REVISTA MEA DIN 15 DECEMBRIE / 1. B.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 15 DECEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

B. Decese; Sărbători

Decese

·         1025: A murit  imparatul bizantin Vasile al II-lea, supranumit Bulgaroctonul (omoratorul de bulgari); (n. 958). A consolidat cuceririle predecesorilor săi în Siria si s-a  confruntat cu statul bulgar condus de Samuil în lupte care au durat mai multe decenii, 991–1014. În 1014 înfrânge pe bulgari în regiunea Struma. După bătălie orbește 14.000 de prizonieri bulgari, lasand unui bulgar din 100 un singur ochi, pentru a-i conduce pe ceilalți înapoi la tarul lor, Samuil.  Având nevoie de ajutor, Vasile al II-lea a apelat la marele cneaz de Kiev, Vladimir, conducător puternic, dar păgân, caruia i-a oferit să i-o dea de soție pe sora sa Anna, dacă prințul vareg se va converti la creștinism. Vladimir si-a dorit o căsătoria cu o prințesa bizantină astfel ca a fost botezat, s-a căsătorit cu Anna, iar creștinismul a devenit religia oficială a statului rus kievean, Biserica Rusă kieveana  punându-se sub autoritatea Patriarhiei din Constantinopol. Vladimir a trimis împăratului bizantin 6000 de soldați, aceștia constituind  un corp permanent de luptatori numit Garda Varegă.

·         1072: A murit  sultanul turc  Alp Arslan; (n. 1029). Alp Arslan (n. 1029 – d. 15 decembrie 1072, Oxus, Turkmenistan) a fost al treilea sultan (din 27 aprilie 1064) al dinastiei Seljuq și stră-nepotul lui Seljuq, fondatorul dinastiei ce-i poartă numele. El a preluat numele de Muhammad bin Da’ud Chaghri atunci când a adoptat Islamul. Pentru priceperea sa militară, vitejia personală și abilitățile în luptă a obținut numele de familie Alp Arslan, care înseamnă Leu Războinic în turcă. Alp Arslan a condus turcii selgiucizi în victoria contra Imperiului Bizantin din 1071

Sari la navigareSari la căutare

Johannes Vermeer
Johannes Vermeer
Date personale
Nume la naștere	Johannes Vermeer
Născut	31 octombrie 1632[2][3][4][5][6]  Delft, Țările de Jos[7]
Decedat	15 decembrie 1675 (43 de ani)[2][3][5][6]  Delft, Țările de Jos[8]
Înmormântat	Oude Kerk[*]
Cetățenie	Provinciile Unite
Religie	catolicism
Ocupație	pictor colecționar de artă[*]
Activitate
Domeniu artistic	pictură
Pregătire	Leonaert Bramer[*]
Mișcare artistică	Dutch Golden Age painting[*], pictură barocă[*]
Opere importante	Diana and Her Companions[*], Geograful, The Procuress[*], The Milkmaid[*][1], Christ in the House of Martha and Mary[*], Astronomul, A Girl Asleep[*], Fata cu turban
Influențat de	Carel Fabritius[*], Gabriël Metsu[*], Dirck van Baburen[*], Leonaert Bramer[*]
Semnătură
Modifică date / text

Jan Vermeer: Alegoria picturii sau în atelier, 1673

* 1675: Johannes Vermeer, cunoscut mai ales ca Jan Vermeer van Delft (n. 31 octombrie 1632, Delft, Țările de Jos^[7] – d. 15 decembrie 1675, Delft, Țările de Jos^[8]) a fost un pictor olandez, unul din cei mai cunoscuți reprezentanți ai stilului baroc. În timp, reputația lui Vermeer a crescut tot mai mult, astăzi el fiind considerat unul dintre cei mai mari pictori olandezi ai vârstei de aur^[9], fiind cunoscut mai cu seamă ca un maestru al folosirii luminii în lucrările sale. Întrega sa operă, considerată autentică, cuprinde 37 de tablouri. Cele mai multe reprezintă scene de fiecare zi sau alegorii.

Biografie

Se cunosc puține amănunte din viața sa sau despre înfățișarea sa, Vermeer nu a pictat nici un autoportret. Fără a se ști exact data nașterii, este fapt documentat că a fost botezat pe 31 octombrie 1632 în Nieuwe Kerk ("Biserica Nouă") din Delft. După ce frecventează cursurile academiei conduse de pictorul catolic Rietwijk și atelierul lui Leonaert Bramer, Vermeer este primit pe 29 decembrie 1653 în breasla pictorilor Sint-Lukasgilde. O influență asupra stilului lui Vermeer a exercitat-o cu siguranță și Pieter de Hoch, el însuși autor al unor fine tablouri cu scene din viața zilnică.

Jan Vermeer: Diana şi nimfele, 1655-56

Vermeer se întoarce la Delft și în primăvara anului 1659 se căsătorește cu Catharina Bolnes, o tânără provenind dintr-o familie catolică, după ce pictorul - care era protestant - trece la catolicism. În repetate rânduri, în anii 1662, 1663, 1669 și 1670 va fi staroste al breslei pictorilor din Delft. Va fi o prezență obișnuită în cercurile sculptorilor, negustorilor, pictorilor de faianță, editorilor-tipografi și țesătorilor.

Vermeer picta puțin - în medie două tablouri pe an - rezultă însă că era bine plătit, pentru a putea face față necesităților familiei sale, care în 1675 (anul morții pictorului) număra 11 copii. Ține mult la independența sa, fapt care-i conferă o deplină libertate artistică, dar - cu timpul - și inevitabile greutăți materiale. Cei mai cunoscuți clienți ai lui erau brutarul Hendrick van Buyten și tipograful Jacob Dissius, acesta din urmă fiind în posesia a 19 tablouri. Vermeer lucra și ca expert în verificarea autenticității unor tablouri, devenind consilierul colecționarilor de artă.

În ultimii ani ai vieții, situația lui financiară se înrăutățește, fiind obligat să facă multe împrumuturi și să vândă din tablourile sale cu un preț sub valoarea lor reală. O lovitură cruntă pentru artist este războiul, invazia armatelor regelui Franței, Ludovic al XIV-lea, atrăgând după sine declinul economiei olandeze.

În anul 1675, Vermeer se îmbolnăvește brusc și moare în decurs de câteva zile. Pe 15 decembrie 1675 este înmormântat în cripta familiei din Oude Kerk ("Biserica Veche") din Delft.

Opera

Primele sale tablouri — în comparație cu operele de mai târziu — au un format mai mare și reprezintă scene religioase sau istorice. Vermeer pictează și două tablouri cu vederi din orașul său natal: Vedere din Delft (1660) și Străduța (1657-1658).

O altă categorie o reprezintă tablourile pe teme așa zise moralizatoare: Proxeneta (1656) și Fată dormind (1657), probabil după consumul unei cantități exagerate de vin.

Jan Vermeer: Fată cu cercel de perlă, 1665

Cele mai multe tablouri cu fete tinere sau femei mature au un caracter narativ, în relație cu instrumente muzicale sau obiecte casnice. Unele dintre ele au caracterul unui portret, cum ar fi Femeie citind o scrisoare la fereastră (1657) sau Fata cu un cercel de perlă (1665), unul din cele mai cunoscute și mai populare tablouri ale lui Vermeer. Forța de expresie a acestei picturi, armonia culorilor, lumina magică corelată cu o anumită subtilitate caracteristică sculpturilor, chipul radiant al modelului cu privire întrebătoare dovedesc măiestria absolută a pictorului.

La Vermeer lumina cade mai totdeauna dinspre stȃnga spre dreapta.

Pe lângă tablourile sale realiste, Vermeer pictează și două tablouri alegorice, în care personifică teme abstracte prin simboluri: Alegoria credinței (1671) și Alegoria picturii (sau În atelier, 1673). În „Alegoria picturii” este reprezentat un atelier, pe masă se află o carte — simbol al înțelepciunii — și o mască — ca simbol al sculpturii. Personajul principal este un pictor în timpul lucrului, văzut din spate, păstrându-și astfel anonimitatea. Ca model servește o femeie tânără, într-o rochie albă, cu o coroană de frunze pe cap, reprezentând probabil muza Clio, protectoarea istoriei.

Jan Vermeer a fost la timpul său un precursor al principiilor compozițiilor configurative. Structura geometrică a tablourilor joacă un rol important. Folosirea efectelor de lumină dau impresia unor scene în aer liber, nefolosind niciodată tonuri închise în redarea umbrelor. Mult timp ignorat, Vermeer se bucură astăzi de mare popularitate, expoziția retrospectivă din Haga (1995-1996) având 460.000 de vizitatori în 14 săptămâni.

Picturi de Vermeer

Listă de picturi

Lucrări de Jan Vermeer van Delft

Denumire	datare	felul picturii	dimensiuni	proprietar
Iisus la Marta și Maria	1654–1655	ulei pe pânză	160 × 142 cm	National Gallery of Scotland, Edinburgh
Diana înconjurată de nimfe	1655–1656	ulei pe pânză	98,5 × 105 cm	Mauritshuis, Haga
Proxeneta	1656	ulei pe pânză	143 × 130 cm	Gemäldegalerie Alte Meister, Dresden
Fată citind o scrisoare la o fereastră	1657	ulei pe pânză	83 × 64,5 cm	Gemäldegalerie Alte Meister, Dresden
O fată adormită	1657			Metropolitan Museum of Art, New York
Străduță din Delft	1657-1658			Rijksmuseum, Amsterdam
Ofițer cu o fată râzând	c. 1657	ulei pe pânză	50,5 × 46 cm	Frick Collection, New York
Lăptăreasa	c. 1658	ulei pe pânză	45,5 × 41 cm	Rijksmuseum, Amsterdam
Paharul de vin	1658-1660	ulei pe pânză	39,4 × 44,5 cm	Gemäldegalerie, Berlin
Fată cu un pahar de vin	c. 1659	ulei pe pânză		Herzog Anton-Ulrich-Museum, Braunschweig
Vedere din Delft	1659-1660	ulei pe pânză	98,5 × 117,5 cm	Mauritshuis, Haga
Gentilom cu femeie la cembalo	1660-1661	ulei pe pânză	39,4 × 44,5 cm	Frick Collection, New York
Femeie în albastru citind o scrisoare	1663-1664	ulei pe pânză	46,6 × 39,1 cm	Rijksmuseum, Amsterdam
Lecția de muzică întreruptă	1662/5	ulei pe pânză	73,3 × 64,5 cm	Queen's Gallery, Londra
Cântăreață la mandolină	c. 1663	ulei pe pânză	51,4 × 45,7 cm	Metropolitan Museum of Art, New York
Femeie cu un colier de perle	1662-1664	ulei pe pânză	55 × 45 cm	Gemäldegalerie, Berlin
Femeie cu un urcior	1660-1662	ulei pe pânză	45,7 × 40,6 cm	Metropolitan Museum of Art, New York
Femeie cu o balanță	1662-1663	ulei pe pânză	42,5 × 38 cm	National Gallery of Art, Washington
Femeie scriind o scrisoare	1665-1666	ulei pe pânză	45 × 40 cm	National Gallery of Art, Washington
Fata cu turban (sau Fata cu cercel de perlă)	c. 1665	ulei pe pânză	46,5 × 40 cm	Mauritshuis, Haga
Concert în trei	1665-1666	ulei pe pânză	69 × 63 cm	furată în noaptea de 18 martie 1990 de la Isabella Stewart Gardner Museum, Boston[10]
Portretul unei tinere femei	1666-1667	ulei pe pânză	44,5 × 40 cm	Metropolitan Museum of Art, New York
Alegoria picturii (sau În atelier)	1666–1667			Kunsthistorisches Museum, Viena
O doamnă cu femeia de serviciu	1667–1668			Frick Collection, New York
Fată cu pălărie roșie	1668			National Gallery of Art, Washington
Astronomul	1668			Musée du Louvre, Paris
Geograful	1668–1669			Städelsches Kunstinstitut, Frankfurt am Main
Dantelăreasa	1669–1670			Musée du Louvre, Paris
Scrisoare de dragoste	1669–1670			Rijksmuseum, Amsterdam
Doamnă scriind o scrisoare în prezența femeii de serviciu	1670	ulei pe pânză	71,1 × 58,4 cm	National Gallery of Ireland, Dublin
Alegoria credinței	1671–1674			Metropolitan Museum of Art, New York
Cântăreață la chitară	1672			Iveagh Bequest Kenwood House, Londra
Femeie stând lângă cembalo	1673–1675			National Gallery, Londra
Femeie șezând la cembalo	1673–1675			National Gallery, Londra
Tânără femeie șezând la cembalo	1670			Wynn Las Vegas, Las Vegas
Lucrări disputate:
Sfânta Prassada	c. 1655	ulei pe pânză	102 × 83 cm	colecție particulară
Fată cu flaut	1670–1670	ulei pe panou	20 × 17,8 cm	National Gallery of Art, Washington
Portretul unei femei	1655–1660

Galerie

• 

  Isus la Marta şi Maria (1654–1655)

 
• 

  Proxeneta (1656)

 
• 

  Tânără femeie dormind (1656–1657)

 
• 

  Ofiţer cu o fată râzând (1657–1659)

 
• 

  Fată citind o scrisoare la fereastra deschisă (1657–1659)

 
• 

  Străduţa în Delft (1657–1661)

 
• 

  Lăptăreasa (c. 1658)

 
• 

  Paharul de vin (1658–1661)

 
• 

  Fată cu un pahar de vin (1659–1660)

 
• 

  Vedere din Delft (1660–1661)

 
• 

  Lecţia de muzică întreruptă (1660–1661)

 
• 

  Lecţia de muzică (1662)

 
• 

  Femeie la fereastră (1662–1663)

 
• 

  Mondrian : New York City 1942 + Vermeer : Young woman with a water pitcher]]

 
• 

  Dantelăreasa (1664)

 
• 

  Femeie cu un colier de perle (1664)

 
• 

  Femeie în albastru citind o scrisoare (după 1664)

 
• 

  Femeie ţinând o balanţă (1665)

 
• 

  Fata cu turban sau Fata cu cercel de perlă (1665)

 
• 

  Fată cu flaut (1665–1670)

 
• 

  Atelierul ( sau Alegoria picturii, 1666–1667)

 
• 

  Doamnă cu femeia de serviciu ţinând o scrisoare (166

 
• 

  Geograful (1669)

 
• 

  Cântăreaţa la chitară (1669–1672)

 
• 

  Scrisoarea de dragoste (1670)

 
• 

  Doamnă scriind o scrisoare în prezenţa femeii de serviciu (1670)

 
• 

  Femeie stând lângă un cembalo (1670–1673)

 
• 

  Femeie şezând la un cembalo (1672)

”Astronomul” de Vermeer (Muzeul Luvru)

Destinul tabloului „Astronomul“

Acesta a fost tabloul preferat al lui Adolf Hitler, care a dorit neapărat să-l expună în muzeul proiectat în Linz (Austria). Din anul 1888 tabloul aparținuse familiei Rotschild. În anul 1940 familia Rotschild a fost constrânsă să-l cedeze germanilor, primind în schimb dreptul de achiziționare a unui tablou de Frans Hals și a două tablouri de Goya. Tabloul a fost restituit în 1945 familiei Rotschild, care l-a donat definitiv în anul 1982 muzeului Luvru din Paris.

Haner, Georg
Georg Haner
Date personale
Născut	28 aprilie 1672 Sighișoara
Decedat	15 decembrie 1740 Biertan
Copii	Georg Jeremias Haner[*]
Religie	luteranism
Ocupație	teolog, istoric al bisericii
Modifică date / text

Georg Haner (n. 28 aprilie 1672, Sighișoara, Imperiul Austriac, d. 15 decembrie 1740, Biertan, Imperiul Austriac) a fost un teolog și istoric al bisericii sas.

După ce a urmat Gimnaziul din Sighișoara, a studiat începând cu 1691 la Universitatea din Wittenberg. După un an a obținut diploma de „magistru” al Facultății de Filosofie. La Wittenberg a scris prima carte, o istorie a bisericii luterane transilvănene.

În ianuarie 1695 a fost numit rector al gimnaziului din orașul natal, iar în 1698 a preluat postul de pastor al aceluiași oraș. În 1701 a fost numit preot la Apold, în 1706 la Saschiz, în 1708 la Cincu, în 1713 la Mediaș, iar în 1736 la Biertan și episcop al Bisericii Luterane Săsești din Transilvania. A fost opozant al pietismului.

Opere (selecție)[modificare | modificare sursă]

• Historia ecclesarum Transsilvanicarum, inde a premis populorum originibus ad haec usque tempora et fide dignissimis manuscriptis IV libris delineata auctore M. Georgio Haner. Francofurti & Lipsiae apud Joh. Christoph. Fölginer. Anno 1694, 4. Bd.
• Notabene majus pastoris Saxo-Transilvani et Augustanae confessioni invariatae ore et corde addicti in tres partes divisum 3 Bde.
• Subjectum Philosophiae moralis speciale, seu Orationis affectus et actiones morales. Praeside Abrah. Henr. Deutschmann. Vittebergae, 1691.
• Pentecostalis Pnevmatologia paradisiaca h. e. Mysteria pentecostalia de Spiritus S. beneficiis divinitus in Paradiso Gen. Cap. I., II., III. revelata. Praes. Joh. Deutschmann 1692. d. 22. Julii. Vittebergae.
• Lustratio Hebraeorum ad explicanda commata Psalm. LI. 9. Hebr. IX. 13., 14. Praes. Theod. Dassov. 1692, 21. Decemb. Vittebergae.
• Dissertatio philologica de Literarum hebraicarum origine et auJentia. Respondente Paulo Brellft… d. 24. Decemb. 1692. Vittebergae.
• Dissertatio Historico Philologica de Punctorum Hebraeorum cum Literis coavitate et Qeopneosia. Resp. Ioanne Helgey… d. 28. Oct. 1693.
• Historia Ecclesiarum Transylvanicarum, inde a primis Populorum Originibus ad haec usque tempora, ex variis iisque antiquissimis et probatissimis Archyvis et fide dignissimis Manuscriptis IV. Libris delineata. Francofurti et Lipsiae, 1694.
• Acroasium Theologicarum Disputatio prima, Ex Theologia de Theologia in genere, sub moderamine S. S. Trinitatis, Praeside M. Georgio Haner… publice disputabit Andreas Gerger. Balastelk… Anno 1696, die 26. Novembr. Cibinii.
• Acroasium Theologicarum Disputatio Secunda, De Theologiae objecto sive de Religione; sub moderamine S. S. Trinitatis, Praeside M. G. H… publice disputabit Thomas Bulchesch … anno 1697. Cibinii.
• Acroasium Theologicarum ex D. Cunradi Dieterici Institutionibus Catheticis, Discentibus Gymnasii Schaesburgensis ostensarum Disputatio prima, post binas praeliminares, de Scriptura Sacra, quam sub moderamine S. S. Trinitatis Praeside M. G. H… publice disquisitioni submittet. Respondens Georgius Seraphinus… anno 1697. Coronae.
• Acroasium Theologicarum ex B. D. Cunradi Dieterici Institutionibus Catecheticis, Discentibus in Gymnasio Schaesburgensi, ostensarum Disputatio II post binas praeliminares, de Deo Uni-Trino, quam sub moderamine Dei Uni-Trini Praeside M. G. H… publice defendet Andreas Helwig… Coronae.
• Acroasium Theologicarum ex B. D. Cunradi Dieterici Institutionibus Catecheticis, discentibus in Gymnasio Schaesburgensi ostensarum Disputatio Tertia super Articulo: De Scriptura Sacra. Praes. M. G. Haner… Coronae, 1698.

* 1849: Ferdinand Karl Viktor (20 iulie 1821 – 15 decembrie 1849) a fost Arhiduce de Austria-Este și Prinț de Modena.

Născut la Modena, a fost al doilea fiu al lui Francisc al IV-lea de Modena și a soției acestuia, Maria Beatrice de Savoia. Bunica paternă a fost moștenitoare a Ducatului de Modena deoarece tatăl ei, Ercole al III-lea d'Este, nu avusese fii.

Ferdinand s-a căsătorit la 4 decembrie 1846 la Palatul Schönbrunn din Viena cu Arhiducesa Elisabeth Franziska de Austria, fiica Arhiducelui Josef Anton de Austria și a celei de-a treia soții, Ducesa Maria Dorothea de Württemberg.

Elisabeth și Ferdinand au avut un singur copil, o fiică, Maria Theresa de Austria-Este (1849–1919), care a devenit ultima regină a Bavariei.

Ferdinand, care era Feldmarschalleutnant, a murit la Brno la numai câteva luni după ce a împlinit vârsta de 28 de ani, de tifos. Văduva lui s-a recăsătorit cu Arhiducele Karl Ferdinand de Austria.

Arhiducele Ferdinand Karl Viktor
Arhiduce de Austria-Este Prinț de Modena
Date personale
Născut	20 iulie 1821 Modena
Decedat	15 decembrie 1849 (28 de ani) Brno
Înmormântat	San Vincenzo, Modena[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tifos)
Părinți	Francisc al IV-lea, Duce de Modena Maria Beatrice de Savoia
Frați și surori	Francisc al V-lea, Duce de Modena Arhiducesa Maria Beatrix de Austria-Este Arhiducesa Maria Theresa de Austria-Este
Căsătorit cu	Arhiducesa Elisabeth Franziska de Austria
Copii	Maria Theresia, regină a Bavariei
Cetățenie	Austria
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Este

* 1874: Iosif Szabo (uneori Sabo, n. martie 1803, Marosbogát, Transilvania, Imperiul Austro-Ungar – d. 15 decembrie 1874, Iași) a fost un botanist, farmacist și medic, membru de onoare al Academiei Române.

Originar din Transilvania și de naționalitate germană, Iosif Szabo a urmat studiile de medicină la Iena unde a obținut doctoratul în 1852. Se instalează în Moldova în același an și obține dreptul de practică medicală devenind, în 1853, asistent la Secția medicală a Spitalului Sfântul Spiridon.^[1]

În 1863 a fost transferat la ospiciul pentru săraci, bătrâni și infirmi de la Galata, devenind directorul ospiciului.^[2]

A fost interesat de botanică, elaborând în 1841 lucrarea Descrierea florei Moldovei sub raportul științific, tehnic, economic, al medicinei legale și populare cu însemnarea localității și a naturii tărâmului priincios, în care descrie peste 2.000 de specii de plante din Moldova. Lucrarea, care din nefericire a rămas doar în manuscris, s-a pierdut ulterior, păstrându-se doar ierbarul la Muzeul de Istorie Naturală din Iași. În 1856, împreună cu Nicolae Istrati și Anastasie Fătu, a pus bazele Grădinii Botanice din Iași. Iosif Szabo, împreună cu Jacob Czihak, a redactat Heil und Nahrungsmittel Farbstoff, Nutz und Hausgerathe welche die Ost-Romanen Moldauer und Wallachen aus dem Pflanzenreiche Gewinnen, prima lucrare de farmacologie din literatura română.

Iosif Szabo a fost un activ popularizator al științei, participând, alături de doctorul Constantin Vârnav, la editarea revistei Povățuitorul sănătății și al economiei, considerată prima revistă de popularizare din România, precursoare a primei publicații medicale românești.

Iosif Szabo a fost ales membru de onoare al Societății Academice în ședința din 30 august 1872, alături de alți doi ieșeni, tată și fiu: naturalistul și medicul Jacob Czihak (Cihac) și filologul Alexandru Cihac.

Iosif Szabo
Date personale
Născut	martie 1803 Marosbogát, Transilvania, Imperiul Austro-Ungar
Decedat	15 decembrie 1874 Iași
Naționalitate	Germană, română
Ocupație	medic
Activitate
Domeniu	Medicină
Societăți	Societatea de Medici și Naturaliști din Iași

·         1885: Ferdinand de Saxa-Coburg-Gotha (n. 29 octombrie 1816 – d. 15 decembrie 1885) a fost regele consort al Mariei a II-a a Portugaliei, de la căsătoria lor în 1836, până la moartea ei în 1853. Pentru a respecta legea portugheză, numai după nașterea copilului lor în 1837 a fost numit Ferdinand al II-lea al Portugaliei. A fost regentul fiului său Petru al V-lea din 1853 până în 1855. La naștere a fost un prinț german, aparținând Casei de Saxa-Coburg-Gotha.

Ferdinand de Saxa-Coburg-Gotha

Născut Ferdinand August Franz Anton, a fost fiu al Prințului Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha și a soției acestuia, Maria Antonia Koháry. Prințul Ferdinand a crescut în câteva locuri: domeniile familiei situate astăzi în Slovacia, curțile imperiale din Austria și Germania. A fost nepot de frate al regelui Leopold I al Belgiei și verișor primar cu: Leopold al II-lea al Belgiei, Charlotte a Belgiei, regina Victoria a Regatului Unit, Albert, Prinț Consort, Alexandru de Württemberg.

Conform legislației portugheze, soțul unei regine care domnește ar putea primi titlul de rege după nașterea unui copil din acea căsătorie (acesta a fost motivul pentru care primul soț al reginei, Auguste, Duce de Leuchtenberg, nu a deținut niciodată titlul de rege). După nașterea viitorului rege Pedro al V-lea al Portugaliei, Ferdinand a fost proclamat regele Dom Fernando al II-lea.

Deși Maria a II-a era cea care deținea puterea, cuplul regal a format o echipă bună și împreună au rezolvat mai multe probleme în timpul domniei Mariei a II-a. Regele a jucat un rol foarte important în istoria politică portugheză, domnind el însuși în timpul sarcinilor soției sale.

În cele din urmă, Maria a II-a a murit ca urmare a nașterii celui de-al unsprezecelea copil al lor. Domnia lui Fernando al II-lea s-a încheiat dar și-a asumat regența Portugaliei în perioada 1853-1855 în timpul minoratului fiului său, regele Pedro al V-lea.

În 1869 el a respins oferta de a-și asuma tronul Spaniei. Mai târziu, Fernando al II-lea s-a căsătorit cu cântăreața de operă Elisa Hensler, contesă de Edla.

Fernando al II-lea a fost un om inteligent, modern și cu idei liberale. A fost adeptul picturilor în acuarelă, a gravurilor și a ceramicii. A fost președintele Academiei Regale de Științe și Arte, Lord Protector al Universității din Coimbra și Marele Maestru al Rosicrucienilor.

În 1838 a construit în apropiere de Sintra, Palatul Național Pena, o fantezie sălbatică arhitectură într-un stil eclectic plin de simbolism, care ar putea fi comparat cu Castelul Neuschwanstein al regelui Ludwig al II-lea al Bavariei. Și-a petrecut ultimii ani în acest castel împreună cu cea de-a doua soție, primind marii artiști ai vremii.

Ferdinand și cea de-a doua soție, Elisa Hensler

Fernando al II-lea s-a căsătorit cu Maria a II-a, regină a Portugaliei, fiica regelui Dom Pedro al IV-lea (și, de asemenea, împăratul Dom Pedro I al Braziliei). Mai târziu, după decesul Mariei, el s-a căsătorit la Lisabona, la 10 iunie 1869, cu actrița Elisa Hensler^[1] (1836-1929), numită Gräfin von Edla, cu care nu a avut copii.^[2]

Ferdinand și Maria au avut 11 copii:

• Pedro al V-lea al Portugaliei (16 septembrie 1837 - 11 noiembrie 1861); a succedat mamei sale ca Pedro al V-lea, rege al Portugaliei.
• Luís I al Portugaliei (31 octombrie 1838 - 19 octombrie 1889); i-a succedat fratelui său ca rege al Portugaliei.
• Infanta Maria (4 octombrie 1840 - 4 octombrie 1840)
• Infantele João (16 martie 1842 - 27 decembrie 1861); a fost Duce de Beja; a murit de holeră în 1861.
• Infanta Maria Ana (21 august 1843 - 5 februarie 1884); căsătorită cu regele George de Saxonia, mama regelui Frederick Augustus al III-lea al Saxoniei și bunica lui Carol I al Austriei, ultimul împărat al Austriei.
• Infanta Antónia (17 februarie 1845 - 27 decembrie 1913); căsătorită cu Prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și mama regelui Ferdinand I al României.
• Infantele Fernando (23 iulie 1846 - 6 noiembrie 1861); a murit de holeră în 1861.
• Infantele Augusto (4 noiembrie 1847 - 26 septembrie 1889); a fost Duce Coimbra
• Infante Leopoldo (7 mai 1849 - 7 mai 1849)
• Infanta Maria da Glória (3 februarie 1851 - 3 februarie 1851)
• Infantele Eugénio (15 noiembrie 1853 - 15 noiembrie 1853)

Prin fiul său Luís a fost bunicul regelui Carlos I al Portugaliei și străbunicul regelui Manuel al II-lea al Portugaliei.
Prin fiica sa Maria Ana a fost bunicul regelui Frederick Augustus al III-lea al Saxoniei și străbunicul regelui Carol I al Austriei, ultimul împărat al Austriei.
Prin fiica sa Antónia a fost bunicul regelui Ferdinand I al României, străbunicul regelui Carol al II-lea al României și stră-străbunicul regelui Mihai al României.

Ferdinand al II-lea
Date personale
Născut	29 octombrie 1816 Viena
Decedat	15 decembrie 1885 (69 de ani) Lisabona
Înmormântat	Monastery of São Vicente de Fora[*]
Părinți	Prințul Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha Maria Antonia Koháry
Frați și surori	Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Kohary Prințul August de Saxa-Coburg și Gotha Prințul Leopold de Saxa-Coburg-Kohary
Căsătorit cu	Maria a II-a Elisa Hensler (morganatic)
Copii	Pedro al V-lea al Portugaliei Luís I al Portugaliei Infantele João, Duce de Beja Infanta Maria Ana Infanta Antónia, Prințesă de Hohenzollern-Sigmaringen Infantele Augusto, Duce de Coimbra
Cetățenie	Germania  Portugalia
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Coburg și Gotha
Rege al Portugaliei
Domnie	16 septembrie 1837 – 15 noiembrie 1853
Predecesor	Maria a II-a
Succesor	Pedro al V-lea

* 1888: Prințul Alexandru Ludwig Georg Friedrich Emil de Hesse (15 iulie 1823 – 15 decembrie 1888) a fost al treilea fiu și al patrulea copil al lui Ludovic al II-lea, Mare Duce de Hesse și a Wilhelmine de Baden.

Deși Alexandru este cel mai bine cunoscut pentru scandalul cauzat de căsătoria lui, paternitatea lui, de asemenea, a fost obiectul unui scandal. S-a zvonit că tatăl lui și al surorii sale Maria a fost de fapt August Ludwig, Freiherr von Senarclens de Grancy, șambelanul mamei lor. Mama lui, deși consort al Marelui Ducat, a trăit despărțită de soțul ei, de care în cele din urmă a divorțat, dar acesta nu a repudiat paternitatea oricăruia dintre cei patru copii născuți în timpul căsătoriei.

Atunci când țareviciul Alexandru al Rusiei și-a ales-o ca soție pe tânăra soră a Prințului Alexandru, Maria, care avea 16 ani, părinții lui au consimțit la căsătorie. Din cauza tinereții ei, Prințul Alexandru a escortat-o pe sora lui în Rusia pentru nunta ei, rămânând la curtea rusă; a intrat în cercul cumnatului său.

Cariera lui promițătoare a fost compromisă de iubirea lui Alexandru pentru contesa Julia Hauke, doamnă de onoare a surorii sale. Contesa era o orfană germano-poloneză și fiica unui fost ministru de război al țarului. La vremea aceea, țarul Nicolae I îl considera pe Alexandru un posibil soț pentru nepoata sa. Când a auzit de povestea de dragoste a lui Alexandru, el a interzis cuplului să se căsătorească.

Alexandru a plecat în Anglia însă s-a întors în Rusia și a fugit cu Julia de la St. Petersburg. Cei doi s-au căsătorit la Breslau în 1851.

Fratele mai mare al lui Alexandru, Ludovic al III-lea, Mare Duce de Hesse, i-a permis să se repatrieze la Hesse împreună cu soția lui deși el nu a recunoscut căsătoria lor drept una dinastică. I-a acordat ei titlul nou și ereditar de contesă de Battenberg (Battenberg era un orășel și un castel aflat în ruină la nordul ducatului).

Alexandru și Julia

Deși Prințul Alexandru și-a păstrat drepturile sale dinastice, soția sa morganatică a trăit o viață liniștită. Au locuit în principal la castelul Heiligenberg în sudul ducatului. În 1858 Marele Duce Louis al III-lea a ridicat-o în rang pe cumnata sa de la "contesă" la "prințesă" (Prinzessin) von Battenberg.

Alexandru de Hesse și Julia de Battenberg au avut cinci copii:

• Prințesa Maria de Battenberg 1852 - 1923
• Prințul Louis de Battenberg 1854 - 1921
• Prințul Alexandru de Battenberg, 1857–1893
• Prințul Henric de Battenberg 1858 - 1896
• Prințul Francis Joseph de Battenberg 1861 - 1924

Prințul Alexandru de Hesse a murit de cancer în 1888; Prințesa Julia de Battenberg care s-a convertit la romano-catolicism a murit la Schloss Heiligenberg în 1895 la vârsta de 70 de ani.

Au trăit să vadă patru din cei cinci copii făcând căsătorii dinastice. Fiul cel mare, Louis, s-a căsătorit cu Prințesa Victoria de Hesse (a doua fiică a reginei Victoria). Printre copii lor s-au inclus Louise Mountbatten care a devenit regină a Suediei prin căsătoria ei cu Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei și Prințesa Alice de Battenberg care a devenit mama lui Filip, Duce de Edinburgh (soțul reginei Elisabeta a II-a)

Al doilea fiu, Alexandru, a devenit Prinț al Bulgariei. El a obținut consimțământul lui Frederic al III-lea al Germaniei de a se căsători cu Prințesa Victoria a Prusiei; uniunea s-a bucurat și de aprobarea bunicii Victoriei, regina Victoria a Marii Britanii. Dar Alexandru a fost detronat iar Prințul Bismarck s-a opus căsătoriei din motive politice. Alexandru s-a căsătorit morganatic cu Johanna Loisinger.

Al treilea fiu, Henric, s-a căsătorit cu fiica cea mică a reginei Victoria, Beatrice. Singura lor fiică, Prințesa Ena a devenit regină a Spaniei prin căsătoria cu regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei. Nepotul lor Juan Carlos I a fost rege al Spaniei.

Prințul Alexandru
Prinț de Hesse și Rin
Date personale
Nume la naștere	Alexander Ludwig Georg Friedrich Emil von Hessen und bei Rhein
Născut	15 iulie 1823 Darmstadt, Hesse
Decedat	15 decembrie 1888 (65 de ani) Seeheim, Hesse
Înmormântat	Rosenhohe, Darmstadt
Părinți	Ludovic al II-lea, Mare Duce de Hesse Wilhelmine de Baden
Frați și surori	Maria de Hessa Ludovic al III-lea, Mare Duce de Hesse Prințul Karl de Hesse și de Rin
Căsătorit cu	Contesa Julia Hauke
Copii	Maria, Prințesă de Erbach-Schönberg Louis Mountbatten, Marchiz de Milford Haven Alexandru, Prinț al Bulgariei Prințul Henry Prințul Francis Joseph

* 1899: Constantin Jiquidi (n. 22 mai 1865, Iași - d. 15 decembrie 1899, București) a fost un desenator și caricaturist român, tatăl graficianului Aurel Jiquidi (1896 - 1962).

Părinții săi, Panait Jiquidi și Ecaterina, născută Cartu-Romano, țineau la Iași un hotel-restaurant modest, denumit „Au Château des Fleurs”.^[1]

Constantin Jiquidi a debutat la vârsta de 17 ani cu Tipuri din Iași, apoi a colaborat la revista umoristică ieșeană „Bobârnacul”, fiind recunoscut ca un mare talent. Consacrarea definitivă s-a produs odată cu apariția, tot la Iași, a primului volum al albumului Caricaturi (1889).^[1]

În 1889 s-a stabilit definitiv în București^[1], unde a fost pentru o scurtă perioadă unul dintre cei mai apreciați desenatori ai capitalei, până la decesul său la numai 34 de ani, cauzat de ftizie.^[2]

A colaborat cu I.L.Caragiale, ca grafician, la Moftul român.^[3]

A fost probabil primul desenator care a publicat benzi desenate în România, în revista „Amicul Copiilor”, în 1893.

Constantin Jiquidi
Autoportret
Date personale
Născut	22 mai 1865 Iași, România
Decedat	15 decembrie 1899, (34 de ani) București, România
Cauza decesului	ftizie
Părinți	Panait Jiquidi Ecaterina (n. Cartu-Romano)
Frați și surori	Elena, Eufrosina
Copii	Aurel Jiquidi Florica Jiquidi Aglae Jiquidi
Naționalitate	România
Ocupație	desenator, caricaturist
Activitate
Cauza decesului	ftizie
Cunoscut pentru	Primul desenator care a publicat benzi desenate în România, în revista „Amicul Copiilor” din anul 1893 Constantin Jiquidi - De el însuși     Caragiale la părăsirea ziarului Epoca

* 1907: Carola, Prințesă de Vasa (Karoline Frederikke Franziska Stephanie Amalia Cecilia; 5 august 1833 – 15 decembrie 1907) a fost prințesă a Suediei prin naștere și regină a Saxoniei prin căsătoria cu Albert I al Saxoniei. A fost ultima regină a Saxoniei.

Carola de Vasa
Date personale
Nume la naștere	Karoline Friederike Franziska Stephanie Amalie Cecilie
Născută	5 august 1833 Palatul Schönbrunn, Viena
Decedată	15 decembrie 1905 (72 de ani) Dresda
Înmormântată	Catedrala Sfânta Treime din Dresda
Părinți	Gustav, Prinț de Vasa Prințesa Louise Amelie de Baden
Căsătorită cu	Albert I al Saxoniei
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Holstein-Gottorp Casa de Wettin
Regină a Saxoniei
Domnie	29 octombrie 1873 – 19 iunie 1902
Predecesor	Amalie Auguste de Bavaria
Succesor	Monarhie abolită în 1918

* 1944: Alton Glenn Miller (n. 1 martie 1904 – d. 15 decembrie 1944) a fost un muzician american de muzică jazz. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără „In the Mood”, „Moonlight Serenade”, „Pennsylvania 6-5000”, „Chattanooga Choo Choo”, „A String of Pearls”, „At Last”, „(I've Got a Gal In) Kalamazoo”, „American Patrol”, „Tuxedo Junction”, „Elmer's Tune” și „Little Brown Jug”.

Glenn Miller
Date personale
Nume la naștere	Alton Glenn Miller
Născut	1 martie 1904 Clarinda, Iowa, Statele Unite
Decedat	15 decembrie 1944 (40 de ani) Canalul Mânecii, Regatul Unit[2][3]
Înmormântat	Grove Street Cemetery[*]
Cauza decesului	accident (accident aviatic)
Cetățenie	SUA
Ocupație	Bandleader, Muzician, Aranjator, Compozitor
Activitate
Studii	Universitatea din Colorado Boulder[*], University of Colorado[*]
Gen muzical	Swing music, big band
Instrument(e)	Trombon
Ani de activitate	1923–1944
Colaborare cu	Glenn Miller Orchestra, Beryl Davis
Premii	Bronze Star Medal[*][1] Premiul Grammy pentru întreaga carieră[*]

·         1958: A încetat din viaţă fizicianul atomist Wolfgang Pauli, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în anul 1945; (n. 25 aprilie 1900). Wolfgang Ernst Pauli (n. 25 aprilie, 1900 — d. 15 decembrie, 1958), fizician austriac care s-a remarcat prin teoria spinului, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1945.

Walt Disney
Date personale
Nume la naștere	Walter Elias Disney
Născut	5 decembrie 1901 Chicago, Ilinois, SUA
Decedat	15 decembrie 1966 (65 de ani) Los Angeles, California, Statele Unite
Înmormântat	Forest Lawn Memorial Park[*]
Cauza decesului	cauze naturale[1] (circulatory collapse[*][1])
Părinți	Elias Disney[*] Flora Call Disney[*]
Frați și surori	Roy O. Disney[1]
Căsătorit cu	Lillian Disney
Copii	2 fiice (Diane și Sharon)
Cetățenie	SUA
Religie	congregational church[*]
Ocupație	producător de film, regizor, scenarist, co-fondator al studioului The Walt Disney Company
Activitate
Domiciliu	Kansas City[1][2] Los Angeles[1] Marceline[*][2] Chicago[3]
Alma mater	School of the Art Institute of Chicago[*] Kansas City Art Institute[*][1]
Influențat de	Aesop's Film Fables[*][4]
Partid politic	Partidul Republican
Premii	Legiunea de Onoare în grad de cavaler[*] Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de Ofițer[*] Medalia Prezidențială pentru Libertate[*] Grand Decoration of Honour for Services to the Republic of Austria[*] Grammy Trustees Award[*] (1989) Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj () Academy Award for Best Short Subject, Two-reel[*] ()[1] Academy Award for Best Short Subject, Two-reel[*] ()[1] Academy Award for Best Short Subject, Two-reel[*] () Academy Award for Best Short Subject, Two-reel[*] () Academy Award for Best Short Subject, Two-reel[*] () Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj de animație (1932)[5] Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj de animație (1934)[1] Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj de animație (1935)[1] Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj de animație (1936)[1] Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj de animație (1937)[1] Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj de animație (1938)[1] Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj de animație (1939)[1] Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj de animație (1940)[1] Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj de animație (1942)[1] Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj de animație (1943)[1] Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj de animație (1954)[1] Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj de animație (1969)[1] Academy Award for Best Documentary (Short Subject)[*] ()[1] Academy Award for Best Documentary (Short Subject)[*] () Premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar ()[1] Premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar ()[1] Preda Luca[*] (17 martie 1956) Medalia de Aur a Congresului[*] California Hall of Fame[*] (2006) National Inventors Hall of Fame[*] Winsor McCay Award[*] (1975)[1] Premiul Emmy Honorary César[*] Audubon Medal[*] (1955) Premiul Memorial Irving G. Thalberg[5] Premiul Oscar pentru întreaga carieră (1932)[5]
Semnătură
Prezență online
Site web Internet Movie Database VGMdb
Modifică date / text

* 1966: Walter Elias Disney (n. 5 decembrie 1901 - d. 15 decembrie 1966) a fost un regizor, producător, animator, scenarist și antreprenor american, câștigător de 22 de ori al premiilor Oscar. Numele său este unul comun în orice casă americană și este cunoscut chiar și în rândul copiilor.

A fost fiul Florei și al lui Elias Disney (canadian de origine) și a avut trei frați și o soră. Fiind co-fondator (alături de fratele său, Roy O. Disney) al studioului Walt Disney Productions, Walt a devenit unul din cei mai cunoscuți producători de film din lume. Compania fraților Disney, cunoscută sub numele său generic de The Walt Disney Company, are venituri anuale de peste 30 de miliarde de dolari.

Walt Disney este cunoscut mai ales ca și producător de film, precum și ca un inovator al animației și al parcurilor tematice. A fost nominalizat la 61 de premii Oscar și la sapte premii Emmy, deținând recordul pentru cele mai multe nominalizări la Oscar.

Disney și echipa sa a creat unele din cele mai celebre filme din lume și unele din cele mai cunoscute personaje, inclusiv cel pe care majoritatea îl consideră alter-ego-ul său, Mickey Mouse.

Walt Disney a murit de cancer pulmonar la 15 decembrie 1966, cu cinci ani înaintea deschiderii megaproiectului Disneyland, Walt Disney World din Florida. A fost un fumător "înrăit", unul dintre așa numiții "chain smokers", de unde a generat și boala sa necruțătoare.

1901 - 1928: Începuturile

Copilăria

Tatăl său, Elias Disney, s-a mutat în Statele Unite după ce familia sa a eșuat cu ferma în Canada. În aprilie 1906, familia lui Walt s-a mutat în Marceline, Missouri, unde fratele său deținea o proprietate. Acolo ei au cumpărat o casă și o fermă cu o suprafață de 45 de acri (18,2 hectare). În timp ce se afla în Marceline, Walt și-a dezvoltat dragostea sa pentru desen. Un vecin de-al lor l-a plătit pe Walt să îi facă niște desene ale calului său. De asemenea, tot în Marceline, Walt și-a dezvoltat pasiunea pentru trenuri.

Familia Disney a rămas în Marceline timp de patru ani după care s-au mutat în Kansas City în 1910.

Plicul de afaceri al lui Walt Disney avea un autoportret, c. 1921

Chicago[modificare | modificare sursă]

Newman Laugh-O-Gram (1921)

În toamna anului 1917, Walt a început să studieze la liceul McKingsley High School, făcând în paralel cursuri de seral la Institutul de Artă din Chicago. Disney era desenatorul ziarului școlii. Desenele sale erau foarte patriotice, majoritatea fiind axate pe Primul Război Mondial. Disney a abandonat liceul la vârsta de 16 ani pentru a intra în armată dar aceasta nu l-a primit pentru că era prea tânăr.

În schimb, Walt și un prieten de-al său au decis să intre în Crucea Roșie. Pentru a se putea angaja, trebuiau sa aibă minim 17 ani dar, în ciuda opoziției tatălui său, mama sa a elaborat un nou certificat de naștere în care scria că Walt era născut în 1900 și nu în 1901. Crucea Roșie l-a trimis în Franța timp de un an unde a lucrat ca șofer de ambulanță, pe care a desenat câteva personaje.

Apoi s-a mutat în Kansas City pentru a-și începe cariera artistică. Fratele său Roy lucra la o bancă și a reușit să îl angajeze printr-un prieten la Pesmen-Rubin Art Studio. Aici, Disney făcea reclame pentru ziare, reviste și cinematografe. Tot aici a cunoscut un animator, Ubbe Iwerks (1901-1971). Ei doi își respectau munca așa de mult încât relația dintre ei s-a îmbunătățit foarte repede și au hotărât să își înceapă o afacere proprie.

Disney și Iwerks au fondat o companie numită Iwerks-Disney Commercial Artists în ianuarie 1920. Din păcate, puțini clienți au vrut să se angajeze la cuplul neexperimentat. Iwerks a plecat o vreme să câștige niște bani la Kansas City Film Ad Company. Disney s-a retras și el după ce compania a fost cumpărată.

Hollywood

Când Disney a sosit la Los Angeles, avea 40 de dolari în buzunar și un desen neterminat în servietă. Surprinzător, la început a vrut să abandoneze animația, gândindu-se că nu va putea concura cu studiourile din New York. Disney a spus că prima sa ambiție a fost să devină regizor de film. A fost să se angajeze la toate studiourile din oraș dar toate l-au respins.

Din cauza eșecurilor cu filmele artistice, Disney s-a întors în animație. Primul său studio de animație din Hollywood era în garajul unchiului său. Disney a trimis un desen neterminat distribuitorului din New York, Margaret Winkler, care i-a răspuns imediat. A vrut să-l angajeze pe Disney pentru mai multe filme artistice combinate cu animație.

Disney l-a căutat pe fratele său Roy, care făcea un tratament de tuberculoză într-un spital de veterani din Los Angeles. Disney l-a rugat pe fratele său sa îl ajute deoarece nu se putea descurca financiar fără el. Roy a fost de acord și a părăsit spitalul împreună cu fratele său. De atunci nu s-a mai întors și niciodată nu s-a vindecat de tuberculoză.

În 1925, Disney a angajat o tânără femeie, Lillian Bounds, pentru departamentul de imprimare cu cerneală și colorat. A fost admirată imediat de Walt iar câteva luni mai târziu lucra ca și secretară.

1928 - 1942: Epoca de Aur a animației

Disney în 1935

Eroii lui Disney au constituit „epoca de aur” a desenului animat, începând cu Mickey Mouse, creat în 1928, cu vocea lui Walt Disney.^[6]

Mickey Mouse

După o serie de eșecuri, Disney trebuia să creeze o nouă "stea". Majoritatea biografiilor spun că ideea lui Disney pentru Mickey Mouse i-a venit în timpul întoarcerii din New York. Este o discuție în jurul creatorului lui Mickey, ori Disney ori Iwerks. Șoarecele a fost inițial numit "Mortimer", dar a fost mai târziu botezat "Mickey Mouse" deoarece noua soție a lui Disney, Lillian, considera numele "Mortimer" ca fiind nepotrivit.

Primul scurt-metraj al lui Mickey a fost Plane Crazy în 1928 care a fost, ca majoritatea filmelor de la acea vreme, un film mut. După ce nu a găsit un distribuitor pentru Plane Crazy și pentru continuarea sa, The Gallopin' Gaucho, Disney a creat un scurt-metraj Mickey Mouse cu sunet, Steamboat Willie. Acesta a avut succes și au fost distribuite cu sunet și cele două scurt-metraje precedente. Însuși Disney și-a împrumutat vocea lui Mickey Mouse și Minnie Mouse iar Mickey a purtat vocea lui Disney până în 1946.

Silly Symphonies

Primele seriale ale lui Mickey Mouse au fost în 1929, începând cu un serial muzical numit Silly Symphonies. Primul episod era numit The Skeleton Dance și a fost în intregime desenat și animat de Iwerks, care a fost responsabil cu desenul la majoritatea animațiilor Disney produse între 1928 și 1929. Cu toate că serialul a avut succes, Disney nu a putut să distribuie serialul și atunci a trebuit să semneze un nou contract cu Columbia Pictures.

Iwerks era sătul de atâta muncă, mai ales datorită faptului ca el lucra mai mult decât Disney, așa că l-a părăsit și și-a deschis propriul studio. Disney căuta cu disperare pe cineva care să ia locul lui Iwerks, ceea ce era foarte greu, deoarece nu se găsea cineva la fel de bun și rapid ca Iwerks, care putea să deseneze 700 de cadre pe zi.

Între timp, Iwerks și-a lansat serialul de succes Flip the Frog împreună cu primul serial de animație color, Fiddlesticks. De asemenea, Iwerks a creat alte două seriale de animație, Willie Whopper și Comicolor. Iwerks și-a închis studio-ul în 1936 pe pentru a lucra la alte proiecte de animație. Va relua relația cu Disney în 1940, lucrând la departamentul de cercetare al studioului său.

Cu noroc, Disney a reușit să găsească câțiva oameni care să îl înlocuiască pe Iwerks. În jurul anului 1932, Mickey Mouse a devenit un personaj destul de celebru.

Primul premiu Oscar

În 1932, Disney a primit un premiu special din partea Academiei de Film pentru crearea lui Mickey Mouse, ale cărui seriale au devenit color în 1935 și au început să apară alte personaje celebre ale lui Disney, printre care Donald Duck, Goofy și Pluto.

1968, Marcă poștală din S.U.A.

Albă ca Zăpada și cei șapte pitici

Cu toate că studioul său a produs cele mai celebre seriale de animație ale vremii, rezultatele nu erau pe placul lui Disney, care în 1934 avea planuri pentru a crea un lung-metraj de animație. Dupa ce restul industriei cinematografice a aflat despre planurile lui Disney despre un lung metraj cu Albă ca Zăpada, au numit proiectul "nebunia lui Disney", deoarece erau convinși că proiectul va distruge studioul lui Disney. Atât Lillian cât și Roy au incercat să îl convingă pe Disney să abandoneze proiectul, dar acesta avea planuri mari pentru viitor. A angajat profesorul universitar Don Graham pentru a instrui personalul de la studioul său.

Toate aceste cercetări și antrenamente au fost folosite pentru pregătirea personalului în așa fel incât rezultatele să fie pe placul lui Disney. Albă ca Zăpada și cei șapte pitici (Snow White and the Seven Dwarfs), așa cum era numit proiectul, era în producție din 1935 până la mijlocul anului 1937, când studioul a rămas fără bani. A reușit totuși să ia un împrumut de la Bank of America pentru a-și termina producția. Premiera filmului a avut loc la cinematograful Carthay Circle la data de 21 decembrie, 1937. Albă ca Zăpada, primul film de animație în limba engleză și filmat în Technicolor a fost lansat în februarie 1938, fiind distribuit de RKO Radio Pictures, cu care studioul tocmai a încheiat un contract. Filmul a devenit producția cu cel mai bun succes la încasări pe anul 1938, reușind să strângă peste 8 milioane de dolari (astăzi 98 de milioane). Succesul avut cu Albă ca Zăpada (pentru care Disney a câștigat Oscarul) i-a permis lui Disney să deschidă o nouă sucursală a studioului său în Burbank, care s-a deschis pe 24 decembrie, 1939. Personalul responsabil pentru lung-metraje, care tocmai a terminat Pinocchio, a continuat să lucreze pentru Fantasia și Bambi, în vreme ce personalul responsabil pentru scurt-metraje a lucrat pentru noi seriale cu Mickey, Goofy, Donald și Pluto.

Perioada războiului

Pinocchio și Fantasia au fost lansate în cinematografe în 1940 dar ambele au fost dezamăgiri financiare. Filmul Dumbo era plănuit ca un film care să aducă bani dar, în timpul producției, majoritatea animatorilor s-au revoltat datorită relației dintre Disney și echipa sa.

La puțin timp după ce Dumbo a fost lansat în cinematografe în octombrie 1941 și a început să aducă mulți bani, Statele Unite ale Americii au intrat în Al Doilea Război Mondial. Armata americană a cerut studioului Disney să producă filme de instructaj pentru soldați, dar și scurt-metraje care să ridice moralul acestora, cum ar fi Der Fuehrer's Face și lung-metrajul Victory Through Air Power în 1943. Totuși, filmele militare nu au adus bani iar când filmul Bambi a fost lansat în aprilie 1942 nu s-a descurcat foarte bine.

Pe la sfârșitul aniilor '40 studioul și-a revenit în așa fel încât să continue cu producția la lung-metrajele Alice In Wonderland (Alice în Țara Minunilor) și Peter Pan, care au fost amânate în perioada războiului, și au început să lucreze pentru Cinderella (Cenușăreasa), care a devenit cel mai bun succes al studioului după Albă ca Zăpada și cei șapte pitici.

1955 - 1966: Parcuri tematice și dincolo

Planificare Disneyland

În timpul unei călătorii de afaceri în Chicago la sfârșitul anilor '40, Disney a desenat schițe ale ideilor sale pentru un parc de distracții în care copii și părinții pot să se distreze împreună. Acest plan trebuia inițial să fie vis-a-vis de studio. Ideile originale au crescut într-un concept mult mai mare care avea să devină Disneyland. Disney a petrecut cinci ani din viața sa planificând Disneyland și a creat o nouă subdiviziune a companiei sale, numită WED Enterprises, care avea sarcina să proiecteze parcul.

Extinderea în noi zone

După ce Walt Disney Productions a început lucrul la Disneyland, studioul a început să se extindă în alte zone ale divertismentului. În 1950, Treasure Island (Insula comorii) a devenit primul film 100% cu actori reali și a fost repede urmat de altele: 20.000 de leghe sub mări în 1954, The Shaggy Dog în 1959 și The Parent Trap (1961). Studioul a produs prima emisiune TV, One Hour in Wonderland (O oră în Țara Minunilor), în 1950. Disney a început să fie gazda unei emisiuni săptămanale la postul ABC, numit Disneyland, după parc, unde arăta clipuri din filmele Disney vechi, realiza tururi ale studioului și promova parcul Disneyland, în timp ce acesta era în construcție în Anaheim, California.

În timp ce studioul se implica în alte forme media, Disney nu mai acorda atâta atenție producțiilor animate, lăsând acestea în grija animatorilor. În timpul vieții lui Disney, departamentul de animație a mai produs filmele Lady and the Tramp (Doamna și vagabondul, 1955), Sleeping Beauty (Frumoasa din pădurea adormită, 1959), One Hundred and One Dalmatians (101 Dalmațienii, 1961) și The Sword in the Stone (Sabia din piatră, 1963). Producția la scurt-metrajele animate a continuat până în 1956 când departamentul pentru scurt-metraje s-a închis.

Pe 17 iulie, 1955, Disneyland, unul din primele parcuri tematice din lume, s-a deschis și a avut un succes imediat. Oameni din toată lumea veneau la Disneyland, care conținea atracții bazate pe producțiile Disney. După 1955, numele emisiunii s-a schimbat din Disneyland în Walt Disney Presents. Apoi în 1961, emisiunea s-a schimbat din alb-negru în color și a devenit Walt Disney's Wonderful World of Color".

Astăzi,studiorile Walt Disney au venituri anuale de 40 de miliarde de dolari. Cele mai noi succese sunt Toy Story 1,2 și 3,Mașini 2 și altele.

Succesele de la începutul anilor 1960

La începutul anilor 1960, imperiul Disney avea un succes enorm, iar Walt Disney Productions s-a remarcat ca fiind cea mai bună companie din lume generatoare de divertisment pentru familie. După decenii de încercări, Disney a reușit în final să obțină drepturile de ecranizare pentru romanul Mary Poppins a lui P.L. Travers. Filmul, lansat în 1964, a devenit cel mai mare succes al studioului în anii 1960. Tot în această perioadă, Walt Disney a început să planifice un parc tematic mult mai mare decât Disneyland, numit Disney World.

Moartea

Implicarea lui Walt în Disney World s-a încheiat în ultima parte a anului 1966; după mulți ani de fumat a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. A fost admis la Providence St. Joseph Medical Center, situat vis-a-vis de studio, unde starea sa de sănătate a început să se agraveze. Pe 2 noiembrie, 1966, în urma unor radiografii, medicii au descoperit că Disney avea o tumoră pe plămânul stâng. Cinci zile mai târziu, Disney a mers înapoi la spital pentru operație, dar tumora s-a extins atât de mult încât medicii au fost nevoiți să îi scoată întreg plămânul stâng. Doctorii i-au spus apoi lui Disney că mai avea între șase luni și un an de trăit. Dupa câteva sesiuni de chimioterapie, Disney a petrecut puțin timp cu soția sa în Palm Springs, California înainte de a se întoarce acasă. Pe 20 noiembrie 1966, Disney a suferit un colaps în casa sa dar a fost resuscitat de medici și întors înapoi la spital, unde a murit pe 15 decembrie, 1966 la ora 9:30, la zece zile după ce a împlinit 65 de ani. A fost incinerat pe 17 decembrie iar cenușa sa a fost depozitată la Forest Lawn Memorial Park din Glendale, California. Roy Disney a continuat proiectul Disney World, insistând să fie re-denumit în Walt Disney World, în onoarea fratelui său, care a fost în final deschis pe 1 octombrie, 1971.

·         1968: A murit Theofil Simenschy, filolog, eseist şi traducător (“Un dicţionar al înţelepciunii”, “La construction du verbe dans les langues indo-européennes”) ; (n.27.01.1892).

·         1969: A murit medicul Nicolae Nestorescu; în 1942 a înfiinţat primul centru de transfuzie şi sânge conservat din România; şi-a orientat activitatea spre producţia de seruri, vaccinuri şi alte preparate biologice; membru corespondent al Academiei Române din 1963;(n. 1901).

·         1986 - A încetat din viaţă Serge Lifar, dansator, coregraf, profesor şi teoretician al dansului. Lifar a fost rector la Institutul de coregrafie din Paris, profesor la Sorbona şi preşedinte al Consiliului internaţional de dans (n. 2 aprilie 1905)

·         1989: Knut Kolsrud, etnolog norvegian (n. 1916)
* 1994: Gheorghe Guțu (n. 15 aprilie 1906, Galați – d. 15 decembrie 1994, București) a fost un traducător și clasicist român, specialist în limba și literatura latină, conferențiar universitar. A redactat și a publicat, între altele, un cuprinzător dicționar latin-român, considerat^{[de cine?]} cel mai important dicționar de acest gen apărut în România. A tradus din mari clasici ai literaturii sau istoriografiei latine.
Gheorghe Guțu a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București în 1928 cu magna cum laude. A fost profesor de limba latină la licee din Târgoviște, Cluj, Brașov (Liceul „Dr. Ioan Meșotă”)^[1] și București (din 1940 la Liceul „Titu Maiorescu”).^[2] Apoi a fost conferențiar la Seminarul pedagogic universitar „Titu Maiorescu” din București.

OPERA

• Lucius Annaeus Seneca. Viața, timpul și opera morală, Editura „Casa Școalelor”, 1944;
• Publius Vergilius Maro, Studiu literar. București, în 1970.

Dicționare

• Dicționar latin - român, Editura Științifică, București, 1966 (360 de pagini, format mediu); o ediție mai nouă a apărut la Editura Humanitas, în 2008.
• Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, în 1983 (1326 de pagini, format 24 cm x 17 cm). Ediția a doua, revăzută și adăugită, a apărut la Editura Humanitas, din București, în anul 2003 (1448 de pagini, 25 cm). ISBN 9732809337.

Manuale școlare

• Limba latină, Manual pentru clasa a IX-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1969.

Traduceri

• Seneca, Scrisori către Luciliu, ed. Științifică, București, 1967;
• Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, ed. Academiei Române, București,1971;
• Cicero, Opere, ed. Univers, București, 1973 (trei volume);
• Quintilian, Arta oratorică, ed. Minerva, București, 1974;
• Juvenal, Satire, ed. Univers, București, 1986;
• Tacitus, Anale, ed. Humanitas, București, 1995.

·         2008: A decedat  in SUA, economistul american de origine română Anghel Rugină; (n.24 mai 1913, Vizurești, județul Galați). Gândirea și concepțiile sale economice s-au format sub călăuza unor profesori și economiști excepționali, ca Virgil Madgearu, Ion Răducanu și Grigore Mladenatz, iar de la Victor Slăvescu și Cezar Partheniu. In Germania, sub îndrumarea lui Walter Eucken, profesorul Rugină a dezvoltat o metodă de cercetare simultană de echilibru față de dezechilibru. Cel de-al IV-lea Congres Mondial de Economie Socială susținut la Toronto, în august 1986, a fost organizat în onoarea lui Anghel Rugină, având ca temă principală: „Drumul înainte – a treia revoluție în gândirea economică”. A fost ales ca membru al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte și a primit la Congresul de la Montreal Diploma de onoare a acestei academii. După Revoluția din decembrie 1989, Anghel Rugină a revenit în România și a propus un plan de refacere și stabilizare economică, monetară și financiară pentru a realiza un „miracol economic”, pe care el îl credea posibil. El propunea instaurarea unui sistem de economie socială liberă, cu o monedă de argint convertibilă în relațiile cu străinătatea și convertibilă în diferite produse naționale pe piața internă, care reprezenta, în opinia sa, calea de ieșire din criză și de renaștere economică a României. În anul 1990 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. De asemenea, i s-au acordat titlurile de Doctor honoris causa din partea Academiei de Studii Economice din București, a Universității din București, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a Universității „Ovidius” din Constanța, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, a Universității „Petre Andrei” din Iași, a Universității de Vest din Timișoara, a Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Anghel Rugină este autorul mai multor lucrări economice, dintre care menționăm următoarele:

• Geldtypen und Geldordnungen. Fundamente für eine echte allgemeine Geld- und Wirtschaftstheorie (Stuttgart, Germania, 1949);
• Capitalisme, Socialisme ou Liberalisme Social? Observations critique a Voccasion de la Conference Internationale des Sciences Economiques à Rome (1956);
• Programme de Stabilisation Economique, Financiare et Sociale pour la France (1959);
• An End to the Agony of the American Dollar? A Plan for Stable Equilibrium Conditions of the American Monetary System (1970);
• A Reorganization Plan of the International Monetary Fund (1973);
• A Plan for Monetary, Financial, Economic and Social Stabilization for Greece (1975);
• A Plan for Monetary, Financial and Economic Stabilization of Italy (1977);
• Principia Oeconomica: New and Old Foundations of Economic Analysis (1986);
• Principia Metodologica 1: A Bridge from Economics to all other Natural Sciences. Toward a Methodological Unification of all Sciences (1989).
• Un "Miracol economic" în România este încă posibil! (Ed. Porto Franco, Galați, 1992)
• Teoria și practica economică în epoca de tranziție și după (Ed. Fundației "România de Mâine", București, 1994)
• Memoriale 1, De ce nu s-au rezolvat cum trebuie problemele de stabilizare social-economică și financiară cu realizarea unui "Miracol Românesc" de la 1990 încoace? (Editura Performantica, Iași, 2007)

·         2010: Blake Edwards, regizor, producător de filme și scenarist american (n. 1922)

·         2011: Christopher Hitchens, scriitor englez (n. 1949)

·         2013: Joan Fontaine, actriță britanică (n. 1917)

·         2014:  Nicolae Manea (n. 11 martie 1954, București, Republica Populară Română – d. 15 decembrie 2014, București, România)^[2] a fost un jucător și antrenor de fotbal român. În cariera de jucător, a evoluat pe postul de atacant, legându-și numele de Rapid București unde a jucat timp de 19 sezoane. Cu echipa bucureșteană a câștigat în 1975 Cupa României.

În cariera de antrenor, a cucerit în 1998 Cupa României și în 1999campionatul, ambele trofee la Rapid, din postura de secund al lui Mircea Lucescu. A mai ocupat la Rapid posturile de secretar general (2007), director tehnic, administrator delegat sau director general adjunct al clubului (2008).

În octombrie 2009 a fost instalat în funcția de antrenor principal la Rapid^[3]pe care a condus-o până în martie 2010, când, odată cu venirea lui Ioan Andone pe banca tehnică, a preluat funcția de vicepreședinte. După un an în conducerea Rapidului, a semnat un contract ca antrenor cu Gloria Bistrița^[4], unde a stat 3 ani. În 2013, a semnat cu Corona Brașov^[5]. Atât la Gloria Bistrița, cât și la Corona Brașov, Manea a suferit înfrângeri în meciurile cu Concordia Chiajna.

La începutul anului 2014 a fost diagnosticat cu cancer hepatic, decedând pe data de 15 decembrie, în același an, la București, în același loc în care s-a născut.

Sărbători

·         Sf. Sfintit Mc. Elefterie, episcopul Iliriei, Sf. Mucenită Antia; Sf Mc Suzana