28 MARTIE 2021 - POEZIE
Alexandru Ioan Lapedatu, poet, prozator și publicist român
Biografie
Ioan Alexandru Lapedatu (n. 6 iulie 1844, Colun, judeţul Sibiu - d. 25 martie 1878, Braşov, judeţul Braşov) a fost scriitor şi poet român.
Biografie
S-a născut într-o familie de ţărani români transilvăneni. A avut doi fii gemeni, Alexandru I. Lapedatu şi Ion, ambii viitori academicieni.
A studiat la gimnaziul romano-catolic de stat din Sibiu până în anul 1868. Din lipsă de sprijin financiar pentru a-şi putea continua studiile a plecat la Bucureşti. A publicat versuri şi proză în "Familia", "Albina Pindului" şi "Traian". În toamna anului 1868 a fost trimis la studii la Paris de către societatea "Transilvania". A studiat literatura şi filosofia. În urma izbucnirii războiului franco-german în 1870, a plecat la Bruxelles unde şi-a luat doctoratul în anul 1871. Întors în ţară în acelaşi an, devine profesor de filologie clasică la gimnaziul din Braşov, unde va rămâne pâna la moartea sa, survenită la o vârstă tânără.
Daniel Turcea
Biografie Daniel Turcea
Născut în Tîrgu-Jiu la 22 iulie 1945.
Absolvent al liceului „Nicolae Balcescu“ din Piteşti (1963).
Licenţiat al Institutului de arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti (1968).
Moare la 28 martie 1979 la nici 34 de ani.
Debut în revista „Amfiteatru“ (1968).
Bibliografia:
„Entropia“ (Editura Cartea Românească, 1970)
„Epifania“(Editura Cartea Românească, 1978)
„Epifania“, colecţia „Hyperion“(Editura Cartea Românească, 1982)
Daniel Turcea este un mare poet creştin, despre care s-a scris mult prea puţin. El reprezintă un model de convertire, dar şi de trăire intensă a credinţei şi a spiritualităţii creştine la Mănăstirea Cernica, unde şi-a petrecut utimii ani din viaţă. Curajul şi demnitatea de care a dat dovadă în faţa unei crunte boli care l-a doborât „în floarea vârstei“ arată întregii lumi un creştin care a înţeles în profunzime planul divin şi rostul omului pe acest pământ.
Creaţia poetică a lui Daniel Turcea, împletită cu destinul tragic, unic în felul său în literatura noastră, reflectă o perpetuă zbatere între trup şi suflet. Pornit din Târgu Jiu sub aripa ocrotitoare a visului brâncuşian, poetul ţinteşte spre culmile virtuţii şi ale devenirii.
Balada pasarii
vie Lumina
venind, pe cale
inima-mi cere
pasare lina
sufletu-n lacrimi
vrea, fara vina
numai sa-l apere
numai sa-l poarte
sus
peste moarte
Inserare
stingîndu-se
ramîn
numai
miresme
strune
neatinse
ca sufletul
aproape
Izbavire
mic cearcan
al marii-ncercuiri, o picatura
ce se prelinge înapoi în chipul apei
în urma setei
în adînc
Victor Felea
Biografie Victor Felea
Victor Felea (1923-1993)
Născut la 23 mai 1923 în comuna Muntele Băişorii (judeţul Cluj), ca fiu al lui Toader Felea, preot greco-catolic al Mariei. Licenţiat al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii clujene (1948), el va ocupa posturile de referent literar la Teatrul Naţional din Cluj (1949-1950), redactor la Almanahul literar şi apoi la Steaua (1949-1970); este redactor-şef adjunct la revista Tribuna (1970-1985). Din 1949 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Debutează editorial cu volumul de versuri Murmurul Străzii (1955). Colaborează la majoritatea revistelor din ţară (Contemporanul, Gazeta literară, Cronica, Orizont, România Literară etc.). Premiul revistei Steaua (1968), Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1983), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca (1975, 1979).
A publicat mai multe volume de versuri dintre care: Soarele şi liniştea (1958), Revers citadin (1966), Ritual solitar (1969), Sentiment de vârstă (1972), Cântecul materiei (versuri alese, 1973), Cumpăna bucuriei (1975), Gulliver (1979), De toamnă (1986), Decorul speranţei (1988), Jucătorul de rezervă (1990).
În 2000 a apărut postum o selecţie din jurnalul său, volum intitulat \"Jurnalul unui poet leneş\", întâmpinat elogios de critică.
Citica sa de receptare şi comentarii a poeţilor s-a distins prin extrema generozitate a recenziilor şi cronicilor grupate în volumele \"Dialogori despre poezie, Reflexii critice\" (1968), \"Poezie şi critică\" (1971), \"Aspecte ale poeziei de azi\", I-III (1977-1984).
A publicat traduceri din Robert Frost, M. Brion, Roz MacGregor-Hastie etc.
In lumina diminetii
Ies in lumina diminetii de vara Ma umplu de limpezimi De miresme de cimp venind de departe Nu-i nimic daca port o povara (Ginduri si ani obositi) Nu-i nimic daca marile oglinzi ale bunavointei sint sparte Merg cu usurinta ajung in descojirea febrila a strazii Trupuri de masini trupuri de masini Se adincesc in acelasi abis Ma urc si eu intr-o scoica transparenta Si-alunecam intr-o vale obscura Apoi intr-un tirziu ma intorc Si ma culc intr-un vis |
M-am intors
M-am intors Din peregrinarile somnului Formidabila aventura a zilei incepe -Voi fi asemenea unui zeu nevazut Cutreierind plin de-o secreta invidie Nemaipomenita Realitate |
Linistit si domestic
Din nou vine toamna a si venit incetosate sint geamurile dimineata Iar stratul de bruma straluceste Pe carcasa masinilor Micile parcele de iarba dintre blocuri Se tirasc nesigure in spatii mototolite in timp ce eu linistit si domestic Pornesc spre oras Un om aproape batrin - scriitor si slujbas |
Gheorghe Tomozei
Biografie Gheorghe Tomozei
| Gheorghe Tomozei | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 29 aprilie 1936 București |
| Decedat | (60 de ani) București |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie |  România  |
| Ocupație | poet |
| Limbi | limba română[1] |
| Activitatea literară | |
| Operă de debut | Pasărea albastră, 1957 |
Modifică date / text  | |
Gheorghe Tomozei (n. 29 aprilie 1936, București, d. 31 martie 1997, București) a fost un poet, un traducător și un eseist român.
Biografie
A fost fiul Franței Stăncescu din satul Pucheni, județul Dâmbovița. A urmat liceul „Nicolae Bălcescu din Târgoviște și apoi a urmat cursurile Școlii de literatură „Mihai Eminescu”[2], avându-i colegi pe Fănuș Neagu, Nicolae Labiș[3].
A debutat literar în anul 1953 în revista Tânărul scriitor cu poezie, iar în anul 1957 debutează cu volumul Pasărea albastră.[2][3]
A fost redactor la revistele Cinema, Tânărul scriitor, Argeș și la Almanahul Scriitorilor, editat de Asociația Scriitorilor din București. A fost marcat toată viața de mari prietenii literare, cea pentru Nicolae Labiș și cea pentru Nichita Stănescu. În memoria acestora a publicat volume de amintiri și albume memoriale, precum Urmele poetului Labiș în 1985.
S-a stins din viață la 31 martie 1997, în urma unui atac cerebral, în apartamentul său din București. A avut împreună cu scriitoarea Cleopatra Lorințiu un fiu, Maximilian Tomozei, în prezent fotograf la Paris.[4] A fost o perioadă la conducerea revistei Argeș, din Pitești, subintitulată „revistă politică, socială, culturală”, perioadă în care revista a publicat suplimentul Biblioteca Argeș în care au publicat plachete de poezie o seamă de poeți. [5]
Distincții
A fost decorat în 16 decembrie 1972 cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”.[6]
Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie în 1971 pentru Misterul clepsidrei, împreună cu Vasile Nicolescu (pentru Clopotul nins).
Premiul Academiei – Premiul „Mihai Eminescu“ pentru poezie în 1976 pentru volumul Gloria ierbii, împreună cu Mircea Dinescu (pentru Proprietarul de poduri).
Opera
Opera poetică
- Pasărea albastră, (1957);
- Steaua polară, (1960);
- Vârsta alintului, (1963);
- Noaptea de echinox, (1964);
- Poezii, (1966);
- Patruzeci și șase de poezii de dragoste, (1967);
- Altair, (1967);
- Poezii de dragoste, Editura Albatros, (1970);
- Suav anapoda, (1969);
- Dincolo de nebunii, (1969);
- Misterul clepsidrei, (1971);
- Atlantis, (1971);
- Mașinării romantice (1973);
- Muzeul ploii, proze și poeme în proză (1973);
- La lumina zăpezii, (1974);
- Negru Vodă, (1974);
- Gloria ierbii, (1975);
- Istoria unei amfore. Țara lui Făt-Frumos, (1976);
- Poema Patriei, (1977);
- O oră de iubire, Editura Eminescu, (1978);
- Peregrin valah. Ierbar de nervi, (1978);
- Amintiri despre mine, (1980);
- Focul hrănit cu mere, (1981);
- Efigii ,Editura Militară,(1972);
- Tanit, poezii, Editura Cartea Românească, (1972);
- Prea târziu, prea devreme. Poeme fără final, (1984);
- Un poet din Tibet, poeme, (1995);
- Luna, poeme,(1994);
Cărți pentru copii
- Lacul codrilor, albastru, (1961);
- Fântâna culorilor, (1964);
- Cântece de toamnă mică, (1967);
- Toamnă cu iepuri , Editura Ion Creangă, (1970);
- Carul cu mere, (1974);
- Războiul de treizeci de ani între dulăi si motani, (1974);
- Carte de citire, carte de iubire, Editura Facla, 1980 (în colaborare cu Nichita Stănescu);
- Carte de motanică, (1984);
- Toamnă mică, Editura Vizual, București, 1996, 8 pagini;
- Poeziile verii, Editura Vizual, București, 1998, 16 pagini;
Proză / Literatură de călătorie / Jurnalism
- Dacă treci râul Selenei (Copilăria lui Mihai Eminescu), 1967;
- Filigran, proze jurnalistice, (1968);
- Tîrgoviște, monografie lirică, (1970);
- Miradoniz (Copilăria si adolescența lui Mihai Eminescu), (1970);
- Moartea unui poet, Editura Cartea românească, (1972);
- Manuscrisele de la Marea Neagră, (1982);
- Călătorii cu dirijabilul, Note de călătorie, Editura Sport Turism, (1982);
- Urmele poetului Labiș, biografie, (1985);
- Plantația de fluturi, însemnări, (1988);
Opera tradusă în alte limbi
- Lovas mennyorszag (Trăsura cu cai), traducere în limba maghiară, (1971);
- Tanitinkulsadaf (1972), traducere în limba maghiară.
Traduceri
- Dimos Rendis, Zeii coboară din Olimp (roman), În românește de Gheorghe Tomozei, Editura Tineretului, București, 1961, 309 p.
- Michael Leapman, Omul-rază (roman fantastic), În românește de Gheorghe Tomozei, Editura Tineretului, București, 1963, 312 p.
- Gheorghe Tomozei, Cronica lui Stavrinos [despre Mihai Viteazul, tradusă și adaptată de Gheorghe Tomozei], Editura Eminescu, București, 1975, 104 p.
- Robert Rojdestvenski, Poeme, În românește de Valeriu Bucuroiu și Gheorghe Tomozei, Prefață de Mircea Iorgulescu, Editura Univers, București, 1976, 132 p.: il., portr.
- William Shakespeare, Sonete, În românește de Gheorghe Tomozei, Editura Junimea, Iași, 1978, 183 p. il.
- Jotie T'hooft[7], Peisaj strident: poeme, În românește de Gheorghe Tomozei, Editura Univers, 1981, 95 p., [6] f. pl. il.
- William Shakespeare, Sonete, Traducere de Gheorghe Tomozei, Ediție îngrijită de Radu Cârneci, Ilustrații de Dragoș Morărescu, Editura Orion, București, 1996, 400 p., il. facs., Seria: Mari poeți ai iubirii, Colecție bibliofilă. ISBN 973-95532-7-3.
- William Shakespeare, Sonnets, Versiune românească: Gheorghe Tomozei, Ed. bilingvă, Editura Pandora-M, Târgoviște, 1996, 160 p.
- William Shakespeare, Sonnets, Versiune românească: Gheorghe Tomozei, Ediția a 2-a, Ed. bilingvă, Editura Pandora-M, Târgoviște, 1998, 160 p.
- William Shakespeare, Sonnets, Versiune românească: Gheorghe Tomozei, Editura Miracol, București, 1998, 160 p., Seria: Lirică românească și universală.
- William Shakespeare, Sonete, Editura Litera, 2003, ISBN 973-8358-03-5.
- William Shakespeare, Sonete, Traducere de Gheorghe Tomozei, Editura Litera Internațional, București, Chișinău, 2004, 172 p.
- William Shakespeare, Sonete / Sonnets, Traducere din engleză de Gheorghe Tomozei, Ediția a 2-a, rev., Ed. bilingvă, Editura Pandora-M (parte a grupului editorial TREI), București, 2009, 160 p. Seria: Colecția bilingvă.
Batranii
|
|
Mama
Sangele meu de lumina e beat, dimineata si-a prabusit in mine cupolele, dar in albia in care mama spala, cupola innegrita de aburi, — se strangeau toate rufele murdare ale orasului, ale orasului blestemat. La stapan, umbra-i marunta se prelingea abia vazuta pe langa pereti, ochii ci mandri deveneau umili, acolo, in incaperile impodobite cu sterse fotografii, infatisand negustorii grasi langa plopii lumanarilor de nunta In camaruta cu ziduri arse si lumina bolnava, cu acrul otravit de lesie si fum, mama gasea pentru mine vorbe de-alint, si ma-nvata sa iubesc minunea parelnica a florilor. Soarele nu licarea niciodata-n fereastra inalta, dar ea m-a-nvatat sa-l iubesc, sa-l presimt si cand am implinit sapte ani (era toamna, cu ploaie si frunze uscate) a imbracat cea mai uzata rochie a orasului blestemat si cei mai scalciati pantofi si m-a dus, tinandu-ma de mana, la scoala de dincolo de calea ferata Ramanea singura, singura in linistea sura, ne desparteam intaia oara si ea s-a departat, plangand, printre castani si plangea cu plansul bunicii si-al sorii mai mari, asa cum plang femeile la tara, de doua mii de ani, cu pumnii la gura |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu