MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI: MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 25 MARTIE 2021 / ISTORIE PE ZILE

25 MARTIE 2021 ISTORIE PE ZILE - Nașteri

Nașteri

· 1259: Andronic al II-lea Paleologul, împărat bizantin (d. 1332)

· 1297: Andronic al III-lea Paleologul, împărat bizantin (d. 1341)

· 1345: Blanche de Lancaster, soția lui Ioan de Gaunt (d. 1369)

· 1347: Ecaterina de Siena, sfântă italiană (d. 1380)
* 1479: Vasili al III-lea Ivanovici (rusă Василий III Иванович; 25 martie 1479 – 3 decembrie 1533) a fost Mare Cneaz al Moscovei din 1505 până în 1533. A fost fiul lui Ivan al III-lea al Rusiei și al celei de-a doua soții a acestuia, Sofia Paleolog și a fost botezat Gavriil (Гавриил). A avut trei frați: Iuri, născut în 1480, Simeon născut în 1487 și Andrei născut în 1490, precum și cinci surori: Elena (n./d. 1474), Feodosia (n./d. 1475), Elena (n. 1476), Feodosia (n. 1485) și Eudoxia (n. 1492).

Vasili a fost un om activ și energic căruia îi plăceau vânătoarea și pelerinajele religioase. El a continuat politica tatălui său și mare parte din domnia sa și-a petrecut-o consolidând teritoriile obținute de Ivan. Tatăl său lăsase apanaje celor patru fii ai lui, dar Vasili le-a interzis fraților săi să se căsătorească înainte ca el să aibă un moștenitor. Când doi dintre ei au murit fără să se fi căsătorit, el le-a luat pământurile.

Vasili a anexat ultimele provincii autonome: Pskov în 1510, apanajul Volokolamsk în 1513, ce mai rămăsese din Riazan în 1521 și Novgorod-Severski în 1522. S-a străduit să mențină influența Moscovei asupra hanatului Kazan și până în 1532 a reușit să instaleze un han care i-a recunoscut suveranitatea.

Vasili și-a extins autoritatea asupra boierilor și, la fel ca tatăl său, a declarat drept act de trădare orice încercare a unui nobil moscovit de a-și transfera serviciile altui conducător.

În timpul domniei lui Vasili, administrația a continuat să se dezvolte; el a reformat modul de administrare al provinciilor. Alianța dintre biserica ortodoxă și statul moscovit s-a cimentat și mai mult.

Până în 1526 când avea 47 de ani, Vasili a fost căsătorit cu Solomonia Saburova peste 20 de ani fără să aibă moștenitor. Conștientă de dezamăgire soțului ei, Solomonia a încercat să remedieze acest lucru prin consultarea de vrăjitorii și mergând în pelerinaje. Când acestea s-au dovedit ineficiente, Vasili și-a consultat boierii, anunțând că el nu avea încredere în cei doi frați ai săi să se ocupe de treburile Rusiei.

Boierii au sugerat ca acesta să-și ia o nouă soție, și în ciuda opoziției clerului, el a divorțat de soția lui stearpă și s-a căsătorit cu Elena Glinskaia, o prințesă tătară de 23 de ani, fiica unei prințese sârbe și nepoata prietenului său Mihail Glinski. Nu mulți dintre boieri au aprobat alegerea sa, Elena fiind catolică. Vasili a fost atât de îndrăgostit încât el a sfidat normele sociale din Rusia și și-a tuns barba să pară mai tânăr. După trei zile de festivități de nuntă, cuplul și-a consumat căsătoria doar pentru a descoperi că Elena părea a fi la fel de sterilă ca și Solomonia.

Populația rusă a început să bănuiască că aceasta este un semn al lui Dumnezeu de dezaprobare a căsătoriei. Cu toate acestea, spre marea bucurie a lui Vasili și a populației, Elena a dat naștere unui fiu, care l-a succedat sub numele de Ivan al IV-lea. Trei ani mai târziu, s-a născut al doilea fiu, Iuri;^[1] cum acesta a fost surdo-mut, speranțele de viitor ale dinastiei se puneau în primul născut. Potrivit unor povești, Solomonia Saburova a născut de asemenea un fiu în mănăstirea unde a fost închisă, la doar câteva luni după divorțul controversat.

În timp ce era la vânătoare călare, în apropiere de Volokolamsk, Vasili a simțit o durere mare în șoldul drept, rezultatul unui abces. El a fost transportat la Kolp, unde a fost vizitat de doi medici germani, care nu au reușit să oprească infecția cu remedii convenționale, ulcerația de la pulpa stângă ducând la septicemie.

Știind că era pe moarte, Vasili a cerut să se întoarcă la Moscova, unde a adunat boierii și pe mitropolitul Daniel cerându-le să-l recunoască pe fiul său de trei ani, Ivan, drept moștenitorul său. I s-a acceptat cererea de a fi făcut călugăr și pe 3 decembrie 1533 a murit.

Date personale
Vasili al III-lea
Vasili al III-lea Ivanovici, gravură a unui artist european contemporan.
Nume la naștere	Vasili Ivanovici
Născut	25 martie 1479 Moscova, Cnezatul Moscovei
Decedat	3 decembrie 1533 (54 de ani) Moscova, Marele Cnezat al Moscovei
Înmormântat	Cathedral of the Archangel[*]
Părinți	Ivan al III-lea al Rusiei Sofia Palaiologhina
Frați și surori	Helena of Moscow[] Andrey of Staritsa[] Ivan the Young[] Yury Ivanovich[] Dimitri Ivanovitch[] Q4415736[]
Căsătorit cu	Solomonia Saburova Elena Glinskaia
Copii	Ivan al IV-lea al Rusiei Iuri Vasilevici
Cetățenie	Cnezatul Moscovei
Religie	Biserica Ortodoxă
Ocupație	om de stat
Apartenență nobiliară
Titluri	Grand Duke of Vladimir[] Grand Prince of Moscow[]
Familie nobiliară	Dinastia Rurik
Mare Cneaz al Moscovei
Domnie	6 noiembrie 1505 – 3 decembrie 1533
Încoronare	14 aprilie 1502
Predecesor	Ivan al III-lea
Succesor	Ivan al IV-lea

· 1539: Christopher Clavius, matematician german (d. 1612)

· 1541: Francesco I de' Medici, Mare Duce de Toscana (25 martie 1541 – 17 octombrie 1587) a fost al doilea Mare Duce al Toscanei și a domnit în perioada 1574-1587.

Francesco I de Toscana; pictură de Bronzino.

Născut în Florența, a fost fiul lui Cosimo I de' Medici, Mare Duce de Toscana și a Eleonora di Toledo. A fost regent pentru tatăl său începând cu anul 1564.

La 18 decembrie 1565 s-a căsătorit cu Ioana a Austriei, fiica cea mică a lui Ferdinand I, Împărat Roman și a Ana a Boemiei și Ungariei. Nu au avut o căsnicie fericită. Ioanei îi era dor de Austria natală iar Francesco nu era nici fermecător nici fidel. Ioana a murit la vârsta de 31 de ani în 1578.

La scurt timp după ce Marea Ducesă Ioana a murit, Francesco s-a căsătorit cu amanta sa venețiană, Bianca Cappello. Francesco a construit și a decorat vila Medicea di Pratolino pentru Bianca. Ea nu a fost întotdeauna populară printre florentini. Nu au avut copii dar Francesco a adoptat-o pe fiica ei din prima căsătorie Pellegrina și pe fiul ei Antonio, care a fost adoptat când era nou născut de Bianca.

Date personale
Francesco I de' Medici
Francesco de Agnolo Bronzino.
Născut	25 martie 1541 Florența
Decedat	17 octombrie 1587 (46 de ani) Poggio a Caiano, Italia
Înmormântat	Medici Chapels[*]
Cauza decesului	omor (Intoxicație)
Părinți	Cosimo I de' Medici, Mare Duce de Toscana Eleonora de Toledo
Frați și surori	Bia de' Medici[] Virginia de' Medici Maria de' Medici Lucrezia de' Medici Isabella de' Medici Garzia de' Medici[] Pietro de' Medici Don Giovanni de' Medici[] Giovanni de' Medici[] Ferdinando I de' Medici, Mare Duce de Toscana Pedricco de' Medici[*]
Căsătorit cu	Ioana a Austriei (1565-1578) Bianca Cappello (1578-1587)
Copii	Eleonora, Ducesă de Mantua Maria, regină a Franței
Cetățenie	Marele Ducat de Toscana
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	monarh politician
Apartenență nobiliară
Titluri	Mare Ducele
Familie nobiliară	Casa de Medici
Mare Duce de Toscana
Domnie	21 aprilie 1574–17 octombrie 1587
Predecesor	Cosimo I
Succesor	Ferdinando I

· 1699: Johann Adolph Hasse, compozitor german (d. 1783)
* 1739: Prințul Edward, Duce de York (Edward Augustus;^[1] 25 martie 1739 – 17 septembrie 1767), a fost fratele mai mic al regelui George al III-lea al Regatului Unit, al doilea fiu al lui Frederick, Prinț de Wales și al Prințesei Augusta de Saxa-Gotha.

Date personale
Prințul Eduard,
Duce de York și Albany

Nume la naștere	Edward Augustus
Născut	25 martie 1739 Casa Norfolk, St James's Square, Westminster
Decedat	17 septembrie 1767 (28 de ani) Monaco-Ville
Înmormântat	1 noiembrie 1767 Westminster Abbey, Londra
Părinți	Frederick, Prinț de Wales Prințesa Augusta de Saxa-Gotha
Frați și surori	Caroline Matilda de Wales Prințesa Louisa a Marii Britanii Prințesa Elisabeta a Marii Britanii Prințesa Augusta a Marii Britanii George al III-lea al Regatului Unit Prințul Frederick al Marii Britanii Prințul William Henry, Duce de Gloucester și Edinburgh Prințul Henry, Duce de Cumberland și Strathearn
Cetățenie	Regatul Marii Britanii
Ocupație	aristocrat[*]
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț duce Conte
Familie nobiliară	Casa de Hanovra
Membru al Consiliului de Coroană al Regatului Unit[*]

· 1767: S-a nascut Joachim Murat, mare duce de Clèves și Berg, mareșal al Imperiului Francez și rege al Regatului celor Două Sicilii din 1808 pana la 1815. A fost căsătorit cu Caroline Bonaparte, sora cea mai mică a lui Napoleon Bonaparte; (d. 13 octombrie 1815). In calitatea lui de Mare Duce de Clèves și Berg, în cadrul Confederației Rinului, Murat a promovat căsătoria nepoatei lui de frate, Marie-Antoinette Murat, cu Prințul Karl de Hohenzollern-Sigmaringen (1785-1831), bunicul regelui Carol I al României. Avand in vedere ca acesta din urmă a fost urmat la tron de nepotul lui de frate, Ferdinand, bunicul Regelui Mihai I, se poate spune ca Joachim Murat este o rudă îndepărtată a Regelui Mihai I al României. Avand in vedere ca acesta din urmă a fost urmat la tron de nepotul lui de frate, Ferdinand, bunicul Regelui Mihai I, se poate spune ca Joachim Murat este o rudă îndepărtată a Regelui Mihai I al României.

· 1782: Caroline Bonaparte, regină a Neapolelui (d. 1839)

· 1808: Jose de Espronceda, poet spaniol romantic (d. 1842)

· 1813 - S-a născut Cezar Bolliac, personalitate a vieţii culturale şi politice a secolului al XIX-lea, poet şi publicist, participant la revoluţia de la 1848 (m.25.02.1881).

· 1857: S-a nascut la Craiova, Elena Teodorini, soprană, prima artistă lirică din România care a evoluat pe scena Operei Scala din Milano (d. 27 februarie 1926, Bucuresti).

· 1867: S-a născut Arturo Toscanini, dirijor italian (d. 1957)
* 1868: Nicolae cavaler de Wassilko, uneori Nikolai Wassilko^[1]^[2] (oficial în germană Nikolaus Ritter von Wassilko, în ucraineană Микола Василько, transliterat Mîkola Vasîlko) (n. 25 martie 1868, Lucavăț, Bucovina, Imperiul Austriac - d. 2 august 1924, Bad Reichenhall, Germania, înmormântat la Berlin-Tegel din familia Wassilko, a fost un proprietar de terenuri din Bucovina, jurist, reprezentant al rutenilorbucovineni în Dieta Bucovinei (1898-1918) precum în Reichsratul austriac (1907-1918) și din 1919 diplomat. El a fost unul dintre susținătorii instituirii unui stat ucrainean în teritoriile locuite de ruteni din Imperiul Austro-Ungar. A deținut funcții diplomatice ale statelor ucrainene efemere instituite după primul război mondial.

Nicolae cu fiul său Amilcar, 1903

Nicolae cu Gerda Walden, Paris 1910

Nicolae s-a născut în satul Lucavăț din Bucovina, Austro-Ungaria). Provenea din familia bucovineană Wassilko care a fost înnobilată în rangul de cavaleri de statul austriac (1788), ocazie cu care s-a schimbat numele din cel de Vasilco în cel de von Wassilko. În lucrarea "Istoria Bucovinei", istoricul Ion I. Nistor afirmă că Wassilko era de origine română.^[3]

Tatăl său a fost cavalerul Nicolae de Wassilko (n. 4 octombrie 1839 – d. 1892), iar mama sa baroneasa Aglaia de Petrino-Armis, de origine basarabeană. El a fost nepotul lui Dimitrie (n. 16 octombrie 1796 - d. 1856) și a Smarandei de Zotta (n. 16 iulie 1807 – d. 25 aprilie 1878), frate cu baronul Iordachi Wassilko de Serecki. (Smaranda a fost sora medicului Mihai cavaler de Zotta). Mama sa a murit timpuriu, când Wassilko era încă minor. Deși locul său de naștere se afla în partea ruteană a Bucovinei, el nu cunoștea nici un cuvânt în limba rusă sau în limba ucraineană.^[4]

Nicolae a fost căsătorit de două ori, prima dată, în 1892, cu Olga de Gherghely (Gherghel). Perechea a avut patru copii: Amilcar (1894-1965), Vera (n. 1896, Cernăuți - d. 25 mai 1984, Folkestone, Kent), Tatiana (1897-1977) și Nadejda (1899-1977). După moartea timpurie a nevestei sale a luat de soție pe Jetty Winkler (alias Gerda Walden), o cântăreață vieneză de cabaret dintr-o familie evreiască, de care s-a povestit, că ea ar fi fost mai înainte o amantă al Șahului iranez.^[5]^[6]

Deși i-a plăcut să fie denumit „baron”, el a deținut doar titlul de cavaler. Și fiica sa Vera, o prietenă, poate chiar amantă în același timp model al cunoscutului pictor Christian Schad (1894-1982), s-a numit fără drept baroneasă

Wassilko a absolvit Academia Tereziană din Viena. Din 1887-1888 a făcut serviciul militar la Cernăuți și a fost transferat din cauza sănătății sale fragile în rezervă. Apoi a studiat Dreptul la Universitatea din Cernăuți până în 1891. La vârsta de 24 de ani, a intrat în posesia moștenirii de la tatăl său, devenind proprietar al mai multor moșii din Bucovina.

Prin relațiile sale cu diplomații austro-ungari, el a promovat formularea de condiții favorabile pentru Ucraina la Tratatul de la Brest-Litovsk, precum și semnarea unui acord secret privind recunoașterea Ucrainei de Vest (formată din Galiția, Bucovina și Rusia subcarpatică) ca teritoriu autonom al coroanei. La 19 octombrie 1918, la Liov (Galiția), s-a proclamat Republica Populară a Ucrainei Occidentale. Noul stat includea și partea de nord a Bucovinei, cu orașele Cernăuți, Storojineț și Siret. Din octombrie 1918, Wassilko a fost membru al Radei naționale ucrainene. După proclamarea Republicii Populare a Ucrainei Occidentale, el a devenit primul reprezentant diplomatic al acesteia în Austria.

La 6 noiembrie 1918, s-a semnat un acord între comisarul național ucrainean Omelian Popowicz și auto-proclamatul comisar național român Aurel Onciul cu privire la împărțirea Bucovinei între noul stat ucrainean și un guvern românesc inexistent. Deși Onciul nu dispunea de o delegație pentru a semna acest acord, el nefiind împuternicit în acest sens de Consiliul Național Român din Bucovina (organismul politic care reprezenta interesele românilor bucovineni), autoproclamatul guvern ucrainean a dispus ocuparea Palatului administrativ din Cernăuți de către milițiile ucrainene. O delegație a Radei naționale ucrainene formată din deputații Ilia Semaka și Nikolai Spenul și din Omelian Popowicz și Ilie Popowicz l-a somat pe guvernatorul austriac Etzdorf să predea puterea administrativă în teritoriile ucrainene din Bucovina, precum și în orașul Cernăuți, către Rada națională ucraineană. Guvernatorul a cedat în fața forței (palatul fiind deja ocupat de milițiile ucrainene) și a semnat un proces-verbal prin care trecea puterea administrativă în Bucovina către Omelian Popowicz și Aurel Onciul.^[14]

Consiliul Național Român nu a recunoscut actul semnat de Onciul și s-a opus împărțirii teritoriului Bucovinei și, în condițiile în care trupele de ucraineni începeau să ocupe clădirile din Cernăuți, a solicitat ajutor militar din partea guvernului român pentru menținerea ordinii și protejarea vieții cerățenilor. La 9 noiembrie 1918, Divizia 8 Română condusă de generalul Iacob Zadik a intrat în Bucovina "pentru a ocroti viața, avutul și libertatea locuitorilor de orice neam și credință împotriva bandelor de criminali care au început opera lor de distrugere" (după cum spunea proclamația adresată bucovinenilor de generalul Zadik), iar la 11 noiembrie a intrat în Cernăuți alungând bandele înarmate de ucraineni. La 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei format din reprezentanți ai românilor, germanilor și polonezilor, evreii și ucrainenii refuzând să răspundă invitației, a hotărât Unirea Bucovinei cu România.

La 9 mai 1919, după instaurarea Directoratului Ucrainei, cavalerul Nicolae de Wassilko a fost numit trimis al Republicii Populare Ucrainene în Elveția, cu rang de ministru ^[15]. În august 1923, a devenit președinte al Misiunilor diplomatice ucrainene, după care a fost transferat ca ambasador în Germania. Suferind de astm a fost tratat într-o stațiune balneară la Bad Reichenhall, unde a murit în urma unui accident vascular cerebral la 2 august 1924.^[16] Nicolae este înmormântat în cimitirul ortodox rusesc la Berlin-Tegel.

Istoricul Teodor Bălan (1885–1972) îl considera „un intrigant, oportunist și o figură tristă a vieții politice din Bucovina”.^[17] În ziarului „Bukowinaer Rundschau“, de la 24 decembrie 1899 (care a fost cunoscut ca nefiind pro-român),se poate citi pe pagina a 2-a sub rubrica „Am Ziele“ un studiu de caracter nimicitor privind motivele sale de schimb al punctului de vedere politic și chiar al negării provenienței lui etnice, transformându-se din descendentul vechii familii române Vasilco/Wassilko, numit Nicolae, în Nikolaj și mai târziu în Mykola.^[18]

În onoarea lui a fost denumit Bulevardul Nicolae Vasilco (вул. Василька Миколи) în Cernăuți de către autoritățile ucrainene.

Date personale
Nicolae cavaler de Wasssilko
Nicolae cavaler de Wassilko
Născut	25 martie 1868 Lucavăț, Austro-Ungaria
Decedat	2 august 1924 (56 de ani) Bad Reichenhall, Germania
Înmormântat	Berlin
Părinți	Nicolae de Wassilko, Aglaia de Petrino-Armis
Naționalitate	Austro-Ungaria; română
Cetățenie	Austro-Ungaria; Ucraina
Ocupație	jurist politician diplomat
Membru al Camerei Deputaților din Consiliul Imperial Austriac

· 1881: Béla Viktor János Bartók (n. 25 martie 1881, Sânnicolau Mare, Austro-Ungaria – d. 26 septembrie 1945, New York) a fost un compozitor și pianist maghiar, unul din reprezentanții de seamă ai muzicii moderne.
Primele lecții de pian le-a primit de la mama sa. Din 1899 a studiat pianul și compoziția la Preßburg (azi: Bratislava, Slovacia) și la Academia Regală de Muzică din Budapesta, unde între 1908 și 1934 a funcționat ca profesor de pian. Între anii 1934 și 1940 a lucrat la Academia de Științe din Budapesta în domeniul folclorului muzical. În 1940 a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde, pentru o scurtă perioadă (1940-1941), a lucrat pe lângă "Columbia University" și ca profesor de muzică în New York, având venituri financiare modeste. A murit bolnav de leucemie pe 26 septembrie 1945 în New York.

În primele sale opere, Béla Bartók se orientează în tradiția muzicii vest-europene, fiind în special influențat de Johannes Brahms, Richard Wagner, Franz Liszt și Claude Debussy. În poemul simfonic "Kossuth"(1904) se recunoaște influența muzicii lui Richard Strauss. Începând cu anul 1905, Béla Bartók studiază tot mai mult muzica populară maghiară, românească și cea tradițională a artiștilor țigani. În colaborare cu prietenul său, compozitorul Zoltán Kodály, realizează o culegere de muzică folclorică maghiară, românească, sârbească, croată, turcească și nord-africană, publicată în 12 volume.

Béla Bartók a fost un excelent pianist și a compus mai multe lucrări în scop pedagogic, ca "Microcosmos" (1935), cuprinzând 153 piese pentru pian cu grade de dificultate crescândă. Cele șase cvartete de coarde sunt considerate unele din cele mai importante compoziții ale genului

În 1924, Societatea Compozitorilor Români organizează un concert dedicat aproape în întregime operelor lui Bela Bartok, ocazie cu care Enescu cântă, acompaniat la pian de Bartok însuși, Sonata a II-a pentru vioară și pian a acestuia. Doi ani mai târziu, compozitorul maghiar revine la București ca pianist solist în propria Rapsodie pentru pian și orchestră - lucrare de debut - dar stârnește interes și prin alte două opus-uri pianistice ale sale, expresionistul „Allegro barbaro” și „Dansurile românești”, oferite ca supliment în același concert.

"Allegro barbaro" pentru pian (1911)
"Dansuri populare românești" pentru pian (1915, prelucrate mai târziu pentru orchestră)
Opera Castelul Prințului Barbă-Albastră (1911)
"Prințul cioplit din lemn", piesă de balet (1914-1916)
"Mandarinul Miraculos", balet (1919)
6 Cvartete pentru instrumente de coarde (1908, 1915-1917, 1927, 1928, 1934și 1939)
Trei concerte pentru pian și orchestră (1926, 1931 și 1945)
Muzică pentru instrumente de coarde, percuție și celestă (1937)
Concert pentru orchestră (1943)
Concert pentru vioară și orchestră (1943) - executat în primă audiție de Yehudi Menuhin
Muzică pentru două piane și instrumente de percuție (1937)
Concert pentru violă și orchestră (1945), definitivat de Tibor Serly.

Membru post-mortem al Academiei Române

Date personale
Béla Bartók
Béla Bartók
Născut	25 martie 1881^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10]^[11]^[12]^[13]^[14] Sânnicolau Mare, Austro-Ungaria^[15]
Decedat	26 septembrie 1945 (64 de ani)^[3]^[16]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10]^[11]^[12]^[13]^[14] New York, SUA^[17]^[18]
Înmormântat	Ferncliff Cemetery[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (leucemie)
Părinți	Béla Bartók[] Paula Voit[]
Căsătorit cu	Ditta Pásztory-Bartók[*]
Copii	Péter Bartók[] Béla Bartók[]
Cetățenie	Ungaria SUA
Religie	Biserica Unitariană
Ocupație	compozitor pianist coregraf[] profesor pedagog[] muzicolog[] profesor de muzică[] etnomuzicolog[] profesor universitar culegător de folclor muzical[] entomolog[*] muzician
Activitate
Studii	Franz Liszt Academy of Music[*]^[1]
Gen muzical	operă muzică clasică
Instrument(e)	pian
Premii	Premiul Kossuth Grammy Trustees Award[] Legiunea de Onoare în grad de cavaler[] Bustul lui Béla Bartók din Parcul Herăstrău din București

· 1885: S-a nascut Mateiu Caragiale, scriitor român Craii de Curtea Veche, Remember). Mateiu Caragiale a fost un istoric al heraldicii, poet și scriitor român, fiu al scriitorului Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu. În anul 1889 tatăl său se căsătorește cu Alexandrina Burelly și își aduce fiul în noua familie. În adolescență, Mateiu își descoperă pasiunea pentru heraldică și pentru genealogie si iși căuta cu pasiune strămoșii pe care îi credea aristocrați. A decedat la 17 ianuarie 1936.

· 1887: Nicolae Bretan (n. 25 martie 1887, Năsăud - d. 1 decembrie 1968, Cluj) a fost un compozitor, bariton și regizor de operă român.^[1] Este revendicat și de maghiari sub numele de „Bretán Miklós“^[2] pentru că și-a petrecut o parte din viață în Ungaria^[3].

Bustul lui Nicolae Bretan în Parcul Central din Cluj

Nicolae Bretan era român greco-catolic și s-a însurat cu Nora Osvát, o unguroaică-evreică. Peste ani, 13 persoane din familia soției sale au murit în lagărul de concentrare Auschwitz.^[4] Datorită afinității sale interetnice maghiaro-germano-iudaice a fost persecutat întreaga viață, atât în Ungaria (unde a trăit în perioada celui de-al Doilea Război Mondial), cât și în România postbelică. S-a considerat toată viața mai degrabă transilvănean, decât membru al unei etnii sau al alteia.

Prin grija fiicei lui, Judit Bretan, o seamă din lucrările pe care le-a compus au fost publicate în ultimii ani pe discuri compacte apărute la casa de discuri "Nimbus Records".

Nicolae Bretan a studiat la Conservatorul din Cluj (1906-1908), la Academia de Muzică din Viena (1909) și la Magyar Királyi Zeneakadémia din Budapesta (1912), după care s-a afirmat ca prim-bariton al Operei din Bratislava. În 1916 și-a luat și licența la Facultatea de Filologie din Cluj. A fost regizor la Opera Maghiară din Cluj și director al Operei Române din Cluj, după revenirea acesteia din refugiul de laTimișoara. A compus 230 de cântece pe versuri de poeți români, maghiari și germani, cinci opere, poemul vocal simfonic „Luceafărul” și a compus, de asemenea, numeroase lucrări religioase și un requiem pentru doi soliști (sau cor) și orgă.^[6]

Dintre operele sale patru au fost opere într-un act: "Golem", care a avut premiera în Elveția, în 1990, "Arald", "Eroii de la Rovine" și o operă în trei acte: "Horia".^[7]

Luceafărul (1921)
Golem (1924), cu titlul complet „Golem Lasadasa“ (Răzvrătirea Golemului)
Scrisoarea a III-a (1934)
Eroii de la Rovine (1935)
Horia (1937)
Arald (1939)

· 1897: Max W. Arnold (Mendel Wechsler Arnold), pictor (d. 1946)

· 1902: George Lesnea, poet român (d. 1979)

· 1903 - S-a născut Frankie Carle (Francis Nunzio Carlone), pianist, compozitor şi şef de orchestră american.

· 1908: Sir David Lean CBE (n. 25 martie 1908 – d. 16 aprilie 1991) a fost un regizor englez, producător, scenarist și editor cel mai bine cunoscut pentru realizarea unor filme epice cum ar fi The Bridge on the River Kwai(1957), Lawrence of Arabia (1962), Doctor Zhivago (1965) sau A Passage to India (1984); sau pentru ecranizarea operelor lui Charles Dickens în filme ca Great Expectations (1946) și Oliver Twist (1948)

Jump to navigation Jump to search

Date personale
David Lean

Născut	25 martie 1908^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6] Croydon[*], Regatul Unit
Decedat	16 aprilie 1991 (83 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6] Limehouse[*], Regatul Unit
Înmormântat	cimitirul Putney Vale[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer esofagian)
Părinți	Helena Tangye[*]
Frați și surori	Edward Tangye Lean[*]
Căsătorit cu	Ann Todd[] (1949–1957) Kay Walsh[] (1940–1949)
Număr de copii	1
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	regizor de film producător de film editor de film[*] scenarist
Alma mater	Leighton Park School[*]
Premii Oscar
Cel mai bun regizor (1957) pentru Podul de pe râul Kwai Cel mai bun regizor (1962) pentru Lawrence al Arabiei
Premii Globul de Aur
Cel mai bun regizor (1957) pentru Podul de pe râul Kwai
Premii BAFTA
BAFTA Academy Fellowship Award[*] (1974)
Alte premii
Comandor al Ordinului Imperiului Britanic[] Premiul Sindicatului American al Regizorilor[] Premiul AFI pentru întreaga carieră (1990) Ursul de aur (1954) pentru Hobson's Choice[*]

· 1912: Jean Vilar, actor și regizor francez, organizator al Festivalului de teatru de la Avignon (d.1971)
* 1912: Regina Alexandra a Iugoslaviei (greacă Αλεξάνδρα της Ελλάδος και της Δανίας) (25 martie 1921 – 30 ianuarie 1993) a fost soția ultimului rege al Iugoslaviei, Petru al II-lea și mama lui Alexandru, Prinț Moștenitor al Iugoslaviei.

S-a născut la cinci luni după decesul tatălui ei, regele Alexandru I al Greciei, și a soției morganatice a acestuia, Aspasia Manos. Bunicul ei, regele Constantin I, a fost restaurat pe tronul Greciei la o lună după decesul lui Alexandru și s-a întors în Grecia din exil. Guvernul său a tratat oficial scurta domnie a lui Alexandru ca regență, ceea ce a însemnat că mariajul lui Alexandru, contractat fără permisiunea tatălui său, a fost din punct de vedere tehnic ilegală, căsătoria anulată și fiica cuplului, Alexandra, nelegitimă.

Steagul regal al reginei

La cererea mamei lui Alexandru, regina Sofia, a fost adoptată în iulie 1922 o lege care a permis regelui să recunoască validitatea căsătoriilor membrilor familiei regale fără acordul regal, chiar și retroactiv, deși pe o bază non-dinastică. Regele Constantin a emis un decret, publicat la 10 septembrie 1922, recunoscând căsătoria lui Alexandru cu Aspasia. Alexandra a devenit legitimă în ochii legii elene dar a continuat să nu aibă drept la succesiunea tronului.

În 1944, s-a mutat la Londra, s-a căsătorit cu Petru al II-lea al Iugoslaviei și l-a născut pe Alexandru, Prinț Moștenitor al Iugoslaviei la 17 iulie 1945, în apartamentul 212 al Hotelului Claridge din Londra. Guvernul britanic a cedat suveranitatea asupra apartamentului, Iugoslaviei doar pentru o zi, astfel că prințul se va naște pe "teritoriul iugoslav". Copilul a fost crescut de bunica sa, Aspasia. Alexandra a fost declarată a fi suferit de boli mintale, și există relatări că ar fi avut numeroase încercări de suicid, deși acest lucru nu a fost nici confirmat nici respins de familia ei.

Regina Alexandra a murit la East Sussex, Anglia și a fost înmormântată în fosta reședință regală Tatoi din Grecia.

· 1913: Dinu Adameșteanu, arheolog italian de origine română, membru de onoare al Academiei Române (d. 2004)

* 1915: Prințul George William de Hanovra (Georg Wilhelm Ernst August Friedrich Axel Prinz von Hannover^[1]; 25 martie 1915 - 8 ianuarie 2006) a fost al doilea fiu al lui Ernest Augustus, Duce de Brunswick și a soției sale, Prințesa Victoria Luise a Prusiei, singura fiică a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei și a împărătesei Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein.

Date personale
Prințul George William
Nume la naștere	Georg Wilhelm Ernst August Friedrich Axel
Născut	25 martie 1915 Brunswick, Imperiul german
Decedat	8 ianuarie 2006 (90 de ani) Munchen, Bavaria, Germania
Înmormântat	Schliersee
Părinți	Ernest Augustus, Duce de Brunswick Prințesa Victoria Luise a Prusiei
Frați și surori	Frederica de Hanovra Prince Christian Oscar of Hanover[] Prince Welf Henry of Hanover[] Ernest Augustus al IV-lea
Căsătorit cu	Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei
Copii	Prințul Welf Ernst de Hanovra Prințul Georg de Hanovra Prințesa Friederike de Hanovra
Cetățenie	Germania
Ocupație	diplomat
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Hanovra

· 1920: Henri Mălineanu, compozitor român de muzică ușoară, muzică de film și teatru (d. 2000)

· 1921: Regina Alexandra a Iugoslaviei (greacă Αλεξάνδρα της Ελλάδος και της Δανίας) (25 martie 1921 – 30 ianuarie 1993) a fost soția ultimului rege al Iugoslaviei, Petru al II-lea și mama lui Alexandru, Prinț Moștenitor al Iugoslaviei.

Alexandra s-a născut la cinci luni după decesul tatălui ei, regele Alexandru I al Greciei, și a soției morganatice sale, Aspasia Manos. Bunicul ei, regele Constantin I, a fost restaurat pe tronul Greciei la o lună după decesul lui Alexandru și s-a întors în Grecia din exil. Guvernul său a tratat oficial scurta domnie a lui Alexandru ca regență, ceea ce a însemnat că mariajul lui Alexandru, contractat fără permisiunea tatălui său, a fost din punct de vedere tehnic ilegală, căsătoria anulată și fiica cuplului, Alexandra, nelegitimă.

Steagul regal al reginei

În 1944, s-a mutat la Londra, s-a căsătorit cu Petru al II-lea al Iugoslaviei și l-a născut pe Alexandru, Prinț Moștenitor al Iugoslaviei la 17 iulie 1945, în apartamentul 212 al Hotelului Claridge din Londra. Guvernul britanic a cedat suveranitatea asupra apartamentului, Iugoslaviei doar pentru o zi, astfel că prințul se va naște pe "teritoriul iugoslav". Copilul a fost crescut de bunica sa, Aspasia. Alexandra a fost declarată suferindă de boli mintale și există relatări că ar fi avut numeroase încercări de suicid, deși acest lucru nu a fost nici confirmat nici respins de familia ei.

Regina Alexandra a murit la East Sussex, Anglia și a fost înmormântată în fosta reședință regală Tatoi din Grecia.

Date personale
Alexandra a Iugoslaviei
Regină a Iugoslaviei
Regina Alexandra cu fiul ei, Prințul Alexandru
Născută	25 martie 1921 Atena, Grecia
Decedată	30 ianuarie 1993 (71 de ani) East Sussex, Anglia
Înmormântată	Palatul Tatoi, Grecia
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
Părinți	Alexandru I al Greciei Aspasia Manos[*]
Căsătorită cu	Petru al II-lea al Iugoslaviei
Copii	Alexandru, Prinț Moștenitor al Iugoslaviei
Cetățenie	Regatul Iugoslaviei
Religie	Biserica Ortodoxă
Ocupație	politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Casa de Karađorđević
Domnie
Domnie	20 martie 1944 – 29 noiembrie 1945

· 1921: Simone Signoret, actriță franceză (d. 1985)

· 1922 - S-a născut prozatorul Ion Cârja. Născut în SUA, din părinţi emigranţi, a trăit în perioada 1927-1965 în România, fiind deţinut politic în penitenciarele din Turda, Cluj, Aiud, Gherla, Canalul Dunăre-Marea Neagră. Din anul 1965, s-a stabilit în SUA, unde a publicat volume de mărturii cutremurătoare asupra perioadei de detenţie din lagărele comuniste (m.08.05.1977).

· 1924 - S-a născut Bonnie (Buckingham) Guitar. chitaristă şi cântăreaţă americană.

· 1925: Ion Pavelescu, actor român

· 1925: Dinu Ianculescu, actor și poet român

* 1925: Gheorghe A. M. Ciobanu (n. 25 martie 1925, Roman) este un profesor, care și-a consacrat eforturile promovării activităților culturale. S-a făcut remarcat pe plan local și ca eseist, publicist, critic de artă, muzicolog și scriitor.

Viitorul profesor s-a născut în familia lui Alexandru (zidar) și a Mariei (casnică).^[11]^[12] A urmat școala primară (Școala de Băieți Nr. 4^[1]^[8]), gimnaziul și liceul (Roman Vodă) în orașul natal.^[1]^[12]^[13]^[14] După bacalaureatul susținut în Sighișoara (în timpul refugiului^[12]^[14]^[15])^[16] în anii celui de-al Doilea Război Mondial și admiterea în învățământul universitar, pe fondul lipsurilor materiale și-a întrerupt studiile și s-a încadrat în învățământ.^[4]^[11], după care a reușit totuși să absolve cursurile Facultății de Drept din Iași – la fără frecvență, în 1949.^[1]^[8]^[11]^[12]^[14] A efectuat în perioada 1949-1951 stagiul militar la o unitate de vânători de munte, la Vălenii de Munte. Nu a profesat niciodată în magistratură^[11]^[12]^[17], dar a continuat să predea între 1945–1985^[7]. A intrat în învățământ ca suplinitor^[11]^[12]^[15] începând de la școala care aparținea de Liceul Roman Vodă și, a continuat cu Gimnaziul și Seminarul Franciscan din Hălăucești, județul Iași (1945–1948), Școala de Muzică și Arte Plastice Roman (1959–1972), Liceul Roman Vodă (1960–1985), Liceul Agricol Horia.^[1]^[4]^[13] După 1989 a mai predat încă un deceniu la Institutul Teologic Franciscan și Seminarul Ortodox din localitate, până în 2002^[11]^[12] (în total 6 decenii de activitate didactică). S-a dovedit a fi un cadru didactic, apreciat pentru erudiție, pregătire profesională și metodică.^[1]^[4]^[13]

În perioada în care a predat la Hălăucești a cunoscut-o și pe viitoarea sa soție – profesoara de geografie Elena Dascălu din Fălticeni^[11]^[12], cu care s-a căsătorit în 1954.^[12]^[18]

Condițiile existente de după război, au făcut ca profesorul să ajungă să predea noțiuni de la matematică la filozofie^[4]^[13], trecând ulterior prin etică, estetică și sociologie^[19], mitologie, hermeneutică^[8], drept, economie, psihologie, filozofie, istoria muzicii, istoria artelor plastice, logică, organizare și legislație statistică^[1].

„Secretul longevității activității mele nu este chiar un secret [...] mi-am tras seva și puterea de la tinerețea cu care am fost mereu înconjurat, de la discipolii mei. Așa am reușit să susțin [...] conferințe, să predau [...] discipline ca profesor, în primul rând pentru că, după război, așa erau timpurile, fiecare profesor preda pentru o școală întreagă.”
—Gheorghe A. M. Ciobanu (la aniversarea a 88 de ani)

Date personale
Gheorghe A. M. Ciobanu
Născut	25 martie 1925 Roman
Căsătorit cu	Elena Ciobanu (fostă Dascălu)
Naționalitate	Română
Cetățenie	Română
Ocupație	Profesor Activist cultural
Activitate
Domiciliu	Roman
Educație	Școala de Băieți Nr. 4 (Roman) Liceul Roman Vodă (Roman)
Alma mater	Facultatea de Drept (Iași)
Ani de activitate	1945-prezent
Oraș natal	Roman
Premii	Medalia Muncii (1964^[1]^[2], după alte surse 1965^[3]) Ordinul Muncii clasa a III-a (1965^[4]^[2], după alte surse 1966^[3]) Insigna Evidențiat în munca culturală de masă (1985^[5]^[6]) Ordinul Meritul Cultural (1985^[2]^[4]) Cetățean de Onoare al Romanului (1997^[2]^[4]^[7]) Medalia Jubiliară „Mihai Eminescu”^[2] (1997^[8], după alte surse 2000^[3]) Premiul III (secțiunea „Presa scrisă”) - Premiile Jurnalismului de Educație (2004, Comisia Națională a României pentru UNESCO^[9]) „Virtutea Literară” (2014, Liga Scriitorilor Români – filiala Iași^[

* 1926: Ion Coman (n. 25 martie 1926, comuna Asan-Aga, județul Teleorman) este un politician comunist român, fost general-colonel degradat prin hotărâre judecătorească în 1991, care a îndeplinit funcțiile de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1974-1976), ministru al apărării naționale (1976-1980), deputat în Marea Adunare Națională (1965 - 1989) și secretar al C.C. al P.C.R.

Ion Coman s-a născut la data de 25 martie 1926, în comuna Asan-Aga. A urmat Școala Industrială din București și apoi Școala Divizionară de la Arad. Devine activist în cadrul Uniunii Tineretului Muncitor și este trimis la studii la universitățile de marxism-leninism din București și Cluj, unde își însușește cunoștințe în domeniul filozofiei și materialismului dialectic (1954-1957).

În anul 1959, Ion Coman devine student la Facultatea de Comandă și Stat Major din cadrul Academiei Militare din București, ale cărei cursuri le-a absolvit ca șef de promoție. Este încadrat apoi ca ofițer în Direcția Superioară Politică a Armatei (DSPA), alternând răspunderile din cadrul organelor de partid cu cele din statele majore.

La data de 17 iunie 1962, este numit în funcția de prim-locțiitor al șefului Marelui Stat Major, apoi a îndeplinit funcțiile de comandant al Armatei a III-a, dislocată la Cluj (25 noiembrie 1964 - 17 iunie 1965) și adjunct al ministrului forțelor armate și secretar al Consiliului Politic Superior al Armatei (1965-1974). În anul 1965, a devenit membru al CC al PCR.

În perioada 29 noiembrie 1974 - 16 iunie 1976, generalul-locotenent (cu 2 stele) Ion Coman a îndeplinit funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române și prim-adjunct al ministrului apărării naționale. În calitate de șef al Marelui Stat Major, el a contribuit la consolidarea structurilor din domeniul înzestrării armatei cu tehnică din producția internă, iar în planul instruirii trupelor a propus renunțarea la schemele rigide și la practicile ineficiente. Generalul Coman a fost primul șef de stat major dintr-o țară est-europeană care a fost primit la Casa Albă de către un președinte al Statelor Unite ale Americii (Gerald Ford) (martie 1976). ^[1] În anul 1975 a fost reales ca membru al Consiliului de Stat al R.S. România.

După un an și jumătate cât a îndeplinit funcția de șef al Marelui Stat Major, la data de 16 iunie 1976, generalul-colonel Ion Coman a fost numit în funcția de ministru al apărării naționale, pe care a îndeplinit-o până la 29 martie 1980.

Începând din anul 1980, îndeplinește funcții importante în organele de conducere ale PCR, fiind secretar al Comitetului Central și șef al secției militare și juridice (1980-1989) și deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1965 - 1989.

Este căsătorit și are un copil.

În decembrie 1989, generalul-colonel Ion Coman îndeplinea funcția de secretar al C.C. al P.C.R. După începerea evenimentelor de la Timișoara, Nicolae Ceaușescu a convocat o ședință a Comitetului Politic Executiv al PCR, în care toți demnitarii comuniști prezenți au fost de acord ca demonstrațiile să fie înăbușite cu arme de foc. La data de 17 decembrie 1989, orele 15,30, a fost trimisă la Timișoara o delegație de generali din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne, formată din generalii Ion Coman, Ștefan Gușă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chițac, Constantin Nuță, Mihalea Velicu și coloneii Filip Teodorescu și Gabriel Anastasiu. Ion Coman a fost numit comandant unic pentru Timișoara. ^[2]

În seara zilei de 17 decembrie 1989, trupele Ministerului Apărării Naționale au tras cu arme de foc la Timișoara, murind peste 50 de oameni și fiind operate câteva sute de arestări, între care și minori. ^[3]

La 22 decembrie 1989, generalul Coman a fost arestat și judecat pentru faptele sale, apoi condamnat și ulterior grațiat.

Astfel, prin Sentința nr. 6 din 9 decembrie 1991 a Curții Supreme de Justiție, Secția militară, a fost condamnat la 20 ani închisoare și degradare militară pentru infracțiunea de omor deosebit de grav și 10 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav. S-a dispus ca inculpatul Ion Coman să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, cu adăugarea unui spor de 5 ani, în total 25 ani închisoare, precum și interzicerea timp de 10 ani a drepturilor și degradare militară. ^[4]

Atât Parchetul Militar, cât și inculpatul au formulat recurs, iar Curtea Supremă de Justiție prin Decizia nr. 30 din 6 iunie 1997 a casat sentința din 1991 și i-a redus pedeapsa pentru infracțiunea de omor deosebit de grav de la 20 ani închisoare la 15 ani închisoare, iar pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav de la 10 ani închisoare la 8 ani închisoare. Conform Codului Penal, el urma să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, 10 ani interzicerea drepturilor civile, precum și degradarea militară. ^[5].

Prin Decretul 588/11 decembrie 2000, semnat de către președintele României Emil Constantinescu, Ion Coman a fost grațiat de restul rămas neexecutat din pedeapsa cu închisoarea ^[6]. În total, el a executat în detenție 3 ani, 3 luni și 10 zile.

Foarte activ în mijloacele de informare în masă din România în a prezenta propria versiune despre revoluția din 1989, Ion Coman a publicat și două cărți despre acest subiect.

Date personale
Ion Coman
Ion Coman
Născut	25 martie 1926 Asan-Aga, România
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	personal militar[*]
Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române
În funcție 29 noiembrie 1974 – 16 iunie 1976
Precedat de	Gheorghe Ion
Succedat de	Ion Hortopan
Ministrul Apărării Naționale
În funcție 16 iunie 1976 – 29 martie 1980
Precedat de	Ioan Ioniță
Succedat de	Constantin Olteanu

Partid politic	Partidul Comunist Român
Alma mater	Facultatea de Comandă și Stat Major din cadrul Academiei Militare din București
Profesie	militar

* 1926: László Papp (n. 25 martie 1926, Budapesta – d. 16 octombrie 2003, Budapesta) a fost un boxer maghiar.

* 1927: Tordis Ørjasæter (n. 25 martie 1927) este un critic literar, biograf și romancier de origine norvegiană.

Tordis Ørjasæter a fost particular angajat și preocupat cu cultura și literatura pentru copii. A început să scrie lucrări biografice, ca de exemplu pentru Sigrid Undset, Selma Lagerlöf, Tove Jansson și Nini Roll Anker. I-a fost acordat Premiul Brage în 1993.

Date personale
Tordis Ørjasæter
Născută	25 martie 1927 (92 de ani) Oslo, Norvegia
Căsătorită cu	Jo Ørjasæter[*]
Copii	Elin Ørjasæter[] Kristin Ørjasæter[]
Cetățenie	Norvegia
Ocupație	scriitoare profesoară universitară critic literar[] biografă[]
Limbi	limba norvegiană^[1]
Note
Premii	Q4518526[] Jonas Prize[] Brage Prize for general litterature[*]

* 1928: James Arthur "Jim" Lovell, Jr. (n. 25 martie 1928) este un fost astronaut NASA și căpitan în United States Navy, cunoscut în calitate de comandant al misiunii Apollo 13, care a suferit un eșec critic în drumul spre Lună și a ratat aselenizarea, dar a revenit înapoi pe Pământ în condiții de siguranță prin eforturile echipajului și al personalului de la sol. El a fost, de asemenea, pilot al modulului de comandă al misiunii Apollo 8, prima misiune Apollo care a intrat pe orbita lunară. Lovell a fost decorat cu Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale și cu Medalia Prezidențială pentru Libertate. El este unul dintre cei 24 de oameni care au zburat către Lună, primul dintre cei doar trei oameni care au zburat spre Lună de două ori și singurul care a zburat acolo de două ori fără a aseleniza. Lovell a fost, de asemenea, prima persoană care a zburat în spațiu de patru ori.

* 1930: John Alva Keel, născut Alva John Kiehle (25 martie 1930, Hornell, New York – 3 iulie 2009, New York NYC) a fost un jurnalist american și un ufolog influent cel mai bine cunoscut ca fiind autorul cărții din 1975 The Mothman Prophecies (Profețiile omului-molie - ecranizată în 2002).

Cărți:

Jadoo (1957)
The Fickle Finger of Fate (Fawcett, 1966)
Operation Trojan Horse (1970)
Strange Creatures From Time and Space (1970)
Our Haunted Planet (1971)
The Flying Saucer Subculture (1973)
The Mothman Prophecies (1975)
The Eighth Tower (1975)
The Cosmic Question (1978)
Disneyland of the Gods (1988)
The Complete Guide to Mysterious Beings (1994) (Versiune revizuită a Strange Creatures from Time and Space)
The Best of John Keel (volum broșat din 2006) (Colecție de articole scrise de Keel în Fate Magazine)

Keel s-a născut în Hornell, New York, tatăl său fiind liderul unei mici trupe muzicale. Părinții săi s-au despărțit și Keel a crescut alături de bunicii săi. A fost interesat de magie (iluzionistă), iar prima sa povestire, publicată într-o revistă pentru magicieni, a scris-o la vârsta de 12 ani. A renunțat la școală la 16 ani după ce a studiat toate cursurile de știință. Mai târziu a lucrat drept colaborator independent al unor ziare, ca scenarist pentru emisiuni de radio și televiziuni locale și ca autor al unor articole pulp cum ar fi "Are You A Repressed Sex Fiend?". A servit în armata SUA în timpul războiului din Coreea ca membru al American Forces Network din Frankfurt, Germania. Keel a susținut că în timp ce se afla în armată a activat ca scriitor de propagandă pentru războiul psihologic.^[1] După ce a părăsit armata, a fost corespondent străin de radio în Paris, Berlin, Roma și Egipt. În 1957, a publicat Jadoo, o carte care descrie timpul său petrecut în Egipt și în India unde a investigat trucul indian cu frânghia și pe legendarul Yeti. În 1966 a produs romanul spoof cu "spioni și supereroi" The Fickle Finger of Fate (Degetul nestatornic al soartei). Influențat de scriitori precum Charles Fort, a început să contribuie la articole din Flying Saucer Review și s-a dedicat total investigațiilor unor relatări privind OZN-urile. Keel a analizat ceea ce el a denumit ca fiind "ferestre" sau "valuri" de relatări privind OZN-uri, concluzionând că un număr disproporționat de cazuri au loc în zilele de miercuri și de sâmbătă.^[2] Fiind membru al Ghildei Scenariștilor, Keel ar fi scris scenariile serialelor TV Get Smart, The Monkees, Mack & Myer for Hire sau Lost In Space.^[3]

În 1967, Keel a popularizat termenul de "Men In Black" într-un articol al revistei de aventuri pentru bărbați Saga, articol intitulat "UFO Agents of Terror" ("Agenții OZN ai terorii"). Potrivit lui Keel, el a căutat inițial să explice că OZN-urile ar reprezenta vizite extraterestre, dar mai târziu a abandonat această ipoteză. În a treia sa carte, UFOs: Operation Trojan Horse (OZN-urile: Operațiunea Calul Troian), publicată în 1970, a făcut legătura între OZN-uri și concepte supranaturale, cum ar fi monștri, fantome și demoni. Keel a folosit termenul de "ultratereștri" pentru a descrie ocupanții OZN, pe care îi considera ca fiind entități non-umane capabile de a lua orice formă doresc.

Cartea din 1975, Profețiile omului-molie se bazează pe investigației sale privind presupusele apariții în Virginia de Vest ale unei uriașe creaturi înaripate denumită "Mothman"/"molie." Cartea combină relatările lui Keel despre primirea unor apeluri telefonice ciudate cu cazurile unor animale de companie găsite mutilate și culminează cu 15 decembrie 1967, când a avut loc prăbușirea podului de argint peste fluviul Ohio. Cartea a fost popularizată intens și a fost adaptată în 2002 într-un film omonim cu Richard Gere.^[2]

Prolific și imaginativ, Keel a fost considerat ca având o influență semnificativă în ufologie și asupra genului fortean.

Keel a locuit mulți ani în cartierul Upper West Side din New York NYC. A fost burlac.

A murit la 3 iulie 2009 în New York NYC, la vârsta de 79 de ani

· 1938 - S-a născut Hoyt Axton, cântăreţ şi compozitor american.

* 1940: Anita Jane Bryant (n. 25 martie, 1940, Barnsdall, Statul Oklahoma, SUA) este o cântăreață americană, fostă Miss Oklahoma și fost ambasador pentru Comisia de Citrice din Florida (care vindea suc de portocale

Piese:

Paper Roses
In My Little Corner Of The World
All Alone Am I
Wonderland By Night
Little Things Mean A Lot
The World Of Lonely People

Date personale
Anita Bryant
Anita Bryant
Nume la naștere	Anita Jane Bryant
Născută	25 martie 1940 (79 de ani)^[1]^[2]^[3] Barnsdall, SUA
Cetățenie	SUA
Religie	Bisericile baptiste catolicism
Ocupație	cântăreață participantă la concurs de frumusețe[] politiciană recording artist[]
Activitate
Domiciliu	Oklahoma

· 1942: Aretha Louise Franklin (n. 25 martie 1942,Memphis, Tennessee, SUA^[7] – d. 16 august 2018 Detroit, SUA^[8]) a fost o cântăreață și cantautoare americană.
A început să cânte muzică gospel de la o vârstă fragedă, tatăl său oferindu-i un loc în corul bisericii baptiste în care acesta era pastor. Ulterior, la vârsta de optsprezece ani, Aretha abandonează biserica pentru o carieră în muzica populară, înregistrând cântece sub egida Columbia Records, care însă au avut doar succes moderat. După ce în 1967 a semnat cu o altă casă de discuri faimoasă, Atlantic Records, Franklin s-a bucurat de succes comercial și a primit aprecieri critice pentru interpretarea unor hituri precum „Respect”, „(You Make Me Feel Like) A Natural Woman”, „Spanish Harlem” sau „Think”. Succesul său fulminant i-a adus până la finele anilor 1960 titlul de „Regină a muzicii soul”.

Aretha Franklin a lansat o serie de albume bine primite: I Never Loved a Man the Way I Love You (1967), Lady Soul (1968), Young, Gifted and Black (1972) și Amazing Grace (1972), iar la milocul anilor '70 intră într-o dispută cu casa sa de discuri și succesul său a început să scadă. După ce tatăl său a fost împușcat în 1979, Franklin a părăsit Atlantic și a semnat cu Arista Records, alături de care și-a regăsit succesul mulțumită albumelor Jump to It (1982) și Who's Zoomin' Who? (1985), dar și primului său film, Frații Blues (1980). Franklin a fost intens apreciată pentru interpretarea ariei „Nessun dorma” în cadrul galei premiilor Grammy din 1998, unde i-a ținut locul renumitului tenor Luciano Pavarotti. În același an, Aretha a lansat ultimul său hit, „A Rose Is Still a Rose”.

De-a lungul unei cariere ce a durat mai bine de cinci decenii, Aretha a avut 112 cântece incluse în clasamentele Billboard, inclusiv 77 în prestigiosul Hot 100, 17 melodii pop de top 10 și 20 de single-uri R&B ce au ajuns pe primul loc, fiind cea mai de succes cântăreață din istoria ierarhiei. Printre cele mai cunoscute hituri ale sale se numără „Rock Steady”, „Jump to It”, „Freeway of Love”, „Who's Zoomin' Who”, „Chain of Fools”, „Until You Come Back to Me (That's What I'm Gonna Do)”, „Something He Can Feel”, „I Knew You Were Waiting (For Me)” (duet cu George Michael), dar și o preluare a hitului The Rolling Stones, „Jumpin' Jack Flash”.

Date personale
Aretha Franklin
Aretha Franklin
Nume la naștere	Aretha Louise Franklin
Născută	25 martie 1942^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10]^[11]^[12]^[13]^[14] Memphis, Tennessee, SUA^[15]
Decedată	16 august 2018 (76 de ani)^[16]^[10]^[12]^[13]^[14] Detroit, SUA^[16]
Înmormântată	Woodlawn Cemetery[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*]^[17] (cancer pancreatic^[17])
Părinți	C. L. Franklin[] Barbara Siggers Franklin[]
Frați și surori	Erma Franklin[] Carolyn Franklin[]
Căsătorită cu	Glynn Turman[*] (11 aprilie 1978–7 februarie 1984)
Număr de copii	4
Cetățenie	SUA
Etnie	afro-american
Religie	Bisericile baptiste
Ocupație	Cântăreață, compozitoare, pianistă
Activitate
Origine	Detroit, Michigan, SUA
Studii	Juilliard School[]^[1], Northern High School[]
Gen muzical	Soul, jazz, blues, R&B, gospel, funk, rock
Tipul de voce	soprană
Instrument(e)	Vocals, piano
Ani de activitate	1956–2018
Case de discuri	Columbia (1960-1966) Atlantic (1967-1979) Arista (1980-2003) Aretha (2004-2018)
Interpretare cu	Sweet Inspirations, Carolyn Franklin, Erma Franklin, Cissy Houston, Whitney Houston, George Benson, George Michael, Michael McDonald, Eurythmics
Premii	National Medal of Arts[] Medalia Prezidențială pentru Libertate[] Premiul Grammy pentru întreaga carieră[] Grammy Legend Award[] MusiCares Person of the Year[] Gospel Music Hall of Fame[] Premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare R&B[] Grammy Award for Best Female R&B Vocal Performance[] Grammy Award for Best Female R&B Vocal Performance[] Grammy Award for Best Female R&B Vocal Performance[] Grammy Award for Best Female R&B Vocal Performance[] Grammy Award for Best Female R&B Vocal Performance[] Grammy Award for Best Soul Gospel Performance[] Grammy Award for Best Female R&B Vocal Performance[] Grammy Award for Best Female R&B Vocal Performance[] Grammy Award for Best Female R&B Vocal Performance[] American Music Award[] American Music Award[] Grammy Award for Best Female R&B Vocal Performance[] Favorite Soul/R&B Album[] American Music Award[] Grammy Award for Best Female R&B Vocal Performance[] American Music Award[] Grammy Award for Best R&B Performance by a Duo or Group with Vocals[] Grammy Award for Best Female R&B Vocal Performance[] Grammy Award for Best R&B Performance by a Duo or Group with Vocals[] Grammy Award for Best Soul Gospel Performance, Female[] Premiul Grammy pentru întreaga carieră[] Kennedy Center Honors[] Grammy Hall of Fame[] NAACP Image Award – Hall of Fame Award[] Grammy Hall of Fame[] Grammy Hall of Fame[] Grammy Hall of Fame[] Grammy Award for Best Traditional R&B Performance[] Grammy Award for Best Traditional R&B Performance[] Grammy Award for Best Gospel/Contemporary Christian Music Performance[] Grammy Hall of Fame[] Michigan Women's Hall of Fame[]^[2] Pulitzer Prize Special Citations and Awards[]^[3] honorary doctor of Harvard University[*]^[4]

· 1942: Basarab Nicolescu, matematician, fizician, filosof român, stabilit în Franța

· 1942: La Timişoara se naşte Otilia Valeria Coman (pseudonimul Ana Blandiana), poetă şi luptătoare pentru libertate civică în România. Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj, România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasa dizidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceauşescu prin declaraţii publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă şi in paginile unor publicaţii din străinătate. Anei Blandiana i s-au decernat un şir de premii valoroase: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional “Gottfried von Herder”, Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie, 1997; Premiul “Opera Omnia”, 2001; Premiul Internaţional“Vilenica”, 2002.

Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944, familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România, preotul Gheorghe Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.^[9]^[10]

Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.

Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică.

După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.

De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.

Cărți de poezie[modificare | modificare sursă]

Persoana întâia plural, 1964
Călcâiul vulnerabil, 1966;
A treia taină, 1969;
50 de poeme, 1970;
Octombrie, Noiembrie, Decembrie, 1972;
Poeme, 1974;
Somnul din somn, 1977;
Întâmplări din grădina mea, 1980;
Ochiul de greier, 1981;
Ora de nisip, 1984;
Stea de pradă, 1986;
Alte întâmplări din grădina mea, 1987;
Întâmplări de pe strada mea, 1988;
Poezii, 1988;
Arhitectura valurilor, 1990;
100 de poeme, 1991;
În dimineața de după moarte, 1996;
La cules îngeri, 1997, 2003, 2004;
Cartea albă a lui Arpagic, 1998;
Balanța cu un singur talger, 1998;
Soarele de apoi, 2000;
Refluxul sensurilor, 2004;
Poeme (1964-2004), 2005;
Întoarcerea lui Arpagic, 2008;
Patria mea A4, 2010;
Pleoape de apă, 2010;
În bibliotecă, 2018
Variațiuni pe o temă dată, 2018

Cărți de eseuri[modificare | modificare sursă]

Calitatea de martor, 1970, 2003
Eu scriu, tu scrii, el/ea scrie, 1975
Cea mai frumoasă dintre lumile posibile, 1978
Coridoare de oglinzi, 1983
Autoportret cu palimpsest, 1985
Orașe de silabe, 1987
Geniul de a fi, 1998
Ghicitul în mulțimi, 2000
Cine sunt eu?, 2001
A fi sau a privi, 2005
O silabisire a lumii, 2006
Spaima de literatură, 2006
Fals tratat de manipulare, 2013
Istoria ca viitor, 2017

Cărți de proză[modificare | modificare sursă]

Cele patru anotimpuri, 1977, 2001 - nuvele fantastice;
Proiecte de trecut, 1982 - nuvele fantastice;

Ambele volume au apărut sub titlul Orașul topit și alte povestiri fantastice in 2004;

Sertarul cu aplauze, 1992, 1998, 2002, 2004 - roman;
Imitație de coșmar, 1995 - nuvele.
Povestiri fantastice, 2016

Varia[modificare | modificare sursă]

Poezie și politica: convorbiri cu... Miron Radu Paraschivescu, Ion Vinea, Petre Pandrea, Geo Dumitrescu, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Ilie Costantin, Ana Blandiana, Virgil Teodorescu, Nichita Stănescu, Paul Anghel - Ilie Purcaru; Bucuresti, Albatros, 1972
Banchetul de litere: dialoguri cu Ana Blandiana, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Ion Ianoși, Gabriela Melinescu, Irina Petraș, Dumitru Radu Popa, Alex Ștefănescu, Ion Vianu - Aura Christi; București, Ideea Europeană, 2006
Timpul scrie pe trupul meu versuri , 2008 - selecție de versuri (audiobook).

Cărți traduse și antologii[modificare | modificare sursă]

Homokora - Kriterion Konyvkiado, București, 1971 (maghiară);
Pieta achillesowa i inne wiersze, Wydawnictwo Literackie, Krakow - Wroclaw, 1982 (poloneză);
Valaki engem almodik, Kriterion Konyvkiado, Bucuresti, 1985 (maghiară);
San v sania, Narodna Cultura, Sofia, 1986 (bulgară);
Kopie eines Alptraums, Volk und Welt, Spektrum, Berlin, 1988 (germană);
L'ora di sabbia, Edizioni Saval, Bologna, 1987 (italiană);
Stihotvorenia, rasscazi, esse, Radouga, Moskva, 1987 (rusă);
The Hour of Sand, Anvil Press Poetry, London, 1989, 1990 (engleză);
Mineviku - Plaanid, L.R., Tallinn, 1989 (estonă);
Sniega Stunda, Liesna, Riga, 1989 (letonă);
En kyrka full av fjarilar, Symposion Bokforlag, Stockholm, 1990 (suedeză);
Kanskje noen drommer meg, Solum Forlag, Oslo, 1990 (norvegiană);
Étoile de proie^[13], (Stea de pradă), traducere de Hélène Lenz, 1991 (franceză);
Kopie eines Alptraums, Steidl Verlag, Bokforlaget Hypatia, Stockholm, 1992 (suedeză);
L'église fantôme^[14], traducere de Micaela Slǎvescu, Syros-Alternatives, Paris, 1992 (franceză);
Kopie van een nachtmerrie, Amsterdam, 1992 (olandeză);
Svedotzi, Biblioteka Kov, Vrsatz, 1993 (sârbă);
Poezi, Shtepia Botuese Enciklopedike, Tirana, 1993 (albaneză);
Presentation/ Vorwort/ Prezentare, editie trilingva, DAAD (Deutscher Akademischer Austauschdienst/ Office Allemand d'echange universitaires), Paris, 1993 (germană, franceză, română);
Die Applausmaschine, Steidl Verlag, Göttingen, 1993 (germană);
Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3-9803871-1-9
Clair de mort^[15], Librairie Bleue, Troyes, 1994 (franceză);
Kopi av et mareritt, Gyldendal Norsk Forlag, Oslo, 1995 (norvegiană);
Engelernte, Ammann Verlag, Zürich, 1994 (germană, în traducerea lui Franz Hodjak);
L’Architecture des vagues^[16] (Arhitectura valurilor), traducere de Hélène Lenz, Saint-Jean-de-Bruel, 1995 (franceză);
Kopie eines Alptraums, Fischer Taschenbuch Verlag, Frankfurt am Main, 1996 (germană);
Ofullbordad helvet, Forlags ab Gondolin, 1997 (suedeză);
Szelet Allat, Pont, Budapest, 1998 (maghiară);
Gedichten, Go-Bos Press, 1998 (olandeză);
Sternenherbst, Dionysos,traducere Christian W. Schenk, 1999 (germană);
Cekmedjeto s aplodismenti, DAR, Sofia, 1999 (bulgară);
Potreba za priciom, Arka, Smederevo, 2000 (sârbă);
Isbrane pesmi, Cankarjeva zalozba, Ljubljana, 2003 (slovenă);
Potreba za razgovor, Arka, Smederevo - Id. Skoplje, 2004 (macedoneană);
Ana Blandiana, Sower, Beijng, 2004 (chineză),
Arhanghel vo saghi, Editia Plejadi, Struga, 2004 (macedoneană);
Un tempo gli alberi avevano occhi, Donzelli Editore, Roma, 2004 (italiană);
Projectos de passado, Editura Cavallo de Ferro, Lisabona, 2005 (portugheză).
La meva pàtria A4, trad. Corina Oproae, Cafè Central-Eumo, Vic (catalană);
Autrefois les arbres avaient des yeux : anthologie, 1964-2004^[17], traducere de Luiza Palanciuc, Troyes, France, Éditions Librairie Bleue, 2005 (franceză);
Les Saisons, traducere de Muriel Jollis-Dimitriu, Éditions Le Visage Vert, 2013 (franceză).
Invadată de cuvinte, antologie - versuri, proză, convorbiri, traducere și prefață Ognean Stamboliev, ed. Gea Libris, Sofia, 2017, (în limba bulgară, ISBN 9781980240341
Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, traducere: Christian W. Schenk, Dionysos, Boppard, 2018, ISBN 9781977075666
SECHS RUMÄNISCHE DICHTER:(Șase poeți români), selecție și traducere: Christian W. Schenk - (Ana Blandiana, Ion Caraion, Ștefan Augustin Doinaș, Marin Mincu, Emil Manu, Marin Sorescu) - Dionysos, Boppard, ISBN 978-1980320890

Date personale
Ana Blandiana

Nume la naștere	Otilia Valeria Coman
Născută	25 martie 1942 (77 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7] Timișoara, România
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	poet, prozator, traducător
Limbi	limba română limba franceză
Studii	International Writing Program[*]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	neomodernism
Specie literară	poezie, proză
Note
Premii	Cetățean de onoare al Timișoarei[] Premiul Herder premiul Vilenica[] Legiunea de onoare

* 1946: Stephen Hunter este un scriitor de thriller american.

Date personale
Stephen Hunter
Născut	25 martie 1946 (73 de ani) Kansas City, SUA
Cetățenie	SUA
Ocupație	critic de film[] romancier[] scriitor jurnalist
Activitate
Limbi	limba engleză^[1]
Studii	Medill School of Journalism[] Northwestern University[]
Specie literară	roman
Opere semnificative	Point of Impact[]*

· 1947: Sir Elton Hercules John CBE (n. Reginald Kenneth Dwight, pe 25 martie 1947), cunoscut sub numele de scenă Elton John, este un cântăreț, compozitor, cantautor și pianist englez. A lucrat cu partenerul său muzical Bernie Taupin din 1967; până în prezent au colaborat la peste 30 de albume.

Într-o carieră de patru decenii Elton John a vândut peste 450 de milioane de discuri la nivel mondial, devenind unul dintre cei mai de succes artiști din istorie.^[8]^[9] Melodia sa Candle in the Wind 1997 a fost vândută în peste 37 de milioane de exemplare, fiind cea mai bine vândută melodie din istorie. A avut peste 50 de melodii Top 40, șapte albume consecutive pe locul 1 în topurile din Statele Unite, 56 de melodii Top 40, 16 melodii Top 10, patru melodii numărul 2 și nouă melodii numărul 1. A câștigat cinci premiiGrammy, un premiu Tony, iar pentru muzică de film The Lion King / Regele Leu a primit în 1995 premiul Oscar^[10] și un Glob de Aur. În 2004, revista Rolling Stone l-a poziționat pe locul 49 în Top 100 cei mai buni artiști din istorie.

John a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1994. S-a implicat intens în lupta contra SIDA începând cu sfârșitul anilor 1980 și a fost numit cavaler în 1998. S-a căsătorit cu David Furnish pe 21 decembrie 2005 și continuă să fie un apărător al comunității LGBT. În 2008, revista Billboard l-a numit cel mai de succes artist masculin din istorie in The Billboard Hot 100 Top All-Time Artists și pe locul trei la general (după The Beatles și Madonna).

John s-a născut Reginald Kenneth Dwight pe 25 martie 1947, ca singurul fiu al lui Stanley și Sheila Eileen (născută Harris) Dwight și a fost crescut în Pinner. Părinții săi nu s-au căsătorit decât atunci când avea șase ani, când familia s-a mutat într-o casa detașată din apropiere. A fost educat la Pinner Wood Junior School, Reddiford School și Pinner County Grammar School până la vârsta de 17 ani când a părăsit școala pentru a începe o carieră în industria muzicală...

Când John a început să se gândească serios la o carieră muzicală, tatăl său a încercat să îl orienteze spre o carieră mai convențională, cum ar fi domeniul bancar. John a declarat ca interpretările și costumațiile sale extravagante de pe scenă erau modalitatea sa de a se elibera de o asemenea copilărie restrictivă. Ambii părinți ai lui John aveau înclinații spre muzică, tatăl său fiind un trompetist în trupa Bob Millar Band, o trupă de fanfară semi-profesională. Soții Dwight au fost mari colecționari de discuri și i-au prezentat lui John cei mai populari cântăreți și muzicieni ai vremii iar John își amintește că a fost imediat prins de muzica rock and roll după ce mama sa a cumpărat discuri cu Elvis Presley și Bill Haley & His Comets în 1956.

John a început să cânte la pian la vârsta de 3 ani și, în mai puțin de un an, mama sa l-a auzit interpretând The Skater's Waltz a lui Winifred Atwell după ureche. După ce a interpretat la petreceri și reuniuni de familie, la vârsta de 7 ani a început să ia lecții de pian formale. A dovedit aptitudini muzicale în timpul școlii, inclusiv abilitatea de a compune melodii. La varsta de 11 ani a obținut o bursă la Academia Regală de Muzică.

Pentru următorii cinci ani asista la orele de sâmbată ale Academiei din centrul Londrei și a declarat că îi facea plăcere să interpreteze lucrări de Chopin și Bach și să cânte în cor. Dar, în afară de acestea, se considera un elev obișnuit, deși unii instructori au spus că era un "elev model" și că în ultimii ani lua lecții de pian în particular pe lângă orele sale de la Academie.

Mama lui John, deși foarte strictă cu fiul ei, era mai vivace decât soțul ei. Din vreme ce Stanley Dwight nu era interesat de fiul său și era adesea absent, John a fost crescut în principal de mama și bunica sa maternală. Când tatăl sau era acasă, soții Dwight aveau certuri care îl afectau mult. John avea 15 ani când părinții săi au divorțat. Mama s-a recăsătorit cu un pictor, Fred Farebrother, un tată vitreg extrem de grijuliu și devotat de care John s-a atasat și îi spunea Derf (prenumele său scris invers). S-au mutat într-un apartament dintr-o clădire numită Frome Court, nu departe de prima casă. Aici John a compus melodiile care aveau sa îi lanseze cariera. A trăit aici până când a avut patru albume în topul 40 american.

La vârsta de 15 ani, cu ajutorul mamei și tatălui său vitreg, Reginald Dwight a devenit un pianist de weekend la un local din apropiere, hotelul Northwood Hills, cântând de joi până duminică și primind 35 de lire sterline pe săptămână. Cunoscut ca "Reggie", interpreta o serie de piese celebre, inclusiv piese de Jim Reeves și Ray Charles, precum și piese compuse de el.

În 1964, Dwight împreună cu prietenii săi au format trupa Bluesology. În timpul zilei îndeplinea sarcini pentru o companie muzicală iar noaptea ținea spectacole solo în barul unui hotel din Londra și lucra împreună cu Bluesology. La mijlocul anilor 1965, Bluesology însoțea muzicieni de soul și R&B americani precum The Isley Brothers, Major Lance, Billy Stewart, Doris Troy și Patti LaBelle and The Bluebelles. În 1966, trupa a susținut pe Long John Baldry și a interpretat de 16 ori la The Marquee Club.

După ce a eșuat să devină solist vocal pentru King Crimson si Gentle Giant, Dwight a răspuns unui anunț postat în New Musical Express de Ray Williams, la vremea respectivă manager la Liberty Records. La prima lor întâlnire, Williams i-a dat lui Dwight un teanc de versuri scrise de Bernie Taupin, care a răspuns aceluiași anunț. Dwight a compus muzica pentru versuri și le-a trimis lui Taupin prin poștă, începând o prietenie care ține până astăzi. În 1967, ceea ce avea să fie prima melodie Elton John/Bernie Taupin, Scarecrow, a fost înregistrată; când cei doi s-au cunoscut, șase luni mai târziu, Dwight activa sub numele de "Elton John", în omagiu pentru saxofonistul Bluesology Elton Dean și Long John Baldry.

Echipa formată din John și Taupin s-au angajat la DJM Records ca și compozitori în 1968 și pentru următorii doi ani au compus melodii pentru diferiți artiști precum Roger Cook și Lulu. Taupin scria versurile în mai puțin de o oră și le dădea lui John, care compunea muzica pentru ele într-o jumătate de oră, lăsând la o parte versurile dacă nu putea veni repede cu ceva pentru ele.

În această perioadă, John a mai activat ca pianist de studio pentru diferiți artiști, inclusiv pentru melodia He Ain't Heavy, He's My Brother a lui The Hollies.

La îndemnul publicistului muzical Steve Brown, John și Taupin au început să compună melodii mai complexe pe care John să le înregistreze pentru DJM. Primul single a fost I've Been Loving You (1968), produs de Caleb Quaye, fost chitarist la Bluesology. În 1969, împreună cu Quaye, toboșarul Roger Pope și basistul Tony Murray, John a mai înregistrat încă un single, Lady Samantha, și un album, Empty Sky.

Pentru următorul lor album, Elton John, John și Taupin l-au angajat pe Gus Dudgeon ca producător și pe Paul Buckmaster să se ocupe de aranjamente. Elton John a fost lansat în aprilie 1970 prin DJM Records/Pye Records în Regatul Unit și prin Uni Records în Statele Unite. Primul single de pe album, Border Song, a intrat în Billboard Hot 100, ajungând până pe locul 92. Al doilea single, Your Song, a ajuns în Statele Unite în Top 10, ocupând locul 8 și a devenit primul hit al lui John ca și cântăreț. Albumul avea să ajungă primul său hit, ajungând până pe locul 4 în Billboard 200.

Jump to navigation Jump to search

Date personale
Elton John
Elton John
Nume la naștere	Reginald Kenneth Dwight
Născut	25 martie 1947 (72 de ani)^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10] Pinner[*], Regatul Unit
Căsătorit cu	David Furnish[] (din 21 decembrie 2014) Renate Blauel[] (14 februarie 1984–18 noiembrie 1988)
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	cantautor compozitor cântăreț actor de film chitarist pianist recording artist[*]
Activitate
Alte nume	Elton John
Studii	Royal Academy of Music[*], Universitatea din Londra
Gen muzical	rock pop rock Glam rock soft rock rhythm and blues
Tipul de voce	Bariton tenor
Instrument(e)	pian voce[*]
Case de discuri	Universal Records[] Island Records Philips Records[] DJM Records[] Uni[] Geffen Records Paramount Records[] Rocket Records[] Mercury Records MCA Records Def Jam Recordings
Premii	Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor[] Comandor al Ordinului Imperiului Britanic[] Grammy Legend Award[] MusiCares Person of the Year[] Rock and Roll Hall of Fame Listă a câștigătorilor premiilor muzicale Silver Clef Kennedy Center Honors[] Disney Legends[]^[1] Ordinul Imperiului Britanic Knight Bachelor[] Johnny Mercer Award[] Legiunea de onoare

· 1947 - S-a născut John Rowles, cântăreţ neo-zeelandez.

· 1947 - S-a născut Jack Hall, basist american (Wet Willie, Yellow Dog, Charlie Daniels Band).
* 1947: Iosif Budahazi (în maghiară Budaházi József; n. 25 mai 1947, Carei, România – d. 22 noiembrie 2003) a fost un scrimer român specializat pe sabie.

S-a apucat de scrimă în orașul său natal, Carei, împreună cu fratele său cel mic, Gyuri. În timpul studiilor sale s-a alăturat CS „Universitatea” din București sub îndrumarea lui Gheorghe Man. În 1967 a fost campion național atât la juniori, cât și la seniori. Alături de Gheorghe Culcea, Dan Irimiciuc, Constantin Nicolae și Octavian Vintilă, a participat la Jocurile Olimpice de vară din 1972 de la München. La proba individuală a fost eliminat în turul patru. La proba pe echipe, România s-a clasat pe locul 4.

În paralel cu cariera sportivă, era inginer constructor.

* 1947: Răzvan Ciucă (n. 25 martie 1947) este un profesor de istorie, muzeograf, etnolog și expert de patrimoniu din România, care s-a remarcat prin activitatea sa de inițiere și coordonare a Muzeului Național al Agriculturii din Slobozia

S-a născut în Constanța în ziua de Buna Vestire^[2], dar cea mai mare parte din viață și-a petrecut-o în reședința județului Ialomița.^[1]

Copilăria a petrecut-o la Comănești și a urmat facultatea de istorie la București^[2]

1990^[3] a fost anul în care a înființat Muzeul Agriculturii – devenit mai târziu de interes național și, de unde a fost pensionat în anul 2011.^[4]

În anii maturității a urmat facultatea de teologie, iar ca semn de prețuire pentru efortul depus de a aduce biserica de lemn din Poiana în curtea Muzeului Agriculturii^[5], i-a fost acordat de către Episcopie rangul de ipodiacon

În anul 2014 a fost pus sub control judiciar – în calitatea sa de expert în patrimoniul tehnic agricol^[6], într-o anchetă ce vizează un posibil trafic de locomotive cu abur, de patrimoniu

Director fiind al Muzeului Județean Ialomița, a fost cel care a militat și a reușit chiar în inima grânarului României – Bărăganul, să înființeze un muzeu având ca obiect de activitate agricultura și arheologia industrială, iar ca arie de competență întreg teritoriul Romaniei. ^[1] Pentru eforturile sale în această direcție, fost decorat în anul 2010 cu „Meritul Cultural” în gradul de ofițer.^[8]

În calitatea sa de factor decizional și expert, s-a implicat în activitatea de cercetare, constituire a patrimoniului etnografic și valorificare sa muzeală nu numai pe plan local ci și în alte zone ale României (Fetești, Caransebeș, puncte muzeale sătești), precum și în cercetarea, amenajarea și punerea în valoare a unor zone arheologice (Piua-Petrii, Piscul Crăsani - Ialomița, Budureasca - Vadu Săpat. Deasemeni a coordonat sau a sprijinit lucrări de restaurare-conservare a unor biserici -monumente istorice (Sălciva – Zam, Dridu-Snagov, Poiana, Maia), sau alte artefacte de natură religioasă (obiectele de cult, cruci de hotar).

În decursul anilor, rezultatele cercetărilor sale din Muntenia, Oltenia, Banat și Dobrogea privind etnografia, arhitectura tradițională, istoria exploatațiilor agricole, horticole și viticole și arheologia industrială, s-au regăsit expuse în publicații sau monografii de profil, în principal pe plan național dar și înafara granițelor.

În anul 2010 – de această dată ca unic autor, a publicat monografia intutulată Viața agrară a Sloboziei : de la Leon Tomșa la Nicolae Ceaușescu.

După pensionare, s-a ocupat de crearea unui muzeu al vinului pe Domeniile Ostrov din Dobrogea

· 1948 - S-a născut Michael Stanley, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.
* 1948: Bonnie Bedelia (n. 25 martie 1948, New York NYC ca Bonnie Bedelia Culkin) este o actriță americană.
Bedelia provine dintr-o familie de actori, deja la vârsta de 9 ani a apărut pe scena teatrului Playhouse din North Jersey. Ea a absolvit școala de balet din New York și a studiat actoria la școala superioară Hunter College. În anul 1961 poate fi văzută în filmul siropos Love of Life. Între anii 1962 - 1966 a jucat diferite role în Broadway, ulterior a jucat în serialele Bonanza și Hawkins. După divorț, din anul 1980 se dedică carierei de actriță, în anul 1983 este distinsă cu premiul Globul de Aur, iar pentru premiul Emmy este nominalizată de două ori. Din anul 1995 este căsătorită pentru a treia oară cu actorul Michael McRae. Ea are doi copii cu Kenneth Luber (1969-1980) care a fost prima ei căsătorie.

Date personale
Bonnie Bedelia
Bonnie Bedelia în The New Land (1974).
Născută	25 martie 1948 (71 de ani) New York NYC, SUA
Părinți	Marian Ethel Wagner Philip Harley Culkin
Căsătorită cu	Ken Luber (c. 1969-1980) Michael MacRae (1995 – prezent)
Număr de copii	2
Copii	2
Cetățenie	SUA
Ocupație	actriță
Activitate
Ani de activitate	1958–prezent
Număr de copii	2
Rude	Kit Culkin Macaulay Culkin Kieran Culkin Rory Culkin
Premii	Theatre World Award[*] (1967)^[

* 1948: Nicolae Țîu (n. 25 martie 1948, Andrușul de Jos, raionul Cahul, RSS Moldovenească, URSS) este un funcționar comunist de înalt rang în anii 1980, politician, diplomat, profesor universitar și doctor în economie moldovean. La prima plenară după Congresul XVI al PCM (23-24 ianuarie 1986) a fost ales șef al Secției Agricultură a CC. În iulie 1986 Vladimiri Kiktenko a fost exclus din Biroul CC, iar în locul său a fost promovat Țâu. Astfel Țîu devenea unul din primii 11 comuniști ai RSSM. Ca și alți comuniști de rang înalt a reușit să se reorentieze și să rămână la putere și după Transformare. A fost primul Ministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova din 6 iunie 1990 până la 28 octombrie 1993. Între august 1990 și până la obținerea independenței a fost ministru de externe a RSS Moldova, iar apoi a Ministru de Externe al Republicii Moldova în două guverne: 28 mai 1991 – 1 iulie 1992 și 1 iulie 1992 – 28 octombrie 1993.^[1]

Ulterior a exercitat funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic între anii 1993-1998.

Din anul 2002, activează ca profesor universitar la catedra Economie și Relații Economice Internaționale, Universitatea Liberă Internațională din Moldova.

Între anii 2011 - 2015, Vicerector Relații Internaționale, Universitatea Liberă Internațională din Moldova.

Din anul 2015, activează ca profesor universitar la catedra Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice din Moldova.

A publicat 12 monografii și 150 de articole în Moldova, SUA, România, Rusia, Ucraina și Coreea de Sud.

Pe lângă limba maternă - româna, mai vorbește engleza, bulgara, franceza și rusa.

Date personale
Nicolae Țîu
Născut	25 martie 1948 (71 de ani) Andrușul de Jos, raionul Cahul, RSS Moldovenească
Cetățenie	Moldova
Ocupație	diplomat politician economist
Precedat de	Petru Comendant
Primul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic
În funcție 1993 – 1998
Președinte	Mircea Snegur Petru Lucinschi
Succedat de	Ceslav Ciobanu
Primul Ministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova
În funcție 6 iunie 1990 – 28 octombrie 1993
Președinte	Mircea Snegur
Prim-ministru	Mircea Druc Valeriu Muravschi Andrei Sangheli
Succedat de	Mihai Popov

Premii	Ordinul Gloria Muncii Ordinul de Onoare
Profesie	Diplomat, economist

· 1949: Costache Mircea, politician român

· 1951 - S-a născut Maizie Williams, vocalistă britanică (Boney M).
* 1952: Aurelijus Rutenis Antanas Mockus Šivickas (n. 25 martie 1952, Bogotá) este un politician columbian, filosof, matematician, jurnalist, președinte al Partidului Verde din Columbia.

Date personale
Antanas Mockus
Președintele Partidului Verde din Columbia
Născut	25 martie 1952 (67 de ani) Bogotá, Columbia
Părinți	Nijolė Šivickas[*]
Căsătorit cu	Adriana Córdoba
Naționalitate	Columbia
Cetățenie	Columbia
Religie	Romano-Catolic
Ocupație	matematician filozof profesor universitar jurnalist politician
Al 794-lea primar al orașului Bogotá
În funcție 1 ianuarie 2001 – 31 decembrie 2003
Precedat de	Enrique Peñalosa[*]
Succedat de	Luis Eduardo Garzón[*]

Partid politic	Partidul Verde din Columbia
Alma mater	National University of Colombia[] Universitatea Burgundiei din Dijon[] Universitatea din Paris Lycée Français Louis Pasteur[*]
Profesie	Jurnalist, filosof, matematician

· 1953: Nicolae Popa, politician român
* 1953: Florian Serac (n. 25 martie 1953, comuna Săcădat, județul Bihor^[1]) este un senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Bihor pe listele partidului FSN. În legislatura 1990-1992, Florian Serac a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Mongolia, Republica Chile, Japonia și Republica Venezuela. În legislatura 1996-2000, Florian Serac a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu Republica Slovacă.

Florian Serac a fost deputat PDSR de Bihor în legislaturile 1992-1996 și 1996-2000. Pe total, a servit în Parlament timp de 10 ani^[1]. În perioada 2002-2004, Florian Serac a fost prefect al județului Bihor.^[2] În martie 2007 era directorul general executiv al companiei Turism Felix^[3], poziție în care a fost numit în anul 2005

Pe vremea când era prefect, presa locală a dovedit implicarea lui în „pulverizarea” patrimoniului SC Mercur SA, Serac alegându-se, în urma unor asocieri dubioase, cu două spații comerciale foarte profitabile, cumpărate pe bani de nimic

* 1955: Carmen Harra (nume real Doina Carmen Mureșan^[1]; n. 25 martie 1955, Bistrița, Republica Populară Română^[2]) este o cântăreață de muzică ușoară, pop-dance, latino și populară și scriitoare stabilită în Statele Unite ale Americii din anul 1983^[3]^[4]. A început să cânte de la 9 ani ^[5]), dar și-a început cariera la 16 ani sub numele Carmen Mureșan. Între anii 1979 și 1987 a făcut parte din grupul muzical Trio Expres^[4]. În anul 2003^[6], a debutat în SUA ca scriitoare sub numele Carmen Harra, cu lucrarea „Karma de fiecare zi”. Cartea a devenit bestseller, a fost tradusă în peste 20 de limbi, iar traducătorul primei ediții în limba română, în anul 2008, este actorul și muzicianul Ioan Gyuri Pascu^[7]. Din anul 2005 își continuă cariera muzicală sub numele Carmen Harra

Cărți publicate în România:

2008: „Karma de fiecare zi”, Editura Cartea Daath, București
2008: „Decodificarea destinului”, Editura For You, București
2008: „Semne, simboluri si secrete. Decodificarea Codului lui da Vinci”, Editura For You, București
2008: „Sănătate la trei niveluri”, Editura For You, București
2009: „Cele 11 Principii eterne”, Editura For You, București
2011: „Unitatea ființei. Integrarea unității sacre ce poate vindeca lumea în care trăim”, Editura Adevăr Divin, Brașov
2014: „Lecții pentru viață”, Editura OneBook, București
2014: „Karma de fiecare zi”, Editura OneBook, București
2016: „Karma relațiilor”, Editura OneBook, București
2018: „Decodificarea destinului” (ediție revizuită și adăugită), publicată independent de autoare, București

Albume muzicale:

1980: „Eu am un vis” (cu Trio Expres) - Electrecord
1983: „Expres” (cu Trio Expres) - Electrecord
1983: „Trio Expres” - Electrecord
1983: „2 x 2 = 5 (!)” - Electrecord
1986: „Pentru tine” (cu Trio Expres) - Electrecord
1988: „Doar un singur vis” (cu Trio Expres) - Electrecord
1990: „Astăzi vom dansa Lambada” - Electrecord
1991: „10” - EuroStar
1992: „Let's Sing And Pray” - Electrecord
2005: „Feel The Magic” - Miramid Communication
2006: „Carmen Harra” - Miramid Communication

Date personale
Carmen Harra
Carmen Harra
Nume la naștere	Doina Carmen Mureșan
Născută	25 martie 1955 (64 de ani) Bistrița, Republica Populară Română
Copii	Alexandra Harra
Cetățenie	România SUA
Ocupație	cântăreață scriitoare
Activitate
Gen muzical	ușoară, pop-dance, latino, populară
Instrument(e)	voce
Ani de activitate	1971 - prezent
Case de discuri	Electrecord, EuroStar
Colaborare cu	Trio Expres (1979 - 1987)

* 1955: Marin Ion (n. 25 martie 1955, la Ciorogârla, Județul Ilfov) este un antrenorromân de fotbal. În cariera de fotbalist, Marin Ion a jucat pe posturile de fundaș central și fundaș lateral dreapta. Este cunoscut mai bine ca Ion Marin și este poreclit Săpăligă.
* 1958: Joscha Remus (n. 23 august 1958 în Speicher, Südeifel, Germania) este un scriitor, jurnalist și fotograf german.

Joscha Remus provine dintr-o familie bucovino-moselan-franconă. A studiat biologia, limba germană și filozofia în Trier și Berlin. După ce a călătorit în toată lumea a avut un stagiu de lucru la un jurnal medical, apoi a lucrat ca psihoterapeut pentru copii în Berlin, Roma și Londra, dezvoltând metode de „inteligență motorie”. În anii ’90 Joscha Remus a început să publice cărți, ghiduri de călătorie și proză. În cadrul unui curs de inginerie de sunet, desfășurat la Thorolf Dormer în Berlin, s-a decis să creeze o serie de cărți audio de călătorie. Din 2006 a călătorit foarte mult, scriind și producând câteva cărți în format audio pentru editura Headroom din Köln. În plus față de activitatea sa ca scriitor și autor, Joscha Remus lucrează ca jurnalist în domeniile științei și călătoriilor. În 2007 el a fondat în biblioteca virtuală a orasului Stuttgart prima Knowledge Café din Germania. Joscha Remus trăiește „în deplasare” (din călătorii) cu popasuri în Marrakech, Berlin și Auckland (Noua Zeelandă).

Date personale
Joscha Remus

Născut	25 martie 1958 (61 de ani) Speicher, Südeifel, Germania
Cetățenie	Germania
Ocupație	Scriitor, Jurnalist, Fotograf

· 1960 - S-a născut Steve Norman, percuţionist şi saxofonist britanic (Spandau Ballet).
* 1965: Sarah Jessica Parker (n. 25 martie 1965) este o actriță, cântăreață, fotomodel și producătoare de film americană.

Ea este cunoscută mai ales pentru rolul lui Carrie Bradshaw în serialul de pe HBO Sex and the City (1998–2004), rol pentru care ea a primit 4 premii Globul de Aur, 3 Screen Actors Guild Award, și două premii Emmy. Ea a jucat același rol în filmul artistic din 2008 Sex and the City: The Movie, și în sequelul său, Sex and the City 2, lansat pe 26 mai 2010.

Date personale
Sarah Jessica Parker
Parker la premiera filmului Wonderful World (2009)
Nume la naștere	Sarah Jessica Parker
Născută	25 martie 1965 (54 de ani) Nelsonville, Ohio, Statele Unite ale Americii
Frați și surori	Pippin Parker[] Timothy Britten Parker[]
Căsătorită cu	Matthew Broderick (1997–prezent)
Număr de copii	3
Copii	3
Cetățenie	SUA
Ocupație	Actriță, producătoare, cântăreață și fotomodel
Alma mater	Universitatea din Cincinnati
Ani de activitate	1974–prezent
Alte premii
Lucy Award[*] (1999)

* 1967: Vicente Amigo Girol (n. 25 martie 1967 la Guadalcanal, lângă Sevilia, Spania) este un chitarist de flamenco.

De obicei, este considerat unul dintre cei mai buni chitariști, ca succesor al lui Paco de Lucía.^{[necesită citare]}

De asemenea, a acompaniat soliști vocali de flamenco ca Pelé, Camarón de la Isla, Vicente Soto, Luis de Córdoba, a colaborat cu formația Salmarina, și a fost producător pentru Remedios Amaya și José Mercé. Albumul său, Ciudad de las Ideas, a câștigat premiul Latin Grammy pentru cel mai bun album flamenco, în anul 2001, iar în 2002 premiul Ondas pentru cel mai bun album flamenco.

Deși este sevilian după naștere, a fost crescut și trăiește și în prezent în Cordoba, unde a luat primele lecții de chitară de la El Tomate și El Merengue, iar apoi, și perfecționat tehnica alături de Manolo Sanlúcar, cu care a lucrat timp de 10 ani. După o perioadă de colaborări care a început alături de Pelé, din anul 1988 s-a dedicat exclusiv convertelor sale. De Mi Corazón al Aire (1991) este primul său album. Admirator încă din copilărie al lui Paco de Lucía, a luat parte alături de acesta în spectacolul "Leyendas de la guitarra" (Legendele chitarei), spectacol susținut în Sevilia în anticiparea expoziției "Expo 92", expoziție la care au participat Paco de Lucia, Bob Dylan, Keith Richards, Phil Manzanera, Joe Cocker, Jack Bruce și Richard Thompson. La vremea aceea, fusese deja premiat cu unele dintre cele mai prestigioase premii acordate chitariștilor de flamenco.

În 1992, alături de Leo Brouwer, a compus și a înregistrat Concierto Para Um Marinero en Tierra, un tribut adus lui Rafael Alberti, care a fost inclus ulterior ca parte din albumul său Poeta (1997) pentru care a obținut Premios de la Música (Premii muzicale) la categoriile Cel mai bun artist flamenco și cel mai bun compozitor flamenco. Este deschis către experimentarea altor genuri muzicale și a colaborat cu Miguel Bosé, Carmen Linares, Manolo Sanlúcar, Wagner Tiso, Rosario, Nacho Cano, Alejandro Sanz etc; de asemenea, a concertat alături de Paco de Lucía, Stanley Jordan, John Mc Laughlin, Al Di Meola, Milton Nascimento.

În 2006, și-a adus contribuția în piesa lui David Bisbal, "Torre De Babel", piesă inclusă pe cel de-al treilea album al celui din urmă, intitulat "Premonición".

* 1974: Kseniya Rappoport (în rusă Ксения Александровна Раппопорт, n. 25 martie 1974,^[1]^[2] Leningrad, URSS^[3]) este o actriță rusă.

Date personale
Kseniya Rappoport

Născută	25 martie 1974 (45 de ani)^[1]^[2] Leningrad, URSS^[3]
Căsătorită cu	Yuri Kolokolnikov[*]
Copii	Aglaia Viktorovna Tarasova[*]
Cetățenie	URSS Rusia
Ocupație	Actriță
Activitate
Ani de activitate	1991–prezent

* 1976: Rodica Ciorănică (n. 25 martie 1976, Tartaul, Cantemir, RSS Moldovenească) este o editoare, autoare, jurnalistă și scriitoare română din Republica Moldova.^[1] Este fondatoarea revistei VIP Magazin (2004)

Începând cu anul 2007, jurnalista a avut propria sa emisiune la postul TV ProTV Chișinău^[2] și mai târziu la Prime TV^[3], iar în prezent este prezentatoarea emisiunii O Seară Perfectă de la Pro 2.

Rodica Ciorănică este de asemenea și șefa Grupului VIP Magazin Grup^[4], care, în afară de VIP Magazin, dezvoltă proiecte inedite precum „Top 100 omul anului”, „Top 100 branduri”, „99 femei ale Moldovei” ș.a..^[5] În anul 2014, Rodica Ciorănică a fondat o nouă revistă în domeniul design și arhitectură - „Casa Mia”, redenumită în „Design Cafe&Club by Casa mia” din iunie 2017.

Date personale
Rodica Ciorănică
Rodica Ciorănică în 2016
Nume la naștere	Rodica Ciorănică
Născută	25 martie 1976 (43 de ani) Tartaul, Cantemir, RSS Moldovenească
Căsătorită cu	Sergiu Gavriliță
Număr de copii	1
Copii	1
Cetățenie	Republica Moldova România
Etnie	română
Ocupație	Editor, jurnalist, scriitor
Activitate
Domiciliu	Chișinău
Alte nume	Rodica Ciorănică-Gavriliță
Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova
Organizație	VIP Magazin
Cunoscută pentru	Prezentatoarea emisiunii O Seară Perfectă de la Pro 2, din 2014
Program de televiziune	PRO TV Chișinău Prime TV
Număr de copii	1
Rude	Sergiu Mocanu (naș)

* 1976: Vladimir Vladimirovici Kliciko (ucr.: Володимир Володимирович Кличко) (n. 25 martie 1976, Semipalatinsk (Semei), Kazahstan, URSS) este un fost boxer ucrainean profesionist. El este fost campion mondial la categoria grea, deținând titlurile WBA, IBF și WBO (de două ori); pe lângă asta, el a deținut și titlurile IBO, Ring Magazine și Lineal la categoria grea. Un boxer strategic și cu o tactică desăvârșită, Wladimir Klitschko este considerat unul dintre cei mai buni boxeri ai tuturor timpurilor, fiind de asemenea considerat unul dintre cei cu cea mai puternică lovitură de knockout din istorie. Jab-ul puternic, directa de dreapta și croșeul de stânga fiind cele mai formidabile arme ale sale.

Ca amator, Klitschko a reprezentat Ucraina la jocurile olimpice din 1996, unde a câștigat medalia de aur la categoria super grea. În același an trece la profesioniști, iar în anul 2000 îl învinge pe Chris Byrd și câștigă titlul WBO la categoria grea. Prima domnie a lui Klitschko în postura de campion a luat sfârșit în anul 2003, cand pierde prin knockout în fața lui Corrie Sanders, iar în 2004 este făcut din nou knockout de Lamon Brewster. În acel an, Klitschko îl angajează ca antrenor pe Emanuel Steward, parteneriat care a durat 8 ani, până în 2012, când acesta moare. Steward a fost acreditat pentru transformarea lui Wladimir Klitschko dintr-un boxer agresiv într-unul mai defensiv și tactic, la fel cum a făcut cu Lennox Lewis din 1995 până în 2003.

În anul 2006, Klitschko câștigă titlurile IBF și IBO, după ce îl învinge din nou pe Chris Byrd. În 2008, Wladimir îl învinge pe Sultan Ibragimov, neînfrânt până atunci, și câștigă titlul WBO. În anul 2009, prin victoria în fața lui Ruslan Chagaev, Klitschko primește și titlurile Ring și Lineal, iar în 2011, îl învinge pe David Haye, pentru titlul WBA. Singurul titlul lipsă din palmaresul lui Wladimir Klitschko a fost WBC, care a fost deținut de fratele său mai mare, Vitali Klitschko, de două ori, din 2004 până în 2005, și din 2008 până în 2013. Până la înfrângerea lui Wladimir Klitschko în 2015, de către Tyson Fury, într-un meci decis la puncte, el a fost recunoscut drept campion și de Transnational Boxing Rankings Board, în timp ce WBA i-a acordat distincția de Super Campion.

Klitschko a devenit al doilea cel mai longeviv campion din istoria boxului, fiind campion timp de 9 ani, 7 luni și 7 zile, fiind întrecut doar de Joe Louis. De asemenea, Wladimir deține recordul de cele mai multe apărări ale titlurilor câștigate, meciuri un număr de 23. Este întrecut doar de Joe Louis, care are 25, și este în fața lui Larry Holmes ( 20) și Muhammad Ali (19). Pe 14 septembrie 2015, BoxRec îl numește pe Klitschko drept cel mai bun boxer din lume. Klitschko a avut 29 de meciuri pentru titluri, mai multe decât orice campion la categoria grea, din toate timpurile. El deține de asemenea recordul pentru învingerea celor mai mulți boxeri care erau neînfrânți până în acel moment, și anume 12. Mai mult de atât, Klitschko a învins 10 foști sau actuali campioni mondiali la categoria grea.

Fratele mai mare, Vitali Klitschko este și el un fost campion la categoria grea, deținând titlurile WBC, WBO și The Ring. Din 2006 până în 2015, Wladimir și Vitali au dominat lumea boxului, această perioadă fiind cunoscută drept ''Era Klitschko''.

Wladimir Klitschko este fiul unui ofițer ucrainean din armata sovietică și a unei pedagoge. Ca și fratele său mai în vârstă Vitali Kliciko, a studiat și el la Institul de Educație Fizică și Sport „Hryhorij Skoworoda“ în Pereiaslav-Hmelnițki, (Ucraina) pe care o termină în anul 2001. Între anii 1996 - 1998 a fost căsătorit cu Alexandra Kliciko, în ianuarie 2010 a confirmat realația intimă pe care o are cu actrița americană Hayden Panettiere.^[2] Vladimir în timpul liber are ca hobby șahul.

Statistici
Wladimir Klitschko

Numele real	Wladimir Wladimirowitsch Klitschko
Poreclă	Dr. Steelhammer
Categorie de greutate	Grea
Înălțime	1.98 m^[1]
Alonjă	206 cm
Naționalitate	Ucraina
Data nașterii	25 martie 1976 (43 de ani)
Locul nașterii	Semipalatinsk, RSS Kazahă, Uniunea Sovietică
Stil	Ortodox

* 1977: Darius Bogdan Vâlcov (n. 25 martie 1977, Slatina) este un politicianromân, senator de Olt între 2012 și 2015 și primar al municipiului Slatinaîntre 2004 și 2012, reprezentând Partidul Democrat Liberal (PDL). Din 2012 s-a înscris în Partidul Social Democrat (PSD).

Între 2000 și 2004, Vâlcov a lucrat ca director general al sucursalei din Slatina a Băncii Populare Române pentru Dezvoltare, iar în 2004 a fost director economic al SC Octogon SRL.^[1] Din august până în decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 până în martie 2015 a fost ministru al Finanțelor Publice.

În mai 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile ocupate de acesta. Potrivit rechizitoriului DNA, în 2009, omul de afaceri Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, atunci primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus să intervină la SC Compania de Apă Olt SA pentru ca firma sa să câștige licitații de lucrări pentru obiective din Slatina, Scornicești, Piatra-Olt și Drăgănești, iar în schimb să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate conform contractelor de execuție a acelor lucrări.^[11]În acest dosar, Darius Vâlcov a fost condamnat pe 8 februarie 2018 la opt ani de închisoare cu executare și confiscarea celor 6,2 milioane de lei pe care acesta i-ar fi primit mită.^[12]^[13] Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

În iunie 2015, pe numele lui Darius Vâlcov a fost deschis un nou dosar pentru trafic de influență. Potrivit DNA, în primăvara anului 2014, anterior semnării, în iulie 2014, a unui contract având ca obiect reabilitarea rețelei de apă și canalizare din două localități din județul Olt, Darius Vâlcov i-a cerut unui om de afaceri, prin intermediar, 10% din valoarea sumelor, fără TVA.^[14] Un al treilea dosar a fost deschis tot în iunie 2015 și tot pentru trafic de influență, Darius Vâlcov fiind suspectat de DNA că în perioada în care era primar al Slatinei i-a cerut administratorului unei firme care avea contract cu primăria suma de 2,5 milioane de lei, din care a primit mare parte.

Pe 24 august 2018, Parchetul General s-a autosesizat și a deschis un dosar pentru neglijență în păstrarea informațiilor secrete de stat, infracțiune prevăzută de articolul 305 din Codul penal,^[16] după ce Darius Vâlcov a postat pe pagina sa de Facebook un protocol de colaborare între SRI și PÎCCJ, referitor la „cooperarea pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin”, încheiat în decembrie 2016

Darius Vâlcov s-a căsătorit în mai 2005 cu Lavinia Șandru, de care a divorțat în mai 2016. Împreună au o fetiță, Sara Gabriela, născută în noiembrie 2006.

Date personale
Darius Vâlcov

Născut	25 martie 1977 (42 de ani) Slatina, Olt, R. S. România
Căsătorit cu	Lavinia Șandru (c. 2005–16)
Copii	1
Cetățenie	România
Ocupație	Politician
Ministru al Finanțelor Publice
În funcție 14 decembrie 2014 – 15 martie 2015
Senator de Olt
În funcție 9 decembrie 2012 – 25 mai 2014
Primar al municipiului Slatina
În funcție 6 iunie 2004 – 18 decembrie 2012

Partid politic	Partidul Democrat (2004–2008) Partidul Democrat Liberal (2008–2012) Partidul Social Democrat (2012–prezent)
Alma mater	Academia de Studii Economice Universitatea Spiru Haret
Profesie	Economist

* 1978:Alexandru Covalenco (în rusă Александр Коваленко, n. 25 martie 1978, Tiraspol) este un fotbalist din Transnistria, Republica Moldova, care evoluează la clubul Dinamo-Auto Tiraspol.

În februarie 2002 el s-a transferat de la Tiligul Tiraspol la Dinamo Moscova, după care a petrecut mai mult timp în camionatul Rusiei, Belarusului și cel al Ucrainei.^[1]

Între anii 2000–2005 Alexandru Covalenco a jucat 35 de meciuri la echipa națională de fotbal a Republicii Moldova.

* 1978: Răzvan Daniel Dumitrescu (n. 25 martie 1978 București-n.d.) este angajat la Societatea Română de Radiodifuziune(Radio România) din anul 2001.

A studiat la Academia de Studii Economice (ASE) - Managementul Turismului și Comerțului și este Masterat la Academia de Studii Economice (ASE) - Relatii Publice în Marketing

* 1981: Florentin Cruceru (n. 25 martie 1981 în Găești, Dâmbovița) este un fotbalist român care joacă pentru echipa CS Juventus București pe postul de mijlocaș ofensiv. A debutat în Liga I pe data de 3 august 2001 în meciul Sportul Studențesc - Petrolul Ploiești 3-0.

* 1981: Casey Owen Neistat (n. 25 martie 1981) este un YouTuber, regizor și vlogger american, fiind totodată și co-fondatorul companiei Beme. Neistat și fratele său Van, sunt creatorii serialului original HBO, The Neistat Brothers.

Neistat s-a născut la 25 martie 1981 în Gales Ferry, Connecticut. La 15 ani a fugit de acasă, iar la 17 ani s-a născut primul său copil, Owen. Acum este căsătorit cu Candice, originară din Africa de Sud și au împreună o fată: Francine.

Date personale
Casey Neistat
Casey Neistat
Nume la naștere	Casey Owen Neistat
Născut	25 martie 1981 (38 de ani) New London, Connecticut, SUA
Frați și surori	Van Neistat[*]
Număr de copii	2
Cetățenie	SUA
Ocupație	regizor de film YouTuber producător de film regizor de televiziune[] bucătar scenarist actor video blogger[] antreprenor
Activitate
Domiciliu	Los Angeles
Organizație	CNN
Înălțime	1,78 m
Număr de copii	2
Premii	Independent Spirit John Cassavetes Award[] (2011) Shorty Awards[] (2016) Silver Play Button[] (2013) Gold Play Button[] (2015) Diamond Play Button[*] (2018)

* 1982: Yoshikazu Kotani (Kotani Yoshikazu (小谷嘉一^?); n. 25 martie 1982, Tokio, Japonia) este un actor japonez și artist solo din Tokyo. A jucat rolul Takashi Kawamura în mai multe adaptări ale Prince of Tennis, inclusiv musical-uri, Tenimyu și film.

Date personale
Yoshikazu Kotani
Născut	25 martie 1982 (37 de ani) Tokio, Japonia
Căsătorit cu	Risa Niigaki (2016–2018)
Cetățenie	Japonia
Ocupație	actor cântăreț model

* 1982: Nadine Krause (n. 25 martie 1982, în Waiblingen)^[1] este o handbalistă germană care joacă la clubul TSV Bayer Leverkusen pe postul de intermediar stânga. Ea și-a făcut debutul în echipa de senioare a Germaniei în 1999, la vârsta de 17 ani. Krause a fost cea mai bună marcatoare la Campionatul Mondial din 2005 și a fost votată Cel mai bun jucător al anului-IHF în 2006.

* 1989: Andrei Leonte (n. 25 martie 1989, Vaslui) este un cântăreț, compozitor/textier și videoblogger român, câștigător al primei ediții a emisiunii X Factor și vedetă de televiziune.

Andrei Leonte s-a născut la Vaslui. Din clasa a V-a s-a mutat la Iași, împreună cu familia sa. În martie 2006, la 16 ani, a apărut prima dată pe scena unui club din Iași, ca mai apoi să se înscrie la FreshStar, un concurs organizat de NaționalTV, în cadrul căruia a ajuns în marea finală, printre ultimii 6.^[1]

Următorul pas l-a făcut în prima zi din clasa a XI-a, când a fugit de la filologie, la liceul de artă din oraș. Astfel, a făcut ultimii doi ani de liceu la Colegiul Național de Artă Octav Băncilă, absolvind la secția de canto, în anul 2008. A continuat să ia lecții de canto și în București, unde s-a mutat în același an, pentru a studia la Facultatea de Litere.^[1]

La data de 1 ianuarie 2012, în urma voturilor telespectatorilor, a fost declarat câștigătorul emisiunii concurs X Factor (primul sezon). În urma acestui fapt, Andrei Leonte a intrat în posesia premiului de 200.000 de euro (impozabil). Sumă care a fost obținută doar la sfârșitul lunii martie 2012, din cauza unor suspiciuni de încălcare a regulamentului de participare la concursul X Factor. Regulament care prevedea ca toți participanții să fie începători, să nu aibă contracte cu case de discuri. Formația, din care Andrei Leonte făcuse parte, avusese încheiat un contract cu o casă de discuri dar acest contract nu a produs niciodată efecte pentru că trupa se desființase.^[2]

În prima parte a anului 2012. Andrei a lansat independent (fără label) două piese, în colaborare cu Laurențiu Duță și Adrian Sînă. ^[3]^[4]

În mai 2012 semnează cu casa de discuri Roton sub care lansează, în octombrie, primul său videoclip: Te iubesc cât 2. A fost și prima colaborare cu Deepside Deejays (compozitorii piesei) cu care avea mai târziu să lege o relație puternică de colaborare. ^[5]

Urmează un loc printre finaliștii Eurovision România 2013, numeroase apariții TV, concerte în toată țara și o colaborare de succes cu Salvați Copiii, în cadrul căreia Andrei a fost numit ambasador. ^[1]^[6]^[7]

În luna iulie atinge pragul de 100000 de like-uri pe pagina oficială de Facebook și face cadou fanilor din online piesa Unde-s mulți puterea crește. Este pentru prima dată când Andrei apare și în calitate de compozitor, nu doar textier, orchestrația fiind realizată de Viky Red.^[8]

În a doua jumătate a anului 2013 Andrei arată și o altă latura a sa, cea de blogger/videoblogger, scriind sau vorbind despre diverse lucruri care i se întâmplă sau care îi atrag atenția în viața de zi cu zi.

În decembrie, același an, lansează al 2-lea videoclip din cariera sa muzicală: Te Sun Eu. Muzica este semnată din nou de Deepside Deejays iar versurile sunt de această dată scrise de Dragoș Chircu. ^[1]

Pe 25 martie 2015, chiar de ziua lui, Andrei lansează al 3-lea lea videoclip sub labelul Roton: Care pe care. Piesa a fost compusă de Deepside Deejays, deja sub egida propriului lor label (Metropolitan Records) iar versurile au fost scrise de Andrei.^[9]

În mai 2015 Andrei Leonte pleacă spre Viena alături de delegația oficială a României la finala Eurovision 2015. Andrei deja făcea parte din echipa Metropolitan Records sub acoperișul căreia a fost scrisă piesa De la capăt/All over again, a fost și unul dintre textierii versiunii în engleză a piesei și l-am putut auzi și în timpul prestației live din semifinală și finală Eurovision, în calitate de backing. Andrei a cântat atunci din backstage, pentru a nu se crea confuzia că Andrei face parte din trupa Voltaj

Date personale
Andrei Leonte
Nume la naștere	Leonte Madalin Andrei
Născut	25 martie 1989 (30 de ani) Vaslui, România
Ocupație	Cântăreț, vedetă TV, Videoblogger
Activitate
Origine	român
Gen muzical	Pop, Dance
Tipul de voce	Tenor
Instrument(e)	Chitară
Ani de activitate	2011 – prezent
Case de discuri	CAT Music
Colaborare cu	Deepside Deejays, Adrian Sînă, Laurențiu Duță, Voltaj

* 1990: Mehmet Ekici (n. 25 martie 1990, München, Germania) este un mijlocaș aflat sub contract cu Trabzonspor.

* 1991: Dina Faghimovna Garipova (în rusă: Дина Фагимовна Гарипова, n. 25 martie 1991) este o cântăreață rusă. În 2012 a participat la varianta rusească a The Voice, câștigând concursul. Apoi a fost abordată de televiziunea națională rusă pentru a participa la Concursul Muzical Eurovision 2013 din Suedia. Piesa cu care a intrat în concurs se numește What If.

Dina s-a născut în 1991 în Zelenodolsk, Tatarstan, Rusia, într-o familie de fizicieni. La vârsta de șase ani studia canto la „Zolotoi mikrofon”, cu Elena Antonova ca mentor vocal.^[2]

Este musulmană sunită, de etnie tătară.

Date personale
Dina Garipova

Nume la naștere	Dina Fagimovna Garipova
Născută	25 martie 1991 (28 de ani) Zelenodolsk, Rusia
Cetățenie	Rusia
Religie	Islamul sunit
Ocupație	cântăreață
Activitate
Origine	Rusia
Gen muzical	Pop
Ani de activitate	2001-prezent

* 1992: Sara Vukčević (n. 25 martie 1992, în Podgorica)^[1] este o handbalistă muntenegreană care joacă pentru clubul românesc HCM Râmnicu Vâlcea^[2]^[3] pe postul de pivot. Vukčević este și componentă a echipei naționale a Muntenegrului, alături de care a câștigat medalia de aur la Campionatul European din 2012, desfășurat în Serbia

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

miercuri, 24 martie 2021

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 25 MARTIE 2021 / ISTORIE PE ZILE - Nașteri

Cărți de poezie[modificare | modificare sursă]

Cărți de eseuri[modificare | modificare sursă]

Cărți de proză[modificare | modificare sursă]

Varia[modificare | modificare sursă]

Cărți traduse și antologii[modificare | modificare sursă]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz