REVISTA MEA DIN 28 AUGUST/ 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 28 AUGUST 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri

Evenimente

1963: De pe treptele Monumentului Lincoln din Washington, DC, Martin Luther King, Jr. a ținut discursul I Have a Dream.

• 476: Odoacru, căpetenie germanică, îl învinge pe generalul roman Orestes. Instaurarea dominației goților în Italia.
• 489: Theodoric cel Mare, regele ostrogoților, îl învinge pe Odoacru în bătălia de la Isonzo.
• 1565: Este întemeiat în Florida orașul St. Augustine, cel mai vechi oraș din SUA.
• 1619: Ferdinand al II-lea este ales împărat al Sfântului Imperiu Roman.
• 1789: Astronomul german William Herschel a descoperit un nou satelit al planetei Saturn, Enceladus.
• 1804: La 28 august/9 septembrie un puternic incendiu a distrus o parte a Bucureștiului. După aceasta s-au luat primele măsuri de aliniere a străzilor orașului.
• 1850: Opera romantică Lohengrin a compozitorului german Richard Wagner a avut premiera la Weimar, în Germania de astăzi.
• 1862: Războiul Civil American: Începe A doua bătălie de pe Bull Run terminată după două zile cu victoria Confederației.
• 1879: Cetshwayo kaMpande, ultimul rege suveran al Zulu și liderul lor în timpul războiului Zulu, este capturat de britanici.
• 1910: Nicolae I al Muntenegrului devine rege al Muntenegrului.
• 1916: Primul Război Mondial: Germania declară război României.
• 1916: Primul Război Mondial: Italia declară război Germaniei.
• 1922: Prima reclamă de radio a fost difuzată de postul de radio "WEAF", din New York.
• 1924: A început Revolta din August, o insurecție nereușită împotriva dominației sovietice din Republica Sovietică Socialistă Georgiană.
• 1941: Al Doilea Război Mondial: Peste 600.000 de germani sunt deportați de către Stalin către Siberia și Kazahstan.
• 1963: De pe treptele Monumentului Lincoln din Washington, DC, Martin Luther King, Jr. a ținut discursul I Have a Dream.
• 1996: Charles, Prinț de Wales și Diana, Prințesă de Wales divorțează.
• 2014: Recep Tayyip Erdogan devine al 12 lea președinte al Turciei

Nașteri

• 1592: George Villiers, Duce de Buckingham (d. 1628)
• 1619: Anne Geneviève de Bourbon (28 august 1619 – 5 aprilie 1679) a fost prințesă franceză cunoscută pentru frumusețea, amorurile ei, influența în timpul Frondei și în final pentru convertirea la jansenism. Anne Geneviève a fost singura fiică din cei trei copii ai lui Henric al II-lea, Prinț de Condé și a soției acestuia, Charlotte Marguerite de Montmorency. A fost sora mai mare a Marelui Condé. S-a născut în închisoarea de la Castelul Vincennes unde tatăl și mama ei au fost aruncați pentru opoziția față de mareșalul d'Ancre, favoritul Mariei de Medici, care era regentă în timpul minoratului fiului ei, Ludovic al XIII-lea.
  

  Anne Genevieve de Bourbon

  A fost educată cu mare strictețe în mănăstire carmelitelor din Rue Saint-Jacques din Paris. Tinerețea ei a fost umbrită de executarea lui Henri de Montmorency, singurul frate al mamei sale, pentru intrigă împotriva lui Richelieu în 1632 și de duelurile vărului mamei sale, Contele François de Montmorency-Boutteville (1625/1626). Părinții ei au făcut pace cu Richelieu iar Anne Geneviève a fost introdusă în societate în 1635. În scurt timp ea a devenit una dintre vedetele de la Hôtel de Rambouillet, centrul din acel moment a tot ceea ce însemna învățat și spiritual în Franța.

  În 1642 s-a căsătorit cu Henri, Duce de Longueville, guvernator al Normandiei, un văduv care avea dublul vârstei ei (prima lui soție Louise de Bourbon murise în 1637). Mariajul nu a fost unul fericit.

  După moartea lui Richelieu, tatăl ei a devenit șeful Consiliului de Regență în timpul minoratului regelui Ludovic al XIV-lea. Fratele ei Ludovic a obținut o mare victorie la Rocroi în 1643 și ducesa a devenit o figură importantă politic. În 1646 ea și-a însoțit soțul la Münster unde a fost trimis de Mazarin și unde ea i-a fermecat pe diplomații germani cu care s-a negociat tratatul de la Westphalia; i s-a spus "zeiță a păcii și a înțelegerii".

  La întoarcere, ea s-a îndrăgostit de Ducele de La Rochefoucauld, autorul Maximelor, care a făcut uz de dragostea ei pentru a obține influență asupra fratelui ei și de a câștiga astfel onoruri pentru el însuși. Ea a fost spiritul călăuzitor al primei Fronde, reușind să-i atragă de partea ei pe cel de-al doilea frate al ei, Armand, Prinț de Conti și pe soțul ei. Nu a reușit să-l atragă pe Condé însuși, a cărui loialitate față de Coroană a răsturnat prima Frondă.

  A doua Frondă a fost în mare parte munca ei și ea a jucat partea cea mai proeminentă în atragerea de rebeli. În ultimul an al războiului ea a fost însoțită în Aquitania de Ducele de Nemours, o intimitate care i-a oferit lui Rochefoucauld o scuză s-o abandoneze și să se întoarcă la fosta lui amantă, Ducesa de Chevreuse.

  Părăsită și în dizgrație la curte, Ducesa s-a întors spre religie. Ea l-a însoțit pe soțul ei la Rouen și s-a dedicat faptelor bune. După ce soțul ei a murit, s-a întors la Paris. 

  Anne Genevieve de Bourbon
  Ducesă de Longueville
  Portret al Ducesei de Longueville
  Date personale
  Nume la naștere	Anne Geneviève de Bourbon
  Născută	28 august 1619 Castelul Vincennes, Franța
  Decedată	5 aprilie 1679 (59 de ani) Castelul Vincennes, Franța
  Părinți	Henric al II-lea, Prinț de Condé Charlotte Marguerite de Montmorency
  Frați și surori	Ludovic al II-lea de Bourbon Armand de Bourbon, Prinț de Conti
  Căsătorită cu	Henri, Duce de Longueville
  Copii	Charles Paris, Conte de St Paul
  Cetățenie	Franța
  Religie	Biserica Catolică
  Ocupație	aristocrat[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	duce prințesă
  Familie nobiliară	Casa de Bourbon

• 1667: Louise de Mecklenburg-Güstrow, regină a Danemarcei și Norvegiei (d. 1721)
• 1691: Elisabeta Cristina de Brunswick-Wolfenbüttel, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman (d. 1750)
• 1694: Charlotte Christine Sophie (28 august 1694 – 2 noiembrie 1715), a fost soția Țareviciului Alexei Petrovici al Rusiei. Ea a fost fiica Ducelui Ludwig Rudolf de Brunswick-Lüneburg și a Prințesei Christine Louise de Oettingen-Oettingen.  Charlotte Christine a crescut la curtea regelui polonez August al II-lea, a cărui soție Christiane Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth era ruda ei îndepărtată și totodată nașa ei. Ea a primit o bună educație pentru acele timpuri. La sfârșitul anului 1709, Țarul Petru cel Mare al Rusiei și-a trimis fiul Alexei la Dresda pentru a-și finaliza educația. Acolo el a întâlnit-o pe Charlotte pentru prima dată. Țarul o considera o partidă bună pentru fiul său deoarece sora ei mai mare, Eliaabeta Christine era măritată cu împăratul Carol al VI-lea, și ajutorul Austriei în viitoarele lupte contra turcilor era apreciat de către diplomații ruși.
  

  Charlotte Christine de Brunswick-Lüneburg, portret aflat la Ermitaj

  La 25 octombrie 1711 la Torgau, Charlotte Christine s-a căsătorit cu Țareviciul Alexei, fiul cel mare și moștenitorul Țarului Petru I al Rusiei cu prima lui soție Eudoxia Lopukhina. I s-a permis să-ți păstreze credința luterană însă copiii urmau să crească în religia ortodoxă. Această căsătorie a fost prima care a rupt vechea tradiție a familiei imperiale ruse de a se căsători numai cu femei din nobilimea rusă. Astfel, Charlotte a fost primul membru al familiei imperiale rus care a venit dintr-o dinastie europeană străină de la Zoe Palaiologina. În 1713 a sosit în Rusia.

  Charlotte s-a bucurat de favoarea Țarului Petru cel Mare, dar a trăit o viață izolată, cu propria curte care era alcătuită aproape în întregime din străini și condusă de Juliana Luise von Ostfriesland. La început, căsătoria ei cu Alexei a fost fericită, dar curând bețiile lui Alexei au început să tulbure relația lor. El a avut, de asemenea, o relație deschisă cu Efrosinia Feodorov, care a început în timpul vieții Charlottei și a continuat după moartea ei. Charlotte a găsit o consolare în nașterea unei fiice, Natalia, și a unui fiu, viitorul Petru al II-lea al Rusiei. Charlotte a murit la câteva zile după nașterea fiului ei. Atât fiica cât și fiul ei au murit fără moștenitori.  

  Charlotte Christine de Brunswick-Lüneburg
  Charlotte Christine de Brunswick-Lüneburg
  Date personale
  Nume la naștere	Charlotte Christine Sophie von Braunschweig-Wolfenbüttel
  Născută	28 august 1694 Wolfenbüttel, Germania
  Decedată	2 noiembrie 1715 (21 de ani) Sankt Petersburg, Rusia
  Înmormântată	Catedrala Petru și Pavel
  Cauza decesului	peritonită
  Părinți	Ludwig Rudolf Christine Louise de Oettingen-Oettingen
  Frați și surori	Elisabeta Cristina de Brunswick-Wolfenbüttel Antoinette Amelie de Brunswick-Lüneburg
  Căsătorită cu	Țareviciul Alexei Petrovici al Rusiei
  Copii	Marea Ducesă Natalia Alexeievna Petru al II-lea al Rusiei
  Religie	luteranism
  Ocupație	Regent
  Activitate
  Apartenență nobiliară
  Titluri	ducesă[*]
  Familie nobiliară	Casa de Welf
  Regent

• 1714: Anton Ulrich (germană Anton Ulrich von Braunschweig-Wolfenbüttel; 28 august 1714 – 4 mai 1774), Duce de Brunswick-Lüneburg, a fost soțul Marii Ducese Anna Leopoldovna a Rusiei, care a domnit ca regentă a Rusiei timp de un an.  Anton Ulrich a fost al doilea fiu al Ducelui Ferdinand Albert al II-lea de Brunswick-Lüneburg și a Prințesei Antoinette Amelie de Brunswick-Lüneburg. Sora mamei lui, Elisabeta, soția împăratului Carol al VI-lea, a aranjat pentru el căsătoria cu Ducesa Elisabeta de Mecklenburg-Schwerin (cunoscută ca "Anna Leopoldovna"), fiica lui Karl Leopold, Duce de Mecklenburg-Schwerin, și nepoata Țarului Ivan al V-lea al Rusiei.
  

  Anton Ulrich de Brunswick

  Anton a ajuns în Rusia în 1733, așa că el și Anna s-au putut cunoaște unul pe altul. Căsătoria a avut loc în 1739. Mariajul a fost destinat să consolideze relațiile dintre casele Romanov și Habsburg. În 1740, fiul lor minor, Ivan, a devenit țar sub numele de Ivan al VI-lea. Inițial, Ernst Biron a fost regent, dar când au apărut zvonuri că Biron plănuiește să exileze pe Anton și Anna în Germania, s-a organizat o lovitură de stat și Anna a fost numită regentă. Nu după mult timp, lovitura din 1741 a scos familia de la putere.

  Noua împărăteasă, Elisabeta a Rusiei, i-a arestat pe Anton Ulrich, soția și copiii acestora, care au rămas închiși toată viața. Anii de închisoare au fost grei, iar familiei i s-au refuzat periodic mai multe lucruri necesare. Practic, orice comunicare cu lumea exterioară, cu excepția câtorva funcționari, le-a fost interzisă. Guvernatorul de Arkhangelsk i-a vizitat în mod regulat pentru a se interesa de sănătatea lor. În 1762, împărăteasa Ecaterina i-a oferit Ducelui permisiunea de a părăsi Rusia, cu condiția să-și părăsească copiii; el a refuzat. Înainte să moară și-a pierdut vederea. A fost îngropat foarte discret, iar soldaților li s-a interzis să dezvăluie locul de înmormântare, însă sicriul său a fost decorat cu argint.

  Copiii care au supraviețuit au fost eliberați din închisoare și dați în custodia mătușii lor, regina daneză văduvă Juliana Maria de Brunswick-Wolfenbüttel. Ei au fost duși la fortăreața Novodvinsk în noaptea de 27 iunie 1780 și au părăsit Rusia la 30 iunie. S-au stabilit la Jutland, unde au trăit în condiții confortabile în arest la domiciliu pentru restul vieții lor, sub supravegherea Julianei. Ecaterina a plătit o pensie pentru ei până când ultimul dintre ei a murit în 1807.  Anton Ulrich și Anna Leopoldovna au avut următorii copii:

  • Ivan al VI-lea (1740–1764) (a domnit ca Țar 1740-1741)
  • Ecaterina Antonovna de Brunswick (1741–1807)
  • Elisabeta Antonovna de Brunswick (1743–1782)
  • Petru Antonovici de Brunswick (1745–1798)
  • Alexei Antonovici de Brunswick (1746–1787)  

    Anton Ulrich
    Duce Anton Ulrich de Brunswick-Wolfenbüttel
    Date personale
    Născut	28 august 1714 Bevern, Germania[1][2]
    Decedat	4 mai 1774 (59 de ani) Kholmogory[*], Arkhangelsky Uyezd[*], Imperiul Rus[3][2]
    Părinți	Ferdinand Albert al II-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg Antoinette Amelie de Brunswick-Lüneburg
    Frați și surori	Elisabeth Christine de Brunswick-Wolfenbüttel Luise Amalie de Braunschweig-Wolfenbüttel Sofia Antonia de Brunswick-Wolfenbüttel Therese de Brunswick-Wolfenbüttel Juliana Maria de Brunswick-Wolfenbüttel Karl I, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel Friedrich Franz von Braunschweig-Wolfenbüttel[*] Duke Louis Ernest of Brunswick-Lüneburg[*] Duke Ferdinand of Brunswick-Wolfenbüttel[*] Albrecht Braunschweig[*]
    Căsătorit cu	Marea Ducesă Anna Leopoldovna a Rusiei
    Copii	Ivan al VI-lea al Rusiei
    Cetățenie	Germania
    Ocupație	politician personal militar[*]
    Apartenență nobiliară
    Titluri	duce
    Familie nobiliară	Casa de Brunswick-Bevern

• 1749: Johann Wolfgang von Goethe, scriitor german (d. 1832)
• 1779: Prințesa Antoinette Ernestine Amalie de Saxa-Coburg-Saalfeld (28 august 1779 - 14 martie 1824) a fost prințesă germană a Casei de Wettin. Prin căsătorie, a fost Ducesă de Württemberg. Prin fiul ei, Alexandru de Württemberg, este strămoașa actualei Case de Württemberg.

  A fost sora mai mare a regelui Leopold I al Belgiei și mătușa atât a reginei Victoria cât și a soțului ei, Prințul Albert.  

  Prințesa Antoinette de Saxa-Coburg-Saalfeld ca Ducesă de Württemberg.

  În Coburg la 17 noiembrie 1798, ea s-a căsătorit cu Alexandru de Württemberg. Cuplul s-a stabilit în Rusia, unde Alexandru avea o carieră militară și diplomatică.

  Împreună au avut cinci copii:

  • Antoinette Maria de Württemberg (1799–1860), care în 1832 s-a căsătorit cu Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha.
  • Paul de Württemberg (1800–1801).
  • Alexandru de Württemberg (1804-1881), Duce de Württemberg.
  • Ernest de Württemberg (1807–1868), Duce de Württemberg, care în 1860 s-a căsătorit cu Nathalie Eschhorn von Grünhof (1829–1905)
  • Frederick Wilhelm Ferdinand de Württemberg (1810-1815)  

    Antoinette de Saxa-Coburg-Saalfeld
    Ducesă Alexandru de Württemberg
    Prințesa Antoinette, ulei pe pânză, 1794
    Date personale
    Nume la naștere	Antoinette Ernestine Amalie
    Născută	28 august 1779 Coburg
    Decedată	14 martie 1824 (44 de ani) Sankt Petersburg
    Înmormântată	Gotha
    Părinți	Francis, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld Contesa Augusta de Reuss-Ebersdorf
    Frați și surori	Prințesa Sofia de Saxa-Coburg-Saalfeld Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld Prințesa Juliane de Saxa-Coburg-Saalfeld Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha Prințul Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha Leopold I al Belgiei
    Căsătorită cu	Alexandru de Württemberg
    Copii	Antoinette Marie, Ducesă de Saxa-Coburg și Gotha Paul de Wurtemberg Alexandru, Duce de Württemberg Ernest de Württemberg Frederick Wilhelm Ferdinand de Württemberg
    Cetățenie	Germania
    Ocupație	aristocrat[*]
    Activitate
    Apartenență nobiliară
    Titluri	duce ducesă[*] prințesă
    Familie nobiliară	Casa de Wettin

• 1789: Stéphanie de Beauharnais, Mare Ducesă de Baden (d. 1860)

• 

  Johann Wolfgang von Goethe, scriitor german

 
• 

  Stéphanie de Beauharnais, Mare Ducesă de Baden

 
• 

  Lev Tolstoi, scriitor rus

 
• 

  Shania Twain, cântăreață americană

• 1801: Antoine Augustin Cournot, matematician francez (d. 1877)
• 1816: Florian Porcius, botanist român (d. 1906)
• 1828 (S.V.): Lev Tolstoi, scriitor rus (d. 1910)
• 1833: Edward Burne-Jones (n. 28 august 1833,^{[1][2][3][4][5][6][7][8][9]} Birmingham, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[10] – d. 17 iunie 1898,^{[11][3][4][5][6][7][8][9]} Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[12]) a fost un artist britanic care a fost asociat mai târziu cu prerafaeliții. A lucrat îndeaproape cu William Morris, dar și cu alți artiști plastici ai timpului.

  A fost preocupat îndeosebi cu reîntinerirea artei vitraliilor din Anglia, contribuind la realizarea vitraliilor pentru biserici și catedrale așa cum sunt: Catedrala Sfântului Filip din Birmingham, Biserica Sfintei Treimi din Sloane Square, Chelsea, Biserica Sfântului Martin din Brampton, Carlisle, Cumbria, Biserica Sfântului Mihail din Brighton, Cumbria, biserica realizată de Philip Webb, Biserica tuturor sfinților, Jesus Lane, Cambridge și Biserica lui Hristos, Oxford.  

  Edward Burne-Jones
  Edward Burne-Jones
  Date personale
  Născut	28 august 1833[1][2][3][4][5][6][7][8][9]  Birmingham, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[10]
  Decedat	17 iunie 1898 (64 de ani)[11][3][4][5][6][7][8][9]  Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[12]
  Părinți	Edward Richard Jones[*][13] Elizabeth Coley[*][13]
  Frați și surori	Edith Jones[*][13]
  Căsătorit cu	Georgiana Burne-Jones[*] (din 1860)[13]
  Copii	Margaret Mackail[*][14][13] Philip Burne-Jones[*][14][13] Christopher Burne-Jones[*][14] Christopher Burne-Jones[*][13]
  Cetățenie	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
  Etnie	Britanici
  Ocupație	pictor
  Activitate
  Domeniu artistic	pictură
  Studii	Exeter College[*], King Edward's School[*], Dante Gabriel Rossetti
  Mișcare artistică	Prerafaeliții
  Opere importante	The Legend of Briar Rose[*], The Beguiling of Merlin[*], Hope[* Vitralii și sticlă pictată Desen pe carton pentru fereastra Daniel, biserica Saint Martin's-on-the-Hill, Scarborough, 1873   Edward Burne-Jones și William Morris - Trei fereste cu vitralii Nașterea lui Iisus Hristos (1882), Biserica Trinity Church, Boston   Adorarea magilor, vitraliu, Biserica Trinity Church, Boston.   Închinarea păstorilor, vitraliu, Biserica Trinity Church, Boston.   Scenă din seria Nașterii lui Iisus Hristos, Biserica Saint Mary's Church, episcopia Huish, Somerset.   David, vitraliu, 1872, în Biserica Saint Michael and All Angels, Waterford, Hertfordshire.   Miriam, vitraliu, 1872 în Biserica Saint Michael and All Angels, Waterford, Hertfordshire.   Iisus Hristos, Salvatorul lumii (Christ as Salvator Mundi), vitraliu, 1896, în Biserica Saint Michael and All Angels, Waterford, Hertfordshire.   Miriam, vitraliu, 1886, în Catedrala Saint Giles' Cathedral, Edinburgh.   Vitraliul Sfânta Cecilia, Biserica Second Presbyterian Church în Chicago, Illinois.   Crucificarea lui Iisus, vitraliu, Biserica Saint James's Church, Staveley, Cumbria.   Înger, vitraliu, Biserica Saint James's Church, Staveley, Cumbria   Credința (Faith), vitraliu în Biserica din Old West Kirk, Greenock   Music in the Old West Kirk, Greenock Fotografii Familiile Burne-Jones și Morris în grădină, Grange, 1874, fotografie de Frederick Hollyer   Edward Burne-Jones, circa 1882 (Hollyer)   Georgiana Burne-Jones, circa 1882 (Hollyer)   Atelierul lui Burne-Jones din grădină, Grange, 1887 (Hollyer)

• 1837: Francisc, Duce de Teck (Franz Paul Karl Ludwig Alexander; n. 28 august 1837; d. 21 ianuarie 1900) a fost membru al nobilimii germane și, mai târziu, membru al familiei regale britanice. A fost tatăl reginei Maria de Teck, soția regelui George al V-lea al Regatului Unit. Francisc a deținut titlurile de Conte de Hohenstein (Graf von Hohenstein) și, mai târziu, cel de Duce de Teck (Herzog von Teck).  Francisc s-a născut la 28 august 1837 la Esseg, Slavonia (acum Osijek, Croația).^[1] Tatăl lui a fost Ducele Alexandru de Württemberg, fiul Ducelui Louis de Württemberg. Mama lui a fost contesa Claudine Rhédey din Sângeorgiu de Pădure. Căsătoria a fost una morganatică, prin urmare Francisc nu a avut drept de succesiune asupra regatului de Württemberg. Titlul său la naștere a fost Contele Francisc von Hohenstein, după ce mama sa a fost numită contesă de Hohenstein de drept, de către împăratul Ferdinand I al Austriei.

  În 1863 Francisc a fost numit prinț de Teck în Regatul de Württemberg și, în 1871, a fost numit duce de Teck.  

  Francisc
  Duce de Teck
  c. 1888
  Date personale
  Nume la naștere	Franz Paul Karl Ludwig Alexander
  Născut	28 august 1837 Esseg, Slavonia
  Decedat	21 ianuarie 1900 (62 de ani) White Lodge, Richmond Park
  Înmormântat	Capela St George, Castelul Windsor
  Părinți	Ducele Alexandru de Württemberg Contesa Claudine Rhédey de Kis-Rhéde
  Frați și surori	Princess Claudine of Teck[*] Princess Amalie of Teck[*]
  Căsătorit cu	Prințesa Mary Adelaide de Cambridge
  Copii	Mary, regină a Regatului Unit Adolphus, Marchiz de Cambridge Prințul Francis Alexander, Conte de Athlone
  Cetățenie	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
  Religie	luteranism
  Ocupație	ofițer
  Activitate
  Apartenență nobiliară
  Titluri	prinț Duke of Teck[*]
  Familie nobiliară	Casa de Württemberg

• 1859: Franz I, Prinț de Liechtenstein, născut Franz de Paula Maria Karl August (28 august 1853 – 25 iulie 1938), a fost Prinț suveran de Liechtenstein între 1929 și 1938. A fost al doilea fiu al lui Aloys al II-lea, Prinț de Liechtenstein și a soției acestuia, contesa Franziska Kinsky de Wchinitz și Tettau. Franz i-a succedat fratelui său mai mare, Johann al II-lea ca Prinț de Liechtenstein în 1929.  

  Franz I
  Date personale
  Nume la naștere	Franz de Paula Maria Karl August
  Născut	28 august 1853 Castelul Liechtenstein, în apropiere de Viena
  Decedat	25 iulie 1938 (84 de ani) Valtice, Cehoslovacia
  Înmormântat	Vranov Monastery[*]
  Părinți	Aloys al II-lea, Prinț de Liechtenstein Countess Franziska Kinsky of Wchinitz and Tettau[*]
  Frați și surori	Johann al II-lea, Principe de Liechtenstein Princess Henriette of Liechtenstein[*] Princess Theresa of Liechtenstein[*] Princess Sophie of Liechtenstein[*] Princess Anna of Liechtenstein[*] Princess Ida of Liechtenstein[*] Princess Marie Franziska de Paula Theresia Josepha von Liechtenstein[*] Princess Carolina Maria Josepha Walpurgis Nestoria[*] Princess Franziska Xaveria Maria David[*]
  Căsătorit cu	Elisabeth von Gutmann
  Cetățenie	Austria
  Ocupație	diplomat politician
  Apartenență nobiliară
  Familie nobiliară	Casa de Liechtenstein
  Imn regal	Oben am jungen Rhein
  Prinț de Liechtenstein
  Domnie	11 februarie 1929 – 25 iulie 1938
  Predecesor	Johann II
  Succesor	Franz Josef II

• 1864: Dumitru Stratilescu - ortografiat uneori și Strătilescu, (n. 28 august 1864 - d. 1927, București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

  A îndeplinit funcții de comandant de armată, corp de armată și divizie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918.  După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Dumitru Stratilescu a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de șef al Secției II și sub-șef al Marelui Stat Major.^[4][5][6][7]

  În perioada Primului Război Mondial, îndeplinit funcțiile de sub-șef al Marelui Cartier General, în perioada 14/27 august - 1/13 noiembrie 1916, comandant al Corpului I Armată, în perioada 1/13 noiembrie - 12/25 noiembrie 1916, comandant al Armatei 1, în perioada 13/26 noiembrie 1916 - 19 decembrie 1916/1 ianuarie 1917, comandant al Diviziei 1 Infanterie în perioada 19 decembrie 1916/1 ianuarie 1917 - 30 decembrie 1917/12 ianuarie 1918, comandant al Corpului IV Armată, în perioada 5/18 ianuarie 1918 - 24 mai/6 iunie 1918, comandant al Corpului V Armată, în perioada 9/22 iunie 1918 - 1 mai 1920.^[3]

  A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Divizia 1 Infanterie în Bătălia de la Mărăști, din vara anului 1917.

  „Pentru destoinicia cu care a condus operațiile diviziei, în luna iulie 1917.”

  Înalt Decret no. 759 din 21 iulie 1917^{[8]:p. 92}

  După război a mai comandat Inspectoratul de Armată nr. 1 și a îndeplinit funcția de Inspector General al Armatei.  

  Dumitru Stratilescu
  Generalul Dumitru Stratilescu
  Date personale
  Născut	28 august 1864
  Decedat	1927, (63 de ani)
  Frați și surori	Inginer Grigore Stratilescu profesor Tereza Stratilescu[2]:p. 259
  Naționalitate	România
  Cetățenie	România
  Ocupație	ofițer
  Activitate
  Comandant al Armatei 1
  În funcție
  13 noiembrie/26 noiembrie 1916 - 21 decembrie 1916/5 ianuarie 1917
  Monarh	Ferdinand I al României
  Prim-ministru	Ion I. C. Brătianu
  Studii	Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, din București (1884 - 1886) Școala Superioară de Război
  Activitate
  A luptat pentru	Armata Română
  Ramura	Infanterie
  Gradul	Sublocotenent (1886) Locotenent (1890) Căpitan (1895) Maior (1905) Locotenent-colonel (1908) Colonel (1911) General de brigadă (1916) General de divizie (1918)[1]
  Bătălii / Războaie	Al Doilea Război Balcanic (1913) Primul război mondial (1916-1918)

• 1878: George Hoyt Whipple, medic american, laureat al Premiului Nobel (d. 1976)
• 1887: Toma Cocișiu (n. 28 august 1887, Vad, Comitatul Făgăraș, azi în județul Brașov - d. 26 mai 1986) a fost un inovator în pedagogie, care a promovat metodele active în procesul de predare-învățare.  Toma Cocișiu s-a născut la 28 august 1887 în satul Vad, Comitatul Făgăraș, azi în comuna Șercaia, din județul Brașov. Părinții săi au fost Gheorghe și Ana Cocișiu.

  Studiile le-a făcut la școala din localitatea natală, Vad, apoi la Școala Grănicerească din Ohaba (sat vecin cu satul natal al lui Toma Cocișiu), la liceul românesc din Brașov^[1] și și-a încheiat studiile la Institutul Pedagogic Greco-Catolic din Blaj, pe vremea aceea, în comitatul Alba de Jos, făcând parte din prima promoție.

  S-a remarcat prin promovarea metodelor active de predare-învățare, lucru inovator în pedagogia și didactica epocii.

  În calitate de director, a fondat la Școala primară de stat de la Blaj^[2] o școală experimentală (Școală de experiență)^[3], unde și-a pus în practică metodele moderne pe care le susținea.

  A decedat la 26 mai 1986, la vârsta de aproape 99 de ani.  

  Toma Cocișiu
  Date personale
  Născut	28 august 1887
  Decedat	26 mai 1986 (98 de ani)

• 1894: Karl Böhm, dirijor austriac (d. 1981). Tatăl său era avocat, motiv pentru care și Karl Böhm a studiat întâi dreptul, pe care l-a absolvit cu succes în 1919. Cu toate acestea, a abandonat această profesie și a început să studieze pianul și teoria muzicii la Graz, apoi la Conservatorul de la Viena, cu Eusebius Mandyczewski, care făcea parte din cercul de prieteni ai lui Johannes Brahms, și cu Guido Adler.

  În 1917 a fost angajat repetitor la opera din orașul său natal, pentru ca în 1919 să fie promovat ca dirijor secund iar în 1920 ca prim dirijor. În această perioadă s-a întâlnit pentru prima dată cu dirijorul Bruno Walter, care l-a dus în 1921 la opera din München.  În anul 1927, Böhm a fost numit director general muzical la Darmstadt, iar în 1931 a ocupat aceeași funcție la Hamburg. În anul 1933 a devenit membru al NSDAP.

  Deși în mare măsură autodidact, și-a creat un renume ca dirijor, astfel că în 1933 i s-a permis să dirijeze pentru prima dată, la Viena, opera "Tristan și Isolda" de Richard Wagner. A fost apoi numit profesor la Hamburg, iar în 1934 i-a urmat la Semperoper din Dresda lui Fritz Busch, care a fost nevoit să fugă în străinătate spre a scăpa de pogromul nazist. În această perioadă, Böhm a dirijat mai multe premiere, din care cele mai importante au fost Die schweigsame Frau (Femeia tăcută), în 1935, la Londra și Daphne, în 1938 compuse de Richard Strauss cu care legase o strânsă prietenie..

  În anul 1938, Böhm a fost invitat pentru prima dată la Salzburg, unde a dirijat Don Giovanni, de Wolfgang Amadeus Mozart. În 1943 a preluat pentru prima dată conducerea operei de stat (Staatsoper) din Viena.  După Al doilea război mondial, datorită apropierii sale de regimul nazist, a fost îndepărtat din funcție de forțele aliate și i s-a interzis să mai apară în public o perioadă (așa cum s-a întâmplat și cu dirijorul Herbert von Karajan. Între 1954 și 1956 a deținut pentru a doua oară funcția de prin dirijor al operei de stat (Staatsoper) din Viena. Multele reproșuri că ar fi prea puțin prezent la Viena, precum și desele proteste în timpul spectacolelor dirijate de el, l-au determinat să renunțe la această funcție. Cu toate acestea, în anii '960, a dirijat de mai multe ori spectacole ale operei de stat (Staatsoper) din Viena.

  După Al doilea război mondial, Böhm și-a multiplicat activitățile în străinătate, debutând în 1948 la Teatrul Scala din Milano. A mai dirijat și la Paris și din 1950, a plecat pentru trei ani în Argentina, la Teatro Colón din Buenos Aires. Din nou s-a ocupat cu premiere, cum ar fi Wozzeck de Alban Berg, în traducere în limba spaniolă, sau premiera operei Der Prozess (Procesul) de Gottfried von Einems  În anul 1954, Böhm s-a întors la Viena, unde se terminase reconstrucția Operei de Stat, distrusă în timpul războiului.

  În anul 1957 a dat primul său spectacol la Metropolitan Opera din New York.

  În 1962 a fost invitat la Bayreuth, unde a dirijat "Tristan și Isolda", revenind în mod regulat până în anul 1970. Între altele, între 1965 și 1967, a dirijat și ultima punere în scenă a ciclului Der Ring des Nibelungen (Inelul Nibelungilor), realizată de Wieland Wagner.

  În anii '60, Böhm a fost unul din cei mai solicitați dirijori din lume. A dirijat în 1965, la Tokio, opera Fidelio de Ludwig van Beethoven, a dat concerte la Moscova, fiind cunoscut în special ca interpret sensibil și perfecționist al lucrărilor lui Mozart, Strauss și Wagner, dar s-a dedicat și lucrărilor lui Beethoven și Anton Bruckner. A dirijat multe ansambluri muzicale renumite, dar o relație specială a avut-o cu Filarmonica din Viena, cu care a realizat circa 450 de concerte și multe seri de operă și înregistrări pe discuri și pe peliculă.

  În 1967 a fost declarat Dirijor de onoare (Ehrendirigent) a acestei orchestre. Printre realizările sale de bătrânețe se numără integrala simfoniilor lui Mozart, încheiată în 1974.

  În decursul lungii sale cariere, de aproape șase decenii, Karl Böhm a primit o serie întreagă de premii, între care cele mai reprezentative au fost cele două premii Grammy (Grammy Award), primul în 1965 (Best Opera Recording) pentru cea mai bună înregistrare de operă ("Wozzeck" de Alban Berg), cu Dietrich Fischer-Dieskau, Evelyn Lear și Fritz Wunderlich, lucrare care l-a preocupat întreaga viață, iar al doilea premiu Grammy, primit în 1976 (Best Recording for Children) pentru cea mai bună înregistrare pentru copii, l-a primit pentru versiunea sa a operei Petrică și lupul de Serghei Prokofiev.

  În 1970 a primit Semnul distinctiv austriac pentru știință și artă (Österreichisches Ehrenzeichen für Wissenschaft und Kunst).

  În iunie 1979 a dirijat ultima sa premieră la opera de stat (Staatsoper) din Viena: Răpirea din serai de Mozart, (în regia lui Dieter Dorn, scenografia și costumele Jürgen Rose, cu participarea cântăreților Edita Gruberová, Horst Laubenthal și Rolf Boysen).

  În 1980 a făcut un turneu în Japonia cu Staatsoper din Viena, ocazie cu care a dirijat Ariadna la Naxos (Ariadne auf Naxos) de Richard Strauss, iar în primăvara anului 1981 a avut loc ultima sa apariție publică, la pupitrul operei din Viena, cu o serie de reprezentații cu Nunta lui Figaro de Mozart.

  A dirijat până la adânci bătrâneți, cu rigurozitate și disciplină deosebite în redarea partiturilor. Ultima sa realizare a fost filmarea operei "Elektra" de către Götz Friedrich.

  A murit pe 14 august 1981, în vârstă de 87 de ani, la Salzburg, în timpul repetițiilor la "Elektra", de Richard Strauss.

  Fiul său, Karl-Heinz Böhm a fost un actor apreciat în perioada postbelică.  

  Karl Böhm
  Karl Böhm
  Date personale
  Născut	28 august 1894[1][2][3][4][5][6][7][8][9]  Graz, Austro-Ungaria[10]
  Decedat	14 august 1981 (86 de ani)[1][2][3][4][5][6][7][8][9]  Salzburg, Austria[11]
  Înmormântat	Graz
  Cauza decesului	boală
  Copii	Karlheinz Böhm[*]
  Cetățenie	Austria  Germania
  Ocupație	dirijor director muzical[*]
  Activitate
  Studii	Universitatea din Graz
  Gen muzical	muzică clasică
  Case de discuri	EMI
  Premii	Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] Ring of Honour of the City of Vienna[*] Inelul de Onoare al landului Styria[*] Ordinul de Merit al Republicii Austria în grad de Comandor de Argint[*] Berliner Kunstpreis[*] Berufstitel Professor[*] Medalia pentru Științe și Arte[

• 1896: Áron Márton, episcop de Alba Iulia, drept între popoare (d. 1980)
• 1899: Charles Boyer, actor francez (d. 1978)
• 1908: Robert Merle (n. 28 august 1908 - d. 28 martie 2004) a fost un romancier francez și profesor de anglistică al Universității Sorbonne, născut în Algeria.  Născut în Algeria în 1908, laureat al Premiului Goncourt în 1949 pentru romanul cvasi-autobiografic Week-end la Zuydcoote, Robert Merle a decedat, aproape centenar, după o carieră literară și universitară îndelungata, in urma unui de atac de cord, in resedinta sa din La Malmaison in Grosrouvre in apropiere de Paris.  

  Operă

  • 1949 - Week-end la Zuydcoote, în original Week-end à Zuydcoote - romanul scurt a fost premiat cu Prix Goncourt
  • 1952 - Moartea e meseria mea, titlul original La mort est mon métier
  • 1960 - Insula, titlul original L'île
  • 1965 - Moncada, prima luptă a lui Fidel Castro, titlul în franceză Moncada, premier combat de Fidel Castro
  • 1967 - Un animal înzestrat cu rațiune, titlul original Un animal doué de raison
  • 1970 - Dincolo de sticlă, titlul Derrière la vitre (1970) - Published in US as Behind the Glass (1972)
  • 1972 - Malevil
  • 1974 - Oamenii protejați, în original Les hommes protégés
  • 1976 - Madrapour
  • 1987 - Idolul, titlul original L'idole
  • 1987 - Le Soleil ne se lève pas pour nous (1987)
  • 1989 - Le propre de l'homme (1989)

  Traduceri în limba română

  • 1954 - Robert Merle, Moartea e meseria mea, titlul original La mort est mon métier
  • 1969 - Robert Merle, Un animal înzestrat cu rațiune, Editura Militară, titlu original Un animal doué de raison
  • 1972 - Robert Merle, Insula, titlul original L'île
  • 1980 - Robert Merle, Malevil  

    Robert Merle
    Robert Merle
    Date personale
    Născut	29 august 1908[1][2]  Tébessa, Algeria
    Decedat	27 martie 2004 (95 de ani)[3]  Yvelines, Republica Franceză
    Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
    Copii	Pierre Merle[*]
    Cetățenie	Franța
    Etnie	Francezi
    Ocupație	traducător romancier[*] scenarist scriitor de literatură științifico-fantastică[*] scriitor biograf[*]
    Limbi	limba franceză
    Studii	Lycée Louis-le-Grand
    Opere semnificative	Week-end la Zuydcoote
    Note
    Premii	Premiul Goncourt

• 1913: William Robertson Davies (n. 28 august, 1913, Thamesville, Ontario - d. 2 decembrie, 1995 , Orangeville, Ontario) a fost un romancier, dramaturg, jurnalist, critic și profesor canadian. 

  Robertson Davies
  Date personale
  Născut	28 august 1913[1][2][3][4][5][5][6][7]  Ontario, Canada
  Decedat	2 decembrie 1995 (82 de ani)[8][2][3][4][5][5][6]  Orangeville[*], Canada
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
  Căsătorit cu	Brenda Davies[*]
  Cetățenie	Canada
  Religie	anglicanism[*]
  Ocupație	scriitor romancier[*] reporter[*] dramaturg profesor[*] muzicolog[*] jurnalist critic literar[*]
  Activitate
  Alma mater	Colegiul Balliol[*] Upper Canada College[*] Queen's University[*]
  Organizație	Universitatea din Toronto
  Premii	Molson Prize[*] (1988) Ordinul Canadei în grad de Companion[*] Governor General's Award for English-language fiction[*] (1972) Order of Ontario[*] Fellow of the Royal Society of Canada[*] Fellow of the Royal Society of Literature[*] honorary doctor of the University of Manitoba[

• 1914: Josep Escolà Segalés (n. 28 august 1914 – d. 7 martie 1998) a fost un jucător și antrenor de fotbal spaniol. A jucat la echipa FC Barcelona și pentru echipa națională de fotbal a Spaniei.
• 1916: Charles Wright Mills (n. 28 august 1916, Waco, Texas, SUA - d. 20 martie 1962, Nyack, New York) ^[1] este, alături de Karl Max, Emile Durkheim, Georg Simmel și Max Weber, unul dintre marii teoreticieni ai sociologiei.

  Cea mai solidă parte a operei sale a fost creată în anii '50 ai secolului al XX-lea: "White Collar" (1951), "The Power Elite" (1956)și "The Sociological Imagination" (1959)- sunt lucrări în care Mills ocupă o poziție potrivnică față de stupefacția culturală și închiderea politică. Aceste creații au constituit principalul răspuns al sociologului la ceea ce numea "marile întrebări" asupra societății.

  C. Wright Mills considera că subiectul adecvat al sociologiei se află la intersecția dintre biografie și istorie, și a fost primul care a folosit sintagma "imaginație sociologică".

  Imaginația sociologică oferă o perspectivă mai largă și mai profundă asupra istoriei: "ne ajută să înțelegem faptul că fiecărei epoci îi este propriu un anumit stil de gândire." O consecință a imaginației sociologice este aceea că individul poate să-și înțelegă propria experiență și poate controla propriul destin doar prin propria localizare în perioada în care trăiește. Fiecare individ, de la o generație la alta, trăiește într-o anumită societate; fiecare are o biografie proprie; fiecare face parte dintr-o anumită perioadă istorică. Relația individ-societate sau cea individ-istorie este una mutuală: prin simplul fapt că trăiește, individul contribuie la formarea societății și a cursului istoriei, chiar în timp ce este modelat de societate și istorie. În acest fel, oamenii depășesc experiența personală, care este una limitată, și pot înțelege forțele sociale care le influențează și organizează viața.

  Așadar, imaginația sociologică permite înțelegerea, cunoașterea istoriei și a biografiei, precum și a relațiilor dintre acestea două în cadrul societății.

• 1916: John Holbrook Vance (n. 28 august 1916,^{[4][5][6][7][8][9][8][10]} San Francisco, California, SUA^[11] – d. 26 mai 2013,^{[4][5][6][7][8][9][8]} Oakland, California, California, SUA) a fost un autor american de literatură fantastică și științifico-fantastică. Majoritatea operelor sale au fost publicate sub numele de Jack Vance. Vance a publicat 11 romane polițiste ca John Vance Holbrook și 3 sub pseudonimul Ellery Queen. A mai folosit și alte nume: Alan Wade, Peter Held, John van See sau Jay Kavanse^[12]. A câștigat mai multe premii: Premiul Hugo în 1963 pentru The Dragon Masters, în 1967 pentru The Last Castle și în 2010 pentru memoriile sale This is me, Jack Vance, un Premiu Nebula în 1966 tot pentru The Last Castle; Premiul Jupiter în 1975; World Fantasy Award în 1984 pentru realizările sale de-o viață și în 1990 pentru Lyonesse: Madouc. A primit Premiul Edgar pentru cel mai bun roman de suspans primul în 1961 pentru The Man in Cage. În 1992 el a fost oaspete de onoare la Worldcon în Orlando, Florida. În 1997 a fost numit un SFWA Grand Master. New York Times Magazine îl descrie în 2009 pe Vance ca fiind una dintre vocile literaturii americane cele mai distinse și subevaluate^[13].

  A fost influențat de Jeffery Farnol, P.G. Wodehouse și L. Frank Baum, potrivit declarațiilor scriitorului^[14]. A influențat scriitori ca Michael Chabon, Frank Herbert, Michael Moorcock, Roger Zelazny, Gene Wolfe, Terry Pratchett, Gardner Dozois, Neil Gaiman, George R. R. Martin, Terry Dowling, Poul Anderson, Robin Hobb, Dan Simmons, Kage Baker, Robert Silverberg, Dean Koontz, Ursula K. Le Guin.  

  Literatură Fantastică

  The Dying Earth

  • The Dying Earth (titlul preferat al autorului: Mazirian the Magician, colecție de povestiri legate între ele, 1950)
  • The Eyes of the Overworld (titlul preferat al autorului: Cugel the Clever, novel 1966)
  • Cugel's Saga (titlul preferat al autorului: Cugel: The Skybreak Spatterlight, novel, 1983)
  • Rhialto the Marvellous (colecție de povestiri legate între ele, 1984)

  Lyonesse

  • Lyonesse: Suldrun's Garden (1983) (altă denumire Lyonesse and Suldrun's Garden)
  • Lyonesse: The Green Pearl (1985) (altă denumire The Green Pearl)
  • Lyonesse: Madouc (1989) (altă denumire Madouc)

  Science fiction

  Seria The Demon Princes

  • The Star King (1964)
  • The Killing Machine (1964)
  • The Palace of Love (1967)
  • The Face (1979)
  • The Book of Dreams (1981)

  The Cadwal Chronicles

  • Araminta Station (1987)
  • Ecce and Old Earth (1991)
  • Throy (1992)

  Alastor

  • Trullion: Alastor 2262 (1973)
  • Marune: Alastor 933 (1975)
  • Wyst: Alastor 1716 (1978)

  Durdane

  • The Anome (titlu alternativ: The Faceless Man, 1973)
  • The Brave Free Men (1973)
  • The Asutra (1974)

  Tschai

  Articol principal: Planet of Adventure.
  • City of the Chasch (titlul preferat al autorului: The Chasch. 1968)
  • Servants of the Wankh (sau: The Wannek, 1969)
  • The Dirdir (1969)
  • The Pnume (1970)

  Romane care nu aparțin unor serii de science fiction

  • The Five Gold Bands (titlu alternativ: The Space Pirate, titlul preferat al autorului: The Rapparee) (1953)
  • Vandals of the Void (roman pentru tineri adulți) (1953)
  • To Live Forever (1956)
  • Big Planet (1957)
  • The Languages of Pao (1958)
  • Slaves of the Klau (titlu original: Planet of the Damned; titlu alternativ: Gold and Iron) (1958)
  • Space Opera (1965)
  • The Blue World (1966)
  • Emphyrio (1969)
  • The Gray Prince (titlul preferat al autorului: The Domains of Koryphon) (1974)
  • Showboat World (titlul preferat al autorului: The Magnificent Showboats of the Lower Vissel River, Lune XXIII, Big Planet) (1975)
  • Maske: Thaery (1976)
  • Galactic Effectuator (acest titlu este o invenție a editorului pentru colecția Miro Hetzel de scurte povestiri: "Freitzke's Turn" și "The Dogtown Tourist Agency") (1980)
  • Night Lamp (1996)
  • Ports of Call (1998)
  • Lurulu (2004; Ports of Call și Lurulu formează împreună un roman, Ports of Call este partea 1, iar Lurulu este partea a 2-a)

  Selecție de nuvele[modificare | modificare sursă]

  • "Son of the Tree" (1951; nuvelă republicată ca un roman în 1964)
  • "Abercrombie Station" și "Cholwell's Chickens" (amândouă în 1952; două nuvele legate între ele, au format romanul Monsters in Orbit în 1965)
  • "Telek" (1952)
  • "The Houses of Iszm" (1954; nuvelă republicată ca un roman în 1964)
  • "The Moon Moth" (1961)
    • "Molia Lunii" (Almanah Anticipația 1999-2000 (2000), traducere de Mihai-Dan Pavelescu)
  • "Gateway to Strangeness" (1962) (alte denumiri "Dust of Far Suns" sau "Sail 25")
  • "The Dragon Masters" (1963 - nuvelă câștigătoare a Premiului Hugo)
  • "The Brains of Earth" (titlul preferat al autorului: "Nopalgarth") (1966)
  • "The Last Castle" (1966, Nebula Award winner)
  • "Three-Legged Joe" (povestire) (1953; în Startling Stories)

  Thrillere/Polițiste

  • Take My Face (1957), publicate sub pseudonimul "Peter Held"
  • Isle of Peril (1957), publicate sub pseudonimul "Alan Wade" (alte denumiri Bird Isle)
  • The Man In the Cage (1960)
  • The Four Johns (1964), publicate sub pseudonimul "Ellery Queen" (alte denumiri Four Men Called John, Marea Britanie 1976)
  • A Room to Die In (1965), publicate sub pseudonimul "Ellery Queen"
  • The Fox Valley Murders (1966)
  • The Madman Theory (1966), publicate sub pseudonimul "Ellery Queen"
  • The Pleasant Grove Murders (1967)
  • The Deadly Isles (1969)
  • Bad Ronald (1973)
  • The House on Lily Street: a Murder Mystery (1979)

  Colecții de povestiri (selecție)

  • Future Tense (1964)
  • The World Between and Other Stories (1965)
  • The Many Worlds of Magnus Ridolph (1966)
    • română: Lumile lui Magnus Ridolph - Jack Vance, Editura Pygmalion, colecția Cyborg nr 24
  • Eight Fantasms and Magics (1969)
  • Lost Moons (1982)
  • The Narrow Land (1982)
  • The Augmented Agent and Other Stories (1986)
  • The Dark Side of the Moon (1986)
  • Chateau D'If and Other Stories (1990)
  • When the Five Moons Rise (1992)
  • Tales of the Dying Earth (1999)
  • The Jack Vance Treasury (2006)
  • Wild Thyme, Green Magic (2009)  

    Jack Vance
    Jack Vance
    Date personale
    Nume la naștere	John Holbrook Vance
    Născut	28 august 1916[4][5][6][7][8][9][8][10]  San Francisco, California, SUA[11]
    Decedat	26 mai 2013 (96 de ani)[4][5][6][7][8][9][8]  Oakland, California, California, SUA
    Cetățenie	SUA
    Ocupație	scriitor romancier[*] scriitor de literatură științifico-fantastică[*]
    Pseudonim	Ellery Queen, Alan Wade, Peter Held, John van See, Jay Kavanse
    Limbi	limba engleză[1]
    Studii	Universitatea Berkeley din California
    Specie literară	fantasy, științifico-fantastic, mister
    Opere semnificative	Dying Earth[*]
    Note
    Premii	Premiul Nebula pentru cea mai bună nuvelă[2] Premiul Edgar[3] Damon Knight Memorial Grand Master Award[*] Science Fiction and Fantasy Hall of Fame[*

• 1917: Horia Lovinescu, dramaturg român (d. 1983)
• 1924: Janet Paterson Frame (n. 28 august, 1924 - d. 29 ianuarie, 2004) a fost o scriitoare neozeelandeză considerată ca aparținând realismului magic, care în decursul vieții a publicat 11 romane.
• 1925: Donald O'Connor (născut Donald David Dixon Ronald O’Connor; n. 28 august 1925,^{[1][2][3][4][5]} Chicago, Cook County[*], SUA – d. 27 septembrie 2003,^{[1][6][2][3][4][5]} Calabasas[*], Comitatul Los Angeles, SUA) a fost un cântăreț, dansator și actor de film american.  

  Donald O'Connor
  Date personale
  Născut	28 august 1925[1][2][3][4][5]  Chicago, Cook County[*], SUA
  Decedat	27 septembrie 2003 (78 de ani)[1][6][2][3][4][5]  Calabasas[*], Comitatul Los Angeles, SUA
  Înmormântat	Forest Lawn Memorial Park[*]
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
  Număr de copii	4
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	actor de film cântăreț actor de teatru[*] actor de televiziune[*] showman[*] prezentator de televiziune[*] dansator[

• 1927: Nicolae Herlea (n. Niculae Herle - 28 august 1927, București - d. 24 februarie 2014, Frankfurt am Main, Germania) a fost un bariton român.  Baritonul Nicolae Herlea s-a născut în București, la 28 august 1927.

  A studiat la Conservatorul din București cu profesorul Aurelius Costescu-Duca. Mai târziu a participat la Roma, la cursuri de specializare la Academia di Santa Cecilia, cu maestrul Giorgio Favaretto.

  A debutat în 1951 pe scena Operei Naționale din București cu rolul Silvio din spectacolul Paiațe și a rămas angajat, ca prim-bariton al acestei scene.

  Tot în 1951 a câștigat Premiul întâi la concursurile internaționale de la Geneva, Praga și Bruxelles. Aceste mari succese au fost urmate de apariția sa pe cele mai mari scene ale lumii: a cântat la Scala din Milano, la Opera Națională din Praga, la Teatrul Balșoi din Moscova și Opera Națională din Berlin. În perioada 1964-1967 a fost membru al Operei Metropolitan din New York. De asemenea a avut apariții și pe scenele americane din Boston, Cleveland, Detroit etc.

  Repertoriul său bogat cuprinde roluri de seamă din creația universală; a fost Figaro în Bărbierul din Sevilia de Rossini (rol pe care l-a interpretat de aproximativ 550 de ori), lordul Ashton în Lucia di Lammermoor de Donizetti, Rigoletto în Rigoletto de Verdi, Escamillo în Carmen de Bizet, Oneghin în Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Igor în Prințul Igor de Borodin, Scarpia în Tosca de Puccini. Vocea sa, caldă, egală pe întregul ambitus, exprimă cu naturalețe și avânt o întinsă gamă de sentimente.^{[necesită citare]} Calitățile sale vocale sunt susținute de un autentic talent actoricesc.^{[necesită citare]}

  A cântat în compania multor artiști consacrați ai operei, printre care se numără: Montserrat Caballé, Mario Del Monaco, Franco Corelli, Placido Domingo, Joan Sutherland, Giuseppe Di Stefano, Nicolai Ghiaurov, Nicolai Ghiuselev , Giulietta Simionatto, James McCracken, Carlo Bergonzi, Fiorenza Cosotto, Nicolai Gedda, Luigi Alva, Ivan Petrov.

  A fost președintele Juriului Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée și a predat cursuri de specializare, pentru masterat, la Academia de Muzică din București. Moare la 24 februarie 2014 la vârsta de 86 de ani în urma unor complicații datorate vârstei înaintate.  Dintre multele premii și distincții naționale și internaționale, se pot menționa:

  • Medalia de Aur și Marele Premiu la Festivalul Primăverii de la Praga în 1954;
  • Laureat al Concursului Internațional de Canto de la Geneva în 1955;
  • Medalia de Aur și Marele Premiu la Concursul de Canto de la Verviers în 1957;
  • Titlul de "Artist al Poporului" primit în 1962;
  • Medalia de Aur "Giuseppe Verdi" în 1963 (Milano);
  • Cheia orașului Detroit;
  • Premiul de Stat în 1964;
  • Ordinul Meritul Cultural în 1968;
  • Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”^[7]
  • Ordinul Muncii în 1974;
  • Ordinul Tudor Vladimirescu în 1981;
  • Ordinul național „Steaua României” în grad de Comandor (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”  Înregistrări video:
    • "Tosca" la Tokio cu Montserrat Caballé și Giseppe Di Stefano (1975)
    • "Andrea Chenier" / TV-Film 1971 / Cornel Stavru tenor, Mariana Slatinaru-Nistor soprană, Nicolae Herlea bariton
    • "La Forza del Destino" / TV-Film / Mariana Slatinaru-Nistor soprană, Ludovic Spiess tenor, Nicolae Herlea bariton
    • "Rigoletto" / TV 1984 / Silvia Voinea soprană, Octavian Naghiu tenor, Nicolae Herlea bariton
    • "Il Barbiere" / Film 1983 / Silvia Voinea soprană, Valentin Teodorian tenor, Nicolae Herlea bariton
    • "La Traviata" / TV 1984 / Vasile Moldoveanu tenor, Octavian Naghiu tenor, Nicolae Herlea bariton. Și rolul Violettei Valery cine il joaca ??? Probabil Eugenia Moldoveanu
    • "Un Ballo in Maschera" / Film 1987 / Silvia Popp soprană, Ludovic Spiess tenor, Nicolae Herlea bariton
    • "Lucia Di Lammermoor" / Film 1985(?) / Silvia Voinea soprană, Florin Georgescu tenor, Nicolae Herlea bariton  

      Nicolae Herlea
      Date personale
      Născut	28 august 1927  București, România[1]
      Decedat	24 februarie 2014 (86 de ani)[2][3][4][5]  Frankfurt pe Main, Germania[6]
      Cetățenie	România
      Ocupație	cântăreț cântăreț de operă
      Activitate
      Studii	Universitatea Națională de Muzică București, Academia Națională Santa Cecilia[*]
      Gen muzical	operă
      Tipul de voce	Bariton
      Instrument(e)	voce[*]
      Premii	Ordinul național „Steaua României”  Baritonul Nicolae Herlea în rolul Rodrigo din "Don Carlo"

• 1930: Ben Gazzara, actor american (d. 2012)
• 1931: Shunichiro Okano (n. 28 august 1931, Tōkyō, Japonia – d. 2 februarie 2017,^[1] Tōkyō, Japonia^[1]) a fost un fotbalist japonez.
• 1938: Józef Kowalczyk (n. 28 august 1938, Jadowniki Mokre[*], Polonia) este un arhiepiscop polonez, nunțiu apostolic în Varșovia între anii 1989–2010.  În 1963 și-a început studiile în domeniul Dreptului Canonic la Universitatea Catolică din Lublin. Mai târziu și-a continuat studiile la Universitatea Papală Gregoriană din Roma. Ulterior a studiat arhivistica la Arhiva Secretă a Vaticanului. A lucrat în Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, unde a organizat și condus secțiunea poloneză. În 1978 a îndeplinit funcția de șef al comisiei pentru publicarea scrisorilor și lucrărilor lui Karol Wojtyła. La 26 august 1989 Ioan Paul al II-lea l-a numit în postul de nunțiu apostolic în Polonia.  

  Józef Kowalczyk
  Józef Kowalczyk
  Date personale
  Născut	28 august 1938 (81 de ani)  Jadowniki Mokre[*], Polonia
  Cetățenie	Polonia
  Religie	Biserica Catolică
  Ocupație	diplomat preot catolic[*] catholic deacon[*]
  Funcția episcopală
  Premii	Marea Cruce a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania[*] Bene Merito honorary badge[*] honorary doctorate from the Catholic University of Lublin[*] Grand Cross of the Order of Merit of the Republic of Poland[*] Ordinul de Merit în grad de Mare Cruce[*][1] Ordinul Polonia Restituta în grad de mare cruce[

• 1939: Angela Rodica Ojog-Brașoveanu (n. 28 august 1939, București - d. 2 septembrie 2002, București) a fost o scriitoare română de romane polițiste. A publicat o singură carte SF: Minerva se dezlănțuie.  Angela Rodica Ojog-Brașoveanu s-a născut ca fiică a Anei Ojog, profesoară, și a lui Victor Ojog, avocat. Tatăl său a fost de mai multe ori arestat și întemnițat, pentu că a fost deputat liberal. Rodica a urmat primele clase la școala „Maison des Français”, apoi Liceul „Domnița Ileana" (azi „Mihai Eminescu”) (1948-1956) și la absolvire se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din București, dar în 1956 este exmatriculată și arestată sub acuzația de solidarizare cu susținătorii revoltei populare anticomuniste din Budapesta.

  După exmatriculare, pentru a-și asigura un viitor, s-a căsătorit cu un aristocrat neamț din Timișoara, al cărui nume începea cu „von”. Cu toate acestea a făcut memorii la Ministerul Învățământului pentru a se putea întoarce la facultate. I s-a comunicat că reîntoarcerea este condiționată de o „reabilitare” constând într-un an de muncă necalificată într-o fabrică, unde să devină „fruntașă în producție”. Soțul ei nu a fost de acord, așa că a divorțat și s-a angajat ca muncitoare la fabrica de medicamente „Galenica” unde, pe lângă faptul că a ajuns „fruntașă în producție”, a desfășurat și activități obștești, la brigada artistică, la echipa de dansuri, la gimnastică la cor etc.^[3] După scurgerea anului de „reabilitare”, în 1962 a dat examen de admitere la Facultatea de Științe Juridice din Iași, pe care a absolvit-o în 1967 la Universitatea din București.

  În 1969, a debutat cu un scenariu la televiziune (Crima din Cișmigiu), iar primul roman polițist, Moartea semnează indescifrabil, l-a scris la insistența soțului ei, actorul Cosma Brașoveanu, și l-a publicat în 1971 la editura „Albatros”, colecția „Aventura”. În urma succesului publicistic a renunțat la avocatură, după șapte ani de practică, și s-a dedicat scrisului. Până în 1999, după propriile declarații, a publicat 35 de romane, în majoritate polițiste, dar și câteva istorice și unul științifico-fantastic. Modelele preferate sunt Edgar Wallace, Georges Simenon, Karl May, iar dintre autorii români, Theodor Constantin și Haralamb Zincă. A fost supranumită „Agatha Christie a României".  Rodica Ojog-Brașoveanu a publicat romane polițiste, istorice și alte povestiri (sortare tematică și cronologică).  

  Romane polițiste

  • Moartea semnează indescifrabil, Editura Albatros, 1971
  • Enigmă la mansardă, 1971 (reeditată Editura Kullusys, 2004)
  • Cocoșatul are alibi, Editura Dacia, 1973
  • Ancheta în infern, 1977 (reeditată Editura Universitară, Colecția Păianjen, București, 2008)
  • Ștafeta, 1981
  • Apel din necunoscut, 1985 (reeditată Editura Universitară, 2007)
  • Crimă prin mica publicitate, 1991, Editura Odeon
  • Coșmar, 1992, (reeditată Editura Nemira, 2004)
  • Cutia cu nasturi, 1994 (reeditată Editura Kullusys, 2007)
  • Poveste imorală, 1998 (reeditată Editura Nemira, 2004)
  • Un blestem cu domiciliul stabil, 1998 (reeditată Editura Universitară, 2007)
  • O bombă pentru revelion, Editura Genesis, 1999
  • Telefonul din bikini, 1999 (reeditată Editura Nemira, Colecția Bonton, București, 2008; Editura Universitară, Colecția Păianjen, București, 2009)
  • Răzbunarea sluților, 2001 (reeditată Editura Nemira, 2006)
  • Necunoscuta din congelator, 2002 (reeditată Editura Nemira, 2006)

  Ciclul Melania Lupu

  Melania este cheia întregii serii, prin unicitatea ei. Personajul este inspirat dintr-o eroină secundară a filmului Aeroportul. Este o hoață fără să fure, o escroacă fără să înșele... este acel personaj care, deși încalcă repetat legea, o face cu atâta candoare și inteligență încât farmecă cititorul. Maiorul Cristescu are „norocul” de a ancheta cazurile în care Melania este implicată.^{[necesită citare]}

  • Cianură pentru un surâs, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1975 (reeditată Editura Nemira, 2004)
  • Bună seara, Melania!, Editura Dacia, 1975
  • 320 de pisici negre, 1979 (reeditată Editura Nemira 2004, 2008)
  • Anonima de miercuri, 1984 (reeditată Editura Nemira 2000, 2008)
  • Dispariția statuii din parc, 1987 (reeditată Editura Nemira, 2004)
  • Melania și misterul din parc, Editura Tribuna, 1990 (reeditata cu titlul Dispariția statuii din parc, Editura Nemira, 2004)
  • O toaletă a la Liz Taylor, 1992 (reeditată Editura Nemira 2000/Editura Universitară, 2007)

  Romane de spionaj cu Minerva Tutovan

  Minerva Tutovan (personaj inspirat de propria profesoară de matematică), este o femeie atipică. Extrem de inteligentă, foarte puțin atractivă și cu un incredibil spirit de observație, se simte foarte bine în propria piele. Umorul specific romanelor Rodicăi Ojog Brașoveanu este obținut în romanele din această serie nu numai din situațiile în care este pusă Minerva - și originalele ei reacții - dar și din cuplul pe care îl face cu locotenentul Dobrescu.^{[necesită citare]}

  • Spionaj la mânăstire, Editura Militară, Colecția Sfinx, 1972 (reeditată Editura Kullusys, 2004)
  • Omul de la capătul firului, Editura Albatros, Colecția Aventura, 1973 (reeditată Editura Universitară, 2007/ Editura Scriptum, 2001)
  • Minerva se dezlănțuie, Editura Militară, 1974 (reeditată Editura Scriptum, 2001)
  • Plan diabolic, Editura Militară, 1974 (reeditată Editura Universitară, 2007)
  • Panică la căsuța cu zorele, Editura Militară, 1977 (reeditată cu titlul Stilet cu șampanie, Editura Kullusys, 2007)
  • Nopți albe pentru Minerva, Editura Militară, 1982
  • Violeta din safe, 1986 (reeditată Editura Kullusys, 2004)

  Romane istorice

  Ciclul logofătului Andronic

  • Agentul secret al lui Altîn-Bey, 1976 (reeditată Editura Nemira, 2008)
  • Logofătul de taină, 1978 (reeditată Editura Nemira, 2002, 2008)
  • Ochii jupâniței, 1980 (reeditată Editura Nemira, 2003, 2006)
  • Letopisețul de argint, 1981 (reeditată Editura Nemira, 2004)
  • Vulturul dincolo de Cornul Lunii, 1988 (reeditată Editura Nemira, 2004, 2008)

  Romane istorice (altele)

  • Al cincilea as, 1978 (reeditată Editura Nemira, 2004)
  • Întâlnire la Elysée, 1983 (reeditată Editura Nemira, 2004)
  • A inflorit liliacul, 1990 (reeditată Editura Nemira, 2004)
  • Să nu ne uităm la ceas, 1990 (reeditată Editura Nemira, 2006)

  Povestiri

  • Grasă și proastă, 2000 (reeditată Editura Nemira, 2006)
  • Bărbații sunt niște porci, 2000 (reeditată Editura Nemira, 2006)
  • Povestiri de noapte bună

  Piese de teatru

  • Cursa de Viena (1984)

  Scenarii de televiziune

  • Crima din Cișmigiu (1969)
  • Șantaj (1981)
  • A doua variantă (1984)
  • Enigma (1995-1996)
  • Poveste imorală (1998).  

    Rodica Ojog-Brașoveanu
    Date personale
    Născută	28 august 1939[1]  București, România
    Decedată	2 septembrie 2002 (63 de ani)[1]  București, România
    Cetățenie	România
    Ocupație	scriitoare roman polițist[*]
    Activitate
    Limbi	limba română

• 1941: Vasile Gergely, fotbalist român
• 1944: Marin Mincu (n. 28 august 1944, Slatina - d. 4 decembrie 2009, București) a fost un poet, critic literar, istoric literar, semiolog și eseist român.  Marin Mincu s-a născut la 28 august 1944, în Slatina, având ca părinți pe Mincu Duță si Voica Anica.  Colaborator la toate revistele literare din țară, deținând rubrică permanentă la Amfiteatru (Confruntări critice), Luceafărul (Semn), România literară (Poezia tânără), Viața românească (Intermezzo), Paradigma (editorial), Ziua literară (cronică literară), Tomis (Repere), Contemporanul –Ideea europeană (Intermezzo), etc. A avut rubrică săptămânală permanentă («Accente») în pagina culturală a ziarului „Cotidianul” (1999-2004). De asemenea, colaborator la unele reviste italiene: Alfabeta (Milano), La fiera letteraria (Roma), Strumenti critici (Torino), Uomo e cultura (Palermo), Il cavallo di Troia (Roma), Inventario (Firenze), L’Indice (Torino), Il Ponte (Firenze), La nuova Rivista Europea (Milano, unde a făcut parte din Colegiul european de redacție) etc. Inițiative culturale: Membru fondator al Universității Ovidius din Constanța (1990, fiind numit primul rector, funcție la care renunță pentru că, în același timp, era și profesor titular la Facultatea de litere și filozofie a Universității din Florența). Înființează revista culturală Paradigma (1993) și Editura Pontica (1991) în cadrul căreia coordonează colecția „Biblioteca italiană” și colecția de poezie Euridice. Președinte al Cenaclului Euridice al Uniunii Scriitorilor (2002-2003) și, în continuare – până în 2008, al Muzeului Literaturii Române. Fondator al Premiului literar Euridice (2005, în exclusivitate pentru tinerii autori), actualmente premiul literar „Marin Mincu”.

  Debut: cu critică în Gazeta literară (articolul „Stilul criticii”, 30 aprilie 1964) și cu poezii în revista Amfiteatru (aprilie 1966).

  Debut editorial: în poezie cu vol. Cumpănă (Editura pentru literatură, 1968); în critică: Critice (Editura pentru literatură, 1969); în roman: Intermezzo ( Editura Albatros, 1984).  Marin Mincu a decedat la Spitalul Elias din București în dimineața zilei de 4 decembrie 2009 în urma unui anevrism cerebral survenit la Televiziune și este înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală.  

  Opera

  În România

  • I. Poezie:

  Cumpănă, E.P.L., 1968; Calea robilor, Cartea românească, 1970; Eterica noapte, Albatros, 1972; Văile vegherii, Cartea românească, 1974; Discurs împotriva morții, Eminescu, 1977; Pradă realului, Cartea românească, 1980; Proba de gimnastică, Albatros, 1982; Pradă realului, Cartea românească, 1985, colecția „Hyperion”, antologie, cu o postfață de Laurențiu Ulici; Despre fragilitatea vieții, Albatros, 1987; Despre fragilitatea vieții, antologie de autor în colecția „Poeți români contemporani”, cu o prefață de Valentin F. Mihăescu, Eminescu, 1997; Am visat că visez că sunt înger, Asociația Scriitorilor din București/ Eminescu, 1998; Vine frigul, antologie în colecția B.P.T. nr. 1501, cu un tabel cronologic de George Popescu, o prefață de Gheorghe Grigurcu și o postfață de Irina Mavrodin, Minerva, 2000; Cum mi-am înscenat un accident de mașină, editura Vinea, București, 2002; Pacient la spitalul fundeni, editura paralela 45, București, 2007. Postum: vol. Dulce vorbi în somn, Ed. Vinea, 2011.

  • II. Roman

  Intermezzo (Albatros, București, 1984; ediția a II-a, revizuită, în colecția „100+1”, cu o prefață de Romul Munteanu și o postfață de Gabriel Dimisianu, Gramar, București, 2000; ediția a III-a, revăzută, cu o postfață de Bogdan Alexandru Stănescu, Polirom, Iași, 2007); Intermezzo II, Cartea românească, 1989; Intermezzo III, cu o postfață de Octavian Soviany, Albatros, 2002; Intermezzo IV, jurnalul florentin, Pontica, Constanța, 1997; Jurnalul lui Dracula, rescriere, cu unele referințe critice apărute în Italia (Cesare Segre, Piero Bigongiari, Sergio Givone, D’Arco Silvio Avalle, Lucio Klobas, Giuseppe Pontiggia, Renato Minore, Alfredo Giuliani, Paolo Fabrizio Iacuzzi, Ernestina Pelegrini) și două interviuri cu Ioan Buduca și Cristian Teodorescu, Polirom, Iași, 2004; Moartea la Tomis. Jurnalul lui Ovidiu, rescriere, cu un preambul al autorului („Cum am devenit romancier italian”) și cu unele referințe critice apărute în Italia (Roberto Carifi, Giuseppe Cassieri, Dario Fertilio, Francesco Specchia, Giancarlo Caprettini, Luciano Morandini), Polirom, Iași, 2005.

  • III. Critică, istorie și teorie literară:

  Critice, E.P.L., 1969; Critice II, Cartea românească, 1971; Poezie și generație, Eminescu, 1975; Ion Barbu comentat, Albatros, 1975, ediția a II-a, în colecția „Clasici români interpretați” a editurii Pontica, 1995; Repere, Cartea românească, 1977; „Luceafărul” comentat, Albatros, 1978; ediția a II-a în colecția „Clasici români interpretați”, Pontica, 1996; Ion Barbu. Eseu despre textualizarea poetică, (Cartea Românească, 1981; ediția a II-a, cu un tabel cronologic de George Popescu, colecția B.P.T., Minerva, 2000); Avangarda literară românească (editura Minerva, 1983, ediția a II-a, revăzută, colecția B.P.T., Minerva, 1999; ediția a III-a, revăzută și adăugită, Pontica, Constanța, 2006); Lucian Blaga comentat, Albatros, 1983, ediția a II-a în colecția „Clasici români interpretați”, Pontica, 1995; Eseu despre textul poetic II, (Cartea românească, 1986; ediția a II-a, cu o prefață de Ștefan Borbely, editura paralela 45, Pitești, 2006); Opera literară a lui Ion Barbu, Cartea românească, 1990; Textualism și autenticitate, Pontica, Constanța, 1993; Poezia română actuală (O antologie comentată), vol. I-II, Pontica, 1998; vol. III, Pontica, 1999; Poeticitatea română postbelică, Pontica, 2000; Paradigma eminesciană, Pontica, 2000; A fi mereu în miezul realului, interviuri, cu un studiu introductiv de Octavian Soviany, Pontica,

  • 2001; Christian W. Schenk și poietica „antilucrurilor“eseu în Luceafărul, nr. 42(434), 28 noiembrie 2001,
  • Poezia română în secolul XX, vol. I, Pontica, 2003; Avataruri de tranziție, Pontica, 2004; Fărâme critice, Pontica, 2005; O panoramă critică a poeziei române din secolul al XX-lea, Pontica, 2007, Cvasitratat de/despre literatură, Ed. Paralela 45, 2009.

  Postum: Vol. Polemos, Ed. Compania, 2011.

  • IV. Traduceri din alți autori:

  D’Arco Silvio Avalle, Modele semiologice în Comedia lui Dante, în colaborare cu Ștefania Mincu, Univers, 1979; Poeți italieni din secolul XX. De la Pascoli la Magrelli, Cartea românească, 1988.

  • V. Volume și ediții îngrijite, studii introductive, prefețe, postfețe:

  Al. Macedonski, Excelsior, poezii, prefață de..., BPT, Minerva, 1968; Mihail Sadoveanu, Locul unde nu s-a întâmplat nimic, postfață de..., colecția „Arcade”, Minerva, 1972; Ion Gheorghe, Poeme, cuvânt înainte de.., Colecția „Cele mai frumoase poezii”, Albatros, 1972; Mihail Sadoveanu, Creanga de aur, prefață de..., BPT, Minerva, 1973; Ion Heliade-Rădulescu, Poezii-Proză, antologie și repere istorico-literare de..., seria „Patrimoniu”, Minerva, 1977; D’Arco Silvio Avalle, Modele semiologice în Comedia lui Dante, prefață de..., colecția „Studii”, editura Univers, 1979; Nichita Stănescu, Pravoto na vreme, introducere de..., Ed. MISLA, Struga, 1982; Maria Corti, Principiile comunicării literare, prefață de..., colecția „Studii”, Univers, 1983; Umberto Eco, Pendulul lui Focault, postfață de..., colecța Biblioteca italiană, Pontica, 1991; Maria Corti, Cântecul sirenelor, postfață de..., colecția Biblioteca italiană, Pontica, 1991; De ce scriu poezie, anchetă de..., colecția „Interviuri”, Pontica, 1996; Lucio Klobas, Gândirea extremă, postfață de..., colecția Biblioteca italiană, Pontica, 1998; Mihai Eminescu, Poesie/ Poezii, ediție îngrijită de..., Pontica, 1998; Mario Luzi, Poezii, prefață de..., colecția Biblioteca italiană, Pontica, 2002; Canon și canonizare, anchetă coordonată de..., Pontica, 2003; Dosarul Cenaclului Euridice, coordonare de..., vol. I-II, editura Ziua, București, 2003; vol. III, Pontica, Constanța, 2004; vol. IV-VII, Pontica, 2005.

  În Italia

  I canti narrativi romeni. Analisi semiologica, Torino, Giappichelli, 1977; I mondi sovrapposti. La modellizzazione spaziale nella fiaba romena, Torino, Giappichelli, 1978; Poesia romena d’avanguardia. Testi e manifesti. Da Urmuz a Ion Caraion, in collaborazione con Marco Cugno, colecția Universale economica, Milano, Feltrinelli, 1980; La semiotica letteraria italiana, colecția Universale economica, Milano, Feltrinelli, 1982; Mito-fiaba-canto narrativo. La trasformazione dei generi letterari, Roma, Bulzoni, 1986; Nuovi poeti romeni, in collaborazione con Marco Cugno, Firenze, Vallecchi, 1986; Mircea Eliade e l’Italia, in collaborazione con Robrto Scagno, Milano, Jaca Book, 1987; Dizionario degli autori (parte romena), Milano, Bompiani, 1987; Nichita Stănescu, 11 elegie, a cura di..., Milano, editore Vanni Scheiwiller, 1987; Fiabe romene di magia, colecția Tascabili Bompiani, 1989; Lucian Blaga, Ipoemi della luce, a cura di..., in collaborazione con Sauro Albisani, Milano, Garzanti, 1989; Mihai Eminescu, Lucifero, in collaborazione con Sauro Albisani, editore Vanni Scheiwiller, Milano, 1989; Mihai Eminescu, Genio desolato, a cura di..., Bergamo, editore Lubrina, 1989; Mihai Eminescu e il romanticismo europeo, in collaborazione con Sauro Albisani, Roma, Bulzoni, 1990; Il diario di Dracula, romanzo, con una prefazione di Cesare Segre e con una postfazione di Piero Bigongiari, colecția „I grandi tascabili”, Bompiani, Milano, 1992; Paul Celan, Scritti romeni, a cura di..., Udine, Campanotto editore, 1994; Il diario di Ovidio, romanzo, con una prezentazione di Umberto Eco, Milano, Bompiani, 1997; I poeti davanti all’apocalisse, con una postfazione di Giovanni Rotiroti, Udine, Campanotto editore, 1997; Mihai Eminescu, La mia ombra e altri racconti, a cura di..., colecția Biblioteca Universale Rizzoli, Milano, 2000.

  • Traduceri în alte limbi din opera originală:

  Volume de poezie: In agguato (în limba italiană, traducere de Alfredo Giuliani și Marin Mincu, cu o notă critică de Mario Luzi, editura Vanni Scheiwiller, milano, 1986); Lazni traktat o jagnjetu (în limba sârbă traducere de Maria Mutici și Miljurko Vukadinovici, editura Oktoih, Podgorica, 1999);

  • Drehung (în limba germană, traducere de Christian W. Schenk, editura Dionysos, Kastellaun, 2002);
  • Il arrive, le froid (traducere în franceză de Ilie Cnstantin și Mariela Rotaru Constantinescu, în colecția monde latin, maison de la poesie D’Amay, 2003).
  • Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos, Boppard, 2018, în traducerea și selectarea lui Christian W. Schenk, ISBN 9781977075666.
  • SECHS RUMÄNISCHE DICHTER: Ausgewählt und übersetzt von Christian W. Schenk - (Ana Blandiana, Ion Caraion, Ștefan Augustin Doinaș, Marin Mincu, Emil Manu, Marin Sorescu) - Dionysos, Boppard, ISBN 978-1980320890  

    Marin Mincu
    Date personale
    Născut	28 august 1944 Slatina
    Decedat	4 decembrie 2009 București
    Înmormântat	Cimitirul Bellu
    Naționalitate	română
    Cetățenie	România
    Ocupație	poet, critic literar, istoric literar, eseist
    Limbi	limba română[1]
    Activitatea literară
    Activ ca scriitor	1964-2009
    Note
    Premii	Premiul Herder

• 1947: Vivi Drăgan Vasile, director de imagine
• 1948: Vonda N. McIntyre (n. 28 august 1948,^[2][3][4] Louisville, Comitatul Jefferson, Kentucky, SUA – d. 1 aprilie 2019,^[5] Seattle, Comitatul King, Washington, SUA) a fost o scriitoare americană de literatură științifico-fantastică.  

  Romane independente

  • The Exile Waiting (1975)
  • Dreamsnake (1978)
  • Superluminal (1983)
  • The Bride (1985)
  • Barbary (1986)
  • The Moon and the Sun (1997)

  Starfarers

  • Starfarers (1989)
  • Transition (1991)
  • Metaphase (1992)
  • Nautilus (1994)

  Star Trek - The Original Series

  • The Entropy Effect (1981), (Book 2)
  • Enterprise: The First Adventure (1986)

  Star Trek - Movies

  • Star Trek: The Wrath of Khan (1982), (Cartea 7)
  • Star Trek III: The Search for Spock (1984), (Book 17)
  • Star Trek IV: The Voyage Home (1986)
  • Duty, Honor, Redemption (2004) (collection of the above three novelizations)

  Star Wars

  • The Crystal Star (1994)
    • ro.: Steaua de cristal, editura Amaltea, 2007, ISBN 973-7780-73-6^[6]

  Colecții de povestiri

  • Fireflood and Other Stories (1979)

  Povestiri

  • Breaking Point

  Venture Science Fiction Magazine (1970)

  • Cages

  Quark/4 (1971)

  • Only at Night

  Clarion (1971)

  Fireflood and Other Stories (1979)

  • The Galactic Clock

  Generation (1972)

  • The Genius Freaks

  Orbit 12 (1973)

  Fireflood and Other Stories (1979)

  • Spectra

  Orbit 11 (1973)

  Fireflood and Other Stories (1979)

  • Wings

  The Alien Condition (1973)

  Fireflood and Other Stories (1979)

  • Of Mist, and Grass, and Sand

  Analog Science Fiction/Science Fact (October 1973)

  Best SF of the Year 3 (1974)

  Nebula Award Stories 9 (1974)

  Women of Wonder (1975)

  Looking Ahead (1975)

  The Infinite Web (1977)

  The Best of Analog (1978)

  Dreamsnake (1978)

  Fireflood and Other Stories (1979)

  Arbor House Treasury of Modern SF (1980)

  Constellations (1980)

  The Analog Anthology #1 (1980)

  The Road to Science Fiction #4 (1982)

  The Science Fiction Hall of Fame, Volume IV (1986)

  6 Decades: The Best of Analog (1986)

  Great Science Fiction of the 20th Century (1987)

  The Best of the Nebulas (1989)

  • Recourse, Inc.

  Alternities (1974)

  Fireflood and Other Stories (1979)

  • The Mountains of Sunset, the Mountains of Dawn

  The Magazine of Fantasy and Science Fiction (February 1974)

  Best Science Fiction Stories of the Year (1975)

  Fireflood and Other Stories (1979)

  Norton Book of SF (1993)

  • Screwtop (Novella)

  The Crystal Ship (1976)

  The New Women of Wonder (1978)

  Fireflood and Other Stories (1979)

  Screwtop / The Girl Who Was Plugged In (1989)

  • Thanatos

  Future Power (1976)

  • The End's Beginning

  Analog Science Fiction/Science Fact (September 1976)

  Fireflood and Other Stories (1979)

  • Aztecs

  2076: The American Tricentennial (1977)

  Best SF of the Year 7 (1978)

  Fireflood and Other Stories (1979)

  Nebula Winners 13 (1980)

  • The Serpent's Death

  Analog Science Fiction/Science Fact (February 1978)

  Dreamsnake (1978)

  • The Broken Dome

  Analog Science Fiction/Science Fact (March 1978)

  Dreamsnake (1978)

  • Fireflood

  The Magazine of Fantasy and Science Fiction (November 1979)

  Fireflood and Other Stories (1979)

  Best SF of the Year 9 (1980)

  • Shadows, Moving

  Interfaces (1980)

  • Elfleda

  New Dimensions 12 (1981)

  Unicorns! (1982)

  • Looking for Satan

  Shadows of Sanctuary (1981)

  Lythande (1986)

  • The Straining Your Eyes Through the Viewscreen Blues

  Nebula Winners 15 (1981)

  • Transit

  Isaac Asimov's Science Fiction Magazine (October 1983)

  • Malheur Maar

  Full Spectrum 2 (1989)

  • Steelcollar Worker

  Analog Science Fiction and Fact (November 1992)

  • The Adventure of the Field Theorems

  Sherlock Holmes in Orbit (1995)

  • The Sea Monster's Song

  Odyssey, Issue 1 (November/December 1997)

  • Little Faces

  The Year's Best Science Fiction Twenty-Third Annual Collection (2006)  

  Vonda N. McIntyre
  Date personale
  Nume la naștere	Vonda Neel McIntyre
  Născută	28 august 1948[2][3][4]  Louisville, Comitatul Jefferson, Kentucky, SUA
  Decedată	1 aprilie 2019 (70 de ani)[5]  Seattle, Comitatul King, Washington, SUA
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer pancreatic)
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	romancieră[*] scriitoare scriitoare de science-fiction[*]
  Limbi	limba engleză[1]
  Studii	Universitatea Statului Washington
  Specie literară	științifico-fantastic
  Note
  Premii	Premiul Nebula pentru cel mai bun roman Nebula Award for Best Novelette[*] Premiul Nebula pentru cel mai bun roman Premiul Hugo pentru cel mai bun roman Premiul Locus pentru cel mai bun roman

• 1950: Radu Alexandru Negrescu-Suțu (n. 28 august 1950, București) este un scriitor român, stabilit la Paris, și un militant anticomunist care a făcut parte din Grup Canal '77.  S-a născut la București, tatăl său a fost colonelul Aurel-Mihai Negrescu din Roman, combatant pe Frontul de Răsărit, deblocat din armată în 1947, iar mama principesa Georgeta Rudolf Suțu din Iași, stră-strănepoata domnitorului Alexandru Nicolae Suțu, sora pianistei Rodica Suțu și fiica scriitorului Rudolf Suțu^[1].

  Între 1968 și 1970, publică poezie de factură suprarealistă în țară, la revista studențească Amfiteatru. Ca scriitor se remarcă prin eseurile sale și prin proza scurtă. Dialogul Teologilor, Eseuri, Poarta Luminii sunt câteva dintre volumele sale de eseuri publicate de-a lungul timpului (la Editura Dorul din Danemarca). A scris și nuvele precum Concertul de Händel, Cleopatra, Besadà, Meredith ș.a. Parte din acestea se regăsesc și în volumul La Bocca della Verità publicat în 2016 la Editura Junimea din Iași^[1].

  În 1975 se dedică studiului picturii și Istoriei Artelor. Face pelerinaje anuale la mănăstirile din Moldova, unde studiază iconografia^[2].

  Anul 1977 îl găsește în conflict deschis cu regimul comunist, ca semnatar al apelului lui Paul Goma și coautor și semnatar împreună cu Ioan Marinescu, Dan Iosif Niță, Raymond Păunescu și Nicolae Windisch al unui protest împotriva nerespectării drepturilor omului în România^[3]. Este arestat și condamnat la un an de muncă forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În urma grevei foamei declarată public la 1 septembrie 1977 și ținută efectiv timp de aproape o săptămână în condiții de torturi fizice și psihice din partea Securității și în urma intervenției organizației Amnesty International și a președintelui Statelor Unite ale Americii, Jimmy Carter, este eliberat și expulzat din țară la sfârșitul aceluiași an, obținând azil politic în Franța și stabilindu-se la Paris^[1][4][5].

  Expune pictură religioasă în Austria, Franța și Germania, trecând ulterior la suprarealism^[2].

  După revoluția română din 1989 abandonează pictura, devenind membru al Asociației Ziariștilor Români din Vest (AZR), publicând câteva sute de articole literare și politice în ziarele românești din țară și exil, precum și o suită de interviuri cu personalități din lumea literară și artistică a exilului. De asemenea, devine membru activ al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) și al Uniunii pentru Regele Mihai (UPRM) din Franța, între 1990 și 2000. Colaborează, în 2002, la serialul Memorialul Durerii, realizat de Lucia Hossu-Longin^[2] și la filmele documentare Fanarioții, realizat de Dr. Erato Paris din Atena (2009, premiat la Festivalul Filmului Documentar, Câmpulung Muscel, 2011), Salutări din Iași, realizat de prof. Dragoș Zămoșteanu (2011) și România de sânge albastru, realizat de Carmen Avram și Ana Mihail-Iorga (Antena3 - 2017). Este membru al Societății culturale ,,Junimea’’ Nouă și al Institutului Român de Genealogie și Heraldică ,,Sever Zotta’’ din Iași.  

  Opera

  Proza lui Radu Negrescu-Suțu cultivă cu predilecție căutarea sensului metafizic pierdut la o primă vedere și ascuns până și în cele mai aparent banale fapte diverse.

  Poezie

  • Zece Amintiri (1996)
  • Și-alte patru triste cânturi (2002)

  Eseuri și nuvele

  • Dialogul Teologilor (1995, 2009)
  • Eseuri (1996)
  • Poarta Luminii (1999)
  • Concertul de Händel (2000)
  • Cleopatra, Besadà, Meredith (trilogie) (2015)
  • La Bocca della verità (2016)
  • Iluzia cristalizării (2019) - în dialog cu Liliana Corobca
  • Annalisa, Plombal, Lixandru (trilogie) (2020)

  Genealogie

  • Livre d’or de la Famille Soutzo (2005)
  • Les Cazaban, une chronique de famille - Eugen Dimitriu & Filip-Lucian Iorga (2007) - colaborare
  • Entretiens avec les familles Phanariotes - dr. Erato Paris (2008) - colaborare
  • Descendența „europeană” a Alexandrinei Alexandru Suțu (2008)
  • Descendenții contemporani ai boierimii române - Filip-Lucian Iorga (2010) - colaborare
  • Cartea de aur a Familiei Suțu (2015, 2020)
  • Stirpea Drăculeștilor (2017)

  Filme documentare, colaborări

  • Memorialul Durerii (2002) - de Lucia Hossu-Longin
  • Regăsirea demnității de Om, de Nicolae Mircea Năstase, Radio România Internațional, București (2008)
  • Salutări din Iași (2011) - de dr. Dragoș Zămosteanu
  • România de sânge albastru (2017) - de Ana Mihail-Iorga, film Antena 3
  • Povești cu blazon (2017) - de Ana Mihail-Iorga, film Antena 3
  • Descendenții Familiei Suțu, (2019) - de Mihaela Coposciuc, film ProTV
  • Grup Canal '77 (2019) - de dr. Dragoș Zămosteanu
  • Festivalul de Film și Istorii - Râșnov (2019)
  • Festivalul de Film Internațional - Sibiu (2019)
  • Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri (FILIT) - Iași (2019)
  • Festivalul de Film Documentar DocEst - Iași (2019)
  • Comunism, exil, destine sau puterea cuvântului NU în România totalitară (2019) - de Oana Lazăr, film TVR Iași (2019)

  Volume omagiale, colaborări

  • Prefața la Prin Bucurestiul albanez de Adrian Majuru - Editura Privirea (2006)
  • Nouăzeci de ani de la dispariția fondatorului psihiatriei românești Alexandru A. Suțu, Editura Academiei Română (2009)
  • Paul Goma, Dosarul unei iubiri târzii, Editura Eagle Publishing House (2010) (2015)
  • Oana Marinache, Louis Pierre Blanc, Editura Istoria Artei, București (2014)
  • Mihai Dim. Sturdza - Editura Universității Al. I. Cuza, Iași (2014)
  • Rudolf Suțu, Iașii de odinioară, Editura Corint (2015)
  • Flori Bălănescu, Grup Canal '77, Editura Ratio et Revelatio (2015)
  • IICCMER, Paul Goma și exilul etern, Editura Ratio et Revelatio (2016)
  • Prefața la albumul de pictură Coloane de lumină de Nazen Peligrad, București (2019)
  • Prefața la volumul de versuri Lumi împărțite, de Mihaela Gudană, Ed. PrincepsMultimedia, Iași (2020)  

    Radu Negrescu-Suțu
    Radu Negrescu-Suțu
    Date personale
    Născut	28 august 1950 (69 de ani) București
    Părinți	Aurel-Mihai Negrescu Georgeta Rudolf Suțu
    Căsătorit cu	Manuela Dogaru
    Copii	Alexandru Negrescu-Suțu
    Naționalitate	român
    Religie	creștin ortodox
    Ocupație	scriitor, ziarist
    Activitatea literară
    Specie literară	eseu, proză scurtă, poezie, genealogie

• 1957: Daniel Stern (n. 28 august 1957) este un actor american.  

  Filmografie  

An	Titlu	Rol	Note
1979	Starting Over	Student 2
	Breaking Away	Cyril
1980	It's My Turn	Cooperman
	One Trick Pony	Hare Krishna
	Stardust Memories	An Actor
	A Small Circle of Friends	Crazy Kid
1981	Honky Tonk Freeway	Hitchhiker
1982	I'm Dancing as Fast as I Can	Jim
	Diner	Laurence "Shrevie" Schreiber
1983	Get Crazy	Neil Allen
	Blue Thunder	Officer Richard Lymangood
	Daniel	Artie Sternlicht
1984	The Ratings Game		TV movie
	Frankenweenie	Ben Frankenstein	Short film
	C.H.U.D.	Al Shepherd / "The Reverend"
	Samson and Delilah
1985	Hometown		Serial TV
	Key Exchange	Michael Fine
1986	The Boss' Wife	Joel Keefer
	Hannah and Her Sisters	Dusty
1987	Born in East L.A.	Jimmy
1988	The Milagro Beanfield War	Herbie Platt
	D.O.A.	Hal Petersham
	Weekend War	Garfield
	The Wonder Years	Kevin Arnold/Narrator	Serial TV 1988 to 1993
1989	Little Monsters	Glen Stevenson
	Leviathan	Buzz "Sixpack" Parrish
	Friends, Lovers, & Lunatics	Mat
1990	Coupe de Ville	Marvin Libner
	My Blue Heaven	Will Stubbs
	Home Alone	Marv Merchants
1991	City Slickers	Phil Berquist
	The Simpsons (season 2)	Narrator	Animated Serial TV
1992	Home Alone 2: Lost in New York	Marv Merchants
1993	SeaQuest DSV		Serial TV
	Rookie of the Year	Phil Brickma	Also director
1994	City Slickers II: The Legend of Curly's Gold	Phil Berquist
1995	Bushwhacked	Max Grabelski
1996	Celtic Pride	Mike O'Hara
1997	Gun		Serial TV
	Hey Arnold!		Animated Serial TV
1998	Very Bad Things	Adam Berkow
	Crashbox	Warren "Steel Toe" Piper	TV Game Show
1999	Dilbert	Dilbert	Animated Serial TV
	Partners
2000	How to Kill Your Neighbor's Dog
2001	Danny		Serial TV
	Viva Las Nowhere
2003	Regular Joe		Serial TV
2004	The Last Full Measure
2006	Bachelor Party Vegas
	The Last Time
2008	A Previous Engagement
	Otis	Will Lawson
2009	Whip It	Earl Cavendar
	Family Guy		Animated Serial TV
	Monk	Sheriff Franklin (1 episode)	Serial TV
2010	The Next Three Days	Meyer Fisk
	Battle of the Bulbs	Bob Wallace
2012	A Christmas Story 2	The Old Man
2013	Workaholics	Travis Rockne	Serial TV
	Girlfriend in a Coma	Tom McNeil	Serial TV
	Getting On	Richard James	Serial TV
2014	Manhattan	Glen Babbit	Serial TV

Daniel Stern
Daniel Stern
Date personale
Născut	28 august 1957 (62 de ani)[1][2][3]  Bethesda[*], SUA
Frați și surori	David M. Stern[*]
Cetățenie	SUA
Ocupație	actor regizor de film scenarist actor de film actor de voce[*] actor de televiziune[*] producător de film
Activitate
Alma mater	Bethesda-Chevy Chase High School[*

• 1960: Julio César Romero (născut 28 august 1960 în Luque, Paraguay) mai bine cunoscut ca „Romerito” a fost un jucător de fotbal paraguayan, considerat ca fiind unul dintre cei mai buni jucători paraguayeni din istorie. A fost singurul paraguayan trecut de Pelé pe lista FIFA 100.
• 1962: David Andrew Leo Fincher (n. 28 august, 1962) este un regizor american de film și videoclipuri, cunoscut pentru filmele sale stilate și negre, în special Se7en, Fight Club, Zodiac, The Social Network, The Curious Case of Benjamin Button, The Girl with the Dragon Tattoo, Fata disparută.  

  S-a născut în Denver, Colorado, pe 28 august 1962. Tatăl său a fost bucătar, Howard Fincher, iar mama sa Claire, asistentă medicală la un centru de bolnavi psihic. A locuit în Oregon în copilărie, iar la vârsta de opt ani a încercat primul film cu o cameră de 8 mm. S-a angajat în tinerețe la Industrial Light & Magic, în 1980, unde a făcut parte din echipa de producție a filmului Twice Upon a Time, Return of the Jedi, Indiana Jones și the Temple of Doom. A regizat și reclame, el fiind răspunzător pentru binecunoscutul avertisment pentru fumător, în care apare un fetus fumând o țigară. Tocmai acest spot l-a adus în atenția producătorilor din Los Angeles, care i-au oferit șansa de a regiza documentarul The Beat of the Live Drum. A mai regizat și alte spoturi pentru Revlon, Converse, Nike, Pepsi, Sony, and Levi's. A intrat în echipa Propaganda Films, alături de care a regizat mai multe videoclipuri muzicale și reclame.  

  Videoclipuri regizate

  An	Artist	Cântec
  1985	Rick Springfield	"State Of The Heart"
  1985	The Motels	"Shame"
  1986	The Outfield	"All the Love (in the World)"
  1986	The Outfield	"Everytime You Cry"
  1986	Howard Hewett	"Stay"
  1986	Jermaine Stewart	"We Don't Have to Take Our Clothes Off"
  1987	Wire Train	"She Comes On"
  1987	Johnny Hates Jazz	"Shattered Dreams"
  1988	Paula Abdul	"(It's Just) The Way That You Love Me"
  1988	Paula Abdul	"Straight Up"[3]
  1988	Paula Abdul	"Forever Your Girl"
  1988	Paula Abdul	"Cold Hearted"
  1988	Steve Winwood	"Roll with It"[3]
  1988	Jody Watley	"Most of All"
  1988	Neneh Cherry	"Heart"
  1989	Jody Watley	"Real Love"
  1989	Don Henley	"The End of the Innocence"
  1989	Madonna	"Express Yourself"
  1989	Madonna	"Oh Father"
  1989	Aerosmith	"Janie's Got a Gun"[3]
  1989	Roy Orbison	"She's a Mystery to Me"
  1990	Madonna	"Vogue"
  1990	George Michael	"Freedom '90"[3]
  1990	Billy Idol	"Cradle of Love"[3]
  1992	Michael Jackson	"Who Is It"[4][5]
  1993	Madonna	"Bad Girl"
  1994	The Rolling Stones	"Love Is Strong"
  1996	The Wallflowers	"6th Avenue Heartache"[6]
  2000	A Perfect Circle	"Judith"[6]
  2005	Nine Inch Nails	"Only"[7]
  2013	Justin Timberlake	"Suit & Tie"[8]

  Filmografie

  Filme/seriale

  An	Film	Regizor	Producător	Producător executiv	Note
  1992	Alien 3	Da			Nominalizare – Hugo Award for Best Dramatic Presentation Nominalizare – Saturn Award for Best Director
  1995	Seven	Da			Blue Ribbon Award for Best Foreign Language Film Fantasporto for Best Film Hochi Film Awards for Best Foreign Language Film Sant Jordi Awards for Best Foreign Film Nominalizare – Saturn Award for Best Director Nominalizare – DVD Exclusive Awards for Best DVD Audio Commentary
  1997	The Game	Da
  1999	Fight Club	Da			Nominalizare – Online Film Critics Society Award for Best Director
  2001	The Hire		Da
  2002	Panic Room	Da
  2005	Lords of Dogtown			Da
  2006	Love and Other Disasters		Da
  2007	Zodiac	Da			Nominalizare – Bodil Award for Best American Film Nominalizare – Palme d'Or Nominalizare – Chicago Film Critics Association for Best Director Nominalizare – Empire Award for Best Director Nominalizare – London Film Critics' Circle for Director of the Year Nominalizare – Online Film Critics Society Award for Best Director Nominalizare — Toronto Film Critics Association Award for Best Director
  2008	The Curious Case of Benjamin Button	Da			London Film Critics Circle Award for Director of the Year National Board of Review Award for Best Director Nominalizare – Academy Award for Best Director Nominalizare – Saturn Award for Best Director Nominalizare – BAFTA Award for Best Direction Nominalizare – Broadcast Film Critics Association Award for Best Director Nominalizare – Chicago Film Critics Association Awards for Best Director Nominalizare – Dallas-Fort Worth Film Critics Association Award for Best Director Nominalizare – Directors Guild of America for Outstanding Directing- Featured Film Nominalizare – Golden Globe Award for Best Director Nominalizare – New York Film Critics Circle Award for Best Director Nominalizare – Online Film Critics Society Award for Best Director Nominalizare – SFX Awards for best director Nominalizare – Vancouver Film Critics Circle Award for Best Director
  2010	The Social Network	Da			BAFTA Award for Best Direction Boston Society of Film Critics Award for Best Director Broadcast Film Critics Association Award for Best Director Chicago Film Critics Association for Best Director Cinema Brazil Grand Prize for Best Foreign-Language Film – Audience Award César Award for Best Foreign Film Dallas-Fort Worth Film Critics Association Award for Best Director Film Critics Circle of Australia for Best Foreign Film Florida Film Critics Circle Award for Best Director Golden Globe Award for Best Director Las Vegas Film Critics Society Award for Best Director London Film Critics Circle Award for Director of the Year Los Angeles Film Critics Association Award for Best Director National Board of Review Award for Best Director National Society of Film Critics Award for Best Director San Francisco Film Critics Circle Award for Best Director Sant Jordi Awards for Best Foreign Film Satellite Award for Best Director Southeastern Film Critics Association Award for Best Director Toronto Film Critics Association Award for Best Director Vancouver Film Critics Circle Award for Best Director Nominalizare – Academy Award for Best Director Nominalizare – Bodil Award for Best American Film Nominalizare – Central Ohio Film Critics Association for Best Director Nominalizare – Cinema Brazil Grand Prize for Best Foreign-Language Film Nominalizare – Cinema Writers Circle Awards for Best Foreign Film Nominalizare – David di Donatello for Best Foreign Film Nominalizare – Directors Guild of America for Outstanding Directorial Achievement in Motion Pictures Nominalizare – Empire Award for Best Director Nominalizare – Nastro d'Argento for Best Non-European Director Nominalizare – Phoenix Film Critics Society Award for Best Director Nominalizare – Robert Festival for Best American Film Nominalizare – Russian Guild of Film Critics for Best Foreign Film Nominalizare – San Diego Film Critics Society Award for Best Director Nominated -Washington D.C. Area Film Critics Association
  2011	The Girl with the Dragon Tattoo	Da			Nominalizare – Central Ohio Film Critics Association Nominalizare – Directors Guild of America for Outstanding Directorial Achievement in Motion Pictures
  2013	House of Cards (2 episodes)	Da		Da	Primetime Emmy Award for Outstanding Directing for a Drama Series (2013) Nominalizare – Primetime Emmy Award for Outstanding Drama Series (2013)
  2014	Gone Girl	Da		Da	Post-producție

  Jocuri video

  • Halo 4 "Scanned" launch trailer (2012)^[9]

  Clipuri video

  Ca regizor de clipuri video, Fincher a câștigat două Premii Grammy pentru cel mai bun clip video, pentru clipul "Love Is Strong" al lui The Rolling Stones (1995) și "Suit & Tie" al lui Justin Timberlake & Jay-Z (2013), și trei premii MTV Video Music Award for Best Direction, fiind unul din cei mai premiați regizori din categorie, alături de Spike Jonze.

  • "Dance This World Away", Rick Springfield (1984)
  • "Celebrate Youth", Rick Springfield (1984)
  • "Bop Til You Drop", Rick Springfield (1984)
  • "Shame", The Motels (1985)
  • "Shock", The Motels (1985)
  • "Celebrate Youth", Rick Springfield (1985)
  • "All The Love In The World", The Outfield (1986)
  • "Everytime You Cry", The Outfield (1986)
  • "One Simple Thing", Stabilizers (1986)
  • "She Comes On", Wire Train (1987)
  • "Should She Cry", Wire Train (1987)
  • "Endless Nights", Eddie Money (1987)
  • "Downtown Train", Patty Smyth (1987)
  • "I Don't Mind At All", Bourgeois Tagg (1987)
  • "Notorious", Loverboy (1987)
  • "Love Will Rise Again", Loverboy (1987)
  • "Johnny B", The Hooters^[3] (1987)
  • "Storybook Story", Mark Knopfler (1987)
  • "Can I Hold You", Colin Hay (1987)
  • "No Surrender", The Outfield (1987)
  • "Say You Will", Foreigner (1987)
  • "Don't Tell Me The Time", The Motels (1987)
  • "Tell It To the Moon", The Motels (1988)
  • "Heart of Gold", Johnny Hates Jazz (1988)
  • "Englishman in New York", Sting^[3] (1988)
  • "Shattered Dreams" (second version),
    Johnny Hates Jazz (1988)
  • "Get Rhythm", Ry Cooder (1988)
  • "Most of All", Jody Watley (1988)
  • "Roll With It", Steve Winwood^[3] (1988)
  • "(It's Just) The Way That You Love Me" (version 1988), Paula Abdul (1988)
  • "Holding On", Steve Winwood (1988)
  • "Heart", Neneh Cherry (1989)
  • "Bamboleo" (second version), Gipsy Kings (1989)
  • "Straight Up", Paula Abdul^[3] (1989)
  • "Most of All", Jody Watley (1989)
  • "Real Love", Jody Watley (1989)
  • "Bamboleo" (third version), Gipsy Kings (1989)
  • "She's a Mystery to Me", Roy Orbison (1989)
  • "Forever Your Girl", Paula Abdul (1989)
  • "Express Yourself", Madonna^[3][6] (1989)
  • "The End of the Innocence", Don Henley (1989)
  • "Cold Hearted", Paula Abdul^[6] (1989)
  • "(It's Just) The Way That You Love Me" (version 1989), Paula Abdul (1988)
  • "Oh Father", Madonna (1989)
  • "Janie's Got a Gun", Aerosmith^[3][6] (1989)
  • "Vogue", Madonna (1990)
  • "Cradle of Love", Billy Idol^[3] (1990)
  • "L.A. Woman", Billy Idol^[10] (1990)
  • "Freedom '90", George Michael^[3] (1990)
  • "Who Is It?", Michael Jackson^[4][5] (1992)
  • "Bad Girl", Madonna (1993)
  • "Love Is Strong", The Rolling Stones (1994)
  • "6th Avenue Heartache", The Wallflowers^[6] (1996)
  • "Judith", A Perfect Circle^[6] (2000)
  • "Only", Nine Inch Nails^[7] (2005)
  • "Suit & Tie", Justin Timberlake and Jay-Z^[8] (2013)  

    David Fincher
    Fincher la premiera The Girl with the Dragon Tattoo
    Date personale
    Nume la naștere	David Andrew Leo Fincher[1][2]
    Născut	28 august 1962 (57 de ani) Denver, Colorado, SUA
    Căsătorit cu	Donya Fiorentino (1990–1995)
    Copii	Phelix Imogen (n. 25 aprilie 1994)
    Cetățenie	SUA
    Ocupație	Regizor de film, producător de film, regizor de clipuri video
    Activitate
    Alte nume	Finch, Dave Fincher
    Alma mater	Ashland High School[*]
    Ani de activitate	1984–prezent
    Lucrări remarcabile	Seven, Fight Club, Zodiac, The Social Network, The Curious Case of Benjamin Button, The Girl with the Dragon Tattoo
    Premii	BAFTA pentru cel mai bun regizor (2011) Primetime Emmy Award for Outstanding Directing for a Drama Series[*] (2013) National Board of Review Award for Best Film[

• 1963: Maria Gheorghiu (n. 28 august 1963, Reșița) este o cantautoare română de muzică folk. În 1993 a câștigat trofeul festivalului național Om Bun.  Maria Gheorghiu s-a născut la Reșița, România,^[1] la 28 august 1963. La vârsta de trei ani a început să studieze baletul. ^[2] A moștenit talentul artistic de la părinții și bunicii săi. A studiat oboiul, pianul și vioara la Școala de Muzică din orașul natal, absolvind-o în anul 1977.^[3] S-a alăturat apoi corului "Miorița", în care a cântat timp de zece ani, sub conducerea dirijorului Doru Morariu. Apoi a făcut parte din Cenaclul Atheneum din Reșița, în care recita poezii. ^[4] Are o fiică, Maria Cassandra.  Maria Gheorghiu a participat la festivaluri de muzică folk alături de artiști ca Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Caramitru, Ștefan Iordache, Dorel Vișan, Eusebiu Ștefănescu, Valeria Seciu, Anda Călugăreanu, Ducu Bertzi, Daniel Iancu, Nicu Alifantis, Victor Socaciu, Vasile Șeicaru, Mircea Vintilă, Tatiana Stepa, Ștefan Hrușcă, Mircea Baniciu, Ovidiu Mihăilescu. Încă de la începutul carierei a fost susținută de folkistul și compozitorul Valeriu Sterian, alături de care a lansat piesele "Maria de Mangop", "Bocetul lui Ioan cel fără de mormânt" și "Ușa ce-o încui". Cea care a sfătuit-o să urmeze o carieră muzicală a fost marea actriță Leopoldina Bălănuță, iar cea care i-a sugerat să cânte colinde a fost actrița și cântăreața Anda Călugăreanu.

  În 1984 a cântat în Cenaclul Flacăra. După 1989 a avut turnee în Franța, Danemarca, Norvegia, Grecia, Austria, Canada. În 1993 a obținut trofeul prestigiosului festival național de muzică folk, "Om Bun".

  În 1995, Maria Gheorghiu a lansat prima casetă audio, Lacrimi în flăcări. În 1997 a lansat albumul Canon și Maria Gheorghiu, iar în 1996 a apărut primul său album de colinde, Pe la case luminate. A colaborat cu renumiți compozitori, precum Eugen Mihăescu și Adrian Ordean, în 1999 lansând albumul Floare de vârtej. Versurile cântecelor sale aparțin unor poeți celebri, precum Nichita Stănescu, Nicolae Labiș, Adrian Păunescu, Mihai Eminescu, Octavian Paler, Miron Manega, Camelia Radulian, Clara Mărgineanu.^[4]

  În 2002, albumul Pe la case luminate a fost reeditat, iar în 2004 Maria Gheorghiu a lansat un nou album, Timp netrăit. A susținut un recital alături de Orchestra Filarmonicii din Kiev, în 2006, chiar înainte de a reedita albumul Floare de vârtej, în 2007.

  Începând cu 2008, Maria Gheorghiu a susținut numeroase spectacole alături de trupa Atelier. În majoritatea aparițiilor de pe scenă este acompaniată de pianistul Radu Grațianu.

  În 2010, Maria Gheorghiu a lansat albumul Curcubeu, urmat în 2013 de un album "Best of", intitulat De 20 de ani "Om bun", care include cântece din 1993 și apărute ulterior, precum și patru melodii noi. ^[6]

  Între anii 2013-2015, Maria Gheorghiu a susținut spectacolul Sub zodia Mariei, avându-i ca parteneri de scenă pe pianistul Radu Grațianu și pe actorii Eusebiu Ștefănescu, Adriana Trandafir, Tomi Cristin, Adrian Păduraru. Spectacolul este dedicat unor personalități feminine cu numele Maria, care au influențat destinul României și al lumii. Cele patru Marii evocate sunt: Fecioara Maria, prințesa bizantină Maria de Mangop, Regina Maria a României și cântăreața Maria Tănase, cea supranumită "pasărea măiastră".^[7]

  De asemenea, Maria Gheorghiu a colaborat cu muzicienii Dominique Voquer și Anette Bonneville. ^[2] În afara activității muzicale, Maria Gheorghiu moderează emisiuni și programe muzicale pentru Radio România și Radio București FM, unde promovează muzica folk și publică articole de presă. ^[8]

  Proiectul "Folk fără vârstă", prezentat de Maria Gheorghiu, a fost derulat timp de șapte ani de către Radio România și a făcut obiectul unora dintre emisiunile sale de la Radio România București FM. El s-a desfășurat în principalele colegii și licee bucureștene, cu extindere și la unele facultăți. S-au organizat și cateva Gale "Folk fără vârstă", la acestea participând majoritatea folkiștilor din garda veche, dar și din cea nouă. Proiectul a fost organizat cu sprijinul nemijlocit al fabricii de instrumente muzicale, Hora Reghin. ^[9]

  Maria Gheorghiu a făcut parte din juriul a numeroase festivaluri de muzică folk, de multe ori fiind desemnată președintă a juriului: Tatiana Stepa - Mizil, Toamna Baladelor, Flori de gheață și MiniStar Cireșar - București, Acustic Live Festival - Reghin, Dor de Folk - Brașov, Fălticeni Folk - Fălticeni.  La începutul carierei, Maria Gheorghiu a fost inflențată de cantautoarele Joan Baez și Marcela Saftiuc. ^[4]

  Este pasionată de fado. Renumita artistă portugheză Dulce Pontes a felicitat-o pentru modul în care interpretează celebrul său cântec Canção do Mar.^[10]

  Este singura interpretă care cântă Ave Maria, celebra lucrare a lui Franz Schubert, în limba română. Textul a fost scris de Horațiu Bena în 1938.  Maria Gheorghiu este singura cântăreață din România care a dedicat un cântec unui monarh, și anume Reginei Maria a României. Cântecul se intitulează Inima de la Balcic și a fost compus în anul 2013, chiar în stațiunea Balcic de la malul Mării Negre, pe care Regina Maria a iubit-o foarte mult. Versurile cântecului aparțin poetului Miron Manega.  

  Maria Gheorghiu
  Date personale
  Nume la naștere	Maria Gheorghiu
  Născută	28 august 1963 (56 de ani)  Reșița Reșița, România
  Cetățenie	România
  Ocupație	muzician, compozitor, cântăreață
  Activitate
  Gen muzical	folk, pop
  Instrument(e)	voce[*]
  Ani de activitate	1985 - prezent

• 1965: Shania Twain (AFI: ʃəˈnaɪə 'tweɪn; n. 28 august 1965), născută sub numele de Eilleen Regina Edwards, este o cântăreață și textieră canadiană. Ea a devenit foarte cunoscută în domeniul muzicii Pop Country odată cu lansarea celui de-al treilea album din cariera sa, intitulat Come on Over, care a fost comercializat în aproximativ 40 de milioane de exemplare pe plan internațional. Twain este singura interpretă care a reușit să obțină trei discuri de diamant în S.U.A. și se clasează pe locul secund în topul celor mai de succes artiști canadieni, prima fiind Celine Dion.

  Până în prezent, Twain a fost aclamată de critici, care i-au acordat cinci premii Grammy, 27 premii BMI, iar produsele sale discografice au fost foarte comercializate pe plan internațional. În total, Twain a vândut peste 65 de milioane de exemplare ale albumelor sale, dintre care 48 de milioane numai în S.U.A..  Eilleen Regina Edwards s-a născut în Windsor, Ontario, cel mai sudic oraș din Canada, fiind fiica lui Clarence Edwards și a soției acestuia, Sharon (născută Morrison). Părinții săi au divorțat când ea avea doi ani, iar Shania și sora sa, Jill, au intrat în custodia mamei lor. Ele s-au mutat în orașul Timmins din nord-estul statului Ontario, unde Sharon a născut o a treia fetiță, Carrie-Ann, și s-a recăsătorit cu Jerry Twain, un Ojibwa (nativ canadian indian), cu care a mai avut doi băieți, Mark și Darryl. Jerry Twain le-a adoptat legal pe fete, care și-au schimbat astfel numele în Twain. Din cauza relației de rudenie cu tatăl său vitreg, oamenii au presupus că Shania are origini Ojibwa, dar interpreta a declarat mai târziu într-un interviu că tatăl său biologic avea strămoși de origini indiene Cree.

  Fiind unul dintre cei cinci copii ai familiei, Eilleen a avut o copilărie grea în Timmins. Părinții săi câștigau puțin, iar mâncarea pe care și-o permiteau era adeseori insuficientă. La un moment dat, în timp ce Jerry Twain era la serviciu, mama sa și restul familiei au călătorit 425 de mile, până la un adăpost de nefamiliști din Toronto, în căutare de ajutor. Ea nu a declarat la școală situația neplăcută în care se afla familia, de teamă că intervenția autorității ar putea duce la dezbinarea căminului lor. În comunitatea izolată unde a crescut, ea a învățat să vâneze și să taie lemne. Fiind nevoită să își ajute familia, din cauza problemelor financiare, Twain a lucrat într-un restaurant McDonald's și a început să cânte într-un bar local la vârsta de doar opt ani. Ea câștiga și câte douăzeci de dolari pe noapte, cântând pentru clienții rămași după închiderea barului. Deși interpreta și-a exprimat lipsa de plăcere în a cânta într-un astfel de mediu de la o vârstă atât de fragedă, crede că aceasta i-a fost „școala de arte” în care a deprins abilitățile necesare pentru a deveni o cântăreață de succes.  La vârsta de treisprezece ani, Eilleen Twain a fost invitată să interpreteze în cadrul emisiunii Tommy Hunter Show difuzate de către televiziunea CBC. În timpul adolescenței, Twain a frecventat liceul Timmins High and Vocational School din oraș. Ea și-a continuat pasiunea pentru muzică prin intermediul unei formații locale numite Longshot, alături de care a reînregistrat melodii celebre ale anilor 1980.

  În anul 1984, Eilleen Twain a interpretat un duet alături de muzicianul de origine canadiană Tim Denis. Duetul a apărut și pe unul dintre albumele acestuia.

  La data de 1 noiembrie, 1987 mama și tatăl său vitreg au murit într-un accident rutier. Atunci, în vârstă de 22 de ani, Twain a decis să preia controlul asupra vieții de familie și să renunțe o vreme la cariera în muzică. Ea, frații săi vitregi Mark și Darryl și sora Carrie Ann s-au mutat în Huntsville, Ontario, unde Eilleen i-a întreținut cu banii câștigați din interpretările susținute în stațiunea Deerhurst, care se află în apropiere de Huntsville.  

  Shania Twain în 2004

  După ce producătorul de muzică rock, Robert John "Mutt" Lange a ascultat o perioadă melodiile și felul de a cânta a Shaniei, el s-a oferit să îi creeze materiale discografice noi. După multe dialoguri telefonice, cei doi s-au întâlnit în persoană la Festivalul muzical CMA în luna iunie a anului 1993. Twain a remarcat interesul lui Lange pentru muzica sa, iar în doar câteva săptămâni, cei doi au devenit foarte buni prieteni.

  Cei doi au colaborat pentru producerea celui de-al doilea album din cariera profesionistă a Shaniei Twain. Acesta, intitulat The Woman in Me a început să fie comercializat în prima parte a anului 1995 în America de Nord. Toate melodiile incluse pe acest material discografic au fost produse de către Twain și Lange, exceptând The Woman in Me (compusă integral de către Lange) și Leaving Is the Only Way Out (compusă integral de către Shania).

  The Woman in Me a ajuns rapid pe prima poziție a topului Billboard, la categoria "Albume de muzică country". În S.U.A., materialul discografic a fost certificat de douăsprezece ori cu discul de platină, echivalent cu 12 milioane de exemplare comercializate.

  Dintre cele opt single-uri extrase de pe album, patru au câștigat primul loc în clasamentele de specialitate ale muzicii country din America de Nord. Acestea sunt: Any Man of Mine, (If You're Not in It for Love) I'm Outta Here! ,You Win My Love și No One Needs to Know.

  Albumul The Woman in Me i-a adus Shaniei Twain multe premii, cel mai important fiind în cadrul Premiilor Grammy la categoria Cel mai bun album de muzică country. Academia Muzicii Country a declarat The Woman in Me albumul anului, iar Shania Twain a primit premiul la categoria "Debutanta anului".  Pa data de 1 ianuarie 2011 s-a căsătorit cu omul de afaceri Frederic Thiebaud în Puerto Rico.  

  Shania Twain
  Shania Twain acordând autografe în timpul unui concert susținut în 2004.
  Date personale
  Nume la naștere	Eilleen Regina Edwards
  Născută	28 august 1965 (54 de ani) Windsor, Canada
  Părinți	Clarence Edwards[*][1] Sharron Morrison[*][1]
  Căsătorită cu	Robert John "Mutt" Lange[*] (28 decembrie 1993–9 iunie 2010)[2] Frédéric Thiébaud[*] (din 1 ianuarie 2011)[3]
  Cetățenie	Canada
  Ocupație	muzician compozitor
  Activitate
  Alte nume	Eilleen Twain (1967-1992) Shania Twain (1993-prezent)
  Origine	Windsor, Ontario, Canada
  Studii	Timmins High and Vocational School[*]
  Gen muzical	Pop Country
  Tipul de voce	contralto
  Instrument(e)	chitară voce[*]
  Ani de activitate	1993-prezent
  Case de discuri	Mercury Nashville
  Interpretare cu	Bryan White, Billy Currington, Emerson Drive, Leahy
  Premii	Ordinul Canadei în grad de ofițer[*] Grammy Award for Best Country Album[*] Juno Award for Entertainer of the Year[*] Favorite Country New Artist[*] Juno International Achievement Award[*] American Music Award for Favorite Country Female Artist[*] Grammy Award for Best Country Song[*] Grammy Award for Best Female Country Vocal Performance[*] American Music Award for Favorite Country Female Artist[*] Country Music Association Award for Entertainer of the Year[*] Grammy Award for Best Country Song[*] Grammy Award for Best Female Country Vocal Performance[*] American Music Award for Favorite Country Female Artist[*] American Music Award for Favorite Pop/Rock Female Artist[*] Juno Award for Songwriter of the Year[*] People's Choice Award for Favorite Female Artist[*] Juno Award for Artist of the Year[*] Juno Fan Choice Award[*] Juno Award for Country Album of the Year[*] Canadian Music Hall of Fame[*] Canada's Walk of Fame[

• 1965: Tomi Cristin, actor român de teatru și film
• 1965: Amanda Tapping (n. 28 august 1965 în Rochford, Essex) este o actriță și producătoare canadiană de origine engleză. Ea este cel mai mult cunoscută pentru interpretarea rolului Samantha Carter în Stargate SG-1 și Stargate Atlantis. Momentan este personajul dr. Helen Magnus din serialul Syfy numit Sanctuarul.  
  Amanda Tapping

  Născută în Rochford, Essex, Anglia, se mută cu familia sa la Ontario, Canada atunci când ea avea trei ani. A studiat la North Toronto Collegiate Institute unde a excelat în știința mediului și teatru. Cu toate acestea, atunci când a absolvit în 1984, ea a decis să-și concentreze atenția către viața artistică și se înscrie la școala de arte dramatice de la Universitatea din Windsor ^[1]

  Din 2004 Amanda Tapping locuiește cu soțul ei, Alan Kovacs, în Vancouver, Columbia Britanică. Are o fiică, Olivia B., născută pe 22 martie 2005. Tapping are doi frați în viață, Richard și Christopher. Chris este fratele ei geamăn, care trăiește în Toronto și este administrator de baze de date. Al treilea frate, Steven, a murit în decembrie 2006.  După absolvire Tapping a continuat să studieze arta teatrală în timp ce desfășoară și cîteva activități de producție. Ea apare în reclame de televiziune și joacă diferite roluri cum ar fi în episoade din serialele Dosarele X sau La limita imposibilului. De asemena întemeiază o trupă de comedie numită "Random Acts", în care colaborează cu Katherine Jackson și Anne Marie Kerr, în Toronto la începutul anilor 90.^[3]

  

  În rolul lui Samantha Carter, în timpul filmărilor la Stargate: Continuum.

  Amanda Tapping este cel mai bine cunoscută pentru rolul Samantha Carter din serialul TV Stargate SG-1, în care a debutat în 1997. După încheierea filmărilor la SG-1 Tapping a reluat rolul lui Samantha Carter în Stargate Atlantis ca noul comandant al expediției Atlantis (Atlantida).^[4] Cu toate acestea, în sezonul cinci rolul lui Tappings-a redus doar la "apariție specială a unei vedete" cu aparitii ocazionale^[5] din cauza alegerii ei de a-și concentra atenția pe dezvoltarea unui noi serial de la canalul Syfy numit Sanctuarul. Acest serial a constat din 13 episoade, care s-au continuat cu 8 episoade difuzate pe internet în 2007, unde scenariul și caracterele sunt în totalitate realizate pe computer. Tapping este și vedetă care interpretează, dar și producator executiv al acestei producții.

  În 2007, Tapping a cîștigat Canadian Comedy Award pentru cea mai bună actriță pentru rolul său din filmul de scurtă durată Breakdown.  Prima experiență ca regizor a fost în timpul sezonului al șaptea al serialului Stargate SG-1 în episodul "Resurrection", scenariul Michael Shanks.^[7] Ea a mai regizat episodul șapte din sezonul al doilea al serialului Refugiul intitulat "Veritas".  

  Filmografie

  Film

  An	Titlu	Rol	Note
  1996	What Kind of Mother Are You?	Ingrid Elstad
  1997	The Donor	Cassie
  1997	Booty Call	Dr. Moore
  2001	The Void	Prof. Eva Soderstrom
  2002	Stuck	Liz
  2002	Life or Something Like It	Carrie Maddox
  2006	Breakdown	Mary Johnson	Short film
  2008	Stargate: The Ark of Truth	Locotenent Colonel Samantha Carter
  2008	Stargate: Continuum	Colonel Samantha Carter
  2009	Dreptate pentru mama mea	Josephina Rooney
  2012	Space Milkshake	Valentina	Post-production
  2012	Random Acts of Romance	Dianne

  Televiziune

  An	Titlu	Rol	Note
  1995	Rent-A-Kid	Mrs. Nicely	film de televiziune
  1995	Net Worth	Colleen Howe	film de televiziune
  1995	The Haunting of Lisa	Gina/Angel	film de televiziune
  1995	Degree of Guilt	Marcy	film de televiziune
  1996	Remembrance	Linda	film de televiziune
  1996	Golden Will: The Silken Laumann Story	Kathryn Laumann	film de televiziune
  1994	Forever Knight	Dr. Naomi Ross	Episodul: "Near Death"
  1996	Flash Forward	Miss Yansouni	6 episoade
  1996	Due South	Audrey McKenna	Episodul: "Starman"
  1996	The X-Files	Carina Sayles	Episodul: "Avatar"
  1997–2007	Stargate SG-1	Captain/Major/Lt. Col. Samantha Carter	211 episoade
  1998	Millennium	Dr. Cantor	Episodul: "Borrowed Time"
  1998	La limita imposibilului	Cmdr. Kate Girard	Episodul: "The Joining"
  2000	Blacktop	Waitress	film de televiziune
  2004	Legend of Earthsea	Lady Elfarren	film de televiziune
  2004	Traffic	Home owner's wife	Miniserial
  2004–2005	Proof Positive	Host	10 episoade
  2005–2009	Stargate Atlantis	Colonel Samantha Carter	25 de episoade
  2006	Engaged to Kill	Detectiv Burns
  2007	Refugiul	Helen Magnus	8 web-episoade
  2008–2011	Refugiul	Helen Magnus	59 episoade
  2008	Ghost Hunters	Rolul său	Episoade: "Live Show Results" "Ghost Hunters Live Halloween Special from Ft Delaware"
  2009–2010	Stargate Universe	General Samantha Carter	Episoade: "Air: Partea 1" "Incursion (Partea 1)"
  2010	Canadian Comedy Shorts	Mary Johnson	Episodul: Holy War Dance Party
  2012	Supernatural	Naomi	Episodul: A Little Slice of Kevin Episodul: Hunteri Heroici

  Amanda Tapping
  Amanda Tapping la Comic Con în 2011
  Date personale
  Născută	28 august 1965 (54 de ani) Rochford, Essex, Anglia
  Căsătorită cu	Alan Kovacs
  Cetățenie	Canada  Regatul Unit
  Ocupație	actriță actriță de film actriță de televiziune[*] actriță de teatru[*] regizor de televiziune[*]
  Activitate
  Alma mater	North Toronto Collegiate Institute[*] University of Windsor[

• 1966: Julen Lopetegui Agote (Asteasu, Guipúzcoa, 28 August, din 1966) este antrenorul celor de la Sevilla FC cu care a reușit în sezonul 2019-2020 să cucerească trofeul UEFA Europa League.
• 1968: Alessandro Puccini (n. 28 august 1968, Cascina, Provincia Pisa) este un fost scrimer italian specializat pe floretă, campion olimpic la Atlanta 1996, dublu campion mondial pe echipe în 1990 și în 1994 și campion european pe echipe în 1999.
• 1969: Jason Priestley, actor american
• 1972: Franck Boidin (n. 28 august 1972, Hénin-Beaumont, Franța) este un fost scrimer olimpic francez, specializat pe floretă. A fost laureat cu bronz individual la Jocurile Olimpice din 1996 și la Campionatul Mondial din 2001. Cu echipa Franței a fost campion mondial în 1997 și în 2001.

  După ce și-a încheiat cariera de sportiv, a devenit antrenor. În anul 2008 a fost numit la echipa națională a Franței de floretă feminin. Din 2012 se ocupa, în plus, de echipa masculină.

• 1975: Dan Tăpălagă (n. 28 august 1975, Copșa Mică, județul Sibiu) este un jurnalist român.  Este licențiat în jurnalism al Universității Lucian Blaga din Sibiu. A debutat ca jurnalist la Radio România Actualități în 1997, fiind apoi redactor la Radio Europa Liberă și BBC (1998-2002). A condus departamentul politic la Evenimentul zilei (2002-2004), a fost redactor-șef adjunct la Cotidianul (2004-2006) și șeful secției politice la România liberă. Timp de un an a fost director de dezvoltare editorială la Ziua de Cluj. Din 2007 este editor coordonator la site-ul HotNews.ro. În perioada ianuarie-martie 2005 a fost consilier și purtător de cuvânt al fostului ministru al justiției, Monica Macovei. A fost bursier Freedom House.

  A predat cursuri de jurnalism politic la Facultatea de Jurnalistică din Sibiu (2005), Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București (2007) și la Centrul pentru Jurnalism Independent (jurnalism politic).  

  Dan Tăpălagă
  Date personale
  Născut	28 august 1975 (44 de ani)[1]
  Cetățenie	România
  Ocupație	jurnalist

• 1977: Alexandru Iliuciuc (n. 28 august 1977) este un fost portar român de fotbal.

• 1978: Daniel Stan (n. 28 august 1978, Curtea de Argeș, Argeș) este un atacant român. A debutat în Liga 1 pe 17 august 2003 în meciul Dinamo București - FC Oradea 1-0.

• 1980: Rachel Khoo (n. 28 august 1980, Croydon, Regatul Unit)^[1] [2] este o bucătăreasă, scriitoare și radiodifuzoare englezească, cu propria ei serie de gătit difuzată pe BBC. De asemenea, este fondatoare și redactor-șef a revistei online a stilului de viață Khoollect.  

  Rachel Khoo
  Date personale
  Născută	28 august 1980 (39 de ani) Croydon, South London, England
  Căsătorită cu	1
  Copii	1
  Cetățenie	Regatul Unit
  Etnie	Central Saint Martins[*]
  Ocupație	Cook Writer Broadcaster
  Activitate
  Domiciliu	Stockholm, Sweden
  Alma mater	Central Saint Martin's College of Art and Design
  Ani de activitate	2010–present

• 1981: Steven Robert Pelé (n. 28 august 1981, Brou-sur-Chantereine, Franța) este un fotbalist aflat sub contract cu U Cluj.
• 1982: Thiago Motta (n. 28 august 1982) este un fotbalist italian de origine braziliană retras din activitate, care a evoluat pe poziția de mijlocaș central. A fost antrenorul echipei de tineret a Paris Saint-Germain FC iar in prezent este antrenorul echipei Genoa CFC .

  Anterior el a mai jucat la echipe ca FC Barcelona,^[1] și Inter Milano, câștigând 11 trofee majore cu cele două cluburi.

  Motta reprezintă echipa națională de fotbal a Italiei începând cu 2011, iar la Euro 2012, a devenit vice-campion cu naționala.

• 1982: Margaret LeAnn Rimes Cibrian (n. 28 august 1982),^[1] cunoscută profesional ca LeAnn Rimes, este o cântăreață americanăde muzică pop și country. Cunoscută pentru vocea ei minunată, Rimes a cunoscut succesul, la vârsta de 13 ani după lansarea piesei Bill Mack "Blue", devenind cea mai tânară vedetă muzicii country, după Tanya Tucker în 1972.^[2]

  Rimes și-a făcut debutul în muzica country in 1996 cu albumul ei de debut: Blue, care a ajuns numărul unu în Top Country Albums și a fost certificat Multiplatinum în vânzările de Recording Industry Association of America (RIAA). Primul single, "Blue", a devenit un Top 10 hit și Rimes a câștigat recunoașterea națională pentru similitudinea ei cu stilul vocal al lui Patsy Cline. In 1997, a lansat cel de-al doilea albul You Light Up My Life:Inspirational Songs, s-a mutat la genul country pop, care a stabilit tendința pentru un șir de albume lansate în următorul deceniu  Margaret LeAnn Rimes s-a născut în Jackson, Mississippi. Ea este singurul copil al lui Wilbur Rimes și Belinda Butler. Familia ei s-a mutat la Garland, Texas, atunci când ea a avea vârsta de 5 ani.^[4][5] Ea a fost înscrisă în clasele vocale și de dans. Rimes a început cariera în teatru muzical, într-o producție Dallas, Texas A Christmas Carol, și aproape a reușit rolul principal in productia de pe Broadway, Annie. După apariția într-un show de televiziune Star Search, unde a fermecat clar gazda Ed McMahon, fapt ce a condus-o spre un titlu de campion timp de o săptămână, Rimes a decis să meargă înspre muzica country. Rimes a apărut de mai multe ori la Johnnie High's Country Music Revue în Arlington, Texas, unde a câștigat atenția unui talent național. La vârsta de nouă ani, Rimes a devenit o cântăreță experimentată. A fost în turneul național alătur de tatăl ei și, de asemenea, efectua cu regularitate a cappella "The Star Spangled Banner", în deschiderea Dallas Cowboys meciuri de fotbal. Wilbur Rimes a inceput sa inregistreze fiica sa, sub numele independent Nici Va Jak când aceasta a împlinit unsprezece ani. Ea a lansat trei albume între 1991 și 1996. Rimes a fost descoperită de către Dallas disc jockey și promoterul de înregistrare Bill Mack. Mack a fost impresionat de capacitatea vocală a lui Rimes, iar în următorii trei ani, el a făcut mai multe încercări de a o aduce la un nivel de masă. În centrul planului de a aduce succesul ei a fosthitul Blue,pe care Mack a pretins că el intenționează să fie înregistrata și transformată într-un hit de către Patsy Cline, dar ea a fost ucisă într-un accident de avion, înainte de înregistrarea vreodată a compoziției. În iulie 1994, Rimes a inregistrat piesa pe albumul ei independent, All That.  1996: Blue Dupa ce a semnat cu Curb Records, Rimes re-inregistrat o noua versiune a "Blue", care a fost lansată pe albumul ei de debut, și care a ajuns pe locul zece pe Billboard Country. În acest timp, mass-media a fost de parere că Rimes a fost succesoarea la moștenirea lui Patsy Cline. Albumul Blue a vândut 123000 de exemplare în prima săptămână, cea mai mare cifra din istoria SoundScan la acel moment. Acesta a ajuns la numărul unu de pe Top albume din țară și a debutat pe locul trei pe Billboard 200. În cele din urmă un total de patru milioane de exemplare în Statele Unite și opt milioane de exemplare în întreaga lume. All music a considerat albumul a fi "încântător", și că ar putea "inspira alți adolescenți". Rimes a scos mai multe single-uri de pe albumul ei country in 1996, începând cu One Way Ticket (Because I Can) , care a ajuns numărul unu în Billboard Country in 1996. Ea a lansat, de asemenea, un duet cu Eddy Arnold de pe album, un remake al unui hit de al acestuia din 1955 The Cattle Call. Alte hit-uri de pe album sunt incluse Top 5 The Light in Your Eyes și Hurt.

  1997–2001: Trecerea la stilul pop si succesul mondial În septembrie 1997, a lansat următorul album de studio intitulat You Light Up My Life:Inspirational Songs. Albumul a avut cântece inspirational clasice, cum ar fi Clinging to Saving a Hand și Amazing Grace. Prezentă, de asemenea, remake-uri de muzică pop, cum ar fi cel al lui Debby Boone You Light Up My Life și cel al lui Bette Midler Rose. Albumul a fost o abatere de la edițiile anterioare a lui Rimes, deoarece conține mai mult stil Adult Contemporary decât Country. Albumul a vândut peste patru milioane de exemplare în Statele Unite ale Americii. Albumul conține o versiune extinsă a singlelului How I Live, care a ajuns in Billboard Hot 100, pe locul doi. How Do I Live, a stabilit un nou record în Billboard Hot 100 , a petrecut 69 săptămâni pe diagramă. La 13 octombrie 1997 a publicat primul ei roman, intitulat Holiday in Your Heart, împreună cu Tim Carter. În anul 2000, Rimes face o trecere completă în muzica pop. La data de 08 martie 2000, Rimes a contribuit la coloana sonoră din 1999 pentru filmul de televiziune Isus. Cântecul, I Need You, va fi lansat ca un single de pe coloana sonora a filmului la 18 iulie 2000.I Need You a fost caracterizat de Allmusic ca având similitudini cu cel de Adult Contemporary și muzica pop. Piesa a devenit un hit in Top 10 country și, de asemenea, un important pop hit. Rimes participa în fimul Coyote Ugly în anul 2000. Și, ar contribui, de asemenea,la patru melodii pentru coloana sonora a filmului la 1 august 2000. Două single-uri au fost eliberate de la coloana sonora a filmului Coyote Ugly. Can't Fight the Moonlight, a fost lansat ca single pentru coloana sonora a filmului pe 22 august 2000, iar al doilea single de pe coloana sonora a filmului,But I Do Love You În februarie 2002 Can't Fight the Moonlight a devenit un hit de crossover Pop, ajungand pe locul 11 ​​în Statele Unite și de a devenit cel mai mare single de vânzare de 2001, în Australia. Can't Fight the Moonlight i-a adus lui LeAnn Rimes un Blockbuster Entertainment Award pentru cântecul favorit de la un film.  

Jump to navigationJump to search

LeAnn Rimes
LeAnn Rimes în octombrie 2009
Date personale
Nume la naștere	Margaret LeAnn Rimes
Născută	28 august 1982 (37 de ani) Jackson, Mississippi, SUA
Căsătorită cu	Eddie Cibrian (din 22 aprilie 2011) Dean Sheremet[*] (2002–2010)
Cetățenie	SUA
Ocupație	Cântăreață, textieră, scriitoare
Activitate
Origine	Garland, Texas, SUA
Gen muzical	Country, pop
Tipul de voce	soprană
Instrument(e)	voce[*]
Ani de activitate	1991–prezent
Case de discuri	Curb
Colaborare cu	Wilbur C. Rimes Darrell Brown
Premii	Premiul Grammy pentru cel mai bun artist nou

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 1983: Alfonso Herrera, cântăreț și actor mexican
• 1984: Paula Fernandes de Souza (n. 28 august 1984, Sete Lagoas, Minas Gerais, Brazilia) este o cântăreață de country braziliană.  

  Paula Fernandes
  Paula Fernandes în 2011
  Date personale
  Nume la naștere	Paula Fernandes de Souza
  Născută	28 august 1984 (35 de ani) Sete Lagoas, Brazilia
  Cetățenie	Brazilia
  Ocupație	muziciană, compozitoare, chitaristă
  Activitate
  Origine	Sete Lagoas, Minas Gerais, Brazilia
  Gen muzical	Country
  Tipul de voce	contralto
  Instrument(e)	chitară folk[*]
  Ani de activitate	1992-prezent
  Case de discuri	Universal Music Group

• 1985: Marius Macare (n. 28 august 1985, Galați, România) este un fotbalist român care evoluează în prezent la Unirea Slobozia. De-a lungul carierei a mai evoluat la Oțelul Galați, CF Brăila, FC Prefab Modelu și la Delta Tulcea.
• 1985: Bianca Del Carretto (n. 28 august 1985, Rapallo) este o scrimeră italiană specializată pe spadă, campioană europeană în 2014. Cu echipa Italiei a fost campioană europeană în 2007 și campioană mondială în 2009.
• 1985: Masahiko Inoha (n. 28 august 1985) este un fotbalist japonez.
• 1986: Emil Ducu Ninu (n. 23 august 1986, Craiova) este un jucător de fotbal român, ce joacă pe postul de fundaș central pentru Maccabi Ahi Nazareth. S-a transferat la Steaua în vara anului 2007, de la FC Național. Tânărul fotbalist este un produs al Școlii de Fotbal „Gică Popescu” din Craiova. A evoluat pentru „roș-albaștri” doar în partidele din Cupa României în sezonul 2008–09. A mai trecut pe la CSS Craiova, Școala de Fotbal „Gică Popescu” și FC Național. În sezonul trecut a fost împrumutat la Gloria Bistrița, dar a revenit la Steaua în iunie 2009, fiind inclus în lotul condus de Cristiano Bergodi.
• 1986: Florence Leontine Mary Welch^[3] (n. 28 august 1986)^[4][5][6] este o cântăreață și textieră engleză ce și-a cunoscut faima ca solistă a formației indie-rock Florence + the Machine. Albumul de debut al trupei, intitulat ”Lungs” a fost lansat în anul 2009. La data de 17 ianuarie 2010, albumul a devenit lider în Anglia, la 28 de săptămâni consecutive de când intrase în top. Cel de-al doilea album al formației, intitulat ”Ceremonials”, lansat în octombrie 2011, a debutat ca numar unu în Regatul Unit al Marii Britanii și al șaselea în Statele Unite ale Americii. Cel de-al treilea album al formației, intitulat "How Big, How Blue, How Beautiful" a fost lansat in iunie 2015.  Florence Leontine Mary Welch s-a născut pe 28 august 1986, în Camberwell, Londra. Ea este fiica lui Evelyn Welch, o profesoară americană și a lui Nick Welch, director de publicitate. Florence este nepoata satiristului Craig Brown și a fostului redactor-șef adjunct de la The Daily Telegraph, Colin Welch.

  Florence a fost școlită la Thomas's London Day School, urmând mai apoi să ajungă la Alleyn's School, din sud-estul Londrei. În timpul școlii, Florence a fost diagnosticată cu dislexie și dispraxie.^[7] După terminarea școlii, ea a studiat la Colegiul de Arte Camberwell, dar l-a abandonat pentru a se concentra pe muzică. Fascinația ei pentru teroare și destin a fost intensificată odată cu moartea bunicilor săi, la câțiva ani diferență unul de altul. Când avea 10 ani, a asistat la moartea bunicului ei, iar la 14 ani, bunica sa, istoric de artă, s-a sinucis.  

  Filmografie

  2014 - Untitled Terrence Malick Project (post-producție)  

  Florence Welch
  Florence în 2013
  Date personale
  Nume la naștere	Florence Leontine Mary Welch
  Născută	28 august 1986 (33 de ani)  Camberwell, Anglia Londra, Regatul Unit
  Părinți	Evelyn Welch[*][2]
  Cetățenie	Regatul Unit
  Ocupație	Musiciană, cântăreață, compozitoare, aranjoare
  Activitate
  Studii	Alleyn's School[*], University of the Arts London[*][1], Camberwell College of Arts[*]
  Gen muzical	Indie rock, baroque pop, art rock, indie pop, neo soul
  Tipul de voce	contralto
  Instrument(e)	Vocal, baterie
  Ani de activitate	2006—prezent
  Case de discuri	Moshi Moshi, Iamsound, Island, Universal Republic, Republic
  Colaborare cu	Florence and the Machine, Ashok, Cosmo, Calvin Harris, A$AP Rocky, Dizzee Rascal, Josh Homme, Drake, HAIM, The Maccabees, Kid Harpoon, The xx, The Big Pink, The Horrors, Dev Hynes, The Weeknd

• 1987: Roxana Condurache (n. 28 august 1987,^[1] Iași, România^[2]) este o actriță română.^[3]. A fost premiată și nominalizată ca Cea Mai Bună Actriță la cea de-a 32-ediție a Premiilor Genie, pentru rolul din filmul canadian Denunțătorul^⁠   În 2002 a câștigat Premiul Miss Freshmen al Liceului Emil Racovita. Urmare laa acest eveniment, a fost cunoscută de o agenție de modele, a fost antrenată în activitate de model. În timpul liceului, a avut foarte mult succes în piesele școlare. La vârsta de 18 ani, s-a mutat la București, pentru a studia actoria. În primul an de studiu, a lucrat pentru două spectacole: Actorii și o colaborare cu The Mask Theatre and Pulse, în regia lui Javier Opazo.

  După această experiență, Roxana Condurache a acceptat un mic rol într-o comedie: muzicul The Gurtons Needle, Teatrul Mask. A avut nevoie să se pregătească timp de 3 luni pentru acest spectacol, luând lecții de canto cu Razvan Diaconu (compozitor) și lecții de dans cu Ioana Macarie (coregrafie).

  În 2009, ea a jucat rolul de martor al tragediei din Hiroshima. Piesa a fost numită "Cries for Peace" și a fost regizată de Liana Cetechi. Spectacolul a avut loc la București. În acest an, ea a jucat un rol și în piesa "Frica și mizeria celui de-al Treilea Reich", scrisă de Bertold Brecht, în regia lui Razvan Marinescu. Piesa a câștigat cel mai bun preț de regie la festivalul "Teatru pentru tineri", care a avut loc la Piatra Neamț, România. În același an, a jucat rolul principal filmul "Extra Charged", regizat de Andrei Elvadeanu.

  Anul 2009 a fost unul foarte important pentru Roxana Condurache. Atunci a fost descoperită de Larysa Kondracki și a oferit un rol foarte important în filmul The Whisleblower (Denunțătorul), cu nume mari precum Rachel Weisz, Vanessa Redgrave, David Strathairn, Monica Bellucci și Nikolaj Lie Kaas.  

  Filmografie

  • 2010: The Whistleblower (Denunțătorul) - Raya;
  • 2016: Dincolo de calea ferată - Alice;
  • anunțat: Bogie and Bacall - Lauren Bacall   

    Roxana Condurache
    Date personale
    Născută	28 august 1987 (32 de ani)[1]  Iași, România[2]
    Cetățenie	România
    Ocupație	actriță actriță de film

• 1987: Daigo Nishi (n. 28 august 1987) este un fotbalist japonez.
• 1988: Cătălina Ștefănescu este un politician român, deputat în legislatura 2012-2016, din partea USL Teleorman.
• 1989: Valtteri Bottas, pilot finlandez de Formula 1
• 1989: César Azpilicueta Tanco (pronunție în spaniolă: /ˈθesaɾ aθpiliˈkweta ˈtaŋko/; n. 28 august 1989) este un fotbalist spaniol care evoluează în Premier League la clubul Chelsea, pe poziția de fundaș.
• 1990: Julie Foggea (n. 28 august 1990, în Les Abymes, Guadelupa)^[2] este o handbalistă din Franța care joacă pentru clubul românesc Rapid București^[3][4] și pentru echipa națională a Franței
• 1990: Bojan Krkić Pérez (în sârbă chirilică: Бојан Кркић; n. 28 august 1990, Linyola) este un fotbalist spaniol de origine sârbă, care evoluează la clubul spaniol Deportivo Alavés, împrumutat de la Stoke City pe postul de atacant sau mijlocaș.

  Steaua echipei de juniori și a naționalei Spaniei, a fost cooptat în prima echipă de Frank Rijkaard în 2007. Este considerat alături de colegul său, Lionel Messi, unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști din lume. Tatăl său era un jucător destul de faimos în Serbia, și, din 1997, este unul dintre scouterii Barcelonei.

• 1991: Funso Ojo (n. 28 august 1991, Antwerp, Belgia) este un fotbalist aflat sub contract cu FC Dordrecht.

• 1996: Kim Se-jeong (n. 28 august 1996, Gimje[*], Coreea de Sud), nume de scenă Sejeong, este o cântăreață și actriță sud-coreeană, membră a formațiilor I.O.I^[1] și Gugudan  

  Kim Se-jeong
  Kim Se-jeong
  Date personale
  Născută	28 august 1996 (23 de ani)  Gimje[*], Coreea de Sud
  Cetățenie	Coreea de Sud
  Etnie	Coreeană
  Ocupație	cântăreț, actriță
  Activitate
  Studii	Hanyang Women's University[*]
  Gen muzical	k-pop
  Instrument(e)	voce
  Ani de activitate	2016 - prezent
  Case de discuri	Jellyfish Entertainment
  Colaborare cu	I.O.I

• 2003: Quvenzhané Wallis (pronunțat în engleză /kwəˈvɛnʒəneɪ̯/;^[3] n. 28 august 2003)^[4][5] este o actriță americană, cunoscută pentru rolul lui Hushpuppy din Tărâmul visurilor (2012),^[6] fiind cea mai tânără actriță nominalizată la Premiul Oscar.^[7][8] Pentru Annie a fost nominalizată la Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță (muzical/comedie).  

  Quvenzhané Wallis
  Date personale
  Născută	28 august 2003 (16 ani)[1][2]  Houma[*], SUA
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	actriță actriță de film actriță de televiziune[*] actriță de voce[

• 2007: Alessia Elena Vlad (n. 28 august 2007, București, România), cunoscută și cu numele de scenă Alessiah, este o cântăreață română de muzică pop-dance.  Biografie:
• Alessia Elena Vlad s-a născut pe 28 august 2007 în România, București.
• Aceasta visase încă de mică la cariera ei muzicală și începând de la vârsta de 7 ani insistă pe lângă părinții ei să fie dusă la o scoală unde să poată urma cursuri de canto.
• la vârsta de 10 ani își alege numele de scenă AVI Alessia Vlad (Alessia Vlad Interpretă) și își lansează cariera muzicală, ca artist independent, cu melodia "Sunday".
• la 11 ani lansează cea de a doua piesa "Rebels" un proiect cu o poveste interesantă la care a lucrat aproape 2 ani.
• în paralel cu cursurile de la "Atelierul de voce si muzică" începe un nou curs de tehnică vocală la TiririMusic împreună cu profesoara Oana Brutaru
• o dată cu lansarea piesei Hurricane prin intermediul casei de discuri Universal Music România își alege un nou nume de scenă: Alessiah.  Alessia Elena Vlad s-a născut în București într-o familie care nu are nici un istoric muzical. Încă de la vârsta de 4-5 insistă pe lângă părinții ei să fie dusă la o școala unde predau profesori cu experiență. La început nu a fost luată în serios, însă după multe insistențe mama ei o înscrie la "Atelierul de voce și muzică"^[1].

  Primi pași în muzică îi face la vârsta de 7 ani la "Atelierul de voce și muzică" al celebrei Loredana Groza și al Luciei Ciobotaru^[2] din București unde a începe să urmeze cursurile de tehnica vocală CVT^[3] ale profesoarei Anișoara Balmuș^[4], iar în paralel studiază chitara. Aparițiile alături de Loredana Groza la emisiuni televizate sau la concertele acesteia o determină să-și ia în serios propria lansare în industria muzicală.^[5]

  Își începe cariera muzicală la vârsta de 10 ani și în data de 01.06.2018 de Ziua Copilului lansează prima ei melodie: "Sunday" în premieră la cunoscuta emisiune 'Neatza cu Răzvan și Dani^[6], melodia fiind realizată de producătorul Vanotek.^[7]

  În febuarie 2019 lansează in premieră a doua melodie "Rebels" la Prietenii de la 11^[8], realizată de același producător în colaborare cu Michael Tiri.^{[9][10][11][12]}

  În noiembrie 2019 Alessiah își marchează trecerea de la copilarie la adolescență prin lansarea unui nou single "Hurricane" și a unui nou videoclip extrem de sugestiv, melodia fiind realizată de producătorul Vanotek în colaborare cu Minelli. La nici o lună de la lansare piesa reușește să intre in playlist-ul postului de radio KissFm Chișinău și Alessiah înregistrează un prim succes neașteptat.

  La 29 februarie 2020 a avut loc ceremonia de desemnare a câștigătorilor premiului OMUL ANULUI 2019 organizată de către revista VIP Magazin. Valoare, Integritate, Profesionism. Sunt criteriile după care în acest an a fost ales Omul Anului. Decizia a aparținut publicului în proporție de 50 la sută, iar celelalte 50 la sută au fost oferite de juriul invitat de redacție, iar Alessiah a fost premiata ca fiind "Omul Anului 2019" la sectiunea VIP Junior.  

  Alessiah
  Date personale
  Nume la naștere	Alessia Elena Vlad
  Născută	28 august 2007 (12 ani) București, România București, România
  Cetățenie	română
  Ocupație	Cântăreață
  Activitate
  Alte nume	Alessiah
  Gen muzical	dance, pop
  Instrument(e)	voce, chitara
  Ani de activitate	2018–prezent
  Case de discuri	Universal Music România