REVISTA MEA DIN 16 OCTOMBRIE/ 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 16 OCTOMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri

Evenimente

·        1384: Jadwiga devine regina Poloniei, fiind incoronata deşi este femeie. Hedviga de Anjou (n. 3 octombrie 1373, Buda – d. 17 iulie 1399, Cracovia), fiica regelui Ludovic I al Regatului Ungariei și sotia lui Władysław al II-lea Jagiello, care a condus în uniune personală și Regatul Poloniei și Croația, din Casa de Anjou. Hedviga de Anjou a fost din 16 octombrie 1384, încoronata în Catedrala Wawel din Cracovia. și până la moarte, rege (declarată ca atare, și nu regină) al Poloniei. Jadwiga a purtat titlul oficial de ”rege”, ceea ce reflecta faptul că ea a fost suveran de drept şi nu doar o consoarta regala. A apartinut Casei Capetiene d’Anjou, fiind fiica regelui Ludovic I al Ungariei şi al Elisabetei de Bosnia. La data de 22 iunie 1399 Jadwiga a dat naștere unei fetițe, Elisabeth Bonifacia, dar dupa o lună, atât ea cat si copilul au murit din cauza complicațiilor la naștere, fiind înmormantați împreună în Catedrala din Wawel. A fost canonizată în anul 1997 de papa Ioan Paul al II-lea.

·        1813: Cea de a șasea coaliție a puterilor europene l-a atacat pe Napoleon in bătălia de la Leipzig, cea mai mare înfruntare din timpul războaielor napoleoniene, în care au fost implicați peste 500.000 de soldați.

·        1853 - Turcia a declarat război Rusiei, declanşând războiul Crimeei.

·        1877: S-a semnat la Bucuresti Conventia romano-rusa, prin care se permitea armatelor ruse trecerea pe teritoriul Romaniei spre Balcani. Guvernul de la St.Petersburg se obliga sa mentina si sa apere integritatea teritoriala a tarii si sa respecte drepturile politice ale statului roman.

·        1902: Francezul Alphonse Bertillon a realizat prima amprentă digitală.

·        1908 - În Marea Britanie a avut loc primul zbor al unui aeroplan, pilotat de americanul Samuel Cody.

·        1918 - Împăratul Carol I de Habsburg a lansat un manifest intitulat “Către Popoarele mele credincioase”, care preconiza reorganizarea Austro–Ungariei într–o federaţie de şase state “independente”. Transilvania urma să rămână în continuare parte componentă a Ungariei.

·        1919: Este sfințită Bazilica Sacré-Cœur din Paris, construită în perioada 1875-1914. Bazilica Sacré-Coeur, biserică situată în Piața St. Pierre, pe colina Montmartre din Paris, Franța.

·        1923: Walt Disney şi fratele lui, Roy Disney, fondeaza Walt Disney Company.

·        1923: Are loc (10-16 octombrie), Conferinţa internaţională a reprezentanţilor organizaţiilor ţărăneşti la Moscova, la care se constituie Internaţionala Ţărănească care va activa pînă în anul 1933.

·        1939: Primul atac asupra teritoriului britanic al aviatiei germane Luftwaffe.

·        1945: A fost creată Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu sediul la Roma. Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO – Food and Agriculture Organization of the United Nations) este o agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite, cu sediul la Roma, al cărei scop principal este eliminarea foametei pe scară mondială, îmbunătățirea alimentației, prin coordonarea activităților guvernelor în domeniul agriculturii, silviculturii și în industria piscicolă. De asemenea FAO vine în sprijinul țărilor prin programe de cercetare, specializare, dezvoltare și aplicații practice și acordă ajutor în cazuri de dezastru.

·         1945: Se desfasoara, la Bucuresti, pana la data de 22 octombrie, lucrarile primei conferinte nationale a Partidului Comunist, recent iesit din ilegalitate. Gh. Gheorghiu – Dej este ales secretar general, iar Partidul Comunist din România îsi schimba denumirea în Partidul Comunist Român. La acea data PCR avea un pronunțat caracter multietnic, românii reprezentând mai puțin de un sfert din membrii săi. Distribuția pe naționalități era: maghiari 26%, români 23%, evrei 18%, ruși și ucraineni 10%, bulgari 10%). Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu, n. 8 noiembrie 1901, Bârlad – d. 19 martie 1965, București), liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965.

·         1949: Nikolaos Zachariadis, lider al Partidului Comunist din Grecia, anunţă o ”încetare a focului temporara“, care încheie efectiv războiul civil din Grecia .

·         1954 - În baza Decretului nr. 439, Academiei Militare Tehnice i s-a încredinţat Drapelul de luptă.

·         1964: China a detonat prima sa bombă nucleară.

·         1964: Liderii comunisti sovietici Leonid Brejnev şi Alexei Kosîghin sunt alesi secretar general al PCUS şi premier al guvernului URSS.

·         1978: Cardinalul polonez Karol Wojtyla devine Papa sub numele de Ioan Paul al II-lea. A fost primul papă neitalian din anul 1523 şi cel de-al 266-lea Papă al Bisericii Catolice. (n.18 mai 1920 – d. 2 aprilie 2005). Acesta avea 58 de ani in momentul in care a fost ales suveran pontif. Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul papa slav din istoria Bisericii Catolice si a avut unul dintre cele mai indelungate pontificate din istoria catolicismului, aflandu-se in fruntea Vaticanului vreme de 27 de ani. S-a nascut in Wadowice, Polonia, pe data de 18 mai 1920. in 1938 s-a inscris la Universitatea din Cracovia, iar in aceasta perioada a inceput sa frecventeze si o scoala de teatru. Izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial a dus la suspendarea cursurilor, astfel incat Karol Wojtyla s-a angajat ca sa scape de deportare. In 1942 a inceput cursurile unui seminar care functiona clandestin in Cracovia si tot in aceasta perioada a infiintat o trupa de teatru de amatori. Dupa incheierea razboiului s-a inscris la facultatea de teologie si a devenit preot in 1 noiembrie 1946, iar doi ani mai tarziu si-a sustinut lucrarea de doctorat la Roma. S-a reintors in tara natala si a fost preot in mai multe parohii, precum si profesor universitar. in 4 iulie 1958, Papa Pius al XII-lea l-a numit episcop al Cracoviei, iar in 13 ianuarie 1964 Papa Paul al VI-lea l-a facut arhiepiscop. La trei ani dupa aceasta a devenit cardinal, ceea ce i-a permis sa participe la intrunirile Consiliului de la Vatican. A fost numit in locul Papei Ioan Paul I, care a decedat la scurta vreme dupa ce a fost ales. Din pozitia de suveran pontif, Ioan Paul al II-lea a reusit sa atraga un numar insemnat de persoane spre catolicism, dar mai ales a reusit sa ajunga in locuri in care nici un alt papa nu a mers. A fost primul suveran pontif care a pasit intr-o moschee, a fost primul care s-a deplasat in tari majoritar ortodoxe, inclusiv in Romania. A fost numit “Papa calator” datorita numeroaselor sale drumuri efectuate de la un capat la altul al lumii. A scris cinci carti si chiar a inregistrat un album cu rugaciuni. S-a stins din viata in data de 2 aprilie 2005, fiind plans nu doar de catolici, ci si de restul credinciosilor.

·         1984: Episcopul sud-african de culoare Desmond Tutu, este distins cu Premiul Nobel pentru Pace. Desmond Mpilo Tutu (n. 7 octombrie 1931, Klerksdorp, Africa de Sud), arhiepiscop anglican emerit de Cape Town, activist împotriva apartheid-ului din Africa de Sud. În anul 1984 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace.

·         1991: A început guvernarea Teodor Stolojan; (16.10.1991–8.11.1992). Theodor Dumitru Stolojan (n. 24 octombrie 1943, Târgoviște), economist și politician român, din 2007 membru al Parlamentului European pentru România din partea PD-L. Între 16 octombrie 1991 și 18 noiembrie 1992 a deținut funcția de prim-ministru al României din partea FSN. În anul 2008 președintele Traian Băsescu l-a desemnat pentru un nou mandat de premier, dar la 15 decembrie 2008 a renunțat la candidatura pentru funcția respectivă.

·         1991 - Au avut loc, pentru prima dată în istoria poporului armean, alegeri prezidenţiale.

·         1993: România a devenit membru cu drepturi depline în mișcarea francofonă.

·         1995: Scriitorul sud-american Mario Vargas Llosa a vizitat România; (n. 18 martie 1936). Mario Vargas Llosa (n. 28 martie 1936, Arequipa, Peru), unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din Peru. Este de asemenea unul din cei mai importanți romancieri și eseiști născuți în America Latină. A obținut Premiul Nobel pentru Literatură (2010) pentru „cartografierea structurilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrîngerii individului”.

·         1997: Rămăşiţele pământeşti ale episcopului Ioan Inochentie Micu-Klein, aduse în ţară la 2 august 1997, au fost reînhumate, potrivit dorinţei sale testamentare, în Catedrala Mitropolitană a Blajului, al cărei ctitor a fost. Inocențiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 1692, Sadu, Mărginimea Sibiului – d. 22 septembrie 1768, Roma), episcop greco-catolic al Episcopiei române unite de Făgăraș.

·         1998: Fostul dictator chilian, generalul Augusto Pinochet este arestat la Londra în baza unui mandat emis de un procuror din Spania, fiind acuzat de a fi ordonat asasinate in masa impotriva opozantilor politici. Augusto José Ramón Pinochet Ugarte (n. 25 noiembrie 1915 – d. 10 decembrie 2006), cunoscut mai mult ca Augusto Pinochet, a fost un general și dictator chilian, care a îndeplinit funcția de Președinte al Republicii Chile între 1974 și 1990. A condus o juntă militară la putere printr-o lovitură de stat în anul 1973, prin înlăturarea președintelui ales în mod democratic Salvador Allende. A părăsit postul de președinte în anul 1990, după ce a pierdut un referendum național în anul 1988, dar a rămas pentru încă 8 ani comandantul suprem al armatei, iar după aceea a devenit senator pe viață, acțiuni care au îngreunat urmărirea sa în justiție pentru crimele comise în timpul dictaturii sale. Guvernul chilian estimează că peste 3.000 de oameni au fost uciși în intervalul de timp în care Pinochet s-a aflat la putere, printre aceștia numărându-se victime ale căror cadavre nu au fost găsite niciodată. Alte mii de oameni au fost torturați, arestați sau forțați să fugă în exil în timpul mandatului său.

·         1998: David Trimble şi John Hume, artizanii acordului de pace din Irlanda de Nord, au primit Premiul Nobel pentru Pace.

·         1999: Organizaţia masonică Marea Lojă Naţională din România a anunţat, în cadrul celui al IX-lea Convent, desfăşurat la Bucureşti, reinstituirea în ţara noastră a Ritului York, după 50 de ani de absenţă.

·         2002: A fost deschisă noua Bibliotecă din Alexandria. În formă de disc înclinat (soare răsărind din ape), aluzie la anticul mit al lui RA, biblioteca, dispusă pe terase, este un „Paradis” al meselor de lectură şi al calculatoarelor. Biblioteca din Alexandria, se doreste să fie „casa cărţilor lumii”, după cum a afirmat preşedintele instituţiei, Ismail Serageddin, şi prin bogata colecţie de manuscrise, şi prin arhiva Internet.

·         2002: Regizorul Liviu Ciulei a primit Premiul Prometheus pentru „Opera Omnia”, din partea Fundaţiei Anonimul. Liviu Ciulei (n. 7 iulie 1923, București, România – d. 25 octombrie 2011, München, Germania), regizor, actor, scenograf, arhitect și profesor universitar român.

·         2004: Radio 3 Net devine primul radio românesc care emite exclusiv pe Internet, sub conducerea actorului si interpretului de muzica folk Florian Pitis.

·         2011: Au avut loc funeraliile fondatorului Companiei Apple, Steve Jobs. Steven Paul Jobs (n. 24 februarie 1955 – d. 5 octombrie 2011) a fost cofondatorul și CEO-ul (directorul general) al firmei Apple Computer, precum și CEO al firmei Pixar, până la achiziția acestui studio de animație de către compania Disney. A fost cel mai mare acționar al companiei Disney și membru în consiliul de directori ai Disney. Jobs este considerat ca fiind unul dintre cele mai influente personaje atât din industria calculatoarelor cât și în industria divertismentului.

·         2012: Doi români au furat, în două minute, 7 tablouri (picturi în ulei și acuarele) de la muzeul Kunsthal din Roterdam cu o valoare estimată de 18 milioane de euro; pânzele erau semnate de Picasso, Matisse, Monet și Gauguin.

Nașteri

·         1430: S-a nascut Regele James al II-lea al Scotiei. James al II-lea al Scotiei, (n. 16 octombrie 1430), Regele Scotiei, a domnit intre 21 februarie 1437 si 3 august 1460.

·         1620: S-a nascut sculptorul, desenatorul si arhitectul Pierre Puget (mort la 2 decembrie 1694), considerat un „Michelangelo al Frantei”.
* 1697: Marie Anne de Bourbon (16 octombrie 1697 – 11 august 1741)^[1] a fost fiica lui Louis al III-lea, Prinț Condé. Tatăl ei era nepot al Marelui Condé iar mama sa, Louise-Françoise de Bourbon, era cea mai mare fiică în viață a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a metresei sale, Madame de Montespan.

Marie Anne

Mademoiselle de Clermont

Marie Anne de Pierre Gobert Părinți Louis, Prinț Condé Louise-Françoise de Bourbon  Frați și surori Henriette Louise de Bourbon[*] Marie Gabrielle Éléonore de Bourbon Élisabeth Alexandrine de Bourbon Louise Élisabeth de Bourbon Louise Anne de Bourbon Louis Henri, Duce de Bourbon Charles, Count of Charolais[*] Louis, Count of Clermont[*]  Căsătorită cu Louis, Duce de Joyeuse

·         1707: S-a nascut Albrecht von Haller, o personalitate de exceptie a medicinei europene din secolul al 18 – lea. Medic, fiziolog, botanist si om de litere elvetian, Albrecht von Haller a fost este cel care a descris al conceptului de excitabilitate. Este numit uneori intemeietorul neurologiei; (d. 12.12.1777).
* 1708: Albrecht von Haller (n. 16 octombrie, 1708, Berna - d. 12 decembrie, 1777, Berna) a fost un medic, anatomist, matematician, fiziolog, botanist, entomolog, publicist științific, poet și politician elvețian în timpul iluminismului. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Haller.

Grădina botanică din Göttingen 1747

Creierul uman după Haller și Ridley

Albecht von Haller a provenit dintr-o veche familie berneză, fiind al 5-lea copil al juristului precum funcționarului public Niklaus Emanuel Haller. În tinerețe bolnăvicios, copilul a fost învățat de profesori particulari. Deja atât de devreme a desfășurat mare interes pentru limbi străine, începând cu studii independente de limbaj. În consecință a fost mai târziu capabil de a citii aproape în toate limbile europene și a scrie în mai multe. După moartea tatălui său tutorele lui l-a trimis la liceul în Berna, apoi pentru o predare medicală la un medic împrietenit în Biel.

Bustul lui A. von Haller la Göttingen

După liceu (1718-1722) și predarea medicală a început, în 1723, studiul de medicină la universitatea din Tübingen. Doi ani mai târziu, a schimbat la universitatea din Leiden, pentru a deveni student la Herman Boerhaave și Bernhard Siegfried Albinus, unii din cei mai faimoși și importanți medici ai timpului. Acolo a luat doctoratul in 1727 cu o disertație despre canalul salivar. Tot În acest an, savantul a măsurat pentru prima dată presiunea și volumul sângelui în corpul uman. Apoi a completat cunoștințele sale medicale prin călătorii la Londra și Paris. Sănătatea sa slabă însă l-a obligat să se întoarcă în Elveția un an mai târziu. În Basel, s-a dedicat studiilor matematice (la Johann Bernoulli) și botanice. Tot aici a început „boala poetică”, cum zicea Haller. În 1729 el a scris în timpul unei excursii de studii botanice prin Elveția marele său poem Die Alpen (Alpii). Această călătorie a fost, de asemenea, baza pentru Enumeratio methodica, una din marele sale lucrări, conținând un inventar cuprinzător al florei elvețiene. Apoi s-a stabilit ca medic general în Berna, unde s-a căsătorit în anul 1731 cu Marianne Wyss. În 1734 a primit postul de medic de oraș, din 1735, el a fost numit și șeful bibliotecii. În afară de publicarea cu succes a poeziilor sale, Haller își facea din ce în ce mai mult un nume în domeniul științific.^[1][2]

Albrecht von Haller 1773

La vârsta de 28 de ani, în 1736, el a fost numit profesor pentru anatomie, chirurgie și botanică la universitatea din Göttingen, unde a lucrat până în 1753 (1 octombrie 1736-29 mai 1753; prorector: 2 ianuarie 1741-3 iulie 1741 și 3 ianuarie 1743-2 iulie 1747) ajutând tinerii universități să obțină repede reputație internațională. În anul 1751 a fondat Academia de Științe din Göttingen, o entitate care produce realizări semnificative de cercetări științifice până în ziua de azi, nu în ultimul rând pricinuit fuziunii științelor de arte cu cele naturale propagată, transpusă și unită în persoana lui Haller. Poate acest fapt este datorit morții soției sale (deja în 1736) care îl nimerise profund (dar a mai fost căsătorit de două ori: 1739, 1741). Urmarea acestei catastrofe personale a provocat nu numai un viraj spre religie (de acea inițiator pentru înființarea și construirea bisericii reformate din Göttingen, 1740) ci și dedicația în întregime pentru științe. De o importanță deosebită sunt de exemplu descoperirile sale fiziologice, că sensibilitatea și iritabilitatea sunt legate de structurile de țesuturi vii. În anul 1739 a fondat grădina botanică, teatrul anatomic, academia de desen și școală de maternitate ale universității Göttingen.^[3] În anul 1747 a preluat conducerea ziarului Göttingische gelehrte Anzeigen pe care l-a făcut repede organ de recenzie conducător. A fost numit doctor onorific precum medic personal britanic și a respins vocațiile făcute de universitățile de la Utrecht și Oxford, refuzând de asemenea apelul regelui Frederic al II-lea al Prusiei de a veni la Berlin.^[4]

Pe ziua de 9 iulie 1749, Haller a fost ridicat la nobilimea ereditară de către împăratul Francisc I al Sfântului Imperiu Roman. Mai departe, faimosul medic și savant a fost onorat de mult ori, numit și membru în multe organizații științifice.^[5]

În anul 1753 Haller a renunțat la activitatea sa splendidă în Göttingen în favoarea unui loc de muncă ca administrator subordonat în orașul său iubit natal Berna. Astfel a ocupat între altele funcțiile de consilier (1753-1777), director al salinelor de stat în Aigle (Aelen) (1758-1764), membru al Înaltei Curți, Curții de Apel și al comisiei de economie a țării, Berna (1764- mai 1770) și în sfârșit supravegherea al întregului sistem medical orășenesc (1770-1777). Speranțele pentru un post mai exigent nu au fost îndeplinite. Deci universitatea din Göttingen i-a oferit funcția de cancelar după o interpelare a lui, el în sfârșit a trebuit să refuze din cauza respingerii acestui plan precum presiunii aplicate prin familia sa. Ultimii ani așadar au fost marcați de dezamăgiri, depresii și boli pe care le-a putut atenua doar cu opiu.^[4][6]

Un asteroid din centura de asteroizi, descoperit de astronomul german Karl Wilhelm Reinmuth pe 12 martie 1931 la Heidelberg, a fost denumit după marele savant ca (1308) Halleria.

Albrecht von Haller

* 1752: Adolph Freiherr Knigge, cu numele complet Freiherr Adolph Franz Friedrich Ludwig Knigge, a fost un scriitor german iluminist. S-a născut la 16 octombrie 1752 în Bredenbeck lângă Hanovra și a decedat la 6 mai 1796 în Brema. Titlul german Freiherr se traduce cu „baron”.

Knigge a fost un scriitor și iluminist german. A devenit foarte cunoscut datorită cărții sale Über den Umgang mit Menschen (Despre relațiile umane) publicată pentru prima dată în 1788.

În ciuda intenției lui Knigge de a reda în această carte o sociologie practică a relațiilor dintre oameni, cartea a fost înțeleasă greșit încă de cititorii timpului său, fiind privită în special ca un cod de comportament. Dar tocmai această eroare la recepția intenției scriitorului a dus la răspândirea cărții și reeditarea ei în repetate ediții, numele „Knigge” fiind folosit în Germania până și în zilele noastre sinonim cu codul bunelor maniere.

Mai puțin cunoscut este faptul că baronul Knigge a fost un adevărat spirit revoluționar, adept al iluminismului - o mișcare ideologică și culturală antifeudală – și că a militat pentru introducerea parlamentarismului în Germania. Datorită romanelor sale, satirelor la adresa aristocrației, dramelor și autobiografiei sale, Knigge a fost unul dintre cei mai citiți autori din Germania de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în același timp un ghimpe în ochii aristocrației căreia îi aparținea prin origine.

Adolph Freiherr Knigge

·         1758: S-a nascut Noah Webster, “părintele lexicografiei americane”. Webster este editorul Dicţionarului american al limbii engleze, care îi poartă numele; (d.15.04.1843).

·         1801: S-a nascut Joseph Jelačić, ban al Croației si general imperial austriac; (d.19 mai 1859). Josip Jelačić (n. 16 octombrie 1801, Petrovaradin – d. 19 mai 1859, Zagreb), ban al Croației și general al Imperiului Austriac, adversar al Revoluției de la 1848. Alături de generalul Alfred Ferdinand zu Windisch – Graetz, a pus capăt revoluției din Viena. Este considerat in Croatia erou național, iar piața centrală din capitala Zagreb îi poartă numele. Este de asemenea reprezentat pe bancnota croata de de 20 de kune.

Josip Jelačić

·         1803: S-a nascut Robert Stephenson (m. 12 octombrie 1859), inginer britanic de cai ferate, singurul fiu al lui George Stephenson, faimosul constructor al locomotivei. Robert Stephenson (n. 16 octombrie 1803 la Wallsend – d. 12 octombrie 1859 la Londra), inginer feroviar englez din perioada de pionierat a căilor ferate. Multe dintre realizările tatălui său au fost de fapt rezultatul eforturilor comune dintre acesta şi fiul sau.
* 1816: Ioan Alexandru Duca (n. 16 octombrie 1816 – d. 4 decembrie 1889) a fost un politician și general român. A fost ministru al apărării naționale între 19 noiembrie 1868 și 13 iunie 1869.

De-a lungul activității militare și ministeriale a avut gradul de colonel, fiind avansat la gradul de general ulterior, în rezervă.

Ioan Alexandru Duca

Ioan Alexandru Duca

* 1841: Prințesa Maria Maximilianovna de Leuchtenberg, cunoscută și ca Prințesa Maria Romanovskia sau Maria Maximiliane^[1] (16 octombrie 1841 - 16 februarie 1914) a fost fiica cea mare a lui Maximilian de Beauharnais, al 3-lea Duce de Leuchtenberg și a soției lui, Marea Ducesă Maria Nicolaevna a Rusiei.

Prințesa Maria de Leuchtenberg

Prințesă Wilhelm de Baden

Părinți Maximilian de Beauharnais, al 3-lea Duce de Leuchtenberg Marea Ducesă Maria Nicolaevna a Rusiei  Frați și surori George Maximilianovici, al 6-lea Duce de Leuchtenberg Prințesa Eugenia Maximilianovna de Leuchtenberg Eugen Maximilianovich, Duke of Leuchtenberg[*]  Căsătorită cu Prințul Wilhelm de Baden Copii Maria, Ducesă de Anhalt Prințul Maximilian de Baden

·         1854: S–a născut in Dublin (Irlanda), poetul, dramaturgul şi prozatorul Oscar Wilde. Oscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin – d. 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză. A absolvit Universitatea Oxford, dupa care a inceput sa se invarta in cercurile literare londoneze. S-a remarcat prin atitudinea nonconformista. in perioada de debut scrie “Poeme” (1891), precum si cateva piese comice (“Evantaiul domanei Windermere” – 1892). A scris povesti-parabole, piese de inspiratie biblica, comedii de moravuri. De departe insa cea mai importanta opera a sa este “Portretul lui Dorian Gray”, roman care se detaseaza de restul scrierilor sale prin verva. S-a casatorit in 1884 si a avut doi copii, pentru care a scris povestea “Printul fericit”. A murit in exil, la Paris, unde era cunoscut sub pseudonimul Sebastian Melmoth.

Oscar Wilde a fost fiul unui medic irlandez. Tatăl sau, Sir William Wilde, doctor specialist în boli de ochi și urechi, anticar și scriitor, mai avea trei copii dintr-o primă relație. Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poetă (scria poeme revoluționare sub pseudonimul Speranza) și jurnalistă. În timpul școlii, Oscar a excelat în studiul clasicilor, la limba greacă și la desen, câștigând numeroase premii și burse de studiu. După studii strălucite la Trinity College din Dublin, audiază prelegerile de estetică ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se distinge și prin gusturile sale rafinate, îmbrăcămintea elegantă și stilul dandy de viață. După absolvire, în 1878, se mută la Londra.

În același an, 1878, primește premiul „Newdigate” pentru poezie și inițiază mișcarea „Artă pentru Artă”, prin care dezvoltă teoria sa asupra estetismului. În 1882 publică prima sa culegere de versuri, în privința căreia criticii nu au căzut de acord. Urmează o perioadă în care ține o lungă serie de prelegeri de estetică în Statele Unite și Canada, o alta în care Wilde locuiește pentru o scurtă perioadă la Paris, după care își încheie șirul de conferințe în Marea Britanie și Irlanda. Următorii șase ani reprezintă apogeul de creație al irlandezului. Poveștile pentru copii, piesele de teatru și mai ales „Portretul lui Dorian Gray” îi aduc lui Oscar Wilde, pe lângă niște citații în tribunale, și mult dorita faimă.

Oscar Wilde (cca. 1882), de Napoleon Sarony

În 1884 se căsătorește cu Constance Lloyd, cu care are doi fii: Cyril (1885) și Vyvyan (1886). Tot în 1886, Wilde are prima relație homosexuală cu tânărul Robbie Ross (la moartea acestuia din urmă, în 1918, cenușa sa va fi înhumată în mormântul lui Oscar Wilde).

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea publică o serie de opere care îi aduc un mare renume în lumea artistică.

Declinul său începe în vara lui 1891, când Oscar îl întâlnește pe lordul Alfred Douglas. În curând, cei doi devin iubiți și de nedespărțit până la arestarea lui Wilde, patru ani mai târziu, când după acuzarea de homosexualitate (pe atunci ilegală în Anglia) va fi condamnat la închisoare. Ostil filosofiei și convențiilor morale ale epocii victoriene, Oscar Wilde duce o viață de ostentație cinică și de scandal, afișându-și public relația sa homosexuală, ceea ce îi atrage în 1895 o condamnare penală de doi ani închisoare pentru ultragiu la moralitatea publică.

Între timp soția și copiii îl părăsesc și își schimbă numele în „Holland”. După eliberare, ruinat financiar de luxoasa relație cu Bosie (Lordul Douglas) și căzut în dizgrație, Wilde mai trăiește încă trei ani, cutreierând Europa și locuind în hoteluri ieftine.

Ultima parte a condamnării o ispășește în închisoarea din Reading și va face obiectul unei celebre balade. Eliberat în 1897, se stabilește în Franța, unde-și sfârșește viața în uitare și singurătate. Își găsește sfârșitul la Paris pe 30 noiembrie 1900, după o meningită, ce se instalase pe fondul unei infecții puternice la o ureche. Este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris.

Statuia lui Oscar Wilde în Ryan Park, Dublin

Oscar Wilde a publicat versuri (Poems, 1881), povestiri (Prințul fericit și alte povestiri, 1888), eseuri (The Soul of Man under Socialism, 1891). Romanul „Portretul lui Dorian Gray” (The Picture of Dorian Gray, 1891), cea mai importantă operă a sa, este o ilustrare pregnantă a principiilor sale estetice. El definește rolul artistului în căutarea rafinamentului și frumosului și situează arta mai presus de viață, pentru că exprimă esența caracterelor și a fenomenelor mai fidel decât însăși realitatea.

În creația sa dramatică, „Evantaiul doamnei Windermere” (Lady Windermere's Fan, 1892), „O femeie fără importanță” (A Woman of no Importance, 1893), „Soțul ideal” (An Ideal Husband, 1895), „Ce înseamnă să fii onest” (The Importance of Being Earnest, 1895), care continuă tradițiile comediei engleze din secolul al XVIII-lea cu Sheridan, Oscar Wilde satirizează snobismul, frivolitatea și fățărnicia „înaltei societăți” a timpului, lăsând să se întrevadă preocupările sale proprii pentru problemele spirituale majore ale omului. Subtilitatea caustică a satirei și ingeniozitatea paradoxului, verva scânteietoare a dialogului, bogăția ornamentală și rafinamentul cizelării stilistice a frazei au impus creația lui Oscar Wilde în dramaturgia de la finele secolului al XIX-lea.

Ultimele lucrări, după proces și după șederea în închisoare, vădesc sensibil depărtarea de principiile sale estetizante. În confesiunea De profundis (1897) el nu mai face risipă de paradoxuri strălucitoare, ci povestește cu multă durere în suflet despre zbuciumul său. Ideea că viața este un vârtej de suferințe pe care oamenii și le pricinuiesc unii altora stă la baza ultimului poem al lui Oscar Wilde, „Balada închisorii din Reading”(The Ballad of Reading Gaol, 1898). Ea a fost scrisă sub impresia lăsată de executarea unuia dintre deținuții care se aflau împreună cu el în închisoare și care fusese condamnat pentru că își ucisese iubita:

Yet each man kills the thing he loves, By each let this be heard, Some do it with a bitter look Some with a flattering word, The coward does it with a kiss, The brave man with a sword.

Căci toți ucidem ce ni-i drag Și-ntindem morții prada, Unii ucid cu desmierdări, Mulți cu priviri de-otravă, Cei lași ucid cu sărutări Iar cei viteji cu spada.

Oscar Wilde a fost un stilist remarcabil. El știa să picteze prin cuvinte, zugrăvind în fața ochilor fanteziei cititorului tablouri de o frumusețe uimitoare. Privită în ansamblu, creația lui a oglindit declinul umanismului și cultul artei în ceea ce are ea mai elevat.

Oscar Wilde

Părinți William Wilde Jane Wilde  Frați și surori Willie Wilde[*]   Căsătorit cu Constance Lloyd[*]  Copii Vyvyan Holland[*] Cyril Holland[*]

* 1861: Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei (rusă Михаил Михайлович; 16 octombrie 1861 – 26 aprilie 1929) a fost fiul Marelui Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei. A urmat o carieră militară însă i s-a interzis să trăiască în Rusia după ce în 1891 a făcut o căsătorie morganatică cu contesa Sophie de Merenberg. Și-a petrecut restul vieții în Anglia și pe Riviera franceză, scăpând de Revoluția rusă din 1917. Cele două fiice ale sale s-au căsătorit cu aristocrați britanici.

Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei în tinerețe.

Marele Duce Mihail Mihailovici s-a născut la palatul Peterhof situat în afara orașului St.Petersburg la 16 octombrie 1861, al treilea copil și al doilea fiu al Marelui Duce Mihail Nicolaievici și a soției lui Marea Ducesă Olga Feodorovna (născută Prințesa Cecilie de Baden).

Cunoscut în familie "Mișa-Mișa", avea numai un an când, în 1862, familia s-a mutat la Tiflis, Georgia unde tatăl său fusese numit vicerege al Caucazului. În Caucaz și-a petrecut Mihail primii ani și adolescența unde familia a locuit timp de douăzeci de ani. Crescut într-un mediu strict și militar, a primit puțină afecțiune din partea părinților. Tatăl său, ocupat cu eforturile guvernamentale și militare, a rămas o figură îndepărtată. Mama lui cerea o disciplină strictă și era rece față de copiii ei. Mihail a fost o dezamăgire pentru mama sa care îl compara în mod nefavorabil lui cu mult mai inteligentul său frate mai mare Marele Duce Nicolae. Mihail a fost considerat cel mai puțin înzestrat din cei șapte copii iar mama sa menționa "prost".^[1]

În timpul perioadei din Caucaz, Marele Duce a excelat la echitație și și-a început cariera militară.^[1] Tânăr soldat, Mihail a participat la războiul ruso-turc din 1877-1878 și a fost promovat colonel. Îi plăcea viața militară și a servit în regimentul de vânătoare al gardienilor Egersky.^[2] În 1882, când Marele Duce Mihail avea 20 de ani, s-a întors cu familia la St. Petersburg când tatăl său a fost numit președinte al Consiliului de Miniștrii. Mihail era superficial și nu era o mare inteligență însă era înalt și frumos. A devenit popular în capitală petrecându-și cea mai mare parte a timpului la petreceri, la dans și la jocuri de noroc. Alexandru al III-lea l-a calificat "idiot".

Marele Duce Mihail Mihailovici și soția sa.

Marele Duce Mihail locuia la Palatul Mihailovski împreună cu părinții, frații și sora sa. În încercările sale de a-și întemeia o familie, în 1886 a cerut mâna prințesei Mary de Teck însă a fost refuzat.^[3] Mai târziu a cerut mâna Prințesei Irene de Hesse Darmstadt^[2] iar în 1887 a Prințesei Louise, fiica cea mare a Prințului de Wales însă a fost refuzat din nou.^[2]

În 1888, a avut o relație cu prințesa Walewski. Mai târziu s-a îndrăgostit de contesa Katia Ignatieva, fiica fostului ministru de interne Nicolae Pavlovici Ignatiev.^[4] A încercat să obțină permisiunea de a se căsători cu ea și a mers împreună cu tatăl său să vorbească cu Țarul Alexandru al III-lea.^[5] Mama sa, Olga Feodorovna s-a opus vehement acestei mezalianțe. Pentru a rupe această relație, părinții au decis să-l trimită în străinătate.

În timp ce era la Nisa în 1891, Marele Duce Mihail s-a îndrăgostit de contesa Sofia de Merenberg, fiica prințului Nikolaus Wilhelm de Nassau și a soției morganatice, născută Natalia Alexandrova Pușchin. Bunicul matern al Sofiei era renumitul scriitor Alexandru Pușchin. Pentru că știa că nu va primi permisiunea de a se căsători, nici n-a mai cerut-o și s-a căsătorit la San Remo la 26 februarie 1891.

Căsătoria n-a fost numai morganatică dar și ilegală conform statutului familiei imperiale. S-a generat un sacandal imens la curtea rusă. Marele Duce Mihail a fost destituit din rangul său de la curtea imperială. I s-a interzis pe viață să se întoarcă în Rusia.^[6] Când mama sa a auzit de căsătoria morganatică a leșinat, apoi a plecat cu trenul în Crimeea pentru a se recupera însă a suferit un atac de cord și a murit, lucru pentru care a fost blamat Mihail. Marelui Duce Mihail nu i s-a permis să asiste la funerariile mamei sale.

Din cauza căsătoriei morganatice, Marele Duce Mihail și-a petrecut restul vieții trăind în exil în Anglia, Franța și Germania. Soția sa a primit titlul de contesă Torby de la vărul ei Marele Duce de Luxemburg ^[7]. Inițial cuplul a locuit la Wiesbaden, Nassau. Doi dintre cei trei copii s-au născut aici. În 1899 s-au stabilit la Cannes unde aveau o vilă numită Kazbek după un munte din Georgia. Trăiau confortabil deoarece Mihail era proprietarul unei fabrici de îmbuteliere de apă minerală situată în apropiere de Tiflis.

O parte din timp și-o petreceau la vila lor din sudul Franței. Marele Duce a fost fondatorul și președintele clubului de golf de la Cannes, unde adesea juca în sezonul de iarnă. În sudul Franței se întâlnea și cu rudele sale din Rusia, în mod special cu sora sa Anastasia care avea o reședință în apropierea vilei lui. În 1903 tatăl său a suferit un accident vascular și s-a mutat la Cannes. Bătrânul Mare Duce a fost fermecat de nora sa și de nepoți. În 1908 Mihail a publicat un roman, Never Say Die, despre căsătoria morganatică scrisă cu resentimentul că nu i s-a permis să se întoarcă în Rusia.
După moartea tatălui său la Cannes la 18 decembrie 1909 lui Mihail i s-a permis să participe la funerarii; totuși soția sa a refuzat să meargă cu el încă indignată de jignirile de care avusese parte în urma căsătoriei ei.

Mihail a devenit președintele spitaului Hampstead căruia i-a donat o ambulanță și președintele societății de arte Hampstead. În fiecare an Marele Duce Mihail și soția sa îl vizitau pe regele Eduard al VII-lea la Castelul Windsor sau la Casa Sandringham.

La 4 septembrie 1927 soția sa a murit la vârsta de 59 de ani. regele George al V-lea i-a scris o scrisoare de condoleanțe iar Prințul de Wales a participat la funerarii. La 26 aprilie 1929 la vârsta de 67 de ani moare și Marele Duce Mihail după ce a contactat gripă. a fost înmormântat alături de soția sa la cimitirul Hampstead.

Marele Duce Mihail Mihailovici

Părinți Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei Olga Feodorovna de Baden  Frați și surori Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei Marele Duce George Mihailovici al Rusiei Marele Duce Nicolai Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexei Mihailovici al Rusiei  Căsătorit cu Contesa Sophie de Merenberg Copii Contesa Anastasia Mihailovna de Torby Nadejda, Marchiză de Milford Haven Mihail Mihailovici, Conte de Torby

·         1863: S-a nascut Sir Joseph Austen Chamberlain, om politic englez, fost ministru de externe (1924-1929); (d. 17.03.1937). Joseph Austen Chamberlain (n. 16 octombrie 1863, Birmingham – d. 17 martie 1937, Londra), politician englez, premiat cu Premiul Nobel pentru Pace în 1925, datorită contribuției sale fundamentale de la Tratatele de la Locarno.
* 1871: Samuel Kastriener (în maghiară: Sámuel Kastriener, 16 octombrie 1871 Timișoara - 23 octombrie 1937 Timișoara) a fost un ziarist, critic literar, scriitor și traducător de limbă germană și maghiară, evreu originar din Banat, România.
Samuel Kastriener s-a născut în 1871,la Timișoara pe atunci în Austro-Ungaria, fiind unul din cei trei fii ai lui Mór Kastriener.De la vârsta de 2 ani Kastriener a trăit și apoi a învățat la Budapesta. Autodidact cu un vast bagaj de cultură, Kastriener a lucrat un timp ca ziarist în Germania, Elveția și Franța. După o perioadă de activitate la București, unde a lucrat din anul 1890 la cotidianul economic „Bukarester Lloyd”, începând din 1897 Kastriener a devenit redactor la gazeta germană „Temeswarer Zeitung” din Timișoara. A mai colaborat la gazeta „Südungarische Reform” și între anii 1902-1912 a redactat și gazeta umoristică locală în limba germană „Die Posaune” („Trombonul”). În 1902 a înființat ziarul politic popular „Temeswarer Volksblatt” care a apărut între anii 1902-1934 și care a avut o orientare democratică și de stânga. În 1912 împreună cu Mihály Pogány, redactorul ziarului în limba maghiară „Temesvári Hirlap”, Kastriener a înființat tipografia modernă Hunyadi din orașul natal, care a publicat cărți în ediții îngrijite din punct de vedere estetic. Apreciat ca ziarist și ca personalitate în viața multiculturală și socială a Timișoarei, Kastriener s-a afirmat și ca un reprezentant de frunte al comunității evreiești din localitate. Alături de dr. Adolf Vertes, președintele Comunității evreilor, și alții, a făcut parte din fondatorii și promotorii Liceului izraelit din Timișoara, care a luat ființă după unirea Banatului la România.În 1929 a fost ales membru al Societății literare maghiare „Arany János”. În calitatea de șef al departamentului cultural al comunității evreiești, Kastriener a cultivat tradiția iudaică și relații de colaborare cu comunitatea germană din oraș. A fost în anul 1932 unul din organizatorii jubileului lui Goethe la Timișoara , care a fost comemorat și la comunitatea evreiască în prezența consulului german dr.Arthur Busse și a fruntașilor germanilor din oraș. Kastriener a participat și la mișcarea sioniste. După o croazieră în toamna anului 1936 în estul Mediteranei - prin Constanța - la Atena, Istanbul, Beirut și apoi în Palestina,la Tel Aviv și Haifa, a publicat note de călătorie sub titlul „Momentaufnahmen in Orient” (Instantanee orientale)

Kastriener a publicat în anul 1915 un volum de însemnări de călătorie „Asien im Krieg” (Asia în război) cu subtitlul „Drei Monate im mohammedanischen Osten” (Trei luni în estul mahomedan). În 1932 a publicat la Editura „Moravetz” din Timișoara volumul „Weitere Verlustlisten” (Noi liste de pierderi), scurte povestiri despre destine tragice în timpul războiului.

În limba maghiară Kastriener a publicat pe paginile ziarului „Temesvári Hírlap” însemnări despre istoria ținuturilor natale. În anii 1929-1931 a fost autorul unei rubrici intitulate „Emlékezés a régi Temesvárra” - „Amintiri din Timișoara de altădată”. Lui Kastriener i se datorează și traduceri în maghiară ale unor scrieri de autori germani ca Heinrich Heine, Klabund, Franz Xaver Kappus etc. și traduceri în germană din autori maghiari ca Ferenc Herczeg, Sándor Bródy, Frigyes Karinthy, Mihály Pogány, Sándor Asztalos și alții. Traducerile i-au fost publicate de ziarele și revistele din Timișoara.

Samuel Kastriener a murit la 66 ani la Timișoara în urma unui accident rutier.

·         1875: Victoria Kaʻ iulani Kalaninuiahilapalapa Kawekiu i Lunalilo Cleghorn (16 octombrie 1875 – 6 martie 1899) a fost moștenitoare a tronului regatului Hawaiʻ i și a deținut titlul de prințesă moștenitoare. Kaʻ iulani a devenit cunoscută în întreaga lume pentru inteligență, frumusețe și determinare. După răsturnarea monarhiei din Hawaii în 1893, ea a vizitat Statele Unite pentru a ajuta la restabilirea regatului. Deși a ezitat să participe la viața politică, ea a avut multe discursuri și apariții publice, denunțând răsturnarea guvernului său și nedreptatea făcută oamenilor ei.

Kaʻ iulani la 17 ani

Victoria Kaʻ iulani s-a născut la 16 octombrie 1875 la Honolulu, Hawaii. Prin mama sa, Kaʻ iulani a fost descendenta lui Marelui Șef Kepoʻ okalani, verișor primar al lui Kamehameha cel Mare. De asemenea, mama sa a fost sora regelui Kalākaua și a reginei Liliʻ uokalani. Tatăl lui Kaʻ iulani a fost Archibald Scott Cleghorn, un bancher scoțian din Edinburgh și ultimul guvernator al Oʻ ahu.

A fost botezată în ziua de Crăciun 1875 la catedrala Sf. Andrei.^[2] Prințesa Ruth Keʻ elikōlani i-a fost nașă. Kaʻ iulani a fost numită după mătușa ei Anna Kaʻ iulani, care a murit tânără, și după regina Victoria a Regatului Unit, al cărei ajutor a restaurat suveranitatea și independența regatului Hawaiʻ i în timpul domniei lui Kamehameha al III-lea. Numele vine de la ka ʻ iu lani care înseamnă "cel mai înalt punct al cerului" sau "sacru regal" în limba hawaiiană.^[3] După naștere, nașa ei i-a dăruit domeniul ʻ Ainahau în Waikiki. Kaʻ iulani a moștenit ʻ Ainahau la vârsta de 11 ani după decesul mamei ei.

În 1881, regele Kalākaua a încercat să aranjeze o căsătorie între Kaʻ iulani și prințul japonez Higashifushimi Yorihito în speranța că va face o alianță între Japonia și regatul Hawaiʻ i. Prințul a refuzat oferta deoarece era deja logodit cu o nobilă japoneză, Arima Yoriko. În 1894, regina Liliʻ uokalani i-a scris nepoatei ei să se căsătorească cu unul dintre următorii: prințul David Kawānanakoa, prințul Jonah Kūhiō Kalanianaʻole sau prințul Komatsu Akihito (care pe atunci studia la Londra), fratele vitreg al lui Higashifushimi Yorihito. Ea i-a răspuns mătușii sale că ar prefera să se căsătorească din dragoste în afară de aczul când ar fi nevoie să protejeze independența regatului hawaiian.

La 3 februarie 1898, ea a anunțat logodna cu prințul David Kawānanakoa

Kaʻiulani în 1897.

Prințesa a crescut cunoscându-i pe pictorii Iosif Dwight Strong, un pictor peisaj de la curtea unchiului ei, și Isobel Strong, o doamnă de onoare a mamei ei și fiica vitregă a lui Robert Louis Stevenson. Deoarece prințesa Kaʻiulani era a doua în linia de succesiune la tron, după mătușa ei în vârstă și fără copii, s-a prezis că tânăra ar putea deveni în cele din urmă regină. Regele Kalākaua, regina Kapiʻolani, Cleghorn și prințesa au vorbit despre acest lucru și s-a stabilit că ar fi în interesul tinerei prințese să aibă o educație britanică.

În 1889, la vârsta de 13 ani, Kaʻiulani a fost trimisă la Northamptonshire, Anglia pentru a primi o educație privată la Great Harrowden Hall. Acolo, ea a excelat în latină, literatură, matematică și istorie. De asemenea, a luat lecții de franceză, germană și mai multe sporturi (în principal tenis și cricket). În 1892, Kaʻiulani s-a mutat la Brighton, unde a avut-o ca tutore pe Mrs. Rooke. A continuat să studieze în Anglia pentru următorii patru ani, în ciuda faptului că inițial i s-a spus că va studia în Marea Britanie numai un an.

Prințesa fotografiată de E. Chickering, circa 1893

În timpul absenței ei, în Hawaiʻi au avut loc mai multe evenimente. Regele Kalakaua a murit în 1891 și prințesa Lidia Liliʻuokalani a devenit regină. Imediat, regina a numit-o pe Kaʻiulani moștenitoarea sa. În 1893, monarhia a fost înlăturată și noul guvern a încercat să devină parte a Statelor Unite.
Vestea a ajuns la Kaʻiulani la 30 ianuarie 1893 printr-o scurtă telegramă care spunea: "regină detronată", "monarhie abolită". Kaʻiulani a făcut declarații în presa din Anglia.

Presa pro anexare din acele timpuri a tratat-o de multe ori cu dispreț pe Kaʻiulani, referindu-se la ea în print ca o jumătate de rasă sau numind-o "sumbră", deși ea nu a primit un tratament în mod flagrant rasist cum a primit mătușa ei.

În călătoria pe care a făcut-o în Statele Unite, prințesa a surprins membrii cu mintea deschisă din presă. În locul termenului "barbar" folosit de inamicii regatului Hawaiʻi, jurnaliștii și publicul s-au confruntat cu o prințesă regală modernă care purta rochii elegante și era vorbitoare de engleză (sau hawaiiană, franceză sau germană). A mers la Washington DC, unde s-a întâlnit cu președintele Grover Cleveland și cu soția acestuia la Casa Albă. Kaʻiulani a făcut o impresie bună și Cleveland și-a exprimat îngrijorarea pentru situația din Hawaii.

Kaʻiulani s-a simțit un pic încurajată și s-a întors în Anglia. Totuși, atunci când Cleveland a adus cazul Kaʻiulani în atenția Congresului, în timp ce Senatul Statelor Unite nu a mai conținut anexarea, a refuzat restaurarea monarhiei. Situația în Hawaiʻi nu s-a îmbunătățit și Kaʻiulani a fost profund dezamăgită. Pentru următorii câțiva ani, prințesa a rămas în Europa.

În 1894 a primit vestea că prietenul ei din copilărie, scriitorul Robert Louis Stevenson,^[5] a murit și s-a fondat o nouă Republică Hawaiʻ i. Sănătatea ei a început să se deterioreze. Starea s-a agravat când a aflat că sora ei vitregă, Annie Cleghorn, a murit în 1897 și că tutorele ei din Anglia, Theophilus Harris Davies, de asemenea a murit.

Prințesa a suferit de probleme la ochi și a dezvoltat migrene după răsturnarea monarhiei (deși avea o astfel de migrenă a participat la un eveniment de caritate la Paris, unde un incendiu devastator a ucis zeci de femei de societate). Numeroase simptome documentate pot indica că ea a suferit de afecțiuni ale tiroidei, care ar putea explica moartea ei timpurie.

Kaʻ iulani s-a întors în Hawaiʻ i în 1897. Revenirea într-un climat mai cald nu a ajutat sănătății ei, care a continuat să se deterioreze în timp ce ea lupta să se readapteze la clima tropicala din insulele Hawaii. Cu toate acestea, ea a continuat să facă apariții publice, la îndemnul tatălui ei. Cu aprobarea reginei Liliʻ uokalani, a fostei regine Kapiʻ olani și în conformitate cu ultima constituție hawaiană, prințesa Kaʻ iulani și prințul Kawānanakoa și-au anunțat logodna la 3 februarie 1898.^[6]

Acum ea era cetățean privat al Republicii Hawaii și la 12 august 1898 a devenit cetățean al Teritoriului Hawaii când anexarea a avut loc. În timpul ceremoniei de anexare, prințesa, mătușa ei Liliʻuokalani, împreună cu alți membri ai familiei regale și liderii partidelor politice din Hawaii au purtat haine de înmormântare și au protestat la ceea ce ei au considerat o tranzacție ilegală.

Kaʻ iulani iubea păunii. A crescut având în jur păuni care inițial au aparținut mamei ei și uneori era numită "Prințesa Păun".^[7][8]

În 1898, în timp ce se plimba călare în munții din insula Hawaiʻ i, Kaʻiulani a fost prinsă de o furtună în urma căreia a avut febră și a făcut pneumonie. Anterior avusese o mică răceală de la înot și aceasta a înrăutățit lucrurile. Sănătatea ei s-a deteriorat rapid. A murit la 6 martie 1899 la vârsta de 23 de ani de reumatism. A fost îngropată la mausoleul regal din Hawaii.

Kaʻ iulani

Prințesă Moștenitoare a Insulelor Hawaiene

Părinți Archibald Scott Cleghorn[*] Likelike[*]

* 1883: Pompiliu Nistor (n. 16 octombrie 1883 în comuna Arpătac din Comitatul Trei Scaune, Austro-Ungaria^[1] (astăzi Araci, comuna Vâlcele din județul Covasna) - d. 19 iulie 1961 în municipiul Brașov, județul Brașov, România^[2]) a fost un medic român,^[1] care s-a remarcat în activitatea de organizare a Primului Corp al Voluntarilor Români din Rusia, precum și în aceea de inițiere^[3] și de redactare a Declarației de la Darnița.^[4]

Dr. Pompiliu Nistor la terminarea facultății de medicină

A fost al doilea copil al preotului Dionisie Nistor. A urmat școala primară în satul natal și în Satulung, după care a făcut liceul la Brașov,^[1] unde s-a împrietenit cu Onisifor Ghibu, care l-a caracterizat ulterior ca "un băiat serios, cu o frumoasă cultură literară românească" și care l-a prețuit pentru "caracterul său bun și un bun român cu interes pentru trecutul, prezentul și viitorul neamului".^[5] În anul 1902 s-a înscris la Facultatea de medicină din Budapesta, unde în ultimul an de studenție (1906-1907), a fost ales președinte al Societății „Petru Maior”. Din 1908 a lucrat, mai întâi ca medic secundar la spitalul din Arad, ulterior a servit ca angajat al Armatei Austro-Ungare și în 1910 se afla în circumscripția medicală Zărnești.^[1]

Înrolat în Armata Austro-Ungară în 1914, a servit pe Frontul de Răsărit din Galiția, cu gradul de locotenent. A căzut prizonier în anul 1915, la ruși și a lucrat ca medic în lagăre de prizonieri din Siberia (Bașkiria și Novonikolaevsk). A lucrat și în spitalul civil din Busk^[1] (localitate situată la nord-est de Liov, Ucraina).^[6] În perioada prizonieratului a corespondat pe tema aspirațiilor naționale românești cu Onisifor Ghibu,^[1] care a avut o influență pozitivă asupra constituirii in Rusia a corpurilor de voluntari ardeleni și bucovineni.^[5] O parte dintre scrisorile sale au fost publicate în revista Tribuna,^[1] în perioada 1915-1916.^[5]

În decembrie 1916, Dr. P. Nistor a ajuns ca voluntar în lagărul de la Darnița, o localitate de lângă Kiev^[3] astăzi devenită raion al orașului.^[7] Aici s-a implicat în activitatea de organizare a Primului Corp de Voluntari și a fost inițiatorul Memoriului manifest de la Darnița ^[3], lucrând și în comisia de redactare a acestuia.^[4] În mai 1917 a plecat spre România cu primul eșalon de voluntari, pentru a lucra în Serviciul Sanitar al Armatei Române, unde s-a îmbolnăvit de tifos exantematic.^[8] După ce s-a însănătoșit, Dr. Nistor a fost numit medic-șef al Regimentului I „Turda” al Corpului Voluntarilor Români de la Hârlău. A fost demobilizat la 1 mai 1918.^[8]

Dr. Pompiliu Nistor în uniforma de medic militar participant la Primul Război Mondial

În primăvara anului 1918 în spitalul-lazaret din Bacău, a întîlnit-o pe cea care avea să-i fie soție, Virgilia Braniște.^[9]

A fost cooptat ca membru al Marelui Sfat Național Român, în ședința acestuia ținută la 30 iulie 1919, la Sibiu.^[10] Pompiliu Nistor a contribuit, astfel, la consolidarea Marii Uniri.^[2]

După realizarea Unirii, Pompiliu Nistor și-a reluat postul de medic la Zărnești până în anul 1930, când s-a mutat la Brașov ca medic-șef al județului Brașov. Ulterior el a devenit și inspector în Ministerul Sănătății. Pe plan profesional, dr. Pompiliu Nistor a fost considerat „unul dintre medicii igieniști cei mai reputați din Ardeal și unul din organizatorii cei mai valoroși și activi ai sănătății publice”.^[11] Crezul în profesiune și l-a exprimat în lucrarea „Igiena”, redactată ulterior, unde a scris: „Cei care sunt puși să conducă sănătătea publică trebuie să aibă suflet și dragoste pentru misiunea și meseria lor”.^[12]

A colaborat vreme îndelungată la Gazeta Transilvaniei^[13] și la Glasul dreptății (organ oficial al foștilor voluntari din armata română și luptători pentru drepturile naționale)^[14]. Pe plan cultural a condus filiala ASTREI din Zărnești, în cadrul căreia a ținut  conferințe și a organizat șezători populare.^[13]

În data de 29 octombrie 1932, Dr. P. Nistor a devenit președinte al secției române a Federației interaliate a foștilor combatanți (FIDAC). Ulterior, la congresul international de la Lisabona, a devenit vicepreședinte al comitetului executiv al FIDAC.^[2]

Pentru eforturile și acțiunile sale din anii Primului Război Mondial a fost decorat cu Medalia Ferdinand I cu spade și panglică, a devenit cavaler și, ulterior, comandor al Ordinului „Coroana României” cu spade.

Pompiliu Nistor

Dr. Pompiliu Nistor Părinți Tatăl: Dionisie Nistor Căsătorit cu Virgilia Braniște

·         1885: S-a nascut Gheorghe Ionescu-Sisești, agronom român, membru al Academiei Române;(d. 1955). Gheorghe Ionescu-Șișești (n. 16 octombrie 1885, Șișeștii de Jos, județul Mehedinți – d. 4 iunie 1967, Otopeni) agronom român, doctor în științe agricole al Universității din Jena, Turingia, Germania, membru al Academiei Române.

·         1885: S-a născut scriitorul Mihail Sorbul (Mihail Smolski). Creaţia sa cuprinde atât drame de inspiraţie istorică (“Letopiseţ”), cât şi comedii tragice, romane şi dramatizări (“Patima roşie”, “Dezertorul”, “Prăpastia”); (m. 20 decembrie 1966). Mihail Sorbul (Pseudonimul lui Mihail Smolski, n. 16 octombrie 1885, Botoșani – d. 20 decembrie 1966, București), autor dramatic și romancier interbelic. A fost elev la clasa prof.C.Nottara. A lucrat ca secretar de redactie la Convorbiri critice. Inspector la Inspectoratul Propagandei Teatrale In Banat 1924.

·         1886: David Ben Gurion (numele la naștere: David Josef Grün sau Gryn, în ebraică דוד בן גוריון , n. 16 octombrie 1886 – d. 1 decembrie 1973) a fost un politician și om de stat social democrat israelian, evreu originar din Polonia, unul din principalii conducători și ideologi ai mișcării sioniste, de autodeterminare a poporului evreu, și ctitor al Statului Israel. A fost cel dintâi prim ministru al Israelului. A prezidat guvernul israelian în două perioade: 14 mai 1948 — 26 ianuarie 1954 și 3 noiembrie 1955 — 26 iunie 1963. A fost și cel dintâi ministru al apărării al Israelului și unul din conducătorii mișcării muncitorești sioniste, de orientare social-democrată.

Ben Gurion a stat în fruntea luptei politice și militare pentru crearea statului evreiesc modern în Palestina, chiar cu prețul împărțirii țării, și a fost cel care a proclamat întemeierea Israelului la 14 mai 1948.

A fost lider al mișcării sioniste și președinte al conducerii Agenției Evreiești la Ierusalim, și apoi a condus Israelul în primii săi ani de existență. A apărat cu hotărâre autoritatea statului creat și a reprimat din fașă încercări de dreapta și de stânga de a prezerva entități militare alternative armatei naționale unice (cazul Altalena, Palmahul). Această viziune l-a făcut să hotărască în ajunul Războiului de independență al Israelului dizolvarea forțelor de apărare paramilitare evreiești Haganá (inclusiv Palmah), Irgun (Etzel) și Lehi (Grupul Stern) și înființarea armatei israeliene (Tzahal).

În timpul guvernării sale Israelul a făcut față cu succes atacului statelor arabe din regiune în anii 1948-1949 și a integrat un mare număr de imigranți evrei de pe cuprinsul globului. În anii 1950 Ben Gurion a promovat o politică de ameliorare a relațiilor cu Germania de vest, ajungând la înțelegere cu cancelarul Konrad Adenauer asupra unor însemnate ajutoare financiare acordate Israelului ca despăgubiri pentru crimele Germaniei naziste față de poporul evreu în timpul Holocaustului (Shoá).

În timpul exercitării de către Ben Gurion a funcției de prim ministru și ministru al apărării, Israelul a replicat cu represalii la atacurile de gherilă și teroriste arabe palestiniene de pe teritoriul Iordaniei (Cisiordania) și Fâșiei Gaza contra populației civile din Israel, de asemenea a implicat Israelul în alianță cu Franța și Marea Britanie în conflictul militar generat de Criza Suezului din 1956.

Ben Gurion a fost și unul din fondatorii confederației sindicale Histadrut și primul ei secretar general și unul din conducătorii populației evreiești din Palestina sub mandat britanic. A fost liderul Partidului Mapai și după ce s-a retras din acest partid și a demisionat din oficiul de prim ministru în 1963, a înființat partidul de opoziție Rafi. S-a retras din viața politică în anul 1970. S-a retras atunci a doua oară în kibuțul Sde Boker din deșertul Neghev, unde a trăit ultimii ani din viață. Încă de la prima sa retragere la Sde Boker în 1953, Ben Gurion a lansat un apel la dezvoltarea și popularea Neghevului, în care a văzut un obiectiv de mare însemnătate pentru viitorul țării.

David Ben Gurion

·         1888: S-a născut dramaturgul american Eugene Gladstone O’Neill, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1936. Eugene Gladstone O’Neill (n. 16 octombrie 1888, New York – d. 27 noiembrie 1953), dramaturg american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1936. Este cunoscut pentru scrierile “Lungul drum al zilei către noapte” – 1956, “Dincolo de orizont” – 1920, “Anna Christie” – 1921); (m. 27 noiembrie 1953).

·         1890: S-a nascut Michael Collins, lider revolutionar rămas în istorie pentru lupta pe care a dus-o pentru independenţa Irlandei. A fost ministru de finanţe în guvernul Irlandei, director al serviciului de spionaj al IRA, membru al delegaţiei irlandeze în timpul negocierilor cu englezii, comandant al Armatei Naţionale Irlandeze; (d.22. 08.1922).

·         1897: S-a nascut Alexandru Proca, fizician român; a elaborat teoria mezonică a forţelor nucleare şi ecuaţiile ce îi poarta numele, ecuaţiile Proca; membru al Academiei Române; (d. 1955). Alexandru Proca (n. 16 octombrie 1897, București – d. 13 decembrie 1955, Paris), fizician și academician român.
În același timp cu japonezul Hideki Yukawa, dar independent de acesta, a pus bazele studiului asupra forțelor nucleare.

·         1903 - S-a născut Big Joe Williams, bluesman american.

·         1906: S-a născut scriitorul italian Dino Buzzati, cunoscut pentru romanele “Deşertul tătarilor” – 1940 şi “O dragoste” – 1963 (m. 28 ianuarie 1972). Dino Buzzati Traverso, (n. 16 octombrie 1906 la Belluno, d. 28 ianuarie 1972, la Milano), jurnalist, scriitor și pictor italian cunoscut în principal pentru romanul Deșertul Tătarilor.

·         1908: S-a născut Enver Hoxha (Hodja), fost preşedinte al Albaniei (1946-1985). Aflat la conducerea Partidului Comunist Albanez în perioada 1943-1985, Hoxha şi-a menţinut ţara într-o izolare totală faţă de restul lumii. Enver Hodja, (n. 16 octombrie 1908, Gjirokastra, Albania – d. 11 aprilie 1985, Tirana), conducătorul Albaniei de la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial până la moartea sa din anul 1985, având funcția de Prim-Secretar al Partidului Comunist al Muncii din Albania. Politica sa a adus poporul albanez în stadiul de cea mai subdezvoltată naţiune a Europei; (m. 11 aprilie 1985).

Enver Hodja

* 1914: Mircea David (n. 16 octombrie 1914, Sinaia - d. 12 octombrie 1993, Iași), supranumit Il Dio - „Zeul”, a fost un fotbalist român, care a jucat pentru clubul Venus București. A participat, cu echipa națională de fotbal a României, la Campionatul Mondial de Fotbal din 1938.

Era de profesie inginer. A fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iași.

·         1920: S-a nascut Mateiu Dogan, politolog și sociolog francez de origine română, membru de onoare al Academiei Române.

·         1922 - S-a născut Max (Walter) Bygraves, cântăreţ american.
* 1925: Angela Lansbury CBE (n. 16 octombrie 1925) este o actriță engleză de teatru, televiziune și film. Are o carieră de șapte decenii, mare parte din ea dezvoltându-se în Statele Unite, dar munca sa a fost recunoscută și pe plan internațional.
Filmografie:

• Bel Ami (1947)
• The Mirror Crack’d (1980)
• Ultimul inorog (1982), voce

• Verdict crimă (difuzat în premieră din 1984 în 1996 pe rețeaua CBS)

Angela Lansbury

Angela Lansbury în 2013 Părinți Edgar Lansbury Moyna Macgill Frați și surori Edgar Lansbury[*] Bruce Lansbury[*]  Căsătorită cu Richard Cromwell (1945–46) (divorț) Peter Shaw (1949–2003) (moartea lui) Copii 2 copii: Anthony Peter Shaw (n. 1952) Deidre Angela Shaw (n. 1953)

·         1927: S-a nascut Günter Grass, scriitor german, laureat al Premiului Nobel. Günter Grass (n. 16 octombrie 1927, Danzig-Langfuhr, Orașul Liber Danzig – d. 13 aprilie 2015, Lübeck) a fost un scriitor, sculptor, pictor și grafician german. Grass a fost membrul grupului Grupul 47 și este considerat unul din cei mai importanți autori de limbă germană ai prezentului. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi. În anul 1999 primește Premiul Nobel pentru Literatură. Lirica sa abstractă cultivă umorul, expresia șocantă, calamburul. Romanele sale de critică socială sunt novatoare prin tehnica narativă, iar viziunea asupra lumii unește absurdul grotesc cu miticul și arhetipalul.

Günter Grass

Căsătorit cu Anna Schwarz[*] (1954–1978)[8]  Număr de copii 6[9]  Copii Helene Grass

* 1929: Arlette Pinheiro Esteves Torres (n. 16 octombrie 1929) este o actriță braziliană.

Fernanda Montenegro

Căsătorită cu Fernando Torres[*] (1954–2008)  Număr de copii 2  Copii Cláudio Torres[*] Fernanda Torres[*]

·         1937 - S-a născut Emile Ford (Emile Sweetman), vocalist american (Emile Ford & The Checkmates).

·         1938 - S-a născut Nico, vocalistă şi compozitoare americană (Velvet Underground).
* 1938: Veronica Lazăr (n. 16 octombrie 1938 - d. 8 iunie 2014)^[1] a fost o actriță italiană de origine română.

A debutat în filmul lui Bernardo Bertolucci, Ultimul tango la Paris (1973), apărând apoi în filme ca Luna (1979), Cerul ocrotitor (1990) sau Besieged (1998).^[2] Lazăr este probabil cel mai cunoscută pentru rolul demonicei Mater Tenebrarum din filmul lui Dario Argento, Inferno (1980).^[2] Lazăr a mai jucat în alte filme: La Sindrome di Stendhal (1996, regia Argento), Identificazione di una donna (1982, regia Michelangelo Antonioni) sau E tu vivrai nel terrore - L'aldil (1981, regia Lucio Fulci).^[2]

S-a căsătorit cu actorul italian Adolfo Celi în 1966 cu care are doi copii: regizorul Leonardo Celi și actrița Alessandra Celi.^[2] Ultimul său rol a fost în filmul lui Bertolucci, Eu și tu (2012).

Filmografie:

• Ultimo tango a Parigi (Ultimul tango la Paris) (1972)
• Le affinità elettive (1979), film TV
• La luna, regia Bernardo Bertolucci (1979)
• Inferno, regia Dario Argento (1980)
• Giacinta (1980), miniserial TV
• ...E tu vivrai nel terrore! L'aldilà (Seven Doors of Death) (1981)
• Les ailes de la colombe (1981)
• Identificazione di una donna (1982)
• Un caso d'incoscienza (1984), film TV
• Io e mia sorella (Eu și sora mea,1987)
• Berlin-Jerusalem (Berlin-Ierusalim) (1989)
• Il sole buio, regia Damiano Damiani (1990)
• Il tè nel deserto (Cerul ocrotitor ) (1990)
• Verso sera (1991)
• La bionda (1992)
• Al di là delle nuvole (Dincolo de nori, 1995)
• La sindrome di Stendhal (1996)
• Storia di Chiara (Herzen im Sturm) (1996), film TV
• L'assedio (Besieged) (1998)
• Il manoscritto del principe (2000)
• L'impero (Imperiul , 2000), miniserial TV
• Ginostra (2002)
• 6 passi nel giallo - Gemelle, regia Roy Bava (2012)
• Io e te, regia Bernardo Bertolucci (Eu și tu, 2012)

Veronica Lazăr

* 1939: Amancio Amaro Varela, (n. 16 ocotmbrie 1939, A Coruña, Galicia) cunoscut ca Amancio, este un fost jucător spaniol de fotbal. Poreclit El Brujo (Vrăjitoarea) a jucat la Deportivo de La Coruña, Real Madrid și la naționala Spaniei.
* 1941: Ostin Mungiu (n. 16 octombrie 1941, Iași) este un medic român, care a introdus disciplina algeziologiei (studiul durerii) în România. A făcut studiile universitare la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. În 1971 a plecat în America, unde a lucrat timp de un an la un institut de cercetare a cancerului. În anul 1997 a introdus la Universitatea de Medicină din Iași algeziologia, pentru ca în 2002 să înființeze un centru de studiu și terapie a durerii. Este de asemenea autorul unui tratat de algeziologie. Ostin Mungiu este tatăl politologei Alina Mungiu-Pippidi și al regizorului Cristian Mungiu.
* 1942: Marin Tufan (n. 16 octombrie 1942) este un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970, performanță pentru care a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a.

·         1942 - S-a născut Dave Lovelady, baterist britanic (Fourmost).

·         1943 - S-a născut Fred Turner, basist, vocalist şi compozitor canadian (Bachman-Turner Overdrive).

·         1947 - S-a născut Bob "Ace" Weir (Robert Hall), chitarist şi vocalist american (Grateful Dead).

·         1953 - S-a născut Tony Carey, vocalist, chitarist, clăpar şi compozitor american (Rainbow).
* 1953: Paulo Roberto Falcão (n. 16 octombrie 1953, Abelardo Luz) este un fost jucător brazilian de fotbal. Este considerat ca fiind unul dintre cei mai buni jucători din istoria lui Sport Club Internacional și AS Roma, dar și ca fiind unul dintre cei mai buni mijlocași din lume.

·         1954 - S-a născut Danny McIntosh Jr., chitarist britanic (Hazard, Bandit).
* 1957: Cezar Straton (n. 16 octombrie 1957, Suceava) este inginer silvic, publicist și scriitor român.

S-a născut în familia lui Aurora (fostă Moroșan), profesoară de biologie-geografie și Vasile, inginer agronom. Părinții îi dau două nume de botez, Cezar și Mihai, între cei apropiați cel mai cunoscut fiind primul. Este nepotul lui Traian Straton, voce reprentativă a muzicii populare din Bucovina.

A urmat cursurile școlii generale din Ițcani, cartierul de nord al Sucevei. Continuă studiile la Liceul "Petru Rareș" din Suceava pe care îl absolvă ca șef de promoție în anul 1976.

Pasiunea sa pentru natură și mai ales priveliștea munțiilor ce i se arătau în fiecare dimineață la orizont îl fac să opteze pentru o carieră de inginer silvic. Absolvă Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere a Universității din Brașov în anul 1981, iar în perioada 1992-1993 urmează cursuri postuniversitatare la Institutul European de Ecologie din Metz. Masterat în securitatea și sănătatea muncii absolvit la Universitatea Tehnică "Gh. Asachi", Iași în anul 2004. Diplomă de master „Construcții moderne din lemn” – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, 2005.

Activitate profesională:

• 1981-1984 – inginer cercetător la Stațiunea Experimentală de Cultura Molidului Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava; Responsabil sau colaborator la diverse teme de cercetare privind : tratamentul codrului grădinărit, combaterea ecologică a dăunătorilor pădurii, molidul de rezonanță, etc.
• din 1984 și până în prezent - inginer în cadrul Direcției Silvice Suceava
• din 1987 – responsabil cu activitatea de Protecția Muncii din cadrul Direcției Silvice Suceava
• din 2002 - membru al Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva
• din 2005 – membru al colectivului de elaborare, finalizare și aplicare a programului național „Evaluarea riscurilor la locurile de muncă din silvicultură, exploatarea, transportul și prelucrarea lemnului” - R.N.P. – Romsilva

Are o activitate importantă în cadrul mișcării sindicale din domeniul silviculturii:

• lider al sindicatului "Silvicultorul"
• membru al Biroului Executiv al Federației Sindicatelor „SILVA”, responsabil cu problemele de securitate și sănătate a muncii și cooperare internațională
• prim-vicepreședinte al Confederației „CONSILVA”

Cezar Straton

·         1958: S-a nascut actorul american Tim Robbins. Tim Robbins (n. 16 octombrie 1958), actor american. A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar în anul 2004.

Tim Robbins

Robbins la Festivalul Internațional de la Toronto, 2008

·         1959 - S-a născut Gary Kemp, chitarist şi compozitor britanic (Spandau Ballet).
* 1961: Yahiro Kazama (n. 16 octombrie 1961) este un fost fotbalist japonez.
* 1962: Dmitri Aleksandrovich Hvorostovski (în Дмитрий Александрович Хворостовский; n. 16 octombrie 1962,^[1][2][3] Krasnoiarsk, RSFS Rusă, URSS – d. 22 noiembrie 2017,^[3] Londra, Anglia, Regatul Unit) a fost un bariton de renume mondial din Rusia, Artist al Poporului din Rusia.

Dmitri Hvorostovski s-a născut în Krasnoyarsk în Siberia. El a studiat la Școala de Arte din Krasnoyarsk cu Yekatherina Yofel și a debutat la Opera Krasnoyarsk, în rolul lui Marullo din Rigoletto. El a câștigat Premiul Întâi atât la Competiția Glinka în 1987 cât și la Concursul de Canto din Toulouse în 1988. Hvorostovski a devenit cunoscut pe plan internațional în 1989 când a câstigat BBC Cardiff Singer of the World competition, întrecându-l pe favoritul local Bryn Terfel în finală. El a interpretat "Ombra mai fu" de Handel și "Per me giunto...O Carlo ascolta" din Don Carlo de Verdi. Cariera sa internatională a început imediat (debut la Londra în 1989, iar la New York în 1990).

Debutul său în vestul Europei a fost la Opera din Nisa în The Queen of Spades (1989). În Italia el a debutat la La Fenice ca Eugene Onegin, un succes care i-a consolidat reputația, urmând debutul său american la Opera Lirică din Chicago (1993) în Traviata.

De atunci el a fost angajat la toate teatrele mari din lume, inclusiv la Metropolitan Opera (debut: 1995), la Royal Opera House la Covent Garden, la Berlin State Opera, la La Scala si la Vienna State Opera. El este recunoscut in mod special pentru interpretarea rolului Eugene Onegin de Ceaikovski; The New York Times îl descrie ca fiind "născut pentru rol."^[4]

În 2002, Hvorostovski a performat la "Balul Petrușca" organizat de the Organizatia pentru Ajutorul Copiilor din Rusia. El este Director Onorific al organizatiei.^[5][6] Bărbat înalt, cu părul albit prematur, Hvorostovski este recunoscut internațional în calitate de interpret de operă dar și ca artist de concert. El a intrat în topul celor 50 mai frumoși oameni din lume creat de revista People, o raritate pentru un muzician clasic. Vocea sa înaltă, de volum mediu, are un timbru lichid specific baritonilor ruși.

În ultimii ani repertoriul lui Hvorostovski este compus aproape în întregime din operele lui Verdi cum ar fi Un ballo in maschera, Traviata si Simon Boccanegra; el a apărut in Rigoletto și în Il trovatore într-o productie de David McVicar la Metropolitan Opera alături de Sondra Radvanovsky

Dmitri Hvorostovski

Dmitri Hvorostovski

* 1962: Manute Bol (n. 16 octombrie 1962, Sudan - d. 19 iunie 2010) a fost un jucător de baschet și activist sudanez, originar din Sudanul de Sud, de origine etnică Dinka.
* 1963: Vasile Năstase (n. 16 octombrie 1963, Mândrești^[1]) este un jurnalist^[2] și politician moldovean, deputat în primul parlament al Republicii Moldova, membru-fondator al Platformei Civice „Demnitate și Adevăr”,^[3][4] unul din liderii mișcării protestatare din Moldova din septembrie 2015.

Este semnatar al Declarației de independență a Republicii Moldova^[3][5] și a fost cel mai tânăr deputat din primul parlament (la 25-26 de ani).^[6] La începutul anilor 1990 a făcut parte din Comitetul Executiv al Frontului Popular din Moldova.

A fost șef de secție la ziarul „Tinerimea Moldovei” (raionul Telenești) și redactor-șef al ziarului „Glasul Națiunii”.^[7] A mai lucrat în calitate de director la postul Euro TV Chișinău, iar dn 2008 este directorul postului “Radio 10”, care emite integral în limba ro­mână.^[6] Năstase a ajuns director la Euro TV Chișinău după ce în 2007, posturile „Euro TV” și „Antena C”, aflate la acel moment în gestiunea Consiliului municipal Chișinău, au fost privatizate cu ilegalități, Euro TV ajungând sub controlul PPCD, iar Antena C sub cel al PCRM. Atunci Vasile Năstase a fost acuzat de către colectivul de jurnaliști ai postului de introducerea cenzurii la Euro TV.^[8][9]

În 1996 a fost decorat cu medalia „Meritul Civic”,^[10] iar în 2012 cu Ordinul Republicii.^[11]

Vasile Năstase are doi copii din două căsătorii.

Vasile Năstase

* 1964: Edit Matei, ortografiat uneori și Edith Matei (n. Edit Török, 16 octombrie 1964, în Sfântu Gheorghe), este o fostă mare handbalistă de etnie maghiară din România, acum retrasă din activitatea competițională.
* 1964: Konrad Plautz (n. 16 octombrie 1964, Navis) este un arbitru de fotbal din Austria. El oficiază meciuri internaționale începând cu anul 1996.

A fost unul din cei 12 arbitri numiți de UEFA să oficieze meciuri la Euro 2008.

* 1967: Jason Mark Everman (n. 16 august 1967, Kodiak, Alaska) este un chitarist/basist american care a cântat cu trupele Nirvana și Soundgarden.

Jason Everman

* 1971: Ștefan Tinca (n. 16 octombrie 1971) este un diplomat român, în prezent fiind ambasadorul României în Belgia. Înainte de aceasta, a fost director general al afacerilor regionale din 2011 până în 2012.

Tinca a fost directorul general al afacerilor politice la MAE din 2008 până în 2011 După aceea a devenit director general al afacerilor regionale până în Iulie 2012 când a devenit ambasadorul României în Belgia.

Ștefan Tinca este căsătorit și are 2 copii. Este fiul fostului ministru al apărării nationale, Gheorghe Tinca.

* 1971: Popi Maliotaki (în greacă: Πόπη Μαλλιωτάκη n. 16 octombrie 1971, Ierapetra, Grecia), este o cântăreață greacă. Ea a colaborat cu mulți artiști, cum ar fi: Paschalis Terzis, Giorgos Mazonakis, Vasilis Karras, Sophia Vossou, Lefteris Pantazis si altii. Ea a lansat trei albume si doua single-uri. Ea numără mai mult de 20 de ani în domeniul cântecului.^[2] Maliotaki ea a creditat cu record de aur pentru al doilea album intitulat "Alli Mia Fora".^[3][4][5] În 2008, după marele succes al treilea album intitulat "Popara", a colaborat cu operatorul de telefonie mobilă "Helen Q Card" și lansat de asteptare card cu numele "Popara", care a fost titlul de-al treilea album al lor.^[6][7] Cântecele ei au obținut un mare succes, iar ea are monopoliza foarte mult mass-media cu cântecele și viața personală intensă. Ei au încredere în ea marii creatori greci.

Popi Maliotaki Πόπη Μαλλιωτάκη

Popi Maliotaki în 2015

* 1972: Mai Gotō (後藤麻衣 Gotō Mai^?) (n. 16 octombrie 1972) este o actriță japoneză și un gravure idol.
* 1974: Aurela Gaçe (n. 16 octombrie 1974) este o cântăreață albaneză. Ea a reprezentat Albania la Eurovision 2011, cu melodia Feel The Passion, terminând pe locul 14 în semifinala de la Düsseldorf, Germania. A fost jurată a celui de-al treilea sezon de la The Voice of Albania.^[1][2] După încheierea sezonului respectiv ea a anunțat că nu se va mai întoarce în juriul acelui spectacol

Aurela Gaçe

Aurela Gaçe (2010)

* 1977: John Clayton Mayer (n. 16 octombrie 1977) este un cântăreț american de muzică pop și blues rock, compozitor șiproducător muzical. Născut în Bridgeport, Connecticutși crescut în Fairfield, Connecticut, a urmat cursurile Colegiului de Muzică Berklee din Boston. S-a mutat în Atlanta în 1997, unde și-a rafinat talentul și a câștigat un grup de admiratori, iar acum locuiește într-un orășel din Montana. Primele sale două albume de studio, Room for Squares și Heavier Things au avut succes comercial, câștigând multiple discuri de platină. În 2003, el a câștigat premiul Grammy „Cea Mai Bună Interpretare Vocală A Unui Artist Pop Masculin” pentru melodia „Your Body Is a Wonderland”.

Mayer și-a început cariera cântând în principal acoustic rock, dar a început treptat o tranziție spre genul de muzică blues în anul 2005, colaborând cu renumiți artiști blues precum B.B. King, Buddy Guy și Eric Clapton, formând, de asemenea, și trupa John Mayer Trio. Această influență de blues se poate remarca pe întregul album live din 2005, „Try!”, lansat cu John Mayer Trio, dar și pe cel de-al treilea album de studio al său, „Continuum”, lansat în septembrie 2006. La cea de-a 49-a Gală Anuală a Premiilor Grammy din 2007, John Mayer a câștigat premiul „Cel Mai Bun Album Pop Vocal” pentru albumul „Continuum” și premiul „Cea Mai Bună Interpretare Vocală Masculină” pentru melodia „Waiting on the World to Change”. Și-a lansat cel de-al patrulea album de studio, Battle Studies, în noiembrie 2009 și pe cel de-al cincilea, Born and Raised, pe data de 22 mai 2012. A vândut peste 10 milioane de albume în S.U.A și peste 20 de milioane de albume în întreaga lume.

John Mayer

John Mayer în concert (Commerce, 2008)

* 1980: Dragoș Coman (n. 16 octombrie 1980, București) este un înotător de stil liber de talie internațională din România, care și-a reprezentat țara la 3 olimpiade consecutive, începând din 2000 la Sydney, Australia.
* 1982: Cristian Miguel Riveros Núñez (n. 16 octombrie 1982 în Saldívar, Paraguay) este un jucător de fotbal paraguayan, care joacă pentru Olimpia Asunción și pentru Echipa națională de fotbal a Paraguayului.
* 1983: Cristian Ianu (n. 16 octombrie 1983, Timișoara, România) este un fotbalist român care evoluează la echipa elvețiană FC Luzern pe postul de atacant.
* 1983: Tyson Smith (născut pe 16 octombrie 1983) este un wrestler profesionist japonez născut în Canada, cunoscut mai bine sub numele de ring Kenny Omega. Este vicepreședinte executiv al companiei de wrestling All Elite Wrestling, unde servește și ca talent în ring.
* 1983: Lorine Zineb Nora Talhaoui (n. 16 octombrie 1983, în Stockholm), cunoscută mai bine după numele ei de scenă, Loreen, este o cântăreață și producătoare suedeză de muzică pop^[1]. Loreen a reprezentat Suedia la Concursul Muzical Eurovision 2012, care a avut loc în Baku, Azerbaidjan, cu piesa „Euphoria” și a obținut locul I, cu 372 de puncte^[2]. În cadrul Concursului Eurovision 2013 din Malmö, Suedia, Loreen a cântat în prima semifinală (la redeschiderea concursului) și în finală, unde și-a prezentat noul său cântec intitulat "We got the power".

Loreen

Loreen în 2017

* 1984: Eugeniu Cebotaru (n. 16 octombrie 1984) este un fotbalist internațional moldovean care evoluează la clubul rus Sibir Novosibirsk.
* 1984: Roberto Hilbert (n. 16 octombrie 1984, Forchheim, Germania de Vest) este un fotbalist german care joacă pe post de mijlocaș la clubul Bayer Leverkusen.
* 1986: Inna (nume real: Elena Alexandra Apostoleanu, n. 16 octombrie 1986,^[11][12] Mangalia, România^[10]) este o cântăreață de muzică dance, pop și house din România. A început să colaboreze cu echipa de producători Play & Win în 2008, an în care a fost lansat și primul său disc single, „Hot”,^[13] piesă ce a ajuns pe primul loc în clasamentele radio din România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Ungaria, Turcia și Grecia.^[14][15]

De pe albumul său de debut, Hot (2009), Inna a lansat alte patru discuri single, „Love”, „Déjà Vu”, „Amazing” și „10 minutes”, toate acestea câștigând poziții fruntașe în clasamentele de specialitate din Europa. Pe 15 aprilie 2009, cântăreața a semnat un contract de management cu una dintre cele mai importante case de înregistrări din America, Ultra Records.^[16][17] Prin semnarea acestui acord, compania se angaja să promoveze materialele discografice ale cântăreței în S.U.A., Regatul Unit și Canada.^[17] Ulterior, interpreta a câștigat patru trofee la gala premiilor Romanian Music Awards 2009.^[18]

În aprilie 2009, șlagărul Innei, „Hot”, a fost nominalizat la categoria „Cea mai bună melodie internațională” în cadrul ceremoniei Premiilor Eska.^[19] În toamna anului 2009, Inna obținea un trofeu la premiile MTV Europe Music Awards, la categoria „Cel mai bun interpret român”.^[20][21]

În 2011 a lansat cel de-al doilea album de studio, „I Am the Club Rocker” și a susținut concerte în mai multe țări europene și în Mexic. Primul single de pe album, „Sun Is Up”, a câștigat premiul Eurodanceweb Award, făcând-o pe Inna primul și singurul artist care l-a câștigat. Tot în 2011, Inna a fost cea mai bine plătită cântăreață din România și din Europa de Est.^[22][23][24]

Al treilea album de studio, „Party Never Ends”, a fost lansat pe 25 martie 2013. A fost nominalizat pentru doi ani consecutivi la categoria Cel mai bun album la Romanian Music Awards și a ajuns în top 10 în Mexic. Până în martie 2016, primele trei albume s-au vândut în peste patru milioane de exemplare,^[25] INNA devenind cântăreața cu cele mai mari vânzări la nivel mondial din România.^[26] A primit mai multe premii și nominalizări, printre care Balkan Music Awards, European Border Breakers Award, MTV Europe Music Awards și Romanian Music Awards. Inna este o activistă pentru drepturile omului, participând în mai multe campanii împotriva violenței domestice și în campanii care sprijină copii și drepturile LGBT. În martie 2013, Inna a interpretat alături de Carla's Dreams melodia „P.O.H.U.I”.

În anul 2014 Inna a lansat melodia Strigă! alături de Puya, piesa bucurându-se de succes în Europa. Tot în 2014, Inna a semnat cu casa de discuri Atlantic Records și a lansat „Cola Song”, în colaborare cu J Balvin. În iulie 2015, Inna a anunțat că lucrează la cel de-al patrulea album de studio, intitulat INNA. Acesta a fost lansat pe pe data de 15 ianuarie 2016 în România, iar în Japonia pe 24 iulie 2015 sub numele Body And The Sun. Pe 11 decembrie 2017 și-a lansat al cincilea album de studio, intitulat Nirvana, care a primit recenzii pozitive din partea criticilor. În 2019 lansează albumul Yo.

Inna

Inna și premiul său MTV EMA, primit în anul 2009 la categoria „Cel mai bun interpret român”.

* 1986: Andrei Zăgrean (n. 16 octombrie 1986 în Alba Iulia) este un fotbalist român ultima dată a jucat pentru Politehnica Timișoara pe postul de atacant. A debuat în Divizia A pe data de 11 iunie 2005 în meciul Farul Constanța - Unirea Alba-Iulia (4-0)
* 1986: Franco Armani (n. 17 octombrie 1986,^[2] Casilda[*], Argentina) este un fotbalist care în prezent joacă în Argentine Primera División la River Plate și la echipa națională a Argentinei.
* 1990: Jóhanna Guðrún Jónsdóttir (n. 16 octombrie 1990 în Copenhaga, Danemarca), cunoscută publicului larg sub pseudonimul Yohanna, este o cântăreață de origine islandeză.

Debutul său internațional a fost marcat de albumul Butterflies and Elvis, lansat în prima jumătate a anului 2008 de casa de discuri Sound Factory. Albumul conține treisprezece cântece cu influențe din muzica pop, muzica clasică sau muzica de operă.

În mai 2009, interpreta a câștigat locul I la Söngvakeppni Sjónvarpsins (concursul de preselecție pentru Eurovision organizat de televiziunea națională islandeză^[1]) cu piesa „Is It True?”, obținând din partea publicului un cumul de 19.076 de voturi.^[2] Prin câștigarea acestei competiții, Yohanna a fost desemnată reprezentanta Islandei la Concursul Muzical Eurovision 2009, unde s-a clasat pe poziția secundă.^[3] Yohanna a mai participat la preselecțiile Eurovision Islanda din 2011 și 2013, însă nu s-a calificat. Yohanna ia o pauză de doi ani pentru a se concentra asupra studiilor.^[4]

La sfârșitul anului 2014 Yohanna a participat la „Jólatónleikar Fíladelfíu 2014”, iar în 2015 a lansat piesa „Find a better man”, alături de formația ROK

Yohanna

Yohanna la o ședință foto adiacentă albumului Butterflies and Elvis în 2008.

* 1991: John and Edward Grimes (născuți pe 16 octombrie 1991, în Dublin, Irlanda), cunoscuți ca Jedward, sunt un duet pop-rap. Ei sunt gemeni univitelini (identici) și se autointitulează Jedward. Cei doi au reprezentat Irlanda la Concursul Muzical Eurovision 2011, din Germania, unde au ocupat, atât în semi-finală, cât și în finală, locul 8., și o fac și la Concursul Muzical Eurovision 2012, din Azerbaijan. Cei doi au avut o evoluție notabilă, participând la emisiunea "The X Factor", versiunea din Marea Britanie. Ei au dat audiția celei de-a 6-a ediție în Glasgow.

Jedward

John și Edward Grimes în Australia, 2013

* 1992: Park Sang-young (în coreeană 박상영; n. 22 iunie 1992, Jinju) este un scrimer sud-coreean specializat pe spadă, campion olimpic la Rio de Janeiro 2016. A fost și laureat cu argint pe echipe la Campionatul Mondial din 2014 și vicecampion asiatic la individual în 2016.

* 1994: Amelia Lily (născută Amelia Lily Oliver pe 16 octombrie 1994) este o cântăreață engleză de muzică pop. Ea s-a clasat pe locul trei în cel de-al optulea sezon de la The X Factor în 2011, având-o ca mentor pe Kelly Rowland.

Single-ul său de debut, "You Bring Me Joy", a fost lansat în 2012 și a ajuns pe poziția nr. 2 în UK Singles Chart, iar următoarele sale single-uri "Shut Up (and Give Me Whatever You Got)" și "Party Over" (ambele din 2013) au intrat în top 20 și top 40 respectiv

Amelia Lily

Lily în 2012