miercuri, 24 martie 2021

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 25 MARTIE 2021 / ISTORIE PE ZILE - Evenimente

 25 MARTIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente


Evenimente
·         101: Imparatul Traian paraseste Roma, indreptandu-se spre Moesia Superioara, pentru a incepe luptele cu dacii, condusi de regele Decebal; aceasta data marcheaza inceputul primului razboi daco-roman (101-102).  Împăratul a traversat Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) şi Dierna (Orsova) pătrunzîand prin Banat în Dacia. La Tapae, în vara anului 101, regele dac Decebal încearcă să oprească înaintarea romană. Crîncena şi îndelungata bătalie se încheie însă cu victoria romană. Spre sfîrşitul anului 101 importante forţe dace, aliate cu sarmaţi şi bastarni, traversează Dunărea şi pătrund în Moesia, obligîndu-l pe împăratul Traian să se deplaseze spre noul teatru de război deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian să nu poată exploata succesul de la Tapae, se prabuşeşte însă după înfrîngerea forţelor lui Decebal în iarna şi primăvara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum şi în Dobrogea la Adamclisi), initiativa militară trecînd definitiv în tabăra adversă. În toamna anului 102, îndîrjita rezistenţă a lui Decebal îl obligă pe Traian să încheie pacea cu regele dac, pace inţeleasă însa de ambele tabere doar ca un simplu armistiţiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, înalţă, între Dobreta şi Pontes, în anii 103-105, un durabil pod peste Dunăre, pe care legiunile romane îl trec în vara anului 105, iniţiind cel de-al doilea Război dacic.






·         421: Este fondata  Venetia. Nu există date verificabile asupra originii orașului, însă legenda acreditează ziua de 25  martie  a anului 421  drept moment al întemeierii sale. Se pare că Veneția s-a născut ca urmare a fluxului de refugiați care au abandonat campia paduanai din nordul Italiei, sub amenintarea invaziilor longobarzilor si hunilor în decursul secolului al V-lea și  la începutul secolului al VI-lea. Locuitorii și-au ridicat așezămintele pe mlaștinile instabile ale lagunei și au trăit din comerțul cu sare și din pescuit.
·         708: Este ales Papa Constantin. A  fost  papa al Romei pana  la 9 aprilie 715, data mortii sale. Papa Constantin s-a Născut la Siria in anul 664. În anul 711 Papa Constantin a fost primit la Nicomedia (azi Izmit, Turcia) de imparatul Iustinian al II-lea, in semn  semn de reconciliere intre bisericile apuseana si rasariteana, dupa Conciliul de la Trulan, unde au fost adoptate 102 canoane care accentuau diferențele dintre  ele. Reconcilierea cu Papa Constantin a dus la revolta populației si a armatei impotriva lui Iustinian al II-lea si la asasinarea sa. Constantin a fost ultimul Papa care a vizitat Constantinopol până la Papa Paul al VI- lea în 1967.
·         717:  Imparatul bizantin Teodosiu al III-lea a abdicat. A fost împărat bizantin din anul 715. El s-a confruntat imediat dupa preluarea puterii cu o invazie araba  în Anatolia. În 716 el a încheiat un tratat  favorabil bulgarilor într-un efort de a-si  asigura un sprijin împotriva invaziei arabe. Această politică a dat roade în 719, când au ajutat la ridicarea celui de-al doilea asediu arab al Constantinopolului. Dupa abdicarea sa in anul 717 a devenit calugar si  se crede că in anul 729 a devenit episcop de Efes. Istoricii moderni presupun insa ca episcopul a fost de fapt fiul său. Oricum, acest episcop a fost ultimul înregistrat în viață la 24 iulie 754 si a  participat la Consiliul iconoclast de la Hieria.
·         963: Fondarea statului Luxemburg, ce a devenit Ducat in 1815, iar in 1867 si-a castigat independenta fata de Belgia.
·         1199:  Richard I este rănit de o sageata  în timp ce lupta în Franța, ceea ce duce la moartea sa la 6 aprilie. Richard I (n. 8 septembrie 1157),  cunoscut sub numele de  Richard Inima de Leu, din cauza reputației sale de mare conducător militar și războinic, a fost rege al Angliei din 6 iulie 1189 până la moartea sa. De asemenea, el a fost duce de Normandia (sub numele de  Richard al IV- lea), Duce de Aquitania, Duce de Gasconia, Contele de Poitiers, Conte de Anjou, Conte de Maine, Conte de Nantes  și Overlord de Bretania. Era al treilea din cei  cinci fii ai regelui Henric al II-lea al Angliei și al Eleanorei de Aquitania. La vârsta de 16 ani, Richard a preluat comanda propriei sale armate, invingand  rebeliunea din Poitou împotriva tatălui său. Încoronat rege la treizeci de ani, Richard conduce, în mod firesc, cea de-a treia cruciadă. Richard pasionat  după mașini de război și expert în atacuri asupra locurilor întărite, cucerește într-o săptămână Saint-Jean-d’Acre, pe când Filip al II-lea al Frantei bătuse pasul pe loc timp de șase luni. Conducerea cruciadei îi revine în întregime atunci când regele Frantei, dezamăgit că nu dobândise nici un laur din această aventură cavalerească, se retrage și se întoarce în țara sa, pretextând că ar fi fost bolnav. Richard a recucerit coasta Palestinei, dar nu și Ierusalimul. Saladin, generos, acordă liberă circulație pelerinilor în Orașul Sfânt. Supărat că nu s-a putut acoperi de glorie în Palestina, la fel ca Richard, Filip al II-lea îl ajută pe Ioan fără de Țară să-i ia coroana lui Richard, luat prizonier în Germania pe când se întorcea din Țara Sfântă. Contra unei răscumpărări adunate în urma presiunii exercitate de popor, în fruntea căruia s-a aflat Robin Hood (zis și „Robin al Codrilor”), Richard își reia tronul și îl atacă imediat pe regele Franței. După ce a construit la frontiera de sud a Normandiei celebrul Château-Gaillard, moare într-un asediu împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges. La ultimul asediu din viața sa, Richard este lovit de o săgeată. Rana nu era mortală dar a fost prost îngrijită și după o săptămână s-a instalat septicemia care a provocat moartea. A fost îngropat la catedrala din Rouen dar revoluționarii francezi i-au distrus mormântul în 1789. În tezaurul catedralei se mai păstrează încă într-o cutie, inima lui Richard Inimă de Leu. Proprietățile lui Richard au fost de fapt proprietățile Angliei din Franța și au constituit unul dintre motivele războiului de 100 de ani.
·         1245: O scrisoare a papei Inocențiu al IV-lea (1234 -1254) menționează existența românilor în spațiul danubiano-pontic
·         1306: Robert Bruce devine rege al Scotiei. Robert I (nascut 11 iulie 1274- d.7 iunie 1329), cunoscut popular ca Robert Bruce, a fost rege al Scotiei din 1306 până la moartea sa în 1329. A fost unul dintre cei mai faimosi războinici scotieni care si-a  condus tara  în timpul războaielor de independență  împotriva Angliei. A luptat cu succes pentru recâștigarea locului  Scoției  ca națiune independentă și este considerat  în Scoția erou național.
·         1409: Se desfasoara Conciliul de Pisa convocat de majoritatea cardinalilor Bisericii Catolice impartita  acel moment între  ascultarea papei de la Roma și ascultarea papei de la  Avignon (Marea Schisma Apuseana). Acest conciliu, convocat  pentru a depăși conflictul dintre papii  Benedict al XIII-lea (Avignon) și Grigore XII (Roma), in loc sa puna capăt Schismei Apusene, a ales un al treilea pretendent papal, in persoana lui Alexandru al V- lea. Aceasta noua divizare  în cadrul Bisericii Catolice, a purtat numele de „obedienta  Pisana”.
·         1608: Ridicarea Manastirii Cernica, ctitorie a lui Cernica Stirbei. Manastirea Cernica este o manastire ortodoxa aflata in apropiere de Bucuresti, in judetul Ilfov. Asezat la o distanta de numai 12 kilometri spre rasarit de capitala, complexul monahal se intinde pe doua dintre insulele lacului Cernica. In obstea monahala a acestei manastiri au trait nenumarati barbati cu viata sfanta, cei mai renumiti dintre acestia fiind : Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica si Sfantul Cuvios Irodion de la Lainici. Ctitorie a marelui vornic Cernica Stirbei si a sotiei sale, doamna Chiajna, cinstita Manastire Cernica este atestata documentar inca din anul 1608, printr-un hrisov domnesc al lui Radu Voda Serban, fiul lui Mihnea Voda. In acel an, vornicul Cernica reface un vechi schit, il inzestreaza cu pamanturi, paduri si sate, spre vesnica pomenire a numelui si a neamului sau. Astfel, incepand cu anul 1608, schitul se va numi “Cernica”, pana la aceasta data el fiind numit “Gradistea Florestilor”. Hrisovul amintit consemneaza urmatoarele: “Am cumparat satul Floresti, de pe Colentina, de la Nedelcu si Stroe, feciorii lui Radu Captaru, si am zidit o manastire, la leatu 1608, cu hramul Sfantului Ierarh si facator-de-minuni Nicolae de la Mira Lichiei, in capul mosiei mele cea de mai sus aratata, intr-un ostrov, langa Florestii din mijloc, ce se vecinesc cu Serban Voda.” Inca dintru inceput, ctitorul a precizat: “Nimeni din neamul meu sa nu fie slobod de a se atinge de dansa sau sa puna egumen, ci sa fie staret din acei parinti ce vor petrece cu viata de obste, spre pomenirea mea, a sotiei mele si a neamului meu, in veacul de acum si in cel ce va sa fie.”


·         1643: Se tipareste, la Iasi, lucrarea Cartea romaneasca de invatatura, a mitropolitului Varlaam.  Cartea începe cu un „Cuvânt“ adresat de Vasile Lupu „la toată semenția românească de pretutindeni ce se află pravoslavnici într-această limbă“, arătând că oferă „acest dar limbii românești, carte pre limba românească, întăiu de laudă lui Dumnezeu, după aceia, de învățătură și de folos sufletelor pravoslavnici“. Urma apoi un „Cuvânt către cetitoriu“ al mitropolitului. Din aceste două prefețe se desprinde ideea unității de neam și de limbă a românilor din Moldova, Muntenia și Transilvania. Mitropolitul moldovean și-a cules materialul „din multe scripturi din limba slavoniască“, arătând în prefață că este „adunată din toți tălcovnicii Sfintei Evanghelii, dascălii Bisericii noastre“. Varlaam are meritul că a strâns într-o lucrare unitară vechile cazanii, care circulau în țările românești în manuscris, traduse din grecește sau din slavonește, le-a revizuit și le-a dat ca „dar“ întregului popor român. Cazania a adus un aport prețios la formare limbii noastre literare, fiind scrisă într-un stil viu și plin de culoare, cu fraze bogate în comparații pitorești și expresii plastice. Prin conținutul ei, dar și prin frumusețea graiului, Cartea românească de învățătură a lui Varlaam a cunoscut o răspândire mult mai largă decât orice altă carte românească veche, ajungând nu numai în mâna episcopilor și a preoților, ci chiar a credincioșilor de la sate.


·         1646: Tratatul de alianță dintre principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I, și domnul Moldovei, Vasile Lupu (1634 - 1653). În timpul domniei sale, ca și în timpul domniei principilor Gabriel Bethlen sau Gheorghe Rákóczi al II-lea, principatul autonom al Transilvaniei aflat sub suzeranitate otomană a cunoscut o epocă de înflorire economică și de afirmare politică și culturală, întărindu-se puterea centrală. A promovat o politica absolutistă care a fost dublată de tendința de răspândire a calvinismului.


·         1655Titan, cea mai mare lună a lui Saturn, este descoperită de Christian Huygens - matematician și fizician olandez

·         1699:  Compozitorul german Johann Adolph Hasse este botezat. Înzestrat cu o voce frumoasă de tenor, el a avut si o cariera  de cântăreț, evoluand in  trupa de operă de la Gänsemarkt din  Hamburg condusă de Reinhard Keiser, ( d.23 decembrie 1783, Veneția)
·         1802: Generalul britanic Cornwallis  şi primul consul  francez, Napoleon Bonaparte, au  semnat tratatul care  marchează sfârşitul războaielor cu ce-a de-a  doua coaliţie antifranceza. In Franţa este în sfârşit în pace , după 10 ani de conflict. Dar calmul  a fost de scurtă durată  pentru ca războiul  a  fost reluat un an mai târziu. ” Pacea de la Amiens “va lua apoi numele de “armistiţiul din Amiens
·         1807: A fost abolit comerțul cu sclavi în Anglia
·         1821: Incepe razboiul de independenta al Greciei fata de Imperiul Otoman, incheiat in 1829, intr-un context în care se redesteapta sentimentul national al  grecilor. Arhiepiscopul de Patras, Germanos binecuvanteaza  începutul războiului de eliberare. Răscoalele a populaţiei împotriva turcilor provoaca numeroase  masacre de ambele parti. Cu În ianuarie 1822, o reuniune la Epidaurus proclama independenţa Greciei, dar turcii replica rapid, continuând masacrarea populatiei grecesti. În mai puţin de zece ani, dar cu pretul a numeroase jertfe, grecii vor câştiga recunoasterea internationala a independenţei lor şi eliberarea de turci pe 03 februarie 1930.
·         1849: Apare la Brașov gazeta Espatriatul
·         1882: Mitropolitul primat al Ungrovlahiei, Calinic Miclescu, săvârșește în premieră la București sfințirea marelui mir, pas care a însemnat autocefalia (independența) Bisericii Ortodoxe Române față de Patriarhia de Constantinopol. Patriarhia de Constantinopol a recunoscut explicit autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 25 aprilie 1885.

·         1903: Marea Britanie şi Statele Unite cad de acord cu privire la delimitarea frontierei dintre Alaska şi Canada
·         1907: În România este aprobat Decretul privind obligativitatea ortografiei stabilite de Academia Româna.
·         1924: Proclamarea republicii în Grecia. Sărbătoare națională
·         1939: Cardinalul Eugenio Pacelli devine papa Pius al XII-lea
·         1940: S-a desfăşurat prima adunare generală a membrilor Societăţii Scriitorilor din Basarabia, România.
·         1949: S-a constituit Uniunea Scriitorilor din România prin fuziunea Societății Scriitorilor Români cu Societatea Autorilor Dramatici


·         1957: Semnarea Tratatului de la Roma, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, prin care s-au pus bazele Comunității Economice Europene, CEE, devenită Uniunea Europeană de la 1 noiembrie 1993, data intrării în vigoare a Tratatului de la Maastricht
·         1975: Regele Faisal al Arabiei Saudite a fost asasinat de către unul din nepoții sai, Faisal bin Imsaad. Faisal bin Abdulaziz Al Saud ( n.14 aprilie 1906), a fost rege al Arabiei Saudite din 1964 moartea sa. Ca rege, el a pus în aplicare o politica de modernizare a tarii și reforme, iar principalele sale teme de politică externă au fost pan-islamismul, anti-comunismul, și sprijinirea luptei palestinienilor.

·         1991: Au fost pronuntate sentintele in procesul membrilor C.P.Ex al C.C. al fostului P.C.R, dupa un proces de 248 de zile. Pedepsele au variat intre 5 luni si 6 ani de inchisoare, fiind achitati: Gh. David, C. Olteanu, Gh. Oprea, C. Radu, Gh. Pana, Iosif Szasz.
·         1994: Este incendiată sinagoga din Lübeck. Primul atentat de acest fel comis în Germania după perioada nazistă
·         1994: Presedintele Ion Iliescu a gratiat membrii supleanti ai C.P.Ex. ai fostului P.C.R.: Stefan Andrei, Silviu Curticeanu, Suzanica Gadea, Mihai Gere, Ana Muresan, Ioan Toma, Ion Stoian.

·         1994: Trupele americane s-au retras din Somalia
·         1997: Prin Ordonanța de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene. Astfel, din ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.
·         1998: Comisia Europeană recomandă adoptarea monedei unice, Euro, de către 11 țări
·         1999: Revoltă anti NATO la Skopje. Aproximativ 10.000 de protestatari au atacat cu cockteiluri Molotov Ambasadele Statelor UniteGermaniei și Marii Britanii, precum și Hotelul Aleksander (unde erau găzduiți verificatorii OSCE evacuați din Kosovo) și Hotelul Continental, sediul NATO la Skopje, provocînd pagube clădirilor și incendiind automobilele diplomatice.
·         1999: Iugoslavia a introdus starea de razboi si a rupt relatiile diplomatice cu Statele Unite, Marea Britanie, Germania si Franta.
·         2001: Presedintele rus Vladimir Putin si premierul japonez Yoshiro Mori s-au angajat la Irkutk, in Siberia, sa continue eforturile in vederea semnarii unui tratat de pace intre cele doua tari.
·         2001: Aproximativ 24 de milioane de norvegieni, danezi, suedezi finlandezi si islandezi pot calatori fara pasapoarte in celelalte zece tari UE semnatare ale Conventiei de la Schengen.
·         2002:  Se are în vedere începerea lucrărilor de construcție a Catedralei Mântuirii Neamului în perimetrul cuprins între străzile Nerva Traian, Mircea Voda și Bulevardul Mărășești din București. Catedrala patriarhală va purta hramul Înălțarea Domnului și Sfântului Apostol Andrei, iar ansamblul arhitectural va include două pasaje subterane semi-îngropate și o piață pietonală.





·         2002: A avut loc, la București, summitul Grupului de la Vilnius (Primăvara noilor aliați) ce a adus în discuție extinderea Alianței către Estul Europei și aderarea statelor candidate la NATO, după evenimentele din 11 septembrie 2002 în care s-a confirmat interesul strategic pe care îl reprezintă zona Mării Negre (25-26)
·         2004: În localitatea Cislău (județul Buzău), în prezența ministrului Apărării, Ioan Mircea Pașcu, pirotehniștii români au distrus ultimul lot de mine antipersonal; evenimentul a reprezentat contribuția României la eforturile comunității internaționale de a combate acest flagel, în calitate de semnatară a Convenției de la Ottawa privind interzicerea minelor antipersonal (convenție intrată în vigoare în1999)
·         2005: Se deschide Expo Aichi 2005 - prima expoziție mondială a secolului XXI, având ca temă Înțelepciunea naturii (JaponiaAichi)
·         2017: Biserica Ortodoxă Română organizează cel mai mare marș național. Biserica Ortodoxă Română anunţă organizarea, pe 25 martie, a unui marş la nivel naţional pentru susţinerea valorilor familiei creştine tradiţionale. „Anul acesta, Marșul pentru viață se va desfășura în peste 285 de localități din România și Republica Moldova, sub genericul Ajută Mama și Copilul! Ei depind de tine!. În București, Marșul pentru viață se va desfășura pe traseul Parcul Unirii – Parcul Tineretului, începând cu ora 12.30, iar la finalul său va avea loc un concert de muzică ușoară. Marșul pentru viață reprezintă una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societății contemporane care, în România, în perioada 1958 – 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi, țara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă (116,5%). Potrivit învățăturii creștine, viața este darul lui Dumnezeu față de oameni care trebuie prețuit și protejat, în timp ce avortul este o crimă comisă împotriva unei ființe (persoane) nevinovate care nu se poate apăra. Omul se bucură de viață și de puterea vieții; are dreptul la viață, dar și responsabilitatea de a respecta această viață, de a o apăra în orice împrejurare, știind că, în existența istorică în trup, omul își pregătește participarea la Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, vă adresăm îndemnul de a participa în număr cât mai mare la Marșul pentru viață, în ziua de 25 martie 2017, pentru a oferi astfel o mărturie vie despre importanța și sensul creștin al vieții umane, despre efectele dezastruoase ale avortului asupra familiei și societății și despre necesitatea sprijinirii femeilor care urmează să nască pe copilul binecuvântat de Dumnezeu”, anunță Patriarhia Română.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...