REVISTA MEA DIN 14 OCTOMBRIE/ 2

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 14 OCTOMBRIE 2020

PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 14 Octombrie

RELIGIE ORTODOXĂ 14 Octombrie

+) Sf Cuv Parascheva de la Iași; Sf Mc Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie

Sf Cuv Parascheva de la Iaşi

Sfanta Cuvioasa Parascheva - Trei au fost marile virtuti care au impodobit sufletul si viata Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva de la Iasi. Ingereasca feciorie, milostenia, adica lepadarea de cele pamantesti, si dumnezeiasca rugaciune, maica tuturor faptelor bune. Pe aceste trei virtuti le-a iubit fericita din copilarie si prin acestea, in chip deosebit, s-a dezbracat de orice cuget pamantesc, a biruit pe diavoli si s-a numarat in ceata Sfintilor Parinti purtatori de Dumnezeu.

VIAŢA SF. PARASCHEVA

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.

După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.

După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.

Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.

Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.

De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.

Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.

Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.

Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.

Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.

Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.

Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.

Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".

Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin".

Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.

Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:

Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.

O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.

Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.

În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.

O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: "Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"

În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.

Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!"

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.

Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!

În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.

Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".

Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.

Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.

Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.

În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Se spune că atâtea minuni a săvârşit Sfânta Parascheva, mai multe chiar decât numărul stelelor şi nisipul mării. Pentru că Sfânta vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, chiar şi cele mortale; depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei.

Şi în zilele noastre, Cuvioasa nu conteneşte a face minuni pentru cei care cu credinţă aleargă la ea, nu numai în Epivata, unde casa părintească a fost transformată în biserică închinată ei, şi în Catedrala mitropolitană de la Iaşi, ci în toată lumea.

Vă prezentăm în continuare câteva dintre minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva, povestite de credincioşi în scrisorile trimise preoţilor slujitori de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, consemnate în „Patericul românesc“ sau în cartea „Suferinţele mamei Blondina, o martiră a Siberiei“.

Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital pentru operaţie. În acest timp, mama sa a mers la moaştele Cuvioasei Parascheva, cerându-i sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămâni, doctorii au tot amânat operaţia. Şi observând că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos, i-au spus bolnavului că nu mai este nevoie să fie operat şi să se întoarcă acasă, pentru că „este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!“.

Într-o zi, o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi plângând în hohote. Un preot slujitor care se afla atunci în biserică a întrebat-o ce are. Aceasta i-a spus că a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot capul. Mergând în cele din urmă la medic, acesta i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea.

Preotul a întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, iar ea a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci, el i-a făcut pomelnic şi a dus-o la Cuvioasa, unde s-a închinat. Preotul povesteşte că peste trei luni a întâlnit-o pe stradă, sănătoasă şi voioasă. Femeia i-a spus atunci slujitorului Domnului că „la vreo trei săptămâni după ce am dat pomelnicul, a început să-mi curgă puroi din nas şi a curs mult timp. S-a scurs toată infecţia de pe creier şi m-am făcut sănătoasă“.

A doua zi, a simţit că este sănătos, şi până astăzi nu mai are nimic

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: „Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!“. Mulţumind din inimă Preacuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

Un preot din Ardeal povesteşte că era bolnav de plămâni şi făcând foarte multe injecţii cu antibiotice, a simţit că începe să orbească. Când s-a dus la doctor, acesta i-a confirmat nenorocirea. Imediat, preotul s-a urcat în tren şi a venit la Iaşi. Era ora 22:00. Catedrala era închisă. Atunci a stat în genunchi, afară, lângă peretele unde erau moaştele Sfintei Parascheva, s-a rugat câteva ceasuri, plângând. A doua zi a simţit că este sănătos, şi până astăzi nu mai are nimic nici cu ochii, nici cu plămânii şi slujeşte Sfânta Liturghie la o mănăstire din Ardeal.

Odată, a venit de la Bucureşti o doamnă, aducând în dar Sfintei Parascheva un covor persan, mare şi frumos. Preotul care era la racla Cuvioasei a întrebat-o ce înseamnă acest dar. Dânsa i-a povestit că soţul ei, bărbat de 45 de ani, s-a îmbolnăvit şi, cu tot progresul medicinii, doctorii nu găseau leac la boala lui, spunându-i să se pregătească de moarte, că are cancer. Dar, într-o zi, a venit la ei acasă un prieten care le-a spus că pleacă la Iaşi, sfătuindu-i să-i dea bani şi pomelnic să îl ducă el la Sfânta Parascheva. Peste două luni, bărbatul s-a făcut sănătos fără nici un tratament şi, drept mulţumire, soţia sa, personal, a adus acest covor la Sfânta Parascheva.

O altă femeie, necăjită că toată faţa soţului ei este cuprinsă de nişte bube urâte care supurează şi-i provoacă mare durere, a venit la Cuvioasa Parascheva, a plâns, s-a rugat şi a dat pomelnic. Mulţi doctori încercaseră cu diferite tratamente şi alifii să-l vindece, dar totul era în zadar, ba, parcă, după fiecare tratament, rănile se înfocau şi se extindeau mai tare.

Când a venit la Iaşi, femeia a atins de moaştele Sfintei batista curată pe care o avea la ea, iar când a ajuns acasă, a pus batista pe faţa soţului, acestuia potolindu-i-se durerile. După o săptămână, au dispărut şi bubele.

A venit din Bulgaria pentru că Sfânta i s-a arătat

În anul 1968, prin luna martie, la Mitropolie a venit o femeie din Bulgaria. Unul dintre preoţii care erau în catedrală a întrebat-o dacă ştie să vorbească ruseşte, pentru a-i spune ce i s-a întâmplat. Atunci femeia i-a povestit că are un singur băiat, care a ajuns la facultate în anul al II-lea şi că subit a înnebunit, dar într-o formă aşa de gravă, că-l ţine într-o cuşcă. Ea întotdeauna a fost credincioasă, în schimb soţul ei este ateu şi întotdeauna îl blestema pe copilul lui şi Îl înjura pe Dumnezeu. Ea mereu mergea la biserică, rugându-se cu lacrimi pentru copilul ei.

Într-o noapte, a visat o femeie înaltă, îmbrăcată în negru, care i-a spus: „Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine!“. Femeia n-a întrebat-o unde să meargă şi cine este aceea pe care a visat-o. Însă, peste vreo două luni, iarăşi a visat aceeaşi femeie, care i-a spus acelaşi lucru ca şi prima dată. A întrebat-o cine este şi ea i-a spus că este „Sfânta Parascheva din Iaşi!“

Doamna locuia chiar în capitala Bulgariei, Sofia. Imediat s-a dus la ambasadă şi, obţinând paşaportul, a venit la Sfânta Parascheva.

Preotul a sfătuit-o cum să se roage şi să lase un pomelnic. Până seara a stat lângă raclă, rugându-se.

După un an, a venit, împreună cu mama ei de 90 de ani, să-i mulţumească Sfintei Parascheva că băiatul ei s-a făcut complet sănătos şi că îşi continuă studiile.

Ajutor şi bucurie în familie

În anul 1955, o familie din Iaşi nu avea înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Şi după ce fetiţa s-a culcat, tatăl ei a alergat la Sfânta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Întorcându-se acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngândurat. „Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întâmplat?“, a întrebat-o soţul. „Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea, m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar, la ora opt seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apucat repede şi m-a aruncat afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda iadului“, a povestit ea. „Femeie, în seara aceasta, la ora opt, fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfânta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească!“

O farmacistă foarte cuminte, având 32 de ani, tot voia să se căsătorească. A dat rugăciuni la Sfânta Parascheva şi imediat a făcut cunoştinţă cu un doctor văduv. Acela a început s-o curteze, dar nu spunea ceva serios. Apoi a lasat-o şi s-a dus la altele. Ea, disperată, tot venea şi se plângea Sfintei... Preotul de la raclă a sfătuit-o: „Să continuăm cu rugăciuni la Cuvioasa Parascheva“. Şi într-o duminică, pe neaşteptate, a venit doctorul la familia fetei şi a cerut-o în căsătorie. Peste zece zile au făcut nunta.

Ocrotitoarea studenţilor

Printre cei care aleargă la ajutorul maicii noastre Parascheva sunt studenţii. Mai ales în lunile de examene, racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice.

O fată voia să dea la medicină. A venit la Mitropolie foarte necăjită că toată vara nu s-a pregătit aşa cum trebuie şi îi e frică că nu va putea intra, căci din ce a învăţat nu poate ţine minte decât structura splinei. A fost sfătuită de preoţii de aici să se ducă la racla Sfintei Parascheva, să se roage cum ştie, iar ea o va ajuta. Tânăra, stând în genunchi în faţa sfintei racle, s-a rugat: „Sfântă Parascheva, nu sunt pregătită, ştiu bine numai splina“. La examen au intrat trei candidaţi. Li s-a întins cutia cu bileţele, au tras primii doi bileţelele şi la urmă a tras şi ea, cu strângere de inimă, şi mare i-a fost mirarea când a văzut pe bileţel: „Splina“. A ştiut perfect şi a luat zece. A doua zi a venit să-i mulţumească Cuvioasei Parascheva. De la uşă a început să plângă şi să strige: „Cuvioasă, tu ai luat zece, tu ai ştiut, tu eşti studentă..., nu eu...“.

O tânără povesteşte cum, obosită de şcoală şi foarte deprimată, a ajuns să-şi spună că nu mai are rost să trăiască. „În seara aceea am adormit plângând, cu gândul ca a doua zi să le părăsesc pe toate, să-mi pun capăt zilelor. Noaptea am avut un vis în care am descoperit-o pe Sfânta Parascheva... Mă aflam într-o încăpere micuţă, precum chilia unei maici. Acolo se aflau un pat din lemn fără saltea şi o icoană. Am intrat şi am sărutat icoana, care a zâmbit. Era o tânără în negru, acoperită, nu ştiu dacă de o năframă sau de părul ei. M-a întrebat dacă vreau să devin maică. I-am răspuns că nu şi că vreau să mă sinucid. Atunci mi-a zis să merg la o mănăstire, departe, şi să stau trei zile. La sfârşit, am sărutat-o din nou. De atunci viaţa mea s-a schimbat. Am mers la duhovnic, care m-a trimis la o biserică cu hramul Sfintei Parascheva. Părintele de acolo mă aştepta şi mi-a zis: „Vino să-ţi dau cărţi, pentru a afla!“. Aşa am trecut de starea în care eram. De atunci, toate îmi merg bine“.

Un preot povesteşte cum că într-o seară a venit la Mitropolie o doamnă de 35 de ani, foarte agitată, emoţionată până la lacrimi. Plângea şi se închina la toate icoanele, dar mai ales la Cuvioasa Parascheva. A zis că e foarte fericită şi a venit să-I mulţumească lui Dumnezeu şi Sfintei Parascheva, povestind: „Sunt funcţionară în Galaţi şi m-am hotărât să fac facultatea de germană, dar nu mă simţeam aşa bine pregătită, am vrut sa-mi încerc şansa. Venind pe drum spre Iaşi, la examenul de admitere, m-am întâlnit în tren cu o domnişoară care era în aceeaşi situaţie ca şi mine. Când am ajuns la Iaşi, eu i-am propus domnişoarei să mergem amândouă la Sfânta Parascheva să-i cerem ajutorul. Domnişoara mi-a răspuns că ea n-are nevoie de ajutorul nimănui, că este pregătită bine. Eu totuşi am venit la Cuvioasa şi i-am cerut ajutorul pe care mi l-a dat. La examen, cea bine pregătită a picat şi eu am reuşit, iar acum am venit să-i mulţumesc“.

Cuvioasa ocroteşte culturile

Într-un sat din apropierea Iaşului au apărut omizi care distrugeau tot. Atunci, preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe Cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat. Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Parascheva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. În apropierea grădinii curgea o apă, şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile, toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi de căruţe. Când s-au terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nici o omidă pe copac şi nici în grădini.

▲ Comuniştii au vrut s-o îngroape în cimitir

Prin anii 1950-1954, comuniştii au vrut s-o îngroape pe cuvioasa, pentru ca mulţimea de credincioşi care venea să se închine zilnic să nu-i mai deranjeze. S-au sfătuit în secret şi într-o dimineaţă au trimis oameni să sape groapă în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului. Îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la Mitropolie să se roage Cuvioasei Parascheva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu, ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii acatistul şi paraclisul Cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit.

▲ „Vedeam cum, din senin, se adunau norii şi apoi ploaia îndestula pământul însetat“

În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le aşteptau şi le întâmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urmă, veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pământul. Drept mulţumire, credincioşi se rugau şi înălţau câte o troiţă Sfintei Parascheva.

„În luna mai 1947, în cel de-al doilea an de secetă, am fost rânduit să însoţesc sfintele moaşte şi să conduc această procesiune de cerere a îndurării lui Dumnezeu prin oraşele şi satele Moldovei, ai cărei fii şi fiice se zbăteau în ghearele foametei şi suferinţelor, tânguindu-şi pe cei căzuţi în război. Am văzut aievea, iubiţi fraţi şi surori, minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva în urma rugăciunilor întregului popor.

Părinţii slujitori care m-au însoţit atunci, ca şi cei ce ne-au întâmpinat pe traseu, la Iaşi, Prut, Roman, Adjud, Oneşti, Tazlău, Neamţ şi Fălticeni, făcând astfel ocolul Moldovei, au fost martori când mulţimile de credincioşi, cuprinşi de evlavie la sosirea procesiunii, se apropiau şi se atingeau de sfintele moaşte. Aceştia deveneau, astfel, martorii multor minuni ce se petreceau aievea. În urma rugăciunilor stăruitoare, cu lacrimi de nădejde, vedeam cum, din senin, se adunau norii şi apoi ploaia îndestula pământul însetat, după seceta cumplită. Ca rod vădit al popasului şi rugăciunilor la moaştele Cuvioasei Parascheva stă troiţa ridicată de credincioşii parohiei Prisăcani din dreapta Prutului, ce a însemnat o chemare şi o hotărâre ca în acel loc să se pună temeliile unei noi şi frumoase biserici, o adevărată catedrală.

În această revărsare de evlavie creştină a continuat pelerinajul peste două luni, reînnoit pe parcurs, cu credincioşi, preoţi, monahi, având deseori alături de ei reprezentanţi ai autorităţilor locale, în ciuda prezenţei trupelor sovietice.

Întorcându-mă acum cu gândul la cele peste două luni de rugăciuni speciale pentru ploaie, tămăduiri şi îndreptarea vieţii, la participarea zilnică a numeroşilor credincioşi veniţi ca la Mântuitorul Iisus Hristos, cu bolnavii şi suferinzii lor, cu adâncă smerenie înălţăm mărire lui Dumnezeu, Care Şi-a arătat puterea Sa împlinind nădejdea credincioşilor, realizându-le cererile. Spre lauda Sa şi a Cuvioasei Parascheva, toate aceste fapte minunate s-au întipărit adânc în sufletele şi viaţa preoţilor şi a credincioşilor participanţi, şi într-a noastră, nevrednici slujitori. Din ofrandele credincioşilor s-au oferit ajutoare căminelor de orfani, după recomandarea preoţilor locului“, mărturisea, în urmă cu câţiva ani, la hramul Cuvioasei de la Iaşi, vrednicul de pomenire Teoctist patriarhul, în 1947 marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane ieşene.

Parintele Ilie Cleopa – Predica la Sfanta Preacuvioasa Maica noastra Parascheva

Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine,
sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24)

Iubiti credinciosi,

Astazi Biserica Ortodoxa face praznuirea Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva, care a stralucit in lume cu viata sa sfinta, faptele cele bune, fiind impodobita de Dumnezeu ocrotitoare a Moldovei. Pentru nevointa si petrecerea sa fara de prihana a binevoit Dumnezeu sa o proslaveasca pe pamint cu faceri de minuni si sa o puna ca o faclie mult luminoasa in sfesnicul Bisericii Sale spre a lumina pe toti si a fi rugatoare, ajutatoare si mingiiere tuturor celor ce alearga la dinsa cu credinta.

Sfinta Cuvioasa Maica noastra Parascheva s-a nascut in pamintul Traciei, aproape de cetatea Calicratia, intr-un sat ce se chema Epivat, din parinti macedo-romani dreptcredinciosi, care umblau neabatuti in toate poruncile lui Dumnezeu, impodobindu-si viata lor cu milostenii si cu faceri de bine. Parintii fericitei Parascheva au dat celor doi copii ai lor o crestere cu totul aleasa, deprinzindu-i dragostea de Dumnezeu si mila pentru oameni. Apoi parintii ei, trecind in cerestile locasuri, au lasat pe Parascheva mostenitoarea casei impreuna cu fratele sau Eftimie, care mai tirziu a fost Episcop al Maditiei si multe si preaslavite minuni a facut acolo, atit in viata sa, cit si dupa moarte.

Dupa moartea parintilor ei, fericita Parascheva a inceput o viata de aspra nevointa in rugaciune, post si milostenii, pasind pe calea cea sfinta care duce la imparatia lui Dumnezeu. Apoi, aprinzindu-se de rivna pentru cele ceresti nu a voit sa vietuiasca mai mult in lumea cea plina de tulburari. Deci, parasind toata grija paminteasca s-a dus la o manastire de calugarite din pustiul Iordanului si acolo petrecea viata ingereasca, urmind vazatorului de Dumnezeu Ilie si lui Ioan Botezatorul, mincind numai verdeturi si din acelea foarte putine. Apoi se chinuia de frig si de arsita si cauta cu ochii mintii sale numai la Cel ce poate a mintui de imputinarea sufletului pe cei smeriti cu inima. Dar cine va putea spune izvorul lacrimilor Cuvioasei Parascheva si suspinele ei cele neincetate? Sau ostenelile si privegherile de toata noaptea, ispitele de la diavoli si metaniile ei cine le va povesti, decit Unul Dumnezeu, care stie si vede toate?

Ea nu mai purta grija de cele pamintesti, ci numai de cele sufletesti si de ceasul judecatii ce va sa fie. Ca mireasa a lui Hristos neincetat se pregatea sa iasa intru intimpinarea mirelui iubit, zicind: “Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc si pe Tine Te cauta inima mea”. Apoi cugeta si la cuvintele din Cintarea Cintarilor: “Spune-mi mie pe cine l-a iubit sufletul meu?”; gindul ei era numai la cele de sus, adica, cum isi va impodobi candela sa si cum va iesi cu fecioarele cele intelepte intru intimpinarea Mirelui si va auzi glasul cel dulce al Lui si se va indulci de vederea frumusetii Lui. Alteori, pe cind se ruga, zicea: “Cind voi veni si ma voi arata inaintea fetei lui Dumnezeu?”

Asa vietuind ea in pustie, vicleanul diavol zavistuia bunatatile ei si se sirguia s-o infricoseze cu naluciri si aratari mincinoase. Dar Sfinta Parascheva, mireasa cea buna a lui Hristos, isi punea nadejdea sa spre Cel Preainalt si, facind rugaciuni cu lacrimi, se insemna cu semnul Sfintei Cruci si indata se risipeau toate cursele vrajmasului ca o pinza de paianjen.

Cu niste osteneli ca acestea si cu multe fapte bune impodobindu-si sufletul, Cuvioasa Parascheva s-a facut mireasa iubita a lui Hristos si camara de taina a Preasfintei Treimi, devenind astfel biserica a Dumnezeului Celui Viu, curata si neintinata de pacat.

Dupa cinci ani de nevointa in pustiul Iordanului, pe cind se ruga cu miinile inaltate spre cer dupa obiceiul sfintilor, a vazut pe ingerul Domnului in chip de tinar luminos, care i-a zis: “Lasa pustiul Iordanului si te intoarce in patria ta, pentru ca acolo ti se cuvine sa-ti dai trupul pamintului, iar sufletul tau sa treaca la cerestile locasuri!”

Deci, Cuvioasa, socotind puterea vedeniei si intelegind ca porunca este de la Dumnezeu, se bucura de moartea cea trupeasca, dar se intrista de parasirea pustiului, pentru ca nimic nu curateste asa de bine sufletul si nu-l aduce la chipul cei dintii, precum viata de pustie si linistea.

Lasind fara de voie pustiul, Cuvioasa Parascheva a venit in imparateasca cetate Constantinopol, s-a inchinat in Biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu din Vlaherna, s-a impartasit cu Trupul si Singele lui Hristos, apoi s-a dus in patria sa Epivat, unde a petrecut doi ani de zile neschimbindu-si osteneala cea pustniceasca, adica postul, rugaciunea si privegherile de noapte. Sosind ziua mutarii sale catre Dumnezeu, s-a rugat cu multe lacrimi pentru sine, pentru Biserica, pentru sfintii slujitori, pentru sihastri, pentru cei bolnavi si pentru toata lumea, apoi si-a dat sufletul cu pace in miinile Domnului, iar trupul sau, dupa obiceiul crestinesc, s-a ingropat in pamint la un loc neinsemnat pe malul marii.

Mai tirziu, vrind Dumnezeu sa proslaveasca pe Cuvioasa Parascheva, i-a descoperit sfintele ei moaste intr-un chip minunat ca acesta: Era un sihastru stilpnic aproape de locul unde era ingropata Cuvioasa. Deci s-a intimplat ca a murit un corabier acolo, al carui trup mirosea greu. Oamenii au sapat o groapa sa ingroape trupul corabierului. Dar dupa rinduiala lui Dumnezeu au aflat trupul nestricat al Sfintei Parascheva zacind in pamint, si fiind oameni nepriceputi, au aruncat alaturi de moastele Cuvioasei trupul corabierului si, acoperindu-l cu pamint, s-au dus acasa.

Intr-o noapte, unul din acei oameni, anume Gheorghe, fiind iubitor de Hristos, pe cind se ruga lui Dumnezeu in casa sa, a adormit si a vazut in vedenie o imparateasa sezind pe scaun luminat si multime de ostasi stind imprejurul ei. Unul din acesti ostasi, luindu-l de mina, l-a ridicat de jos si i-a zis: “Gheorghe, pentru ce ati trecut cu vederea trupul Cuvioasei Parascheva si ati ingropat la un loc cu dinsul trupul cel necurat si stricat? Deci, scoateti-l din groapa si-l puneti la un loc ales, ca a voit Dumnezeu sa proslaveasca pe roaba sa pe pamint”. Asemenea si acea imparateasa in vesminte luminate i-a zis: “Degraba scotind moastele mele, la loc insemnat sa le puneti, pentru ca si eu am fost ca si voi si patria mea este Epivatul, unde voi acum locuiti!”

In aceeasi noapte, o femeie cinstita, anume Eufimia, a avut aceeasi vedenie. A doua zi au spus toate la oamenii cei dreptcredinciosi. Apoi au alergat cu luminari in miini la moastele Cuvioasei Parascheva, pe care aflindu-le in pamint intregi si binemirositoare ca o comoara de mult pret, le-au asezat cu mare bucurie in biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel din satul Epivatului.

Dupa multa vreme, credinciosul imparat romano-bulgar Ioan Asan, auzind de minunile ce se faceau la moastele Cuvioasei Parascheva, a trimis pe mitropolitul Marcu cu multi episcopi si preoti si a adus cinstitele ei moaste in orasul Tirnovo, unde se tamaduiau numerosi bolnavi care veneau aici cu credinta. Dupa o vreme, cind turcii au cucerit o parte din Imperiul Bizantin, cu ingaduinta lui Dumnezeu, sultanul Baiazid da moastele Sfintei Parascheva lui Mircea cel Batrin, domnul Tarii Romanesti in anul 1393. Dar nu stau aici decit trei ani, ca miniindu-se turcii pe Mircea cel Batrin, dupa luptele de la Nicopole din 1396, au dat acest odor de mare pret cnezinei Anghelina care le-a dus la Belgrad, unde de asemenea se vindecau multi bolnavi. Si au stat moastele Cuvioasei Parascheva la sirbi, in Belgrad 124 de ani, din 1396 pina in 1520, cind sultanul Soliman le stramuta la Constantinopol. Sfintele moaste sint rascumparate apoi de la turci de Patriarhia din Constantinopol, unde stau 120 de ani.

In anul 1639, evlaviosul domn al Moldovei Vasile Lupu, terminind de zidit biserica Manastirii Sfintii Trei Ierarhi din Iasi, dorea sa impodobeasca ctitoria sa cu moastele unui sfint renumit spre mingiierea poporului nostru binecredincios. Deci, auzind Vasile Lupu de moastele Cuvioasei Parascheva si dorind sa le aduca la Iasi, i-a implinit Dumnezeu cererea astfel: Patriarhia din Constantinopol avea mari datorii catre sultan si neavind de unde plati, patriarhul Partenie a acceptat sa daruiasca moastele Sfintei Parascheva lui Vasile Lupu, cu conditia ca domnul Moldovei sa-i achite datoria de 300 de pungi de galbeni pe care o datora turcilor. Deci achitind toata datoria Patriarhiei din Constantinopol, a primit odorul cel de mult pret, adica moastele Sfintei Parascheva, aduse la Iasi cu mare alai si cinste la 13 iunie, 1641, de catre trei mitropoliti – Ioanichie al Iraclei, Partenie al Adrianopolei si Teofan al Paleopatariei.

In marginea Iasilor sfintele moaste, insotite de Vasile Lupu si Mitropolitul Varlaam al Moldovei, au fost intimpinate de un mare cortegiu de clerici, monahi si credinciosi cu faclii aprinse in miini si au fost asezate cu mare cinste in biserica Sfintii Trei Ierarhi. Din anul 1641 pina astazi se face praznuirea anuala, la 14 octombrie, a Sfintei Parascheva.

Moastele Cuvioasei Parascheva au stat in biserica Manastirii Sfintii Trei Ierarhi timp de 250 de ani, adica pina la 12 decembrie, 1888, cind au fost stramutate in noua catedrala mitropolitana unde se afla si astazi. Aceasta stramutare s-a facut in urma unei mari si infricosate minuni, pe care o aflam scrisa in Vietile Sfintilor si in Mineiul pe octombrie. Si iata ce scrie despre aceasta: Moastele Cuvioasei Parascheva se pastrau iarna in sala gotica a lui Vasile Lupu, unde era paraclisul manastirii. Iata insa ca din neglijenta sau si cu oarecare ingaduinta dumnezeiasca, in anul 1888, in noaptea de 26 spre 27 decembrie, paraclisierul a uitat o luminare aprinsa in sfesnicul de lemn de linga racla sfintei, dupa slujba de miezul noptii. Dupa un ceas sau doua, s-au aprins: sfesnicul, asternuturile, baldachinul si vesmintele.

Apoi insusi sicriul Cuvioasei Parascheva a fost cuprins de flacari. Totul era o vatra de jaratec. Din aceasta cauza s-au topit definitiv sicriul de aur, daruit de domnul Vasile Lupu si multe alte odoare de mare pret. Abia in zorii zilei a fost simtit focul. Un elev de la scoala ce functiona in curtea Manastirii Trei Ierarhi, a dat alarma. S-a adunat lumea, a venit si batrinul mitropolit Iosif si vazind paraclisul in flacari si sicriul invaluit de jaratec, plingeau cu totii si ziceau cu durere: “Au ars moastele Cuvioasei Parascheva!” Dar, stingindu-se putin vapaia, au rascolit jaratecul si au vazut o infricosata minune. Sicriul Cuvioasei Parascheva era invaluit de flacari. Tot aurul si argintul erau topite si risipite de foc, iar sicriul de lemn era ars numai pe dinafara. Apoi, saltind capacul de lemn, au vazut ca nici urma de foc sau de caldura, nu patrunsese inauntru. Numai perna de sub capul sfintei era putin afumata. Aceasta a fost cea mai mare minune facuta de Cuvioasa Parascheva. Cum a oprit ea focul sa nu arda sicriul de lemn si nici un vesmint din sicriu? Cum a dormit Cuvioasa o noapte intreaga, nevatamata de jaratec, ca pe pat moale imparatesc asternut cu flori? Cit de minunat este Dumnezeu intre sfintii Sai! Cel ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc…

Deci, plingind cu toti de bucurie si dind slava lui Dumnezeu si multumita Cuvioasei Parascheva, au cazut cu totii in genunchi si au facut acatistul Sfintei. Apoi, insusi mitropolitul impreuna cu clericii, au luat sfintele moaste si le-au dus in noua catedrala. Iar in locul vechiului sicriu topit de foc, evlaviosul mitropolit Iosif, numit de credinciosi “cel sfint”, a facut un nou sicriu de argint care se vede si astazi, a pus in el sfintele moaste si le-a asezat in partea dreapta a catedralei, unde se pastreaza nestramutate pina in zilele noastre. Iar sicriul de lemn ars numai pe dinafara, se pastreaza in biserica de alaturi, ca o marturie a minunii ce s-a facut atunci de Cuvioasa Maica noastra Parascheva.

Iubiti credinciosi, 

Astazi toti credinciosii sint in sarbatoare. Astazi se praznuieste patronul cel de peste an, Preacuvioasa Maica noastra Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, rugatoarea si grabnic ajutatoarea tuturor credinciosilor care cer mijlocirea ei. In aceasta zi se aduna la Catedrala mitropolitana de la Iasi, inca din ajun, mii de credinciosi care vin sa se roage, sa se inchine si sa sarute cu evlavie racla cu moastele Sfintei Parascheva. Iata sint aproape 350 de ani de cind aceasta mireasa a lui Hristos ne ocroteste cu sfintele ei moaste. Ce slujbe frumoase si cintari alese nu se fac acum in sfintele noastre manastiri, in cinstea Cuvioasei Parascheva? Si cite credincioase nu-i poarta cu evlavie numele, ii citesc acatistul si isi dobindesc cererea lor? Dar cine poate spune de cite primejdii nu ne-a scapat Dumnezeu, de-a lungul secolelor, cu mijlocirea Cuvioasei?

De aceea, frati crestini, sintem datori sa cinstim pe sfinti ca ei sint “prietenii lui Dumnezeu” si rugatorii nostri la cer. Sa cinstim cu credinta si pe Cuvioasa Parascheva, sa-i sarutam cu evlavie sfintele ei moaste ori de cite ori avem posibilitatea. Apoi sa citim adesea acatistul ei, cintindu-i cu totii intr-un glas aceasta scurta rugaciune: Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare! Amin.

Sfinții Mucenici Nazarie, Chervasie, Protasie și Sfântul Chelasie –

Mucenicul Nazarie s-a născut în Roma din tată evreu și mamă creștină, pe nume Perpetua. Ea primise botezul din mâinile Sfântului Apostol Petru. Nazarie a urmat învățăturile Domnului nostru Iisus Hristos, primite de la mama sa și a fost botezat de Episcopul Lin din Roma. La vârsta de 20 de ani a început propovăduirea evangheliei prin orașele Italiei. A purtat o grijă deosebită creștinilor chinuiți, răniți și întemnițați în timpul persecuției lui Nero (54-68). în orașul Placenția îi găsește pe Ghervasie și Protasie, iar din orașul Melia îl aduce pe Chelsie. Fiind prinși și supuși supliciilor, Nazarie și Chelsie scapă de două ori, iar a treia oară fiind prinși, suferă moarte martirică prin decapitare. Mai târziu, primesc moarte mucenicească și ceilalți doi, Ghervasie și Protasie. Acestia s-au nevoit în Roma în zilele lui Neron împaratul, dupa savârsirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Dintre acestia Sfântul Nazarie era din tata de bun neam si bogat, asemenea si din mama, povatuindu-se spre dreapta credinta de Apostolul Petru si botezându-se de Lin episcopul Romei. Deci când a fost în vârsta de douazeci de ani, trecând prin cetatile Italiei, propovaduind, a atras pe multi la credinta; iar peste zece ani, nimerind în cetatea Plachentia a aflat de Protasie si Ghervasie, bagati în temnita de capetenia Anulie si a fost gonit din acea cetate. Mergând dar la alta cetate numita Chimelin, a luat cu sine pe Sfântul Chelsie, fiind copil de trei ani, si îndata a fost bagat în temnita de capetenia Dinovie. Apoi dându-i-se drumul de acolo, s-a dus la cetatile lui Tiberie, binevestind si fiind prins de Neron a fost legat si dat la fiare. Scapând de acestea nevatamat, iarasi s-a dus în Plachentia, si a aflat vii în temnita pe Ghervasie si pe Protasie; si a fost trimis din nou la Roma de Anulie, unde s-a facut pricina de mântuire mosului sau; si întorcându-se la Mediolan, i s-a taiat capul împreuna cu Ghervasie, Protasie si Chelsie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 14 Octombrie

A: PLĂCINTE

Pizza cu brânză Tofu

 

Sosul de pizza:
1 ceapă mică
3 linguri ulei
100 g pastă de roşii
3-4 căţei de usturoi
1/2 linguriţă oregano
1/2 linguriţă busuioc
1-2 ardei iuţi
1/2 linguriţă sare
1 linguriţă zahăr.

 
Blat pizza (din comerţ) sau pregătit în casă:

2/3 pahar apă caldă
1/2 linguriţă sare
3 linguriţe zahăr
2 linguri ulei
2 pahare de făină, drojdie.

Adaosuri pizza:

300 g brânză Tofu
ardei
roşii decojite
ceapă
ciuperci
măsline etc.

Cumpărăm blatul de pizza sau pregătim coca din ingredientele de mai sus şi punem coca la crescut.

După ce creşte se întinde în strat subţire şi se pune în tavă.

 
Pregătim sosul de pizza astfel: se toacă mărunt ceapa, se pune la călit în ulei, se adaugă usturoiul tocat mărunt, ardeiul iute curăţat de sâmburi şi tocat şi restul ingredientelor (pasta de roşii şi zahărul se vor pune ultimele) şi se stinge focul.

Se taie brânza Tofu cubuleţe cu latura aproximativ 1 cm şi se căleşte în puţin ulei, la foc mare, 2-3 minute.

 
Peste blatul de pizza se toarnă sosul, cuburile de Tofu, se presară ardei gras tăiat fâşii, felii de roşii decojite, felioare de ceapă, rondele de dovlecei, boabe de porumb, ciupercuţe feliate sau orice alt compus de pizza doriţi.

Se pune pizza la cuptor pentru 20-30 minute.

 

B: SALATE

Salată de varză roşie

·       1 varză roşie;

·       Sare;

·       Oţet;

·       Ulei

Se îndepărtează frunzele veştede şi se spală varza roşie.

Se dă pe răzătoarea mare şi se sărează frecându-se bine în palme.

După ½ oră se stoarce şi se aşază în salatieră adăugând după gust oţet şi ulei.

Pentru a înlătura neajunsul frecării cu sare (se pătează mâinile), varza rasă se opăreşte cu apă clocotită, apoi se strecoară şi se adaugă oţetul şi uleiul după gust.

 

C: SOSURI

Sos de hrean

·       4 linguri hrean curăţar şi ras pe răzătoare;

·       2 linguri oţet diluat;

·       1 sfeclă coaptă rasă;

·       Sare

Cantităţile de mai sus se pun într-o farfurie adâncă şi se amestecă bine cu lingura.

La servit se toarnă într-o ceaşcă de mărime potrivită.

Sfecla se adaugă după gust.

 

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă cremă de legume

Ingrediente:
- 3-4 morcovi medii
- 2 radacini de patrunjel
- 2 teline mici
- 6 cartofi potriviti
- crutoane
- 2-3 cepe
-1 legatura patrunjel
- sare, piper
- 1 ardei
- 3-4 linguri ulei
- 1/2 lamaie

Mod de preparare:
Se spala si se taie legumele marunt. Se pun la fiert intr-o oala mare cu apa si piper pana se sfarama. Cand toate legumele sunt fierte, le scoatem si le mutam intr-un castron (exceptand ceapa pe care o dam afara de tot) unde le pasam pana obtinem o crema. Se adauga apoi zeama care ne-a ramas, dar cu masura astfel incat sa nu fie prea subtire. Iar daca ramane prea consistenta mai putem adauga apa. La sfarsit adaugam verdeata, sare si lamaie dupa gust. Se serveste cu crutoane.

 

         

 

 

E: MÂNCĂRURI

Musaca de cartofi cu soia

 

• 1 kg de cartofi,
• 250 g de soia granule,
• 1 ceapă,
• condimente,
• pastă de roşii.  
  
  Cartofii fierţi în coajă se curăţă şi se feliază.

Soia se înmoaie în apă cu condimente.

Când se umflă, granulele se scurg, se călesc cu puţină ceapă şi se adaugă verdeaţă.

Compoziţia se pune în cratiţa unsă, tapetată cu pesmet: un rând de cartofi, un rând de soia şi pastă de roşii.

Se dă la cuptor până se rumeneşte.

 

F: DULCIURI

Cartofi din cacao

Ingrediente:

250 g biscuiţi simpli,

100 g nuci măcinate,

100 g zahăr,

1 pahar de esenţă de cafea,

2 linguri de cacao,

esenţă de rom,

coaja rasă de portocală.

 

Mod de preparare:

Se fierbe esenţa de cafea cu zahăr şi cacao. Se lasă să se răcească, apoi se amestecă cu nucile date prin maşină, cu romul şi biscuiţii sfărâmaţi cu mâna. Se amestecă totul bine şi se formează cu mâna cartofi, care se tăvălesc în cacao cu zahăr.