REVISTA MEA DIN 19 DECEMBRIE / 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 19 DECEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri

Evenimente

·         324: Licinius abdică din poziția sa de împărat al Imperiului Roman. Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius (n. cca.250 – d.325) a fost imparat din 308 pana in 324. Era născut în Moesia Superior, într-o familie de țărani originari din Dacia. După moartea lui Galerius (311), Licinius a ocupat provinciile danubiano-balcanice până la Hellespont. În 312 se apropie de Constantin cel Mare  alianță întărită prin căsătoria lui cuFlavia Iulia Constantia, sora acestuia, înmartie 313. În urma întrevederii de la Mediolanum (februarie -martie 313) a celor doi împărați, se promulgă edictul prin care crestinismul este recunoscut ca religie egală în drepturi cu celelalte culte din imperiu.

·         1154: Regele Henric al II-lea al Angliei este încoronat la Westminster Abbey.  Henric al II-lea (5 martie 1133-6 iulie 1189) a fost Duce al Normandiei si regeal Angliei (1154-1189). Pe lângă faptul că era rege al Angliei, stăpânea și provinciile Anjou, Maine, Touraine, Aquitania și Poitou, astfel că autoritatea sa se întindea și asupra a mai mult de jumătate din teritoriul de atunci al regatului Franței. Domnia lui Henric al II-lea este una dintre cele mai însemnate din istoria Angliei. A initiat  două reforme de o deosebită importanță, cea militară și cea juridică, prin care puterea centrală regala  s-a întărit. Reforma judiciară a dus și la reducerea puterii ecleziastice și papale în favoarea celei regale. Statutele de la Clarendon, document elaborat în anul 1164, au fost expresia dorinței  lui Henric de a supune Biserica și clerul justiției regale. Clerul nu mai avea voie să apeleze la instanța juridică de la Roma, astfel ca regele a ajuns la un conflict deosebit de puternic cu Biserica engleză, care era condusă de arhiepiscopul de Canteburry, Thomas Becket. Acesta din urmă a fost asasinat în anul 1170. În cele din urmă, regele a fost nevoit să cedeze în fața Papalității si in anul 1172, el a anulat Statutele de la Clarendon și s-a împăcat cu Biserica.

·         1187: Clement al III-lea este ales Papă. S-a născut în 1130 cu numele de Paolo Scolari,  și a deținut această funcție până la moartea sa la data de 10 Aprilie 1191.

·         1241: Termenul "parlament" a fost utilizat pentru prima dată într-un document regal oficial prin care în Anglia se convoaca consiliul regelui (Henric al III-lea).

·         1863: Englezul Frederick Walton obtine patentul pentru linoleum.

·         1872:  A fost dată publicității "Legea pentru alegerea mitropoliților și episcopilor eparhioți și constituirea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române". Autocefalia și ridicarea la rangul de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române s-a produs în anul 1872 prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei și Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică a Patriarhiei de la Constantinopol și ridicarea mitropolitului Ungrovlahiei, totodată arhiepiscop de Bucuresti, în rangul de mitropolit-primat al României. Titlul de mitropolit-primat fusese acordat pentru prima dată de autoritățile laice mitropolitului Nifon Rusaila pe 11 ianuarie 1865. Până la constituirea Sfântului Sinod românesc în anul 1872, bisericile ortodoxe din Țările Române au făcut parte integrantă din Patriarhia de Constantinopol, iar ierarhii ortodocși din Țările Române se găseau sub ascultarea canonică a patriarhului de Constantinopol, care s-a opus inițial desprinderii celor două mitropolii și fărâmițării Bisericii Ortodoxe (precedentul fusese creat în anul 1448, când Sinodul de la Moscova și-a proclamat “autocefalia” față de Constantinopol, dând astfel naștere Bisericii Ortodoxe Ruse.

·         1898: S-a înființat, la Iași, Societatea Universitară Română, condusă de A. D. Xenopol. Alexandru Dimitrie Xenopol (nascut in data de  23, după alte surse 24 martie 1847, Iași – d. 27 februarie 1920, București), a fost un academician, istoric, filosof, economist, pedagog, sociolog și scriitor român. Alexandru D. Xenopol este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor. A fost și un filozof al istoriei de talie mondială, fiind considerat printre cei mai mari istorici români, alături de Nicolae Iorga.

·         1900: S-a incheiat  la Bucuresti, Conventia de comert între România si Grecia si un protocol prin care se recunostea personalitatea juridica a Bisericii grecesti din România.

·         1916: Primul război mondial: Se sfârșește Bătălia de la Verdun, dintre trupele germane și cele franceze.

·         1925: Apare, la București, săptămânalul „Cetatea literară” condus de scriitorul Camil Petrescu (până în iulie 1926). Camil Petrescu (Pseudonim Raul D.) (n. 22 aprilie 1894 – d. 14 mai 1957). Camil Petrescu a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern.

·         1941: Al Doilea Război Mondial : Dictatorul nazist Adolf Hitler devine comandant suprem al fortelor armate germane.

·         1946:  Inceputul Razboiului din Indochina impotriva dominatiei coloniale franceze si a durat până la 1 august 1954. De fapt, lupta între forțele franceze și adversarii lor, partizanii Viet Min-ul, data inca din luna septembrie 1945. Data de 19 decembrie 1946 este considerata debutul Primului Război din Indochina,  după bombardarea portului din Haiphong de marina franceză datorită unui conflict de interese cu privire la taxele de import. La 23 noiembrie 1946 flota franceză a început un bombardament naval al orașului, ucigând peste 6.000 civili vietnamezi conform unei surse și peste 2.000 persoane coinform alteia. Vietnamezii nu au intenționat niciodată să renunțe,iar generalul vietnamez Võ Nguyên Giáp, a adus 30.000 de oameni pentru a ataca orașul. Deși francezii au fost depășiți numeric, arme lor superioare și sprijinul naval a făcut  imposibil   atacul  Việt Minh. În decembrie între Việt Minh și francezi au izbucnit lupte și în Hanoi , conducerea comunista a lui Ho Chi Minh fiind fost forțata să evacueze capitala și să se retragă în zonele montane izolate. A urmat apoi un indelungat zboi de gherilă dus de partizanii comunisti impotriva francezilor, care a silit Franta sa se retraga din aceasta colonie.

·         1947: Are loc o vizita oficiala la Bucuresti, a unei delegatii guvernamentale iugoslave condusa de Iosip Broz Tito, in urma careia este semnat Tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala între cele doua tari, pentru o perioada de 20 de ani. Este primul act international încheiat de România dupa cel de-al doilea razboi mondial.

·         1961: India anexeaza coloniile portugheze Daman si Diu.

·         1963: Zanzibar primește independența de la Marea Britanie de a deveni monarhie constituțională sub un sultan.

·         1965: Generalul De Gaulle este ales primul Presedinte al Frantei prin vot universal.

·         1972:  Nava spațială Apollo 17 a aterizat în Oceanul Pacific, încheind misiunea de aselenizare controlată.

·         1979: A fost inaugurat primul tronson al metroului din Bucureşti, “Semănătoarea”–“Timpuri Noi”.

·         1984: Marea Britanie si China au semnat un acord in care se prevedea trecerea Hong-Kong-ului de sub suveranitatea britanica in cea chineza incepind cu data de 1 iulie 1997. Acordul a fost semnat de catre premierul britanic Margaret Thatcher si omologul ei chinez Zhao Ziyang. Astfel s-a pus punct dominatiei britanice in zona. Ceremonia s-a desfasurat in Casa Poporului din Beijing in perezenta oficialilor britanici si chinezi. Pe 1 iulie 1997, acordul a intrat in vigoare si Hong-Kong-ul a fost cedat Chinei dupa ce mai bine de un secol a fost in administrarea Marii Britanii. La eveniment au luat parte premierul Tony Blair, printul Charles, presedintele Chinei, Jiang Zemin, secretarul de stat american Madeleine Albright, precum si alti demnitari. Decizia, chiar daca era cunoscuta dinainte cu 13 ani a iscat proteste, mai multi cetateni din Hong Kong nefiind de acord cu luarea acestei hotarari. 

·         1986: Mihail Gorbaciov, lider al Uniunii Sovietice, îi eliberează pe Andrei Saharov și pe soția acestuia din exilul în Gorky. Andrei Dmitrievici Saharov, (n. 21 mai 1921, Moscova – d. 14 decembrie 1989), a fost un fizician, membru al Academiei de științe a URSS, de 3 ori Erou al Muncii Socialiste, Laureat al premiilor Lenin și Stalin (anulate de autorități în 1980), Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, disident și militant pentru drepturile omului.

·         1989: La Timisoara, aflata in plina revolutie, a sosit o delegatie la nivel inalt condusa de primul ministru Constantin Dascalescu si de ministrul Justitiei, Emil Bobu, cu scopul de a linisti spiritele in localitate. Reprezentantii conducerii comuniste de la Bucuresti, prim-secretarul judetean Radu Balan si generalul Stefan Gusa, nu au reusit sa ii convinga pe timisoreni sa renunte la protest. De la primele ore ale dimineţii, muncitorii de la Întreprinderea ELBA au intrat în grevă şi li s-au alăturat protestatarilor aflaţi de patru zile în stradă. La scurt timp, toate celelalte întreprinderi timişorene intrau în grevă generală. S-a tras din nou în mulţime. Forţele de ordine au blocat porţile şi au încercuit principale întreprinderi din oraş. Timişoara era împânzită de trupe de securitate, care au deschis focul asupra celor care s-au apropiat de porţile întreprinderilor. S-au înregistrat morţi şi răniţi şi s-au făcut numeroase arestări. În Piaţa Operei s-au strâns peste 10 mii de oameni. Au venit şi cei care îşi căutau la morgă şi în spitale copiii ori părinţii care nu mai apăruseră de două zile. Între timp, la ordinul Elenei Ceauşescu, 40 de cadavre au fost transportate la Crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti. Operatiunea „Trandafirul” a fost finalizată în noaptea de 19 spre 20 decembrie când cele 40 de trupuri au fost incinerate, iar cenuşa a fost aruncată într-o gură de canal, în zona Popeşti-Leordeni. Pe parcursul zilei au avut loc cateva ciocniri intre muncitori si fortele militare in diferite parti ale orasului, ciocniri in cursul carora s-au folosit armele de foc. In aceeasi zi, la Timisoara protestatarii au înfiinţat Frontul Democratic Român, prima structură revoluţionară înainte de căderea lui Ceauşescu.

·         1989 - La Timişoara s-a constituit

·         1992: Patriarhia româna reactiveaza Mitropolia Basarabiei, autonoma si cu statut propriu, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (hotarâre luata initial la 15.03.1992, la întâlnirea sinodala de la Constantinopol). Actul  patriarhal şi sinodal al patriarhiei Române, privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi pe stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău  din 19 decembrie 1992 mentiona ca : „Patriarhia Română binecuvântează reactivarea Mitropoliei Basarabiei de stil vechi din Republica Moldova ca Mitropolie autonomă, sub oblăduirea sa canonică; confirmă Adunarea ei eparhială constituită şi pe Prea Sfinţitul Episcop PETRU de Bălţi, ca Locţiitor de Mitropolit al Basarabiei, până la alegerea statutară a titulaului. Astfel, Prea Sfinţitul Episcop PETRU de Bălţi, locţiitor de Mitropolit al Basarabiei devine nembru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, toţi clericii şi păstoriţii lor care sunt deja sau care vor deveni membri ai Mitropoliei Basarabiei de sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române sunt clerici canonici şi credincioşi binecuvântati, şi, ca atare, orice sanctiune disciplinară bisericească îndreptată împotriva lor, pe motivul apartenenţei la Mitropolia Basarabiei, este considerată nulă şi neavenită. Prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei se săvârşeşte astăzi un act sfânt de adevăr şi de dreptate, care reîntregeşte plinătatea comuniunii de credinţă strămoşească şi simţire românească, in acest an al mântuirii 1992, când a fost proclamat sfânt Ştefan cel Mare, neânfricatul ocrotitor al întregii Moldove.” A fost recunoscuta de autoritatile statului moldovean la 30 iulie 2002. Din 1992 pana in 2002, autoritatile de la Chisinau au respins in repetate rânduri cererea de legalizare a Mitropoliei Basarabiei si au înregistrat-o abia dupa interventia Curtii Europene de Justitie.

·         1997: A avut loc premiera filmului "Titanic" (regia James Cameron), considerat unul dintre cele mai scumpe filme și situat pe primul loc în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile (11 premii Oscar).

·         2000: A fost dezvelită, la Târgu Mureș, statuia poetului și revoluționarului pașoptist Sándor Petőfi, operă a sculptorului László Hunyadi.

·         2012: Park Geun-hye devine prima femeie președinte al Coreei de Sud.
* 2016: Atentat produs la un târg de Crăciun din Berlin, unde un camion cu numere din Polonia a pătruns pe esplanadă, intrând în mulțime. 12 persoane au decedat iar peste 50 au fost accidentați grav.

Nașteri

·         1594: S-a nascut egele Gustav al II-lea Adolf al Suediei; (d. 1632). Gustav al II-lea Adolf  provenea din familia Wasa, fiind rege al Suediei între anii 1611 și 1632. A fost un rege cu importanță deosebită pentru istoria Suediei în general și în mod deosebit pentru rolul pe care l-a jucat in războiul de treizeci de ani. El a contribuit prin acțiunile sale politice și militare la hegemonia suedeză în secolul XVIII-lea în nordul Europei.
* 1671: Christiane Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth (19 decembrie1671 – 4 septembrie 1727) a fost electoare de Saxonia din 1694 până la decesul ei îm 1727 și regină a Uniunii polono-lituaniană din 1697 până în 1727 ca soție a lui August al II-lea al Poloniei.

Niciodată în cei 30 de ani de domnie ca regină nu a pus piciorul în Polonia, a trăit în Saxonia într-un exil autoimpus. Născută contesă germană, a fost numită Sachsens Betsäule de supușii ei protestanți pentru refuzul ei de a se converti la catolicism și pentru loialitatea față de credința protestantă. În ciuda ei și a soacrei ei, Anna Sofia a Danemarcei, atât soțul ei cât și fiul ei au devenit catolici.

A fost străbunica regilor Ludovic al XVI-lea al Franței, Ludovic al XVIII-lea al Franței, Carol al X-lea al Franței și Carol al IV-lea al Spaniei.

A fost primul copil al Margrafului Christian Ernst de Brandenburg-Bayreuth și a celei de-a doua soții, Sophie Louise, fiica lui Eberhard al III-lea, Duce de Württemberg. A fost numită după tatăl ei, Christian, și după bunicul matern, Eberhard. A avut cinci frați mai mici dintre care doar doi au supraviețuit copilăriei. A rămas apropiată de rudele sale din Bayreuth și a continuat să-i viziteze după căsătorie.

Christiane Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth

La 20 ianuarie 1693 s-a căsătorit cu Frederic Augustus, Duce de Saxonia, fratele mai mic al Electorului Johann Georg al IV-lea al Saxoniei. Mariajul a avut fost unul pur politic și profund nefericit. Augustus o considera plictisitoare în timp ce ea a fost șocată și îndurerată de infidelitatea lui constantă.^[1]

Trei ani mai târziu, la 17 octombrie 1696, s-a născut la Dresda fiul lor, Frederic Augustus. A fost singura sarcină de-a lungul a 34 de ani de căsătorie. Copilul a fost crescut de bunica paternă, Ana Sofia a Danemarcei. Pentru că mama lui se ănțelegea bine cu soacra ei, l-a putut vizita frecvent.

Soțul Christianei Eberhardine s-a convertit la catolicism pentru a putea deveni rege al Poloniei însă ea a rămas credincioasă credinței protestante și nu a fost prezentă la ceremonia de încoronare a soțului ei (ea nu a fost niciodată încoronată ca regină a Poloniei).

Christiane Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth

Christiane Eberhardine a devenit electoare când Augustus și-a succedat fratele ca elector în 1694. La carnavalul sărbătorit cu acestă ocazie, când membrii curții au mers prin Dresda îmbrăcați ca zei și zeițe, amanta soțului ei, Maria Aurora von Königsmarck, a participat la procesiune conducând trăsura lui Apollo îmbrăcată ca zeița Aurora, în timp ce ea a participat cu un rol minor ca fiind una dintre fecioarele vestale escortând pe zeița Vesta.^[1] În 1696, Christiane Eberhardine a dat naștere singurului ei copil, moștenitorul tronului, după singura sarcină pe parcursul întregii sale căsătoriei.^[1]

În 1697 Augustus a devenit rege al Poloniei. Se pare că a nu a discutat cu ea nici despre candidatura sa nici despre convertire. Convertirea a provocat un scandal în Saxonia,^[1] și a fost obligat să garanteze libertatea religioasă a Saxoniei. Potrivit obiceiului din acele timpuri, Christiane Eberhardine, acum regină, era de așteptat să-l urmeze în Polonia, să devină persoana feminină cea mai importantă de la curte și să fie încoronată ca regină împreună cu el. Din vara anului 1697 până la 15 septembrie 1697, Augustus a încercat să negocieze cu ea să vină. Totuși, Christiane Eberhardine a refuzat să participe la încoronare și să pună piciorul în Polonia în ciuda faptului că tatăl ei s-a aliat cu soțul ei încercând s-o convingă.^[1] Potrivit convenției pe care Augustus a semnat-o după alegerea sa, el era obligat s-o convingă să se convertească, lucru pe care ea l-a refuzat.^[1]

În martie 1698, Augustus a invitat-o să vină la Danzig, unde era o mare minoritate protestantă și unde o aștepta tatăl ei să se întâlnească. El i-a promis libertatea de a rămâne protestantă, de a-și aduce cu ea un cleric protestant atâta timp cât nu apărea public îmbrăcat ca un protestant și cât ea nu vizita biserici protestante în public.^[1] Augustus i-a garantat de asemenea, că fiul lor va fi încredințat mamei sale protestante, Ana Sofie. Christiane Eberhardine nu a fost de acord cu termenii și a refuzat să-și urmeze tatăl la Danzig și de acolo la Varșovia.^[1] [2]

În aprilie 1698, soțul și tatăl ei au semnat un document la Varșovia promițând libertate de religie pentru ea la Danzig și Thorn, deși nu public. Tatăl ei s-a dus cu documentul la Dresa și a încercat să o convingă să se ducă în Polonia. În ciuda încercărilor și cererilor repetate ale soțului și tatălui ei, Christiane Eberhardine a refuzat să plece în Polonia.

În timpul domniei sale, Augustus a călătorit între Polonia și Saxonia și în timpul vizitelor sale în Saxonia, Christiane Eberhardine apărea lângă el la îndatoririle oficiale. Totuși, au existat perioade când ei nu s-au întâlnit timp de mai mulți ani la rând, cum ar fi peroadele 1700-1703 și 1714-1717. Augustus a vizitat-o la Pretzsch de fiecare dată când el a călătorit la Dresda.

Regina Christiane Eberhardine a trăit separat de soțul ei având propria ei curte la castelul Hartenfels din Torgau unde își petrecea iernile și la castelul Pretzsch verile. Această ultimă reședință era apropiată de cea a soacrei sale, care deținea custodia fiului ei și pe care ea îl vizita adesea. Ea și-a vizitat regulat rudele din Bayreuth. A continuat să participe la viața de la curtea din Dresda ori de câte ori era necesară prezența ei.

Christiane Eberhardine de Brandenburg-Bayreuth
Date personale
Născută	19 decembrie 1671 Bayreuth
Decedată	4 septembrie 1727 (55 de ani) Pretzsch an der Elbe
Înmormântată	Q2327356[*]
Părinți	Christian Ernst, Margrave of Brandenburg-Bayreuth[*] Sofie Luise of Württemberg-Winnental[*]
Frați și surori	George William, Margrave of Brandenburg-Bayreuth[*]
Căsătorită cu	August al II-lea al Poloniei
Copii	August al III-lea al Poloniei
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	List of Lithuanian consorts[*] principe elector Regină
Familie nobiliară	Casa de Wettin Casa de Hohenzollern
Regină a Poloniei Mare Ducesă a Lituaniei
Domnie	1697–1727

·         1683: Regele Philip al V-lea al Spaniei (d. 1746).  A domnit din 1 noiembrie 1700 până la 15 ianuarie 1724, când a abdicat  în favoarea fiului său Louis  și din 6 septembrie 1724, când și-a asumat din nou tronul,  în urma decesului fiului său, până la moartea sa. A  fost al doilea fiu al lui Ludovic, le Grand Dauphin  și a soției sal Ana Maria de Bavaria.La naștere a fost numit Duce de Anjou și a fost botezat în 1687. Filip s-a născut la Palatul Versailles  în Franța; a fost  fratele mai mic al lui Ludovic, duce de Bourgogne și unchiul lui Ludovic al XV-lea al Frantei.
* 1744: Carol de Hesse (daneză Carl af Hessen-Kassel; germană Karl von Hessen-Kassel) (19 decembrie 1744 – 17 august 1836) a fost membru al Casei de Hesse-Kassel și general danez. Crescut cu rudele sale la curtea daneză și-a petrecut mare parte a vieții sale în Danemarca servind ca guvernator regal al celor două ducate Schleswig-Holstein din 1769 până în 1836.

Carol
Carol de Hesse
Date personale
Născut	19 decembrie 1744 Kassel, Hesse
Decedat	17 august 1836 (91 de ani) Louisenlund, Schleswig
Înmormântat	Catedrala Schleswig
Părinți	Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Cassel Prințesa Mary a Marii Britanii
Frați și surori	Wilhelm I Prințul Frederic de Hesse
Căsătorit cu	Prințesa Louise a Danemarcei și Norvegiei
Copii	Marie Sophie, regină a Danemarcei și Norvegiei Wilhelm, Prinț de Hesse Prințul Frederic de Hesse Juliane, Prințesă de Hesse Prințul Christian de Hesse Louise Caroline, Ducesă de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Cetățenie	Germania
Ocupație	autobiograf[*] personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Conte
Familie nobiliară	Casa de Hesse
Modifică date / text

·         1778:  Marie-Thérèse-Charlotte a Franței (n. 19 decembrie 1778 – d. 19 octombrie 1851) a fost cel mai mare copil a regelui Ludovic al XVI-lea al Franței și a soției sale, regina Marie Antoinette. Ca fiică a regelui, ea a fost Fiică a Franței. Până la căsătoria cu Louis-Antoine, fiul cel mare al regelui Carol al X-lea, era denumită la curte cu titlul onorific de Madame Royale.

După căsătorie, ea a purtat titlul de ducesă de Angoulême. A devenit Delfină a Franței după ce socrul ei a devenit rege al Franței în 1824. A fost regină a Franței pentru douăzeci de minute în 1830 după ce socrul ei a semnat actul de abdicare; 20 de minute mai târziu soțul ei a semnat același act.

Marie-Thérèse a fost primul copil al regelui Ludovic al XVI-lea al Franței și a soției sale, regina Marie Antoinette, un copil apărut după nouă ani de la căsătoria celor doi. Prințesa a fost numită după mama reginei, împărăteasa Austriei Maria Tereza a Austriei.

Regele Ludovic XVI era un tată afectuos, care era încântat să-și răsfețe fiica. Marie-Thérèse l-a apreciat mai mult decât pe mama ei.

Atunci când a izbucnit Revoluția Franceză, Marie-Thérèse avea unsprezece ani. Nemulțumirile sociale au provocat sentimente anti-absolutiste. La Versailles gelozia curții și xenofobia au fost principalele cauze ale resentimentelor față de regina Marie Antoinette. Nepopularitatea reginei chiar și în fața unor membri puternici ai curții, inclusiv a ducelui de Orléans a condus la publicarea și distribuirea unor pamflete obscene în care regina era acuzată de depravare sexuală și de cheltuieli care au ruinat finanțele țării. Astăzi părerea general acceptată este că acțiunile reginei au fost prea mici pentru o animozitate așa de mare; daunele provocate de aceste hârtii despre monarhie au fost un catalizator pentru răsturnările ce vor veni.

Cu toate că situația politică s-a înrăutățit, acest lucru n-a afectat-o pe Marie-Thérèse. O altă tragedie a lovit când sora ei mai mică, Sofia, a murit în 1787. Va urma nu după mult timp decesul Delfinul Ludovic-Joseph de tuberculoză în plină criză politică la începutul anului 1789.

Marie-Thérèse-Charlotte
Marie-Thérèse în 1827
Date personale
Nume la naștere	Marie Thérèse Charlotte de France
Născută	19 decembrie 1778 Palatul Versailles, Franța
Decedată	19 octombrie 1851 (72 de ani) Frohsdorf, Austria
Înmormântată	Mănăstirea Kostanjevica, Slovenia
Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
Părinți	Ludovic al XVI-lea al Franței Maria Antoaneta, regină a Franței
Frați și surori	Sophie Hélène Béatrice a Franței Ludovic al XVII-lea al Franței Ludovic-Joseph, Delfin al Franței
Căsătorită cu	Louis-Antoine, Duce de Angoulême
Cetățenie	Franța
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bourbon
Regină a Franței (disputat)
Domnie	2 august 1830 pentru 20 de minute

Sari la navigareSari la căutare

Julius Vincenz von Krombholz
Julius Vincenz von Krombholz
Date personale
Născut	19 decembrie 1782[1][2]  Horní Police[*], Cehia
Decedat	1 noiembrie 1843 (60 de ani)[2]  Praga, Regatul Boemiei, Imperiul Austriac[1][2]
Cetățenie	Germania
Ocupație	botanist[*] medic pedagog[*] profesor[*] micolog[*]
Activitate
Alma mater	Universitatea Carolină
Organizație	Universitatea Carolină
Modifică date / text

* 1782: Julius Vincenz Edler von Krombholz (n. 19 decembrie 1782, Oberpolitz (în apropiere de (Leitmeritz) - d. 1 noiembrie 1843, Praga) a fost un renumit om de știință, medic, patolog, botanist, micolog, scriitor științific, rector al Universității Carolina și mecena austriac în secolul al XIX-lea. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Krombh..

Biografie

Krombholz: casa de naștere

Tatăl lui, Julius, un învățător, a murit deja devreme, în anul 1788. Familia, având de acea mari probleme financiare a hotărât, băiatul să învețe meseria de săpunar. Dar părintele Beno, decan bisericesc de la Reichstadt, recunoscând inteligența băiatului, i-a făcut posibil frecventarea unui liceu. Acolo, la Praga, a trebuit să câștige bani în plus pentru asigurarea existenței ca cântăreț de cor.^[3]

Medicul

Facultatea de medicină, Praga

În anul 1803, după bacalaureat, Krombholz a început studiul de medicină la Universitatea Carolină din Praga, participând mai întâi la cursul inferior de Chirurgie, apoi, în 1805, găsindu-l magistru de obstetrică, obținând, în 1808, titlul provizoriu de prosector (1812 definitiv). Apoi, Krombholz a întreprins numeroase călătorii de studiu, numit, în 1811, Dr. med. et Chir. la universitatea din Erfurt, în 1812, după moartea lui Joseph Anton Oechy (căsătorit cu fiica lui, pe 5 februarie 1820), succesorul acestuia ca profesor de chirurgie teoretică la Praga (în 1814, Dr. med. Univ. tot acolo). În Războaiele Napoleoniene din 1813-1814, el sa remarcat în grija răniților. În 1820 medicul a devenit succesorul lui Jan Nepomuk cavaler de Nádherný (1772-1860) la Catedra de Farmacologie de Stat, lucrând mai întâi în institutul anatomic ca profesor de Medicină Legală. Apoi a fost stabilit ca profesor de patologie specială și terapie precum medic primar (1828), în 1836 profesor de fiziologie. În anii 1825-1836 a avut suplimentar funcția de director al Departamentului de medicină internă la Spitalul General din Piața Carol în Praga. În acest timp a achiziționat mare merite ca chirurg și medic.^[4] Dar el a fost și un mecena. Astfel Krombholz a fondat o bibliotecă de spital pentru studenți la medicina și medici (1827). În 1831, a tratat bolnavi în timpul epidemiei de holeră la Praga fără onorar. În același an medicul a fost numit rector al Universității din Praga.^[5] Doi ani mai târziu a instituit o fundație (cu un capital de aproape 100.000 fl.) pentru a ajuta studenți săraci care, printre altele, au fost tratați gratuit. Mai departe, el a fost bine cunoscut ca susținător al studenților lipsiți de mijloace, cheltuind de atunci încolo pentru dânșii mari sume de bani.^[3][6]

Prin actul de nobilare la 13 mai 1836 (diploma de la 17 septembrie al anului), scientistul a fost înnobilat de către împăratul Ferdinand I al Austriei pentru serviciile sale medicale și educaționale cu titlul "Edler von Krombholz".^[7]

Krombholz a elaborat, în 1837, un ghid cu adrese importante ale oamenilor de știință precum medicilor din Praga, fiind ales un an mai târziu membru al Leopoldinei. Pe ziua de 20 decembrie 1838 a fost numit cetățean de onoare al orașului Praga și în 1939 împăratul i-a mai dat titlul de consilier gubernial.^[8]

Micologul

Krombholz: ciuperci, tab. 37

În afară de cariera sa medicinală, Krombholz avut un mare interes în micologie. El a efectuat numeroase experimente în legătură cu toxicitatea ciupercilor. Lucrarea sa Naturgetreue Abbildungen und Beschreibungen der essbaren, schädlichen und verdächtigen Schwämme (Ilustrații realiste și descrieri ale bureților comestibili, dăunători, și suspecți) cu 76 de pagini colorate care a început-o în anul 1831 bazează pe propriile sale observații și este cunoscută pentru imaginile realiste (76 de pagini colorate) și descrierile ciupercilor otrăvitoare, comestibile și suspecte. Din păcate, marele savant a murit timpuriu, înaintea finalizării acestei mari opere, astfel încât secțiunile finale ale cârtii au fost suplimentate de prietenul său Johann Baptist Zobel (1812-1865) până în anul 1846. Această operă a fost pentru mulți ani carte de standard pentru toți micologii. Între altele el a descris multe soiuri de ciuperci, între altele Agaricus hortensis astăzi Agaricus bisporus și Xerocomus rubellus azi (Xerocomellus rubellus).^[4][6]

Epilog

Dar marele scientist n-a fost sănătos. Deja în anul 1840, a suferit un accident vascular cerebral, plecând de acea în cură la Napoli, acompaniat de familie și medicul privat. Simțindu-se mai bine după un an de zile, s-a înapoiat în patrie. Dar accidentul vascular s-a repetat la 24 decembrie 1842. O cură la Karlsbad apoi la Liboch nu i-au putut aduce ușurare sau chiar ameliorare. Mult mai mult, starea s-a se înrăutățea de lună la lună. În ultimul timp al vieții aproape nu a mai fost capabil să se miște. Cum este vestit, marele savant a murit la sunetul clopotului de ceas de ora 12 în noaptea de la 1 spre 2 noiembrie. El a fost înmormântat în cimitirul de la Wolschan (din 1922 cartier al capitalei), deplâns de soția sa Theresia, de fiicele lui Otilia, Ernestine și Theresia precum de multe sute de persoane prezente.^[9] Inima lui mumificata este încă păstrată in primul departament de medicină internă al universității.

Onoruri

Krombholz: plachetă comemorabilă

Faimosul medic și micolog a fost numit membru în multe organizații, printre altele:^[6]

• Ales Rector magnificus
• Membru al Academiei Regale de Științe a Boemiei
• Membru de onoare al Academiei Regale de Științe din Budapesta
• Membru al asociației imperiale de medici din Viena
• Membru al asociației regale de medicină din Paris
• Membru al asociației regale de chirurgi din Berlin
• Membru al asociației regale de medicină din Leipzig
• Membru al asociației regale de naturalism și medicină din Dresden
• Membru al Muzeului Boemiei
• Membru al asociației naturaliștilor din Breslau
• Membru al asociației naturaliștilor din Erlangen
• Membru al asociației naturaliștilor din Harkiv
• Membru al asociației naturaliștilor din Heidelberg
• Membru corespondent al asociației botanice din Regensburg

Dedicări (selecție)

Krombh.: Boletus sanguineus, rhodoxanthus

Krombholz, tab. 7

Acestui om de știință au fost dedicate mai multe genuri și specii.^[10]

Genuri

• Genul Krombholz sin. Zeugites din familia Poaceae (botanică)
• Genul Krombholzia (P. Karst. 1881), astăzi Leccinum
• Genul Krombholziella Maire astăzi Leccinum (1937)

Specii

• Acrothecium krombholzii, un anamorfic al Pezizomycotina (Sacc. 1910)
• Clavaria krombholzii (Fr. 1838), în momentul de față Ramariopsis kunzei, din familia Clavariaceae
• Cortinarius krombholzii (Fr. 1874), din familia Cortinariaceae
• Gyromitra krombholzii (Rehm 1895) astăzi Discina fastigiata, din familia Helvellaceae
• Helvella gigas, astăzi Gyromitra gigas
• Krombholzia aurantiaca (Bull.) E.-J. Gilbert (1931)
• Krombholzia crocipodia (E. J. Gilbert 1931) astăzi Leccinellum crocipodium, din familia Boletaceae
• Krombholzia scabra (Buretele călugăresc) (P. Karst. 1881), din familia Boletaceae
• Krombholzia rufescens (Fr. 1821), astăzi Leccinum versipelle, din familia Boletaceae
• Pocillaria krombholzii (Kuntze 1898), din familia Polyporaceae
• Russula krombholzii (Shaffer 1970), astăzi Russula atropurpurea, din familia Russulaceae
• Verpa krombholzii (Corda 1828), din familia Morchellaceae, denumită de Krombh. însuși

Opere (selecție)

Toate lucrările au fost scrise în limba germană:^[8]

• Conspectus fungorum esculentorum – Übersicht der essbaren Schwämme, Editura J. G. Calve, Praga 1821
• Abhandlungen aus dem Gebiete der gesammten Akologie, zur Begründung eines Systems derselben (1825)
• Anatomische Beschreibung eines sehr merkwürdigen Anencephalus, mit drei Kupferplatten (1830)
• Naturgetreue Abbildungen und Beschreibungen der essbaren, schädlichen und verdächtigen Schwämme, vol. 1-10, Editura J. G. Calve, Praga 1831-1846, cu multe pläci colorate volumele 1-3
• General-Rapport über die asiatische Cholera zu Prag im Jahre 1831 und 1832 nach den in den Choleraspitälern gewonnenen Erfahrungen (1836)
• Topographisches Taschenbuch von Prag zunächst für Naturforscher und Ärzte (1837)
• Naturgetreue Abbildungen und Beschreibungen der essbaren, schädlichen und verdächtigen Schwämme, cu multe ilustrații, 10 volume, Editura J. G. Calve'sche Buchhandlung, Praga 1846

·         1790: S-a nascut Sir William Parry, explorator al Antarticii. Navigatorul  britanic sir William Edward Parry (m. 8/9 iulie 1855)  a fost unul dintre primii  exploratori ai Arcticii, care a încercat în anul 1827 una dintre primele expediţii la Polul Nord. El a ajuns la 82 ° 45 ‘ latitudine nordica.

·         1813: Thomas Andrews (n. 19 decembrie 1813 la Belfast, Regatul Unit –d. 26 noiembrie 1885 la Belfast), a fost un medic, chimist și fizician irlandezautor a importante lucrări privind tranzițiile de fază între gaze și lichide.

Thomas Andrews a obținut primele rezultate deosebit de interesante din punct de vedere cantitativ cu privire la lichefierea gazelor. El a reușit să lichefieze dioxidul de carbon, măsurând, pe parcursul lichefierii, dependența presiunii din incinta în care se află acesta în funcție de volum, în condiții izoterme.

* 1814: Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii (Maria Antonia Anna; 19 decembrie 1814 – 7 noiembrie 1898) a fost Mare Ducesă de Toscana din 1833 până în 1859 ca a doua soție a lui Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana.

Prințesa Maria Antonia, circa 1847, Galleria d'Arte Moderna

Maria Antonia s-a născut la Palatul Regal din Palermo la 19 decembrie 1814, ca fiică a regelui Francisc I al celor Două Sicilii și a celei de-a doua soții, Maria Isabella a Spaniei. A fost botezată Maria Antonia în onoarea Mariei Antoanetei, sora decedată a bunicii sale paterne, Maria Carolina de Austria. Bunicul ei matern a fost regele Carol al IV-lea al Spaniei. Maria Antonia a avut 11 frați și surori inclusiv pe regele Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii.

Când s-a născut ea, curtea neapolitană era deja mutată la Sicilia din cauza trupelor lui Napoleon care invadaseră regatul. După câteva luni, familia regală s-a putut întoarce la Neapole mulțumită Congresului de la Viena.

A fost în special apropiată de fratele ei, viitorul rege Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii care o numea afectuos Totò. De asemenea, a fost apropiată de cumnata ei, Maria Christina de Savoia care a venit la curte în 1832.

În 1833, când avea 18 ani, Maria Antonia s-a căsătorit cu Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana, care era cu 17 ani mai mare. Ei erau verișori primari, tatăl Mariei Antonia și mama lui Leopold erau frați. Maria Antonia și Leopold au avut zece copii:

• Arhiducesa Maria Isabella (21 mai 1834 – 14 iulie 1901); s-a căsătorit cu unchiul ei, Prințul Francis, Conte de Trapani, fiul cel mic al regelui Francisc I al celor Două Sicilii și a celei de-a doua soții, Maria Isabella a Spaniei.
• Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana (10 iunie 1835 – 17 ianuarie 1908).
• Arhiducesa Maria Theresa, Prințesă de Toscana (29 iunie 1836 – 5 august 1838).
• Arhiducesa Maria Christina, Prințesă de Toscana (5 februarie 1838 – 1 septembrie 1849).
• Arhiducele Karl Salvator, Prinț de Toscana (30 aprilie 1839 – 18 ianuarie 1892); s-a căsătorit cu Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii, a doua fiică a regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii și Arhiducesa Maria Theresa de Austria.
• Arhiducesa Maria Anna, Prințesă de Toscana (9 iunie 1840 – 13 august 1841).
• Arhiducele Rainer de Austria, Prinț de Toscana (1 mai 1842 – 14 august 1844).
• Arhiducesa Maria Louisa, Prințesă de Toscana (31 octombrie 1845 – 27 august 1917); s-a căsătorit cu Karl, Prinț de Isenburg. Soțul ei a fost nepot al lui Karl, ultimul Prinț suveran de Isenburg.

Fotografie din cca 1887.

• Arhiducele Ludwig Salvator de Austria (4 august 1847 – 12 octombrie 1915); nu s-a căsătorit niciodată însă a avut mai multe iubite și copii nelegitimi.
• Arhiducele Ioan Salvator de Austria (25 noiembrie 1852 – 1890); s-a căsătorit la Londra cu Milly Stubel, o ansatoare de la Operă. Oficial a fost declarat mort în 1911, după ce în februarie 1890 a plecat pe mare cu vasul său și nu s-a mai auzit de el de atunci. Au existat speculații că a supraviețuit sub numele de Johann Orth și s-a stabilit în Patagonia.

În aprilie 1859, înainte de războiul franco-piemont împotriva Austriei, Leopold al II-lea a proclamat neutralitatea, dar guvernul Marelui Ducat se apropia de sfârșit: oamenii foloseau insulte vulgare spre Marea Ducesă și trupele au dat semne de nesupunere.

La 27 aprilie, la ora patru, în fața mulțimii înfuriate ieșită pe străzile din Florența și a trupelor rebele, Leopold al II-lea a părăsit Palatul Pitti, îndreptându-se spre Bologna. El tocmai refuzase să abdice în favoarea fiului său Ferdinand.

În onoarea ei a fost numită în Florența Piazza Maria Antonia – astăzi Piazza dell'Indipendeza (Piața Independenței), linia de cale ferată Maria Antonia și stația omonimă, astăzi numită Firenze Santa Maria Novella.

Maria Antonia a celor Două Siclilii
Maria Antonia a celor Două Sicilii, circa 1870
Date personale
Nume la naștere	Maria Antonia Anna
Născută	19 decembrie 1814 Palazzo dei Normanni, Italia
Decedată	7 noiembrie 1898 (83 de ani) Gmunden
Înmormântată	Cripta Capucinilor din Viena
Părinți	Francisc I al celor Două Sicilii Maria Isabela a Spaniei
Frați și surori	Carlo Ferdinand Leopold al celor Două Sicilii Prince Louis, Count of Aquila[*] Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii Prince Francis, Count of Trapani[*] Teresa a celor Două Sicilii Prințesa Caroline Ferdinande, Ducesă de Berry Prințesa Luisa Carlotta a celor Două Sicilii Prințesa Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii Prințesa Maria Amalia de Bourbon-Două Sicilii (1818–1857) Prince Antonio, Count of Lecce[*] Maria Christina a celor Două Sicilii
Căsătorită cu	Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana
Copii	Arhiducesa Maria Isabella Ferdinand al IV-lea Arhiducesa Maria Theresa Arhiducesa Maria Christina Arhiducele Karl Salvator Arhiducesa Maria Anna Arhiducele Rainer Arhiducesa Maria Louisa Arhiducele Ludwig Salvator Arhiducele Ioan Salvator
Cetățenie	Spania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Două Sicilii Casa de Habsburg-Lorena
Mare Ducesă de Toscana
Domnie	7 iunie 1833 – 21 iulie 1859

·         1852:  Albert Abraham Michelson (n. 19 decembrie, 1852 – d. 9 mai, 1931) a fost un fizician evreu-prusac-american cunoscut pentru lucrările sale în domeniul măsurării vitezei luminii și în primul rând pentru experimentul Michelson-Morley. În 1907 a primit Premiul Nobel pentru Fizică, pentru instrumentele sale de precizie optică și investigațiile spectroscopice și metrologice efectuate cu ajutorul acestora. ^[2] A devenit primul american care a primit premiul Nobel într-un domeniu științific.

·         1860 - S-a născut Ion (Giovanni) Dimitrescu, tenor de talie mondială (m. 1913)

·         1861: Italo Svevo, scriitor și dramaturg italian (d. 1928)
* 1868: Josep Comas i Solà (în catalană) sau José Comas y Solá (în spaniolă) (Barcelona, 19 decembrie 1868 – 2 decembrie 1937) a fost un astronomspaniol catalan.
* 1877: Prințesa Pauline de Württemberg (germană Prinzessin Pauline Olga Helene Emma von Württemberg; 19 decembrie 1877 – 7 mai 1965) a fost singura fiică a regelui Wilhelm al II-lea de Württemberg și soția lui Wilhelm Frederic, Prinț de Wied. A fost ultima Prințesă de Württembergși ultimul membru senior al Casei de Württemberg.

A fost timp de mulți ani director regional al Crucii Roșii germane în câteva regiuni ale Germaniei vestice.

Prințesa Pauline de Württemberg
Prințesă de Wied
Date personale
Nume la naștere	Pauline Olga Helene Emma
Născută	19 decembrie 1877 Stuttgart, Regatul Württemberg
Decedată	7 mai 1965 (87 de ani) Ludwigsburg, Germania de Vest
Părinți	Wilhelm al II-lea de Württemberg Prințesa Marie de Waldeck și Pyrmont
Căsătorită cu	Wilhelm Frederic, Prinț de Wied
Copii	Prințul Hermann Prințul Dietrich
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Württemberg Casa de Wied-Neuwied

* 1878: Elena Bacaloglu (n. 19 decembrie 1878, București, România – d. 1947, București, România) a fost o jurnalistă și politiciană română.

Jurnalistă cunoscut inițial pentru căsătoria cu poetul Ovid Densușianu, după divorțul de acesta s-a mutat în Italia și s-a căsătorit cu un italian. A devenit un susținător ferm al fascismului în curs de formare al lui Benito Mussolini. În 1921 a revenit în România și a dat naștere mișcării naționale fasciste italo-română, un grup care a adunat aproximativ 100 de membri și care a stabilit obiectivul de a consolida rădăcinile comune din cultura Italiei și a României, încercând, de asemenea, să propună un model ideologic extrem de similar cu fascismul italian.^[4][5]

Elena Bacaloglu a tradus în românește eseuri de Mussolini și Antonio Beltramelli. Ea a format în 1921 un partid fascist, Mișcarea Națională Fascistă Italo-Română^⁠(d). În 1923, mișcarea a fuzionat cu un alt partd, formând Fascia Națională Română^⁠(d).^[6] Contactele Elenei Bacaloglu cu Italia i-au permis să aibă o poziție de conducere în noul partid, care, totuși, nu a obținut consensul dorit.^[7]

Elena Bacaloglu a fost una dintre cele două femei care au condus partide de inspirație fascistă în perioada interbelică. Cealaltă a fost englezoaica Rotha Lintorn-Orman^⁠(d), fondatoare al mișcării fasciste britanice în 1923.

De asemenea, ea a purtat o corespondență cu scriitorul Salvatore di Giacomo^⁠

^Opera:

• Despre simbolism și Maeterlinck, București, 1903;
• În luptă, vol. I, București, 1906; vol. II: Două forțe, București, 1908;
• Naples et son plus grand poete, Neapole, 1911;
• Bianca Milesi e Giorgio Asachi, Roma, 1912;
• Preuves d’amour, prefață de Helene Vacaresco, București, 1914;
• Per la Grande Rumania, București, 1915;
• Movimento nazionale fascista italo-rumeno, Milano, 1923.

Traduceri

• Carmen Sylva, Robia Peleșului, București, 1897.

Elena Bacaloglu
Elena Bacaloglu
Date personale
Născută	19 decembrie 1878[1][2][3]  București, România
Decedată	1947 (68 de ani)[1][2]  București, România
Înmormântată	Cimitirul Bellu
Frați și surori	George Bacaloglu[*]
Căsătorită cu	Ovid Densușianu
Cetățenie	România
Ocupație	jurnalistă politiciană critic literar[*] eseistă[*] traducătoare  Colonelul George Bacaloglu, fondatorul revistei „Cele Trei Crișuri".

·         1898: Ioan Sima, pictor român (d. 1985)

·         1901 - S-a născut Rudolf Hell, considerat inventatorul faxului; în anul 1929, a conceput un dispozitiv, denumit "Hellschreiberg", care transmitea textele pe cale electronică, permiţând expedieri rapide în toată lumea (m. 14 martie 2002)
* 1904: Nicolae Coval (în rusă Николай Григорьевич Коваль) (n. 19 decembrie1904 – d. 15 ianuarie 1970) a fost un lider comunist din Republica Moldova, care a îndeplinit funcțiile de președinte al Sovietului Comisarilor Poporului din RSS Moldovenească (1945–1946) și de prim-secretar al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (1946–50).

·         1906: Leonid Brejnev, om politic, președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS (1960–1964; 1977–1982) (d. 1982)

·         1910 - S-a născut scriitorul şi dramaturgul Jean Genet; opera sa este marcată de propria experienţă de viaţă din care nu au lipsit sordidul şi abjecţia (romanul "Miracolul trandafirului", piesele de teatru "Cameristele", "Balconul") (m. 15 aprilie 1986)

Édith Piaf
Édith Piaf
Date personale
Nume la naștere	Édith Giovanna Gassion
Născută	19 decembrie 1915 Paris, Franța Paris, Franța[1]
Decedată	10 octombrie 1963 (47 de ani) Grasse, Franța Grasse, Franța[2]
Înmormântată	Cimitirul Père-Lachaise[3]
Cauza decesului	cauze naturale (cancer de ficat[*])
Părinți	Louis Gassion[*] Line Marsa[*]
Căsătorită cu	Jacques Pills[*] (20 septembrie 1952–1956) Theophanis Lamboukas[*] (9 octombrie 1962–10 octombrie 1963)
Număr de copii	1
Cetățenie	Franța
Ocupație	cântăreață, textieră, actriță
Activitate
Origine	Franța
Gen muzical	cabaret, chanson réaliste, chanson française, Java, baladă
Tipul de voce	contralto
Instrument(e)	voce
Ani de activitate	1935 - 1963
Premii	Grammy Hall of Fame[*]
Prezență online
facebook Internet Movie Database canal YouTube
Modifică date / text

* 1915: Édith Piaf (n. 19 decembrie 1915, Paris, Franța^[1] – d. 10 octombrie 1963, Grasse, Franța^[2]) a fost o actriță, cântăreață și textieră franceză de mare succes, care a consacrat, atât în Franța cât și în întreaga lume, genul „chanson réaliste" (cunoscut cel mai adesea doar ca chanson).

În cultura franceză și europeană a secolului 20, șansonetista franceză, cunoscută și sub numele de alint de Privighetoarea, ocupă un loc unic, exprimând prin vocea și interpretările sale deosebite, angoasa și frământările unei întregi generații de francezi și vest-europeni, martori interbelici ai ascensiunii nazismului, respectiv participanți ulteriori ai reconstrucției post-belice a democrațiilor europene.

Biografie

Numele său adevărat era Édith Giovanna Gassion. Și-a luat pseudonimul "Piaf" (în argoul parizian = vrabie) cu ocazia debutului, în anul 1935. De origine socială modestă, fiică a cântăreței ambulante Line Marsa, de origine italo-algeriană și a acrobatului de circ Louis Gassion, a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, localitate din Normandia, iar mai târziu, în cartierul Belleville de la periferia Parisului. După sfârșitul primului război mondial, tatăl său este angajat de un circ ambulant și o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota ce-i servea de locuință. Pentru a-și ajuta tatăl, Édith începe să cânte la colțuri de stradă, câștigând astfel câțiva bani.

La vârsta de 17 ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont. Fiica sa, Marcelle, va muri de meningită în anul 1935. Părăsită de "P'tit Louis", Édith - în vârstă de 20 de ani - decade tot mai mult, frecventează straturile cele mai de jos ale societății pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneților, a traficanților de droguri, a prostituției. Continuă să cânte pe străzile Parisului, pentru a-și asigura o existență de mizerie.

Într-o seară a anului 1935, Édith îl cunoaște pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului "Le Gerny's" de pe "Champs-Élysées", care o invită să cânte în localul său câteva melodii, printre care și compoziții ale lui Vincent Scotto. Această apariție în public pe scena unui local marchează debutul carierei sale artistice. Lui Leplée i se datorează și denumirea de "môme Piaf", datorită staturii ei scunde. La "Le Gerny's", Édith înregistrează primele sale succese. Maurice Chevalier, în plină glorie, și Jacques Canetti, impresar la radio, sunt subjugați de interpretările lui Édith Piaf. Canetti îi asigură o emisiune la radio și, la sfârșitul anului 1935, îi înregistrează un disc cu melodia "La foule".

O carieră furtunoasă

Primul său mare succes datează din ianuarie 1937, când obține un angajament la teatrul "ABC" din Paris cu numele artistic de Édith Piaf, iar impresarul Raymond Asso îi înregistrează discul cu "Mon légionnaire". Dotată cu o voce capabilă de nuanțe infinite și plină de dramatism, Édith Piaf a anticipat cu un deceniu sensul de rebeliune și neliniște care-i va caracteriza pe artiștii intelectuali de pe "rive gauche", din care vor face parte Juliette Gréco, Boris Vian, Roger Vadim. Jean Cocteau scrie pentru ea piesa de teatru "Le Bel indifférent". Despărțită de Raymond Asso, Édith începe o legătură amoroasă cu Paul Meurisse, un actor de cinema debutant, pe care îl părăsește pentru compozitorul Michel Emer, care compune pentru ea melodiile "L'accordéoniste" și "Le disque usé". În timpul ocupației germane are contacte cu mișcarea de Rezistență și entuziasmează publicul cu melodiile "Le vagabond", "Le chasseur de l'Hôtel", "Les histoires de coeur". Totuși, după eliberare, i se reproșează faptul de a fi concertat la Berlin, la invitația autorităților germane.

Piaf în 1946

În 1944, o dragoste furtunoasă se dezlănțuie între Édith Piaf și un tânăr cântăreț debutant, Yves Montand (care ulterior va avea propria sa carieră prestigioasă) împreună cu care apare în concerte. În 1946, scrie textul celebrei melodii "Je vois la vie en rose", muzica de Louiguy (Louis Guglielmi), care va face încojurul lumii.

La sfârșitul anului 1947, Édith călătorește pentru prima dată la New York. Aici cunoaște pe actrița Marlene Dietrich și, mai ales, pe boxeurul Marcel Cerdan. Acesta devine amantul său, "le meilleur amant du monde". De la Paris la New York, între un concert al lui Édith Piaf și o luptă pe ring a lui Marcel, dragostea lor câștigă tot mai mult în intensitate. La 27 octombrie 1949, Édith primește știrea accidentului de avion, în care Marcel Cerdan și-a pierdut viața. Pentru ea, într-o stare de profundă depresie, lumea nu mai poate fi la fel ca înainte. Revenită la Paris, scrie - în amintirea acestei iubiri - textul pentru "L'hymne à l'amour" (muzica de Marguerite Monnot).

Amours et chansons

În anul 1950, se întoarce la New York pentru o serie de concerte. Este însoțită de un actor și cântăreț american de origine ruso-poloneză, stabilit de curând în Franța, Eddie Constantine, noul său amant, și de un secretar particular, Charles Aznavour, viitorul chansonier, cu care se pare că nu a întreținut relații amoroase.

Din nou în Paris, în 1951, Édith Piaf apare în comedia muzicală "La p'tite Lili", alături de Eddie Constantine și Robert Lamoureux. Piesa are un oarecare succes, dar Édith, nerefăcută după moartea lui Marcel Cerdan, devine dependentă de medicamente somnifere și stupefiante. Obține totuși succese artistice cu noi melodii, ca "Jézebel", scrisă de Aznavour, sau "Je t'ai dans la peau", compusă de Gilbert Bécaud pe un text de Jacques Pills. La 29 iulie 1952, Édith se căsătorește cu Jacques Pills, cu care se stabilește într-un apartament pe bulevardul Lannes din Paris, apartament pe care artista îl va păstra până la sfârșitul vieții.

În 1953, urmează o cură de dezintoxicare de morfină. Urmează o serie de turnee în New York, Mexico City, Rio de Janeiro, Paris. Édith Piaf este o stea internațională, dar viața sa privată este o succesiune de eșecuri. În 1956 divorțează de Jacques Pills. Noul său amant este cântărețul de origine greacă Georges Moustaki, pe care îl lansează pe scenele Parisului. În 1958 suferă un grav accident de automobil, în urma căruia rămâne cu dureri, care o vor face din nou dependentă de medicamente analgetice puternice. Împreună cu Moustaki, creează melodia "Milord", unul din marile sale succese.

În 1958 publică lucrarea " Au bal de la chance " la Editura Jeheber din Paris, în care evocă întâmplări din viața sa din perioada 1935 - 1958. Cartea a fost tradusă în limba română, în 1966, sub numele " În vîrtejul norocului " și apare în Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.S. România( traducere din limba franceză Constanta Stănulescu ). Conform acestei lucrări, prima piesă de teatru în care apare este " Le Bel Indifferent" care, conform declarației ei, a fost scrisă special pentru ea, de Jean Cocteau. Piesa " La P'tite Lili" a reprezentat deci a doua ei apariție într-un spectacol de teatru. De asemenea apare și într-un film " Les Amants de demain " în regia lui Marcel Blistene, producător Pierre Brasseur. Conform declarațiilor apărute în cartea amintită mai sus, întâlnirile care au impresionat-o în mod deosebit au fost cele avute cu Charlie Chaplin și principesa Elisabeta ( actuala regină ).

Declinul

La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se prăbușește epuizată pe scenă. Internările în clinici se succed una după alta. În ciuda stării sale de sănătate deplorabile, cucerește din nou Parisul în 1961 într-un concert în sala Olympia, cu noul său chanson, "Non, je ne regrette rien".

Autori de talent se succed pentru a-i scrie și compune noi melodii (Francis Lai, Charles Aznavour, Charles Dumont etc.). Édith se îndrăgostește din nou, de data aceasta de un anume Theophanis Lamboukas, zis Théo Sarapo, mult mai tânăr ca ea, cu care se căsătorește la 9 octombrie 1962. Căsătoria este un mare eșec. Bolnavă, epuizată, drogată, Édith este sfârșită. După o cură de convalescență în apropiere de Grasse, marea cântăreață încetează din viață în ziua de 10 octombrie 1963. Peste o zi, dupa aflarea vestii, moare si scriitorul Jean Cocteau, prietenul și colaboratorul ei. Este înmormântată în cimitirul "Pére Lachaise" din Paris. Timp de două zile o mulțime imensă de admiratori se perindă la mormântul ei, pentru a omagia pe cea care a fost numită "petite fille des rues". Posteritatea i-a iertat viața sa nu tocmai exemplară, pentru a reține doar imensul său talent. Édith Piaf, denumită "la môme Piaf", a intrat în legendă încă din cursul vieții.

• 

  Mormântul lui Édith Piaf în cimitirul Père Lachaise din Paris

 
• 

  Statuia lui Édith Piaf din Polonia

Melodii

1925 Comme un Moineau 1933 Entre Saint-Ouen et Clignancourt 1934 L'Étranger 1935 Mon Apéro La Java de Cézigue Fais-Moi Valser 1936 Les Mômes De la Clôche J'Suis Mordue Mon Légionnaire Le Contrebandier La Fille et le Chien La Julie Jolie Va Danser Chand d'Habits Reste Les Hiboux Quand Même (from the film "La Garçonne") La Petite Boutique Y'Avait du Soleil Il N'Est Pas Distingué Les Deux Ménétriers Mon Amant de la Coloniale C'Est Toi le Plus Fort Le Fanion de la Légion J'Entends la Sirène Ding, Din, Dong Madeleine Qu'Avait du Cœur Les Marins Ça Fait des Voyages Simple Comme Bonjour Le Mauvais Matelot Celui Qui Ne Savait Pas Pleurer 1937 Le Grand Voyage du Pauvre Nègre Un Jeune Homme Chantait Tout Fout le Camp Ne M'Écris Pas Partance Dans Un Bouge du Vieux Port Mon Cœur Est au Coin d'une Rue 1938 С'Est Lui Que Mon Cœur A Choisi Paris-Méditerranée La Java en Mineur Browning Le Chacal Corrèqu'et Réguyer 1939 Y'En A un de Trop Elle Fréquentait la Rue Pigalle Le Petit Monsieur Triste Les Deux Copains Je N'En Connais Pas la Fin 1940 Embrasse-Moi On Danse sur Ma Chanson Sur une Colline C'Est la Moindre des Choses Escale La Fille de Joie Est Triste (L'Accordéoniste) 1941 Où Sont-Ils, Mes Petits Copains? C'Était un Jour de Fête C'Est un Monsieur Très Distingué J'Ai Dansé avec l'Amour (from the film "Montmartre sur Scène") L'Homme des Bars Le Vagabond 1942 Jimmy, C'Est Lui Un Coin Tout Bleu (from the film "Montmartre sur Scène") Sans Y Penser Un Monsieur Me Suit dans la Rue 1943 Tu Es Partout (from the film "Montmartre sur Scène") J'Ai Qu'À l'Regarder... Le Chasseur de l'Hôtel C'Était une Histoire d'Amour Le Brun et le Blond Monsieur Saint-Pierre Coup de Grisou De l'Autre Côté de la Rue La Demoiselle du Cinqième 1944 Les Deux Rengaines Y'A Pas d'Printemps Les Histoires de Coeur C'Est Toujours la Même Histoire 1945 Le Disque Usé Elle A... Regarde-Moi Toujours Comme Ça Les Gars Qui Marchaient Il Riait Monsieur Ernest A Réussi 1946 La Vie en Rose Les Trois Cloches (with Les Compagnons de la Chanson) Dans Ma Rue J'M'En Fous Pas Mal C'Est Merveilleux Adieu Mon Cœur Le Chant du Pirate Céline (with Les Compagnons de la Chanson) Le Petit Homme Le Roi A Fait Battre Tambour (with Les Compagnons de la Chanson) Dans les Prisons de Nantes (with Les Compagnons de la Chanson) Mariage Un Refrain Courait dans la Rue Miss Otis Regrets

