MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 31 MARTIE 2021 / ISTORIE PE ZILE - Nașteri (2)

 31 MARTIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Nașteri (2)

Nașteri (2)

* 1863: Knud Gunnar Jensen (n. 31 martie 1863, la Copenhaga – d. 6 mai 1948, la Frederiksberg) a fost un medalist și un sculptor danez.
* 1871: Nicolae S. Petrescu-Găină (n. 31 martie 1871, Craiova, România – d. 15 februarie 1931, București, România) a fost un caricaturist român. A fost un premergător al caricaturii românești și în același timp „un excelent compozitor și creator de figuri”. El a realizat caricaturile oamenilor politici din acele vremuri, ale sculptorilor, ale pictorilor și ale marilor intelectuali care au trăit în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și în primele trei decenii ale secolului următor. Toate caricaturile pe care Nicolae Petrescu le-a făcut au o incontestabilă valoare documentară și nu în ultimul rând o valoare artistică. Caricaturile sale au fost de cele mai multe ori, mai mult decât o ironie prietenească. Ele i-a determinat pe mulți să zâmbească, adesea cu amărăciune, dar i-a încântat pe majoritatea care au apreciat-o și au înțeles-o. Cei mai buni prieteni ai săi au fost Ștefan Luchian, Constantin Artachino, Alexandru Bogdan-Piteștiși Nicolae Vermont.

Nicolae Petrescu-Găină a publicat în anul 1898 unul dintre primele albume de caricaturi din România denumit Contimporani care avea în componența sa 26 de lucrări color. Artistul a abordat în acest album o caricatură puternic influențată de către opera similară a lui Honoré Daumier, caracterizată de un corp mic și un cap mare, la care se adaugă amănunte fizice sau vestimentare specifice modelului caricaturizat. Asistând la ședințele Parlamentului României în luna martie a anului 1908, a realizat o mapă-album numită Caricaturi. Repausul duminical la Senat. În anul 1913 a publicat cel de al doilea album intitulat Albumul meu în care sunt ilustrate 42 de desene și caricaturi alb-negru.

Nicolae S. Petrescu-Găină a fost cunoscut și foarte apreciat în cercul presei din acele vremuri. Decesul desenatorului și caricaturistului Constantin Jiquidi din anul 1898, a făcut ca Nicolae Petrescu să devină pentru câțiva ani unul dintre puținii caricaturiști importanți de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ținând cont că aborda în caricaturile pe care le făcea doar „oamenii zilei” cu apucăturile lor morale ușor de ironizat, și nu problemele social-politice majore cu care se confrunta societatea românească la final de secol, se poate înțelege de ce opera caricaturistului Petrescu a fost atât de apreciată în presa vremii. Astfel, a publicat desene și caricaturi în Ziarul „Pagini Literare”, „Adevărul de joi”, „Zeflemeaua” și „Furnica”, „Adevărul”, „Războiul”, „Drapelul” și „Țivil-Cazon”.

Pe lângă satirizarea oamenilor politici ai timpului său și a personalităților culturale de atunci, Nicolae Petrescu-Găină, fervent antirăzboinic și filofrancez convins, a realizat o bogată operă în care a satirizat militarismul german și ororile războiului. Ca urmare a poziției sale contrară tendințelor politice ale vremii, a fost deportat în lagărul de la Folosire: Golemo Konjari^⁠(en), Bulgaria, pentru o perioadă de un an și jumătate.

Salonul Internațional de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină” organizat anual sub patronajul Muzeului de Artă din Craiova îi poartă numele din anul 2007.

·         1

Sfântul

Nicolae (Nicu, Nae) S. Petrescu s-a născut într-o familie modestă din Craiova în data de 31 martie 1871.^[2] Tatăl lui Nicolae, Ștefan Petrescu și mama Policsenia erau comercianți.^[2] Cu toate că situația materială era una precară, familia a asigurat celor șase copii, băieți, cel puțin studiile liceale.^[2] Astfel, Ioan-Iancu a fost profesor de limba franceză și limba latină la Liceul Sfântul Sava din București, fiind pentru o perioadă chiar directorul liceului. Grigore a avut o carieră militară, Ilarion a fost inginer în exploatarea gazului metan, Iulică a fost a fost avocat pe lângă Curtea de Apel din Craiova și Ștefan, scenograf și director^[3] al Operei Române, dar și un cunoscut pictor^[4] sub numele de Ștefan Petrescu-Muscă.^[2]

N.S. Petrescu a absolvit cursurile Gimnaziului din Craiova care ulterior a purtat numele Liceul „Carol I” și în anul 1891 a plecat pe jos^[5] la București pentru a urma cursurile Școlii de Belle-Arte. După alte surse, plecarea lui Petrescu la București s-ar fi produs în anul 1892.^[6] Aici, el a locuit împreună cu Costin Petrescu^[5] pe strada Pictor Grigorescu și mai târziu pe strada Buzești, unde în momentele de lipsuri financiare, consuma castanele coapte pe care le primea de la rudele sale de la Tismana.^[7] Despre studiile pe care Petrescu le-a făcut la Școala de Belle-Arte nu se știe nimic. Se știe în schimb, despre activitatea tulbure în care se zbătea viața artistică din acele vremuri. Gheorghe Tattarescu se retrăsese din activitate, Theodor Aman decedase și catedra de pictură era reprezentată de către Constantin I. Stăncescu.^[8] Se știe că N.S. Petrescu a făcut în ultimii ani de studii caricatura lui Stăncescu, fapt care i-a adus exmatricularea din școală.^[6] Alexandru Obedenaru, care era prieten cu fratele lui mai mare Ioan S. Petrescu, a pus o vorbă bună și Nicolae a fost reprimit la cursuri.^[5][8] Altercațiile dintre cei doi s-au perpetuat de-a lungul unui deceniu.^[8] N.S. Petrescu s-a reprezentat cu nimb de sfânt ( Autoportretul Sfântul ) în timp ce în al doilea plan Stăncescu apare ca statuie satirizată în chip de brotăcel.

Avant...

În data de 2 mai 1896 s-a deschis prima expoziție a Salonului Artiștilor Independenți într-o clădire situată pe strada Franklin nr. 12, chiar în fața Salonului Oficial unde s-a deschis și Expoziția Artiștilor în Viață, organizată de Constatin I. Stăncescu.^[8] Nicolae Petrescu a participat pentru prima oară la o manifestare publică, Salonul Independenților, alături de fruntașii nemulțumiților Nicolae Vermont, Ștefan Luchian și Constantin Artachino. Organizarea expoziției a primit sprijinul lui Alexandru Bogdan-Pitești, Ion Angelescu, Nicolae Grant, Ion Ticu și Ludovic Dolinski.^[8] Pe firmamentul expoziției s-a afișat caricatura lui Constantin I. Stăncescu, realizată de Nicolae Petrescu. S-a tipărit și un catalog al expoziției care avea la introducere manifestul:^[8]

„...Vrem să rupem cu trecutul și să ne declarăm independenți... Arta trebuie să fie liberă, arta trebuie să fie independentă iar artiștii nu trebuie să se ridice decât prin conștiința și opera lor... Jos gașca, jos bisericuțele și cercurile de admirație reciprocă! În fața artei oficiale, noi suntem arta independentă!^[C]”

——Catalogul expoziției Salonului Artiștilor Independenți din 1896

Catalogul conținea o listă a lucrărilor care s-au expus,^[9] după cum urmează: Ștefan Luchian a participat cu 15 lucrări, Nicolae Petrescu cu 42 de „Desenuri și caricaturi” și Nicolae Vermont a expus 80 de tablouri.^[9] Ultima pagină a catalogului avea tipărită caricatura lui Stăncescu,^[9] care era reprezentat cu urechi de faun și un cap mare și deformat, acoperit cu un joben imens ( Caricatura Eu Sunt... ).^[9] Acesta era portretul celui care conducea după bunul plac catedra de istoria artei și estetică de la Școala de Belle-Arte din București și a fost prima dintre caricaturile cu care Nicolae Petrescu l-a asaltat necontenit pe Constantin I. Stăncescu până în anul 1909, când Stăncescu a decedat.^[9] Din perioada organizării Salonului Independenților s-a înfiripat o strânsă prietenie între Nicolae Petrescu și Ștefan Luchian, Constantin Artachino, Bogdan-Pitești și Nicolae Vermont.^[9]

• Caricaturi cu Constantin I. Stăncescu
• 

  Eu sunt...
   
• 

  Citește...
   
• 

  Se plimbă...
   
• 

  Eu sunt...

Nicolae Petrescu era un om cu o cultură serioasă, agreabil și deosebit de spiritual și prin felul său de fi și-a făcut intrarea cu mare ușurință în cele mai diverse cercuri bucureștene.^[9] El a devenit foarte cunoscut prin caricaturile pe care le făcea și mai ales prin anecdotele „... savuroase, din care (el) omul ieșea contradictoriu, dar gentleman ireproșabil”.^[10][9]

În anul 1898 a publicat albumul de caricaturi intitulat Contimporani, care conținea un număr de 26 de caricaturi ale personalităților zilei.^[11] Albumul a fost editat de către editura Göbl și fii în condiții deosebite pentru acele vremuri.^[11] A urmat o lungă perioadă în care caricaturistul Petrescu s-a angrenat în executarea de desene și caricaturi, unele cu tematică politică^[9] sau militară^[12] în cotidienele și periodicele Pagini literare^[13], Adevărul de joi^[14], Furnica,^[12][15] Zeflemeaua,^[16] Adevărul^[16], Războiul^[16], Drapelul^[16] și Țivil-Cazon^[16].

Ștefan Luchian a fost un bun prieten al lui Nicolae Petrescu-Găină. Cei doi au organizat în anul 1904 o expoziție la Ateneul Român:

„Amândoi, Luchian și Petrescu, pregătiseră fiecare în felul său lucrări serioase, ba și un catalog pe care au apucat să-l tipărească. Cu hazul-i cunoscut, Găină desenase pentru coperta catalogului două efigii: una a lui Gallus Deutatus - aluzie la puterea dinților săi ce puteau îndoi monedele de argint - cealaltă a lui Lucullus Babacus, chipul lui Luchian încununat de lauri și făcându-i augusta poreclă de <<Babac>>...^[D]”

—Petru Comarnescu: Luchian, București, 1965, pag. 190

Autocaricatură

Nicolae Petrescu cu ocazia expoziției din 1904 a reușit să expună doar 25 de caricaturi din cauza mașinațiunilor pe care Constantin I. Stăncescu le-a făcut pe lângă conducerea Ateneului pentru închiderea evenimentului.^[17] C.I. Stăncescu a argumentat acțiunea sa prin faptul că el și "marele public" considerau caricatura un gen minor al artelor și ca urmare în sălile Ateneului Român nu are ce căuta o astfel de expoziție.^[17] Ziarul Adevărul și revista Furnica i-au luat apărarea lui Găină și au comentat pe larg acțiunea reprobabilă pe care Stăncescu a făcut-o.^[17] Astfel, George Ranetti, directorul Furnicii a spus:

„Președintele Ateneului... d-ul P.S. Aurelian s-a indignat de îndrăzneala artistului satiric care s-a atins și de sacrosanta persoană a primului ministru și a dat poruncă să se expulzeze caricatura din gravul templu unde nu este permis decât domnului Stăncescu și conferențiarilor spanachidiști să provoace hilaritate spectatorilor și auditorilor - ca apoi să continue - O Daumier, o Gavarni, o Grandville, o Cham !... voi toți care ați dezarmat cu un zâmbet chiar răzbunarea unor suverani... dacă ași fi trăit azi în țara românească, voi ați fi fost duși la secție de domnul Costică Stăncescu ca niște simpli contravenienți... trebuie să ne plecăm capul cu supunere înaintea ukazurilor domnului Costică Stăncescu, împărat autocrat peste întreaga suflare artistică din România... Pretutindeni, soarta ta de autor dramatic, pictor, cântăreț, sculptor se lovește de jobenul domnului Stăncescu, ca o sărmană navă de duritatea unei stânci inoxorabile. Orice talent, care nu poartă sigiliul competenței universale a domnului Stăncescu, este un talent căruia nu i se dă curs pe piață.^[17]”

—Caifa(George Ranetti): Expulzarea caricaturii din Ateneu, revista Furnica, București, anul I, 19 decembrie 1904, pag. 8-9

Cu același prilej, Furnica a publicat o caricatură care îl înfățișa pe P.S. Aurelian cărându-l în cârcă^[17] pe C.I. Stăncescu care smulge caricaturile lui Petrescu de pe panoul Ateneului Român.^[18] Efectele expoziției de la Ateneul Român l-au întristat mulți ani pe Nicolae Petrescu.^[19] Începe să execute caricaturi doar la comandă sau pentru a-și satisface orgoliul propriu.^[19] Caricaturile apar tot mai rar în presa vremii, ele având aceeași tematică și personaje. Cele mai multe dintre ele au fost făcute prin cafenelele bucureștene, deoarece Nicolae Petrescu nu a avut niciodată un atelier propriu în care să creeze.^[19] El a fost o persoană săracă, dar "plină de demnitate" și a dus o viață singuratică.^[20] A fost însă „cel mai elegant purtător de monoclu din București și nimeni nu l-a văzut vreodată decât de-o extremă corectitudine vestimentară”^[19].^[18] Avea „... mustăți negre ca vopseaua... țanțoș ca un cocoș, în ghetre albe - pictorul N. Petrescu părea un hidalgo...”^[21] Cei mai buni prieteni ai lui au fost Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, Grigore Ventura și Alexandru Bogdan-Pitești.^[19] Cum Luchian a paralizat,și Grigore Ventrura a decedat în anul 1907, Petrescu a rămas doar cu controversatul Bogdan-Pitești și Nicolae Vermont căruia i-a găsit porecla de „Foca savantă” sau „contele de Brăila” așa cum Vermont se autointitula.^[19]

• Caricaturi cu Alexandru Macedonski
• 
   
• 
   
• 
   
• 
   
• 

Nicolae Petrescu-Găină și-a câștigat toată viața existența din vânzarea caricaturilor pe care le realiza. Lucrările le publica prin revistele satirice și ziarele cotidiene sau periodice ale timpului său.^[22] Multe lucrări le expunea și le vindea^[23] în Cafeneaua Imperial (fostă Kubler), Fialkowski, Terasa Otetelișeanu sau Capșa,^[24] care aveau, astfel, toți pereții plini de caricaturile oamenilor politici ai zilei. Cu banii încasați își plătea chiria și traiul zilnic.^[22] Se știe că adesea plătea consumația de la Cafeneaua Imperial^[25] direct cu lucrări fără ca banul să mai devină monedă de schimb.^[22] Eterna jenă financiară în care s-a zbătut toată viața sa,^[22] l-a pus pe Petrescu-Găină în fel și fel de situații delicate și de multe ori hazlii, celebră în acest sens fiind întâmplarea cu scrisoarea adresată ministrului Vasile Morțun.^[26] Nicolae Petrescu participa adeseori la ședințele parlamentului îndeosebi atunci când membrii guvernului erau interpelați.^[24] Asistând la o astfel de ședință în luna martie a anului 1908, în care tema de dezbatere era legea privind repausul duminical introdusă pe ordinea de zi de către membrii Patriarhiei, Găină s-a inspirat din scenele pe care le-a văzut.^[27] Ca urmare, a creat mapa-album intitulată „Caricaturi. Repausul duminical la Senat” care cuprindea pe lângă copertă și patru acuarele realizate impecabil.^[27]

În anul 1913, Nicolae Petrescu publică cel de al doilea album de caricaturi intitulat Albumul meu la editura ziarului Seara al cărui director era prietenul său, Alexandru Bogdan-Pitești. Albumul conținea un număr de 42 de caricaturi alb-negru, dar care au fost executate în guașă și acuarelă.^[1]

Nicolae Petrescu a fost sensibil la evenimentele politice din care-și extrăgea subiectele și personajele caricaturilor pe care le făcea. Pe lângă portretele caricaturizate pe diverse tematici cotidiene, Petrescu a făcut și caricaturi pe subiecte politice internaționale și militare.^[12] Astfel a făcut desene cu tematică inspirată din Al Doilea Război Balcanic^[12] și a satirizat militarismul german reprezentat de către Împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei și de Împăratul Franz Joseph al Austriei.^[12] Asemenea a satirizat pe Raymond Poincaré, George al V-lea al Regatului Unit, Nicolae al II-lea al Rusiei și Țarul Ferdinand I al Bulgariei.^[12] Ca urmare, multe dintre caricaturi nu au fost pe placul oficialităților zilei și Nicolae Petrescu-Gâină a fost deportat în Bulgaria în lagărul din Golemo Konjari.^[28] Astfel, Nicolae Petrescu care a visat o viață întreagă să plece în străinătate a fost silit să plece în Bulgaria.^[28] Acolo a dormit un an și jumătate pe o saltea din paie într-o baracă a lagărului.^[28] Nici acolo nu și-a pierdut simțul umorului și a realizat o serie de caricaturi în acuarelă a unor oameni cu care a intrat în contact: seria de portrete intitulate Philippopolis, caricaturile cu regele Ferdinand al Bulgariei și portretele Bărbat cu șapcă, Comandorul și câteva autoportrete aflate la Biblioteca Academiei Române la Cabinetul de stampe (mapa. 151, nr. 51-53).^[28] În data de 12 iunie 1918, el se afla în Bucureștiul ocupat de trupele germane fără a avea surse de trai.^[28] După primul război mondial, ținându-se cont de apartenența sa filofranceză și caricaturile antirăzboinice pe care le-a realizat, a fost decorat^[29] de către guvernul francez cu ordinul Ofițer al Instrucțiunii Publice.^[F] La această decorație privind în urmă la câte a pătimit din cauza unor caricaturi, Nicolae Petrescu și-a exprimat opinia pe care a folosit-o adesea în diverse ocazii: Frecție la picior de lemn...^[29]

• 

  Wilhelm al II-lea
   
• 

  Poincaré
   
• 

  George al V-lea
   
• 

  Mahomed al V-lea
   
• 

  Ferdinand al Bulgariei
   
• 

  Nicolae al II-lea
   
• 

  Petru al Serbiei

După anul 1918 caricaturistul Petrescu a rămas același boem incurabil, dar numărul de caricaturi pe care le-a făcut s-au împuținat, nu mai erau așa de numeroase ca înainte.^[30] Nicolae Petrescu-Găină a fost membru asociat al Societății Tinerimea artistică,^[G] dar nu a expus niciodată în expozițiile pe care aceasta le-a organizat.^[29] În schimb Petrescu a expus, în perioada 1921 - 1926, în cele cinci sau șase saloane ale umoriștilor^[31][32] care au avut loc în București alături de Ion Bărbulescu (B'arg), Victor Ion Popa, Camil Ressu, Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Ion Theodorescu-Sion^[32], Francisc Șirato și alții.^[29]

În ianuarie 1928 a publicat în revista Rampa câteva articole în care a dezbătut veridicitatea unui tablou semnat Lukian la Ateneul Român, intitulat Nud de femeie.^[29] Petrescu a susținut opinia că acel tablou^[H] era în realitate un studiu executat de Alexandru Mihăilescu în anii de școală.^[33] În cele din urmă ipoteza lui Petrescu a fost adevărată și falsul demascat.^[29] Din anul 1928 a expus trei ani consecutivi la Salonul de desene și gravuri.

Ultima lucrare...

În ultima perioadă a vieții, Nicolae Petrescu nu a mai putut să-și asigure existența din vânzarea de caricaturi și a trebuit să-și găsească un alt mijloc de întreținere.^[30] El era un bibliofil pasionat și colecționar de stampe, astfel încât a devenit anticar.^[30] Dar nici această ocupație nu s-a dovedit a fi îndestulătoare, deoarece tributar firii sale de boem împătimit, Petrescu achiziționa de multe ori cărți pe care în final doar le citea și apoi le vindea în pagubă.^[30] Nu a părăsit niciodată caricatura pe care a practicat-o permanent, dar publica din ce în ce mai rar.^[30] Lucrările pe care le realiza le făcea să circule din mână în mână sau le expunea în anticariatul său.^[30] El putea fi văzut aproape zilnic la cafeneaua Capșa sau la Corso, îmbrăcat impecabil cu haine curate deși nu erau noi. Era suplu, cu țigara în colțul gurii și mustața neagră ca tăciunele.^[30]

Caricaturistul Petrescu-Găină s-a îmbolnăvit la începutul anului 1931 și s-a internat de urgență la Spitalul Colentina.^[30] Pe patul de spital a realizat ultimele caricaturi în care s-a înfățișat pe el însuși.^[30] Ele au fost făcute în luna februarie 1931 în peniță și creion negru pe bucățele de hârtie. Pe aproape toate lucrările este scris textul: Ultima lucrare a pictorului N.S. Petrescu-Găină.^[30] O astfel de Ultimă lucrare îl arată încovoiat sub povara unui sac cu bani pe care este scris 5000 de lei, în timp ce transpirația îi curge pe sub pălăria care l-a făcut celebru.^[30]

Nicolae Petrescu-Găină a încetat din viață la 15 februarie 1931.^[34] Pe ultimul drum a fost însoțit de prietenii săi pictori, sculptori, scriitori și anticari: Jean Alexandru Steriadi, Camil Ressu, Constantin Artachino, Alexandru Obedenaru, Alexandru Theodor Stamatiad, Ion Minulescu, Francisc Șirato, Ary Murnu, Oscar Han, Alexandru Satmari, Ion Foti, Alexandru Tzigara-Samurcaș, Jean Demetrescu, Nicolae Dărăscu, Corneliu Moldovan, etc.^[35] Presa acelor vremuri a consemnat evenimentul: Revista Rampa, ziarul Universul, Curentul, etc.

Nicolae Petrescu-Găină
Autoportret
Date personale
Nume la naștere	Nicolae Petrescu
Născut	31 martie 1871   Craiova, România
Decedat	15 februarie 1931 (59 de ani)   București, România
Părinți	Ștefan Petrescu, Policsenia Petrescu
Frați și surori	Ioan-Iancu, Grigore, Ilarion, Iulică și Ștefan Petrescu-Muscă
Cetățenie	România
Religie	ortodoxă
Ocupație	caricaturist[*]
Activitate
Alte nume	Găină
Alma mater	Universitatea Națională de Arte București
Lucrări remarcabile	Albumele de caricaturi: Contimporani         Albumul meu
Influențat de	Honoré Daumier
Oraș natal	Craiova
Pseudonim	Găină

1872: Serghei Diaghilev, impresar rus de balet (d. 1929)

·         1891: S-a nascut Ion Pillat, poet și traducător român, laureat al Premiului Național pentru literatură; (d. 1945). Ion Pillat (n. 31 martie 1891, București – d. 17 aprilie 1945), a fost un academician, antologist, editor, eseist, poet tradiționalist și publicist român. Pe linie maternă a fost înrudit cu familia Brătianu. Bunicul său a fost cunoscutul politician Ion Brătianu, acesta fiind adesea evocat în poeme din volumul său cel mai complet din punct de vedere estetic, Pe Argeș în sus, în poeme precum Bunicul, Bunica, Aci sosi pe vremuri sau Ochelarii bunicului. Și-a petrecut copilăria la moșiile Florica, pe Argeș și la Miorcani, pe râul Prut. După 1945 poezia sa este trecută la „index”, evident din rațiuni strict politice. Fiul său, criticul și romancierul Dinu Pillat a fost îndepărtat de la Facultatea de Litere unde era asistent al lui George Călinescu fiind condamnat la temniță politică, iar manuscrisele i-au fost confiscate și distruse. Nepoata sa, Monica Pillat este o reputată anglistă.

·         1882: Kornei Ciukovski, poet rus

·         1890: Sir William Lawrence Bragg (n. 31 martie 1890, Adelaide, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 1 iulie 1971,Ipswich, Regatul Unit) a fost un fizician australian care a câștigat Premiul Nobel pentru Fizică împreună cu tatăl său Sir William Henry Bragg în 1915. Bragg este cel mai bine cunoscut pentru rezultatele sale în domeniul difracției razelor X pe cristale, în urma cercetărilor începute la Universitatea din Cambridge în 1912. Legea pe care a descoperit-o, și care va purta numele său, a făcut posibil calculul poziției relative a atomilor în cadrul unui cristal prin analiza modului în care acesta difractă fasciculele de raze X (și mai târziu fasciculele de neutroni sau electroni). În urma discuțiilor cu tatăl său, acesta a construit la Universitatea din Leeds (Anglia) primul spectrometru cu raze X.

Lawrence era cel mai mare dintre copii lui William și Gwendoline Bragg. Prima întâlnire cu razele X a fost în copilărie, când a căzut de pe tricicletă și și-a rupt un braț. Tatăl său, care tocmai studiase razele Röntgen, le-a folosit pentru a examina brațul fiului său, aceasta fiind prima folosire medicală a razelor X în Australia. Încă de mic i-a placut să descopere. Era o fire retrasă și introvertită, preferând să se plimbe singur. Făcuse o pasiune din culesul scoicilor și chiar a descoperit o nouă specie de sepie, numită Sepia Braggii, după numele său de familie. La școală evita jocurile, preferând să învețe. La numai 15 ani a intrat la Universitatea din Adelaide, unde tatăl său era profesor.

Lawrence Bragg a absolvit facultatea cu diplomă onorifică, în matematică, în anul 1908, după care a studiat fizica și matematica la Universitatea din Cambridge. După ce a absolvit și cursurile Universității din Cambridge, împreună cu tatăl său a continuat studiile în domeniul structurilor chimice. În vara anul 1912 Lawrence a făcut prima sa descoperire în domeniul razelor X, ca urmare a diverselor discuții cu tatăl său despre razele X și cristale, dezbătând și problema pusă de mulți savanți ale acelor vremuri: razele X erau unde sau particule? A urmat tiparul razelor X construit de van Laue, care a condus la rezolvarea misterului. Lawrence a descoperit că razele X erau explicate în parte ca unde, dar și ca particule, și a dezvoltat Legea Bragg.

Colaborarea tată și fiu în studiul structurii cristalelor folosind razele X a dus la publicarea unei lucrări comune despre aceste cercetări în 1915. Împreună au descoperit că multe substanțe cristalizate, ca sarea, nu se compun din molecule ci din ioni (în cazul sării ioni de sodiu și ioni de clor) aranjați într-o structură spațială periodică. Această descoperire a revoluționat chimia teoretică. Împreună au creat o nouă știință, cea a cristalografiei cu raze X și au fost recompensați cu Premiul Nobel pentru fizică în anul 1915. Lawrence fost cel care a formulat varianta finală a legii lui Bragg pentru calculul unghiului de difracție a radiațiilor X când trec printr-un cristal.

În perioada 1919 - 1937 este profesor de fizică la "Universitatea Victoria" din Manchester. Lawrence Bragg s-a axat foarte mult în cercetările sale pe metale, aliaje și silicați, ajutând la transformarea misterelor din chimie referitoare la structuri în sisteme arhitecturale simple și elegante. Fiind un bun organizator, a pus bazele Uniunii Internaționale de Cristalografie.

A fost căsătorit cu Alice Grace Hopkinson, cu care a avut patru copii. Primul său fiu, Stephen Lawrence, a fost a treia generație Bragg care a studiat matematica la Cambridge.

A fost numit cavaler în anul 1941 și a primit medaliile Hughes, Royal și Copley din partea Societății Regale din Londra. Sir Lawrence Bragg a devenit Însoțitor de onoare al Reginei Marii Britanii în 1967.

William Lawrence Bragg
William Lawrence Bragg
Date personale
Născut	31 martie 1890[5][6][7][8][9][10][11]  Adelaide, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[12][13]
Decedat	1 iulie 1971 (81 de ani)[5][6][8][9][10][11][14]  Ipswich, Regatul Unit
Părinți	William Henry Bragg[15]
Copii	Stephen Bragg[*]
Cetățenie	Regatul Unit  Australia
Etnie	englez
Ocupație	matematician fizician profesor universitar cristalograf[*] chimist
Activitate
Domeniu	fizică
Număr Erdős	6
Instituție	Universitatea din Manchester Universitatea Cambridge
Alma Mater	Universitatea din Adelaide[*] Trinity College Universitatea Cambridge Universitatea Națională Australiană[*]
Organizații	Societatea Regală din Londra Academia Germană de Științe de la Berlin[*] Academia Regală Suedeză de Științe Accademia Nazionale dei Lincei Royal Society of Edinburgh[*] Academia Americană de Arte și Științe[*] Indian National Science Academy[*] Bavarian Academy of Sciences and Humanities[*] Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii[*]
Conducător de doctorat	Joseph John Thomson William Henry Bragg
Doctoranzi	Samuel Tolansky[*] John Turton Randall[*] John Crank[*] W. H. Taylor[*] Bertram Eugene Warren[*]
Premii	Membru al Societății Regale[*] Crucea Militară[*] Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic[*] Medalia Copley (1966)[1] Roebling Medal[*] (1948)[2] Royal Medal (1946) Premiul Nobel pentru Fizică (1915)[3][4] Medalia Hughes[*] (1931) medalia Matteucci[*] (1915) Medalia Röntgen[*] (1955) August Wilhelm von Hofmann Medal[*] (1967) Bakerian Lecture[*] (1934) Honorary Fellow of the Royal Society of Edinburgh[*] Guthrie Lecture[*] (1952)

* 1895: Alexandru Bărcăcilă (n. 31 martie 1895, Bughea de Sus, Județul Muscel, în prezent în județul Argeș - d. 6 februarie 1970, București) a fost un arheolog și profesor de limbi clasice (greacă, latină și română), fondator al Muzeului Regiunii „Porțile de Fier” și profesor al Liceului Traian din orașul Drobeta Turnu Severin.

Alexandru Bărcăcilă face școala primară la Câmpulung-Muscel, după care studiază ca bursier la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din București. Intenția de a urma Școala de Poduri și Șosele este abandonată, la sfatul profesorului său Constantin Dumitrescu-Iași, în favoarea studierii filologiei clasice la Universitatea din București. Împreună cu profesorul său Grigore Tocilescu face excursii prin țară și prin Grecia. Din anul 1907 devine profesor secundar la Drobeta Turnu Severin, iar din 1912 devine profesor al Liceului Traian, unde predă română și latină, aflându-se la conducerea acestuia între 1922-1938. În această perioadă demarează construcția Internatului liceului (în prezent clădirea adăpostește Muzeul Porților de Fier, înființat în 12 mai 1912) și a stadionului „Dr. C. Angelescu”.

Împreună cu Theodor Costescu și alți intelectuali înființează în anul 1919 Societatea Culturală „Casa Luminii”. Societatea va organiza în oraș o serie de conferințe destinate publicului la care au fost invitați diverse personalități: Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Sextil Pușcariu, Ion Pillat, Simion Mehedinți, Constantin Rădulescu-Motru, Vasile Goldiș, Alexandru Lapedatu, Ion Jianu, Constantin Șerban-Făgețel, Dumitru Tomescu, Ion Simionescu, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Gheorghe Țițeica, Petre Sergescu, Constantin D. Ionescu, Mihail Gușiță, I.G. Duca și alții^[1].

Alexandru Bărcăcilă a realizat cercetări arheologice la diverse obiective din zona Severinului: castrul roman Drobeta, Cetatea Severinului, Ostrovul Banului, Ostrovul Corbului, Ostrovul Mare și Mânăstirea Coșuștea-Crivelnic. Realizează o descoperire importantă în 1936, aducând la lumină thermele din perioada romană a Drobetei, situate sub un cimitir medieval^[2]. Este unul dintre fondatorii (în 1922) și colaboratorii permanenți ai revistei „Arhivele Olteniei”. A colaborat și la revista „Boabe de grâu”. După retragerea din activitate va locui în București, unde se stinge din viață la 6 februarie 1970. A fost înmormântat, după dorința sa, în orașul de care și-a legat viața și activitatea, Drobeta Turnu Severin. O stradă din oraș poartă numele marelui profesor și arheolog^[3].

Alexandru Bărcăcilă a fost membru al Lojei Masonice “Lumina” (înființată la Turnu Severin la începutul secolului XX)

Alexandru Bărcăcilă
Date personale
Născut	31 martie 1895  Bughea de Sus, Muscel, România
Decedat	6 februarie 1970 (74 de ani)  București, RS România
Înmormântat	Drobeta-Turnu Severin
Cetățenie	România
Ocupație	arheolog[*] profesor[

·         1896 - S-a născut actriţa Marieta Rareş (m.04.02.1993).

* 1896: Louis Herman De Koninck (n. 31 martie 1896 – d, 21 octombrie 1984) a fost un arhitect, designer și realizator de interioare belgian. Unul din arhitecții belgieni de frunte, respectiv unul dintre cei care a influențat semnificativ arhitectura secolului 20, De Koninck, care fusese la începuturile carierei un aderent al stilului Art Deco, a creat ulterior o formă originală de modernism și constructivism arhitectural. Un practician și în nici un caz un teoretician, L. H. De Koninck și-a bazat modalitatea sa de design pe baza înțelegerii profunde a arhitecturii populare creată de fermierii belgiani care locuiau de-a lungul coastei marine.

În 1929 devine membru al secției belgiene a CIAM, acronimul pentru Congrès International d'Architecture Moderne, organizație internațională a arhitecților mișcării moderniste, actualmente defunctă din 1958.

Louis Herman De Koninck
Date personale
Născut	31 martie 1896 Saint-Gilles, Belgia
Decedat	21 octombrie 1984 Uccle, Belgia
Naționalitate	Belgia
Cetățenie	Belgia
Ocupație	arhitect

* 1900: Prințul Henric, Duce de Gloucester (Henry William Frederick Albert; 31 martie 1900 – 10 iunie 1974) a fost soldat și membru al familiei regale britanice, al treilea fiu al regelui George al V-lea al Regatului Unit și a reginei Mary de Teck. A fost unchiul actualului monarh al Regatului Unit, Elisabeta a II-a.

Prințul Henric
Fotografie a Prințului Henric ca Guvernator-General
Date personale
Nume la naștere	Henry William Frederick Albert
Născut	31 martie 1900 York Cottage, Sandringham
Decedat	10 iunie 1974 (74 de ani) Barnwell Manor, Northamptonshire
Înmormântat	Royal Burial Ground[*]
Părinți	George al V-lea al Regatului Unit Mary de Teck
Frați și surori	Mary a Marii Britanii George, Duce de Kent George al VI-lea al Regatului Unit Prince John of the United Kingdom[*] Eduard al VIII-lea al Regatului Unit
Căsătorit cu	Prințesa Alice, Ducesă de Gloucester
Copii	Prințul William de Gloucester Prințul Richard, Duce de Gloucester
Cetățenie	Regatul Unit  Australia  Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Ocupație	politician
Apartenență nobiliară
Titluri	Duke of Gloucester[*]
Familie nobiliară	Casa de Windsor Casa de Saxa-Coburg-Gotha
Duce de Gloucester
Succesor	Prințul Richard
Domnie	30 ianuarie 1945 – 11 martie 1947
Predecesor	Lordul Gowrie
Succesor	Sir William McKell

·         1905: S-a născut  la Braila, logicianul  român de origine greaca, Anton Dumitriu; (d. 8 ianuarie 1992). A fost student al Facultății de Științe a Universității din București avându-i drept profesori pe: Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, Traian Lalescu, Octav Onicescu iar în 1929 obține licența în Matematici. Între 1929 și 1933 este profesor de matematică la o școală din Brăila apoi între 1933 și 1938 profesor la Liceul „Mihai Eminescu” din București. În 1934, devine asistent la cursul de geometrie descriptivă de la Școala Politehnică din București. Studiază cursuri de filosofie și în 1938 își susține doctoratul în filosofie cu teza Bazele filosofice ale științei în fața unei comisii al cărei președinte a fost Constantin Rădulescu-Motru iar referent Petre P. Negulescu. În același an devine asistent la cursul de Logică de la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București, parcurgând succesiv funcțiile de conferențiar și profesor titular al catedrei de Logică. Timp de cinci ani (1942-1947) este directorul publicației universitare „Caiete de Filosofie” iar între 1944-1946 este directorul săptămânalului „Democrația”. A publicat atât în reviste românești (Revista de Filosofie, Revista Fundațiilor Regale, etc.) cât și străine (The Journal of History of Philosophy, Scientia, Notre Dame Journal of Formal Logic, Il Contributo, etc.). Între 1946-1948 este deputat în Parlament dar în 1948 este înlăturat de la Universitate împreună cu alți profesori printre care C. Rădulescu Motru, I. Cartojan. A fost numit administrator al celei mai mari societăți petrolifere cu capital românesc, Creditul Minier. Ca director al „Societății Creditul Minier”, filosoful A. Dumitriu s-a dedat la escrocherii cu atâta dezinvoltură, încât în ciuda relațiilor politice personale, în ciuda mijloacelor de corupție la care recursese, n-a putut împiedica arestarea, deschiderea acțiunii publice, ale cărei dezbateri au fost senzaționale, și condamnarea la mulți ani de pușcărie. A fost arestat în 1948, iar în 1949 a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru „gestiune frauduloasă” la Creditul Minier. A fost eliberat în 1954. Toată viața, el a lăsat să se înțeleagă că a fost detinut politic    și nu deținut de drept comun. În 1964 a fost numit cercetător la Centrul de logică al Academiei iar mai târziu șeful sectorului de cercetări privind logica clasică din cadrul Centrului. A fost membru al Academiei Mediteranea del Dialogo din Roma, al Academiei Marchese din Ancona și al Centrului superior de Logică și știință comparată, a fost profesor onorific la Facultatea liberă de filosofie comparată din Paris și la Institutul superior de științe umane din Urbino.

·         1906: Sin-Itiro Tomonaga, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel (d. 1979)

·         1914: Octavio Paz (n. 31 martie 1914 - d. 19 aprilie 1998) a fost un poet, eseist și diplomat mexican, una din figurile literare de prima mărime ale Americii Latine. În 1990 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.

OPERA

Versuri

• No pasaran (1937);
• Libertad bajo palabra (1949);
• Aguila o sol? Piedra de sol (1957);
• Blanco (1967);
• Ladera este (1971);
• Hijos del aire (1981).

Proză

• El labirinto de la soledad (1950);
• El arco y la lira (1956);
• Las peras del olno (1957);
• Conjunciones y disyunciones (1970);
• El mono gramatico (1974);
• One Earth, Four or Five Worlds, lb. engleză (1985).

Octavio Paz
Date personale
Născut	31 martie 1914[4][1][5][6][7][8][9][10][11][12][13]  Ciudad de México, Mexic
Decedat	19 aprilie 1998 (84 de ani)[1][14][5]  Ciudad de México, Mexic
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer de prostată)
Căsătorit cu	Elena Garro[*] (1937–1959) Marie José Tramini[*] (1964–1998)
Naționalitate	mexicană
Cetățenie	Mexic  Spania
Religie	catolicism
Ocupație	poet, diplomat
Limbi	limba spaniolă[1]
Studii	Universitatea Națională Autonomă a Mexicului Universitatea Berkeley din California
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	suprarealism, existențialism
Specie literară	poezie
Note
Premii	Premiul Nobel pentru literatură[2][3] Bursă Guggenheim[*] Premiul Cervantes Xavier Villaurrutia Award[*] National Prize for Arts and Sciences[*] Premiul Internațional Neustadt pentru Literatură[*] Premiul pentru Comunicație și Discipline Umane al Prințesei Asturiilor[*] Premiul pentru Pace al Librăriilor Germane[*] Grand Cross of the Civil Order of Alfonso X the Wise[*] Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de mare ofițer[*] Q72923021[*] Jerusalem Prize[*] Ordinul Isabelei Catolica în grad de Mare Cruce[*]
Premiul Nobel pentru Literatură, 1990

·         1915: S-a născut Gheorghe Pavelescu, etnolog și folclorist român, doctor în filosofia culturii, în sociologie rurală și în etnologie; (d. 2008). A fost elev al lui Lucian Blaga, al lui Dimitrie Gusti și al lui Romulus Vuia, Gheorghe Pavelescu a fost profesor universitar la Cluj și la Sibiu și Doctor Honoris Causa al universităților din Cluj, Sibiu și Alba Iulia. A primit  Ordinul Național Pentru Merit (2000), titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Este cetățean de Onoare al municipiilor Cluj, Sibiu și Sebes. Anual se organizează la Alba Iulia Colocviile de Etnografie și Folclor, care îi poartă numele
Opera:

• Mana în folclorul românesc (1944), lucrare premiată de Academia Română în 1946.
• Cercetări asupra magiei la românii din Munții Apuseni (1945).
• Cercetări folclorice în sudul județului Bihor (1945).
• Studii și cercetări de folclor (1971).
• Balade populare din sudul Transilvaniei (1971).
• Folclor satiric din Mărginimea Sibiului (1971).
• Cântecele dorului. Antologie de lirică populară (1997).
• Lucian Blaga și Sibiul (1998).
• Mihai Eminescu și Sibiul (1998).
• Studii de etnografie și folclor (1998).
• Magia la români. Studii și cercetări despre magie, descântece și mană (1998).
• Lucian Blaga. Evocări și interpretări, 2003.

Gheorghe Pavelescu
Date personale
Născut	31 martie 1915 Pianu, Alba
Decedat	18 octombrie 2008 (93 de ani) Sibiu
Ocupație	etnolog, folclorist și profesor universitar român "Cu fiecare octogenar ce se stinge în anonimatul unui cătun de munte se închide pentru totdeauna o taină și se pierd semnificații pentru gesturi rămase neînțelese. Iată de ce studiul acestei mentalități [a satului] trebuie începută cu o zi mai devreme" (Gheorghe Pavelescu)
Note
Premii	Ordinul Național „Pentru Merit”

* 1918: Ted Post (n. 31 martie 1918, Brooklyn, New York City, New York - d- 20 august 2013 (95 de ani) Santa Monica, California) a fost un regizor american de film și televiziune.^[5] A regizat filme ca Forța pistolului (din seria de filme Inspectorul Harry) sau Secretul planetei maimuțelor.

FILMOGRAFIE

Filme

The Peacemaker (1956) The Legend of Tom Dooley (1959) Hang 'Em High (1968) Beneath the Planet of the Apes (1970) Magnum Force (1973) The Harrad Experiment (1973) The Baby (1973)

Whiffs (1975) Good Guys Wear Black (1978) Go Tell the Spartans (1978) Nightkill (1980) The Human Shield (1992) 4 Faces (1999)

Filme de televiziune

The Young Juggler (1960) Night Slaves (1970) Do Not Fold, Spindle, or Mutilate (1971) Five Desperate Women (1971) Yuma (1971) Dr. Cook's Garden (1971)

Sandcastles (1972) The Bravos (1972) Diary of a Teenage Hitchhiker (1979) The Girls in the Office (1979) Cagney & Lacey (1981) Stagecoach (1986)

Seriale TV

Armstrong Circle Theatre (1952) The Ford Television Theatre (1953) Schlitz Playhouse of Stars (1953) Waterfront (1955) Gunsmoke (1955) Medic (1955) Zane Grey Theater (1956) Screen Directors Playhouse (1956) Sneak Preview (1956) The 20th Century Fox Hour (1956) Perry Mason (1957) Richard Diamond, Private Detective (1957) West Point (1957) Westinghouse Desilu Playhouse (1958) The Rifleman (1958) Law of the Plainsman (1959) The Westerner (1960) The Best of the Post (1960) Checkmate (1960) Startime (1960) Wagon Train (1960)

Insight (1960) Alcoa Premiere (1961) The Defenders (1961) Route 66 (1961) The Virginian (1962) Combat! (1962) Empire (1962) Thriller (1961–1962) General Electric Theater (1962) Bus Stop (1962) Rawhide (1960–1962) Peyton Place (1964) The Twilight Zone (1960–1964) Bracken's World (1969) Monty Nash (1971) Baretta (1975) Ark II (1976) Columbo (1976) Future Cop (1977) Beyond Westworld (1980) B.A.D. Cats (1980)

·         1926: John Fowles, scriitor englez (d. 2005)

·         1929: Arnold Hauser, scriitor german din România (d. 1988)
* 1930: Petre Gigea (n. 31 martie 1930, Goicea Mică, județul Dolj)^[1] este un economist și fost demnitar și diplomat român din România comunistă.

La momentul Revoluției din 1989, Petre Gigea era ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Franceză, funcție din care a fost rechemat la 31 decembrie 1989

·         1933: Nichita Stănescu (n. 31 martie 1933,^[3] Ploiești, România – d. 13 decembrie 1983,^[3] București, RS România) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al Academiei Române.^[4]

Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”^[5]. Nichita Stănescu aparține, temporal și formal, neo-modernismului românesc din anii 1960 - 1970. Nichita Stănescu a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu^[6] și Eugen Simion,^[7] un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.

A fost laureat al Premiului Herder.

Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia sa genealogică are la origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foștii țărani prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea și comercializarea unor țesături grele de tipul abalei.

Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei a fost fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin.

Ca urmare a Revoluției din Octombrie, generalul Cereaciuchin se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în România, inițial în Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc.

Aici, în orașul petroliștilor dar și al lui Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931.

Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) HristeaStănescu

În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952 - 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București.

În 1952, s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărți după un an. În 1962 s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță.

Din spusele lui Ștefan Augustin Doinaș, în vara lui 1977, atunci când s-a împrietenit cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool, mai precis - de vodcă.^[8] Crizele hepatice ale poetului s-au înrăutățit spre 1981, când a și fost internat la Spitalul Fundeni.^[8] Doi ani mai târziu, s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 decembrie

Activitatea literară:

• 1955 - Nichita și-a adunat poeziile sale „bășcălioase” într-un volum numit Argotice — cântece la drumul mare și publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea
• 1957 - În luna martie, Nichita Stănescu debutează simultan în revistele „Tribuna” din Cluj și în „Gazeta literară” cu trei poezii.
• 1957-1958 - Este pentru scurt timp corector și apoi redactor la secția de poezie a Gazetei literare (director, Zaharia Stancu).
• 1960 - La sfârșitul anului debutează cu volumul Sensul iubirii.
• 1963 - Are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia.
• 1964 - Apare la începutul anului O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primește Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaște pe poeta Gabriela Melinescu, și în tensiunea relației lor poetul creează cele mai explozive poeme ale sale.^{[judecată de valoare]}
• 1965 - Apare în martie volumul de poezii Dreptul la timp.
• 1966 - Publică la Editura Tineretului volumul 11 elegii. Elegiile vor apărea integral însă abia în anul următor, în prima sa antologie, Alfa.
• 1967 - Trei volume ale sale sunt tipărite: Roșu vertical, antologia Alfa și volumul de poezii Oul și sfera.
• 1969 - Tipărește Necuvintele, care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare și volumul de poezii Un pământ numit România. Este numit redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu.
• 1970-1973 - Este redactor-șef adjunct la „România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban.
• 1970 - Publică volumul În dulcele stil clasic și a doua antologie din opera sa cu un titlu neutru, Poezii. Susține o rubrică lunară în revista „Argeș”.
• 1971 - Apar în Iugoslavia două cărți traduse: Belgradul în cinci prieteni, ediție bilingvă de poezii inedite și Nereci(Necuvintele).
• 1972 - Publică două noi volume de poezii: Belgradul în cinci prieteni și Măreția frigului. Pentru volumul de eseuri Cartea de recitire obține pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor.
• 1973 - Scoate o antologie de poezii de dragoste Clar de inimă.
• 1974 - În martie, de ziua lui, are o revelație a morții sub forma unui îngrozitor tunel oranj.
• 1975 - Obține pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor și i se atribuie Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder”. Tipărește cea de-a patra antologie a sa, Starea poeziei, în colecție Biblioteca pentru toți. Devine publicist comentator la „România literară”. Se mută în ultima sa locuință, din Str. Piața Amzei nr. 9.
• 1977 - La 4 martie poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ștefănescu, și este lovit de un zid care s-a prăbușit după cutremur. În urma șocului suferă o paralizie de scurtă durată a părții stângi a corpului care va lăsa ceva sechele și după vindecare.

Scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaților la Premiul Nobel.

• 1978 - Publică volumul de poezii Epica Magna, care primește în același an premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române
• 1979 - Lansează volumul de poezii Opere imperfecte.

Editura Narodna Kultura din Bulgaria îi publică volumul Bazorelief cu îndrăgostiți, traducător Ognean Stamboliev.

Se presupune că a fost nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn. Laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis. De obicei sunt nominalizați într-un singur an, în etapa finală, trei sau patru scriitori, dar nu se cunoaște acest lucru decât după desecretizarea voturilor, care este dezvăluită după 50 de ani. Deci nu știm dacă Nichita Stănescu a fost nominalizat la premiul Nobel sau doar propus, cum sunt, de altfel, mulți scriitori.

• 1980 - Discul „Nichita Stănescu - o recitare”, realizat de Constantin Crișan în colaborare cu Augustin Frățilă, este pus în vânzare de Casa de discuri Electrecord. Vizitează Satu Mare, fiind acompaniat de scriitorii Gheorghe Pituț, Petre Got, Ion Iuga, Mihai Olos, George Vulturescu, Radu Ulmeanu, Alexandru Pintescu.
• 1981 - În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă și poetul se internează la spitalul Fundeni.
• 1982 - În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri și semne, subintitulat Recviem pentru moartea tatălui este o selecție din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariție editorială.
• În iulie se căsătorește cu ultima sa soție, Todorița Tărâță (Dora). Călătorește prin Macedonia și Iugoslavia, înainte să-și fractureze piciorul stâng în luna noiembrie în Vrancea, accident care-l va imobiliza în casă timp de șase luni.
• 1983 - La finele lunii ianuarie, Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu solicită directorului Editurii Albatros, Mircea Sântimbreanu, publicarea între coperte a lucrării Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu.
• 1983 - La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viață, poetului i se organizează o sărbătorire națională.
• Continuă să-i apară traduceri ale poeziilor peste hotare, în special în Iugoslavia. În timpul unei călătorii în această țară va avea o criză foarte gravă, ce necesită intervenția medicilor.
• 1985 - Apare volumul inedit Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, Editura Cartea Românească, 1985, (inițial Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu au publicat în întregime Antimetafizica în suplimentul literar al „Scânteii Tineretului”, în 1983).
• 1992 - Este editată Argotice — cântece la drumul mare, subintitulată „poezii”, ediție alcătuită, îngrijită și prefațată de Doina Ciurea, București, Editura Românul, 1992.
• 2001 - În Bulgaria, la Editura Zaharie Stoyanov,Sofia - colectia Ars Poetika apare O viziune a sentimentelor, traducere și prefață Ognean Stamboliev. Volum premiat de Uniunea traducătorilor din Bulgaria și Soros.
• 2012 - Reprezentat cu trei poeme (maximum) în Testament - Anthology of Modern Romanian Verse - Bilingual Edition (English/Romanian) - Testament - Antologie de Poezie Română Modernă - Ediție Bilingvă (Engleză/Română) - (antolog și traducător Daniel Ioniță, Editura Minerva 2012 - ISBN 978-973-21-0847-5)

+ Ordinea cuvintelor - 300 poeme - traducerea,prefata si tabel cronologic de Ognean Stamboliev, ed Avangardprint, Bulgaria, 2013

În 1952, s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărți după un an. În 1962 s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță.

Din spusele lui Ștefan Augustin Doinaș, în vara lui 1977, atunci când s-a împrietenit cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool, mai precis - de vodcă.^[9] Crizele hepatice ale poetului s-au înrăutățit spre 1981, când a și fost internat la Spitalul Fundeni.^[9] Doi ani mai târziu, s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 decembrie.

Volume antume publicate cronologic:

• Sensul iubirii, 1960, Editura de Stat pentru Literatură și Artă
• O viziune a sentimentelor, 1964, Editura pentru Literatură
• Dreptul la timp, 1965, Editura Tineretului
• 11 elegii, 1966, Editura Tineretului
• Roșu vertical, 1967
• Alfa, 1967, Editura Tineretului
• Oul și sfera, 1967, Editura pentru Literatură
• Laus Ptolemaei, 1968, Editura Tineretului
• Necuvintele, 1969, Editura Tineretului
• Un pământ numit România, 1969, Editura Militară
• În dulcele stil clasic, 1970, Editura Eminescu
• Poezii, 1970, Editura Albatros
• Belgradul în cinci prieteni, 1972, Editura Dacia
• Cartea de recitire, 1972, Editura Dacia
• Măreția frigului. Romanul unui sentiment, 1972, Editura Junimea
• Clar de inimă, 1973, Editura Junimea
• Starea poeziei, 1975, Editura Minerva
• Epica Magna, 1978, Editura Junimea
• Opere imperfecte, 1979, Editura Albatros
• Carte de citire, carte de iubire, 1980, Editura Facla
• Noduri și semne, 1982, Editura Cartea Românească
• Oase plîngînd, 1982
• Respirări, 1982, Editura Sport-Turism
• Strigarea numelui, 1983, Editura Facla
• Antimetafizica

Nichita Hristea Stănescu
Nichita, doar Nichita, cum este adesea pomenit de iubitorii și admiratorii poemelor sale — „Nichita, ce faci tu, Nichita?”, m-a întrebat îngerul
Date personale
Născut	31 martie 1933 Ploiești, România
Decedat	13 decembrie 1983 (50 de ani) București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	cauze naturale[*] (Hepatită)
Părinți	Nicolae Hristea Stănescu Tatiana Cereaciuchin
Căsătorit cu	Magdalena Petrescu Doina Ciurea Todorița (Dora) Tărâță
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	poet, eseist
Partid politic	Partidul Comunist Român[1]
Limbi	limba română[2]
Studii	Facultatea de Litere a Universității din București
Activitatea literară
Activ ca scriitor	Literatura română post-belică 1957 - 1983
Mișcare/curent literar	neomodernism
Specie literară	poezie
Operă de debut	1960 - volumul Sensul iubirii
Opere semnificative	„O viziune a sentimentelor”, „În dulcele stil clasic”, „11 elegii”, „Necuvintele” „Opere imperfecte” „Noduri și semne”
A influențat pe[ascunde] Valeriu Pantazi
Note
Premii	Premiul Uniunii Scriitorilor Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder”
Membru post-mortem al Academiei Române

* 1934: George Richard Chamberlain (n. 31 martie 1934,^[1] Los Angeles) este un actor și cântăreț american. A început să fie atras de teatru la terminarea studiilor de artă, această preocupare a fost întreruptă de Războiul din Coreea. În anul 1956 este recrutat ca soldat, iar după doi ani se reîntoarce ca sergent în SUA. După întoarcere din război este preocupat cu pictura, și urmează un studiu ca actor și cântăreț. După o serie de roluri mai mici în câteva filme seriale, primește în anul 1961 rolul Dr. Kildare. În același timp are o carieră scurtă ca și cântăreț cu hiturile mai cunoscute Theme From Dr. Kildare (Three Stars Will Shine Tonight) (1962, USA -loc. 10) și All I Have To Do Is Dream (1963, USA -loc. 14), ca și șlagărul formației Carpenters (They Long To Be) Close To You. La vârsta de 33 de ani studiază ca actor în Marea Britanie, unde va juca roluri de teatru ca Hamlet. Sub regia lui Ken Russell va juca în filmul Ceaicovski (Nebunie și Geniu), iar sub regia lui Richard Lester, va juca în 1973, în - Cei trei mușchetari. La reîntoarcere în SUA va juca teatru în Broadway. În anul 1974 va juca în filmele - Infernul în flăcări și Contele de Monte Cristo, ca în anul 1980 să aibă rolul principal în filmul Shogunși în 1983 rolul episcopului în The Thorn Birds (Pasărea spin), pentru acest rol va primi Premiul Globul de Aur.

Richard Chamberlain
Chamberlain în 1982
Date personale
Nume la naștere	George Richard Chamberlain
Născut	31 martie 1934 (85 de ani) Beverly Hills, California, SUA
Cetățenie	SUA
Ocupație	Actor
Activitate
Alma mater	Beverly Hills High School[*] Pomona College[*]
Ani de activitate	1958–prezent
Partener(ă)	Martin Rabbett (anii 1960-2010)
Premii	Premiul Steiger[

·         1934 - S-a născut Shirley Jones, actriţă şi cântăreaţă americană.

·         1934 - S-a născut John D. Loudermilk, compozitor şi cântăreţ american.

·         1934: Carlo Rubbia, fizician italian, laureat al Premiului Nobel

·         1935 - S-a născut actorul american Richard Chamberlain.

·         1935: Gábor Adriányi, scriitor și istoric maghiar

·         1937 - S-a născut Herb Alpert, trompetist, compozitor, cântăreţ, producător şi propietar de casă de discuri american.

·         1937 - S-a născut Mouth (Willem Duyn), cântăreţ olandez (Speedway, Mouth & McNeal).

·         1938: Gheorghe Mocanu, pictor român (d. 1993)

* 1939: Karl-Heinz Schnellinger (n. 31 martie 1939 în Düren) este un fost jucător de fotbal german
* 1940: George Paul Avram (n. 31 martie 1940) este un actor român de teatru și film. Rolul său cel mai cunoscut este cel al marinarului Haralamb din filmul serial Toate pânzele sus.

George Paul Avram a revenit în România în 2005 și a fost repus în toate drepturile care i se cuvin ca cetățean român. Datorită talentului său indiscutabil, actorul a fost distribuit de regizorul Nae Cosmescu în serialul "Cuscrele", produs de Național TV.

George Paul Avram a fugit în Germania în 1987 din cauza represaliilor la care a fost supus de un important director din Ministerul Culturii. Marele actor are la activ peste 50 de roluri în cele mai importante piese montate la Teatrul Național din București precum și apariții-cheie în producții cinematografice cum ar fi "Actorul și sălbaticii", "Mitică Popescu" sau serialul de televiziune "Toate pânzele sus".

Filmografie:

• Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975)
• Actorul și sălbaticii (1975)
• Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 1-12
• Aurel Vlaicu (1977)
• Nea Mărin miliardar (1979)
• Orgolii (1982)
• Colierul de turcoaze (1986)
• François Villon - Poetul vagabond (1987)

George Paul Avram
George Paul Avram
Date personale
Născut	31 martie 1940 (79 de ani)
Ocupație	actor

·         1943: Christopher Walken, actor american

·         1944 - S-a născut Rod Allen, chitarist britanic (Fortunes).
* 1944: Blago Zadro (31 martie 1944 – 16 octombrie 1991) a fost comandantul corpului de nord al forțelor croate de apărare din Vukovar (Croația), în timpul Războiului Croat de Independență. A fost ucis într-un atac al forțelor sârbe, în cartierul industrial Borovo Naselje.

Zadro s-a născut în satul Donji Mamići - Ledinac, municipalitatea Grude, în Herțegovina, iar familia sa s-a mutat în Borovo Naselje în 1954, unde el a absolvit școala și liceul, apoi s-a angajat la uzina „Borovo” din localitate.^[1]

S-a căsătorit cu Katica, cu care a avut trei băieți, Robert, Tomislav și Josip.

A devenit activ în politică în perioada primelor alegeri democratice din Croația, în 1990, și a fost ales vicepreședintele Uniunii Democrate Croate (HDZ) din Vukovar, apoi președintele districtului municipal „Bratstvo i Jedinstvo”. Când a început războiul, Zadro s-a înrolat în forțele armate croate.

Memorialul Blago Zadro din Vukovar, Strada Trpinjska

A fost comandantul Batalionului al 3-lea din cadrul Brigăzii 204 (Vukovar) al armatei croate în timpul sângerosului asediu al Vukovarului, unde a condus cu curaj apărarea împotriva Armatei Populare Iugoslave (Jugoslovenska Narodna Armija – JNA) și a forțelor sârbe locale. Brigada lui Zadro a fost desemnată să apere Borovo Naselje și artera vitală Trpinjska Cesta (Bulevardul Trpinja)^[1], o stradă conducând direct în Vukovar. Datorită importanței sale, bulevardul era ținta principală a unităților de tancuri ale JNA care atacau orașul și a devenit cunoscută drept „Cimitirul tancurilor”,^[2] datorită acțiunilor formațiunilor lansatoare de rachete anti-tanc ale lui Zadro, „Furnicile Galbene” și „Plutonul turbo”,^[2] care au respins mai multe atacuri. Cel mai notabil incident s-a petrecut pe 18 septembrie, când un întreg batalion, alcătuit din aproximativ 60 de tancuri și blindate, a fost prins în ambuscadă și distrus pe Trpinjska Cesta.^[3]

Zadro a fost ucis de forțele sârbe pe 16 septembrie. Trupul său a fost inițial recuperat și îngropat de unitatea sa. Totuși, când forțele sârbe au capturat orașul, trupul său a fost dezgropat și a rămas dispărut până în vara anului 1998, când a fost exhumat, împreună cu trupurile altor 937 de victime, dintr-o groapă comună din Borovo Naselje. Blago Zadro a fost înmormântat cu onoruri pe Aleja hrvatskih branitelja (Aleea Apărătorilor Croației) din noul cimitir din Vukovar, pe 16 octombrie 1998.

După moartea lui, a fost avansat post-mortem la gradul de general-maior. Doi din fiii săi au luptat împreună cu el în Vukovar; cel mai mare, Robert, a dispărut ulterior în luptă, în apropiere de Kupres, Bosnia și Herțegovina.^[1]

Vladimir Šeks, președintele Parlamentului Croației (Sabor), a declarat că „fără eroi precum Blago Zadro, nu ar exista o Croație liberă”^{[necesită citare]}. La comemorarea morții sale, desfășurată în fiecare an în Vukovar, participă întotdeauna mulți demnitari și foști camarazi. Strada principală din Borovo Naselje și o școală militară din Zagreb au primit numele lui. De asemenea, o stradă din Grude îi poartă numele, iar în satul natal, Donji Mamići, în memoria lui a fost ridicat un monument.

Povestea lui Blago și a apărătorilor Vukovarului este subiectul unui film internațional de lungmetraj.

Blago Zadro
Date personale
Născut	31 martie 1944 Donji Mamići[*], Bosnia și Herțegovina
Decedat	16 octombrie 1991 (47 de ani) Borovo Naselje[*], Croația
Naționalitate	Croația
Ocupație	personal militar[*]
Comandant al Batalionului al 3-lea din cadrul Brigăzii 204 (Vukovar)
Activitate
Ramura	Garda Națională Croată
Gradul	General maior (post-mortem)
Bătălii / Războaie	Asediul Vukovarului Memorialul Blago Zadro din Vukovar, Strada Trpinjska

·         1944 - S-a născut Mick Ralphs, chitarist, pianist şi compozitor britanic (Mott The Hoople, Bad Company).

·         1946 - S-a născut Allan Nichol, chitarist american (Turtles).

·         1947 - S-a născut Al Goodman, vocalist şi compozitor american (Moments).

·         1948 - S-a născut Thijs Van Leer, clăpar, flautist şi compozitor olandez (Focus).

·         1948 - S-a născut Adrian Enescu, compozitor şi instrumentist.

* 1948: Albert Arnold Gore, Jr., sau Al Gore (n. 31 martie 1948,^[1][2][3][4]Washington, SUA) este un politician, om de afaceri și activist american, care a fost al 45-lea vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii, între anii 1993 și 2001 (sub Bill Clinton). De asemenea, a fost deputat între 1977 și 1985 și senator între 1985 și 1993, reprezentând statul Tennessee.

Gore a fost candidatul Partidului Democrat pentru președinție la alegerile din anul 2000. Deși a câștigat majoritatea voturilor populare, a pierdut în colegiul electoral cu cinci voturi (271-266) în fața lui George W. Bush.

Actualmente, Al Gore este președintele canalului de televiziune Current TV, unul dintre directorii companiei Apple Computer și activist împotriva încălzirii globale.

A obținut în anul 2007 Premiul Nobel pentru Pace.

Al Gore este creștin, de confesiune baptistă.

·         1949: S-a născut la Bucuresti,  actrița română de teatru și film,Tamara Crețulescu.  A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1971, fiind șefă de promoție, cu diplomă de merit. După facultate a fost repartizată la Teatrul National din Bucuresti, unde a făcut mai multe roluri memorabile. În 1977 a primit Premiul de creație T.N.B. pentru rolul Elise din piesa „Acord” de Paul Everac. A interpretat roluri memorabile in filmele Ciprian Porumbescu (1973) – Berta Gorgon, fiica pastorului, Logodnicii din America (2007), Din prea multă dragoste (românesc, 1986),
Ora zero (românesc, 1979). A fost profesor asociat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică după Revoluție. A jucat în primul serial de televiziune produs de HBO în România, În derivă, cu o durată totală de aproximativ 4 ore, alături de actorul Marcel Iures și alți tineri actori îndrăgiți.

·         1950 - S-a născut Richard Hughes, baterist american (Winter Brothers).
* 1950: Smaranda Enache (n. 31 martie 1950, Târgu Mureș) este o activistă română pentru drepturile omului, fondatoare și co-președinte executiv al Ligii Pro Europa, membru în Grupul pentru Dialog Social, între 2008-2010 vicepreședinte al PNL.
* 1953: Iancu Caracota (n. 31 martie 1953) este un senator român, ales în 2016. Iancu Caracota este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Lituania, Republica Azerbaidjan și Republica Franceză-Senat.
* 1953: Éva Kiss (pronunțat în maghiară /ˈkiʃ/; n. 31 martie 1953, București) este o cântăreață română de etnie maghiară.

Éva Kiss provine dintr-o familie simplă: mama - casnică, dedicată celor patru copii, iar tatăl - redactor-șef la Casa Scânteii, secția în limba maghiară.

La 7 ani Éva Kiss a rămas fără tată și a plecat împreună cu mama și frații ei la Târgu Mureș.

În 1971, pe data de 16 iunie, Éva Kiss devine mamă, aducând pe lume primul copil, o fetiță. În 1979 se căsătorește, însă mariajul nu este unul fericit. În 1980 dă naștere celui de la doilea copil, un băiat. În 1982 Éva Kiss pune capăt primului mariaj și se întoarce la Târgu Mureș. Trece printr-o perioadă extrem de dificilă alături de fostul soț care, sub presiunile amenințărilor, îi ia băiatul.

Éva Kiss se căsătorește cu Radu Constantin în 1984 și începe o perioadă frumoasă, umbrită însă de aparițiile fostului soț.

Din 1990 trăiește cu soțul ei, Radu Constantin, în Danemarca.

CARIERA ARTISTICĂ

• 1967 - Își face debutul în emisiunea televizată "Dialog distanță" prezentată de Ion Besoiu. Urmează o perioadă în care Eva Kiss primește diplome cu premiul I la diferite concursuri muzicale de amatori.
• 1970 - Festivalul Național al Artei Studențești, Eva Kiss primește alături de Stela Enache, premiul al III-lea.
• 1973 - Participă la emisiunea "Steaua fără nume" reușind să treacă de primele două etape. Începe primele filmări și participă la Festivalul de la Mamaia cu melodiile "O ramură spre cer" (Radu Șerban) și "Cântec" (Horia Moculescu). Urmează un turneu artistic în Cuba, alături de Marina Voica, Jan Păunescu, Adrian Romcescu și orchestra Radio, dirijată de Cornel Popescu.
• 1975 - s-a angajat cu sprijinul Simonei Patraulea și Sorin Grigorescu la Teatrul satiric muzical "Constantin Tănase". Urmează una din cele mai grele perioade din viața interpretei pentru că trebuie să facă față sumelor uriașe pe care gazdele din Capitală le percepeau chriașilor.
• 1979 - Participă la Festivalul Internațional "Orfeul de Aur" din Bulgaria unde obține premiu pentru cea mai bună interpretare.
• 1980 - Este anul în care participă la "World Popular Song Festival" din Tokyo, Japonia cu piesa "Vreau" (Dan Ardelean).
• 1981 - Pleacă în turneu cu orchestra RC’Band condusă de Radu Constantin care, ulterior îi devine soț.
• 1984 - După 17 ani de turnee în străinătate "niște binevoitori", cum le spune artista, îi opresc viza celui de al doilea soț și e nevoit să-și caute de lucru în țară. Astfel, încep cântările celor doi la restaurantul Ambasador, Modern, Salonul Spaniol, Doina iar, verile, pe litoral, la „Melody” din Mamaia sau la „Internațional” din Olimp.
• 1988 - În februaríe, Radu Constantin, soțul interpretei emigrează în Danemarca, sătul de observațiile la care este supus.
• 1990 - Pe data de 26 ianuarie, Eva Kiss își urmează soțul alături de cele două fete. Nu a fost ușor, dar dorința de a reuși a izbutit.

Au împreună un studio de imprimări unde au editat trei compact-discuri care s-au vândut în Danemarca și care s-au bucurat de aprecieri. Eva Kiss este cea care îl convinge pe soțul său să imprime un compact-disc cu trompetă la un studio din Århus cu care are mare succes. Radu Constantin a fost basist în orchestra Romanticii condusă de Mircea Drăgan și orchestra proprie RC’Band. În prezent cântă la două syntetizatoare, două chitări, trompetă, muzicuță. Cei doi participă la emisiunile posturilor tv din Danemarca, au acordat interviuri pentru posturile de radio din această țară și participă frecvent la concerte de binefacere pentru copii străzii din România, Rusia, pentru sinistrații din Tailanda. Eva Kiss are onoarea de a cânta în fața Reginei Danemarcii de două ori. Prima data a fost cu ocazia unui concert de binefacere, organizata de Crucea Roșie.A doua oara s-a întâmplat, cu ocazia dineului dat de președintele României de atunci, Ion Iliescu în onoarea Casei Regale.

Eva Kiss lucrează, cântă, duce o viață normală cu gîndul mereu la românii dintre care a plecat. Fiecare întoarcere acasă este pentru ea un motiv de a se reîntâlni cu cei care nu au uitat celebrele cântece lansate dintre care amintim: "Tăcutele iubiri", "Anotimpul sperantelor", "Puterea dragostei", "Copilul meu"," Acele veri ale iubirii"etc.

Participări la Festivalul de la Mamaia:

• Participă la secțiunea de interpretare a Festivalului Mamaia 1973. În acea perioadă fiecare piesă era interpretată de doi soliști (după modelul festivalului de la San Remo). Eva Kiss participă cu melodiile "O ramură spre cer" (Radu Șerban) - Premiul Comitetului de Stat al Radioteleviziunii Române și "Cântec" (Horia Moculescu) – Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor.
• Participă la secțiunea “Creație” a Festivalului Mamaia’83 cu piesa “Dacă nu veneai” (Dan Dimitriu/Angel Grigoriu și Romeo Iorgulescu).
• Participă la secțiunea “Creație” a Festivalului Mamaia’84 cu piesele “Cântec de pace și iubire” (Dan Ștefănică/Gina Teodorescu) și “Farmecul mării” (Dan Stoian/Eugen Rotaru).
• Participă la secțiunea “Creație” a Festivalului Mamaia’85 cu piesele “Nu vreau să te mai pierd” (Dan Dimitriu/Eugen Rotaru), “Tu ești” (Zoltan Boroș/Gheorghe E. Marian), “În ritmul tinereții” (Dan Beizadea/Angel Grigoriu și Romeo Iorgulescu) și “Acele veri ale iubrii” (Camelia Dăscălescu/Roxana Popescu) – Premiul Criticii Muzicale.
• Participă la secțiunea “Creație” a Festivalului Mamaia’86 cu piesele “Tăcutele iubiri” (Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru) – Premiul III și “În casa cu mulți copii” (Aurel Manolache/Sașa Georgescu), cântată în duet cu Cornel Constantiniu.
• Participă la secțiunea “Creație” a Festivalului Mamaia’87 cu piesa “Mândria mea” (Vasile Veselovski/Aurel Storin).

Éva Kiss
Date personale
Născută	31 martie 1953 (66 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreață
Activitate
Origine	Maghiară din România
Gen muzical	pop
Tipul de voce	soprană
Instrument(e)	voce[*]

* 1956: Kevin Cogan (n. 31 martie 1956) este un fost pilot de curse auto american care a evoluat în Campionatul Mondial de Formula 1 între anii 1980 și 1981.

·         1958 - S-a născut Pat McGlynn, chitarist britanic (Bay City Rollers).

·         1958 - S-a născut ziaristul Bogdan Ficeac.

·         1959 - S-a născut Angus Young, chitarist şi compozitor australian (AC/DC).

·         1959: Cristina Felea, traducătoare româncă

* 1959: Valeriu Matei (n. 31 martie 1959, Cazangic, raionul Leova) este un poet, istoric, scriitor și om politic din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1990 și 2001, membru al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române din 2011.^[1] A candidat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova (1996).

Valeriu Matei
Date personale
Născut	31 martie 1959 (60 de ani) Cazangic, raionul Leova
Căsătorit cu	Claudia Postică
Cetățenie	România  Moldova
Religie	Ortodox
Ocupație	politician poet
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În funcție 1990 – 2001
Premii	Ordinul Republicii
Partid politic	Partidul Forțelor Democratice
Alma mater	Universitatea din Moscova Universitatea de Stat din Moldova

·         1961 - S-a născut Adrian Pleşca "Artanu", vocalist român (Timpuri Noi, Partizan).

* 1964: Georgică Dumitru (n. 31 martie 1964) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Alianța Liberalilor și Democraților.
* 1964: Leonardo Náuhmitl López Lján (n. 31 martie 1964, Ciudad de México, Mexic) este un arheolog mexican proeminent. Din 1991, el a condus săpături la Templo Mayor, rămășițele unei mari piramide aztece în centrul Mexico City.

Leonardo López Luján
Leonardo López Luján
Date personale
Născut	31 martie 1964 (55 de ani)  Ciudad de México, Mexic[2]
Părinți	Alfredo López Austin[*]
Cetățenie	Mexic
Ocupație	arheolog[*] istoric
Activitate
Alma mater	Universitatea Paris Nanterre[*][1] Universitatea din Paris
Organizație	Universitatea din Paris
Premii	Bursă Guggenheim[*]

* 1965: Johannes Kabatek (n. 31 martie 1965, Stuttgart, Germania) este un profesor de lingvistică romanică la Catedra de limbi romanice a Universității din Zürich, Elveția, pe care o conduce. Este membru corespondent al Academiei Galiciene din 2002^[1] și al Academiei Regale Spaniole. În prezent este unul dintre cei mai mari promotori ai lingvisticii coșeriene, director al Arhivelor Eugeniu Coșeriu^[2]. Este, de asemenea, redactorul-șef al revistei Energeia^[3] și al revistei Revista Internacional de Lingüística Iberoamericana (RILI)^[4]. In 2016 a obținut primul doctorat honoris causa la Universitatea "Stefan cel Mare", Suceava.
* 1968: César Sampaio (n. 31 martie 1968) este un fost fotbalist brazilian.
* 1970: Damian Drăghici (n. 31 martie, 1970, București) este un muzician român de etnie romă^[2] și politician.

Născut într-o familie muzicală, a început să învețe să cânte la nai la vârsta de 10 ani, după ce cântase la diferite instrumente de la vârsta de 3 ani. La 15 ani cânta și înregistra deja cu Orchestra de muzică populară Radio din București.

A fugit din România la vârsta de 18 ani prin Iugoslavia, ajungând ulterior în Grecia. După ce a cântat o vreme pe străzi și cluburi, a fost descoperit de subsidiara olandeză a firmei Sony Music, care i-a oferit șansa să înregistreze. După o audiție ce a avut loc la Atena, i-a fost oferită o bursă integrală la colegiul de muzică Berklee din Boston. La Berklee nefiind însă niciun profesor de nai cu care să poată studia, a studiat cu profesorul de saxofon George Garzone.

Locuiește la Los Angeles, are 18 albume înregistrate, și a participat ca invitat pe un album care a câștigat un premiu Grammy, anume albumul Silver Solstice al formației Paul Winter Consort în 2006.^[3][4]

Damian Drăghici este senator în Parlament, ales în circumscripția electorală nr.4 BACĂU, colegiul uninominal nr.4. ales prin Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) în legislatura 2012 - 2016

Între 1993 și 2019 a înregistrat peste 20 albume solo, interpretând diferite stiluri muzicale, folclor, pop instrumental, new age, world music și muzică jazz la nai. A fost artist invitat pe albumul ''Winter solstice'', apărut în 2006, album premiat cu un premiu Grammy.

A cântat alături de Joe Cocker, James Brown și Cindi Lauper, Shaggy, Zucherro,  în cadrul turneului european ''Night of the Proms Tour'', desfășurat între 2004 și 2006. În mai 2011, alături de Nigel Kennedy, la concertul ''Classical meets Jazz'' din Piața Constituției din Capitală.

Din 2006 până în 2009 a derulat proiectul ''Damian & Brothers'', care a îmbinat manifestările muzicale cu mesajele împotriva discriminării etnice. În cadrul proiectului, a scos pe piață două albume  Magdalena si Romaniac și a ținut peste 600 de concerte.

Anii care au urmat au însemnat reinventarea sa care a culminat cu un succes fulminant pe piața muzicală românească.

În această perioadă facă o pauză și decide să se implice o perioadă în politică, urmând ca între 2014-2019 să dețină funcția de europarlamentar.

În 2016, decide că este vremea schimbărilor și introduce printre instrumentele tradiționale lăutărești elemente de rock, cum sunt chitara electrică, basul electric, tobele de rock și ritmuri de dubstep, reggae și gypsy blues.

Astfel, ia naștere albumul “Damian & Brothers – “GYPSY ROCK | Change or Die” cu care înregistrează un succes fulminant. Pe acest album apar piese interpretate de cei mai apreciați artiști români ai momentului, precum Delia, Andra, Smiley, Loredana, Dan Bittman, Ștefan Bănică, Connect-R, Lora, Cristina Bălan, Alina Eremia, Feli, Cornel Ilie (Vunk), Zdob și Zdub, Sergiu Ferat, Grasu XXL, Cabron, DOC, Dorian, Flavius Teodosiu, Theodosii Spassov, Omu’ iubit, Sore, Giulia, Jazzy Jo, Vlad Popescu, Blue Noise.

Piesa “În stație la Lizeanu” devine imediat hit și va fi una dintre cele mai ascultate și difuzate melodii din România.  

Tot în 2016 lansează albumul „The American Dream” care reunește 13 piese celebre de jazz din repertoriul unor artiști precum Charlie Parker, John Coltrane, Chick Corea sau Keith Jarrett - toate interpretate la nai. Pe acest album, Damian Drăghici cântă alături de artiști internaționali din prima linie a genului artisti ca: Chris Botti, Arturo Sandoval, Michel Camilo, Stanley Clarke, Luciana Souza, Eddie Daniels, Vinnie Coliuta, Dave Weckl, Russell Ferante, Bob Mintzer si multi alti.

Anul 2016 însemnă și o călătorie în Cuba, pentru a găsi legăturile dintre cultura gipsy și cea afro-cubaneză.  Urmare a acestui moment, ia naștere The Gypsy Cuban Project, un album de world music care îmbină într-un mod inedit cele două vechi culturi.

Anul următor, în 2017, este invitatul special la concertul artistei cubaneze Omara Portuondo. A interpretat la nai, piesa intitulată Serenata en Batanga, în duet cu cea supranumită Edith Piaf a Cubei, deținătoare a unui premiu Grammy și cea care este cel mai bine vândut artist din Cuba.

În 2017 participă la un concert în premieră și alături de Sorin Romanescu și Maria Casandra oferă un moment de excepție pe piața muzicală. Sub titulatura NOD, cei trei artiști combină cu virtuozitate și creativitate elemente de jazz, muzică electronică și folcorul autohton, într-un mix exploziv de vechi și nou.

În 2018, Damian lansează un proiect muzical deosebit: MCulture. Pe album se regăsesc 13 piese “post-manele” reinterpretate “cu un sound ce îmbină influențe dubstep, trap, jazz, dar si pop, material care aduna unele dintre cele mai bune voci din Romania”. Printre artiștii MCulture se numară Cristina Stroe, Jazzy Jo, Silviu Pașca, Cristina Popa, Skizzo Skillz, Olga Verbitchi, Alex Mladin, Nora Deneș, Eddy Santha, dar și Ilinca Bacila, câștigătoarea Eurovision România din 2017.

În 2018, are loc un recitat de excepție Damian Drăghici & The Brothers „Maria lui Brancuși” la Gala România Centenar din cadrul Festivalului Cerbul de Aur 2018, desfășurat în Piața Sfatului din orașul Brașov, România.

Damian Drăghici
Damian Drăghici
Date personale
Născut	31 martie 1970 (49 de ani)[1][2]  București, RS România
Cetățenie	România
Ocupație	actor artist muzician politician
Europarlamentar
Alma mater	Berklee College of Music

·         1971 - S-a născut actorul britanic Ewan McGregor.
* 1972: Alejandro Fernando Amenábar Cantos, cunoscut ca Alejandro Amenábar (născut 31 martie 1972), este un scenarist chiliano-spaniol, compozitor și regizor. A câștigat 9 Premii Goya și un Premiu Oscar. El a scris scenariile pentru toate cele cinci filmele ale sale și a creat aproape toate coloanele sonore.
S-a născut la Santiago, Chile, tatăl său, Hugo Ricardo Amenábar, fiind chilian, iar mama sa, Josefina Cantos, spaniolă. Are dublă cetățenie, chiliano-spaniolă. Înainte de a deveni regizor, Alejandro a lucrat într-un depozit și ca grădinar, până când a avut destui bani pentru a-și cumpăra un aparat de filmat. El nu a vrut să înceapă studiile universitare cinematografice înainte de a fi atins înainte vreodată un aparat de filmat.

·         1973: Cătălin Țăranu, jucător de go român

* 1974: Mimi Brănescu (născut la 31 martie 1974 la Lehliu, județul Călărași) este un dramaturg și un actor de film, scenă și voce român.
Filmografie:
Roluri:

• Un cartuș de Kent și un pachet de cafea (2004)
• Moartea domnului Lăzărescu (2005)
• Lombarzilor 8 (2006)
• Alexandra (2007)
• Boogie (2007)
• Medalia de onoare (2009)
• Tatăl fantomă (2009)
• Întâlniri încrucișate (2009)
• Casanova - identitate feminină (2010)
• Marți, după Crăciun (2010)
• Periferic (2010)
• Portretul luptătorului la tinerețe (2010) – Cpt. Aran Varlam
• Pozitia Copilului (2013)
• Sieranevada (2016)

Scenarii:

• 2006 - Lombarzilor 8 (serial TV)^[1][2][3]
• 2009 - Fetele marinarului (serial TV)^[4]
• 2012 - Las Fierbinți (serial TV)^[2]

Și-a început și cariera de tânăr dramaturg cu piesa Bigudiuri, care a avut premiera în anul 2004 la Teatrul Nottara din București.

A mai scris și alte piese care s-au jucat la Teatrul Act din București, dintre care "Flori, fete filme sau băieți" (Teatrul Act, București), "Dumnezeul de a doua zi" (Teatrul de Comedie, București), "Dacă ăla e cu aia, ai'a lui cu cine-o fi?" (Teatrul Tineretului din Piatra Neamț).

Mimi Brănescu
Date personale
Născut	31 martie 1974 (45 de ani) Lehliu, Călărași
Căsătorit cu	Mirela Oprișor
Cetățenie	România
Ocupație	actor scenarist
Premii Gopo
Cel mai bun actor în rol secundar 2009 Boogie

* 1979: Cristian Nemescu (n. 31 martie 1979, București – d. 24 august 2006, București) a fost un regizor și scenarist român din „noul val” cinematografic.

Cristian Nemescu s-a născut la data de 31 martie 1979 în orașul București. A fost fiul compozitorului Octavian Nemescu.

A absolvit Academia de Artă Teatrală și Cinematografică Caragiale din București în 2003. Filmul său de absolvire a fost un scurtmetraj intitulat Poveste la scara C, care a primit premiul la NYU International Student Film Festival și la Premiers Plansîn Angers, Franța. The European Academy Awards l-a nominalizat drept „cel mai bun scurtmetraj” al acelui an.

Filmul de mediu-metraj regizat de Nemescu, Marilena de la P7, a intrat în competiția de la Cannes în mai 2006. Scenariul filmului a fost scris de Tudor Voican.

În ultimul său film, California Dreamin' (nesfârșit), joacă și actorul american Armand Assante. Filmările au fost încheiate în luna iulie 2006. În mai 2007, filmul a primit prestigiosul premiu Un certain regard, la cea de-a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes.

Nemescu a câștigat peste 20 de premii, printre care Marele Premiu la NYU International Student Film Festival din New York, Premiul Special al Juriului la Bruxelles Short Film Festival din Belgia, Public's Choice la Milano Film Festival din Italia, Premiul Publicului la Internationale Grenzland Filmtage Festival din Germania.

Cristian Nemescu a murit într-un accident de mașină alături de inginerul său de sunet, Andrei Toncu. Nemescu și Toncu erau într-un taxi, care a fost lovit pe podul Eroilor din București, de un SUV de tipul en Porsche Cayenne. Mașina, mult mai masivă decât taxiul, fusese condusă de un cetățean britanic, care a trecut pe culoarea roșie cu viteză obișnuită pe autostrăzi. Expertiza tehnică a demonstrat că mașina Porsche atinsese o viteză de 113 km/h, în timp ce taxiul circula doar cu 42 km/h.

Filmografie:

Regizor:

• Kitchitoarele (2000)
• La bloc oamenii mor după muzică (2000)
• Mecano (2001)
• Mihai și Cristina (2001)
• Poveste la scara "C" (2003)
• Marilena de la P7 (2006)
• California Dreamin' (nesfârșit) (2007)

Scenarist:

• Kitchitoarele (2000)
• Mihai și Cristina (2001)
• Poveste la scara "C" (2003)
• Marilena de la P7 (2006)
• California Dreamin' (nesfârșit) (2007)

Cristian Nemescu
Date personale
Născut	31 martie 1979[1][2]  București, RS România[3]
Decedat	24 august 2006 (27 de ani)[4][1][2]  București, România[5]
Cauza decesului	accident (accident rutier[*])
Cetățenie	România
Ocupație	regizor de film scenarist
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Alte premii
Ordinul Național „Pentru Merit”

* 1981: Vlad Batrîncea (n. 31 martie 1981) este un politician și jurist din Republica Moldova, care din decembrie 2014 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. 

Vlad Batrîncea
Vlad Batrîncea în plenul parlamentului
Date personale
Nume la naștere	Vlad Batrîncea[1][2]
Născut	31 martie 1981 (38 de ani) Chișinău, URSS
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	Politician
Vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova
Deținător actual
Funcție asumată 29 noiembrie 2019
Președinte	Igor Dodon
Prim-ministru	Ion Chicu
Precedat de	Ion Ceban
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Deținător actual
Funcție asumată 30 noiembrie 2014
Premii	Ordinul Gloria Muncii
Partid politic	Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (2011-prezent) Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (-2011)
Alma mater	Universitatea Slavonă Universitatea de Stat din Moldova[3]
Profesie	Jurist

·         1982: Bogdan Popoiag (n. 31 martie 1982, România) este fondatorul proiectului muzical UNU', acesta fiind printre primele proiecte ale muzicii electronice din România, avându-i ca membrii pe Bogdan Popoiag și Dan Griober.

Dupa 5 albume de sertar, primul album oficial UNU' apare odata cu lansarea single-ului "Cântec pentru sanatatea ierbii", un remake dupa o piesa din 1984 semnata George Nicolescu. De pe albumul de debut s-au remarcat piese ce aveau ca featuring pe Junkyard (ex Suie Paparude), Dan Amariei (O.C.S.), Dru Klein si Alexandra Ungureanu. In 2003 UNU' castiga premiul pentru cel mai bun debut al anului "MTV - Best New Act". UNU' s-a remarcat o perioada cu numeroase concerte sub forma de LIVE Band, colaborand cu numerosi artisti din industria muzicii electronice autohtone.

In 2004 cei doi UNU' incep proiecte separate.

In 2005 Bogdan Popoiag sub licenta propriului label, lanseaza pe piata muzicala un alt proiect numit N-EATGROOVE, asa se naste maxi single-ul “Scream”, rezultat dintr-o colaborare cu Rocca (solistul trupei Firma), single care urma sa ajunga pe primul loc in MTV Dance Floor Chart.

Din 2006, toate productiile UNU' sunt semnate de Bogdan Popoiag, acesta facundu-si prezenta pe numeroase scene ca dj, mixand pe ritmuri de Breakbeat, Dubstep, Drum and bass si Electro sub numele de UNU' (dj set).

In 2010, alaturi de Cezar Stanciulescu (Junkyard) ex. Suie Paparude, fondeaza un nou proiect muzical: ROA (Rise Of Artificial), proiect in care activeaza si in prezent.

De asemenea, Bogdan Popoiag s-a remarcat cu foarte multe productii si remixuri de top pentru artisti autohtoni si internationali: Les Elephants Bizarres, Gojira, Parazitii, Zale, O-zone, Akcent, Voltaj, Arsenium, Pacha Man, Endless Zone, Sistem, Corina, Impact, Anna Lesko, Cobzality, etc...

In lista remix-urilor neoficiale apar artisti ca: Jay-Z, Dr Dre, Red Hot Chili Peppers, Freestylers, Michael Jackson, Pendulum, Daft Punk, Fatboy Slim, Groove Armada, Maria Tanase, Skrillex, Faithless, etc... Artistul le ofera ca download gratuit în link-ul de mai jos: http://www.roamusic.ro/unu.html

In 2002 incepe sa experimenteze regia si editarea video. De atunci pana in prezent, semneaza regia mai multor videoclipuri muzicale, lucrand pentru artisti ca: ROA (Rise Of Artificial), O.C.S., UNU', Directia 5, Horia Brenciu, Talisman, Firma, Cross, Andra, N-EatGroove Feat. Rocca, Sistem, Insane, Shoty.

De asemenea, el a avut parte de experiența în a-i da glas personajului Cale Tucker, din filmul Titan A.E., având premiera în România în anul 2001.

Bogdan Popoiag
Date personale
Născut	31 martie 1982 , România
Ocupație	Compozitor, Regizor
Activitate
Origine	român
Gen muzical	electro, dubstep, Drum and bass
Ani de activitate	din 1996
Case de discuri	Cat Music, Roton, Definitive Recordings, Black Hole Recordings
Interpretare cu	ROA (Rise Of Artificial) UNU' (formație) N-EatGroove

* 1983: Ashleigh Adele Ball (n. 31 martie 1983, Vancouver, Canada^[1]) este un actor de film, televiziune și voce canadian.

Ashleigh Ball
Ball în 2013
Date personale
Născută	31 martie 1983 (36 de ani) Vancouver, British Columbia, Canada
Naționalitate	Canadian
Cetățenie	Canada
Ocupație	Actor (2002-prezent)

* 1989: Anatolii Herei (ucraineană Анатолий Герей; n. 31 martie 1989, Ujhorod) este un scrimer ucrainean, laureat cu aur pe echipe la Campionatul Mondial de Scrimă din 2015.
* 1990: Ionuț Cătălin Popescu (n. 31 martie 1990, Craiova, județul Dolj, România) este un fotbalist român liber de contract.
* 1995: Anna Márton (n. 31 martie 1995) este o scrimeră maghiară specializată pe sabie, laureată cu bronz la Campionatul Mondial din 2015, vicecampioană europeană în 2016.
* 1998: Dorottya Faluvégi (n. 31 martie 1998, în Budapesta)^[3] este o handbalistămaghiară care joacă pentru clubul FTC-Rail Cargo Hungaria și echipa națională a Ungariei. Faluvégi evoluează pe postul de extremă dreapta.