MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 2 SEPTEMBRIE 2020

PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE

ARTE 2 Septembrie

MUZICĂ 2 Septembrie

Musica Instrumental de los 60 y 70 y 80 - Musica Instrumental de Oro Para Escuchar

Top Hits Best Old Country Songs Of All Time - Best Classic Country Songs - Best Country Love Songs

Grandes Exitos Romanticas Orquestados En Piano y Guitarra ♩ Musical Instrumental

Sax Love Songs - Beautiful Romantic Saxophone Instrumental Music - Most Relaxing Music Every Day!

POEZIE 2 Septembrie

Mircea Demetriade

Mircea Demetriade - Biografie
Nastere: 2 septembrie 1861, Ocnele-Mari
Deces: 7 octombrie 1904, București

Nascut la Ocnele-Mari, in 2 septembrie 1861, fiul actorului Costache Demetriade fi al Luxitei Saragea, frate vitreg al artistei Aristiza Roma-nescu.

A calatorit in copilarie in Arhipelag fi la Constantinopol. Studii liceale intrerupte, reduse doar la cinci clase. Urmeaza cursurile Conservatorului de declamatie al lui Stefan Velescu. Adevarata sa formatie este insa autodidactica fi mai ales boema, in sfera Literatorului, unde debuteaza inca din 1880.

Este o figura centrala a cafenelei literare bucureftene, la inceputul veacului, cu mari frecvente la „Fialkovski", „Otetelefeanu" fi „Kiibler", unde Macedonski ii surprinde silueta :

„Mircea Demetriade, in cafeneaua *Kiibler» e fermecator. Vocea-i s-aude din strada. Glumefte, ride, e acerb, e vehement, paradoxal, cum sunt foarte rari, entuziast, dar fi blagueur, cum zice francezul, sau moftangiu, cum zice romanul. Rau la suflet nu e, defi sfifie pe adversari fi citeodata pe prieteni, li place sa nascoceasca atitea cite sunt in luna fi in stele, fi apoi sa rida in socoteala acelora cari il cred. Ziua lui incepe la 3 dupa amiaza. Pina atunci doarme. Se cam codefte de politie, defi e revolutionar mare. In fondul fondului insa nu-i e frica de nimic" (Stradivarius, Un poet mare. Forta morala, 1, 2, 4 noiembrie 1901).

Discipol entuziast al „maestrului", este rasplatit prin dedicatii, articole fi campanii de presa, legate de creatiile sale teatrale, efortul literar maxim al lui Mircea Demetriade. Autor de „poeme fantastice in opt icoane", Visul lui Ali (1913), „melopee in trei acte". Renegatul (1893), basme — feerii. Dafin, Fat-Frumos, Ali-Baba etc. Moc,

OPERE (poezii) :
Fabule, Buc, 1883 ; Versuri, 1880—1884, Buc, 1S84 ;
Din albumul ci, poezii, 1883—1888, Buc, 1889 ; Fat-Frumos, Buc, 1889.

REFERINTE :
Al. Maccdonski, Mircea Demetriade, in Forta morala, II, 10—!2, 6—20 ianuarie 1902 ; E. I. Critzman, Mircea C. Demetriad, Faclia, I, 5 si 6, 26 decembrie 1915 ; N. Davidescu, Din poezia noastra parnasiana, Buc, E.F., 1943, p. 21—57 ; Tudor Vianu, Ceva despre Mircea Demetriad, in Figuri fi forme literare. Buc, Casa scoalclor, 1946, p. 151—155 ; Alexandru Macedonski, Opere, Buc, E.P.L., 1966, voi. II, p. 382—383.

Poeziile sunt reproduse dupa cum urmeaza : Pianistul (Fat-Frumos, 1889) ; Spleen, Monotonia, Pastel alb, Din pragul unui vis. Amorul meu. Paianjenul de aur. Colocviu sentimental, Sonuri si culori (N. Davidescu, Din poezia noastra parnasiana. Buc, 1943).

Amorul Meu

Amorul meu, un tânăr cu cearcăne sub pleoape,
Cu ochi, abisuri negre voind în ei să-ngroape
Lumină, fericire şi cântece şi pace,
În el melancolia asunsă stă şi zace.

Amorul meu, un tânăr cu fruntea fulgerată
De gestul unei patimi pe veacuri nempăcată,
Un gest frumos şi totuşi teribil ca misterul,
Un gest ce pe-a lui frunte a pus înroşit fierul.

Amorul meu, un tânăr zâmbind în râs sardonic,
Şi totuşi părând frate cu zeul cel Ionic,
În mână ţine facla întoarsă spre pământ,
Şi Tanatos şi Eros în sufletul meu sunt.

Amorul meu, un munte, un Moloh, mă dăramă.
Zadarnic i-arunc jertfe în pântece de-aramă;
Copii, iluzii, visuri... că el: de-i mistuieşte,
Mai mult în mine arde, mai mult mă chinuieşte.

Amorul meu satan e, orgoliu, gelozie
Cu ochi pierduţi pe tine ! Oh, rai ce zâmbişi mie,
El vrea ca să zdrobească în tine şi trecutul:
Să fie viitorul, fiind, el, începutul.

Pastel Alb

Făr’ de idei şi făr’ de scop, nehotărât,
Un gol arid, nelocuit, păstrez în mine;
Un cer murdar, meschin, urât,
Ce-nchide-n nori apusul vis şi-a lui lumine.

Şi orişicând dacă-aş voi, şi orişicând
Norii să-i sparg, lacrimi şuvoi din ei să cadă,
Zadarnic cerc... gerul vrăşmas tot îngheţând,
Cad fulgi... pustiul prins e de zăpadă.

Decolorat deasupra mea ţi-l port de-acum
Albastrul cer ce mi-a zâmbit, copilărie;
Că astăzi griji, necaz şi ani mă duc pe-un drum
Lipsit cu tot de ideal şi de tărie.

Ca iarna alb, deşi timid e-nsufleţit,
Şi sub zăpezi plin de curaj tiptil se ţine,
Din ochii tăi ce cu amor m-au aţintit,
Un ghiocel prevestitor de vremi senine.

Pianistul

Vibrări adânci, sonore, şi pline de mâhnire
Sub degete nervoase pe clape-alunecau...
Se răspândeau în juru-i în lungă hohotire
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau.

De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau,
Accente disperate de-apusă fericire, -
Pianul, - sub amare gândiri care-l munceau
Scotea ca bun tovarăş l-a lui nenorocire.

Scotea, ca bun tovarăş l-a lui nenorocire,
Suspinuri prelungite, ce pieptu-i năbuşeau;
Mustrări acelei care uită a lui iubire...
Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau.

Vibrări adânci, sonore şi pline de mâhnire,
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau...
Scotea ca bun tovarăş l-a lui nenorocire...
Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau

Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau,
Fermecător pianul şi-n dulce suvenire
Scotea ca bun tovarăş l-a lui nenorocire.

Scotea ca bun tovarăş l-a lui nenoricire,
Şoptirile ce-odată cu drag îl mângâiau
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau.

De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau,
Aproape-n neştiinţă porni în aiurire
Vibrări adânci, sonore, şi pline de mâhnire.

Aproape-n neştiinţă porni în aiurire,
Şoptirile ce-odată cu drag îl mângâiau,
Fermecător pianul şi-n dulce suvenire.

Damian Ureche

Biografie

URECHE Damian, se naste la 2 sept. 1935, comuna Slatioara, judetul Vilcea - moare in 19 sept. 1994, Timisoara.

Poet si prozator.

Muncitor forestier si minier o vreme, a urmat cursurile serale ale Liceelor „Moise Nicoara" din Arad si „C. D. Loga" din Timisoara. Absolvent al Facultatii de Filologie din Timisoara, orasul unde se stabileste.

A fost corector la ziarul Flacara rosie din Arad (1957-l961); corector si, apoi, redactor la revista Orizont (196l-l981).

Debuteaza cu versuri in revista Scrisul banatean (1958). Editorial, debuteaza in 1964, cu Temperamentul primaverii, o culegere conjuncturala de poezie angajata, vadind entuziasmul virstei si iscusinta prozodica. Prolific, fara sa-si adinceasca substanta, a publicat o serie de culegeri mai mult sau mai putin omogene: Invitatie la vis (1967), Viori fara amurg (1969), Elegie cu Francesca da Rimini (1971), Tot ce ma doare (1972), Noapte de zile mari (1974), Spectacolul privirii (1976), Balada neatirnarii (1977), Eminescu (1979), Ulcioare de Horezu (1982), Toamna poetului (1986), Pescarii de pe apa de argint (1989). Adept al prozei lirice in volum Printul marelui putin (1971). Este prezent in numeroase culegeri de poezie patriotica.

U. este un traditionalist cu accese de modernitate, imbinind intr-o maniera inexpresiva recuzita traditionala cu formula conceptuala. indeobste sentimentalismul si paseismul sint atenuate sub controlul luciditatii. Poezia lui are o structura compozita, autorul putind trece cu usurinta de la eminescianism - transparent in omagiul din Eminescu, 1979 - la sonurile generatiei postlabisiene. Uneori este cuprins de elanuri umaniste si predispozitii vizionare, alteori devine un trubadur jovial si jucaus. in creatia lui nu au pregnanta starile lirice ca atare, ci ipostazele in care se imagineaza eul poetic. Se intrupeaza astfel un personaj liric cu mai multe fete, adeseori grandilocvent in retorica sa, dar funciarmente sincer in atitudinea asumata.

Dramatismul trairilor este exclus, intrucit trecerea de la observatia exterioara spre interioritate se produce la modul discursiv: „Poetul trece agitat/ Din lumea verde a cimpului/ La lumea din el". Damian Ureche se vadeste, paradoxal, un elegiac eliberat de tristete prin devierea gravitatii in sagalnicie si a durerii nedefinite, in joc. Atitudinea ludic-ironica si umoristica, in spiritul lui I. Minulescu , e mai evidenta in Viori fara amurg (1969). Atare maniera se consolideaza pe filtrarea emotiei poetice cu ajutorul lecturilor. Elegie cu Francesca da Rimini (1971) este o carte semnificativa in sensul acesta. Poetul - petrarchist si eminescian deopotriva, prin timbrul sau - realizeaza aici un insolit „catalog" liric de muze si eroine, de iubite celebre si femei inspiratoare sau chiar personaje literare (in Lotte la Weimar, Anna Karenina, Emma Bovary, Kira Kiralina, Enigma Otiliei etc). Autorul Elegiei se transpune aievea in rolul eroinelor mitologice (Penelopa, Elena din Troia, Euridice, Nausicaa s.a.) sau evoca liric celebre muze-femei: Laura lui Petrarca, Beatrice a lui Dante, Contessina lui Michelangelo, „femeia de fum" a lui Bacovia, „doamna bruna" din sonetele lui Shakespeare etc.

In chip semnificativ, volumul se deschide cu o Elegie care reprezinta, de fapt, un elogiu adus inspiratoarei eminesciene „Verona, Veronica". inzestrat cu simtul ritmului, Damian Ureche compune cu usurinta versuri ocazionale si nu ezita sa contraga banalul cotidian in compuneri ritmice realizind, de pilda, o Saptamina ritmica, in care e definita pseudo-liric fiecare zi a saptaminii. Simbolurile frecvente ale liricii sale sint cele traditionale (izvorul, fintina, viorile, ulciorul, ciocirlia, zapada, norii, lira s.a.), iar predispozitia afectiva este a unui romantic incurabil, preocupat de a-si contura „biblioteca (mea) sentimentala". Tendinta autobiografica aliata cu tema timpului trecator se accentueaza o data cu virsta si capata transparenta in volumele de maturitate, Ulcioare de Horezu (1982) si Toamna poetului (1986). in prima sectiune din Ulcioare este hasurat nostalgic spatiul natal, evocind parintii si elogiind, in genere, lumea rurala (Ne trebuie tarani).

A doua sectiune, insa, tradeaza spiritul mimetic al autorului care a deprins mestesugul versificatiei facile. Ciclul de Dedicatii cuprinde un gen de biografii lirice ale celor mai feluriti poeti (M. Beniuc. C. Baltag, I. Gheorghe, N. Cassian, A. Paunescu, M. Banus, Gh. Azap etc), invederind usurinta lui Damian Ureche de a imita diverse stiluri, osciiind intre parodie si pastisa. Un autobiografism mascat preconizeaza poetul in singura carte de proza, Printul marelui putin (1971), un microroman confesiv alcatuit din 98 de simili-versete, combinind epicul cu liricul. Cel care se confeseaza - proiectie a autorului in text -este un personaj melancolic si sceptic, ce se compara, fara nici o justificare, cu eroul camilpetrescian Ladima. intr-o alternanta studiata, sint aglomerate in pagina amintiri din copilaria rustica, ucenicia in mina sau din studentie, alaturi de evocari banale ale muncii redactionale si de meditatii lejere despre semnele scripturale. O multime de confesiuni marunte care nu se incheaga intr-un tot semnificativ. „Eul" binruit de o tristete indefinita nu prinde consistenta artistica.

OPERA:
Temperamentul primaverii, versuri. Bucuresti, 1964;
Invitatie la vis, versuri, Bucuresti, 1967;
Viori fara amurg, versuri, Bucuresti, 1969;
Elegie cu Francesca da Rimini, Bucuresti, 1971;
Printul marelui putin, roman, Bucuresti, 1971;
Tot ce ma doare, versuri, Timisoara, 1972;
Noapte de zile mari, versuri, Bucuresti, 1974;
Spectacolul privirii, versuri. Timisoara, 1976;
Balada neatirnarii, versuri, Timisoara, 1977;
Eminescu, Timisoara, 1979;
Ulcioare de Horezu, versuri, Timisoara, 1982;
Toamna poetului, versuri, Timisoara, 1986;
Pescarii de pe apa de argint, versuri, Timisoara, 1989.

REFERINTE CRITICE:
N. Tirioi, in Scrisul banatean, nr. 10,1962;
N. Ciobanu, in Scrisul banatean, nr. 12, 1963;
C. Regman, in Luceafarul, nr. 9, 1964;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 25, 1964;
M. Anghelescu, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1964;
I. Cocora, in Steaua, nr. 10, 1967;
A. Dumbraveanu, in Orizont, nr. 8, 1969;
D. Micu, in Romania literara, nr. 32, 1969;
M. Constantinescu, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1971;
E. Dorcescu, in Orizont, nr. 1, 1972;
V. Atanasiu, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1973;
L. Alexiu, Ideografii lirice contemporane, 1977;
M. Bucur, coordonator, Literatura romana contemporana, 1980;
V. Drumes, in Orizont, nr. 36, 1986.

Teiule

Teiule, tu nu dai fructe;
Recunosti: rodirea doare;
Numai tu din toti copacii
Stii sa te opresti la floare.

Dar mireasma, dar mireasma,
Care ne-a-mbatat natura?
Sunt si fructe ce se gusta
Cu-alte simturi decât gura.

Adio şi-un cer înstelat

Bongoiorno, srăina mea dragă,
Mai iartă-mi un plâns demodat,
Dar prea te-am pierdut şi sunt singur,
Adio şi-un cer înstelat.

Oraşele mari ale lumii
Cu numele tău s-au fardat,
Eu nu ţi-l mai pot nici atinge,
Adio şi-un cer înstelat.

Inelul de nuntă cu altul
E chiar la Paris comandat,
Ce lesne uităm o iubire,
Adio şi-un cer înstelat.

La nord stau gheţarii de pază,
La tropice plouă turbat,
Cu ceaţă din Londra-n pahare,
Adio şi-un cer înstelat.

Acest animal, suferinţa
Pe veci lângă ea m-a legat,
Tu pleacă în luna de miere,
Adio şi-un cer înstelat.

Riscul poetului

Se clatină clopotniţa luminii
Şi paşii-s refuzaţi de munţii răi,
Iar până mâine m-arestează crinii
Că am tânjit prea mult la sânii tăi.

Chiar sânii tăi lipsiţi de libertate
Sunt revoltaţi şi sar din închisori,
Dar ce pirat n-ar vrea să-mi fie frate,
Când ar vedea asemenea comori?

Ori sunt ai tăi, ori sunt ai nimănuia,
Dar ca să-i văd mai des aş cugeta
Să cer azil politic la gutuia
Ce arde peste cărţi în casa ta!

TEATRU 2 Septembrie

Biografie Mircea Eliade

Se naşte pe data de 13 martie 1907 la Bucureşti. Este al doilea fiu al căpitanului Gheorghe Ieremia, care,din admiraţie pentru I. Heliade Rădulescu, îşi va schimba numele în Eliade. Între anii 1913 şi 1914urmează la Cernavodă clasa I primară. Când familia revine în Bucureşti, Eliade îşi continuă studiile laŞcoala Primară de Băieţi Nr.10. În anul 1917 devine elev al liceului “Spiru Haret”. Pasionat de ştiinţenaturale, chimie şi literatură, la 10 ani scrie primele nuvele fantastice. Pe data de 12 mai 1921, MirceaEliade

deputează cu articolul “Duşmanul viermelui de mătase” în ziarul Ştiinţelor populare şi alcălătorilor.

Între 1922 şi 1923 lucrează la prima operă mai amplă, “Romanul adolescentului miop”, scriere autobiografică, care a rămas timp de peste 60 de ani inedit. În anii următori colaborează cu revistele“Orizontul”, “Foaia tinerimii”, “Universul literar”, “Lumea” şi “Adevărul literar”. În 1925 este student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Peste doi ani face prima sa vizită în Italia, unde îl viziteazăpe scriitorul Giovanni Papini, care a avut o deosebită influenţă asupra lui. Anul 1928 reprezintăprimirea unei burse de studii în India, apoi redactează romanul “Isabel şi apele diavolului”.

În anul 1934 se căsătoreşte cu Nina Mareş, iar în 1937 Ministrul Educaţiei Naţionale cere consiliului profesoral al Facultăţii de Litere din Bucureşti îndepărtarea din învăţământ a lui Mircea Eliade, sub pretextul absurd că ar fi autor de “literatură pornografică”. Pe data de 14 iunie 1938 este arestat şi întemniţat la Siguranţa Generală, iar în iulie este întemniţat în lagărul de la Miercurea Ciuc, pentru cărefuză să semneze declaraţia de desolidarizare de legionarism. În anul 1939 I se imprimă romanul“Nunta în cer”, iar în 1943 i se tipăresc volumele “Comentarii la legenda Meşterului Manole” şi “Insulalui Euthanasius”. Un an mai târziu moare soţia sa Nina Mareş.După aceea Mircea Eliade se instalează la Cascaes, un sat de pescari din apropierea Lisabonei.

Între 1945 şi 1947 întreţine îndelungi discuţii cu personalităţi româneşti aflate la Paris: Emil Cioran, Eugen Ionescu, George Enescu. Pe 9 ianuarie 1948 se căsătoreşte cu Cristinel Cotescu. Peste 8 ani face prima vizită în Ameica, la Chicago, unde se stabileşte ca profesor de istorie a religiilor. Din anul 1961până la moartea sa, Mircea Eliade va fi conducătorul publicaţiei “History of Religions”. De-a lungul anilor, scriitorul a deţinut titlul de Doctor Honoris Causa la foarte multe colegii şi universităţi, printrecare Academia Britanică, Colegiul din Boston, Academia Belgiană, Universitatea Sorbona din Paris etc. În 1985, Universitatea din Chicago atribuie numele lui Mircea Eliade catedrei de istorie a religiilor. Este pentru prima oară în lume când unei catedre universitare I se aatribuie numele unei personalităţi în viaţă.

Pe data de 14 aprilie 1986, scriitorul Mircea Eliade acuză simptome de congestie cerebrală. În zileleurmătoare, analizele constată un cancer pe cale de generalizare.

La 22 aprilie, vestitul scriitor se va stinge din viaţă, incinerarea având loc a doua zi. La serviciul funerar de la Capela Rockfeller din Hyde Park, campusul Universităţii din Chicago au citit din opera sa în diferite limbi cei apropiaţi: Ioan Petru Culianu, Saul Bellow şi Paul Ricoeur.