MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 17 NOIEMBRIE 2020

PARTEA A TREIA - ARTE: MUZICĂ; POEZIE; TEATRU/FILM; GÂNDURI PESTE TIMP

INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET 17 NOIEMBRIE

INVITAȚIE LA OPERĂ 17 Noiembrie

Giuseppe Verdi

Giuseppe Verdi (*10 octombrie 1813, Roncole di Busseto / Parma - †27 ianuarie 1901, Milano) a fost un compozitor italian, vestit mai ales pentru creatiile sale in muzica de opera.

Inca de copil ia lectii de muzica de la organistul din comuna, facand exercitii acasa la o spinetta dezacordata (un fel de clavecin). Continua in felul acesta pana cand Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto iubitor de muzica, prieten al familiei Verdi, il ia la el in casa si-i plateste lectii de muzica la un nivel mai ridicat.

In 1832 se prezinta la conservatorul din Milano, dar este respins pentru ca depasise limita de varsta pentru un student de conservator. Reintors la Busseto primeste postul de maestru de muzica al comunei si se casatoreste in 1836 cu fiica lui Barezzi, Margherita, de la care are doi copii, Virginia si Icilio. Intre timp, Verdi incepe sa compuna, orientat inca de acum in directia muzicii de opera.

In 1839 debuteaza la Teatro alla Scala din Milano cu opera Oberto, conte di San Bonifacio, obtinand un oarecare succes, umbrit insa in 1840 de moartea Margheritei, apoi si a celor doi copii. Indurerat de aceste pierderi, Verdi se reculege si isi continua activitatea componistica cu opera Un giorno di regno, care inregistreaza insa un total fiasco. Descurajat, se gandea deja sa abandoneze muzica, dar numai doi ani mai tarziu, in 1842, obtine la Scala un succes triumfal cu opera Nabucco, datorit in parte si interpretarii magnifice a sopranei Giuseppina Strepponi, care avea sa-l insoteasca pana catre sfarsitul vietii.

Cantareata Maria Moreanu in rolul lui Amneris din opera "Aida"Incepe o perioada in care Verdi munceste "ca un ocnas", cum spunea el insusi, pentru a satisface cererile diverselor teatre de opera din Italia. Intre anii 1842 si 1848 compune intr-un ritm sustinut I Lombardi alla prima crociata (Lombarzii), Ernani, I due foscari, Macbeth si Luisa Miller. Tot in acest timp ia nastere relatia sa cu Giuseppina Strepponi.

Giuseppe Verdi pe patul de moarte intr-un hotel din Milano, noaptea de 26 ianuarie 1901In 1848 se muta la Paris. Forta lui creativa este tot mai fecunda, in asa masura ca, din 1851 pana in 1853, compune una dupa alta trei capodopere, cunoscute sub numele de "Trilogia populara", si anume: Rigoletto, Il Trovatore si La Traviata, la care se mai adauga si I vespri siciliani (Vecerniile siciliene). Succesul acestor opere a fost de nedescris.

Impodobit cu faima dobandita, Verdi se stabileste impreuna cu Giuseppina Strepponi la proprietatea "Sant'Agata" din Busseto, unde va locui cea mai mare parte a timpului. In 1857 se pune in scena opera Simone Boccanegra iar in 1859 se reprezinta Un ballo in maschera („Bal mascat”). In acelasi an se casatoreste cu Giuseppina Strepponi.

In 1874 este numit senator in parlamentul italian. Nu-si intrerupe activitatea muzicala si da la iveala opera La forza del destino („Forta destinului”) si Messa di Requiem, celebrata in 1873 la moartea scriitorului Alessandro Manzoni. Pentru festivitatile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez in 1869 compune opera Aida. In 1887, este reprezentata capodopera sa Otello iar in 1893, la varsta de 80 de ani, se inspira din nou din Shakespeare pentru a compune opera buffa Falstaff, dupa care se retrage la "Sant'Agata" si isi ia adio de la activitatea componistica. In 1897 moare Giuseppina, Verdi se stinge din viata la Milano, la 27 ianuarie 1901.

Giuseppe Verdi, “Oberto, conte di San Bonifacio”

Oberto, Conte di San Bonifacio este o operă în 2 acte de Giuseppe Verdi, după un libret de Antonio Piazza și Temistocle Solera. A fost prima operă pusă în scenă a compozitorului.

Premiera operei a avut loc la „Teatro alla Scala” din Milano, în ziua de 17 noiembrie 1839.

Durata operei: cca 150 minute.

Locul si anul de desfășurare a acțiunii

Palatul Ezzelino (Castello degli Ezzelini), lângă Bassano del Grappa (provincia Vicenza, Italia), 1228.

Personajele principale

· Oberto, Conte de San Bonifacio^[1] (bas)

· Leonora, fiica sa (soprană)

· Cuniza, sora lui Ezzelino da Romano^[2], principesă de Bassano (soprană)

· Imelda, confidenta sa (mezzosoprană)

· Riccardo, Conte de Salinguerra (tenor)

Acțiunea

Ezzelino da Romano intră în anul 1228 în posesia Palatului Ezzelino (Castello degli Ezzelini) de lângă Bassano del Grappa (provincia Vicenza), palat în care se desfășoară acțiunea operei. Anterior, cu ajutorul familiei Salinguerra din Verona, Ezzelino îl învinsese pe Oberto, Conte de San Bonifacio. Acesta, alungat din Verona de Ezzelino, fugise la Mantova, dar lăsase pe fiica sa Leonora la sora lui din Verona. Riccardo, Conte de Salinguerra, sub un nume fals, face avansuri Leonorei, reușește chiar s-o seducă, dar o părăsește, atras și îndrăgostit fiind de Cuniza, sora lui Ezzelino, principesă de Bassano. Ezzelino se declară de acord cu nunta lui Riccardo (și el unul dintre conducătorii ghibelini) cu sora sa Leonora. Leonora, care află de intențiile matrimoniale ale fostului ei iubit, se deplasează la Palatul Ezzelino, spre a dezvălui public încălcarea jurământului de fidelitate pe care i-l făcuse Riccardo.

Acțiunea operei are loc în ziua nunții planificate dintre Riccardo și Cuniza.

Succesul operei a fost suficient de mare pentru a-i asigura compozitorului comanda altor trei opere pentru același teatru de operă.^[3]

Giuseppe Verdi, “Oberto, conte di San Bonifacio”:

Șerban Tassian, bariton

Șerban Tassian (n. 17 noiembrie 1909 - d. 8 august 1983) a fost un bariton român de renume european.

A studiat la conservatorul din București cu Gheorghe Folescu. Debutează în 1932, pe scena operei bucureștene în Trubadurul, de Verdi. În același an obține Premiul I la primul concurs internațional de la Viena. Apoi urmează turnee atât în țară, cât și în străinătate (Polonia, Viena, Frankfurt...).

Din 1941 până în 1944, are un angajament la Opera din Viena, unde, împreună cu Valentina Crețoiu și Dinu Bădescu, constituie un trio celebru în Boema, de Puccini, operă care s-a numit atunci "Boema de aur". Direcțiunea Operei din Viena a trimis o telegramă Operei române în revista "Timpul" din 27 mai 1941 în care spunea: "Cei trei artiști ai dumneavoastră-Valentina Crețoiu, Dinu Bădescu și Șerban Tassian, au avut aci, grație calităților proeminente, succese senzaționale. Vă felicit pentru asemenea cântăreți".

A apărut în foarte multe roluri principale în opere printre care Boema, Tosca, Trubadurul, Traviata, Evgheni Oneghin, Lucia din Lammermoor, Don Pasquale, Faust, Don Giovanni, Flautul fermecat, Bărbierul din Sevilla, Rigoletto, Otello, Maeștrii cântăreți din Nüremberg etc.

Soprana Teodora Lucaciu

Am văzut-o numai în spectacole şi, mai ales, în cele în care îl avea printre parteneri şi pe Nicolae Constantinescu. Plecam impresionată de impactul emoţional pe care îl avea asupra mea. Era feminină şi caldă în Mimi din Boema, inocentă şi fragilă în Margareta din Faust, pasională şi hotărâtă în Nedda din Paiaţe,tulburătoare în Liù din Turandot, înduioşătoare în Cio-Cio-San din Madama Butterfly. Gingaşa gheişă din opera pucciniană – trăită de ea – îmi seca izvorul lacrimilor.

Am admirat-o de la distanţă, până în anul 1976 când a cântat pentru ultima oară în Bucureşti Faust de Gounod. Am aflat ulterior că Tolica (aşa i se spunea) fusese invitată de Edgar Palacios (directorul unui Conservator din Ecuador) să cânte în oraşul Loja. Un simplu concert s-a transformat într-o şedere definitivă, deoarece Teodora Lucaciu se stabileşte la Machala (capitala provinciei El Oro) unde înfiinţează Institutul de Muzică “W.A. Mozart”, la care preda canto, pian şi istoria muzicii.Cu opt zile înainte de a împlini 60 de ani, adică în 9 noiembrie 1986, moare suspect şi fulgerător. Se pare că nu un infarct i-a fost fatal ci otrava pe care securitatea i-a turnat-o în timpul unei recepţii, la Ambasada Română din Quito. Această idee este susţinută şi de balerinul şi coregraful Gelu Barbu în cartea Ritmul sentimentelor, iscălită de Antonio Pita Cardenes. Pe cine supărase această femeie frumoasă, această soprană sensibilă şi emoţionantă?…

Teodora Lucaciu s-a născut la 17 noiembrie 1926, în comuna Vulcan de lângă Hunedoara, ca strănepoată a lui Vasile Lucaciu, rămas în istorie sub numele de „Leul din Şişeşti” pentru contribuţiile aduse la Unirea din 1918.Tatăl (Vasile) era revizor şcolar şi violonist, iar mama, funcţionară PTTR, cu o voce superbă. Atât Tolicăi cât şi fraţilor ei, Vasile şi Kato, părinţii le-au sădit, de mici, dragostea pentru muzică. Aşa se face că, în final, fratele cel mare ajunge pianist, compozitor şi dirijorul primei orchestre simfonice din Petroşani; celălalt, violoncelist, renunţă la instrument pentru Facultatea de Agronomie.Talentul său vocal este descoperit după liceu, de o Comisie de depistare a tinerelor talente, trimisă în Valea Jiului din partea Ministerului Afacerilor Interne. Aşadar, este angajată la Ansamblul M.A.I.; paralel începe studiile de canto la clasa lui Constantin Stroescu, la Conservatorul Ciprian Porumbescu. Teodora Lucaciu a fost laureata a cinci concursuri naţionale şi internaţionale de canto: Bucureşti 1954 (premiul I, Festivalul Mondial al Tineretului), Geneva 1956 (premiul al II-lea), Toulouse 1957 (premiul al II-lea), Moscova 1957 (Marele Premiu şi Medalia de Aur), Sofia 1961 (Marele Premiu şi Medalia de Aur). A absolvit cu nota 10 la toate disciplinele universitare şi a debutat în anul 1958, în Faust de Gounod. Glasul său intens şi dulce, armonios pe toată întinderea, cu nebănuite inflexiuni dramatice şi stări expresive, atrage publicul, numele ei fiind căutat pe afişele Operei, în distribuţiile vocal-simfonice sau în programele de radio şi televiziune. Erau prilejuri de întâlnire cu o muzica însufleţită, redată de o fiinţă naturală, cultivată şi de bun-gust. Alături de ea, orice partener era stimulat să-şi depăşească limitele, să devină mai implicat, mai cald, mai bun actor. A lăsat amintiri încă vii în toate rolurile amintite la început dar şi în: Micaela din Carmen, Tatiana din Evgheni Oneghin, Violetta din Traviata, Cherubino din Nunta lui Figaro, Desdemona din Otello, operetele Văduva veselă, Liliacul sau Frumoasa mea Doamnă. Colegele mele mai vechi din Televiziunea Română îmi povesteau că era o colaboratoare ideală în operă, operetă, muzică uşoară şi romanţe, extrem de telegenică, cu care se muncea uşor şi repede pentru că era harnică, ambiţioasă, inteligentă şi rafinată. Nimeni nu ştia să poarte o pălărie ca Teodora Lucaciu! Exemplele alb-negru găsite cu ea în arhiva de televiziune, în anul 2004 pentru o emisiune In memoriam, m-au fascinat. N-am mai găsit însă pe nimeni din famile sau dintre prietenii buni care să mi-o evoce. Aflasem că şi fratele ei Vasile Lucaciu o însoţise după un an de la plecarea ei, în Ecuador, devenindu-i acompaniator şi că, din familie, nu mai rămăsese în ţara decât fata acestuia, Cristina. Când scriu aceste rânduri, tocmai am citit cele câteva amintiri pe care nepoata le mai are despre celebra sa mătuşă, pe care a văzut-o în 1981 pentru ultima oară:

Teodora Lucaciu a fost o fiinţă retrasă, fără prea mulţi prieteni, a cărei viaţă era necunoscută chiar şi familiei.
Trăia intr-un apartament din cartierul Berceni.
Îl iubea mult pe Codiţă, câinele său sârmos, fără de care nu pleca nicăieri, nici măcar în turnee.
A condus cu plăcere un Ford Taunus vişiniu, până când un cal s-a năpustit asupra parbrizului său.
A avut un ataşament deosebit pentru fratele Vasile cu care forma un duo renumit, Tola şi Ticu.
Venea în fiecare an în România, numai în perioada vacanţelor.

Deşi două şcoli din Valea Jiului, o stradă din Petroşani şi Casa de Căsătorii din acest oraş îi poartă numele, este aproape de necrezut că despre o interpretă atât de talentată şi iubită ca Teodora Lucaciu se găsesc atât de puţine informaţii în revistele şi dicţionarele de specialitate.

Tare mi-aş fi dorit ca acest articol să fie mult mai lung!…

Luminiţa Constantinescu

MUZICĂ 17 NOIEMBRIE

Baroque Music

Paul Mauriat - Romance de amor

POEZIE 17 NOIEMBRIE

Magda Isanos

Magda Isanos (n. 17 aprilie 1916, Iași - d. 17 noiembrie 1944, București) a fost o avocată, poetă, prozatoare și publicistă română.

S-a născut la Iași, ca fiică a lui Mihai Isanos și a Elisabetei (n. Bălan), doctori în medicină. A urmat școala primară la Costiujeni, spital unde lucrau părinții ei, în apropiere de Chișinău, iar liceul la Școala eparhială de fete din Chișinău. A studiat la Iași (1934-1938) dreptul și filozofia; licențiată în drept, a profesat scurt timp avocatura la Iași.

Debutează în 1932, cu versuri în revista „Licurici” a Liceului de băieți „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău.

A fost soția lui Eusebiu Camilar, iar medicul Elena Alistar i-a fost mătușă.

Biografie:

1915 - Din actul de căsătorie datat 14 iulie 1915 al Oficiului de stare civilă de pe lângă Municipiul Iași, rezultă că domnul Mihail Isanos de profesie medic, domiciliat în Iași, str. I. C. Brătianu, fiu al d-lui Iosef Isanos, de profesie mecanic și ai d-nei Peița, născută Papadopol, de profesie casnică, se căsătorește cu Elisabeta Bălan, în vârstă de 26 de ani, de profesie doctorandă, domiciliată în Iași, str. Sărăriei.

Și-au început cariera ca medici psihiatri Ia Spitalul Socola, lucrând cu profesorul C. I. Parhon.

1916 - 17 aprilie se naște fiica lor Magda (conform cu Actul de naștere nr. 767 din anul 1916, luna aprilie, ziua 20. Registrul de stare civilă pentru născuți, 1—2/1918, oraș Iași).
1917 - La vârsta de un an și șase luni s-a îmbolnăvit de poliomielită, a fost salvată numai datorită grijii deosebite a mamei sale, despre care poeta spunea mai târziu : Mama m-a născut a doua oară. Sechelele bolii au fost reduse la minimum, a rămas numai cu o sănătate delicată și cu o vizibilă dificultate la mers.
1920 - Soții Isanos ocupă posturile de medici la spitalul din Coștiugeni, părăsind astfel Iașiul și spitalul Socola.

De mic copil, fiica lor avea o adevărată pasiune pentru lectură, citea zi și noapte din biblioteca părinților și din biblioteca școlii. A urmat liceul la Chișinău, pasionând-o chiar de la început limba română și istoria, iar mai târziu filosofia. Acum se afirmă și pasiunea sa pentru literatură.

1932 - Elevă a Liceului Eparhial din Chișinău (în clasa a VI-a) publică în revista liceului de băieți, Licurici, an. 1, nr. 2 clin 28 mai 1982 poeziile Aș vrea un basm și Primăvara.
1933 - În revista Licurici, an. II, nr. 2 din 1 aprilie apare poezia Gelozie. în același an ia ființă pe lângă Liceul Eparhial de fete din Chișinău Societatea culturală „Iulia Hașdeu", la înființarea căreia aportul Magdei Isanos a fost determinant. Poeta participă, împreună cu alte colege, la concursul organizat anual de Societatea „Tinerimea română", la București. Obține premiul II la tema privind drepturile femeilor. La ceremonia de înmânare a premiilor, președintele Societății, profesorul Nae Dumitrescu, declară : De dumneata sunt convins că am să mai aud ! Ai mari posibilități.
1934 - Publică în „Viața Basarabiei”, anul III, nr. 3, martie, poezia Ploaie; în „Crai nou”, an. I, nr. 3 din 31 martie poezia Toporași. Contribuie la apariția revistei Ghiocei, organul Societății culturale a școlii, având ca redactor pe eleva Magda Isanos, clasa a Vll-a. În același an publică în aceeași revistă (Ghiocei, an. I, nr. 2, aprilie) schița Creionări, recenzii asupra revistei Crai nou, iar în nr. 2 (mai 1934) poezia Macii și schița Inseparabilele. Ține o conferință cu tema Femeia în literatura noastră. În luna mai elevele din clasa a Vll-a, care lucrau la revistă, predau ștafeta seriei următoare.

În toamna aceluiași an își începe la Iași studiile universitare. Inițial, se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, urmând paralel cursurile Facultății de Drept. în cele din urmă, renunță la Litere, hotărându-se să urmeze Dreptul.

1935 - Locuia la familia avocatului M. Călinescu, lângă grădina Copou, într-un cartier liniștit și foarte aproape de Universitate.

La 18 septembrie se căsătorește la Chișinău cu Lev Panteleev, (Acesta își făcuse studiile la Iași, urmând limbile clasice. Avea calități intelectuale remarcabile, scria poezii și era și el un cititor pasionat). Poeta publică în „Viața Basarabiei”, an IV, nr. 11—12 nov.-dec. poezia Rochia.

1936 - La 31 ianuarie căsătoria ei s-a desfăcut prin consens.

Continuă să publice în Viața Basarabiei, devine colaboratoare a revistei „Însemnări ieșene”, (unde publică cu regularitate până la sfârșitul anului când revista va fi suprimată). Paralel publică în „Cuget moldovenesc” și „Pagini basarabene” poezii ca Dorința, Grădinărie, Atavism, Toamnă, Caisul, Cuvântul Evei, Jucărie, și altele.

Locuiește împreună cu sora sa Silvia, studentă la medicină, într-o vilă pe Aleea Greuceanu, azi strada Pinului, ulterior într-un apartament pe strada Sărăriei, colț cu Ralet, în apropierea casei care a fost ultima locuință a lui George Topîrceanu. În această perioadă se apropie de studenții cu concepții democratice, integrându-se în Frontul Democrat Studențesc. În vara anului 1938 Magda Isanos participă la conferințe și la strângerea de fonduri pentru ajutorarea poporului spaniol.

1937 - Publică în Însemnări ieșene, aproape număr de număr, poezii ca Învrăjbiri, La marginea cimitirului, Blestem, Lacul, Calul de la birja de noapte, Ultimul sărut, După scriptură, Logodnă de primăvară, Risipire, Greșeala de tipar, Vis vegetal, Capricii, Murim, Romanță, iar în Lumea (23 decembrie) poezia Cîntarea păstoriței.

În același an, ziarul Lumea (din 13 decembrie) va fi prima publicație în care se remarcă talentul poetei: „descoperire prețioasă a Însemnărilor ieșene”. La 26 decembrie, același ziar anunța „un nou talent în plină ascensiune, acel al d-rei M. I. (Magda Isanos), poetă a preocupărilor transcedentale, minunat redate în versuri, versuri de o temeritate care depășește feminismul”.

1938 - Magda Isanos are o activitate intensă. Colaborând la mai multe reviste, publică poezii ca Rugăciune în pădurea de brad, Bunicul, Regret, în „Însemnări Ieșene”. Apoi, Întoarcerea gospodarului, Fragment, Zori, Moartea bunicului, Leagănul, Interior, Insulă, Poem, Pomii cei tineri, în ziarul Iașul și, în același ziar, recenzii despre Enigma Otiliei de George Călinescu și Tâmple în flăcări, poeme de Victor Măgură.

La 31 martie se căsătorește cu Eusebiu Camilar (martori: George Lesnea și avocatul M. Călinescu, la care locuise Magda în primii ani de studenție). În vara anului 1938, Camilar o duce pe Magda la Udești, unde-i cunoaște familia, prietenii și locurile copilăriei.

Participă la ședințele Societății Noua Junime, înființată din inițiativa lui G. Călinescu, citind din poeziile ei. Toamna își ia licența în Drept. Prietena sa Veronica Zosin consideră că a fost „cea mai veselă și fericită perioadă din viața Magdei”.

1939 - Se înscrie în Baroul de Iași ca avocat stagiar, la 13 ianuarie. Colaborează la Jurnalul literar, an. I, nr. 1 din 1 ianuarie, cu recenzia la Moldovenii de Georgeta Mircea Cancicov, în nr. 2 din 8 ianuarie, cu recenzia la Vulpea de Mary Webb și poezia Dimineața, reprodusă în Viața Basarabiei, an VIII,nr. 2—3 (februarie-martie). în Jurnalul literar, nr. 17 din 12 februarie, publică recenzia la Cartea cu amintiri de Marcu Beza. Ulterior, în aceeași revistă, semnează versuri intitulate Poem (Florile și fiecare sens luminos al lumii), Rugăciune, Ziua mea netrăită, Noapte, În cimitir și Amurg.

În același an are un succes răsunător în avocatură.

1940 - Magda Isanos publică în „Însemnări ieșene” (an V, nr. 4 din 1 aprilie) poezia Flori adevărate. În Iașul poeziile Săracii și Flori (aceasta din urmă, reprodusă în Revista Fundațiilor din 1 iulie același an) și în 15 iulie Elegie (datată 2 iulie 1940) inspirată din actualitatea istorică.

În septembrie se aprobă apariția la Iași a ziarului Avântul, unde, alături de George Ivașcu, Alexandru Pini, Eusebiu Camilar, Magda Isanos face parte din personalul redacțional. Suspectată de cenzură, gazeta nu mai apare.

În octombrie, soții Camilar se mută pe strada Săulescu, unde au locuit până în primăvara anului 1944, când vor pleca în refugiu.

1941 - Prefectura județului Iași aprobă, începând cu luna aprilie, apariția ziarului de informații „Voința”, redactor responsabil Eusebiu Camilar, care — convocat sub arme — lasă toată munca redacției în grija poetei. „Ziarul a fost opera Magdei”, scrie amica sa, Veronica Zosin (căsătorită Gorgos). Primul, număr apare la 2 aprilie 1941. Din lipsă de fonduri, ziarul își încetează însă apariția în a doua jumătate a lunii mai.

Se naște Elisabeta, fiica poetei.

În același an, boala Magdei se agravează. În luna decembrie 30, Baroul Iași înregistrează cererea sa din 28 XI 1941, prin care Magda Isanos Camilar, avocat stagiar, domiciliată în București, strada Popa Nan nr. 49, înaintează un certificat medical, dând delegație pentru amânarea proceselor sale d-rei Veronica Zosin, deoarece din motive independente de voința mea sunt ținută să nu activez. În primele certificate medicale aflate la dosarul Baroului se invocă o „indurație” la baza unuia din plămâni. Boala de inimă, ca o consecință a unui reumatism, apare în ultimul certificat.

1942 - Vizitează familia poetului Mihai Codreanu, care - așa cum declară mai târziu E. Camilar a călăuzit cu grijă de părinte primii pași în arta poetică a Magdei Isanos.

Publică în „Vremea” și „Cetatea Moldovei” poeziile Pădurea și Ion.

1943 - Publică în „Cetatea Moldovei”, „Vremea”, „Revista Fundaților”, „Cuget moldovenesc” poezii ca Spital, Auz, Poemul femeii care iubea primăvara, Când cel iubit..., Păsările, Solii cerului, Zeii, Fata bătrână, Bărbatul, Mai sunt câteva veri, și altele.

În același an, apare la Iași, în editura „Bravo”, primul volum: Poezii al Magdei, sub îngrijirea lui Eusebiu Camilar. La 2 martie, Baroul Iași înregistrează cererea prin care Magda Isanos Camilar, avocat stagiar, domiciliată în Iași, strada Săulescu 19, înaintează „alăturatul certificat medical, din care se vede că sufăr de o boală de inimă ce m-a împiedicat un timp nedeterminat să depun vreo activitate profesională”.

1944 - „Vremea”, „Revista Fundațiilor”, „Victoria”, „Orizont” și „Tribuna poporului” publică sub semnătura Magdei Isanos poezii ca Bunavestire, Oglinzi, Oamenii, Toamnă, Duhurile pământului, Am văzut și eu oameni plecând, Aștept anul unu, Doamne, n-am ajuns pînă la tine, Munții lumii pe inima mea, Ospăț, Aceste mini ș.a.

La sfârșitul lui martie, soții Camilar pleacă în refugiu. In noaptea de 5 spre 6 iunie un bombardament de aviație distruge toate manuscrisele Magdei și ale lui Camilar din locuința lor din Iași. A rămas doar un caiet, cu patru povestiri inedite, păstrat de d-na Gorgos, prietena Magdei, care l-a descoperit în grădina casei.

În 17 noiembrie poeta se stinge la București, în locuința părinților săi din strada Popa Nan - Nr. 49.

1945 - Apare volumul postum Cântarea munților, drama în patru acte, Focurile de Magda Isanos și Eusebiu Camilar, în colecția Operele premiate ale scriito¬rilor tineri români, Fundația pentru literatură și artă' precum și Minunata istorie a lui Nastratin Hogea de Leonid Soloviev, traducere din limba rusă de Magda Isanos și Eusebiu Camilar,
1946 - Apare volumul Țara luminii.

Opera:

Poezie

1943: Poezii - Iași
1945: Cântarea munților - București
1946: Țara luminii - București
1955: Versuri - București
1964: Versuri - București
1989: Confesiuni lirice - Chișinău
1996: Poezii/Poésies- ediție bilingvă română-franceză, traducere de Elisabeta Isanos - București

Teatru

1945: Focurile- dramă - în colaborare cu Eusebiu Camilar - București

Proză

1934 Creionări
1934 Inseparabilele
Despre iubirile mari
Îngerii
Magistrata
Studenta
Orașul cu minuni (Domnișoara Vanda)
Omul cu cizme roșii.

Magda Isanos

Părinți	Mihai Isanos, Elisabeta Bălan
Frați și surori	Silvia Isanos
Căsătorită cu	Lev Panteleev Eusebiu Camilar
Copii	Elisabeta Isanos-Camilar

Magda Isanos - 43 poezii

Poezii Celebre de Dragoste Ale Marilor Poeți Români, Interpretează Actorul Cristian Alexandrescu

TEATRU/ FILM 17 NOIEMBRIE

Calderon de la Barca - Doamna nevăzută

Cu Constantin Rauţchi :

Biografie Constantin Rauțchi

Actorul Constantin Rauţchi s-a născut la 22 mai 1934, în Cazaci, Basarabia, iar după alți istorici, în București. A învățat la Liceul industrial Polizu din capitală și a absolvit în 1956 Institutul de Artă teatrală și Cinematografică, la clasa profesorilor Alexandru Finţi și Nicolae N. Bălţăţeanu, făcând parte din generația de "AUR" a teatrului românesc: Amza Pellea, George Cozorici, Dumitru Rucareanu, regizorul Vlad Mugur, Silvia Popovici, Sanda Toma, Mircea Albulescu, Draga Olteanu.Iată cum descrie anii de studenție și de teatru, colegul său de generație, Dumitru Titi Rucăreanu : " Eram săraci, dar eram tineri, optimiști, cam inconștienți, nu prea știam noi ce timpuri trăim și mai ales nu bănuiam ce grozăvii comuniste ni se pregăteau. Mâncam fericiți la cantina, unde desertul nostru mult iubit era "crepul"... Mai ții minte? Erau un fel de prăjituri patrate, înalte de două degete, făcute din griș cu apa și niscai zahăr. Semănau la culoare cu talpa de crep a pantofilor ce se purtau pe atunci. Cantina noastră se afla la subsolul de la cinematograful "Patria", acolo unde mulți ani a funcționat și mai este și azi barul "Melody". Cum zic, am avut parte de niște superbi ani de studenție, desi timpurile aveau cerul destul de intunecat. Apoi am fost repartizați, toți cei din "generația de aur", la Craiova, cum ți-am mai spus. Acolo, îndrumați de Vlad Mugur, am făcut câteva spectacole de referință. Îti dau un singur exemplu: "Bărbierul din Sevilla". ...ce distribuție: Eu - Figaro, Rebengiuc - Contele de Almaviva, Sanda Toma - Rosine, Rautchi - Bartolo, George Constantin - Don Basile!"Prin urmare, după absolvire a fost repartizat la Teatrul National din Craiova și a interpretat pe aceasta scenă roluri ca Bartholo din Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais, Lane din Bunbury de Oscar Wilde, Kolakolnikov din O chestiune personală de Al. Stein, Pleşoianu- Ultima generaţie de V. Niţulescu, Şandor- (Nopţile tăcerii de Teofil Buşecan, Pafnutie- Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Marinarul răguşit- Tragedia optimistă de V. Vişnevski, Fortunato- Gîlcevile din Chioggia de Goldoni, Oprişan- Arcul de triumf de Aurel Baranga.I s-a decernat în 1957 premiul concursului republican al tinerilor actori pentru rolul lui Pleșoianu din piesa Ultima generaţie. S-a mutat la Bucuresti, la Teatrul National, în urma solicitării directorului acestei instituţii, scriitorul Zaharia Stancu. Aici a jucat în Nora de Ibsen (Krogstad), Richard al III-lea de W, Shakespeare, Coana Chirița de Tudor Musatescu, Livada cu vișine de Cehov, Patima roşie de M. Sorbul. Ultimul rol a fost al lui Hagi Tudose din piesa cu acelaşi nume a lui Barbu Ştefănescu Delavrancea.Interesanta mi s-a părut informatia găsita în volumul „Boema“, scris de George Astaloş, volum apărut la Editura Capitol în 2009 despre cum petrecea elita boemă bucureşteană a anilor ’50-’60 în subsolul de la „Peştera“, o grotă luxoasă, împodobită cu stâlpi de beton armat. Restaurantul " Pestera" era fosta " taverna " Singapore"..situată imediat după „borcanul miliţianului de la circulaţie“ făceai stânga, stânga şi iar stânga şi intrai drept Singapore / Pestera. Acolo „dădea fericirea peste tine“..."" viata era ușoară și ieftină: o vodcă mare (100 de grame) costa 2 lei, un kilogram de vin se cumpăra la 6-8 lei, un rom mare era 1,80 de lei, iar o halbă de bere - 1,70. Prin urmare, o zi ... îi costa pe boemii acelei perioade în jur de 5-6 lei.(si )să nu uităm că localul se afla în buricul târgului, unde preţurile nu erau chiar de neglijat...și îi călcau pragul şi actori mai tineri: Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi sau Gheorghe Dinică..." (Povesti de Bucuresti/ Adevarul)
În film, a debutat în 1958, cu rolul studentului Nae din filmul Alo? Ati greşit numărul, personajele sale din Brigada Diverse, Roscovanul, Hagi Tudose au rămas nemuritoare iar ultimul film a fost Căutătorii de aur, apărut pe ecrane după moartea sa, în 1986. Constantin Rauţchi a murit la 17 noiembrie 1984, în Bucureşti.

Filme cu Constantin Rauțchi

Ascunde

· Cautatorii de aur (1986)

· Capcana mercenarilor (1981)

· Întoarce-te și mai privește o dată (1981)

· Hagi Tudose / (1980) - Hagi Tudose

· Drumuri în cumpănă (1979)

· Dincolo de orizont (1978)

· Osânda (1977)

· Prin cenușa imperiului (1976)

· Roșcovanul (1976) - Instructor la Scoala de Corectie

· Serenada pentru etajul XII (1976)