REVISTA MEA DIN 24 DECEMBRIE / 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 24 DECEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri

Evenimente

·         563: Biserica Hagia Sophia din Constantinopol este redeschisa  după ce a fost distrusă de cutremur. Prima biserică cu acest nume a fost construită de împăratul Constantin cel Mare în anul 325 e.n, pe locul înalt unde existase anterior un templu dedicat zeitei Artemis, pe acropolisul vechiului Byzantion. Au urmat lucrări de mărire a bisericii sub urmașul ctitorului, Constantius, în anul 365 e.n, timp în care s-a dat atenția cuvenită locașului ca reședință episcopală a Constantinopolului. În anul 404 e.n, biserica a fost incendiată pe timpul unei revolte legate de exilul Sfantului Ioan Chrisostom. În anul 415 e.n, împăratul Theodosiu al II-lea  a reconstruit biserica într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea edificiu a fost devastat și incendiat în cursul revoltei numite Nika, din anul 532 e.n, revoltă ce era pe cale să răstoarne tronul împăratului Iustinian I (cel Mare). După înăbușirea revoltei, împăratul a trecut laindeplinirea visului său de a ridica o biserică fără egal în lumea sa. A încredințat sarcina celor mai renumiți aritecți ai timpului, Anthemius din Tralles și Isidoros din Milet. S-a apreciat că sub comanda lor au lucrat au lucrat 100 de maiștri și 10.000 de lucrători. S-au ales cele mai valoroase materiale din imperiul aflat la o mare bogăție și întindere și s-au adus elemente valoroase de arhitectură din monumentele antice, de la Efes, Cyzic, Baalbek , sau Heliopolis din Egipt. După numai cinci ani, un record pentru acele timpuri, în ziua de 26 decembrie 537 e.n, Justinian a putut exclama: „Glorie Dumnezeului care m-a ajutat să săvârșesc o astfel de lucrare ! Solomon te-am învins !” După numai două decenii, cutremurele puternice din 15 august 553 e.n, 14 ianuarie 557 și 7 mai 557, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbușit. Restaurarea i-a fost încredințată nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decenbrie 563, Justinian aflat de vârsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubită.

·         640: Ioan al IV-lea devine Papa.  S-a născut în Dalmatia, fiind fiul lui Venantius. si a condus Biserica Romei pana la  12 decembrie 642. Se pare că a făcut eforturi pentru a-i converti pe slavii care au invadat Dalmatia în perioada pontificatului său.

·         1294: Bonifaciu al VIII-lea (Benedetto Caetani) este ales Papă, înlocuindu-l pe Celestine al V-lea, care a abdicat.  A stat pe scaunul pontifical  între anii 1294-1303. Prin bula In supremae praeminentia dignitatis de la 20 aprilie 1303, a pus bazele Universitatii Sapientia  cea mai mare și cea mai veche universitate de stat din Roma. In timpul  luptelor  sale pentru putere, a distrus localitatea Palestrina, masacrându-i populația (6000 de suflete). Se culca cu femei căsătorite și era renumit în toată Roma pentru actele sale de pedofilie,  declarand că sexul cu băieței nu este un păcat.

·         1777: Navigatorul britanic James Cook descpera arhipeleagul Kirimati (Christmas Islands). Kiritimati sau Insula Crăciunului este un atol de corali in Oceanul Pacific, aflat în nordul Insulelor Teraina (Liniei sau Ecuatoriale). Insula este situată pe fusul orar UTC +14, astfel că este prima suprafață de uscat locuită care întâlnește noul an.

·         1800:  La Paris, are loc un atentat asupra împăratului Franţei, Napoleon Bonaparte, fără însă a-l răni. Drept represalii, 100 de iacobini au fost  deportaţi în insulele Seychelles.

·         1814: Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord au semnat tratatul de la Gent, prin care au pus capăt Războiului din 1812.

·         1818: Austriacul Franz Gruber a compus muzica celebrului cântec de Crăciun "Silent Night".

·         1851: A ars din temelii Biblioteca Congresului SUA.

·         1864: Episcopia ortodoxa a Transilvaniei de la Sibiu a devenit mitropolie. În general, s-a accentuat mult că înfiinţarea Mitropoliei româneşti din Transilvania s-a realizat prin decret imperial (autograf) la 12/24 decembrie 1864, acordându-se o mică importanţă Sinodului episcopesc din 13 august 1864. Este, totuşi, deosebit de interesant faptul că monarhul a dorit ca decretul său să fie precedat de un act sinodal, canonic, al Mitropoliei de Carloviţ, care pentru noua Mitropolie românească nu era altceva decât Biserica mamă. Prin decizia Sinodului episcopesc, nu doar că s-a realizat separarea bisericească a românilor ortodocşi de cei sârbi, ci s-a înfiinţat o Mitropolie autocefală, din punctul de vedere al relaţiei canonice faţă de Mitropolia de Carloviţ. Desigur, termenul de autocefalie nu a fost folosit în acel moment, ci a fost menţionată doar formula Mitropolie coordonată cu cea sârbească. Motivul a constat probabil în teama sârbilor de a fi nevoiţi să împartă în mod echitabil fondurile Mitropoliei de Carloviţ. Prin urmare, ierarhii sârbi au evitat, în timpul Sinodului din 1864, folosirea termenului de autocefalie. Însă nici Andrei Şaguna nu l-a revendicat, dată fiind concepţia sa canonică, prezentată mai sus. Că în discuţie se afla totuşi statutul de autocefalie, este demonstrat şi de faptul că episcopul rival cu Şaguna, Eugen Hacman, în memoriul adresat Sinodului episcopesc din septembrie 1864, accentua faptul că Mitropolia veche a Transilvaniei (la care făcea referire ierarhul de la Sibiu în numeroasele sale memorii) nu deţinuse statutul de autocefalie. Mitropolia de la Sibiu a avut propriul Sinod al episcopilor,  propriul Statut şi propriile regulamente bisericeşti, propriile Sinoade (Adunări) eparhiale şi propriile instanţe judecătoreşti. Ierarhii Mitropoliei de la Sibiu au fost aleşi de propriile organisme bisericeşti, nefiind necesară decât confirmarea monarhului, nu şi a întâistătătorului altei Biserici autocefale. De asemenea, conducerea Mitropoliei româneşti din Transilvania a întreţinut relaţii, pe principiul egalităţii, cu Biserica Ortodoxă din Regatul României. Astfel în 1881 (deci înainte de recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii din Regat), principalul for administrativ al Mitropoliei (Congresul Naţional Bisericesc) a rugat Sinodul episcopesc (supremul for canonic şi strict bisericesc) să participe la acţiunea de înnoire lingvistică a cărţilor de cult, pe care dorea să o întreprindă Sf. Sinod de la Bucureşti. Pe de altă parte, alegerile de întâistătători ai celor două Biserici româneşti (din Vechea Românie şi din Transilvania) au fost aduse la cunoştinţa celeilalte Biserici.

·         1865: Șase veterani sudiști ai Războiului Civil American au pus bazele organizației Ku Klux Klan – Societatea "cagulelor albe". Membrii acestor organizații susțin superioritatea rasei  și își exprimă adesea cu violență atitudinea de antisemitism, anticatolicism si homofobie. Denumirea vine probabil din cuvântul grecesc kyklos, însemnând cerc, și cuvântul clan. Scopurile inițiale ale organizației erau aparent nobile: „protejarea celor nevinovați și neajutorați” și „ajutorarea celor oprimați”. Două elemente au fost încă de la început îngrijorătoare: organizația se autointitula „Statul Invizibil” iar  Klanul îi considera pe albi superiori populației de culoare.

·         1871: Premiera, la Opera din Cairo, a operei „Aida” de Giuseppe Verdi (libretul Antonio Ghislanzoni).

·         1893: Industriașul american Henry Ford a testat primul său motor de automobil.

·         1897: Octavian Goga a debutat cu versuri în revista "Tribuna" din Sibiu.

·         1918 Regele Ferdinand I al României emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei, potrivit căruia "serviciile publice" rămîn sub conducerea Consiliului Dirigent, în administraţia guvernului României trecînd afacerile străine, armata, căile ferate, poştele, telefoanele, circulaţia financiară, împrumuturile publice şi siguranţa generală a statului.

·         1924: Albania devine republică.

·         1943: Generalul american Dwight D. Eisenhower, viitor presedinte al SUA, a devenit comandant suprem al armatei Aliatilor. 

·         1962: România și Elveția au ridicat relațiile diplomatice la nivel de ambasadă.

·         1964: Inaugurarea Teatrului „Ion Creangă” din București cu premiera „Harap Alb”, în regia lui Ion Lucian, directorul noului teatru; decretul de construire a teatrului a fost emis pe 4 mai 1965.

·         1968: Misiunea Apollo 8, formată din astronauții Frank Borman, James Lovell și William Anders Arthur, a orbitat pentru prima dată în jurul Lunii. William Anders a fotografiat răsăritul Pământului.

·         1979: Uniunea Sovietică invadează Afganistanul pentru a susține guvernul comunist.

·         1999: Cinci mii de "porți sfinte" ale unor edificii religioase din întreaga lume s–au deschis în noaptea de Crăciun pentru a marca începutul marelui Jubileu al anului 2.000. Prima poartă a fost deschisă de Papa Ioan Paul al II-lea, la Bazilica Sfântul Petru din Roma. Anul Sfânt s–a încheiat la 6 ian. 2001 (Ziua Botezului Domnului).

Nașteri

·         3 î.Hr. : S-a nascut  imparatul roman  Servius Sulpicius Galba; (d.15 ianuarie 69). A domnit din iunie 68 până la moartea sa la data de 15 ianuarie 69. A fost primul împărat al Anului celor patru împărați. Răscoala legiunilor din Germania care  îl proclamă împărat la 1 ianuarie 69 pe Aulus Vitellius îl determină pe Galba să-l adopte pe L. Calpurnius Piso Frugi Licinianus, numindu-l caesar și coregent. La 15 ianuarie 69, Galba și Calpurnius Piso sunt uciși în for de către pretorienii răzvrătiți.

·         1166: S-a nascut regele Ioan (John) Plantagenetul al Angliei; (d. 19 octombrie 1216). I-a succedat la tron fratelui său Richard Inima de Leu si a domnit  din 6 aprilie 1199 până la moartea sa. A fost și duce al Normandiei (1199-1204). Era fiul regeluiHenric al II-lea al Angliei și al Eleonorei de Aquitania. Porecla „Ioan fără de Țară” (engl. John Lackland) provine din faptul că la moartea tatălui său era încă minor, iar legea engleză prevedea că fiii mai mici ai regilor decedați nu puteau să dețină domenii („țări”) de care nu s-ar fi putut îngriji. Contemporanii săi l-au considerat un rege slab. A pierdut Ducatul Normandiei și, sub presiunea aristocratiei engleze, a semnat Magna Charta Libertatum  devenita fundamentul democratiei engleze.

·         1491 - S-a născut Ignatius de Loyola, călugăr spaniol, fondatorul Ordinului iezuit, pe care l-a condus începând cu anul 1541 (m. 1556)

·         1588: Constance de Austria (d. 1631)

·         1635: Mariana de Austria, regină a Spaniei (d. 1696)
* 1740: Anders Johan Lexell (24 decembrie 1740 – 11 decembrie 1784) a fost un astronom și matematician suedezo- (finlandezo)-rus. În Rusia, el este cunoscut sub numele de Andrei Ivanovici Leksel (Андрей Иванович Лексель). Numele său este ortografiat uneori Anders Johann Lexellsau încă Johann Anders Lexell.

·         1761: Jean-Louis Pons (n. 24 decembrie 1761, Peyre, Hautes-Alpes – d. 14 octombrie1831, Florența) a fost un astronom francez.

·         1784: Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei (rusă Великая Княжна Елена Павловна) (24 decembrie 1784 – 24 septembrie 1803) a fost al patrulea copil al Marelui Duce, mai târziu Țarul Pavel I al Rusiei și a celei de-a doua soții Sophie Dorothea de Württemberg. La sfârșitul anului 1790, Elena în vârstă de șase ani a fost logodită cu Prințul Ereditar Friedrich Ludwig de Mecklenburg-Schwerin (1778–1819). El era fiul cel mare al lui Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin și al Prințesei Louise de Saxa-Gotha-Altenburg. Căsătoria a avut loc la 23 octombrie 1799 la palatul Gatchina. O săptămână mai târziu, în același loc, sora Elenei, Alexandra, s-a căsătorit cu Arhiducele Joseph de Austria.

Marea Ducesă Elena Pavlovna s-a mutat la Schwerin cu soțul ei. A fost introdusă noii curți care era diferită de opulenta curte de la Sankt Petersburg. Ea a fost destul de mulțumită de mariajul ei și curând după nuntă a născut primul copil. În septembrie 1800 Elena a născut un fiu, Paul Friedrich (viitor Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin din 1837 până în 1842), care a fost numit după bunicii lui, Țarul Rusiei și Marele Duce de Mecklenburg-Schwerin.

Anul 1801 a fost unul special pentru Elena care a pierdut doi membri ai familiei în doar câteva zile. La 16 martie sora ei Alexandra a murit la Buda după ce a născut o fată (care a murit și ea câteva zile mai târziu). După doar opt zile, tatăl ei, Țarul, a fost asasinat. Anul următor Elena a rămas din nou însărcinată și în martie 1803 a născut o fiică pe care a numit-o Maria după bunica maternă.

În septembrie 1803, Elena Pavlovna s-a simțit rău și a murit brusc la 24 septembrie la numai 18 ani.

Marea Ducesă Elena Pavlovna
Marea Ducesă de Mecklenburg-Schwerin
Marea Ducesă Elena Pavlovna de Josef Grassie, 1802. Palatul Pavlovsk.
Date personale
Născută	24 decembrie 1784 Sankt Petersburg, Imperiul Rus
Decedată	24 septembrie 1803 (18 ani) Ludwigslust, Germania
Înmormântată	Q2715904[*]
Părinți	Pavel I al Rusiei Sophie Dorothea de Württemberg
Frați și surori	Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Ecaterina Pavlovna a Rusiei Grand Duchess Olga Pavlovna of Russia[*] Nicolae I al Rusiei Alexandru I al Rusiei Marele Duce Constantin Pavlovici al Rusiei Marele Duce Mihail Pavlovici al Rusiei
Căsătorită cu	Frederick Louis, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin
Copii	Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin Marie Luise de Mecklenburg-Schwerin
Cetățenie	Imperiul Rus
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce duchess[*]
Familie nobiliară	Casa de Mecklenburg Casa Holstein-Gottorp-Romanov

·         1798:  S-a născut  scriitorul Adam Mickiewicz, cel mai de seamă reprezentant al romantismului polonez (“Balade şi romanţe”); (m. 26 noiembrie 1855).

·         1818 - S-a născut James Prescott Joule, fizician englez, care în anul 1841 a formulat legea referitoare la efectul caloric al curentului electric (efectul Joule-Lenz), iar în anul 1852 a stabilit variaţia de temperatură produsă de un gaz care străbate un corp poros (efectul Joule-Thompson)(m. 11 octombrie 1889). Prin această experiență, Joule a verificat principiul conservării și transformării energiei. A enunțat în 1841  legea transformării energiei în conductoare, conform căreia energia disipată sub formă de căldură la trecerea curentului electric printr-un conductor este proporțională cu rezistența conductorului, cu pătratul intensității curentului și cu timpul, E =RI²t. Această echivalare este cunoscută ca legea lui Joule. Este descoperitorul efectului magnetostrictiv, pe care l-a explicat în anul 1847. A adus o contribuție importantă și în fizica moleculară, stabilind că energia internă a unui gaz depinde de temperatură și a calculat viteza moleculelor unui gaz, pentru prima dată în fizică. Împreună cu Wiliam Thomson  a observat in 1852 că micșorarea temperaturii unui gaz ce se destinde fără a efectua un lucru mecanic, numit efect Joule – Thomson. Datorită importantului său rol din fizică, unitatea de măsură a energiei a fost numită în onoarea sa joule.

·         1837: Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută mai ales sub numele Sisi, (n. 24 decembrie 1837, München - d. 10 septembrie 1898, Geneva) a fost soția împăratului Franz Joseph al Austriei. Elisabeta de Wittelsbach s-a născut într-o familie numeroasa, părinții ei fiind Maximilian Joseph de Bavaria (din linia de Pfalz-Birkenfeld-Gelnhausen a familiei Wittelsbach) și Maria Ludovica de Bavaria, fiica regelui Maximilian I al Bavariei. Familia ei își avea reședința în Palatul Possenhofen.

Numele ei întreg este Prințesa Elisabeta Amalia Eugenia de Wittelsbach. Franz Iosif avea de ales între două pretendente. Întâlnirea dintre împărat și Sisi s-a numit logodna de la Ischl. De fapt, Helene, sora lui Sisi, o fată foarte rafinată, frumoasă și inteligentă, trebuia să ocupe postura de împărăteasă, dar Franz a ales-o pe Sisi, care era o iubitoare a naturii, neconformându-se etichetei, toate acestea datorită educației din familie, care nu ocupa vreun post la curte, așa ca erau liberi să-și ducă viața așa cum doreau. Sisi, ca și tatăl ei, iubea circul și călărea foarte bine și de asemenea era poetă. Din punct de vedere al rangului, Sisi era nepotrivită pentru împărat, fapt pentru care curtea vieneză a judecat-o mult timp. Însă, Sisi și cu Franz erau veri așa ca le-a trebuit dispensa papei, care le-a fost acordată. Totuși acumulările de căsătorii între familia Wittelsbach (care era cunoscută pentru bolile mintale ale membrilor ei) și familia imperială se vor resimți chiar la prințul moștenitor.

La 24 aprilie 1854, seara la ora 7, s-au căsătorit la Viena. Trusoul miresei era insignifiant, neprovenind dintr-o familie cu buget mare, piesele cele mai valoroase fiind daruri de la împărat. Prințesa nu avea decât 16 ani. De când se mutase la Hofburg, ea se simțea foarte singură, mai ales că soacra sa profita de orice prilej pentru a o mustra. După cum reiese din jurnalul Sophiei aceasta nu era un mod de răzbunare ci de educație. Deoarece avea o vârstă atât de fragedă a fost nevoie ca, după căsătorie, să studieze și să învețe cu rigurozitate complicatele reguli de la palat.

În afară de limba maternă, germana, vorbea franceza (învățată cu greu în puținul timp dintre logodnă și căsătorie, Elisabeta neavând aptitudinile necesare pentru limbi străine), iar după un timp a învățat și limba maghiară. În 1855, prințesa Elisabeta și-a luat un profesor de limba maghiară, iar un an mai târziu vorbea fluent această limbă. Elisabeta a devenit cu timpul o persoană foarte populară în Ungaria, deoarece a luptat pentru libertatea acestei țări.Înclinațiile ei către această țara proveneau de la profesorul ei de istorie de origine maghiară, care a jucat un rol foarte important în opiniile politice ale împărătesei.

Sisi a născut primul copil, pe Sofia, la 5 mai 1855, la vârsta de doar 17 ani. Toți copiii au fost crescuți de bunica lor, deoarece aceasta considera că le poate da o educație mai bună. La 12 iulie 1856 a născut-o pe Gisela. Micuța a fost despărțită de mama ei și crescută de către bunică (mama lui Francisc Iosif). În urma unei vizite pe care Sisi a făcut-o în Ungaria (împotriva voinței Sophiei), la Buda, împreună cu Sofia, copilul s-a îmbolnăvit grav și a murit la 29 mai. Atunci Sisi a suferit o depresie gravă, renunțând și la lupta pentru copiii ei. La 21 august 1858 s-a născut viitorul moștenitor, Rudolf. La Muzeul Național din Budapesta și la Biserica Mátyás se găsesc scrisori și documente care dovedesc atașamentul împărătesei față de Ungaria. În orașul Seghedin (Szeged) are ridicat și un monument. Pe 10 septembrie 1898 în timp ce Elisabeta era în trecere prin Geneva a fost înjunghiată cu o pilă triunghiulară de anarhistul italian Luigi Lucheni. Acesta îl avea ca țintă inițială pe prințul de Orleans, care nu a mai sosit la Geneva. Cu toate că era înregistrată la hotel sub o altă identitate, în dimineața zilei de 10 septembrie, într-un ziar local a apărut un articol despre prezența împărătesei la Geneva. Luigi Lucheni a urmărit-o și a înjunghiat-o tocmai când se pregătea să urce împreună cu doamna sa de onoare, contesa unguroaică Irma Sztaray, pe vaporul spre Montreux. Căderea i-a fost ușurată de părul său bogat. Nimeni nu a realizat faptul că a fost înjunghiată. După ce s-a ridicat și a urcat pe vapor, a leșinat. Vaporul s-a întors imediat, pilotul aflând că era împărăteasa Austriei. A fost transportată la hotelul la care a fost cazată unde a murit după circa o oră. Ultimele ei cuvinte au fost:„Ce mi s-a întâmplat?”

A fost înmormântată cu mari onoruri, la 17 septembrie 1898, la Viena, în Cripta Imperială.

Elisabeta, „împărăteasa fără voie” a fost o femeie depresivă și nefericită. Se simțea sufocată în anturajul de la Viena, de unde încerca să scape, prin călărit, poezii, călătorit.

A fost o femeie frumoasă, faima frumuseții ei ajungând până în Orient. Ambasadorul Persiei a refuzat să plece dintr-o vizită oficială până ce a văzut-o. Piesa ei de rezistență era părul foarte lung și frumos, îngrijit de coafeza sa preferată, Fanny.

Căsătoria ei s-a consumat de-abia în a 3-a noapte. Cu timpul relațiile ei cu soțul s-au răcit, spre sfârșitul vieții căutându-i o amantă soțului ei.

Opera ei literară preferată a fost "Visul unei nopți de vară" de Shakespeare, ea imaginându-se ca fiind Titania, regina zânelor, nesuportând numele de Sisi.

Împărăteasa Elisabeta a Austriei

Pe 10 septembrie 1898 în timp ce Elisabeta era în trecere prin Geneva a fost înjunghiată cu o pilă triunghiulară de anarhistul italian Luigi Lucheni. Acesta îl avea ca țintă inițială pe prințul de Orleans, care nu a mai sosit la Geneva. Cu toate că era înregistrată la hotel sub o altă identitate, în dimineața zilei de 10 septembrie, într-un ziar local a apărut un articol despre prezența împărătesei la Geneva. Luigi Lucheni a urmărit-o și a înjunghiat-o tocmai când se pregătea să urce împreună cu doamna sa de onoare, contesa unguroaică Irma Sztaray, pe vaporul spre Montreux. Căderea i-a fost ușurată de părul său bogat. Nimeni nu a realizat faptul că a fost înjunghiată. După ce s-a ridicat și a urcat pe vapor, a leșinat. Vaporul s-a întors imediat, pilotul aflând că era împărăteasa Austriei. A fost transportată la hotelul la care a fost cazată unde a murit după circa o oră. Ultimele ei cuvinte au fost:„Ce mi s-a întâmplat?”

A fost înmormântată cu mari onoruri, la 17 septembrie 1898, la Viena, în Cripta Imperială.

Elisabeta, „împărăteasa fără voie” a fost o femeie depresivă și nefericită. Se simțea sufocată în anturajul de la Viena, de unde încerca să scape, prin călărit, poezii, călătorit.

A fost o femeie frumoasă, faima frumuseții ei ajungând până în Orient. Ambasadorul Persiei a refuzat să plece dintr-o vizită oficială până ce a văzut-o. Piesa ei de rezistență era părul foarte lung și frumos, îngrijit de coafeza sa preferată, Fanny.

Căsătoria ei s-a consumat de-abia în a 3-a noapte. Cu timpul relațiile ei cu soțul s-au răcit, spre sfârșitul vieții căutându-i o amantă soțului ei.

Opera ei literară preferată a fost "Visul unei nopți de vară" de Shakespeare, ea imaginându-se ca fiind Titania, regina zânelor, nesuportând numele de Sisi.

Elisabeta de Bavaria
Elisabeta, în calitate de Regină a Ungariei-dagherotipie din 1867.
Date personale
Nume la naștere	Elisabeth Amalie Eugeniein Bayern
Născută	24 decembrie 1837 Q1615212[*], Germania
Decedată	10 septembrie 1898 (60 de ani) Geneva
Înmormântată	Cripta Capucinilor din Viena
Cauza decesului	omor (stabbing[*])
Părinți	Maximilian Joseph, Duce de Bavaria Prințesa Ludovika de Bavaria
Frați și surori	Maria Sofia de Bavaria Mathilde Ludovika, Ducesă de Bavaria Ducesa Sophie Charlotte de Bavaria Duke Ludwig Wilhelm in Bavaria[*] Karl Theodor, Duce de Bavaria Ducele Maximilian Emanuel de Bavaria Ducesa Elena de Bavaria
Căsătorită cu	Francisc Iosif I al Austriei
Copii	Arhiducesa Sofia Arhiducesa Gisela Rudolf, Prinț Moștenitor al Austriei Arhiducesa Marie-Valerie
Cetățenie	Imperiul Austriac  Austro-Ungaria  Regatul Bavariei
Religie	Biserica Catolică catolicism
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Wittelsbach
Împărăteasă a Austriei; Regină a Ungariei și a Bohemiei
Domnie	24 aprilie 1854 – 10 septembrie 1898 Monumentul ridicat la Seghedin   Mormântul împăratului Franz Joseph, al lui Rudolph şi a Elisabetei în Cripta Imperială din Mănăstirea Capucinilor din Viena   Portretul împărătesei Austriei de Franz Xaver Winterhalter   Portretul Elisabetei în calitate de Regină a Ungariei, pictat de către Gyula Benczúr (1844-1920) în anul 1899-din patrimoniul Galeriei Naţionale a Ungariei

·         1845: George I (greacă Γεώργιος A', Βασιλεύς των Ελλήνων, Geōrgios A', Vasileús tōn Ellēnōn; 24 decembrie 1845 – 18 martie 1913) a fost rege al Greciei din 1863 până în 1913. Născut prinț al Danemarcei, George avea numai 17 ani când a fost ales rege de Adunarea Națională a Greciei, care l-a detronat pe regele Otto. Numirea lui a fost sugerată și susținută de Marile Puteri (Marea Britanie, Franța și Rusia).

Ca primul monarh al noii Grecii, domnia lui de 50 de ani (cea mai lungă din istoria modernă a Greciei) a fost caracterizată de câștiguri teritoriale pentru Grecia în urma Primului Război Mondial. Cu două săptămâni înainte de aniversarea a 50 de ani de domnie și în timpul primului război balcanic a fost asasinat. În contrast cu domnia lui, domniile următoare s-au dovedit scurte și nesigure.

* 1854: Aristizza Romanescu (n. 24 decembrie 1854, Craiova - d. 4 iunie 1918, Iași) a fost o renumită actriță română, profesoară de declamație la Conservatorul de Artă Dramatică din București. Fiică a actorilor Constantin Demetriad si Paulina Stavrescu, Aristizza Romanescu a debutat la vârsta de 18 ani, în 1872, la teatrul din Craiova, în trupa cunoscutului cupletist I.D. Ionescu. Aristizza Romanescu era verișoara primară cu celebra mezzo-soprana de faimă mondiala Elena Teodorini și nepoata actorilor Ion Vladicescu și Raluca Stavrescu.

A jucat pe scena Teatrului Național din Iași și a fost remarcată de primul director al Teatrului Național din Capitală, scriitorul Ion Ghica, care i-a încredințat rolul principal din tragedia Roma învinsă, de A. Parodi, tradusă în versuri de I.L. Caragiale. Din 1877 a fost angajată la București de Societatea dramatică.

A studiat ca bursieră la Paris, împreună cu actorul Grigore Manolescu, partenerul ei. Revenită în România, Aristizza Romanescu a jucat pe scena Teatrului Național din București și a celui din Iași, în piesele Ovidiude Vasile Alecsandri, O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă și Năpasta de I. L. Caragiale, Romeo și Julieta, Othello și Macbeth de W. Shakespeare, Tartuffe de Molière. Jocul ei s-a caracterizat printr-o plastică desăvârștă a mișcării, armonizată cu o voce cristalină și o dicție impecabilă. Mimica ei sugestivă exterioriza puternic emoțiile pe care sensibilitatea ei le trăia.

A fost profesoara unor mari actrițe: Maria Ventura, Lucia Sturdza-Bulandra, Maria Filotti, Sonia Cluceru.

A apărut în primul film românesc, Independența României, realizat între 1911 și 1912.

Aristizza Romanescu
Date personale
Născută	24 decembrie 1854 Craiova
Decedată	4 iunie 1918 Iași
Înmormântată	Cimitirul „Eternitatea” din Iași
Cetățenie	România
Ocupație	actriță

·         1879: Alexandrine Auguste de Mecklenburg-Schwerin (24 decembrie 1879– 28 decembrie 1952) a fost soția regelui Christian al X-lea al Danemarcei. S-a născut ducesă de Mecklenburg-Schwerin în orașul Schwerin. Tatăl ei a fost Frederick Francis al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin. Mama ei a fost Marea Ducesă Anastasia Mikhailovna a Rusiei, nepoată a împăratului Nicolae I al Rusiei.

Prințesa Alexandrine s-a căsătorit cu Prințul Christian al Danemarcei la 26 aprilie 1898, la Cannes, Franța, la vârsta de 18 ani. Ei au avut doi copii:

• Prințul Frederick (1899–1972), mai târziu regele Frederic al IX-lea al Danemarcei; s-a căsătorit cu Prințesa Ingrid a Suediei
• Prințul Knud (1900–1976), mai târziu Knud, Prinț Ereditar al Danemarcei; s-a căsătorit cu Prințesa Caroline-Mathilde a Danemarcei

A murit la Copenhaga în 1952 și a fost înmormântată lângă soțul ei la Catedrala Roskilde.

Singurul frate al reginei Alexandrine a fost Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg și singura soră a fost Ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin, soția lui Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei, fiul cel mare al împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei.

Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin
Date personale
Născută	24 decembrie 1879 Cannes, Franța
Decedată	28 decembrie 1952 (73 de ani) Copenhaga, Danemarca
Înmormântată	Roskilde Cathedral[*]
Părinți	Frederic Francisc al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei
Frați și surori	Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg Ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin
Căsătorită cu	Christian al X-lea al Danemarcei
Copii	Frederick al IX-lea al Danemarcei Knud, Prinț al Danemarcei
Cetățenie	Mecklenburg-Schwerin  Danemarca
Religie	luteranism
Ocupație	consort[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Glücksburg Casa de Mecklenburg
Regină a Danemarcei și a Islandei
Domnie	14 mai 1912 – 20 aprilie 1947

·         1881: Juan Ramon Jimenez, poet și eseist spaniol, laureat Nobel (d. 1958)

Sari la navigareSari la căutare

Tache Caciona
Date personale
Născut	24 decembrie 1885 Avdela, Grecia
Decedat	27 februarie 1971 (85 de ani) București
Naționalitate	română
Ocupație	scriitor aromân
Studii	Q12273340[*]
Activitatea literară
Operă de debut	poezia ”De-acasă”, 1909
Modifică date / text

* 1885: Tache Caciona (n. 24 decembrie 1885, Avdela, Grecia – d. 27 februarie 1971, București) a fost un poet aromân și figură publică însemnată. Aromânii îi spun, de regulă, Tachi Caciona^[1] . În afara preocupărilor sale literare, numele său oficial era Dumitru Caciona, inginer agronom de elită, gestionând timp de circa două decenii, ca administrator general, afacerile domeniilor Brâncoveanu.

Biografie

Tache Caciona (alias Dumitru Caciona sau Dimitrie Caciona) s-a născut pe 24 decembrie 1885 la Avdela, un sat macedonean aflat la poalele Pindului, sat numit și Abela, actual aparținând de Grecia. Unul dintre primii biografi ai lui Dumitru Caciona a fost profesorul universitar Tache Papahagi^[2].

În 1904 a absolvit Liceul român din Bitola, oraș situat în Macedonia sârbească (numit, uneori, și Bitolia sau, în timpul ocupației otomane, Monastir).

Imediat după terminarea liceului, Dumitru Caciona a emigrat in America, stabilindu-se în orașul Nashua, unde s-a ocupat de afaceri imobiliare.

În 1907 vine în România, unde își începe studiile la Școala Superioară de Agricultură ”Herăstrău” din București pe care o termină în 1910, devenind inginer agronom.

În 1925 Dumitru Caciona solicită și obține cetățenia română, renunțând la ”orice protecție străină” la care ar fi avut dreptul^[3].

În 1948 i s-a confiscat de către regimul comunist întreaga avere ce o deținea la Momiceni, în fosta comună Șerbăneștii de Sus, județul Olt, fiind considerat moșier. Mai mult decât atât, el a fost obligat la domiciliu forțat în comuna Răcăciuni, județul Bacău.

Caciona a murit pe 24 februarie 1971 la București, deși el mai avea încă, la acea vreme, domiciliu forțat în comuna Răcăciuni, județul Bacău, așa cum rezultă dintr-o copie a certificatului său de deces anexată în documentarul Dumitru Caciona.

Activitatea literară

În mod paradoxal sau de-a dreptul genial, Dumitru Caciona (alias Tache Caciona) este considerat a fi un clasic al literaturii aromâne, deși activitatea sa literară se rezumă la doar câteva poezii și la ”cîte ceva răzleț”, publicat din când în când. El a debutat publicistic în anul 1909, pe când era student, în Calendarul Armănescu al revistei Graiu Bun, cu poezia ”De-acasă”^[4]. Întreaga sa operă literară a fost scrisă în dialect aromân.

În 1932, pe când Caciona avea 47 de ani, sub îngrijirea lui Tache Papahagi, la Editura Societății ”Apostol Mărgărit”, apare, la București, cartea ”Poeții Z. A. Araia și T. Caciona”. Tot Papahagi s-a ocupat și de transpunerea în limba literară a poeziilor lui Caciona^[5].

În perioada 1910 – 1911, Tache Caciona a condus, împreună cu dr. T. Ceapara, dr. Constantin Sufleri, dr. Iancu Mihail și Ion Foti, ”frumoasa revistă Lilicea Pindului” (Floarea Pindului). În această revistă el a publicat poeziile ”Ah, iară-mi bate ochiul” și ” Di cu noapte”.

Caciona este poetul aromân cel mai apropiat structural de George Coșbuc, în unele din versurile lui percepându-se, totuși, și unele ecouri din poezia lui Octavian Goga. Poeziile lui au un caracter mai mult epic, redând ”sbuciumările poporului său, sentimentul acut național”^[6].

Pe lângă poeziile amintite, Tache Caciona a publicat și povestirea în proză Inima tu platări^[7].

După mărturisirea pe care Dumitru Caciona o făcea, printr-o scrisoare adresată lui Tache Papahagi, în 1922, ”un caet întreg cu manuscrise i-a dispărut în timpul războiului pentru întregirea neamului nostru nord-danubian”. Norocul face, totuși, ca la intervenția scriitorului aromân Dina Cuvata, în anul 2000, să se publice, la Editura Cartea Aromãnã, în SUA, o carte de 102 pagini a lui Caciona cu titlul ”Di-acasă”, carte ce cuprinde și multe din poeziile conținute într-un caiet încredințat poeților Ianachi Zeana și Teja Paris.

Operă postumă

• Tachi Caciona – Di-Acasã: Puizii shi Prozã, Editura Cartea Aromãnã, SUA, 2000.
• CACIONA, T. - Poezii. În antologia "Un veac de poezie aromână", Editura Cartea Românească, București, 1985.

* 1886: Michael Curtiz (n. 24 decembrie 1886, Budapesta - d. 10 aprilie 1962, Hollywood) a fost un regizor maghiar-american, câștigător al Premiului Oscar. Primele sale filme le-a semnat ca Mihály Kertész sau Michael Kertész. A regizat mai mult de 50 de filme în Europa și peste 100 în Statele Unite, majoritatea pelicule clasice ale cinematografiei americane, cum ar fi The Adventures of Robin Hood, Captain Blood, Dodge City, The Sea Hawk, Îngeri cu fețe murdare, Casablanca, pentru care a obținut Premiul Oscar, Yankee Doodle Dandy și White Christmas. A activat în perioada de glorie a studioului Warner Bros. Pictures, din anii 1930 și 1940.

A avut mai puțin succes după sfârșitul anilor 1940, când a încercat să devină producător și independent, dar a continuat să lucreze până aproape de sfârșitul vieții sale.

·         1888 - S-a născut regizorul de film american de origine ungară Michael Curtiz (Mihaly Kertész), cunoscut mai ales pentru filmele ”Captain Blood”, ”Casablanca”, pentru care i s-a decernat Premiul Oscar (m.10.04.1962).
* 1895: Josef Uridil (n. 24 decembrie 1895, Viena - d. 20 mai 1962, Viena) a fost un fotbalist și antrenor austriac de fotbal, care a antrenat interimar un singur meci al echipei naționale de fotbal a României, pe 29 aprilie 1934, și anume partida cu Iugoslavia din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din 1934, fiind primul antrenor străin din istoria echipei naționale. Austriacul avea și cetățenie română și lucra la Ripensia Timișoara.^[2]

·         1896: Sandu Tudor, scriitor și jurnalist român, apoi monah, cu numele Daniil (d. 1962)

* 1900: Ion Valentin Anestin (n. 24 decembrie 1900 la Craiova - d. 6 decembrie1963 la București) a fost un artist grafic român, grafician, pictor, sculptor, jurnalist și dramaturg. S-a remarcat și pentru caricaturile sale și pentru activitatea de critic de artă.

Ion Valentin Anestin a urmat, între 1918-1920, Academia de arte frumoase din București, unde l-a avut ca profesor pe sculptorul Frederik Storck. A continuat apoi studiile la Academia liberă de artă, înființată de pictorul Arthur Verona.

După 1921, a devenit cronicar teatral și de artă, a scris proză, dramaturgie și publicistică (în publicațiile Epoca, Vremea, Bluze albastre, Cuvântul liber, Adevărul literar și artistic, Timpul, Gluma), dar s-a ocupat și de grafică, în special caricatură și desen umoristic.

La inițiativa lui Vladimir Donescu, fostul său coleg de liceu, colaborează între 1931 și 1943 la săptămânalul Vremea, deținând pagina teatrală și prezentarea grafică.

În perioada interbelică, Anestin a publicat albume cu gravuri și ilustrații, creându-și un stil propriu, imitat și de alți graficieni. În perioada mai 1940 - septembrie 1944, în revista Gluma Anestin a publicat caricaturi antistaliniste cu legenda Măcelarul din Piața Roșie. Din cauza lor, în 1944 Anestin a fost suspendat cinci ani din activitatea ziaristică și apoi a fost arestat.

În caricaturile sale au apărut personaje politice românești ca Nicolae Titulescu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ion Inculeț, Alexandru Averescu, Octavian Goga, Gheorghe Tătărăscu sau străine, ca Adolf Hitler sau Benito Mussolini.

Ion Valentin Anestin
Ion Valentin Anestin, portret de Iosif Iser.
Date personale
Născut	24 decembrie 1900 București
Decedat	6 decembrie 1963 (63 de ani) București, Republica Populară Română
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	caricaturist jurnalist pictor
Activitate
Domeniu artistic	caricatură, gravură, pictură, sculptură
Pregătire	Academia de Arte Frumoase din București
Influențat de	Franz Storck, Arthur Verona

* 1903: Joseph Cornell (n. 24 decembrie 1903 – d. 29 decembrie 1972) a fost un sculptor american, un pionier în domeniul asamblărilor artistice.

* 1906: James Hadley Chase (n. 24 decembrie 1906 – d. 6 februarie 1985)^[1] a fost un scriitor englez. Deși numele său la naștere fusese René Lodge Brabazon Raymond, este mai degrabă cunoscut prin diverse pseudonime incluzând James Hadley Chase (cel mai frecvent cunoscut), James L. Docherty, Raymond Marshall, R. Raymond și Ambrose Grant.

Este unul dintre cei mai bine cunoscuți scriitori de romane de genul thriller ale tuturor timpurilor. Cele 90 de romane scrise, toate sub semnătura sa, i-au adus reputația de a fi "regele scriitorilor thriller" din Europa. ^[2] În același timp, Chase este unul dintre cei mai bine vânduți autori. Un record număr de 50 de romane ale sale au fost ecranizate. ^[3]

* 1910: Fritz Reuter Leiber, Jr. (n. 24 decembrie 1910 – d. 5 septembrie 1992) a fost un scriitor american de literatură științifico-fantastică, fantezie și horror. Romanul său „The Big Time” a câștigat Premiul Hugo pentru cel mai bun roman în anul 1958. Romanul său „The Wanderer” a câștigat Premiul Hugo pentru cel mai bun roman în anul 1965. Este cel mai renumit pentru seria eroică sword-and-sorcery „Fafhrd and the Gray Mouser”, care a fost scrisă de-a lungul a peste 50 de ani.

·         1920 - S-a născut Dave Bartholomew, cântăreţ, trompetist, comopzitor şi şef de orchestră american.

·         1922: S-a nascut Ava Gardner, actrita americana. Pana la varsta de 18 ani a crescut la ferma parintilor sai. Vedeta a fost descoperita de producatorii studioului MGM din intimplare. Un reprezentant al MGM I-a vazut fotografia in vitrina studioului foto al cumantului ei si foarte rapid i-a oferit un rol intr-un film chiar daca nu avea experienta. Actrita a fost ca o mina de aur pentru MGM in cei 17 ani cat a avut contract cu studioul, frumusetea si talentul ei nativ reusind sa ii vrajeasca pe cinefili. Ava Gardner a facut roluri memorabile in productiile “Mogambo” din 1953, in regia lui John Ford, si “Bhowani Junction”, in regia lui George Cukor, precum si in “Noaptea iguanei” din 1964. Cu toate acestea, a ramas memoria cinefililor nu pentru calitatile actoricesti, ci pentru trasaturile ei fizice. Vedeta este considerata cea mai frumoasa actrita din toate timpurile. S-a stabilit in Spania in 1955, insa a parasit aceasta tara 12 ani mai tarziu ca urmare a unor incurcaturi legate de plata impozitelor si s-a mutat in Anglia. S-a stins din viata pe 25 ianuarie 1990 la Londra din cauza unei pneumonii.

·         1922 - S–a născut poetul Victor Torynopol.

·         1924 - S–a născut Vasile Cosma, actor, membru al UNITER, membru fondator al Teatrului de Stat din Reşiţa.

·         1924 - S-a născut Lee Dorsey, cântăreţ şi compozitor american.

·         1928 - S-a născut scriitorul Nicolae Ţic (m.12.03.1992).

* 1929: Mary Higgins Clark (născută Mary Theresa Eleanor Higgins, 24 decembrie 1929, New York City) este o autoare de romane polițisteamericană.

·         1931 - S-a născut Ray Bryant, pianist şi şef de orchestră american.

Gheorghe Vodă
Date personale
Născut	24 decembrie 1934  Văleni, raionul Cahul, Moldova
Decedat	24 februarie 2007 (72 de ani)  Chișinău, Moldova
Înmormântat	Cimitirul Central din Chișinău
Cetățenie	URSS  Moldova
Ocupație	regizor de film scriitor
Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova Institutul de Cinematografie Gherasimov
Alte premii
Ordinul Gloria Muncii
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1934: Gheorghe Vodă (n. 24 decembrie 1934, satul Văleni, raionul Cahul - d. 24 februarie 2007, Chișinău) a fost un poet, scenarist și regizor de filme moldovean.

Biografie

Gheorghe Vodă s-a născut la data de 24 decembrie 1934, în satul Văleni din județul Ismail (azi raionul Cahul). A urmat cursurile Facultății de Filologie a Institutului Pedagogic de Stat "Ion Creangă" din Chișinău (1954-1959) și apoi cursurile superioare de regie și scenaristică la Institutul de Cinematografie din Moscova - VGIK (1964-1966).

După absolvirea facultții, a lucrat ca ziarist și poet. Primele sale volume de poezii (Zborul semințelor, 1962; Focuri de toamnă, 1965; Ploaie fierbinte, 1967; Aripi pentru Manole, 1969) se înscriu în contextul resurecționist al scriitorilor șaizeciști basarabeni, care au făcut efortul de a scoate literatura din schemele ideologizante ale vremii și de a-i imprima o accentuată conștiință estetică și națională.

Volumele următoare (Pomii dulci, 1972; Inima alergând, 1981; De dorul vieții, de dragul pământului, 1983; Valurile, 1984; La capătul vederii, 1984; Viața pe nemâncate, 1999) conțin poezii cu o tonalitate baladescă, de o nedezmințită ardoare etică și socială. În multe poezii, apare ca personaj epic Moș Pasăre, ale cărui „pilde” socratice sunt rostite în spirit folcloric, ironic sau ludic, el ironizând pe toți acei cărora le sunt străine idealurile naționale, adevărul și limba română ^[1].

Începând din anul 1962 lucrează ca regizor și scenarist la studioul cinematografic "Moldova-film". În anii ’60-’70, el a scris scenariile și a regizat o serie de filme artistice și documentare care l-au plasat în rândul cineaștilor iluștri din Republica Moldova. Menționăm filmele Se caută un paznic (1967) și Singur în fața dragostei (1969) ș.a., precum și primele filme documentare din cinematografia Republicii Moldova.^[2] Filmele sale documentare sunt pline de lirism, cu o poetică creștin-ortodoxă. Începând din anii '70, el nu a mai participat la activitatea cinematografică din RSSM decât sporadic.

A obținut mai multe premii pentru filmele realizate și anume: Marele Premiu pentru film documentar la Festivalul regional de filme din Chișinău (1967) pentru filmul De-ale toamnei; Premiul special al juriului pentru cea mai bună comedie și Premiul special al juriului pentru cea mai bună ecranizare la Festivalul regional de filme de la Riga (1968, ediția VIII-a) pentru filmul Se caută un paznic.

Gheorghe Vodă a lucrat o lungă perioadă în calitate de consultant literar la Uniunea Scriitorilor din Moldova^[3], contribuind în mod substanțial la promovarea tinerelor talente. În anul 1986, a obținut Premiul de Stat al RSSM pentru volumul La capătul vederii.^[4]

Începând din anul 1988, el s-a aflat în primele rânduri ale militanților pentru refacerea conștiinței civice naționale, pentru promovarea și afirmarea valorilor perene ale limbii, culturii și istoriei românilor moldoveni. A participat activ la toate manifestările anticomuniste și naționale din RSS Moldovenească.

Gheorghe Vodă a încetat din viață la data de 24 februarie 2007, în municipiul Chișinău, fiind înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău. El a fost condus pe ultimul drum de personalități ale culturii basarabene cum sunt: Arcadie Suceveanu, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova , fostul ministru al culturii Ion Ungureanu, scriitorii Vladimir Beșleagă, Anatol Codru, Andrei Vartic, Andrei Strâmbeanu, Mihai Poiată^[5] ș.a.

Volume publicate

• Zborul semințelor (1962)
• Focuri de toamnă (1965)
• Ploaie fierbinte (1967)
• Aripi pentru Manole (1969)
• Pomii dulci (1972)
• Valurile(1974)
• Rămâi(1977)
• Inima alergând (1981)
• De dorul vieții, de dragul pământului (1983)
• Valurile (1984)
• La capătul vederii (1984)
• Scrieri alese(1988)
• Viața pe nemâncate (1999)
• Aripi pentru cădere(2004)

Cărți pentru copii:

• Caietul din fântână(1979)
• Leagănul(1980)
• Bunicii mei(1990)

Filmografie

Regizor

Filme de ficțiune

• Bariera (s/m, 1965)
• Se caută un paznic (1967)
• Singur în fața dragostei (1969)
• Vara ostașului Dedov (1971)

Filme documentare

• Amar (1965)
• Chișinău-500 (1966)
• Cu cântecul în ospeție (1966)
• De-ale toamnei (1966)
• Maria (1969)
• Chișinău, Chișinău (1971)
• Încredere (1973)
• Vară de neuitat (1974)
• Usturici nr.3 (1989)

Scenarist

• Familia noastră (1962)
• Amar (1965)
• Bariera (s/m, 1965)
• Singur în fața dragostei (1969)
• Maria (1969)
• Maturitate (1973)
• Încredere (1973)
• Vară de neuitat (1974)
• Usturici nr.12 (1975)
• Jumătate de regat pentru un cal (1983)

- 1940: Constantin 'Tică' Oțet (24 decembrie 1940 – 19 februarie 1999) a fost un antrenor român de fotbal.

Cariera

În 1959, Oțet a început să joace fotbal la Metalul Turnu Severin, dar mai multe accidentări l-au forțat să-și încheie devreme cariera, la doar 23 de ani.

A devenit antrenor în cadrul clubului Universitatea Craiova și a câștigat în două rânduri Campionatul României la juniori, în sezoanele 1968-69 și 1975-76. Ca antrenor secund al Universității, a contribuit la câștigarea primul titlu de campioană din istoria clubului, în sezonul 1973-1974. Între anii 1969 și 1977 a ocupat postul de profesor la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității din Craiova. Ca antrenor secund la FC Argeș Pitești a câștigat titlul în campionatul României în sezonul 1978-1979. A devenit din nou campion al României în sezonul 1980-1981, ca antrenor secund la Universitatea Craiova.

În 1981, a fost promovat antrenor principal la Universitatea Craiova cu care a câștigat Cupa României în 1983 și a ajuns în 1982 până în semifinalele Cupei UEFA.

În sezonul 1989-1990, a promovat echipa Constructorul Craiova în Divizia B.

Între 1990 și 1993, a fost directorul Centrului de Copii și Tineret al Universității Craiova, apoi a devenit director tehnic al Universității, pentru ca în 1997 să revină în postul de antrenor principal.

În a doua jumătate a anului 1997, a plecat în Arabia Saudită, devenind director tehnic la FC Al Nassr (cu care a câștigat Cupa Campionilor Golfului). În 1998, a devenit antrenor al echipei siriene SC Al-Jaish cu care a câștigat titlul în Premier League și a ajuns în finala Cupei Cupelor Arabe.^[1]

În 2018, a fost desemnat Cetățean de Onoare al orașului Craiova

·         1942: Doan Viet Hoat, activist pentru drepturile omului vietnamez
* 1943: Tarja Halonen (n. 24 decembrie 1943) este o politiciană finlandeză, care a fost al 11-lea președinte al Finlandei din 2000 până în 2012. Doamna Halonen a fost parlamentară (1984-2000), ministrul Afacerilor Sociale (1987-1990), ministrul Justiției (1990-1991), ministrul Cooperării Nordice (1989-1991) și ministrul Afacerilor Externe (1995-2000). Halonen este de profesie avocată. După ce a devenit președinte, s-a căsătorit cu Pentti Arajärvi.

·         1944: Titu Nicolae Gheorghiof, politician român

Béla Kamocsa
Béla Kamocsa în concert (iunie 2009, Timișoara).
Date personale
Născut	24 decembrie 1944  Oradea, România
Decedat	14 ianuarie 2010 (65 de ani)  Timișoara, România
Cetățenie	România
Ocupație	instrumentist, cântăreț
Activitate
Gen muzical	rock, blues, jazz
Instrument(e)	chitară bas, chitară electrică
Ani de activitate	1962–2009
Case de discuri	Electrecord ș.a.
Interpretare cu	Phoenix (1962–1971) Gramophon (1972—1981) Bega Blues Band (1982–2009)
Premii	Cetățean de onoare al Timișoarei[*]
Modifică date / text

* 1944: Béla Kamocsa „Kamo” (n. 24 decembrie 1944, Oradea — d. 14 ianuarie 2010, Timișoara ^[1]) a fost un instrumentist (chitară bas, chitară electrică) și cântăreț român de etnie maghiară, interpret de muzică rock, blues și jazz. Este cel mai bine cunoscut ca membru fondator (1962) al formației românești Phoenix, unde a fost prezent până în anul 1971. În 1982 întemeiază Bega Blues Band, una dintre primele formații românești dedicate muzicii blues, alături de care își petrece restul carierei.

Biografie

Mai puțin cunoscută este activitatea lui în formația jazz-rock Gramophon (1972–1976, 1978–1981) și în trioul de jazz Theophrastus (1981). Kamocsa este fondatorul Galei blues-jazz internațional din Timișoara (1990) și a Festivalului de jazz de la Gărâna.

·         1944 - S-a născut Mike Curb, compozitor şi producător american (Mike Curb Congregation).

·         1944 - S-a născut Eddie Furey, muzician folk irlandez.

* 1945: Ian Fraser Kilmister (n. 24 decembrie 1945, Burslem, Stoke-on-Trent, Anglia – d. 28 decembrie 2015), cunoscut după numele de scenă Lemmy, a fost un muzician și basist englez fiind cel mai cunoscut pentru faptul că a fondat formația de muzică rock Motörhead. Înfățișarea și vocea gravă l-au făcut o persoană cult de neconfundat.

Muzicianul a decedat la 28 decembrie 2015, la doar două zile după ce aflase că are o formă avansată de cancer. Lemmy locuia într-un apartament din Los Angeles, statul California, care era aproape de barul unde se întâlnea cu alți muzicieni. La începutul anului 2016, fusese programat un turneu împreuna cu trupa sa.

·         1945 - S–a născut Cristian Livescu, scriitor şi publicist (în anul 1997, premiul revistei „Convorbiri literare”).

* 1946: Andrew Chi-Chih Yao (în chineză: 姚期智; pinyin: Yáo Qīzhì, n. 24 decembrie 1946, Shanghai, China) este un reputat informatician chinez, care a demonstrat, folosindu-se de teorema minimax, ceea ce este astăzi cunoscut drept principiul lui Yao, pentru care a primit, în 2000, Premiul Turing.

·         1946 - S-a născut Jan Akkerman, chitarist şi compozitor olandez (Focus).

·         1947 - S-a născut Paul Shuttleworth, vocalist şi compozitor britanic (Kursaal Flyers).

Mircea Diaconu
Date personale
Născut	24 decembrie 1949 (70 de ani)[2]  Vlădești, Muscel, România[3]
Căsătorit cu	Diana Lupescu, actriță
Cetățenie	România
Ocupație	politician actor actor de teatru[*] actor de film
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Cariera politică
Europarlamentar
În funcție 1 iulie 2014 – 1 iulie 2019[1]
Circumscripția	România
Legislatură	Al optulea Parlament European[*]
Ministru al culturii
În funcție 7 mai 2012 – 29 iunie 2012
Precedat de	Hunor Kelemen
Succedat de	Puiu Hașotti
Senator al României
În funcție decembrie 2008 – decembrie 2012
Circumscripția	Argeș
Partid politic	PNL
Prezență online
facebook Twitter username Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1949: Mircea Diaconu (n. 24 decembrie 1949,^[2] Vlădești, Muscel, România^[3]) este un actor, om politic și fost profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, fost director al Teatrului „Nottara” din București (a demisionat în noiembrie 2011, fiind declarat în conflict de interese în urma acțiunii penale a Agenției Naționale de Integritate, deoarece cumula două funcții publice). El a fost membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) până în 2004 din partea PD, senator din partea PNL din 2008 până în 2012, europarlamentar independent, membru al Grupului ALDE și vice-președinte al Comisiei pentru Cultură și Educație din 2014 până în 2019.^[4]

Teatru

A absolvit Liceul la Câmpulung Muscel în 1967 și IATC I.L. Caragiale din București în 1971. A debutat în 1970, la Teatrul Bulandra, cu Harfa de iarbă de Truman Capote.

Debutul în cinematografie a avut loc în 1971, cu filmul Nunta de piatră, după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Pița. În 1972, a fost angajat, de către Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra, unde a rămas până în 1982, când a devenit actorul Teatrului Nottara. A fost primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist (1990), pentru ca apoi să revină în teatru ca angajat în 2001.

În calitate de manager al Teatrului Nottara, a fost implicat într-un scandal de nepotism, întrucât și-a angajat acolo propria soție (pe Diana Lupescu), pe post de regizor artistic gradul I,^[5] și a remunerat-o din fondurile Teatrului pe contracte ce implică drepturi de autor.^[6] Totuși, după un proces îndelungat, a fost găsit nevinovat.

Filmografie

• Explozia (1972)
• Actorul și sălbaticii (1975)
• Cuibul salamandrelor (1977)
• Profetul, aurul și ardelenii (1978)
• Artista, dolarii și ardelenii (1980)
• Casa dintre cîmpuri (1980)
• Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)
• Semnul șarpelui (1982)
• O scrisoare pierdută (spectacol TV, 1982)
• Buletin de București (1983)
• O lumină la etajul zece (1984)
• Horea (1984)
• Căsătorie cu repetiție (1985)
• Telefonul (1992)
• Legături bolnăvicioase (2006)
• Happy End (2006)
• Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
• Ticăloșii (2007)
• Tache (2008)
• Doar cu buletinul la Paris (2015)

• Aventurile unei zile (2004)
• Filantropica (2002)
• Corul pompierilor (2000)
• Față în față (1999)
• Dănilă Prepeleac (1996)
• Dublaj memorabil de voce, în seria Noile Aventuri ale lui Winnie de Pluș (The New Adventures of Winnie de Pooh), în rolul lui Iepure, vocea în original aparținându-i lui Ken Sansom (1991)
• Asfalt Tango (1993)
• Campioana (1990)
• Întâmplări cu Alexandra (1989)
• Secretul armei secrete (1988)
• O vară cu Mara (1988)
• Zâmbet de soare (1987)
• Promisiuni (1985)
• Siciliana (1984)
• Cumpărătorul de clopote (1984)
• Amurgul fântânilor (1983)
• Căruța cu mere (1983)
• Așteptând un tren (1982)
• Calculatorul mărturisește (1982)
• Secvențe (1982)
• Sfârșitul nopții (1982)
• De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
• Audiența (1979)
• Bietul Ioanide (1979)
• Înainte de tăcere (1979)
• Vacanță tragică (1979)
• Din nou împreună (1978)
• Împușcături sub clar de lună (1977)
• Mere roșii (1976)
• Filip cel Bun (1975)
• Capcana (1974)
• Adio, dragă Nela! (1972)
• Metamorfoze (1972) (TV)
• Nunta de piatră (1972)

Roluri în teatru

Teatrul Bulandra

• Revizorul de Gogol, regia: Lucian Pintilie (1972);
• A 12-a noapte de Shakespeare, regia: Liviu Ciulei (1973);
• Răceala de Marin Sorescu, regia: Dan Micu (1977);
• Furtuna de Shakespeare, regia: Liviu Ciulei (1978).

Teatrul C.I. Nottara

• Cum vă place de Shakespeare, regia: Lucian Pintilie (1982);
• Pădurea de Ostrovski, regia: Constantin Marinescu (1983);
• Ultimul bal după Liviu Rebreanu, regia: Dan Micu (1984);
• Burghezul gentilom după Moliere, regia: Alexandru Dabija (1986);
• Într-o dimineață de Mihai Ispirescu, regia: Dan Micu (1988).
• Teatrul descompus de Matei Vișniec, regia: Cătălina Buzoianu

Teatrul Național I.L. Caragiale

• Ghetou de Joshua Sobol, regia: Victor Ioan Frunză

Publicații

• La noi, când vine iarna, Editura Polirom, 2013 ^[7]

Activitate politică

Mircea Diaconu vorbind în timpul Revoluției Române din 1989

A fost membru fondator al Alianței Civice (din 7 noiembrie 1990)^[8].

Mircea Diaconu a fost membru al Partidului Național Liberal între 2008 și 2014 și a fost ales din partea acestei formațiuni (de pe locul 3 în circumscripția în care a candidat) ca senator de Argeș la alegerile din 2008. Din martie 2010 - Congresul ordinar PNL - vicepreședinte PNL. În trecut, a fost desemnat membru al CNA din partea Partidului Democrat. Iar mai înainte a cochetat politic cu Convenția Democratică, pentru ca mai apoi să se alăture lui Varujan Vosganian și să intenționeze să candideze (în 1996) la Primăria Capitalei. Din 1 mai 2012 a fost numit Ministru al Culturii.

În anul 2019 a candidat independent la președinția României susținut de ALDE și a ieșit pe locul al 4-lea în primul tur al alegerilor.

Ca director al Teatrului Nottara, Diaconu era însă incompatibil atât cu funcția de senator (funcții deținute concomitent timp de 3 ani), cât și cu cea de ministru, întrucât funcțiile politice i-ar fi permis să dirijeze subvenții publice către instituția pe care o conduce.^[9] Agenția Națională de Integritate, o instituție înființată în România pentru a combate asemenea cazuri de conflict de interese, i-a contestat de aceea mandatul în instanță. Diaconu nu s-a prezentat la termenele de judecată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat și ea incompatibilitatea, el renunțând la locul din Guvern.^[10] Deși incompatibilitatea a fost decisă de instanța supremă încă din iunie, Senatul nu a luat act de ea până în decembrie, mandatul lui Diaconu încetând abia cu câteva zile înainte de expirarea lui,^[11] acțiune comentată de specialiști în drept ca o sfidare și o imixtiune din partea legislativului față de puterea judecătorească, întrucât organisme oficiale ale Senatului l-au asigurat pe Diaconu că nu este incompatibil.^[12]

La data de 28 august 2019 partidele ALDE și ProRomânia au format o alianță electorală pentru susținerea lui Mircea Diaconu, candidat independent, în alegerile prezidențiale din 10 noiembrie 2019.^[13][14]

Distincții

• Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”

·         1957 - S-a născut Ian Burden, muzician britanic (synthesizer) (Human League).

·         1958: Ionela Lăzureanu, sculptoriță română

* 1959: Lee Daniels (n. 24 decembrie 1959) este un regizor și producător american de film, cunoscut pentru filme precum Precious (nominalizat la șase premii Oscar, inclusiv Cel mai bun regizor) și Majordomul (2013) și serialul Empire (2015).
* 1961: Ilham Heidar oglu Aliyev (azeră İlham Heydər oğlu Əliyev; n. 24 decembrie 1961) este cel de-al patrulea și actualul Președinte al Azerbaijanului, fiind în funcție din 2003. De asemenea, el este președinte al partidului „Noul Azerbaidjan” și președintele Comitetului Național Olimpic al Azerbaijanului. Ilham Aliyev este fiul lui Heidar Aliev, care a fost Președinte al Azerbaijanului între 1993 și 2003.

Imaginea lui Ilham Aliyev este destul de controversată, el fiind criticat că ar conduce țara într-un mod autoritar^[1][2][3] și uneori este descris de analiști și comentatori politici ca fiind „capul corupției în Europa”.^{[4][5][6][7][8][9]} Guvernul Aliev a fost clasat de Transparency International printre cele mai corupte din Europa.^[10][11]

În afară de limba azeră nativă, Aliyev mai vorbește engleza, franceza, rusa și turca.^[12]

În 2009 Aliyev a fost inclus în cartea «500 cei mai influenți musulmani din lume».^[13][14]

* 1962: Nazare Eugen Țapu (n. 24 decembrie 1962) este un senator român, ales în 2012.

Marina Scupra
Date personale
Născută	24 decembrie 1967
Decedată	30 iulie 2017 (49 de ani)[1]
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreață
Activitate
Instrument(e)	voce[*]
Modifică date / text

* 1967: Marina Scupra (n. 24 decembrie 1967, București - d. 30 iulie 2017, București^[2]) a fost o cântăreață de muzică ușoară din România.

Biografie

Marina Scupra a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din București, clasa Gloria Bordea. A apărut frecvent în emisiunile pentru copii ale Televiziunii Române și a participat la festivalurile județene de muzică.

Între 1980-1983 urmează cursurile Școlii populare de artă din București la clasa profesoarei Gloria Bordea Mihalache. În anul 1973 debutează în emisunea "Prietenii lui Așchiuță". În anul 1981 participă la Festivalul național "Cântarea României" unde obține mențiune în etapa republicană.

În 1984 a obținut Trofeul Festivalului de la Mamaia interpretând melodia „Joc de copii”, compusă de Laurențiu Profeta, după ce, cu un an în urmă primise din partea juriului, la același festival, Premiul Tinereții. După ce a obținut trofeul la festivalul Mamaia, a început colaborarea cu compozitorul Dan Dimitriu, cel care i-a devenit soț.

Din 1993 este angajată la Casă de Cultură a Ministerului de Interne. În 1994, a jucat în comedia "Concurs de seducție", din distribuția căreia au mai făcut parte Horia Brenciu și Tino Furtună de la "Holograf". ^[3]

Marina Scupra a cântat în spectacolele Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București. În 2001 a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu”.^[4]

În ultimii ani a fost profesoară de canto - muzică ușoară la Școala Populară de Artă din Pitești, iar copii îndrumați de ea au câștigat numeroase premii la festivalurile pentru copii.

Melodii din repertoriu

• Compuse de Dan Dimitriu: Drumul meu, Oameni de zăpadă, Tinerețea mea, Ce dor mă cheamă, Iubirea mea este un adevăr, Ce ai făcut cu viața mea
• Compuse de Laurențiu Profeta: Joc de copii, La drum cu un cântec vesel, Bine te-am găsit bătrâne Charleston
• Compuse de Aurel Giroveanu: Copii cartierului, La balul fulgilor de nea
• Compuse de Ion Cristinoiu: Vârsta epocii de aur, Vreau să mai cred în povești
• Compuse de I. B. Voicescu: Fotografii din București

·         1968 - S-a născut pictorul Alexandru Cernat.

* 1968: Marian Pană (n. 24 decembrie 1968, la Moreni, Județul Dâmbovița) este un antrenor român de fotbal, care în prezent antrenează echipa FC Bihor Oradea. Ca fotbalist, Marian Pană a jucat pe postul de fundaș lateral stânga. A acumulat 209 meciuri și 21 de goluri în prima divizie, 9 partide în cupele europene și 2 selecții în naționala Romaniei, ambele în 1991, în meciuri amicale împotriva Egiptului. A cunoscut consacrarea în tricoul echipei Dinamo București, alături de care a devenit campion al României în 1992. Și-a început cariera de antrenor în 2001, la Petrolul Târgoviște. În 2002 a ajuns la CS Otopeni, echipă pe care în 2004 a promovat-o în Liga a II-a. În 2008 a reușit aceeași performanță cu Cetatea Suceava. În 2010 a fost numit în funcția de manager general al echipei Universitatea Cluj, proaspăt promovată în Liga I^[1]. După doar câteva luni, în noiembrie 2010 a demisionat^[2]. În ianuarie 2011 a fost numit antrenor principal la Unirea Alba Iulia dar a părăsit echipa în favoarea lui Unirea Urziceni după numai trei săptămâni.^[3]

·         1971: Ricky Martin, cântăreț pop portorican
* 1973: Virgil Coman (n. 24 decembrie 1973, Medgidia – d. 5 august 2016, Constanța^[3] a fost un istoric român, specializat în istoria românilor sud-dunăreni (aromâni și meglenoromâni), scriitor, moderator de emisiuni și profesor.

·         1973: Grutle Kjellson, muzician norvegian
* 1974: José Marcelo Salas Melinao (n. 24 decembrie 1974, Temuco) este un fost fotbalist chilian, care evolua pe postul de atacant.

·         1975: Marius Ianuș, scriitor român

* 1975: Ali Wahaib Shnaiyn (arabă علي وهيب شنين; n. 24 decembrie 1975) este un fost jucător irakian care a evoluat la Oțelul Galați în sezonul 1997/1998.

* 1977: Domingo Johnny Vega Urzúa, alias Américo (Arica, Chile, 24 decembrie 1977), este un cântăreț chilian.

Sari la navigareSari la căutare

Ciprian Manolescu
Date personale
Născut	24 decembrie 1978 (41 de ani) Alexandria, județul Teleorman, România
Naționalitate	România
Cetățenie	România  SUA
Ocupație	matematician topolog[*] profesor universitar[*]
Activitate
Domeniu	matematician
Instituție	UCLA
Alma Mater	Universitatea Harvard
Organizații	American Mathematical Society
Conducător de doctorat	Peter B. Kronheimer
Doctoranzi	Eamonn Tweedy Tye Lidman
Premii	Premiul EMS (2012) Premiul Morgan (2002)
Modifică date / text

* 1978: Ciprian Manolescu (n. 24 decembrie 1978, Alexandria, România) este un fost olimpic român, participant la trei Olimpiade Internaționale de Matematică (cele din 1995, 1996 și 1997) ^[1], actual matematician și doctor în matematică român american, care face cercetare în domeniile gauge theory, symplectic geometry și low-dimensional topology. În prezent, este profesor de matematică la Universitatea statului California din Los Angeles.

Biografie

A terminat primele 8 clase la Școala nr. 11 Mihai Eminescu și liceul la Colegiul Național Ion Brătianu în Pitești. Și-a terminat studiile de licență și pe cele doctorale la Harvard University sub îndrumarea lui Peter B. Kronheimer. A fost câștigătorul Premiului Morgan, decernat de AMS-MAA-SIAM, în 2002. Lucrarea sa de licență a purtat titlul de Finite dimensional approximation in Seiberg–Witten theory, în timp ce lucrarea sa de doctorat a fost A spectrum valued TQFT from the Seiberg–Witten equations.

Este printre puținele persoane care au primit Bursa Clay Research (2004–2008).

În 2012 i s-a acordat unul dintre cele 10 premii ale Societății Europene de Matematică (European Mathematical Society) pentru lucrările sale în domeniul topologiei pentru dimensiuni reduse și în particular pentru rolul său în dezvoltarea homologiei Heegaard Floer combinatoriale.^[2]

Competiții

Deține unele dintre cele mai mari recorduri în competiții matematice:

• Este singura persoana care a scris trei lucrări perfecte la Olimpiada Internațională de Matematică: Toronto, Canada (1995); Bombay, India (1996); Mar del Plata, Argentina (1997).
• S-a plasat printre primii 5 competitori ai Competiției Matematice William Lowell Putnam pentru studenți din ciclul de licență în 1997, 1998, and 2000 (ordinea primilor 5 rămâne secretă).

* 1978: Yıldıray Baştürk (n. 24 decembrie 1978, Herne, Germania de Vest) este un fotbalist turc de origine germană, legitimat la echipa de club Blackburn Rovers FC.
* 1980: Cristian Valeriu Ciubotariu (n. 24 decembrie 1980, București) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de aripă stânga la clubul german SV Edenkoben.
* 1980: Stephen Appiah (n. 24 decembrie 1980) este un fotbalist ghanez care joacă pentru Cesena în Serie A, dar și pentru Echipa națională de fotbal a Ghanei.

A fost căpitanul Ghanei la debutul Ghanei la Campionatul Mondial de Fotbal în 2006 și a fost membru al echipei la Campionatul Mondial de Fotbal 2010.

* 1983: Rareș Dumitrescu (n. 24 decembrie 1983, Brașov) a fost un scrimer român, legitimat la C.S. Dinamo București. A câștigat, împreună cu echipa României de sabie, medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 2012, desfășurate la Londra. Rareș s-a apucat de sabie din copilărie, inspirat fiind de filmele Zorro. A absolvit Universitatea Transilvania din Brașov și are un masterat la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași.

La ora actuală este antrenor la centrul olimpic din Brasov și la sectia din Brasov a clubului Dinamo.

Palmares

• Vicecampion Olimpic cu echipa 2012
• Locul IV JO Londra 2012, individual
• Campion Mondial cu echipa 2009;
• Vicecampion Mondial individual 2009;
• Campion European cu echipa 2006;
• Vicecampion European cu echipa 2009;
• Vicecampion European cu echipa 2012;
• Locul III la Campionatul Mondial Paris 2010;
• Locul III la Campionatul European 2005;
• Câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Dinamo București în 2005, 2006 și 2008;
• Campion Național individual 2004, 2006, 2008, 2010; 2012;
• Campion Național cu echipa 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012;

Ionel Istrati
Ionel Istrati
Date personale
Nume la naștere	Ion Istrati
Născut	24 decembrie 1990 Chișinău, RSS Moldovenească, URSS Chișinău, URSS
Cetățenie	Moldova
Ocupație	compozitor cântăreț
Activitate
Gen muzical	muzică pop, folk
Ani de activitate	2008–prezent
Prezență online
Site web
Modifică date / text

* 1990: Ionel Istrati (n. 24 decembrie 1990, Chișinău, URSS) este un cântăreț și compozitor din Republica Moldova.

Biografie

Ionel Istrati s-a născut în 1990 la Chișinău, iar doi ani mai târziu s-a mutat cu familia în localitatea Țîbuleuca, Dubăsari (Transnistria). Istrati a absolvit gimnaziul și școala de muzică în pian și acordeon din Dubăsari.^[1] Din 2007 până în 2009 a studiat la Liceul de Știință și Tehnologie modernă din Chișinău, iar din 2009 și-a continuat studiile în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova, la Facultatea de Afaceri și Management.

Cariera muzicală

Urmează 4 ani dedicați studiilor, pentru a persevera ulterior în carieră.Își începe cariera în 1998, când la numai 8 ani este numit ”Privighetoarea nistreană” și comparat cu Robertino Loretti. La această vârstă deja cunoștea acordeonul și pianul studiat la o școală muzicală din Dubăsari.Vocea deosebită, ținuta scenică și perseverența îi aduce în următorii 5 ani în palmares 4 Grand Prix și 16 premii de gradul I, inclusiv la Mamaia Copiilor, România și УТРЕНЯЯ ЗВЕЗДА, ORT, Rusia.

Astfel, în 2008, își lansează primul video clip la piesa Poate, și deja în 2009 scoate un nou videoclip la piesa Uită-mă- ambele foarte mult apreciate de public.

În anul 2010 se implică în două mari proiecte Fabrica de staruri 2 și Preselecția națională Eurovizion. Deși piesa prezentată la Eurovizion s-a clasat Top 3, Ionel a ales proiectul Fabrica de staruri, unde s-a bucurat de aprecierea publicului însă a fost eliminat. Situația l-a încurajat și mai mult prin comparația lui Dan Negru cu Julio Eglesias din 1969. Într-adevăr după această constatare, începe adevărata afirmare a lui Ionel Istrati care lansează primul album și piesa ЛЮБЛЮ ТЕБЯ, șlagărul cu milioane de vizualizări. Devine imaginea a numeroase reviste, emisiuni și întâlniri care îl fac idolul tinerilor din Republica Moldova.

În octombrie 2011 se implică în proiectul internațional Vocea României, și este primul basarabean concurent cu vocile unui stat care numără peste 22 de milioane. Are o prestație impecabilă apreciată de Smiley și Marius Moga, iar mass media l-a prezentat cel mai sexy participant din proiect. Cu o implicare scurtă el a reușit să impresioneze publicul și jurații prin voce, ținută și talent.

La începutul lui 2012 lansează clipul Te caut cu implicarea celor doi dansatori foarte talentați de la noi –Ionela Tăruș și Mihai Ungureanu, pe care artistul îi promovează, întrucât clipul este unul dintre cele mai vizualizate din istoria muzicii republicii cu peste 45 mlne de vizualizări.

Tot în 2012 lansează unul dintre cele mai mari șlagăre din istoria muzicii-clipul Eu numai, numai, recunoscut de exponenții tuturor vârstelor-de la copii la maturi. Este primul clip parodiat, la care artistul a reacționat pozitiv, creând astfel o alură democratică în show biss-ul moldovenesc. Hitul a luat toate premiile posibile din republică iar în România a fost premiat cu Mamaia Music Adwards în 2013. Deci este o piesă care a trecut Prutul fără obstacole, deși nu avea nici un contract cu vreo casă de discuri. Devine cel mai iubit dintre pământeni pe toate undele herțiene de toate lungimile. Piesa devine celebră chiar în Rusia, Kazahstan, Statele baltice sau Europa de vest.

În februarie a anului 2013 lansează piesa ОДИНОКО, cu un succes foarte mare în republică. Este printre primele clipuri moldovenești difuzate la posturile TV din Ucraina și Rusia.

În decembrie lansează clipul Wake me up, piesă așteptată de mulți fani. Apariția sa alături de modelul Xenia Deli, cea mai cunoscută moldoveancă precum și peisajele miraculoase din Maldive, au adus clipului peste 8 mlne de vizualizări. Scenele îndrăznețe, totuși lipsite de vulgaritate, acordă piesei un stil modern și calitativ. În backing vocal i-a cântat însuși Randi, artist cu o minunată carieră internațională, tot el fiind autorul piesei. Clipul este primul filmat în calitatea 4K și l-a transformat pe Ionel într-un star internațional cu referințe în presa mondială, iar melodia a ținut topul luni întregi. Și acestă piesă este difuzată de toate posturile de radio, fără a avea contract cu vre-o casă de discuri. Devine cea mai difuzată melodie a anului, după datele Media Forest Moldova.

În iarna 2014 Ionel lansează una dintre cele mai lirice melodii din discografia sa- Dor de mamă, pe versurile unui copil din orfelinat. Câștigătorul trofeului Cel mai bun videoclip din Republica Moldova, cu un impact emoțional pentru sufletul frumos al moldoveanului. Proiectul a implicat-o pe cea mai recunoscută vedetă, prezetatoare tv Andreea Marin, dar și talentata actriță din republică, Eugenia Butnaru precum și pe jurnalista Nata Albot. Un clip extravagant și cu mult gust, un scurt metraj, cu mesaj profund de gingășie și emoție de bunătate.

În iarna 2015 Ionel lansează clipul БЫТЬ С ТОБОЙ, filmat într-o locație rustică, cu multe scene hazlii, un cântec ușor cu participarea a două actrițe din Rusia, făcând celebre nu doar protagonistele dar și localități din republică, inclusiv din Dubăsari și Cimișlia.

Din acest an a refuzat să mai participe în emisiuni, evitând astfel conexiunile cu presa pentru a se concentra mai mult pe creație. Prin urmare artistul se prezintă în dimensiune aristocratică, evitând scandalurile sau provocările presei galbene.

Concomitent Ionel organizează sute de concerte în republică și străinătate. În 2016 artistul face un turneu prin cele mai mari orașe din SUA, Rusia, Grecia, Franța, Italia unde evoluiază pentru diaspora, bucurându-se de mari sucese. Astfel publicul aflat departe de casă a savurat șlagărele autohtone interpretate de talentatul artist. Are numeroase proiecte de caritate, în care promovează muzica și posibilitatea tinerilor de a-și afirma talentul.

În 2017 lansează cel mai extravagant videoclip din cariera sa КТО Я ЕСТЬ. Filmat în teritoriile arctice, cu scene rupte parcă din timpuri uitate, clipul este recunoscut cel mai scump videoclip realizat de un moldovean, tehnica arendată depășea jumătate de milion de dolari. În pofida criticilor, câștigă trofeul Videoclipul Anului 2018 și are accesări de milioane de ori. Premiul a fost acordat de cunoscutul regizor Valeriu Jereghi care l-a numit un mare talent. O lucrare foarte calitativă prin care artistul se depășește pe sine însuși: o voce impecabilă, dans creativ și o regie profesionistă.

În 2018-2019 Ionel din nou se concentrează pe concerte în republică și străinătate. Promovează muzica și ținuta scenică. Este răsplătit cu multă dragoste din partea publicului, tinerii îl consideră un simbol al desăvârșirii și realizării. Concomitent începe munca la un impresionant proiect pentru anul 2020, dar reușește în acest an să lanseze și un single în limba rusă, ПО НОЧАМ НЕ СПИТСЯ, realizat în colaborare cu echipa lui Smiley HaHaHa Production.

În vara 2019, este invitatul special la Slaveanschii bazar alături de mari vedete precum Sofia Rotaru, Soso Pavliașvili, Nadejda Kadâșeva și alții. Reprezintă republica cu multă demnitate prin  vestitul șlagăr în limba română- Eu numai, numai și are o prestație foarte reușită difuzată pe tot spațiul CSI. 

Este foarte apreciat de vedetele naționale și internaționale, de exemplu Ion Suruceanu îl numește unul dintre cei mai talentați tineri artiști din republică, cu o atitudine deosebită față de orice melodie. Presa îl consideră un val de energie debordantă și un artist modern. Unul dintre cei mai iubiți cântăreți din Moldova, cu o ascensiune rapidă în industria muzicală, iar fiecare premiu adăugat la palmaresul său constituie o demostrație a valorii sale adevărate. Perfecționist convins, de o perseverență avidă, Ionel contribuie cu idei și muncă la prezența scenică, repertoriu select și un concept nou în muzica autohtonă. O voce puternică cu ritmuri pozitive, artistul este o poveste încununată de laurii succesului, mereu pregătit să surprindă prin contraste noi. Nu are nevoie decât de versuri frumoase, linie melodică pe măsură ca să poată deveni cel mai bun prieten al publicului său.

În 2020 Ionel pregătește rezultatul unei munci de 2 ani, o piesă în colaborare cu echipa lui Grigorii Leps, care se așteaptă a fi cea mai calitativă creație a artistului. Clipul va include modelul de talie mondială Irina Sheik și inspirația echipei sale cu Spoială Brothers.

Discografie

Videoclipuri

• Poate (2009)
• Люблю тебя („Te Iubesc”) (2010)
• Te Caut (2012)
• Eu Numai, Numai (2012)
• Одиноко („Singuratic”) (2013)
• Wake Me Up (2013)
• Быть с тобой (2016)
• Кто я есть (2017)

* 1991: Louis Tomlinson, cântăreț britanic, membru al trupei Onr Direction

* 1992: Serge Aurier (n. 24 decembrie 1992,^[3] Ouaragahio, Coasta de Fildeș) este un fotbalist ivorian, care joacă la clubul Tottenham Hotspur și la echipa națională de fotbal a Coastei de Fildeș, pe postul de fundaș.

* 1992: Dhurata Murturi (n. 24 decembrie 1992, Nürnberg),^[1] cunoscută sub numele de scenă Dhurata Dora, este o cântăreață și compozitoarealbaneză.

* 1993: Andrei-Cristian Manyur (n. 24 decembrie 1993, București, România) este un portar român care evoluează pentru clubul Dinamo II București.