MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 10 DECEMBRIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE
A: Evenimente; Nașteri
· 1389: Se incheie intre domnul muntean Mircea cel Batran si regele Poloniei, Wladislaw Iagello, Tratatul de la Radom. Tratatul dintre regele polon și domnitorul român era încheiat de pe poziții egale, ca între doi suverani. Principala prevedere consta în sprijin reciproc obligatoriu împotriva dușmanului comun – regele Ungariei – iar sprijinul împotriva altor inamici ai uneia dintre părți era lăsat la latitudinea celuilalt.Tratatul a fost înnoit în 1404 si în 1410. Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418), domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418.
· 1510: Portughezii condusi de amiralul Albuquerque cuceresc orasul indian Goa, puternic centru comercial aflat sub stapanire musulmana.
· 1845: A fost patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert Thompson. · 1848: Charles-Louis-Napoléon Bonaparte a fost ales presedinte al Frantei, functie pe care a detinut-o pana in 2 decembrie 1852, cand s-a proclamat imparat, sub numele de Napoleon al III-lea. A fost nepotul de frate al împăratului Napoléon I, fiul fratelui acestuia Louis Bomaparte, care s-a căsătorit cu Hortense de Beauharnais, fiica din prima căsătorie a soției lui Napoléon, Josephine de Beauharnais. Paternitatea lui Louis-Napoléon a fost adusă în discuție si Louis-Napoléon însuși avea suspiciuni legate de legitimitatea sa, deși mulți istorici au ajuns la concluzia că a fost intr-adevar conceput de Louis Bonaparte și Hortense.
· 1868: La Londra, la intersecția Bridge Street cu Parliament Square, este montat primul semafor din lume: un felinar aflat în vârful unui stâlp metalic înalt de șapte metri, care, alimentat cu gaz, avea o lumină când verde când roșie. Primul semafor electric pentru reglementarea circulației pe străzi, a fost instalat în 1914, în SUA, la Cleveland. · 1898: Războiul Hispano-American a luat sfârșit prin semnarea păcii de la Paris, prin care Spania a recunoscut independența Cubei și a cedat Guamul, Filipinele și Porto Rico, Statelor Unite ale Americii.
· 1901: La Stockholm, Suedia, au fost decernate primele premii Nobel pentru cercetarile in fizica, medicina, chimie, literatura si pace. Ceremonia a avut loc la comemorarea a cinci ani de la moartea savantului Alfred Nobel, care si-a donat intreaga avere pentru premierea anuala a celor mai importante descoperiri. In prezent, premiile Nobel sunt considerate cele mai importante distinctii care se acorda in diverse domenii de activitate. Chiar si acum s-a pastrat obiceiul ca premiile sa fie acordate in cadrul unei impozante ceremonii pe data de 10 decembrie.
· 1904: Cercetătorul rus Ivan Pavlov primește Premiul Nobel pentru cercetările sale privind sistemul digestiv, în cadrul cărora a descoperit așa numitele reflexe condiționate, opuse celor moștenite. · 1919: România a semnat Tratatele de pace cu Austria şi Bulgaria, precum şi Tratatul minorităţilor, care prevedeau obligaţia de a acorda „tuturor locuitorilor, fără deosebire de naştere, de naţionalitate, de limbă, de rasă sau de religie deplină şi întreaga ocrotire a vieţii şi libertăţii lor”.
· 1922: Are loc in marele amfiteatru al Facultatii de Medicina din Bucuresti, un Congres al delegatilor studentilor anticomunisti din Romania, care initiaza lupta miscarii studentest impotriva amenintarii comuniste si trage un semnal de alarma fata de primejdia care se ridica la granita de rasarit a Romaniei, ca urmare a provocarilor sovietice. Congresul condamna bolsevismul si francmasoneria. Manifestatia studentilor pe strazile Capitalei tine pana dupa miezul noptii. Jandarmii trag focuri de arma, cad raniti si se fac arestari. Tot atunci se hotaraste ca 10 Decembrie sa fie declarata sarbatoare oficiala a studentimii.
· 1926: Hirohito a devenit împăratul Japoniei. Hirohito (n. 29 aprilie 1901 — d. 7 ianuarie 1989), de asemenea cunoscut și ca Împăratul Shōwa, cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, conducătorul care s-a menținut cel mai mult pe tronul țării sale (62 de ani de domnie). · 1928: La Radiodifuziunea Română (a cărei emisie inaugurală avusese loc la 1 noiembrie 1928), a fost programată „o zi românească”, cuprinzând lucrări ale scriitorilor şi compozitorilor români; în aceeaşi zi au fost difuzate şi primele sfaturi cu caracter medical.
· 1929: Se inugureaza, in Bucuresti, Biserica studenteasca Sf. Anton (Curtea-Veche).
· 1933: Guvernul liberal din România dizolvă Garda de Fier (organizaţie anexă a Mişcării Legionare, înfiinţată in 1930 de Corneliu Zelea Codreanu). Garda de Fier urma să cuprindă în rîndurile sale orice partid sau grupare din România, indiferent de adversităţile politice, care dorea să lupte împotriva expansiunii comunismului din U.R.S.S. Ulterior Mişcarea Legionară a fost denumită si Garda de Fier. Mişcarea legionară este o mişcare naţională românească şi anticomunistă, născută în cadrul României interbelice. Mişcarea începe la Iaşi şi este promovată în rîndurile studenţilor români patrioti.
· 1936: Regele Marii Britanii Edward VIII-lea abdicat de pe tron pentru a se putea casatori cu americanca Wallis Simpson, o femeie divortata, fara sange albastru. A fost singurul monarh din istoria acestei tari, care a renuntat la atributiile sale fara sa fi fost constrans.
· 1948: Adunarea Generală a ONU a adoptat "Declarația universală a drepturilor omului". Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată la 10 decembrie 1948, prin Rezoluția 217 A în cadrul celei de a III-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Printr-un act istoric, Adunarea le-a cerut tuturor țărilor membre să publice textul Declarației, care, după aceea, să fie „distribuit, expus, citit și comentat în școli și alte instituții de învățământ, fără deosebiri ținând de condiția politică a țărilor sau teritoriilor”. Pe parcursul acestui document drepturile universale ale omului sunt prezentate ca fiind un cod legal de comportament pentru promovarea conștiinței plenare și totodată reprezentări ale integrării, fiind cele care leagă particularul de universal. Documentul are un preambul și 30 de articole care definesc principalele drepturi ale ființei umane. · 1950: Doctorul american Ralph Burke a devenit primul laureat de culoare al Premiului Nobel pentru pace.
· 1975: La Oslo, Elena Bonner, soția lui Andrei Saharov, disident rus, unul dintre fondatorii Comitetului pentru Apărarea Drepturilor Omului, a primit, în numele soțului, Premiul Nobel pentru Pace. · 1981: O boala misterioasa ucide homosexuali in America, informeaza BBC. Epidemie care facea victime printre bărbaţii homosexuali, este în creştere în Statele Unite ale Americii. Boala a provocat panică în Statele Unite, unde 4.000 de persoane au fost infectate în timp de doi ani, timp in care a devenit evident că boala nu s-a limitat doar la homosexuali, fiind descoperite cazuri si in randul consumatorilor de droguri şi a unor pacienţi carora li s-au facut transfuzii de sange. Boala este declansata de virusul imunodeficienţei umane (HIV) care a fost pentru prima dată decoperit în 1983, iar boala s-a numit SIDA.
· 1983: Liderul sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, a primit Premiul Nobel pentru pace. Lech Wałęsa (n. 29 septembrie 1943) este un om politic, lider sindical și activist pentru drepturile omului din Polonia. Lider charismatic, a fost cofondator al primului sindicat independent din Europa de Est comunistă, Solidaritatea (Solidarność), a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983 și a îndeplinit funcția de președinte al Poloniei între 1990 și 1995.
· 1984: Adunarea Generală a ONU adoptă "Convenția împotriva torturii și altor suferințe sau tratamente pline de cruzime, inumane sau degradante" (Rezoluția 39/46 intrată în vigoare la 26 iun. 1987) · 1984: In Plenara CC al PCR este ales prim-secretar al UTC, Nicu Ceausescu, fiul dictatorului comunist Nicolae Ceausecu. Nicu Ceaușescu (n. 1 septembrie 1951, București – d. 25 septembrie 1996, Viena), al treilea fiu al dictatorului Nicolae Ceaușescu și al soției sale.
· 1989 - La slujbă, pastorul Tokes îşi anunţă enoriaşii că în 15 decembrie expiră termenul de evacuare dictat de Judecătoria Timişoara, şi îi cheamă să fie martori la această evacuare
· 1990: A avut loc, la Oslo, ceremonia decernarii premiului Nobel pentru pace, presedintelui sovietic Mihail Gorbaciov. Mihail Sergheevici Gorbaciov (născut pe 2 martie 1931), conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.
· 1992: La Geneva, a fost semnat Acordul privind zona de comert liber dintre Romania si statele Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS).
· 1993: A avut loc la Oslo ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru pace, liderului Congresului National African, Nelson Mandela si presedintelui Africii de Sud, Frederik de Klerk.
· 1995: Rețeaua americană de televiziune prin cablu CNN a transmis, în premieră, ceremonia de decernare a Premiilor Nobel, organizată la Primăria din Oslo. · 2008: La o licitație Christie din Londra, diamantul Wittelsbach Blue este vândut cu 16,4 milioane de lire sterline, cel mai mare preț plătit vreodată la o licitație pentru un diamant. În iunie 2011, diamantul a fost vândut emirului din Qatar, Hamad bin Khalifa al-Thani, pentru cel puțin 80 de milioane dolari SUA.
· 1588: S-a nascut Isaac Beeckman, om de stiinta olandez şi filosof; (d. 1637).
· 1756: Frederic Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin (10 decembrie 1756 – 1 februarie 1837) a condus Marele Ducat de Mecklenburg-Schwerin, întâi ca Duce (1785–1815), apoi ca Mare Duce (1815–1837).În urma
Războaielor napoleoniene, Friedrich Franz a fost ridicat la rangul de Mare Duce la
Congresul de la Viena.
[2] Împreună cu vărul său din Mecklenburg-Strelitz, el a fost cunoscut ca unul dintre cei mai reacționari conducători germani. La moartea sa, în 1837, a fost succedat de nepotul său, Marele Duce
Paul Friedrich.
- Friedrich Ludwig (13 iunie 1778 – 29 noiembrie 1819). S-a căsătorit cu Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei, fiică a Țarului Pavel I al Rusiei și a Țarinei Sophie Dorothea de Württemberg. Ei au fost părinții lui Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin. Fiul cel mare al lui Paul Friedrich a fost Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg (1823–1883), care a devenit Mare Duce în 1842. Fiul cel mic al lui Frederic Francisc a fost Heinrich (1876–1934), care s-a căsătorit în 1901 cu regina Wilhelmina a Țărilor de Jos. Nepoata lui cea mare, Beatrix, este actualul monarh al Țărilor de Jos.
- Louise Charlotte (19 noiembrie 1779 – 4 ianuarie 1801). Căsătorită cu Emil Leopold August, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg. Ei au fost părinții lui Louise de Saxa-Gotha-Altenburg, mama Prințului Consort Albert, și deci strămoașa familiei regale britanice.
- Gustav Wilhelm (31 ianuarie 1781 – 10 ianuarie 1851).
- Karl (2 iulie 1782 – 22 mai 1833).
- Charlotte Frederica (4 decembrie 1784 – 13 iulie 1840). Căsătorită cu Christian al VIII-lea al Danemarcei. Ei au fost părinții regelui Frederic al VII-lea al Danemarcei.
- Adolf (18 decembrie 1785 – 8 mai 1821).
Friedrich Franz I |
|
· 1787: S-a nascut pedagogul american Thomas Hopkins Gallaudet, fondatorul şcolii pentru copii surdo-muţi; (d. 10.09.1851).
· 1804: Carl Gustav Jacob Jacobi, matematician german (d. 1851). Carl Gustav Jacob Jacobi (n. 10 decembrie 1804 în Potsdam; d. 18 februarie 1851 în Berlin) a fost un matematician german. A fost fratele lui Hermann Jacobi. · 1815: S-a născut Ada Byron of Lovelace, matematiciană britanică (d. 1852). Augusta Ada King, Contesă de Lovelace (10 decembrie 1815 – 27 noiembrie 1852), născută Augusta Ada Byron, iar acum cunoscută sub numele de Ada Lovelace, a fost o matematiciană engleză şi o scriitoare cunoscută în principal pentru munca ei la calculatorul mecanic al lui Charles Babbage, motorul analitic. Consemnările ei privind motorul includ ceea ce este recunoscut ca fiind primul algoritm care urmează să fie procesat de către o maşină. Din acest motiv, ea este adesea considerată primul programator de calculator din lume.
· 1822: S-a nascut compozitorul belgian Cesar Franck; (d.8 noiembrie 1890, Paris). A adus simfonia într-o ipostază realmente inedită, utilizând principiul ciclic, care e referă la un motiv sau la o temă care leagă organic părțile lucrării, fiind un element generator al temelor din celelalte părți. Muzicianul a scris și poeme simfonice,propunand o inovație frapantă, prin adăugarea corului (în poemul simfonic cu cor „Psyche”), al cărui rol este de comentator, aidoma celui dintr-o tragedie greacă.
· 1830: S-a nascut in Amherst, Massachusetts, Statele Unite, poeta Emily Dickinson. Emily Elizabeth Dickinson (n. 10 decembrie 1830 – d. 15 mai 1886) a fost o poetă americană. Tematica liricii sale curpinde: dragostea, singurătatea, moartea. Prin forța novatoare a operei, concentrarea expresiei poetice în forme epigramatice și densitate metaforică, este o precursoare a imagismului secolului al XX-lea. Poeziile sale au fost publicate postum sub titlul Poems („Poezii”).Intreaga viata a trait doar in orasul natal si a inceput sa scrie inspirata fiind de o intalnire cu reverendul Charles Wadsworth. Mentorul ei a fost insa scriitorul Thomas Wentworth Higginson, cu care a purtat o corespondenta indelungata; (d. 15.05.1886). Emily Dickinson s-a stins din viata la numai 56 de ani. In timpul vietii, doar doua dintre poemele ei au fost publicate, restul operei sale aparand postum. Sora ei, Lavinia Dickinson, a descoperit sute de poeme in biroul de lucru al acesteia si le-a publicat in mai multe volume. Opera sa a avut o mare influenţă asupra liricii americane, fiind precursoare a imagismului din primele două decenii ale secolului al XX-lea din literatura americană şi engleză.* 1830: Ioan Grigore Ghica (n. 10 decembrie 1830, Iași; d. 21 martie 1881, Sankt Petersburg, Rusia) a fost un politician și diplomat român, fiul ultimului principe al Moldovei, domnitorul Grigore al V-lea Ghica. A activat ca ambasador la Constantinopol, Viena, Roma și Sankt Petersburg. A fost tatăl lui Vladimir Ghica și al lui Dimitrie I. Ghica.Ioan Grigore Ghica |
|
· 1851 - S–a nascut bibliotecarul american Melvil Dewey, cel care a creat sistemul de clasificare zecimala pentru cartile din biblioteca, utilizat in prezent in intreaga lume; a fondat, in 1883, prima scoala de bibliotecari (m.1931).
· 1856: S-a născut la Bucureşti, generalul inginer Constantin Hârjeu, autorul unor importante lucrări de istorie şi teorie militară; (m. 24 mai 1928, la Bucureşti). Cea mai importantă lucrare a sa este Istoria armei geniu,apărută în 1902. Împreună cu generalul Constantin Brătianu și locotenent-colonelul G. Aronovici a întocmit un studiu monografie asupra Armatei României, publicat în limba franceză. General Constantin Harjeu Ministru de Razboi – 14.10.1912-3.01.1914; 6.03.1918-23.10.1918.
· 1870: S-a nascut la Craiova, Nicolae Vasilescu-Karpen, fizician şi inventator român. (d. 02.03.1964, Bucuresti). Nicolae Vasilescu Karpen (n. 10 decembrie 1870, Craiova — d. 2 martie 1964, București), om de știință, inginer, fizician și inventator român, membru titular al Academiei Române. A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticitatii, termodinamicii,electrochimiei si a ingineriei civile. A realizat pilele Karpen, care funcționează folosind exclusiv căldura mediului ambiant;
· 1872: S-a nascut Ludwig Klages, filozof, psiholog german şi fondatorul grafologiei stiinţifice; (d. 29.07.1956).
· 1882 - S-a nascut Martina Augusta Wied, scriitoare austriaca (m.25.01.1957).
· 1884: S-a născut la Huşi, jud.Vaslui, într-o familie de aromâni, Nicolae Malaxa, fondator al industriei naţionale moderne din România.(m. 1965, New Jersey, SUA).A efectuat studii superioare de inginerie la Universitatea Politehnică din Karlsruhe, Germania (astăzi Karlsruher Institut für Technologie). A iniţiat şi implantat în ţara noastră industriile de aparataj pentru material rulant (1932-1943), motoare Diesel (1935), transmisii mecanice pentru automotoare, inclusiv sisteme de comandă (1936-1937), tuburi de oţel fără sudură (1937, după procedeul Stiefel), locomotive Diesel pentru CFR (1938) şi aparatură optică (1938). După naționalizarea uzinelor lui Malaxa, guvernul comunist l-a menținut în calitate de consultant specialist. În 1948, a făcut parte dintr-o delegație comercială la Viena și nu s-a mai întors în România, emigrând apoi în Statele Unite și stabilindu-se în orașul New York. Malaxa a fost condamnat la moarte în contumacie de regimul comunist pentru crime de război, întrucât producția de armament din timpul războiului a fost considerată în folosul agresiunii împotriva URSS.
· 1884: S-a nascut Albert Steffen, poet, pictor, dramaturg, eseist, şi romancie elvetian. El s-a alăturat Societăţii Teozofice în Germania în 1910, şi Societăţii Antroposofice în 1912 şi a devenit preşedinte după moartea fondatorului său, Rudolf Steiner , în 1925; (d. 13.07.1963).
· 1900 - S-a născut Ion Sava, regizor, dramaturg, pictor, scenograf, caricaturist; a montat, pe scena naţionalului bucureştean "Macbeth" cu măşti, provocând reacţii din cele mai diferite (m. 27 octombrie 1947)
· 1902: S-a născut Dan Simonescu (numele la naştere, Simon), bibliolog şi istoric literar; continuator al lui Ioan Bianu şi Nicolae Cartojan, s-a consacrat literaturii române vechi şi disciplinelor conexe, de la istoria cărţii şi a tiparului până la literatura comparată; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1993). NOTĂ: „Dicţionarul scriitorilor români R-Z” (2002) dă naşterea la 11 decembrie 1902.
· 1914 - S-a nascut Dorothy Lamour, cantareata si actrita de film americana (m.22.09.1996).
· 1919: S-a născut la Bacău, dirijorul şi pianistul Sile Dinicu (Vasile Dinicu), compozitor de muzică de estradă şi uşoară român; (d. 7 ianuarie 1993). A primit titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei” si de asemenea cu Ordinul Muncii, clasa III (1956), cu premii de interpretare (1964, 1965) și mențiune de creație (1965) la Festivalurile de muzică ușoară de la Mamaia, cu Ordinele „Meritul cultural” clasa V (1968) și clasa II (1974) și cu Premiul Uniunii Compozitorilor. A dirijat orchestra Festivalului de muzică uşoară de la Mamaia şi a Festivalului „Cerbul de Aur” (1968-1971). A compus peste 100 de melodii de muzică ușoară, printre care: București, București, Întotdeauna marea, Nu mă certa, Porți de aur, porți de vis, Seri la malul mării – Margareta Pâslaru – Mențiune pentru creație la Festivalul Mamaia 1965, Tu m-ai fermecat – Doina Moroșanu, Cine ți-a spus, Noapte bună București – Dan Spătaru, Sus paharul, la mulți ani – Gică Petrescu. A fost fiul nelegitim al lui Vasile Dinicu, unul dintre frații lui Grigoraș Dinicu. Acesta l-a și adoptat, pentru că tatăl său natural nu avea posibilitatea să mai crească și alți copii.Studiile muzicale le-a urmat la Galați cu Theodor Fucs (pian) și la Conservatorul „Lyra” din Brăila (1929-1930), iar din 1933 a început să lucreze în București. După debutul la Radio (1936) cu pianistul Theodor Sibiceanu, a desfășurat activitate de pianist în diverse formații de muzică ușoară din capitala. Între 1941 și 1943 a fost cooptat de Constantin Tănase în orchestra teatrului Cărăbuș iar din 1943 până în 1947 a condus orchestra Teatrului „Gioconda”, ca secund al lui Ion Vasilescu. În aceeași perioadă a condus programul locantelor „Cina” și „Zissu”, celebre în epocă.
Ca dirijor de estrada a realizat numeroase turnee în Israel, Franța, Germania și în țările socialiste de la acea data. A condus formații de muzică ușoară din Portugalia (Lisabona) și Cehoslovacia (Bratislava). A făcut parte din jurii naționale și internaționale de concursuri muzicale (R.D. Germană). A participat ca dirijor la Concursurile și Festivalurile de muzică ușoară de la Mamaia (1963-1984) și „Cerbul de aur” de la Brașov (1968, 1969, 1970).
A compus peste 100 de melodii de muzică ușoară, printre care: București, București, Întotdeauna marea, Nu mă certa, Porți de aur, porți de vis, Seri la malul mării - Margareta Pâslaru - Mențiune pentru creație la Festivalul Mamaia 1965, Tu m-ai fermecat - Doina Moroșanu, Cine ți-a spus, Noapte bună București - Dan Spătaru, Sus paharul, la mulți ani - Gică Petrescu.
Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, dirijorului Sile Dinicu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.[2]
A fost distins cu Ordinul Muncii, clasa III (1956), cu premii de interpretare (1964, 1965) și mențiune de creație (1965) la Festivalurile de muzică ușoară de la Mamaia, cu Ordinele „Meritul cultural” clasa V (1968) și clasa II (1974) și cu Premiul Uniunii Compozitorilor.
· 1921: Georg Stefan Troller, scenarist austriac* 1923: Nicolae Itul (n. 10 decembrie 1923, comuna Sălașul de Sus - d. + decembrie 2009, Călan), fost detinut politic, fondator al parohiei greco-catolice din Călan, după redobândirea libertății în 1989.S-a născut pe 10 decembrie 1923 la Sălașul de Sus (județul Hunedoara), ca fiu al lui Petre și Ana Itul, țărani plugari. A făcut liceul la Petroșani și Lugoj. În timpul liceului se încadrează în frățiile de cruce, cade pradă apoi conflictului dintre Mișcarea Legionară și generalul Antonescu, fiind închis între anii 1942 – 1944. Pleacă pe front, iar începând cu 1945 își continuă studiile, pentru ca ordinul din 15 mai 1948, prin care toți cei care au mai fost condamnați politic erau din nou urmăriți, să-l găsească fugar prin munții Hațegului. Mai are un frate, Petre, și el deținut politic, arestat în 1952 de Securitatea Deva. A fost căsatorit cu Dorina Itul, profesoară și artistă plastic foarte apreciată in județul Hunedoara, membră U.A.P. Nu au avut copii. Arestat de regimul Antonescu în iunie 1942 este condamnat la 5 ani închisoare petrecuți la Aiud și Ploiești. Eliberat, după o scurtă perioadă este din nou arestat si condamnat de această dată de regimul comunist. Va petrece 15 ani în temnițele comuniste Jilava, Pitești, Gherla, Aiud, lagărele Periprava, Poarta Albă și altele. Eliberat în mai 1964, a trăit restul vieții în orașul Călan. Este fondatorul parohiei greco-catolice din Călan, după redobândirea libertății în 1989 · 1923 - S-a născut scriitorul spaniol Jorge Semprun ("Mortul care trebuie", roman lansat în România în 2002, la prima ediţie a Festivalului "Zile şi nopţi de literatură")
· 1924: S-a nascut Mitzura Arghezi, (pseudonim pentru Domnica Theodorescu), fiica poetului Tudor Arghezi (Ion Teodorescu); (m. 2015). A avut o carieră de succes în showbizul anilor din perioada comunistă. A jucat în peste 100 de piese de teatru şi in cca. 17 filme. După 1993 s–a implicat în viaţa politică romaneasca, devenind membra a Partidului Romania Mare. A fost membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (2005-2010) şi deputat PRM (1996-2004). Mizura Arghezi (n. 10 decembrie 1924 – d. 27 octombrie 2015, București). NOTĂ: Alte surse (www.cinemagia.ro; www.imdb.com/name) dau ca an al naşterii 1928.
· 1927 - S–a nascut pictorul Ilie Pavel.
· 1931 - S-a născut operatorul de film Nicolae Girardi. La 27 mai 1996 (Centenarul filmului românesc), Uniunea Cineaştilor din România îi oferă Medalia Jubiliară pentru întreaga activitate cinematografică* 1932: Ioana Cristache Panait (n. 10 decembrie 1932, Valea Voievozilor – d. 29 aprilie 2014, București) a fost un cercetător și istoric de artă, personalitate de seamă a culturii românești. A activat în cadrul Direcției Monumentelor Istorice și la Institutul „G. Oprescu” al Academiei Române. Este autorul unor importante lucrări științifice de artă și istorie românească.Ca un semn prevestitor, Ioana Cristache Panait - născută Cristache - s-a născut la 10.12.1932, în satul de răsunet istoric, Valea Voievozilor, situat în apropierea fostei capitale a Țării Românești, Târgoviște. Dragostea și setea de cunoaștere pentru creștinătate, credință și istorie i-au fost insuflate de părinți, tatăl său fiind preot, iar mama învățătoare. Persoana care a influențat-o cel mai mult și care a îndemnat-o în carieră, a fost sora cea mai mare, Maria Iancu, născută Cristache (între surori, Tița) alături de care a urmat cursurile Facultății de Istorie la Universitatea din București. Astfel, Ioana (pentru surori, Janca) și-a finalizat studiile în anul 1956, specializându-se în Arhivistică și Paleografie[1]. A fost căsătorită cu istoricul și arheologul prof. dr. Panait I. Panait. Activând ca cercetător din cadrul Direcției Monumentelor Istorice (1964-1977), Ioana Cristache Panait a studiat atât cărțile manuscrise, cât și monumentele istorice, atenția sa îndreptându-se cu precădere asupra bisericilor din lemn și piatră. Aici s-a perfecționat în cercetarea la fața locului a acestora, descoperindu-le secretele și înțelegându-le, în ciuda drumurilor lungi și anevoioase pe care le-a străbătut singură sau alături de colegi. Un doctorat remarcabil, susținut sub îndrumarea profesorului Ion Ionașcu, în 1973, cu teza: „Contribuții la cunoașterea relațiilor culturale dintre Țara Românească și Transilvania în secolul al XVIII-lea. Circulația cărții tipărite și manuscrise”, a încununat cu succes prima etapă a vieții sale de cercetător
După finalizarea studiilor Facultății de Istorie a devenit muzeograf în cadrul „Muzeului de Istorie al orașului București”. Apoi, din 1968 a devenit istoriograf principal la Direcția Patrimoniului Cultural Național. Și-a perfecționat pasiunea la Institutul „G. Oprescu” al Academiei Române, în perioada 1979-2005, unde a rămas și după pensionarea legală din 2001. Parcursul academic, de pe locul de Cercetător științific II (1990) la cea de Cercetător I (1998)[3], precum și încadrarea post-pensionare, i-a oferit ocazia de a întocmi mai multe serii de liste de publicații. Pe parcursul activității sale s-a dedicat cu toată dăruirea cercetării istoriei și culturii, asociind temeinicia argumentării, acuitatea observației și vasta informație în studierea monumentelor istorice, între care au prevalat bisericile din lemn și piatră. Astfel, dr. Ioana Cristache Panait a reușit să adauge numeroase biserici de lemn valoroase listei monumentelor istorice elaborată în 1955, salvând un adevărat tezaur național ce relevă „faptul că există dintotdeauna o foame și o sete a sufletului omenesc după Dumnezeu, bine și frumos, după cultură și adevăr. LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE
- „Biserici de lemn de pe Valea Almașului” (1969)
- „Biserici de lemn din Sălaj” (1971)
- „Monumente de lemn din județul Bistrița-Năsăud în lumina istoriei” (1975)
- „Noi rezultate ale cercetării arhitecturii de lemn din Sălaj” (1976)
- „Monumente istorice bisericești din Eparhia Oradei” (1978)
- „Valențele istorice și artistice ale bisericilor de lemn din județul Cluj”, propus pe lista monumentelor (1980)
- „Decorația sculptată a monumentelor istorice din lemn din județul Cluj” (1980)
- „Biserici de lemn monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei. Mărturii de continuitate și creație românească” (1987)
- „Arhitectura de lemn din Țara Zarandului” (1992)
- „Arhitectura de lemn în Transilvania, județele Alba, Mureș, Harghita”, Ed. Museim (1993)
- „Obștea transilvană, ctitor de cultură și artă (sec. al XVIII-lea)” (1995)
- „Circulația cărții vechi bucureștene în Transilvania” (1998)
- „Les Roumains et les Sicules” (1998)
- „Arhitectura de lemn din județul Hunedoara” (2000)
- „Arhitectura de lemn din județul Gorj” (2001)
- „Bisericile de lemn din Vâlcea” (2003)
- Numeroase comunicări științifice publicate în reviste de specialitate precum: „Angustia” („Realități istorice din sud-estul Transilvaniei” (1997), „Toader Zugravul - secolul al XVIII-lea” (1999), „Plângerea lui Constantin Vodă Brâncoveanul în Transilvania” (2001) ș. a.), „Buletinul monumentelor istorice” sau „Monumente istorice și de artă”
Printre aceste cărți scrise cu trudă, se număra și o lucrare rămasă nepublicată și pe care spera să o poată relua deoarece avea ca temă zona sa natală, județul Dâmbovița, de care o legau amintirile părinților și originile străbune. Tot neconcretizate au rămas și cercetările ei de teren, rămase în fișe și imagini, despre bisericile de lemn din județul Vâlcea.
Ioana Cristache Panait |
|
* 1932: Nicolae Otto Kruch (n. 10 decembrie 1932, Sânleani, județul Arad - d. 19 august 1995, Ploiești) a fost un sculptor și desenator român.Și-a petrecut copilăria la Sântana
[1],
județul Arad, iar cursurile gimnaziale le-a urmat la Liceul Emanuel Gojdu din
Oradea[1], bucurându-se de sintagma „Copil minune” atribuită de profesorul de desen Țârulescu
[1]. Între anii 1953-1957 studiază sculptura la Institutul de Arte Frumoase Ion Andreescu din Cluj
[1], avându-i profesori pe A. Kós, F. Servatius
[1] și
Romul Ladea[1]. După absolvire a lucrat ca sculptor la
Opera Română din Cluj.
Din 1965 s-a stabilit la Ploiești, oraș în care a locuit până la sfârșitul vieții
[1]. A fost președinte al filialei „Uniunii artiștilor plastici” din
Ploiești în perioada
1981 -
1991[1].
Este autorul a numeroase opere de artă monumentală și reliefuri comemorative:
Este inițiator și coautor al statuii ecvestre Mihai Viteazul din Ploiești alături de un grup de sculptori, pe care nu a reușit să o finalizeze din cauza decesului survenit prematur
[1].
Este autor a numeroase portrete ale contemporanilor săi și busturi de copii, executate în piatră, bronz sau teracotă
[1]. Desenele sale în cărbune sau creion sunt de o mare virtuozitate artistică. Sculptorul Nicolae Otto Kruch este unul dintre marii portretiști pe care i-au dat
șvabii-bănățeni României
[1].
· 1934: Leopoldina Bălănuță (n. 10 decembrie 1934, Păulești, județul Vrancea - d. 15 octombrie 1998, București) a fost o actriță română de scenă, film, voce și televiziune. A fost căsătorită cu actorul Mitică Popescu.A absolvit în 1957
Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din
București, la clasa
Mariettei Sadova și a lui
Marcel Anghelescu. A debutat la București, în regia lui
Ion Cojar, jucând-o pe Velea din “Prima întâlnire”, de Tatiana Sîtina. Ultimul ei rol a fost cel din "O batistă în Dunăre", de
D.R. Popescu, la
Teatrul Național, montat de același regizor. A avut roluri memorabile în "Vassa Jeleznova" și "Mama" de
Maxim Gorki, "Anna Karenina", de
Lev Tolstoi, "Medeea" de
Euripide, "Martin Eden" de
Jack London, "Noaptea Iguanei" de
Tennessee Williams, "Oameni sărmani" de
Feodor Dostoievski, "Livada cu vișini" de
Anton Pavlovici Cehov, "Doi pe un balansoar" de
William Gibson și, în special, în piesele lui
Dumitru Radu Popescu, "Ca frunza dudului în rai" și "O batistă în Dunăre" (alături de
Mariana Mihuț și
Ileana Stana Ionescu).
A fost distribuită și în filme, mai ales în roluri cu încărcătură dramatică, "Nunta de piatră" (1972), "Dincolo de pod" (1975), "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii" (1979), "Clipa" (1979), "Bietul Ioanide" (1979), "Năpasta" (1982), etc.
Leopoldina Bălănuță a avut și o colaborare de succes cu Televiziunea. "Gaițele" (1993), "Strigoii" (1992), "Trandafirul și coroana", "Conu' Leonida față cu reacțiunea"(1985), "Moartea unui comis voiajor" (1977), "Idolul și Ion Anapoda" (1991) sunt doar câteva din piesele în care a apărut la Televiziune.
Deși a fost considerată o actriță dramatică, Leopoldina Bălănuță a avut și memorabile roluri de comedie. Sceneta TV "Care de dame" de G.H. Brăescu
[1], realizată în 1980 (unde actrița întruchipează 4 personaje) este considerată unul din momentele de referință din istoria divertismentului TV românesc.
Leopoldina Bălănuță a fost una din cele mai importante actrițe care a practicat spectacolul de poezie și care s-a preocupat intens de acest lucru. Continuatoare a recitativului dramatic creat de școlile lui Constantin Nottara și Gheorghe Storin, Leopoldina Bălănuță a dat un regal de muzică și poezie, împreună cu Narcisa Suciu, în spectacolul "O întâmplare a ființei" din 27 ianuarie 1998, pe versuri de
Ana Blandiana,
Ștefan Augustin Doinaș,
Magda Isanos,
Nicolae Labiș și
Nichita Stănescu. „Eu plec cu viața mea în teatru; teatrul vine cu viața lui în viața mea. Mă gândeam câtă dreptate a avut sărmanul Tarkovski, care spunea, în ultimele zile ale existenței lui: «Doamne, am obosit așteptându-te!» […] totdeauna arta mi-a apărut ca o ștafetă a Dumnezeirii”.
A terminat studiile de arta actorului odată cu deschiderea sălii Casandra, acest studio al celui mai tânăr actor, unde au debutat cei mai mulți interpreți ai țării, toți cei care au studiat la prima școală de teatru și film din România, Academia de Teatru și Film de astăzi, fostul Institut de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. A jucat în spectacolul Peer Gynt, de Ibsen, în regia lui Dinu Ernescu, pe Aase, mama eroului principal, alături de Florin Piersic, devenit și el o legendă în rolul ibsenian, din 1957. Au urmat câteva personaje pe scena celuilalt studio al experimentelor Teatrul din Piatra Neamț, după care marile succese din București, de la
Teatrul Mic.
Rolurile sale au fost nenumărate și în toate a venit cu vocea ei caldă, melodioasă, cu adâncul ei cult pentru adevăr, fiecare replică constituindu-se într-o pledoarie pentru justiție și demnitatea omului. Poate de aceea se consideră absolut paradigmatic pentru talentul și personalitatea ei,
Antigona, din tragedia omonimă a lui
Sofocle. Antigona, sub bagheta regizorală a lui Ion Cojar era Bălănuță, dreaptă, mândră, neînfricată în fața dictatorului, gata să moară, dar să nu cedeze. A fost pur și simplu copleșitoare în acest rol, după cum a fost convingătoare, încărcată de nuanțe, cu o continuă autoironie și un emoționant tragicomic în eroina principală din
Doi pe un balansoar, de
William Gibson. Alături de
Victor Rebengiuc, Bălănuță a transformat această melodramă într-un zguduitor simbol al condiției tânărului de azi, al singurătății, al lipsei de comunicare, al nevoii de
compasiune, dragoste, înțelegere. Această tragediană înnăscută, distribuită de
Andrei Șerban, firesc, în Medeea, din
Trilogia antică de la Teatrul Național din 1990.
A fost și o excelentă interpretă de comedie. Printre creațiile comice trebuie menționate
Femeia cu coșul cu ouă din muzicalul montat de Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic, după
Nu sunt Turnul Eiffel, de
Ecaterina Oproiu, dar, mai ales Elisabeta, din
Elisabeta din întâmplare o femeie, de
Dario Fo, tot la Teatrul Mic. Cele două dimensiuni ale acestui extraordinar talent care a fost Bălănuță s-au asociat, desăvârșit, în Liubov Andreevna, din Livada cu vișini, în regia lui Andrei Șerban, tot pe scena Naționalului bucureștean. La fel de sclipitoare și profundă este și atunci când interpretează diferite personaje din dramaturgia românească, mai ales din cea a lui
D.R. Popescu. Astfel, la Teatrul Mic joacă în piesa
Ca frunza dudului, iar la Teatrul Național în
O batistă pe Dunăre.
Bălănuță a fost și o remarcabilă recitatoare. În concepția ei actorul este glasul dramaturgului, dar și al poetului! Mai ales al poetului care nu-l obligă să devină personaj, nu-l supune la metamorfoze, ci îl lasă să fie el însuși, cu sensibilitatea și sentimentele sale, punând în lumină sensurile ascunse ale creației poetice. Bălănuță a iubit poezia bună și a dat numeroase recitaluri. Nicicând, versurile lui
Nichita Stănescu, de exemplu, nu au fost mai limpezi și mai bine descifrate decât în rostirea ei. L-a iubit la fel de mult pe
Eminescu, dar a fost aproape, foarte aproape, îndeosebi de poeții contemporani care pledează pentru frumos și adevăr. Referințe artistice despre ea se găsesc în volumul lui Andrei Băleanu și Doina Dragnea,
Actorul în cântarea personajului, București, Meridiane, 1981, precum și în medalionul Magdalenei Boiangiu,
Leopoldina Bălănuță, din revista „Scena” nr. 6/1998.
Leopoldina Bălănuță a fost fată de preot. În 1977 s-a căsătorit cu actorul
Mitică Popescu.
FILMOGRAFIE
- Ultima gară (1998)
- Gaițele (1993) - TV
- Chira Chiralina (1993)
- Balanța (1992)
- Rămânerea (1991)
- Trandafirul și coroana (TV) / (1991)
- Punct și de la capăt (1987)
- Umbrele soarelui (1986)
- Conu Leonida față cu reacțiunea (TV) / (1985) - Efimița
- Scopul și mijloacele (1983)
- Mult mai de preț e iubirea (1982)
- Năpasta (1982)
- Înghițitorii de săbii (1981)
- Semnul Șarpelui (1981)
- Bietul Ioanide (1980) - Elvira, soția lui Ioanide
- Blestemul pământului, blestemul iubirii / Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii (1980) - Zenobia
- Clipa (1979)
- Pe firul apei (1978)
- Moartea unui comis-voiajor (TV) / (1977) - Linda Loman
- Dincolo de pod (1976) - Negustoreasa Mara
- Duhul aurului (1974)
- Tatăl risipitor (1974) - țăranca Constanța Oaie
- Nunta de piatră 1 - Fefeleaga (1973) - Fefeleaga
- Oameni sărmani (1969) - Varvara Alekseyevna
- Dacii (1967) - dublaj de voce Meda
- Subteranul (1967) - Irina
- Tristan (TV) / (1966) - Gabriela Kloterjanh
- Pisica de mare (1963)
Teatru
- Acești nebuni fățarnici, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Anatema actor, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Anna Karenina, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Cuibul de piatră, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Deliana, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Idolul și Ion Anapoda, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
- Mama, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
- Martin Eden, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Matca, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
- Medeea, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Miorița, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Noaptea iguanei, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- O zi mai lungă decât veacul, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Oameni sărmani, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
- Oamenii cavernelor, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Pană Lesnea Rusalim, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Povestea brățării de gleznă, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Săptămâna luminată, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Sechestrații din Altona, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Straniul interludiu, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Trandafirul și coroana, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
- Trei mistere, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Tristan și Isolda, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Vassa Jeleznova, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Viforul, premieră la Teatrul Național Radiofonic.
· 1942 - S-a nascut Peter Sarstedt, cantaret, chitarist si compozitor britanic.
· 1943 - S-a nascut Chad Stuart, voaclist si multi-instrumentist britanic (Chad / Jeremy).
· 1945 - S-a nascut Ralph Tavares, vocalist american (Tavares).
· 1946 - S-a nascut Walter Orange, baterist, vocalist si compozitor american (Commodores).
· 1946 - S-a nascut Keith Smart, baterist britanic (Mongrel, Wizzard).
· 1946 - S-a nascut Chris (“Ace”) Kefford, basist britanic (Move).
· 1947: S-a născut dirijorul american de origine română Christian Badea. A dirijat cele mai importante orchestre simfonice din Europa, Statele Unite, Asia şi Australiaşi dirijează constant spectacole de operă la Metropolitan Opera /New York, din 1987.
· 1948 - S-a nascut Jessica Cleaves, vocalista americana (Friends Of Distinction).
· 1948 - S-a nascut Brenden Harkin, chitarist american (Starz, Kool & The Gang).
· 1948: S-a nascut Abu Abbas, politician palestinian, membru fondator Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei; (d. 08.03.2004).
· 1948 - S–a nascut Petre Petrescu, director de imagine; a semnat imaginea mai multor filme, dintre care: „Senatorul melcilor”, „A doua cadere a Constantinopolului”.
· 1951 - S-a nascut Johnny (Juan Raul Davis) Rodriguez, cantaret si chitarist country american.* 1952: Alexandra Can (n. 10 decembrie 1952, satul Sireți, raionul Strășeni) este un om politic din Republica Moldova, care a deținut funcția de ministru industriei și comerțului (martie-decembrie 1999). · 1952: Julianne Baird, sopramă americană* 1953: Casia Csehi (n. 10 decembrie 1953, București) este o artistă plastică și ilustratoare din România.Din 1977 până în 1985 a lucrat grafică publicitară și a colaborat cu reviste și edituri importante: Editura Univers, Editura Albatros,
Editura Cartea Românească,
Editura Ion Creangă, Editura Litera,
Editura Enciclopedică, Casa de discuri Electrecord și Revista Ariel UNICEF. Lucrările sale regăsesc la Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul de Artă
Galați, Muzeul de Artă
Târgu Jiu, Muzeul de Artă
Tulcea, Muzeul de Artă
Botoșani, Fundația Romania Literara, Muzeul de Artă Contemporană
Târgoviste, Colecția World Trade Center - Centrul Comercial București precum și în colecții particulare din România, Bulgaria,
Ungaria,
Grecia,
Franța, Belgia,
Olanda, Germania,
Cipru,
Anglia,
Italia și
SUA.
EXPOZIȚII PERSONALE
- 2013 – Amethyst, Galeria de Artă, București
- 2012 – Geometria Viului, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Palatul Mogoșoaia
- 2010 – Muzeul Național de Artă Contemporană, Galeria Etj. 3/4, București
- 2009 – Galeria Simeza, București
- 2001 - Art Jaz Club, București
- 2000 – Galeria Colței 42, București; Galeria Arthis, Bruxeles; Rene Magritte Cultural Centre, Bruxeles
- 1998 – Palais of Justice, Kaiserslautern
- 1997 – Galeria Orizont, București
- 1984 – Galeria Căminul Artei, București
- 2014 - Galeria IRECSON Bucuresti
EXPOZIȚII INTERNAȚIONALE
- 1982 – Itinerant Trienniale International Design Exhibition – Young Artists Nurnberg Geermanysches Nationalmuseum, Germania
- 1982, 1983 The (Triennial) International Design Exhibition – Young Artists Musee Cantonal des Beaux Arts, Lausanne, Elveția
- 1982 – Engraving Exhibition Lyngby, Danemarca
- 1984 – Contemporary Romanian Art Exhibition Detroit, USA
- 1984 – Contemporary Romanian Art Exhibition Prague, Cehoslovacia – Warsaw, Polonia
- 1984 – International Design Exhibition “PECSI GALERIA” Pecsi, Ungaria
- 1984 – International Water-Colors-Exhibition, Bulgaria
- 1990 – Arte Contemporaneo Rumena RHO, Milano
- 1992 – Contemporary Romanian Art Exhibition Mol, Moils, Pierement ,Oude Post, Belgia
- 1993 – Contemporary Romanian Art Exhibition Vorst, Galeria Ten Weyngaert, Belgia
- 1993 – The Contemporary Romanian Art Exhibition Gent, Belgia
· 1954: S-a născut Florentin Smărăndache, matematician american de origine română, scriitor, poet și profesor universitar.
· 1954: Cristian Teodorescu, scriitor român. Cristian Teodorescu a absolvit în 1980 Facultatea de Filologie a Universității din București. În perioada studenției și după absolvire a fost membru al Cenaclului de proză "Junimea", îndrumat de criticul și profesorul Ovid S. Crohmălniceanu, și a frecventat Cenaclul de Luni, coordonat de criticul și profesorul Nicolae Manolescu. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. În prezent este redactor la ziarul Cațavencii și deține o rubrică permanentă în săptămânalul România Literară, unde este redactor.A debutat în 1985 cu volumul de povestiri
Maestrul de lumini (roman,
Editura Cartea Românească, București), după ce fusese inclus în volumul colectiv
Desant '83 (1983).
După debut, publică volumele:
Tainele inimei (Editura Cartea Românească, București, 1988);
Faust repovestit copiilor mei (Editura Alex, 1991);
Povestiri din lumea nouă (
Editura RAO, București, 1996);
Îngerul de la benzinărie (
Editura Paralela 45, Pitești, 2003);
Medgidia, orașul de apoi (Editura Cartea Românească, București, 2009).
· 1954 - S-a nascut Geoff Deane, cantaret si compozitor britanic (Modern Romance).* 1956: Daniela Vlădescu (n. 10 decembrie 1956, București) este o soprană română, cântăreață de operă și operetă și interpretă de multiple genuri muzicale (precum muzică jazz, vocal simfonică, romanțe, muzică ușoară și altele), ocazional actriță, actualmente având funcția de manager al Teatrului național de operă și balet "Oleg Danovski" din Constanța.În perioada 1963-1975, Daniela Vlădescu a studiat ca elevă la Liceul de Muzică „George Enescu" din București, apoi și-a continuat studiile muzicale la secția de canto a Conservatorului „Ciprian Porumbescu" (astăzi cunoscut după redenumirea sa în Universitatea Națională de Muzică București), unde studiază la cu profesoarele soprane Arta Florescu și Eugenia Moldoveanu. În 1979, fiind încă studentă la Conservator, devine membră a Teatrului muzical din Brașov, unde va fi solistă până în 1985. Începând cu 1985, în urma unui concurs de admitere, Daniela Vlădescu va face parte din ansamblul de soliști ai Operei Naționale București, poziție deținută până în 1993, când face trecerea la genul operetei și devine angajata Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian", cu care va efectua numeroase turnee în țară și în străinătate.
În 2006 este numită Director General al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski", Constanța.
Colaborarea sa muzicală a fost cu numeroase posturi naționale de radio și de televiziune, dar și cu orchestre simfonice și teatre lirice din
România (
Arad,
Bacău,
Cluj,
Craiova,
Galați,
Iași,
Oradea,
Ploiești,
Târgoviște și
Timișoara). De-a lungul timpului, soprana abordează un repertoriu amplu de genuri muzicale precum jazz, muzică vocal simfonică, pop și romanțe. A înregistrat coloana sonoră a filmului
Gloria nu cântă, acesta nefiind însă singurul contact în domeniul cinematografiei întrucât în
1983 a interpretat în filmul
Ochi de urs, în regia lui
Stere Gulea.
Repertoriul de operă și operetă (respectiv
musical) al sopranei său cuprinde, printre altele, roluri de prestigiu, așa cum sunt:
Adela (din
Liliacul de
J. Strauss),
Adina și
Gianetta (din
Elixirul dragostei de
Donizetti),
Cio Cio San (din
Madama Butterfly de
Puccini),
Franzi (din
Sânge vienez de același J. Strauss fiul),
Gilda (din
Rigoletto de
Verdi),
Maria (din
West Side Story de
Bernstein),
Mi Tsu Ti (din
Marco Polo de
Tán Dùn),
Stasi (din
Silvia de
Kálmán),
Susanna (din
Nunta lui Figaro de
W.A. Mozart),
Violeta (din
Traviata, de Verdi) și multe altele.
· 1958 - S-a nascut Paul Hardcastle, clapar si compozitor britanic (First Light).
· 1959: S-a nascut Toni Grecu, membru al grupului de comedie “Divertis”.
· 1960 - S–a nascut actorul, regizorul si scenaristul nord–irlandez Kenneth Branagh (filme regizate “Much About Nothing”, “Othello”, “Hamlet”).
· 1961 - S–a nascut actorul de teatru si film Cornel Scripcaru (din filmografie: „Stare de fapt”, „Terminus Paradis”).* 1964: Ionuț Popescu (10 decembrie 1964, Brăila) este economist, jurnalist economic și politician român, membru al Partidului Democrat Liberal. Din decembrie 2004 până în august 2005, a fost Ministrul Finanțelor Publice în Guvernul Tăriceanu. Anterior, fusese redactor-șef al revistei cu profil economic Capital.
Biografie
Viață timpurie, educație
Ionuț Popescu s-a născut la 10 decembrie 1964 la Brăila, într-o familie săracă. A fost singurul copil al familiei iar tatăl său a decedat atunci când viitorul ministru nu împlinise încă 14 ani. Școala generală și liceul (Nicole Iorga) au fost absolvite în orașul natal. În 1984 a fost admis la Academia de Studii Economice, Facultatea Finanțe-Contabilitate, pe care a absolvit-o în 1988.
Prima sa slujbă, repartiția guvernamentală, a fost la AFDJ Sulina. După 1989, atunci când stagiatura (adică, obligația de a lucra cel puțin 3 ani acolo unde ai fost repartizat) nu a mai fost obligatorie, Ionuț Popescu a revenit în orașul natal, unde, pentru câteva luni, a fost angajat la Direcția Finanțelor Publice.
Jurnalist, Revista Capital
Apoi, din vara anului 1990, a început o carieră în presa scrisă, mai întâi la Brăila, apoi în București, la ziare ca Sportul Românesc, Meridian și, din 1992, la Capital, o revistă economică, unde, în 1996, este numit redactor-șef. Aici se face cunoscut ca un comentator lucid al realităților economice și devine un colaborator căutat al unor posturi de radio și televiziune (BBC, TVR, B1, PrimaTV etc).
Din această postură intră în contact direct cu lumea politică, pentru care avea o veche pasiune, fiind încă din adolescență ascultător fervent al posturilor Europa Liberă și Vocea Americii sau cititor pasionat al revistei Lumea, de politică externă. În 1997, în calitate de comentator economic, Ionuț Popescu explică entuziast la televiziuni măsurile salutare de liberalizare a cursului de schimb și decizia de a închide întreprinderile cu pierderi cronice, aflate în proprietatea statului.
Consilier economic
Aceste comentarii atrag atenția premierului din acea vreme, Victor Ciorbea, care îi face imediat o ofertă de a-i deveni consilier pe probleme economice. Viitorul ministru refuză oferta premierului Victor Ciorbea de a-i deveni consilier, preferând să rămână ziarist dar îi oferă acestuia sfaturile și opiniile sale, în particular, atunci când era solicitat. De asemnea refuză oferta lui Valeriu Stoica (atunci, președintele PNL) de a candida la alegerile parlamentare. Acceptă însă, în ianuarie 2000, propunerea premierului Mugur Isărescu, aceea de a fi purtător de cuvânt al guvernului. O poziție ocupată doar câteva luni, întreruptă din cauza unor probleme personale.
Partidul Național Liberal
În 2003, la propunerea Monei Muscă și a lui Teodor Stolojan, acceptă să devină pentru prima oară membru al unui partid, Partidul Național Liberal. Intră în partid susținând câteva idei, printre care introducerea cotei unice de impozitare. Este numit șeful Comisiei de Strategie și, în 2004, această Comisie a PNL, împreună cu reprezentanți ai Partidului Democrat (se formase Alianța DA), elaborează Programul de Guvernare al Alianței DA, care avea în centrul său tocmai reformarea sistemului fiscal, prin introducerea cotei unice de impozitare de 16%. Tot în 2004, Ionuț Popescu devine purtătorul de cuvânt al Alianței DA.
În 2004 acceptă să candideze, la insistențele unor colegi din PNL, și este ales senator în circumscripția București.
Va candida și în 2008, în alegerile parlamentare uninominale, unde îi va învinge clar pe contracandidații săi, Crin Antonescu și Răzvan Theodorescu, va ieși pe primul loc dar nu va deveni parlamentar). Poziția sa este apreciată astfel în cablogramele Ambasadei SUA.
Ministrul finanțelor
Politica sa bugetară a fost orientată, cu precădere, spre menținerea unui deficit bugetar mic și prioritizarea clară a cheltuilelilor făcute de ceilalți ordonatori principali de credite. A încercat să stabilească reguli clare și în ce privește cheltuielile făcute la nivelul administrației locale, în acea perioadă existând o puternică tendință ca unitățile administrativ-teritoriale să se împrumute masiv, prin emiterea de obligațiuni municipale, mult peste capacitatea lor viitoare de rambursare a acestor împrumuturi. Tot în mandatul lui Ionuț Popescu au fost alocate primele sume pentru construcția viitorului stadion Național Arena.
Toate aceste măsuri de liberalizare au avut efecte imediate și spectaculoase pe piețele financiare. Investițiile străine, în perioada mandatului său și în perioada imediat următoare, au înregistrat creșteri semnificative. De asemenea, Bursa de valori de la București a crescut spectaculos în această perioadă. Toate acestea au făcut ca revista Emerging Markets, a Băncii Mondiale, să-l desemneze pe Ionuț Popescu cel mai bun ministru de finanțe în 2005 din țările cu o economie emergentă. Desemnarea a fost anunțată în numărul din luna septembrie 2005 al revistei Emerging Markets dar Ionuț Popescu fusese între timp remaniat, în timpul concediului său din luna august.
* 1965:
Sandu Minciu (n. 10 decembrie 1965, București) este un antrenor de fotbal român și fost fotbalist. Debutul său în Liga 1 se înregistrează în 1987, pe vreme când era legitimat la clubul Oțelul Galați. Apogeul carierei îl atinge la Dacia Unirea Brăila, unde înregistrează 111 prezențe pentru club în Liga 1 * 1970: Mihai Frățilă (n. 10 decembrie 1970, Alba Iulia) este un cleric român unit, episcop eparhial al Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de București. · 1972: Brian Molko, muzician britanic-american* 1974: Lucia Macari (n. 10 decembrie 1974, Chișinău) este un artist plastic din Republica Moldova. Neosuprarealistă ca stil, a expus în
Moldova,
România,
Ucraina,
Voivodina,
Ungaria,
Rusia,
Slovenia,
Croația,
Olanda,
Grecia,
Bulgaria,
Kazahstan.
· 1977: Andrea Henkel, atletă germană* 1979: Bogdan George Nicula (n. 10 decembrie 1979, București - d. 21 iunie 2015, Germania) a fost un balerin de origine română.Bogdan Nicula a studiat baletul clasic de la vârsta de 12 ani, în cadrul Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București
[1], sub îndrumarea profesorilor Eugenia Cotovelea, Mihaela Santo și Constantin Marinescu. La 16 ani câștigă medalia de argint în cadrul ediției a X-a a Concursului Internațional de Dans de la
Caen, Franța, cu o variație din baletul „Silvia", muzica Leo Delibes. A urmat cursurile
Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București - secția Coregrafie.
Între anii 1996-1998 participă și câștigă numeroase premii și titluri importante, in cadrul unor festivaluri, concursuri, gale și olimpiade naționale și internaționale de coregrafie. A participat la cursuri de vară în
Edmonton, Canada (1995) și la stagii și cursuri de dans clasic, la Academie de Danse Classique „Princesse Grace” în
Monte Carlo (1997, 1998).
[1]În 1999 se alătură Teatrului de Balet „Oleg Danovski” din
Constanța, ca solist și interpretează roluri în producții clasice ca: „
Lacul Lebedelor”, „
Spărgătorul de nuci”, „Cocoșatul de la Notre Dame”, „Pinocchio” , „Crăiasa zăpezii”, dar și în producțiile de dans contemporan ale coregrafilor Gigi Căciuleanu și Sergiu Anghel în roluri create pentru el - „Requiem” și „Metropolis”.
În 2001 pleacă din România și parcurge rapid drumul spre success, devenind solist principal în
Balletmainz, apoi în
Ballet am Rhein din
Düsseldorf, Germania (director artistic Martin Schläpfer). Dansează în producții coregrafice contemporane celebre, create pentru companie sau producții din repertoriul internațional contemporan, respectiv George Balanchine, Merce Cunningham, Twyla Tharp, Jiri Kilyan, Hans van Manen, Regina van Berkel, Teresa Rotemberg , Nils Christe, Paul Lightfoot & Sol Leon, Christopher Bruce, Nicolo Fonte, Gisela Rocha.
Între anii 2004 – 2012, participă la nenumărate producții pentru televiziune ale companiei din
Mainz, aparițiile la Arte,
ZDF, 3sat ale „Partita”, „Frogs and Crows”, „Marsch, Walzer Polka”, „Kleines Requiem”, „Gota de Luz” , devenind o obișnuință. În 2009 dansează în cadrul evenimentului
1000 Years Dome Mainz, în domul din Mainz, spectacolul fiind transmis de televiziunea germană națională ZDF.
[2]În 2008 are ocazia extraordinară de a dansa pe celebra scenă a
Teatrului Balșoi din
Moscova, în cadrul Galei Premiilor „Prix de Benois”. A prezentat un solo din baletul „Streichquartett” coregrafiat de Martin Schläpfer, care a reușit performanța de a obține premiul pentru cea mai bună coregrafie a anului.
Poate cea mai apropiată de sufletul său, este însă coregrafia imaginată pentru elevii Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, care, în data de 30 mai 2013, au dansat la
Opera Națională din București sub „bagheta” lui Bogdan Nicula, în
„Flash.STOP”. O lucrare dinamică și emoționantă, realizată ca un tribut de admirație și recunoștință, în amintirea profesoarei Mihaela Santo. Cu această ocazie, Bogdan Nicula a reușit să transmită excelenta sa abilitate de a exprima idei și concepte într-un cadru motivațional și de echipă, relevând latura sa artistică și publicului din România.
În martie 2014, devine unul dintre membrii fondatori ai Asociației MBAS - Mișcarea pentru Balet și Artele Spectacolului, este profesor și coregraf în proiectul primei Școli de Vară profesioniste de balet din București și concepe în mod special, în doar trei săptămâni, Spectacolul „
Noi origini”, o fuziune între dansul clasic și contemporan, un concept al inovației și al schimbării, o coregrafie concepută pe măsura aptitudinilor și talentului fiecărui elev.
[3]În noiembrie 2014, află că este bolnav de ALS - scleroză laterală amiotrofică, o boală de tip neurologic, ce atacă celulele nervoase care controlează mișcarea voluntară, ceea ce, în timp, face mișcarea mâinilor, a picioarelor și a mușchilor extrem de dificilă.
[1][2]În decembrie, gândește și dezvoltă prin limbaj și chiar mișcare, o ultimă lucrare coregrafică
„Sonatele războiului” pe muzica lui
Sergei Prokofiev. Opera este prezentată în Germania, în ianuarie 2015 și este primită cu emoție și entuziasm de public.
În scurt timp, starea lui se înrăutățește. Rămâne însă lucid și pozitiv, la tot ce i se întâmplă.
În data de 21 iunie 2015, se stinge din viață într-o clinică din
Solingen, Germania.
· 1987: Gonzalo Higuaín, fotbalist argentinian* 1991: Rareș Takács (n. 10 decembrie 1991, Turda) este un fotbalistromân care evoluează la clubul Olimpia Satu Mare pe postul de fundaș dreapta sau mijlocaș dreapta. Acesta este un produs al Școlii de fotbal Ardealul. A fost component al echipei U Cluj din 2010. A debutat în Liga I în partida cu CFR Cluj (29.05.2013) din turul sezonului 2013-2014, de atunci mai reușind să adune peste 15 prezențe în teren.[1]* 1991:
Radu Gînsari (n. 10 decembrie 1991, Chișinău) este un fotbalist din Republica Moldova, care în prezent evoluează la clubul Krîlia Sovetov pe postul de mijlocaș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu