REVISTA MEA DIN 20 SEPTEMBRIE/ 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 20 SEPTEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri

Nu pot scrie mai multe informații! Computerul nu mai răspunde la comenzi când încerc PASTE!

Evenimente

1974: Inaugurarea oficială a drumului național Transfăgărășan, magistrală cu o lungime de peste 90 km, situată la altitudinea de 2.040 m.

• 1347: Prima atestare documentară al orașului Baia Mare, printr-un act emis de cancelaria regelui Ludovic I al Ungariei.
• 1444: Trupele cruciate trec Dunărea pe la Orşova.
• 1459: Prima mențiune documentară a cetății Bucureștilor, într-un hrisov al lui Vlad Țepeș redactat în slavonă, limba oficială de cancelarie a Țării Românești.
• 1519: Navigatorul Ferdinand Magellan a plecat de la Sanlúcar de Barrameda în călătoria sa în jurul lumii.
• 1600: Bătălia de la Bucov, în care voievodul Mihai Viteazul este înfrânt de polonezi.
• 1702: A fost inaugurat Palatul de la Mogoșoaia, așa cum stă scris pe pisania din foișorul de pe latura de răsărit a palatului.
• 1792: Bătălia de la Valmy: Armata prusacă a generalului Karl Wilhelm Ferdinand de Braunschweig este înfrântă de armata franceză. Ca urmare a acestei victorii, la 21 septembrie 1792, va fi proclamată Republica Franceză.
• 1811: Napoleon o alungă din Paris pe Madame de Récamier, la șapte ani după ce a făcut același gest față de prietena ei, Madame de Staël. În opinia suveranului, cele două doamne aveau limba prea ascuțită. Saloanele lor erau frecventate de foarte mulți oponenți ai monarhului francez.
• 1854: A început Războiul Crimeii, cu o victorie franco-britanică în bătălia de la Alma.
• 1860: Prințul de Wales (mai târziu regele Eduard al VII-lea al Regatului Unit) vizitează Statele Unite.
• 1863: Bătălia de pe Chickamauga din timpul Războiului Civil American se încheie cu o victorie confederată.
• 1880: Orașul Buenos Aires este declarat capitala Republicii Argentina.
• 1913: A avut loc primul meci oficial de rugbi din România.
• 1916: La presiunea puternicei ofensive germano-austro-ungare armata română începe retragerea generală din Transilvania.
• 1932: Gandhi începe greva foamei în închisoarea Poona, India.
• 1940: A început procesul de evacuare a populației din teritoriul cedat Bulgariei (Cadrilaterul) în urma tratatului de la 7 septembrie 1940, proces încheiat la 1 octombrie 1940.
• 1954: Harlan Herrick realizează primul program în limbaj Fortran.
• 1946: Prima ediție a Festivalului de Film de la Cannes, cu o întârziere de șase ani din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial.
• 1968: Inaugurarea Uzinei de la Pitești, prima uzină de autoturisme din România.
• 1974: Inaugurarea oficială a drumului național Transfăgărășan, magistrală cu o lungime de peste 90 km, situată la altitudinea de 2.040 m.
• 1979: Printr-o lovitură de stat împotriva împăratului Bokasa I, Imperiul Centrafrican este abolit și se restaurează Republica Centrafricană.
• 1980: A început războiul dintre Irak și Iran, care s-a încheiat în 1988. Irakul denunță Acordul de la Alger din 1975, revendicând unele teritorii ; în conflictul iraniano-irakian au murit peste un milion de oameni.
• 1982: Are loc zborul inaugural al primului avion de pasageri produs în România, RomBac 1 - 11, în prezența oficialităților statului român.

Nașteri

• 1758: Jean-Jacques Dessalines, împărat al Haiti (d. 1806)
• 1789: George al II-lea, Prinț de Waldeck și Pyrmont (d. 1845)
• 1791: Serghei Aksakov, scriitor rus (d. 1859)
• 1832: Johann Joseph Abert, compozitor german (d. 1915)
• 1833: Ernesto Teodoro Moneta, politician italian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1907)
• 1842: James Dewar, chimist, inventator și fizician scoțian (d. 1923)

• 

  George Coșbuc, poet român

 
• 

  Scarlat Callimachi, poet, dramaturg și ziarist român

 
• 

  Sophia Loren, actriță italiană

• 1853: Rama al V-lea, regele Thailandei (d. 1910)
• 1866: George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866,^[1][2] Hordou, Ungaria Regală, Imperiul Austriac – d. 9 mai 1918,^[1][2] București, România) a fost un poet, critic literar, scriitor, publicist și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916.

  Poezia sa aparține patrimoniului cultural național, creația sa recomandându-l drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvârșit și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare (culturalizare) a țăranilor, fiind un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvârșit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice și de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima. A dat o versiune completă a operei lui Dante, Divina comedie. A tradus foarte mult din lirica străină și a adaptat prin localizare la sufletul și mediul țărănesc Eneida și Odiseea (Iliada a fost tradusă de contemporanul său, George Murnu) și a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română. Toate aceste calități îl recomandă pentru poziția pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simțul echilibrului și faptul că a scos în evidență partea solară, idilică, a sufletului țăranului român.  George Coșbuc s-a născut în 1866, pe 20 septembrie, fiind al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu.^[3] Copilăria și-o petrece în satul natal Hordou, în orizontul mitic al lumii rurale, în tovărășia basmelor povestite de mama sa. Primele noțiuni despre învățătură le primește de la țăranul Ion Guriță, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coșbuc auzise „că știe povești”. De la bătrânul diac (cântăreț la biserică) Tănăsucă Mocodean, George Coșbuc învață să citească încă de la vârsta de cinci ani.^[4][5]

  Poetul și-a început studiile la școala primară confesională greco-catolică din Hordou, în toamna anului 1871, pe care, din motive de sănătate, le întrerupe după clasa I. Din toamna anului 1873, pentru clasele a II-a și a III-a, urmează cursurile școlii triviale (confesionale, greco-catolice) din Telciu, cea mai mare comună de pe Valea Sălăuții, învățând germana cu unchiul său Ion Ionașcu, directorul școlii. În clasa a IV-a (1875), se află la Școala Normală din Năsăud, pe care o absolvă pe data de 21 iunie 1876. În toamna aceluiași an, George Coșbuc se înscrie în clasa I a Gimnaziului fundațional greco-catolic din Năsăud, perioadă de când datează și primele contacte cu operele literaturii române și universale, precum Nikolaus Lenau, Heinrich Heine, Adalbert von Chamisso, Gottfried August Bürger și alții. La Gimnaziul superior (liceul, astăzi colegiu național) din Năsăud predau profesori cu o pregătire serioasă, unde se punea accent pe studiul limbilor și al literaturilor clasice, astfel tânărul Coșbuc formându-și aici o temeinică bază pentru cultura sa.^[6]

  Începe să scrie versuri și activează în Societatea de lectură Virtus Romana Rediviva a gimnaziului năsăudean, încă din clasa a V-a (1880 - 1881), ca membru extraordinar. În clasa a VII-a, George Coșbuc este ales vicepreședinte al societății, iar la 2 octombrie 1883 devine președinte. Publică în paginile revistei Muza someșeană (1882 - 1883) primele poezii, citește la ședințele societății traduceri din Friedrich Rückert, Sándor Petőfi și o poveste populară, în 600 de versuri, Pepelea din cenușă.^[7]

  Contactul cu literatura clasică, mai cu seamă cea latină, cu principalele opere ale literaturii europene, dragostea față de folclorul românesc și față de cărțile vechi îi marchează, din această perioadă, destinul creator. În mai 1884 își susține examenul de bacalaureat, iar după trecerea acestuia, în toamna anului 1884, se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere la Universitatea Francisc Iosif (Franz Josef) din Cluj, care avea pe atunci și o catedră de limbă română, condusă de preotul unit Grigore Silași. A continuat studiile clasice, frecventând cursurile de istoria vechilor greci, cele de traducere și interpretare din scrieri alese din Cicero, teoria și istoria retoricii la greci și romani, sintaxa greacă și istoria literaturii latine. A fost numit în comitetul Societății Iulia a studenților români din universitatea clujeană, timp în care își începe colaborarea la gazeta Tribuna din Sibiu (decembrie 1884).^[8]

  În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre studenții clujeni, frecventând doar anumite cursuri universitare.^[9] Continuă colaborarea la Tribuna, publicând Atque nos, Fata craiului din cetini, Draga mamei, Dragoste păcurărească. Ioan Slavici, directorul Tribunei, îl caută personal la Cluj pentru a-l atrage în redacția revistei și pentru a stabili cu el o eventuală colaborare de durată. Coșbuc publică și în coloanele revistei din Gherla Cărțile săteanului român, continuând în același timp să scrie la Tribuna precum povești și basme versificate (Fulger, Brâul Cosânzenii, Tulnic și Lioara), fapt ce îl determină pe Slavici, să îl aducă cu orice preț la Sibiu, în redacția ziarului. Din vara anului 1887 poetul începe să lucreze ca redactor la Tribuna, inaugurându-se astfel o etapă hotărâtoare în formația sa publicistică.   Despre începuturile sale literare însuși George Coșbuc mărturisește:

  „Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai am și nici nu știu ce era, însă îmi amintesc ca a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardelenești.”

  Referirea este făcută la revista de informare pedagogică și literară Școala practică, redactată de pedagogul Vasile Petri, în care, „student” în clasa a VII-a liceală, George Coșbuc trimite spre publicare în primăvara anului 1883 o traducere. Primele încercări de versificație, cu solide studii umaniste de limba latină și greacă, filosofie și istorie filosofică, istoria literaturilor, poetică și prozodie, datează din perioada cursurilor Gimnaziului Fundațional din Năsăud. Evenimentul principal se produce în toamna anului 1880, când gimnazistul este primit ca membru al Societății de lectură a elevilor Virtus Romana Rediviva:

  „Întâiele încurajări mi le-au dat profesorii mei de liceu care în vederea talentului meu literar mă scuteau de studiile științifice ...”

  Începând din octombrie 1882, membrii societății elevilor gimnaziști din Năsăud redactează publicația liceului, Muza Someșeană, un caiet manuscris, în care elevii publicau texte originale, traduceri și observații critice. Aici vor apărea primele poezii ale elevului George Coșbuc, altele urmând a fi citite de autor în ședințele societății, în total peste cincizeci de poezii „dintre cele 160 scrise pe când era elev în clasa a șasea”. La 20 decembrie 1883 Societatea de lectură "Virtus Romana Rediviva" îl alege ca președinte. Mai târziu, în numărul 47 din 18/30 noiembrie 1884, revista Familia din Oradea îi publică poezia Aș vrea să fiu, semnată tot C. Boșcu, purtând indicația „după Petöfi”.^[9]

  Debutul publicistic propriu-zis se produce tot în 1884, când revista Tribuna din Sibiu îi publică sub pseudonimul C. Boșcu (anagrama numelui Coșbuc), snoava versificată Filosofii și plugarii.^[8] Prezentată sub formă de foileton, această snoavă (are peste 350 de rânduri) apare în trei numere consecutive ale revistei sibiene (nr. 183-190 din 5/17 decembrie - 8/28 decembrie 1884). George Coșbuc transmisese vasta compoziție din Cluj, unde se înscrisese la Facultatea de Litere și Filosofie. Ioan Slavici, conducătorul Tribunei, își va reaminti mai târziu acest debut:

  „Într-una din zile am primit la redacțiune, pentru foița Tribunei, un manuscript, curat și citeț, o snoavă versificată. Autorul se subscria Boșcu și plicul fusese-n Cluj pus la poștă. Mi se părea lucru învederat, că acel Boșcu e-ncepător, student la universitatea din Cluj, și mă bucuram, căci n-o fi, poate, adevărat că ziua bună de dimineață se cunoaște, dar nu mai încape nici o îndoială, că cei în adevăr aleși chiar de la începutul lucrării lor își dau destoiniciile pe față. Mi-a plăcut snoava, am publicat-o și mi-am aprins paie-n cap.^[11]”

  Debutul editorial are loc prin apariția la Sibiu, în Biblioteca poporală a Tribunei, a cinci broșuri: Blăstăm de mamă, Legendă poporală din jurul Năsăudului și Pe pământul turcului (1885), Fata craiului din cetini, Draga mamei (1886) și Fulger. Poveste în versuri (1887).

  Credincios publicației în care și-a făcut adevăratul debut literar, În august 1887, George Coșbuc ajunge la Sibiu, unde va rămâne până în 1889. Ioan Slavici va consemna cu entuziasm evenimentul: „De vreo două săptămâni avem aici pe Coșbuc, un admirabil băiat de vreo 21 de ani, unul din cele mai distinse capete”. Mișcarea literară de la Tribuna a dus la cristalizarea poziției lui George Coșbuc față de literatură, în direcția interesului către folclor, ca bază a literaturii culte, și către limbajul popular, orientată, în esență spre idealul restabilirii unității culturale a poporului român.

  Timpul petrecut aici s-a dovedit a fi cel mai rodnic din activitatea sa. Munca în redacția Tribunei, alături de Ioan Slavici, Ioan Bechnitz, Septimiu Albini, toți oameni cu o serioasă cultură înaintată, a însemnat o adevărată școală literară.^[8]

  „Gheorghe Coșbuc, înzestrat din belșug de către firea cea darnică, s-ar fi ridicat în toate împrejurările deasupra contemporanilor săi, n-ar fi ieșit ceea ce a fost dacă nu și-ar fi croit lucrarea vieții în mijlocul acestor oameni cu cultură generală, care toți erau scriitori ...^[12]”

  Anii petrecuți în redacția Tribunei sibiene (1887 - 1889) vor culmina cu apariția poemului Nunta Zamfirei, un poem - spectacol admirabil, care a impresionat chiar și pe olimpianul Titu Maiorescu. Cu Nunta Zamfirei George Coșbuc s-a impus definitiv în atenția cititorilor și a criticilor de peste munți, fapt care i-a creat aureola de mare poet. Și tot cu ea s-a impus mai întâi și la București, după ce fusese publicată în Convorbiri literare, în martie 1890.

  „La 1893, când am publicat «Balade și idile» eram cunoscut în țara românească numai după un ciclu de poeme cu subiecte luate din poveștile poporului și să le leg astfel ca să le dau unitate și extensiune de epopee. Nunta Zamfirei este un episod din această epopee.”

  Înainte de a fi publicată în Convorbiri literare, Nunta Zamfirei fusese citită de Coșbuc, la 4 februarie 1890, la ședința Junimii, în București. În jurnalul său Maiorescu va nota: „Coșbuc, cu eminenta sa poezie Nunta Zamfirei”. Până la apariția poeziei Noi vrem pământ! (1894), Nunta Zamfirei avea să rămână cea mai cunoscută și mai apreciată scriere a lui George Coșbuc.

  Poemul a fost elaborat în decursul a 5 ani. Prima versiune, datând din 1884, ultima perioadă a studiilor gimnaziale din Năsăud, a fost publicată pentru prima oară în Tribuna, Sibiu, la 24 martie 1889, și îl consacră definitiv pe autor ca poet de real talent. Aceasta va constitui și varianta citită la Junimea spre sfârșitul lui ianuarie 1890. Versiunea reprodusă în Convorbiri literare, București, nr. 12, 1 martie 1890, va cunoaște o formă mai accentuată decât cea din Tribuna și mai apropiată de cea pe care poetul o va publica în toate edițiile antume ale volumului Balade și idile.

  • Familia lui George Coșbuc
  • 

    Părinții

   
  • 

    Sora

   
  • 

    fiul Alexandru

   
  • 

    Leon Coșbuc

   
  • 

    George, Elena și Alexandru

   
  • 

    Fratele Aurel

  Poetul însuși va vorbi despre perioada petrecută la Sibiu ca despre „cei mai rodnici” ani ai săi.^[13] Acum își orientează scrisul spre idilă și trece treptat de la simple versificări pe teme folclorice la creații originale. În paginile Tribunei i se tipăresc numeroase poezii, semnate sau nesemnate, printre care unele dintre cele mai izbutite creații ale sale: Nunta Zamfirei, Mânioasă, Numai una, Fata morarului, Crăiasa zânelor^[8] , o parte din Anacreonticele sale, publicate cu mici modificări în ciclul Cântece la sfârșitul volumului Balade și idile din 1893. Spre anul 1889, Tribuna începe să lucreze în pierdere, situația ducând la desființarea unor posturi, printre care și cel al lui Coșbuc. La insistențele lui Ioan Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă la București, unde sosește pe la mijlocul lunii decembrie 1889 și i se oferă un post de „desemnător ajutor” la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice.  

• 

  De la stânga spre dreapta: George Coșbuc, d-na Elena Vaida-Voievod^[15], dr. Ciuta (Bistrița)^[16], Alex. Vaida-Voievod, I.L. Caragiale, la Karlsbad, 1911

  Sosit la București, Titu Maiorescu l-a primit în ședința Junimii din 23 decembrie 1889, unde ardeleanul de curând sosit de dincolo de munți a citit din lucrările sale celor prezenți, alături de I.L. Caragiale. Spre sfârșitul lunii ianuarie, 1890, George Coșbuc este invitat, din nou, la o ședință a Junimii.

  Relațiile lui cu Titu Maiorescu și Junimea s-au păstrat, totuși, destul de reci, deși Maiorescu îi aprecia originalitatea și talentul, reținerile explicându-se doar politic.^[14] Deși sporadic, publică la Convorbiri literare poemele La oglindă (1890), alte trei poezii, între care și Rea de plată (1892). Continuă să publice la Tribuna (Pe lângă boi, Trei, Doamne, și toți trei, Cântec), la Lumea ilustrată, (Fatma, 1891; Vestitorii primăverii, Noaptea de vară, Vara, Vântul, 1892; Rugăciunea din urmă, 1893).

  Demisionează din postul de funcționar și este cooptat în colectivul profesorilor asociați care elaborau un manual de școală intitulat Carte românească de citire, lucrează un timp în redacția unor publicații (Lumea ilustrată).^[17]

  În anul 1893, apare volumul Balade și idile (258 de pagini), editat de Socec. O primă variantă a acestui volum este gata de tipar la Editura Librăriei Socec din primăvara anului 1892. În 1893, volumul Balade și idile a apărut în luna iunie, apariția fiindu-i menționată în Românul literar (nr. 19 din 13 iunie) și în Moftul român (2 iunie 1893), care anunța evenimentul într-o notă nesemnată, pusă în seama lui Caragiale:

  „Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care crește atâta spanac des și abundent, a apărut în sfârșit zilele acestea și un copac și e așa de mândru și așa de puternic, că mii și mii de recolte de buruieni se vor perinda și el va sta tot mereu în picioare, tot mai sănătos și mai trainic, înfruntând gustul actual și vremea cu schimbările ei capricioase și făcând din ce în ce mai mult fala limbii noastre românești - un volum de Balade și idile de George Coșbuc.^[18][19]”

  În locul unor texte de întâmpinare a acestui adevărat eveniment literar, spre sfârșitul lunii august 1893, apărea o broșură (Adevărul asupra poeziilor d-lui Gh. Coșbuc), scoasă la Iași de N. Lazu, prin care se contestă originalitatea unor poezii din volum. Intervenția lui Lazu, grefier judecătoresc la Piatra și fost coleg al practicantului Eminescu de la Tribunalul Botoșani, a stârnit un adevărat proces literar pe o durată de aproape zece ani. D. Evolceanu, printr-o intervenție în numele Convorbirilor literare apreciată de însuși Titu Maiorescu, de scriitorii Alexandru Vlahuță și Nicolae Iorga iau, în cele din urmă, apărarea poetului.^[20] Este impresionantă, de asemenea, o apreciere a lui P.P. Negulescu într-o scrisoare din Berlin adresată lui Titu Maiorescu:

  „M-a indignat în adevăr peste măsura infamia scandalului ce se face cu bietul Coșbuc. E un veninos asalt de pigmei în contra unui incontestabil talent literar.”

  În anul 1894 editează în colaborare cu I. L. Caragiale și Ioan Slavici , revista Vatra^[21]. În 1895 s-a căsătorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, și, în același an, la Craiova, i s-a născut unicul fiu, Alexandru.^[20]

  • 

    Gimnaziul vechi de la Năsăud

   
  • 

    Satul Hordou (imagine de epocă)

   
  • 

    Casa natală

  Pe la sfârșitul lunii martie 1896, după ce poetul trăise bucuria consacrării și, în același timp, amarul unor calomnii, i se tipărește la București, în Editura Librăriei Școalelor C. Sfetea, volumul de versuri Fire de tort. Autorul își însoțește cartea și cu câteva note, o exprimare a atitudinii sale fata de acuzația de plagiat, dar și o dezvăluire a existentei unui proiect de epopee:

  „De când am început să scriu, m-a tot frământat ideea sa scriu un ciclu de poeme cu subiectele luate din poveștile poporului (și să leg astfel ca să le dau unitate și extensiune de epopee, ca și Nunta Zamfirei, Moartea lui Fulger, Fulger, Tulnic și Lioara, Craiul din cetini, Laur bolnav, Patru portărei și altele vreo câteva nepublicate. Am părăsit ideea din pricina ca am făcut greșeala să încep a scrie poemele în două feluri de metre - unele în versuri de 14 silabe, altele în versuri de 8 silabe.”

  

  George Coșbuc împreună cu Caragiale

  În 1896 iese de sub tipar volumul Fire de tort. Se tipărește în traducerea lui Coșbuc Eneida de Vergiliu. Colaborează la Povestea vorbei și la Literatură și artă română (București). În 1897, traducerea Eneidei lui Vergiliu primește premiul Năsturel-Herescu al Academiei Române. După dispariția Vetrei, Coșbuc preia conducerea revistei Foaia interesantă; va conduce, împreună cu Vlahuță, revista Semănătorul (2 decembrie 1901 - decembrie 1902), revista căpătând ulterior o tot mai accentuată orientare naționalistă. În 1902 publică volumul de poezii Ziarul unui pierde-vară, colaborează la România ilustrată și Universul literar.

  La 28 martie 1902 Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor îl numește în postul de șef de birou, creat prin bugetul administrației Casei Școalelor. Conduce revista Viața literară, este numit în postul de referendar în Administrația Casei Artelor (1906).

  Din 1907 lucrează intens la traduceri: Georgicele de Vergiliu, Don Carlos de Schiller, Odiseea de Homer; este numit în postul de șef al Biroului de control al activității extrașcolare (1907). Munca de tălmăcire în românește a capodoperei lui Dante, Divina Comedie, îl absoarbe în întregime.

  Publică în Luceafărul, Românul și Flacăra. Alături de Al. Vlahuță și M. Sadoveanu, Coșbuc îndrumă și organizează conferințele sătești.

  Din 1908, revine frecvent în locurile natale.

  În august 1915 moare Alexandru, fiul poetului, într-un accident de automobil. Coșbuc suportă foarte greu lovitura^[22] , se izolează, încetează să mai publice. Nicolae Iorga consemnează:

  „O mare nenorocire a atins pe George Coșbuc. N-a fost om care, știind bucuriile și durerile unui părinte, care să nu-și șteargă o lacrimă atunci când inima cea mare sângera de cea mai înspăimântătoare rană, care niciodată nu se poate închide.”

  La 24 februarie 1918, apare în revista Scena din București ultima poezie a lui George Coșbuc, Vulturul.

  „La 9 mai 1918, poetul George Coșbuc moare la București. Țara pierde un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru ...” spunea Bogdan-Duică la înmormântarea ilustrului dispărut. La moartea lui Coșbuc, Nicolae Iorga, cel care afirmase mai demult că „poezia lui Coșbuc este de o virtuozitate extraordinară”, publică un necrolog pe care-l încheie cu următoarele cuvinte:

  „Cel ce a cântat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei până la dorobanții din 77, moare fără a fi văzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfântul drapel al țării. Să lăsăm ca asupra frunții lui palide, acum liniștite, să cadă o umbră mângâietoare a depărtatului tricolor nevăzut.”

  În ziarul Lumina, din București, Liviu Rebreanu publică, la 14 mai 1918, articolul George Coșbuc, afirmând printre altele:

  „Coșbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii românești. Ardelean a rămas toată viața. Până și în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi ședea bine. Aici în țară dragostea lui a fost pentru cele șase milioane de țărani. Simțea o fraternitate profundă cu dânșii ... A răsărit deodată, fără să-l știe nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor și bisericuțelor bucureștene. Și a biruit împotriva tuturor celor scufundați în inimații și neputințe. A adus lumină, sănătate, voioșie. Scrisul lui Coșbuc trăiește și va trăi cât va trăi neamul românesc.”Coșbuc va rămâne colaborator asiduu al Tribunei mulți ani, chiar și după ce se va stabili în București.   

  Volume publicate[modificare | modificare sursă]

  • Blestem de mamă, Sibiu, 1885;
  • Pe pământul turcului, Sibiu, 1885;
  • Fata craiului din cetini, Sibiu, 1886;
  • Draga mamei, Sibiu, 1886;
  • Fulger, Sibiu, 1887;
  • Balade și idile, București, 1893;
  • Fire de tort, București, 1896;
  • Războiul nostru pentru neatârnare, București, 1899; ediție îngrijită și prefață de Andrei Gligor, Craiova, 1995;
  • Povestea unei coroane de oțel, București, 1899; ediție îngrijită și prefață de Teodor Vârgolici, București, 1992; ediția Iași, 1997;
  • Din țara Basarabilor, București, 1901;
  • Ziarul unui pierde-vară, București, 1902;
  • Dintr-ale neamului nostru, București, 1903;
  • Cântece de vitejie, București, 1904;
  • Superstițiunile păgubitoare ale poporului nostru, București, 1909;
  • Balade, București, 1913;
  • Drumul iubirii, București, 1916;
  • Povești în versuri, ediție îngrijită de Nicolae Drăganu, Sibiu, 1921;
  • Poezii alese, prefață de Mihai Beniuc, București, 1952;
  • Poezii, I-II, prefață de Dumitru Micu, București, 1953;
  • Despre literatură și limbă, îngrijită și prefață de Alexandru Duțu, București, 1960;
  • Versuri, prefață de Dumitru Micu, București, 1961;
  • Comentariu la „Divina Comedie”, I-II, îngrijită și introducere de Alexandru Duțu și Titus Pârvulescu, București, 1963-1965; în Opere alese, IX, ediție îngrijită de Gheorghe Chivu, prefață de și comentarii Alexandru Duțu, București, 1998;
  • Fire de tort. Cântece de vitejie, I-II, îngrijită și prefață de Mircea Tomuș, București, 1966;
  • Opere alese, vol. I-VI, îngrijită și prefață de Gavril Scridon, București, 1966-1982, vol. VII-IX, ediție îngrijită de Gheorghe Chivu, prefață de și comentarii Alexandru Duțu, București, 1985-1998;
  • Opera poetică, I-II, Chișinău, 2000;
  • Scrieri alese, îngrijită și prefață de Gavril Istrate, Iași, 2001.   

    George Coșbuc
    George Coșbuc
    Date personale
    Născut	20 septembrie 1866[1][2]  Hordou, Ungaria Regală, Imperiul Austriac
    Decedat	9 mai 1918 (51 de ani)[1][2]  București, România
    Înmormântat	Cimitirul Bellu
    Părinți	Sebastian Coșbuc, preot greco-catolic Maria Coșbuc, fiica parohului greco-catolic Avacum din Telciu
    Frați și surori	14
    Căsătorit cu	Elena, născută Sfetea
    Copii	Alexandru (n. 1895 - d. 1915)
    Cetățenie	Austro-Ungaria
    Religie	Biserica Română Unită cu Roma
    Ocupație	lingvist poet traducător profesor jurnalist scriitor critic literar[*] jurist
    Pseudonim	C. Boșcu
    Limbi	limba română
    Studii	Universitatea Babeș-Bolyai
    Activitatea literară
    Activ ca scriitor	1884 - 1918
    Mișcare/curent literar	semănătorism
    Subiecte	muncile câmpenești, datinile atașate marilor momente ale existenței, erotica țărănească, revolta țăranului, experiența tragică a războiului, momente din istoria poporului român
    Specie literară	poezie, baladă, idilă, poem[*]
    Operă de debut	Filosofii și plugarii (1884), sub pseudonimul C. Boșcu
    Opere semnificative	1889 - Nunta Zamfirei, 1893 - Moartea lui Fulger, 1896 - volumul Fire de tort, 1907 - Noi vrem pământ 1911 - traduce Divina comedie
    Influențe[ascunde] Ioan Slavici
    Note
    Premii	Premiul Năsturel-Herescu
    Membru titular al Academiei Române

• 1876: Alexandrina Cantacuzino, activist politic, filantrop, diplomată, feministă (d. 1944)
• 1878: Upton Sinclair, scriitor și omul politic american (d. 1968)
• 1886: Ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin, prințesă Moștenitoare a Germaniei (d. 1954)
• 1896: Scarlat Callimachi (n. 20 septembrie 1896,^[1] București, România – d. 2 iunie 1975,^[1] București, RS România), supranumit: Prințul Roșu^[2], a fost un jurnalist român, eseist, poet futurist, sindicalist, activist comunist. Ca poet s-a aflat în vecinătatea mișcării de avangardă, cultivând o poetică între constructivism și expresionism.  Scarlat Callimachi s-a născut la 20 septembrie 1896, la București. Era membru al familiei boierești de sorginte fanariotă Callimachi. Nu trebuie să fie confundat cu un străbun al său, omonim, domnitorul fanariot Scarlat Callimachi.

  Ca urmare a adeziunii sale la ideologia comunistă, a fost supranumit Prințul Roșu.

  A fost licențiat în drept și a fost gazetar în presa comunistă, colaborând la Facla, Chemarea, Clopotul și altele. A fost redactor-șef la revista Punct și director al ziarului Glasul nostru din Botoșani.

  În 1933, a fost închis pentru pamfletul Căderea Babilonului.

  Scarlat Callimachi a fost director al Muzeului Româno-Rus, instituție creată pentru scoaterea în evidență a legăturilor culturale dintre România și Uniunea Sovietică, în conformitate cu doctrina Jdanov, până în 1963, când acest muzeu a fost desființat, ca urmare a distanțării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de influența sovietică.^[3]

  A murit la 2 iunie 1975 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.  

  Opere

  • Frunze, 1920
  • Tăceri imobile, 1921 (copertă și ilustrații de Dall Zamphiropol)
  • Alb și negru, 1927
  • Erotice, 1933
  • Octombrie 1917, Colecția Orizont, București, 1946 (cu un portret și două desene de Aurel Mărculescu)
  • Căderea Babilonului, E.S.P.L.A., București, 1956
  • Un călător prin U.R.S.S., Editura de Stat pentru literatură și artă, București, 1960
  • Ritmuri de clopote, Editura pentru Literatură, București, 1968  

    Scarlat Callimachi
    Date personale
    Născut	20 septembrie 1896[1]  București, România
    Decedat	2 iunie 1975 (78 de ani)[1]  București, RS România
    Înmormântat	Cimitirul Bellu
    Cetățenie	România
    Ocupație	jurnalist sindicalist[*] poet
    Activitate
    Partid politic	Partidul Național-Țărănesc, Partidul Comunist Român
    Limbi	limba română
    Studii	Facultatea de Drept din Paris[*

• 1902: Cesare Zavattini, scriitor italian (d. 1989)
• 1908: Adalbert Boroș, episcop romano-catolic (d. 2003)
• 1910: 
• 1917: Fernando Rey, actor spaniol (d. 1994)
• 1934: Marian Hudac, actor român (d. 1996)
• 1934: Sophia Loren, actriță italiană
• 1948: Dan Grigore Adamescu (n. 20 septembrie 1948, Râmnicu Vâlcea, România – d. 24 ianuarie 2017, București, România) a fost un controversat^[1] om de afaceri român.^[2] A deținut companiile Astra Asigurări, AXA Life Insurance, Unirea Shopping Center, Medien Holding (trustul care deține ziarul România Liberă) și FC Oțelul Galați prin intermediul companiei The Nova Group.^[3] De asemenea, a deținut acțiuni la Baumeister (construcții), Mega Construct (energie), City Business Center, Modern Business Center (imobiliare), Rex^[4][5], InterContinental și Pullman (industria hotelieră) și MegaVision (retail electrocasnice)^[6].

  Tatăl său a fost procuror militar.^[7]

  La 27 mai 2016 a fost condamnat definitiv la 4 ani și 4 luni închisoare cu executare, într-un dosar de corupție privind soluții favorabile în dosare de insolvență.  

  Dan Grigore Adamescu
  Date personale
  Născut	20 septembrie 1948  Râmnicu Vâlcea, România
  Decedat	24 ianuarie 2017 (68 de ani)  București, România
  Înmormântat	Cimitirul Bellu
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (septicemie)
  Cetățenie	România
  Ocupație	om de afaceri
  Activitate
  Alma mater	Academia de Studii Economice

• 1950: Dorel Covaci, deputat PSD
• 1952: Ileana Ciuculete (n. 20 septembrie 1952,^[1] Gubaucea, Vela, Dolj, România – d. 14 martie 2017, București, România) a fost o interpretă română de muzică populară din zona Olteniei. În întreaga ei carieră a înregistrat 30 de discuri și a fost premiată în România cu 3 discuri de aur și un disc de platină, iar în Serbia cu 1 disc de aur.

  A murit în 2017^[2] de o ciroză hepatică dezvoltată dintr-o hepatită C netratată la timp  

  Ileana Ciuculete
  Date personale
  Născută	20 septembrie 1952[1]  Gubaucea, Vela, Dolj, România
  Decedată	14 martie 2017 (64 de ani)  București, România
  Cauza decesului	ciroză
  Căsătorită cu	Cornel Galeș
  Cetățenie	România
  Ocupație	Solist vocal
  Activitate
  Origine	Română
  Gen muzical	Muzică populară, Petrecere
  Tipul de voce	Soprană
  Instrument(e)	voce[*]
  Ani de activitate	1972-2017
  Case de discuri	Electrecord, MediaPro Music, Alpha Sound Roton

• 1958: Vasile Chirtoca (n. 20 septembrie, 1958, Ghidirim, raionul Kotovsk) este un om de afaceri moldovean, filantrop, maestru în sport (box), președinte al Federației de Box din Moldova, membru al Consiliului Național al Confederației Patronatelor din Republica Moldova, consilier municipal în Chișinău.  Vasile Chirtoca s-a născut la 20 septembrie, 1958, în satul moldovenesc Ghidirim, raionul Kotovsk, regiunea Odesa, într-o familie multinațională. Tatăl său era moldovean, de baștină din satul moldovenesc Lipețkoe, regiunea Odesa, iar mama se trăgea dintr-o familie moldo-poloneză din satul Crasnenicoe, în apropiere de Rîbnița. Ambii părinți erau profesori: tatăl preda istoria, iar mama limba și literatura rusă. Vasile a fost cel de-al treilea copil, mezin. Odată cu începerea ciclului primar de studii, familia s-a mutat la Strășeni, pentru ca cei trei copii să învețe la o școală orășenească.

  În anul 1974 Chirtoca a absolvit școala medie din orașul Strășeni, iar în anul 1979 Institutul Politehnic din Odesa, obținând calificarea inginer-mecanic.  Primul loc de muncă a fost la Institutului Unional de Cercetări Științifice, Proiectări și Tehnologie, întâi în calitate de inginer, apoi inginer superior, conducător de grup, inginer-șef de proiecte și director al filialei din Chișinău a Institutului de Stat de Proiectări din Novosibirsk (octombrie 1989 – aprilie 1992). La începutul anilor 1990 a participat la crearea Pieței de Valori din Republica Moldova, astfel fiind unul dintre fondatorii Bursei de Valori a Moldovei.

  În 1989, a fondat Compania Tehnico-științifică Cooperatistă „Golubaia volna”, care activa în domeniul proiectării și construcției sistemelor de epurare a apelor reziduale provenite din activitatea întreprinderilor industriale. În prezent, compania este numită „DAAC Ecoplant” S.R.L. și se ocupă de implementarea proiectelor din domeniul agriculturii ecologice.

  În 1992 a devenit președinte al Consiliului de Administrație al Societății pe Acțiuni „POLIPROIECT” și director general al primei companii financiare din Republica Moldova, „DAAC Invest”. Doi ani mai târziu, a fondat Societatea pe Acțiuni „DAAC Hermes”, una dintre cele mai mari companii importatoare de automobile din țară. În perioada când în Republica Moldova avea loc privatizarea în masă, a creat Fondul de Investiții pentru Privatizare DAAC Hermes, care s-a transformat mai târziu în grupul financiar și industrial „DAAC Hermes Grup” S. A.

  Întreprinderile administrate de Chirtoca activează cu succes în ramuri economice precum construcția de mașini, fabricarea produselor cosmetice și de parfumerie, agricultură, comercializarea, repararea și deservirea tehnicii agricole, păstrarea și procesarea culturilor cerealiere, comercializarea și deservirea automobilelor, tehnologii informaționale ș.a. În anul 2017 cifra de afaceri a depășit 100 mil. de euro, numărul locurilor de muncă create fiind de circa 2.000.  

  Vasile Chirtoca
  Vasile Chirtoca
  Date personale
  Născut	20 septembrie 1958 (61 de ani) Hîderîm, raionul Kotovsk, RSS Moldovenească
  Căsătorit cu	Valentina
  Copii	2 fii: Alexei și Vladislav
  Naționalitate	Moldovean
  Cetățenie	Republica Moldova
  Religie	creștin ortodox
  Ocupație	Inginer-mecanic
  Activitate
  Educație	Institutului Politehnic din Odesa
  Organizație	Daac-Hermes S.A. Președinte al Comitetului de Conducere “DAAC-Hermes grup” S.A.
  Funcție	Consilier municipal
  Premii	cavaler al ordinelor „Gloria Muncii”, „Ștefan cel Mare și Sfânt”, „Ordinul Republicii”

• 1972: Victor Ponta, politician român, prim-ministru al României
• 1975: Asia Argento, actriță, model din Italia
• 1976: Dragoș Vlad-Neagu (n. 10 septembrie 1976, București, România), cunoscut ca Caddillac, prescurtat la Caddy, Daddy Caddy sau ca Klax 187, este un rapper român și totodată component al trupei de hip-hop, B.U.G. Mafia.  În 1993 formează împreună cu Doom (Tataee) trupa Black UnderGround (astăzi B.U.G. Mafia), sub numele de scenă Klax 187. 187 vine de la codul folosit de polițiștii americani pentru crime. În 1996 își schimbă numele în Daddy Caddy.  Pe data de 4 mai 2010, la ora 23:50, se naște Neagu Alexandru Ștefan, primul copil al lui Dragoș.  

  Caddy
  De la stânga la dreapta: Caddy, Tataee, Uzzi
  Date personale
  Nume la naștere	Dragoș Vlad-Neagu
  Născut	20 septembrie 1976 (43 de ani)
  Ocupație	cântăreț
  Activitate
  Alte nume	Caddillac Klax 187 Daddy Caddy
  Origine	București,  România
  Gen muzical	hip-hop, rap, Gangsta Rap, trap
  Instrument(e)	Voce
  Ani de activitate	1993-prezent
  Case de discuri	Legend Audio , Casa Productions
  Interpretare cu	Loredana, JerryCo, La Familia, Casino, Mario V

• 1977: Marian Alexandru (n. 20 septembrie 1977, București) este un fost fotbalist român.