1947 C'Est pour Ça (from the film "Neuf Garçons et un Coeur") Qu'As-Tu Fait John? Sophie (from the film "Neuf Garçons et un Coeur") Le Geste Si Tu Partais Une Chanson à Trois Temps Un Homme Comme les Autres Les Cloches Sonnent Johnny Fedora et Alice Blue Bonnet Le Rideau Tombe Avant la Fin Elle Avait Son Sourire 1948 Monsieur Lenoble Les Amants de Paris Il A Chanté Les Vieux Bateaux Il Pleut Cousu de Fil Blanc Amour du mois de Mai Monsieur X 1949 Bal dans Ma Rue Pour Moi Tout' Seule Pleure Pas Le Prisonnier de la Tour (Si le Roi Savait Ça Isabelle) L'Orgue des Amoureux Dany Paris (from the film "L'Homme aux Mains d'Argile") Hymne à l'amour 1950 Hymne à l'Amour Le Chevalier de Paris Il Fait Bon T'Aimer La P'Tite Marie Tous les Amoureux Chantent Il Y Avait C'Est d'la Faute à Tes Yeux C'Est un Gars Hymn to Love The Three Bells Le Ciel Est Fermé La Fête Continue Simply a Waltz La Vie en Rose (English version) 1951 Padam... Padam... Avant l'Heure L'Homme Que J'aimerai Du Matin Jusqu'au soir Demain (Il Fera Jour) C'Est Toi (with Eddie Constantine) Rien de Rien Si, Si, Si, Si (with Eddie Constantine) À l'Enseigne de la Fille sans Cœur Télégramme Une Enfant Plus Bleu Que Tes Yeux Le Noël de la Rue La Valse de l'Amour La Rue aux Chansons Jezebel Chante-Moi (avec M.Jiteau) Chanson de Catherine Chanson Bleue Je Hais les Dimanches 1952 Au Bal de la Chance Elle A Dit Notre-Dame de Paris Mon Ami M'A Donné Je T'Ai dans la Peau (from the film "Boum sur Paris") Monsieur et Madame Ça Gueule Ça, Madame (with Jacques Pills) (from the film "Boum sur Paris") 1953 Bravo pour le Clown Sœur Anne N'Y Va Pas Manuel Les Amants de Venise L'Effet Qu'Tu M'Fais Johnny, Tu N'Es Pas un Ange Jean et Martine Et Moi... Pour Qu'Elle Soit Jolie Ma Chanson (avec Jacques Pills) (du film "Boum sur Paris") Les Croix Le Bel Indifférent Heureuse 1954 La Goualante du Pauvre Jean Enfin le Printemps Retour Mea Culpa Le "Ça Ira" (du film "Si Versailles M'Etait Conté...") Avec Ce Soleil L'Homme au Piano Sérénade du Pavé (du film "French Cancan") Sous Le Ciel de Paris 1955 L'Accordéoniste Un Grand Amour Qui S'Achève Miséricorde C'Est à Hambourg Légende Le Chemin des Forains

1956 Heaven Have Mercy One Little Man Autumn Leaves 'Cause I Love You Chante-Moi (anglais) Don't Cry I Shouldn't Care My Lost Melody Avant Nous Et Pourtant Marie la Française Les Amants d'un Jour L'Homme à la Moto Soudain Une Vallée Une Dame Toi Qui Sais 1957 La Foule Les Prisons du Roy Opinion Publique Salle d'Attente Les Grognards Comme Moi 1958 C'Est un Homme Terrible Je Me Souviens d'une Chanson Je Sais Comment Tatave Les Orgues de Barbarie Eden Blues Le Gitan et la Fille Fais Comme Si Le Ballet des Cœurs Les Amants de Demain Les Neiges de Finlande Tant Qu'Il Y Aura des Jours Un Étranger Mon Manège à Moi 1959 Milord text de Georges Moustaki, musica de Marguerite Monnot T'Es Beau, Tu Sais 1960 Non, Je Ne Regrette Rien text de Michel Vaucaire, musica de Charles Dumont La Vie, l'Amour Rue de Siam Jean l'Espagnol La Belle Histoire d'Amour La Ville Inconnue Non, La Vie N'Est Pas Triste Kiosque à Journaux Le Métro de Paris Cri du Cœur Les Blouses Blanches Les Flons-Flons du Bal Les Mots d'Amour T'Es l'Homme Qu'Il Me Faut Mon Dieu Boulevard du Crime C'Est l'Amour Des Histories Ouragan Je Suis à Toi Les Amants Merveilleux Je M'Imagine Jérusalem Le Vieux Piano 1961 C'Est Peut-Être Ça Les Bleuets d'Azur Quand Tu Dors Mon Vieux Lucien Le Dénicheur J'N'Attends Plus Rien J'En Ai Passé des Nuits Exodus Faut Pas Qu'Il Se Figure Les Amants (avec Charles Dumont) No Regrets Le Billard Électrique Marie-Trottoir Qu'Il Était Triste Cet Anglais Toujours Aimer Mon Dieu (anglais) Le Bruit des Villes Dans Leur Baiser 1962 À Quoi Ça Sert L'Amour? Le Droit d'Aimer À Quoi Ça Sert L'Amour? (avec Théo Sarapo) Fallait-Il Une Valse Inconnu Excepté de Dieu (avec Charles Dumont) Quatorze Juillet Les Amants de Teruel (avec Mikis Theodorakis/Jacques Plante) Roulez Tambours Musique à Tout Va Le Rendez-Vous Toi, Tu l'Entends Pas! Carmen's Story On Cherche un Auguste Ça Fait Drôle Emporte-Moi Polichinelle Le Petit Brouillard (Un Petit Brouillard) Le Diable de la Bastille Elle Chantait (avec Théo Sarapo) 1963 C'Était Pas Moi Le Chant d'Amour Tiens, V'là un Marin J'En Ai Tant Vu Traqué Les Gens Margot Cœur Gros Monsieur Incognito Un Dimanche à Londres L'Homme de Berlin (ultima inregistrare)

* 1916: Roy Ward Baker (19 decembrie 1916, Londra, Anglia – 5 octombrie 2010, Londra), născut ca Roy Horace Baker, a fost un regizor de filmenglez, menționat ca Roy Baker mult timp din cariera sa.^[1] Este cel mai notabil pentru A Night to Remember (1958) pentru care a câștigat Globul de Aur pentru cel mai bun film străin în limba engleză în 1959. La sfârșitul carierei sale a regizat numeroase filme de groază și emisiuni de televiziune.

·         1920 - S-a născut Little Jimmy (James Cecil) Dickens, cântăreţ country american.

·         1924 - S–a născut romancierul Michel Tournier, membru al Academiei Goncourt („Vineri sau Limburile Pacificului”, „Fecioara şi Căpcăunul”).

·         1927: Ramon C. Tavernier (n. 19 decembrie 1927, București) este un compozitor, dirijor și orchestrator de muzică ușoară român de origine franceză.^[1]

Înainte de revoluția din 1989 a folosit și pseudonimul Constantin Alexandru.^[1]

Studiază pedagogie și compoziție la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" (1948-1953, retras în ultimul an^[2]). Lucrează apoi ca pianist-corepetitor la studiouri de dans din București, ca colaborator al direcției muzicale Radio (din 1954) și al Electrecordului (din 1955) ca compozitor, dirijor, aranjor. Secretar muzical la Electrecord (1964-1965).

Este membru al Uniunii Compozitorilor din România (din 1969).

Este primul care a folosit instrumente muzicale populare românești în muzica ușoară și jazz.^[3]

Piesele sale au fost interpretate, printre alții, de către Margareta Pâslaru ("Cu tine-n gând", "Cântec pentru luminǎ"), Dan Spătaru, Doina Badea, Cornel Constantiniu și Angela Similea.

Este stabilit în comuna Târgu Trotuș.^[4]

* 1934: Pratibha Devisingh Patil (în marathi प्रतिभा देवीसिंह पाटील, n. 19 decembrie 1934, Nadgaon, provincia Maharashtra, India) este o politiciană și activistă indiană pe tărâm social și educativ, juristă ca formație. Președinta Indiei între 25 iulie 2007-2012.

A fost prima femeie și prima persoană din comunitatea de limbă marathi care a deținut funcția de președinte al Indiei, succedându-i dr-ului Abdul Kalam.

Pratibha Patil, membră a Congresului Național Indian, a fost candidata Alianței Progresiste Unite de guvernământ, sprijinită din afara guvernului de către Stânga indiană.

Ea a câștigat alegerile prezidențiale din 19 iulie2007, învingându-l pe candidatul Alianței Naționale Democratice, Bhairon Singh Shekhawat , de 84 ani, fost prim ministru al statului Rajasthan.

Pratibha Patil, absolventă a facultății de drept a unui colegiu din Mombayafiliat Universității Mombay, și MA de la un colegiu din Jalgaon, s-a distins din tinerețe prin activități filantropice, sociale și educative în statul ei natal, Maharashtra. A inițiat și condus, alături de soțul ei, profesor de meserie, înființarea unor rețele de școli și colegii, hosteluri pentru femei muncitoare, bănci și societăți de credit cooperative, instituții școlare pentru copii cu deficiențe de vedere sau pentru copii ai unor populații nomade și sărace.

A reprezentat din partea partidului Congresul National Indian, orașul Edlabad în parlamentul local al statului Maharashtra între anii 1962-1985, mai apoi a fost deputată din partea districtului Jalgaon în Rajya Sabha, camera superioară a Parlamentului Indiei, de asemenea vicepreședintă a acesteia în anii 1986-1988. Ulterior a fost aleasă în districtul soțului ei, Amravati, ca deputată în Lok Sabha, camera inferioară a Parlamentului indian din New Delhi, in anii 1991-1996.

După ce a îndeplinit în trecut și funcții de ministru (al turismului, al bunăstarii sociale și al locuințelor) în mai multe guverne ale statului Maharashtra, Pratibha Patil a devenit în anii 2004-2007 al 24-lea guvernator al provinciei de graniță Rajasthan, fiind și cea dintâi femeie care a ocupat acest post.

·         1935 - S–a născut Ovidiu–Gheorghe Drugă, operator imagine (în anul 2000 i s–a decernat Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler).

·         1941 - S-a născut Maurice White, vocalist, baterist şi compozitor american (Earth, Wind & Fire).
* 1941: Lee Myung-bak (n. 19 decembrie 1941 Osaka, Japonia) este un om politic și economist sud-coreean, președintele Coreei de Sud între 2008 - 2013. A fost primar al capitalei Seul, intre anii 2002-2006. El este membru în partidul conservator Hannara Dang sau GNP - Partidul Marii Națiuni (Grand National Party), și a câștigat alegerile prezidențiale din țara sa la 19 decembrie 2007.

În platforma sa politică Li Myung-bak s-a pronunțat pentru încurajarea orientării de piață a economiei și pentru o linie mai puțin conciliantă față de planurile regimului din Coreea de Nord de înarmare nucleară.

·         1944 - S-a născut Zal Yanovsky, chitarist şi compozitor canadian (Lovin' Spoonful).

·         1944 - S-a născut Alvin Lee, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Ten Years After, Alvin Lee Band).

·         1945 - S-a născut John McEuen, chitarist, violonist şi compozitor american (Nitty Gritty Dirt Band).
* 1951: Miguel Bernardo Bianquetti (n. 19 decembrie 1951, Ceuta) poreclit Migueli, a fost un mare fotbalist spaniol, care a jucat ca fundaș central. El a jucat 20 ani la echipa de fotbal FC Barcelona.

·         1952 - S–a născut actriţa Enikö Szilagyi.

* 1957: Satoru Ōtomo (în japoneză: 大友 哲, pronunțat: [Ootomo Satoru], n. 19 decembrie 1957 la Mitaka) este un medic stomatolog și astronom amatorjaponez. Prenumele său poate fi citit și ca Satoshi, dar el utilizează Satoru.

Este un descoperitor prolific de asteroizi. Este creditat de către Minor Planet Center pentru descoperirea a 149 de asteroizi între 1991 și 1997, dintre care 15 împreună cu Osamu Muramatsu.

·         1958 - S-a născut Limahl (Cristopher Hamill), vocalist şi compozitor american (Kajagoogoo).
* 1959: Yasuhito Suzuki (n. 29 decembrie 1959) este un fost fotbalist japonez.

·         1961: Eric Allin Cornell, fizician american
* 1964: Dean and Dan Caten (născuți Dean și Dan Catenacci) sunt doi frați gemeni, designeri de modă, fondatorii și proprietarii DSQUARED², o casă de modă internațională.
* 1965: Gary Fleder (n. 19 decembrie 1965, Norfolk, Virginia) este un regizor american, scenarist și producător. Ultimul său film regizat, The Express, se bazează pe fapte adevărate din viața fotbalistului Ernie Davis și a fost distribuit de Universal Pictures în octombrie 2008.
* 1967: Christopher Nicholas Sarantakos (n. 19 decembrie 1967), mai bine cunoscut sub numele său de scenă Criss Angel, este un iluzionistamerican, muzician și cascador. El este cel mai bine știut pentru show-ul său Criss Angel Mindfreak.
* 1967: Damian Militaru (n. 19 decembrie 1967 în Râmnicu Sărat) este un fotbalist român retras din activitatea sportivǎ.
* 1969: Richard Mark Hammond (născut la 19 decembrie 1969 la Birmingham), poreclit "hamster" este un prezentator englez de televiziune, cunoscut din 2002 începând ca unul dintre prezentatorii Top Gear împreună cu James May și Jeremy Clarkson, și coprezentator al al spectacolului anual MPH, care are loc în Earls Court și National Exhibition Centre din Birmingham, împreună cu Tiff Needell și Jeremy Clarkson. De asemenea scrie un articol în fiecare săptămână care poate fi citit în secțiunea auto a ziarului The Daily Mirror în fiecare vineri. Acum se află într-o perioadă de recuperare după o leziune la creier suferită în timpul filmărilor la Top Gear în Septembrie 2006.
* 1972: Alyssa Jayne Milano (n. 19 decembrie 1972) este o actriță, producătoare de televiziune și fostă cântăreață americană. Ea este cunoscută mai ales pentru portretizarea personajului Samantha Micelli în sitcomul Who's the Boss? (1984–92) de pe ABC, rolul Jennifer Mancini în telenovela Melrose Place (1997–98) de pe Fox, și Phoebe Halliwell în serialul Charmed (1998–2006) de la The WB. Începând cu 2013 ea joacă în rolul lui Savannah Davis în drama Mistresses pe canalul ABC.
* 1974: Ionaș-Florin Urcan (n. 19 decembrie 1974) este un deputat român, ales în 2012.
* 1980: Diego Ruiz (n. 19 decembrie 1980,^[1] Tucumán, Argentina) este un jucator argentinian de fotbal, pe post de atacant, din 2015 jucând la Iberia în Primera B de Chile.
* 1980: Jake Gyllenhaal (n. 19 decembrie 1980, Los Angeles, California), pe numele său întreg Jacob Benjamin Gyllenhaal, este un actor american. Are origini suedeze si evreiești. Este fiul regizorului Stephen Gyllenhaal și al scenaristei Naomi Foner. Și-a început cariera la vârsta de zece ani. Debutul și l-a făcut în 1999, după care a urmat filmul Donnie Darko în care a jucat rolul unui adolescent cu probleme, jucând alături de sora sa, actrița Maggie Gyllenhaal. A jucat în SF-ul The Day After Tomorrow, interpretând rolul unui student, în mijlocul unui proces de răcire globală, împreună cu Dennis Quaid, care a fost tatăl lui în film. A urmat rolul din Jarhead (2005). În același an a câștigat faima, atenția publicului, a criticii de specialitate și o nominalizare la Premiile Oscar pentru pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea lui Jack Twist din Brokeback Mountain. Este susținătorul mai multor cauze sociale și politice. A sprijinit campania democraților pentru alegerile din 2004, dar și o campanie pentru promovarea libertăților civile ale americanilor.
* 1985: Andrea Baldini (n. 19 decembrie 1985, Livorno) este un scrimer italianspecializat pe floretă.

Baldini a fost laureat cu aur la Campionatul Mondial din 2009 de la Antalya și a fost de trei ori campion european în 2007, 2009 și 2010. Cu echipa Italiei, a fost campion olimpic la Jocurile Olimpice din 2012, triplu campion mondial (în 2009, 2013 și 2015) iar de trei ori campion european (în 2005, 2009 și 2012). A câștigat Cupa Mondială de Scrimăla floretă masculin în sezoanele 2006-2007 și 2008-2009.

* 1985: Gary James Cahill (pronunțat în engleză /keɪhɪl/; n. 9 decembrie, 1985 în Dronfield, Anglia) este un fotbalist englezcare evoluează la clubul Chelsea Londra și la echipa națională de fotbal a Angliei.

* 1985: Carolin Golubytskyi (nume de fată Carolin Elisabeth Wutz, n. 19 decembrie 1985, Bad Mergentheim, Germania) este o floretistăgermană, vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Scrimă din 2013.

* 1985: Tadanari Lee (n. 19 decembrie 1985) este un fotbalist japonez.

* 1986: Ryan Guno Babel (născut 19 decembrie 1986) este un fotbalist olandez care joacă pentru Deportivo La Coruña și pentru Echipa națională de fotbal a Olandei.
* 1986: Lazaros Christodoulopoulos (în greacă Λάζαρος Χριστοδουλόπουλος; n. 19 decembrie 1986) este un fotbalist grec care evoluează la clubul AEK Atena și la echipa națională de fotbal a Greciei.

·         1987: Karim Mostafa Benzema (n. 19 decembrie 1987, Lyon) este un fotbalistfrancez, care în prezent evoluează la clubul Real Madrid și echipa națională de fotbal a Franței, pe postul de atacant.
* 1992: Katarina Ježić (n. 19 decembrie 1992, în Rijeka)^[2] este o handbalistă croatăcare evoluează pe postul de pivot. În sezonul 2015-2016 a evoluat pentru HCM Baia Mare. Din ianuarie 2017, handbalista joacă pentru clubul maghiarSiófok KC.^[3] Ježić este și componentă a echipei Croației, alături de care a participat la Campionatul Mondial din 2011, desfășurat în Brazilia.^[4]
* 1992: Iker Muniain Goñi (n. 19 decembrie 1992) este un fotbalist spaniol care evoluează la clubul Athletic Bilbao în La Liga.
* 1994: Michele Bravi (19 decembrie 1994, Città di Castello, Italia) este un cântăreț Italian.^[1][2]
* 1994: Katrina Lehis (n. 19 decembrie 1994, Haapsalu) este o scrimerăestoniană specializată pe spadă, campioană mondială la juniori în 2013 și vicecampioană europeană pe echipe în 2015.

A început să practice scrima la vârsta de 10 ani sub îndrumarea lui Helen Nelis-Naukas și Peeter Nelis. S-a alăturat echipei naționale de cadeți în anul 2009. A câștigat Cupa Mondială de juniori în 2013 și a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de Scrimă pentru juniori din 2014.^[1] Pentru această realizare a fost numită cea mai bună sportivă a anului 2014 la juniori.^[2]

În sezonul 2014-2015 a fost inclusă în echipa de seniori, cu care a cucerit medalia de argint la Campionatul European de la Montreux și la prima ediție a Jocurilor Europene, Estonia fiind învinsă de România de fiecare dată.^[3] La Campionatul Mondial, a ajuns în sferturile de finală, trecând en passant de capul de serie nr.3 Ana Maria Brânză, dar a fost eliminată de suedeza Emma Samuelsson.^[4] A încheiat sezonul pe locul 17 în clasamentul FIE, făcând un salt de 152 de locuri.

* 1994: M'Baye Babacar Niang^[1] (Pronunție în franceză: /ˈm.be ˈniˈɑŋ/) (n. 19 decembrie 1994) este un fotbalist francez care evoluează la clubul din Serie A, Torino FC, împrumutat de la AC Milan.