REVISTA MEA DIN 21 DECEMBRIE / 1.B.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 21 DECEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

B. Decese; Sărbători

Decese

·         1375: Giovanni Boccaccio, scriitor italian, precursor al Renașterii, considerat unul dintre cei mai de seamă povestitori ai literaturii europene datorită celebrei lucrări "Decameronul", culegere de nuvele "în ramă"; a fost primul biograf și comentator al operei lui Dante Alighieri (n. 1313)

·         1549: Margareta de Navara (franceză Marguerite d'Angoulême, Marguerite d'Alençon, Marguerite de Valois sau Marguerite de France) (11 aprilie1492 – 21 decembrie 1549), cunoscută, de asemenea, drept Margareta de Navara, a fost regina consort a regelui Henric al II-lea de Navara. Fratele ei a devenit rege al Franței sub numele de Francis I al Franței și cei doi frați au stat la baza legăturilor culturale de la curțile celor două țări.

Margareta este strămoașa regilor Bourbon ai Franței, fiind mama Jeannei d'Albret, al cărei fiu, Henric de Navara, a devenit regele Henric al IV-lea al Franței, primul rege Bourbon.

La vârsta de 17 ani, Margareta s-a căsătorit cu Charles IV de Alençon care avea 20 de ani printr-un decret al regelui Ludovic al XII-lea al Franței (care de asemenea a aranjat căsătoria fiicei lui Claude cu Francisc).

Prin acest decret, Margareta a fost obligată să se căsătorească cu un om bun în general însă practic analfabet politic; "tânăra prințesă radiantă cu ochii albastru-violet ... a devenit mireasa unui leneș și un prostănac". Din căsătorie nu au rezultat copii.

După decesul reginei Claude, ea și-a luat cele două nepoate Madeleine și Marguerite, pentru care va continua să aibă grijă în a doua căsătorie.

După decesul soțului ei în 1525, Margareta s-a căsătorit cu Henric al II-lea de Navara. Regele Ferdinand II de Aragon invadase regatul Navarei în 1512 și Henric domnea numai în Navara Inferioară. La 16 noiembrie 1528 Margareta a născut o fiică, viitoarea Jeanne a III-a de Navara, care a devenit mama viitorului rege Henric al IV-lea al Franței.

Ambasadorul venețian al timpului a lăudat-o pe Margareta că știe toate secretele artei diplomatice. Aventura cea mai remarcabilă a Margaretei a constat în implicarea în eliberarea fratelui ei Francisc I care a fost ținut prizonier în Spania de împăratul Carol al V-lea, Împărat Roman după ce a fost capturat în bătălia de la Pavia, Italia, 1525. În cursul perioadei critice a negocierilor, regina Margareta a mers călare prin pădure iarna, ​​douăsprezece ore pe zi, pentru a fi în formă în timp ce noaptea scria scrisori diplomatice. Împăratul Carol al V-lea și cancelarul său, Mercurin Gattinara, nu voiau să audă de răscumpărare; ei au cerut retrocedarea Burgundiei, asupra căreia teoretic Carol era moștenitorul prin bunica sa. Misiunea Margaretei nu a reușit însă i-a adus regelui Francisc I un confort prețios.

Singurul ei fiu, Jean, s-a născut la Blois la 7 iulie 1530 când Margareta avea 38 de ani, vârstă considerată înaintată după standardele secolului al XVI-lea. Copilul a murit în ziua de Crăciun în același an. Se crede că durerea a motivat-o pe Margareta să scrie lucrarea ei controversată Miroir de l'âme pécheresse, în 1531.

A scris nuvele de moravuri, care au apărut postum (în 1559) sub titlul L'Heptaméron și care urmează tehnica povestirii cu sertare inspirată de Decameronul lui Boccaccio. Nuvelele sunt remarcabile prin realismul personajelor și finețea motivației psihologice.

A scris și versuri (Le miroir de l'âme pécheresse, 1531 - "Oglinda sufletului păcătos"), farse, mistere.

Marguerite d'Angoulême
Date personale
Născută	11 aprilie 1492 Angoulême, Franța
Decedată	21 decembrie 1549 (57 de ani) Odos, Franța
Înmormântată	Lescar Cathedral[*]
Părinți	Charles Louise de Savoia
Frați și surori	Jeanne d'Angoulême[*] Francisc I al Franței
Căsătorită cu	Carol al IV-lea, Duce de Alençon Henric al II-lea de Navara
Copii	Jeanne a III-a de Navara Jean de Navara
Cetățenie	Franța
Ocupație	scriitoare poetă salonnière[*] dramaturgă rege[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa Albret Casa de Valois
Regină consort a Navarei
Domnie	1492 - 1549

·         1597: A murit  Petru Canisiu (Pieter Kanijs), n. 8 mai 1521, scriitor și teolog iezuit (primul iezuit german) venerat ca sfânt în Biserica Catolica. Este autorul unui foarte popular Catehism. A fost beatificat de Papa Pius al IX-lea in 1869 si apoi declarat Doctor al Bisericii si canonizat sfant de Papa Pius al XI-lea.

Sfântul Petru Canisiu
Date personale
Nume la naștere	Pieter Kanis
Născut	8 mai 1521 Nimega, Olanda
Decedat	21 decembrie 1597 Friburgo, Elveția
Cetățenie	Țările de Jos
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	Jesuit[*] scriitor profesor universitar preot catolic[*] teolog[*]
Venerație
Venerat în	Biserica Catolică
Beatificat	1869
Canonizat	1925, Roma, Papa Pius al XI-lea
Sărbătoare	21 decembrie
Însemne	Craniu, crucifix, catehism
Sfinți

* 1610: Caterina Vasa (suedeză Katarina Gustavsdotter Vasa; 6 iunie 1539 – 21 decembrie 1610) a fost prințesă suedeză și contesă consort a Frisiei de Est ca soția a Contelui Edzard al II-lea. A fost fiica cea mare a lui Gustav Vasa și Margaret Leijonhufvud. A fost regentă a Ostfriesland (Frisia de Est) din 1599 până în 1610.

Ca prima prințesă suedeză în 200 de ani, nașterea Caterinei a fost privită ca o bună oportunitate de a face alianțe politice străine; s-au făcut multe negocieri pentru a vedea care e cea mai bună partidă. Caterina a primit o educație atentă și o zestre mare.

A fost ales Edzard din Frizia de Est deoarece Frizia Orientală controla un important port din Emden care avea o poziție strategică cu Danemarca. Negocierile au durat mult timp, atât de mult timp încât Gustav Vasa a declarat, în frustrarea lui, că a fost o binecuvântare că fiica sa nu a fost "șchioapă sau oarbă". Friziei de Est îi era teamă că mariajul ar putea duce la o dominație suedeză, și în 1558, mama contelui, văduva regentă Anna de Oldenburg, a împărțit puterea în Frizia Orientală între cei trei fii.

În 1559, în Suedia, a avut loc nunta dintre Caterina și Edzard. Sărbătorile au fost întrerupte de un mare scandal în Vadstena, unde s-a descoperit că sora Caterinei, Cecilia, avea relații sexuale cu fratele lui Edzard, care a refuzat să se căsătorească cu Cecilia așa că acesta a fost închis și posibil castrat. Din aceasta cauză, cuplul nu a putut pleca în Frizia Orientală până în 1561.

Catarina Vasa a fost o prințesă renascentistă bine educată; ea a fost considerată o persoană inteligentă și învățată, cu un caracter independent și care a avut un mare interes pentru literatură și teologie. A fost protestantă, a vizitat Wittenberg și a scris interpretări ale Bibliei.

După moartea soțului ei, ea a scris o odă pentru înmormântarea lui (1599). A avut o mare influență atât asupra soțului ei cât și a fiul ei. A fost în contact cu frații ei din Suedia prin corespondență. Este cunoscută pentru că a protestat împotriva căsătoriei fratele ei, regele Ioan al III-lea, cu Gunilla Bielke în 1585. În perioada 1599-1610, ea a fost regentă a Friziei de Est.

Dintre toți frații ei, se consideră că ea a semănat cel mai mult cu tatăl ei.

Catarina s-a căsătorit cu Edzard al II-lea, Conte al Frisia de Est la 1 octombrie 1559, la Stockholm. Ei au avut următorii copii:

1. Margareta de Ostfriesland, 1560–1588
2. Ana de Ostfriesland, 1562–1621
3. Enno al III-lea de Ostfriesland, 1563–1625, (strămoș al reginei Victoria)
4. Ioan al III-lea de Rietberg, 1566–1625
5. Christopher de Ostfriesland, 1569–1636
6. Edzard de Ostfriesland, 1572?–1573
7. Elisabeta de Ostfriesland, 1572?–1573
8. Sofia de Ostfriesland, 1574–1630
9. Karl Otto de Ostfriesland, 1577–1603
10. Maria de Ostfriesland, 1582–1616

Catarina Vasa
Contesă consort a Frisia de Est
Date personale
Născută	6 iunie 1539 Stockholm, Suedia[1]
Decedată	21 decembrie 1610 (71 de ani) Berum[*], Hage, Germania[2]
Părinți	Gustav I al Suediei Margareta Leijonhufvud
Frați și surori	Carol al IX-lea al Suediei Ioan al III-lea al Suediei Eric al XIV-lea al Suediei Magnus, Duke of Östergötland[*] Princess Sophia of Sweden[*] Cecilia a Suediei Princess Elizabeth of Sweden[*] Princess Anna Maria of Sweden[*]
Căsătorită cu	Edzard al II-lea, Conte al Frisia de Est
Copii	Contesa Margareta Contesa Anne, Electoare Palatină Contele Enno III Contele Ioan III Contele Christopher Contele Edzard Contesa Elisabeta Contesa Sofia Contele Karl Otto Contesa Maria
Ocupație	poetă scriitoare
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Vasa

* 1750: Elisabeta Cristina de Brunswick-Wolfenbüttel (28 august 1691 – 21 decembrie 1750) a fost prințesă de Brunswick-Wolfenbüttel, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, regină a Germaniei, regină a Ungariei și Boemiei și Arhiducesă de Austria prin căsătoria cu Carol al VI-lea, Sfânt Împărat Roman.^[1] A fost renumită pentru frumusețea ei delicată și, de asemenea, pentru a fi mama împărătesei Maria Tereza. Ea este bunica maternă a Mariei-Antoaneta, regina Franței, deși a murit cu cinci ani înainte de nașterea nepoatei ei în 1755. Ea a avut cea mai lungă domnie a unei împărătese a Sfântului Imperiu Roman.

Elisabeta Cristina a fost fiica cea mare a lui Ludwig Rudolf, Duce de Brunswick-Lüneburg și a soției lui, Prințesa Christine Louise de Oettingen-Oettingen.

La vârsta de 13 ani s-a logodit cu viitorul Carol al VI-lea, Sfânt Împărat Roman în urma negocierilor dintre ambițiosul ei bunic Anthony Ulrich, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel și cumnata lui Carol, împărăteasa Wilhelmina Amalia, al cărei tată a fost Johann Frederic, Duce de Brunswick-Lüneburg.

Viitoarea mireasa s-a convertit la catolicism la 1 mai 1707 la Bamberg, Germania. În momentul nunții, Carol lupta pentru drepturile sale de succesiune la tronul din Spania împotriva regelui francez Filip al V-lea și locuia la Barcelona.

Elisabeta Cristina a ajuns în Spania în iulie 1708 și s-a căsătorit cu Carol la 1 august 1708 la Barcelona. În 1711 când soțul ei a plecat la Viena să ia în posesie coroana imperială, el a numit-o guvernator general al Cataloniei pe soția sa în timpul absenței sale. Elisabeta Cristina a condus Catalonia singură până în 1713 când a părăsit Barcelona și s-a alăturat soțului ei la Viena.

Elisabeta Cristina a murit la Viena la vârsta de 59 de ani.

Copii:

• Leopold Johann (13 aprilie 1716 – 4 noiembrie 1716), arhiduce de Austria
• Maria Tereza (13 mai 1717 – 29 noiembrie 1780), arhiducesă de Austria; s-a căsătorit cu Francisc al III-lea, Duce de Lorena (mai târziu Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman)
• Maria Anna (26 septembrie 1718 – 16 decembrie 1744), arhiducesă de Austria; s-a căsătorit cu Prințul Charles Alexander de Lorena
• Maria Amalia (5 aprilie 1724 – 19 aprilie 1730), arhiducesă de Austria, a murit la 6 ani.

Elisabeta Cristina de Brunswick-Wolfenbüttel
Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman; Regină a Germaniei; Regină a Ungariei, Boemiei, Sardiniei, Neapole și Sicilia; Arhiducesă de Austria
Portret al împărătesei Elisabeta Christine, pictat de Rosalba Carriera.
Date personale
Născută	28 august 1691 Brunswick, Germania
Decedată	21 decembrie 1750 (59 de ani) Viena, Austria
Înmormântată	Cripta imperială, Viena
Părinți	Ludwig Rudolf Christine Louise de Oettingen-Oettingen
Frați și surori	Charlotte Christine de Brunswick-Lüneburg Antoinette Amelie de Brunswick-Lüneburg
Căsătorită cu	Carol al VI-lea, Sfânt Împărat Roman
Copii	Maria Tereza, Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman Arhiducesa Maria Anna de Austria
Cetățenie	Germania
Ocupație	politiciană regină[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce de Burgundia[*]
Familie nobiliară	Casa de Habsburg Casa de Welf
Domnie
Domnie	1711 - 1740

·         1777: Anton Cajetan Adlgasser, compozitor și organist german (n. 1729)
* 1844: André Galle (27 mai 1761, Saint-Étienne – 21 decembrie 1844, Paris) a fost un gravor, desenator și inventator francez.

·         1899: A încetat din viaţă compozitorul şi dirijorul francez Charles Lamoureux (n. 28 septembrie 1834).

·         1903: A decedat  Gavriil Musicescu, compozitor, muzicolog şi dirijor român; (n. 20.03.1847, Ismail, astazi in Ucraina). A  fost organizatorul si dirijorul  uneia dintre cele mai impunătoare formații corale care au ființat pe pământul Romaniei — Corul Mitropolitan din Iasi — unul dintre primii muzicologi care au pătruns în esența comorilor folclorului românesc, excelent pedagog muzician, Gavril Musicescu a desfășurat pe cele mai diverse planuri o adâncă operă de creație, de promovare a valorilor artistice românești, de educație muzicală. Este tatăl celebrei pianiste și profesoare de pian Florica Musicescu , și bunicul marilor scriitori Ionel Teodoreanu si Al.O.Teodoreanu (Păstorel).

* 1907: Klara Hitler, născută Klara Pölzl (n. 12 august 1860, Weitra — d. 21 decembrie 1907) a fost mama lui Adolf Hitler.^[4]

·         1933: Knud Johan Victor Rasmussen, explorator danez; a realizat cea mai lungă expediție cu sănii trase de câini din istoria Arcticii (1921 - 1924) (n. 7 iunie 1879)
* 1937: Frank Billings Kellogg (* 22 decembrie 1856 – † 21 decembrie1937) a fost un politician și om de stat american. S-a născut la Potsdam, New York. Familia sa s-a mutat în Minnesota în 1865. După ce a obținut licența în drept, a început să practice avocatura în Rochester, Minnesota, în 1877. A fost avocatul statului în Rochester (1878 – 1881) și avocat al comitatului Olmsted (1882 – 1887). S-a mutat în St. Paul, Minnesota în 1887.

Kellogg a fost ales senator al Statelor Unite pe listele Partidului Republican din parte statului Minnesota în 1916. A îndeplinit funcția de senator din 4 martie 1917 până pe 3 martie 1923. A pierdut votul de realegere în 1922. A fost delegat al Conferința Internațională a Statelor Americane din Santiago de Chile în 1923, iar între 1923 și 1925 a fost Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al SUA în Regatul Unit.

Între anii 1925 și 1929 a fost Secretar de Stat al Statelor Unite în cabinetul Președintelui Calvin Coolidge. În 1928 a fost decorat cu ordinul Freedom of the City în Dublin, Irlanda și, în 1929, guvernul francez l-a făcut membru al Legiunii de Onoare.

În perioada în care a fost Secretar de Stat a devenit coautor al Pactului Kellogg-Briand, semnat în 1928. Tratatul, propus de ministrul francez de externe Aristide Briand, dorea să legifereze "renunțarea la război ca instrument al politicii naționale." Frank Billings Kellogg a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1929.

Din 1930 până în 1935 a fost judecător asociat al Curții Permanente pentru Drept Internațional. A murit cu o zi mai înaine de a împlini 81 de ani, în orașul St. Paul. Locuința sa a fost decretată casă memorială. În cinstea politicianului american, școlile primare din Shoreline, Washingtonși Rochester, Minnesota au primit numele său.

·         1940: Francis Scott Fitzgerald, unul dintre scriitorii reprezentativi ai "generației pierdute", autor de romane și nuvele în care este evocată societatea interbelică americană: "Marele Gatsby", "Blândețea nopții") (n. 1869)

·         1954: A murit (la Paris) matematicianul Petre Sergescu, stabilit, din 1946, în Franţa; lucrări de algebră şi teoria numerelor; (n. 17 decembrie 1893, Drobeta Turnu-Severin). A acordat o atenţie aparte istoriografiei matematicii, fiind primul din România care a iniţiat cercetări de istoria şi filosofia matematicii; membru corespondent al Academiei Române din 1937.

·         1966: A murit Valeriu Ciobanu, istoric literar, folclorist şi poet (”Poporanismul: Geneză, evoluţie, ideologie”, ”Hortensia Papadat-Bengescu”); (n.04.04.1917).

·         1967: Louis Washkansky, primul om caruia i s-a facut un  transplant de inima, moare în Cape Town, Africa de Sud, dupa 18 zile de la operatia de  transplant.
* 1968: Vittorio Pozzo (pronunție în italiană: /vitˈtɔrjo ˈpottso/; n. 2 martie 1886 în Torino, Italia – d. 21 decembrie 1968 în Ponderano) a fost un fotbalist, antrenor și jurnalist italian. Este singurul antrenor care a reușit să câștige două Campionate Mondiale, cele din 1934 și 1938. Cu Italia a mai câștigat de bronz la Jocurile Olimpice de vară din 1928 și medalia de aur la Jocurile Olimpice de vară din 1936. Cu el, Italia a rămas invincibilă timp de peste patru ani, între anii 1934 și 1939, folosindu-se de tactica Metodo (2–3–2–3), prin care se crease o defensivă mai puternică și contraatacuri mai eficiente.

·         1969: Alexandru S. Sanielevici (n. 25 mai 1899, București - d. 21 decembrie1969, București) a fost un fizician român de origine evreiască^[1], membru corespondent al Academiei Române (1955)^[2].

Este fiul lui Simion Sanielevici (1870-1963) care fusese numit în 1920 profesor la Catedra de Calcul Diferențial și Integral a Universității din Iași.^[3]

Alexandru S. Sanielevici a efectuat cercetări în domeniul radioactivitățiiși al fizicii nucleare. Ca profesor la Universitatea din București, a organizat primul laborator de lucrări practice de radioactivitate în România.^[4]

·         1999: A încetat din viaţă muzicianul jamaican Joe Higgs, nume de referinta in muzica reggae şi mentorul lui Bob Marley.
* 2006: Saparmurat Ataievici Niiazov (în turkmenă: Saparmyrat Ataýewiç Nyýazow; în rusă: Сапармурат Атаевич Ниязов,^[1] transcris Saparmurat Ataievici Niiazov), supranumit Türkmenbaşy (pronunțat: [türkmenbașî]; „șeful turkmenilor”^[2]; n. 19 februarie 1940, Gypjak, în apropiere de Aşgabat — d. 21 decembrie 2006) a fost, din 1985 până în 2006, șeful statului turkmen.

Considerat ca fiind unul dintre dictatorii cei mai autoritari din lume (cumula posturile de șef al statului, șef al guvernului, comandant suprem al armatei și de președinte al Partidului Democratic din Turkmenistan, singurul partid autorizat să funcționeze), avea și obiceiul să impună țării sale excentricitățile personale.

·         2008: Raluca Zamfirescu (n. 1 noiembrie 1924 — d. 21 decembrie 2008^[2]) a fost o actriță română, fiica scriitorului George Mihail Zamfirescu și soția profesorului Ion Cojar. Absolventă a Conservatorului de Artă Teatrală și a Facultății de Litere și Filosofie, Raluca Zamfirescu a jucat în numeroase spectacole, multe în regia soțului său, Ion Cojar, printre care: „Trei surori“, „O batistă în Dunăre“, „Gaițele“, „Domnișoara Nastasia“ și „Idolul și Ion Anapoda“ (ultimele două, pe texte ale tatălui său)^[3]. A fost timp de 60 de ani actrița Teatrului Național din București^[3]. A jucat în filme: 

• Cu mâinile curate (1972)
• Vis de ianuarie (1978) ca Țăranca
• Întunecare (1985-86)
• Cuibul de viespi (1986) ca Lena
• Moromeții (1987)
• Bătălia din umbra (1988)

A interpretat roluri în teatru: 

Teatrul Național București^[4]

• Bunica lui Georgică - Complexul România de Mihaela Michailov, regia Alexandra Badea, 2008
• Sarita Mirtle - Așteptând la Arlechin de Noel Coward, regia Ion Cojar, 2002
• Mătușa Anghelina - Tărâmul celălalt de Dușan Kovacevic, regia Horea Popescu, 2002
• Anfisa - Trei surori de A.P. Cehov, regia Yuri Krasovski, 2002
• Marta - O batistă în Dunăre de Dumitru Radu Popescu, regia Ion Cojar, 1997
• O Vetă - Căruța cu paiațe de Mircea Ștefănescu, regia Mihai Berechet, 1978, 1980
• Ambra - Trei pe o bancă de Aldo Nicolai, regia Lia Niculescu, 1978
• Lena - Gaițele de Alexandru Kirițescu, regia Horea Popescu, 1977
• Cuconita Quaquer - Zoo sau asasinul filantrop de Jean Bruller (Vercors), regia Mihai Berechet, 1976
• Anita - Destine de Regine Weicker, regia Ion Cojar, 1976
• Efimița - Năpasta; Conu Leonida față cu reacțiunea de I.L. Caragiale, regia Ion Cojar, 1974
• Jessie - Prizonierul din Manhattan de Neil Simon, regia Mihai Berechet, 1973
• Domnișoara Aurica - Să nu-ți faci prăvălie cu scară de Eugen Barbu, regia Sanda Manu, 1971
• Domnișoara Nastasia, Luca Lacrimă - Domnișoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar, 1964
• Dolly - Ana Karenina de Lev Tolstoi, regia Moni Ghelerter, 1961
• Nora - Învierea de Lev Tolstoi, regia Val Mugur, 1960
• Mela - Moralitatea doamnei Dulska de Gabriela Zapolska, regia Sică Alexandrescu, 1958
• Vania - Steaguri pe turnuri de A.S. Makarenco, regia Ion Cojar, 1957
• Hum Nian - Cupa răsturnată de Si-Pu Van, regia Traian Nițescu, 1956
• Nușa Bodnariuc - Îndrăgostiții de Maria Banuș, regia Alexandru Finți, 1954
• Frosa - Idolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu
• Abigail Churchill - Paharul cu apă de Eugene Scribe, regia Nicolae Massim, 1948
• Choreută - Ifigenia în Aulida de Euripide, regia Gabriel Negry, 1946
• Ciufulici - Ciufulici, autor și regia Silviu George, 1946
• Margareta - Faust de Johann Wolfgang von Goethe
• Steaua fără nume de Mihail Sebastian
• Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian
• Brândușa - Brieux
• Poil de carotte după Jules Renard

Teatrul Maria Filotti, Brăila

1945 - 1947

Teatrul Muncă și Lumină „Victor Ion Popa"

1943 - 1945

Teatru radiofonic

• Julieta - Romeo și Julieta de William Shakespeare
• Ofelia - Hamlet de William Shakespeare

* 2010: Valeriu Gagiu (în rusă Валериу Георгиевич Гажиу; n. 1 mai 1938, Chișinău - d. 21 decembrie 2010, Chișinău) a fost un cunoscut jurnalist, scenarist și regizor de teatru și film român din Republica Moldova.
Filmografie:

Regizor

Filme de ficțiune

• Strada ascultă (s/m, 1964)
• Gustul pâinii (1966)
• Zece ierni pe-o vară (1969)
• Explozie cu efect întârziat (1970)
• Ultimul haiduc (1972)
• Istoria unui galben (1973)
• Durata zilei (1974)
• Pe urmele fiarei (1976)
• Bărbatul de lângă tine (1977)
• Cocostârcul (1978)
• Unde ești, dragoste? (1980)
• Hotarul din iunie (1982)
• Nistrul în flăcări (1984)
• Deținutul misterios (1986)
• Corbii prada n-o împart (1988)
• Strada felinarelor stinse (1991)
• Jana (2004)

Filme documentare

• Crăciunul însângerat (1989)
• Pe urmele Mioriței (1995)
• Acum e singur (1997)
• Insula latină (1999)

Scenarist

• Omul merge după soare (1961)
• Când se duc cocorii (1963)
• Strada ascultă (s/m, 1964)
• Gustul pâinii (1966)
• Istoria unui galben (1973)
• Unda verde (s/m, 1973)
• Durata zilei (1974)
• Corbii prada n-o împart (1988)
• O scrisoare în Internet (2002)

Autor și coordonator al proiectului"Moldova pagini de istorie"-12 filme (2006-2008)

• "Șaizeciștii"(Toamna patriarhilor) (2010)
• "Sfatul Țării" (2010)

Valeriu Gagiu
Date personale
Născut	1 mai 1938  Chișinău, Regatul României
Decedat	21 decembrie 2010 (72 de ani)  Chișinău, Moldova
Cetățenie	URSS  Moldova
Ocupație	regizor de film jurnalist scenarist
Partid politic	Frontul Național Patriotic
Studii	Institutul de Cinematografie Gherasimov[*]
Note
Premii	Ordinul Republicii

* 2012: Adrian Neculau (n. 30 august 1938, Ungureni, județul Botoșani – d. 20 decembrie 2012, Iași) a fost un psiholog, inițiator de școală în psihologia socială, profesor emerit al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adrian Neculau a urmat școala primară și gimnaziul în comuna natală și apoi cursurile liceale la Liceul „August Treboniu Laurian” din Botoșani obținând bacalaureatul în 1956. Urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași, obținând licența în 1962 și doctoratul în 1974 cu teza Liderii în dinamica grupurilor elaborată sub îndrumarea profesorului Vasile Pavelcu.^[1]

În perioada 1962-1969 a lucrat ca profesor în învățământul mediu și ca psiholog la Laboratorul de psihologie al Întreprinderii Regionale de Transporturi Auto (IRTA). Cariera universitară a început-o în 1969 ca asistent al Universității ieșene, devenind lector în 1972, conferențiar în 1979 și profesor în 1990. A condus Catedra de psihologie între anii 1990-1997 și, ulterior, după 2007.^[2]

Adrian Neculau a fost nepotul pedagogului Eugen Neculau.

Adrian Neculau a fost interesat de diverse domenii ale psihologiei precum psihologia socială, memoria socială și dinamica grupului. A fondat Laboratorul „Psihologia câmpului social” de la Universitatea din Iași și a făcut parte din echipe de cercetare europene studiind reprezentarea socială a sărăciei, puterii sau minorităților

Lucrări:

• Liderii în dinamica grupurilor, 1977.
• Memoria pierdută, Polirom, 1999.
• Urmele timpului. Iluzii românești, confirmări europene (dialog cu Serge Moscovici), Polirom, 2002.
• Educația adulților, Polirom, 2004.
• Viața cotidiană în comunism, Polirom, 2004.
• Dinamica grupului și a echipei, Polirom, 2007.
• Un psiholog în Agora, Polirom, 2007.
• Psihologia servituții voluntare, Polirom, 2011.

·         2012  - A încetat din viaţă Lee Dorman, basistul trupei americane de rock psihedelic Iron Butterfly, cunoscută pentru hitul "In-A-Gadda-Da-Vida" din 1968 (n. 15 septembrie 1942)
* 2014: John Robert "Joe" Cocker (n. 20 mai 1944, Sheffield, West Riding of Yorkshire – d. 21 decembrie 2014, Crawford, Colorado) a fost un cântăreț și muzician de rock și blues englez, care a devenit cunoscut mai ales prin activatatea și concertele sale din Statele Unite. S-a remarcat în anii '60, prin vocea specifică și versatilă, cu un timbru inconfundabil de bariton-bas, și prin mișcările scenice energice.

A realizat 40 de albume muzicale și a fost distins cu Premiul Grammy în anul 1983, pentru melodia „Up Where We Belong”, interpretată în duet cu Jennifer Warnes. În 1993 a fost nominalizat pentru premiul Brit Award(ca Cel mai bun britanic, conform Best British Male), iar în 2007 i s-a conferit o placă de bronz, cunoscută ca Sheffield Legends, din orașul său natal.

În 2008, într-o ceremonie la Buckingham Palace, contribuțiile sale aduse muzicii au fost recunoscute de către regina Elisabeta II prin conferirea unui OBE (Order of the British Empire). Joe Cocker figurează pe locul 97 din 100 în lista publicată de revista Rolling Stone (The 100 greatest singers list).^[1]

Cântărețul, suferind de cancer pulmonar, a murit pe data de 22 decembrie 2014 la locuința sa, Mad Dog Ranch, din statul Colorado. Ultimul concert pe care ar fi trebuit să îl susțină ar fi avut loc în Anglia, dar a fost amânat tocmai din cauza problemelor de sănătate ale artistului.

Joe Cocker a concertat și în Romania, în 2013, și ar fi urmat să revină în vara anului 2015.

·         2015: A decedat poeta, scriitoarea şi traducătoarea Annie Bentoiu (n. 1 mai 1927), autoarea cunoscutelor volume de memorii din perioada instaurării comunismului în România, adunate sub titlul „Timpul ce ni s-a dat”. A fost soția compozitorului Pascal Bentoiu și mama sopranei Ioana Bentoiu. În anul 2000 i-a fost conferită medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu” de către Președintele României, pentru promovarea operei eminesciene în plan universal.

Sărbători

·         Sfânta Mucenic Iuliana din Nicomidia; Sf. Mc. Temistocle (calendar creștin-ortodox)