REVISTA MEA DIN 25 OCTOMBRIE/ 3

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 25 OCTOMBRIE 2020

PARTEA A TREIA - ARTE

ARTE 25 Octombrie

INVITAȚIE LA OPERĂ 25 Octombrie

Georges Bizet

Opera Carmen – George Bizet

Carmen este o operă cu muzica compusă de Georges Bizet pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée.

Premiera operei a avut loc la „Opéra Comique” din Paris, la 3 martie 1875.

Acțiunea

Actul I

Într-o piață din Sevilla, soldații se amuză pe seama trecătorilor. Le trezește interesul frumoasa Micaëla, o tânără de la țară, venită să-și caute iubitul, pe Don José. Apar muncitoarele de la manufactura de tutun. Între ele se remarcă senzuala Carmen, care încearcă să-l provoace pe Don José. Intâlnirea Micaëlei cu Don José prilejuiește rememorarea amintirilor legate de satul lor natal. La manufactură izbucnește un scandal, ce culminează cu arestarea lui Carmen. Ea îl vrăjește pe Don José și, în schimbul promisiunilor de a-l reîntâlni, acesta o ajută să fugă.

Actul II

La hanul lui Lilas Pastia se întâlnesc, pentru a petrece, țigani și contrabandiști. Apariția toreadorului Escamillo le stârnește entuziasmul. Cucerit de farmecul frumoasei Carmen, Escamillo îi propune să-l urmeze; ea îl așteapta însă pe iubitul ei, Don José. Acesta vine, iar Carmen cântă și dansează pentru el. Conjunctura nu-i permite lui Don José să se mai întoarcă la garnizoană, fiind nevoit să se alăture contrabandiștilor.

Actul III

Don José regretă că a dezertat, constatând, în plus, că nici Carmen nu-l mai iubeste. Aceasta îsi ghiceste în cărți, de unde afla că va muri curând. Micaëla îi aduce lui Don José vestea iminentei morți a mamei sale. El va trebui să plece, chinuit însă de gândul că, între timp, Carmen se îndrăgostise de Escamillo.

Actul IV

Înainte de începerea coridei, Carmen și Escamillo își mărturisesc iubirea, în timp ce Don José, ascuns, îi urmărește. Cu toate insistențele lui Don José, Carmen refuză categoric să-l urmeze, iar el, înnebunit de gelozie, o ucide.

Òpera Carmen (Georges Bizet) COMPLETA

MUZICĂ 25 Octombrie

Most Old Beautiful Love Songs 70s 80s 90s 💖 Romantic Love Songs Sax, Guitar, Piano, Violin, flute

Beautiful Spanish Music | Most Romantic Guitar Love Songs of All Time

Guitarra Flamenca Española Romantica 🎸 Las Mejores Canciones Del Mundo Flamenco

POEZIE 25 Octombrie

Eugen Constant, poet, prozator, dramaturg roman

Biografie

Eugen Constant

Eugen Constant (25 octombrie 1890, Craiova - 27 februarie 1975, Craiova) este un poet, prozator şi gazetar. O darnică ursită a făcut ca Dumitru Constantinescu, meşter plăpumar, şi nevasta lui, Eufrosina, să aducă pe lume opt copii, dintre care cinci vor ajunge oameni de condei: Iancu, Eugen, Paul, Savin, Lucia. Însă Constant pare la înce­put atras de lumea cifrelor. După absolvirea unei şcoli comer­ciale (1902-1904), el urmează Şcoala superioară de comerţ „Gh. Chiţu" (1905-1909), obţinând diploma de expert contabil.

Suplinindu-l pe Mihail Cruceanu, va deţine timp de un an o catedră de limba română la această şcoală. De-a lungul unui deceniu şi jumătate a funcţionat ca profesor la Şcoala indus­trială de ucenici „Obedeanu" şi la o şcoală industrială de pielari. A mai fost - experienţă neplăcută pentruConstant - secretar-contabil la Teatrul Naţional din capitala Băniei. Preşe­dinte al Sindicatelor Unitare Muncitoreşti, membru al colegiului redacţional al foii „Apărarea ceferiştilor" (Craiova, 1934), condeierul oltean îşi nutreşte din învrăjbirea de clasă spiritul de frondă.

A debutat cu un sonet în „Acţiunea română" (Iaşi, 1917). A mai colaborat la „Ramuri", „Gândul nostru", „Adevărul literar şi artistic", „Datina", „Actualitatea", „Bilete de papagal", „Familia", „Fulgerul", „Presa", „Gorjanul", „Jurnalul", „Meridian", „Gând şi slovă oltenească", „Tribuna Olteniei" şi „Oltenia muncitoare", unde a fost re­dactor, şi la multe altele. A înfiinţat, la Craiova, publicaţiile „Garda" (1928-1931), „Strigătul oltean" (1929), „Condeiul" (1938-1942) şi a contribuit la apariţia cotidianului „Înainte" (1944). Împreună cu Paul Constant editează la Sibiu, între 1932 şi 1934, „Provincia literară". A folosit pseudonimele Inimosu, Evghenie, Silvirgil, Condeierul, Vulcan.

Doar volumul de sonete Oglinzi aburite (1918) poartă pe copertă iscălitura Eugen Constantinescu. Celelalte sunt semnate Eugen Constant, nume care în 1950 devine oficial. Alte cărţi de poezie sunt Galerii de ceară (1924), Cu dalta pe lespezi (1928), Punte peste veacuri(1929), Socluri devastate (1933), Crater scufundat (1936), Versuri (1937), Sărutul însingurărilor (1940), Melancolii sub arcade florale (1942), Elanuri răstignite (1,1943). Amurg prin vitralii este un ciclu din placheta Poezii(1926), Ia care coautori sunt Paul şi Savin Constant. Caracter antologic au volumelePoezii. Articole (1964), Gravuri şi rezonanţe(1967), Vibraţii republicane (1973).

Depresiv şi sceptic în primele poeme, vădind înrâuriri din Al. Macedonski şi profesând un baudelairianism apăsat, Constant urzeşte o imagistică întunecată, convulsivă, sugerând irezolvabile nelinişti. Un livresc spăimos, de coşmar uzual, invadează  spaţiul  liric, aglomerându-l cu tocite semne ale „nimicului final". Schelete, morminte, stafii, un „hohot satanic", un „rânjet spectral" şi alte lugubre vedenii conturează o lume de umbre în care straniul şi grotescul se învălmăşesc. Treptat, halucinaţiile descresc, lă­sând în urmă o oboseală cu aburiri de tristeţe şi resemnare. „Setea de infinit", din care se nasc himere, pare a se stinge, făcând loc, într-o gestică afectată, unui sentiment al zădăr­niciei, ce pulsează în „strofe amare" şi „reverii tombale". Impasul se traduce prin stări de însingurare, retorica deziluziei scoţând la iveală o interioritate stăpânită nu de credinţă, ci de tăgadă, nu de elanuri, ci de dezgust şi, câteodată, de exasperare.

Mizantrop, misogin, găsindu-şi seninătatea doar în natura care îl tămăduieşte de nevroze, poetul se încarcă de înverşunare şi, cu frustrări de proletar, fierbe de ură atunci când se loveşte de strâmbătatea care, în profitul câtorva paraziţi, îmbrânceşte în mizerie neagră plugari şi salahori, şomeri şi prostituate. Un scrâşnet de mânie aspreşte aceste congestionate, grandilocvente „poezii sociale" cu verb dur, tăios, metalic, în care invectiva, imprecaţia, profetismul sonor nu exclud împroşcările de sarcasm. În anii puterii populare, semeţul coboară de pe baricade, ancorând ţanţoş într-un festivism înstrăinat de poezie. Cântând, în ton cu atâţia alţii, „partidul-părinte", privind dezmierdător la colectiviştii şi pionierii „patriei socialiste", răzvrătitul de odinioară îşi trăieşte, în declamaţii sterpe, „ora extazului".

A scris şi teatru (Pământ blagoslovit, 1938, Muzica stelelor, 1947, Făclierii, piesă apărută în ziarul „Înainte", 1972), însă de o totală insignifianţă. În publicistică, incisivitatea lui Constant are răbufniri de pamflet. Compasiunea faţă de dezmoşteniţii soartei se întovărăşeşte cu ostilitatea faţă de spoliatori, dema­gogi şi alţi farsori care se pitesc îndărătul unor caraghioase „măşti de carnaval". Denunţând, cu un limbaj de stângă vehementă, „putrigaiul" atotstăpânitor, utopistul visează la „o perfecţiune a arhitecturii sociale".

În „panopticul" de politică externă, Constant încondeiază în fraze acidulate hitlerismul tenta­cular şi pe „frumosul Adolf". Un stil alambicat, pretenţios, gongoric înzorzonează notaţiile adesea judicioase şi nu lipsite de nuanţă din Încrustări în rama bibliotecii (I-II, 1930-1940). Preferând „eticul" - „esteticului pur", intransigentul, încruntatul comentator atribuie criticii un rol profilactic, ceea ce presupune o purificare de „toxine" a vieţii literare. De aici, destule aprecieri tranşante, chiar brutale. Lăudând ceea ce crede că e de lăudat, Constant nu menajează nonvaloarea.

Răzleţ, se ivesc aici unele caracterizări inspirate, şi tot aşa în cartea de Evocări (1980), care însumează portrete de scriitori, deformate de o abuzivă tuşă sociologizantă. Plin de rele umori, şarjând gros şi într-o scriitură întortocheată, indigestă, păcate ale vieţii de provincie, romanul Condicar de lume nouă (1935) nu poate ascunde o dorinţă de răfuială. Înveninări, răutăţi, ricanări şi ranchiune trădează sensibilitatea ulcerată a unui inadaptabil părăsit de iluzii.

Opera

• Oglinzi aburite, Craiova, 1918;

• Galerii de ceară, Craiova, 1924;

• Amurg prin vitralii, în Eugen, Paul şi Savin Constant, Poezii, Craiova, 1926;

• Cu dalta pe lespezi, Craiova, 1928;

• Punte peste veacuri, Craiova, 1929;

• Încrustări în rama bibliotecii, I-II, Craiova, 1930-1940;

• Socluri devastate, Craiova, 1933;

• Condicar de lume nouă, Craiova, 1935;

• Crater scufundat, Craiova, 1936;

• Lumini la orizont, Craiova, 1937;

• Versuri, Craiova, 1937;

• Pământ blagoslovit, Craiova, 1938;

• Sărutul însingurărilor, Craiova, 1940;

• Melancolii sub arcade florale, Focşani, 1942;

• Elanuri răstignite, I, Craiova, 1943;

• Poezii. Articole, prefaţă de Mihail Cruceanu, Bucureşti, 1964;

• Gravuri şi rezonanţe, Bucureşti, 1967;

• Vibraţii repu­blicane, Craiova, 1973;

• Evocări, postfaţă de Darie Novăceanu, Craiova, 1980.

Eternul surâs

«Pentru tine înverzesc
Crângurile şi doinesc
Păsările mii şi mii;
Pentru tine-s pe câmpii
Romaniţe, viorele
Iasomii şi tufănele,
Ierburile-nrourate,
Lanurile înspicate!
Pentru tine, plouă, ninge,
Suflă vântul şi se stinge,
Se-nvârtesc planetele
Şi s-aprind cometele.
Zi şi noapte, pentru tine,
Sub miraj de zări senine
Scriu poeţii lungi poeme… »

Eros triumfă

«Prin dantele corpul cerne luciuri de bijuterie,
Sângele dă chiot, dornic de năstruşnică beţie.
Peste cărţi şi manuscripte, peste falnice ambiţii
Venera păşeşte mândră să-şi întâmpine iubiţii.
…………………………………………………
Farmecul ei stăpâneşte suveran şi absolut,
Căci necazurile vieţii se topesc într-un sărut. »

Șomaj

„Aş fi vrut să fiu un om paşnic, om de inimă, milos.
Nu râvneam măriri, petreceri, nici comori de nici un fel,
Dar tiranii, hoţi de codru, mi-au dat muşchi de ins
rebel,
Ochi de fulger în orbite şi pe buze vers tăios”

Dinu Adam

Biografie

S-a nascut la 25 octombrie 1953 in Bucuresti. 

A absolvit Institutul de Constructii din Bucuresti, Facultatea de Constructii Civile, Industriale si Agricole (1977).

Debuteaza publicistic in 1971 in revista "Amfiteatru". Debutul editorial se produce in 1974 cu volumul inaltele porti (Ed. Eminescu). 

Colaboreaza la diverse publicatii din tara si din strainatate: "Amfiteatru", "Convorbiri literare", "Dialog (Alma Mater)", "Cronica", "Luceafarul", "Orizont" (pina in 1977); "Razgledi" ("Radacini", Skopje, Macedonia (ianuarie 1988), iar dupa 1989 la revistele: "Ramuri", "Meridianul Timisoara", "Cronica", "Trafika" (Praga. Republica Ceha); este prezent cu traduceri din poezia universala in "Contemporanul. Ideea europeana", "Luceafarul" si la Radio Bucuresti. 

Dupa debutul editorial a publicat volumul Cintec de leagan (Ed. Eminescu, Bucuresti, 1976).

Este prezent in antologiile: Ca un fagure de miere (Ed. Eminescu, 1978) si Nu ucideri pasarea alba (Ed. Eminescu, 1985).

A tradus in limba spaniola volumul Cancionero postumo.

Autorul a fost distins cu urmatoarele premii: premiul II pentru debut al Editurii Eminescu (1973); premiul pentru poezie al revistei "Amfiteatru" (1973); premii la festivalul "Nicolae Labis" (1973, 1976).

Lucreaza ca si angajat al Editurii Seara, Bucuresti.

Referinte critice: "Prin telul «acut» de a pune problema, cartea Dianei Adamek fTrupul neindoielnici, trebuie salutata pentru exemplaritatea discursului, profund «stiintific» si. in acelasi timp. ontologizat, vorbind, de fapt. despre om cu limbajul subiectivitatii. In plus, pledoaria sa pentru redepiinderea unei perceptii uitate, a viului din spatele oricarei opere de arta, nu poate decil sa anunte o noua sansa discursului literaturii .si criticii, sansa care se cere constientizata si asumata cu toata gravitatea. Reusind, in egala masura, sa vada geometria organica a creatiei de arta si sa ii acorde expresia uman corporala, autoarea atinge, ea insasi, «trupul neindoielnic» al Canii." (Mihaela Ursa. "Steaua"", nr. 745/I995) "A considera opera literara o duplicare esentializata a corporalitatii umane, un al doilea trup ce-si arc propria senzualitate si imensitate a trairii incrustata misterios in structura sa intima, e o premisa de interpretare provocatoare ce se opune, implicit, criticii «obiective», distante, bazate pe grile aprioric construite, de tipul celei structuraliste si. mai recent, deconstructiviste. E provocarea pe care o propune canea Dianei Adamek, intitulata semnificativ Trupul neindoielnic, si care tenteaza o radiografiere a scriiturii, pornind de la impulsul primar care ii da fiinta, analog. in viziunea autoarei, cu ritmul biologic vital ce uneste intim omul de cosmos." (Carmen Varfalvi-Berinde, "Apostrof", nr. 10/1095) "Melodic, autoarea incheie capitolul printr-o secventa rezumativa [care] sintetizeaza si viziunea, si stilul interpretarilor sale: privire sensibila, luciditate, mirajul perspectivelor, aristocratia cuvintelor, glacialitatea constrinsa si combustia interioara. () Autoarea are darul de a trai actul lecturii si al scrierii despre lectura intr-un continuu miracol al re-facerii." (Corneliu Craciun. •'Familia"", nr. 1/1998)

TEATRU/FILM 25 Octombrie

Silvia Ghelan (“Serata”, “Întunericul alb”).

Biografie

Silvia Ghelan s-a născut în data de 25 octombrie 1924 la Cluj şi este absolventa Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, cel înfiinţat în 1919, după Marea Unire. A devenit angajata Teatrului Naţional din Cluj la 1 ctombrie 1948 şi este pensionată din oficiu la 1 februarie 1985. Debutul său a avut loc în 1949, într-o piesă pentr copii, „Scufiţa roşie” de Evghenii Şvarţ. Prima sa apariţie într-un rol consistent a fost Wanda din „Gaiţele” de Al. Kiriţescu. Următorul rol de referinţă a fost Vidra din „Răzvan şi Vidra” de B.P.Haşdeum, în 1956. Actriţa a fost şi director al Teatrului Naţional din Cluj, funcţie pe care a împărţit-o cu regizorul Victor Tudor Popa şi cu actorul Valentino Dain, de la 1 septembrie 1971 la 14 iunie 1972. O perioadă culminantă pentru actriţa Silvia Ghelan poate fi situată între anii 1966-1970, nu numai prin numărul mare de roluri interpretate, ci şi prin varietatea şi „greutatea” acestora: Doamna Clara din „Vlaicu Vodă” de Al. Davila, Veta din „O noapte furtunoasă” de I.L Caragiale, Leonie din „Părinţii teribili” de Jean Cocteau, Anna Petrovna din „Nefericitul Platonov” de A. P. Cehov, Olga din „Trei surori” de A.P. Cehov etc. Printre regizorii cu care a lucrat actriţa se numără: Otto Rappaport, Vlad Mugur, Aureliu Manea, Dorel Vişan, Mona Chirilă. În existenţa ei de zi cu zi, evenimentele nu au fost multe, însă şi care au fost, au fost dureroase, ceea ce ea numeşte „restriştile de care viaţa nu m-a iertat” şi care i-au „sculptat chipul şi sufletul în cutele dramaticei suferinţe”.

Liviu Ciulei, regizor, scenograf, actor

Biografie

Născut pe 7 iulie 1923, Liviu Ciulei a studiat teatrul, la Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru din Bucureşti, iar apoi arhitectura. A debutat ca actor în 1946, jucând rolul lui Puck în "Visul unei nopţi de vară" la Teatrul Odeon din Capitală. Ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din Bucureşti, actualul Teatru Bulandra, unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă "Omul care aduce ploaia" de Richard Nash.

Liviu Ciulei, descris de Newsweek drept "una dintre cele mai îndrăzneţe şi provocatoare figuri ale scenei internaţionale", a fost numit, de altfel, director onorific al Teatrului Bulandra, în semn de apreciere pentru creaţia sa artistică.

Cariera spectaculoasă a lui Liviu Ciulei include peste 20 de filme, la care a lucrat în calitate de regizor, actor sau scenarist, precum şi numeroase spectacole de teatru, unde şi-a pus semnătura ca regizor, scenograf sau actor, aceste producţii fiind recompensate de-a lungul timpului cu distincţii prestigioase.

Filmografia sa include, alături de unul dintre titlurile care au marcat istoria cinematografiei româneşti, "Pădurea Spânzuraţilor", şi "Valurile Dunării" (1959) şi "Erupţia" - debutul său în regia de film, din 1957.

Despre scena finală a filmului "Pădurea spânzuraţilor", Liviu Ciulei spunea, în ianuarie, după o proiecţie a lungmetrajului, că este cea mai bună pe care a filmat-o vreodată. Astfel, Liviu Ciulei a spus, după proiecţie, că scena în care Apostol Bologa ia ultima masă, alături de iubita sa, Ilona, este esenţială pentru că în ea "e vorba de bărbat, femeie, vin, sare". "Am zis că trebuie să facem ultima scenă într-un fel, pentru că vreau să iau premiul la Cannes. Atunci, toată lumea a zis «A înnebunit Ciulei»", povestea acesta.

"Pădurea Spânzuraţilor" a primit, în anul 1965, premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes.

Tot în ianuarie, întrebat de ce a ales să lucreze mai mult în teatru decât în film, Ciulei a spus că după proiectul "Pădurea spânzuraţilor" nu i-a plăcut sau nu i-a convenit nicio propunere.

"Valurile Dunării", cel de-al doilea film semnat de Liviu Ciulei, în care el este regizor şi interpret, spune povestea a trei oameni care sunt nevoiţi să călătorească pe un şlep încărcat cu armament, pe Dunăre, în august 1944, printre minele puse de hitlerişti. Filmul este o poveste de dragoste, cu momente de tensiune, şi a fost recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de Film de la Karlovy Vary, în 1960.

Printre distincţiile obţinute de Liviu Ciulei se mai numără premiul UNITER, în 1996, premiul de Excelenţă UNITER, 2001, premiul de Excelenţă în cinematografia română, 2002.

Experienţei de regizor, actor, scenograf şi scenarist i s-a adăugat cea de director artistic, Liviu Ciulei ocupând această poziţie, timp de zece ani, pentru Teatrul "Bulandra" din Bucureşti, dar şi pentru Teatrul "Tyrone Guthrie" din Minneapolis.

De asemenea, Liviu Ciulei, tatăl regizorului de film Thomas Ciulei, a fost profesor de teatru la două universităţi prestigioase, Columbia University şi New York University, dar şi membru de onoare al Ordinului Arhitecţilor.

Jocul de table - Cristian Munteanu

SFATURI UTILE 25 Octombrie

LA CE ESTE BUNĂ GUTUIA

Gutuile contin substante care stimuleaza ficatul si pancreasul, incetinesc procesele de imbatranire si combat incredibil de eficient teribilul cancer. Va oferim in continuare un mic ghid de folosire a acestor fructe, inca foarte putin cunoscute si apreciate ca valoare terapeutica:

·         Insuficienta pancreatica, pancreatita. Sucul proaspat de gutui face adevarate minuni in vindecarea acestor afectiuni, altfel foarte dificil de tratat prin metode clasice. Se bea de trei ori pe zi cate o jumatate de pahar de suc de gutui, diluat cu jumatate de pahar de suc de mere, in cure de minimum trei saptamani. Sucul de gutui are efecte stimulente ale activitatii pancreasului si antiinflamatoare, fiind un excelent adjuvant al medicatiei clasice in aceste boli.

·         Hepatita, insuficienta hepatica - se face o cura cat mai lunga (ideal ar fi de o luna si jumatate) de nectar proaspat de gutui, din care se bea cate un litru - un litru si jumatate pe zi. Substantele continute de aceste fructe stimuleaza activitatea hepatica, maresc gradat pofta de mancare, au efecte imunostimulente. Cercetari recente efectuate in Japonia au pus in evidenta existenta in coaja gutuilor a unor substante antivirale, care se pare ca inhiba dezvoltarea microorganismelor ce declanseaza hepatita de tip A, B si C.

·         Boala canceroasa - consumul ca atare de gutui, precum si al nectarului (care trebuie sa includa si coaja) obtinut din aceste fructe are efecte exceptionale in tratarea acestei teribile maladii. In anul 2004, cercetatorul nipon Kanematsu Sugiura a demonstrat stiintific faptul ca anumite substante continute de gutui (in special vitamina B17) ajuta la distrugerea celulelor maligne, fara a le afecta pe cele normale.

·         Enterita, enterocolita. Un litru - un litru si jumatate de decoct de gutui baut zilnic elimina sau amelioreaza simtitor aceste afectiuni. Gutuile rase si amestecate cu miere, cate jumatate de kilogram pe zi, combat foarte eficient colita de fermentatie. In Anglia, decoctul de gutui este folosit chiar contra hemoragiilor intestinale.

·         Colon iritabil, ptozarea intestinelor. Sucul de gutui, din care se consuma cate o jumatate de litru pe zi (eventual in combinatie cu sucul de mere), are efecte tonice remarcabile la nivelul intestinelor. De asemenea, rase si consumate cu miere, gutuile au efecte antiinflamatoare, fiind un remediu surprinzator de eficient pentru persoanele care au colonul iritabil.

·         Senzatie de greata si greutate in stomac dimineata. Se consuma dimineata, pe stomacul gol, un sfert sau o jumatate de gutuie, neindulcita. Are un gust destul de neplacut, insa este neintrecut ca remediu antivomitiv si ca stimulent al digestiei.

·         Hemoroizi. Se consuma dimineata si seara cate o gutuie cu tot cu coaja, rasa si amestecata cu miere. Are efecte usor laxative, astringente (opreste sangerarile) si antiinflamatoare. Extern, se foloseste o solutie obtinuta din semintele acestui fruct: samburii a doua gutui se strivesc si se pun la macerat intr-un sfert de pahar de apa, de seara si pana dimineata, cand solutia se filtreaza. Cu preparatul obtinut se fac comprese care se pun pe zona afectata. Daca este posibil, se pot face si clisme, cu o para de cauciuc.

9 deprinderi pe care le au toți oamenii BOGAȚI | Eu stiu TV