REVISTA MEA DIN 3 SEPTEMBRIE/ 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 3 SEPTEMBRIE 2020

PATREA  ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri

ISTORIE PE ZILE 3 Septembrie

Evenimente

·         301: Este fondata San Marino, cea mai mica si mai veche republica existenta inca. Este o enclava  pe peninsula Italiei, în apropierea țărmului Adriatic. Are suprafată de 60 km2 și 30.000 de locuitori. Sfantul Marinus, un cioplitor de piatră dalmațian, a străbătut marea Adriatică, pe vremea împăratului Dioclețian pentru a scăpa de persecuție si a construit aici cu propria sa mână, o capelă de piatră. Legenda spune că el a murit la 3 septembrie 301, lăsând poporului moștenire muntele pe care s-a dezvoltat statul care ii poarta numele.

·         590: Începutul pontificatului Papei Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare  (n. cca. 540, Roma – † 12 martie 604, Roma), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604. După decesul papei Pelagius al II-lea (în toiul unei epidemii de ciumă), Grigore a fost ales în 590 papă prin voința unanimă exprimată de cler, senat și popor. Inițial, Grigore s-a împotrivit și a încercat să fugă, socotindu-se nedemn de a fi episcopul Romei, dar a fost găsit și adus înapoi. Cu toate insistențele sale la împăratul bizantin de a nu ratifica numirea, împăratul i-a încredințat scaunul papal. Încoronarea ca papă a lui Grigore a avut loc la 3 septembrie 590. După numire, în 591, Grigore a cerut populației Romei să facă o ceremonie de pocăință pentru ca puternica epidemie ciumă să înceteze. Se spune că atunci, când credincioșii au trecut pe lângă mormântul împăratul Adrian, s-a întâmplat o minune: a apărut Sf. Arhanghel Mihail, și-a pus sabia sa arzătoare în aripi, arătând că rugăciunea creștinilor a ajuns la cer, și ciuma a încetat. Opera:
- Autor al scrierii în patru volume intitulate Dialogi (Dialogurile), motiv pentru care creștinătatea răsăriteană îl cinstește sub numele de Grigorie Dialogul.
- A compus Liturghia darurilor înaintesfințite, care se celebrează în bisericile răsăritene în timpul postului mare. Cunoscută cu titlul Liturghia Sf. Grigorie Dialogul, este una dintre cele trei liturghii oficiate în bisericile ortodoxe și greco-catolică, alături de cea a lui Ioan Gură de Aur și cea a lui Vasile cel Mare.
- A mai scris Cartea regulii pastorale, adresată preoților, în care vorbește despre cumpătarea în asceză.

·         863: Bizantinii ii inving pe invadatorii arabi in batalia de la Lalakaon. Aceasta victorie a permis Bizantului sa elimine presiunea constanta a arabilor asupra frontierelor sale orientale.

·         1189: Richard I al Angliei (Richard "Inimă de Leu") este încoronat la Westminster. Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199), a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199. Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar. Încoronat rege la treizeci de ani, Richard conduce, în mod firesc, cea de-a treia cruciadă: Filip nu are decât douăzeci și trei de ani, iar Frederic Barbarossa s-a înecat în mod stupid într-un râu din Turcia. Richard ahtiat după mașini de război și expert în atacuri asupra locurilor întărite, cucerește într-o săptămână Saint-Jean-d’Acre, pe când Filip al II-lea bătuse pasul pe loc timp de șase luni. Conducerea cruciadei îi revine în întregime atunci când regele Frantei, dezamăgit că nu dobândise nici un laur din această aventură cavalerească, se retrage și se întoarce în țara sa, pretextând că ar fi fost bolnav. Richard a recucerit coasta Palestinei, dar nu și Ierusalimul. Saladin, generos, acordă liberă circulație pelerinilor în Orașul Sfânt. Supărat că nu s-a putut acoperi de glorie în Palestina, la fel ca Richard, Filip al II-lea îl ajută pe Ioan fără de Țară să-i ia coroana lui Richard, luat prizonier în Germania pe când se întorcea din Țara Sfântă. Contra unei răscumpărări adunate în urma presiunii exercitate de popor, în fruntea căruia s-a aflat Robin Hood (zis și „Robin al Codrilor„), Richard își reia tronul și îl atacă imediat pe regele Franței. După ce a construit la frontiera de sud a Normandiei celebrul Château-Gaillard, moare într-un asediu împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges. La ultimul asediu din viața sa, Richard este lovit de o săgeată. Rana nu era mortală dar a fost prost îngrijită și după o săptămână s-a instalat septicemia care a provocat moartea. A fost îngropat la catedrala din Rouen dar revoluționarii francezi i-au distrus mormântul în 1789. În tezaurul catedralei se mai păstrează încă într-o cutie, inima lui Richard Inimă de Leu. Proprietățile lui Richard au fost de fapt proprietățile Angliei din Franța și au constituit unul dintre motivele războiului de 100 de ani.

·         1260: Oastea mamelucilor ii invinge pe mongoli in Batalia de la Ain Jalut in Palestina. A fost o infrangere decisiva a mongolilor, in momentul maximei lor expansiuni. Bătălia de la Ain Jalut a avut loc pe 3 septembrie 1260 între mameluci și mongoli în sud-estul Galileii. Bătălia a marcat cel mai sud-vestic punct al cuceririlor mongole și a fost pentru prima dată când o avansare a mongolilor a fost oprită permanent. Acest lucru s-a datorat morții subite a liderului mongol Möngke Han, eveniment ce l-a forțat pe Hulagu Han să își ducă o mare parte din armata sa înapoi în Mongolia. Asta l-a lăsat pe locotenentul lui Hulagu, Kitbuqa, cu doar un mic detașament de soldați.

·         1653: Richard Cromwell devine Lord Protector al Angliei. Richard Cromwell (n. 4 octombrie 1626 – d. 12 iulie 1712) a fost cel de-al doilea Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Fiind al treilea fiu al lui Oliver Cromwell i-a urmat acestuia, deoarece frații săi Robert și Oliver au murit înainte morții tatălui lor. Richard a fost Lord Protector mai puțin de nouă luni, între 3 septembrie 1658 și 25 mai 1659.

·         1730: Este ales pentru ultima dată un domn român - Constantin Mavrocordat - de către boieri. Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol –  d. 23 noiembrie 1769  Iași) a fost domn în Țara Românească de șase ori si in Moldova de patru ori. A fost un om învățat,  pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale ale secolului al VIII-lea. Domnia a obținut-o fiind ales de boieri. După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci. Reîntors în Țara Românească în 1735, a  facut o serie de reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. Desființează unele impozite indirecte, ca „văcăritul” și „pogonăritul” și introduce o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 „sferturi”. Îi eliberează pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 lei, plătiți boierului respectiv. Pe țăranii boierești îi obligă la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova (În țările învecinate, Transilvania, Polonia, Rusia sau Prusia Orientala, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe săptămână).  În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins. În același an, 1735, la un an de la aprinderea luminilor primei loji masonice autohtone de către secretarul său, Anton Maria del Chiaro, fondează la Iași, Loja Moldova. În urma războiului ruso – turco – austriac ( 1736 -1739), obține reunirea Olteniei ocupata de Austria, la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739. 

·         1783: Tratatul de pace de la Versailles între Franța și Marea Britanie la sfârșitul războiului american de independență și respectiv dintre Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, vedeți Tratatul de la Paris (1783); Franța obținea teritorii în Marea Caraibilor și restituirea bazelor din Senegal și India, respectiv Regatul Unit al Marii Britanii recunoștea existența Statelor Unite ale Americii. Tratatul de la Paris din 1783, semnat în ziua de 3 septembrie 1783 și ratificat de Congresul Statelor Unite ale Americii în ziua de 14 ianuarie 1784, a încheiat formal Războiul Revoluționar American între Regatul Unit al Marii Britanii și Cele 13 foste colonii ale Regatului din America de Nord care s-au răsculat împotriva conducerii britanice în 1776. Destul de frecvent, în special în literatura istorică de limbă engleză, Tratatul de la Paris din 1783 este cunoscut sub numele de Al Doilea Tratat de la Parispentru a crea o distincție între acesta și Tratatul de la Paris din 1763, care a fost evident anterior acestuia cu 20 de ani.

·         1791: Adunarea Națională adoptă Constituția care transformă Franța înmonarhie constituțională.

·         1868 - S-a aprobat Regulamentul Societăţii Academice Române, care cuprindea reglementări referitoare la perioada de ţinere a şedinţelor (între 1 august şi 15 septembrie), la sistemul de votare, precum şi la înfiinţarea “Analelor Societăţii Academice Române” (3/15-5/17.09).

·         1878: Nava britanică de pasageri SS Princess Alice s-a scufundat într-o coliziune pe râul Tamisa, cu carbonierul Bywell Castle; 640 de oameni au murit. Rămâne până în prezent cea mai mare pierdere de vieți omenești pe Tamisa.

·         1914: Giacomo della Chiesa devine Papa Benedict al XV-lea. Benedict al XV-lea, născut Giacomo della Chiesa, (n. 21 noiembrie 1854, Genova, d. 22 ianuarie 1922, Vatican) a fost un papă. Benedict al XV-lea a avut de înfruntat o misiune grea. Ca părinte al tuturor catolicilor a trebuit să păstreze o neutralitate strictă. A reușit acest lucru atât de bine încât în timp ce aliații înverșunați îl numeau pro-german, germanii înverșunați îl considerau de partea aliaților. Benedict, însă, a pledat mereu pentru pace, dar în 1917 a considerat că a sosit timpul să facă un efort oficial de mediere între puteri. Papa a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a reduce nenorocirile unui conflict înspăimântător. Datorită lui Benedict, prin intermediul țărilor neutre s-au realizat schimburi de prizonieri răniți, iar mai târziu, după mari eforturi, Benedict a reușit să-i trimită pe prizonierii răniți și bolnavi în țările neutre bogate. Papa a încercat să-i ajute și pe civilii aflați în suferință. Mijlocirea sa le-a permis deportaților belgieni să se întoarcă acasă. A cerut milă pentru sărmanii armeni, și a oferit bani pentru cei suferinzi din întreaga Europă chinuită. Benedict și-a continuat faptele bune și după armistițiu. I-a rugat pe aliați să întrerupă blocada criminală a Germaniei care a adus atât de multă suferință femeilor și copiilor. Din dispoziția papei a fost efectuată o colectă în toate bisericile catolice din întreaga lume pentru a-i ajuta pe copiii flămânzi.

·         1914: Wilhelm, Rege al Albaniei părăsește țara după doar șase luni, din cauza opoziției la domnia sa. Wilhelm de Wied (germană Wilhelm Friedrich Heinrich Prinz zu Wied; n. 26 martie 1876, Neuwied, Germania – d. 18 aprilie 1945, Predeal, România) a fost în 1914 timp de șase luni principele Albaniei. La data de 7 martie 1914, principele Wilhelm de Wied împreună cu soția sa, Sophie von Schönburg-Waldenburg, și cei doi copii ai lor, ajung în Durrës, unde era stabilită reședința sa. Poporul l-a întâmpinat plin de entuziasm. Statul care i-a fost încredințat era foarte sărac și dispunea de o infrastructură și un sistem administrativ extrem de modest. Condițiile care i-au fost oferite erau pentru nivelul Albaniei foarte luxoase, însă totuși foarte modeste comparativ cu alte reședințe ale monarhilor europeni sau cu castelul din care provenea Wilhelm. Era vorba de o casă cu două etaje, cu camere proprii amplasate în jurul unei curți interioare din centrul orașului. Wilhelm de Wied nu deținea multe cunoștințe despre statul și poporul care i-au fost încredințate, fiind nevoit să se bazeze pe consilieri. Nu a reușit să se impună vizavi de popor și de persoanele influente din Albania. Astfel, conflictul de inflență dintre personalitățile albaneze și puterile străine (de care era dependent d.p.v. financiar, politic și militar) s-a generalizat. În sud grecii încercau să capete o inflență cât mai mare, unii albanezi puseseră ochii pe tronul lui Wilhelm de Wied, iar musulmanii din centrul țării au atacat capitala. Izbucnirea Primul Război Mondial a complicat situația. În momentul părăsirii statului la 2 septembrie 1914, observatorii apreciază faptul că Wilhelm rezistase deja surprinzător de mult. Ulterior, prim-ministrul și episcopul albanez Fan Noli a declarat că singurul lucru pentru care ar putea fi criticat Wilhelm de Wied este faptul că nu a reușit să facă minuni. Wilhelm de Wied nu a abdicat niciodată din funcția de principe a Albaniei și a continuat să poarte acest titlu până la moartea sa. În 1917 a cerut repunerea sa în funcție. La acea dată lupta însă din nou în armata germană ca ofițer. Părăseșe serviciul militar în aprilie 1918. În 1925 se stabilește împreună cu familia sa în România, unde și-a petrecut restul vieții. A murit în 1945 la Predeal. Mormântul său se află în incinta Bisericii Lutherane din București.

·         1919: Italia introduce votul pentru femei.

·         1924 - I. G. Duca, ministrul Afacerilor Străine, a fost ales preşedinte al Comisiei de Dezarmare de la Geneva cu 42 de voturi, dintr-un total de 44.

·         1939: Al doilea război mondial: Marea Britanie și Franța declară război Germaniei.

·         1940 - Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii, a declarat în Camera Comunelor :”Camera a aflat desigur că România a suferit de curând o gravă mutilare teritorială…Dar noi nu avem deloc intenţia de a recunoaşte schimbările teritoriale care se vor face în timpul războiului , în afara cazului că ele ar fi urmarea unui acord prin bună înţelegere între părţile interesate », refuzând, de fapt, să recunoască pierderile teritoriale suferite de România.

·         1941: La lagărul de exterminare Auschwitz, s-a folosit pentru prima oară gazul Zyklon B, inițial pentru exterminarea prizonierilor de război sovietici.

·         1948: A fost inaugurat, la Bucureşti, stadionul „Republicii” (prin reamenajarea stadionului ANEF), cel mai mare şi modern din ţară la acea vreme (40.000 de locuri); dezafectat odată cu începerea lucrărilor la „Casa Poporului”. Stadionul a fost inaugurat la 9 mai 1926, cu ocazia meciului de rugby dintre echipa României şi cea a armatei franceze, încheiat cu victoria oaspeţilor cu scorul de 35-3. Stadionul ONEF (Oficiul Naţional de Educaţie Fizică, mai târziu ANEF – Academia Naţională de Educaţie Fizică) a fost proiectat de Horia Creangă şi Marcel Iancu, doi dintre cei mai vestiţi arhitecţi ai vremii, şi a fost considerat primul stadion modern din România, fiind primul dotat cu un gazon prevăzut cu sistem de drenaj. În timpul războiului, stadionul a fost mistuit de flăcările unui incendiu, însă ulterior a fost reconstruit şi redat în folosinţă, sub numele „Stadionul Republicii”, la 3 septembrie 1948, cu ocazia primei ediţii a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale Republicii Populare Române. Stadionul Republicii a fost al doilea stadion din România care era dotat cu o instalaţie de nocturnă, după Stadionul Romcomit din Bucureşti. La începutul anilor ’80 se accelereaza  demolarea multor clădiri care au adus Bucureştiului renumele de “Micul Paris” (demolare inceputa in anii `30 de Carol al 2-lea) si totodată începe realizarea unui proiect faraonic cunoscut sub numele de Casa Poporului. In urma proiectului de “sistematizare” au disparut aproape în totalitate cartierele Uranus si Izvor, iar în toamna anului 1984 începe demolarea arenei-monument chiar daca in planurile initiale stadionul nu era inclus în planul de demolare. Unul din motivele invocate ar fi fost faptul că adunarea mulţimilor la meciurile de fotbal, implicit zgomotul produs de suporteri, l-ar fi deranjat pe Ceauşescu. Astăzi în spatele Palatului Parlamentului, de pe strada Izvor, se mai poate observa o porțiune din vechiul stadion aflat îngropat sub straturi de pământ şi de istorie comunistă.

·         1953: A intrat în vigoare "Convenția Europeană a Drepturilor Omului". Convenția a fost semnată la Roma, 4 noiembrie 1950. Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cunoscută și sub denumirea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma și intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953. Convenția a fost ratificată de cvasi-totalitatea statelor membre ale Consiliului Europei, este una dintre construcțiile cele mai noi ale sistemului instituțional internațional. Convenția și protocoalele sale adiționale apără mai multe drepturi și libertăți fundamentale ce au ca titulari persoane fizice, privite individual, sau diverse entități sociale, cu excepția oricăror structuri statale.

·         1967: În Vietnamul de Sud, generalul Nguyen Van Thieu câștigă cu 38% din voturi, alegerile la președinția țării.

·         1967: În Suedia are loc devierea traficului de pe stânga pe dreapta (Högertrafikomläggningen).

·         1971: Qatar devine stat independent. Qatar (Catar), cu denumirea oficială Statul Qatar, este un emirat arab în sud-vestul Asiei, ocupând teritoriul Peninsulei Qatar, aflată pe coasta de nord a Peninsulei Arabe. Are graniţă terestră doar cu Arabia Saudită la sud, în rest teritoriul fiind înconjurat de apele Golfului Persic. Este o ţară bogată în gaze naturale şi petrol; conform CIA World Factbook este a doua ţară din lume ca PIB pe cap de locuitor.

·         1976 - Sonda cosmică americană ''Viking 2'' a atins solul planetei Marte; experienţele realizate cu ajutorul celor două staţii – Viking 1 şi Viking 2 – ce au făcut parte din proiectul american “Viking” şi au avut ca scop explorarea Planetei Marte, au condus la părerea că nu există compuşi organici pe “Planeta Roşie”.

·         1978 - Popa Ioan Paul I este instalat ca Pontif.

·         1987: Într-o lovitură de stat în Burundi, președintele Jean-Baptiste Bagaza este îndepărtat de la putere de maiorul Pierre Buyoya.

·         1991 - Printr-o declaraţie a Parlamentului, România a devenit primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova.

·         1998 - Guvernul României a adoptat hotărârea prin care s-a înfiinţat Institutul Limbii Române, instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale. Institutul va promova cunoaşterea limbii române şi va sprijini persoanele care o învaţă.

·         2008: Primul planetariu digital din tara si cel de-al treilea din lume, a fost inaugurat la Pitesti, de Muzeul Judetean Arges. Primul planetariu digital din ţară şi cel mai performant din Europa este într-o clădire a Muzeului Judeţean Argeş şi poate găzdui circa 40 de spectatori, inclusiv persoane cu nevoi speciale de deplasare. Mobilierul este proiectat şi realizat special pentru planetariul care dispune şi de un sistem de climatizare optim şi ecologic. Potrivit lui Remus Cârstea, responsabilul proiectului, în 35 de minute, iubitorii stelelor pot realiza o călătorie completă prin Univers şi pot asista la lecţii de astronomie, toate în format multimedia HD, cu sunet performant similar cinematografelor 3D. Construcţia planetariului, realizată de 60 de angajaţi ai unei firme franceze, a început în data de 1 mai şi a durat patru luni, societatea fiind aleasă în urma unei licitaţii publice internaţionale. Investiţia a costat 280 de mii de euro, bani proveniţi de la Consiliul Judeţean Argeş. „Este unul dintre cele trei planetarii digitale din lume, celelalte două fiind în Ucraina şi Italia, dar e singurul situat într-un muzeu. Planetariul este de tip „In Space Systems”, are un ecran cu diametru de şapte metri, oferă vizionarea proiecţiilor de planetariu, de cinematografie panoramica şi simultană şi de expoziţii virtuale de înaltă definiţie, sonorizate cu un sistem audio performant„, a mai precizat Remus Cârstea, responsabilul proiectului Planetariu de la Piteşti Echipamentul poate fi interconectat prin sisteme digitale de transport a informaţiei, cu echipamente de observare astronomică pentru facilitarea proiecţiilor live de observaţii astronomice realizate oriunde pe Terra.

Nașteri

·         1499: Diane de Poitiers, metresa regelui Henric al II-lea al Franței (d. 1566)

·         1596 - S-a născut Nicolo Amati, constructor italian de viori, profesor al renumitului meşter de viori Antonio Stradivarius (m.12.08.1684).
* 1673: Magdalene Sibylle de Saxa-Weissenfels (n. 3 septembrie 1673,^[2][3]Halle (Saale), Archbishopric of Magdeburg[*]^[1] – d. 28 noiembrie1726,^[2][3] Eisenach, Saxa-Eisenach^[4]) a fost o nobilă germană din Casa de Wettin (linia albertină) și prin căsătorie Ducesă de Saxa-Eisenach.

Născută la Halle, ea a fost primul copil al Ducelui Johann Adolf I de Saxa-Weissenfels și a Johanna Magdalena, fiica Ducelui Friedrich Wilhelm II de Saxa-Altenburg. Magdalene Sibylle a fost numită după străbunica paternă, Magdalene Sibylle a Prusiei.

La Weissenfels la 28 iulie 1708, Magdalene Sibylle s-a căsătorit cu Ducele Johann Wilhelm al III-lea, Duce de Saxa-Eisenach ca ce de-a treia lui soție. Ei au avut trei copii, dintre care doar unul a atins vârsta adultă.

1. Johanna Magdalene Sophie (19 august 1710, Eisenach - 26 februarie 1711, Eisenach).
2. Christiane Wilhelmine (3 septembrie 1711, Altenkirchen - 27 noiembrie 1740, Idstein); s-a căsătorit la 26 noiembrie 1734 cu Karl, Prinț de Nassau-Usingen.
3. Johann Wilhelm (28 ianuarie 1713, Marksuhl - 8 mai 1713, Eisenach).

A murit la Eisenach, la vârsta de 53 de ani și a fost înmormîntată în Georgenkirche, Eisenach

Magdalene Sibylle de Saxa-Weissenfels

Părinți	Johann Adolf I, Duce de Saxa-Weissenfels Johanna Magdalena of Saxe-Altenburg[*]
Frați și surori	Sophie of Saxe-Weissenfels[*] Johann Georg, Duke of Saxe-Weissenfels[*] Johann Adolf II, Duke of Saxe-Weissenfels[*] Christian, Duke of Saxe-Weissenfels[*]
Căsătorită cu	Johann Wilhelm al III-lea, Duce de Saxa-Eisenach
Copii	Christiane Wilhelmine, Prințesă de Nassau-Usingen

* 1757: Karl August, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach (3 septembrie1757 – 14 iunie 1828) a fost Duce de Saxa-Weimar și de Saxa-Eisenach din 1758, Duce de Saxa-Weimar-Eisenach de la crearea ducatului în 1809 și Mare Duce din 1815 până la moartea sa. Este menționat pentru strălucirea intelectuală a curții sale

Karl August von Sachsen-Weimar-Eisenach, 1769

Născut la Weimar, a fost fiul cel mare al lui Ernst August al II-lea, Duce de Saxa-Weimar și a soției acestuia, Anna Amalia de Brunswick-Wolfenbüttel. Tatăl său a murit când Karl August avea nouă luni (28 mai 1758) iar băiatul a intrat sub regența și sub supravegherea mamei sale. Guvernantul său a fost contele Johann Eustach von Görtz, un nobil german de școală veche. În 1771 poetul Christoph Martin Wieland a fost numit tutorele său. În 1774, poetul Karl Ludwig von Knebel a venit la Weimar ca tutore al fratelui său, tânărul prinț Frederick Ferdinand Constantin.

La Frankfurt, Knebel l-a prezentat pe Karl August tânărului Johann Wolfgang Goethe și acest lucru a marcat începutul unei prietenii importante.

La Karlsruhe la 3 octombrie 1775, după ce s-a întors la Weimar și și-a asumat guvernarea ducatului, Karl August s-a căsătorit cu Louisa de Hesse-Darmstadt, fiica cea mică a lui Ludovic al IX-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt. Căsătoria a fost în întregime în scop dinastic și a dus la consolidarea ducatul de Saxa-Weimar în cadrul Sfântului Imperiu Roman.

Ducele era un mare băutor, dar, de asemenea, un sportiv bun. A fost interesat de literatură, artă, știință, l-a sprijinit financiar pe Goethe, a fondat Fürstliche freie Zeichenschule Weimar și a încurajat clasicismul. Criticii i-au lăudat hotărârea sa în pictură, biologii au găsit în el un expert în anatomie. Nu a neglijat nici guvernarea micului său stat.

Scopul lui a fost de a educa oamenii, învățământul fiind în opinia sa, așa cum a explicat mai târziu, spre disperarea lui Metternich și școlii sale, cel care ajută oamenii să obțină independența de judecată. Pentru acest scop Herder a fost chemat la Weimar pentru a reforma sistemul de învățământ; Universitatea din Jena a atins apogeul faimei sale și Weimar a devenit centrul intelectual al Germaniei.

S-a confruntat devreme cu problema prezentată de dezintegrarea Sfântului Imperiu Roman, și a început să lucreze pentru unitatea Germaniei. Planurile împăratului Iosif al II-lea, care amenințau să absoarbă o mare parte a Germaniei în monarhia habsburgică eterogenă, l-au aruncat în brațele Prusiei, și el a fost motorul înființării Ligii germane a prinților (Fürstenbund) în 1785, prin care, sub conducerea lui Frederic cel Mare, planurile împăratului Iosif al II-lea au fost oprite.

În 1788 Karl August a intrat în armata prusacă cu rangul de general maior și a primit comanda unui regiment. În această calitate a fost prezent, împreună cu Goethe, în Bătălia de la Valmy din 1792 și în 1794 în Asediul de la Mainz și în Bătăliile de la Pirmasenz (14 septembrie) și Kaiserslautern (28–30 noiembrie).

Karl August, 1822

După aceasta, nemulțumit de atitudinea puterilor, el a demisionat dar revenit odată cu ascensiunea prietenului său, regele Frederic Wilhelm al III-lea la tron prusac. A urmat campania dezastruoasă de la Jena (1806).

Pentru a preveni confiscarea teritoriilor sale, Karl August a fost nevoit să se alăture Confederației Rinului. Din acest moment până după campania din Moscova din 1812 contingentului său a luptat sub steagul francez în toate războaiele napoleoniene. Totuși, în 1813 el s-a alăturat Marii Alianțe și la începutul anului 1814 a preluat comanda unui corp de 30.000 de oameni și și-a desfășurat activitatea în Țările de Jos.

Karl August a murit la Graditz, în apropiere de Torgau, în 1828, la vârsta de 70 de ani. Asupra contemporanilor săi din cele mai diverse tipuri personalitatea sa a făcut o puternică impresie. Karl von Dalberg a declarat că el niciodată nu a întâlnit un prinț cu o înțelegere, caracter și sinceritate atât de mari;

A lăsat doi fii în viață: Karl Frederic, care i-a succedat, și Karl Bernhard, un lider militar care după Congresul de la Viena a devenit colonel al unui regiment în serviciul regelui Țărilor de Jos. Singura fiică a Karl August, Karoline Luise, s-a căsătorit cu Frederic Ludwig, Mare Duce Ereditar de Mecklenburg-Schwerin și a fost mama Elenei (1814 - 1858), soția lui Ferdinand, Duce de Orleans, fiul cel mare al regelui Ludovic-Filip al Franței.

Copiii lui Karl August, de Luise Auguste: Karl Frederick, viitorul Mare Duce, Karoline Luise și Karl Bernhard.

Karl August și Luise Auguste au avut șapte copii:

1. Luise Auguste Amalie (n. Weimar, 3 februarie 1779 - d. Weimar, 24 martie 1784).
2. o fiică (n./d. Weimar, 10 septembrie 1781).
3. Karl Frederic, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach (n. Weimar, 2 februarie 1783 - d. Schloss Belvedere, 8 iulie 1853).
4. un fiu (n./d. Weimar, 26 februarie 1785).
5. Karoline Luise (n. Weimar, 18 iulie 1786 - d. Ludwigslust, 20 ianuarie 1816), s-a căsătorit la 1 iulie 1810 cu Frederick Ludwig, Mare Duce Ereditar de Mecklenburg-Schwerin.
6. un fiu (n./d. Weimar, 13 aprilie 1789).
7. Karl Bernhard (n. Weimar, 30 mai 1792 - d. Liebenstein, 31 iulie 1862).

În plus, Karl August a avut cinci copii cu alte femei:

• Cu Eva Dorothea Wiegand (n. 1755 - d. 1828)
  1. Johann Karl Sebastian Klein (n. Stützerbach, 9 iunie 1779 - d. Weimar, 28 iunie 1830), căsătorit la 22 aprilie 1817 cu Anna Fredericka Henriette Müller.
• Cu Luise Rudorf (n. 1777 - d. 1852)
  1. Karl Wilhelm de Knebel (n. Templin, 18 ianuarie 1796 - d. Jena, 16 noiembrie 1861), căsătorit prima dată la 6 februarie 1825 cu Fredericka de Geusau, cu care a avut un fiu care a murit în copilărie, înainte de divorțul părinților din anul 1837; s-a căsătorit a doua oară la 14 mai 1839 cu Josephine Karoline Emilie Trautmann, cu care a avut un fiu și două fiice.
• Cu Henriette Karoline Fredericka Jagemann (n. 1777 - d. 1848)
1. Karl von Heygendorff (n. Weimar, 25 decembrie 1806 - d. Dresda, 17 februarie 1895)
2. August de Heygendorff (n. Weimar, 10 august 1810 - d. Dresda, 23 ianuarie 1874).
3. Mariana de Heygendorff (n. Weimar, 8 aprilie 1812 - d. 10 august 1836), căsătorită la 15 octombrie 1835 cu Daniel, Baron Tindal.

Karl August

·         1781: Eugène de Beauharnais, fiul lui Alexandre de Beauharnais (d. 1824)
* 1810: Ferdinand Filip d'Orléans (3 septembrie 1810 — 13 iulie 1842) a fost Prinț Regal al Franței, fiul cel mare a regelui Ludovic-Filip al Franței și a Prințesei Maria Amalia de Bourbon-Sicilia.

Născut la Palermo în septembrie 1810, în timpul exilului părinților săi, el a primit titlul de Duce de Chartres (și a fost numit Chartres în cercul familiei). A fost botezat Ferdinand Philippe Louis Charles Henri și cunoscut ca Ferdinand Philippe în onoarea bunicilor săi: Ferdinand I al celor Două Sicilii și Philippe Égalité. În ciuda faptului că a fost născut în exil, el a deținut rangul de prinț de sânge. Ca fiul cel mare, el era moștenitorul titlului de Duce de Orléans și de șef al Casei de Orléans (o ramură a Casei de Bourbon fondată de singurul frate al regelui Ludovic al XIV-lea).

Tânărul prinț a vizitat Franța pentru prima dată în 1814 în timpul Primei Restaurații, stabilindu-se permanent în 1817. În 1819 tatăl său i l-a ales ca preceptor pe M. de Boismilon. La cinci ani, facultățile sale intelectuale erau dezvoltate: el vorbea și scria în franceză și germană, avea noțiuni de aritmetică, istorie și a început latina. Apoi tatăl său l-a înscris la Collège Henri-IV în 1819 deoarece dorea ca fiul său să primească o educație liberală fondată pe egalitatea completă cu colegii lui elevi. După o călătorie în Anglia și în Écosse în 1819, a plecat la Lunéville pentru a se alătura regimentului nr.1 de husari, unde avea rangul de colonel.

Ferdinand Philippe

Ducele de Jean Auguste Dominique Ingres

Părinți	Ludovic-Filip al Franței Maria Amalia a celor Două Sicilii
Frați și surori	Louise-Marie a Franței Clementine de Orléans Marie de Orléans Charles d'Orléans, Duke of Penthièvre[*] Louis, Duce de Nemours François d'Orléans, prinț de Joinville Antoine, Duce de Montpensier Henri d'Orléans, duce de Aumale
Căsătorit cu	Ducesa Helen de Mecklenburg-Schwerin
Copii	Prințul Filip, Conte de Paris Prințul Robert, Duce de Chartres

·         1810: Paul Kane, pictor canadian (d. 1871). Paul Kane (n. 3 septembrie 1810 – d. 20 februarie 1871) a fost un pictor canadian cunoscut pentru picturile sale ale băștinașilor canadieni și din alte părți ale Americii de Nord. Fiind un artist în mare parte autodidact, el a crescut în Toronto și se antrena copiind marii maeștri europeni în călătorii prin Europa. A întreprins două călătorii în nord-vestul sălbatic al Canadei – în 1845 și în perioada 1846-1848, în perioada respectivă producând peste 100 de tablouri ulei pe pânză.

·         1851: Olga Constantinovna a Rusiei, soția regelui George I al Greciei (d. 1926). Olga Constantinovna a Rusiei, mai târziu Regina Olga a Greciei (3 septembrie 1851 – 18 iunie 1926), a fost soția regelui George I al Greciei iar în 1920 regentă a Greciei. Olga a fost o regină populară și s-a implicat în munca de caritate. În 1898, ea a insistat să-și continue angajamentele fără gardă militară deși se trăsese asupra soțului și fiicei sale. De-a lungul mariajului său, Olga și George au format un cuplu foarte unit în ciuda infidelităților ocazionale ale suveranului, acceptate de regină. La 18 martie 1913, anarhistul grec Aléxandros Schinás, profitând de cvasi-singurătatea regelui care se afla la plimbare, a tras un foc de armă. În momentul asasinării soțului ei, regina Olga se afla la Atena iar vestea i-a fost anunțată de fiica ei Sofia și de nepoata sa Elena. În 1914, când izbucnește Primul Război Mondial, Olga se găsește în Rusia . Regina decide să rămână la Sankt Petersburg și să fondeze un spital militar pentru a sprijini efortul de război în țara sa natală. După izbucnirea Revoluției Ruse din 1917, Olga părăsește Rusia cu un pașaport unde purta numele de Olga Hellènes și ajunge în Germania, apoi în Elveția, unde a găsit-o fiul său cel mare aflat în exil. După ce nepotul ei Alexandru I moare la 25 octombrie 1920 de o infecție provocată de o mușcătură de maimuță, guvernul grec oferă tronul fratelui său, Paul. Paul refuză coroana atâta timp cât tatăl său Constantin trăiește. La 17 noiembrie regina Olga este numită regentă. Regina va fi regentă până la 19 decembrie cînd fiul ei Constantin se întoarce pe tron pentru a doua oară, în urma unui plebiscit. Moare în Franța și este înmormântată în Italia (unde familia regală greacă trăia în exil) însă la 17 noiembrie 1936 este adusă la Palatul Tatoi.

Marea Ducesă Olga la vârsta de 10 ani.

Nepoată a Țarului Nicolae I al Rusiei și verișoară primară a Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei, Olga s-a născut la Pavlovskca fiică a Marelui Duce Constantin Nikolaievici și a Marii Ducese Alexandra Iosifovna. Tânărul rege George I al Grecieia vizitat Rusia în 1863 dorind să-i mulțumească Țarului Alexandru al II-leapentru sprijinul acordat în alegerea lui pe tronul Greciei. Acolo George a întâlnit-o pentru prima dată pe Olga care avea 12 ani.^[4]

George a vizitat din nou Rusia în 1867 pentru a se întâlni cu sora sa, Dagmar, care se măritase cu țareviciul Alexandru cu un an mai înainte. George și Olga s-au îndrăgostit și s-au căsătorit la 27 octombrie 1867 (după calendarul gregorian).

Olga a fost o regină populară și s-a implicat în munca de caritate. În 1898, ea a insistat să-și continue angajamentele fără gardă militară deși se trăsese asupra soțului și fiicei sale.

De-a lungul mariajului său, Olga și George au format un cuplu foarte unit în ciuda infidelităților ocazionale ale suveranului, acceptate de regină ^[5][6].

La 18 martie 1913, anarhistul grec Aléxandros Schinás, profitând de cvasi-singurătatea regelui care se afla la plimbare, a tras un foc de armă. În momentul asasinării soțului ei, regina Olga se afla la Atena iar vestea i-a fost anunțată de fiica ei Sofia și de nepoata sa Elena ^[7].

Regina Olga în 1914.

În 1914, când izbucnește Primul Război Mondial, Olga se găsește în Rusia ^[8]. Regina decide să rămână la Sankt Petersburg și să fondeze un spital militar pentru a sprijini efortul de război în țara sa natală ^[9].

După izbucnirea Revoluției Ruse din 1917, Olga părăsește Rusia cu un pașaport unde purta numele de Olga Hellènes și ajunge în Germania, apoi în Elveția, unde a găsit-o fiul său cel mare aflat în exil. După ce nepotul ei Alexandru I moare la 25 octombrie 1920 de o infecție provocată de o mușcătură de maimuță, guvernul grec oferă tronul fratelui său, Paul. Paul refuză coroana atâta timp cât tatăl său Constantin trăiește. La 17 noiembrie regina Olga este numită regentă. Regina va fi regentă până la 19 decembrie când fiul ei Constantin se întoarce pe tron pentru a doua oară, în urma unui plebiscit.

Moare în Franța și este înmormântată în Italia (unde familia regală greacă trăia în exil) însă la 17 noiembrie 1936 este adusă la Palatul Tatoi.

Olga Constantinovna a Rusiei

Regină a Greciei

Părinți	Marele Duce Constantin Nicolaevici al Rusiei[1][2][3] Alexandra de Saxa-Altenburg
Frați și surori	Marea Ducesă Vera Constantinovna a Rusiei Grand Duke Vyacheslav Constantinovich of Russia[*] Marele Duce Dmitri Constantinovici al Rusiei Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei Marele Duce Nicolae Constantinovici al Rusiei
Căsătorită cu	George I al Greciei
Copii	Constantin I al Greciei Prințul George Prințesa Alexandra Prințul Nicolae Prințesa Maria Prințesa Olga Prințul Andrei Prințul Christopher

* 1856: Louis Henri Sullivan, adesea doar Louis Sullivan (n. 3 septembrie1856,^[1][2][3] Boston, SUA – d. 14 aprilie 1924,^[1][2][3] Chicago, SUA) a fost un arhitect american, denumit "părintele arhitecturii moderniste". Sullivan, care este considerat de mulți specialiști și arhitecți ca fiind creatorul zgârie-norilor moderni, a fost un arhitect care a exercitat o puternică influență asupra arhitecturii și arhitecților, critic al "Școlii din Chicago" (în original, Chicago School of Architecture^⁠(d)) și mentor al lui Frank Lloyd Wright.

Louis Sullivan^[4] s-a născut în Boston, Massachusetts fiul al unui irlandez, Patrick Sullivan și al unei elvețiene, Adrienne List, care au emigrat în Statele Unite în anii 1840 târzii. Crescut într-o familie multi-etnică și multi-culturală, tânărul Louis Sullivan a învățat numeroase și diverse lucruri bazate pe calitățile sale native, așa cum sunt desenul, grafica, cântatul la mai multe instrumente muzicale, dansuri clasice și populare, supraviețuirea în condițiile viații de la țară și a celei urbane. Era prolific și fluent în engleză, franceză, germană, irlandeză și alte limbi galice. Toate acestea, manifestate pe un fond puternic orientat artistic, l-au făcut să fie extrem de independent, știind încă de la vârsta de 11 ani că va urma să devină arhitect.

În timpul cât a fost în liceu, Sullivan a fost un elev al profesorului Moses Woolson, a cărui influență educativă s-a exercitat de-a lungul întregii sale vieți. După absolvirea liceului înaintea generației sale, la vârsta de 16 ani, și după ce trecuse nenumărate examene severe de capacitate și diverse baterii de teste, a intrat la școala de arhitectură a Massachusetts Institute of Technology, singura instituție de învățământ superior din Statele Unite care oferea atunci astfel de specializare. După numai un an, dezamăgit să constate că facultatea de arhitectură a MIT, care copia programa de învățământ a École des beaux-arts de Paris, se axa pe studiul exclusiv al arhitecturii anticilor, Renașterii, barocului, clasicismului și academismului, părăsește studiile, se mută la Philadelphia, Pennsylvania și își găsește singur serviciu la firma arhitectului Frank Furness^⁠(d).

Depresiunea economică cunoscută în istoria Statelor Unite ca [The] Long Depression^⁠(d) a anului 1873, l-a făcut pe Furness să renunțe la Sullivan, în ciuda aprecierii deosebite a calităților sale tehnice și artistice. În acest punct de cotitură al carierei sale, Sullivan s-a mutat la Chicago, în același an 1873, pentru a fi parte a exploziei dezvoltării orașului care a urmat dezastrului provocat de Marele incendiu din Chicago (în original, en Great Chicago Fire) din 1871). În această perioadă, Sullivan a lucrat pentru William Le Baron Jenney^⁠(d), arhitectul adeseori creditat cu înălțarea primei clădiri moderne cu schelet de oțel.

După mai puțin de un an la firma lui Jenney, Sullivan s-a mutat la Paris și a studiat pentru un an la renumita fr École nationale supérieure des beaux-arts. Deși programul acesteia, copiat de MIT, fusese cu doar doi ani în urmă o dezamăgire pentru Sullivan, de data aceasta arta Renașterii și spiritul fecund și puternic inspirant a lui Michelangelo Buonarotti îl captivează și îi emulează interesul și creativitatea artistică.

Louis Sullivan

* 1858: Francis Preserved Leavenworth (n. 3 septembrie 1858, Mount Vernon[*], SUA – d. 12 noiembrie 1928, Saint Paul, SUA), cunoscut și ca Frank Leavenworth a fost un astronom american. A descoperit multe obiecte NGC împreună cu Frank Muller și Ormond Stone. Aceștia au folosit un telescop cu o apertură de 66 cm.^[2]

A devenit membru al Societății Astronomice Camden (Camden Astronomical Society) imediat după fondarea acesteia în anul 1888.^[3]

În anul 1909 s-a alăturat Societății pentru Astronomie Practică a lui Frederick Charles Leonard (Frederick C. Leonard's Society for Practical Astronomy).

Francis Leavenworth

·         1859: S-a nascut Jean Jaurès, om politic si istoric francez de stanga, intemeietorul ziarului “L`Humanite”, devenit ulterior principalul organ de presa al Partidului Comunist Francez. Jean Jaurès (n. 3 septembrie 1859, Castres – d. 31 iulie 1914, Paris) a fost un politician francez. Orator și parlamentar socialist, el s-a remarcat prin pacifism și opoziția față de izbucnirea Primului Război Mondial. Făcea parte din burghezie și a fost profesor de filozofie. Și-a început cariera politică ca deputat republican, dar a aderat la socialism după marile greve ale minerilor din Carmaux și s-a opus legilor scelerate. În timpul Afacerii Dreyfus, el i-a luat apărarea căpitanului Dreyfus și a criticat antisemitismul a cărui victimă acesta devenise. În 1905, el a fost unul dintre autorii legii de separare între biserică și stat. În același an, el a participat la crearea Secției franceze a Internaționalei Muncitorilor (SFIO), contribuind astfel la unificarea mișcării socialiste franceze. Cu toate acestea, pozițiile sale reformiste i-au adus opoziția unei părți din stânga revoluționară. El și-a petrecut ultimii ani din viață încercând, în zadar, să prevină izbucnirea Primului Război Mondial, și se raliază celorlalte componente ale Internaționalei Muncitorilor, astfel că la nivel european plana amenințarea cu greva generală. Aceste poziții pacifiste i-au adus moartea, fiind asasinat de naționalistul Raoul Villain în ajunul Primului Război Mondial. Acest eveniment a dus, în mod paradoxal, la aderarea stângii la « Union sacrée » (Uniunea Sacră). În 1924, rămășițele sale pământești au fost transferate la Pantheon.

·         1867 - S-a născut Vintilă I. C. Brătianu, om politic şi economist, fiul lui I. C. Brătianu, membru de onoare al Academiei Române; a fost primar al Bucureştiului (1907-1910), ministru de Război (1916-1918), ministru de Finanţe (1922-1928), preşedinte al PNL (1927-1930) (n. 3/16) (m.22.12.1930).

·         1869: Fritz Pregl, chimist austriac, laureat al Premiului Nobel (d. 1930). Fritz (Friderik) Pregl (n. 3 septembrie 1869 la Ljubljana — d. 13 decembrie 1930 la Graz) chimist sloven, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1923)

·         1875: Ferdinand Porsche, inginerul si stramosul masinilor cu acelasi nume, s-a nascut in aceasta zi, in anul 1875, in Maffersdorf, Austria.
El si-a inceput cariera la Daimler Company, ajungand chiar director general, dara parasit aceasta companie, in 1931, pentru a crea propriile masini sport.
Poate cel mai faimos proiect a fost "masina poporului" a lui Hitler, Volkwagen Beetle dar este recunoscut si ca primul care a dezvoltat un automobil hibrid, benzina-electric.Impreuna cu fiul sau, Ferry Porsche, au fost responsabili pentru planurile initiale ale Volkswagen-ului, dar implicare sa cu Hitler avea sa il coste mai tarziu. El a fost arestat de francezi dupa Al Doilea Razboi Mondial si retinut mai multi ani.
In Noiembrie 1950, Porsche viziteaza pentru prima data, dupa terminarea razboiului, fabrica Volkswagen din Wolfsburg; dupa cateva saptamani Ferdinand Porsche sufera un accident cerebral, si a murit pe 30 Ianuarie 1951.

·         1876 - S-a născut Constantin Kiriţescu, istoric, scriitor român, autor al unei importante monografii dedicate participării României la prima mare conflagraţie mondială; a contribuit la dezvoltarea învăţământului secundar, a reprezentat ţara noastră la Liga Naţiunilor, în secţia şcolară (3/16) (m.12.08.1965).

* 1897: Ghennadi Mihailovici Miciurin (în rusă Геннадий Михайлович Мичурин, n. 3 septembrie 1897 – d. 12 octombrie 1970, Leningrad, URSS) a fost un actor de teatru și film sovietic. A fost distins cu titlul de Artist emerit al RSFSR (1939) și a fost laureat al premiului Stalin cl. a III-a (1950).

Ghennadi Miciurin a studiat în anii 1917-1918 la școala de teatru din Petrograd sub îndrumarea lui Leonid Vivien. În 1918 a devenit actor la Teatrul Dramatic Balșoi, unde a jucat până în 1931. În 1931 s-a mutat la Moscova și până în 1937 a jucat pe scena Teatrului Vs. Meyerhold.

Părăsește teatrul lui Мeyerhold în 1937, apoi lucrează pentru o scurtă perioadă la Teatrul Мossovet.Potrivit unora, a fost arestat în dosarul lui Meyerhold, dar eliberat după interogatoriu.^[1] În 1939 s-a întors la Teatrul Dramatic M. Gorki.

Începând din 1945 a fost actor la Teatrul Dramatic A.S. Pușkin din Leningrad.

Ghennadi Miciurin a debutat în cinematografie în anul 1923, jucând rolul lui Dmitri Karakozov în filmul Дворец и крепость.

A murit la 12 octombrie 1970 în Leningrad. A fost înmormântat în cimitirul Serafimovski.

Ghennadi Miciurin

·         1901: S-a născut la Turnu Magurele Gherase Dendrino, compozitor şi dirijor (m. 4 ianuarie 1973, Bucuresti). Unele surse dau ca dată a naşterii 16 septembrie 1901. A compus muzica operetelor „Lăsați-mă să cânt” si  „Lysistrata”, romante si  muzica usoara de succes in epoca.

·         1905: Carl David Anderson, fizician american, laureat al Premiului Nobel (d. 1991). Carl David Anderson (n. 3 septembrie 1905, New York — d. 11 ianuarie 1991, San Marino, California) a fost un fizician american. Pentru descoperirea pozitronului (în 1932) a primit în anul 1936, împreună cu Victor Franz Hess, Premiul Nobel pentru Fizică. În anul 1937 a descoperit împreună cu Neddermeyer mionii. În 1939 Anderson a devenit profesor de fizică la Caltech. În 1936 a descoperit mezonul μ (miuon). Anderson a rămas până în 1970 profesor la Caltech, fiind și membru mai multor societăți științifice. Anderson a murit în 1991 la vârsta de 85 de ani și este înmormântat în Los Angeles.
* 1907: Pavel Dan (n. 3 septembrie 1907, Clapa, comitatul Turda - d. 2 august1937, Cluj) a fost un scriitor român, reprezentat al transilvanismului literar

Pavel Dan s-a născut la 3 septembrie 1907 în localitatea Clapa.^[1] Fiu de țărani, a fost elev al „Liceului Regele Ferdinand” din Turda (azi Colegiul Național Mihai Viteazul).

După terminarea Facultății de Litere a Universității din Cluj, a funcționat câțiva ani ca profesor la Liceul de Băieți din Blaj, timp în care se îmbolnăvește de cancer. Este spitalizat la o clinică din Cluj. Pleacă la Viena, dar boala se agravează. Revine în țară și moare în clinica Sturdza din Cluj la data de 2 august 1937, la vârsta de numai 30 ani. Necrologul a fost rostit de Ion Agârbiceanu.

Conducător al grupului literar al liceului (grup care a editat în 1925propria revistă „Fire de tort”), scrie de timpuriu, tratând subiecte inspirate din viața aspră a țăranului român transilvan. Este un prozator înzestrat cu un robust talent litarar. Pe patul clinicii din Cluj scrie nuvela „Iobagii”, care obține premiul I la concursul literar organizat de ziarul clujean „România Nouă”. După decesul său, i se publică colecția de nuvele în volumul „Urcan Bătrânul”. Talentul său a fost asemănat cu cel al scriitorilor Ion Slavici, Ion Agârbiceanu și Liviu Rebreanu. Este unul din reprezentanții cei mai importanți ai ardelenismului literar românesc.

Pavel Dan

Date personale Născut 3 septembrie 1907 Clapa, comitatul Turda Decedat 2 august 1937 Cluj, Regatul României  Cauza decesului cauze naturale[*] (cancer)  Copii Sergiu Pavel Dan  Naționalitate  român Cetățenie  România  Ocupație scriitor Limbi limba română   Studii Facultatea de Litere a Universității din Cluj Activitatea literară Activ ca scriitor 1925-1937 Specie literară nuvelă Opere semnificative Urcan Bătrânul

• 

  Simion Dan, tatăl scriitorului
   
• 

  Nastasia Dan, mama scriitorului, cu fiul acestuia, Sergiu Pavel Dan
   
• 

  Casa părintească a scriitorului Pavel Dan
   
• 

  Comitetul de conducere al societății de lectură „Titu Maiorescu” de la Liceul din Turda, anul 1925-1926. Pavel Dan, jos, în dreapta.
 
• 

  Pavel Dan în 1927
   
• 

  Pavel Dan la țară (1934)
   
• 

  Cu Emil Pintican în Cișmigiu în timpul examenului de capacitate (1935)
   
• 

  Comitetul de redacție al revistei Blajul. De la stânga la dreapta: E. Pintican, V. Stanciu, I. Covrig-Nonea, N. Comșa, F. Pop, Pavel Dan
 
• 

  Georgina Dan-Morariu cu Sergiu Pavel Dan(1938)
   
• 

  Bustul lui Pavel Dan, realizat de Virgil Fulicea, în fața Colegiului Național Mihai Viteazul din Turda
   
• 

  Bustul lui Pavel Dan din Tritenii de Jos, județul Cluj
   
• 

  Coperta cărții Le Père Urcan (Urcan bătrânul) tradusă de Eugen Ionescu în limba franceză (Marsilia, 1945)

·   1909: Stela Moghioroș (n. Esther Radoșovețkaia, 4 aprilie 1909, Tighina, Imperiul Rus^[1] -- d. 12 iulie 1990, Mihăești, Vâlcea) a fost un lider comunist român de origine rusă și evreiască, soția lui Alexandru Moghioroș.
Era de profesie ziaristă. În anul 1929 a devenit membru a PCR. A fost membru al CC al PMR, director general adjunct la Agerpres (din 1954). În mai 1961 a fost decorată cu Medalia "A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România".  

Stela Moghioroș

Date personale Nume la naștere Esther Radoșovețkaia Născută 4 aprilie 1909 Tighina, Imperiul Rus Decedată 12 iulie 1990 (81 de ani) Mihăești, Vâlcea, România Părinți Ianche Iudes Abramovici Radosoveschi Frați și surori 3 surori și doi frați Căsătorită cu Alexandru Moghioroș Copii un fiu care s-a sinucis Naționalitate română Cetățenie  România  Etnie rusească, evreiască Religie creștin-ortodoxã, iudaică (la naștere) Ocupație jurnalistă  Membru al CC al PMR Director General Adjunct la AGERPRES Premii 1. A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România 2. Erou al muncii socialiste, 1971 Partid politic Partidul Comunist din România Alma mater Liceul de fete „Principesa Ileana” din Tighina, Facultatea de Litere din București Profesie ziaristă, politician comunist

*      1918: Ada Zevin, pictoriță româncă de etnie evreiască (d. 2005). Ada Zevin (sau Ada Mironovna Zevina, n. 3 septembrie 1918, Chișinău – d. 23 septembrie 2005 id.) a fost un artist plastic din Basarabia, evreică de origine. A făcut parte din generația pictorilor formați în cadrul școlii de pictură românești (absolventă a Academiei de Belle Arte din București). Ada Zevin s-a revendicat din post-expresionism, din pictura franceză și cea română, realizând o operă originală prin combinarea mijloacelor de expresie clasice cu cele moderne și cu cele specifice creației populare. 

·         1919: S-a născut Ovidiu Drimba, istoric literar, comparatist, profesor şi traducător. A fost unul dintre asistenții filosofului și poetului  Lucian Blaga de la catedra de filosofia culturii de la Universitatea din Cluj. Ovidiu Drimba a petrecut în Italia peste zece ani, ca lector și șef al catedrei de limba și literatura română modernă de la Universitatea din Torino și apoi la Universitatea Catolică din Milano. A scris lucrări dedicate istoriei culturii („Pagini despre cultura europeană“, „Incursiuni în civilizaţia omenirii”), istoriei literaturii („Istoria literaturii universale”, „Studii şi eseuri de literatură universală“), istoriei teatrului („Istoria teatrului universal”). De asemenea a fost si un prolific traducator din Jules Verne, Elsa Triolet, Renata Vigano, Leonardo da Vinci, Camões, Cervantes, Selma Lagerlöf, eseişti spanioli; (m. 2015). Dintre studiile sale se remarcă, prin importanţă şi amploare, Istoria literaturii universale (I-III, 1963-1971).

