MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 25 MARTIE 2021 / RELIGIE ORTODOXĂ

 25 MARTIE 2021 - RELIGIE ORTODOXĂ

(+) BUNA VESTIRE – DEZLEGARE LA PEŞTE, ULEI ȘI VIN

Buna Vestire

Când s-a împlinit şi s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuinţă în tot chipul, să se afle o fecioară curată, fără prihană şi sfântă, fecioară care ar fi vrednică să întrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fără de trup, şi să slujească taina mântuirii noastre.

    Deci, s-a aflat o Fecioară mai curată decât curăţia, mai fără de prihană decât toată zidirea cea gândita, mai sfântă decât toată sfinţenia, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maria, odrasla rădăcinii celei sterpe a Sfinţilor şi drepţilor, dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, rodul rugăciunilor şi al postirilor părinteşti, fiica cea împărătească şi arhierească. Şi s-a aflat la loc sfânt în templul lui Solomon aceea care avea să fie biserică însufleţită a lui Dumnezeu. Fecioară, care avea să nască pe Cuvântul cel mai sfânt decât sfinţii, s-a aflat în altarul templului ce se numea Sfânta Sfintelor, pentru că acolo a căutat Domnul din înălţimea slavei împărăţiei Sale, spre smerenia roabei Sale. Şi a ales-o pe cea mai înainte aleasă din toate neamurile; a ales-o că Maică a Cuvântului Său Cel mai înainte de veci, pentru a Cărui întrupare din ea, încă mai înainte de bună-vestirea arhanghelului, cu taină a înştiinţat-o, precum adeverim despre aceasta prin istoriile vrednice de credinţă ale sfinţilor.

    Pentru că, fiind Preacurata Fecioară în templu de doisprezece ani, se îndeletnicea nu numai în neîncetată rugăciune către Dumnezeu şi cu lucrul mâinilor din toate zilele, ci şi cu citirea dumnezeieştilor cărţi, cugetând la legea Domnului ziua şi noaptea. Căci aşa scriu despre dânsa Sfântul Epifanie şi Sfântul Ambrozie, că era foarte isteaţă la minte şi iubitoare de învăţătură şi se îndeletnicea cu citirea dumnezeieştilor Scripturi. Iar istoricul bisericesc Gheorghe Chedrin spune despre dânsa că, încă în vremea vieţii sfinţilor săi părinţi, a învăţat bine Vechiul Testament. Şi citind adeseori în proorocia lui Isaia acele cuvinte: Iată fecioara va zămisli în pântece şi va naşte Fiu şi se va chema numele lui Emanuil, care se tâlcuieşte, Cu noi este Dumnezeu, Sfânta fecioară Maria se aprindea cu osârdnica dragoste, nu numai spre Mesia Cel aşteptat, Care avea să vină, ci şi spre fecioara aceea care era să zămislească şi să nască pe Mesia. Pentru că se gândea, cât de mare vrednicie este a fi Născătoare a lui Emanuil, Fiul lui Dumnezeu, şi cât de negrăită este taina aceea, ca să fie o fecioară maică.

    Însă, ştiind din proorocii că s-a apropiat vremea venirii lui Mesia - pentru că acum se luase sceptrul de la Iuda şi săptămânile de ani ale proorocului Daniil se sfârşiseră -, socotea că negreşit acum va fi născută în lume acea fecioară, pentru care mai înainte a vestit Isaia şi, suspinând adeseori din adâncul inimii, se ruga în sine ca s-o învrednicească Dumnezeu să vadă pe acea fecioară şi, de s-ar putea, să fie la dânsa slujnica cea mai de pe urmă.

    Odată, stând Fecioara Maria după a doua catapeteasmă la rugăciunea de miezul nopţii, după obicei, şi cu fierbinte dorinţă rugându-se lui Dumnezeu, deodată a răsărit o lumină mare şi a strălucit peste ea. Iar din mijlocul luminii s-a auzit un glas către dânsa astfel: "Tu vei naşte pe Fiul Meu!" Atunci de ce fel de bucurie s-a umplut Preacurata Fecioară şi ce fel de mulţumire a dat, închinându-se până la pământ lui Dumnezeu, Făcătorul ei, nu se poate spune! Astfel a căutat Domnul spre smerenia roabei Sale. Pentru că, aceea care dorea pentru dragostea lui Dumnezeu să slujească Preacuratei Născătoare a lui Mesia, aceea singură s-a învrednicit a fi Maica lui Hristos şi stăpâna a toată zidirea. Şi i-a fost ei acea descoperire în anul al doisprezecelea de la naşterea sa, cu doi ani mai înainte de logodirea ei cu Iosif şi la nimeni n-a spus taina aceea până la Înălţarea lui Hristos. Deci, de atunci se înştiinţase că o să fie în feciorescul ei pântece acea tainică zămislire şi aştepta vremea împlinirii tainei.

    Iar după ce s-a sfârşit anul al unsprezecelea - după mărturia Sfântului Evod - al petrecerii ei în templul lui Solomon şi sosind al doisprezecelea, iar de la naşterea ei - după mărturia lui Gheorghe Chedrinul -, al paisprezecelea, i s-a poruncit ei de către arhierei şi de către preoţi că, după obiceiul Legii, să iasă din bisericeasca locuinţă, precum şi celelalte fecioare de vârsta ei, şi să se mărite după bărbat, ea însă le-a răspuns că din scutece este dată lui Dumnezeu de părinţi şi Lui I-a făgăduit să-şi păzească a sa feciorie în veci. Deci, nu-i este cu putinţă să fie măritată cu om muritor, nici nu poate ca s-o silească spre nuntă, fiind fecioară a lui Dumnezeu Cel fără de moarte.

    Deci, arhiereii se minunau de acel lucru nemaiauzit, pentru că nici o fecioară n-a mai fost vreodată care să-I fi făgăduit Domnului cândva a sa feciorie în veci, ci numai Maria cea dintâi în lume s-a arătat astfel. Deci, se sfătuiau pentru dânsa ce să facă, pentru că petrecea în biserica Domnului, iar după catapeteasma cea mai dinăuntru nu voiau să-i lase intrarea mai mult, venindu-i vremea de logodit; dar nici nu cutezau să dea după bărbat pe fecioara lui Dumnezeu. Şi nu se pricepeau cum să rânduiască cu plăcere dumnezeiască, viaţa ei cea feciorească fără de bărbat, ca să nu mânie pe Dumnezeu în ceva, pentru că amândouă acelea se ştiau că sunt mare păcat; adică şi spre nuntă a sili pe o fecioară care şi-a făgăduit lui Dumnezeu fecioria veşnică, şi a ţine parte femeiască în Sfânta Sfintelor, fiind în vârstă desăvârşită.

    Despre aceasta grăieşte Sfântul Grigorie de Nissa, astfel: "Preoţii, cât a fost mică Sfântă Fecioară, după spusele proorocului Samuil, o lăsau în biserica Domnului. Dar, după ce a sosit vârsta anilor ei, s-au sfătuit între dânşii, ce ar putea face cu dânsa, ca să nu mânie pe Dumnezeu întru ceva". Şi Nichifor Calist, scriitorul istoriei bisericeşti, grăieşte despre dânsa astfel: "După ce a crescut Fecioara Maria, preoţii au făcut sfat, cum să rânduiască pentru dânsa, ca să nu se arate a fi făcători de nedreptate sfântului ei trup. Pentru că socoteau că vor face păcatul furării de cele sfinte, de o vor mărita după bărbat şi de vor supune la legea însoţirii, pe aceea ce odată se încredinţase lui Dumnezeu. Dar iarăşi, ca să fie o fecioară de atâţia ani în Sfânta Sfintelor, nici Legea nu dă voie şi nici nu este acel lucru cinstit şi vrednic de sfinţenie". Aşa grăiau ei.

    Deci, apropiindu-se de Chivotul Legii şi făcând rugăciune cu dinadinsul, au luat - precum spune Ieronim -, răspuns de la Domnul, ca să se caute un bărbat vrednic, căruia să i se încredinţeze Sfânta Fecioară, sub rânduiala şi chipul însoţirii, pentru păzirea fecioriei. Iar cum s-ar fi putut afla un bărbat ca acela, sfatul Domnului se făcu întru acest fel: din casă şi din seminţia lui David să se aleagă bărbaţi fără femei şi toiegele lor să le pună în altar; şi al cărui toiag va înverzi, acela este ales pentru a i se da Fecioara Maria.

    Atunci era praznicul sfinţirii bisericii, cel aşezat de Macabei. Iar începutul acelui praznic era în douăzeci şi cinci de zile ale lunii noiembrie şi sfârşitul peste trei zile ale lunii decembrie. Şi s-a adunat în biserică mulţime de popor din cetăţile de primprejur; iar bărbaţii care veniseră la praznic, erau şi din neamul lui David, rudenii şi vecini ai Fecioarei Maria.

    Deci arhiereul cel mare, Zaharia, tatăl Mergătorului Înainte, adunând doisprezece bărbaţi fără femei, din seminţia lui David, între care era şi Sfântul Iosif, bărbat drept şi bătrân de ani, a luat toiegele lor şi le-a lăsat peste noapte în Sfântul Altar, zicând: "Arată, Doamne, pe bărbatul cel vrednic, cu care se cuvine a logodi pe Fecioară". Iar a doua zi, preoţii împreună cu cei doisprezece bărbaţi, intrând în biserică, au găsit toiagul lui Iosif, înverzit şi încă şi o porumbiţă s-a văzut - cum mărturiseşte despre aceasta Ieronim -, zburând de sus şi şezând pe toiagul lui Iosif. Şi au cunoscut bunăvoirea lui Dumnezeu, ca lui Iosif să i se încredinţeze Fecioara spre pază.

    Sunt unii care socotesc că Preacuratei Fecioare, lepădându-se de logodire pentru curăţia fecioriei sale, ca să nu i se facă vreo strâmbătate, şi mîhnindu-se foarte mult, i s-a făcut de la Dumnezeu deosebită descoperire şi încredinţare, ca să nu se îndoiască a merge la Iosif, rudenia şi logodnicul său - adică bărbatul cel drept şi sfânt, plăcut lui Dumnezeu -, nu spre însoţirea trupească, ci spre paza fecioriei sale, rânduit fiind, de purtarea de grijă a Celui Preaînalt.

    Săvârşindu-se logodnă, Sfântul Iosif a luat pe Preacurata Fecioară din templul Domnului, din mâinile arhiereului Zaharia şi ale celorlalţi preoţi, întru curată şi neprihănită vieţuire, neatin-gîndu-se nici măcar în gând de floarea fecioriei ei. Sfântul Iosif era bărbatul ei numai cu părerea, dar cu lucrul era curat păzitor al fecioriei ei şi slujitor al vieţii Preacuratei Fecioare celei pline de mare sfinţenie.

    Vieţuind Preasfânta Fecioară în casa logodnicului, nu şi-a schimbat viaţa sa cea mai dinainte, pe care o avea în Sfânta Sfintelor. Căci nu se îndeletnicea cu altceva, fără numai în rugăciunea cea de Dumnezeu gânditoare, în citirea dumnezeieştilor cărţi şi în obişnuita şi cuviincioasa ei lucrare de mâini. Şi-i era ei casa lui Iosif ca o biserică de rugăciune, din care nicăieri nu ieşea. Ci totdeauna, închizându-se, trăia în post şi tăcere, nevorbind cu nimeni, decât numai cu cei din casa lui Iosif. Pentru că povesteşte despre dânsa Gheorghe Chedrinul astfel: "Maria, postind în casa bărbatului său şi ferindu-se de ieşirea în popor, petrecea cu cele două fecioare ale lui Iosif şi numai către acelea, uneori, grăia câte un cuvânt şi acesta, numai dacă era de trebuinţă a vorbi şi cât de scurt".

    Aşa petrecând ea patru luni - după mărturia Sfântului Evod -, a sosit ceasul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, ceasul cel din veci ascuns şi de toată lumea dorit, ceasul în care avea să se înceapă mântuirea noastră. Şi a trimis Dumnezeu pe Gavriil, arhanghelul duhurilor cereşti care stau mai aproape de scaunul Său, cu taina cea din veac ascunsă şi neştiută de îngeri, că bine să vestească Preacuratei Fecioare zămislirea străină a Fiului lui Dumnezeu, care covârşeşte firea omenească şi toată mintea, lucru de care Sfântul Evanghelist Luca scrie astfel: În luna a şasea a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu.

    Acea lună a şasea era de la zămislirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, şi îngerul, cel ce bine a vestit lui Zaharia zămislirea lui Ioan, a fost trimis că bine să vestească şi Preacuratei Fecioare zămislirea lui Hristos. Iar în luna a şasea s-a trimis, pentru ca Înaintemergătorul fiind în pântecele maicii sale de şase luni, să poată sălta de bucurie la venirea Maicii Domnului. Îngerul a fost trimis în cetatea Galileii, al cărei nume era Nazaret. Latura Galileii era a neamurilor.

    Deşi o parte era locuită de israiliteni însă mai multe popoare păgâne erau într-însa. Pentru aceasta şi în Sfânta Scriptură se grăieşte despre Galileea neamurilor. Latura aceasta, la israiliteni, era cea mai de pe urmă şi nebăgată în seamă, ca cea locuită de oameni păcătoşi, de altă limbă şi necredincioşi. De aceea era şi ocărita de iudei, pentru că ziceau: Au doar din Galileea vine Hristos? Cearcă şi vezi, că prooroc din Galileea nu vine! Asemenea şi Nazaretul, cetatea Galileii, era de dânşii întru nimic socotită, ca ceea ce era mică şi cea mai de pe urmă. Aşa se vorbea între dânşii: Din Nazaret poate să fie ceva bun?

    Dar să socotim voinţa lui Dumnezeu. Unde a voit să aibă pe Preacurata Maică Să? Nu în latura Iudeii, nici în Sfântul Ierusalim, cetatea cea mare, ci în Galileea cea păcătoasă şi în micul Nazaret, că întâi să arate adevărul, că pentru păcătoşi a venit pe pământ: N-am venit, zice Domnul, să chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe cei păcătoşi; "şi din limbi necredincioase, să-Mi fac Biserică credincioasă", iar al doilea, să se arate lucrul, că spre cei smeriţi, lepădaţi şi defăimaţi, priveşte Hristos cu milostivire, iar nu spre cei mândri şi slăviţi. Căci Cuvântul lui Dumnezeu, când a voit să plece Cerul şi să se pogoare la păcătoşi, privea din înălţimea slavei Sale, unde este mai multă mulţime de păcătoşi. Şi văzând în Iudeea pe ierusalimiteni, care păreau a fi drepţi înaintea oamenilor, iar pe galileeni văzându-i trecuţi cu vederea de toţi şi socotiţi a fi mai păcătoşi decât toţi, a trecut Iudeea care se părea sfânta şi a venit în Galileea, care se părea păcătoasă. A trecut şi Ierusalimul, cetatea cea mare, cinstită şi slăvită, şi s-a dus în Nazaret, cetatea cea mică şi necinstită, alegându-şi în această lume locul cel mai de pe urmă, smerindu-Se până la chipul de rob şi de păcătos.

    Mică cetate a fost Nazaretul, însă de mare dar s-a învrednicit, de care nu s-au învrednicit toate celelalte cetăţi mari ale lui Israil, care se înălţaseră mult. În Nazaretul cel mic locuieşte Fecioara Maria, cea mai înaltă decât toţi sfinţii îngeri, al cărei pântece era mai desfătat decât cerul. Acolo se trimite Gavriil, acolo umbreşte Duhul Sfânt, acolo Se întrupează Dumnezeu Cuvântul. Pentru că unde este smerenia, acolo străluceşte slava lui Dumnezeu. Cetăţile cele mândre sunt vrăjmaşe lui Hristos, iar cele smerite Îi sunt plăcute. Neslăvita cetate Nazaret a zămislit pe Hristos, Domnul nostru, iar slăvitul Ierusalim L-a răstignit! Micul Betleem L-a născut, iar marele Ierusalim Îl căuta spre moarte! În cei smeriţi Dumnezeu Se sălăşluieşte, iar de la cei mândri Se îndepărtează.

    Deci spre latura cea nebăgată în seamă, la săracul Nazaret, şi la fecioara cea smerită, care locuia într-însul, s-a trimis îngerul de la Dumnezeu. Pentru această trimitere, Sfântul Andrei Criteanul vorbeşte astfel: "Unuia din cei dintâi îngeri, Dumnezeu i-a poruncit să împlinească vestirea tainei şi cu arătarea măririi Sale, precum socotesc, i-a zis: "Ascultă, Gavriile! Du-te în Nazaret, cetatea Galileii, în care locuieşte fiica fecioară, cu numele Maria, fiind logodită cu bărbat, al cărui nume este Iosif. Mergi - zice - în Nazaret!" Dar pentru ce? Că frumuseţea Fecioarei cea preaiubită, ca pe un trandafir cu bun miros, din latura cea spinoasă s-o primească Atotputernicul. "Mergi în Nazaret", ca să se împlinească proorocia care zice: Nazarinean Se va chema. Dar cine se va chema Nazarinean? Acela Care de către Natanail se va numi Fiul lui Dumnezeu şi Împărat al lui Israil".

    Gavriil se trimite, pentru că Gavriil este slujitor în dumnezeieştile taine, precum este arătat în cartea lui Daniil. "Deci mergi în Nazaret, cetatea Galileii, zice Dumnezeu lui Gavriil, şi, ajungând acolo, să aduci mai întâi Fecioarei bună-vestire de bucurie, pe care Eva a pierdut-o odată. Însă, să te fereşti să n-o tulburi, pentru că de bucurie, iar nu de mâhnire, este semnul acesta; de mângâiere, iar nu de tulburare, este închinarea aceasta. Pentru că, ce bucurie mai mare poate să fie neamului omenesc decât aceea, că firea omenească cu dumnezeiasca fire de obşte să se facă şi una cu Dumnezeu într-o Persoană?"

    Dar ce poate să fie mai de mirare, decât a vedea pe Dumnezeu până la atâta smerindu-Se, ca în pântece de femeie să Se poarte? O, lucruri foarte de mirare tuturor! Dumnezeu, Căruia cerul Îi este scaun, iar pământul aşternut picioarelor Lui, pe Care cerul nu-L încape, Cel ce are un scaun veşnic împreună cu Tatăl, încape în pântece de Fecioară! Ce lucru vrednic de mai mare mirare, decât a vedea pe Dumnezeu în chip omenesc, nedes-părţindu-Se de firească dumnezeire, şi a vedea omenească fire aşa de unită cu Ziditorul său, ca în întreg omul, să Se săvârşească Dumnezeu? Gavriil, auzind acestea şi porunca lui Dumnezeu cea întărită covîrşindu-i puterea, era în nedumerire, între spaimă şi bucurie, nici nădăjduind, nici cutezând a nu asculta pe Cel ce-i poruncea. Deci, împlinind poruncile lui Dumnezeu, a zburat la Fecioară şi, mergând la Nazaret, a stat lângă casă.

    Cugetând şi nepricepând acestea în sine, precum se pare - spune Sfântul Andrei -, zicea: "Cum voi începe a săvîrşi cele poruncite de Dumnezeu? Să intru îndată în cămară, îi voi tulbura gândul Fecioarei; să intru mai cu zăbavă, Fecioară, simţindu-mi venirea, va voi să se ascundă. Să bat în uşă? Dar pentru ce? Deoarece acest lucru nu este al firii îngerilor, pentru că nimic din cele ce se închid sau se deschid nu poate opri intrarea celor fără de trup. Să deschid uşile? Dar fiind şi uşile încuiate, eu pot să intru, să chem pe fecioară pe nume, mă tem că o voi înfricoşa.

    Deci aşa voi face, după voia Celui ce m-a trimis, şi mergerea mea o voi face încet. Dar cum voi începe a grăi către Fecioară? Oare, bucurie să-i binevestesc mai întâi? Sau să-i zic că Domnul este cu dânsa? Sau să-i vestesc venirea Sfântului Duh şi umbrirea puterii Celui Preaînalt? Deci îi voi vesti mai întâi bucurie; apoi îi voi spune taina cea minunată, mă voi închina şi voi cânta glasul acela: "Bucură-te, veseleşte-te, mângâie-te!" Căci, cuviincioasă îndrăznire este începătura închinăciunii celei de bucurie şi acest cuvânt îmi va face lesnicioasă apropierea spre vorbirea Fecioarei, pentru că n-o va înfricoşa cât de puţin, ci îi va linişti gândul. Deci aşa voi începe: întâi îi voi aduce vestire de bucurie şi de veselie; căci cu acest fel de cuvinte se cade a se închina cineva împărătesei. Că acesta este lucru de bucurie, vreme de veselie a împărăţiei, sfatul mântuirii, începătura mângâierii". Acestea le-a gândit în sine Arhanghelul.

    Ia seama, cu câtă cucernicie Arhanghelul Gavriil vine la dumnezeiasca fiică! Cu cât de mare frică şi cinste se pregăteşte înainte, ca să se apropie de stăpâna a toată lumea! Cât se învaţă să grăiască către dânsa cuvintele cele pline de bucurie ale Bunei Vestiri! Dar şi de aceasta se cade a ne minuna, că a găsit-o nu afară din casă şi de cămara sa, nu pe uliţele cetăţii, prin popor şi prin vorbe mireneşti, nici gîlcevindu-se în casă pentru grijile vieţii, ci la linişte, în rugăciune şi în citirea cărţilor îndeletnicindu-se, precum şi închipuirea cea de pe icoană a Bunei Vestiri o arată, fiind închipuită înaintea ei cărticica pusă şi deschisă spre citire, spre încredinţarea îndeletnicirii ei celei neîncetate în citire şi în dumnezeiască gândire. Şi este bunaînţelegere a celor de Dumnezeu gânditori, că într-acea vreme, când era să vină la ea cerescul arhanghel, avea în minte acele cuvinte mai suspomenite, ale Sfântului Prooroc Isaia: Iată Fecioară în pântece va zămisli. Gândea cum şi când va fi acea străină şi la fecioreasca fire neobişnuită zămislire şi naştere.

    Însă, înştiinţată fiind - precum s-a zis mai înainte de Gheorghe Chedrinul -, prin descoperire de la Dumnezeu, că nu o altă fecioară, ci ea însăşi va fi slujitoare acelei taine şi născătoare a lui Mesia Celui dorit, ardea cu dragoste de serafim către Dumnezeu, Făcătorul ei, şi rugă bunătatea Lui ca a Sa dumnezeiască făgă-duinţă şi proorocia lui Isaia degrabă s-o împlinească. Şi grăia în sine cu dorinţă: "Când va veni acea vreme dorită de mine, în care Ziditorul meu, plecând cerurile, Se va pogorî şi Se va sălăşlui în mine, voind să ia trup din mine? Când voi veni la o fericire că aceea binecuvântată, ca să mă arăt Maică a Dumnezeului Meu? Iar până ce voi veni la aceasta, lacrimile îmi sunt ca pâine, ziua şi noaptea, pentru că la cei ce aşteaptă lucruri preaiubite, chiar şi cea mai scurtă vreme, o, cât de lungă i se pare a fi!"

    Astfel cugetând Fecioară în sine, în taina inimii sale, cu rugăciune de Dumnezeu gânditoare, prin dragoste arzătoare ca văpaia rugându-se către Domnul Savaot, deodată cerescul binevestitor, Arhanghelul Gavriil, venind încetişor, a stat înaintea ei, precum despre aceasta vorbeşte amintitul învăţător, Sfântul Andrei, scriind astfel: "Apoi Arhanghelul a intrat în cea dinăuntru cămară, în care locuia Fecioară şi, apropiindu-se încetişor, a venit la uşă; şi după ce a intrat înăuntru, vorbind cu liniştit glas către fecioară, a zis: "Bucură-te, ceea ce eşti cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine! Cel ce este mai înainte de tine, acum este cu tine! Şi puţin mai pe urmă va ieşi din tine! Deci El mai înainte de toţi vecii a fost, iar acum, sub vreme!" O, nemăsurată iubire de oameni! O, nespusă milostivire! Nu se îndestula să-i arate bucuria - zice Sfântul Andrei -, şi să-i vestească pe Făcătorul bucuriei, Cel ce locuia în Fecioară. Că arhanghelul zicând Domnul este cu tine!, venirea Împăratului Hristos arătat o însemnează; Domnul, Care dintr-însa a luat astfel trup omenesc, întru nimic nu S-a depărtat de firească slavă. "Bucură-te cea cu dar dăruită, Domnul este cu tine! Bucură-te organul bucuriei cel preacinstit, prin care hotărârea blestemului celui de mâhnire se schimbă în veselie şi bucurie! Bucură-te, Fecioară preaaleasă! Bucură-te, preafrumoasă Biserică a slavei cereşti! Bucură-te, sfinţitul palat al Împăratului! Bucură-te, cămara în care Hristos Şi-a logodit şi Şi-a însoţit ca mireasă omenirea. Binecuvântată eşti tu între femei, pe care Isaia cu ochi prooroceşti mai înainte socotindu-te, te-a numit proorociţă, fecioară, loc şi carte cu taină pecetluită! Binecuvântată eşti tu cu adevărat, pe care Iezechil te-a numit luceafăr şi uşă încuiată, prin care singur Dumnezeu a trecut! Tu una cu adevărat eşti binecuvântată, pe care bărbatul doririlor, Daniil, munte te-a văzut şi Avacum cel minunat, munte umbrit te-a chemat; şi munte al lui Dumnezeu, munte gras, munte închegat, munte în care a binevoit Dumnezeu a locui!

    Pe tine, strămoşul tău şi împăratul David, prooroceşte te-a lăudat. Binecuvântată eşti tu între femei, pe care Zaharia, văzătorul dumnezeieştilor taine cel ales, sfeşnic de aur cu şapte făclii te-a văzut, adică cu şapte daruri ale Sfântului Duh împodobită. Tu cu adevărat eşti binecuvântată; ca un răi ai înăuntrul tău pomul Raiului, pe Hristos, Care cu negrăită şi multă putere, din pântecele tău ieşind ca un râu de apă vie, prin cele patru curgeri ale Evangheliei adapă faţa a tot pământul!"

    O închinăciune ca aceasta a îngerului auzind-o Fecioara cea fără de prihană, s-a mirat de cuvântul lui şi gândea: În ce fel va fi închinarea aceasta? S-a tulburat dar nu s-a înfricoşat tare, ci s-a minunat de lucrul cel nou, neaşteptat şi fără de veste. Pentru că nu avea de ce să se înspăimânte ea de îngereasca arătare, cu care avea obişnuită prietenie încă din Sfânta Sfintelor când, din mâini îngereşti - după mărturia Sfântului Gherman -, primea hrana cea de toate zilele. Dar de aceasta s-a tulburat cu mirare, căci mai înainte cu atât de mare slavă cerească şi cu atât de veselă faţă şi cu astfel de închinăciune, făcătoare de bucurie niciodată nu venise la dânsa. Deci pentru acel lucru nou şi, mai ales, pentru cuvintele lui, căci nouă şi neobişnuită închinare îi aducea, fiind fecioară, o pune pe ea în ceata femeilor de obşte, căci zicea: Binecuvântata eşti tu între femei!

    Atunci s-a tulburat ca o foarte înţeleaptă, dar ca o vitează şi bine chibzuită nu s-a înfricoşat, ci gândea în sine: "În ce fel va fi închinarea aceasta? Ce vă mai grăi către mine îngerul, după această închinare? Au doară iarăşi în biserica Domnului mă va lua pe mine? Sau o hrană mai nouă din cer mi-a adus? Sau un lucru nou îmi va vesti de la Dumnezeu şi mă va înălţa, deşi cuget mult şi nu pricep cum fecioară în pântece va lua şi va naşte Fiu? În ce fel va fi închinarea?" Şi i-a zis îngerul: "Nu te teme, Marie! Nu te îndoi de fecioara cea mai înainte vestită prin proorocul Isaia. Chiar tu eşti acea fecioară care ai aflat acel dar, ca să zămisleşti pe Emanuil, mai presus de fire şi să-L naşti negrăit, precum Acela Însuşi ştie!

    Ai aflat dar de la Dumnezeu prin multele tale fapte bune, dar mai ales prin trei virtuţi. Prin smerenia ta cea adâncă, pentru că celor smeriţi Dumnezeu le dă darul Său, zicând: Spre cine voi căuta, decât numai spre cel blând şi smerit cu inima! Ai aflat dar prin fecioreasca ta curăţie, căci Preacuratul din fire Dumnezeu, din Preacurata Fecioară caută a Se naşte! Şi mai deosebi ai aflat dar de la Dumnezeu, prin dragostea cea aprinsă către El, pentru că zice: Eu pe cei ce Mă iubesc pe Mine îi iubesc şi cei ce Mă caută vor afla dar. Şi de vreme ce tu L-ai iubit şi L-ai căutat cu toată inima, ai aflat dar de la El şi vei naşte Fiu.

    Însă Fiu dumnezeiesc, Fiul Celui de sus, pe Dumnezeu din Dumnezeu, pe Cel mai înainte de veci din Tatăl fără de maică născut, iar la sfârşitul veacurilor din tine, care eşti Maică şi Fecioară, fără de tată o să iasă şi al Cărui nume este minunat şi negrăit. Tu, Aceluia Îi vei da numele Iisus, care se tâlcuieşte "Mântuitor"; pentru că Acela va mântui toată lumea şi va împărăţi preaslăvit, fără asemănare cu strămoşul tău David şi decât toţi împăraţii cei ce au fost din casa lui Iacob; iar împărăţia Lui nu va fi vremelnică, ci veşnică, neavând sfârşit întru nesfârşitele veacuri".

    Iar Maria a zis către înger: Cum va fi aceasta, fiindcă de bărbat nu ştiu? Nu că nu credea Preacurata Fecioară celor zise ei de înger. Ci cu adeverire, după darul lui Dumnezeu de care era plină, ştia că va naşte pe Cel ce bine i se vestea, luând înştiinţare de la Însuşi Dumnezeu, precum mai înainte s-a zis. Dar numai această nu-i era ei ştiută, adică cum şi în ce chip va naşte fiind Fecioară care nu ştia de bărbat. Pentru aceea a întrebat pe înger: Cum va fi aceasta?

    Despre acest lucru Sfântul Grigorie de Nissa, ca din partea ei, zice către înger: "Spune-mi chipul naşterii, o, îngere, şi vei afla inima mea gata spre voia lui Dumnezeu; pentru că eu doresc un rod că acesta, fără atingerea fecioriei". Iar Sfântul Ambrosie, despre aceeaşi, vorbeşte astfel: "Bine a întrebat pe înger, cum îi va fi aceasta, pentru că ea mai înainte citise, precum s-a zis că, o fecioară va zămisli, dar nu citise în ce chip fecioara aceea va zămisli. Citise cu adevărat proorocescul cuvânt: Iată fecioară în pântece va lua, dar cum va lua, acum îngerul îi vesteşte prin "Buna Vestire"".

    Deci, îi spune ei îngerul chipul zămislirii, nu după firea şi obiceiul omenesc făcându-se, ci mai presus de fire, pentru că unde voieşte Dumnezeu se biruieşte rânduiala firii. Zămislirea ei este după lucrarea Sfântului Duh: "Duhul Sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri! De la Acela în pântece vei lua. Acela va săvîrşi întru Tine zămislirea cea neştiută. Pentru că Cel ce a putut să zidească din tină neînsufleţită pe Adam viu, oare nu va putea mai ales din Fecioara cea vie, ca să alcătuiască pe pruncul cel viu? Dacă cu înlesnire a fost lui Dumnezeu, ca din coasta lui Adam să închipuiască femeie, apoi oare cu neînlesnire îi va fi Lui, ca în pântecele Fecioarei să închipuiască pe om? Duhul Sfânt, Cel ce toate le face, întru Tine, o, Preasfânta Fecioară, o va lucra aceea, ca în preacuratul tău pântece, din trupul tău, trupul Cuvântului lui Dumnezeu, Celui fără de trup se va rândui, mai presus de fire. Pentru că tu fiind uşă, cu curăţia pecetluită şi cu fecioria păzită, Domnul va trece; nu într-alt chip, ci precum raza soarelui trece prin sticlă şi prin cristal, sfinţindu-te şi luminându-te cu dumnezeiasca slavă, ca să fii maică adevărată lui Dumnezeu, născând Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit; şi rămânând Fecioară, precum mai înainte de naştere, la fel întru naştere şi după naştere.

    Aceasta o va lucra întru tine puterea Celui Preaînalt, prin venirea Sfântului Duh. Iar cum că aceasta este adevărată, acest lucru să-ţi fie ca semn vrednic de credinţă, căci rudenia ta Elisabeta, fiind stearpă din tinereţe şi acum îmbătrânită cu anii, a zămislit fiu, Dumnezeu voind astfel, făcând din cele neputincioase, lucruri putincioase. Pentru că, ce este cu neputinţă la oameni, că fecioara cea fără bărbat şi femeia cea neroditoare, stearpă şi îmbătrânită, să zămislească şi să nască, la Făcătorul şi Atotputernicul Dumnezeu toate sunt cu putinţă, pentru că tot lucrul la Dumnezeu este cu putinţă, căci şi bătrâna cea neroditoare a zămislit, şi tu, fecioară, vei zămisli!"

    Auzind Preacurata de la îngerul Gavriil o bună-vestire ca aceasta, s-a supus la voia Domnului Său şi, prin smerenia cea adâncă, din inimă cea iubitoare de Dumnezeu, a răspuns: Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău! Şi îndată în sfântul ei pântece, prin lucrarea Sfântului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească. Pentru că, atunci mai ales, se cuprindea de dumnezeiasca dorire inimă cea feciorească şi, prin dragoste de serafim, ardea cu văpaie duhul ei, şi toată mintea ei întru Dumnezeu se înălţa şi se îndulcea cu dragostea de Dumnezeu cea negrăită. Deci întru acea duhovnicească îndulcire a iubirii de Dumnezeu şi întru dumnezeiasca vedenie a minţii S-a zămislit Fiul lui Dumnezeu, şi Cuvântul S-a făcut trup, şi S-a sălăşluit întru noi, prin întrupare.

    Îngerul împlinindu-şi buna vestire după porunca lui Dumnezeu şi cinstind pe Hristos, Care S-a întrupat în pântece de fecioară, asemenea a cinstit şi pe Fecioara Maria care L-a întrupat, cu cuviincioasă închinăciune după vrednicie; cu bună cucernicie şi cu frică s-a dus de la dânsa, ca să stea înaintea Scaunului Domnului Savaot, slăvind taina Întrupării lui Dumnezeu, împreună cu toate cereştile puteri, întru nespusă bucurie, în veci. Amin.

Ev. Luca 1, 24-38

În zilele acelea Elisabeta, soţia lui Zaharia, a zămislit şi s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: Astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Şi, intrând Îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei! Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi Îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi, iată, vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui, Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către Înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi, răspunzând, Îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei, şi aceasta este a şasea lună pentru ea, care se numea stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi Îngerul a plecat de la ea.

Ap. Evrei 2, 11-18

Fraţilor, Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc dintr-Unul sunt toţi; de aceea, nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi, zicând: «Spune-voi fraţilor mei numele Tău. În mijlocul Bisericii Te voi lăuda». Şi iarăşi: «Eu voi fi încrezător în El»; şi iarăşi: «Iată Eu şi pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu». Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa. Pentru că, într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat. Drept aceea, dator era întru toate să Se asemene fraţilor, ca să fie milostiv şi credincios arhiereu în cele către Dumnezeu, pentru curăţirea păcatelor poporului. Că, prin ceea ce a pătimit, fiind El însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute.

Preziceri de Buna Vestire

Legat de ziua de Blagovestenie - Ziua Cucului, omul societatii traditionale romanesti a dezvoltat o serie de credinte, obiceiuri si practici aflate sub semnul "prezicerii" norocului, a rodului pomilor fructiferi, a timpului probabil etc.

In acest sens, o marturie a unui taran roman consemnata de Simion Florea Marian, in lucrarea "Sarbatorile la romani", specifica: "Blagovestenia o asteapta oamenii cu mare bucurie ca sa auda cucul cantand. Cucul cam pe la Buna Vestire pana la San Petru avea multe misiuni de indeplinit; el trebuia sa ne spuna viitorul sau sa ne aduca stiri despre iubitii si iubitele noastre".

Toti oamenii satului asteaptau sa auda cucul cantand insa era nevoie sa indeplineasca trei conditii: sa aiba banii la ei, sa nu fie flamazi si sa nu fie suparati.

Cand il auzeau pentru prima oara cantand, atunci il intreabau, zicand:
"Cucule,
Puiucule!
Cati ani imi vei darui
Pana ce eu voi muri?"

Flacaii si fetele tinere adaugau:
"Cucule
Voinicule!
Cati ani imi vei da
Pan m-oi insura (marita)?

Apoi, fiecare cantat al cucului se numara ca insemnand un an.

In conceptia celor mai multi romani, cucul canta de la Buna Vestie pana la Sanziene sau San Petru, cand se ineaca cu orz si nu mai poate canta, prefacandu-se in uliu si petrecand astfel pana la Buna Vestire viitoare.

Se mai credea ca asa cum este timpul de Buna Vestire asa va fi de Pasti.

Cum era ținută Buna Vestire?

In Bucovina, Blogovestenia este o sarbatoare tot atat de mare precum Pastile, deoarece daca n-ar fi Buna Vestire, n-ar fi nici Pastile.

Cat de mare sarbatoare e Buna Vestire si cat de mare e pacatul celui ce lucreaza in decursul ei, se poate cunoaste potrivit taranului roman, din imprejurari ca acestea: "daca macina cineva in ziua aceasta, si din faina macinata face mamaliga, si mamaliga aceasta o arunca apoi in apa, pestii nu o mananca; daca ia faina de aceasta si o presara pe un pom, pomul respectiv nu face poame anul acela." (Simion Florea Marian)

Buna Vestire se tine cu cea mai mare sfintenie mai ales de catre femei, pentru ca vestea cea imbucuratoare, a fost adusa de Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria.

Unele femei din Bucovina fac in dimineata acestei zile foc in ograda inaintea usii si pun alaturi paine, sare si apa ca sa se incalzeasca, sa manance si sa bea apa ingerii. Painea si sarea o dau mai apoi de pomana.

Cei mai multi romani din Bucovina cred ca incepand cu Buna Vestire va fi mai cald si mai frumos, de aceea se urca ciobanii in ziua aceasta pe stogul de fan si ameninta cu toporul asupra iernii ca sa fuga, ca iarba-i inverzita si ei au acum unde paste oile lor.

In Transilvania, fiecare familie pregatea in seara de dinaintea Bunei Vestiri clopotei, chibrituri si tamaie. In zori de zi, primul membru al familiei care se trezea mai de timpuriu, lua o oala cu jar, pe care pune tamaie, iesea afara spre a inconjura de trei ori cladirile si a afuma vitele. In timpul acesta facea zgomot cu clopotelii legati la picior. Dupa aceasta mergea la pomi, si, facand sub ei focuri slabe, cauta sa vada care va da semne de rodire. Pe pomul ce i se parea ca nu va rodi il atingea de trei ori cu taisul toporului, zicand: "Daca nu rodesti, te tai!"

Simion Florea Marian aminteste faptul ca potrivit acestei credinte "focul din oala atrage caldura verii, tamaia alunga si departeaza serpii de pe langa casa, iar focul de sub pomi dezmorteste si readuce in fire organele nutritive deja pierdute."

O alta credinta foarte raspandita spune ca daca in aceasta zi oua vreo gaina, gasca sau rata, atunci "ouale nu sunt bune de pus sub closca, pentru ca nu ies pui cumsecade dintr-insele. Tot in aceasta zi se scot afara stupii care nu s-au scos in ziua de Alexii, si se scot afara vitele de prin grajduri si se lasa la soare, ca sa fie sanatoase peste tot anul.

Incepand cu Buna Vestire, femeile din Banat se duc in padure si aduc lemne pe care le pastreaza apoi pentru Joia cea Mare.

Blagovesnicul - Sfantul Arhanghel Gavriil

Sarbatoarea Bunei Vestiri continua, a doua zi (26 martie), cu sarbatoarea Sfantului Arhanghel Gavriil, cel care i-a adus Fecioarei Maria vestea cea buna a intruparii Domnului. Sfantul Arhanghel Gavriil este numit de catre cei mai multi romani din Bucovina, Blagovesnicul.

Este o sarbatoare tinuta mai ales de catre femei pentru ca Arhanghelul a adus vestea Maicii Domnului. Femeile nu lucreaza in aceasta zi, mai ales prin casa, pe cand barbatii lucreaza afara. Ca si Blagovestenia, sarbatoarea era considerata neprielnica pentru rodul pasarilor, animalelor si plantelor: nu se puneau clostile sau se credea ca din ouale ouate in aceasta zi nu ies pui; vacile nu se "goneau"; nu se semana porumbul (Moldova, Bucovina).

Un alt obicei, prevedea ca oamenii sa continue a manca peste si in aceasta zi, "nu numai pentru hrana, ci pentru a fi sanatosi ca pestele in tot timpul anului."

Predica Părintelui Ilie Cleopa la Buna Vestire

Iata, vei lua in pintece si vei naste Fiu si vei chema numele lui Iisus (Luca 1, 31) 

Iubiti credinciosi, 

Astazi rasuna glas de bucurie in tot pamintul. Astazi Arhanghelul Gavriil ii vesteste Fecioarei Maria ca va lua in pintece si va naste in lume pe Fiul lui Dumnezeu, mintuirea intregului neam omenesc. Ziua de astazi este mai sfinta si mai veselitoare decit toate zilele veacurilor, caci aduce bucurie si vesteste mintuirea in toata lumea. Astazi, Dumnezeu a cautat cu mila si cu indurare din cer spre pamint si a auzit suspinele stramosilor nostri si plingerea tuturor celor ce se chinuiau in iad de la inceputul lumii.

Atit de adinca este taina dumnezeiescului praznic, incit nici mintile serafimilor si ale heruvimilor nu o pot patrunde. Aceasta parere nu este a mea, ci a Bisericii lui Hristos care cinta: Taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta. Dar oare a fost cu totul ascunsa de ingeri si de oameni aceasta taina a intruparii lui Dumnezeu Cuvintul? Nu! Caci a fost cunoscuta de ingeri si revelata prin prooroci, insa in chip cu totul umbros. Caci ingerii au vestit-o patriarhilor, iar sfintii prooroci cu mult inainte prin tainice profetii mesianice au descoperit venirea Mintuitorului pe pamint. Dar ceea ce nici de ingeri, nici de oameni nu s-a stiut, a fost chipul zamislirii lui Dumnezeu din Fecioara. Aceasta o adevereste iarasi Biserica prin cintarea: Iar minunea nasterii Tale, a o spune limba nu poate (Axion).

Dar sa arat mai intii cum a luat fiinta acest minunat praznic al Bunei Vestiri. Sfinta Evanghelie de la Luca ne spune: In luna a sasea - adica in luna martie, caci la evrei anul incepe la 1 septembrie, - a fost trimis Arhanghelul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se numea Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Si intrind ingerul la ea, a zis: “Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvintata esti tu intre femei… (Luca 1, 26-28). Dar fecioara s-a spaimintat si s-a tulburat la vederea ingerului si mai ales la auzirea cuvintelor lui, si cugeta intru sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Iar ingerul Domnului, vazind-o pe dinsa asa de tulburata, i-a linistit sufletul cu aceste cuvinte: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu si, iata, vei lua in pintece si vei naste Fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt Se va chema (Luca 1, 30-32).

Fecioara Maria, aducindu-si aminte cum sarpele a inselat pe Eva si pe Adam in rai, gindea intru sine: “Oare ce este lucrul acesta, ce mi se arata? Vreo nalucire sau ispita? Sa nu fie cumva vreo inselaciune de la diavolul!” Apoi a zis catre inger: “Vad chipul tau ca te arati mie ca un om, dar graiul si portul tau nu sint din lumea aceasta. Mie imi spui lucruri mari si minunate pe care nu le pricep cum ar putea sa fie. Tu zici ca Dumnezeu Se va salaslui in mine, dar cum poate sa incapa in mine Dumnezeu Care a creat toata zidirea si pe Care nici o faptura nu-L poate incapea? In ce chip sint cuvintele acestea de care eu ma mir si ma minunez?

Iar arhanghelul, voind a-i lamuri minunea cea mai presus de fire care va fi cu ea, i-a adus aminte de alte mari si preaslavite minuni ale lui Dumnezeu din vechime si ii zise: “Adu-ti aminte, preafericita fecioara, ca la Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinta (Luca 1, 37). Adu-ti aminte cum toiagul lui Aaron, uscat fiind, a odraslit (Numerii 17, 8). Adu-ti aminte cum Sarra, femeia lui Avraam, stearpa si batrina, a nascut pe Isaac (Facere 21, 2-3). Adu-ti aminte cum Ana, mama ta, stearpa si ea fiind, te-a nascut pe tine. Apoi, cum rugul, pe care l-a vazut Moise proorocul in muntele Sinai arzind cu para de foc, nu se mistuia (Iesire 3, 2). Asa si tu vei lua intru tine focul dumnezeiesc si nu te vei arde. Duhul Sfint se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri (Luca 1, 35). De vrei sa te incredintezi si de alta minune mai noua, du-te la rudenia ta, Elisabeta si vei vedea ca si ea, fiind stearpa, este acum in a sasea luna de cind a zamislit” (Luca 1, 36).

Ascultind cu mare atentie cuvintele dumnezeiescului arhanghel si intelegind ce fel de chemare are ea de la Dumnezeu, Sfinta Fecioara Maria a primit cuvintele lui si hotarind din toata inima sa asculte porunca lui Dumnezeu cea trimisa ei prin ingerul Gavriil, cu mare smerenie a zis: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvintul tau! (Luca 1, 38). In clipa aceea, cind Fecioara a acceptat porunca si a rostit cuvintul Fie mie dupa cuvintul tau!, S-a si zamislit Iisus Hristos in preacuratul ei pintece. Iata deci, cum a inceput prealuminatul praznic al Bunei Vestiri, pe care astazi il praznuim. Odata cu inceputul acestui dumnezeiesc praznic s-a inceput si plinirea planului lui Dumnezeu pentru mintuirea neamului omenesc si al descoperirii tainei celei din veac ascunse si de ingeri nestiuta.

Acest inceput al mintuirii noastre dupa toata dreptatea il praznuieste Biserica lui Hristos astazi, cintind: “Astazi este incepatura mintuirii noastre si aflarea tainei celei din veac”. Si iarasi: “Astazi se binevesteste pamintului o mare bucurie”. Cu adevarat, fratilor, astazi este ziua din luna a sasea in care prin Arhanghelul Gavriil, s-a adus bucuria cea mare a rascumpararii neamului omenesc. Arhanghelul a fericit-o pe Fecioara Maria, spunindu-i mai intii “Bucura-te!” si apoi “Ceea ce esti plina de har, ca prin tine vine bucuria la toata lumea si intristarea neamurilor se risipeste”. Preacurata si Preasfinta Fecioara Maria este cu adevarat plina de har caci este comoara si vistieria tuturor darurilor Sfintului Duh; iar pentru a va da seama de acest lucru si adevar am sa folosesc o asemanare intre cetele ingeresti si Maica Domnului.

Sfintii Maxim Marturisitorul, Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu, Grigorie de Nissa, Vasile cel Mare, Dionisie Areopagitul, ca si Sfintul Nicodim Aghioritul spun ca ingerii au luat de la Dumnezeu o deosebita vrednicie si negraite daruri dumnezeiesti. Si daca aceste preasfinte cete ingeresti au o mare felurime de calitati si daruri firesti si spirituale si vrednicii date lor de Dumnezeu, apoi Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria pe toate aceste cete ingeresti le covirseste cu vrednicia, cu slava si cu darul (Luca 1, 28).

Ingerii, ceata cea mai de jos din cereasca ierarhie, au de la Dumnezeu darul si vrednicia de a sluji si ajuta la mintuirea sufletelor omenesti si de a povatui pe oameni la vietuirea crestineasca si cu fapte bune, pentru a indeplini astfel voia lui Dumnezeu (Evrei 1, 7-14), iar Preasfinta si Preacurata Fecioara Maria, prin harul dat ei de la Dumnezeu, mai mult decit toti ingerii se roaga si povatuieste pe cei credinciosi pe calea mintuirii, spune Sfintul Ioan Damaschin.

Arhanghelii, ca binevestitori, au darul de a descoperi tainele proorocilor si a face cunoscuta voia lui Dumnezeu oamenilor. Dar Preasfinta Fecioara Maria inca din acest veac a luat de la Dumnezeu darul proorociei. Astfel, proorocind prin Duhul Sfint, mai intii a aratat slava ei viitoare, zicind: Iata, de acum ma vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48). Iar dupa ce a nascut pe Mintuitorul, a covirsit cu sfintenia si cu darul toate cetele arhanghelilor. Ingerii din ceata sfintelor incepatorii sint mai mari peste cetele cele de jos si slujesc la indreptarea a toata lumea si la pazirea tuturor conducatorilor, a tarilor, cetatilor si a tuturor tinuturilor.

Apoi Preasfinta Fecioara Maria, fiind imparateasa tuturor cetelor ingeresti, cu sfintele si preaputernicile ei rugaciuni lucreaza mai mult decit oricare ceata de ingeri la indreptarea si mintuirea oamenilor si pazeste prin rugaciunile ei toate popoarele lumii. Daca ingerii din ceata sfintelor stapinii au stapinire asupra diavolilor si cu putere ii opresc si-i potolesc de a nu vatama pe cineva din oameni cit ar voi ei, apoi cita stapinire nu are Preasfinta Fecioara Maria asupra diavolilor, care ispitesc pe oameni, oprind puterea lor de a face rau celor binecredinciosi care o lauda si se inchina ei cu credinta si umilinta?

Ingerii din ceata sfintelor puteri din cer, prin harul cel dat lor de Dumnezeu, pot sa reverse darul facator de minuni celor placuti ai lui Dumnezeu si sa intareasca pe oameni cu rabdare si tarie de suflet in necazurile si suferintele lor. Apoi cit dar si putere de facere de minuni nu are Maica Domnului si cit intareste si imbarbateaza in necazuri pe toti cei ce au dreapta credinta si o cheama pe ea din inima spre ajutor? Ingerii din ceata Domniilor au darul si puterea de la Dumnezeu de a domni peste ceilalti ingeri, care sint mai jos decit ei, de a invata pe oameni, de a stapini simturile si patimile lor si a se face domni peste voile lor cele patimase. Apoi cita putere nu are imparateasa tuturor ingerilor si doamna lumii, Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, de a domni si imparati lumea aceasta, de a povatui tot sufletul cel binecredincios si a stapini simturile si poftele cele patimase pentru a ajunge, prin harul lui Dumnezeu, domni si imparati peste toate patimile si voile lor cele rele?

Ceata fericitelor tronuri, mai mult decit alte cete din cer, are darul de a se odihni si a purta pe Dumnezeu, dupa har, nu dupa fiinta, caci dupa fiinta este necuprins. Apoi care dintre ingeri si dintre oameni a odihnit si a purtat pe Dumnezeu mai mult decit Preasfinta Fecioara Maria, care a purtat in pintecele si in bratele ei pe Dumnezeu-Cuvintul, facindu-se prin aceasta scaun insufletit si cuvintator al Imparatului slavei? Despre aceasta si Biserica lui Dumnezeu adevereste, zicind: Ca mitrasul tau, scaun l-a facut si pintecele tau mai desfatat decit toate cerurile l-a lucrat.

Ceata sfintilor si inteleptilor heruvimi mai mult decit alte cete ingeresti care stau mai jos decit dinsii, pururea stralucesc cu lumina intelegerii si cu revarsarea intelepciunii si cunostintei dumnezeiesti si sint luminati in chip covirsitor de Dumnezeu spre a intelege marea adincime a tainelor Sale si au putere a lumina pe ingerii cei mai de jos cu intelegerea celor dumnezeiesti. Apoi cita intelegere duhovniceasca si cita adincime de taine dumnezeiesti nu poarta intru sine Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, care s-a facut pe sine salas al intelepciunii lui Dumnezeu.

Dumnezeiestii serafimi sint prea infierbintati de dragostea lui Dumnezeu si au indoita putere dumnezeiasca si indoita putere de inaltare si slavoslovie, mai mult decit toate celelalte cete ingeresti care stau mai jos decit ei (Psalm 44, 11). Apoi cita fierbinte si dumnezeiasca dragoste nu are Preasfinta si Preacurata Fecioara Maria, care L-a purtat in pintece pe Hristos, izvorul cel fara de margine al dragostei si L-a nascut mai presus de legile firii? Si de cita vedere dumnezeiasca nu este plina Maica Domnului, care sta de-a pururea de-a dreapta Preasfintei Treimi, ca o imparateasa a cerului si a pamintului in haina aurita si cu toata stralucirea frumusetilor duhovnicesti impodobita si preainfrumusetata? (Psalm 44, 15). Si daca Dumnezeu se imbraca in haina de lumina, (Psalm 103, 2), apoi de cita slava si inaltare duhovniceasca nu s-a invrednicit Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, incit toata Biserica lui Hristos o numeste pe ea Maica Luminii.

Iata, dar, iubitii mei frati, pentru care pricina am zis ca Maica Domnului este comoara si vistieria tuturor darurilor Sfintului Duh. Iata pentru care pricina Biserica lui Hristos cinta Preasfintei Maicii lui Dumnezeu, zicind: “Ceea ce esti mai cinstita decit heruvimii si mai slavita fara de asemanare decit serafimii”… Aceasta cintare este sfinta, pentru ca, asa cum am mai aratat, Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria covirseste pe toate cetele ingeresti cu vrednicia, cu cinstea si cu toate darurile duhovnicesti cu care a impodobit-o Duhul Sfint. Aceasta o adevereste si dumnezeiescul parinte Ioan Damaschin in una din cele mai alese si multe laude pe care le-a alcatuit in cinstea Maicii Domnului, zicind: “Infrumusetatu-te-ai mai mult decit toata cuviinta ingerilor, ceea ce ai nascut pe Facatorul lor”.

Pina aici, dupa a mea slaba putere, v-am aratat in ce chip Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu a fost si este comoara si vistieria tuturor darurilor Sfintului Duh si pentru care pricina Biserica lui Hristos o numeste pe ea “Mai cinstita decit heruvimii si mai slavita fara de asemanare decit serafimii”.

In cele ce urmeaza vreau sa va arat care din darurile Preasfintei Fecioare Maria a atras cel mai mult asupra ei harul Duhului Sfint si indurarea lui Dumnezeu. Fecioara Maria a fost impodobita de Dumnezeu cu toate darurile Preasfintului Duh. Insa cel mai mare dar care a invrednicit-o sa fie Nascatoare de Dumnezeu si i-a adus negraita cinste si slava a fost, nu fecioria, ci darul smereniei. Fara acest dar toate celelalte nu i-ar fi fost de folos. Smerenia a fost adevarata pricina de slava si de cinste Preacuratei Fecioarei, mai mult decit toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, dupa marturia Sfintului Duh, a cautat Domnul spre smerenia roabei Sale (Luca 1, 48) si a ridicat-o pe ea la atita slava si cinste, spre a fi laudata in cer de toti sfintii si de ostile ceresti, iar pe pamint, fericita de “toate neamurile”.

Smerenia a fost cea dintii pricina si slava pentru toti sfintii lui Dumnezeu. Smerenia l-a inaltat pe Avraam si l-a facut prieten al lui Dumnezeu si tata al multor neamuri (Facere 17, 4), caci se socotea pe sine a fi pamint si cenusa. Smerenia l-a inaltat pe Iosif si l-a facut mai mare peste tara Egiptului (Facere 41, 40-41). Smerenia l-a facut pe Moise cel gingav la limba povatuitor si legiuitor peste tot poporul lui Israel, caci se socotea pe sine nevrednic de aceasta slujba si ruga pe Dumnezeu sa trimita pe altul la scoaterea poporului din robia Egiptului (Iesire 4, 10, 13). Smerenia l-a aratat pe David a fi “dupa inima lui Dumnezeu”, caci se socotea pe sine vierme si nu om (Psalm 21, 6).

Cu smerenia au stralucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri din cuptorul Babilonului, marele prooroc Isaia si, mai mult decit toti, dumnezeiescul Ioan Botezatorul care nu se socotea pe sine vrednic a dezlega cureaua incaltamintei lui Hristos (Matei 3, 11). Pentru adincimea smereniei lui s-a invrednicit a fi martorul cel mai vazator al Preasfintei Treimi la Iordan (Matei 3, 17) si s-a numit de Insusi Hristos cel mai mare om nascut din femeie (Luca 7, 28). Iar daca acesti sfinti mari ai lui Dumnezeu au aratat atit de mare smerenie, apoi cine poate intelege adincimea smereniei care a fost in inima Preasfintei Fecioare Maria? Ca ea, auzind si intelegind de la arhanghelul Gavriil ca va zamisli de la Duhul Sfint si va naste pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a inaltat cu inima, ci cu mare smerenie socotindu-se pe sine o simpla roaba, a zis: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvintul tau! (Luca 1, 38).

Aici, cu adevarat, s-a implinit cuvintul Sfintei Evanghelii, care zice: Cine se va smeri pe sine, se va inalta (Matei 23, 12). Iar Sfintul Efrem Sirul zice: “In inima adinca se va inalta Dumnezeu”. Deci daca, dupa marturia acestui sfint parinte, toate lucrurile cele mai inalte pe cele smerite se reazama, apoi si la Preasfinta Fecioara Maria, toate darurile cele mai inalte si duhovnicesti cu care a fost impodobita de Dumnezeu s-au rezemat si au avut drept temelie vesnica smerenia ei.

Spre a deslusi mai luminat cele amintite despre smerenia Maicii Domnului, o sa va spun o istorioara. Se zice ca pe vremuri un vestit sculptor, Apeles, a facut, pe linga alte statui vrednice de lauda si de mirare si un minunat spic de griu de care atirna un porumbel. Toti se minunau de aceasta mare maiestrie in sculptura, deoarece se parea ca in ea mesterul nu urmeaza firii, ci o depaseste chiar. Dar aici era o taina de nedezlegat. Cum un spic de griu sa poarte pe el greutatea unui porumbel fara sa se fringa?

Dezlegarea tainei insa arata si inchipuieste pe Preacurata Fecioara Maria, prin spicul de griu, iar porumbelul era chipul Sfintului Duh, care se odihnea peste dinsa, aratind prin simbol smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multa dragoste si smerenie atunci cind Duhul Sfint a venit peste ea si a invrednicit-o, mai presus de mintea noastra, sa nasca in lume pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35). Asadar, fratilor, dupa cum ati auzit, smerenia a fost pricina de lauda si de cinste si de inaltare la toti sfintii lui Dumnezeu si cu atit mai mult la Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria.

Dar sa stiti si sa intelegeti ca mai presus de toate a fost smerenia cea nemasurata a Domnului si Dumnezeului si Mintuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultator facindu-se pina la moarte, si inca moarte de cruce (Filipeni 2, 8). Insa aceasta nemasurata smerenie a Domnului I-a adus Lui nemasurata slava si cinste. Pentru aceea si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a dat Lui nume care este mai presus de tot numele, ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamintesti si al celor de dedesubt (Filipeni 2, 9-10).

Iar de va intreba cineva: “ce este smerenia?”, la aceasta voi raspunde, nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfintului Isaac Sirul care zice: “Smerenia este haina dumnezeirii, pentru ca cu aceasta S-a imbracat Dumnezeu cind a binevoit a veni in lume si S-a imbracat in firea noastra cea smerita”. Iar daca dorim sa stim din ce fapte bune se naste ea, auzim pe Sfintul Ioan Scararul zicind ca smerenia se naste din ascultare si din taierea voii. Si iarasi, de se intreaba cineva: “Pentru care motiv smerenia este atit de mare?” Raspundem impreuna cu Sfintii Parinti: “Pentru ca numai ea poate ucide cel mai mare pacat care este mindria!” Caci prin acest cumplit pacat ingerii au cazut din cer, iar stramosii nostri Adam si Eva au cazut din rai; caci ascultind de sarpele diavol, li s-a nalucit a se face ca niste dumnezei (Facere 3, 5).

Astazi Fecioara Maria a zamislit in pintece da la Duhul Sfint pe Iisus Hristos, Mintuitorul lumii. Astazi Arhanghelul Gavriil aduce Fecioarei si intregii omeniri cea mai mare bunavestire de la intemeierea lumii, adica venirea pe pamint a Fiului lui Dumnezeu, ca sa ne rascumpere din robia pacatului, sa ne scape de moarte si sa ne faca din nou fii ai lui Dumnezeu dupa har. Pentru aceasta este atit de mare si necuprinsa cu mintea sarbatoarea de astazi. Ea se praznuieste primavara, in luna Martie, care este luna creatiei, pentru ca prin venirea lui Hristos in lume omenirea se reinnoieste, se naste din nou prin credinta, prin botez si fapte bune. Sa laudam deci pe Preacurata Fecioara Maria ca s-a invrednicit sa zamisleasca in trup pe Mesia cel mult asteptat. Sa laudam si pe Gavriil arhanghelul ca a adus pe pamint cea mai sfinta si mintuitoare veste buna. Apoi sa ne silim a urma exemplul Maicii Domnului si a imita virtutile ei care au facut-o vrednica sa fie Maica si Nascatoare de Dumnezeu. Adica fecioria, rugaciunea, smerenia si ascultarea ei.

Tinerii si fecioarele sa imite fecioria ingereasca a Preasfintei Fecioare Maria. Sotiile crestine sa fie ascultatoare de sotii lor, precum Fecioara de batrinul Iosif, cu care era logodita. Mamele crestine sa urmeze Maicii Domnului, care a primit sa nasca pe Hristos prin Duhul Sfint si sa nu-si paraseasca datoria de a naste copii, pentru care au o mare raspundere. Preotii si calugarii sa se roage mult, cit mai mult lui Dumnezeu, pentru lume, pentru mintuirea oamenilor si pentru pace pe pamint. La fel si fratiile voastre sa va rugati mai mult, ca numai prin rugaciune putem vorbi cu Dumnezeu, ne impacam cu toti oamenii, ne intarim in credinta si sporim in fapte bune, fara de care nu ne putem mintui. Sa nu uitam ca si Fecioara Maria a primit bunavestire de la inger, in casa ei din Nazaret pe cind se ruga. Caci atunci cind ne rugam, sintem asemenea ingerilor, cintam si laudam impreuna pe Dumnezeu si cu rugaciunea ardem pe diavoli. Mai ales Acatistul Bunei Vestiri, cel mai vechi acatist din Biserica noastra, ca si Paraclisul ei sa nu ne ramina necitite in fiecare zi si sarbatoare.

Pe linga acestea, sa avem smerenie si dragoste catre toti oamenii, stiind ca fara smerenie, fara iubire si credinta dreapta nimeni nu se poate mintui. Am cazut din rai prin mindrie. Sa ne urcam din nou la Dumnezeu prin smerenie. La toate faptele bune sa adaugam si postul. Iata, sintem in Sfintul si Marele Post. Sa ne silim sa postim dupa putere, ca mare putere are rugaciunea unita cu postul. Nu uitati sa va spovediti toti din timp, cu evlavie si cainta, ca sa ne ierte Dumnezeu pacatele si sa ne facem vrednici de Sfinta Impartasanie si de lumina si bucuria cea mintuitoare a Sfintelor Pasti.

Va indemnam iarasi, fratilor, sa aparati sfinta si dreapta credinta ortodoxa printr-o viata crestineasca exemplara. Iubiti Sfinta Biserica si ascultati de pastorii pe care vi i-a rinduit Dumnezeu. Feriti-va de adunarile rele, de crestinii dezbinati si de sectanti, caci ei s-au rupt de Biserica lui Hristos si hulesc si defaima Sfinta Cruce, sfintele icoane si pe Maica Domnului. Amin.