marți, 15 septembrie 2020

REVISTA MEA DIN 17 SEPTEMBRIE/ 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 17 SEPTEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri


Evenimente

1939: Armata sovietică a invadat Polonia dinspre est, la șaisprezece zile după ce Germania Nazistă a atacat-o dinspre vest.
1939: Finlandezul Taisto Mäki devine primul om care a alergat 10.000 de metri în mai puțin de 30 de minute, mai exact: 29:52.6

Nașteri

  • 1856: Moses Gaster (n. ,[2] București, Țara Românească[3] – d. ,[3][4][2] Abingdon-on-Thames, Regatul Unit[3]) a fost un rabin, filolog, istoric literar, publicist și folclorist român-evreu de rit sefard, erudit în domeniul limbii și culturii române și al studiilor iudaice, luptător pentru emanciparea evreilor din România și un important conducător sionist. La scurt timp după ce a fost ales membru în societatea Ateneul Român în 1885 a fost expulzat din România, din ordinul guvernului liberal al lui Ion Brătianu și s-a stabilit în Regatul Unit, unde a deținut funcția de șef rabin (haham) al evreilor sefarzi.

    În anul 1929 a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române.  Rabinul Dr. Moses Gaster s-a născut la data de 17 septembrie 1856 în București - Țara Românească (la vremea respectivă sub administrație otomană, condusă de caimacamul Todiriță Balș), într-o notorie familie evreiască sefardă, bunicul său fiind unul din conducătorii comunității și fondator de sinagogă, iar tatăl său - consul al Olandei la București și susținător al ideilor mișcării de culturalizare modernă în rândurile evreilor, Haskala. Familiei Gaster nu i s-a acordat cetățenia română în conformitate cu articolul 7 din constituția lui Cuza care stipula că numai creștinii aveau dreptul să obțină cetățenia română.

    Moses Gaster a urmat gimnaziul și liceul în celebre școli bucureștene. A avut ca profesori particulari pentru limba ebraică și studii biblice pe prof. Korn și pe renumitul orientalist evreu francez Joseph Halévy, care în afară de ebraică, i-a predat limba turcă și l-a introdus în noțiunile semitologiei.

    În anul 1876 și-a început studiile la Seminarul Teologic Evreiesc de la Breslau, instituție inspirată de ideologia științelor iudaice (germană Wissenschaft des Judentums) a celei de-a doua generații de maskilim (iluminiștii evrei) și a curentului cunoscut mai târziu ca iudaism conservativ, unde i-a avut ca profesori pe Heinrich (Tzvi Hirsch) Graetz, Zacharia Frankel și David Rosin. În paralel, a învățat și la universitățile din Breslau și Leipzig, acordând o deosebită atenție studiului lingvisticii, studiilor biblice, limbilor orientale și romanice. În anul 1877, sub îndrumarea renumitului romanist Gustav Gröber a obținut diploma de doctor a Universității din Halle, cu o teză de lingvistică romanică - despre fonetica istorică a limbii române.

    În anul 1881 a fost învestit ca rabin din partea Seminarului teologic din Breslau.  În anul 1878, la inițiativa profesorului Graetz, Gaster s-a alăturat Comitetului român de la Berlin, întrunit în urma războiului ruso-turc, care a încercat să lege recunoașterea independenței României de acordarea de cetățenie și de drepturi civile depline minorităților necreștine. Încă în anii studenției la Breslau Gaster a colaborat cu articole în domeniul filologiei românești la revistele Junimea și Columna lui Traian a lui Hașdeu.

    Întors în România de la studii, mai întâi în 1878, apoi din nou în anul 1881, Gaster a început să se dedice studiului literaturii vechi și literaturii populare române, a ținut prelegeri de mitologie comparată la Universitatea din București și a colaborat la importante publicații culturale ale vremii. A luat parte la ședințe ale cercului „Junimea” stabilind relații amicale cu Titu Maiorescu, Mihai Eminescu și alții. De asemenea, a fost un bun prieten și colaborator al filologului Lazăr Șăineanu.

    Casa lui din strada Sticlari din București a devenit un loc de întâlnire pentru numeroși intelectuali din elita română - Constantin Mille, Alexandru Odobescu, Alexandru Macedonski, Hașdeu, Grigore Tocilescu, Maiorescu, Eminescu - și româno-evreiască - Ronetti-Roman, Adolphe Stern, Lazar Edeleanu și alții.

    În afară de activitatea sa pentru acordarea drepturilor cetățenești evreilor români în spiritul Tratatului de la Berlin, a fost unul dintre fondatorii organizației locale a Hovevei Țion („Comitetul Central pentru facilitarea emigrației evreiești” în Palestina, cu sediul la Galați). În anul 1882 s-a numărat, în această calitate, printre organizatorii celei de a doua așezări de evrei români în Palestina (Eretz Israel), cea de la Samarin, azi Zikhron Ya'aqov.  După ce în 1885 Gaster a fost ales membru în societatea Ateneul Român, la scurt timp după aceasta, a fost expulzat din România, din ordinul guvernului liberal al lui Ion Brătianu, ca urmare a protestelor sale față de măsurile legislative restrictive împotriva evreilor și a propagandei antisemite.

    Stabilindu-se la Londra, după o scurtă ședere la Viena, Gaster a ținut la Oxford ciclul de conferințe Ilchester despre literatura slavonă. În anul 1887 a fost numit rabin (Haham) al Comunității Sefarde. În perioada 1890 - 1896 a fost rectorul Colegiului evreiesc „Judith Lady Montefiore” de la Ramsgate, pe care a încercat să-l transforme după modelul Seminarului de la Breslau.

    A deținut importante funcții academice ca președinte al Societății de Folclor (Folklore Society), președinte al Societății Istorice Evreiești (Jewish Historical Society), vicepreședinte al Societății Regale Asiatice (Royal Asiatic Society) și membru al multor altor societăți științifice. Rabinul Gaster a fost membru activ al Hovevey Tzion și al Anglo-Jewish Association. A aderat la mișcarea sionistă politică încă de la începuturile ei și a fost vicepreședinte al celui de al doilea, al treilea, al patrulea și al șaptelea Congres Sionist. Gaster a fost fondatorul și președintele Federației Sioniste Engleze (English Zionist Federation).

    Adept al sionismului cultural și neadmițând un compromis teritorialist (crearea unei entități prestatale naționale sau autonome evreiești în alte teritorii decât Palestina), Gaster s-a implicat în negocierile cu autoritățile britanice privind soarta căminului evreiesc din Palestina. Prima versiune a Declarației Balfour s-a redactat la reședința sa londoneză, la 7 februarie 1917, în prezența lui Chaim Weizmann, Nahum Sokolov, James de Rothschild, Mark Sykes și Herbert Samuel.  Gaster a debutat cu studii de limbă română, dar, întors de la Breslau, interesul său s-a îndreptat spre literatura populară română. El are meritul de a fi autorul primei încercări de sistematizare a folclorului literar românesc în Literatura populară română, București, 1883. Chrestomația română, Leipzig, București, 1892, a fost considerată mulți ani lucrare de referință în domeniu, făcând cunoscute în mediile de specialitate europene limba și literatura română, la fel ca prelegerile sale ținute la Oxford sau studiile publicate în reviste de specialitate.

    Adept al metodei comparatiste în studierea folclorului, Gaster a considerat literatura populară slavo-bizantină drept punte de legătură dintre literatura populară pre și post-talmudică și folclorul european. Studiile sale de exegeză biblică și de literatură populară ebraică din Antichitatea târzie și Evul Mediu, la fel ca articolele sale dedicate multiplelor domenii ale Științei Iudaismului, al cărui principal promotor a fost în România, precum și studiile sale samaritene au fost cumulate în cele trei volume de Studies and Texts in Folk-Lore, Magic, Medieval Romance, Hebrew Apocrypha and Samaritan Archaeology, Londra, Maggs Bros, 1925-1928.

    Gaster a colaborat la prestigioase publicații științifice ca The Archaeological Review, Asiatic Quarterly Review, Byzantinische Zeitschrift, Folk-Lore, Journal of Apocrypha, Journal of the Royal Asiatic Society, Slavonic Review, Zeitschrift für alttestamentische Wissenschaft. A semnat în reviste culturale românești precum Bukarester Salon, Revista pentru istorie, arheologie și filologie, Revista literară, Șezătoarea și a avut însemnate contribuții în publicații dedicate științelor iudaice ca Monatsschrift für Geschichte und Wissenschaft des Judentums, Revue des Etudes Juives, Hebrew Union College Annual, Anuar pentru Israeliți” (al lui Moses Schwarzfeld, împreună cu care a fost expulzat din România), Sinai.

    Articole gasteriene au apărut în publicații evreiești precum The Jewish Chronicle, The Jewish Forum, The Jewish World, Jewish Quarterly Review, Ost und West, Jewish Tribune.

    Ca lingvist, a susținut romanitatea poporului român și latinitatea limbii române în lucrări ca Stratificarea elementului latin în limba română sau Die Nichtlateinischen Elemente im Rumänischen. Se apreciază că cea mai importantă lucrare în domeniul filologiei este Crestomația română, lucrare în două volume incluzând reproducerea a peste 200 de texte manuscrise din sec. XVI-XVIII. Ca istoric literar a fost preocupat de vechimea și periodizarea limbii române, de locul și importanța literaturii române și a îngrijit cea mai bună ediție din Povestea vorbei a lui Anton Pann.

    Moses Gaster a elaborat studii despre literatura populară ebraică în lucrări cum sunt Basme și istorii talmudice, Tractatul talmudic, Legende talmude și legende românești ș.a. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 5 martie 1929, „titlu pe care l-a onorat până în ultima zi a vieții sale, 30 mai 1939”. În anul 1936 a donat Academiei Române întreaga sa colecție de cărți vechi și manuscrise de interes românesc.  Opera de căpătâi a lui Gaster, în care și-a investit zece ani de muncă, este Chrestomatie română (Leipzig, București, 1892), apoi prima încercare de sistematizare a folclorului literar românesc în Literatura populară română, București, 1883. El a mai scris o Istoria evreilor din România, a tradus din ebraică Sidur-ul, cartea de rugăciuni evreiască, o istorie a Vechiului Testament.  

    Moses Gaster
    Moses Gaster.jpg
    Date personale
    Născut[2] Modificați la Wikidata
    București, Țara Românească[3] Modificați la Wikidata
    Decedat (82 de ani)[3][4][2] Modificați la Wikidata
    Abingdon-on-Thames, Regatul Unit[3] Modificați la Wikidata
    CopiiJack Gaster[*] Modificați la Wikidata
    Naționalitateevreu
    CetățenieFlag of the Habsburg Monarchy.svg Imperiul Austriac
    Flag of the United Kingdom.svg Regatul Unit
    Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
    Religieiudaism Modificați la Wikidata
    Ocupațierabin, filolog, istoric literar și folclorist, autor de dicționare
    Limbilimba engleză
    limba ebraică
    limba română[1]
    limba germană  Modificați la Wikidata
    StudiiUniversitatea Leipzig
    Jewish Theological Seminary of Breslau[*]  Modificați la Wikidata
    Activitatea literară
    Specie literarăfilolog, istoric literar publicist și folclorist
    Note
    Logo of the Romanian Academy.png Membru de onoare al Academiei Române
  • 1857: Konstantin Țiolkovski, savant rus (d. 1935)
  • 1869: Christian Lous Lange, istoric, profesor și politolog norvegian, laureat Nobel (d. 1938)
  • 1879: Gheorghe Gârda (n. , Mănăștiur, Mănăștiur, Timiș, România – d. , Lumina, Lumina, Constanța, România)[1] a fost un avocat, poet și scriitor român. S-a remarcat prin poeziile sale scrise în dialect bănățean.  A urmat școala primară în satul natal, cursurile secundare la liceul maghiar din Lugoj și la liceul românesc din Brașov, terminându-l în 1899. După stagiul militar la Viena, a urmat Facultatea de Drept la Budapesta,[1] luând examenul de doctorat în 1907. Avocat în Făget, a participat la manifestările naționale și culturale din Banat. A publicat, începând din 1902, o serie de articole, cronici, culegeri de folclor și poezii în grai bănățean în ziarul Drapelul (Lugoj), Poporul român (Budapesta), Convorbiri literare (București), Timișana (Lugoj), Banatul (Timișoara), Semenicul (Lugoj) și în Calendarul Poporului Român (Budapesta). Primul volum i-a apărut în 1908 la Budapesta, editia II-a în București (în 1921) cu titlul Bănatu-i fruncea,[1] cuprinzând 28 de poezii în grai bănățean. Poeziile lui au un caracter mai pregnant bănățean decât ale lui Victor Vlad Delamarina; ele redau vorbirea vie a țăranilor din jurul Făgetului și mentalitatea „paorilor” față de modernizarea vieții, fiind foarte populare în Banat.

    În 1918 a coordonat Gărzile Naționale Române din Lugoj și a fost delegat titular la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din partea cercului electoral Făget–Bichiș.[1] Între noiembrie 1919 și martie 1920 a fost secretarul Adunării Deputaților din primul parlament al României Mari  

    Uicie, Ioane, izâmbanu,
    Mă, trăzni-l-ar Dumniezău,
    Așa joavină-nșierată,
    N-am văzut dă când mi-s ieu!

    Uicie lampa albă-n fruncie,
    S-uicie coșu în spinare,
    Uicie șie dă căși în coadă,
    Șie pișioarie scurcie are!

    Uicie, niemțî cum scot capu,
    Și niemțoaice cum să uită,
    Oare cum de nu să-mburdă,
    Cu atâta lumie multă?

    Da-i strâns păstă piept și foale,
    Tăt cu fierie-ncârligacie,
    Și cum fujie-alunecând,
    Pă pișioarie-nverigacie!

    Pufăie pă nări într-una,
    Gâfăie lung și-nghiesat,
    Și-așa buie dă năpraznic,
    Ca un drac împielițat.

    Mă, hai iucie să ne-ascungiem,
    In pădure, sus pă coastă,
    Că d-apucă pă cărare,
    Vai și-amar de pielia noastră!

Gheorghe Gârda
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Mănăștiur, Mănăștiur, Timiș, România Modificați la Wikidata
Decedat (69 de ani) Modificați la Wikidata
Lumina, Lumina, Constanța, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1948-1952).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor

  • Una din cele mai faimoase poezii ale lui Gheorghe Gârda este Izâmbanu:[2]

  • 1881: George Bacovia (născut George Andone Vasiliu) n. , Bacău, Regatul României[2] – d. ,[3][2][4][5] București, Republica Populară Română[6][2]) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.  George Andone Vasiliu s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu și a Zoei Vasiliu pe actuala stradă G. Bacovia nr. 13 în Bacău. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să învețe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm înscris la Școala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar, în luna iunie. În același an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte întreagă, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Anii traumatici din liceu și atmosfera cam rece îi inspiră un alt poem celebru, "Liceu". În 1898 își pune pe note câteva poezii precum și altele de Mihai Eminescu și Ștefan Petică. Vădește mare talent la desen. Se dovedește foarte bun executant la vioară și la alte instrumente din orchestra școlii, pe care o și dirijează. Se evidențiază la gimnastică. În 1899 obține premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru "desen artistic de pe natură". Îi apare în Literatorul din 30 martie poezia Și toate, scrisă cu un an înainte, semnată V. George.  În 1900 se înscrie la Școala Militară din Iași, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuși abia în 1902. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Scrie poezia "Liceu", ca răspuns la un chestionar adresat de minister absolvenților din acel an, în vederea reformei învățământului inițiată de Spiru Haret. Se înscrie la Facultatea de Drept din București. Citește într-una din ședințele salonului literar al lui Macedonski poezia Plumb, care produce o puternică impresie.

    Citește în 1904 la cenaclul lui Macedonski Nervi de toamnă, obținând același succes. Colaborează la revista Arta de la Iași. Se retrage de la Facultatea de Drept din București. Se stabilește în 1905 În București, împreună cu fratele său Eugen. Un an mai târziu în 1906 se reîntoarce la Bacău, stabilindu-se în locuința din strada Liceului.Scrie poezia Lacustră. În 1907 se înscrie la Facultatea de Drept din Iași și reîncepe cu anul I. Rămâne la Iași și anul următor. Colaborează la revista lui I.M. Rașcu Versuri, mai târziu Versuri și proză.Între 1909-1910 merge la Iași numai în perioada examenelor, restul timpului locuind la Bacău iar în 1911 obține diploma de licență în drept și se înscrie în baroul din Bacău. Plătește zece ani cotizație, dar nu profesează. Colaborează la Românul literar al lui Caion în 1912. Suplinitor la Școala Primară din Bacău și la Călugara, suburbie a Bacăului. Colaborează la Flacăra. Copist la Prefectura din Bacău. Din 1913 devine ajutor contabil la aceeași prefectură dar se îmbolnăvește și demisionează.  

    George Bacovia - Bust de Milița Petrașcu

    În 1900 se înscrie la Școala Militară din Iași, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuși abia în 1902. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Scrie poezia "Liceu", ca răspuns la un chestionar adresat de minister absolvenților din acel an, în vederea reformei învățământului inițiată de Spiru Haret. Se înscrie la Facultatea de Drept din București. Citește într-una din ședințele salonului literar al lui Macedonski poezia Plumb, care produce o puternică impresie.

    Citește în 1904 la cenaclul lui Macedonski Nervi de toamnă, obținând același succes. Colaborează la revista Arta de la Iași. Se retrage de la Facultatea de Drept din București. Se stabilește în 1905 În București, împreună cu fratele său Eugen. Un an mai târziu în 1906 se reîntoarce la Bacău, stabilindu-se în locuința din strada Liceului.Scrie poezia Lacustră. În 1907 se înscrie la Facultatea de Drept din Iași și reîncepe cu anul I. Rămâne la Iași și anul următor. Colaborează la revista lui I.M. Rașcu Versuri, mai târziu Versuri și proză.Între 1909-1910 merge la Iași numai în perioada examenelor, restul timpului locuind la Bacău iar în 1911 obține diploma de licență în drept și se înscrie în baroul din Bacău. Plătește zece ani cotizație, dar nu profesează. Colaborează la Românul literar al lui Caion în 1912. Suplinitor la Școala Primară din Bacău și la Călugara, suburbie a Bacăului. Colaborează la Flacăra. Copist la Prefectura din Bacău. Din 1913 devine ajutor contabil la aceeași prefectură dar se îmbolnăvește și demisionează.

    Perioada interbelică

    În 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din București. Publică în suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. În 1915 editează la Bacău, în colaborare, revista Orizonturi noi. Publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge relațiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.

    Casa Bacovia din București, astăzi muzeu

    În 1916 devine copist la Direcția învățământului secundar și superior din Ministerul Instrucțiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este trimis cu arhiva direcției sale în evacuare la Iași.

    În perioada 1917-1919 e funcționar în București. În 1920 devine șef de birou clasa a III-a în Ministerul Muncii. În 1921 este avansat șef de birou clasa a I-a în același minister. Se îmbolnăvește de plămâni și demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău.

    În 1924 apare la Râmnicu-Sărat ediția a II-a a volumului Plumb. Este numit suplinitor de desen și caligrafie la Școala comercială de băieți din Bacău.În 1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural. În 1926 tipărește pe cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene. Îi apare și volumul Bucăți de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Între 1926-1928 funcționează ca profesor suplinitor de desen și caligrafie la Școala comercială de băieți din Bacău.

    Masa de lucru a poetului

    În 1928 se căsătorește cu Agatha Grigorescu și se stabilește la București, unde soția sa era profesoară. În 1929 retipărește volumele Plumb și Scântei galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora. Reapare sub conducerea sa revista Orizonturi noi. În 1930 este numit referent la Direcția Educației Poporului. Îi apare volumul Cu voi.... Din noiembrie 1930 până în octombrie 1933, locuiește în Bacău, fără serviciu. În 1931 i se naște unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei.

    Din 1933 se stabilește cu familia în capitală, unde rămâne până la sfârșitul vieții. În 1934 i se tipărește volumul antologic Poezii. În 1936 publică volumul Comedii în fond. În 1940 i se majorează pensia acordată de S.S.R la 2000 lei lunar. Se înființează Casa de pensii a scriitorilor, de unde obține o pensie de 10.000 lei lunar. În 1944 apare volumul intitulat Opere, care reunește toate scrierile sale publicate anterior.  

În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor și Petrolului. Este editat în 1946 volumul Stanțe burgheze, pentru care va fi criticat de autoritățile comuniste. Este pus la index, dar la mijlocul anilor '50 este repus în circulație. E sărbătorit ulterior de Ministerul Artelor, care-l și angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuința sa din București (cart. Giurgiului).  
Muzeul Bacovia din Bacău

Despre George Bacovia s-a spus inițial că e un poet simbolist, dar criticii au remarcat ulterior că își depășește epoca, aparținând poeziei române moderne. Dacă în primul său volum, Plumb, publicat în 1916, imediat după ce carnagiul din Primul Război Mondial se dezlănțuise, influența poeziei simboliste era foarte vizibilă, abia din volumele următoare, în Scântei galbene sau Comedii în fond, Bacovia descoperă rețeta poeziei moderne, apropiată de proza poetică. Criticii interbelici au văzut în Bacovia un neosimbolist (George Călinescu) sau "o bisericuță dintr-un lemn" (E. Lovinescu), un poet cu o materie poetică insuficientă. Abia după cel de-al Doilea Război Mondial, poezia sa este afiliată curentelor de gândire mai noi, fiind pusă în paralel cu teatrul absurdului (M. Petroveanu), cu anumite curente ale modernismului poetic, cu suprarealismul, dicteul automat, imagismul sau chiar expresionismul dar și cu școli filozofice cum ar fi existențialismul (Ion Caraion) etc.  

Volume antume

  • Plumb, București, 1916
  • Scîntei galbene, Bacău, 1926
  • Bucăți de noapte, București, 1926
  • Poezii, București, 1929
  • Cu voi..., București, 1930
  • Poezii, prefață de Adrian Maniu, București, 1934
  • Comedii în fond, București, 1936
  • Opere, București, 1944
  • Stanțe burgheze, București, 1946
  • Poezii, București, 1956 (ediție revăzută și adăugită de autor, 1957)

Ediții postume (selectiv)

  • Gaudeamus. Versuri. Versi. Ediție bilingvă româno-italiană, Di Felice Editore, 2015
  • Plumb. Versuri. Piombo. Versi. Antologie bilingvă româno-italiană, selecție, traducere, biobibliografie și eseu critic de Geo Vasile. Roma, Fermenti Editrice, 2008.
  • Cu voi. Con voi. Florilegiu româno-italian, selecție, traducere, biobibliografie și postfață de Geo Vasile, București, Editura Ideea Europeană, 2007.
  • Lacustră, ediție bibliofilă alcătuită de Mircea Coloșenco, București, Muzeul Literaturii Române, 2001.
  • Opere, prefață, antologie, note, bibliografie de Mihail Petroveanu, text stabilit, variante de Cornelia Botez, București, Editura Minerva, 1978.
  • Opere, ediție de Mihail Petroveanu și Cornelia Botez, București, Editura Fundației Culturale Române, 1994.
  • Opere, ediție alcătuită de Mircea Coloșenco, București, Editura Univers Enciclopedic, 2001.
  • Opere, București, Editura Semne, 2006.
  • Plumb. Versuri și proză, prefață de Nicolae Manolescu, București, Editura pentru Literatură, 1965.
  • Plumb / Plomo, ediție bilingvă româno-spaniolă, București, Editura Minerva, 1974.
  • Plumb / Lead, ediție bilingvă româno-engleză, București, Editura Minerva, 1980.
  • Plumb, Iași, Editura Junimea, 1982.
  • Plumb, Timișoara, Editura Helicon, 1994 (reed. 1996).
  • Plumb, Iași, Institutul European, 1997.
  • Plumb (poezii, proză), București. Editura Albatros, 1998.
  • Plumb / Plomb, ediție bilingvă româno-franceză, Pitești, Editura Paralela 45, 1998 (reed. 2004).
  • Plumb, ediție îngrijită, postfață, tabel cronologic, aprecieri critice de Elisabeta Lăsconi, București, Editura Gramar, 2001 (reed. 2004, 2007).
  • Plumb, București & Cnișinău, Litera Internațional , 2001.
  • Plumb, București, Editura Humanitas, 2007.
  • Plumb de iarnă / Lead of winter, ediție bilingvă româno-engleză, Norcross, Ga., Criterion, 2002.
  • Poemă în oglindă / Poème dans le miroir, ediție bilingvă româno-franceză, Cluj, Editura Dacia, 1988.
  • Poeme alese / Poemi scelti, ediție bilingvă româno-italiană, București Editura Fundației Culturale Române, 2002.
  • Poezii, ediție îngrijită și repere istorico-literare de Cornelia Botez, București, Editura Minerva, 1980.
  • Poezii, Galați, Editura Porto-Franco, 1991.
  • Poezii, București, Editura Universal Dalsi, 2001.
  • Poezii / Versek, ediție bilingvă româno-maghiară, București, Editura Gramar, 2003.
  • Poezii . Proză, postfață și bibliografie de Ion Bogdan Lefter, București, Editura Minerva, 1983 (reed. 1987).
  • Proză, București, Editura Minerva, 1980.
  • Rar, poeme rostite la radio, București, Casa Radio, 2005.
  • Scrieri alese, prefață de Ov. S. Crohmălniceanu, București, Editura pentru Literatură, 1961.
  • Stanțe burgheze, cu 32 de desene inedite ale autorului și câteva ciorne, Bacău, Look Design, 2000.
  • Versuri, București, Editura Saeculum, 1996.
  • Versuri și proză, ediție îngrijită, tabel cronologic, note, repere critice și bibliografie de Ion Nistor, prefață de Mircea Anghelescu, București, Editura Albatros, 1985 (reed. 1987, 1990).
  • Versuri și proză, București, Editura Eminescu, 1987.
  • Blei und andere Gedichte. Dionysos, Boppard, ins Deutsche: Christian W. Schenk, 2018, ISBN 978-1-9807-2919-8.

Premii și distincții

  • 1899: Ioan T. Băjenescu (n. 17 septembrie 1899, Redea, Județul Romanați - d. 17 noiembrie 1987, Craiova, Județul Dolj), a fost colonel de transmisiuni în armata regală, comandantul Regimentului de Transmisiuni de la Cluj.  Împreună cu dr. Alexandru Savopol a construit prima stație de emisie-recepție pe unde scurte din România.[1] A emis mai întâi cu indicativul CV5BI, apoi YR5BI. În 18 martie 1926, cei doi au întemeiat primul radioclub din România, la Craiova[2][3] și au realizat prima emisiune de radioamatori pe unde scurte din România. Tot împreună cu dr. Alexandru Savopol, la 26 septembrie 1926, sublocotenentul Ioan T. Băjenescu a realizat prima emisiune de radiodifuziune din România destinată publicului larg. Emisiunea a fost auzită în toată Oltenia și au apărut numeroase ecouri în presa din mai toate orașele ținutului.[4][5][6][7][8][9][10]

    În noiembrie 1929 se căsătorește, renunțând la propunerea ce i se făcuse cu puțin timp în urmă, de a urma cursurile de specializare la Academia Militară St. Cyr de la Paris - pentru a deveni ulterior ofițer de Stat Major în cadrul armatei române. Soția sa, Lelia Constanța (d. 1980), născută Petrescu, a fost stăpânită de aceeași pasiune, fiind prima femeie radioamator din România. Drumurile sale, ca urmare a carierei militare, l-au purtat la Craiova, apoi la Câmpina, după aceea la Ilva Mică, Iași, Râmnicu Vâlcea, iar Craiova, și așa mai departe. Pasiunea lor este susținută de apariția unor periodice: proaspăta revistă românească "Radiofonia", revista germană de specialitate "Radiowelt", revista franceză "Antenne" sau revista „Science et Vie“. De asemenea, este pasionat de realizarea de emițătoare și receptoare radio de mică putere.

    La 2 aprilie 1933, pe când locuiau la Câmpina, vine pe lume fiul lor, Titu-Marius.[11]

    La începutul celui de Al Doilea Război Mondial, Ioan T. Băjenescu deținea gradul de căpitan.[12] Este trimis pe front, împotriva sovieticilor, în spatele liniei întâia, pentru a instala legăturile de transmisiuni prin fir și prin radio de la un eșalon la altul. Inițial a fost dislocat în Basarabia, apoi ajungând până la Odessa, unde este rănit și trimis în țară, pentru convalescență. Trece examenul pentru gradul de maior, ulterior fiind avansat la gradul de locotenent-colonel și detașat la Alexandria în calitate de comandant adjunct al unui regiment de transmisiuni.

    După 23 august 1944, regimentul de transmisiuni al locotenent-colonelului Băjenescu este trimis pe frontul de vest, până aproape de Budapesta. Este rănit pentru a doua oară în bătălia de la Hódmezővásárhely, la forțarea Tisei. Este avansat la gradul de colonel „cu stea” (în așteptarea avansării la gradul de general care urma să-i fie curând acordat), citat prin ordin de zi pe armata română și trimis în țară pentru a-și reface sănătatea. La sfârșitul anului 1944 este detașat la Cluj, în calitate de comandant al regimentului de transmisiuni. La puțin timp după numire, la 6 martie 1945, ca urmare a epurării din rândul forțelor armate a fostelor cadre militare, colonelul Băjenescu a decis să-și prezinte demisia. După acest moment, Ioan Băjenescu revine cu familia la Craiova, unde deținea o casă.[11]

    Fiul său, Titu-Marius Băjenescu este inginer electronist specializat în fiabilitatea sistemelor electronice complexe și a componentelor micro- și nano-electronice, naturalizat în Elveția, Laureat al premiului "Tudor Tănăsescu" al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Academiei Tehnice Militare din București și al Universității Tehnice a Republicii Moldova (Chișinău).  

    Ioan T. Băjenescu
    Date personale
    Născut17 septembrie 1899
    Redea, Județul Romanați
    Decedat17 noiembrie 1987
    Craiova, Județul Dolj
    Căsătorit cuLelia Constanța Băjenescu
    CopiiTitu-Marius Băjenescu
    Naționalitate România
    Religiecreștin ortodox
    Activitate
    RezidențăRomânia
    Domeniuofițer, inginerie electronică
    Cunoscut pentrupionieri radioamatori
  • 1901: Alexandru Cosmovici, compozitor și muzicolog român (d. 1995)
  • 1902: Aurel Bordenache, pictor, sculptor și grafician român (d. 1987)
  • 1929: Stirling Moss, pilot englez de Formula 1 (d. 2020)
  • 1931: Anne Bancroft, actriță americană (d. 2005)
  • 1933. Gheorghe Poțincu (n. 17 septembrie 1933, Moieciu – d. 18 decembrie 2002, Pitești) a fost un cunoscut inginer mecanic, profesor universitar și figură publică însemnată a meleagurilor argeșene.  Gheorghe Poțincu s-a născut în comuna Moieciu, jud. Brașov, pe 17 septembrie 1933. După terminarea studiilor, s-a stabilit în Argeș, mai întâi la Câmpulung (1957), apoi la Pitești (1966). A fost căsătorit cu Elisabeta Poțincu[2], care a lucrat la Întreprinderea de Motoare Electrice Pitești, și au avut,  împreună, un singur copil, inginera Ariana Poțincu, care s-a stabilit, după căsătorie, în Franța.  După terminarea școlii primare, Gheorghe Poțincu a fost admis la Școala Medie Tehnică Mecanică din Brașov, pe care o termină în 1952. Clasându-se printre primii absolvenți ai acestei școli, obține acordul Consiliului Pedagogic pentru a se înscrie la concursul de admitere la Institutul Politehnic Brașov și, luând examenul, devine student al acestei instituții de învățământ iar, în 1957, obține diploma de inginer și primește repartiție guvernamentală la Întreprinderea Metalurgică de Stat (IMS) Câmpulung-Muscel. În perioada 1962-1965, a urmat cursurile postuniversitare, profilul tehnico-economic, în cadrul Institutului Politehnic București iar, în 1977, tot la acest institut, obține titlul de doctor în științe tehnice.  În perioada 1957-1966, Gheorghe Poțincu a lucrat ca inginer la Întreprinderea Metalurgică de Stat (IMS) Câmpulung-Muscel, întreprindere denumită, mai târziu, ARO. Aici a ajuns în același an cu vestitul director Victor Naghi, care l-a repartizat, ca stagiar, la Secția Punți, după care a fost numit șef al secției Motor.[2][4] În acea perioadă, el era unul dintre specialiștii pe care directorul Victor Naghi conta, ei preocupându-se ”nu numai de modernizarea automobilului ci și de organizarea fluxurilor tehnologice, utilarea uzinei și dezvoltarea capacităților de producție” [5].

    În 1969 a fost numit șef de lucrări la Institutul de Subingineri din Pitești, el fiind fondatorul acestui institut, care funcționa în subordinea Institutului Politehnic București. În perioada 1969-1972 el a îndeplinit și funcția de prodecan al Institutului de Subingineri de la Pitești.[6][2]

    În mai 1972, Ministerul Educației și Învățământului l-a numit de Gheorghe Poțincu decan al Institutului de Subingineri din Pitești. Începând cu 1 octombrie 1972, Gheorghe Poțincu a fost numit și șef al catedrei Automobile din cadrul Institutului de Subingineri din Pitești. Pe funcțiile de decan și șef al catedrei Automobile, Gheorghe Poțincu a rămas până în1974, când a fost numit rector al Institutului de Învățământ Superior din Pitești, rămânând pe această funcție până în 1981.[6]

    În perioada 1986-1988, el a avut funcția de director general al Centralei Industriale de Autoturisme (CIA) din Colibași - Pitești, după care, până în 1990, a activat ca director la Întreprinderea de Asistență Tehnică și Service pentru Autoturisme (IATSA) Ștefănești – Pitești.[2]

    În 1990, Gheorghe Poțincu a fost numit, prin concurs, profesor universitar în cadrul Institutului de Învățământ Superior din Pitești pentru specialitățile Automobile și Tehnologia Construcțiilor de Mașini. În această calitate a activat, în cadrul Facultății de Inginerie Tehnologică a Universității din Pitești, până în 2002, când a murit   De la Câmpulung, în 1966, Gheorghe Poțincu a fost transferat la Pitești, ca expert în Comisia Economică a Regiunii Argeș, activând pe această funcție până în 1969.

    În perioada 1981-1986 a activat ca președinte al Consiliului Județean Argeș de Control al Activităților Economice și Sociale.  

    Gheorghe Poțincu
    Date personale
    Născut17 septembrie 1933
    Moieciu
    Decedat (69 de ani)
    Pitești
    CopiiAriana Poțincu
    NaționalitateFlag of Romania.svg română
    Ocupațieuniversitar[*] Modificați la Wikidata
    Activitate
    RezidențăRomânia
    DomeniuInginerie
    InstituțieUniversitatea din Pitești
    Cunoscut pentruAutomobile
  • 1935: Ken Kesey, scriitor american (d. 2001)
  • 1937: Ilarion Ionescu-Galați, dirijor român
  • 1939: Eduard Smirnov (în rusă Эдуард Павлович Смирнов; n. 17 septembrie 1939) este un om politic din Republica Moldova, care din decembrie 2014 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

    La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din Republica Moldova a candidat la funcția de deputat de pe poziția a treia în lista candidaților PSRM.[1]

    La 29 decembrie 2014 a avut loc ședința de constituire a parlamentului de legislatura a XX-a, aceasta fiind prezidată de Eduard Smirnov, întrucât el era decanul de vârstă.[2][3] El a îndeplinit aceeași funcție la ședința de constituire a legislaturii următoare.[4]

    Eduard Smirnov este membru al Partidului Socialiștilor din anul 1997, și anterior, până la venirea lui Igor Dodon în partid în 2011, a fost președintele partidului.[5][6] El este vorbitor de limbă rusă.[3] În ziua în care a împlinit 80 de ani, a fost decorat de președintele Igor Dodon cu cel mai înalt ordin al Republicii Moldova — Ordinul Republicii.  

    Eduard Smirnov
    Eduard Smirnov (2014-12-29).png
    Eduard Smirnov pe 29 decembrie 2014, la prima ședință a Parlamentului de legislatura a IX-a
    Date personale
    Născut (80 de ani)
    Andijan, Uzbekistan Modificați la Wikidata
    CetățenieFlag of Moldova.svg Moldova Modificați la Wikidata
    Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
    Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Deținător actual
    Funcție asumată
    30 noiembrie 2014
    Viceprimar al municipiului Chișinău
    În funcție
    10 mai 1995 – 1999
    PremiiOrdinul Republicii ()
    Partid politicPartidul Socialiștilor din Republica Moldova
    ProfesieInginer
  • 1951: Ioan Timiș, politician român (d. 2010)
  • 1951: Dan Ciachir (n. 17 septembrie 1951) este un scriitor, memorialist și publicist, care s-a afirmat și ca poet, eseist și critic literar.  Dan Ciachir s-a născut la data de 17 septembrie 1951. A urmat cursurile Facultății de Filologie din București, specializarea română-italiană, pe care le-a absolvit în anul 1975.

    Înainte de Revoluția din decembrie 1989 Dan Ciachir a fost, printre altele, colaborator la Revista Săptămîna care era condusă de Eugen Barbu, revistă unde scriau printre alții Corneliu Vadim Tudor și Artur Silvestri. Era considerată o publicație foarte apropiată Securității. Acolo Dan Ciachir a scris o serie de articole care atacau Europa Liberă, pe Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma etc.[1]

    După Revoluția din decembrie 1989, Dan Ciachir s-a remarcat în postura de comentator al vieții religioase din România, fiind un adept al curentului tradiționalist în Biserica Ortodoxă. A colaborat la cotidianele „Monitorul”, „Cuvântul”, BBC și „Ziua”, publicând rubrica "Cronica ortodoxă". De asemenea, este membru al Uniunii Scriitorilor.

    În 2006, Dan Ciachir a recunoscut că a fost informator al Securității în timpul studenției.  

    Cărți publicate

    • Muzică și memorie: poeme? (Ed. Cartea Românească, 1984);
    • Străzi de ceară (Ed. Pontica, colecția Euridice, 1993);
    • Gânduri despre Nae Ionescu (Ed. Institutul European, Iași, 1994; reeditată la Ed. Dacia, Cluj, 2001; ediția a 3-a revăzută, Ed. Litera Ortodoxă, Ploiești, 2010; ediția a IV-a la Ed. Lumea Credinței, București, 2018)
    • Cronica Ortodoxă (Ed. Timpul, 1994, 1997, 1999);
    • Luciditate și nostalgie (Ed. Institutul European, Iași, 1996; reeditată la Ed. Dacia, Cluj, 1999; ediția a III-a la Ed. Timpul, 2005);
    • Lirica italiană contemporană? (Ed. Mirton, Timișoara, 1997);
    • Cronica ortodoxă - ediție definitivă (Ed. Timpul, Iași, 2001);
    • Ofensiva ortodoxă (Ed. Anastasia, 2002);
    • Când moare o epocă (Ed. Anastasia, București, 2003, 2004; reeditată la Ed. Paideia, 2006; ediția a III-a la Ed. Timpul, 2007, 2008, 2009; ediție definitivă la Ed. Timpul, 2010; ediție completă la Ed. Timpul, Iași, 2013).
    • Antologie de poezie italiană contemporană (Ed. Fundației Culturale Poezia, Iași, 2006)
    • În lumea presei interbelice (Ed. Timpul, Iași, 2008)
    • File din cronica ortodoxă (Ed. Lucman, București, 2008)
    • Derusificarea și "dezghețul" (Ed. Timpul, Iași, 2009)
    • Și noaptea asta va trece (Ed. Timpul, Iași, 2011)[3]
    • Starea Bisericii. Noi convorbiri realizate de pr. prof. Dorin Micu" (Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2013)
    • Bucuria de a fi răsăritean, Ed. Renașterea, Cluj Napoca, 2014
    • Drumul cel mai scurt spre tine însuți, Ed. Timpul, Iași, 2015
    • O formă a iubirii de viață, Ed. Timpul, Iași, 2017
    • Biserica-țintă, Ed. Timpul, Iași, 2017
    • Evocări bisericești, Ed. Lumea Credinței, București, 2018
    • Alte evocări bisericești, Ed. Lumea Credinței, București, 2019

    A întocmit volumul de articole și foiletoane ”Nae Ionescu - Suferința rasei albe”, Ed. Timpul, Iași, 1994. De asemenea, a publicat două volume-interviu cu prof. Dorin Micu, intitulate Dialoguri cu Dan Ciachir pentru o Ortodoxie realistă (Ed. Anastasia, 2002) și Pentru o Ortodoxie realistă (ediția a doua) (Ed. Anastasia, 2003). A tradus lucrarea Cavalcada inocenților de Mimmo Morina (Ed. Univers, 1974).  

    Dan Ciachir
    Dan Ciachir.jpg
    Date personale
    Născut (68 de ani)
    București, România
    Naționalitate România
    CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
    Ocupațiescriitor, publicist
    Activitatea literară
    Activ ca scriitorLiteratura română contemporană
    1984 - prezent
  • 1953: Valentin Teodosiu, actor român
  • 1959: Florentin Crihălmeanu (n. 17 septembrie 1959, Iași) este un episcop român unit, din 2002 eparh al Episcopiei de Cluj-Gherla.  S-a născut la Iași din părinții Corneliu Crihălmeanu, greco-catolic originar din Transilvania, și Alice, romano-catolică, fiica filologului ieșean Petru Caraman. Amândoi părinții au fost de profesie ingineri chimiști. Florentin Crihălmeanu a fost botezat în Biserica romano-catolică Adormirea Maicii Domnului din Iași.[3]

    Primii trei ani de școală primară i-a urmat la Turda, iar clasa a patra la Iași. Din clasa a cincea și până la obținerea bacalaureatului a fost elev la Liceul Nr. 15 din Cluj.

    După examenul de admitere la Institutul Politehnic din Cluj și-a efectuat serviciul militar la Turda în unitatea de tancuri. A urmat apoi cursurile Facultății de Mecanică, secția TCM, devenind în 1984 inginer TCM. A fost repartizat ca inginer la IUT-Bistrița și transferat ulterior la fabrica Tehnofrig din Cluj.

    În anul 1986 a început studiile teologice în particular, cu preotul Pantelimon Aștilean, un colaborator dovedit al Securității.[4] În 1990 s-a înscris la cursurile serale ale Institutului Teologic Universitar Greco-Catolic din Cluj. A fost hirotonit preot în data de 9 septembrie 1990 în Piața Libertății din Cluj, de către episcopul George Guțiu.

    În perioada octombrie 1990-iunie 1994 a studiat la Universitatea Pontificală Urbaniana⁠(en) din Roma, conferindu-i-se diploma de bacalaureat în Teologie (27 iunie 1992) cu calificativul Magna cum laude și, în 16 iunie 1994, licența în Teologie cu calificativul Summa cum laude.  Din 1994 a activat ca profesor la Institutul Teologic Român Unit „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca. Mai apoi a fost numit vicar general al episcopiei unite clujene.

    La 6 ianuarie 1997 a fost consacrat episcop de către papa Ioan Paul al II-lea în Bazilica Sfântul Petru din Roma, cu însărcinarea de episcop auxiliar de Cluj-Gherla, până la pensionarea episcopului George Guțiu în anul 2002.

    La data de 6 august 2002 a avut loc ceremonia de întronizare a sa ca episcop eparhial în Catedrala Schimbarea la Față din Cluj, în prezența arhiepiscopului Bartolomeu Anania.[5]

    În anul 2005 a primit titlul de doctor în teologie la Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma după susținerea tezei Focul Spiritului Sfânt.

    Din 2006 este președinte al comisiei sinodale liturgice din cadrul Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma.  În data de 12 octombrie 2014, cu trei săptămâni înainte de alegerile prezidențiale din 2014, a oficiat o slujbă la Bistrița în prezența candidatului Victor Ponta, care a primit la sfârșitul slujbei o diplomă de onoare și o pălărie cu pene de păun.[6] În data de 22 octombrie 2014, cu zece zile înaintea alegerilor, episcopul Crihălmeanu s-a urcat alături de vicepremierul Liviu Dragnea pe catedrala aflată în construcție la Cluj, pentru care Guvernul Victor Ponta a alocat un milion de lei din fondul de rezervă în ședința din 15 octombrie 2014.[7][8][9]

    În anul 2017 i-a fost reproșat în presă modul în care a facilitat înstrăinarea patrimoniului parohiilor greco-catolice.  A fost decorat de președintele Ion Iliescu în februarie 2004, la propunerea premierului Adrian Năstase, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria G - „Cultele”, „în semn de apreciere deosebită pentru activitatea susținută în domeniul cultelor, pentru spiritul ecumenic și civic dovedit și pentru contribuția avută la întărirea legăturilor interconfesionale, de bună și pașnică conviețuire între toți oamenii”  

    Florentin Crihălmeanu
    Date personale
    Născut (60 de ani)[1] Modificați la Wikidata
    Iași, România[2] Modificați la Wikidata
    CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
    ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
    Ocupațieinginer
    preot catolic[*]
    catholic deacon[*] Modificați la Wikidata
    Funcția episcopală
    SediulCluj-Napoca
    TitlulEpiscopia de Cluj-Gherla
    Perioada2002 — prezent
    PredecesorGeorge Guțiu
    Succesorîn funcție
    Cariera religioasă
    Hirotonire episcopală6 ianuarie 1997, Roma
    Episcop consacratorPapa Ioan Paul al II-lea
    Alte funcțiiEpiscop titular de Sili, episcop auxiliar de Cluj-Gherla 1997 - 2002
    PremiiOrdinul Meritul Cultural ()
  • 1960: Dorina Mihăilescu, politician român
  • 1961: Gheorghe Grâu (n. 17 septembrie 1961, Ciucur-Mingir, raionul Cimișlia) este un actor și poet din Republica Moldova.  Gheorghe Grâu s-a născut pe 17 septembrie 1961, în satul Ciucur-Mingir, raionul Cimișlia. Între anii 1980 și 1982 a studiat la Institutul Superior de Teatru „B. Șciukin” din Moscova. Imediat după finalizarea studiilor devine actor la studioul Moldova-Film și joacă unul din rolurile principale în filmul „Ar fi avut o altă soartă” (1982). Filmul i-a adus premiul pentru „Cel mai bun debut” și „Cel mai bun rol masculin” la Festivalul de Film din Chișinău (1983).

    Ulterior, în perioada 1985-1988, își continuă studiile la cursul lui Anatolie Romașin de la Universitatea de Cinematografie „S. A. Gherasimov” din Moscova (VGIK). Datorită talentului și frumuseții sale masculine, Gheorghe Grâu a devenit una din vedetele cinematografiei sovietice din anii ’80.

    După destrămarea Uniunii Sovietice, a avut puține ocazii să joace în film. Un timp a lucrat la Teatrul Poetic „Alexe Mateevici” și la teatrul de stat „Eugene Ionesco” din Chișinău, ca apoi să dispară din fața publicului. Numele lui Gheorghe Grâu a reapărut în presă abia în 2011, când actorul, ajuns în stradă (încă din 2005), trecea printr-o perioadă dificilă a vieții.[1][2][3] Pe 19 iunie 2013, la Cinematograful „Odeon”, tânărul regizor Dima Vutcariov a prezentat scurtmetrajul „În cosmos” cu Gheorghe Grâu în distribuție. În decembrie 2014 el a revenit pe scenă și ca poet, după 15 ani, susținând un recital de poezie proprie.[4][5]

    Gheorghe Grâu are trei copii, un băiat și două fete (inclusiv cunoscuta actiță rusă Leanca Grâu), de la trei soții.  

    Filmografie

  • 1962: Valentina Stratan (n. 17 septembrie 1962, Peresecina, raionul Orhei) este o politiciană moldoveană, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM).  Valentina Stratan s-a născut pe 17 septembrie 1962, în satul Peresecina din raionul Orhei, RSS Moldovenească, URSS.  În 1978-1982 a învățat la Colegiul Republican de Medicină din Chișinău, obținând diplomă de felcer–sanitar. În 1984-1990 a studiat la Universitatea de Stat din Tiraspol, Facultatea Biologie. În 1998–2001 și-a făcut studiile la Institutul Oncologic din Republica Moldova, obținând diplomă de Doctor în științe biologice, iar în anii 2000-2002 a studiat la Academia de Administrare Publică pe lîngă Președintele Republicii Moldova, obținând diplomă de Magistru în Administrare Publică.  În 1991 – 1992 Valentina Stratan a lucrat ca medic de laborator la Laboratorul de Imunologie al Institutului Oncologic din Chișinău. Din 1991 până în prezent este membră a Consiliului Științific la Institutul Oncologic, între 2009 și 2010 fiind și șefa Serviciului Diagnostic de Laborator (Laboratorul biochimic, clinic, hematologic, bacteriologic si imunologic) din cadrul acestui Institut.[1]

    În perioada 1992 – 2001 a lucrat ca cercetător științific la Laboratorul de Imunologie și Oncologie Ecologică al Institutului Oncologic din Chișinău. În 2001–2005 a fost Cercetător științific superior și medic in laboratotul imunologic, categorie superioară la Institutul Oncologic.[1] În luna martie 2011 devine șefa Laboratorului Științific Imunogenetic. În 2012 primește titlul de cercetător conferențiar.  În perioada 1996 - 2001 a fost președinta organizației de sector Botanica, apoi președinta organizației municipale Chișinău și vicepreședintă a Ligii Creștin-Democrate a Femeilor din Moldova.

    În 1999 a candidat la funcția de consilier municipal din partea CDM.[1] Începând cu anul 1999 este membru al Clubului Politic al Femeilor “50/50“, iar în anii 2008–2011 a fost președintă a clubului. În 2002-2005 a fost formator în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud – Est pentru proiectul ”Femeile pot reuși”.[2]

    Ulterior, a fost unul dintre vicepreședinții Partidului Social-Liberal (PSL), din momentul constituirii partidului, la 9 mai 2001, și până la fuziunea acestei formațiuni cu Partidul Democrat din Moldova la 10 februarie 2008, când a fost aleasă vicepreședinte a PDM.[1] În perioada martie 2005 - mai 2009, precum și martie - decembrie 2010, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, între 2005 și 2006 fiind și vicepreședinta Comisiei Parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie.

    În februarie 2011 și-a reluat mandatul de deputat în legislativul moldovean, revenind în Comisia pentru protecție socială, sănătate și familie. Iar la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 a fost re-aleasă în funcția de deputat.

    Este membru al Consiliului de Administrare a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (desemnată de președintele Parlamentului Republicii Moldova). A publicat peste 40 de articole științifice în domeniul Oncologiei și Imunologiei, în revistele naționale și internaționale. Este căsătorită.  

    Valentina Stratan
    Date personale
    Născută (57 de ani)
    Peresecina, raionul Orhei,
    RSS Moldovenească, URSS
    CetățenieFlag of Moldova.svg Moldova Modificați la Wikidata
    Ocupațiepoliticiană Modificați la Wikidata
    Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    În funcție
    6 martie 2005 – 24 februarie 2019
    Partid politicPartidul Democrat din Moldova (2008–prezent)
    Partidul Social-Liberal (2001–2008)
    Alte afilieriBlocul electoral „Moldova Democrată”
    Alma materInstitutul Oncologic din Republica Moldova
    Academia de Administrare Publică pe lîngă Președintele Republicii Moldova
    Universitatea de Stat din Tiraspol
  • 1968: Emil Radu Moldovan, politician român
  • 1969: Keith Flint, cântăreț-compozitor englez (The Prodigy)
  • 1985: Tupoutoʻa ʻUlukalala, prinț moștenitor al Tonga
  • 1991: Scott Hoying, cântăreț și vlogger american
  • 1993: Horia Popa (n. 17 septembrie 1993, Brasov, România) este un fotbalist român aflat sub contract cu FC Brașov.
  • 1996: Duje Ćaleta-Car, fotbalist croat
  • 2008: Mia Talerico, actriță americană
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

PERIOADA ROMANTICĂ 8. louis spohr

 PERIOADA ROMANTICĂ 8. Louis Spohr

  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...
  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...