MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 12 SEPTEMBRIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE
A. Evenimente; Nașteri
Evenimente
- 490 î.Hr.: Victoria grecilor asupra perșilor în Bătălia de la Maraton.
- 1609: Exploratorul englez Henry Hudson a început să exploreze râul Hudson, punând bazele colonizării olandeze a regiunii actualului stat New York.
- 1659: Oastea Țării Românești condusă de Mihnea al III-lea cucerește Giurgiul și Brăila. Începe răscoala antiotomană.
- 1683: Sfârșitul asediului otoman asupra Vienei. Armata germano-polonă condusă de ducele Carol de Lorena și de regele Jan Sobieski înving în apropiere de Viena oastea marelui vizir Kara Mustafa.
- 1789: Jean-Paul Marat publică primul număr al ziarului L'Ami du peuple.
- 1846: Poeta engleză Elizabeth Barrett fuge cu poetul Robert Browning.
- 1847: Războiul Mexicano-American: Începe Bătălia de la Chapultepec, terminată în ziua următoare cu victoria Statelor Unite.
- 1848: Elveția a adoptat o nouă constituție, organizându-se ca stat federal.
- 1878: La Londra, pe malul Tamisei, s-a ridicat obeliscul egiptean numit "Acul Cleopatrei". Obeliscul a fost făcut cadou Angliei în 1819 de Mohamed Ali, viceregele Egiptului, cu condiția ca englezii să se ocupe de transportul lui.
- 1890: Este fondat orașul Salisbury, numit ulterior Harare, din 1980 capitală a statului Zimbabwe.
- 1919: Decret-lege privind înființarea Universității Regele Ferdinand din Cluj. Primul rector a fost Sextil Pușcariu. Universitatea maghiară din Cluj s-a refugiat la Szeged.
- 1919: Decret-lege dat de Consiliul Dirigent al Transilvaniei pentru reforma agrară și introducerea votului universal.
- 1920: La Anvers, la Jocurile Olimpice de vară, se folosește pentru prima dată steagul olimpic cu cinci inele .
- 1940: În peștera de la Lascaux, Franța sunt descoperite picturi rupestre preistorice.
- 1944: La Moscova, a fost semnată Convenția de armistițiu dintre guvernul român și guvernele Națiunilor Unite, prin care se consfințea starea de fapt a ieșirii României din războiul împotriva Națiunilor Unite și întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste. României i s-a impus plata a 300 de milioane de dolari despăgubiri de război (în produse). Se mai prevedea că Transilvania „sau cea mai mare parte a ei" urma să fie restituită României, sub rezerva recunoasterii acestei situații prin tratatele de pace; armata română urma să participe la lupte pe Frontul de Vest cu minimum 12 divizii de infanterie etc
- 1949: Theodor Heuss este ales ca primul președinte al Republicii Federale Germania.
- 1953: John Fitzgerald Kennedy se căsătorește cu Jacqueline Lee Bouvier la biserica St. Mary din Newport, Rhode Island.
- 1958: Americanul Jack Kilby prezintă primul circuit integrat din lume.
- 1959: S-a lansat misiunea sovietică Luna 2, prima navă care a atins suprafața lunară.
- 1966: A fost lansată misiunea Gemini 11.
- 1974: Haile Selassie, ultimul împărat al Etiopiei, este răsturnat printr-o lovitură de stat militară.
- 1990: La Moscova s-au încheiat discuțiile în format 2+4, în cadrul cărora "puterile aliate" în cel de-al Doilea Război Mondial au renunțat la drepturile speciale instituite după capitularea necondiționată a Germaniei.
- 2013: NASA anunță că Voyager 1 a devenit primul obiect spațial creat de om care a ajuns în afara sistemului solar.[1]
Nașteri
- 1492: Lorenzo II de Medici (d. 1519)
- 1547: Regele Francisc I al Franței (d. 1547)
- 1765: Marie-Marguerite Carreaux de Rosemond, pictoriță franceză (d. 1788)
- 1825: Ion C. Cantacuzino (n. 12 septembrie 1825, Iași - d. 20 aprilie 1878, Viena) a fost un politician și ministru român. Era fiul caimacanului Constantin Cantacuzino și al Zoei Slătineanu, cât și nepot al lui Ion Ghica. După ce a studiat la Paris, s-a întors în țară, unde a îndeplinit demnități publice: inițial ca ajutor de șef în secția franceză a Ministerului Afacerilor Străine, apoi în magistratură, unde a avansat până la funcția de președinte al Curții de Apel din București, în 1858. S-a implicat în politică, fiind membru al Adunării ad-hoc (1957) și al Adunării Elective din Muntenia, în ianuarie 1859. După Mica Unire, a fost ministru în mai multe guverne (la justiție, culte și instrucțiune publică) și președinte al Curții de Casație.
- Guvernul Nicolae Kretzulescu (București), între 6 septembrie - 11 octombrie 1859 în Principatul Munteniei după Mica Unire - ministru al justiției și interimar al cultelor.
Ulterior, făcând parte din coaliția care l-a răsturnat pe Alexandru Ioan Cuza de la conducerea țării, a fost apoi ministru de justiție în trei guverne consecutive:
- Guvernul Ion Ghica (2) (11 februarie 1866 - 10 mai 1866) - sub Locotenența Domnească din 1866
- Guvernul Lascăr Catargiu (1) (11 mai 1866 - 13 iulie 1866)
- Guvernul Ion Ghica (3) (15 iulie 1866 - 21 februarie 1867)
Ion C. Cantacuzino Date personale Născut Decedat (52 de ani) Ocupație politician
- 1829: Anselm Feuerbach, pictor german (d. 1880)
- 1837: Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse (d. 1892)
- 1852: H. H. Asquith, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (d. 1928)
- 1861: Dolla Richmond, pictoriță neozeelandeză (d. 1935)
- 1872: Elena Cancicov (n. , Bacău, România – d. , Iași, România) a fost o eroină română din Primul Război Mondial. Născută la 12 septembrie 1872 în Bacău, Elena Cancicov era fiica cea mai mare a lui Theodor Cancicov și sora lui Mircea Cancicov. După absolvirea Externatului de Fete din Bacău, în perioada 1894-1897 a urmat cursurile Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, beneficiind de o bursă din Fondul Adamachi al Academiei Române.
Fiind numită inspectoare școlară de ministrul educației naționale Spiru Haret, ea s-a ocupat de înființarea primelor grădinițe de copii din România. Pentru activitatea desfășurată, în 1902 a fost decorată cu Medalia „Răsplata Muncii pentru Învățământ”, clasa a II-a. Din 1906 până în 1910 a lucrat ca profesoară de științe naturale la Școala Secundară Internat de Fete, Gradul I din Craiova. Din 1910 până în 1916 a fost profesoară la Externatul de Fete din București, la 1 septembrie 1916 transferându-se ca profesoară și directoare la Azilul Elena Doamna.
Izbucnirea Primului Război Mondial a întrerupt activitatea didactică a Elenei Cancicov, care se înrolează ca infirmieră la Spitalul de răniți Nr. 360 (numit mai târziu Spitalul Regina Maria) din București, de sub conducerea Clotildei Averescu. La 15 noiembrie 1916 spitalul se retrage la Tecuci, unde Elena Cancicov se îmbolnăvește de tifos exantematic. Spitalul se retrage în continuare la Iași, unde boala ei se agravează și unde moare la 22 ianuarie 1917. În 2012, Consiliul Local Bacău a acordat post mortem titlul de „cetățean de onoare” și cheia municipiului Bacău fraților Mircea și Elena Cancicov.
Elena Cancicov Date personale Născută 12 septembrie 1872
Bacău, RomâniaDecedată (44 de ani)
Iași, RomâniaCauza decesului Tifos exantematic Naționalitate Română Cetățenie România Ocupație Profesoară, Inspector școlar, Infirmieră Activitate Educație Licențiată în științe naturale Alma mater Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași Oraș natal Bacău - 1882: Ion Agârbiceanu (n. ,[1][2] Cenade, Comitatul Alba de Jos, Regatul Ungariei – d. ,[1][2] Cluj, Republica Populară Română[3]) a fost un scriitor, ziarist și prozator român, adept al sămănătorismului, parlamentar, academician, canonic și protopop unit al Clujului. A fost tatăl fizicianului Ion I. Agârbiceanu. A urmat studiile medii la Gimnaziul din Blaj (1892-1900), iar pe cele superioare la Facultatea de Teologie din Budapesta (1900-1904). Din 1901-1902 a început să colaboreze cu poezii la „Tribuna” din Sibiu, „Gazeta Transilvaniei” (Brașov), „Familia” (Oradea), „Drapelul” (Lugoj), „Cultura creștină (Blaj). În anul 1903 a început colaborarea la revista „Sămănătorul” cu Legendă în versuri. Între anii 1904-1905 a fost sub-prefect la internatul de băieți din Blaj.
În septembrie 1905 s-a înscris la Facultatea de Litere a Universității din Budapesta, secția de limbi clasice, română și istorie; audiază frecvent și activează la toate cursurile organizate de Societatea „Petru Maior”. Spre sfârșitul anului, revista Luceafărul îi tipărește primul său volum de schițe și povestiri intitulat De la țară.
În anul 1906, aflând despre vacantarea unei parohii de lângă Abrud, i-a scris prepozitului Ioan Micu Moldovan despre intenția sa de a „aplica”. După numirea sa ca preot paroh în Bucium-Șasa a renunțat la studiile de limbi clasice la Budapesta. A renovat casa parohială din Șasa, s-a mutat cu familia sa acolo, unde i s-a născut primul fiu, Ion I. Agârbiceanu.[4] A rămas lângă Abrud din 1906 până în 1910, când a primit o parohie în Orlat, județul Sibiu (1910-1916). În timpul Primului Război Mondial a ajuns în Moldova, de unde a fost evacuat în Rusia, fiind pentru un timp preot militar în corpul voluntarilor ardeleni (1917-1918).
- După 1918 a fost director al ziarului „Patria” din Cluj (1919-1927), apoi al ziarului „Tribuna” din Cluj (1938-1940).
- A deținut mai multe funcții politice în Parlamentul României întregite (prima dată în 1919, apoi în 1922-1926), mai târziu a fost senator și vicepreședinte al Senatului.
- A fost membru în Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania (1919).
- A fost preot și protopop în Cluj (din 1930), canonic al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla (din 1931).
- Pentru activitatea sa literară, ales membru corespondent (1912), apoi activ (1925) al Astrei, secretar general al secțiilor literare-științifice ale Astrei (1925 - 1940), cu un rol însemnat în Adunările generale anuale ale acesteia, fiind un timp redactor al revistei „Transilvania”.
- A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1919, apoi membru titular al aceleiași Academii în 1955 la Secția de științe istorice, știința limbii, literatură și artă.
- A fost membru în Comitetul de conducere al Societății Scriitorilor, până la moarte a fost și președinte al Sindicatului presei române din Ardeal și Banat (începând cu 1921).
- A primit premiul național pentru proză în 1927, Ordinul Muncii, pentru merite deosebite „în domeniul creației literare”, în 1954, Ordinul Steaua Republicii clasa I în 1962, a fost sărbătorit oficial cu ocazia a 80 ani de viață.
- La 28 mai 1963 se stinge din viață la Clinica Medicală din Cluj, în urma unui infarct miocardic. Necrologul semnat de Academie și de Uniunea Scriitorilor evidențiază bogata și îndelungata sa activitate - peste șase decenii - pe tărâm literar. La mitingul de doliu, ținut la Cluj, la 31 mai, îi omagiază personalitatea Iorgu Iordan, Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, Mircea Zaciu.
A fost înmormântat în cimitirul Hajongard din Cluj. Mormântul său a fost declarat monument istoric în anul 2012.
Volume publicate
- De la țară, Budapesta,1905
- În clasa cultă, Vălenii de Munte, 1909
- Două iubiri , Vălenii de Munte, 1909
- În întuneric, București 1910
- Arhanghelii. Roman din viața românilor ardeleni, Sibiu, 1914 (apărut în foileton în 1913 în revista „Luceafărul”)
- Luncușoara în Păresemi, București, 1920
- Popa Man. Povestire după o legendă, București, 1920
- Ceasuri de seară, București, 1921
- Trăsurica verde, București, 1921
- Chipuri de ceară, București, 1921
- Spaima, Craiova, 1922
- Dezamăgire, București, 1924
- Legea trupului. Povestea unei vieți, București, 1926
- Legea minții. Povestea altei vieți, București, 1927
- Stana, Cluj, 1929
- Biruința, București, 1930
- Dolor. Zbuciumul lui Ilarie Bogdan, Craiova, 1930
- Răbojul lui Sfântu Petru, București, 1934
- Sectarii, București, 1938
- Licean...odinioară, București, 1939
- Amintirile, București, 1940
- Jandarmul. O mare dramă în Maramureș, București, 1941
- Domnișoara Ana, București, 1942
- În pragul vieții, București, 1942
- Vremuri și oameni. Lumea nouă, București, 1943
- Vâltoarea, Sibiu, 1944
- Din copilărie. Chipuri și povestiri, București, 1956
- Din munți și din câmpii, București, 1957
- File din cartea naturii, București, 1959
- Faraonii, București, 1961
- Strigoiul, București, 1968 (postum)
- Din pragul marei treceri, Cluj, 1978 (postum)
- Fața de lumină a creștinismului, Cluj-Napoca, Eikon, 2006.
- Intâiul Drum
- Nepoata lui moș Mitruț
- Opere, studiu introductiv de Mircea Zaciu, vol. I-XVIII, București, 1962-2002
Ion Agârbiceanu
Ion Agârbiceanu în 1962Date personale Născut [1][2]
Cenade, Comitatul Alba de Jos, Regatul UngarieiDecedat (80 de ani)[1][2]
Cluj, Republica Populară Română[3]Înmormântat Cimitirul Hajongard din Cluj Căsătorit cu Maria Agârbiceanu Copii Ion I. Agârbiceanu
Nicolae AgârbiceanuCetățenie România Religie Biserica Română Unită cu Roma Ocupație scriitor
jurnalist
scriitor de literatură pentru copii[*]
poet
politicianPartid politic Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania Limbi limba română Studii Facultatea de Teologie a Universității din Budapesta, Facultatea de Litere a Universității din Budapesta Pregătire Gimnaziul din Blaj Activitatea literară Mișcare/curent literar sămănătorism Specie literară roman Note Premii Ordinul Muncii
Ordinul Steaua Republicii Socialiste România[
- 1883: Constantin Ionescu-Mihăești (n. 12 septembrie 1883, București - d. 14 aprilie 1962, București) a fost un medic român, membru titular (1945) al Academiei Române.
Membru titular al Academiei Române Constantin Ionescu-Mihăești Date personale Născut 12 septembrie 1883
București, RomâniaDecedat 14 aprilie 1962, (79 de ani)
București, Republica Populară RomânăNaționalitate România Cetățenie România Ocupație medic - 1887: George Georgescu (n. ,[1][2][3] Sulina, România – d. ,[1][2][3] București, Republica Populară Română), dirijor român, academician, director al Orchestrei Filarmonice din București, unul din cei mai mari reprezentați ai stilului dirijoral clasic caracteristic școlii germane. George Georgescu și-a început cariera artistică studiind vioara și violoncelul la București, apoi la Școala superioară de Muzică din Berlin, elev al lui Hugo Becker, eminent profesor de violoncel. Din 1910, face parte ca violoncelist din cvartetul de coarde de sub conducerea violonistului Henri Marteau. În 1916 suferă un accident și este nevoit să abandoneze cariera de violoncelist. La sugestia cunoscutului dirijor Arthur Nikisch, care îi recunoaște calitățile muzicale neobișnuite, George Georgescu începe să studieze arta dirijorală și, în 1918, înregistrează un succes remarcabil la pupitrul prestigioasei orchestre filarmonice din Berlin.
Întors în țară preia direcția tinerei orchestre filarmonice din București. Cu fiecare nou concert, orchestra câștigă în maturitate și calitate interpretativă. Georgescu include în repertoriul orchestrei, alături de marii clasici ai compoziției, și operele compozitorilor români, în primul rând ale lui George Enescu. George Georgescu dirija adesea în străinătate, fie împreună cu orchestra filarmonică din București, fie invitat la pupitrul unor renumite orchestre simfonice. Își alege programul în funcție de orchestre și de public. Asfel la Viena dirijează compoziții de Johannes Brahms și Richard Strauss, compozitorii săi preferați, la Paris compoziții de Maurice Ravel și Paul Dukas, la Praga uvertura la opera Mireasa vândută de Bedrich Smetana, la Sofia concertul pentru pian și orchestră de Pancio Vladigherof, la Varșovia simfonia Cântece nocturne de Karol Szymanowski, iar în Italia compoziții ale lui Ottorino Respighi. Începând din anul 1926 întreprinde turnee și în Statele Unite, în fruntea orchestrei filarmonice din New York sau împreună cu orchestra Concertelor Colonne.
În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, România fiind aliată puterilor Axei, George Georgescu - în afara activității dirijorale din București - este prezent și în viața muzicală a țărilor ce făceau parte din această alianță. Odată războiul sfârșit, George Georgescu, fost colaboraționist, este îndepărtat de la conducerea Filarmonicei din București până în 1947 când, la intervenția lui George Enescu, își reia activitatea muzicală, la pupitrul orchestrei radiodifuziunii române. Abia după ce, în 1956, Constantin Silvestri - până atunci director al Filarmonicii din București - se expatriază în occident, la Paris (în 1957 emigrează în Anglia, la Bournemouth), George Georgescu revine la conducerea acestei orchestre, prestigioasele sale calități artistice neputând fi ignorate. În 1960 este decorat cu Ordinul Muncii clasa I și primește și titlul de Artist al Poporului. Înregistrează pentru casa de discuri Electrecord ediția integrală a simfoniilor lui Beethoven. Până la dispariția sa din viață în 1964, mai întreprinde turnee de concerte în străinătate, lucrând neobosit la perfecționarea interpretativă a orchestrei de sub conducerea sa.
George Georgescu
George GeorgescuDate personale Născut [1][2][3]
Sulina, RomâniaDecedat (76 de ani)[1][2][3]
București, Republica Populară RomânăCetățenie România Ocupație dirijor Activitate Studii Universitatea Națională de Muzică București, Berlin University of the Arts[*] Gen muzical muzică clasică Instrument(e) violoncel Premii Ordinul Muncii Membru corespondent al Academiei Române - 1888: Józsi Jenõ Tersánszky, scriitor, dramaturg maghiar, născut la Baia Mare (d. 1969)
- 1888: Maurice Chevalier, actor și șansonetist francez (d. 1972)
- 1897: Irène Joliot-Curie, fizician și chimist, laureată a Premiului Nobel pe anul 1935 (d. 1956)
- 1901: Gusztáv Abafáy (Gusztáv Öffenberger), scriitor, istoric literar și publicist român de etnie maghiară (d.1995)
- 1909: Gheorghe Albu (n. 18 noiembrie 1909 - d. 26 iunie 1974) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1934 (Italia).
- 1913: Eiji Toyoda, om de afaceri, fondatorul firmei de automobile „Toyota Motor Company Limited" (d. 2013)
- 1913: Jesse Owens, atlet american de culoare supranumit torpila umană (d. 1980)
- 1921: Stanislav Lem, scriitor polonez (d. 2006)
- 1927: Nicolae Bria (n. 12 septembrie 1927, Colibași, raionul Cahul, Moldova – d. 17 octombrie 2017, București, România) a fost un specialist român al mecanizării agriculturii, în domeniul culturii cartofului și a plantelor tehnice (sfeclă de zahăr, cânepă, in). Nicolae Bria s-a născut pe malul stâng al Prutului la data de 12 septembrie 1927 în comuna Colibași, județul Cahul. În satul natal a absolvit 7 clase primare, apoi s-a înscris la liceul "Ion Vodă cel Cumplit" din Cahul, absolvind 3 clase, apoi fiind evacuat din Basarabia și fiind copil de trupă și-a continuat studiile la liceul "Radu Greceanu" din Slatina, iar ultimii ani și bacalaureatul le-a absolvit în anul 1949 la liceul "Alexandru Lahovary" din Râmnicu-Vâlcea. Prin concurs s-a înscris la Facultatea de Mecanizarea Agriculturii din cadrul Institutului Agronomic din Craiova, pe care a absolvit-o și a susținut examenul de diplomă în anul 1953, fiind declarat inginer agricol. După terminarea facultății a lucrat 6 luni ca inginer mecanic de secție la S.M.T. Segarcea, jud. Dolj și în același timp ca asistent stagiar zonal în cadrul Institutului de Cercetări pentru Mecanizarea și Electrificarea Agriculturii I.C.M.E.A., aflată, în organizare în acea perioadă, după, care a fost încadrat definitiv ca cercetător științific.
În cadrul Comisiei C.A.E.R. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) din anul 1965 se ia hotărârea de a construi în colaborare sistema de mașini pentru agricultură. Din delegația română face parte și Nicolae Bria, alături de viitorii academicieni Grigore Obrejanu și Alexandru Priadcencu, ambii născuți în Basarabia.
A făcut studii la Universitatea de Sociologie București pe care a absolvit-o în anul 1972. S-a înscris și a absolvit cursurile de pregătire pentru doctorat la Facultatea de Mecanică Agricolă din cadrul Institutului Politehnic din Timișoara. În anul 1978 a susținut teza intitulată: "Contribuții teoretice și experimentale privind perfecționarea procesului de lucru a combinelor de recoltat cartof", obținând titlul științific de doctor în agronomie, specialitatea mașini agricole.
Între anii 1976 - 1977 a făcut studii de specializare în domeniul mecanizării lucrărilor din culturile de sfeclă de zahăr și cartof ca bursier F.A.O. la Universitatea din Bonn, Germania.
În 1998 a obținut titlul de profesor universitar onorific al Universității Transilvania din Brașov și este menționat în "Dicționarul specialiștilor", un Who's Who în știința și tehnica românească.
În anul 2002 ca urmare a contribuției științifice aduse în domeniul său de activitate, a fost ales membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și membru în cadrul Biroului Secției de Mecanizare.
Întreaga activitate profesională a desfășurat-o în cercetarea științifică, în domeniul mecanizării agriculturii, fiind specializat în tehnologii de mecanizare și echipamente tehnice destinate culturilor de cartof, sfeclă de zahăr, in și cânepă. Împreună cu colective de specialiști din țară, a elaborat sistemele de mașini pentru aceste culturi, a coordonat și elaborat rapoarte de sinteză pentru toate cercetările efectuate în domeniu.
A propus și a participat la realizarea și introducerea în fabricație (140 exemplare) la Uzina Semănătoarea București, a primei combine românești pentru recoltarea cartofului pe două rânduri, destinată a lucra în condiții de soluri ușoare și mijlocii ușor separabile. A efectuat cercetări și asupra cauzelor care conduc la formarea bulgărilor de pământ în solurile argiloase și a elaborat tehnologii pentru reducerea acestora. Împreună cu prof. onor. dr. Mircea Boboșilă a realizat și au fost brevetate sisteme tehnice pentru sfărâmarea și separarea bulgărilor de pământ în procesul de recoltare a tuberculilor de cartof, care au constituit baza realizării, omologării și introducerii în fabricație a combinei pentru recoltat cartof pe două rânduri, cultivat în soluri grele de tipul CCG-3 (brevetată). De asemenea a coordonat introducerea în fabricație a instalației stabile pentru sortarea și calibrarea tuberculilor de cartof, a combinei de recoltat sfeclă de zahăr pe două rânduri, a setului de mașini pentru recoltarea divizată pe trei rânduri a sfeclei de zahăr, a combinatorului pentru pregătirea patului germinativ la înființarea culturii de cartof și de sfeclă de zahăr, a stabilit tipul corespunzător de mașini pentru plantat tuberculi de cartof pe patru sau șase rânduri, a mașinii de recoltat in și cea de recoltat cânepă etc.
A participat în colectivele de elaborare a strategiei direcțiilor de cercetare în domeniul mecanizării agriculturii și industriei alimentare, precum și la elaborarea studiilor privind structura necesarului de tractoare și mașini pentru agricultura României în condițiile noii proprietăți a pământului, oferta industriei românești și caracterizarea calității acesteia față de nivelul mondial. A realizat în calitate de responsabil sau colaborator 80 lucrări de cercetare științifică, care s-au materializat în dezvoltarea cercetării in domeniul tehnologiilor de mecanizare, a realizării de echipamente tehnice pentru agricultură, a elaborării metodologiilor de testare a echipamentelor tehnice și a elaborării de sinteze privind mecanizarea lucrărilor din agricultură. A fost membru în comisia de omologare a echipamentelor tehnice agricole și a participat la omologarea peste 180 de echipamente.
Timp de 54 de ani, de la absolvirea facultății și până în 2012, lucrează la I.N.M.A. București unde de-a lungul anilor a avut o serie de activități profesionale, dintre care:
- secretar științific și membru în conducerea Institutului (1955 - 1962),
- șef de laborator (1952 - 1970),
- cercetător științific principal (1970 - 1991),
- membru în consiliul științific al Institutului (1955 - 1991),
- membru în consiliul tehnico-științific din Ministerul Agriculturii (1955 - 1962),
- membru al colectivului din Ministerul Agriculturii pentru elaborarea prognozelor privind mecanizarea în agricultură (1970 - 1985),
- cadru didactic asociat la Institutul Politehnic București (1970 - 1989),
- membru al consiliului profesoral al Facultății de Mecanică Agricolă București (1984 - 1988),
- membru în colegiul de redacție și consilier la revista Mecanizarea Agriculturii (din 1972),
- membru fondator și în consiliul director al Societății Inginerilor Mecanici Agricoli din România (S.I.M.A.R., din 1990),
- membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești (1994 - 2002),
- membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești (din 2002),
- membru în comisia de avizare a rezultatelor cercetărilor științifice privind culturile de sfeclă de zahăr și cartof (din 1994),
- referent de specialitate în comisiile de analiză și susținere de teze de doctorat, precum și în comisii de examinare a doctoranzilor (din 1994),
- membru în comitetul tehnic de standardizare CT-77 "Tractoare și mașini agricole" (din 1996),
- membru în consiliul director al organismului de certificare a conformității performanțelor tehnico-funcționale și al securității muncii a echipamentelor tehnice destinate agriculturii și industriei alimentare (I.N.M.A. — C.E.R.T., din 1995), calitate în care a participat la certificarea a peste 350 de echipamente tehnice pentru agricultură și industria alimentară.
La 21 noiembrie 2013, Nicolae Bria este declarat "Cetățean de onoare al comunei Colibași", titlu cu care se mândrește în mod deosebit.[necesită citare]
A fost un bun organizator și adeptul concepției că orice cunoștință, trebuie imediat difuzată celor ce au nevoie de ea și a antrenat foarte mult tinerii să se pregătească profesional prin doctorantură. A scris 30 de cărți și peste 200 de articole de specialitate, a susținut în sesiuni științifice 75 de lucrări, are 8 brevete de invenție, a susținut peste 80 de conferințe și demonstrații practice în țară și a participat la 30 congrese de specialitate și simpozioane internaționale.
Dintre principalele cărți la care a participat ca prim autor sau în colaborare sunt amintite: Mecanizarea lucrărilor în cultura plantelor tehnice (1965); Instalații și mașini pentru uscarea și condiționarea produselor agricole (1966); Mecanizarea lucrărilor de recoltare a sfeclei de zahăr (1967); Reglarea mașinilor agricole (1969); Mecanizarea lucrărilor în producția de cartofi (1982); Dicționarul de mecanică agricolă (coautor) (1973) etc.
S-a alăturat întotdeauna ideii de muncă disciplinată și ordonată, capabilă să aducă contribuții semnificative la dezvoltarea științei de mecanizare a agriculturii. A fost un luptător pentru promovarea de echipamente tehnice în cultura cartofului, sfeclei de zahăr, in și cânepă și rămâne cel mai remarcabil specialist în aceste domenii. Onestitatea și bunătatea sunt parte ale trăsăturilor sale, incurajând și ajutând cu discreție orice inițiativă pozitivă a colegilor săi.[1]
În data de 17 octombrie 2017, Nicolae Bria a decedat.
Invenții
- Nicolae Bria, Morărescu Eugen, Boboșilă Mircea, Oprea Ion, Wolf Carol, Solomon Carol, Cojocaru Iosif, Combina de recoltat cartofi, Brevet 56278 din 2 februarie 1972, publicat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - www.osim.ro, București, 1973
- Nicolae Ioachim Ionașiu, Ion Oprea, Carol Solomon, Nicolae Bria, Alexandru Munteanu, Eugen Morărescu, Extractor de sfeclă, Brevet 56067 din 6 iunie 1972
- Iosif Cojocaru, Mircea Boboșilă, Nicolae Bria, Dispozitiv de alimentare a combinei de recoltat cartof, Invenție 73928 din 10 iunie 1977, publicată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - www.osim.ro, București, 1980
- Mircea Boboșilă, Nicolae Bria, Eugen Robe, Marin Popa, Ion Vizitiu, Transportator sortator-separator, Brevet 74144 din 21 februarie 1978, publicat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - www.osim.ro, București, 1980
- Mircea Boboșilă, Ion Vizitiu, Nicolae Bria, Constantin Mitrescu, Eugeniu Robe, Marin Popa, Dispozitiv de sfărîmat și separat intensiv bulgări de pămînt, Brevet 73867 din 16 aprilie 1978, publicat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - www.osim.ro, București, 1980
- Nicolae Bria și colaboratorii, Combina de recoltat cartofi pentru soluri grele, Brevet 73865 din 19 aprilie 1978
- Mircea Boboșilă, Ion Vizitiu, Nicolae Bria, Marin Popa, Eugen Robe, Combina de recoltat cartofi în soiuri cu procent ridicat de bulgări, Brevet 73866 din 12 mai 1978, publicat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - www.osim.ro, București, 1980
- Nicolae Bria și colaboratorii, Combina de recoltat în soluri greu separabile, Brevet 101501 din 1989
- Nicolae Bria și colaboratorii, Mașina de recoltat fasole verde, Brevet 108755 din 1993
- Nicolae Bria și colaboratorii, Combina de recoltat cartofi, Brevet 111891 din 1995
Nicolae Bria Date personale Născut 12 septembrie 1927
Colibași, raionul Cahul, MoldovaDecedat 17 octombrie 2017, (90 de ani)
București, RomâniaOcupație agronom
- 1930: Akira Suzuki, chimist japonez, laureat Nobel
- 1931: Roger Planchon, dramaturg, actor și regizor de teatru francez (d. 2009)
- 1936: Iosif Bukossy (n. 12 august 1936, Mediaș - d. 30 octombrie 2006, Constanța) a fost un fotbalist și un antrenor român. A reușit să câștige titlul de campion al României cu CCA - Steaua, evoluând și pentru Dinamo București, Farul Constanța sau Flacăra Mediaș pe postul de atacant. După retragerea din activitatea de jucător a antrenat frupele de copii și juniori ale Elpis și Farul Constanța.[1] Cunoscut drept descoperitor de talente, Bukossy a fost cel care l-a descoperit pe Gheorghe Hagi. Iosif Bukossy a început să joace fotbal în orașul său natal, Mediaș, la vârsta de 11 ani, la formația Spartak Mediaș. Pentru aceasta a evoluat până în 1954, când a ajuns la formația-fanion a orașului, Flacăra Mediaș (Gaz Metan Mediaș).
La Flacăra Mediaș l-a avut antrenor pe Ștefan Dobay, cel care participase la Campionatul Mondial de Fotbal din 1934 alături de echipa națională de fotbal a României. Evoluțiile bune de la Flacăra l-au adus în atenția echipelor bucureștene.
Bukossy a fost selecționat, la vârsta de 17 ani, la tabăra națională de juniori de la Câmpulung Muscel. La lotul național de juniori a evoluat de șapte ori, la echipa națională de tineret de 22 de ori, însă nu a reușit să evolueze în niciun meci pentru naționala mare, ci doar pentru echipa națională „B”.
În 1955, Iosif Bukossy își începe periplul bucureștean, evoluând pentru perioade scurte de timp la Progresul București și Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii”, înainte de a ajunge la CCA - Steaua. A apucat să joace trei meciuri în 1956, el câștigând primul său titlu de campion al României. Tot în 1956, a făcut parte din lotul Stelei deplasat pentru turneul din Anglia.
În 1958, trece la Dinamo București, cu care este aproape de a câștiga titlul de campion în sezonul 1958-1959. Mai evoluează un an la Dinamo București, după care trece la Dinamo Obor București, în Liga II.
În 1962, Bukossy se va stabili în Constanța, evoluând timp de șase ani la Farul, echipă la care a bifat 81 de apariții în prima ligă și pentru care a marcat 19 goluri pe prima scenă fotbalistică a țării. Până la retragerea din activitatea fotbalistică, survenită în 1971, Bukossy va evolua la Portul Constanța, echipă la care își va începe și cariera de antrenor.
Din 1974, va fi antrenor la Centrul de Copii și Juniori al Farului din Constanța (cu o pauză de trei ani, în care a antrenat formația Elpis), descoperind talente precum Gheorghe Hagi sau Ianis Zicu.
Pe 30 octombrie 2006, Iosif Bukossy se stinge din viață la vârsta de 70 de ani, datorită unei infecții la ficat. El a fost înmormântat la Cimitirul Municipal din Constanța.
1939: Ion Ustian (în rusă Иван Григорьевич Устиян; n. 12 septembrie 1939, satul Olișcani, raionul Șoldănești) este un economist și om politic din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de președinte al Sovietului de Miniștri din RSS Moldovenească (1980-1985). Ion Ustian s-a născut la data de 12 septembrie 1939 în satul Olișcani (raionul Șoldănești), la acea dată parte a României, într-o familie de țărani. A absolvit în anul 1958 Școala tehnică de agronomie "G.I. Kotovsk" din satul Cucuruzeni, una dintre cele mai vechi instituții de învățământ din Moldova, fondată în 1893, încă în perioada țarismului.
După absolvirea școlii, a început să lucreze în cadrul organizației Komsomol din RSS Moldovenească: instructor (1958-1961) și secretar II al Comitetului Raional Criuleni (1961-1962), prim-secretar al Comitetului Raional Telenești (1962), instructor (1962-1963) și conducător al organizațiilor rurale ale Komsomolului din Moldova (1963-1964).
În anul 1961, a devenit membru al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. În perioada 1964-1965 a lucrat ca instructor al organelor Komsomol din cadrul Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist-Leninist pentru republicile unionale.
În anul 1965 a absolvit cursurile Institutului Agronomic "M.V. Frunze" din Chișinău, fără a fi scos din producție. În perioada 1965-1970 a făcut parte din conducerea secretariatului cu propaganda al Partidului Comunist din RSS Moldovenească. După absolvirea în anul 1973 a Academiei de Științe Sociale din Moscova, a devenit activist al PC din RSSM: inspector cu probleme organizatorice (1973), prim-secretar al Comitetului Raional Edineț (1973-1977), șef al secției de agricultură și industrie alimentară al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (1977).
În anul 1975 a obținut titlul științific de doctor în economie. Între anii 1977-1980 a fost vicepreședinte al Gosplan (Comitetul de Planificare) din RSS Moldovenească.
În perioada 31 decembrie 1980 - 24 decembrie 1985, Ion Ustian a îndeplinit funcția de președinte al Sovietului de Miniștri din RSS Moldovenească, fiind și ministru al afacerilor externe până la 29 decembrie 1981. Ca urmare a deținerii acestei funcții, Ustian a fost ales membru al CC al PCUS (1981-1986) și deputat în Sovietul Suprem al URSS (1981-1989). La data de 24 decembrie 1985, Ion Ustian a fost pensionat.
În prezent, Ion Ustian este cadru universitar la Catedra de Economie Politică și Doctrine Economice din cadrul Academiei de Studii Economice a Moldovei, unde predă cursul despre evoluția ideilor economice. În anul 2003 a fost avansat la gradul didactic de conferențiar universitar. Prin Dispoziția Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare din 28 octombrie 2005, Ion Ustian a devenit conducător științific de doctorat.
Lucrări publicate
Monografii:
- „Laureații Premiului Nobel în economie” – 1999, 246 p;
- „Omul produce scopuri” cu subtitlul „Eminescu și economia teoretică” . Chișinău – 2000, 345 p. (ediția N 1) și ediția N 2 +2012, 428 p.
- Пушкин и Политэкономия – Кишинев. Т. 1. 2002, 420 стр. (первое издание);
- Пушкин и Политэкономия – Кишинев. Т. 1, 2004 – 488 стр. (второе издание, дополненное и переработанное);
- «Байрон: Политэкономия Свободы» - Кишинев 2006. 526 стр.
- «Пушкин: Политэкономия Свободы» . Кишинев 2010. 480 стр.
- «Об экономической реформе в Китае»: экономико-аналитический и информационный аспект. Кишинев ASEM – 2005ю 155 стр.
- «Пушкин: Экономическая социология трагедии «Борис Годунов». Кишинев. 2011 - 170 стр.
- «Пушкин: Экономическая Свобода» . Кишинев 2011. 228 стр.
Broșuri:
- Агроэкологический фактор риска и неопределенности в первой сфере АПК. Кишинев. 1998, 27 стр.
- Гениальный экономист В.В.Леонтьев – создатель нового метода анализа Экономической динамики («Затраты-выпуск»)ю Кишинев 1999, 40 стр.
- Дмитрий Кантемир – государственный деятель и энциклопедический ученый Молдавии. Кишинев. 2003, 42 стр.
- Пушкин о меркантилизме Кишинев. 2007. – 96 стр.
- Пушкин: Великолепие Идеала. – 2007. – 84 стр.
- Пушкин: экономическое право «Дубровского» . 2009. – 90 стр.
- Экономические концепции Петра Великого и Дмитрия Кантемира. 2008. – 104 стр.
Economistul Ion Ustian în teorie este un adept militant al analizei economice moderne și al implementării în economia reală a metodelor și pîrghiilor pur economice de dirijare managerială modernă, bazate pe calculele optimizaționale și pe modelele economico-matematice. Conceptele economice ale lui I. Ustian s-au format sub influența principiilor „Reformei economice a URSS”, elaborată în anul 1965. Fiind obsedat de noile metode de reglare economică, prevăzute de reformă, I. Ustian a scris un raport științific sub titlul „Aspectele economico-politice a Reformei economice a URSS din a. 1965”.
În anii următori toate lucrările lui I. Ustian au fost scrise sub aspect economico-politic de organizare și gestionare a economiei reale. Atunci cînd în anul 1990 a apărut necesitatea restructurării economiei centralizate planificate în economie de piață socială, I. Ustian s-a impus cu o serie de articole economico-politice în revistele economice ale URSS, Moldovei și Rusiei referitoare la economia de piață. Cele mai notorii articole au fost: „Economia de piață și protecția socială a populației”, „Libertatea economică și relațiile economice (de producție)”, „Principiul economico-ecologic de producție”, „Etica economică”, „Keynesismul – doctrină a economiei de piață dirijată”, „N. D. Kondratiev – creatorul teoriei ciclurilor lungi ale dinamicii economice”, V. V. Leontiev, creatorul unei noi metode de analiză economică sub titlul „Balanța interramurală” etc.
Începînd din anul 1990 I. Ustian a publicat mai multe monografii, broșuri și articole despre tranziția la economia de piață. O rezonanță deosebită în rîndurile tineretului prezintă articolele lui I. Ustian la compartimentul „Doctrine economice”.
Ion Ustian s-a născut la 12 septembrie 1939 în satul Olișcani, raionul Șoldănești, Republica Moldova, într-o familie de țărani. După absolvirea școlii din localitate în nul 1953 a susținut examenele de admitere la Colegiul agricol din Cucurozeni, raionul Orhei, pe care l-a absolvit cu mențiune în anul 1958. Apoi, I. Ustian a fost solicitat să activeze în calitate de instructor la Comitetul raional al Comsomolului din raionul Criuleni, unde în anul 1961 a fost ales în calitate de secretar al doilea al aceluiaș comitet.
Apoi au urmat alte funcții în organizațiile de tineret: cea de prim-secretar al CR al ULCTM, Telenești (1962), instructor, apoi șef de secție al tineretului rural al CC al ULCT din Moldova (1962-1964), instructor al CC al ULCT din URSS (or. Moscova) – (1964-1965). În august 1965 a fost ales secretar al CC al ULCTM din Moldova, Președintele Comitetului Organizațiilor de Tineret din Moldova. În septembrie a. 1970 a susținut cu mențiune examenele de admitere și raportul științific la tema: „Acumularea capitalului în viziunea clasicilor Smith-Ricardo” la Academia de Științe Sociale din URSS (or. Moscova). După trei ani de studii, în a. 1973 I.Ustian a susținut teza de doctor în economie pe specialitatea: „Economia politică și doctrine economice”. La sediul Consiliului științific al Academiei de Științe Sociale teza a fost recomandată spre editare sub titlul: „Cooperarea agroindustrială și relațiile economice (de antrepriză)” în a. 1975.
După absolvirea Academiei menționate I. Ustian a fost numit inspector în secția organizatorică a CC al PC al Moldovei (iulie 1973), iar în octombrie 1973 a fost ales prim-secretar al CR al PCM din raionul Edineț. În ianuarie 1977 a fost șef al secției agroalimentare a CC al PC al Moldovei, iar în decembrie a. 1977 a fost ales Locțiitor al Președintelui Consiliului de Miniștri, Președinte al „Gosplanului” Republicii Moldova. Aici I.Ustian a avut posibilitate să aplice cunoștințele teoretice în economia reală a R.Moldova.
La inițiativa d-lui Ustian colectivele „Gosplanului” și a instituțiilor de planificare și informație în aa. 1978-1980 au efectuat lucrări de pionerat pentru perioada dată, lucrări bazate pe calculele optimizaționale, care nu și-au pierdut valoarea științifică la tema: „ Locul și rolul Complexului economic al R.Moldova de specializare agroindustrială în cadrul diviziunii muncii sociale a Complexului economic unic al URSS”.
Pe baza a mai multor variante au fost efectuate calcule optimizaționale ale structurii economico-tehnologice a Complexului Agroindustrial (CAI) al Moldovei, după care au fost elaborate două programe de perspectivă: „Proiectul Planului de perspectivă al dezvoltării economiei naționale a Moldovei” și „Programul Alimentar al R.Moldova” pe anii 1980-1990”.
Pe baza calculelor optimizaționale au fost implementate noi concepte economico-tehnologice în industria de prelucrare a materiei prime și produselor agricole, a căror axă a fost prelucrarea deplină și profundă a unei tone de producție agricolă (de struguri, legume, tutun, floarea soarelui, etc.) și crearea unor asortimente noi de produse alimentare cu calități noi de nutriție și asanare. Cu acest scop în anii 80 a fost pus începutul retehnologizării întreprinderilor de producere a vinului, șampaniei și coniacului, conservelor, zahărului, uleiurilor eterice (de parfum), țigaretelor, etc..., care a luat o amploare mai largă la etapa actuală în legătură cu tranziția la economia de piață.
În plan economico-teoretic a fost realizată crearea și editarea primului model economico-matematic al CAI al R.Moldova sub conducerea d-lui Ustian, cu titlul: „Complexul Agro-Industrial al Republicii: analiza și planificarea rezultatelor economico-sociale” (1981). Pentru inițiativele realizate d-l Ustian a fost menționat cu două „Medalii de Aur” la Expoziția Realizărilor Economiei Naționale a URSS (aa. 1980, 1981).
În a. 1978 d-l Ustian a participat la lucrările comisiei guvernamentale mixte URSS – RDG, care s-a soldat cu semnarea acordului de fondare la Chișinău a unei întreprinderi de covoare, bazată pe tehnologia „Gaccard”, cunoscută astăzi sub denumirea de „Floare-carpet”.
În a. 1979 a participat la semnarea unui acord dintre Ministerul de Comerț extern a URSS și firma americană „Philip Morris” în vederea implementării tehnologiei de producere a țigaretelor „Marlboro” la Combinatul de tutun din or. Chișinău.
În decembrie a. 1980 d-l Ustian a fost ales Președinte al Consiliului de Miniștri al R.Moldova. D-lui Ustian i s-a încredințat să studieze experiența economică a R.Ungaria, R.D.Germania, R.Cuba și în măsura posibilităților a participat la implementarea noilor metode de activitate economică, elaborate în Rusia, Ucraina, Belarusia, Cazahstan, - în țările cu economie normativă, cît și cele cu economie pozitivă.
La decizia organelor directive d-l Ustian în aa. 1981-1985 a participat activ la construcția uzinei metalurgice din or. Rîbnița, fiind responsabil de aprovizionarea șantierului de construcție cu forță de muncă și cu resurse materiale.
În scopul implementării unor metode novatoare de construcție și montare a utilajului metalurgic, la decizia organelor centrale Ustian, în anul 1983, împreună cu conducătorii mai multor ministere ale Republicii Moldova, a studiat experiența de construcție a firmei austriece „Fest Alpine”, care în perioada dată construia în orașul Jlobin din Belarusia o mini-uzină metalurgică cu o tehnologie similară cu cea de la uzina metalurgică din or. Rîbnița. Experiența constructorilor și metalurgilor din Belarus a fost implementată la șantierul construcției uzinei metalurgice din Rîbnița, fapt, ce a contribuit la darea în exploatare a uzinei din or. Rîbnița cu 6 luni mai devreme decât punerea în funcțiune a uzinei similare, construite de firma austriacă „Fest Alpine” în or. Jlobin din Belarus.
După întoarcerea văzului, la începutul anilor 90 ai secolului XX, d-l I.G.Ustian s-a încadrat din nou în cîmpul muncii: activează în calitate de conferențiar la catedra de economie politică și doctrine economice a Academiei de Studii Economice a R.Moldova (ASEM). D-l I.G.Ustian s-a consacrat pe deplin activității științifico-teoretice și didactice, fapt, ce se manifestă prin sentimentul de responsabilitate cu care el petrece seminarele la disciplinele: „economia politică” și „doctrine economice”, explicăndu-le studenților importanța acestor discipline la aprofundarea și urgentarea reformelor economice din R.Moldova în calea spre economia de piață orientată social.
D-l I.G.Ustian participă la simpozioanele științifice ale ASEM. Temele preferate ale economistului I.G.Ustian sunt: „Rolul economic al statului în perioada de tranziție la economia de piață”, „Conceptele economice ale economiștilor – laureați ai Premiului Nobel”, „Economia mixtă”, „Particularitățile efectuării transformărilor sistemice socio-economice în Rusia și fostele republici unionale a URSS – actualele țări membre a CSI” etc...
Din anul 1966 pînă în prezent economistul I.G.ustian a publicat 612 lucrări științifice, preponderent pe teme economice și publicistice din care:
17 – monografii
12 – broșuri
575 – articole: 150 de articole între anii 1966-1990; 320 între anii 1990-2001 și 141 între anii 2001-2012 (inclusiv)
8 – recenzii
În anul 2008 , la sfatul redacției revistei economice din Rusia „Economist” I.Ustian a scris un articol analitic cu titlul: „Criza agroalimentară mondială” (vezi revista „Economist”, Moscova, 2008, N 10, pag. 63-79).
În timpul studiilor la doctorantura Academiei de Științe Sociale din Moscova (aa. 1970-1973) I.Ustian, la sfatul doctorului în științe economice, profesorului, pușkinistului-economist A.V.Anikin, I.Ustian a îmbrățișat o nouă temă de cercetare economico-teoretică de abordare instituționalistă pentru obținerea titlului de doctor habilitat în științe economice cu titlul: „Evoluția concepțiilor teoretice ale școlii liberalismului economic clasic, văzută prin prizma operelor poeților geniali ai lumii: Byron, Pușkin și Eminescu”. Teza a fost susținută la 23 noiembrie a. 2009 la catedra de economie politică și doctrine economice a ASEM-lui, obținînd titlul științific „doctor habilitat în științe economice”. Teza a fost aprobată de CNAA a R.Moldova în martie a. 2010. Actualmente I.Ustian, în calitate de pușkinist-economist, activează asupra cercetării unei singure teme cu titlul: „Cercetarea problemelor economico-politice , imortalizate în operele marelui poet rus A.S.Pușkin cu intonație socio-economică”.
Dl I.Ustian este decorat cu ordinul „Drapelul Roșu de Muncă”, 6 medalii ale URSS și altor țări, două medalii de aur a EREN-ului din URSS, precum și 2 Diplome de Onoare ale Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Moldova.
Ion Ustian | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (80 de ani) Olișcani, raionul Șoldănești |
Cetățenie | Moldova |
Ocupație | economist politician diplomat |
Președinte al Sovietului de miniștri al RSS Moldovenești | |
În funcție 30 decembrie 1980 – 24 decembrie 1985 | |
Precedat de | Semion Grossu |
Succedat de | Ivan Calin |
Premii | Medal "Veteran of Labour"[*] Ordinul Steagul Roșu al Muncii Jubilee Medal "In Commemoration of the 100th Anniversary of the Birth of Vladimir Ilyich Lenin"[*] Medalia „Comemorarea aniversării de 1500 de ani a Kievului”[*] |
Partid politic | Partidul Comunist din Moldova |
Alma mater | Universitatea Agrară de Stat din Moldova Academia de Științe Sociale pe lângă CC al PCUS[ |
- 1940: Linda Gray, actriță americană
- 1943: Dan Slușanschi (n. 12 septembrie 1943, Sibiu – d. 22 iulie 2008, București) a fost unul dintre cei mai proeminenți clasiciști și filologi români,[1] indoeuropenist, profesor doctor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, traducător al lui Homer, membru al Uniunii Scriitorilor, autorul a 28 de manuale, studii, ediții critice, traduceri literare și de specialitate și a peste 50 de articole și 80 de recenzii științifice. Dan Slușanschi a absolvit în 1960 liceul „Ion Neculce” din București și apoi, în 1965, Facultatea de Filologie Clasică a Universității din București. A obținut titlul de doctor în filologie clasică și indo-europeană în 1972. Dan Slușanschi a fost profesor la Universitatea din București, unde a ținut cursuri de sintaxă a limbii latine, lingvistică indo-europeană (limbă și mitologie), istoria literaturii sanscrite, veche persă (istorie, civilizație, limbă), istoria limbii latine, sintaxă greacă, latină medievală și neolatină, critică de text și metrică antică. A fost profesor invitat la universitățile din Bruxelles, Liège, Berlin, Caen, Chișinău, Cluj, Timișoara, Constanța și doctor honoris causa al Universității din Caen. În urma unor articole publicate de Andrei Pleșu[7] și Florin George Călian[8] în noiembrie, 2015, Academia Română și Eugen Simion (prin Fundația Națională pentru Știință și Artă și Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”) au fost acuzați de editarea unui text latin stabilit de Dan Slușanschi, fără a se menționa contribuția acestuia în pagina de titlu și în descrierea CIP. Volumul incriminat este Dimitrie Cantemir, Istoria măririi si decăderii Curții othmane (Incrementorum et decrementorum aulae othman[n]icae sive aliothman[n]icae historiae), Academia Română, 2015. Unul dintre editorii textului latinesc, Octavian Gordon, a publicat o dezmințire, în care afirmă că "se impune ca firească topirea tirajului existent și refacerea lui".[9]. De asemenea, Andrei Pleșu ridică semne de întrebare și asupra traducerii făcute de Ioana Costa, afirmând că traducerea Academiei seamănă în anumite locuri cu cea făcută de Dan Slușanschi. Ca urmare a acestor acuze, a apărut în presă răspunsul Ioanei Costa[10], Academia Română nepublicând nimic oficial. Traducătoarea afirmă că "diferențele dintre două traduceri – o știe bine oricine a tradus ori măcar a fost interesat de această realitate – nu se văd pe frînturi de frază, care nu pot să nu aibă același conținut (exprimat însă cu alte cuvinte ori cu alte nuanțe)".
Opera
Editii de text
- Textele latine din anexa la L. Protopopescu, Contributii la istoria învatamîntului în Transilvania, Craiova, 1966.
- D. Cantemir, Historia Moldo-Vlachica and De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus (în Opere Complete, IX, 1), Bucuresti, Editura Academiei, 1983.
- D. Cantemir, Encomia in authorem, în V. Candea (ed.), Sistima religiei muhammedane, Bucuresti, Editura Academiei, 1987 (Opere Complete, VIII, 2).
- D. Cantemir, Vita Constantini Cantemyrii, Moldaviae Principis, Bucuresti, Editura Academiei, 1996 (Opere Complete, VI, 1 - cu A. Pippidi si I. Campeanu).
- Virgil, Aeneis, Bucuresti, Paideia, 2000, 2 vols. (I. Editie critica)
- D. Cantemir, Incrementorum & Decrementorum Aulae Othmanicae libri III, editia critica princeps, Amarcord, 2001.
- D. Cantemir, Descriptio Moldaviae, editia critica princeps, Bucuresti, Anastasia, 2005.
- D. Cantemir, Sacro-Sanctae Scientiae Indepingibilis Imago, editie critica, Bucuresti, EUB, 2005.
Traduceri
- Dimitrie Cantemir, De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus; Historia Moldo-Vlachica Opere complete, Vol.IX, Partea I: De antiquis et hodiernis. Moldaviae nominibus, Prefața de Virgil Cândea. Ediție critică, traducere, introducere, note și indici de Dan Slușanschi, Editura Academiei, București, 1983.[11]
- E. Benveniste, Vocabularul institutiilor indo-europene, Bucuresti, Paideia, 1999, I; 2005, I-II.
- Eneida de Publius Vergilius Maro, Editura Paideia, București, 2000 [12]
- Homer, Iliada, traducere de Dan Slușanschi, ilustrații de Mihail Coșulețu, Editura Humanitas, București, 2012, ISBN 978-973-50-3702-4
- Homer, Odysseia, tradusă în hexametri de Dan Slușanschi și ilustrată de Alexandru Rădvan, Editura Humanitas, București, 2012, ISBN 978-973-50-3701-7.
- Dimitrie Cantemir, Istoria cresterilor si descresterilor Curtii Otomane, prima traducere româneasca, Editura Paidea, 2008, 2010, 2012.
Îngrijitor de volume
- Zamolxis sau mitul dacic în istoria și legendele spaniole, Editura Meridiane, București, 1985, editor, prefațator și îngrijitor Dan Slușanschi, cu o evocare de Eugenio Battisti
Premii
- 1984 – Premiul „Perpessicius” pentru ediția critică a operei lui Dimitrie Cantemir, Historia Moldo-Vlachica, București, Editura Academiei, 1983
- 1985 – Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei (1985) pentru ediția critică a operei lui Dimitrie Cantemir, Historia Moldo-Vlachica, București, Editura Academiei, 1983
- 1994 – Premiul Târgului Național al Cărții pentru traducerea comentată a lucrării lui Georges Dumézil, Mit și epopee, București, Editura Științifică, 1983 (cu Francisca Băltăceanu și Gabriela Creția).
- 2007 – Premiul Special al Uniunii Scriitorilor pentru ediția critică a lucrării Descriptio Antiqui Et Hodierni Status Moldaviae / Descrierea stării de odinioară și de astăzi a Moldovei, de Dimitrie Cantemir, apărută la Editura Institutului Cultural Român în 2006
Dan Slușanschi Date personale Născut
Sibiu, RomâniaDecedat (64 de ani)
București, RomâniaCetățenie România Ocupație filolog clasic[*]
elenist[*]Activitate Premii Ordinul național „Steaua României”
- 1944: Barry White, cântăreț-compozitor și producător american (d. 2003)
- 1950: Ioan Rus (n. 12 septembrie 1950) este un politician român, senator în Parlamentul României în mandatul 1990-1992 din partea FSN Alba. În cadrul activității sale parlamentare, Ioan Rus a fost membru în grupurilr parlamentare de prietenie cu Regatul Thailanda, Australia și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Ioan Rus este avocat dinainte de 1989 și s-a remarcat ca parlamentar și secretar al comisiei de redactare a Constituției României la începutul anilor 1990.[1]
Ioan Rus a fost prefect în județul Alba și președintele PSD Alba până în anul 2003, când, în urma unor scandaluri interne din organizația PSD Alba a fost schimbat din funcție.[2][3] [4][5][6] A revenit după 2004 la conducerea PSD Alba, dar nu a reușit să revitalizeze partidul.[2] Eșecul din 2008 l-a determinat să se retragă și să se ocupe de avocatură.[2] Ioan Rus este în prezent decanul Baroului de Avocați Alba.
Ioan Rus Date personale Născut (69 de ani) Cetățenie România Ocupație politician Prefect al județului Alba În funcție
–Succedat de Mugurel Sârbu Senator În funcție
–Circumscripția Alba Partid politic PSD - 1952: Neil Peart, muzician și autor canadian, bateristul trupei Rush (d. 2020)
- 1958: Constantin Ionescu (n. 12 septembrie 1958, Brașov) este un șahist român, maestru internațional și mare maestru în șah.
A făcut parte din lotul României la opt olimpiade de șah (1986—2000).
1959: Mariana Stănescu (n. 12 septembrie 1959, Beiuș, județul Bihor) este o interpretă a folclorului românesc. În 1975, devine interpretă de muzică populară în Ansamblul Tineretului Lioara din Oradea.
În 1979, a absolvit studiile liceale la Oradea - profil Filologie Istorie.
Începând din 1980, participă la festivalurile și concursurile folclorice și de artă tradițională populară, câștigând numeroase premii de-alungul timpului.
În 1982, a absolvit Școala Populară de Artă din Oradea, clasa Silvia Pop D. Popa.
În 1996, a absolvit Facultatea de Artă, secția Etnomuzicologie și Folclor, din cadrul Universității Hyperion din București.
În 1996 devine membră a Asociației Creatorilor Populari din Balcani.
În prezent, redactor muzical la Radio Antena Satelor.
Mariana Stănescu
Mariana StănescuDate personale Nume la naștere Mariana Stănescu Născută (60 de ani)
Beius, județul Bihor
RomâniaCetățenie România Ocupație Cântăreață, compozitoare Activitate Origine Română Gen muzical Folclor Ani de activitate 1975 - prezent Case de discuri Oltenia Star Music 1961: Ionel Rotărescu (n. , Botoșani, România) este un fost jucător român de fotbal care a activat pe postul de portar.[1] Se ocupă în prezent de funcția de antrenori cu portari la FC Botoșani unde este antrenor Costel Orac.
1967: Simona Iovănescu (n. Manea[2], pe 12 septembrie 1967[3], în Constanța[4]) este o fostă mare handbalistă română care a jucat pe postul de pivot la Hidrotehnica Constanța și CS Oltchim Râmnicu Vâlcea. Timp de peste 10 ani, ea a fost și căpitanul echipei naționale a României.[5] Iovănescu a luat parte la Campionatele Mondiale din 1990, 1993 și 1995, precum și la Campionatul Mondial pentru Tineret din 1985,[6] și este triplu medaliată cu aur la Campionatele Balcanice.
În total, handbalista a jucat pentru echipa națională de senioare în 171 de meciuri, în care a înscris 250 de goluri.[1] După numărul de prezențe la echipa națională, Iovănescu se situa, în iulie 2014, pe locul 19 în clasamentul tuturor timpurilor. Simona Iovănescu și-a petrecut prima parte a carierei la Hidrotehnica Constanța, cu care a reușit o clasare pe locul IV al Cupei României.[8] La începutul anilor 1990 s-a transferat la Chimistul Râmnicu Vâlcea, echipă la care a rămas până la retragerea din activitate. Cu Chimistul, redenumit apoi Oltchim, Iovănescu a câștigat de opt ori campionatul și tot de opt ori Cupa României.
1971: Daniel Movilă (n. 12 septembrie 1971, Hunedoara ) este un fost jucător român de fotbal care a jucat pe postul de mijlocaș.
- 1973: Paul Walker, director si actor (d. 2013)
- 1974: Sergiu Cioclea (n. 12 septembrie 1974, Chișinău) este un economist din Republica Moldova, care din 11 aprilie 2016 este Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei. La data numirii în funcție, Sergiu Cioclea are peste 17 ani de experiență în sectorul financiar-bancar. Înainte de a deveni guvernator al BNM, a ocupat funcția de director gerant, șef al Departamentului Finanțe Corporative pentru Rusia și țările ex-sovietice în cadrul grupului BNP Paribas (2008-2015).
Sergiu Cioclea Date personale Născut (45 de ani)
Chișinău, RSS MoldoveneascăGuvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova În funcție
11 aprilie 2016 – 30 noiembrie 2018Precedat de Dorin Drăguțanu Succedat de Octavian Armașu Alma mater ASEM[1]
Universitatea Pantheon-Assas - 1975: Cosmin Cernat (n. 12 septembrie 1975, București, România) este un prezentator de știri sportive din România.
Cosmin Cernat a avut primul contact cu presa sportivă în 1994, la redacția Sport a ziarului Dimineața. În 1996, acesta și-a început activitatea la TVR după care a intrat în echipa Kanal D, în 2007, odată cu lansarea stației pe piața audiovizualului din România. A fost redactor-șef al Știrilor sportive Kanal D și prezentator și realizator al emisiunilor „Fluier de start” și „Fluier final”. Acesta a mai prezentat în trecut și o serie de formate TV de divertisment precum „Ploaia de stele”, „Spune-mi prețul” , „Stele de 5 stele” și „Șatră”. Pe lângă ocupația de prezentator, Cernat a fost și comentator în domenii precum handbal, atletism, baschet și sporturi de iarnă. Acesta a fost comentator la șapte ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice și recompensat pentru activitatea sa de Asociația Profesioniștilor din Televiziune din România (APTR), în 2000.
În toamna anului 2010, Cernat a părăsit Kanal D și s-a alăturat echipei de prezentatori ai știrilor sportive de la TVR 1, unde a continuat să realizeze și să prezinte Studiourile UEFA Champions League, a meciurilor echipei naționale de fotbal și a transmisiunilor sportive speciale la televiziunea publică. Tot în 2010, Cernat a devenit directorul Departamentului Sport al TVR.[1]
În prezent, Cernat este prezentatorul reality show-ului Exatlon difuzat pe Kanal D.[2]
1976: Sergiu Epureanu (n. 12 septembrie 1976 la Tiraspol) este un fost fotbalist din Republica Moldova. Ultima echipă la care a jucat el a fost FC Neman Grodno.
1978: Decebal Gheară (n. 12 septembrie 1978 în Hunedoara) este un fost fotbalist român.
1980: Adrian Iordache (n. 12 septembrie, 1980 în Pitești, România) este un fotbalist român care este legitimat la clubul Khazar Lankaran, în Azerbaidjan. Evoluează pe postul de fundaș central.
1981: Gabriel Crăciun (n 12 septembrie 1981 în Vaslui) este un jucător român de fotbal, care evoluează pentru Petrolul Ploiești în Liga a II-a.
- 1986: Emmy Rossum (născută Emmanuelle Grey Rossum la 12 septembrie 1986) este o actriță americană, cu origini basarabene (bunica lui Emmy este din Republica Moldova, orașul Telenești
Emmy Rossum Date personale Nume la naștere Emmanuelle Grey Rossum Născută (33 de ani)
New York City, New York, Statele UniteCăsătorită cu http://www.emmyrossum.com/ Cetățenie SUA Religie iudaism
creștinismOcupație actriță de televiziune[*]
actriță de film
cântăreață
actriță
cântăreață de operăAlma mater Universitatea Columbia
Universitatea StanfordPremii Globul de Aur Best Performance by an Actress in a Motion Picture - Musical or Comedy
The Phantom of the Opera (2004) - 1994: Kim Nam-joon, cunoscut și sub numele de RM, este un rapper,compozitor și producător sud coreean,membru și lider al trupei sud coreene Bangtan Boys, cunoscută ca și BTS
- 1999: Yasin Hamed (n. ,[1] Salonta, România) este un fotbalist profesionist româno-sudanez[2] care joacă pentru Miercurea Ciuc , în Liga a II-a, împrumutat de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Deși s-a născut în România, acesta reprezintă Sudanul la nivel internațional.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu