REVISTA MEA DIN 8 NOIEMBRIE / 2.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 8 NOIEMBRIE 2020

PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ

RELIGIE ORTODOXĂ 8 Noiembrie

+) Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri; Duminica a 24-a după Rusalii - Învierea fiicei lui Iair

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri

   Soborul Sfinţilor îngeri se prăznuieşte de Biserică cu bună cinste după predaniile părinţilor insuflaţi de Dumnezeu, care au lepădat de mult credinţa cea rea a închinării de îngeri care era la eretici şi la închinătorii de idoli. Căci încă în Legea Veche, când poporul ales s-a depărtat de la Dumnezeu, a început a se închina idolilor făcuţi după asemănarea făpturilor văzute, câte sunt în cer, sus şi pe pământ, jos. Atunci oamenii aduceau soarelui jertfă de închinăciune ca lui Dumnezeu, precum şi lunii şi stelelor, pe care le socoteau că au suflet viu.

    Tot cu astfel de închinăciune şi cu jertfe se închinau ei şi îngerilor, despre care lucru se pomeneşte în cărţile împăraţilor, unde zice: "Se cade a aduce tămâie lui Baal şi soarelui, lunii, planetelor şi la toată puterea cerului, adică îngerilor, căci aceştia sunt ostaşii cereşti". Acea credinţă rătăcită a închinării de îngeri se înmulţise şi în zilele Sfinţilor Apostoli, pe care dezrădăcinând-o Sfântul Apostol Pavel, grăieşte astfel în Epistola sa către Coloseni: "Nimeni să nu vă amăgească pe voi, vrând aceasta în smerita cugetare şi în slujba îngerilor, învăţând cele ce nu ştiu, în deşert fiind îngâmfat de gândirea trupului său şi neţinând capul (adică pe Hristos)".

    Căci erau în acea vreme oarecare eretici care, arătându-se smeriţi şi cu mândrie lăudându-se că urmează îngerilor prin înfrânare şi prin viaţa lor cea curată, învăţau a da asemenea închinăciune îngerilor ca şi lui Dumnezeu. După aceea s-au ivit alţii, care ziceau că îngerii sunt ziditori ai făpturii celei văzute mai presus şi mai cinstiţi decât Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca nişte fiinţe fără de trupuri; iar despre Mihail ziceau că este Dumnezeul evreilor. Apoi alţii dându-se vrăjitoriilor, chemau pe diavoli şi le slujeau lor, numindu-i pe ei îngeri.

    Mai ales între coloseni, care erau sub Mitropolia Laodiceei, se înmulţise un asemenea eres; şi de către mulţi se săvârşea în taină păgâneasca închinare de îngeri, asemenea cu închinarea de idoli, pe care Soborul Sfinţilor Părinţi din Laodiceea a blestemat-o, dând-o anatemei. Deci, blestemată şi lepădată fiind credinţa rătăcită a închinării la îngeri, s-a legiuit dreapta credinţă şi vrednica cinstire a prăznuirii sfinţilor îngeri, ca unor slujitori ai lui Dumnezeu şi păzitori ai neamului omenesc.

    Chiar şi în Colose, unde la început se aducea închinăciune îngerilor, a început a se săvârşi cu dreaptă mărire prăznuirea soborului îngeresc, zidindu-se biserici preafrumoase în numele Sfântului Arhanghel Mihail, căpetenia îngerilor. Astfel s-a zidit şi în Hone o mărită şi preafrumoasă biserică, în care însuşi Sfântul Arhanghel Mihail s-a arătat Sfântului Arhip. Apoi s-a aşezat a se prăznui soborul Sfinţilor îngeri în a opta zi a lunii noiembrie, care este a nouă după lună martie - ce este întâia de la zidirea lumii -, spre închipuirea numărului cetelor îngereşti, în număr de nouă, pe care le-a numărat Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Căci, răpit fiind Sfântul Pavel până la al treilea cer şi văzând acolo deosebirile cetelor sfinţilor îngeri, a spus aceasta şi lui Dionisie, ca unui ucenic al său. Iar acele nouă cete sunt despărţite în trei ierarhii, care cuprind câte trei cete, cea mai de sus, cea de mijloc şi cea mai de jos.

    În cea dintâi ierarhie, mai sus şi mai aproape de Preasfânta Treime, sunt Serafimii, Heruvimii şi Scaunele. Cei care stau mai întâi înaintea Făcătorului şi Ziditorului, sunt iubitorii de Dumnezeu Serafimi, cei cu câte şase aripi, precum a văzut Isaia proorocul, care a zis: Serafimii stau împrejurul Lui, având câte şase aripi. Ei sunt în chipul focului, precum scrie: Dumnezeul nostru este foc mistuitor. Scaunul Lui pară de foc, iar îmbrăcămintea slavei Domnului este ca focul. Şi în alt loc zice: Cel ce faci pe îngerii tăi duhuri şi pe slugile tale pară de foc. Ei aprind pe oameni cu focul dumnezeieştii iubiri, precum şi numele lor îi arată, căci în limba evreiască serafim se tâlcuieşte cel ce aprinde sau încălzeşte.

    După Serafimi, stau înaintea lui Dumnezeu Celui Atoatevăzător, Care vieţuieşte în lumina cea neapropiată, înţelepţii Heruvimi cei cu ochi mulţi, care mai mult decât alte cete mai de jos, strălucesc totdeauna cu lumina înţelegerii şi a cunoştinţei lui Dumnezeu. Căci, fiind luminaţi în tainele lui Dumnezeu şi ale ştiinţei adâncului înţelepciunii, luminează şi pe alţii, pentru care numele heruvim, în aceeaşi limbă evreiască, se tâlcuieşte multă înţelegere sau revărsare de înţelepciune. Căci prin Heruvimi se revarsă înţelepciunea şi se dă ochilor sufleteşti lumânare pentru vederea şi cunoştinţa lui Dumnezeu.

    Apoi, înaintea Celui ce şade pe scaun înalt, stau purtătorii de Dumnezeu - precum îi numeşte Sfântul Dionisie -, adică Scaunele; căci pe dânşii, ca pe nişte scaune înţelegătoare, se odihneşte Dumnezeu gânditor - precum scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul. Iar purtători de Dumnezeu se înţeleg nu cu fiinţa, ci cu darul şi cu slujirea; căci scrie Sfântul Vasile cel Mare că şi trupul lui Hristos a fost purtător de Dumnezeu. Dar trupul Domnului era unit după fiinţă şi după ipostas cu Însuşi Dumnezeu Cuvântul, ca Cel ce purta pe Dumnezeu, după unire nedespărţită. Iar Scaunele se socotesc aşa, nu după fiinţă, ci după darul cel dat pentru o slujire ca aceasta, odihnindu-se Dumnezeu pe ele; de aceea se zic purtătoare de Dumnezeu.

    Deci, cu negrăit chip odihnindu-Se Dumnezeu pe dânsele, rânduieşte judecăţile Sale cele drepte, după cuvintele lui David: Şezut-ai pe scaun, Cel ce faci dreptatea. Pentru aceasta, străluceşte în ele mai ales dreptatea judecăţilor lui Dumnezeu. Ei slujesc judecăţii lui Dumnezeu celei drepte şi o preamăresc pe dânsa, revărsând puterea dreptei Sale judecăţi peste scaunele judecătorilor acestora de jos, dând împăraţilor şi stăpânitorilor, duhul dreptei judecăţi.

    În ierarhia cea de mijloc, la fel, sunt tot trei cete ale sfinţilor îngeri, Domniile, Puterile şi Stăpâniile. Se numesc Domnii pentru că domnesc peste ceilalţi îngeri care sunt sub dânşii şi care, fiind slobozi şi lepădând - după Dionisie - toată temerea de rob, de bunăvoie şi cu bucurie slujesc neîncetat Domnului. Ei revarsă acestora de jos, adică oamenilor care sunt puşi de Dumnezeu ca stăpânitori, puterea stăpânirii cu bună înţelegere şi a iconomiei celei înţelepte, pentru ca să domnească bine şi cu dreptate peste ţările ce le sunt încredinţate. Apoi învaţă a stăpâni simţirile, a smeri poftele, cele fără de rânduialăşi patimile; iar pe trup îl face rob duhului, adică a domni peste voia sa şi a fi mai presus de orice ispită.

    Iar Puterile, umplându-se de dumnezeiasca putere, slujesc voii celei tari şi puternice a Domnului Celui Preatare şi Atotputernic, fără zăbavă şi fără osteneală săvârşind slujba. Apoi fac minuni mari şi acelaşi dar al facerii de minuni îl revarsă peste plăcuţii lui Dumnezeu care sunt vrednici de acest dar, ca să tămăduiască toată durerea şi să spună mai înainte cele viitoare. După aceea, sfintele Puteri ajută oamenilor ce se ostenesc şi sunt însărcinaţi cu purtarea jugului cel pus asupra lor, în orice fel de ascultare, ca să fie puternici a împlini chemarea şi a purta sarcina celor neputincioşi. Ele întăresc pe tot omul cu răbdare, ca să nu deznădăjduiască în necazuri, ci să rabde cu tărie, cu mărime de suflet şi cu bărbăţie puternică, toate cele ce vin asupră-i şi să mulţumească lui Dumnezeu cu smerenie, căci El toate le rânduieşte spre folosul nostru.

    Stăpâniile se numesc aşa, pentru că au stăpânire peste diavoli, ca să potolească stăpânirea cea drăcească şi să ne ferească de ispitele aduse de ei asupra oamenilor şi a nu-i lăsa să vatăme pe cineva atât cât ar voi ei. Apoi întăresc pe nevoitorii cei buni în nevoinţele şi ostenelile lor cele duhovniceşti, păzindu-i ca să nu piardă împărăţia cerească. Iar celor ce se luptă cu patimile şi cu poftele, le ajută în ceasul ispitei pentru a izgoni gândurile cele rele şi asupririle vrăjmaşului şi a birui pe diavolul. Însă toate acestea le săvârşesc ei prin sfintele Începătorii, Arhangheli şi Îngeri, după cum spune marele Dionisie Areopagitul, în capitolul 50, despre ierarhia cea din mijloc şi după cum zice şi Sfântul Maxim Mărturisitorul la tâlcuirea dumnezeieştilor nume: "Că aceasta este ierarhia cea mai de jos şi mai aproape de noi".

    Asemenea şi în ierarhia cea mai de jos, după cum s-a spus, sunt trei cete: Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.

    Începătorii se numesc pentru că sunt mai mari peste îngerii cei mai de jos, rânduindu-i pe dânşii spre împlinirea dumnezeieştilor porunci. Lor le este încredinţată îndreptarea a toată lumea şi păzirea împărăţiilor şi a domniilor, a ţinuturilor, a popoarelor, a neamurilor şi a limbilor. Căci fiecare împărăţie, neam şi limbă are deosebit păzitor şi îndreptător al întregii sale lături pe un înger dintr-această ceată cerească ce se zice Începătorie. Slujba acestei cete, după înţelegerea lui Grigorie, este a învăţa pe oameni ca să dea cuviincioasă cinste la tot dregătorul, după vrednicia slujirii lui. Aceşti îngeri înalţă pe cei vrednici la treptele ierarhiilor celor mai cinstite şi-i povăţuiesc pe dânşii ca să nu caute dregătoria pentru câştigul şi chiverniseala lor, pentru iubirea de cinste şi mărirea cea deşartă, ci pentru cinstea lui Dumnezeu şi pentru creşterea şi înmulţirea laudei Lui şi pentru folosul celor de aproape, slujind de obşte tuturor treburilor celor ce sunt sub stăpânirea lor.

    Arhangheli se numesc cei mari şi vestitori de bine, adică cei care vestesc tainele cele mari şi preamărite şi aceştia au slujbe, precum zice marele Dionisie, a descoperi proorociile, cunoştinţa voii lui Dumnezeu şi înţelegerile pe care le primesc ei de la cetele cele mai de sus, pentru ca să vestească îngerilor celor mai de jos şi printr-înşii oamenilor. Iar Sfântul Grigorie Dialogul zice: "Aceştia înmulţesc sfânta credinţă între oameni, luminând mintea lor cu lumina înţelegerii Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele credinţei celei drepte".

    Îngerii, în orânduielile cele cereşti, sunt mai jos decât toate rânduielile şi mai aproape de oameni. Aceştia vestesc oamenilor tainele lui Dumnezeu şi voile Lui cele mai mici, povăţuindu-i să vieţuiască cu fapte bune şi cu dreptate după Dumnezeu. Apoi sunt puşi să ne păzească pe noi, pe fiecare credincios. Deci, pe cei ce suntem buni, ne ţin ca să nu cădem, iar pe cei care cădem, ne ridică. Ei niciodată nu ne lasă, deşi uneori greşim şi sunt totdeauna gata a ne ajuta, numai să voim şi noi.

    Cu acelaşi nume se numesc toate cetele cele mai presus de cer, adică îngeri, cu toate că au şi alte nume, după rânduiala şi iconomia lui Dumnezeu şi după numirile darului de la Dânsul, precum: Serafimi, Heruvimi, Scaune, şi celelalte cete. Însă toţi de obşte se numesc îngeri, căci numele înger nu arată însăşi natura lor, ci numai slujba. Deci, toţi sunt îngeri pentru că toţi slujesc lui Dumnezeu, după cele scrise: Au nu sunt toţi duhuri slujitoare, ce se trimit spre slujire?

    Numai slujbele lor sunt despărţite şi nu-s la fel; ci fiecare ceată are slujbă rânduielii sale ce i se cuvine. Pentru că Preaînţeleptul Ziditor nu descoperă deopotrivă tuturor tainele dumnezeieştii Sale voinţe, ci prin mijlocitori, adică prin cetele cele mai de sus, luminând pe cele mai de jos; arătându-le astfel voia Sa cea sfântă, le poruncesc să o îndeplinească, precum se vede arătat în cartea Proorocului Zaharia. Când îngerul vorbea cu proorocul, alt înger ieşea în întâmpinarea îngerului aceluia, poruncindu-i să meargă la prooroc şi să-i vestească cele ce aveau să fie pentru Ierusalim. Astfel, se scrie: "Iar îngerul stătea grăind către mine şi un alt înger ieşea în întâmpinarea sa şi a zis către dânsul, grăind: Aleargă şi spune tânărului aceluia - adică către proorocul Zaharia: Fără zid vor locui în Ierusalim, pentru mulţimea oamenilor şi Eu voi fi lui, zice Domnul, zid de foc împrejur".

    La aceste cuvinte, Sfântul Grigorie zice: "Când înger către înger grăieşte: "aleargă şi spune către tânărul acela", nu este îndoială că îngerii unul pe altul se trimit, adică cei mai de sus trimit pe cei mai de jos. Deci sunt mai mici cei trimişi şi mai mari cei ce trimit". La fel şi în proorocia lui Daniil, se spune că un înger porunceşte îngerului să-i spună proorocului vedenia. Deci, de aici este arătat că îngerii cetelor celor mai de jos se vestesc şi se luminează de îngerii cetelor celor mai de sus despre dumnezeiasca voinţă a Făcătorului lor.

    De aceea, în a opta zi a lunii noiembrie, care este a nouă după lună martie, când a fost creată lumea, Sfânta noastră Biserică luptătoare, căreia îi trebuie ajutor, prăznuieşte cu cântări minunate soborul celor nouă cete ale sfinţilor îngeri. Toate aceste cete îngereşti se vor aduna în ziua cea înfricoşată a judecăţii Domnului, care se socoteşte de dumnezeieştii învăţători ai Bisericii, ziua a opta: după veacul acesta, va veni Fiul Omului, Judecătorul cel drept, întru slava Sa şi toţi sfinţii Îngeri cu Dânsul, precum Domnul singur a zis în Evanghelia Sa: Şi va trimite pe îngerii Săi cu glas de trâmbita şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, adică de la răsărit, de la apus, de la miazăzi şi de la miazănoapte.

    Deci atunci şi pe noi, cei ce prăznuim soborul lor cu cinste, o! de ne-ar aduna în ceata aleşilor Domnului. Iar începătorii şi voievozii tuturor acestor trei cete mai de jos, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, sunt rânduiţi de Dumnezeu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca nişte credincioşi slujitori ai lui Dumnezeu, care în vremea căderii satanei, din pricina mândriei şi a depărtării lui de la Dumnezeu, au adunat aceste trei cete şi oşti îngereşti şi arhanghelul Mihail a strigat cu mare glas: "Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi şi să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu. (Fiindcă dintre aceştia au fost şi cei ce au căzut, şi din îngeri luminaţi, s-au făcut diavoli întunecaţi, pentru mândria lor). Să luăm aminte ce au pătimit cei ce erau împreună cu noi zidiţi şi cum se împărtăşeau cu noi din dumnezeiasca lumină. Să luăm aminte cum, îndată, din lumină s-au prefăcut în întuneric pentru mândria lor şi din înălţime au fost aruncaţi jos în adânc. Să luăm aminte, cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsărea dimineaţa şi s-a sfărâmat pe pământ".

    Astfel grăind Arhanghelul Mihail către tot soborul îngeresc, a început cel ce stătea la locul cel dintii cu Serafimii, cu Heruvimii şi cu toate cetele cereşti, a slăvi pe Sfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, pe Unul Dumnezeu, cântând cu glas de prăznuire: Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Ta!

    Deci această conglăsuire a sfinţilor îngeri s-a numit sobor îngeresc, adică luare aminte, o cugetare, o glăsuire, o unire; căci împreună şi cu un glas slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Sfânta Treime, Căreia şi noi cei de ţarină să-I aducem mărire în veci. Amin.

    Notă. Biserica, după credinţa noastră, se împarte în două: Biserica luptătoare, adică aceea care cuprinde pe credincioşii care sunt încă în viaţă şi luptă împotriva tuturor relelor; şi Biserica biruitoare sau triumfătoare, care cuprinde pe credincioşii care au trecut din viaţă şi au biruit toate uneltirile cele rele, şi împărăţesc cu Domnul în cer.

Ev. Luca 10, 16-21

  Zis-a Domnul ucenicilor Săi: cine vă ascultă pe voi Mă ascultă pe Mine şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel care M-a trimis pe Mine. Iar cei şaptezeci s-au întors cu bucurie, zicând: Doamne, şi diavolii se pleacă nouă în numele Tău. Atunci Iisus le-a răspuns: am văzut pe Satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului; şi nimic nu vă va putea vătăma. Însă nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile se pleacă vouă, ci vă bucuraţi mai ales pentru că numele voastre s-au scris în ceruri. În ceasul acela s-a bucurat Iisus cu duhul şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit copiilor. Da, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.

Ap. Evrei 2, 2-10

  Fraţilor, dacă s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri şi orice călcare de poruncă şi orice neascultare şi-a primit dreapta răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o, împreună mărturisind şi Dumnezeu cu semne şi cu minuni şi cu multe feluri de puteri şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după a Sa voinţă? Pentru că nu îngerilor a supus Dumnezeu lumea viitoare, despre care vorbim. Iar cineva a mărturisit undeva, zicând: «Ce este omul, că-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? L-ai micşorat pe el cu puţin faţă de îngeri; şi cu mărire şi cu cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrurile mâinilor Tale. Toate le-ai supus sub picioarele lui». Dar prin faptul că a supus lui toate (înţelegem) că nimic nu i-a lăsat nesupus. Acum însă, încă nu vedem cum că toate i-au fost supuse. Ci pe Cel micşorat cu puţin faţă de îngeri, pe Iisus, Îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o, astfel că, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om. Căci ducând pe mulţi fii la mărire, I se cădea Aceluia, pentru Care sunt toate şi prin Care sunt toate, ca să desăvârşească prin pătimire pe începătorul mântuirii lor.

Predică la Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri - Pr. Ilie Cleopa

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte, odată pe an, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Prin cuvântul "arhanghel" înţelegem "mai mare peste îngeri" sau "cel dintâi dintre îngeri". Iar "înger" înseamnă "ves­titor", pentru că îngerii vestesc pe pământ şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. Îngerii sunt "duhuri slujitoare" cum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Ei au fost creaţi de Dum­nezeu mai înainte de om şi de lumea văzută, dar nu prin cuvânt, ci numai cât a gândit, Dumnezeu i-a şi creat.

Îngerii sunt împărţiţi, după Sfinţii Părinţi, în nouă cete şi fiecare ceată are o anumită misiune de împlinit în cer şi pe pământ. Îngerii sunt duhuri, adică au trupuri nemateriale, nemuritoare sau, cum spune Sfântul Apostol Pavel, au "trupuri cereşti" adică trupuri îngereşti, care sunt deosebite de cele pământeşti şi sufleteşti ale oamenilor, care sunt muritoare. Scopul principal pentru care au fost creaţi îngerii, care formează lumea nevăzută, este pentru a-L slăvi neîncetat pe Dumnezeu. Apoi pentru a împlini întru toate voia Lui, pentru a face cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu şi pentru a ajuta pe oameni să împlinească poruncile Lui.

Au fost cazuri atât în Legea Veche, cât şi în legea Darului, când oamenii au făcut din îngeri idoli şi îi adorau, adică se în­chinau lor ca lui Dumnezeu (IV Regi 17, 16). Biserica din început a combătut acest eres, învăţând că îngerii nu sunt creatorii lumii, ci sunt duhuri create de Dumnezeu pentru a împlini voia Lui.

Sfintii Părinţi au fixat, însă, o zi de cinstire închinată Sfinţilor Îngeri şi Arhangheli pentru că ei ne ajută să cunoaştem voia Dom­nului şi s-o putem împlini. Această zi este astăzi 8 noiembrie, pentru că numărul 8 este simbolul vieţii veşnice, iar noiembrie este a noua lună de la creaţie, care s-a săvârşit în luna martie, ca un simbol al celor nouă cete îngereşti.

Dintre toţi Sfinţii Părinţi cel mai bine vorbeşte despre îngeri Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. El spune că îngerii se împart în nouă cete, fiecare având numele şi misiunea sa. Cetele îngereşti sunt împărţite în trei ierarhii sau grupe şi anume: ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfânta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. Ei stau în jurul tronului lui Dumnezeu înconjuraţi în văpaie de foc şi fac cunoscută voia Lui îngerilor de mai jos. Ierarhia din mijloc este formată din Domnii, Puteri şi Stăpânii, cum îi numeşte şi Sfântul Apostol Pavel, vasul cel ales al lui Hristos. Ei domnesc peste îngerii de mai jos şi stăpânesc puterile iadului şi întreg universul. Ierarhia cea mai de jos este formată din Începătorii, Arhangheliişi Îngeri. Aceştia sunt cei mai aproape de oameni, cărora le fac cunoscută voia lui Dumnezeu şi-i ajută să scape de cursele şi atacurile îngerilor răi, adică de ispitele şi amăgirile diavolilor.

Marele Prooroc Isaia spune că serafimii stau împrejurul Lui având câte şase aripi (Isaia 6, 2). Ei sunt în chipul focului, precum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Serafimii aprind pe oameni, cu focul dumnezeieştii dragoste, precum şi numele lor îi arată, că în limba evreiască "Serafim" se tălmăceşte "cel ce aprinde" sau "încălzeşte" .

După Serafimi, stau înaintea lui Dumnezeu înţelepţii Heruvimi, cei cu ochi mulţi, care, mai mult decât alte cete de mai jos, strălucesc neîncetat cu lumina înţelegerii şi a cunoştinţei de Dumnezeu. Heruvimii fiind luminaţi în tainele lui Dumnezeu, ale cunoştinţei adâncului şi înţelepciunii divine, luminează şi pe altii, căci însuşi numele de "Heruvim", în aceeaşi limbă evreiască, se tâlcuieşte "multă înţelegere" sau "revărsare de înţelepciune". Prin Heruvimi se revarsă înţelepciunea cea de sus şi se dă ochilor sufleteşti luminare spre cunoştinţa lui Dumnezeu.

Ceata a treia numită a Tronurilor stă înaintea celui ce şade pe scaun înalt şi preaînălţat (Isaia 6, 1). Se numesc aşa căci pe dânşii, ca pe nişte scaune înţelegătoare, se odihneşte Dumnezeu gânditor, precum scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul; adică nu cu fiinţa, ci cu slujirea şi cu darul.

În ierarhia din mijloc, prima ceată se numeşte ceata Domniilor, pentru că domnesc peste ceilalţi îngeri care sunt sub dânşii. Ei "fiind liberi şi lepădând toată temerea de rob, de bunăvoie şi cu bucurie slujesc neîncetat Domnului". Ei revarsă oamenilor, care sunt puşi de Dumnezeu ca stăpânitori, puterea stăpânirii cu bună înţelegere şi a iconomiei celei înţelepte, ca să domnească bine şi cu dreptate peste ţările încredinţate lor. Aceşti îngeri ajută pe oameni să-şi stăpânească simţirile şi să-şi smerească patimile cele fără de rânduială, supunând pe trup duhului.

Ceata Puterilor cereşti, împlineşte fără odihnă voia cea tare şi puternică a Domnului Savaot, stăpâneşte planetele şi stelele universului; dă oamenilor puterea proorociei şi darul facerii de minuni şi îi ajută pe creştini să rabde cu tărie necazurile vieţii şi să păzească poruncile lui Hristos.

Ceata Stăpâniilor, se numeşte aşa pentru că aceşti îngeri au mare stăpânire peste diavoli. Ei risipesc stăpânirea lor şi izbăvesc pe oameni să nu cadă în ispitele cele cumplite care îi duc la moarte şi la osânda iadului.

În ierarhia cea mai de jos prima ceată este a Începătoriilor.

Se numesc aşa pentru că ei stăpânesc pe îngerii care sunt sub as­cultarea lor, făcându-le cunoscută voia lui Dumnezeu. Ei au misiunea de a îndrepta toată lumea; ei păzesc ţările, tronurile celor ce conduc; ei păzesc hotarele neamurilor, oraşele, cetăţile, satele, limbile, bisericile şi păstorii de suflete. Ei îi ajută pe cei ce conduc popoare şi Biserici să facă voia lui Dumnezeu şi să nu asuprească pe cei de sub ascultarea lor.

Arhanghelii au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi proorociile cele înalte ale îngerilor şi prin ei oamenilor. Sfântul Grigorie Dialogul zice despre Arhangheli: "Aceştia sunt cei care înmulţesc sfânta credinţă între oameni luminând înaintea lor cu lumina Sfintei Evanghelii, des­coperindu-le tainele credinţei celei drepte".

Ultima ceată şi mai apropiată de oameni este ceata Îngerilor. Aceştia vestesc oamenilor tainele lui Dumnezeu şi voinţele Lui cele mai mici chiar, povăţuindu-i să trăiască în dragoste, în fapte bune şi cu dreptate, împlinind întru toate voia Domnului. Îngerii sunt rânduiţi să păzească pe fiecare credincios, căci de la botez, fiecare creştin are un înger păzitor. Pe cei buni îngerii îi ajută să nu cadă, iar pe cei căzuţi îi ridică, prin pocăinţă şi spovedanie şi niciodată nu ne lasă pe noi, deşi uneori greşim. Îngerii sunt gata să ne ajute întotdeauna numai să voim şi să cerem ajutorul lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Până aici am vorbit mai pe larg despre îngeri, împărţirea lor, însuşirile şi chemarea lor, dar întrucât, ceata Sfinţilor Arhangheli s-a arătat slujitoarea celor mai mari dumnezeieşti taine, care au înles­nit mântuirea neamului omenesc prin întruparea Fiului lui Dum­nezeu, vom vorbi în continuare numai despre Sfinţii Arhangheli, a căror pomenire o avem astăzi.

Sfinţii Arhangheli sunt în număr de şapte, care stau înaintea tronului slavei lui Dumnezeu, după cum spune însuşi Sfântul Ioan Evanghelistul: Ioan, celor şapte Biserici care sunt în Asia... şi de la cele şapte Duhuri care stau înaintea Scaunului Lui (Apocalipsa 1, 4). Şi aceştia sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil şi Varahiil. Fiecare arhanghel are o anumită misiune divină de îndeplinit.

Mihail, ce se tâlcuieşte "puterea lui Dumnezeu", este voievodul oştilor cereşti şi cel dintâi din ceata Sfinţilor Arhangheli. El poartă sabie de foc şi are slujba de a păzi legea lui Dumnezeu şi de a birui puterea vrăjmaşilor. Când Lucifer a greşit în cer şi au început a cădea mulţime de îngeri, atunci toate puterile cereşti tul­burându-se, a stat Arhanghelul Mihail în mijloc şi a strigat: Să luăm aminte! Din clipa aceea a încetat căderea îngerilor, căci toţi luând aminte de glasul lui şi la greşeala îngerilor răi, au căzut înaintea slavei lui Dumnezeu, preamărind numele Lui. Tot Mihail s-a certat cu diavolul în pustiul Arabiei pentru trupul lui Moise, zicând: Certe-le pe tine Domnul! (Iuda 1, 9). De asemenea, el a însoţit pe poporul ales din Egipt în pământul fădăduinţei. El a adus cele zece pedepse peste poporul cel împietrit al lui Faraon. El s-a arătat păzitor oştilor lui Isus Navi, căruia i-a zis: Eu sunt Voievodul oştilor Domnului şi acum am venit (Iosua 5, 14).

El a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon. El a păzit pe Daniil cu viaţă, în groapa cu lei. El a adus foc şi pedeapsă peste cetăţile cele desfrânate, Sodoma şi Gomora. El a dat biruinţă lui Ghedeon în luptă. El a scos viu pe Lot din Sodoma. El a făcut multe minuni, precum cea din Colose, minunea din Mănăstirea Dochiarul (Sfântul Munte) etc. Iar la sfârşitul veacului, tot el, împreună cu ceata arhanghelilor, va suna din trâmbiţă, va scula pe cei morţi şi va aduna toate limbile la judecată, după mărturia Sfântului Apostol Pavel care zice: Că Însuşi Domnul, întru poruncă, cu glasul Arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, se va pogori din cer (I Tesaloniceni 4, 16).

Gavriil, ce se tâlcuieşte "bărbat-Dumnezeu", este arhanghelul bunelor vestiri de bucurie, care are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeieşti. El nu mai poartă sabie de foc, ci crin de neîntinată bucurie. El este foarte dulce la vedere şi plin de dumnezeiască blândeţe. Pentru aceasta a şi fost ales şi trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului. Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Dom­nului dumnezeieştilor ei părinţi Ioachim şi Ana. El a vestit în templu Sfântului Zaharia că soţia lui va naşte la bătrâneţe pe Sfântul Ioan Botezătorul. El a dus vestea cea bună Anei, mama proorocului Samuil.

Sfântul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugăciunea Fecioarei Maria când petrecea în templu. El i se arăta adesea şi-i des­coperea taine grăite. Îi aducea hrană îngerească la Sfânta Sfin­telor. El a auzit cel dintâi despre taina întrupării lui Hristos, mai înainte decât toţi îngerii. El a rostit cel dintâi numele Preadulcelui Iisus. El a pus nume Sfântului Ioan Botezătorul. El a vestit păsto­rilor că în Betleem s-a născut Mesia. El a cântat cel dintâi Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire (Luca 2, 14). El a învăţat pe păstori să cânte. El a des­coperit magilor taina întrupării. El a liniştit pe Iosif când voia să lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit să fugă în Egipt cu Pruncul şi iarăşi să se întoarcă în Nazaret.

Sfântul Gavriil ocroteşte pe fecioare, acoperă pe mame, păzeşte pe prunci, duce rugăciunile cele fierbinţi la Dumnezeu şi aduce înapoi împlinirea cererilor. EI slujeşte tainelor celor mari şi ajută la înmulţirea şi mântuirea neamului omenesc.

Rafail, al treilea arhanghel, este tămăduitor al neputinţelor omeneşti.

Uriil este luminător al celor întunecaţi.

Salatiil este rugător fierbinte pentru neamul omenesc.

Gudiil este slăvitor al lui Dumnezeu şi întăritor al celor ce se nevoiesc la fapte bune.

Varahiil, ultimul arhanghel, este aducător de binecuvântare dumnezeiască pe pământ.

Dintre toţi Sfinţii îngeri, cei mai mari binefăcători ai oame­nilor s-au arătat Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, din care pricină se şi pomenesc astăzi cu alese prăznuiri şi cântări de laudă, dimpreună cu toate cetele îngereşti. Se cuvine deci şi nouă păcăto­şilor, ce suntem păziţi de îngeri, să ne adunăm la sfintele biserici şi să lăudăm astăzi soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cerând ajutorul lor.

Să nu uităm că Sfinţii Arhangheli sunt cei dintâi îngeri mij­locitori între Dumnezeu şi noi oamenii. Ei au grijă şi milă de creştini şi-i ajută pe calea mântuirii mai mult decât ceilalţi îngeri. Sfântul Mihail este protectorul direct al călugărilor, al armatelor creştine, al voievozilor, care purtau cu ei pe câmpul de luptă icoana Marelui Arhanghel. Sfântul Gavriil este, mai ales, protec­torul fecioarelor creştine, al familiei creştine, protectorul mamelor care nasc copii, ca şi protectorul copiilor şi al călugăriţelor iubitoare de feciorie şi iubitoare de Hristos.

În ţara noastră cultul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este foarte răspândit. Numeroase sunt bisericile cu hramul Sfinţilor Arhangheli, numeroşi sunt şi credincioşii români care le poartă numele. În multe case se vede icoana Sfinţilor Arhangheli şi nu puţini din bunii noştri creştini citesc acatistul lor. Părinţii noştri aveau mare evlavie şi pentru îngerii păzitori pe care-i primeau de la botez şi se îngrijeau cu mare atenţie să nu facă vreun păcat ca să nu alunge de la ei pe îngerii buni.

Înaintaşii noştri iubeau rugăciunea, milostenia şi Biserica, ştiind că îngerii păzitori ne numără şi ne scriu paşii noştri spre biserică, spre rugăciune, spre cel sărac şi spre tot lucrul sfânt şi plăcut lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Bun lucru este a lăuda pe îngeri, precum şi ei fără odihnă laudă pe Dumnezeu. Dar mai bun lucru am face dacă le-am urma şi petrecerea, printr-o trăire sfântă, neîntinată, îngerească. Deci, dacă voim să primim mai mult ajutor de la sfinţii îngeri, să ne silim a-i imita prin fapte bune, după putere.

Sfinţii îngeri neîncetat slăvesc pe Dumnezeu; să ne rugăm şi noi neîncetat, Iăudând ziua şi noaptea pe Preabunul nostru Dum­nezeu. Sfinţii îngeri sunt într-o veşnică mişcare, împlinind din dragoste voia lui Dumnezeu. La fel şi noi, să ne trezim din somnul nesimţirii, să alergăm mereu la Biserică, să facem voia lui Dum­nezeu cu bucurie, iar nu din silă, nici cu cârtire sau pentru răsplată. Sfinţii îngeri se iubesc desăvârşit unii pe alţii. Ei iubesc şi pe sfinţii din cer şi pe noi cei de pe pământ. La fel şi noi, să ne iubim ca nişte fraţi, lăsând ura, mânia, bătăile, judecăţile, minciunile.

Sfinţii îngeri ascultă unii de alţii, cei mai de jos de cei mai de sus şi toţi de Dumnezeu. La fel şi noi să ascultăm de mai-marii noştri, de părinţii care ne-au născut, de cei ce ne învaţă şi ne ajută la mântuire. Să ascultăm şi de glasul conştiinţei când ne mustră pentru păcate, când ne trimite la biserică, la spovedanie şi la cele bune. Să ascultăm şi de îngerii noştri păzitori. Să nu-i mai întristăm cu tot felul de păcate. Sfinţii îngeri se bucură de mântuirea noastră (Luca 15, 10), ajută la îndreptarea noastră şi plâng când noi păcătuim sau suntem aruncaţi în gheenă. La fel şi noi să facem. Să ne bucurăm pentru sporul aproapelui şi să plângem pentru căderea lui. Să dăm sfat celui ce are nevoie de el. Să nu minţim pe nimeni. Să îndemnăm şi pe alţii la pocăinţă, la biserică, la post şi rugăciune.

Sfinţii îngeri nu se bârfesc, nu se răzvrătesc, nu se mânie, trăiesc în bună rânduială. La fel şi noi, să nu ne mâncăm cinstea unul altuia, să avem răbdare în toate ispitele, să fugim de tulburare, de mânie, de ceartă, de pofte şi patimi trupeşti. Să trăim ca fraţii, în dragoste unii cu alţii, că suntem fiii Tatălui ceresc.

De vom trăi în armonie, în iubire, în viaţă curată şi în rugă­ciune, vom imita pe îngeri şi vom deveni creştini adevăraţi, iar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ne vor acoperi cu acoperă­mântul aripilor lor cele îngereşti de tot răul şi primejdia.

Să rugăm, deci, pe sfinţii îngeri şi Arhangheli să ne fie ajutători în viaţă şi izbăvitori de duhurile cele rele, iar înaintea Tatălui ceresc calzi rugători pentru mântuirea sufletelor noastre. Amin.

Duminica a 24-a după Rusalii - Învierea fiicei lui Iair

Ev Luca 8, 41 - 56

În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, ÎI ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, și ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus și mulțimile îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge și cheltuise cu doctorii toată averea ei și de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Și a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toți tăgăduind, Petru și ceilalți care erau cu El au zis: Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te strâmtorează, și Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simțit o putere care a ieșit din Mine. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând și, căzând înaintea Lui, a spus de față cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El și cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe învățătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai și se va izbăvi. Și, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan și pe Iacov, pe tatăl copilei și pe mamă. Și toți plângeau și se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeți; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, știind că a murit. Iar El, scoțând pe toți afară și apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Și duhul ei s-a întors și a înviat îndată; și a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Și au rămas uimiți părinții ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Ap Efeseni 2, 14 - 22

Fraților, Hristos este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii, desființând vrăjmășia în trupul Său, legea poruncilor și învățăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou și să întemeieze pacea, și să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniți într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmășia. Și, venind, a binevestit pace, vouă celor de departe, și pace celor de aproape; că prin El avem și unii și alții apropierea către Tatăl, într-un Duh. Deci, dar, nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu, zidiți fiind pe temelia apostolilor și a prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuși Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită crește ca să ajungă un locaș sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteți zidiți, spre a fi locaș al lui Dumnezeu în Duh.

Predică la Duminica a XXIV-a după Rusalii - Vindecarea fiicei lui Iair (Pr. Ilie Cleopa)

Duminica a XXIV-a după Rusalii - Vindecarea fiicei lui Iair

„Iar El a zis: Nu plângeți; nu a murit, ci doarme.” (Luca 8, 52)

 

Iubiți credincioși,

 

În Sfânta Evanghelie de astăzi ați auzit despre două minuni mari și preaslăvite, pe care le-a făcut Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Una cu vindecarea femeii care era în curgerea sângelui de doisprezece ani; iar alta cu învierea fiicei lui Iair, mai marele sinagogii din Capernaum. În predica de azi vom vorbi despre cei adormiți în Domnul.

Dar mai întâi să ne punem o întrebare. Pentru care pricină a zis Mântuitorul către cei ce erau de față și plângeau după fiica lui Iair, care murise: “Nu plângeți; nu a murit, ci doarme“ (Luca 8, 52).

Iată răspunsul: Acest cuvânt l-a zis Mântuitorul, ca să ne arate că, după venirea Sa cu trupul în lume, toți cei ce vor crede în El și vor face poruncile Lui, nu vor mai muri cu sufletul. Chiar de mor cu trupul, ei sunt vii înaintea Lui, după cum și în alt loc al Sfintei Evanghelii ne-a spus Hristos: “Cel ce va crede întru Mine, chiar de ar muri, viu va fi“ (Ioan 11, 25). Adică, unii ca aceștia numai cu trupul sunt adormiți, iar nu și cu sufletul.

Acest adevăr ni-l arată pe larg și marele Apostol Pavel care zice: “Fraților, despre cei ce au adormit, nu voiesc să fiți în neștiință ca să nu vă întristați ca ceilalți, care nu au nădejde“ (I Tesaloniceni 4, 13). Care sunt cei ce nu au nădejde? Sunt cei care cred că odată cu moartea trupului, moare și sufletul și că niciodată nu vor mai învia cei morți ai lor, precum au fost și sunt păgânii închinătorii de idoli și toate popoarele care nu cred în Hristos și în învierea Lui din morți.

Noi însă, “credem că Iisus a murit și a înviat“. Și, la fel credem că Dumnezeu “pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce la învierea, cea de apoi, împreună cu El“ (I Tesaloniceni 4, 14). Căci “dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom viețui împreună cu El“ (Romani 6, 8; I Corinteni 15, 49). Cât despre cei morți în credința în Iisus Hristos, ei nu sunt morți ci adormiți, așa cum adeverește Sfânta și dumnezeiasca Scriptură, care zice: “Hristos a înviat din morți, fiind începătura învierii celor adormiți“ (I Corinteni 15, 20). Vedeți că nu zice: începătura învierii celor morți, ci a acelor adormiți?

Așadar, prealuminat ne arată aceste mărturii ale Sfintei Scripturi că cei ce mor cu credința în Iisus Hristos, nu sunt "morți", căci după cum nu putem zice unui om ce doarme că este mort, tot așa și celor ce au adormit în Hristos nu le putem spune că sunt morți, ci adormiți. Aceștia, la judecata de apoi, se vor scula și vor avea mărturie de la Hristos înaintea Tatălui, despre credința lor cea dreaptă și despre faptele lor cele bune (Matei 10, 32; 25, 34; Luca 12, 8; Apocalipsa 3, 5). Așa a adormit în Hristos, Sfântul întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan, fiind ucis cu pietre de către iudei pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, care se ruga și zicea: "Doamne Iisuse, primește duhul meu!" Și îngenunchind a strigat cu glas mare: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Și zicând acestea a adormit“ (Fapte 7, 59-60).

Așa au adormit milioane de sfinți și martiri care au crezut și au mărturisit pe Hristos și care nu sunt morți, ci adormiți în Hristos până la obșteasca înviere.

Iubiți credincioși,

 

După ce ați auzit că toți cei ce mor cu credință statornică în numele lui Iisus Hristos, nu sunt morți ci adormiți, este bine să arătăm și în ce fel vor învia cei adormiți în Hristos. Trebuie să știți și să înțelegeți, că toți cei adormiți în Hristos, nu se vor scula la judecata viitoare, tot așa cum au fost când au murit cu trupul. Nu, cu adevărat nu.

Avem atâtea mărturii în Sfânta Scriptură despre acest lucru că la judecata de apoi, cu mare prefacere se vor schimba trupurile celor adormiți în Hristos și cu însușiri și daruri preaminunate se vor îmbrăca atunci. Pe aceste însușiri și daruri ale trupurilor celor adormiți în Hristos, ni le arată Marele Apostol Pavel, zicând: “Seamănă-se întru stricăciune, scula-se-va întru slavă; seamănă-se întru slăbiciune, scula-se-va întru putere; seamănă-se trup firesc, scula-se-va trup duhovnicesc“ (I Corinteni 15, 42-44).

Apoi, arătând că este trup firesc și trup duhovnicesc, zice: Este trup firesc, este și trup duhovnicesc. De aici înțelegem că trupurile drepților la judecata cea viitoare vor străluci ca soarele, după cum a zis Domnul Însuși: “Atunci drepții vor străluci ca soarele întru împărăția Tatălui lor“ (Matei 13, 43). Mai trebuie să știm că preaminunată va fi atunci acea ușurime și lesne mișcare a trupurilor drepților. Atunci ei se vor purta cu iuțeala fulgerelor în orice parte a lumii și ca gândul vor zbura din cer și vor veni la mormintele și la trupurile lor (Ușa pocăinței, Brașov, 1812, Cartea a II-a, p. 85 și Cartea a IV-a, p. 254).

Nici o întârziere nu li se va pricinui lor din greutatea duhovniceștilor trupuri. De aceea înțeleptul Solomon cu scânteile focului a asemănat pe drepți, zicând: “Ca scânteile prin foc vor fugi“ (Înțelepciunea lui Solomon 3, 7); căci scânteile focului când se împrăștie de vânt, pretutindenea cu mare lesnire se risipesc. Încă vor avea în vremea aceea trupurile drepților mare și covârșitoare subțirătate, încât vor trece prin celelalte trupuri și prin orice fel de materie, asemenea cu trupul Domnului după înviere, care a trecut prin piatra mormântului și prin ușile încuiate ale ucenicilor cu mare lesnire și fără de nici o oprire.

Dar, frații mei, cine poate spune câtă bucurie și câtă mirare va fi atunci când aceste suflete duhovnicești și slăvite vor veni din cer la judecata viitoare, cu ochii lor plini de lumină și de bucurie și vor căuta pe pământ trupurile lor. Ce fel de vorbire se va face împreună atunci între sufletele și trupurile lor? Câte dulci și sfinte sărutări, câte duhovnicești îmbrățișări vor face atunci sufletele către trupurile lor cu care au viețuit pe pământ? Atunci va zice sufletul către trupul său, cuvântul cel din Sfânta Scriptură: “Cât de frumos ești dragul meu, și cât de drăgăstos ești tu“ (Cântarea Cântărilor 1, 15). “Iubitul meu este alb și rumen și întru zeci de mii este întâiul. Trandafirii mirositori sunt obrajii lui, strat de ierburi aromate, iar buzele lui la fel cu crinii roșii“ (Cântarea Cântărilor 5, 10-13). După aceste convorbiri va zice sufletul către trupul său: "Vino, trupule, prietenul meu din măruntaie să ne unim unul cu altul împreună, ca un mire cu mireasa sa, că iată iarna a trecut și s-a sfârșit, iar grindinile, furtunile și tulburările lumii nu mai sunt.

Bunătățile cerurilor se gătesc, bucură-te dar fratele meu împreună locuitorule. Acum Dumnezeu a dat sfârșit dorului meu celui de mult pe care îl aveam de a mă întâlni și de a mă uni cu tine. Câte osteneli am suferit noi împreună pe pământ, câte scârbe, câte suferințe, câte lacrimi am vărsat împreună, câte privegheri, câte dureri am răbdat împreună când eram în viața cea de pe pământ și suspinam după viața cea veșnică? Dar acum, moartea s-a pierdut, patimile s-au prăpădit, a sosit viața și învierea, nestricăciunea și odihna. Unde ai fost atâția ani, unde atâta vreme ai locuit? Ci, o Dumnezeule, cum trupul acesta al meu zăcea în groapa oaselor celor fără de suflare, iar eu umblam plimbându-mă prin rai, îndulcindu-mă din parte din frumusețile lui pentru puțina mea dare de plată!

Vino dar acum, trupul meu, și să luăm plățile deplin. Fiindcă și tu ai fost împreună călător și ajutător la ostenelile mele, tu ai răbdat ocările și necinstea împreună cu mine pentru Hristos, aspra viețuire a postului și a privegherii, crucea pocăinței, lipsa hranei, lipsirea de cele spre trebuință, toate cu osârdie împreună cu mine le-ai răbdat. De câte ori ai scos pâinea din gura ta ca să hrănești pe cei săraci! De câte ori te-ai golit pe tine, ca să îmbraci pe cei goi! De câte ori ai lăsat pământurile și moșiile tale, averile, bogăția și cinstea ta, ca să nu strici pacea cu vecinii tăi! Cu dreptate dar este, câte lacrimi împreună cu mine ai semănat, iarăși împreună cu mine bucurii să seceri. Și la câte ai fost împreună cu mine părtaș la osteneli și ajutor, la acestea să te faci împreună cu mine părtaș al slavei mele.

Deci, scoală-te fratele meu din praf și te unește cu mine, ca să umblăm împreună și să ne împărtășim împreună de răsplata ostenelilor noastre" (Ibidem, p. 83-86).

Iubiți credincioși,

 

Am vorbit până aici despre cei adormiți în Hristos, despre darurile și însușirile pe care le vor avea trupurile celor adormiți în Hristos la judecata viitoare și despre convorbirea ce vor avea sufletele drepților cu trupurile lor înviate la judecata cea de obște în vremea de apoi.

Acum voi adăuga din Viețile Sfinților o istorioară sfântă și adevărată prin care Dumnezeu ne-a arătat în chip minunat învierea cu trup a celor adormiți în Hristos.

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr, care a luat împărăția Bizanțului în anul 408 după venirea Domnului, s-a ivit un eres blestemat, care zicea că nu vor învia morții. Iar Preabunul nostru Mântuitor, care pururea poartă grijă de Biserica Sa, pe care a răscumpărat-o cu Preascump sângele Său, a arătat o mare și preaslăvită minune despre învierea celor adormiți întru El în acest chip: Șapte tineri creștini ostași cu rânduiala, din orașul Efes, a căror nume erau: Maximilian, Ianvlih, Exacusodian, Martinian, Ioan, Dionisie și Antonie, pe vremea marilor prigoane din partea păgânului împărat Decie, au fugit din fața muncitorilor și s-au ascuns în peștera muntelui ce se chema Ohon. Stând ei acolo la rugăciune către Dumnezeu, au adormit în această peșteră și au dormit 192 de ani, până pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr.

Deci, cu puterea lui Dumnezeu trezindu-se ca dintr-un somn preadulce, li s-a făcut foame și au trimis în orașul Efes pe Ianvlih, cel mai tânăr dintre ei, să le cumpere ceva de hrană. Acela luând niște bani de argint, s-a dus în cetatea Efesului cu mare grijă ca să nu fie cunoscut de cineva spre a fi prins de cei ce chinuiau pe creștini... și mergând la un vânzător de pâine, a scos un ban de argint și i l-a dat vânzătorului. Dar banul acela avea pe el chipul lui Deciu, cel ce împărățise de demult. Văzând acest lucru vânzătorul de pâine a prins pe Sfântul Ianvlih și i-a zis: "De unde ai găsit această comoară să ne spui și nouă, iar de nu, te vom da pe mâna judecătorului". Apoi a dus pe Sfântul Ianvlih la antipatul și la episcopul cetății.

Auzind Sfântul Ianvlih că împăratul Deciu a fost de demult a căzut cu fața la pământ și a zis: "Tot Deciu este împărat în cetatea aceasta?" Iar episcopul i-a zis: "Nu, fiule. Acest împărat păgân a fost de demult. Acum împărățește peste noi drept credinciosul împărat Teodosie". Atunci Sfântul Ianvlih a zis: "Mă rog vouă să mergeți după mine să vă arăt peștera muntelui Ohon și pe prietenii mei ca să știți de la dânșii adevărul. Căci noi, fugind din fața păgânului împărat Deciu, mai înainte cu câteva zile, ne-am ascuns în peștera aceea, iar pe el l-am văzut intrând în cetatea Efesului".

Apoi episcopul și antipatul cu mai marii cetății au mers cu tânărul și cu mulțime de popor la peșteră. Iar la gura peșterii au găsit între două pietre, două tăblițe de plumb pe care erau scrise aceste cuvinte: "Acești șapte tineri sfinți, au fugit din fața muncitorului Deciu și s-au ascuns în peștera aceasta, iar Deciu a poruncit de s-a astupat peștera și așa s-au sfârșit într-însa acești tineri care au murit pentru Hristos" (a se vedea pe larg Viețile Sfinților, la 4 august). Citind aceste,a toți s-au umplut de mirare și au preaslăvit pe Dumnezeu. Apoi, intrând în peșteră, au găsit pe sfinții tineri șezând plini de bucurie, cu fețele strălucind ca lumina, de harul lui Dumnezeu. Deci văzându-i pe ei antipatul și episcopul și cei mai mari ai cetății, au căzut și s-au închinat până la pământ la picioarele lor, și au dat mare slavă lui Dumnezeu, că i-a învrednicit să vadă o minune preaslăvită ca aceasta.

Auzind împăratul Teodosie aceasta, a venit la peșteră și, intrând a văzut pe sfinți ca pe niște îngeri ai lui Dumnezeu și, căzând în genunchi li s-a închinat lor.

Vorbind împăratul Teodosie cu ei șapte zile, i-a văzut plecându-și capetele lor și adormind somnul morții, după porunca lui Dumnezeu. Apoi a poruncit să se facă șapte sicrie de aur, în care purtând sfintele trupuri ale sfinților tineri, i-a îngropat acolo în peșteră.

Iubiți credincioși,

 

Ce datorii avem noi față de cei adormiți, mai ales față de morții noștri?

Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru iertarea și odihna sufletelor lor. Și cum nu știm care dintre cei adormiți au fost mântuiți sau nu, suntem datori să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toți morții noștri, pomenindu-i regulat la Sfânta Liturghie și la parastase cu dezlegări. Iar în familie suntem datori să facem milostenie la săraci în numele lor. Milostenia și slujbele cu dezlegări la biserică sunt singurele căi de ajutorare a celor răposați. Prin acestea Biserica a scos multe suflete din osândă și le-a mântuit.

Și dacă cei adormiți au fost în viață credincioși, iubitori de Dumnezeu și de biserică, milostivi, smeriți și apoi spovediți și împărtășiți înainte de moarte, slujbele și dezlegările îi mântuiesc sigur și îi scot din osândă la odihnă.

Iar dacă, dimpotrivă, au trăit în viață indiferenți și departe de Dumnezeu și de biserică și au murit nespovediți, slujbele și milostenia nu le mai ușurează osânda sufletului, căci nimeni din cei ce mor nedezlegați prin spovedanie nu pot intra în odihna raiului, căci zice Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: ce veți dezlega - prin spovedanie - pe pământ, va fi dezlegat și în cer...

Așadar foarte mult putem ajuta la mântuirea răposaților noștri prin slujbe și milostenie în numele lor. Că fiii Bisericii lui Hristos prin moarte nu mor, adică nu sunt aruncați în osânda veșnică a iadului, ci dorm, adică se odihnesc cu drepții în sânul lui Avraam, adică în rai, până la Judecata de apoi. De aceea este păcat ca noi creștinii să plângem ca niște deznădăjduiți pe cei morți, ci numai să ne întristăm pentru plecarea lor dintre noi, ca cei ce au nădejde.

Vă spun și aceasta, că este păcat și oprit de Biserică să pomeniți la sfintele slujbe pe cei ce au fost necredincioși, adică lepădați de Dumnezeu, sau sectanți, adică lepădați de Ortodoxie, care au murit atei sau în vreo sectă. La fel, nu puteți pomeni la biserică pe cei ce s-au sinucis și pe copiii avortați, pentru că primii și-au pierdut nădejdea de mântuire, iar ceilalți nu au fost botezați. Nu pot fi pomeniți la slujbe nici creștinii care au refuzat preotul și Sfânta Împărtașanie înainte de moarte sau care n-au vrut să se împace și să ierte pe dușmanii lor nici măcar în ceasul morții. Pe toți aceștia nu-i puteți pomeni.

O mare datorie avem și față de noi înșine și de fiii noștri. Aceea de a duce pe pământ o viață curată, creștinească, legată permanent de Hristos, știind că nu cunoaștem ceasul morții fiecăruia dintre noi și că fiecare în ce va fi găsit, în aceea va fi judecat!

Deci să ne pocăim fiecare de păcatele noastre, acum când mai avem putință și puțină vreme. Să ne spovedim și împărtășim cât mai des cu Prea Cinstitele Taine; să ne rugăm neîncetat lui Dumnezeu cu credință și cu nădejde; să îndemnăm și pe fiii și frații noștri la pocăință și sfințenie, iar pentru cei răposați să ne rugăm așa cum ne învață Sfânta Biserică: "Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit". Amin.