* 1924: Silvestru Onofrei (n. 21 august/3 septembrie 1924, satul Rădășeni, județul Suceava - d. 5/18 martie 1992, Mănăstirea Slătioara) a fost un cleric ortodox de stil vechi, care a îndeplinit demnitatea de arhiepiscop și mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România (1985-1992).

Silvestru Onofrei s-a născut la data de 21 august/3 septembrie 1924, în satul Rădășeni (județul Suceava), din părinți foarte evlavioși și cu frică de Dumnezeu, primind la botez numele de Onofrei Onofrei. Familia sa a dat Bisericii numeroși preoți și călugări. Tatăl său, Vasile Onofrei, s-a călugărit ulterior la Mănăstirea Slătioara sub numele de monahul Varlaam. De asemenea, fratele său a fost preotul Nicolae Onofrei din Rădășeni.

Tânărul Onofrei a fost fiul duhovnicesc și urmașul credincios al Mitropolitului Glicherie, toată familia sa aparținând credincioșilor ortodocși ce nu au primit modernismul calendarului, sub conducerea ieromonahului Glicherie Tănase 9/21 februarie 1891 - 15/28 iunie 1985, fost stareț al Schitului Pocrov de la Mănăstirea Neamț.

În anul 1931, ieromonahul Glicherie Tănase s-a stabilit în localitatea Rădășeni și, văzând hotărârea oamenilor din sat de a păstra credința conform calendarului iulian, a început organizarea unei parohii pe stil vechi. La 8 mai 1932, el a sfințit locul și a pus piatra fundamentală pentru noua biserică cu hramul "Sf. Apostoli Petru și Pavel", reușindu-se într-o perioadă de 28 de zile construirea unei biserici din lemn, acoperită cu tablă și tencuită într-o singură zi. Dar într-o noapte din luna iunie a aceluiași an, doi oameni trimiși de preotul de stil nou din sat au încercat să incendieze biserica, aceasta fiind salvată de tatăl părintelui Nicolae, Vasile Onofrei, care a fost trezit de câinii care lătrau și s-a sculat împreună cu două fete ale sale și cu fiul său, Nicolae. ^[1] La data de 14 octombrie 1933, a avut loc sfințirea bisericii.

În anul 1936 când s-a început o amplă mișcare de prigonire a credincioșilor de stil vechi, casa părintească a familiei Onofrei a fost folosită drept biserică de către credincioși, tot aici fiind bătut și arestat părintele Glicherie. Rănile provocate de bătăile groaznice primite, l-au urmat toată viața pe părintele Glicherie.

După al doilea război mondial când pentru o perioadă o perioadă scurtă (1946-1949), Biserica de Stil vechi a fost recunoscută de stat, Onofrei a fost numit de către pr. Glicherie în funcția de secretar al administrației bisericești, iar în anul 1950, la vârsta de 26 ani, a intrat ca frate în Mănăstirea Slătioara.

Dar perioada de liniște nu a durat mult. Astfel, în noaptea de 14/15 februarie 1952, a fost organizată o acțiune simultană de arestare a preoților, călugărilor și persoanelor mai influente din conducerea Bisericii Ortodoxe de stil vechi de către organele de Securitate din județele Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea. A fost devastat sediul cultului din orașul Târgu Neamț, au fost confiscate arhiva și însemnele legale de persoană juridică, fără a se întocmi vreun proces-verbal. În aceeași noapte a avut loc arestarea părintelui Teofan de la parohia din Bogdănești, a secretarului cultului Onofrei Onofrei (viitorul Mitropolit Silvestru) de la Târgu Neamț și a preoților Gheorghe Nichita și Nicolae Onofrei din Rădășeni. Persoanele mai tinere au fost duse la muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră, care se construia cu deținuți, pe când cele vârstnice au fost deportate în localitatea Rubla din Bărăgan.

Viitorul mitropolit Silvestru a fost condamnat la patru ani de închisoare, fără a fi acuzat de infracțiuni concrete și judecat ca atare. A executat doi ani de închisoare în regim de exterminare, reușind să supraviețuiască, deși cei mai mulți dintre prizonieri și-au pierdut viața acolo.

Pentru asigurarea unei conduceri de perspectivă a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, se impunea hirotonirea de preoți și arhierei. În acest scop a fost contactat arhiereul Galaction Cordun din București, care își exprimase mai demult afinitățile pentru stilul vechi, fapt ce îi adusese și o condamnare pe timpul ocupației germane din primul război mondial. Prezența unui episcop era absolut indispensabilă pentru Biserică și acesta promisese că atunci când condițiile de la Mânăstirea Slătioara vor permite, va accepta să vină și să preia conducerea cultului.

În acest scop a fost trimisă la București o delegație din preoți care făceau parte din conducere și cunoscuți de către P.S. Galaction: părintele Dionisie Hugeanu, Evloghie Oța și Silvestru Onofrei (viitorul mitropolit), care l-au convins să vină la Mânăstirea Slătioara. În anul 1956, IPS Galaction l-a hirotonit pe fratele Silvestru ca ierodiacon și apoi ca ieromonah. De atunci, ieromonahul Silvestru a început o activitate pastorală foarte mare, slujind, la comunitățile credincioșilor de stil vechi în Moldova și în alte părți ale țării.

Mormântul mitropolitului Silvestru Onofrei de la Mănăstirea Slătioara.

Silvestru Onofrei
Date personale
Născut	3 septembrie 1924  Rădășeni, Rădășeni, Suceava, România
Decedat	18 martie 1992 (67 de ani)  Mănăstirea Slătioara, România
Înmormântat	Mănăstirea Slătioara
Cetățenie	România
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	preot[*

* 1924: Michael Kilby (n. 3 septembrie 1924) este un om politic britanic, membru al Parlamentului European în perioada 1984-1989 din partea Regatului Unit.

·         1925 - S-a născut Hank (Henry William) Thompson, cântăreţ, chitarist şi compozitor country american.
* 1926: Mircea Dumitrescu (n. 3 septembrie 1926 – d. 11 martie 2005) a fost un critic de film și eseist.^[1][1][2] În perioada 1970–2005, Mircea Dumitrescu a susținut un Curs de limbaj cinematografic (axat pe istoria, teoria și estetica artei cinematografice) însoțit de proiecții de filme, în principalele centre universitare ale țării: București, Iași, Tg. Mureș, Cluj, Timișoara, Craiova, Brașov. În timpul vacanțelor, cursul este continuat în taberele studențești de la Izvorul Mureșului, Slănic-Moldova și Costinești.

Printre oamenii care l-au apreciat se regăsesc nume precum Mircea Daneliuc, Victor Rebengiuc, Alex Leo Șerban și Mihnea Columbeanu.^[2]

Din 1993 , este președintele Federației Române a Cinecluburilor Cinemateca, pe care el însuși a înființat-o.

Din 1992, Mircea Dumitrescu colaborează cu articole, recenzii și eseuri cinematografice la „Tribuna” (Cluj), „Timpul” (Iași), „Tribuna Ardealului” (Cluj), „Alternativa” (Brașov), „Monitorul” (Iași), „Util Expres” (Brașov), „Transilvania Expres” (Brașov), „Argument” (Cluj), „Cuvântul libertății” (Craiova), „Jurnal de Mureș” (Tg. Mureș), „Monitorul de Suceava” (Suceava), „Jurnal de Vrancea” (Focșani), „Biserica și problemele vremi” (Iași), „Tex–Caleidoscop” (Brașov), „Transilvania Jurnal” (Brașov), „Ideea creștină” (Iași), „Adevărul de Cluj” (Cluj), „Gazeta de Transilvania” (Brașov), „Cotidianul – Week-end” (București), Revista Respiro. Colaborează la posturile de televiziune TVS Holding (Brașov) și Europa Nova (Iași).

Cărți:

• Mircea Dumitrescu, O privire critică asupra filmului românesc, Brașov, 2005, ISBN 973-9153-93-3
• Mircea Dumitrescu, "Istoria cinematografiei universale. Eseuri, vol. 1, Noesis, 2001  

  Mircea Dumitrescu
  Date personale
  Născut	3 septembrie 1926 Dumitrești, Vrancea
  Decedat	11 martie 2005 (78 de ani) București
  Înmormântat	Dumitrești
  Căsătorit cu	niciodata
  Copii	0
  Naționalitate	România
  Cetățenie	România
  Ocupație	jurnalist eseist critic de film[*]
  Activitate
  Limbi	limba română

·         1926: S-a nascut Irene Papas, actriță greacă.

Cornel Burtică
Cornel Burtică în 1974
Date personale
Născut	3 septembrie 1931[1]  Zegujani, Florești, Mehedinți, România
Decedat	11 iunie 2013 (81 de ani)
Cauza decesului	stop cardio-respirator
Cetățenie	România
Ocupație	inginer politician
Deputat în Marea Adunare Națională
În funcție 1980 – 1985
Circumscripția	Ploiești
Ministru al Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale
În funcție 7 martie 1978 – 21 mai 1982
Viceprim-ministru al României
În funcție 27 ianuarie 1977 – 21 mai 1982
Deputat în Marea Adunare Națională
În funcție 1975 – 1980
Circumscripția	Drobeta-Turnu Severin
Membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român
În funcție 12 august 1969 – 8 octombrie 1982
Ministru al Comerțului Exterior
În funcție 29 aprilie 1969 – 23 februarie 1972
Ambasador al României în Malta
În funcție 22 noiembrie 1968 – 29 aprilie 1969
Ambasador al României în Maroc
În funcție 28 septembrie 1966 – 29 aprilie 1969
Ambasador al României în Italia
În funcție 10 februarie 1966 – 29 aprilie 1969
Deputat în Marea Adunare Națională
În funcție 1961 – 1965
Circumscripția	București
Premii	Ordinul „23 August” clasa I[*] (7 mai 1981) Ordinul Muncii clasa a II-a[*] (1962) Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a III-a[*] (1969) Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a[*] (1971) Ordinul „23 August” clasa a II-a[*] (1974)
Partid politic	PCR (martie 1956–decembrie 1989)

* 1938: Ion Druță (n. 3 septembrie 1928, Horodiște, județul Soroca, România) este un scriitor, poet, dramaturg și istoric literar din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române

Ion Druță s-a născut pe 3 septembrie 1928, în satul Horodiște, județul interbelic Soroca, Regatul României (în prezent în raionul Dondușeni, Republica Moldova). A absolvit școala de silvicultură și Cursurile superioare de pe lângă Institutul de Literatură „Maxim Gorki” al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1969 se stabilește la Moscova, Rusia.^[5]

Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la începutul anilor '50. Operele sale, adunate în 4 volume, Frunze de dor, Balade din câmpie, Ultima lună de toamnă, Povara bunătății noastre, Clopotnița, Horodiște, Întoarcerea țărânii în pământ, Biserica albă, Toiagul păstoriei ș.a. fac parte din „fondul de aur” al literaturii naționale contemporane

Din 1987 Ion Druță este președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, post în care a fost ales unanim la Adunarea Generală a scriitorilor. Este decorat cu mai multe ordine și medalii, deține titlul de Scriitor al Poporului. În 1967, scrie piesa Casa Mare, nuvela Ultima lună de toamnă și romanul Balade din câmpie (prima parte a dilogiei Povara bunătății noastre), Ion Druță a primit Premiul de Stat al R.S.S. Moldovenești.^[6] În 1990 fost ales ca membru de onoare al Academiei Române^[4], iar la 30 decembrie 1992 membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova.^[7] A fost inclus în lista celor 10 scriitori din lume pentru anul 1990 („Moldova Literară” din 26 iulie 1995).^[6]

Creația druțiană este apreciată de contemporani. După cum menționează Mihai Cimpoi, „prin caracteristicile ei esențiale, opera lui Ion Druță ... este în total o expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul”. În anii regimului totalitar comunist sovietic, Ion Druță s-a ridicat deasupra principiului abordării realității de pe poziții de clasă.

La 26 august 2008 i-a fost acordat Premiul de Stat in anul 2008 și titlul de „Laureat al Premiului de Stat” pe anul 2008, pentru contribuția de excepție la dezvoltarea culturii și literaturii naționale și universale. ^[8]

La 11 septembrie 2009 Ion Druță a devenit primul cavaler al Ordinului „Bogdan Întemeietorul”. Președintele Republicii Moldova Vladimir Voronin l-a decorat pe Druță „în semn de profundă gratitudine pentru contribuția sa deosebită la renașterea națională, pentru merite în dezvoltarea relațiilor culturale cu țările străine și activitate prodigioasă în vederea sporirii prestigiului Moldovei pe plan internațional”.^[9][10]

Ion Druță a lucrat la ziarele „Țăranul sovietic”, „Moldova socialistă” (devenită mai târziu „Moldova Suverană”) și la revista „Femeia Moldovei”. Primul volum de schițe și nuvele, La noi în sat, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă și de romanele Frunze de dor, Povara bunătății noastre. În anul 1969 se stabilește cu traiul la Moscova, publicând în limba română și în limba rusă

Soția- Era Samuil Rosina (1929-2017) a fost fiica cunoscutului poet evreu Samuil (Samuil Israel)Rosin (1892-1941), căzut în lupte la Veazma. Fiice: Olga (locuiește în Israel), și Tatiana (1958-2011).

Opere dramatice

• Casa Mare (1959)
• Păsările Tinereții noastre (1971)
• Doina (1979)
• Cervus divinus (1977-1981, 1987)
• Sfânta sfintelor (1977)^[11]

Nuvele

• Sania, nuvelă (1953)
• Toiagul păstoriei, nuvelă
• La noi în sat (1953), volum de schițe și nuvele
• Ultima lună de toamnă, nuvelă
• Samariteanca, nuvelă
• Horodiște

Romane

• Frunze de dor (ediția I, Editura de Stat a Moldovei, 1957)^[13] - reeditat de mai multe ori
• Povara bunătății noastre - dilogie (1963; 1968) (prima carte intitulată Balade din câmpie a apărut în 1963, iar dilogia integrală a apărut în 1968 la Moscova)^[5]
• Clopotnița
• Întoarcerea țărânii în pământ
• Biserica albă
• Păsările tinereții noastre (1971)

Ion Druță, sfârșitul anilor '80

Ion Druță
Date personale
Nume la naștere	Ion Druță
Născut	3 septembrie 1928 (91 de ani)[4]  Horodiște, județul Soroca, România
Cetățenie	URSS  Rusia
Ocupație	Poet, dramaturg
Limbi	limba rusă[1] limba română[2][3] limba engleză
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1950 - prezent
Note
Premii	Ordinul Lenin Ordinul Republicii Ordinul Steagul Roșu al Muncii Ordinul Prieteniei Popoarelor[*] Ordinul „Bogdan Întemeietorul”

* 1928: Constantin „Pilică” Popescu (n. 3 septembrie 1928, în București, d. 2 noiembrie 2018, în București)^[1] a fost un handbalist și antrenor român de handbal. Este cel mai titrat antrenor de handbal feminin din România, câștigând trei titluri de campion mondial cu echipa națională feminină,^[2] dintre care două la handbal în 11 jucătoare (1956 și 1960) și unul la handbal în 7 jucătoare (1962), și un titlu de vicecampion (1973), plus alte titluri cu echipe de club.^[3] Tot de numele lui se leagă și cea mai bună performanță până în prezent a echipei feminine la Jocurile Olimpice de vară, locul 4 la Olimpiada din 1976.^[4]

Până la decesul său, Constantin Popescu a fost președintele Comisiei de Istorie și Statistică a Federației Române de Handbal.

* 1930: Ciupi Rădulescu - numele său real, Gheorghe Ciupercă - (n. 3 septembrie 1930, Bacău - 17 decembrie 2010, București) a fost actor de film, radio, teatru, televiziune, voce și al teatrului de revistă din România, autor, poet, tenor, libretist și cântăreț român.  

Studii

• Liceul „Principele Ferdinand I“ din Bacău
• Institutul de Arte din Iași.
• Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică București

Debutează în teatru la numai 16 ani, jucînd în rolul Voievodului Nenoroc din piesa „Cocoșul negru“ de Victor Eftimiu.  

Colaborări

A jucat alături de mari nume ale scenei românești: Stela Popescu, Dem Rădulescu, Octavian Cotescu, Petre Gheorghiu, Alexandru Arșinel, Horia Căciulescu, Mișu Fotino, Gică Petrescu, Horia Șerbănescu, Nicu Constantin, Jean Constantin, etc.

Regizor

În calitate de regizor de scenă, a fost autor a 38 de spectacole muzicale și 3 spectacole radiofonice.

Libretist

Autorul versurilor celebrelor cîntece românești: "Soția prietenului meu", "Noapte de catifea", "Cum să nu devii poet?", "Ce mai faci, Maria?", "Amintește-ți mereu", "Te invit la un Tango", "Cele mai frumoase flori" și "Minunea dragostei".

Autor, tenor

Colaborator cu proză și versuri la majoritatea ziarelor din București.

De asemenea, în calitate de tenor, a colaborat cu Opera Națională Română din Timișoara.

Roluri în teatru (selectiv)

• Hagi Tudose (la Teatrul Municipal Bacovia - Bacău - 10.02.1955)
• Patriotica română (Teatrul Municipal Bacovia - Bacău - 10.04.1955)
• La ora 6 (Teatrul Municipal Bacovia - Bacău - 07.01.1956)
• Cei ce caută fericirea (Teatrul Municipal Bacovia - Bacău - 28.04.1956)
• Omul care a văzut moartea (Teatrul Municipal Bacovia - Bacău - 01.10.1956)
• Mașenka (Teatrul Municipal Bacovia)
• Ocolul pămîntului în 30 de melodii
• București 500
• Pagini alese din revista de altădată
• De la Cărăbuș la Savoy
• Revista în luna de miere
• O seară de muzică ușoară (texte de Ciupi Rădulescu)
• Belmondo al II-lea
• Vernisaj la Revistă
• Revista la ora ... exactă
• Ca în filme

Roluri în film

• 80 000 de spectatori în goană după o minge (1962),
• Pantoful Cenușăresei

Volume

• Minciuna vine de la Răsărit - poezie
• Politică de Cișmigiu sau Interviuri cu Bulă
• Omul care a inventat ... musca
• Amintiri din teatru - memorialistică
• Suflet în frac - poezie
• Spovedania unui copil din flori - memorialistică (în curs de apariție în 2010)

Discografie

• Mamaia '69 (Electrecord, 1970)
• Soția prietenului meu (în albumul "Alexandru Jula", Electrecord)
• Te iubesc (în albumul "Constantin Drăghici și Margareta Pâslaru", Electrecord)
• Noapte de catifea (în albumul "Parada șlagărelor 1" de Cornel Constantiniu)
• Amintește-ți mereu (în albumul "Parada șlagărelor 2" de Cornel Constantiniu)
• Aminteste-ți mereu (în albumul "Vă mulțumesc!" de Cornel Constantiniu, 2007)
• Noapte de catifea (în albumul "Vă mulțumesc!" de Cornel Constantiniu, 2007)
• Soția prietenului meu (în albumul "Cîntecele noastre, toate" volumul II, Electrecord / Intercont Music)  

  Ciupi Rădulescu
  Date personale
  Nume la naștere	Gheorghe Ciupercă
  Născută	3 septembrie 1930 Bacău
  Decedată	17 decembrie 2010 (80 de ani)[1]  București, România
  Cetățenie	România
  Ocupație	actriță
  Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
  Ani de activitate	1946–2010
  Alte premii
  Premiul umoriștilor români

·         1933 - S-a născut Tompall Glaser, cântăreţ country american (Glaser Brothers).

·         1936: Marina Voica (născută Marina Alexandrovna Nicolskaia; n. 3 septembrie 1936) este una dintre cele mai importante și îndrăgite soliste de muzică ușoară / pop din România. Vedeta face parte din generația de aur a muzicii pop-soul românești, fiind și o stea a emisiunilor de divertisment profesionist.

Artist complex, cant-autoarea Marina Voica are o carieră artistică impresionantă, de peste cinci decenii. Din palmaresul său se pot aminti:

1)- cele cca. 850 de melodii înregistrate și lansate pe o serie de 27 discuri, 3 casete, 6 CD-uri și la radio, tv, cântate în turnee în țară și în străinătate,

2)- nenumărate și neuitate apariții tv, programe de divertisment și varietăți, revelioane, călătorii muzicale,

3)- premii la concursuri naționale și internaționale, un lung șir de premii de excelență din partea mai multor posturi de televiziune, radiouri, case de discuri și a unor importante reviste și publicații din România și din străinătate.

4)- 9 stagiunii jucate la Teatru de revistă Constantin Tănase, actriță de film, cu un rol principal în filmul Țărmul n-are sfârșit, în regia lui Mircea Săucan.

5)- apariții în peste 300 de emisiuni tv

6)- mentorat artistic-muzical - a ajutat tineri talentați să promoveze.

Marina Voica a fost îndrăgostită de muzică încă din copilărie, în anii studenției fiind prezentă pe scenă ca interpretă la numerose evenimente artistice. În alegerea repertoriului și a prestației artistice a fost influențată de Lolita Torres. Pe plan profesional a trebuit să aleagă între muzică, gimnastică și economie. După anii petrecuți pe băncile facultății, a absolvit Facultatea de Finanțe și Credit de la Moscova, unde a făcut cunoștință cu un român, Marcel Voica, cu care s-a căsătorit. După terminarea facultății s-a stabilit definitiv în România și a fost angajată la ADAS.

Pe plan muzical, Marina Voica a atins consacrarea imediat după lansarea sa în emisiunea „Tinere talente” a lui Valeriu Lazarov de la TVR, cu piesa Pe aripa vântului lansată în 1960. De atunci Marina Voica a devenit foarte îndrăgită, ajungând una dintre cele mai iubite soliste, o adevărată stea în muzica ușoară românească și europeană.

De-a lungul carierei a abordat un reportoriu muzical extrem de divers, evoluând de la piese antrenante cu tentă disco-pop până la piese de linie soul, piese de largă amplitudine vocală, lansând melodii devenite șlagăre celebre dar și piese de factură latino-americană, samba, cumbia, merequetengue etc.

Încă de la lansare, Marina Voica a atras atenția celor mai importanți compozitori, care i-au încredințat spre interpretare inspirate melodii pe care artista, cu un farmec aparte, le-a transformat în adevărate hituri ale generațiilor care au urmat din anii ’60 și până astăzi.

Muziciana Marina Voica are o voce inimitabilă, cu un timbru extrem de cristalin, delicat și plăcut.

Artista este și autoare de versuri, scriind texte mai cu seamă pentru compozițiile proprii.

De reținut că Marina Voica este printre puținele soliste autohtone cu accentuată personalitate și cu un temperament artistic aparte, care s-a impus nu doar pe scenă, în concursuri și festivaluri de muzică pop, ci și în cele mai importante topuri și clasamente de specialitate. Ca atare, Marina Voica a dominat valoric în toate topurile muzicale românești de muzică pop ale anilor ’60,’70, ’80 și chiar ’90.

Marina Voica a figurat în paginile faimoasei reviste de top-uri muzicale americane, Billboard, primind Diploma Star of the year - Music week, în 1974.

A participat la mai multe ediții ale festivalului-concurs Șlagăre în devenire, în cadrul căruia a lansat șlagărul lui Marcel Dragomir Ce vrei tiu mare albastră. La festivalul Mamaia a fost premiată în 1973 pentru piesa Încrederea, compusă de Ion Cristinoiu și în 1975 pentru piesa La malul mării, de Temistocle Popa.

Între 7-12 iulie 1972 Marina Voica a participat la ediția a 14 -a Festivalului Internațional al Cântecului de la Knokke (Belgia) - Cupa Europei, Din echipa României au mai făcut parte Dida Drăgan și Anda Călugăreanu, iar din juriul internațional al festivalului a făcut parte și compozitorul Vasile Veselovski.

În 1983 Marina Voica a câștigat Marele Trofeu al festivalului de muzică ușoară Mamaia cu piesa compusă de Marius Țeicu, intitulată Să cântăm azi omenirii, iar la ediția Mamaia ’84 a lansat piesa Ore de Ionel Tudor.

Marina Voica a susținut recitaluri și a efectuat turnee în Germania, Italia, Franța, SUA, Belgia, Polonia, Israel, Canada, Spania, Cehoslovacia, Cuba, Rusia, Republica Moldova, Turcia, Bulgaria etc.

În cariera reputatei artiste au existat și numeroase obstacole și piedici. În 1980, Marina Voica împreună cu soțul ei de atunci, medicul Viorel Teodorescu, a decis să părăsească țara, având intenția de a se stabili în Germania. După doar un an de zile petrecut în Germania, intervenind îmbolnăvirea gravă a soțului ei și, apoi, decesul acestuia, Marina Voica a revenit în România. Autoritățile politice ale vremii nu i-au iertat însă îndrăzneala de a pleca din țară și, cu toate tentativele de a reveni în prim planul vieții artistice și muzicale româmești, Marina Voica a avut de suportat un nedrept boicot politcio-ideologic, care s-a manifestat sub forma interdicției de a mai apărea în emisiuni de televiziune și de a mai fi difuzată la radio, lucru cu care artista se mai întâlnise pe perioade scurte, având de suferit pe fondul tensiunilor și disputelor politice româno-ruse din anii ’60. Dar în 1983, când Televiziunea Română transmitea în direct festivalul de la Mamaia, aflându-se că Marina Voica a cucerit Marele Trofeu, radio și televiziunea au decis ca evoluția artistei să fie cenzurată și netransmisă pe post, astfel încât publicul telespectator să nu afle cine obținuse laurii concursului. De întâmpinat o situație similară a avut parte Marina Voica și la radio.

Doar scrisorile fanilor ei și insistențele lor repetate au făcut ca unii redactori ceva mai curajoși (Lucia Popescu Moraru) de la Radio România să mai difuzeze, din când în când, dar, oricum, foarte rar, șlagărele Marinei Voica. Solista s-a confruntat nu doar cu interdicția ca atare, dar și cu faptul că unii compozitori au ezitat să-i mai ofere piese, atâta timp cât acestea, oricum, nu puteau ajunge pe filiera mass-media la iubitorii genului muzicii pop.

Practic, între 1981-1990 Marina Voica a trebuit să se mulțumească cu aparițiile sporadice pe plan concertistic. Din acest motiv ea a dispărut din actualitatea muzicală vreme de aproape un deceniu, după 1990 fiind pusă în ingrata condiție de a nu fi cunoscută de noile generați, care nu erau născute în anii ’60 și ’70. Consecința a fost că multe din cântecele pe care le lansase, totuși, în deceniul 8 al secolului trecut să rămână în anonimat și să nu mai fie recuperate și redescoperite corespunzător niciodată în cultura muzicală și nici în voga hit-urilor românești.

Compozitori ca George Grigoriu, Victor Arsene, Dan Dimitriu, Dan Stoian, Marcel Dragomir, Ion Cristinoiu, Ionel Tudor și Marius Țeicu au continuat să-i propună piese, chiar dacă cu o oarecare rezerve, știind că acestea nu vor putea fi difuzate pe post din cauza cenzurii. Dealtminteri și Electrecordul i-a editat în anii ’80 albumul Să nu-mi vorbești de iubire + casetă audio cu același titlu și alte 2 piese pe discul celor „trei Marine”, din 1987, Marina Voica, Marina Florea, Marina Scupra.

După 1990 i-au fost editate, la diferite case de discuri, LP-uri și CD-uri, Marina Voica, Cântece vechi, cântece noi, Într-un colț de cafenea (Și afară plouă, plouă), albume ce reunesc mai cu seamă compozițiile proprii ale artistei. Iar in 2019 este inca apreciata si apare la "vorbeste lumea"

Relația cu compozitorii

Marina Voica a fost agreată de majoritatea marilor compozitori. A cântat piesele lor și a avut cele mai fertile colaborări cu Radu Șerban, Marius Țeicu, Ion Cristinoiu, George Grigoriu, Marcel Dragomir, Camelia Dăscălescu, Gabriel Mărgărint, Temistocle Popa, Vasile V. Vasilache, Bujor Rișcuția, Vasile Veselovschi, Laurențiu Profeta, Dan Dimitriu, Petre Mihăescu, Victor Arsene, Horia Moculescu, Dan Stoian, Ileana Toader, Andrei Proșteanu, Remus Teodorescu, Cornel Fugaru, Gherase Dendrino, Aurel Giroveanu, Paul Urmuzescu, Mihai Constantinescu, Ionel Tudor s.a.

Discografie:

• Pentru-a nu știu câta oară, Nopți, La Țărmul iubirii (compozitor Vasile Veselovschi),
• Joc de taină, Pentru ce, Învățați-mă să râd (compozitor Gabriel Mărgărint)
• A fost odată ca niciodată (compozitor Petre Mihăescu)
• La malul mării (compozitor Temistocle Popa),
• Dacă nu te-ntâlneam (compozitor Andrei Proșteanu)
• Prieten drag, Balada - duet cu Margareta Păslaru (compozitor Radu Șerban)
• Pentru voi îndrăgostiții lumii, Trebuia să vii, Pasărea albă, Într-o zi cu soare, E frumos, e atât de frumos, În luna florilor(compozitor Camelia Dăscălescu),
• I-am spus inimii să cânte, Fetele cu ochi albaștri (compozitor George Grigoriu),
• Clipe de viață, Albă ca Zăpadă și cei șapte pitici, O romantică fată, Dincolo de nori, Soarele apare iar, Dacă eu, dacă tu, dacă noi, Da, da, da (compozitor Marius Țeicu)
• Aș vrea să fiu, Hei, voi nopților (compozitor Vasile V. Vasilache)
• Frumoasele amintiri Margareta Pâslaru și Marina Voica la primul duplex București - Belgrad - regia Alexandru Bocăneț
• Încrederea, Of de dragoste, Uneori, îmi pare rău (compozitor Ion Cristinoiu)
• Vacanță albă neuitată, Greu de ghicit, Orice iubire, Uneori, îmi pare rău, Dacă priviți, Ce vrei tu mare albastră, Rămân cu tine (compozitor Marcel Dragomir)
• Dor (compozitor Horia Moculescu),
• Dacă vei veni înapoi la mine, Despre vorbe, Tu vei rămâne tu (compozitor Dan Dimitriu)
• Să nu-mi vorbești de iubire, Gargarita (compozitor Laurențiu Profeta)
• Un singur da, un singur nu, Ore (compozitor Ionel Tudor)
• Tinerețe, nu pleca (compozitor Remus Teodorescu),
• Dacă inima mea ar putea să vorbească, Romanța dragostei (compozitor Aurel Giroveanu),
• Om lângă om, O pânză-n depărtare, Un tren într-o gară (compozitor Paul Urmuzescu)
• Cântec suav (compozitor Dan Stoian)
• Din oaza de soare duet cu Cornel Fugaru ( compoziție Cornel Fugaru)
• Dor călător, Cântecul meu, Și afară plouă, plouă, Acordeonul, Uită-te în ochii mei, Gelozie, Doar focul, Apartament 23, Bucureștiul e micul Paris, Lacrimi de fericire, (compoziții proprii)
• Cifre, cifre (compoziție proprie), interpret Laurențiu Duță
• Frunze-n vânt (compozitor Victor Arsene),
• Chem în noapte visul,(Laurențiu Cazan)
• Să nu ne despărțim (compozitor Gherase Dendrino)
• Frumoasă fată (compozititor Ileana Toader)
• Sanie cu zurgălai (compozitor Richard Stein)
• Ce cuvânt (compozitor Mihai Constantinescu)
• De ce ai plecat (compozitor Bujor Rișcuția)

Cele mai de succes cover-uri realizate de Marina Voica

• Vivat veselia
• Turlai
• Vino, vino seniorina
• Calul Troian
• Tico Tico
• Strunelor, voi strunelor
• Ce-ai de zis
• Trei panglici albe
• La Cumbia
• Ce mai faci tu
• Singură iar
• Merequetengue
• Dragoste bine ai venit
• Bomboleo
• Oameni buni, vă rog
• Iute, iute,
• Samba tengi ter pandeiro
• Cosita Linda
• Omul nostalgic
• No me digas adios
• Știu cum ești tu- duet cu Cornel Constantiniu
• Milonga
• La bamba
• Un, dos, tres
• Common people
• Patru flăcăi si-o armonică
• La tărmul iubirii
• Omul melancolic
• Baila negra

Cu ocazia Zilei regalității, în anul 2013, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Castelul Peleș , Marina Voica a primit din partea Casei Regale a României Ordinul Coroana României în grad de Cavaler. Decorația a fost înmânată de Alteța Sa Regală principesa Moștenitoare Margareta a României.^[1][2]

Marina Voica aparține generației de aur a muzicii ușoare românești alături de Margareta Pâslaru, Aurelian Andreescu, Dida Drăgan, Dan Spătaru, Corina Chiriac.

Marina Voica

Marina Voica - ”A fost odată ca niciodată” (CD) Date personale Nume la naștere Марина Александровна Никольская  Născută 3 septembrie 1936 (83 de ani)  Ivanovo, Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă  Cetățenie  România  Etnie rusă  Ocupație cântăreață  Activitate Gen muzical muzică ușoară   Tipul de voce soprană   Instrument(e) voce[*]   Ani de activitate 1960—prezent Case de discuri Electrecord   Interpretare cu Margareta Pâslaru Colaborare cu Valeriu Lazarov Premii Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler[

·         1937: Maria Ciobanu (n. 3 septembrie 1937, Roșiile, județul Vâlcea) este o interpretă de folclor românesc. Repertoriul său cuprinde peste 600 de piese înregistrate pe discuri, la Radio și TV: „Lie, ciocârlie”, „Aurelu’ mamei...”, „Vântul de vară mă bate”, „Lângă poartă am un tei”, „Cei mai frumoși ani ai mei”, „Ce n-aș da să mai fiu mică”, „Roată, roată...” ș.a.m.d. A fost căsătorită cu Ion Dolănescu.  

Activitate profesională

• Debut pe Scena Ateneului Român alături de Orchestra „Barbu Lăutaru” a Filarmonicii „George Enescu” (1961)
• Solistă la Ansamblul „Ciocârlia” (1962-2004)
• Colaborează cu toate marile orchestre de muzică populară din țară, cântând sub bagheta unor dirijori maeștri: Ionel Budișteanu, Paraschiv Oprea, Gheorghe Zamfir ș.a.
• A concertat în toată lumea, cunoscând personalități marcante ale lumii muzicale: Placido Domingo, Jose Careras, Luciano Pavarotti, Viorica Cortez, Roberto Alagna ș.a.  

  Premii și distincții

  • Distinsă de 2 ori cu „Discul de Aur"
  • Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistei Maria Ciobanu, la 29 noiembrie 2002, Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.^[1] Tot el i-a conferit, la 7 februarie 2004, și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D - „Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.^[2]

  În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie care a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia, a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a Regelui Mihai I al României, decorație înmânată de Principesa Moștenitoare Margareta a României. După eveniment a urmat un dineu în Sufrageria de Stat a Castelului Peleș. Printre personalitățile care au mai fost decorate s-au aflat Draga Olteanu-Matei și Stelian Tănase, președintele-director general al Televiziunii Române, care au primit Ordinul Coroana României în grad de Ofițer, și interprera de muzică populară Sofia Vicoveanca.^[3]

  Maria Ciobanu
  Maria Ciobanu
  Date personale
  Nume la naștere	Maria Diaconu
  Născută	3 septembrie 1937 (82 de ani), comuna Mateești, județul Vâlcea, România Vâlcea, România
  Copii	Leontina Văduva, Camelia Ciobanu, Ionuț Dolănescu
  Cetățenie	România
  Ocupație	Cântăreață
  Activitate
  Origine	Română
  Gen muzical	Folclor
  Ani de activitate	1962 - prezent
  Case de discuri	Electrecord, Eurostar (casă de discuri), Oltenia Star Music
  Interpretare cu	Ion Dolănescu, Liliana Ciobanu, Camelia Ciobanu, Ionuț Dolănescu
  Premii	Ordinul Național „Serviciul Credincios”

* 1938: Teodora Moisescu Stendl (n. 3 septembrie 1938, București) este un artist decorator român.

Opera sa artistică include lucrări de grafică, desen, colaj, tapiserie, pictură. Teodora Stendl este una dintre doamnele artei contemporane românești, operele sale fiind premiate cu numeroase premii naționale și internaționale.

Teodora Stendl este soția pictorului Ion Stendl.

Nenumărate tufe de trandafiri, diafan colorate; fățiș de boschete de la griul cel mai pal până la verdele-negru. Poteci ce aduc la sculpturi năpădite de flori și licheni aurii. Printre ramuri văd inorogi cu cornul dungat în alb și roșu, cai înaripați, coloane sparte la umbra cărora se odihnesc nimfe. Păsări cu penaj de miniaturi persane zboară în cârduri mici sau se adună pe trepte. Ziggurate, negre, aurii, cu trepte multicolore, ce ajung până la cer. Mă plimb în vis sau cu gândul în aceste grădini secrete, pe care apoi le țes, le colez și le desenez (câteodată în mici cărticele) spre a le putea oferi cândva precum o floare-bucurie.^[1] Teodora Stendl

Studii:

• 1957-1963 Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" Bucuresti, Secția Textile, Profesori Ion Popescu Negreni, Titina Călugăru și Maria Pană Buescu
• 1965 Menbră a Uniunii Artiștilor Plastici din România
• 1974 Chemată cadru didactic la Catedra Textile lector suplinitor. Avansarea oprită nefiind membru P.C.R.
• 1990-2007 Reparator numită profesor universitar

Expoziții:

• 1966 Sala Kalinderu, București
• 1969 Galeria „Viotti”, Torino
• 1971, 1973 Galeria „Apollo”, București
• 1975 Galeria „Simeza”, București
• 1977 Dansk Design Gallerie, Koln
• 1989 Galeria „Simeza”, București
• 1995 „Art Gallery”, Utrecht
• 1995 Galeria „Agora”, Trapani
• 2003 Galeria „Apollo”, București
• 2004 Galeria „Kunstkontor Wetnerwacht”, Regensburg
• 2007 Muzeul Banatului Montan, donația Stendl, Reșița
• 2007 Galeria Veroniki Art, București

Teodora Moisescu Stendl 

·        

*  1941: Serghei Dovlatov, scriitor rus (d. 1990)
* 1942: Mihai Cimpoi (n. 3 septembrie 1942, Larga, Județul Hotin) este un distins om de cultură, academician român,^[1]reputat critic și istoric literar, eminescolog, redactor literar și eseist basarabean. ”Om Emerit al Republicii Moldova”,^[2] două decenii ales președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1999-2001,^[3] Mihai Cimpoi este autorul unor opere fundamentale, cum ar fi: „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia“ (în mai multe ediții) și "Mihai Eminescu. Dicționar Enciclopedic" - o lucrare monumentală unică. Mihai Cimpoi este autorul și realizatorul proiectului de durată "Congresul Mondial al Eminescologilor", lansat în 2012 și devenit o tradiție.  Mihai Cimpoi s-a născut pe 3 septembrie 1942, în familia lui Ilie și Ana Cimpoi, țărani din comuna Larga, Județul Hotin, Regatul României.^[5] Viitorul academician, după cursurile primare și medii, absolvă Facultatea de Filologie din Chișinău (1965), după care devine redactor al revistei „Nistru” (până în 1972) și consultant al Uniunii Scriitorilor. În 1973 îi este interzisă semnătura și activitatea publică, pentru că a „îndrăznit” să abordeze critica estetică de sorginte călinesciană în locul celei oficiale, sociologizante.  

Este angajat ca redactor la editurile „Cartea Moldovenească” (în 1974) și „Literatura artistică” (1977-1982), secretar literar la Teatrul Național (1982-1983) și la Teatrul liric „Al. Mateevici” (1986-1987). Din mai 1987 este ales secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova și președinte din septembrie 1991 până în 2010. A fost deputat al poporului din URSS în dezghețul gorbaciovist (1989-1990) și apoi deputat în Parlamentul R. Moldova (1999-2001). În paralel, îndeplinește funcția de șef al Secției de literatură clasică a Institutului de Istorie și Teorie Literară al Academiei de Științe a Moldovei, obține doctoratul în filologie în 1998, cu teza „Eminescu, poet al Ființei” (conducător, Eugen Simion) și predă la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău. În 1991 devine membru de onoare al Academiei Române,^[6] membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (1992),^[7] membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1994 este ales și membru al consiliului director al acesteia), membru al PEN-clubului, membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni (2005), vicepreședinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, cetățean de onoare al Craiovei (în 2005, alături de Grigore Vieru, Vasile Tărâțeanu). Este director al revistei „Viața Basarabiei” și în colegiile publicațiilor „Caiete critice”, „Viața românească”, președinte fondator al Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu” din Chișinău   

Scrieri

• Dintre sute de catarge: [tineri poeți, prozatori] / alcăt. M. Cimpoi și G. Blănaru. – Ch.: 1973;

Dintre sute de catarge: [tineri poeți, prozatori] / alcăt. M. Cimpoi și I. Ciocanu. – Ch.: Cartea Mold. . – 1975;

• Scena = Scena, 1974/75 [almanah al evenimentelor din viața teatrală a republicii] / alcăt. : M. Cimpoi. – Ch.: Lit. artistică, 1977;
• Maèty bereg pokidaût: Molodaâ mold. poéziâ: [sb. stihov] / sost. M. Cimpoi. – Ch.: Lit. artistică, 1977 ici Dintre sute de catarge ’77: Tineri poeți, prozatori, crit/ selecț. M. Cimpoi. – Ch.: Lit. artistică, 1977;
• Cântați proveghitori…: Din lirica ostășească: [versuri]. Pentru șc. Medie /selecț. I. Vieru; colegiul de red. : N. Savostin, M. Cimpoi, A. Ciocanu. – Ch.: Literatura artistică, 1978;
• Cicatricea lui Ulysse, 1982; Vieru, Gr. Poezii: [pentru șc. medie] / selecț. și pref. de M. Cimpoi; prez. graf. de Gh. Vrabie. – Ch.: Lit. artistică, 1983;
• Pagini de teorie și critica literară: Pentru șc. medie / C. Cibotaru, E. Botezatu, H. Corbu ș. a.; alcăt. : M. Cimpoi; pict. O. Martînov. – Ch.: Lit. artistică, 1983;
• Creația lui Druță în școală, 1986; Istoria literaturii moldovenești: Monografie: În trei volume / col. de red. al volumului M. Dolgan, N. Bilețchi, A. Gavrilov, B. Istru, H. Corbu, M. Cimpoi. – Ch.: Știința, 1986–1990;
• Eminescu, M. Împărat și proletar: Poezii: Pentru copii și adolescenți; ed. îngr. de M. Cimpoi; col. de red. : V. A. Aramă ș. a. – Ch.: Lumina, 1988;
• Lui Eminescu la împlinirea unui centenar (1889–1989) al trecerii în nemurire a marelui poet național: [volum comemorativ] / alcăt. M. Cimpoi., Chișinău: Hyperion, 1991;
• Preda, Marin. Cel mai iubit dintre pământeni / col. de red. : M. Dolgan, V. Beșleagă, I. Ciobanu, V. Vasilache, M. Cimpoi. – București: Ed. Prietenii Cărții, 1992;
• Matcovschi, D. Floare Basarabie: Poeme de după întîia moarte / apare sub îngrijirea lui V. Crăciun, M. Cimpoi. – București, 1992; Caiete de cultură: Ediție specială a săptămânalului „Viața satului” / resp. de ed. M. Cimpoi, V. Spinei, L. Butnaru, M. Morăraș // Viața satului. – 1994–1997;
• Mihai Cimpoi, „Basarabia sub steaua exilului”, București, 1994;
• Mihai Cimpoi, „Lucian Blaga. Paradisiacul. Lucifericul. Mioriticul”, poem critic, 1997;
• Mihai Cimpoi, „Mărul de aur”, Valori românești în perspectivă europeană, 1998;
• Mihai Cimpoi, „Cumpăna cu două ciuturi”, 2000; „Brancuși, poet al ne-sfârșirii”, 2001;
• Mihai Cimpoi, Spre un nou Eminescu” (dialoguri cu eminescologii din lume), Chișinău, 1993 și București, 1995
• Mihai Cimpoi, „Căderea în sus a Luceafarului”, Galați, 1993;
• Mihai Cimpoi, „Narcis și Hyperion”, Chișinău, 1979, 1985, sau colecția „Eminesciana”, Iași, 1994; Chișinău: [album consacrat jubileului de 560 ani] / comanditar: Primăria Municipiului Chișinău; Colab.: I. Filip, I. Mânăscurtă, M. Cimpoi. – Ch.: EUS, 1996;
• Mihai Cimpoi, „Plânsul Demiurgului”, 1998;
• Mihai Cimpoi, „Mă topesc în flăcări”, dialoguri cu eminescologii cunoscuți (1999, 2001);
• Mihai Cimpoi, „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia” (1996, 1997, 2002) – (monografie continuând demonstrația lui George Călinescu că „Literatura română este una și indivizibilă”);
• Mihai Cimpoi, „Sfinte firi vizionare” (clasicii români: medalioane), Chișinău, 1995;

Eminescu – pururi tânăr. Dedicații lirice: [Vol. I]: 150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, 15 ian. 1850-15 ian. 2000 / ed., antologie, aparat critic de Cristina Crăciun și Victor Crăciun; cuv. înainte de Eugen Simion; argument de Victor Crăciun; Întâistătătorul M. Cimpoi; concepție graf. : Vl. Zmeev. – Ch.: Litera; București: David, 1998;

• Eminescu – înfășurat în manta-mi…: Memorialistică. Mărturiile contemporanilor: [Vol. II.] /elab. Mihai Cimpoi…. – Ch.: Litera; București: David, 1999;
• Eminescu – steaua singurătății: Efigii și secvențe literare: [Vol. III.] /elab. Mihai Cimpoi; st. introd. de Victor Crăciunie. – Ch.: Litera; București: David, 1999;
• Eminescu – propriul vis: Prefețe difinitori: [Vol. IV.] /coord. Mihai Cimpoi ; ed. antologie, aparat critic de Fănuș Băileșteanu; st. introd: Ion Rotaru. – Ch.: Litera: București: David, 1999; Eminescu – pe mine mie redă–mă: Contribuții istorico–literare până la 1939: [Vol. V] /elab. Mihai Cimpoi… . – Ch.: Litera: București: David, 1999;
• Eminescu – pe mine mie redă–mă: Contribuții istorico–literare până la 1940-1999: [Vol. VI] /elab. Mihai Cimpoi… . – Ch.: Litera: București: David, 1999;
• Eminescu – mă topesc în flacări: Dialogiri cu eminescologi din lume: [Vol. IX] / elab. Mihai Cimpoi… . – Ch.: Litera; București: David, 1999;
• Eminescu – pasărea Phoenix: Capodopere și texte fundamentale: [Vol. X] / elab. Mihai Cimpoi… . – Ch.: Litera; București: David, 1999; 2000:
• 150 de ani cu Eminescu: [calendar] / Fundația Eminescu – 150, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni; proiect: Mihai Cimpoi; edit. Anatol și Dan Vidrașcu; concep. graf. și design: Vladimir Zmeev; fotogr. : Pavel Cuzuioc… . – Ch.: Litera; București: David: Litera internațional, 1999;
• Eminescu – focul meu: Imaginea poetului în arte: [Vol. VII], 2000;
• Mihai Eminescu. Opere, (în 8 vol.), 2001;
• Mihai Cimpoi, Lumea ca o carte, Colecția „Biblioteca Ideea Europeană – Eseu”, 2004;
• Mihai Cimpoi, Critice, Po(i)etica arhetipala, vol. V, Fundația Scrisul românesc, Craiova, 2005;
• Mihai Cimpoi, Esența ființei (Mi)teme și simboluri existențiale eminesciene, Colecția Critică și istorie literară, Iași, 2007;
• Mihai Cimpoi, Ion Heliade-Rădulescu. Panhymniul ființei, Târgoviște, Ed. Bibliotheca, 2008;
• Mihai Cimpoi, Grigore Alexandrescu. Însuflarea ființării, Târgoviște, Ed. Bibliotheca, 2009;
• Mihai Cimpoi, Vasile Cârlova. Poetul sufletului mâhnit, Târgoviște, Ed. Bibliotheca, 2010;
• Mihai Cimpoi, I. Al. Brătescu-Voinești. Prefacerea firii, Târgoviște, Ed. Bibliotheca, 2011;
• Mihai Cimpoi, Ion Ghica. Amintirea ca existență, Târgoviște, Ed. Bibliotheca, 2012
• Mihai Cimpoi, "Mihai Eminescu.Dicționar Enciclopedic", ICR, Ch., 2013

Mihai Cimpoi

Date personale Născut 3 septembrie 1942 (77 de ani) Larga, Județul Hotin, Regatul României Naționalitate Român Cetățenie  România  Religie Ortodox Ocupație Academician român, critic și istoric literar, distins om de cultură Deputat în Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice În funcție 1989 – 1990 Deputat în Parlamentul Republicii Moldova În funcție 1999 – 2001 Premii Ordinul Republicii (23 august 1996) Ordinul național „Steaua României” Partid politic Alianța „Moldova Noastră” Alianța pentru Integrare Europeană (2009–2013) Alte afilieri Frontul Popular din Moldova Alma mater Universitatea de Stat din Moldova Profesie Istoric literar

·         1942: Al Jardine, muzician american (the Beach Boys)

·         1943: Valeriu Oisteanu, cunoscut ca Valery Oisteanu, (n. 3 septembrie1943,^[1] Qaraǵandy, URSS) este un poet, critic de artă, eseist, fotograf și artist de performanță român american, al cărui stil artistic reflectă influența curentelor Dada și suprarealist.^[2]

Oișteanu este autorul a mai mult de o duzină de cărți de poezie, o carte de ficțiune scurtă și o carte de eseuri.^[2] Este fratele antropologului cultural, istoric al religiilor și scriitorului român Andrei Oișteanu.

Oisteanu s-a născut în Karaganda, Kazahstan, fiind crescut și educat în România, unde a fost cunoscut sub numele de Valeriu Oișteanu. A absolvit Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politechnic din București.

În 1970 Oișteanu a debutat cu un volum de poeme intitulat Proteze. Datorită originii sale evreiești, regimul comunist i-a permis emigrarea în Statele Unite ale Americii (mai exact în New York City) cândva în intervalul 1972-1973. De atunci, Valeriu Oișteanu a devenit un scriitor de limbă engleză.^[3]

Oisteanu a adoptat Dada și Suprarealismul ca repere filozofice ale artei și vieții sale.^[2] A apărut regulat la evenimente de citit poezie la diferite evenimente desfășurate în orașul New York, unde a prezentat adesea performanțe realizate în manieră Zen și Dada, pe care le-a denumit "jazzoetry".^[3] Oisteanu este, de asemena, un critic de artă și membru permanent a mai multor reviste de artă, incluzând The Brooklyn Rail, NYArts, Rain Taxi,^[2] a publicației spaniole online art.es,^[3] și a revistei canadiene D'Art International.

Oișteanu este membru al organizației profesionale Poets and Writers Inc., din New York și fondatorul și președintele a PASS - Poets and Artists Surrealist Society.

Poezie în limba engleză:

• Underground Shadows (Pass Press, New York, 1977)
• Underwater Temples (Pass Press, New York, 1979)
• Do Not Defuse (Pass Press, New York, 1980)
• Vis-a-vis Bali (poems and photographic collage; New Observation Press, New York, 1985)
• Passport to Eternal Life (Pass Press, New York, 1990)
• Moons of Venus (Pass Press, New York, 1992)
• Temporary Immortality (Pass Press, New York, 1995)
• ZEN DADA (Linear Art Press, New York, 1999)
• Perks in Purgatory (Fly by Night Press,New York, 2009)
• Anarchy for a Rainy Day (Spuyten Duyvil, New York, 2015)
• Lighter Than Air (Spuyten Duyvil, New York, 2017)

Poezie în limba română:

• Proteze („Prosthesis”), Editura Litera, București, 1970
• Poeme din Exil („Poems from Exile”), Editura Paralela 45, Pitești, 2000

Valery Oișteanu
Date personale
Născut	3 septembrie 1943 (76 de ani)[1]  Qaraǵandy, URSS
Cetățenie	SUA
Ocupație	poet artist fotograf jurnalist
Activitate
Studii	Universitatea Politehnica din București

* 1943: Prințul Franz Wilhelm al Prusiei (Franz Wilhelm Victor Christoph Stephan; n. 3 septembrie 1943) este un om de afaceri german și membru al Casei de Hohenzollern, fosta casă imperială a Germaniei și fosta casă regală a Prusiei. Din 1976 până în 1986 el a fost cunoscut drept Marele Duce Mihail Pavlovici al Rusiei. Ca descendent al împăratului Wilhelm al II-lea, el este și stră-stră-strănepot al reginei Victoria și văr de gradul patru cu Charles, Prinț de Wales. A avut un frate geamăn care a murit la mai puțin de o lună de la naștere.

Prințul Franz Wilhelm

Prinț al Prusiei ant. Mare Duce Mihail Pavlovici al Rusiei

·         1944 - S-a născut Gary (Leeds) Walker, vocalist şi baterist american (Walker Brothers, Rain).

·         1945 - S-a născut George Biondo, basist american (Steppenwolf).
* 1947: Mario Draghi (n. 3 septembrie 1947,^[2][3] Roma, Italia) este un economist, bancher și fost înalt funcționar italian. Între 1985 și 1990 a fost director executiv al Băncii Mondiale, vicepreședinte pentru Europa al Goldman Sachs^[4] între 2002 și 2005, apoi guvernator al Băncii Italiei, între 2006 și 2011. De la 1 noiembrie 2011 este președinte al Băncii Centrale Europene (BCE).

Mario Draghi

Mario Draghi, în ianuarie 2012, la Întâlnirea Forumului Anual Mondial Economic de la Davos, Elveția

• 

  Mario Draghi susţinând un curs magistral la Universitatea La Sapienza din Roma, în 2006
   
• 

  Mario Draghi, la Bonn, în 2009
 
• 

  Mario Draghi, împreună cu Dominique Strauss-Kahn (în stânga) și Jean-Claude Trichet (în centrul imaginii)

·         1947 - S-a născut Eric Bell, chitarist britanic (Thin Lizzy, Noel Redding Band).
* 1947: Gérard Houllier (n. 3 septembrie 1947, Thérouanne, Pas-de-Calais, Franța) este un antrenor francez de fotbal. Printre echipele cu care a lucrat se numără Paris Saint-Germain, RC Lens, FC Liverpool, club cu care a câștigat și Cupa UEFA în 2001, și Olympique Lyonnais, club de care s-a despărțit la 25 mai 2007. A fost și antrenorul echipei naționale a Franței între 1992 și 1993.

·         1948 - S-a născut Don Brewer, baterist, vocalist şi compozitor american (Terry Knight & The Pack, Grand Funk Railroad).
* 1949: José Néstor Pékerman Krimen (pronunție în spaniolă: /xoˈse ˈpekerman/; n. 3 septembrie 1949) este un antrenor de fotbal argentinian și fost fotbalist. José Pékerman a devenit faimos la selecționata de tineret a Argentinei, cu care a câștigat de trei ori Campionatul Mondial de Fotbal la tineret, și de două ori Campionatul sud-american U20. Apoi a antrenat echipa națională de fotbal a Argentinei la Campionatul Mondial de Fotbal 2006, iar din 2012 antrenează echipa națională de fotbal a Columbiei.

·         1952 - S-a născut Leroy Smith, pianist britanic (Sweet Sensation).
* 1953: Jean-Pierre Jeunet (n. 3 septembrie 1953, Coteau, arondismentul Roanne) este un regizor, scenarist și producător de film francez.

Jean-Pierre Jeunet

Émilie Dequenne și Jean-Pierre Jeunet, la festivalul american de film de la Deauville în 2009.

* 1954: Ioan Benga (n. 3 septembrie 1954) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat. In 2017 a fost numit inspector școlar general la ISJ Caraș-Severin. A ocupat diverse pozitii in sistemul de invatamant : (profesor de fizica , director) in cadrul Colegiului National Mircea Eliade din Resita . Descris de elevi drept un "profesor exigent , taios dar nelipsit de farmec" , Ioan Benga isi continua si astazi activitatea didactica . Este cunoscut pentru faimoasele sale "eseuri de fizica" dar si pentru anecdotele in care este adesea implicat . Un asemenea moment numit de eliadisti "strigatul diavolicesc" ; Legenda care circula printre liceeni spune ca , intr-o dimineata rece de ianuarie in timp ce elevii Colegiului s-ar fi imbulzit catre intrarea vestica a cladirii , strigatul impunator al directorului ar fi chemat gloata infrigurata sa intre pe usa principala a liceului . " Veniti dracului aici , a rasunat tunator " relateaza fosti Eliadisti .In ciuda staturii sale scunde , domnul Ioan Benga compenseaza printr-o prezenta impunatoare . Este fumator .  

Ioan Benga
Date personale
Născut	3 septembrie 1954 (65 de ani)
Ocupație	politician
deputat
Deținător actual
Funcție asumată 19 decembrie 2012
Partid politic	Partidul Social Democrat

* 1954: Ion Moldovan (n. 3 septembrie 1954, Constanța) este un antrenor românde fotbal. Debutând ca jucător la Farul, Ion Moldovan s-a consacrat la Dinamo, făcând apoi carieră și în meseria de antrenor. Echipele asupra cărora și-a pus amprenta în mod deosebit au fost Oțelul Galați, FC Argeș și naționala de tineret a României
* 1955: Scarlat Iriza (n. 3 septembrie 1955) este un politician român, reprezentant în Parlament al județului Gorj. A fost ales deputat în legislatura 2000–2004 din partea PSDR și în legislatura 2012–2016, din partea PSD. În timpul ultimului mandat, a trecut la UNPR și apoi la PMP.^[1] După ce aceste ultime două partide s-au fuzionat, Scarlet Iriza a părăsit partidul rezultat din această fuziune pentru a trece la ALDE, partid din partea căruia a fost ales senator în 2016.  

Scarlat Iriza
Date personale
Născut	3 septembrie 1955 (64 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Senator al României
Deținător actual
Funcție asumată 20 decembrie 2016
Circumscripția	Gorj
Membru al Camerei Deputaților a României
În funcție 19 decembrie 2012 – 19 decembrie 2016
În funcție decembrie 2000 – 16 decembrie 2004
Partid politic	ALDE (din iulie 2016) PMP (februarie 2016–iulie 2016) UNPR (februarie 2015–februarie 2016) PSD (februarie 2001–februarie 2015) PSDR (până în februarie 2001)
Alma mater	Universitatea din Craiova

·         1955 - S-a născut Steve Jones, chitarist şi vocalist britanic (Sex Pistols).
* 1957: Mihăiță Postolache (n. 3 septembrie 1957, Bârlad) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Bacău pe listele partidului FSN și deputat român în legislatura 1992-1996 ales în județul Bacău pe listele partidului PD. Mihăiță Postolache este inginer de aeronave. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 1990-1992, Mihăiță Postolache a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Portugheză, Australia, Canada, Mongolia și Republica Federală Germania. 

Mihăiță Postolache
Date personale
Născut	3 septembrie 1957 (62 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Senator
Membru al Camerei Deputaților a României

* 1961: Victor Becali (n. 3 septembrie 1961, Galați) este un om de afaceri macedo-român^[1], devenit notoriu datorită activităților de impresariere a jucătorilor de fotbal. De-a lungul timpului, el și fratele lui, Giovani, au fost agenții lui Gheorghe Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu și Adrian Mutu. Victor Becali este văr cu Gigi Becali.

În martie 2014 a fost condamnat definitv la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare împreună cu fratele Ioan Becali, George Copos și alții, în urma "Dosarului Transferurilor"  

Victor Becali
Date personale
Născut	3 septembrie 1961 (58 de ani) Galați, regiunea Galați
Naționalitate	Român
Ocupație	Impresar, om de afaceri
Activitate
Rude	George Becali Ioan Becali

·         1965: S-a nascut Charlie Sheen, actor american. Carlos Irwin Estévez (n. 3 septembrie 1965, New York), cunoscut sub numele de scenă Charlie Sheen, este un celebru actor american, cunoscut îndeosebi pentru rolurile sale din Spin City, Two and a half Men și Anger Management. În anul 2010 Charlie Sheen a fost cel mai bine plătit actor TV, fiind plătit cu 1,8 milioane USD pentru episoadele din seria Doi bărbați și jumătate (Two and a Half Men). În viața personală Charlie Sheen a avut mai multe probleme datorită consumului de alcool și stupefiante dar și datorită violenței domestice, în 7 martie 2011 fiind concediat de CBS și Warner Bros din serialul Two and a Half Men.

Charlie Sheen

Charlie Sheen în martie 2009

·         1965 - S-a născut Todd Lewis, vocalist şi compozitor american (Toadies).
* 1966: George Scripcaru (n. 3 septembrie 1966, Buruienești, comuna Doljești, județul Neamț) este un politician român, primar al municipiului Brașov din anul 2004 până în prezent.

Este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport, Universitatea de Vest Timișoara.  Scripcaru s-a înscris în Partidul Democrat în 1992; în perioada 1994-2000 a fost președinte al organizației județene de tineret, iar din 1996 până în anul 2000 a fost consilier în Consiliul Local Brașov.^[1]

Din anul 2001 până în 2014, Scripcaru a fost președinte al organizației județene Brașov a PDL și vicepreședinte al PDL la nivel național, ales la Congresul din luna mai.^[1]

• 1998 - Președinte APR Brașov
• 2000-2004 - Viceprimar al municipiului Brașov
• din 2004 - Primar al municipiului Brașov

În turul al doilea al alegerilor locale din iunie 2004 a obținut 63,82% din voturi, față de 36,18% obținute de primarul în funcție, Ioan Ghișe, contracandidatul său.  După ce a ajuns primar, Scripcaru a fost acuzat de ziarul Adevărul că a vândut un teren de pe domeniul public și a încasat banii, respectiv 2 milioane euro.^[2] În ianuarie 2006, ziarul Adevărul a anunțat că primarul Brașovului face obiectul unei anchete Interpol pentru retrocedarea de terenuri unor infractori germani.^[3] În toamna anului 2006 a fost anchetat de DNA pentru un schimb de terenuri între Primăria Brașov și omul de afaceri Ion Nicolae, schimb în urma căruia omul de afaceri Ion Nicolae a câștigat 120 miliarde lei.^[4] Acuzațiile nu au fost dovedite, iar în 2012, Scripcaru a fost reales primar. În anul 2016 a fost trimis în judecată sub acuzații corupție, fiind suspectat că a atribuit preferențial contracte profitabile cu municipalitatea.^[5] A fost achitat în iulie 2019.  

George Scripcaru
Date personale
Născut	3 septembrie 1966 (53 de ani) Doljești, județul Neamț
Naționalitate	Român
Cetățenie	România
Religie	Romano-Catolic
Ocupație	politician
Primarul Municipiului Brașov
Deținător actual
Funcție asumată 6 iunie 2004
Președinte	Ion Iliescu Traian Băsescu Klaus Iohannis
Precedat de	Ioan Ghișe
Partid politic	PD (1992 - 2007) PD-L (2007 - 2014) PNL (2014 - 2016) Independent (2016 - 2020)
Alma mater	Universitatea „Politehnica” din Timișoara
Profesie	Profesor

·         1967: Valeriu Ștefan Zgonea (n. 3 septembrie 1967, Craiova) este un politician român, membru al Parlamentului României. Între 3 iulie 2012 - 13 iunie 2016 a fost președinte al Camerei Deputaților. Pe 18 octombrie 2015 a fost ales în funcția de Președinte Executiv al Partidului Social Democrat. Pe 27 aprilie 2016 a fost exclus din PSD în urma declarațiilor sale împotriva președintelui de atunci al partidului, Liviu Dragnea. Valeriu Zgonea s-a căsătorit, în 2014, cu Laura Zgonea.Are un baiat Dragoș Alexandru, din casatoria anterioara cu Cristina și o fata, Maria, dintr-o relatie anterioara.  Valeriu Zgonea a urmat cursurile Colegiului Național "Frații Buzești" din Craiova, în perioada 1981-1985. A fost admis la Facultatea de Construcții Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Institutului de Construcții din București.

A urmat cursurile Ministerului Tineretului și Sportului privind managementul resurselor umane și managementul de proiect. În ianuarie 2001, a participat la Programul privind studiul comunicării politice și al relațiilor media, organizat la Washington de Institutul Național Democratic al Ministerului Afacerilor Externe. În aceeași perioadă a absolvit cursul de negociere organizat de Institutul Păcii din S.U.A. În luna martie a anului 2001, a urmat cursurile A.C.Y.P.L. (American Council of Youth Political Leaders). În august 2001 a fost bursier al Universității din Amsterdam, urmând celebrul curs al profesorului Phil Nobel intitulat "Internetul și Politica".

În perioada 2002 – 2003 a urmat studii postuniversitare la Institutul Social Democrat, finalizate cu disertație în managementul strategic. Totodată, a absolvit masterul „Politici Publice Europene” la Institutul Național de Administrație. Este absolvent al Colegiului Național de Apărare (master, 2006), urmând și cursurile Colegiului Superior de Securitate Națională (2007).  A devenit membru A.R.E.D. (Asociația Română pentru Educație Democratică), vicepreședinte al Fundației S.E.C.S. Dolj (Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală), instructor-coordonator al Clubului de dezbateri A.R.D.O.R. Craiova (Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică) și membru al Fundației pentru Tineret "1 Decembrie" din Craiova. La inițiativa sa au luat ființă filiala din Dolj a Fundației S.E.C.S. și cea a A.R.D.O.R.  În anul 1986 s-a angajat ca muncitor, urmând și cursurile Facultății de Construcții, la seral. În perioada 1993 - 2000 a avansat de la inginer stagiar la șef district linii și apoi revizor regional de Siguranța Circulației în cadrul Regionalei Căi Ferate Craiova.  A devenit membru PDSR în data de 30 aprilie 1996 (din iunie 2001 P.S.D.). În perioada 1999 - 2001 a fost președinte al Organizației de Tineret P.D.S.R. Dolj, vicepreședinte la nivel național al Organizației de Tineret a PDSR și membru al Comitetului Executiv Central al Consiliului Național P.D.S.R. Din anul 2001 este vicepreședinte al P.S.D. Dolj și membru al Consiliului Național al P.S.D. Din anul 2007 deține funcția de secretar executiv al Biroului Permanent Național al Partidului Social Democrat.

La 3 iulie 2012, când Roberta Anastase a fost revocată din funcția de președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea a fost numit lider al camerei inferioare a Parlamentului.^[1]

Pe 18 octombrie 2015 a fost ales Președinte Executiv al Partidului Social Democrat. În primăvara următoare, după ce a criticat decizia președintelui partidului Liviu Dragnea de a ramâne în funcție după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare după un proces de fraudă electorală,^[2] Zgonea a fost exclus din partid.  Pe 13 iunie 2016 Valeriu Zgonea a fost revocat, prin vot, din funcția de președinte al Camerei Deputaților, la cererea grupului parlamentar PSD.  A fost ales deputat în anul 2000, în circumscripția electorală nr.17 Dolj.

În precedenta legislatură, a avut 58 de luări de cuvânt și alocuțiuni în cadrul a 37 de ședințe ale Camerei Deputaților, două întrebări și interpelări și șapte propuneri legislative (împreună cu alți parlamentari), printre care:

• Propunere legislativă privind perdelele forestiere de protecție (finalizată prin Legea 289/2002).
• Propunere legislativă de revizuire a Constituției României (Legea 429/2003).
• Proiect de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii (Legea 199/2004).
• Propunere legislativă privind preluarea de către stat a blocurilor de locuințe aflate în *proprietatea agenților economici cu datorii la bugetul consolidat (respinsă).

• La alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2004, Valeriu a fost reales deputat de Dolj din partea PSD.

În anul 2005 a fost ales euro-observator din partea României în Parlamentul European, fiind membru al Comisiei de Buget (până în iunie 2006).

Activitatea parlamentară în legislatura actuală: 100 de luări de cuvânt în plenul Camarei Deputaților (în 71 de ședințe), 33 de declarații politice cu impact în viața politică românească, 28 de propuneri legislative inițiate, 30 de întrebări și interpelări adresate Executivului, 8 moțiuni.^[4]

O serie dintre propunerile legislative inițiate de Valeriu Zgonea sunt reglementări, precum:

• Propunere legislativă privind salariul minim brut pe țară lunar, garantat în plată (proiectul se dezbate în Senat)^[5];
• Proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii arendării nr. 16/1994 (Legea 223/2006)^[6];
• Propunere legislativă privind sprijinirea populației afectate de catastrofele naturale din lunile aprilie – mai ^[7];
• Propunere legisltivă privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie (la Senat) ^[8];
• Propunere legisltivă pentru modificarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului (Legea 129/2007) ^[9].
• Propunere legisltivă privind subvenționarea salariilor preoților (la Senat) ^[10];
• Propunere legisltivă privind modificarea și completarea Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începe de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (la Senat)   Din 2012, de la începutul mandatului său ca președinte al Camerei Deputaților, a susținut cu tărie activarea dimensiunii parlamentare a relațiilor diplomatice și dezvoltarea colaborării legislative și a parteneriatelor între România și organizațiile regionale și internaționale, adunările naționale ale altor țări, think-thank-urile străine, universități și ONG-uri.  

  Unul dintre principalele obiective declarate la preluarea mandatul a fost modernizarea  corpului legislativ, fapt pentru care a dezvoltat programul de interpelări ”Ora Premierului” și ”Ora Ministrului” și a dinamizat procesul de transpunere a Directivelor Europene în legislația românească. Ca parte a programului de schimbare a culturii instituționale a inițiat procedura de modificare a Statutului deputaților și senatorilor (2013), prin care s-a clarificat regimul imunităților, incompatibilităților și a conflictului de interese și a redus cheltuielile de deplasare și cazare ale corpului parlamentar. De asemenea, a activat consultările privind întocmirea Regulamentului deputaților și senatorilor (2013) și a Codului de conduită cu scopul de a implementa principiile europene în cultura politică și instituțională națională.    

  Valeriu Zgonea a susținut extinderea colaborării dintre reprezentanții societății civile și ai instituțiilor, pe de o parte, și Camera Deputaților, pe celelaltă parte, cu scopul de a îmbunătăți calitatea actului legislativ prin integrarea nevoilor cetățenilor, mediului de afaceri și principalilor actori economici și sociali. În acest sens, a fost încheiat parteneriatul dintre UNICEF și Camera Deputaților în mai 2013, prin care cele două părți s-au angajat să sprijine respectarea, monitorizarea, implementarea și promovarea drepturilor copilului în România.  Protocolul de colaborare semnat de președintele Camerei deputaților și reprezentantul Coaliției Naționale pentru Absorbția Fondurilor Structurale ( octombrie 2015) dezvoltă un cadru pentru dialog constat și constructiv în vederea identificării principalelor impedimente administrative cu care se confrontă principalii beneficiari și îmbunătățirea legislației pentru stimularea absorbției de fonduri europene. Un alt demers circumscris efortului de implicare a sectorului civil în elaborarea cadrului de referință pentru reglementarea unui domeniu îl reprezintă Acordul de Parteneriat între Camera Deputaților și Consiliul Concurenței, încheiat în noimebrie 2015, cu scopul de transfera expertiza acestui organism în cadrul comisiilor parlamentare și a o valorifica prin amendamente sau inițiative legislative care să încurajeze piața concurențială .

  Efortul de transparentizare a activității legislative și educare a percepției publice cu privire la rolul Parlamentului s-a concretizat prin implementarea, începând cu 2014, la inițiativa lui Valeriu Zgonea, a programului de Internship la Camera Deputaților, care oferă studenților și absolvenților de studii superioare  posibilitatea desfășurării unui stagiu de practică în serviciile și comisiile Camerei Deputaților.    

  O altă realizare importantă este organizarea, în mai 2014, în București, sub președinția României, a unui eveniment istoric, care a încheiat ani de muncă a 12 legislative din Europa de Sud-Est, și anume sesiunea inaugurală a Adunării Parlamentare a SEECP, un forum de dialog și cooperarea între parlamentele din regiune.

  Participarea la Forumul parlamentar de Informații și Securitate, organizat de Congresul Statelor Unite (2014 și 2015), poate fi menționată printre alte momente relevante, un eveniment de o importanță deosebită care a subliniat rolul schimbului de opinii și viziuni cu privire la aspecte-cheie de interes comun pentru comunitatea internațională.

  Excelenta reprezentare, de către Valeriu Zgonea, a legislativului românesc în relațiile cu partenerii străini a contribuit semnificativ la dezvoltarea relațiilor de cooperare bilaterală, fiind semnate Memorandumuri de înțelegere între Camera Deputaților și parlamentele din Moldova, Israel^[12], Irlanda și Muntenegru. În același registru se regăsește participarea, în 2014, la acțiunea interparlamentară de combatere a oricăror forme de discriminare, xenofobie și rasism pe teritoriul european, concretizată prin semnarea Declarației de la Terezin.

  Activitatea sa constantă referitoare la diplomația parlamentară i-a adus, în luna februarie 2015, două premii speciale: un certificat de Apreciere^[12] oferit de domnul Yuli-Yoel Edelstein - președintele Knesset-ului, pentru contribuția personală la consolidarea relațiilor dintre România și Statul Israel, dar și  premiul pentru "Înțelegere europeană"^[13], oferit într-o gală găzduită de Camera Comunelor, sub patronajul lui Keith Vaz, președintele Comisiei pentru afaceri interne,  în semn de apreciere față de activitatea de reprezentare parlamentară în relația cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și pentru participarea la proiecte care vizează promovarea drepturilor și libertăților fundamentale, combaterea traficului de ființe umane și sprijinirea securității și stabilității regionale.

  În perioada 2012 – 2015, peste 30 de Președinți de state și de parlamente s-au aflat în vizită oficială în România, la invitația lui Valeriu Zgonea, printre care se remarcă domnul John Bercow, președintele Camerei Comunelor din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, domnul Cemil Cicek, președintele Marii Adunări Naționale a Republicii Turcia, domnul Sean Barrett, președintele Parlamentului Irlandei, domnul Yuli-Yoel Edelstein, președintele Knesset-ului, Martin Schulz, președintele Parlamentului European.   În aprilie 2016, jurnalistul Ion Cristoiu l-a acuzat pe Zgonea că ar fi ofițer sub acoperire al SRI.  

  Valeriu Ștefan Zgonea
  Date personale
  Născut	3 septembrie 1967 (52 de ani) Craiova
  Cetățenie	România
  Ocupație	inginer politician
  Președinte al Camerei Deputaților din România
  În funcție 3 iulie 2012 – 13 iunie 2016
  Precedat de	Roberta Anastase
  Membru al Camerei Deputaților a României
  Deținător actual
  Funcție asumată decembrie 2000
  Circumscripția	Dolj
  Partid politic	PSD
  Alma mater	Universitatea Tehnică de Construcții din București

* 1968: Mirela Stoian (n. 3 septembrie 1968, București) este membră în grupul umoristic Vacanța Mare, în rolul lui Lila (fiica lui Leana și a lui Costel, dar și sora lui Axinte), dar și o cunoscută vedetă de televiziune din România.

Descriere (din rolul jucat): Are două codițe împletite și prinse cu o fundiță fiecare, are vocea subțire, poartă o rochie cu un șorț, nu este foarte înaltă, iar câteodată este bătută de Axinte care seamănă la purtare cu Costel (tatăl lor). A fost și prezentatoare la Kanal D.

Filmografie:

• Garcea și oltenii (2002)
• Trei frați de belea (2006)
• Dl. Peabody și Sherman- Profesoară (voce vers.română) (2014)  

  Mirela Stoian
  Date personale
  Născută	3 septembrie 1968 (51 de ani)  București, România
  Ocupație	Actriță, vedetă TV
  Activitate
  Ani de activitate	1991–prezent

* 1969: Valeriu Todirașcu (n. 3 septembrie 1969, Chișinău, RSS Moldovenească, URSS) este un politician român, senator de București, ales în 2012.  Valeriu Todirașcu s-a născut la 3 septembrie 1969, în Chișinău, URSS, astăzi capitala Republicii Moldova. Între 1986 și 1990, a urmat cursurile Facultății de Economie la Universitatea de Stat din Chișinău, specialitatea „Analiza economică, revizia și controlul activității organizațiilor bugetare”, iar după 4 ani de studii, profitând de înlăturarea regimului comunist din România și de relaxarea celui din Uniunea Sovietică, s-a transferat la Academia de Studii Economice din București, unde în 1993 și-a luat licența în domeniul „Marketing și negocierea în Relațiile Economice Internaționale”.

După terminarea studiilor, Todirașcu a înființat câteva afaceri în domeniul medical: un laborator de analize și un magazin on-line de aparatură medicală.  În 2011, a contribuit la fondarea Partidului Noua Republică (PNR), în cadrul căruia a fost ales prim-vicepreședinte. La alegerile legislative din 2012, în timp ce procedurile de constituire a PNR erau încă în desfășurare, Todirașcu a candidat din partea Alianței România Dreaptă, la care partidul său dorea să se asocieze, ca membru al PNȚCD, în colegiul numărul 12, aflat în vestul Bucureștiului (cartierele Militari și Crângași). Deși a obținut doar 19% din voturi față de 66% ale contracandidatului său Gabriel Mutu, a obținut un mandat suplimentar prin redistribuire, devenind astfel senator de București.^[1] În mai 2013, odată cu finalizarea procedurilor de înregistrare a Partidului Noua Republică, statutul lui Todirașcu în Senat a devenit acela de senator independent asociat grupului PDL  

Valeriu Todirașcu
Date personale
Născut	3 septembrie 1969 (50 de ani) Chișinău
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	economist politician
Senator de București
Deținător actual
Funcție asumată 2012-2016
Partid politic	PNR Independent
Alma mater	Academia de Studii Economice București, facultatea Relatii Economice Internaționale, licențiat în negocieri
Profesie	Manager în sisteme economice performante

* 1970: Gareth Southgate (n. 3 septembrie 1970,^[3][4] Watford, Regatul Unit) este un fost fotbalist englez, în prezent antrenorul echipei naționale de fotbal a Angliei.
* 1970: Andy Selway (n. 3 septembrie 1970, Luton, Regatul Unit) este un muzician englez, cel mai bine cunoscut pentru munca sa în trupa germană KMFDM.

Andy Selway

·         1973 - S-a născut Jennifer Paige, cântăreaţă şi pianistă americană.
* 1974: Alexandru Lungu (n. 3 septembrie 1974)^[1] este un judoka, luptător de arte marțiale mixte și kickboxer român. Lungu a concurat mai recent în categoria supergrea din MMA. Profesionist din 2005, Lungu a luptat în diferite compani precum sunt Pride Fighting Championships, Cage Rage sau K-1, atât în MMA cât și în Kickboxing.
* 1975: Stefan Kendal Gordy (n. 3 septembrie 1975, Los Angeles, SUA) este mai bine cunoscut pentru scena sa, arta lui Redfoo este DJ, rapper și fiul unui cântăreț american, fondatorul Monotow Records, Berry Gordy. În 2006 a creat trupa LMFAO cu succesul său mondial în 2011, cu albumul Sorry Party Rocking înainte de a fi eliminați în 2012. În 2016 a lansat albumul său Party Rock Maison.

Redfoo

·         1976: Ashley Jones, actriță americană
* 1977: Olof Mellberg (n. 3 septembrie, 1977 în Amnehärad, Gullspång, Suedia) este un fost jucător suedez de fotbal care a evoluat pe postul de fundaș central.
* 1978: Carmen Andreea Amariei (n. 3 septembrie 1978 în Cluj-Napoca) este o fostă jucătoare profesionistă de handbal din România și componentă a echipei naționale. În 2013, ea s-a retras din activitate după ce a evoluat câteva luni la echipa SCM Craiova.^[1] În sezonul 2013-2014 Amariei a devenit antrenorul clubului craiovean, iar până pe 2 noiembrie 2016 a antrenat echipa „U” Alexandrion Cluj  În 1996, Carmen a intrat la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, unde a urmat specializarea handbal. În cadrul facultății a obținut un master în Management Sportiv.^[4] În 1997, ea participă la Campionatul Mondial de Junioare din Coasta de Fildeș, unde echipa României obține medalia de bronz.^[6] În același an, Carmen Amariei este transferată de CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, care devine primul club de senioare din cariera ei. Cu Oltchim, Amariei câștigă de trei ori consecutiv, între 1997-1999, Liga Națională de handbal feminin și Cupa României.^[7]

În anul 1999, echipa României, din care a făcut parte și Carmen Amariei, a participat la Campionatul Mondial de Handbal Feminin care s-a desfășurat în Norvegia și Danemarca. În meciul pentru medalia de bronz România a fost învinsă de Austria cu 31-28, după ce s-a ajuns la prelungiri, și s-a clasat în final pe locul 4. Carmen Amariei a fost desemnată golghetera competiției,^[8] cu 67 de goluri înscrise în 18 meciuri, alături de nemțoaica Grit Jurack, cu 67 de goluri înscrise în 19 meciuri.

Tot în anul 1999, Carmen participă la calificarea echipei naționale la Jocurile Olimpice de vară, desfășurate la Sydney, în Australia, unde România nu s-a clasat decât pe locul 7. Carmen nu a reușit să ia parte la Olimpiadă, din cauza unei accidentări.

În anul 1999, Carmen Amariei s-a transferat la echipa franceză E.S.B.F. Besançon, unde a rămas până în 2004. În această perioadă, Amariei a devenit de două ori campioană a Franței, în 2002 și 2003.^[4][7] Tot în 2003, ea câștigă Cupa Cupelor cu echipa din Besançon, învingând în finală echipa ucraineană Spartak Kiev, cu scorul de 47-45.

În 2004, Amariei se transferă în Danemarca, la clubul Randers HK, dar se mută în același an la campioana Danemarcei, Slagelse FH, antrenată de fosta glorie a handbalului danez, Anja Andersen. La Slagelse, Amariei a avut o carieră fulminantă, câștigând de trei ori consecutiv Campionatul și Cupa Danemarcei, în 2005, 2006 și 2007, și de două ori Liga Campionilor EHF Feminin, în 2005 și 2007. În 2006, Slagelse a fost eliminată din Liga Campionilor încă din sferturile de finală, tot de o echipă daneză, Viborg HK, cu scorul de 56-52.^[9] Performanța obținută cu Slagelse în 2007 a fost deosebită, deoarece echipa a câștigat medaliile (cupa și campionatul Danemarcei) fără să piardă nici măcar un singur meci^[10], pentru prima dată în istoria clubului danez, iar Amariei a fost desemnată cel mai bun inter dreapta din campionatul danez.  Fostă câștigătoare a Ligii Campionilor cu Slagelse, Carmen Amariei a revenit pe meleagurile natale, după un sezon petrecut pe banca echipei SCM Craiova. Fosta handbalistă a naționalei României a semnat în iarna anului 2014 un contract valabil două sezoane cu formația "U" Alexandrion Cluj, pentru funcția de antrenor principal. Carmen Amariei a reușit să schimbe din mers echipa clujeană. După ce în turul Ligii Naționale feminine de handbal, U Alexandrion Cluj a obținut doar două victorii, odată cu sosirea lui Carmen Amariei pe bancă, formația clujeană a urcat în clasamentul întrecerii interne și a legat victoriile cu echipa din Cluj-Napoca. Mai mult decât atât, cu Carmen Amariei pe bancă, "U" Alexandrion Cluj a reușit să se califice până în sferturile Cupei României la handbal feminin, clujencele fiind învinse de campioana României, HCM Baia Mare (formație care a și reușit să câștige trofeul în actuala ediție de campionat.

* 1978: Niklas Sandberg (n. 3 septembrie 1978) este un fost fotbalist suedez care juca pe postul de fundaș.

A jucat la CFR Cluj, devenind primul fotbalist suedez care e avoluat în Liga 1

* 1979: Julio Cesar Soares de Espíndola (n. 3 septembrie 1979 în Duque de Caxias, Brazilia), cunoscut sub numele de Júlio César, este un fotbalist brazilian, care joacă pe postul de portar pentru echipa portugheză Benfica. A devenit cel mai selecționat portar în naționala Braziliei după retragerea lui Dida în 2007.
* 1980: Marius Stavrositu (n. 3 septembrie 1980, în Constanța)^[1] este un handbalist român care joacă pentru CSA Steaua București pe postul de coordonator de joc. Până în anul 2009, el a fost și component al echipei naționale a României.  Marius Stavrositu a început să joace handbal la Clubul Sportiv Școlar nr.1 Constanța,^[2] sub îndrumarea profesorilor Cornel Damian și Mihail Făgărășan.^[3] Cu CSȘ Constanța, el a devenit campion național la juniori I, în ediția 36 a campionatului, 1996-1997.

În anul competițional 1997-1998, Marius Stavrositu este promovat la echipa de seniori Portul Constanța, care se va numi ulterior HCM. La început, el a jucat cu dublă legitimare. Alături de HCM Constanța, Stavrositu a câștigat de trei ori campionatul României, în 2004, 2006 și 2007, precum și Cupa României, în 2006.^[4] Începând din 2007, el a evoluat timp de trei sezoane la Steaua MFA București. Împreună cu echipa bucureșteană, Stavrositu a câștigat campionatul în 2008 și două cupe ale României, în 2008 și 2009. În 2010, Marius Stavrositu s-a întors la HCM Constanța.^[4]

Stavrositu a debutat la naționala de seniori în 1997. Până în anul 2009, el a jucat pentru România în 105 de meciuri, în care a înscris 234 de goluri.

* 1982: Anja Althaus (n. 3 septembrie 1982 în Magdeburg) este o jucătoare profesionistă germană de handbal care evoluează pentru Viborg HK și echipa națională de handbal feminin a Germaniei.^[1] A câștigat Liga Campionilor EHF Feminin cu Viborg în sezoanele 2008/2009 și 2009/2010
* 1983: Cristian Gastón Fabbiani (n. 4 septembrie 1983 în Buenos Aires, Argentina) este un jucător de fotbal legitimat la formația argentiniană Club Atlético All Boys.
* 1985: Scott Paul Carson (n. 3 septembrie 1985, Cumbria, Anglia) este un jucător englez de fotbal care evoluează pe postul de portar pentru Manchester City împrumutat de la Derby County din Championship. A jucat de 35 de ori în naționala Angliei.
* 1985: Tyrone Clinton Spong (n. 3 septembrie 1985, Paramaribo, Surinam) este un boxer profesionist și fost kickboxer și artist martial mixt Surinam-olandez . El este campionul WFCA Cruiserweight Muay Thai, fostul Glory 95kg Slam Champion și It's Showtime 95MAX World champion.
* 1986: Tiffany Géroudet (n. 3 septembrie 1986, Sion, Elveția) este o scrimerăelvețiană specializată pe spadă.
* 1988: Jérôme Boateng (n. 3 septembrie 1988 în Berlin) este un jucător de fotbal german care joacă la clubul de fotbal german FC Bayern München. Este component al naționalei Germaniei. El joacă pe postul de fundaș central.
* 1990: Florin Pop (n. 3 septembrie 1990, Oradea, Bihor) este un fotbalist român. În prezent este sub contract cu clubul FC Bihor. De obicei el joacă pe post de atacant sau extremă stânga.

A început fotbalul la vârsta de 9 ani, la clubul Kinder Junior, primul antrenor fiindu-i profesor Dragoș Nicolae. În perioada 1999-2003 a fost împrumutat la echipa de juniori a clubului Romtrans Oradea și formația de seniori Tricolorul Alparea. Din 2007 se află la FC Bihor, unde a evoluat mai întâi la juniori și echipa a doua de seniori a “roș-albaștrilor”, în liga a III-a. La juniorii lui FC Bihor a cunoscut gustul succesului cu formația pregătită de Vasile Silaghi, când a câștigat titlul național. A debutat la prima echipă a clubului fanion din județul Bihor la Arad, în turul ediției de campionat 2009-2010, într-un joc cu UTA, încheiat cu scorul de 0-0. Pe atunci avea 19 ani și antrenor îi era Ioan Petcu.

* 1990: Stine Jørgensen (n. 3 septembrie 1990, în Brønderslev, comuna Dronninglund)^[1] este o handbalistă din Danemarcace joacă pentru clubul FC Midtjylland Håndbold și echipa națională a Danemarcei. Jørgensen, care poate evolua pe posturile de centru și intermediar stânga, este căpitanul echipei Danemarcei
* 1994: Leilia Adjametova (n. 9 martie 1994, Uzbekistan) este o atletăparalimpică ucraineană care a concurat la Jocurile Paralimpice de Vară din 2016 în probele de 100 de metri și 400 de metri pentru atleți din grupa B3^⁠(d). Ea a câștigat o medalie de aur la 100 de metri
* 1995: Dorina Korsós (n. 3 septembrie 1995, în Kecskemét)^[1] este o handbalistămaghiară care joacă pentru Győri Audi ETO KC pe postul de extremă stânga. Korsós este și componentă a selecționatei naționale de tineret a Ungariei.
* 1995: Niklas Süle (n. 3 septembrie 1995) este un fotbalist german care evoluează pe postul de fundaș central la Bayern Munchen din Bundesligagermană.
* 2000: Ashley Boettcher (n. 3 septembrie 2000) este o actriță americană adolescentă. A jucat încă de la vârsta de cinci ani și este cel mai bine cunoscută pentru rolul Mel Fuller din serialul original Gortimer Gibbon's Life on Normal Street produs de Amazon Studios.

Boettcher sa născut în Texas, Statele Unite ale Americii . A început să acționeze la vârsta de cinci ani. Ea descrie începutul ei în calitate de "poveste lungă, dar răspunsul scurt este că toate ușile deschise s-au deschis și m-am născut să o fac". [1]

Ea a fost în mai multe emisiuni de televiziune și filme și este recunoscută în primul rând pentru rolurile sale în Alien în mansardă ca Hannah Pearson și ca Mel Fuller în viața lui Gortimer Gibbon pe Strada Normală .

Ea este o prietena buna cu viata lui Gortimer Gibbon pe Strada normala, Sloane Morgan Siegel si Drew Justice.