REVISTA MEA DIN 11 NOIEMBRIE / 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 11 NOIEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri

Evenimente

·         43 î.Hr.: În Roma antică a fost încheiat al doilea Triumvirat între Augustus, Marcus Antonius și Marcus Aemilius Lepidus pe cinci ani. După asasinarea lui Caesar, prietenul și locotenentul său  Marcus Antonius,  a incitat multimea într-un stralucitor  discurs împotriva asasinilor, care au fugit către Grecia. Al doilea triumvirat a fost o lupta pentru  guvernarea Romei între Octavianus și Marc Antoniu, rivali pentru preluarea puterii, și un al treilea, Marcus Aemilius Lepidus, care  a fost înlăturat în scurt timp. La randul sau,  Marc Antoniu a fost eliminat in urma războiului  civil, Octavianus rămânând singurul conducător. Augustus Octavian Caesar (n. 23 septembrie 63 î.Hr., Roma — d. 19 august 14 d.Hr., Nola), cunoscut anterior drept Octavian, primul Împărat Roman. Marc Antoniu „Marcus Antonius” (n. 82 î.Hr., Roma, Republica Romană — d. 1 august 30 î.Hr., Alexandria, Egipt) a fost un general și politician roman, locotenent al lui Cezar, membru, alături de Octavian și Lepidus, al celui de-al II-lea triumvirat (43 î.Hr.). Marcus Aemilius Lepidus, (n. 89 î.Hr. sau 88 î.Hr., d. 13 î.Hr. sau începutul lui 12 î.Hr.) a fost un patrician roman care a devenit membru al celui de-al doilea triumvirat și al colegiului pontifilor Pontifex Maximus. Tatăl său, Marcus Aemilius Lepidus (120-77 î.Hr.) a fost implicat într-o rebeliune contra republicii romane, ceea ce i-a adus moartea.

·         1100: Henric I al Angliei se căsătorește cu Matilda a Scoției, fiica regelui Malcolm al III-lea al Scoției.

·         1215: Al patrulea   Conciliu de la Lateran  se reuneşte la initiativa papei Innocentiu al III-lea. Timp de trei saptamani, pana la 30 noiembrie 1215, sunt luate numeroase decizii menite sa intareasca rolul Bisericii Romei in crestinatate occidentala si este  definita doctrina transsubstanţierii, procesul prin care pâinea şi vinul se  transforma în trupul şi sângele Mantuitorului Iisus Hristos. De asemenea, accentul pus de acest Conciliu pe represiunea impotriva evreilor si a ereticilor, a prefigurat aparitia Inchizitiei.

·         1417: Oddone Colonna este ales în unanimitate drept papa Martin al V-lea, încheindu-se astfel Marea Schismă Apuseană.  Schisma apuseană a fost o ruptură temporară în cadrul Bisericii Romano-Catolice ce a durat din anul 1378 până în anul 1417. Principala cauză a schismei a fost faptul că doi bărbați pretindeau a fi papă în același timp. Această schismă a fost mai mult o schismă politică a bisericii decât una teologică. Originile Schismei apusene sunt destul de complexe. Prin secolul al XIV-lea papalitatea intrase într-un declin. De aceea papii nu mai beneficiau de instrumente laice cum ar fi armatele, iar arma lor spirituală supremă, excomunicarea (excluderea din comunitatea religioasă), își pierduse puterea din cauza abuzurilor comise. Regele Filip al IV-lea cel Frumos al Franței a ripostat la pretențiile de supremație absolută ale papalitătii, enunțate de către Papa Bonifaciu al VIII-lea în bula Unam Sanctam, din anul 1302, silind papalitatea să își mute reședința în anul 1309 la Avignon, un mare oraș din sud-estul Franței, și demonstrând astfel autonomia statului laic. Papii au rămas acolo până în anul 1377, sub supravegherea permanentă a regilor francezi. Excomunicarea făcută de Papa Ioan al XXII-lea în anul 1324 nu l-a mai intimidat pe Ludovic al IV-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. El a ramas de partea franciscanilor în disputa privind sărăcia, sfidând papalitatea. Franciscanii erau un ordin călugăresc romano-catolic, care spre deosebire de pap, considerau că sărăcia lui Hristos trebuie să servească drept model întregii Biserici. Întrucât proprietățile papale din Italia erau amenințate, Papa Grigore al XI-lea s-a întors de la Avignon la Roma, în anul 1377. Au izbucnit conflicte între cardinalii francezi și cardinalii italieni imediat dupa moartea lui Grigore al XI-lea, întrucât ambele tabere își susțineau propriul candidat compatriot pentru Scaunul Papal. De aceea în anul 1378 s-a produs Schisma Apuseană, când au fost aleși doi papi rivali: Papa Urban al VI-lea la Roma și Papa Clement al VII-lea la Avignon. După anul 1409 au existat chiar trei papi rivali, celor di adăugându-li-se Papa Alexandru al V-lea din Pisa, Italia. Schisma apuseană a luat sfârșit abia în anul 1417, prin alegerea unui papă unic, Papa Martin al V-lea, la Conciliul de la Konstanz.Consecințe ale Schismei * autoritatea spirituală a papalitații a avut mult de suferit în timpul schismei și dupa aceea;
* în unele concilii, precum Conciliul de la Basel dintre anii 1431-1449, s-au impus decizii fără aprobarea papei;
* incapacitatea Bisericii Romano-Catolice și a papalității de a se reforma, ducând astfel la o disoluție a autorității acesteia; această consecință a dat naștere reformei protestante a lui Martin Luther din secolul al XVI-lea.

* în unele concilii, precum Conciliul de la Basel dintre anii 1431-1449, s-au impus decizii fără aprobarea papei;

* incapacitatea Bisericii Romano-Catolice și a papalității de a se reforma, ducând astfel la o disoluție a autorității acesteia; această consecință a dat naștere reformei protestante a lui Martin Luther din secolul al XVI-lea.

·         1493: Cristofor Columb descoperă în a doua sa călătorie în Antile Insula Sfântul Martin. Cristofor Columb (n. între august și octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche.

·         1500:  A fost semnat Tratatul de la Granada, de către Ludovic al XII-lea, rege al Franței (1498-1515), și Ferdinand al II-lea al Aragonului (1479-1516), privind împărțirea regatului Neapolelui.

·         1572: Astronomul danez Tycho Brahe a observat pentru prima dată o "stea nouă", ce se numea Casiopeea B sau Noua Casiopee 1572, una dintre multele supernove observate în Galaxia Calea Lactee.

·         1620: Corabia Mayflower, care a adus primii emigranți englezi în America de Nord, a ancorat la Cape Cod.

·         1648: Franța și Olanda cad de acord să împartă insula Sf. Martin.

·         1675: Gottfried Leibniz a demonstrat calculul integral pentru prima dată.

·         1784: In timpul răscoalei ţărăneşti conduse de Horea, Cloşca şi Crişan în Transilvania, ţăranii din Zarand cer desfiinţarea nobilimii şi împărţirea moşiilor acesteia.

·         1816: Pe lîngă Seminarul Teologic din Chişinău, in Basarabia ţaristă, a început să funcţioneze un pension pentru fiii de nobili.

·         1889: Washington a devenit cel de-al 42-lea stat american.

·         1918: Primul Război Mondial se termină, la ora 11, în a 11-a zi a lunii a 11-a din anul 1918.

·         1918: Are loc semnarea Armistițiului de la Compiègne între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia încetează ostilitățile. Germania recunoaște, între altele, caducitatea Tratatului de Pace de la București, fiind obligată să își retragă armata din România.  Tratatul (Pacea) de la București, cunoscut și ca Pacea de la Buftea-București, a fost un tratat de pace semnat de România la 7 mai 1918, cu Imperiul German și Austro-Ungaria, în decursul Primului Război Mondial. Tratatul preliminar de pace a fost semnat în data de 5/18 martie 1918 la Buftea, de unde numele de Pacea de la Buftea-București. Prin lovitura de stat din 7 noiembrie 1917, Bolșevicii, conduși de Vladimir Ulianov și finanțati de Germani preiau puterea la Sankt-Petersburg (capitala de atunci a Rusiei), înlăturând guvernul republican democrat al lui Kerenski. Guvernul bolșevic își îndeplinește angajamentele față de germani și decide retragerea Rusiei din război. Această retragere și epuizarea resurselor armatei române (populația civilă și ostașii fiind contaminați de epidemia de tifos) determină încheierea campaniei românești din primul război mondial din 1916-1917. Guvernul român, refugiat la Iași, și a cărui autoritate era erodată de dezordinea din țară și de cetele de soldați ruși debandați care jefuiau satele, este silit să negocieze și să accepte cererile inamicului. Printre altele, condițiile tratatului prevedeau că: * România trebuia să retrocedeze Dobrogea de sud (zisă “Cadrilater”) și să cedeze o parte a Dobrogei de nord (la sud de linia Rasova-Agigea) Bulgariei, care reanexase deja “Cadrilaterul” în decembrie 1916 ; restul Dobrogei, deși rămânea în proprietatea nominală a României, urma să fie controlat și ocupat de Germania și Bulgaria până la un tratat ulterior definitiv ; *România urma să cedeze Austro-Ungariei controlul asupra trecătorilor Munților Carpați;
* România concesiona pe 90 de ani Germaniei toate exploatările petroliere. Urmări: Simultan, dar în afara tratatului, Puterile Centrale acceptau să nu se opună unirii Basarabiei cu România, astfel că, deși învins, regatul ar fi ieșit oricum mărit din război. Tratatul nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României sau promulgat de Regele României, dispozițiile sale nu au intrat în vigoare decât timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea semne de epuizare la rândul lor în octombrie 1918, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze condusă de generalul Berthelot. Aceasta a condus la marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența României (“Întregirea”).

* România concesiona pe 90 de ani Germaniei toate exploatările petroliere. Urmări: Simultan, dar în afara tratatului, Puterile Centrale acceptau să nu se opună unirii Basarabiei cu România, astfel că, deși învins, regatul ar fi ieșit oricum mărit din război. Tratatul nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României sau promulgat de Regele României, dispozițiile sale nu au intrat în vigoare decât timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea semne de epuizare la rândul lor în octombrie 1918, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze condusă de generalul Berthelot. Aceasta a condus la marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența României (“Întregirea”).

·         1918: Împăratul Carol I al Austriei renunță la tron.

* 

1918: Prima pagină din New York Times care anunță semnarea armistițiului de la Compiègne și sfârșitul războiului

·         1924: Primul ministru Alexandros Papanastasiou proclamă prima recunoaștere a Republicii grecești.

·         1924: Este inaugurat Monumentul Unirii de la Cernăuţi, în prezenţa regelui Ferdinand al României, a reginei Maria şi a primului ministru Ionel I.C.Brătianu. Acest monument a fost demolat în 1940 de autorităţile sovietice de ocupaţie, refăcut în parte în 1941 de români, dar în 1944 a fost distrus iarăşi de sovietici. Din acest monument se mai păstrează doar un singur fragment, reprezentînd Bourul care calcă Pajura imperială şi se află expus la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

·         1933: Apare la Bucureşti, România, revista săptămînală politico-literar-teatrală şi de artă “Cuvîntul liber”, sub conducerea lui Tudor Teodorescu-Branişte.

·         1940: După ce Uniunea Sovietica a cotropit in 28 iunie Basarabia, ca urmare a Pactului Ribentrop-Molotov, administrația sovietică a trecut la reorganizari administrativ-teritoriale. Astfel în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM), au fost create următoarele raioane : Căușeni, Edineț, Kotovsc (Hîncești), Călărași, Lazovsc (Sîngeri), Leova, Orhei, Rezina, Rîșcani, Florești, Fălești, Vulcănești, Cimișlia.

·         1944: Administrația română din teritoriul eliberat al Transilvaniei de Nord este expulzată de sovietici, care introduc o administrație militară proprie. Măsura este destinată să ofere URSS un mijloc de presiune pentru a favoriza instituirea controlului PCR asupra țării.

·         1946: Începe procesul conducătorilor și membrilor organizațiilor de rezistență anticomunistă: Sumanele Negre, Mișcarea Națională de Rezistență, Haiducii lui Avram Iancu și Grupul de Rezistență Sinaia.

·         1947: Se dă sentința în procesul Iuliu Maniu. Maniu, în vârstă de 75 de ani, este condamnat la închisoare pe viață împreună cu vicepreședintele PNȚ, Ion Mihalache.

·         1962: A fost ratificata Constitutia Kuweitului.

·         1965: In Rhodesia de Sud (azi, Zimbabwe), guvernul minoritar al albilor condus de Ian Smith, declara independenţa tarii fata de Marea Britanie

·         1966: NASA lansează Gemini 12. Echipajul a fost compus din Jim Lovell și Buzz Aldrin.

·         1968: Începe sesiunea Marii Adunări Naționale, la care se adoptă Codul de Procedură Penală și Legea de punere în aplicare a acestuia, Legea privind participarea tineretului la apărarea patriei.

·         1970: A intrat în vigoare Convenția ONU asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor contra umanității.

·         1975: Angola devine independentă față de Portugalia.

·         1978: Literele care compun numele orasului american Hollywood si care tronau deasupra orasului din 1923 au fost inlocuite cu altele noi. 

·         1987: Pictura “Irisii” semnata de catre Vincent Van Gogh, pe care artistul a realizat-o cu cateva luni inainte de a se sinucide, a fost vanduta cu un pret record la acea data. Suma oferita pe tablou a fost de 53,9 milioane de dolari, aproape dublul cat a fost oferit pana atunci pe o lucrare de arta, si aceea apartinand lui Van Gogh. 

·         1991: La Bruxelles, in cadrul reuniunii ministeriale a "Grupului celor 24" a fost analizata situatia tarilor foste comuniste. Frans Andriessen, vicepresedinte al Comisiei CEE, a atras atentia asupra tulburarilor sociale aparute in aceste tari datorita inrautatirii situatiei economice. El a declarat ca viitorul democratiei in aceasta zona depinde de sprijinul financiar extern. Aceasta idee a fost concretizata in Declaratia finala, in care s-a mentionat ca pentru a asigura succesul reformelor in aceste tari este nevoie ca ele sa fie sprijinite printr-un transfer mai rapid de resurse. 

·         1992: Biserica Anglicană a votat pentru a hirotoni ca preoți și femei.

·         1998: Serviciul Roman de Informatii (SRI) a intrat in posesia unor documente, microfilme si instalatii specifice miniaturizate, descoperite de vamesii portului Constanta intr-un container expediat de firma Megapower din SUA. Containerul a ajuns in portul Constanta pe 18 mai 1998, fiind adus de o nava-port container aflata sub pavilion bulgaresc. Scandalul “Megapower” a tinut multa vreme prima pagina a ziarelor. 

·         2001 - China, cea de-a noua putere economică a lumii, a fost acceptată oficial în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) de către cele 142 de state membre, reunite la Doha, în Qatar, pentru cea de-a patra conferinţă ministerială

Nașteri

·         1050: S-a nascut Henric al IV-lea, impărat al Sfantului Imperiu romano-german; (d. 1106). A intrat în conflict direct și cu papa Grigore al VII-lea în chestiunea acordării investiturii episcopilor germani. Victorios asupra marilor seniori feudali, l-a demis din funcție pe papa Grigore al VII-lea la Worms în anul 1076. Excomunicat la rândul său, de Papă, Henric al IV-lea a fost nevoit să se umilească, așteptând ridicarea excomunicării timp de trei zile, fără încălțăminte, în zăpadă, la Canossa.

·         1154: Regele Sancho I al Portugaliei (d. 1212). Sancho I, Rege al Portugaliei, supranumit Populatorul, al doilea rege al Portugaliei, s-a născut pe 11 noiembrie 1154 în Coimbra, și a murit pe 26 martie 1212 în același oraș. Si-a dedicat o mara parte din domnie organizării politice și administrative a regatului. A acumulat un tezaur național, a sprijinit noi industrii, și clasa medie a comercianților. Mai mult, a creat orașe și sate noi , și s-a ocupat de repopularea părților nordice ale Regatului Portugaliei, în special cu flamanzi si burgunzi ; de aici provine supranumele „Populatorul”. Regele era cunoscut de asemenea pentru pasiunea sa pentru literatura și cunoaștere în general. Ela scris mai multe cărți de poezii și a trimis pe cheltuiala statului studenți portughezi la universitati europene.

·         1155: Regele Alfonso al VIII-lea al Castiliei (d. 1214).   Este recunoscut pentru rolul său în Reconquista  și prăbușirea Califatului Almohad . A condus coaliția unor prinți creștini și cruciați străini cu care a strivit puterea almohazilor în batalia de la Las Navas de Tolosa in anul 1212, eveniment care a dus la inceputul   supremației creștinilor în peninsula Iberica ocupata de arabi.

·         1441: Charlotte de Savoia, a doua soție a regelui Ludovic al XI-lea al Franței (d. 1483)

·         1493: S-a nascut Paracelsus, pe numele adevarat Theophrastus Bombastus von Hohenheim, savant elvetian. Paracelsus (Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim) (n. 1493 sau 1494 – d. 24 septembrie 1541, Salzburg), celebru alchimist, medic, fizician, astrolog, teolog, filozof elvețian. A fost inițiatorul mișcării iatrochimice. Pe numele adevarat Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus Von Hohenheim, a studiat medicina in facultati din Germania, Franta si Italia si a calatorit in intreaga Europa, facand un popas chiar si in Tarile Romane si Transilvania.

Medic, alchimist si filosof, Paracelsus a ramas in istorie drept una dintre cele mai pitoresti figuri ale Renasterii. Poate fi considerat deschizator de drumuri in medicina, pentru ca a recomandat pentru prima data utilizarea medicatiei chimice, in special a preparatelor extrase din metale, la tratarea sifilisului. A studiat medicina populara si efectul apelor minerale asupra unor afectiuni. Savantul elvetian a sustinut ca doar in urma experientei dobindite la capatiiul bolnavilor un medic se poate considera profesionist, scrierile nefiind deloc suficiente.A predat la Universitatea din Basel, insa datorita teoriilor sale revolutionare a fot obligat sa plece de la catedra, corpul profesoral coalizandu-se impotriva lui.

·         1599: Maria Eleonora de Brandenburg, soția regelui Gustavus Adolphus al Suediei (d. 1655)

·         1748: S-a nascut Regele Carol al IV-lea al Spaniei; (d. 20 ianuarie 1819). A  fost rege al Spaniei din 14 decembrie 1788 până la abdicarea sa din 19 martie 1808, cand  devenit prizonier al lui Napoleon, care l-a pus pe tronul Spaniei pe fratele său Joseph. Carol a fost internat la castelul lui  Talleyrand în Valençay si a  acceptat o pensie de la împăratul Franței, petrecandu-si  restul vieții alaturi de  soția sa. În 1812, s-a stabilit la Roma, la Palazzo Barberini. Soția lui, Marie Louise de Bourbon–Parma, fosta regină (n. la  9 décembre1751), a decedat la 2 ianuarie 1819, iar el  a murit conform relatărilor de disperare și inimă rea, din cauza morții soției sale.

·         1810: S-a nascut dramaturgul, poetul şi romancierul francez Alfred de Musset;(d.2 mai 1857). Alfred de Musset (n. 11 decembrie 1810 în Paris – d. 2 mai 1857 în Paris), scriitor și dramaturg francez recunoscut ca unul dintre reprezentanții marcanți ai romantismului în această țară.

·         1821: S-a născut prozatorul rus Feodor Dostoievski, cunoscut pentru celebrele sale romane “Crimă şi pedeapsă” – 1866, “Fraţii Karamazov” – 1880 şi “Idiotul” – 1868; (m. 9 februarie 1881). Feodor Mihailovici Dostoievski (n. 30 octombrie 1821 (S.N. 11 noiembrie) – d. 28 ianuarie 1881 (S.N. 9 februarie), St. Petersburg, Rusia), unul din cei mai importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea.

·         1845: S-a nascut Vasile Stroiescu (n. 11 noiembrie 1845, Trinca, județul Hotin, d. 13 aprilie 1926, București), cărturar de frunte, susținător al învățământului școlar și om politic român basarabean, filantrop și membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura națională și a neamului. Vasile Stroiescu (n. 11 noiembrie 1845, Trinca, județul Hotin, d. 13 aprilie 1926, București), cărturar de frunte, susținător al învățământului școlar și om politic român basarabean, filantrop și membru de onoare al Academiei Române, care a promovat cultura națională și a neamului.

·         1863: Paul Signac, pictor francez (d. 1935)

* 1869: Nicolae Constantin Paulescu (n. 11 noiembrie, S.V. 30 octombrie, 1869, București – d. 19 iulie 1931, București) a fost un om de știință român, medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, care a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină.

Statuia lui Nicolae Paulescu, de lângă Facultatea de Medicină din București, dezvelită la 31 august 2001, în prezența președintelui Federației Internaționale de Diabet, Sir George Alberti.^[1]

Nicolae Constantin Paulescu s-a născut la 8 noiembrie 1869 în București pe Calea Moșilor nr. 69, părinții fiind Costache Paulescu, de profesie negustor și Maria Paulescu (născută Dan­covici). Nicolae C. Paulescu urmează clasele elementare la „Școala primară de băieți nr. 1, Culoarea de Galben” și, în 1880, se înscrie la „Gimnaziul Mihai Bravul” (Liceul Mihai Viteazul), pe care-l va absolvi în 1888.^[2] Încă din anii liceului, a dovedit o deosebită înclinare pentru științele naturale, pentru fizică și chimie, precum și pentru limbile străine, clasice și moderne.

Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, începând cu anul 1888, obținând în 1897 titlul de Doctor în Medicină cu teza Recherches sur la structure de la rate (Cercetări asupra structurii splinei). A lucrat în spitalele din Paris, mai întâi ca extern la spitalul parizian „Hôtel-Dieu” (1891-1894) în serviciul profesorului Étienne Lancereaux, ilustru clinician și anatomo-patolog, și apoi ca intern (1894-1897) sau ca medic secundar (1897-1900) la spitalul Notre Dame du Perpétuel-Secours, fiind adjunct al profesorului Lancereaux și secretar de redacție al revistei Journal de Médecine Interne.^[2] În anii 1897-1898 a urmat și cursurile de chimie biologică și fiziologie generală la Facultatea de Științe din Paris, obținând în 1899 titlul de Doctor în Științe cu lucrările Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului mișcărilor respiratorii și cardiace sub influența diverselor poziții ale corpului și Cauzele determinante și mecanismul morții rapide consecutivă trecerii de la poziția orizontală la cea verticală. În anul 1901, obține la Universitatea din Paris al doilea doctorat în științe cu dizertația Étude comparative de l'action des chlorures alcalines sur la matière vivante (Studiu comparativ asupra acțiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii).

În anul 1900 se reîntoarce în țară și este numit profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină și Director al Clinicii de Medicină internă de la spitalul St. Vincent de Paul din București.

În anul 1902 își deschide cursul de Fiziologie cu prelegerea „Generația spontanee și darwinismul în fața metodei experimentale” ^[2] iar în 1905 ține trei lecții faimoase („Finalitatea în biologie”, „Materialismul”, „Suflet și Dumnezeu”) ce vor alcătui volumul Noțiunile „suflet” și „Dumnezeu” în fiziologie^[2], publicat în același an și reeditat în 1944^[3] și 1999.^[4] Concepțiile sale antidarwiniene vor determina o aprigă polemică cu Nicolae Leon și Dimitrie Voinov în paginile revistelor Convorbiri literare și Spitalul.

Nicolae Paulescu a desfășurat o remarcabilă activitate de cercetare științifică în domeniul fiziologiei^[5], privind în special metabolismul glucidelor, patogeneza diabetului zaharat, rolul pancreasului în asimiliția nutritivă, coagularea sângelui, mecanismul morții subite ș.a. În 1906 a elaborat o metodă originală de extirpare a hipofizei la câine pe cale trans-temporală, care ulterior va fi aplicată în chirurgia hipofizei la om.^[6] Cercetările lui novatoare în chirurgia hipofizei, au inspirat, mai târziu, activitatea neurochirurgului american Harvey Cushing.^[7]

În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societății de Biologie, Nicolae Paulescu prezintă în patru comunicări rezultatele cercetărilor sale privind acțiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet, comunicări ce sunt publicate în revista Societății.^[8][9][10] Paulescu publică separarea unui principiu activ antidiabetic din pancreas, pe care îl denumește pancreina, și în numărul din 31 august 1921 al revistei de specialitate Archives Internationales de Physiologie,^[11][12] revistă cu apariție simultană în Franța și Belgia. În anul 1922, Paulescu obține, de la Ministerul Industriei și Comerțului din România, brevetul de invenție nr. 6255 intitulat „Pancreina și procedeul său de fabricare”.^[13] În nici una din publicații, Nicolae Paulescu nu amintește de experimentele similare publicate de Israel Kleiner în 1915 și 1919.^[14]

Aceste publicații au precedat cu 8-10 luni anunțarea de către Fr. Grant Banting și Ch. Herbert Best din Toronto (Canada) a descoperirii insulinei.^[15] Bazându-se pe o traducere incorectă a textului articolelor publicate, Banting și Best neagă influența rezultatelor la care ajunsese profesorul Paulescu și afirmă că deși Paulescu a demonstrat eficacitatea extrasului pancreatic în a reduce cantitatea zahărului sau a ureei din sânge a animalelor diabetice, el ar fi declarat că injecțiile nu ar avea efect:

„Paulesco has recently demonstrated the reducing effects of whole gland extract upon the amounts of sugar, ureea and acetone bodies in the blood and urine of diabetic animals. He states that injections into peripheral veins produce no effect and his experiments show that second injections do not produce such marked effect as the first. ”

— Banting FG & Best CH., Journal of Laboratory and Clinical Medecine, 1922 ^[16]

Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină [1] din anul 1923 îi recompensează pe Frederick G. Banting și John Macleod [2] pentru demonstrarea primului tratament eficace pentru diabet la om.

În ce-i privește pe Banting și Best, Ian Murray îi considera drept niște cercetători care au confirmat descoperirile lui Paulescu.^[17] Răspunzând campaniei internaționale inițiată de fiziologul scoțian Ian Murray,^[18][19] profesorul A.W.K. Tiselius, vicepresedinte al Fundatiei Nobel, recunoaște în 1969 meritele lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic, exprimându-și speranța că „opera de pionerat” a lui Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de forurile științifice internaționale ^[20]. În cartea The Priority of N.C. Paulescu in the Discovery of Insulin,^[21] publicată în 1976 profesorul Ioan Pavel a prezentat documente incontestabile care atestă meritele lui Paulescu.

În anul 1990, Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române.

Prof. univ.^[22] Constantin Ionescu-Târgoviște în articolul ”Despre știința lui Paulescu si neștiința altora”^[23] enumeră 20 de priorități medico-chirurgicale ale prof. Paulescu, între care:

1. 1897. Nicolae Paulescu demonstrează (contrar opiniilor unor autori ai timpului) că coagularea sângelui obținut din vena suprahepatică se face aproximativ în același timp cu coagularea sângelui obținut din vena portă sau din venele periferice;
2. 1897. Realizează, în colaborare cu Reynier, anastomoza mucoasei, cap-la-cap, a venelor, ureterului și coledocului.
3. 1897. Clasifică glandele vasculare în trei categorii și anume: a) glande de natură epitelială cu secreție exocrină și endocrină, exemplu ficatul și pancreasul; b) glande de natura epitelială cu secreție doar endocrină, exemplu tiroida și glandele suprarenale; c) glande de natura conjunctiv-limfatica care nu au canale excretorii, exemplu, splina, timusul sau ganglionii limfatici.
4. 1898. Elaborează un tratament pentru anevrisme în general și al anevrismului aortic în special, prin utilizarea injecțiilor cu colagen (gelatina) steril, introdus subcutanat.
5. 1898. Priorități în studiul funcției tiroidei și tulburările asociate acesteia.
6. 1898. Priorități în cercetarea „specificității celulara în cancere”, adică dezvoltarea cancerului din celulele țesutului în care acesta apare, infirmând astfel teoria „indiferenței celulare”, adică a caracterului nespecific al acestei maladii.

Concepția politică a lui Paulescu nu este lipsită de controverse, în special datorită antisemitismului și susținerii extremei drepte.

În 1922, Paulescu a înființat, alături de Alexandru C. Cuza, Uniunea Națională Creștină, primul partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbolul său oficial. Un an mai târziu, cei doi au pus bazele Ligii Apărării Naționale Creștine și au păstrat zvastica neagră în mijlocul tricolorului românesc ca însemn al noului partid. Paulescu a fost vicepreședintele Ligii și șeful filialei Ilfov, la a cărei inaugurare declara:

„România Mare e ca un fruct splendid de o frumusețe uimitoare. Dar ea poartă în sânul ei un parazit de curând pripășit care-i suge toată vlaga. Acest vierme neadormit e Jidanul, care îi otrăvește fiii în cârciumi nenumărate, care îi răpește fecioarele și le face să devină sterpe, care prin tot felul de speculații fură pâinea de la gura bieților Români și care, în sfârșit, prin Francmasonerie, prin Socialism, prin Bolșevism, încearcă să aducă pe acești jefuiți în starea urgisită de robi ai lui Iuda.”

— N.C. Paulescu, Apărarea Națională, 22 noiembrie 1925 ^[24]

„Pericolul evreiesc” este plasat de Paulescu în registrul sexualității interetnice :

„Și când cugeți că sunt cu sutele și cu miile sărmanele fecioare române, murdărite de jidani, și că ele nu îndrăznesc să denunțe pe acești monștri, din cauza rușinii care a pângărit pentru totdeauna sufletul lor dezonorat. Nenorocitele Margarite, violate de Fauști tăiați împrejur și respingători, ceea ce le așteaptă este mai întâi moașa jidoafcă care le mântuie prin avortare și care în același timp le suflă și ultima para, pe urmă Curtea cu jurați și în sfârșit ocna umedă, dacă prin sinucidere n-au pus un termen suferințelor lor de martire. ”

— N.C. Paulescu, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul și Francmasoneria, 1913 ^[25]

Influența lui Paulescu asupra lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorului Legiunii Arhanghelul Mihail, a fost asumată deschis de acesta din urmă:

„Articolele profesorilor Cuza și Paulescu erau citite cu religiozitate de tot tineretul... erau adevărate transporturi de muniții prin care noi învingeam argumentările presei jidănești. ”

— Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari, 1936 ^[26].

Ca mentor^[27][28] al lui Corneliu Zelea Codreanu, Paulescu a fost martorul principal al apărării în procesul acestuia din 23 martie 1924. Cu această ocazie declara:

„Cauza ajunsă înaintea domniilor-voastre este conspirația Forțelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate și de a fonda aici în spatiul carpato-ponto-dunărean Israelul european. Israelul european: stat bi-național cu evreii clasa conducatoare și exploatatoare în calitate de națiune învingătoare și cu noi, românii, clasa subordonată și exploatată în calitate de națiune învinsă. ”

— citat de Șerban Milcoveanu în „Pentru ce a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu”, 2007 ^[29].

Pentru Paulescu, evreii erau păduchi care trebuiau eliminați de pe teritoriul țării:

„Scopul nostru este isgonirea Jidanilor. Deparazitarea nu s-ar putea face pe spinarea vecinilor care fiind și ei până peste cap de paduchi, ar refuza mortiș să mai primească și pe ai noștri. Ar trebui deci ca toate țările infectate de jidani să stabilească de comun acord o cloacă (în Palestina, în Africa sau în America) unde să-și poate fiecare arunca lăturile. ”

— N.C. Paulescu, Apărarea Națională, 1 februarie 1925 ^[30]

Nicolae Paulescu a fost membru în Senatul legionar^[31].

În anul 2005, după studierea scrierilor antisemite ale lui Nicolae Paulescu, organizația International Diabetes Federation a decis să renunțe la orice asociere cu Nicolae Paulescu și să nu accepte decernarea de premii în numele lui Paulescu la congresele organizației.

Cine a descoperit insulina?

Laguesse în 1893 și Leonid V. Sobolev în 1899 au sugerat că insulele lui Langerhans (descoperite de acesta în 1869) produc o substanță care controlează metabolismul carbohidratilor.^[32]. Această substanță a fost numită "insulină" de belgianul Jean de Meyer în 1909. În 1903 John Rennnie și Thomas Fraser au încercat fără succes un tratament oral cu cu extras de cod (care are insulele separate de pancreasul exocrin). În 1904 au încercat injectarea hipodermica la om, dar au renunțat datorită efectelor secundare. În 1906, la Berlin, Georg Zuelzer a aplicat metoda precipitării proteinelor din extrasul pancreatic cu alcool și a testat acest tratament pe 8 pacienți, constatând eliminarea glicozuriei și cetonuriei, dar au renunțat din nou datorita efectelor secundare. În 1908 Ernest Scott a obținut reducerea glucozei urinare la 3 câini cu extras de pancreas tratat cu alcool. Efectul hipoglicemiant al unui extract pancreatic injectat intravenos la câinele pancreatectomizat a fost demonstrat de Israel S. Kleiner (1915, 1919).^[33] Efectul unui extract pancreatic asupra corpilor cetonici și ureii (substante produse în diabetul zaharat dezechilibrat) a fost demonstrat de Paulescu (1921). Descoperirea unui extract pancreatic eficace în tratamentul diabetului la om îi aparține lui James B. Collip, care a lucrat sub îndrumarea lui John J.R. Macleod la Toronto în 1921.

„Pancreina” brevetată de Paulescu în aprilie 1922 era un extract apos al omogenizatului tisular de pancreas bovin, purificat (parțial) prin acidulare cu acid clorhidric și neutralizat cu hidroxid de sodiu. Acest preparat a fost administrat de Paulescu bolnavilor săi sub formă de clismă și nu a avut nici un efect asupra glicemiei.^[34] În 1916 Nicolae Paulescu a izolat substanța pe care a numit-o pancreină, injectând extractul său în vena jugulară a unor câini diabetici și observând că glicemia lor patologică a revenit temporar la normal.^[35] Impuritățile conținute de pancreină o făceau însă inutilizabilă pentru uz uman. Cu puțin timp după terminarea acestor experiențe, savantul român a fost mobilizat în armata română.^[36] După război, începând cu iulie 1921, a publicat patru articole în care își descria cercetările, ultimul dintre ele, cel mai detaliat, apărând la finele lui august 1921.

În 1901, după ce a primit o diplomă în medicină (1887) și doctorate în fiziologie (1898) și științe naturale (1899) de la Universitatea din Paris, Paulescu s-a întors în România, la facultatea de medicină a Universității din București.)</ref> și co-autor cu deja 18 ani în urmă, alături de președintele Academiei franceze de medicină (Etienne Lancereaux), al unui tratat de medicină și nosologie (1903)^[37], le făcuse cunoscute lumii și el, exact în aceeași perioadă, la cinci ani după succesele lui experimentale^[38]) în condițiile în care dascălul savantului român - Étienne Lancereaux - a fost primul care să sugereze că diabetul este o maladie care își are originea într-o afectare a pancreasului. Canadienii citiseră despre cercetările și rezultatele lui Nicolae Paulescu^[39], cum cunoșteau și despre rezultatele similare obținute de Israel Kleiner și, mai înainte, germanul Zuelzer și încă alții, însă cel puțin în cazul articolelor lui Paulescu nu fuseseră capabili să le înțeleagă corect (traducând greșit din limba franceză "non plus" din textul articolului lui Nicolae Paulescu, prin aproximativul "no bon". Pe de altă parte, canadienii au detectat totuși și defecte reale, obiective, în metoda, protocolul și interpretarea rezultatelor savantului român,^[39] și impulsionați de înaltele exigențe ale lui MacLeoad au sfârșit prin a ajunge la utilizarea terapeutică a unui extract purificat la care Paulescu, din lipsă de fonduri și sprijin multidisciplinar (biochimiști), n-a ajuns.

Insulina a fost purificată suficient pentru uzul clinic, pentru prima oară, de biochimistul canadian James B. Collip în decembrie 1921 prin tratarea omogenizatului tisular de pancreas bovin cu alcool, eter și din nou alcool. Acest extract și-a dovedit eficacitatea în mod spectaculos începând din ianuarie 1922, când a fost injectat de Frederick G. Banting bolnavilor de la Toronto General Hospital.

În ciuda contribuțiilor sale în domeniul metabolismului uman, Nicolae Paulescu este ignorat de școala de medicină și istoriografia științifică occidentale (de exemplu monografia "The Pancreas: An Integrated Textbook of Basic Science, Medicine, and Surgery" (Edited by H. G. Beger, A. L. Warshaw, M. W. Büchler, R. A. Kozarek, M. M. Lerch, J. P. Neoptolemos, K. Shiratori, D. C. Whitcomb, and B. M. Rau, Blackwell Publishing Limited 2008), o lucrare-mamut cu mai bine de 1000 de pagini și care debutează cu o istorie a contribuțiilor medicale la înțelegerea rolului și modului de funcționare ale pancreasului, numele românului Paulescu nu este menționat), care sunt pentru moment încă dominante în lume, și asta în virtutea unui dublu standard (vezi mai jos decizia "International Diabetes Federation" din 2005) care face ca, de exemplu, un savant austriac precum Max Clara, care s-a folosit în cercetările lui de cadavrele victimelor naziste^[40] să fie în continuare recunoscut (se păstrează astfel și azi în manualele de medicină și în atlasele de histologie occidentale încă numele celulelor descoperite de el - "celulele Clara") pentru contribuțiile lui; o dovadă a aceluiași dublu standard este și faptul că atlasul de anatomie întocmit de Eduard Pernkopf - un alt savant austriac și nazist înfocat^[40], tot atât de înfocat ca și colaboratorii lui^[40] în munca de întocmire a lucrării, despre care chiar și în 1990 "New England Journal of Medicine" scria că "este o lucrare excepțională de mare utilitate pentru anatomiști și chirurgi"^[40], dar la realizarea căreia s-au folosit cadavre furnizate de naziști (din care o minoritate erau evrei^[41]) - este și azi folosit, în ciuda simpatiilor politice naziste ale autorului. În mod similar, Herman Stieve, un cercetător german al efectelor stresului asupra sistemului reproducător și endocrin, a fost păstrat în funcția de director al Institutului de Anatomie din Berlin de noul regim al Republicii Federale Germania^[40], asta deși a folosit în cercetările lui cadavre furnizate de Gestapo, iar rezultatele cercetărilor lui pe cadavrele femeilor condamnate la moarte și stresate prin anunțarea datei execuției mai sunt încă și azi citate de unii cercetători occidentali^[40], în ciuda bestialității protocoalelor imaginate de medicul berlinez.

Nicolae Paulescu

·         1869: Regele Victor Emanuel al III-lea al Italiei (d. 1947). A  fost membru al Casei de Savoia și rege al Italiei (1900-1946). În plus, el a pretins  titlurile de împărat al Etiopiei (1936-43) și rege al Albaniei (1939-43) care au fost recunoscute de marile puteri în 1937 și 1939. În timpul lungii sale domnii, Victor Emanuel al III-lea a văzut două razboaie mondiale  și nașterea, creșterea și căderea fascismului în regatul Italiei.

·         1872: S-a nascut actrita americana Maude Adams; (d.17 iulie 1953).

* 1874: Constanța Erbiceanu (n. 11 noiembrie 1874, Iași – d. 20 octombrie 1961, București) a fost pianistă, profesoară de pian, om de cultură, socotită întemeietoarea școlii pianistice românești

Constanța Erbiceanu a fost fiica istoricului academician Constantin Erbiceanu și a Aglaei Negrescu.^[2]

De mică a luat contact cu mișcarea junimistă pe care tatăl ei o găzduia de două ori pe lună, ocazie cu care l-a cunoscut pe Mihai Eminescu.^[2]

Fiindu-i remarcate înclinațiile certe către arta muzicală, mama sa i-a dat primele lecții de pian, iar la 8 ani a început să frecventeze cursurile conservatorului ieșean

Apoi familia s-a mutat la București, unde tatăl său a devenit profesor la Facultatea de Teologie și vicepreședinte al Academiei Române. Constanța Erbiceanu a continuat studiile de muzică sub îndrumarea profesorului și compozitorului Zdzisław Lubicz.^[2]

În 1893, a fost una dintre primele fete absolvente cu bacalaureat din România. În același an, a plecat la Leipzig, pentru a-și continua studiile muzicale, unde i-a avut ca profesori de pian pe Carl Reinecke și pe Johannes Weidenbach.^[3] În 1898, Weidenbach a constatat: „Nu mai am ce să te învăț". Constanța Erbiceanu a susținut examenul de absolvire în același an, primind mențiunea „ehrenvoll” (cu onoare).^[2]

Tot în 1898 a avut loc întâlnirea cu pianisul Moritz Moszkowski, sub tutela căruia a debutat în 1900, în sala de concerte Erard din Paris.^[2]

În 1904, Constanța Erbiceanu s-a stabilit pentru un timp la Berlin, unde și-a aprofundat studiile de muzicologie, urmând cursurile Facultății de Filosofie și susținând, în paralel, o bogată activitate concertistică. La Londra a concertat sub îndrumarea maestrului Moritz Moszkowski, care i-a dedicat concertul său pentru pian și orchestră. În această perioadă s-a împrietenit cu compozitorul german Max Reger

În 1929 era deja pianistă concertistă când a fost numită profesor la Conservatorul din București.^[4]. A renunțat la a concerta și s-a dedicat activității pedagogice, fiind una dintre întemeietoarele școlii pianistice românești, creatoarea „metodei Erbiceanu”^[3].

Printre elevii pianistei Constanța Erbiceanu s-au numărat Valentin Gheorghiu^[5] și Silvia Șerbescu^[6].

În 1958, când a concertat în România, Sviatoslav Richter a vizitat-o și pe Constanța Erbiceanu

Constanța Erbiceanu

·         1882: Regele Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei (d. 1973)

·         1883: S-a născut la  Talmaza, județul Tighina, in  Basarabia ocupata de  Imperiul Rus, istoricul român Ştefan Ciobanu, membru al Academiei Române. Prieten cu poetul Alecu Mateevici, autorul tulburătoarei poezii „Limba noastră”, Ștefan Ciobanu a activat ca profesor a fost unul dîntre fruntașii luptei pentru Unirea Basarbiei cu Tara Mama, Romania. A fost ales în Sfatul Țării din Republica Democratica Moldoveneasca, apoi în comitetul director al acestui parlament al Basarabiei, unde, datorită pregătirii sale, a fost numit șef al resortului îmvățămînt. A  fost preocupat de fenomenul literaturii române vechi şi a fost un susţinător al introducerii limbii române în şcolile basarabene. A  cercetat demografia Basarabiei si a fost vicepresedinte al Academiei Romane intre 1944-1948. Ca ministru al Cultelor și Artelor în guvernul lui Gheorghe Tătărescu (11 mai-3 iulie 1940), Ștefan Ciobanu a fost chemat să participe la cele două consilii de Coroană din 27 iunie 1940, convocate de urgență în urma notelor ultimative adresate României de U.R.S.S. prin care se cerea cedarea necondiționată a Basarabiei și Bucovinei de nord. Întrebat ce atitudine să adopte România în situația dată, Ștefan Ciobanu s-a pronunțat pentru neacceptarea ultimatumului și mobilizarea oștirii în vederea rezistenței armate în apărarea fruntariilor țării. Regele Carol al II-lea nota în memoriile sale: ”Consiliul are loc și am ieșit din el amărît și dezgustat, toți cei care făceau pe eroii la prînz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei 26 prezenți, au fost pentru rezistență. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnității românești: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ștefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu”. Cîteva zile mai tîrziu, la 2 iulie 1940, în calitate de senator din partea circumscripțiilor electorale basarabene, Ștefan Ciobanu va participa la ședința Comisiilor de Afaceri Străine ale Camerei și Senatului, unde va citi declarația solemnă de protest a parlamentarilor, foștilor parlamentari și intelectualilor din Basarabia față de notele ultimative din 26 și 27/28 iunie 1940. Va părăsi guvernul la 3 iulie 1940, revenind la Catedra de istoria literaturii române vechi de la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București. Se va pensiona în 1949, subminat de o boală neiertătoare. A decedat la 28 februarie 1950, in Bucuresti.

·         1884 - S-a născut chimistul german Friedrich Bergius. A descoperit procedeul de lichefiere a cărbunelui. Laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1931 (m.31.03.1949).

·         1885: S-a nascut George Patton, general american renumit din cel de-Al Doilea Război Mondial,pentru campaniile din Africa de Nord şi Sicilia; (d. 21.12.1945). George Smith Patton, (n. 11 noiembrie 1885 – d. 21 decembrie 1945), general al armatei S.U.A. cel mai cunoscut pentru prestația sa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, luând parte la campaniile militare din Africa de Nord, Sicilia, Franța și Germania între anii 1943 și 1945. A participat și la Primul Război Mondial, comandând tancurile nou introduse în armata SUA

·         1897: S-a nascut Lucky Luciano, celebru gangster american. 

·         1898: S-a nascut Rene Clair, regizor francez de film; (d. 1981). René Clair (n. 11 noiembrie 1898, Paris – d. 15 martie 1981, Neuilly-sur-Seine), născut ca René-Lucien Chomette, regizor și scriitor francez.

·         1901: S-a nascut Magda Goebbels, soţia lui Joseph Goebbels, seful propagandei naziste; (d. 1 mai 1945). Johanna Maria Magdalena Goebbels sau Magda Goebbels (n. 11 noiembrie 1901, Berlin — d. 1 mai 1945, Berlin) a fost soția ministrului propagandei celui de-Al Treilea Reich, Joseph Goebbels. In ziua de 1 mai 1945,la sfârșitul celui de-Al doilea razboi mondial, când Berlinul era înconjurat de trupele Armatei Rosii, Magda Goebbels și- a ucis cei șase copii, iar apoi s-a sinucis, împreună cu soțul său.

·         1903: S-a nascut Sam Spiegel, producator de film de origine austriaca.

·         1904: J.H.C. Whitehead, matematician englez (d. 1960)

·         1914 - S–a născut, la New York, scriitorul american Howard Fast; a scris romane, nuvele, biografii, piese de teatru între care: “Copiii”, “Ultima frontieră”, “Spartacus”, “Strada libertăţii”, “Hoinarul”.

·         1919: Kalle Päätalo, romancier finlandez (d. 2000)

·         1922: Kurt Vonnegut, scriitor american (d. 2007)

·         1925: Jonathan Winters, scriitor de comedie american

·         1927: Mose Allison, muzician american (jazz)

* 1928: Mihai Caraman (n. 11 noiembrie 1928, comuna Oancea, județul Galați) este un fost general de Securitate român, care a îndeplinit funcția de director al Serviciului de Informații Externe în perioada 1990-1992.

Mihai Caraman s-a născut la data de 11 noiembrie 1928, în comuna Oancea, județul Galați. A fost ofițer în cadrul Direcției de Informații Externe a Securității Statului.

În perioada 1958-1968, în calitate de șef al rezidenței de spionaj din Paris, a organizat și condus așa-numita „Rețea Caraman”, care a reușit să sustragă și să aducă în țară unele documente din Cartierul General al NATO, provocând daune grele Alianței Nord-Atlantice. Asupra lui Mihai Caraman a planat bănuiala că ar fi lucrat și pentru KGB, deoarece a fost singurul ofițer al Securității decorat de KGB pentru rezultate excepționale împotriva NATO.^[1]

În 1968, o parte dintre agenții recrutați de Caraman au fost deconspirați, iar ofițerul român a fost retras în țară, unde a deținut mai multe funcții de comandă în structurile de spionaj devenind și șeful diviziei de contrainformații de la Direcția de Informații Externe.

După fuga generalului Ion Mihai Pacepa în SUA, din 1978, Mihai Caraman a fost detașat în funcții neimportante și, în final, în 1979 a fost trecut în rezervă.

După evenimentele din decembrie 1989, la data de 18 ianuarie 1990 generalul Caraman a fost reactivat și a fost numit în funcția de adjunct al ministrului apărării naționale și comandant al Centrului de Informații Externe, centru care a devenit la 13 decembrie 1990 Serviciul de Informații Externe.

La scurt timp, generalul Gheorghe Moga (cel care a găsit legătura dintre Caraman și KGB) a murit subit, în imprejurări neelucidate nici azi.^[1] Câteva luni mai târziu a dispărut și generalul Nicolae Doicaru care (împușcat la o vânătoare cu un glonț, deși toți participanții aveau doar alice), ca prim adjunct al ministrului de Interne, fusese însărcinat cu supravegherea informativa a lui Caraman.^[1]

În anul 1992, Manfred Wörner, secretarul general al NATO, a anunțat că nu va vizita Bucureștiul atât timp cât Caraman va conduce SIE, deoarece considera că o persoană care a spionat împotriva NATO este incompatibilă cu funcția de șef al serviciului de spionaj al unei țări care făcea demersuri de aderare la NATO.

Ca urmare a acestui "ultimatum", la 22 aprilie 1992 președintele Ion Iliescu a aprobat „cererea” lui Caraman de a se pensiona și l-a avansat la gradul de general-colonel.

În aprilie 2007, Ioan Talpeș, fost șef al SIE, l-a acuzat pe Caraman că ar avea o legătură cu omul de afaceri Dinu Patriciu

·         1928: S-a nascut  Mircea Mureşan, regizor român de film, preşedinte al Societăţii pentru drepturile de Autor (“Răscoala”, “Ion”, “Horea”, “Sexy–serai Ada Kaleh”).

·         1928 - S-a născut romancierul mexican Carlos Fuentes („Instinctul lui Inez”).

·         1928 - S–a născut chimistul Gheorghe Mateescu, membru de onoare al Academiei Române; în prezent locuieşte în SUA.

·         1929 - S-a născut LaVern Baker (Delores Williams), cântăreaţă americană.

·         1933: Ștefan Bănică (senior) (n. 11 noiembrie 1933, Călărași – d. 26 mai 1995 București) a fost un actor de teatru și film. S-a mai remarcat ca un bun cântăreț.

Filmografie

• Dincolo de barieră (1965)
• Golgota (1966)
• Haiducii (1966)
• Împușcături pe portativ (1967)
• Tunelul (1967)
• Șeful sectorului suflete (1967)
• Vin cicliștii (1968)
• Zile de vară (1968)
• Brigada Diverse intră în acțiune (1970) - Fane Încurcă-Lume
• Cîntecele mării (1971)
• Brigada Diverse în alertă! (1971)
• Vifornița (1973)
• Proprietarii (1973)
• Păcală (1974)
• Fair Play (1977)
• Cianura și picătura de ploaie (1978)
• Septembrie (1978)
• Singur printre prieteni (1979)
• Nea Mărin miliardar (1979)
• De ce trag clopotele, Mitică? (1982)
• O scrisoare pierdută (spectacol TV, 1982)
• Harababura (1990)
• Cel mai iubit dintre pământeni (1993)

·         1934 - S–a născut prozatorul şi dramaturgul Vasile Rebreanu (“Casa”, “Călăul cel bun”, “Pisica roşcată şi îngerii”).

·         1935 - S–a născut actriţa suedeză Bibi Andersson (“Voi fi mamă”, “Învăţătoarea”).

* 1937: Constantin Ionescu-Târgoviște (n. 11 noiembrie 1937) este un medic român, care a fost ales membru corespondent (în 2003) al Academiei Române.

Absolvent al Facultății de Medicină din București în 1963, a obținut titlul de doctor în medicină în 1971. A fost extern (1963), intern (1965), medic secundar (1963-1966), medic specialist (1967-1971) și medic primar în medicină internă (din 1972).

A desfășurat și continuă să desfășoare o intensă activitate didactică în calitate de lector (1976-1994), conferențiar (1994-1999) și apoi ca profesor universitar (din 1999) la Clinica de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din București. Între 1997 și 2007 a condus atât Clinica cât și Institutul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice "N.C. Paulescu" din București.

În anul 2013, conform unor sondaje, Constantin Ionescu-Târgoviște era pe locul al treilea al personalităților medicale în care românii aveau cea mai mare încredere, după Gheorghe Mencinicopschi și Oana Cuzino.

Constantin Ionescu-Târgoviște susține că alimentația și exercițiul fizic pot avea, de multe ori, rezultate spectaculoase în tratarea diabetului zaharat de tip II.^[3]

În decursul a patru decenii de activitate științifică și de asistență spitalicească a adus contribuții importante la ridicarea nivelului asistenței diabetului și a bolilor metabolice din România: a reorganizat secțiile Institutului de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice "N.C. Paulescu", ridicându-l în perioada conducerii sale la gradul de Institut Național, aflat sub egida Academiei Române. Începând din 1988 a participat ca reprezentant al României la proiectul multicentric european EURODIAB, contribuind la cunoașterea precisă a prevalenței diabetului zaharat de tip 1 în Europa, inclusiv în România, precum și la prevalența complicațiilor cronice ale acestui tip de diabet. A înființat un laborator de explorări neurofiziologice unde a dezvoltat tehnici originare de diagnostic și un laborator de cercetări de genetică diabetologică. În cadrul unei colaborări cu centrele de genetică umană din Oxford și Cambridge, care a debutat în 1996, a efectuat (împreună cu Dr. Cristian Guja) una din cele mai ample analize genetice ale tipului 1 de diabet, identificând unele particularități specifice populației din România. Datele au fost publicate în peste 300 de lucrări (jumătate în reviste indexate ISI), fiind citate de peste 2300 de ori. Dintre monografiile și tratatele publicate menționăm: Hipertensiunea de origine renală (1974); Stările hiperosmolare (1974); Echilibrul acido-bazic (1978); Necesitate și abuz în alimentație (1981); Bazele biochimice ale nutriției (1985); Hipoglicemiile (1990); Teoria și practica acupuncturii moderne (1992); Insulina, descoperirea medicală a secolului aparține românului N. C. Paulescu (1996); Re-Discovery of Insulin (1996); Diabetologie Modernă (1997); Diabetul în România (2001); Diabetul Zaharat: Particularitățile Fenotipice la Femeie (2002); Tratat de Diabet Paulescu (2004); Les Rélationes Franco-Romaines du Diabétologie (2006); Documents Regarding The Discovery of Insulin and Its Clinical Utilisation (2005); Paulescu and Collip: Insulin's Unsung Heroes (2008). Este autorul a cinci brevete de invenție pentru realizarea unor medicamente antidiabetice (Fitodiab, Fitolip, Neuromion, Retinofort), precum și a unei soluții alcaline infuzabile pentru tratamentul comei diabetice. Membru în consiliile editoriale a unor publicații de profil, precum "Diabetologia", "Alternative Medicine", "American Journal of Acupuncture", "Endocrinology", "Romanian Journal of Internal Medicine", "Proceedings of the Romanian Academy Series B: Chemistry, Life Sciences and Geosciences" și altele. Este inițiatorul (în 1995) și coordonatorul uniunii medicale BlackSeaDiab, care cuprinde cele 12 țări riverane ale bazinului Mării Negre. Membru al Academiei de Științe Medicale din România (din 1992), președinte al Societății de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (2001-2003). Președinte al Asociației Medicale Române din 2005. Membru de onoare al Academiei de Științe din Chișinău (din 2000), membru al Academiei de Științe din New York (din 1994), membru de onoare al Societății Internaționale de Medicină Psihosomatică (din 1984), al Societății Italiene de Acupunctură (din 1976), al Societății "Antonio Maria Vasalva" din Florența (din 1972), membru al grupului european NEURODIAB (din 1980), al Asociației Europene pentru studiul Diabetului (din 1975), al Societății Internaționale pentru Studiul Durerii (din 1989), al Federației Internaționale de Diabet (din 1982), etc. A fost distins cu cea dintâi medalie "N.C. Paulescu" conferită pentru contribuția adusă diabetologiei române (1995). Începând cu anul 2005, a publicat o serie de articole dedicate cunoașterii cauzei primare a diabetului zaharat, dintr-o perspectivă originală. În 2007 a inițiat "Programul Național de Prevenție a Patologiei Metabolice și Cardiovasculare". A inițiat un amplu proiect de fenotipare a diabetului zaharat, început în 2007 și care va culmina cu "Cohorta de Diabet 2010".

·         1938 - S-a născut Narvel Felts, cântăreţ, chitarist şi compozitor country american.

·         1938 - S-a născut Roger Lavern Jackson, pianist britanic (Tornados).

·         1942: Pavel Alaszu, pictor și grafician român (d. 1995)

·         1943 - S-a născut Mac Kissoon (Farthing), cântăreţ din Trinidad.

·         1944 - S-a născut Jesse Colin Young (Perry Miller), vocalist, basist şi compozitor american (Youngblood).

·         1944: S-a nascut la  Homoraciu, jud. Prahova, ziaristul roman Petre Mihai Bacanu.

·         1945 - S-a născut Pat Daugherty, basist american (Black Oak Arkansas).

·         1945 - S-a născut Vince Martell, chitarist american (Vanilla Fudge, Cactus).

·         1946:  S-a nascut Chris Dreja, muzician, component al trupei Yarbirds. 

·         1946 - S–a născut dirijorul italian Giuseppe Sinopoli (m.20.04.2001).

·         1950: S-a nascut la Slobozia, jud.Ialomita, poetul român Mircea Dinescu, dizident anticeausist si luptator in Revolutia anticomunista din 1989. Mircea Dinescu (n. 11 noiembrie 1950, Slobozia), poet, scriitor, publicist și om de afaceri român. Este director al revistelor „Plai cu boi” şi „Aspirina săracului” (volume de poezie: “Moartea citeşte ziarul”, “Rimbaud negustorul”, “La dispoziţia dumneavoastră”).

A studiat la Facultatea de Jurnalism a Academiei de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist Român, Școala Superioară de Partid.

Debutează cu poezie în 1967, în revista Luceafărul, și editorial cu Invocație nimănui, (1971), volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Debut. Este redactor la Luceafărul (1976-1982) și România literară (1982-1989). Talentul literar remarcat de numeroși critici (Lucian Raicu, Alex Ștefănescu, Nicolae Manolescu etc.) este încununat cu numeroase premii literare (Premiul Herder, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Poezie, Premiul Academiei Române pentru Literatură ș.a.).

În urma interviului acordat în februarie 1989 lui Gilles Schiller (pseudonimul lui Jean Stern) și publicat în cotidianul Libération în care ataca explicit regimul Ceaușescu, este supus arestului la domiciliu și i se ia dreptul de semnătură. A fost prezent în studiourile Televiziunii Române în timpul revoluției din 22 decembrie 1989. După revoluția din 22 decembrie 1989 este președintele Uniunii Scriitorilor (1990-1993) de unde a demisionat în urma unui scandal.^[4]

Înființează revistele de satiră politică Academia Cațavencu (1990), Plai cu boi (2001) și Aspirina săracului (2003), este membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și fondatorul portului dunărean cultural Cetate (Calafat), fiind proprietarul moșiei, conacului și morii care i-au aparținut boierului Barbu Drugă. În anul 2003, în numărul dedicat „eroilor”, revista Time Europe îl nominalizează pe Mircea Dinescu la categoria „Hate Busters”. Prezență activă, una dintre personalitățile cunoscute ale societății civile, Mircea Dinescu are constante intervenții critice, televizate și publicistice.

Volume publicate în limba română

• Invocație nimănui, Editura Cartea Românească, 1971
• Elegii de când eram mai tânăr, Editura Cartea Românească, 1973
• Proprietarul de poduri (stampe europene), Editura Cartea Românească, 1976, 1978
• La dispoziția dumneavoastră, Editura Cartea Românească, 1979
• Teroarea bunului simț, Editura Cartea Românească, 1980
• Democrația naturii, Editura Cartea Românească, 1981
• Exil pe o boabă de piper, Editura Cartea Românească, 1983
• Rimbaud negustorul, Editura Cartea Românească, 1985
• Moartea citește ziarul, Amsterdam, Editions Rodopi, 1989; Editura Cartea Românească, 1990
• Proprietarul de poduri, antologie (1968-1985), Editura Seara, 1990
• O beție cu Marx, Editura Seara, 1996,
• Pamflete vesele și triste, Editura Seara, 1996
• Nelu Santinelu, căprar La Cotroceni, Editura Seara, 1998
• Fluierături în biserică, antologie, Editura Seara, 1998
• Corijent la cele sfinte, Fundația pentru poezie Mircea Dinescu, 2003
• De gustibus... - o expoziție de gusturi și culori - cu un Decalog culinar de Mircea Dinescu; album de arta editat de Muzeul de Artă în regie proprie cu ocazia expoziției din 2009
• Femeile din secolul trecut. Poezii noi (2004-2010), cu desene din seria Erotica Magna de Dan Erceanu; Editura: Fundația pentru Poezie Mircea Dinescu, 2010^[5]
• Iubirea mea să scoată țări din criză, Editura: Fundația pentru Poezie Mircea Dinescu, 2011.

* 1950: Virgil Popa (n. 11 noiembrie 1950) este un politician român, care a fost secretar de stat în Guvernul Nicolae Văcăroiu și de două ori deputat în Parlamentul României (între 1996 și 2004).

·         1950 - S-a născut Paul Cowsill, vocalist şi clăpar american (Cowsills).

·         1951: Christian W. Schenk, poet, eseist, traducător germano-român

·         1953 - S-a născut Andy Partridge, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (XTC).

·         1956: Mihail-Constantin Eremia, jurist român (d. 2006)

·         1956 - S-a născut Ian Craig Marsh, pianist şi compozitor britanic (Human League).

·         1960: S-a nascut Stanley Tucci, actor si regizor de film american. Stanley Tucci (n. 11 noiembrie 1960), actor, producător, regizor și scenarist american. A fost nominalizat pentru multe și importante premii ale industriei de film și este binecunoscut pentru rolul său în filmul The Lovely Bones.

·         1962: S-a nascut actrita americanca Demi Moore. Demi Guynes (n. 11 noiembrie 1962, Roswell, New Mexico) cunoscută profesional ca Demi Moore, actriță, regizoare, producătoare și fostă compozitoare și fotomodel american.

·         1962 - S-a născut Mic Michaeli, clăpar şi compozitor norvegian (Europe).

·         1964 - S–a născut actriţa americană Calista Flokhart, protagonista serialului “Ally McBeal”.

·         1968: S-a nascut Diego Fuser, fotbalist italian.

·         1970: Pavel Stratan (n. 11 noiembrie 1970, Nișcani, raionul Călărași, Moldova) este un cântăreț și textier de muzică folk, pop din Republica Moldova. Muzica pe care o face nu poate fi catalogată. Este un amestec de stiluri. Nu se știe exact cât la sută este inspirație și cât la sută muzică originală. De fapt, aceasta pare a fi noutatea pe care o aduce pe piață. Se remarcă crâmpeie din folk, dar și din motivele tradiționale.^[1]

În 1977, cântă prima dată la chitară pe o scenă școlară, în 1983, compune primele versuri, iar în 1996 cunoaște prima lui adevărată experiență scenică în calitate de scamator.

A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

În 2002, lansează în Republica Moldova primul album Amintiri din copilărie, album lansat după aceea și pe piața românească și vândut ”ca pâinea caldă”.

Pavel Stratan este tatăl cântăreței Cleopatra Stratan.

·         1970 - S–a născut Adrian Halpert, redactorul–şef al cotidianului “Libertatea” (Premiul „Pamfil Şeicaru”).

·         1974: S-a nascut popularul actor american Leonardo DiCaprio (“Batman Forever”, “Romeo şi Julieta”, “Titanic”). Leonardo Wilhelm DiCaprio (n. 11 noiembrie 1974, Los Angeles, California), actor și producător de film american. A fost nominalizat de cinci ori la Premiile Oscar, și de zece ori la Premiile Globul de Aur, câștigând în 2004 Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o dramă pentru filmul The Aviator, și în 2013 Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un musical/comedie pentru rolul din filmul Lupul de pe Wall Street

* 1975: Victoria Violeta Alexandru (n. 11 noiembrie 1975, București, RS România) este ministrul Muncii și Protecției Sociale începând cu 4 noiembrie 2019. A mai deținut funcția de ministru delegat pentru dialog social în perioada 17 noiembrie 2015 – 4 ianuarie 2017.

·         1978: Silviu Bălace, fotbalist român

·         1981: S-a nascut Guillaume, Mare Duce de Luxembourg, moștenitorul coroanei Luxembourgului.

·         1981: Natalie Glebova, model ruso-canadian, Miss Univers 2005

* 1982: Adrian-Claudiu Prisnel (n. 11 noiembrie 1982) este un deputat român, ales în 2016.

·         1983: Philipp Lahm, fotbalist german

* 1989: Paul Papp (n. 11 noiembrie 1989, Dej) este un fotbalist român care evoluează la clubul FC Wil 1900^⁠(d) pe postul de fundaș central.

* 1989: Radu Albot (n. 11 noiembrie 1989, Chișinău) este un jucător de tenis profesionist din Republica Moldova

* 1889: Tom Dumoulin, ciclist olandez

* 1999: Andreea Ana-Maria Mihart (n. 11 noiembrie 1999, în Ploiești)^[3] este o handbalistă română care joacă pentru echipa HC Zalău pe postul de extremă stânga.

·         1999: Asgard Michael, fața din spatele personajului Mysha VoidWalker, programator de ocazie.