MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 29 AUGUST 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE
Best Romantic Saxophone Songs - Old Beautiful Love Songs - Relaxing Saxophone Instrumental Music
Relaxing Beautiful Love Songs 70's 80's 90's 💖Best Romantic Sax, Guitar, Piano Love Songs 80's, 90's
Carmina Burana. Version Originale Medieval
Subsemnatul Gheorghe Mărgărit, scriitor s i ziarist, licentiat în filosofie s i absolvent al facultătii de litere al Universitătii ie s ene / din 1946/ . În vîrstă de 38 de ani, sintindu-mă la capătul răbdării unei nedreptătiri personale care durează de peste 10 ani, mi-am luat inima s i cugetul în dinti s i am cutezat – deliberat s i deschis – de a mă adresa chiar Domniei Voastre, mult s i sincer respectate tovară s e Leonte Răutu, iubitul s i luminatul nostru cîrmuitor ideologic. Permiteti-mi dar de a veni s i a vă ruga stăruitor să aveti cunoscuta s i înalta solicitudine s i să binevoiti a lua cuno s tiintă de o stare de fapte, expusă aici pe cît îmi stă cu putintă mai concentrat s i edificator, asupra căreia încercata s i profunda Domniei Voastre ascultare – dacă va găsi de cuviintă – a va lua în adevărata s i limpedea ei apreciere.
Accentuîndu-vă de la bun început că nu fac proces de rea intentie nimănui s i că nu insinuez, pe cîteva puncte, extrase auto-biografic, îmi iau îngăduinta de a vă expune cele ce urmează s i îmi asum întreaga mea răspundere:
1. Dela 18 ani /1941/, întretinîndu-mă singur, prin scris publicat, am luat atitudine răspicat democrată în perioada de acută fascizare a tării. Ca student, bursier, fecior al unui învătător ie s ean, fără nici o altă avere, sînt cunoscut ca antilegionar s i antiantonescian s i ca sabotor con s tient al odiosului război hitlerist. În 1943, a s a cum arată actul de acuzare al Sigurentii pe care-l posed acum în original, am fost înaintat s i judecat de către curtea martială din Ia s i, pentru activitate antifascistă s i pentru boicotarea publică a încîrdă s irii antonesciene. A s adar, să-mi fie îngăduit de a sublinia că, în conditiuni speciale, chiar ca tînăr student, între 1941-1944, am avut o comportare cetătenească precisă s i în anume senz exemplară în masa studentimii de atunci .
2. După Eliberare, din Septembrie 1944, alăturîndu-mă ca ucenic s i discipol cinstit unor scriitori s i intelectuali înaintati ca N. D. Cocea, G. Călinescu, Iorgu Iordan s . a., am început să militez sustinut în presa noastră democrată / Romînia literară, Victoria, Tribuna poporului, Frontul Plugarilor/ s i am făcut parte din prima grupare a scriitorilor progresi s ti, organizată atunci de Mihai Beniuc, Geo Bogza, s .a.
3. De atunci s i pînă în prezent, cu o abatere de 3 luni/ aprilie 1946 – iunie 1946/, întrerupere asupra căruia voi reveni, am publicat în ziare s i reviste, sub semnătură proprie, circa 1000 /o mie/ de lucrări diverse /articole, reportaje, studii, beletristică – poezie s i proză-critică literară, etc. / fiind înregistrat în „Istoria literaturii romîne” a acad. G. Călinescu.
4. Trecîndu-mi examenul de capacitate tinut pe tară pentru profesorii secundari în primăvara 1946, din 1946-1950, am fost dela 22 de ani profesor calificat la Ia s i s i Boto s ani s i în această calitate, am format zeci de elevi care sînt astăzi la locuri de răspundere s i de merit în Republica noastră s i care – oricînd – pot aduce mărturie despre această activitate a mea, orientată just cu doi ani înainte de Reforma Învătămîntului din 1948.
5. Din 1950, cînd am revenit în Bucure s ti unde, într-o s edintă prezidată de maestrul Mihail Sadoveanu, am fost propus s i ales membru al Uniunii Scriitorilor din R.P.R s i pînă în prezent – sub motive feliurite – diferitii redactori, cunoscuti de mine, nu m-am folosit de cît în calitate de colaborator s i numai la cîteva reviste s i ziare, cu toate că n-am avut nici o pedeapsă statală s i nu mi s-a luat, după cîte s tiu – din împuternicirea forurilor superioare – nici dreptul de încadrare, nici cel de a semna cu numele meu. În acest răstimp între 1950 -1960, doar pentru un an s i în mod provizoriu, am fost acceptat ca redactor s i redactor s ef adjunct la „Ia s ul literar” /1953-1954/ s i, pentru trei luni, ca profesor la Facultatea muncitorească din Ia s i. Am fost înlocuit neavizat, fără nici un criteriu temeinic s i motivare convingătoare.
6. Mai mult sau mai putin afirmat în tară în promotia mea de scriitori s i publici s ti, realizat în conditiile schitate, ani la s ir, am fost – pînă în 1958 – să cad în boema mizerabilă s i în alcolism, să mă îmbolnăvesc, mereu fără un loc sigur de muncă, mereu fără locuintă, neputînd primi de nicăieri nici un fel de sprijin efectiv – constuctic, bagatelizat, ca unul care nu am cultivat s i nu cultiv relatiunea socilă – cheie, grupul familiarist, solidar s i personalitatea. Nu am fost exclus din Partid s i nu am făcut parte din rîndurile lui .
7. Vă rog din adîncul con s tiintei s i al convingerii mele intime să-mi mai fie îngăduit de a mă întreba sincer autocritic s i chiar în fata Domnie Voastre:
a/ Cu ce am gre s it eu, esential s i iremediabil, / în afară de a fi fost s i constrîns să alunec din dezechilibru în boema s i de a-mi fi recunoscut, în 1946, în chip public abaterea de a fi scris în „Liberalul” în trei luni, s ase articole fără atac antipartinic, ie s it atunci la 22 de ani, din s ăvăirea nemotivată totu s i prin lipsa de întelegere pe care mi-au arătat-o unii colegi de presă, din derută s i confuzie/, regimului nostru democrat populars
b/ Cu ce am gre s it eu, esential s i de neabsolvit, în fata principialitătii Partidului, specificîndu-vă aici că în iunie 1958, numai pentru o singură cronică literară publicată în „Ia s ul literar”, alături s i după viza de redactia revistei, rămasă intactă s i azi, am fost aspru s i pe drept criticat de către „Scînteia” pentru a fi scris apologetic s i neorientat, de s i cronica în cauză a fost alcătuiră de mine într-un sanatoriu T.B.C., unde eram internat departe de orientarea ideologică imediată s ia activă, departe de orice sprijin moral s i materials
8. De aproape trei ani, din proprie vointă, am lepădat definitiv viciul amintit. Totu s i, s i după această însănăto s ire evidentă, la 38 de ani, cu o calificare atestată s i cunoscută ca atare de oameni impartiali competenti, în mod prezumtios , sub pretexte necomunicate direct, tăiate, cu schime s i strîngeri de umeri, redactori foarte bine cunoscuti de mine, de ranguri diferite, îmi refuză demonstrativ dreptul de a fi publicat după meritul s i capacitatea mea artistico-intelectuală. Trebuie astfel să depind/ arbitrar s i capricios/ de acest soi de hotărîre pre-stabilită a cărei origină nu o cunosc s i care – chipurile – îmi este tinută în taină s i mi-i învăluită în cuvinte.
9. De peste doi ani sînt colaborator regulat al ziarului „Glasul Patriei”, organ al Comitetului Romîn pentru repatriere unde sustin sub propria mea semnătură/ de ce aici îmi este admisăs/, printre primele condeile combative s i consiante politice fermă a Partidului s i a Guvernului nostru s i unde duc – argumentat – compania pentru revenirea acelor compatrioti s i educabili, dar în s elati de propaganda du s mană. s i totu s i ... s i totu s i, eu semnatarul acestor articole, reportagii s i pamflete de campanie organizată, mă aflu – în 1961 – aici în tară, în situatia pe care o socotesc nefirască DE A NU MI SE DA BULETIN DE CAPITALĂ, neavînd o îndacrarecertă, de s i activez, după cum am avut cinstea să vă arăt, de aproape 20 de ani, ca scriitor s i ziarist.
10. În prezent, de peste 7 / s apte/ luni sînt în tratament s i diagnosticat de cancer la Institutul Oncolozic din Bucure s ti. După ie s irea de aici, după 20 de ani de muncă sriitoricească, cu activitate antifascistă, MĂ AFLU ÎN SITUA s IA DE A NU AVEA NICI UN SALAR ORI UN AJUTOR DE BOALĂ CONSTANT, /pensie/ de s i sînt bolnav s i pentru o perioadă inapt pentru muncă.
În ciuda acestor conditii neprielnice, fără a le mărturisi nimănui, am lucrat s i lucrez la terminarea unui volum de versuri, gata de tipar în care îmi slăvesc – după puterea mea artistică – cu devotament s i înflăcărare, patria, constuctorul s i constructorii ei, epoca noastră comunistă, ziditorul ei: Partidul!
Fără a avea obi s nuinta jeluirii, lucid s i calm, după regăsirea mea morală, considerîndu-mă lovit/ direct s i indirect/ în drepturile mele elementare de modest scriitor s i de cetătean/ dreptul la muncă legală s i la locuintă legală acolo unde pot produce /, mi-am luat inima în dinti s i am cutezat de a mă adresa chiar Domniei Voastre, mult stimate s i adînc iubite tovară s e Leonte Răutu, cu nădejdea s i încrederea, deabătute deopotrivă. Am nădejdeacă, verificîndu-se, cercetîndu-se s i apreciindu-se exactitatea situatiei mele, în spiritul realei dreptăti partinice, veti avea marea bunăvointă de a da înalta Domniei Voastre dispunere. Am fost s i rămîn al Domniei Voastre cu întregul meu devotament, cu sincera s i totala mea iubire pentru cauza măreată la care, cu adîncă întelepciune, ati veghiat s i veghiati în patria noastră scumpă: Republica Populară Romînă.
G. Mărgărit Institutul Oncologic / camera 109, et. II,
Bdul 1 Mai, Nr. 11. Bucure s ti ”.
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Ca lunatecul cerb înzodiat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Tăcerilor am fost gropar şi soldat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Trupu-n ocean şi ceaţă l-am scăldat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Paşii sângerau, i-am lepădat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Ochiul sub pleoapă lumină n-a dat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Şi faţa cu polen de ninsori s-a-ncrustat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
De florile gheţii, de mine, am asudat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Într-o linie glasu-l-am adunat
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Prietenii mei, mor eu vreodat'
Osana, eu poet să fiu lăudat.
Poezii de Mihai Eminescu (Scrisorile) - cu subtitrare în toate limbile
Talent autentic, născut și nu făcut (”ăsta are în el un comic natural: vorbește doar, și râzi!”- spusese despre el C. I. Notarra, în toamna anului 1902, la examenul de admitere la Conservatorul de muzică și artă dramatică), Tănase a avut privilegiul să-și facă ucenicia actoricească laolaltă cu un grup de tineri înzestrați, ca Maria Filotti, Marioara Voiculescu, Tony Bulandra, Gh.Storin, Ion Manolescu, V. Maximilia, (care apoi au contribuit deopotrivă la strălucirea teatrului românesc în perioada dintre cele două războaie) și să deprindă meșteșugul rostirii firești a cuvântului, pe scenă, jucând încă din tinerețe alături de artiști fără pereche, cum au fost C. I. Notarra, Iancu Brezeanu, Petre Liciu, Ion Petrescu, N. Soreanu, Ion Livescu, Aristide Demetriade, Ion Morțun și Vasile Toneanu. Interpretând cu egală naturalețe roluri de comedie și de dramă, de operetă și de operă comică, el ar fi putut să-și dobândească un rol de prestigiu între actorii teatrului de proză sau ai teatrului liric, dacă ar fi mers pe drumurile bătute de atâția valoroși înaintași, așa cum și-au dobândit mulți dintre colegii săi de Conservator, dar el s-a voit deschizător de cărări noi și ctitor.
Feciorul modestului Ion Tănase (țăran gonit din sat de lipsuri și necazuri, statornicit într-o mahala săracă a Vasluiului și ajuns ”laborant” de spițerie - treaptă socială abia săltată peste ”omul de servici”) nu putea fi mulțumit de teatrul vremii sale, care se adresa încă unui restrâns număr de adevărați sau numai pretinși intelectuali. El visa un altfel de teatru: un teatru popular cu ample rezonanțe în mulțime; pe actor îl voia ieșit din starea de ”măscărici” ori ”paiață” și înălțat la demnitatea de artist- cetățean, capabil să exprime nemulțumirile și aspirațiile oamenilor simpli, dragostea lor de viață, optimismul și umorul lor sănătos. S-a îndreptat, deci, spre ”revistă” - gen de teatru socotit pe nedrept ”ușor”, dar cu necontestate virtuți satirice și cu puternice tradiții în viașa noastră teatrală, unde fusese slujit de-a lungul deceniilor de actori iluștri ca matei Millo, Mihail Pascaly, Aristizza Romanescu, Grigore Mărculescu, de cupletiști valoroși ca I. D. Ionescu (imortalizat de Caragiale în ”O noapte furtunoasă”) ori de cântăreți de mare faimă ca Grigore Gabrielescu. A scuturat ”sceneta” și ”cupletul” (odrăslit din vechiul ”cânticel comic” al lui Alecsandri) de păienjenișul platitudinilor și de mucegaiul trivialității și (cu sprijinul colegului său mai tânăr Casimir Belcot, comic de excepție, stea incandescentă, dar de scurtă durată a primei noastre scene în anii premergători războiului din 1916), le-a sporit virulența artistică îndreptând-o cu precădere împotriva năravurilor epocii, pentru a face din ele substanța spectacolului de revistă și a-i sa acestuia o funcție socială precisă.satirizând cu vervă moravurile, biciuind, fără teamă abuzurile, înțepând drept în vârf - când mai profund, când mai superficial - furunculele unei societăți inechitabile, încercând totdeauna și izbutind adeseori să rostească, printre apreliștile cenzurii, ”oful cetățeanului”, ”revista” - așa cum a conceput-o și a realizat-o Constantin Tănase în perioada interbelică - a fost piscul cel mai înalt pe care l-a atins vreodată acest gen de spectacol în țara noastră și popularitatea legitimă de care s-a bucurat a rămas neegalată. Arta lui interpretativă, de o spontaneitate și o sinceritate captivantă, purta sigiliul adânc al unui patriotism funciar, al unei conștiințe civice incoruptibile și a unei permanente responsabilități profesionale.
Dacă artistul era necruțător în munca sa, în primul rând cu sine și apoi cu toți cei care își îndeplineau îndatoririle fără râvnă și fără vibrație lăuntrică, omul era de o bunătate aproape copilărească și de o generozitate uimitoare. ”Gustase” în anii tineri atâtea lipsuri, atâtea nedreptăți li atâtea umilințe, încât toată viața a fost parcă torturat de teama de a nu umili și el pe altul, de a nu-l nedreptăți, de a nu-l lipsi de cele ce i se cuvin. Tudor Arghezi, care nu și-a răsfățat contemporanii cu elogii, dar care îi cunoscuse îndeaproape („cariera lui Tănase a fost făcută întreagă în casa mea”), avea să spună după două decenii de la moartea marelui actor și să și scrie apoi într-un ”bilet de papagal”, dat spre publicare în martie 1967: ”Tănase nu și-a economisit niciodată sforțările obositoare de a face din scena lui cel mai aplaudat și mai popular teatru din București. Conduita lui față de toți câți i-au trecut prin mână a fost întotdeauna plină de înțelegere și dărnicie.”
Tot aceeași omenie, moștenită din zestre stârpei sale de țărani moldoveni, a generat și a stârnit ostilitatea lui neînduplecată față de ”ideologiile” și ”doctrinele” pseudoștiințifice care făceau apologia urei, a discriminărilor de tot felul și a violenței, călcând în picioare demnitatea omului, nimicind prin forță libertatea popoarelor, și amenințând însăși existența neamului nostru. Văzuse urgia și ororile războiuluidin 1916-1917, când colindase liniile frontului și spitalele de răniți. A fost un dușman înverșunat al fascismului și al hitlerismului și nu și-a ascuns niciodată această dușmănie. A biciuit cu șfichiul usturător al umorului său, trufia grotescă și frazeologia găunoasă a lui Mussolini, întruchipându-l pe scena ”Cărăbușului” în hilarul clovn ”Muciolini”;a denunțat politica de șantaj și de cotropiri a lui Hitler și atitudinea capitulardă a conducătorilor puterilor occidentale în fața pretențiilor lor nesăbuite, rostind cuplete pline de sarcasm:
”Și la München, frățioare,
S-a jucat un pocher mare...
Pocher nemaipomenit,
Foarte bine măsluit,
Fiindcă să vezi dumneata,
Trei plăteau și unul lua.
Eu le-am spus-o frumușel:
Nu jucați pocher cu el,
C-ăsta cere-ntruna ”plus”;
Să nu zici că nu ți-am spus!”
În 1940, când în țară s-a instaurat dictatura legionară și legiuirile rasiste au îndepărtat din teatru pe actorii evrei, Tănase le-a acordat sprijinul său colegial, iar celor ce făcuseră parte din trupa lui le-a plătit salariile până în ziua când au putut să-și reia activitatea artistică pe scena Teatrului ”Barașeum”. Nici o dispoziție legală nu-l îndatora să o facă; îl obliga, însă, spiritul de dreptate, sentimentul solidarității și omenia, pe care ”legiuirile” nimănui nu le poate abroga sau prescrie.
Încă de la începuturile ”Cărăbușului”, în anul 1919, Tănase și-a început rolul de actor cetățean care înțelege scena ca o tribună de protest. În anul 1920, prin rolurile din revistele ”Ce naște din pisică” și ”Alta la rând”, pline de cuplete în care activitatea guvernanților era zeflemisită. Autoritățile au încercat mai întâi să-l potolească acuzând revista de imoralitate, apoi au trecut direct la acte de opreliște, înființând cenzura ”cu scopul de a îngrădi difuzarea, pe orice cale a curentelor dăunătoare ordinei publice și bunelor moravuri.” Dar Tănase nu s-a lăsat; a ocolit legea, cu dibăcie, continuând: - ”Păi, până când?”
S-a stins din viață pe 29 august 1945, existând suspiciuni că a fost ucis de Armata Roșie invadatoare.
Peppino de Filippo - Nu-i adevarat, totusi cred
Georges Benjamin Clemenceau - Citate:
Constantin Tănase - Citate:
Sucul obtinut din mere este un adevarat rege al medicamentelor naturale.
Sucul curata sangele, fiind un excelent depurativ. Specialistii in medicina naturista recomanda sucul de mere ca medicament de intretinere pentru aparatul cardiovascular.
Actioneaza favorabil in hipertensiunea arteriala, micsorand concentratia de colesterol din sange. Un rol important joaca sucul de mere in combaterea aterosclerozei si prevenirea infarctului.
Daca ati racit, sucul de mere este cel mai de temut dusman al virozelor respiratorii. Are proprietati expectorante asupra aparatului respirator, inlesnind eliminarea secretiilor bronsice.
Un masaj cu suc proaspat de mere in zona obrajilor ajuta la tonifierea si la mentinerea tineretii si elasticitatii pielii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu