având aceeași soartă. In 1958 i s-a înscenat un proces de demascare si a fost acuzata de sabotaj ideologic si anticomunism, a fost arestată si închisă, iar timp de 8 ani a fost interzisă in cinematografie.
In perioada 1968-1987 a realizat 8 filme: Gioconda fără surâs (1968), Serata (1971), Trecătoarele iubiri (1974), Întoarcerea lui Voda Lapușneanu (1979), Liniștea din adâncuri (1982), Pe malul stâng al Dunării albastre (1983), O lumină la etajul zece (1984), Figuranții (1987), la care a scris scenariile si pe care le-a regizat, a urmat o alta pauza de 8 ani, caci se înăsprise cenzura comunista. Pentru ca nu putea regiza filme dupa scenariile scrise de altcineva, si-a intrerupt activitatea.
A revenit in 1995 cu filmul de televiziune Aici nu mai locuiește nimeni, al cărui scenariu fusese refuzat de cinematografie, in anul 2002 a apărut filmul Ce lume veselă. In anul 2003 i s-a decernat premiul special al juriului la Premiile Uniunii Cineaștilor din România pentru acest film, marcând retragerea Malvinei Urșianu din activitate.
A fost căsătorită cu scriitorul si publicistul Paul Anghel, decedat in 1995.
A decedat la 05.08.2015.
· Ce lume veselă... (2002)
· Aici nu mai locuiește nimeni (1995)
· Figurantii (1987)
· Pe malul stâng al Dunării albastre (1983)
· Liniștea din adâncuri (1982)
· Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980)
· Trecătoarele iubiri (1974)
· Serata (1971)
Filmografie - scenarist
· Ce lume veselă... (2002)
· Aici nu mai locuiește nimeni (1995)
· Figurantii (1987)
· Pe malul stâng al Dunării albastre (1983)
· Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980)
· Trecătoarele iubiri (1974)
· Serata (1971)
· Bijuterii de familie (1957)
Filmografie - regizor secund
· Directorul nostru (1955) - regizor secund
Filmografie - asistent regie
· Petrolul (1949) - asistent regie
GÂNDURI PESTE TIMP 6 August
Sică Alexandrescu – Citate:
* Aşa se merge pe scenă, pe vârfuri, teatrul trebuie respectat, în teatru nu trebuie să faci gălăgie.
* Am fost întrebaţi uneori cum colaborăm. Tudor Muşatescu făcea haz de naivitatea unei asemenea indiscreţii şi o dată – oprindu-mă pe mine, care vroiam să răspund şi să recunosc meritele deosebite ale tovarăşului meu de lucru, să dau Cezarului ce era al Cezarului – Tudor mi-a spus: "Lasă că-l lămuresc eu cum colaborăm." Şi adresându-se tânărului reporter a adăugat: "Află, dragul meu, că Sică a scris vocalele şi eu consoanele".
SFATURI UTILE 6 August
Sănătate cu alimente: Neplăcerile verii
Mirosul corporal
- Transpiraţia excesivă din zilele caniculare de vară poate deveni, prin mirosul pe care îl degajă, un calvar public şi personal -
Cercetătorii de la "University of California" din Berkeley au descoperit că mirosul transpiraţiei masculine are o acţiune fiziologică asupra femeilor. Ei au efectuat două experimente, în cadrul cărora 48 de tinere heterosexuale, studente ale universităţii respective, au fost puse de douăzeci de ori să miroasă androstadienon, un produs de degradare a testosteronului, prezent în transpiraţia bărbaţilor. Comparativ cu participantele din grupul de control, care fuseseră testate cu un alt miros, cele dintâi au relatat că se simţiseră mai bine dispuse şi mai excitate sexual. Producătorii de cosmetice introduc frecvent această substanţă în loţiunile de bărbierit, ca şi în parfumurile bărbăteşti. Privite în lumina acestor informaţii, par destul de amuzante tabieturile domnilor care se pregătesc să-şi seducă partenera: ei fac mai întâi un duş, care le şterge de pe piele orice urmă a mirosului lor natural ademenitor, pentru ca apoi să folosească din abundenţă un spray ce conţine tocmai feromonul în cauză, adică exact androstadienonul.
Pe de altă parte, trebuie spus că există şi numeroase femei care percep ca total dezagreabil mirosul corporal al bărbaţilor. Specialiştii de la Rockefeller University din New York şi cei de la Duke University din North Carolina au confruntat 400 de persoane cu o multitudine de nuanţe olfactive, dintre care n-a lipsit nici cea a transpiraţiei bărbăteşti. Evaluând probele ce le fuseseră prezentate, unii dintre subiecţi au descris mirosul de transpiraţie ca dulceag şi asemănător cu vanilia, în timp ce alţii l-au găsit de-a dreptul deranjant. Cum este posibil ca unul şi acelaşi miros să producă senzaţii atât de diferite, să fie plăcut pentru cineva, iar altuia să-i aducă aminte de miasmele unui vestiar neaerisit? Răspunsul e uşor de dat: zestrea genetică explică pe deplin aceste deosebiri. Există o determinare genetică a modului cum noi percepem androstadienonul, şi nu trebuie să pierdem din vedere faptul că oamenii nu sunt identici, nu se încadrează într-un tipar unic. "Media" de care auzim adesea vorbindu-se nu reprezintă altceva decât o abstracţie, o teorie şi atât, deşi medicina alopată îşi tratează toţi pacienţii ca şi cum ei ar corespunde unor norme fixe.
Mirosul corporal ia naştere printr-un proces foarte simplu. Producţia glandelor sudoripare variază în funcţie de o serie de factori: temperatura corpului, starea afectivă, alimentaţia, medicamentele administrate în acel moment. Lichidul secretat de ele este inodor, până când vine în contact cu bacteriile aflate pe piele. Din acest motiv, spălatul va rămâne întotdeauna cea mai bună metodă de combatere a mirosului corporal. Însă, deoarece după aproximativ şase ore de la spălat, bacteriile încep să se înmulţească din nou, cele mai multe persoane au nevoie şi de ajutorul unui deodorant. Este de înţeles faptul că doriţi să evitaţi riscul ca mirosul degajat de corpul dvs. să devină o problemă pentru cei din jur. Totuşi, înainte de a vă procura din comerţ un spray ori un deodorant cu bilă, ar trebui să încercaţi şi mijloacele naturale pe care vi le propunem mai jos.
Alimente cu valoare terapeutică împotriva mirosului corporal
* Oţetul
- Transpiraţia excesivă din zilele caniculare de vară poate deveni, prin mirosul pe care îl degajă, un calvar public şi personal -
Cercetătorii de la "University of California" din Berkeley au descoperit că mirosul transpiraţiei masculine are o acţiune fiziologică asupra femeilor. Ei au efectuat două experimente, în cadrul cărora 48 de tinere heterosexuale, studente ale universităţii respective, au fost puse de douăzeci de ori să miroasă androstadienon, un produs de degradare a testosteronului, prezent în transpiraţia bărbaţilor. Comparativ cu participantele din grupul de control, care fuseseră testate cu un alt miros, cele dintâi au relatat că se simţiseră mai bine dispuse şi mai excitate sexual. Producătorii de cosmetice introduc frecvent această substanţă în loţiunile de bărbierit, ca şi în parfumurile bărbăteşti. Privite în lumina acestor informaţii, par destul de amuzante tabieturile domnilor care se pregătesc să-şi seducă partenera: ei fac mai întâi un duş, care le şterge de pe piele orice urmă a mirosului lor natural ademenitor, pentru ca apoi să folosească din abundenţă un spray ce conţine tocmai feromonul în cauză, adică exact androstadienonul.
Pe de altă parte, trebuie spus că există şi numeroase femei care percep ca total dezagreabil mirosul corporal al bărbaţilor. Specialiştii de la Rockefeller University din New York şi cei de la Duke University din North Carolina au confruntat 400 de persoane cu o multitudine de nuanţe olfactive, dintre care n-a lipsit nici cea a transpiraţiei bărbăteşti. Evaluând probele ce le fuseseră prezentate, unii dintre subiecţi au descris mirosul de transpiraţie ca dulceag şi asemănător cu vanilia, în timp ce alţii l-au găsit de-a dreptul deranjant. Cum este posibil ca unul şi acelaşi miros să producă senzaţii atât de diferite, să fie plăcut pentru cineva, iar altuia să-i aducă aminte de miasmele unui vestiar neaerisit? Răspunsul e uşor de dat: zestrea genetică explică pe deplin aceste deosebiri. Există o determinare genetică a modului cum noi percepem androstadienonul, şi nu trebuie să pierdem din vedere faptul că oamenii nu sunt identici, nu se încadrează într-un tipar unic. "Media" de care auzim adesea vorbindu-se nu reprezintă altceva decât o abstracţie, o teorie şi atât, deşi medicina alopată îşi tratează toţi pacienţii ca şi cum ei ar corespunde unor norme fixe.
Mirosul corporal ia naştere printr-un proces foarte simplu. Producţia glandelor sudoripare variază în funcţie de o serie de factori: temperatura corpului, starea afectivă, alimentaţia, medicamentele administrate în acel moment. Lichidul secretat de ele este inodor, până când vine în contact cu bacteriile aflate pe piele. Din acest motiv, spălatul va rămâne întotdeauna cea mai bună metodă de combatere a mirosului corporal. Însă, deoarece după aproximativ şase ore de la spălat, bacteriile încep să se înmulţească din nou, cele mai multe persoane au nevoie şi de ajutorul unui deodorant. Este de înţeles faptul că doriţi să evitaţi riscul ca mirosul degajat de corpul dvs. să devină o problemă pentru cei din jur. Totuşi, înainte de a vă procura din comerţ un spray ori un deodorant cu bilă, ar trebui să încercaţi şi mijloacele naturale pe care vi le propunem mai jos.
Alimente cu valoare terapeutică împotriva mirosului corporal
* Oţetul
Oţetul se numără printre cele mai vechi leacuri din istoria omenirii. Hipocrate l-a folosit, cu 400 de ani înainte de Hristos, ca antibiotic şi tonic general. Bacteriile care descompun transpiraţia trăiesc într-un mediu alcalin. Fiind acid, oţetul are un efect de neutralizare, aşa încât pielea va deveni un loc neospitalier pentru bacterii. Umeziţi cu puţin oţet o pânză moale şi frecaţi bine cu ea pielea de la subsuori. Pentru a preveni eventualele usturimi, nu aplicaţi procedura după epilat sau atunci când, dintr-o cauză oarecare, zona axilară este iritată.
* Infuzia de muşeţel
Câteodată ajunge să beţi o cană de ceai. Muşeţelul are mai multe talente decât credeţi. Împiedică proliferarea bacteriilor şi, în acelaşi timp, vă linişteşte, ajută subsuorile să reziste la atacul microbian, dar, în acelaşi timp, îndeamnă creierul să se relaxeze, detaşându-se de stresul care se află, în fond, la originea transpiraţiei excesive. În cazul când ceaiul vi se pare o cale ocolită, iar dvs. preferaţi o abordare directă a problemei, puneţi muşeţel într-un săculeţ de pânză şi cufundaţi-l în cadă, când faceţi baie. Sau ştergeţi-vă apăsat pe sub braţe cu pliculeţele de muşeţel deja întrebuinţate la prepararea infuziei. Aceasta este o metodă de împrospătare rapidă, oricând binevenită.
Efectul puternic antibacterian şi utilizarea complet lipsită de riscuri îi asigură muşeţelului prima poziţie în top. Dar există şi alte plante cu acţiune dezodorizantă, ce pot fi întrebuinţate pentru infuzii sau băi, de pildă: cimbrul, dafinul, smirna, lemnul-dulce, oregano, rozmarinul, ghimbirul, nucşoara, menta sau roiniţa.
* Pătrunjelul
V-aţi întrebat vreodată de ce vomită câinele dvs. după ce a mâncat iarbă? Poate fiindcă iarba conţine clorofilă - un compus care absoarbe substanţele toxice şi apoi le elimină din organism, prin vărsături sau prin transpiraţie. Datorită acestui fapt, clorofila poate fi considerată unul dintre cele mai eficiente deodorante cu administrare internă. La mijlocul celui de-al şaselea deceniu al secolului trecut, medicii o prescriau pacienţilor cu anus artificial sau cu răni infectate, în scopul atenuării mirosului neplăcut. Dar, înainte de a lua clorofila ca supliment nutriţional, vă sfătuim să faceţi o încercare cu frunzele şi tulpinile de pătrunjel proaspăt. Mâncaţi-le, pur şi simplu, sau condimentaţi-vă cu ele supele, salatele şi omletele. Dacă gustul uşor piperat al pătrunjelului nu vă este pe plac, aveţi de unde alege, căci toate legumele cu frunze verzi vă oferă clorofilă din belşug. Vom numi aici în primul rând spanacul, apoi varza creaţă, andivele şi lucerna. Alte surse excelente sunt broccoli şi fasolea verde.
* Spanacul
* Infuzia de muşeţel
Câteodată ajunge să beţi o cană de ceai. Muşeţelul are mai multe talente decât credeţi. Împiedică proliferarea bacteriilor şi, în acelaşi timp, vă linişteşte, ajută subsuorile să reziste la atacul microbian, dar, în acelaşi timp, îndeamnă creierul să se relaxeze, detaşându-se de stresul care se află, în fond, la originea transpiraţiei excesive. În cazul când ceaiul vi se pare o cale ocolită, iar dvs. preferaţi o abordare directă a problemei, puneţi muşeţel într-un săculeţ de pânză şi cufundaţi-l în cadă, când faceţi baie. Sau ştergeţi-vă apăsat pe sub braţe cu pliculeţele de muşeţel deja întrebuinţate la prepararea infuziei. Aceasta este o metodă de împrospătare rapidă, oricând binevenită.
Efectul puternic antibacterian şi utilizarea complet lipsită de riscuri îi asigură muşeţelului prima poziţie în top. Dar există şi alte plante cu acţiune dezodorizantă, ce pot fi întrebuinţate pentru infuzii sau băi, de pildă: cimbrul, dafinul, smirna, lemnul-dulce, oregano, rozmarinul, ghimbirul, nucşoara, menta sau roiniţa.
* Pătrunjelul
V-aţi întrebat vreodată de ce vomită câinele dvs. după ce a mâncat iarbă? Poate fiindcă iarba conţine clorofilă - un compus care absoarbe substanţele toxice şi apoi le elimină din organism, prin vărsături sau prin transpiraţie. Datorită acestui fapt, clorofila poate fi considerată unul dintre cele mai eficiente deodorante cu administrare internă. La mijlocul celui de-al şaselea deceniu al secolului trecut, medicii o prescriau pacienţilor cu anus artificial sau cu răni infectate, în scopul atenuării mirosului neplăcut. Dar, înainte de a lua clorofila ca supliment nutriţional, vă sfătuim să faceţi o încercare cu frunzele şi tulpinile de pătrunjel proaspăt. Mâncaţi-le, pur şi simplu, sau condimentaţi-vă cu ele supele, salatele şi omletele. Dacă gustul uşor piperat al pătrunjelului nu vă este pe plac, aveţi de unde alege, căci toate legumele cu frunze verzi vă oferă clorofilă din belşug. Vom numi aici în primul rând spanacul, apoi varza creaţă, andivele şi lucerna. Alte surse excelente sunt broccoli şi fasolea verde.
* Spanacul
Frunzele colorate în verde închis ale spanacului sunt extrem de bogate în zinc. Corpul nostru necesită acest mineral pentru buna funcţionare a sistemului său imunitar. Totodată, deficitul de zinc intensifică mirosul corporal. Alăptarea, dietele, diareea prelungită şi transpiraţiile abundente pot secătui rezervele de zinc. Consumul de spanac va contribui la refacerea lor şi, astfel, puteţi spera să scăpaţi de mirosul pătrunzător al subsuorilor dvs. Dacă doriţi să recuperaţi cât mai repede acest nutrient indispensabil organismului, puteţi adăuga mâncărurilor de spanac încă două legume capabile să vă ofere cantităţi mari de zinc: fasolea uscată şi castraveţii. Aveţi alte preferinţe de gust? Aflaţi că vă mai stau la dispoziţie şi pătrunjelul, varza de Bruxelles, fasolea verde, andivele, sparanghelul şi prunele uscate. Carenţa de zinc nu este o problemă de neglijat, deci ar fi bine s-o discutaţi şi cu medicul dumneavoastră.
Alimente de consumat cu prudenţă
Fiindcă se ştie prea puţin despre modul cum efluviile olfactive ale corpului nostru sunt influenţate de digerarea anumitor alimente, un colectiv de cercetători cehi a avut curiozitatea de a compara mirosul corporal al vegetarienilor cu acela al persoanelor care includ în meniul lor obişnuit şi carnea roşie. Au luat parte la experiment 17 bărbaţi, dintre care unii au renunţat complet la carne, timp de două săptămâni, iar ceilalţi nu. În ultimele patru zile, acestora din urmă li s-a servit carne de vită nu numai la prânz, ci şi la cină. După aceea, 30 de voluntare, suficient de curajoase, au fost invitate să miroasă tricourile purtate de bărbaţi în cele 24 de ore de la finalul dietei. Verdictul a fost categoric: probele recoltate de la vegetarieni aveau un miros mai puţin intens şi supărător decât transpiraţia consumatorilor de carne.
Dacă vă hrăniţi preponderent cu carne, iar mirosul dvs. corporal a început să semene cu acela al unui ţap, ar trebui să vă orientaţi hotărât spre legume şi să înlocuiţi carnea roşie cu cea albă. Sistemul dvs. cardiovascular vă va fi cu siguranţă recunoscător. La fel şi prietenii, ca să nu mai vorbim de familie.
Din cămara cu ierburi de leac
Alimente de consumat cu prudenţă
Fiindcă se ştie prea puţin despre modul cum efluviile olfactive ale corpului nostru sunt influenţate de digerarea anumitor alimente, un colectiv de cercetători cehi a avut curiozitatea de a compara mirosul corporal al vegetarienilor cu acela al persoanelor care includ în meniul lor obişnuit şi carnea roşie. Au luat parte la experiment 17 bărbaţi, dintre care unii au renunţat complet la carne, timp de două săptămâni, iar ceilalţi nu. În ultimele patru zile, acestora din urmă li s-a servit carne de vită nu numai la prânz, ci şi la cină. După aceea, 30 de voluntare, suficient de curajoase, au fost invitate să miroasă tricourile purtate de bărbaţi în cele 24 de ore de la finalul dietei. Verdictul a fost categoric: probele recoltate de la vegetarieni aveau un miros mai puţin intens şi supărător decât transpiraţia consumatorilor de carne.
Dacă vă hrăniţi preponderent cu carne, iar mirosul dvs. corporal a început să semene cu acela al unui ţap, ar trebui să vă orientaţi hotărât spre legume şi să înlocuiţi carnea roşie cu cea albă. Sistemul dvs. cardiovascular vă va fi cu siguranţă recunoscător. La fel şi prietenii, ca să nu mai vorbim de familie.
Din cămara cu ierburi de leac
* Salvia este cunoscută pentru proprietatea ei de a reduce secreţiile corporale - şi în special transpiraţia. O loţiune calmantă pentru zona axilară este foarte simplu de preparat. Puneţi 1 sau 2 picături de ulei eteric de salvie într-o lingură de ulei vegetal şi masaţi-vă subsuorile cu acest amestec.
VARICELE
- Dureroase şi inestetice, vara, varicele se dilată şi mai tare, transformând picioarele suferinzilor în cuibare de şerpi -
Dacă aveţi mai ales pe picioare vene dilatate, cu aspect inestetic, poate vă consolează într-o oarecare măsură gândul că nu sunteţi singurii în această situaţie. Foarte mulţi oameni suferă de varice sau de versiunea lor de dimensiuni reduse, vasele de sânge sparte, ce formează o reţea de culoare roşie sau violacee. Riscul de apariţie a varicelor este de patru ori mai mare la femei decât la bărbaţi. Se presupune că factorii declanşatori ar fi hormonali: pubertatea, sarcina, premenopauza şi administrarea pilulei contraceptive pot provoca această boală. De asemenea, riscul va creşte, dacă profesia vă obligă să petreceţi mult timp stând în picioare sau dacă aveţi obiceiul să vă aşezaţi des în poziţia picior peste picior. Dar principalul factor de risc este moştenirea genetică - vene cu o fragilitate ereditară a pereţilor şi a valvelor.
Când predispoziţia genetică se întâlneşte cu unul dintre factorii declanşatori, varicele apar imediat. Şi iată în ce fel iau naştere. Arterele dvs. seamănă cu un sistem de conducte, prin care sângele încărcat cu oxigen este pompat de la inimă către extremităţi. De acolo, trebuie să vină înapoi, pentru a fi curăţat şi retrimis în circuit. Din păcate, pe traseul de întoarcere el nu mai beneficiază de ajutorul unei pompe. De aceea, venele - vasele prin care sângele sărăcit de oxigen revine la inimă - sunt prevăzute cu un fel de supape ce au rolul de a împiedica fenomenul de reflux. În momentul când valvele venoase nu mai funcţionează corect şi permit scurgeri în sens invers, fluxul sangvin încetează să se desfăşoare normal. Mai întâi apar staze, apoi venele se dilată, iar în final ies în relief, devenind umflate şi vineţii, se încovoaie sau formează sinuozităţi. Sângele şi lichidul care le străbat pereţii, ajungând în exterior, provoacă inflamarea ţesuturilor învecinate.
Acesta este un proces care se petrece în general la picioare, dar poate fi observat şi în alte părţi ale corpului. De pildă, hemoroizii nu sunt altceva decât nişte varice situate în jurul anusului, iar dilataţiile venoase din zona testiculelor poartă denumirea de varicocel. Ambele forme sunt de regulă inofensive. În schimb, varicele esofagiene trebuie tratate cu mare atenţie, deoarece se pot rupe, declanşând o hemoragie incontrolabilă, care pune serios în pericol viaţa pacientului.
Varicele de la picioare nu sunt numai inestetice, ci şi dureroase - mergând de la o durere surdă, pulsatilă, până la o senzaţie acută de arsură. Mai ales vara, la temperaturi ridicate, se simte presiune sau greutate în gambe, gleznele şi labele picioarelor se umflă sau apar mâncărimi pe piele, în vecinătatea varicelor.
Medicina modernă dispune de trei posibilităţi de tratament: utilizarea laserului, scleroterapia (injectarea unui agent sclerozant în vena afectată) sau operaţia.Vestea proastă: în unele cazuri, se întâmplă ca tratamentul să nu ducă la rezultatele dorite. Chiar dacă scleroterapia are succes, aceasta nu este întotdeauna de durată, iar în urma intervenţiei chirurgicale rămân cicatrici (în plus, ea nici nu poate împiedica formarea de noi varice).
Există însă şi o veste bună: câteodată, vă pot fi de ajutor schimbările introduse în alimentaţia dvs. De exemplu, dacă suplimentaţi aportul de fibre, veţi avea un scaun regulat şi astfel veţi micşora presiunea de pe venele picioarelor. Cele mai bune surse de fibre sunt leguminoasele, pe care le găsiţi în orice supermarket: fasolea uscată, mazărea, lintea, ca să numim doar o parte din ele. Preparaţi-vă din diverse leguminoase o "supă pentru întreţinerea venelor" şi condimentaţi-o cu câteva dintre plantele eficiente în combaterea varicelor, ca busuiocul, usturoiul, ghimbirul, dafinul, oregano, rozmarinul, boiaua iute, curcuma, ceapa şi salvia. În acest fel, veţi ingera mai mult de o duzină de compuşi care blochează acţiunea enzimei COX-2 şi calmează durerile.
Alimente cu valoare terapeutică împotriva varicelor
VARICELE
- Dureroase şi inestetice, vara, varicele se dilată şi mai tare, transformând picioarele suferinzilor în cuibare de şerpi -
Dacă aveţi mai ales pe picioare vene dilatate, cu aspect inestetic, poate vă consolează într-o oarecare măsură gândul că nu sunteţi singurii în această situaţie. Foarte mulţi oameni suferă de varice sau de versiunea lor de dimensiuni reduse, vasele de sânge sparte, ce formează o reţea de culoare roşie sau violacee. Riscul de apariţie a varicelor este de patru ori mai mare la femei decât la bărbaţi. Se presupune că factorii declanşatori ar fi hormonali: pubertatea, sarcina, premenopauza şi administrarea pilulei contraceptive pot provoca această boală. De asemenea, riscul va creşte, dacă profesia vă obligă să petreceţi mult timp stând în picioare sau dacă aveţi obiceiul să vă aşezaţi des în poziţia picior peste picior. Dar principalul factor de risc este moştenirea genetică - vene cu o fragilitate ereditară a pereţilor şi a valvelor.
Când predispoziţia genetică se întâlneşte cu unul dintre factorii declanşatori, varicele apar imediat. Şi iată în ce fel iau naştere. Arterele dvs. seamănă cu un sistem de conducte, prin care sângele încărcat cu oxigen este pompat de la inimă către extremităţi. De acolo, trebuie să vină înapoi, pentru a fi curăţat şi retrimis în circuit. Din păcate, pe traseul de întoarcere el nu mai beneficiază de ajutorul unei pompe. De aceea, venele - vasele prin care sângele sărăcit de oxigen revine la inimă - sunt prevăzute cu un fel de supape ce au rolul de a împiedica fenomenul de reflux. În momentul când valvele venoase nu mai funcţionează corect şi permit scurgeri în sens invers, fluxul sangvin încetează să se desfăşoare normal. Mai întâi apar staze, apoi venele se dilată, iar în final ies în relief, devenind umflate şi vineţii, se încovoaie sau formează sinuozităţi. Sângele şi lichidul care le străbat pereţii, ajungând în exterior, provoacă inflamarea ţesuturilor învecinate.
Acesta este un proces care se petrece în general la picioare, dar poate fi observat şi în alte părţi ale corpului. De pildă, hemoroizii nu sunt altceva decât nişte varice situate în jurul anusului, iar dilataţiile venoase din zona testiculelor poartă denumirea de varicocel. Ambele forme sunt de regulă inofensive. În schimb, varicele esofagiene trebuie tratate cu mare atenţie, deoarece se pot rupe, declanşând o hemoragie incontrolabilă, care pune serios în pericol viaţa pacientului.
Varicele de la picioare nu sunt numai inestetice, ci şi dureroase - mergând de la o durere surdă, pulsatilă, până la o senzaţie acută de arsură. Mai ales vara, la temperaturi ridicate, se simte presiune sau greutate în gambe, gleznele şi labele picioarelor se umflă sau apar mâncărimi pe piele, în vecinătatea varicelor.
Medicina modernă dispune de trei posibilităţi de tratament: utilizarea laserului, scleroterapia (injectarea unui agent sclerozant în vena afectată) sau operaţia.Vestea proastă: în unele cazuri, se întâmplă ca tratamentul să nu ducă la rezultatele dorite. Chiar dacă scleroterapia are succes, aceasta nu este întotdeauna de durată, iar în urma intervenţiei chirurgicale rămân cicatrici (în plus, ea nici nu poate împiedica formarea de noi varice).
Există însă şi o veste bună: câteodată, vă pot fi de ajutor schimbările introduse în alimentaţia dvs. De exemplu, dacă suplimentaţi aportul de fibre, veţi avea un scaun regulat şi astfel veţi micşora presiunea de pe venele picioarelor. Cele mai bune surse de fibre sunt leguminoasele, pe care le găsiţi în orice supermarket: fasolea uscată, mazărea, lintea, ca să numim doar o parte din ele. Preparaţi-vă din diverse leguminoase o "supă pentru întreţinerea venelor" şi condimentaţi-o cu câteva dintre plantele eficiente în combaterea varicelor, ca busuiocul, usturoiul, ghimbirul, dafinul, oregano, rozmarinul, boiaua iute, curcuma, ceapa şi salvia. În acest fel, veţi ingera mai mult de o duzină de compuşi care blochează acţiunea enzimei COX-2 şi calmează durerile.
Alimente cu valoare terapeutică împotriva varicelor
Seminţele de hrişcă sunt valoroase îndeosebi prin conţinutul lor de rutin, un bioflavonoid care întăreşte pereţii capilarelor. Medicii germani au constatat că pot obţine o ameliorare a varicelor la femeile gravide, administrându-le hidroxietil-rutosid, o substanţă activă înrudită îndeaproape cu rutinul. Într-un articol publicat în anul 2003 sub titlul "From Medical Herbalism to Phytotherapy in Dermatology: Back to the Future" ("De la studiul plantelor medicinale la fitoterapie în domeniul dermatologiei: Înapoi în viitor"), dr. A.M.Dattner afirmă că bioflavonoidele din hrişcă reprezintă prima linie de apărare contra varicelor. El subliniază că preparatele pe bază de plante sunt "o alternativă terapeutică, o alegere sigură şi, în anumite cazuri, cea mai eficientă formă de tratament".
Specialiştii apreciază că doza zilnică de rutin necesară consolidării capilarelor se ridică la 20-100 miligrame, cantitate conţinută (şi chiar depăşită) în 1/2 cană de hrişcă. Preparaţi-vă eventual clătite din făină de hrişcă sau încercaţi caşaua, foarte îndrăgită de ucraineni: un terci de culoare maronie, compus din hrişcă fiartă, lapte şi miere. Există însă şi persoane care reacţionează alergic la hrişcă. Dacă vă apare o erupţie pe piele asemănătoare cu urticaria, ori dacă nasul dvs. se comportă ca şi cum aţi avea guturai sau, pur şi simplu, dacă gustul hriştii nu vă încântă, vă puteţi orienta spre alte alimente. Următoarea sursă excelentă de rutin este pătrunjelul. Mulţi îl lasă pe marginea farfuriei, neştiind că frunzele şi tulpinile de un verde închis îi pot ajuta să-şi protejeze capilarele, prevenind spargerea lor. Vă îndemnăm insistent să nu dispreţuiţi pătrunjelul. Doar 30 de grame conţin deja 180 de miligrame de rutin.
** Afinele şi strugurii
Boabele dulci-acrişoare ale afinelor sunt o adevărată bombă de nutrienţi. Ele vă oferă în primul rând antociani, substanţe vegetale secundare cu un puternic efect antioxidant, care întăresc capilarele şi reduc inflamaţia varicelor. Totodată, fiind bogate în fibre, ajută la prevenirea constipaţiei, una din principalele cauze ale hemoroizilor.
Un studiu din anii '80 arăta că administrarea zilnică a 150 de miligrame de proantocianidine oligomere îmbunătăţeşte funcţionarea venelor de la picioare, iar acest lucru devine vizibil chiar după prima doză. Este nevoie, bineînţeles, de cercetări mai amănunţite, dar între timp n-ar strica să introduceţi în meniul dvs. câte o porţie de afine - şi nu numai, căci antocianii sunt prezenţi şi în struguri, coacăze negre, mure, cireşe, ca şi în fasolea neagră şi ceai. Iar dacă preferaţi o alternativă mai comodă, aveţi la dispoziţie suplimentele nutriţionale cu extract concentrat de afine.
** Strugurii şi ciocolata
Aceste două alimente conţin multe bioflavonoide care, printre diferitele lor avantaje, îl numără şi pe acela de a vă apăra de pericolul varicelor, prin faptul că reduc permeabilitatea vaselor de sânge, în special a capilarelor.
Însă, în momentul când vă alegeţi desertul din raft, ar trebui să ţineţi seama de un amănunt important: cu cât este supusă unei procesări mai laborioase, cu atât ciocolata pierde o cantitate mai mare de flavonoide. De aceea, luaţi mai bine o ciocolată amăruie decât una cu lapte şi, pe cât posibil, cumpăraţi una dintre cele al căror conţinut de cacao (un procent ridicat, de preferinţă) se află specificat pe ambalaj.
** Foile de dafin şi uleiul de măsline
Vă propunem să testaţi şi un leac tradiţional. Puneţi într-o tigăiţă de sos 3 foi de dafin şi 4 linguriţe de ulei de măsline şi încălziţi-le la foc mic. Apoi lăsaţi amestecul să se răcească, îndepărtaţi foile de dafin şi ungeţi-vă varicele cu acest ulei, folosind o bucată de pânză curată şi moale.
Din cămara cu ierburi de leac
Specialiştii apreciază că doza zilnică de rutin necesară consolidării capilarelor se ridică la 20-100 miligrame, cantitate conţinută (şi chiar depăşită) în 1/2 cană de hrişcă. Preparaţi-vă eventual clătite din făină de hrişcă sau încercaţi caşaua, foarte îndrăgită de ucraineni: un terci de culoare maronie, compus din hrişcă fiartă, lapte şi miere. Există însă şi persoane care reacţionează alergic la hrişcă. Dacă vă apare o erupţie pe piele asemănătoare cu urticaria, ori dacă nasul dvs. se comportă ca şi cum aţi avea guturai sau, pur şi simplu, dacă gustul hriştii nu vă încântă, vă puteţi orienta spre alte alimente. Următoarea sursă excelentă de rutin este pătrunjelul. Mulţi îl lasă pe marginea farfuriei, neştiind că frunzele şi tulpinile de un verde închis îi pot ajuta să-şi protejeze capilarele, prevenind spargerea lor. Vă îndemnăm insistent să nu dispreţuiţi pătrunjelul. Doar 30 de grame conţin deja 180 de miligrame de rutin.
** Afinele şi strugurii
Boabele dulci-acrişoare ale afinelor sunt o adevărată bombă de nutrienţi. Ele vă oferă în primul rând antociani, substanţe vegetale secundare cu un puternic efect antioxidant, care întăresc capilarele şi reduc inflamaţia varicelor. Totodată, fiind bogate în fibre, ajută la prevenirea constipaţiei, una din principalele cauze ale hemoroizilor.
Un studiu din anii '80 arăta că administrarea zilnică a 150 de miligrame de proantocianidine oligomere îmbunătăţeşte funcţionarea venelor de la picioare, iar acest lucru devine vizibil chiar după prima doză. Este nevoie, bineînţeles, de cercetări mai amănunţite, dar între timp n-ar strica să introduceţi în meniul dvs. câte o porţie de afine - şi nu numai, căci antocianii sunt prezenţi şi în struguri, coacăze negre, mure, cireşe, ca şi în fasolea neagră şi ceai. Iar dacă preferaţi o alternativă mai comodă, aveţi la dispoziţie suplimentele nutriţionale cu extract concentrat de afine.
** Strugurii şi ciocolata
Aceste două alimente conţin multe bioflavonoide care, printre diferitele lor avantaje, îl numără şi pe acela de a vă apăra de pericolul varicelor, prin faptul că reduc permeabilitatea vaselor de sânge, în special a capilarelor.
Însă, în momentul când vă alegeţi desertul din raft, ar trebui să ţineţi seama de un amănunt important: cu cât este supusă unei procesări mai laborioase, cu atât ciocolata pierde o cantitate mai mare de flavonoide. De aceea, luaţi mai bine o ciocolată amăruie decât una cu lapte şi, pe cât posibil, cumpăraţi una dintre cele al căror conţinut de cacao (un procent ridicat, de preferinţă) se află specificat pe ambalaj.
** Foile de dafin şi uleiul de măsline
Vă propunem să testaţi şi un leac tradiţional. Puneţi într-o tigăiţă de sos 3 foi de dafin şi 4 linguriţe de ulei de măsline şi încălziţi-le la foc mic. Apoi lăsaţi amestecul să se răcească, îndepărtaţi foile de dafin şi ungeţi-vă varicele cu acest ulei, folosind o bucată de pânză curată şi moale.
Din cămara cu ierburi de leac
* Castanul sălbatic este un arbore răspândit pe trei continente: America de Nord, Europa de Sud-Est şi Asia orientală. Fructele lui sunt necomestibile, însă reprezintă unul dintre cele mai eficiente remedii naturale contra varicelor, după cum spune dr. Linda B. White, semnatara cărţii "The Herbal Drugstore" ("Farmacia plantelor").
Acţiunea castanelor sălbatice asupra dilataţiilor venoase a constituit obiectul a cinci studii efectuate de cercetătorii elveţieni. Ei au testat eficienţa unui produs numit Aesculaforce, al cărui ingredient de bază este un extract natural de castane. Autorii studiilor au constatat că preparatul poate ameliora într-adevăr inflamaţiile şi durerile, senzaţiile de mâncărime şi de picioare grele - într-un cuvânt, toate simptomele varicelor şi ale insuficienţei venoase cronice. Rezultatele obţinute conduc la concluzia că extractul îi ajută pe suferinzi la fel de bine ca şi ciorapii medicinali compresivi - care nu sunt nici ieftini şi nici plăcuţi la purtat. Fitoterapia tradiţională întrebuinţează de multă vreme fructele castanului ca leac pentru varice şi hemoroizi. Între timp, specialiştii au reuşit să izoleze cel mai puternic dintre principiile active conţinute în castanele sălbatice - escina - şi au dovedit că ea poate reduce permeabilitatea capilarelor, micşorând considerabil pierderile de lichid prin pereţii acestor vase fine.
Acţiunea castanelor sălbatice asupra dilataţiilor venoase a constituit obiectul a cinci studii efectuate de cercetătorii elveţieni. Ei au testat eficienţa unui produs numit Aesculaforce, al cărui ingredient de bază este un extract natural de castane. Autorii studiilor au constatat că preparatul poate ameliora într-adevăr inflamaţiile şi durerile, senzaţiile de mâncărime şi de picioare grele - într-un cuvânt, toate simptomele varicelor şi ale insuficienţei venoase cronice. Rezultatele obţinute conduc la concluzia că extractul îi ajută pe suferinzi la fel de bine ca şi ciorapii medicinali compresivi - care nu sunt nici ieftini şi nici plăcuţi la purtat. Fitoterapia tradiţională întrebuinţează de multă vreme fructele castanului ca leac pentru varice şi hemoroizi. Între timp, specialiştii au reuşit să izoleze cel mai puternic dintre principiile active conţinute în castanele sălbatice - escina - şi au dovedit că ea poate reduce permeabilitatea capilarelor, micşorând considerabil pierderile de lichid prin pereţii acestor vase fine.
Dacă doriţi să încercaţi un astfel de tratament, ar trebui să vă procuraţi un extract standardizat şi să respectaţi cu stricteţe instrucţiunile de utilizare. Este necesar ca diabeticii să procedeze cu maximă prudenţă, deoarece există posibilitatea să le scadă brusc nivelul glicemiei.
* Un alt remediu la care apelează frecvent fitoterapeuţii pentru a trata afecţiunile sistemului circulator estehamamelis. E vorba de un arbore din categoria foioaselor, originar din America, de la care se întrebuinţează în scopuri curative scoarţa şi frunzele. El este cunoscut mai ales ca leac pentru hemoroizi, însă ar putea fi de folos şi la varice. Înmuiaţi puţină vată sau un disc demachiant într-un extract de hamamelis şi tamponaţi-vă varicele de trei ori pe zi sau mai des. Această metodă cere însă răbdare. Nu vă puteţi aştepta să vedeţi rezultate mai devreme de două săptămâni.
* Un alt remediu la care apelează frecvent fitoterapeuţii pentru a trata afecţiunile sistemului circulator estehamamelis. E vorba de un arbore din categoria foioaselor, originar din America, de la care se întrebuinţează în scopuri curative scoarţa şi frunzele. El este cunoscut mai ales ca leac pentru hemoroizi, însă ar putea fi de folos şi la varice. Înmuiaţi puţină vată sau un disc demachiant într-un extract de hamamelis şi tamponaţi-vă varicele de trei ori pe zi sau mai des. Această metodă cere însă răbdare. Nu vă puteţi aştepta să vedeţi rezultate mai devreme de două săptămâni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu