Costumul popular din Banatul sârbesc
În cele ce urmează ne-am propus să descriem cele mai importante componente ale îmbrăcămintei folosite de sâmienți care datează de la începutul secolului XX până în perioada în care se folosește îmbrăcămintea produsă industrial. Cu atât mai mult cu cât costumația folosită la majoritatea coregrafiilor se bazează tocmai pe portul de altădată.
Pentru a face cunoscut cititorilor portul popular, vom proceda la o trecere în revistă a acestuia.
Pentru a face cunoscut cititorilor portul popular, vom proceda la o trecere în revistă a acestuia.
Portul popular bărbătesc se încadrează în portul popular din Banat, având o notă specifică locului, cu ornamentație, ocupând un loc de frunte în patrimoniul cultural al satului. În pofida vremurilor grele, portul bărbătesc și-a păstrat elementele de bază până prin anii 1905-1906. Și anume era de două feluri: de vară și de iarnă.
Portul bărbătesc de iarnă își are specificul său dar seamănă cu portul din satele românești: Uzdin, Seleuș, Barițe, Nicolinț, Vladimirovaț, Ovcea și Glogoni. Componentele sale sunt: căciula, pălăria, cămașa (scurtă sau lungă) cu mâneci largi și guler mic, prașchie, cioareci, izmene, lungi și làrgi, cojoc – cojoc scurt din piele, numit benchieș, duruț, burdic, ciorapi, papuci, boșcă, chimeșancă (de culoare neagră).
1. Căciula se încadrează în portul de iarnă, fiind de culoare neagră, țuguiată. La căciulă se observă unele schimbări în aspectul ținutei. Într-o perioadă se trece la căciulă rotundă (o influență a portului sârbesc). De sărbători în căciulă se prinde o pană de păun. Vara se purta pălărie de culoare închisă: negru, brun și gri. Trebuie accentuat că nu s-a mers cu capul descoperit. Doar în caz de doliu bărbații umblau cu capul gol.
Portul bărbătesc de iarnă își are specificul său dar seamănă cu portul din satele românești: Uzdin, Seleuș, Barițe, Nicolinț, Vladimirovaț, Ovcea și Glogoni. Componentele sale sunt: căciula, pălăria, cămașa (scurtă sau lungă) cu mâneci largi și guler mic, prașchie, cioareci, izmene, lungi și làrgi, cojoc – cojoc scurt din piele, numit benchieș, duruț, burdic, ciorapi, papuci, boșcă, chimeșancă (de culoare neagră).
1. Căciula se încadrează în portul de iarnă, fiind de culoare neagră, țuguiată. La căciulă se observă unele schimbări în aspectul ținutei. Într-o perioadă se trece la căciulă rotundă (o influență a portului sârbesc). De sărbători în căciulă se prinde o pană de păun. Vara se purta pălărie de culoare închisă: negru, brun și gri. Trebuie accentuat că nu s-a mers cu capul descoperit. Doar în caz de doliu bărbații umblau cu capul gol.
2. Prașchia era confecționată din piele de culoare brun închis și avea o lățime care se estima la 10-15 cm. Era împodobită cu ornamentații de metal alb și galben. Motivele florale cu cercuri acopereau întreaga suprafață. Prașchia avea cataramă galbenă cu (ișloci). Feciorii purtau cele mai frumoase prașchii cu ornamente deosebite, în timp ce vârstnicii aveau prașchii mai obișnuite, fără ornamente. Prașchia se purta peste cioareci și izmene. Ea avea menirea să țină strâns talia la muncă grea, dar și pentru a accentua elementul estetic, talia zveltă a feciorilor.
Prașchia era confecționată de meșteșugari din Vladimirovaț și Vârșet. Cei care făceau hamuri la cai, confecționau și prașchii.
3. Cămașa scurtă era îmbrăcată de bărbați pentru a fi pusă în cioareci. Cămașa lungă cu mâneci lungi și largi, cu guler mic, se încheie în față de 3-4 nasturi. Ea era confecționată din pânză de argantin și țesută din două ițe, plus două tălpițe din bumbac. Din această pânză se confecționau cămăși de sărbătoare și pentru defuncți. Se confecționa bumbac alb, în fuior bătut, bumbac galben pentru cămăși și izmene de uz casnic și pentru munca țăranilor. Înălbirea pânzei se făcea cu o pungă de cenușă în apă și prin spălarea ei în leșie uscată, ca apoi să fie uscată la soare.
Prașchia era confecționată de meșteșugari din Vladimirovaț și Vârșet. Cei care făceau hamuri la cai, confecționau și prașchii.
3. Cămașa scurtă era îmbrăcată de bărbați pentru a fi pusă în cioareci. Cămașa lungă cu mâneci lungi și largi, cu guler mic, se încheie în față de 3-4 nasturi. Ea era confecționată din pânză de argantin și țesută din două ițe, plus două tălpițe din bumbac. Din această pânză se confecționau cămăși de sărbătoare și pentru defuncți. Se confecționa bumbac alb, în fuior bătut, bumbac galben pentru cămăși și izmene de uz casnic și pentru munca țăranilor. Înălbirea pânzei se făcea cu o pungă de cenușă în apă și prin spălarea ei în leșie uscată, ca apoi să fie uscată la soare.
4. Cojocul este o piesă importantă în portul bărbătesc de iarnă. Se pare că era și cea mai costisitoare. Se zice că ar fi costat o avere și nu rareori aceia care își pregăteau feciorii de însurat își vindeau holdele pentru a le putea confecționa cojocul, cu care aveau să se prezinte la jocul din mijlocul satului. Tot în cojoc, feciorii din sat se prezentau la cununie.
Cojocul se confecționa la comandă. Clientul deseori dicta cât de bogată va fi ornamentația acestuia. În ceea ce privește culoarea, predomina cărmăjânul. Motivul floral era mai simplu. Specifice sunt și oglinzile care s-au aplicat doar la aceia care aveau mai mulți bani să plătească acest ornament. Cojocul bărbătesc era mai lung, în timp ce cojocul femeiesc, mai scurt. Erau identice, aceeași lucrătură, aveau aceeași culoare și se deosebeau doar prin lungime.
Cojoacele din Vladimirovaț erau cu cele mai multe ornamente din Banatul iugoslav, pe lângă cele din Uzdin, Barițe. Nicolinț. Cojocul, duruțul și burdicul erau confecționate de cojocarii din Sân-Mihai.
5. Burdicul (pieptaru!) era confecționat din piele de oaie și era fără mâneci. Era de culoare brun închis, cărămiziu. ornamentat cu merișoare. În față avea 5 nasturi de piele. Sub braț încă trei nasturi din piele, iar pe umărul stâng încă doi. Era scurt până la brâu. Partea din față este foarte bogat ornamentată cu piele aplicată și o floare mare pe piept și cu flori mai mici presărate pe cealaltă suprafață. Burdicul sau pieptarul are decor aplicativ din piele lucioasă. Mai târziu, prin anul 1940 Vasa și Alexa Gătăianț (Leca Cecea) le făceau mai ornamentate, aplicând oglinzi, piele de culoare roșie sub formă de floare.
Cojocul se confecționa la comandă. Clientul deseori dicta cât de bogată va fi ornamentația acestuia. În ceea ce privește culoarea, predomina cărmăjânul. Motivul floral era mai simplu. Specifice sunt și oglinzile care s-au aplicat doar la aceia care aveau mai mulți bani să plătească acest ornament. Cojocul bărbătesc era mai lung, în timp ce cojocul femeiesc, mai scurt. Erau identice, aceeași lucrătură, aveau aceeași culoare și se deosebeau doar prin lungime.
Cojoacele din Vladimirovaț erau cu cele mai multe ornamente din Banatul iugoslav, pe lângă cele din Uzdin, Barițe. Nicolinț. Cojocul, duruțul și burdicul erau confecționate de cojocarii din Sân-Mihai.
5. Burdicul (pieptaru!) era confecționat din piele de oaie și era fără mâneci. Era de culoare brun închis, cărămiziu. ornamentat cu merișoare. În față avea 5 nasturi de piele. Sub braț încă trei nasturi din piele, iar pe umărul stâng încă doi. Era scurt până la brâu. Partea din față este foarte bogat ornamentată cu piele aplicată și o floare mare pe piept și cu flori mai mici presărate pe cealaltă suprafață. Burdicul sau pieptarul are decor aplicativ din piele lucioasă. Mai târziu, prin anul 1940 Vasa și Alexa Gătăianț (Leca Cecea) le făceau mai ornamentate, aplicând oglinzi, piele de culoare roșie sub formă de floare.
6. Ciorecii aparțin portului bărbătesc de iarnă. Erau confecționați din șubă albă, puțin ornamentați cu găitane de culoare neagră, în față având ornamente sub formă de buzunare fără nici o floare. Erau modești, fără mari ornamente și cu foarte puține cusături, deosebindu-se de cioarecii din alte regiuni și sate românești: Barițe, Seleuș, Vladimirovaț, Uzdin. Cioarecii aveau același model.
La Sân-Mihai ei erau confecționați de Gheorghe Scumpia (ªerbănescu Didu), iar în 1890, de Ion Scumpia (Cecea) și de Panta Șămanț (Iconariu). Bărbații mai purtau și cioareci așa numiți brigeși. Primul din sat i-au purtat a lui Muscalu și (Ion Ardelean) a lu Cucu prin 1906.
La Sân-Mihai ei erau confecționați de Gheorghe Scumpia (ªerbănescu Didu), iar în 1890, de Ion Scumpia (Cecea) și de Panta Șămanț (Iconariu). Bărbații mai purtau și cioareci așa numiți brigeși. Primul din sat i-au purtat a lui Muscalu și (Ion Ardelean) a lu Cucu prin 1906.
Duruțul era tricotat din lână sură, în brun, cenușiu, negru, cu tivitură (cival) în cărmăjân, fără nici un ornament. Avea o tivitură roată de guler și în partea inferioară, precum și la buzunare într-o culoare bordo.
7. Papucii prezintă toată dibăcia femeilor din acest sat. Predomină culorile: negru, verde, cărămiziu. În 1960 întâlnim papuci lucrați din pânză pe o bază neagră. S-au ornamentat cu flori în diferite culori și s-au lucrat ca la goblen, după un tipar și model anumit. Papucii erau identici și la femei și la bărbați.
Opregul este piesa de îmbrăcăminte caracteristică portului popular femeiesc din Banat, alcătuită dintr-o bucată dreptunghiulară mai lată. Se țesea la război, prin combinarea mai multor materiale, cum sunt: bumbacul. firul de păr de oaie, etc. Femeile tinere aveau opreg în bordo, iar cele mai în vârstă de culoare neagră. Opregul se îmbracă în loc de boșcă.
8. Sumna (sucna) era din țesătură neagră sau bordo. Peste sucnă, femeile mai în vârstă purtau opreg negru în loc de boșcă.
9. Pârslucul este un obiect vestimentar la femei. Era confecționat din șubă sau de vidră în bej, negru de jelit (doliu) sau pur și simplu în alb. Pârslucul era un obiect vestimentar îmbrăcat la joc, la nunți sau sărbători. Era cu mâneci sau fără.
7. Papucii prezintă toată dibăcia femeilor din acest sat. Predomină culorile: negru, verde, cărămiziu. În 1960 întâlnim papuci lucrați din pânză pe o bază neagră. S-au ornamentat cu flori în diferite culori și s-au lucrat ca la goblen, după un tipar și model anumit. Papucii erau identici și la femei și la bărbați.
Opregul este piesa de îmbrăcăminte caracteristică portului popular femeiesc din Banat, alcătuită dintr-o bucată dreptunghiulară mai lată. Se țesea la război, prin combinarea mai multor materiale, cum sunt: bumbacul. firul de păr de oaie, etc. Femeile tinere aveau opreg în bordo, iar cele mai în vârstă de culoare neagră. Opregul se îmbracă în loc de boșcă.
8. Sumna (sucna) era din țesătură neagră sau bordo. Peste sucnă, femeile mai în vârstă purtau opreg negru în loc de boșcă.
9. Pârslucul este un obiect vestimentar la femei. Era confecționat din șubă sau de vidră în bej, negru de jelit (doliu) sau pur și simplu în alb. Pârslucul era un obiect vestimentar îmbrăcat la joc, la nunți sau sărbători. Era cu mâneci sau fără.
10. Izmene largi de argătin se purtau vara și se legau cu brăcinare. Peste izmene bărbații purtau boșcă lungă până la genunchi, cu o lamă pe mijloc, unde era trecut numele posesorului: Stanicu Ion… Stanicu Sima…
Izmene se făceau la Seleuș și la Sân-Mihai (Panta Todoran – Gârbavu). Predomina culoarea albă, culori mari albastre. Deseori îmbrăcați astfel, feciorii mergeau și la joc. Aveau cămașă lungă și largă, prașchie bătută cu ornamentații metalice și 2-3 catarame. Boșca era în albastru închis, cu floricele albe și o lamă cu numele feciorilor care o purtau. Peste cămașa de arămiz aveau burdic scurt, pălărie, papuci de lână cu flori, cu vârful lucrat și căptușit cu piele și o lucrătură mică din piele, prinsă cu un nasture. Bărbații purtau și cizme crețe și cizme drepte (turiac), lucrate de doi meșteșugari pricepuți din Iermenovți (Pișta și Mișa).
Izmene se făceau la Seleuș și la Sân-Mihai (Panta Todoran – Gârbavu). Predomina culoarea albă, culori mari albastre. Deseori îmbrăcați astfel, feciorii mergeau și la joc. Aveau cămașă lungă și largă, prașchie bătută cu ornamentații metalice și 2-3 catarame. Boșca era în albastru închis, cu floricele albe și o lamă cu numele feciorilor care o purtau. Peste cămașa de arămiz aveau burdic scurt, pălărie, papuci de lână cu flori, cu vârful lucrat și căptușit cu piele și o lucrătură mică din piele, prinsă cu un nasture. Bărbații purtau și cizme crețe și cizme drepte (turiac), lucrate de doi meșteșugari pricepuți din Iermenovți (Pișta și Mișa).
Aceste detalii însemnate le-am aflat de la Sima Stanciu (Bălu), la vârsta lui onorabilă de 88 de ani, care și-a amintit limpede de anii tinereții sale și care, cu un lux de amănunte, mi-a povestit multe lucruri deosebit de interesante despre portul din trecut. Mi-a spus, printre altele, că în 1890 Moș Moană Cojocariu făcea burdice și pentru femei și pentru bărbați. Cu această meserie nobilă s-au mai ocupat și Tima Cebzan (1906), Văsălie Sfera (Poponi) 1912, Ion Muntean (Dabome) 1940, Alexa și Vasa Gătăianț (Leca Cecea). Alte detalii prețioase despre frumosul port de la Sân-Mihai mi le-a furnizat și Gheorghe Scumpia (Giugea).
Se pune întrebarea: cum să se mai păstreze aceste comori prețioase, această zestre rar întâlnita a satului Sân-Mihai; acest port strămoșesc autentic și care sunt modurile de prezentare a acestei inegalabile valori? Costumul, când e pus pe oameni, își manifestă din plin culorile și frumosul. Pentru a nu dispărea aceste valori de o rară frumusețe, se impune revitalizarea lui la festivaluri de folclor, manifestări corale, serbări, la manifestări culturale, totdeauna cu tendința de păstrare a acestuia.
Căci, costumul popular are o mare importanță istorică, etnografică, este o trecere peste vremuri. El păstrează memoria portului de altădată, purtat cu mândrie și de aceea noi, sâmienții, dorim cu atâta ardoare să nu-l dăm uitării niciodată ci să-1 promovăm în coregrafiile noastre.
Rodica Todoran
Se pune întrebarea: cum să se mai păstreze aceste comori prețioase, această zestre rar întâlnita a satului Sân-Mihai; acest port strămoșesc autentic și care sunt modurile de prezentare a acestei inegalabile valori? Costumul, când e pus pe oameni, își manifestă din plin culorile și frumosul. Pentru a nu dispărea aceste valori de o rară frumusețe, se impune revitalizarea lui la festivaluri de folclor, manifestări corale, serbări, la manifestări culturale, totdeauna cu tendința de păstrare a acestuia.
Căci, costumul popular are o mare importanță istorică, etnografică, este o trecere peste vremuri. El păstrează memoria portului de altădată, purtat cu mândrie și de aceea noi, sâmienții, dorim cu atâta ardoare să nu-l dăm uitării niciodată ci să-1 promovăm în coregrafiile noastre.
Rodica Todoran
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu