REVISTA MEA DIN 6 DECEMBRIE / 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 6 DECEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri

Evenimente

·         963: Leon al VIII-lea este ales Papa, dupa ce predecesorul sau, Ioan al XII-lea, a fost acuzat de nedemnitate și indepartat de pe tronul pontifical de către impăratul german Otto I. In momentul numirii sale, Leon  nu deținea nici o funcție bisericească si, impotriva prevederilor canonice, a fost uns de episcopul de Ostia mai întâi ostiar, apoi lecor, exorcist, acolit, sub-diacon, diacon, preot și în sfârșit episcop – toate astea în aceeași zi! De aceeaa fost considerat firește marioneta împăratului. Ioan al XII-lea  în schimb n-a vrut să renunțe la drepturile sale, ținând după plecarea lui Otto din Roma un sinod in care episcopii care cu puțin timp înainte îl dăduseră jos, au dat același verdict împotrivă lui Leon, numai că Ioan, în data de 14 mai 964 a căzut victimă furiei unui soț gelos și înșelat de el care l-a asasinat. Leon al VIII-lea  își găsise adăpost în tabăra lui Otto, iar  romanii l-au ales imediat papă pe Benedict al V-lea (964/65). Pentru Otto această faptă era egală cu o trădare, așa că s-a dus cu o armată puternică la Roma, demițându-l pe Benedict și punându-l din nou pe Leon în locul lui. Acesta însă a decedat în martie 965.

·         1060: Béla I al Ungariei este încoronat rege al Ungariei.

·         1185: În Portugalia, regele Sancho I urcă pe tron după moartea tatălui său, Alfonso.

·         1240: Mongolii condusi de Batu han invadeaza  Rusia Kieviana si cuceresc Kievul.

·         1534: A fost fondat orașul San Francisco de Quito, de către Sebastian de Belalcazar și Diego de Almagro, în prezent capitala statului Ecuador.

·         1768 a văzut lumina tiparului, în Edinburgh, Scoția, cea mai veche enciclopedie generală, redactată în limba engleză – Enciclopædia Britannica, ea fiind una dintre cele mai vechi astfel de publicații din lume. Ortografiată corect cu æ, dar frecvent scrisă cu esimplu, această lucrare este considerată ca fiind prima mare autoritate în domeniu, articolele sale fiind publicate sub atenta supraveghere a celor trei inițiatori principali ai proiectului, Colin Macfarquhar, Andrew Bell, respectiv Archibald Constable. De la cele trei volume apărute inițial, s-a ajuns la un număr de 32 de volume la ultima ediție, a XV-a, din 2010, an în care avea să se încheie oficial și forma printată de apariție, concomitent cu începerea exclusivă a ediției online, pe care o puteți consulta aici. 

·         1774: Sistemul de învățământ din Austria este reproiectat de către împărăteasa Maria Tereza. Acesta emite regulile generale, care stabilesc o perioadă de șase ani de învățământ obligatoriu în școala elementară, manuale, uniforme și o formare a cadrelor didactice. Maria Terezia a Austriei (la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich) , cunoscută și ca Maria Theresia, (n. 13 mai 1717, Viena – d. 29 noiembrie 1780, Viena), din Casa de Habsburg, conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740-1780, fiica lui Carol al VI-lea împărat romano-german (1685–1740), soția împăratului Francisc Ștefan și mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea

·         1865: Statele Unite au adoptat al treisprezecelea amendament al Constituției, prin care s-a abolit sclavia.

·         1877: Inventatorul american Thomas Alva Edison a realizat prima înregistrare sonoră recitând "Mary had a Little Lamb", la West Orange, New Jersey.

·         1877: Este publicat pentru prima dată ziarul Washington Post. The Washington Post este cel mai mare ziar american din Washington, DC. Este totodată și una dintre cele mai vechi publicații ale orașului, fiind fondată în anul 1877. Ziarul este deținut de compania media The Washington Post Company și a fost premiat cu 47 de premii Pulitzer până în prezent.

·         1880: A fost emis decretul potrivit căruia, orașul Buenos Aires a devenit capitala Republicii Argentina.

·         1892: La Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg a avut loc premiera baletului "Spărgătorul de nuci" de Piotr Ilici Ceaikovski (libret Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas a basmului lui E. T. A. Hoffmann, coregrafie Lev Ivanov). Piotr Ilici Ceaikovski, (n. 25 aprilie, pe stil nou 7 mai 1840, Kamsko-Wotkinski Sawod, azi orașul Ceaikovski – d. 25 octombrie, pe stil nou 6 noiembrie 1893, Sankt Petersburg), compozitor rus. A alcătuit simfonii, concerte, opere, balete și muzică de cameră. Unele dintre acestea fac parte din repertoriul clasic al multor concerte populare și teatre muzicale.

·         1912: A avut loc la Brăila primul Congres al muncitorilor din toate porturile României; s-a constituit Uniunea lucrătorilor de transport pe apă și pe uscat din România.

·         1916: Primul Război Mondial - Puterile Centrale capturează Bucureștiul.

·         1917: Finlanda se declară independentă față de Rusia. După Revoluția din Februarie 1917, poziția Finlandei ca parte a Imperiului Rus a fost pusă în discuție, în principal de către social-democrați. Întrucât șeful statului era țarul Rusiei, nu era clar cine era șeful executivului Finlandei după revoluție. Parlamentul, controlat de social-democrați, a adoptat așa-numita Lege a Puterii prin care și-a asumat autoritatea supremă în stat. Legea a fost respinsă de Guvernul Provizoriu Rus și de partidele de dreapta din Finlanda. Guvernul Provizoriu a dizolvat unilateral parlamentul, ceea ce social-democrații au considerat a fi ilegal, conform Legii Puterii. S-au ținut noi alegeri, în care partidele de dreapta au obținut o majoritate fragilă. Unii social-democrați au refuzat să accepte rezultatul și au continuat să susțină că dizolvarea parlamentului (și deci și alegerile) au fost ilegale. Cele două blocuri politice de forțe apropiate, partidele de dreapta și partidul social-democrat, s-au poziționat pe poziții adverse. Revoluția Rusă din Octombrie a schimbat totul. Dintr-o dată, partidele finlandeze de dreapta au început să reconsidere decizia de a bloca transferul puterii executive dinspre guvernul rus spre Finlanda, după ce în Rusia au luat puterea comuniștii radicali. În loc să recunoască autoritatea Legii Puterii dată cu câteva luni în urmă, guvernul de dreapta a declarat independența țării la 6 decembrie 1917.

·         1917: Cargobotul SS Mont-Blanc încărcat cu muniție a explodat în portul Halifax din Noua Scoție, după ce s-a ciocnit de vasul norvegian Imo. Aproximativ 2.000 de persoane și-au pierdut viața, iar 9.000 de oameni au fost răniți. În incident a fost implicat nava franceză SS Mont Blanc care transporta material exploziv și care s-a ciocnit cu Imo o navă norvegiană fără încărcătură, care era destinată participării la războiul din Belgia. In urma coliziunii pe nava franceză izbucnește un incendiu urmat de o explozie, care cauzează moartea a cel puțin 1.635 de persoane și rănirea în jur a 9.000 de persoane. Explozia a fost atât de puternică încât presiunea detonației a declanșat un șoc de intensitatea unui cutremur intens iar suflul exploziei a smuls din pământ copacii din apropiere, a îndoit șinele de cale ferată și a cauzat dărâmarea unor clădiri pe o rază de câteva sute de metri. Această explozie este cunoscută ca una dintre cele mai puternice explozii din istorie cu excepția exploziilor nucleare.  Materialul exploziv de pe „Mont Blanc” era constituit din:
35 t de benzol,
63 t de nitrat de celuloză,
2.300 t de acid picric
și
200 t de TNT.

·         1921: Este semnat Tratatul Anglo-Irlandez. Irlanda obţine statut de dominion si este formată Irlanda de Nord, ca entitate teritoriala separata.

·         1944: Depune juramântul ultimul guvern dinainte de 1989 în care erau reprezentate partidele burgheze (6 decembrie 1944 – 5 martie 1945). Premier era Nicolae Rădescu, PNȚ și PNL dețineau 7 ministere, iar FND, 8 ministere.

·         1955, Guvernul Federal al Statelor Unite standardizeaza marimea placutelor de inmatriculare in Statele Unite. Inainte de aceasta, fiecare stat avea propriul design al placutelor, rezultand o gama variata de marimi si forme.
Placutele de inmatriculare exista din aceeasi perioda de cand au aparut automobilele, in jurul anului 1900. Franta a fost prima care a introdus placutele de inmatriculare, in 1893, urmata de Germania in 1896. In Statele Unite, statul New York avea placute de inmatriculare inca din 1901, acestea nefiind furnizate de stat, ci, fiecare sofer era obligat sa isi creeze propria placuta de inmatriculare. 
Statele Massachusetts si West Virginia au fost primele care furnizau placute de inmatriculare, in 1903.
Standardizarea internationala a placutelor de inmatriculare s-a facut in 1957, cand producatorii de automobile au ajuns la intelegere cu guvernele si organizatiile internationale. 
In timp de variantele locale inca exista, s-au stabilit trei standarde de baza, astfel:
-in cea mai mare parte a Europei si in tarile din teritoriile de peste mari, apartinand europenilor, masura este de 520mmx110 sau 120mm;
-in Australia si cateva tari din jurul Pacificului--- 372x135mm;
-in majoritatea statelor americane --- 300x150mm.

·         1965 – s-a încheiat construcția primei porțiuni de cale ferată electrificată din România, care a unit localitatea Brașov de stațiunea Predeal și care avea să facă parte din prima magistrală electrificată, dintre București și Brașov, terminată în anul 1969.

·         1973: Gerald Ford depune jurământul în calitate de președinte al SUA, în urma demisiei lui Richard Nixon. A fost singurul președinte al Statelor Unite care nu a fost ales prin vot.

·         1978: In Spania este votată in urma unui referendum o noua Constitutie, care marcheaza trecerea de la dictatura la democratie.

·         1994 - Reuniunea la nivel înalt a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa – forum de dialog şi negocieri între Est şi Vest. A fost adoptată Declaraţia finală “Spre un parteneriat autentic într–o nouă eră”; s–a hotărât schimbarea denumirii CSCE în OSCE – Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa (Budapesta).

·         1995  - România a protestat împotriva pretenţiilor Ucrainei de a conferi "statutul de ape teritoriale" unei distanţe de 12 mile marine în jurul Insulei Şerpilor.

·         1998: S-a constituit Casa Națională de Asigurari de Sănătate.

·         1999: Președintele României, la acea dată Emil Constantinescu, a promulgat legea privind dosarele Securității. Emil Constantinescu (n. 19 noiembrie 1939, Tighina, acum în Republica Moldova), politician și om de știință român. A fost președinte al României între anii 1996 și 2000; din 1966 este cadru didactic al Facultății de Geologie a Universității din București.

·         2000: Magistraţii militari au început judecarea foştilor ofiţeri de Miliţie implicaţi în uciderea inginerului Gheorghe Ursu, decedat în 17 noiembrie 1985, din cauza loviturilor pe care le-a primit în timp ce se afla în arestul Inspectoratului General al Miliţiei (IGM).

·         2005: A fost semnat, la Bucureşti, acordul privind instalarea unor baze americane militare pe teritoriul României; este primul acord de acest gen semnat de Washington cu un fost stat comunist din Europa de Est.

·         2006  - Guvernul a alocat 800.000 lei pentru răscumpărarea a patru brăţări dacice.

·         2009: Are loc cel de-al doilea tur de scrutin din cadrul alegerilor prezidenţiale. În al doilea tur de scrutin s-au calificat candidatul PSD Mircea Geoana și președintele în exercițiu Traian Basescu, ultimul câștigând un nou mandat cu 50,33% din voturi, iar Mircea Geoană 49,66%. Partidul Social Democrat a contestat rezultatul alegerilor, reclamând fraude electorale, dar Curtea Constituțională, după ce a cerut renumărarea voturilor anulate, a validat rezultatul alegerilor.

* 2020: Alegeri pentru Parlamentul României

Nașteri

·         846: S-a nascut  Hasan ibn Ali ibn Muhammad (d. 874), numit de asemenea si Abu Muhammad Ibn al-și Ridha, al unsprezecelea  Imam  șiit. Tatal său a fost Ali al–Hadi (a zecea Imam al șiiților), iar mama sa, Salil sauHodaitha. A fost  otrăvit la ordinul califului abbasid Al–Mutamid si este îngropat alături detatăl său, în Samarra (Irak).

·         1285: S-a nascut Ferdinand al IV-lea al Castiliei si Leonului; (d. 7 septembrie  1312). Ferdinand al IV-lea al Castiliei (în spaniolă: Fernando IV de Castilla, 6 decembrie 1285 Sevilla – 7 septembrie 1312 Jaén), rege al Castiliei și al Leonului între anii 1295-1312. În timpul copilăriei sale regatul a fost condus de mama sa, Maria de Molina, regele minor fiind sub tutela infantelui Enrique de Castilla „el Senador”, fiul regelui Ferdinand al III-lea cel Sfânt. Mama sa a continuat să joace un rol politic și în timpul majoratului fiului ei, împiedicând de mai multe ori detronarea acestuia. Domnia sa a stat sub semnul confruntării dintre regalitate și nobilimea condusă de unchiul regelui, Infantele Juan de Castilia de Tarifa și de Juan Núñez de Lara el Menor, sprijiniți uneori și de Don Juan Manuel, nepotul lui Ferdinand al III-lea. Ferdinand al IV-lea a urma calea predecesorilor săi în continuarea războiului Reconquistei și chiar dacă în 1309 a eșuat în încercarea de a cuceri Algeciras, a izbutit, în acelaș an, să ocupe Gibraltarul, iar în 1312 să obțină controlul orașului Alcaudete din regiunea Jaen. La Cortesul de la Valladolid din 1312 regele a dat un impuls reformei administrației și sistemului judiciar, în cadrul eforturilor sale de întărire a autorității monarhiei în detrimentul celei a nobilimii. Ferdinand al IV-lea a murit la Jaén la numai 27 ani la 7 septembrie 1312 și a fost înmormântat la Colegiata de San Hipólito de Córdoba.

·         1421: Regele Henric al VI-lea al Angliei (d. 1471). Henric a fost încoronat ca rege al Angliei la Westminster Abbey din Londra  la 6 noiembrie  1429, cu o lună înainte să împlinească opt ani și ca rege al Franței, la Notre Dame de Paris  la 16 decembrie 1431.

·         1609: Nicolas François, Duce de Lorena (d. 1670). Nicolas François, de asemenea cunoscut ca Nicolas al II-lea, a fost Duce de Lorena și Duce de Bar timp de câteva luni în anul 1634. A fost Duce în timpul invaziei lorene de către francezi în Războiul de Treizeci de Ani

·         1640: Claude Fleury, istoric francez (d. 1723). Claude Fleury a fost un avocat, teolog, istoric și pedagog francez. Monumentala sa lucrare Histoire ecclésiastique a fost destinată pentru publicul general.

·         1685: Prințesa Marie-Adélaïde de Savoia, mama regelui Ludovic al XV-lea al Franței (d. 1712). Marie-Adélaïde de Savoia a fost mama regelui Ludovic al XV-lea al Franței. Fiica cea mare a lui Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei și a primei sale soții, Anne Marie de Orléans. Ducesă de Burgundia după căsătorie, la moartea socrului său, Delfinul Ludovic, în 1711, devine Delfină a Franței. Moare de pojar în 1712, la douăzecișișase de ani, iar soțul său moare o săptămână mai târziu de aceași boală.

·         1778: Louis Joseph Gay-Lussac, fizician și chimist francez (d. 1850). In anul 1802 a elaborat legea dilataţiei termice a gazelor perfecte; (d. 9 mai 1850). În 1808 Gay-Lussac, colaborând cu chimistul francez Louis Jacques Thénard, lucrează la prepararea potasiului si a sodiului și astfel descoperă borul.  Iodul, descoperit de Bernard Courtois și careare un rol important în industrie și în medicină, îi datorează numele lui Louis Joseph Gay-Lussac. Bernard Courtois îi dăduse câteva eșantioane iar savantul  îi dă numele de iod (de la cuvântul grecesc ’’iodes’’, care înseamnă violet) datorită vaporilor violeți pe care îi degajă atunci când este încălzit. Gay-Lussac a fost membru a numeroase societăți savante din străinătate: Academia regală din Prusia, Royal Society din Londra, Academia Imperială din Rusia și Academiile din Edinburgh, Torino,si Stockholm.

·         1792: Willem al II-lea al Țărilor de Jos (d. 1849). La 7 octombrie 1840, după abdicarea tatălui său, i-a succedat la tron sub numele de Willem al II-lea. Ca și tatăl său a fost conservator. A intervenit în politică mai puțin decât a făcut-o tatăl său. Deși personalitatea sa era conservatoare, totuși a acționat cu simț și moderație. În anul 1848 au izbucnit revoluții în întreaga Europă. La Paris, monarhia Bourbon-Orléans a căzut. Willem a început să se teamă de revoluții la Amsterdam. Într-o dimineață s-a trezit și a spus: „M-am schimbat din conservator în liberal într-o noapte”. A ordonat lui Johan Rudolf Thorbecke să creeze o nouă constituție care să includă ca Eerste Kamer (Senatul) să fie ales indirect de provinciile statului iar Tweede Kamer (Casa Reprezentativă) să fie aleasă direct. Cu câteva luni înainte de moarte, a depus jurământul în primul său cabinet parlamentar.

·         1806: S-a născut tenorul, compozitorul si maestrul de canto francez Gilbert Duprez; (m. 23 septembrie 1896). A fost primul cantaret care a cantat pe scena un “contre ut” in timpul  operei Wilhelm Tell de Rossini, in 1831. Aceasta tehnica i-a uzat prematur vocea, ceea ce explica retragerea sa prematura la numai 43 de ani.
* 1827: Nicolae Rosetti-Bălănescu (n. 6 decembrie 1827 – d. 11 mai 1884) a fost un politician și ministru de externe (în guvernele Nicolae Kretzulescu 1 și Nicolae Kretzulescu 2), șeful corpului de control al guvernului (în guvernul Nicolae Kretzulescu 2), respectiv ministru de finanțe român.
* 1831: Dimitrie I. Berindei (n. 6 decembrie 1831, Roșiorii de Vede; d. 27 mai 1884, București) a fost un politician și ministru român, membru fondator al Partidului Național Liberal.

·         1835: Nicolae Kalinderu (n. 6 decembrie 1835, București - d. 16 aprilie 1902, Ciulnița, Argeș) a fost un medic, din 1890 membru corespondent al Academiei Române.^[1] A fost unul din membrii fondatori ai Partidului Național Liberal din România, la 24 mai 1875. Nicolae Kalinderu s-a născut într-o familie, se pare, de origine turcă. Tatăl său se numea Kalinderoglu, ceea ce în turcă înseamnă „fiul filosofului”. Fratele său a fost juristul și publicistul Ioan Kalinderu. A studiat în Franța, la Facultatea de Medicină din Paris, începând din 1853, unde a fost influențat de medicina experimentală a lui Claude Bernard și de teoria bacteriologică a lui Louis Pasteur. În 1863, în urma unul concurs, a fost admis ca intern al Spitalelor din Paris^[3]. A lucrat ca intern și extern în spitalele din Paris și a devenit membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. După ce și-a susținut teza de doctorat la Paris, a revenit în România, unde a devenit medic primar de boli interne la Spitalul Colentina, post pe care l-a ocupat până la 1874 când a demisionat. La 1877 a fost numit șef de serviciu la la Spitalul Brâncovenesc^[3].

A fost unul dintre fondatorii orientării anatomo–clinice și fiziopatologice în medicina românească internă. Împreună cu Victor Babeș a inițiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul și epidemiologia leprei.

A studiat meningita tuberculoasă la adulți, miopatiile și anevrismul sifilitic al aortei. A inițiat o serie de măsuri practice în vederea combaterii leprei și a înființat izolatorul de la Răchitoasa.

În 1887, Nicolae Kalinderu a fost numit profesor în cadrul Facultății de Medicină din București. În timpul războiului de independență a condus ambulanțele de la Turnu Măgurele fiind numit în 1878 șef al diviziei I medicale de la Spitalul Brâncovenesc.

·         1864: Nicodim Munteanu, născut Nicolae Munteanu, (n. 6 decembrie 1864, Pipirig, județul Neamț – d. 27 februarie 1948, București) a fost al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1939-1948), călugăr și membru de onoare al Academiei Române.

El a susținut Familia Regală a României și a fost un important anti-comunist, refuzând să sprijine regimul comunist sprijinit de sovietici în procesul de instalare în România în 1945-1947. Patriarhul Nicodim a decedat de pneumonie. Biografie: 

• 1882-1890 - Seminarul „Veniamin” din Iași
• 1890-1895 - Academia duhovnicească din Kiev (licența în 1895)
• 1894 - tuns în monahism la mănăstirea Neamț, sub numele de Nicodim
• 1894 - hirotonit ierodiacon la Iași
• 1886 - ieromonah
• 1895 - predicator la catedrala mitropolitană din Iași
• 1898-1902 - hirotesit arhimandrit și numit vicar al mitropoliei Moldovei
• 1902-1909 - vicar al Episcopiei Dunării de Jos
• 1908-1909 - director al Seminarului "Sf. Andrei" din Galați
• 1909 - arhiereu-vicaral al Mitropoliei Moldovei, cu titlul, "Băcăuanul"
• 1912, 18 februarie - ales episcop la Huși (înscăunat la 3 martie 1912)
• 1918, iunie - 1919, decembrie - locțiitor de arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului
• 1923, 31 decembrie - retras din scaunul de la Huși
• 1924-1935 - starețul mănăstirii Neamț.
• 1918, 5 octombrie - Membru de onoare al Academiei Române
• 1920 - „doctor honoris causa” al Facultății de Teologie din Cernăuți
• La 23 ianuarie 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei (înscăunat 4 februarie 1935).
• La 30 iunie 1939 a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunat 5 iulie), păstorind până la moarte.

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
În funcție 1939 – 1948
Precedat de	Miron Cristea
Succedat de	Justinian Marina
Mitropolit al Moldovei și Bucovinei
În funcție 1934 – 1939
Precedat de	Pimen Georgescu
Succedat de	Irineu Mihălcescu

·         1867: Prințul August Leopold de Saxa-Coburg-Kohary (d. 1922). August Leopold, Prinț de Saxa-Coburg-Koháry, a fost prinț german din Casa de Saxa-Coburg-Gotha. A fost al doilea fiu din cei patru ai Prințului Ludwig August de Saxa-Coburg-Kohary și ai Prințesei Leopoldina a Braziliei

Membru corespondent al Academiei Române

Dan Bădărău
Date personale
Născut	6 decembrie 1893 Iași, Regatul României
Decedat	2 iulie 1968, (75 de ani) București, Republica Socialistă România
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	filozof
Activitate
Domeniu	Filosofie
Instituție	Universitatea din Iași
Societăți	Academia Română
Modifică date / text

* 1893: Dan Bădărău (n. 6 decembrie 1893, Iași - d. 2 iulie 1968, București) a fost un filozof român, membru corespondent al Academiei Române.

Biografie

Dan Bădărău s-a născut la Iași și a urmat studiile liceale la Liceul Saint Louis din Paris obținând bacalaureatul în 1912. Studiile universitare le-a început la Universitatea din Iași, unde a obținut licența în Drept în 1917, și le-a continuat la Universitatea din Paris (Sorbona) unde a obținut licența (1919) și doctoratul (1924) în filosofie.^[1]

Revenit la Iași, Dan Bădărău a fost numit, începând cu anul 1926, conferențiar la Catedra de Filosofie a Facultății de Litere și Filozofie a Universității și ulterior profesor. În 1949 se mută la București unde ocupă postul de director al Institutului de Istorie al Academiei Române. În 1963 este ales membru corespondent al Academiei Române și după 1967 activează ca șef de secție la Centrul de Logică al Academiei.^[2]

Opera filosofică

În studiile sale Dan Bădărău a abordat teme vaste și diferite ale filosofiei între care logica, gnoseologia și istoria filosofiei. A publicat:^[2]

• Essai sur la pensée (1925),
• L’individuel chez Aristotel (1936),
• De jugement comme acte signifiant (1944),
• Filozofia lui Dimitrie Cantemir (1964),
• G.W. Leibniz (1966).

În paralel cu activitatea publicistică de specialitate, a colaborat la ziarul ieșean Opinia cu diferite studii, articole și recenzii. A fost interesat de istoria Iașului și a scris, împreună cu Ioan Caproșu, cartea Iașul vechilor zidiri.^[2]

Ordine și decorații

Dan Bădărău a executat serviciul militar între anii 1912-1913 la Școala de artilerie și geniu. A participat la campania din 1913 a Războiului Balcanic precum și la Primul Război Mondial (1916-1918) cu gradul de căpitan-aviator de rezervă și a fost decorat cu următoarele ordine și medalii române și străine:^[1]

•  Ordinul Virtutea Aeronautică în grad de cavaler;
•  Ordinul Steaua României în grad de ofițer;
•  Military Cross^⁠(en) (Marea Britanie) în grad de cavaler;
•  Ordinul Leului Alb (Cehoslovacia) în grad de cavaler.

* 1894: Henri Catargi (n. 6 decembrie 1894, București - d. 19 iulie 1976, București) a fost un pictor român.

Henri H. Catargi a urmat liceul la Paris, și, deoarece tatăl său i-a condiționat studiul picturii de absolvirea unei facultăți practice, și-a luat licența în drept la Sorbona.^[2]

La revenirea în țară, a frecventat Academia Liberă de Pictură, avându-i ca profesori pe Gheorghe Petrașcu și pe Jean Al. Steriadi. În 1920 s-a reîntors la Paris, pentru a studia la Academia Julian. Acolo i-a cunoscut pe pictorii postimpresioniști francezi Édouard Vuillard, Paul Sérusier, pictorii Felix Vallotton, Maurice Denis, dar și pe Theodor Pallady, care a avut o mare influență asupra creației sale.^[2]

Prima expoziție personală a pictorului a avut loc la Paris, în 1922, după care artistul a început să își câștige faima atât în Europa, cât și în România, expunând la București, dar și la Moscova, Belgrad, Praga, Berlin, New Delhi, Cairo, Londra și Tokyo.^[3]

Arta lui Catargi a evoluat într-un mod destul de puțin obișnuit, lucrările din prima perioadă de creație au fost lucrări care țin mai mult de avangardă decât de modernism. Spre sfârșitul vieții, împins de nevoile materiale, a început să picteze în manieră realistă personaje în costume naționale, cu broboade, bibliotecare, reușind să se adapteze într-un mod superior tuturor condițiilor impuse de ideologie.^[4]

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, pictorului Henri Catargi i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Română „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”

* 1896: Marcel Pauker (n. 6 decembrie 1896, București - d. 16 august 1938 în localitatea Butovo în apropiere de Moscova, executat în cadrul epurărilor staliniste), a fost un intelectual și lider comunist român, fiul unei familii evreiești înstărite din București și soțul liderei comuniste române Ana Pauker (Rabinsohn). Era bine văzut de presa de stânga, având un cuvânt important de spus în relația cu aceasta^[1]. Marcel Pauker a purtat o serie de pseudonime, cel mai des folosite au fost: Luximin, Paul Lampart, Burghezul, Puiu, Herman Gugenheim, Priu, Semionovici Marin, Stepan sau Paul Weiss. Tatăl lui Marcel Pauker a fost Simion Pauker, cunoscut, între altele ca ziarist, secretar general de redacție și ulterior unul din proprietarii, alături de fratele său, Emil, ai ziarelor Adevărul și Dimineața, iar în anii 1910-1923 proprietarul fondator și directorul cotidianului economic Argus.

Născut într-o familie de evrei înstăriți și aculturați, Marcel Pauker a urmat cursurile Școlii evanghelice din Bucuresti, cu limba de predare germană, distingandu-se la învățătură și prin spiritul său rebel. În 1914 el a terminat examenele de bacalaureat, apoi a urmat o vreme cursuri la Școala de Poduri și Șosele din București. Apoi a studiat ingineria la Zürich. În zilele Primului Război Mondial, după intrarea României în război în 1916, Pauker și-a întrerupt provizoriu studiile pentru a se înrola în armata română. El a fost cadet de artilerie, apoi a primit gradul de sublocotenent. Imediat după război, în perioada 1919-1921, și-a reluat studiile la Zürich. În iulie 1921 și-a luat diploma de inginer. În aceeași lună s-a căsătorit cu Ana Rabinsohn, ulterior cunoscută ca Ana Pauker. Primul lor copil, Tanio, a murit după câteva luni de la naștere, de dizenterie. Din decembrie 1918 a fost activ în Partidul Socialist din România. În decembrie 1921 a fost desemnat ca membru al Comitetului Provizoriu al PCdR (Partidului Comunist din România), apoi în 1922 devine membru în Comitetul Central și în Biroul Politic, fiind și delegat la Conferința partidelor comuniste din Balcani de la Sofia (1922) și la Berlin (1923). S-a distins ca unul din comuniștii posedând o educație superioară.

Activitatea sa conspirativă comunistă va fi întreruptă de autoritățile române; va fi arestat și condamnat la 10 ani de închisoare, apoi la muncă forțată pe viață. Reușește să evadeze și fuge în 1925 în U.R.S.S., revenind în România după 4 ani. Marcel Pauker s-a implicat în luptele politice cu Vitali Holostenco, reflectând diferențele doctrinare dintre secția comunistă română și cea sovietică ucraineană, susținându-și deschis opinia în Congresul al IV-lea al P.C.d R. de la Harkov. Este sancționat de Comintern pentru păreri personale. I se interzice activitatea politică și va fi trimis forțat la Magnitogorsk, în Siberia (1930-1932). În 1935 intră în dizgrația lui Stalin și va fi victima epurărilor politice petrecute în U.R.S.S. Este arestat de NKVD pe 21 martie 1937 sub acuzația de spionaj în favoarea României. Este anchetat un an mai târziu. Sub tortură, Marcel Pauker va mărturisi în fața NKVD acțiunile de spionaj. Este condamnat la moarte prin împușcare, sentința fiind executată. A fost căsătorit cu Hannah Rabinsohn (Ana Pauker), conducătoare comunistă română, cu care are împreună trei copii.

• Tanio (1921 - 1922)
• Vlad (1926-2016)
• Tatiana (1928-2011)

A avut mai multe amante, cele mai celebre fiind Elena Filipovici și Vanda Nicolski 

Marcel Pauker

Liderul comunist Marcel Pauker Căsătorit cu Ana Pauker  Copii Tanio, Vlad, Tatiana, Serghei Este cunoscut sub diferite nume: Luximin, Paul Lampart, Burghezul, Puiu, Herman Gugenheim, Priu, Semionovici Marin, Stepan sau Paul Weiss

·         1896: Ira Gershwin, poet american (d. 1983). Ira Gershwin  a colaborat alături de fratele său – marele compozitor George Gershwin  – și scriitorul Du Bose Heyward  la crearea a unor cântece de mare succes, printre care opera Porgy and Bess. Frații Gershwin au făcut multe spectacole pentru teatrele de pe Broadway, compunând cântece ca “I Got Rhythm”, “Embraceable You”, “The Man I Love” și “Someone to Watch Over Me”. După moartea fratelui său (1937), Ira Gershwin și-a continuat activitatea de textier. Cel mai popular cântec al său a fost  ” Long Ago (and far away)”.

·         1898: Gunnar Myrdal, economist suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1987)

·         1898: S-a născut celebrul fotojurnalist Alfred Eisenstaedt; (m. 23 august 1995). Alfred Eisenstaedt Foto: “The Kiss”, New York 1945

·         1903: Niculae I. Herescu (n. 6 decembrie 1903 - d. 19 august 1961) a fost latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator și director al Institutului Român de Studii Latine din București (1937–1945), președinte al Societății Scriitorilor Români, director al Fundațiilor Culturale Regale Carol I din 1940.

Din anul 1944 s–a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franța, unde a fost animatorul mișcării literare din exilul românesc și a funcționat ca profesor universitar de latină, primind recunoașterea unor latiniști de valoare internațională (a coordonat vol. "Ovidiana" – Paris, 1958 – editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la nașterea poetului latin Ovidiu).

·         1920: S-a născut George Porter, chimist englez, laureat Nobel (d. 2002)

·         1920 - S–a născut Dave Brubeck, muzician american de jazz.

·         1929 - S–a născut Alain Tanner, regizor şi scenarist elveţian.

·         1931: S-a născut la Targoviste Alexandru Stark, cunoscut  publicist, scenarist, redactor şi realizator la TVR; (m. 29 octombrie 1992, Paris).

·         1931 - S–a născut Zoltan Bitay, pictor şi grafician.

·         1937: Sotiris Fotopolos, politician român de etnie greacă

·         1940 - S-a născut Steve Alaimo, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.

·         1944 - S-a născut Jonathan (Kenneth) King, cântăreţ, compozitor şi producător britanic.

·         1947 - S-a născut Miroslav Vitous, basist ceh de jayy-rock (Weather Report).

·         1947 - S-a născut Kim Simmonds, chitarist şi compozitor britanic (Savoy Brown).

·         1949 - S–a născut Niculae Cristescu, tenor la Opera Naţională din Bucureşti.

* 1950: Gheorghe Păun (n. 6 decembrie 1950, Cicănești, Argeș) este un matematician, informatician și om de cultură român, membru al Uniunii Scriitorilor și membru titular al Academiei Române. Urmează școala generală în comuna natală (1957-1965), Liceul "Vlaicu Vodă" Curtea de Argeș (1965-1969), Facultatea de Matematică a Universității din București (1969-1974). A obținut doctoratul în matematică la Universitatea București, în anul 1977, cu lucrarea "Stimularea unor procese economice prin mijloacele teoriei limbajului", având drept coordonator pe matematicianul român Solomon Marcus.

A fost cercetător la Universitatea din București, iar din 1990 lucrează, ca cercetător I, la Institutul de Matematică al Academiei Române ^[3]. Din 2003 până în ianuarie 2013 a lucrat și la Universitatea din Sevilla.^[4]

A ținut conferințe la peste 100 de universități și a avut numeroase invitații la conferințe internaționale.

Principalele sale domenii de cercetare sunt teoria limbajelor formale și aplicațiile sale, lingvistică computațională, calcul bazat pe ADN și calcul celular/membranar. Calculul membranar (engl. Membrane Computing) a fost inițiat de el, în 1998, aceste modele purtând numele de sisteme P (engl. P Systems, cu P de la Păun).^[5]

Autor extrem de prolific și complex, a publicat peste 500 de articole științifice ^[6] și peste 90 de cărți: 11 cărți de matematică și informatică, 49 de volume colective editate, 5 cărți de popularizare a științei, 10 cărți despre jocuri logice, 17 cărți de literatură (SF, romane, memorii și poezie).^[7] Multe dintre cărțile sale au fost traduse în limbile japoneză, chineză, rusă, engleză, maghiară, italiană.

Este membru în colectivele editoriale a 12 reviste internaționale și este implicat în comitetele de program și organizare a mai multor conferințe internaționale și workshop-uri.

În prezent, este redactorul-șef al revistei lunare de cultură Curtea de la Argeș.^[8]

În 1997 a fost ales membru corespondent, iar în 24.10.2012 a fost ales membru titular al Academiei Române ^[9]

Din 2006 este membru titular al Academiei Europei.^[10]

Acad. Gheorghe Păun se bucură de o excepțională vizibilitate și recunoaștere internațională, opera sa având peste 12.000 de citări.^[11]. Este inclus de Thompson Institute for Scientific Information, ISI, în categoria "highly cited researcher". 

LUCRĂRI PUBLICATE

Monografii originale de informatică (teoretică)

• Mecanisme generative ale proceselor economice, Editura Tehnică, București, 1980
• Gramatici matriciale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981
• Gramatici contextuale, Editura Academiei, București, 1982
• Probleme actuale în teoria limbajelor formale, Editura Sțiințifică și Enciclopedică, București, 1984
• Paradoxurile clasamentelor, Editura Sțiințifică și Enciclopedică, București, 1987
• (în colaborare cu J. Dassow, Germania) Regulated Rewriting in Formal Language Theory, Akademie-Verlag, Berlin, 1989, Springer-Verlag, Berlin, Heidelberg, 1989.
• (în colaborare cu E. Csuhaj-Varju, Ungaria; J. Dassow, Germania; J. Kelemen, Cehoslo¬vacia) Grammar Systems. A Grammatical Approach to Distribution and Cooperation, Gordon and Breach, seria Topics in Computer Mathematics, London, 1994.
• Marcus Contextual Grammars, Kluwer, Boston, Dordrecht, London, 1997.
• (în colaborare cu G. Rozenberg, A. Salomaa) DNA Computing. New Computing Paradigms, Springer-Verlag, Heidelberg, 1998, Springer-Verlag, Tokyo, 1999 (traducere în japoneză), Mir, Moscova, 2004 (traducere in rusă), Tsinghua Univ. Press, Beijing, 2004 (traducere în chineza simplificată).
• (în colaborare cu C. Calude) Computing with Cells and Atoms. An Introduction to Quan¬tum, DNA and Membrane Computing Francis and Taylor, London, 2000.
• Membrane Computing. An Introduction, Springer-Verlag, Berlin, 2002 (tradusă în chineză în 2012).

Cărți de cultură științifică

• (în colaborare cu C. Calude) Modelul matematic – instrument și punct de vedere, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982.
• Din spectacolul matematicii, Editura Albatros, București, 1983.
• Între matematică și jocuri, Editura Albatros, București, 1986; reeditată sub titlul Jocuri și matematică, vol. I, la Editura Tehnică, București, 2000.
• Matematica? Un spectacol!, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988.
• Jocuri și matematică, vol. II, Editura Tehnică, București, 2000.
• Jocuri și matematică, vol. III, Ed. Tehnică, București, 2001.

Cărți literare[modificare | modificare sursă]

• Sfera paralelă, Editura Albatros, Colecția Fantastic Club, București, 1984 (povestiri scurte: Planeta natală; Printre noi...; Ultima cursă; Piatra soarelui; Sabotorii; Cosașii; Pădurea; Sfera paralelă; Poarta Nebunului).
• Generoasele cercuri, Editura Albatros, București, 1989 (povestiri): Cândva, în parc; Spirale; Un caz rezolvat; Duelul; Baladă; Dispariția unui vânzător de lozuri; Ieșind de la cinematograg; Capcana).
• O mie nouă sute nouăzeci și patru (sau 1994, continuare a romanului 1984 de G. Orwell), Editura Ecce Homo, București, 1993 (roman; traducere în engleză, Nineteen Ninety-Four, or The Changeless Change, Minerva Press, Londra, 1997, și în maghiară, 1994. Avagy a változás, amely nem változtat semmit, Ed. Pont Kiado, Budapesta, 2008).
• Oglinzi mișcătoare, Editura Scripta, București, 1994 (roman).
• Hotel Anghila, Editura Scripta, București, 1994 (roman).
• Nemiloasele cercuri, Editura Meșterul Manole, Curtea de Argeș, 2004 (povestiri, selecție din Sfera paralelă și Generoasele cercuri).
• Lotta, Editura Paralela 45, Pitești, 2005 (roman; traducere în italiană în 2013).
• Ultima saună, Editura Dacpress, Curtea de Argeș, 2006 (roman).
• Inscripții pe un bilet de tren, Editura Fundației Orient-Occident, București, 2007 (poeme în proză).
• Teama de toamnă, Editura Tiparg, Pitești, 2009 (versuri).
• De-a viața, Editura Tiparg, Pitești, 2009 (versuri).
• Haina arlechinului/L’habit de l’arlequin, Editura Tiparg, Pitești, 2009 (volum bilingv, româno-francez, selecție din volumele anterioare și traducere de Paula Romanescu).
• Guadalquiviria, Editura Vergiliu, București, 2009 (versuri, volum bilingv, româno-spaniol, cu traducerea în limba spaniolă de Maria Calleya).
• Lumea văzută de un matematician, Editura Arefeana, București, 2009 (eseuri).
• Privind peste umăr. Memorii premature, Editura Tiparg, Pitești, 2010.
• Cactus de veghe, Editura Tiparg, Pitești, 2011 (epigrame, împreună cu caricaturi de Cucu Ureche).
• Cărți și autori, Editura Tiparg, Pitești, 2012 (cronici de carte).

Cărți de jocuri logice

• Inițiere în GO, Recoop, București, 1985 (ediția a doua – 1986, ediția a treia – 1988, ediția a patra, la Editura Tehnică, București – 2000).
• Soluții pentru 50 de jocuri logice solitare, Recoop, București, 1987 (ediția a doua – 1989).
• 250 de probleme de GO, Recoop, București, 1987 (ediția a doua – 1989).
• Cartea jocurilor (coordonator și coautor), Recoop, București, 1988.
• Jocuri logice competitive, Editura Sport-Turism, București, 1989.
• (în colaborare cu I. Diamandi) 40 de jocuri în BASIC, Recoop, București, 1993.
• Teoria chibritului. 234,5 probleme logico-distractive, Editura Tehnică, București, 1999.
• Logică distractivă. 256 de probleme, Editura Tehnică, București, 2000.
• Jocuri cu cărți, Editura Tehnică, București, 2000.

Cărți (de informatică-matematică) editate - selecție

• Mathematical Aspects of Natural and Formal Languages, World Scientific Publishing, Singapore, 1994 (492 + x pagini).
• Mathematical Linguistics and Related Topics, Editura Academiei Române, București, 1995 (364 + xii pagini).
• Artificial Life: Grammatical Models, The Black Sea University Press, București, 1995 (276 + xii pagini).
• (cu A. Salomaa) New Trends in Formal Languages: Control, Cooperation, Combinatorics., Lecture Notes in Computer Science 1218, Springer-Verlag, Berlin, 1997 (466 + x pagini).
• Computing with Bio-Molecules. Theory and Experiments, Springer-Verlag, Singapore, 1998 (358 + x pagini).
• (cu A. Salomaa) Grammatical Models of Multi-Agent Systems, Gordon and Breach, London, 1999 (372 + xii pagini).
• (cu J. Karhumaki, H.A. Maurer, G. Rozenberg) Jewels are Forever, Springer-Verlag, Berlin, 1999 (380 + xxx pagini).
• (cu G. Ciobanu) Foundamentals of Computing Theory ’99, Proceedings of the FCT Conf., Iași, 1999, Lecture Notes in Computer Science, 1684, Springer-Verlag, Berlin, 1999 (570 + x pagini).
• (cu C. Calude) Finite versus Infinite. Contributions to an Eternal Dilemma, Springer-Verlag, London, 2000 (374 + x pagini).
• (cu C. Martin-Vide) Recent Topics in Mathematical and Computational Linguistics, Ed. Academiei, București, 2000 (342 + x pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa) Current Trends in Theoretical Computer Science. Entering the 21st Century, World Scientific, Singapore, 2001 (870 + x pagini).
• (cu C.S. Calude, G. Rozenberg, A. Salomaa), Multiset Processing. Mathematical, Com¬puter Science, Molecular Computing Points of View, Springer-Verlag, Lecture Notes in Computer Science 2235, Berlin, 2001 (360 + viii pagini).
• (cu M. Ito, S. Yu) Words, Semigroups, Transductions (Festschrift in Honour of Gabriel Thierrin), World Scientific, Singapore, 2001 (444 + xii pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa, C. Zandron) Membrane Computing. International Work-shop, WMC 2002, Curtea de Argeș, Romania, August 2002. Revised Papers, Lecture Notes in Computer Science 2597, Springer-Verlag, Berlin, 2003 (437 de pagini).
• (cu C. Martin-Vide, V. Mitrana) Formal Language Theory and Applications, Springer-Verlag, Berlin, 2004 (620 + xii pagini).
• (cu N. Jonoska, G. Rozenberg) Aspects of Molecular Computing. Essays Dedicated to Tom Head on the Occasion of His 70th Birthday, LNCS 2950, Springer-Verlag, Berlin, 2004 (390 + x pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa) Current Trends in Theoretical Computer Science. The Challenge of the New Century, Vol. I Algorithms and Complexity (664 + xii pagini), Vol. II Formal Models and Semantics (628 + xii pagini), World Scientific, Singapore, 2004.
• (cu C. Martin-Vide, G. Mauri, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC 2003, Tarragona, July 2003, Selected Papers, LNCS 2933, Springer-Verlag, Berlin, 2004 (382 + x pagini)
• (cu J. Karhumaki, H. Maurer, G. Rozenberg) Theory is Forever. Essays Dedicated to Arto Salomaa, on the Occasion of His 70th Birthday, LNCS 3113, Springer-Verlag, Berlin, 2004 282 + x pages).
• (cu G. Mauri, M.J. Perez-Jimenez, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC5, Milano, Italy, 2004, Selected Papers, LNCS 3365, Springer-Verlag, Berlin, 2005 (417 + viii pagini).
• (cu G. Ciobanu, M.J. Perez-Jimenez) Applications of Membrane Computing, Springer-Verlag, Berlin, 2006 (442 + x pagini).
• (cu M.A. Gutierrez-Naranjo, M.J. Perez-Jimenez) Cellular Computing. Complexity Aspects, Fenix Editora, Sevilla, 2005 (296 + viii pagini).
• (cu R. Freund, G. Lojka, M. Oswald) Proceedings of Sixth International Workshop on Membrane Computing, WMC6, Vienna, July 18–21, 2005 (540 de pagini).
• (cu C.S. Calude, M.J. Dinneen, M.J. Perez-Jimenez, G. Rozenberg) Unconventional Computation. 4th International Conference, UC2005, Sevilla, Spain, October 2005. Proceedings, LNCS 3699, Springer-Verlag, Berlin, 2005 (268 + xii pagini; ISBN 3-540-29100-8, 77 de autori).
• (cu R. Freund, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC6, Vienna, Austria, 2005, Selected and Invited Papers, LNCS 3850, Springer-Verlag, Berlin, 2006 (372 +x pagini; 45 autori).
• (cu C.S. Calude, M.J. Dinneen, G. Rozenberg, S. Stepney) Unconventional Computation. 5th International Conference, UC2006, York, UK, September 2006. Proceedings, LNCS 4135, Springer-Verlag, Berlin, 2006 (268 + x pagini).
• (cu H.J. Hoogeboom, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC7, Leiden, The Netherlands, 2006, Selected and Invited Papers, LNCS 4361, Springer-Verlag, Berlin, 2007 (556 + x pagini).
• (cu G. Eleftherakis, P. Kefalas, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC8, Thessaloniki, Greece, 2007, Selected and Invited Papers, LNCS 4860, Springer-Verlag, Berlin, 2007 (454 + xii pagini).
• (cu D. Corne, P. Frisco, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC9, Edinburgh, UK, Selected and Invited Papers, LNCS 5391, Springer-Verlag, Berlin, 2008 (404 + x pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa) Handbook of Membrane Computing, Oxford University Press, 2010 (672 + xviii pages).
• (cu M.J. Perez-Jimenez, A. Riscos-Nunez, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, Tenth International Workshop, WMC 2009, Curtea de Argeș Romania, August 2009, Selected and Invited Papers, LNCS 5957, Springer-Verlag, Berlin, 2009 (488 + x pagini).
• (cu M. Gheorghe, T. Hinze, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing. 11th International Conference, CMC11, Jena, Germany, August 24-27, 2010. Revised, Selected, and Invited Papers, LNCS 6501, Springer-Verlag, Berlin, 2010 (394 + x pagini).
• (cu M. Gheorghe, G. Rozenberg, A. Salomaa, S. Verlan) Membrane Computing. 12th International Conference, CMC12, Fontainebleau, France, August 2011. Revised, Selected, Invited Papers, LNCS 7184, Springer-Verlag, Berlin, 2012 (372 + x pagini).
• (cu M.A. Martinez-del-Amor et al.) Proceedings of the Tenth Brainstorming Week on Membrane Computing, Sevilla, 2012, 2 volume, Fenix Editora, Sevilla, 2012 (322 + xii, respectiv, 302 + xii pagini).

* 1950: Andrei Sârbu (n. 6 decembrie 1950, Chișinău - d. 14 aprilie 2000, Chișinău), pictor originar din Moldova, care a contribuit la înnoirea limbajului plastic din spațiul basarabean, promotor al accentelor moderniste în pictură. A reușit să se impună prin lucrările sale non figurative, precum și cele realizate în limbajul pop art-ului și a realismului fotografic. La 6 decembrie 2013 familia Artistului a lansat web-situl, dedicat artei lui Andrei Sârbu: http://andreisarbu.info.  

Anii de început și formarea[modificare | modificare sursă]

A fost nascut intr-o familie mare - inafara de el mai erau sase copii, printre care fratii sai Vasile Sirbu si Mihail Sirbu.

A fost casatorit , sotia sa,Antonina activa in calitate de psiholog la USM.

Între 1963 și 1966 Andrei Sârbu a frecventat Școală de Arte Plastice A.V. Sciusev, filială a Școlii-internat nr. 1 din Chișinău. Aici face cunostina cu graficianul Vasile Cojocaru, cu pictorul Gheorghe Munteanu și cu sculptorul Dumitru Rusu (Scvortov).

După această perioadă pleacă la Sankt-Petersburg (pe atunci Leningrad) să-și continue studiile la Facultatea de Scenografie a Colegiului de Artă Teatrală “Valentin Serov”. Este nevoit să părăsească facultatea după trei ani de studii din considerente materiale. Aflarea la Sankt-Petersburg a avut un rol formator și i-a permis lui Andrei Sârbu să se familiarizeze cu contextul artei moderne, iar in perioada 1966-1967 și 1967-1968 face studii la Colegiul de arte plastice din Tallin, Estonia.

Din 1968 studiază și creează în atelierul renumitului pictor basarabean Mihai Grecu.

Andrei Sârbu debutează în 1968 cu lucrarea “Muscata din casă parinteasca” în cadrul expoziției autumnale de la Muzeul Național de Arte Plastice din Chișinău. Tot în același an își începe activitatea în calitate de scenograf al Teatrului “Luceafarul” din Chișinău în cadrul colaborării cu Esther și Mihai Grecu, Ion Ungureanu și Ilie Todorov.

În 1971 îl secundează pe Mihai Grecu la elaborarea și executarea eboșei desenului pentru decorul monumental al interiorului Pavilionului URSS de la Târgul internațional de la Leipzig.

Din 1973 Andrei Sârbu activează în calitate de profesor de pictură și artă decorativă în cadrul cursurilor pentru pictori-decoratori organizate de Ministerului Culturii din Republica Moldova.

Opera[modificare | modificare sursă]

Lucrarea de debut “Muscata din casa părintească” (1968) nu s-a păstrat, însă o impresie asupra căutărilor artistului din acea perioadă ne-o oferă opera “Muscata” (1974).

Pânza “Mere” (1974) reprezintă o lucrare de referință din creația lui Andrei Sârbu.^[1]

Tablourile “Ceas-1” și “Ceas-2” (1976) în structura cărora sunt incorporate fragmente de dantelă și cadranul unui ceas fără ace atestă importanta acordata de artist, în anii ’70, tehnicii colajului.

Tot în aceasta perioada Andrei Sârbu participă la refacerea picturii bisericii din comună Stolniceni, județul Lăpușna împreună cu arhitecții Mihai Chiosev, Valerian Grosu și Ion Moraru. Iar în 1979 întreprinde lucrări monumentale în comun cu arhitectul Mihai Chiosev în comună Valea Trăisteni, județul Ungheni.

Datorită unor artiști americani precum Don Eddy și Andrew Flack, fotorealismul devine popular și în Europa, iar Andrei Sârbu a îmbrățișat acest limbaj după ce a creat o serie de lucrări influențate de Pop Art, lucrarea “Proiectie” (1976-77) reprezentând o operă de referință din această serie.

Lucrarea “Concerto grosso” (1978-79) marchează tranziția de la pictură fotorealista spre noul ciclu de picturi din anii ‘80. Motivul peliculei cinematografice care segmentează tabloul în două cadre distincte poate fi depistat în această lucrare, precum și imaginea florii soarelui, devenită ulterior, alături de gutuie, unul dintre motivele preferate ale naturilor statice realizate de Andrei Sârbu.

Perioadă realizării ciclului de tablouri cu genericul “Reflexe” (1987-89) este considerată că perioada atingerii de către Andrei Sârbu a maturității depline în creație. Operele din această perioadă precum “ Înaltul cerului”, “De treci codri de aramă”, “Fiind băiat păduri cutreeram”, “Nu credeam să-nvăț a muri vreodată” și ciclul de tablouri cu genericul “Câmp” țin de genul abstracției lirice.

Din 1988, în mare parte datorită eforturior lui Marat Ghelman, Andrei Sârbu începe să participe la expozițiile moscovite.

Lucrarea “Sonet” (1989) este une dintre cele mai reprezentative din ciclul “Reflexe” în care poate fi depistată influența expresionismului abstract, a suprematismului și a curentului De Stijl. “De treci codri de aramă” (1989) este una dintre cele mai poetice opere din această perioadă.

În seria “Metaforme” precum și în ciclul de tablouri “Fără titlu”, Andrei Sârbu caută limbajul picturii pure, non figurative.^[1]

Galbenul divers atât în saturație cât și în valoare a constituit un punct de reper care a structurat cromatic și compozițional operele din ciclul “Gutui” și “Floarea Soarelui, iar violetul din “Metaforma” (1990), “Ușa” (1996), Dimineața” (1997) impresionează prin intentisitatea sa și se impune în tablourile cu titlul “Metaformă/1990” în care rigurozitatea formelor amintește de abstracționismul lui Kandinsky și al lui Malevici”.^[2]

Andrei Sârbu a utilizat cu multă dibăcie și limbajul “Op Art”-ului (Artei Optice), în spiritul maestrului ei consacrat, pictorului francez Victor Vasarely.

Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice la sfârșitul anului 1991, participarea la manifestările culturale din România devine accesibilă pentru artiștii plastici basarabeni. În perioadă 1993-95, Andrei Sârbu participă la taberele de creație de la Tescani, Câmpina, Tulcea și Câmpulung-Moldovenesc.

Lucrările sale sunt o prezență în cadrul “Saloanelor Moldovei” organizate începând cu 1991 la Chișinău, Bacău, Galați și București. În 1994 artistul devine laureat al expoziției-concurs prilejuită de ediția a IV-a a acestor saloane.

Andrei Sârbu devine unul dintre purtătorii de cuvânt al grupului “Zece” înființat la sfârșitul anului 1991.

În ultimul deceniu de viață artistul își îndreaptă atenția spre trecutul ținutului natal. Seria “Arheologie” asupra căreia Andrei Sârbu va lucra până în ultima zi, reprezintă o noua manifestare a talentului sau. O primă abordare a motivelor inspirate de vestigiile trecutului pot fi depistate încă din 1987 în lucrarea “Piatra istoriei”.

La finele anului 1998, Fundația Soros-Moldova a sprijinit proiectul “Arheo-” lansat de Andrei Sârbu, iar expoziția cu genericul omonim proiectului a avut loc în septembrie 1999 în incinta Muzeului Național de Arte Plastice din Chișinău. Artistul a abordat acest proiect cu o tema polisemantica prin prisma unei picturi moderne, dar pornind de la traditie.

La sfârșitul anului 1999 Fundatia Soros-Moldova i-a conferit artistului bursa de excelență.

Andrei Sârbu nu a avut ocazia să organizeze expoziția personală “Anno-Timpuri,” misiune care i-a revenit Antoninei Sârbu, soția artistului si care si de această dată a marcat publicul. La 14 aprilie 2000, Andrei Sârbu se stinge din viață.

Pe parcursul întregii sale vieți Andrei Sârbu a preferat să picteze peisaje, naturi statice sau compoziții abstracte. Artistul a lucrat mult după natură pe care a reușit să o transpună într-un limbaj liber formulat. Lucrările din ciclul “Gutuiele”, “Merele”, și “Floarea-Soarelui” au fost rodul unor permanente reveniri.

Totalmente străin artei angajate ideologic, profund ostil conjuncturismului în creație, Andrei Sârbu este unul dintre puținii artiști plastici basarabeni (din cea de a doua jumătate a secolului XX ) care nu au acceptat nici un fel de compromisuri și nu au colaborat principial cu fostul regim totalitar din URSS. Această incoruptibilitate a artistului i-a adus respectul colegilor de generație, dar i-a și remodelat în modul cel mai dureros condiția umană.^[3]

Întreaga creație a lui Andrei Sârbu denota faptul ca artisul a fost un pictor mare, exigent, dar și un om de cultura care a marcat perioada în care a existat și creat.

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]

Mihai-Ștefan Poiată scria despre lucrarea “Verdele câmpului în amurg” (1990): “asistăm aici la o “ceartă” între Pollock și Mondrian, dar cred că mai curând e o replică a realului la adresă idealului, realul fiind spontaneitatea gestului, explozia emotivă. Această scuturătură violentă de pensula peste calmul rigorilor geometrice este pe cât de impulsivă, pe atât de înțeleaptă și îți sugerează că “explozia emotivă” a fost meditată îndelung și “replica” (cearta) mai curând un “rendez-vous” mult așteptat, căci ce ar fi realul fără ideal și ce valoare ar avea idealul în lipsă realului?” ^[1]

Iuri Tomoiko scria: “Asocierea gestului spontan cu structura plastică riguroasă conferă o integritate tablourilor lui Sârbu, iar de aici vine lejeritatea respirației interioare a spațiului pânzei și rafinamentului concepțiilor estetice”.^[1]

Prin abia perceptibile treceri de la o tonalitate la altă sau violențe scuturări impulsive ale penelului, prin cromatică restrictivă (generatoare de “grisaille”) sau caleidoscopice etalări ale întregului spectru cromatic, pictura lui Andrei Sârbu posedă un limbaj și o arhitectură absolut inconfundabile”.^[4]

Pentru a-i înțelege lucrările, nu ai nevoie de nici un fel de descifrări. Ai nevoie de suflet. Andrei Sârbu a reușit mai bine decât oricine să picteze lumina. El a știut să pătrundă toamnă până în adâncurile ei. […] Ne-a redat lumea dureros de pronunțat, de parcă ar fi privit-o din afară ei. Ne-a prezentat o lume din care a ținut să aleagă doar lumina, culegând aurul din toamne, din floarea-soarelui, din gutui, din lanul de grâu, un galben mistuitor, un galben sfâșietor, un galben fără limite, lăsat noua drept lecție de purificare.”

·         1950 - S-a născut Joe Dube, baterist american (Starz).

·         1950 - S-a născut Jeff Grob, baterist american (Looking Glass).

·         1955 - S-a născut Rick Buckler, baterist britanic (Jam, Time, UK, Sharp).

·         1955 - S-a născut Eddie Tenpole, vocalist şi compozitor britanic (Tenpole Tudor).

·         1956: Andrian-Sirojea Mihei (n. 6 decembrie 1956, Tulcea) este un politician român, membru al Parlamentului României, deputat în legislatura 2004-2008.

·         1957: S-a născut Tudor Dumitrescu, pianist şi compozitor, fiul compozitorului Gheorghe Dumitrescu; (m. 4 martie 1977). Tudor Dumitrescu , pianist și compozitor român de muzică cultă. Membru al familiei muzicale Dumitrescu, Tudor este considerat unul dintre cei mai talentați pianiști români. A murit la vârsta de 19 ani, fiind victima cutremurului din 1977. Dumitrescu a debutat în calitate de pianist în timpul liceului, participând la concertele de tineret susținute de Ateneul Român. Au urmat recitaluri la Radioteleviziune și participarea la Festivalul Național al Tinerilor Muzicieni. De-a lungul carierei sale, susține în țară recitaluri individuale, alături de orchestre simfonice^[3] (București, Cluj-Napoca, Satu Mare, Craiova, Timișoara, Iași, Sibiu, Galați) sau în diferite ansambluri camerale. Este prezent în emisiuni radiofonice și televizate.^[3] Este remarcat pentru prima oară în afara țării la ediția din 1973 a Festivalului Interforum, organizat la Fertőd, Ungaria;^[4] piesa cu care intră în concurs este Sonata de Franz Liszt.^[3] Peste hotare, mai susține recitaluri la Weimar, Geneva și în Polonia, fiind acompaniat de filarmonicele din Jena și Weimar. Repertoriul său include lucrări de Domenico Scarlatti, Johann Sebastian Bach, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Frédéric Chopin, Franz Liszt, Johannes Brahms, Piotr Ilici Ceaikovski, Serghei Rahmaninov, Alecsandr Skriabin, Serghei Prokofiev, George Enescu etc. Discografia sa cuprinde înregistrări din concert efectuate de Radiodifuziunea Română.

Tânărul compozitor a scris piese pentru pian, lieduri, o lucrare pentru violoncel solo, un sextet pentru corn francez și coarde ș.a. În viziunea compozitorului Doru Popovici, muzicii lui Dumitrescu „nu-i lipsește cantabilitatea de amplă respirație, după cum nici combinațiile armonice cromatice îndrăznețe nu îi sunt necunoscute. Relevă o mare afinitate pentru varietatea ritmică și timbrală și, totodată, un apreciabil simț al arhitecturii. Muzica lui – ca și arta-i interpretativă – se înscrie în orbita unui neoromantism cu nostalgii clasice. Nu odată recurge la intonații populare, pe care reușește să le «alchemizeze» și să le integreze expresiv în neliniștitul său discurs sonor.”

Ultimul proiect de program al lui Dumitrescu, redactat cu câteva zile înaintea cutremurului, viza un recital pianistic la Ateneul Român, în luna aprilie. El cuprindea Sonatele op. 9, nr. 4 (în Mi major) și op. 10, nr. 2 (în Re major) de Ludwig van Beethoven și Sonata în fa minor, op. 5, de Johannes Brahms.

* 1958: Gheorghe Frăticiu (n. 6 decembrie 1958) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.

·         1962 - S-a născut Ben Watt, chitarist, pianist şi compozitor britanic (Everything But The Girl).
* 1964: Sevil Shhaideh (n. 4 decembrie 1964,^[1] Constanța, România; născută Sevil Geambec^[2]) este o politiciană română de etnie turcă, membră a Partidului Social Democrat, care a făcut parte din Guvernul Ponta (4).^[3] Este strănepoată după mamă a cunoscutului istoric turc născut în România, Kemal Karpat^[4].

A absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Planificare Economică și Cibernetică în 1987. Este căsătorită din 2011 cu sirianul Akram Shhaideh, aceasta fiind a doua ei căsătorie.^[5]

La 21 decembrie 2016 Sevil Shhaideh a fost prima propunere făcută de președintele PSD, Liviu Dragnea, pentru funcția de prim-ministru al României, propunere refuzată de președintele Klaus Iohannis la 27 decembrie 2016.^[6]

Liviu Dragnea a declarat că Sevil Shhaideh a fost singura din partid în care a avut încredere că poate pune în aplicare programul de guvernare cu care formațiunea a câștigat alegerile, el arătând că aceasta va beneficia de un sprijin efectiv atât din partea sa, cât și a PSD.^[7]

Sevil Shhaideh s-a prezentat pe 22 septembrie 2017 la DNA, pentru a fi informată că are calitatea de suspect într-un dosar instrumentat de DNA. Anunțul a fost făcut chiar de vicepremier la ieșirea de la DNA. 

Sevil Shhaideh

Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice  În funcție 20 mai 2015 – 17 noiembrie 2015 Precedat de Liviu Dragnea Succedat de Vasile Dîncu

* 1973: Remus Mihai Goțiu (n. 6 decembrie 1973, Ilia, Ilia, Hunedoara, România) este un jurnalist, scriitor și politician român. La alegerile din 2016 a obținut un mandat de senator de Cluj din partea USR. A debutat în presa scrisă și în radio în 1993, acoperind toate domeniile jurnalistice (sport, social, politic, cultură, economic), colaborând atât cu presa locală (Clujeanul, Ieșeanul, Deveanul, Bihoreanul), cât și cu cea națională (Ziarul Financiar...). Între 2006 și 2010 a fost redactor-șef la Ziarul Clujeanului, Clujeanul și Viața Clujeanului^{[3][4][5][6][7]}. Din 2010 este analist-comentator la VoxPublica (platformă de comentarii, bloguri și opinii, pe site-ul Realitatea TV)^[8].

Președinte al Asociației Profesioniștilor din Presa Cluj (2011-2013)^[9][10].

Membru al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj^[11].

În 2013 s-a implicat în realizarea ziarului Apusenii Liberi^[12][13], realizat pe bază de voluntariat și tipărit din donații publice. Publicații: 

• Povestea unui poem discursiv (poezie, editura Paralela 45, 2001; ediția a II-a, editura Tritonic, 2003)^[15]
• Senzaționala evadare a lui Mihai Goțiu povestită chiar de El (roman, editura Tritonic, 2002)^[16]
• Ora 20. Telejurnal (proză scurtă, împreună cu revista La Plic, Chișinău, 2010)^[17][18]
• Afacerea Roșia Montană (editura Tact, 2013), rezultatul unei documentări de peste 11 ani a acestui subiect^{[19][20][21][22][23][24]}.

Ioan Piso, profesor de istorie la Universitatea Babeș-Bolyai fost director al Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca descrie în Cotidianul Afacerea Roșia Montană ca „un excelent manual de istorie a ultimilor 23 de ani, bine scrisă și cu o argumentație fără cusur, de care ar putea păli de invidie orice istoric al vremurilor noi”^[25]. Revista Cultura compară „masiva carte” cu o „investigație revelatoare”^[26]. În blogul revistei Cultura volumul e prezentat ca „cea mai bună, cea mai solidă carte de jurnalism de investigație din România” apărut ca „rezultat al unui efort gigantic de documentare, sistematizare și interpretare a poveștii Roșia Montană”^[27]. Cartea „Afacerea Roșia Montană”, apare în Top 5 cultural 2013 publicat de Adevărul, pe prima poziție la categoria nonfiction^[28]. Observator cultural consideră lucrarea „cea mai importantă carte a anului, un model de investigație jurnalistică, o complexă, pasionantă, dar calmă și echilibrată analiză a unor maladii socio-politice și economice de sistem, deopotrivă naționale, multi- și transnaționale”. ^[29]

• „Fraierilor!”, volum despre istoria activismului clujean, (editura Tact, 2015)^[30][31][32]

Este prezent în multe reviste și antologii literare din România, Ungaria și Italia, precum și în presa internațională (Presseurope, Eurotopics, Open Democracy).

Colaborator al Departamentului de Jurnalistică (2007-2009) și al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie (din 2008) de la Universitatea Babeș-Bolyai.

·         1976: Ionel Daniel Dănciulescu (n. 6 decembrie 1976, Slatina, Olt, România) este un fost fotbalist român care a evoluat pe postul de atacant. În prezent, el ocupă funcția de Director general al clubului Dinamo București.^[3]

Considerat unul dintre cei mai valoroși atacanți din istoria Ligii I, Dănciulescu și-a început cariera de jucător profesionist la Electroputere Craiova, pentru care a jucat în perioada 1993 - 1995, marcând 8 goluri în 31 de meciuri. În 1995, Dinamo București l-a transferat, jucând la echipa din Șoseaua din Ștefan cel Mare vreme de doi ani, până în 1997, când a fost adus la Altay Izmir, Turcia.

În Turcia a rezistat doar jumătate de sezon, revenind în țară la Steaua București, marea rivală a lui Dinamo. A marcat 53 de goluri în 129 de meciuri pentru "roș-albaștrii" , reușind să câștige și de două ori campionatul României (1997-1998;2001-2001).

În 2002 a revenit la Dinamo, dar din cauza performanțelor realizate la Steaua, a fost contestat vehement de fanii "câinilor". În ciuda acestui lucru a devenit, odată cu trecerea timpului, unul dintre cei mai valoroși și importanți jucători de la Dinamo. A câștigat trei campionate și două Cupe ale României cu alb-roșii, devenind unul dintre cei mai iubiți jucători ai dinamoviștilor. În iunie 2009, a revenit și la naționala României, odată cu venirea lui Răzvan Lucescu ca selecționer. A jucat în meciul cu Lituania, câștigat de naționala României cu scorul de 1-0 în deplasare.

La 31 august 2009 a părăsit echipa Dinamo București și a semnat un contract pentru un sezon cu posibilitate de prelungire, cu echipa spaniolă din Segunda Division, Hércules Alicante. În iulie 2010, după ce i-a fost reziliat contractul cu formația spaniolă Hércules Alicante, a revenit la Dinamo București. A reușit golul 200 pe 17 noiembrie 2011, împotriva Ceahlăului.

Dănciulescu și-a anunțat retragerea pe data de 11 noiembrie 2013. În cariera sa de fotbalist, el a înscris peste 200 de goluri, aflându-se pe poziția a 2-a în clasamentul din toate timpurile al golgheterilor Ligii I.

* 1978: Iulian Tameș (n. 6 decembrie 1978, Mizil, județul Prahova) este un fotbalist român retras din activitate, având și cinci selecții în echipa națională de fotbal a României. Juca pe postul de mijlocaș ofensiv.

El a evoluat doar la echipe din România, exceptând o scurtă perioadă din anul 2005 când a fost legitimat la o echipă din Rusia.

* 1979: Viorel Frunză (n. 6 decembrie 1979) este un fotbalist internațional moldovean, care în prezent evolează la echipa Dacia Chișinău pe postul de atacant.

* 1980: Nicolae Daniel Balauru (n. 6 decembrie 1980, Alexandria) este un fotbalist român care evoluează pe postul de mijlocaș dreapta, în prezent fiind liber de contract. În trecut a evoluat la Rulmentul Alexandria, Rocar București, Politehnica AEK Timișoara, Apulum Alba-Iulia, Oțelul Galați, FCM Bacău, Unirea Urziceni, CS Mioveni, CS Otopeni, FC Snagov, CSM Râmnicu Vâlcea, Inter Clinceni și, ultima oară, la Metaloglobus București.

* 1985: Florina Maria Chintoan (născută Bîrsan, 6 decembrie 1985, în Cluj-Napoca) este o jucătoare de handbal profesionistă din România, componentă a echipei naționale.^[3][4] În prezent, ea evoluează la clubul „U” Cluj, pe postul de pivot.

·         1985: Dulce Maria, actriță și interpretă mexicană (RBD)
* 1989: Doinița Gherman (n. 6 decembrie 1989, Chișinău, RSS Moldovenească, astăzi Republica Moldova) este o cântăreață de muzică ușoară.

* 1997: Sabrina Ionescu (n. 6 decembrie 1997,^[1] Walnut Creek[*], SUA) este o jucătoare de baschet americană la Universitatea din Oregon. Ea este liderul tuturor femeilor NCAA în triple-double. Sabrina Ionescu este fiica lui Liliana Butas și a lui Dan Ionescu. Are doi frați gemeni, Andrei și Edward^[3], ultimul dintre ei jucând baschet la City College din San Francisco^[4]. Ea este de origine romana si vorbeste limba romana.