MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 21 DECEMBRIE 2020
PARTEA ÎÂNTÂI - ISTORIE PE ZILE
A. Evenimente; Nașteri
.jpg)
* 1596: Thomas Francis de Savoia, Prinț de Carignano (italiană Tommaso Francesco di Savoia, Principe di Carignano, franceză Thomas François de Savoie, Prince de Carignan; 21 decembrie 1596 – 22 ianuarie 1656) a fost comandant militar italian, fondatorul Casei de Savoia-Carignano, o ramură a Casei de Savoia, care a domnit ca regi ai Sardiniei din 1831 până în 1861 și ca regi ai Italiei din 1861 până la detronarea dinastiei în 1946.
| Thomas Francis | |
| Prinț de Carignano | |
 Thomas François de Carignan, Prinț de Savoia, de Anthony van Dyck (1634) | |
| Căsătorit(ă) | Marie de Bourbon (c. 1625–56); decesul lui |
|---|---|
| Urmași | |
| Tată | Carol Emanuel I de Savoia |
| Mamă | Catalina Micaela de Austria |
| Naștere | 21 decembrie 1596 Torino, Ducatul de Savoia |
| Deces | (59 de ani) Torino, Ducatul de Savoia |
* 1800: Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg (21 decembrie 1800 – 30 august 1831) a fost soția lui Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha. Louise s-a căsătorit cu Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha la 31 iulie 1817 la Gotha. Au avut doi copii: Ernest al II-lea, Duce de Saxa-Coburg și Gotha și Prințul Albert, soțul reginei Victoria a Regatului Unit.
| Louise de Saxa-Gotha-Altenburg | |
| Ducesă de Saxa-Coburg-Saalfeld | |
 Pictură de William Corden cel Tânăr, 1844 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Louise Dorothea Pauline Charlotte Fredericka Auguste |
| Născută | 21 decembrie 1800 Gotha |
| Decedată | (30 de ani) Paris |
| Înmormântată | Morizkirche (Coburg)[*]  |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (cancer) |
| Părinți | Augustus, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg Louise Charlotte de Mecklenburg-Schwerin |
| Căsătorită cu | Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha |
| Copii | Ernest al II-lea, Duce de Saxa-Coburg și Gotha Albert, Prinț Consort al Regatului Unit |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Saxa-Coburg și Gotha |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duce Prințesă |
| Familie nobiliară | Casa de Saxa-Gotha-Altenburg Casa de Saxa-Coburg și Gotha |
| Domnie | |
| Domnie | 1817–1826 |
* 1818: Amalia, Ducesă de Oldenburg, regină a Greciei (greacă Αμαλία, Βασίλισσα της Ελλάδος; 21 decembrie 1818 - 20 mai 1875) a fost soția regelui Otto al Greciei (1815–1867).
| Amalia, Ducesă de Oldenburg | |
 Regina Amalia a Greciei portret de Joseph Karl Stieler | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Amalie Marie Friederike |
| Născută | 21 decembrie 1818 Oldenburg |
| Decedată | (56 de ani) Bamberg |
| Înmormântată | Theatine Church[*] |
| Părinți | Augustus, Mare Duce de Oldenburg Princess Adelheid of Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym[*] |
| Frați și surori | Petru al II-lea, Mare Duce de Oldenburg Anton Günther Friedrich Elimar |
| Căsătorită cu | Otto al Greciei |
| Cetățenie |  Oldenburg[*].svg){kind=small} Regatul Greciei |
| Religie | luteranism |
| Ocupație | regină[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Regină |
| Familie nobiliară | Casa Holstein-Gottorp |
| Regină a Greciei | |
| Domnie | 22 decembrie 1836 – 23 octombrie 1862 |
| Prințesa Therese | |
| Ducesă de Dalarna | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Teresia Amalia Karolina Josefina Antoinetta |
| Născută | 21 decembrie 1836 Ansbach |
| Decedată | (77 de ani) Stockholm |
| Înmormântată | Riddarholm Church[*][1][2] |
| Părinți | Prințul Eduard de Saxa-Altenburg Amalie de Hohenzollern-Sigmaringen |
| Frați și surori | Albert de Saxa-Altenburg Princess Marie Gasparine of Saxe-Altenburg[*] Antoinette de Saxa-Altenburg |
| Căsătorită cu | Prințul August, Duce de Dalarna |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Prințesă |
| Familie nobiliară | Casa de Bernadotte Casa de Saxa-Altenburg |
* 1845: Emanuil Ungurianu (n. 21 decembrie 1845, Satchinez – d. 25 martie1929, Timișoara)[1][2] a fost un avocat și filantrop român din Banat.
| Emanuil Ungureanu | |
 Emanuil Ungureanu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Satchinez, Timiș, România |
| Decedat | 1929 (83 de ani) Timișoara, România |
| Cetățenie |  România |
| Religie | ortodox[1][2] |
| Ocupație | avocat |
| Activitate | |
| Partid politic | PNR Partidul Național-Țărănesc |
| Alma mater | Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta |
Modifică date / text  | |
Viața personală
Fiu al lui Jivan și al Roxei Ungurianu, Emanuil a urmat școala primară în satul natal, iar în perioada 1860–1868 gimnaziul și liceul la Timișoara. Între 1869–1872 studiază dreptul la Facultatea de Drept din Budapesta (maghiară Állam- és Jogtudományi Kar – actual ELTE-ÁJK). După absolvire și o perioadă de practică își susține examenul de avocat la Tabla Regească din Budapesta.[1][2]
Nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut urmași.[2]
Activitatea profesională, politică și culturală
În 1874 a revenit în Timișoara, unde a profesat ca avocat până în 1910. În paralel, între anii 1885–1896 a fost director al băncii "Timișana". În 1926 a revine ca avocat în baroul Timișorean.[2]
În perioada în care Timișoara făcea parte din Austro-Ungaria a făcut parte din Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania, iar din 1926 din Partidul Național-Țărănesc, rezultat din fuziunea cu Partidul Țărănesc.[2]
Emanuil Ungurianu considera că la emanciparea românilor bănățeni cultura juca un rol foarte important, iar aceasta nu se putea face fără bani. Ca urmare a sponsorizat biserica și școala. Înainte de 1918 a militat pentru păstrarea autonomiei școlilor confesionale românești și a Bisericii Ortodoxe Române iar ulterior a activat pentru consolidarea acestora.[1] Între 1885–1897 a condus asociația politico-culturală Alumneul Românesc, al cărei scop principal era finanțarea studiilor unor tineri români talentați dar lipsiți de mijloace. În același scop a luat parte la înființarea fundațiilor Trandafil și Antoniu Mocioni și a întemeiat fundațiile Mitra Ungurianu 1892 și Emanuil Ungurianu.[2] A activat pentru înființarea la Timișoara a unei academii comerciale și a unei universități.[1] A înființat peste 100 de filiale ale Casei de Educație Națională.[2] Între 1898–1906 a fost director al Despărțământului Timișoara al ASTRA.[1][2]
A fost membru fondator al Muzeului de Istorie și Etnografie din Sibiu și al societăților culturale românești: Societatea literară Petru Maior; Asociația pentru cultura poporului român din Arad, Reuniunea învățătorilor români din Banat aparținătoare Diecezei Aradului, Reuniunea femeilor române din Sibiu, Arad, respectiv Timișoara, Societatea pentru sprijinirea teatrului român din Ungaria și Ardeal, precum și membru al Casinei Militare Timișoara, al Societății Istorice și Arheologice Timișoara, al societății literare România Jună din Viena, al Societății ziariștilor români din Ardeal și Banat, al Societății de gimnastică din Timișoara.[2][3]
A înființat ziarul "Dreptatea" din Timișoara (1894–1898) și gazeta Dumineca. A publicat numeroase articole cu caracter economic, social, cultural, religios, politic și sportiv, în publicații ca: Poporul Român, Tribuna, Românul, Drapelul, Banatul, Luminătorul, Foaia Poporului Român, Voința Banatului, Dreptatea, Dumineca. De asemenea, a publicat câteva studii dedicate istoriei Timișoarei.[2][4]
În 1912 și-a lăsat prin testament averea de aproape 500 000 de coroane de aur (c. 150 kg aur) unor instituții publice, din care ulterior a defalcat un sfert pentru construirea bisericii ortodoxe din Iosefin, alt sfert pentru construirea bisericii ortodoxe din Cetate (actuala Catedrală Mitropolitană, iar jumătate Casei de Educație Națională.[2][5]
A fost zeci de ani a fost deputat în Congresul Național bisericesc din Sibiu, membru în Consistoriul Diecezan din Arad și în Sinodul protopopesc din Timișoara.[2] Împreună cu primarul Timișoarei, Stan Vidrighin, la 27 martie 1921 a organizat consfătuirea privind înființarea Parohiei Ortodoxe Române din Cetate.[6]
Onoruri
A fost cetățean de onoare al Timișoarei și membru de onoare al PNȚ.[2]
La 12 noiembrie 1929 un comitet de inițiativă a hotărât ridicarea unui monument în onoarea sa (cod TM-III-m-B-06308), cu un bust realizat de sculptorul Gheorghe Groza (1899–1930), amplasat inițial în fața Muzeului Banatului. De realizarea monumentului s-au ocupat Ioachim Miloia și Victor Vlad, fiind inaugurat la 28 iunie 1931. În 1969 monumentul a fost mutat în Piața Iancu Huniade, în fața liceului care-i poartă numele.[1][2][4] Acest bust a fost furat și distrus în vara anului 2015 de persoane care doreau să valorifice bronzul din care era turnat.[7][8][9][10][11]
De asemenea, în parcul bisericii ortodoxe din Iosefin se află un bust al său, dezvelit la 8 septembrie 2007, realizat de Aurel Gheorghe Ardeleanu.[12]
Numele său îl poartă Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara[13] precum și o stradă din Timișoara.
“Cumplite vremi mi-a fost dat să trăiesc, copilule!”.
| Gheorghe Tătărăscu | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 21 decembrie 1886 Poiana, Gorj | ||
| Decedat | 28 martie 1957 (71 de ani) București | ||
| Înmormântat | România | ||
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (tuberculoză) | ||
| Căsătorit cu | Arethia Tătărescu | ||
| Naționalitate |  România] | ||
| Cetățenie | .svg){kind=small} România | ||
| Religie | Ortodox | ||
| Ocupație | om politic diplomat avocat | ||
| Prim-ministrul României | |||
| În funcție 3 ianuarie 1934 – 28 decembrie 1937 25 noiembrie 1939 – 4 iulie 1940 | |||
| Precedat de | Constantin Anghelescu Constantin Argetoianu | ||
| Succedat de | Octavian Goga Ion Gigurtu | ||
| Ministrul Afacerilor Străine | |||
| În funcție 2 octombrie 1934 – 9 octombrie 1934 11 februarie 1938 – 29 martie 1938 6 martie 1945 – 29 decembrie 1947 | |||
| Precedat de | Nicolae Titulescu Istrate Micescu Constantin Vișoianu | ||
| Succedat de | Nicolae Titulescu Nicolae Petrescu-Comnen Ana Pauker | ||
| Partid politic | Partidul Național Liberal Partidul Național Liberal-Tătărescu | ||
| Alma mater | Universitatea din Paris | ||
| Profesie | Avocat | ||
| |||
* 1893: Franz Joseph Maximilian Maria Antonius Ignatius Lamoral, Prinț de Thurn și Taxis,[1][2] (germană Franz Josef Maximilian Maria Antonius Ignatius Lamoral Fürst von Thurn und Taxis[1][2]; 21 decembrie 1893, Regensburg, Regatul Bavariei[1][2] – 13 iulie 1971, Regensburg, Bavaria, Germania[1][2]) a fost al 9-lea Prinț de Thurn și Taxis și Șeful Casei princiare de Thurn și Taxis din 22 ianuarie 1952 până la moartea sa, la 13 iulie 1971.
| Franz Joseph | |
| Prinț de Thurn și Taxis | |
 Prințul Moștenitor Franz Joseph (dreapta) și fratele său, Prințul Karl August | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Franz Joseph Maximilian Maria Antonius Ignatius Lamoral von Thurn und Taxis |
| Născut | 21 decembrie 1893 Regensburg, Regatul Bavariei |
| Decedat | (77 de ani) Regensburg, Bavaria, Germania |
| Înmormântat | Gruftkapelle, Regensburg |
| Părinți | Albert de Thurn și Taxis Arhiducesa Margareta Clementina de Austria |
| Frați și surori | Prințesa Elisabeta Elena de Thurn și Taxis Prince Ludwig Philipp of Thurn and Taxis[*] Prince Raphael Rainer of Thurn and Taxis[*] Karl August, Prinț de Thurn și Taxis Prince Max Emanuel of Thurn and Taxis[*] |
| Căsătorit cu | Prințesa Isabel Maria de Braganza |
| Copii | Prințul Gabriel Prințul Michaele Prințesa Elena Prințesa Maria Theresia Prințesa Maria Ferdinande |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | personal militar[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Casa de Thurn și Taxis |
| Șeful Casei de Thurn și Taxis | |
| Domnie | 22 ianuarie 1952 – 13 iulie 1971 (19 ani, 172 zile) |
| Predecesor | Albert |
| Succesor | Karl August |
| Nicolai Costenco | |
 Imaginea lui Nicolai Costenco pe o marcă poștală din Republica Moldova | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 21 decembrie 1913 Chișinău, Imperiul Rus |
| Decedat | (79 de ani) Chișinău, Republica Moldova |
| Părinți | Maria lui Gheorghe Leahu, Fiodor Costenco |
| Căsătorit cu | Maria Costenco |
| Copii | Nicolae, Marina-Mimi, Tatiana, Constantin, Tudor, Ilyana |
| Cetățenie |  Moldova |
| Etnie | români |
| Ocupație | traducător scriitor |
Epistemologie și istoria științelor
- Biologie generală, genetică și ameliorare (în colaborare cu Bogdan Stugren), București, Editura didactică și pedagogică, 1969.
- L'Éternel Retour de Lyssenko, Paris, Copernic, 1978.
- Histoire de la génétique et de l'évolutionnisme en France, Paris, PUF, 1984.
- La Génétique et l'Évolution, Paris, PUF, Que sais-je?, 1986.
- Génétique et Pensée évolutionniste, Paris, SEDES, 1987.
- Darwin et le Darwinisme, Paris, PUF, Que sais-je?, 1987.
- Lyssenko et le Lyssenkisme, Paris, PUF, Que sais-je?, 1988.
- La Révolution de l'évolution, Paris, PUF, 1989.
- L'Explosion biologique, La Garenne-Colombes, Editions de l'Espace européen, 1991.
- Charles Darwin, Paris, Critérion, 1992.
- Mendel et la Génétique d'hier et d'aujourd'hui, Paris, Critérion, 1993.
- Biognoséologie. Évolution et révolution de la connaissance, Paris, Kimé, 1993.
- Jean Rostand, le patriarche iconoclaste de Ville d'Avray, Paris, Kimé, 1994.
- Histoire de la biologie. Hérédité-Evolution, Paris, Nathan, 1994.
- Évolution de la pensée biologique, Paris, Hachette, 1995.
- L'Évolution aujourd'hui, Paris, Hachette, 1995.
- Éthologie comparée, Paris, Hachette, 1995.
- L'Évolution, la grande aventure de la vie, Paris, Nathan, 1995.
- L'Évolution et les théories évolutionnistes, Paris, Masson, 1997.
- Dictionnaire de biologie. Notions essentielles, Paris, Larousse, 1997.
- L'Épopée du vivant. L'évolution de la biosphère et les avatars de l'homme, Paris, Frison-Roche, 2003.
- Le Darwinisme et les évolutionnismes, Paris, Frison-Roche, 2005.
- L'Odysée de l'évolution, Paris, Ellipses, 2008
- Mendel dans l'histoire de la génétique, Paris, Ellipses, 2008
- Darwin dans l'histoire de la pensée biologique, Paris, Ellipses, 2008
Eseuri
- Dracula et ses avatars de Vlad l'Empaleur à Staline et Ceaucescu, La Garenne-Colombes, Editions de l'Espace européen, 1991.
- Les métamorphoses de Dracula. L'histoire et la légende, Paris, Le Félin, 1993.
- L'Université : vache folle et sacrée de la République, Paris, François-Xavier de Guibert, 2004.
- Evolutie si evolutionism, București, Editura CD Press, 2006.
- Epopeea lumii vii, București, Editura CD Press, 2006
Opere literare
- Arbre seul, Paris, Pierre-Jean Oswald, 1974.
- Lumière aveugle, Paris, Editions Saint-Germain-des-Prés, 1976.
- Mamura, Editura Demiurg, 1993.
- Spice. Poeme vechi și noi, București, Editura CD Press, 2006.
- Margaritare negre, București, Editura CD Press, 2008.
| Denis Buican | |
 Denis Buican | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (85 de ani)[1] București, România |
| Cetățenie |  Franța |
| Ocupație | genetician[*] istoric biolog filozof profesor universitar[*] |
| Activitate | |
| Alma mater | École alsacienne[*] |
| Organizație | Universitatea din București |
| Stela Popescu | |
.jpg) Stela Popescu (în decembrie 2011) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1][2][3] Orhei, România |
| Decedată | (81 de ani)[4] București, România[4] |
| Înmormântată | Mănăstirea Cernica[5] |
| Cauza decesului | accident vascular cerebral |
| Căsătorită cu | Mihai Maximilian |
| Copii | Doina Maximilian |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | Actriță |
| Activitate | |
| Ani de activitate | 1958 - 2017 |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
* 1935: Stela Popescu (n. , Orhei, România – d. ,[4] București, România[4]) a fost o actriță română de film, radio, revistă, teatru, televiziune, voce și vodevil. A realizat cupluri artistice celebre alături de Ștefan Bănică (până la moartea acestuia) și Alexandru Arșinel.
Biografie
Primii ani, educație
Stela Popescu s-a născut la Orhei, într-o familie modestă de învățători. Mama ei, Valentina, era originară din satul Chiperceni, iar tatăl – Vasile Popescu – din Chiștelnița, județul Orhei, în prezent în Republica Moldova. Prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci dușman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Brașov. În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru. La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an.[necesită citare]
Teatrele Constantin Tănase și de Comedie
Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în 2017. În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puțin timp după divorțul de Dan Puican. Totodată, joacă în celebra serie de spectacole "Boema" de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare. Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema.
La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", unde a lucrat până la decesul său.
Pe scena Teatrului de Revistă Constantin Tănase și pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu a strălucit în piese precum Omul care a văzut moartea, Mama Boema, Boema, slăbiciunea mea, și altele. A jucat 18 ani în Preșu, 12 ani în Pețitoarea și 10 ani în Plicul. A lucrat cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.
Cupluri cu Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel
Între anii 1971 și 1979 face cuplu, pe scenă și la televiziune, cu Ștefan Bănică. Cât despre longevivul cuplu umoristic Stela - Alexandru Arșinel, care a început în 1979, acesta a fost garanția umorului de calitate și în prezent, dar și în trecut, când textele scenetelor erau semnate Mihai Maximilian.
În film și televiziune
În 1958, debutează în cinematografie în pelicula Alo? Ați greșit numărul. A jucat în peste 25 de filme precum Nea Mărin miliardar (1979), Pe malul stîng al Dunării albastre (1983), În fiecare zi mi-e dor de tine (1988), etc.
Stela Popescu a făcut o carieră și în televiziune. A jucat în televiziune de la înființare până în prezent, în piese de teatru și emisiuni de divertisment, reușind să transmită ceva din spiritul satiric și contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octavian Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piață DVD-urile "O stea printre stele" (2006) și "Stela și Arșinel" (2005) care reunesc o parte dintre aparițiile televizate ale Stelei Popescu.
Începând jumătatea anilor '90, Stela Popescu a fost moderatoarea unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVR, Realitatea și Național TV
Joacă în serialul TV "Cuscrele" (2005-2006) precum și în telenovelele "Războiul sexelor" (2007-2008), "Regina" (2008-2009) și "Aniela" (2009-2010) în rolul Coanei Chiva. În 2011 revine cu o participare specială în telenovela Iubire și Onoare.
Decesul
Pe 23 noiembrie 2017 în jurul orei 15:40, Stela Popescu a fost găsită fără semne vitale, cu rană la cap, de către fiica adoptivă Doina Maximilian, căzută în interiorul casei de pe strada Alexandru Donici din București în care locuia. După efectuarea autopsiei de către medicii legiști, s-a stabilit faptul că moartea actriței s-a produs în urma unui accident vascular cerebral masiv suferit cu mult timp înainte de a fi găsită de fiica acesteia. Se crede că decesul a avut loc cu cel puțin 12 ore înainte.[6] Trupul artistei a fost depus la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. Stela Popescu a fost înmormântată cu onoruri militare lângă soțul ei, Mihai Maximilian, la Cimitirul Cernica, duminică 26 noiembrie.[7][8]
Teatru
Teatrul de Revistă Constantin Tănase (1963-1969 și 1993-2017) - selectiv
- Stela,de la Tanase (2016)
- Aplauze, Aplauze (2010)
- Revista revistelor
- Omul care a văzut moartea
- Te aștept diseară pe Lipscani
- Nevestele vesele... la Boema (1979)
- Boema, slăbiciunea mea (1980)
- În grădina bucuriilor (1975)
- Constelația Boema (1984)
- Boema, bucuria mea (1985)
- Stela, stelele și Boema (1987)
- Buna seara,Boema (1989)
Teatrul de comedie (1969-1993) - selectiv
- Dispariția lui Galy (Brecht)
- Un om egal un om (Brecht)
- Mutter Courage (Brecht)
- Mandragora (Machiaveli)
- Steaua fără nume (Mihail Sebastian)
- Preșul (Ion Băieșu) - piesă care s-a jucat 18 ani
- Pețitoarea (Thornton) - piesă care s-a jucat 12 ani
- Plicul (Rebreanu) - piesă care s-a jucat 10 ani
- Trei surori (Cehov)
- Marele feudal (Al. Mirodan)
- Curcanul
- Turnul de fildeș - Premiul pe țară pentru cel mai bun rol secundar
- Sfântul Mitică Blajinul (Aurel Baranga)
- Capcană pentru un bărbat singur (Neil Simon)
Opera Comică pentru Copii - selectiv
- Piatra din casă
- Cântăreț
- Chirița
Teatru Radiofonic
- Agachi Flutur
- Avarul de Molière
- Burghezul gentilom
- Cafeneaua cea mică
- Catrina din Heilbrunn
- Caviar, vodka si bye bye
- Cinci cânticele
- Coana Chirița cântăreță
- Dimineața pierdută
- Din nou... Caragiale
- Divanul Persian
- Doamna ministru
- Fata cinstită de Carlo Goldoni
- Ferma de struți
- Filantropul
- Franțuzitele și un poet romantic
- Gaițele (varianta 1964)
- Gaițele (varianta 2002)
- Hangița de Carlo Goldoni
- Hades în război
- Încurcă lume
- Leac pentru chelie
- Mânastirea din Parma
- Mizantropu
- Nunta lui Figaro
- O viață pe roată
- Rinocerii de Eugen Ionescu
- Sânziana și Pepelea
- Stăpânul tăcerii
- Suflete moarte
- Trenurile mele de Tudor Mușatescu
- Un cuib de nobili
Seriale TV
- 2009-2010 - Aniela - Coana Chiva
- 2008-2009 - Regina - Sofia Rădulescu
- 2007-2008 - Războiul sexelor - Tincuța
- 2005 - Cuscrele
- 1989 - Misiunea
Filmografie
- Astă seară dansăm în familie (1972)
- Nea Mărin miliardar (1979)
- Grăbește-te încet (1982)
- Zbor periculos (1984)
- Vară sentimentală (1986) - soția brigadierului Stroe
- Secretul lui Nemesis (1987)
- În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)
- Maria Mirabela în Tranzistoria (1989)
- Las Fierbinți (serial PRO TV, 2017) - directoarea scolii (aparitie episodica)
- Mamaia (2013)
- Rămâi cu mine (2013)
- Toată lumea din familia noastră (2012)
- Războiul sexelor (serial Acasă TV, 2007)
- Mașini și Mașini 2 - dublaj Flo (voce vers.română) (2006), (2011)
- Cuscrele (serial National TV, 2005)
- Sexy Harem Ada-Kaleh (2001)
- A doua cădere a Constantinopolului (1994)
- Figuranții (1987)
- Galax, omul păpușă (1984)
- Un petic de cer (1984)
- Pe malul stîng al Dunării albastre (1983)
- Căruța cu mere (1983)
- Am o idee (1981)
- Ana și hoțul (1981)
- Drumuri în cumpănă (1978)
- Tufa de Veneția (1977)
- Ultima noapte a singurătății (1976)
- Elixirul tinereții (1975)
- Despre o anumită fericire (1973)
- Dimitrie Cantemir (1973)
- Recomandări (1971) (TV)
- Pantoful Cenușăresei (1969)
- Vin cicliștii (1968)
- Faust XX (1966)
- Sărutul (1965)
- Omul de lângă tine (1961)
- Alo? Ați greșit numărul (1958)
Premii și distincții
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.[9]
În data de 10 septembrie 2013, regele Mihai I al României i-a conferit, (prin fiica sa, principesa Margareta) într-o ceremonie care a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia, Decorația Regală „Nihil Sine Deo”.[10]
În data de 21 decembrie 2015, când artista a împlinit vârsta de 80 de ani, președintele României, Klaus Werner Iohannis a decorat-o cu Ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler, pentru dragostea și talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale.[11]
În data de 9 iunie 2016, Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a conferit titlul onorific „Artist al Poporului” în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în promovarea artei teatrale și cinematografice, pentru succese remarcabile în activitatea de creație și contribuție substanțială la dezvoltarea relațiilor culturale dintre România și Republica Moldova.[
| Adela Mărculescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (81 de ani) Aiud, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actriță |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
* 1938: Adela Mărculescu (n. 21 decembrie 1938, Aiud) este o actriță de teatru și film din România. În prezent este actriță la Teatrul Național din București. Din 2001 este cetățean de onoare al municipiului București.
Piese de teatru
- Alexandru Lăpușneanu
- Cine a fost Adam?
- Idolul și Ion Anapoda
- Între patru ochi
- Despot Vodă
- Torquato Tasso
- Un anotimp fără nume
- Capcana
- Omul care a văzut moartea
- Vrăjitoarele din Salem
- Trilogia antică
- Poveste din Hollywood
- Harvey
- Dragă mincinosule
- Vecina de alături
- Anul viitor la aceeași oră
- Mașinăria Cehov
- Viață de actor
- Dulcea pasăre a tinereții
- Take, Ianke și Cadîr
- Dona Diana
Filmografie
- Șapte băieți și o ștrengăriță (1967) - dublaj de voce
- Serbările galante (1965)
- Ceața
- Hyperion (1975) - ca Thea
- Galax
- Dumbrava minunată (1980) - Toamna
- Alo, aterizează străbunica!... (1981)
- Un oaspete la cină
- Să-ți vorbesc despre mine
- Surorile (1984)
- Declarație de dragoste (1985)
- Primăvara bobocilor (1987)
- Cine iubește și lasă
- Iancu Jianu, haiducul
- Bătălia pentru Roma
- Dușmanul dușmanului meu (1999)
- Păcală se întoarce (2006)
Premii și distincții
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit actriței Adela Mărculescu la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
* 1942: Stela Cheptea (n. 21 decembrie 1942, Suceava) este un istoric român, specialist în arheologie medievală. Timp de peste 40 ani a desfășurat o activitate de cercetător științific, iar în prezent este director al Centrului de Istorie și Civilizație Europeană al Academiei Române – Filiala Iași. În decursul activității sale a obținut o serie de premii, iar două lucrări publicate de ea au fost premiate de Academia Română (1984 și 1994).
Studii și activitate profesională
A absolvit Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava (1960), urmând apoi cursurile Facultății de Istorie-Filosofie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1960-1965). A obținut în 1999 titlul de doctor în istorie, conferit de Institutul de Științe Socio-Umane din Sibiu, după susținerea tezei Orașul Hârlău până în secolul al XVII-lea. Elemente de cultură urbană.
După absolvirea facultății, a fost lucrat ca muzeograf la Muzeul de Istorie a Moldovei (1966-1970). Începând din 1970 a lucrat pe postul de cercetător științific la Institutul de Istorie și Arheologie „A. D. Xenopol” din cadrul Academiei Române - Filiala Iași (1970-1990), apoi la Institutul de Arheologie din Iași (1990-1992). În anul 1992 a fondat Centrul de Istorie și Civilizație Europeană al Academiei Române – Filiala Iași, unde a lucrat ca cercetător științific și apoi ca director (din 2002). A obținut titlul de cercetător științific principal I (1999). În paralel cu activitatea științifică, predă pe postul de conferențiar universitar la Facultatea de Istorie-Filosofie-Geografie a Universității din Craiova (din 1999)
Stela Cheptea este membră în mai multe organizații: Comisia de Istorie a Orașelor din România de pe lângă Academia Română, Comisia Regională a Monumentelor Nr. 1, Moldova, Comisia Națională a Monumentelor a Ministerului Culturii și Cultelor, Liga „Mareșal Ion Antonescu” (1990-2003). De asemenea, face parte din colegiile de redacție ale revistelor Europa XXI (Iași) și Historia Urbana (Sibiu), publicații ale Academiei Române.
Activitatea sa a fost distinsă cu mai multe premii:
- Premiul N. Bălcescu al Academiei Române (1984) - pentru volumul Orașul medieval Baia în secolele XIV-XVII. Cercetările arheologice din anii 1977-1980, vol. II (Ed. Junimea, Iași, 1984), realizat în colaborare cu Eugenia Neamțu și Vasile Neamțu
- Premiul Eudoxiu de Hurmuzaki al Academiei Române (1994) - pentru volumul Inscripții ebraice, fascicula 1, colecția „Inscripții medievale și din epoca modernă a României. Orașul Iași” (Centrul de Istorie și Civilizație Europeană, Iași, 1994), realizat în colaborare cu I. Kara
- Premiul „Radu Popa” al Ministerului Culturii și Cultelor (2002)
- Premiul internațional „Lucian Roșu” (2000)
De asemenea, a fost decorată în anul 2004 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria H - „Cercetarea științifică” „pentru semnificativele descoperiri și cercetări științifice, care au îmbogățit patrimoniul cultural național și au contribuit la o mai bună cunoaștere a acestuia pe plan intern și internațional”.[1]
Cercetări arheologice
Stela Cheptea a efectuat cercetări arheologice la Iași, Baia, Hârlău, Cotnari etc.
În anul 2001 a coordonat cercetările arheologice de la Curtea Domnească din Hârlău. Săpăturile arheologice efectuate la Biserica „Sf. Gheorghe” din Hârlău în anul 2001 au dus la descoperirea sub naosul actualei biserici a fundațiilor și ruinelor a două biserici mai vechi: una din a doua jumătate a veacului al XIV-lea și a doua construită, probabil, în timpul lui Alexandru cel Bun (1400-1432).[2]
În iunie 2007 Stela Cheptea a supravegheat deshumarea osemintelor mitropolitului Varlaam Moțoc al Moldovei din mormântul de la Mănăstirea Secu.[3]
În 2007 a condus cercetările arheologice din zona Halei Centrale din Iași, unde s-au descoperit ruine ale unor imobile cu prilejul construirii unui pasaj pietonal subteran. Cel mai vechi imobil descoperit acolo datează din secolul al XVII-lea.[4]
Începând din 2008, după începerea lucrărilor de consolidare și restaurare a Palatului Culturii, a condus echipa de arheologi care a efectuat săpături în zona fostei curți domnești. În august 2010 a anunțat că a descoperit, pe locul unde se construia complexul Palas, fundațiile a 28 de locuințe vechi, dintre care trei locuințe din secolul al XV-lea, patru din secolul al XVI-lea și vreo douăzeci din secolul al XVIII-lea.[5]
În martie 2011, în zona aripii de est a Palatului Culturii, s-a descoperit o necropolă ce datează din secolul al XIV-lea, fiind anterioară construirii Curții domnești de către Alexandru cel Bun (1400-1432). Numărul celor înmormântați aici, mai mare de 10, dovedește că necropola a funcționat mai mult timp, iar orientarea mormintelor pe axa Est-Vest a condus la concluzia că morții erau creștini. „Nu am găsit material numismatic sau ceramică, prin intermediul cărora pot fi datate mormintele, nici urme de mortar, deci necropola este anterioară oricărei zidării”, a precizat Stela Cheptea.[6]
Publicații (selecție)
- Orașul medieval Baia în secolele XIV-XVII. Cercetările arheologice din anii 1967-1976, vol. I (Ed. Junimea, Iași, 1980), 288 p. - în colaborare cu Eugenia Neamțu și Vasile Neamțu
- Orașul medieval Baia în secolele XIV-XVII. Cercetările arheologice din anii 1977-1980, vol. II (Ed. Junimea, Iași, 1984), 288 p. - în colaborare cu Eugenia Neamțu și Vasile Neamțu
- Inscripții ebraice (Centrul de Istorie și Civilizație Europeană, Iași, 1994), XXIV + 137 p. - în colaborare cu I. Kara
- Un oraș medieval. Hârlău (Ed. Dosoftei, Iași, 2000), 291 p. - teză de doctorat
- Biserica „Sfântul Gheorghe” și Curtea Domnească Hârlău (Ed. Golia, Iași, 2004), 95 p.
* 1942: Hu Jintao (Chineză simplificată: 胡锦涛; Chineză tradițională: 胡錦濤; pinyin: Hú Jǐntāo; n 21 decembrie 1942) este fostul lider suprem al Republicii Populare Chineze, care a deținut în același timp funcțiile de Secretar General al Partidului Comunist Chinez din 2002 până în 2012, Președinte al Republicii Populare Chineze din 2003 până în 2013 și Șef al Comisiei Militare Centrale din 2004 până în 2013, succedând în aceste funcții lui Jiang Zemin.
* 1943: Masafumi Hara (n. 21 decembrie 1943) este un fost fotbalist japonez.
| Gabriel Drăgan | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | |
| Decedat | (48 de ani) |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | muzician |
| Modifică date / text | |
* 1946: Gabriel Drăgan (n. – d. ) a fost vocalistul formației „Mondial”.
Biografie
A făcut parte din prima echipă a formației „Mondial”. În anul 1970 participă la un turneu al formației prin URSS. La începutul lui noiembrie 1997 ia naștere la inițiativa lui Desideriu Horvath, vechi susținător și producător al „Mondialului”, „Fundația Mondial”, în al cărei responsabilități intră organizarea festivalului „Iubire- bibelou de porțelan”, în memoria lui Gabriel Drăgan.[1]
Compoziții
- „Atât de fragedă”[2], pe versuri de Mihai Eminescu
Alte compoziții -interpret
- Gabriel Drăgan: Remember Mondial - album integral[3]
| Gheorghe Pogea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (64 de ani) |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | inginer politician |
| Ministru al finanțelor publice | |
| În funcție – | |
| Precedat de | Varujan Vosganian |
| Succedat de | Sebastian Vlădescu |
| Partid politic | PD PDL |
| Alma mater | Universitatea Politehnica din București |
| Modifică date / text | |
* 1955: Gheorghe Pogea (n. 1955) este un om politic și inginer român, care a îndeplinit funcția de ministru de stat pentru coordonarea activităților din domeniul economic (cu rang de vicepremier) în primul guvern Tăriceanu (2005-2006) și pe cea de ministru al finanțelor publice în guvernul Emil Boc, între decembrie 2008 și decembrie 2009.
Biografie
Studii
Gheorghe Pogea s-a născut în anul 1955. A absolvit Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor (metalurgie) din cadrul Institutului Politehnic București în 1981 și este doctor în științe și ingineria materialelor. A urmat specializări postuniversitare la Grupul Academic de Marketing și Management București (1991), Ecole Superieure de Commerce Marseille-Provence (1993), DC GARDNER TRAINING - LONDRA & FED TRAINING - pregătire în domeniul comunicării (1996), precum și diferite alte cursuri de management.
După absolvirea facultății, a lucrat în cadrul S.C." Siderurgica" S.A. Hunedoara ca inginer tehnolog, șef de secție, șef al Grupei Tehnico-economice (1981-1991), consilier al directorului general (1992-1993), șef al Serviciului Tehnic (1993-1996) și apoi director general (1997-2001). Din anul 2001, a fost director general al SC "Marmosim" SA Simeria, societate patronată de către liderul Partidului Democrat Adriean Videanu.
Activitate politică
Pogea este membru al Partidului Democrat (PD) din anul 2000, fiind ales în anul 2001 președinte al Organizației Județene Hunedoara a PD. În anul 2004 a fost ales în funcția de consilier județean din partea PD, președinte al Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe, agricultură, administrarea domeniului public și privat din cadrul Consiliului Județean Hunedoara. În intervalul 2000-2005 perioadă în care a deținut funcția de președinte al BPJ al PD - filiala Hunedoara, Partidul Democrat a obținut în plan local cele mai bune rezultate din intervalul 1992-2004.
A fost coautor al Programului de Guvernare al Alianței D.A. PNL–PD. A publicat articole cu caracter științific în reviste de specialitate[necesită citare], fiind autor a peste șapte studii și proiecte în domeniul siderurgiei[necesită citare], șapte brevete[necesită citare] de inovații și o invenție.
În perioada 22 august 2005 - 12 iunie 2006, Gheorghe Pogea (50 ani) a îndeplinit funcția de ministru de stat pentru coordonarea activităților din domeniul economic (cu rang de vicepremier) în Guvernul Tăriceanu. El i-a succedat în cadrul Executivului lui Gheorghe Seculici, Presedinte al Organizatiei Judetene PD Arad. În calitate de ministru, Pogea s-a implicat activ în activitatea Guvernului, precum și în promovarea imaginii acestuia în mass-media. La sfârșitul anului 2005, Pogea a participat în cadrul echipei de negociere a Guvernului cu sindicatele din educație.
La 12 iunie 2006, Gheorghe Pogea a fost retras din guvern de către Partidul Democrat, care a vrut să forțeze desființarea funcției de ministru de stat (erau trei miniștri de stat în guvern la acea dată din partea a trei partide din coaliția guvernamentală). Pogea a afirmat că această mutare a fost corectă și rațională, deoarece ministrul de stat nu dispune de resursele necesare în activitatea din guvern: nu este ordonator de credite, nu are resurse logistice și depinde de secretariatul general al guvernului [1].
Sector privat
Pogea a revenit la activitatea din cadrul sectorului privat, ca administrator al firmei Titan Mar a primarului municipiului București, Adriean Videanu. În paralel, în decembrie 2006, a fost numit membru în Consiliul de Administrație al CEC.
Viață personală
Gheorghe Pogea este căsătorit și are doi copii.
Biografie
Este licențiat al Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1995). A urmat un stagiu de perfecționare în presă, în 1993, la Praga și Cracovia; bursier al Guvernului francez, stagiu de perfecționare în tehnici ale interviului și reportajului, în 1996, la Paris, Radio France Internationale, precum și un stagiu de perfecționare în organizarea și managementul întreprinderilor de presă, în 2000, la Copenhaga. Prezent în numeroase antologii literare în țară și străinătate. Cîștigător a numeroase premii literare. Tradus în engleză, franceză, germană, maghiară, occitană, ebraică.
Titular, în diverse perioade, al unor rubrici și emisiuni la Radio Cluj, TVR Cluj, NCN Cluj, Echinox, Cadran. Editorialist, în diverse perioade, la CD Radio, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Ziua de Cluj. Colaborări ocazionale la Dilema, Contrapunct, 22, România literară, Steaua, Vatra, Tribuna, Familia, Apostrof, Poesis, Calende, Ramuri, Luceafărul etc.
Este președintele Asociației Culturale Direcția 9, pe care a înființat-o în anul 2013 cu scopul de a sprijini, editorial și financiar, poeții debutanți, dar și pentru revalorizarea și reintroducerea în circulație a unor poeți consacrați.
- E toamnă printre femei și în lume, versuri, Ed. Echinox, Cluj, 1993;
- Singur, versuri, Ed. Euphorion, Sibiu, 1996;
- Plus, pamflete politice, Ed. Trimera, Cluj, 1997;*
- Nopți și zile, versuri, Ed. Arhipelag, Târgu Mureș, 1999;
- Just So Poems, versuri, Ed. Cartimpex, Cluj, 2000 - volum bilingv (română-engleză), coautor - Sorin Grecu; traducerea poemelor îi aparține lui Ioan A. Popa;
- Din anii cu secetă, versuri, Ed. Grinta, Cluj, 2005;
- Sex cu femei, roman, Ed. Tritonic, București, 2008 (coautor Ștefan Doru Dăncuș);
- Viața fără urmări, versuri, Ed. Brumar, Timișoara, 2010 [1];
- Mitologii amînate, Ed. Herg Benet, 2011[2];
- Un roman de rahat, Ed. Tritonic, București, 2013;
- Profetul popular, versuri, Ed. Tracus Arte, București, 2015 [3] [4]
/emanɥɛl makʁɔ̃/; n. ,[1] Amiens, Republica Franceză) este președintele Franței. Din 2006 până în 2009 a fost membru al Partidului Socialist (Parti Socialiste, PS). Din august 2014 până în august 2016 a fost ministru al economiei în al doilea guvern Valls sub președintele François Hollande (PS).* 1981: Ricardo Manuel Ferreira Sousa (n. 21 decembrie 1981, Paços de Ferreira, Portugalia), cunoscut sub numele de Cadú, este un fotbalist portughez ce în prezent joacă pentru Leixões SC. Acesta a jucat în România în perioada (2006-2014) la CFR Cluj, fiind și căpitanul formației ardelene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu