MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI: MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 27 MARTIE 2021 / ISTORIE PE ZILE

27 MARTIE 2021 - ISTOPRIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri (1)

Evenimente

· 87 I.IChr: Printul Fuling, este desemnat de împăratul Wu succesorul sau și moștenitor al tronului, fiind numit mai târziu împăratul Zhao. Împăratul Wu a murit doua zile mai tarziu. Împăratul Zhao Han (94-74 î.Hr.) a domnit ca împărat al dinastiei Han de Vest, intre anii 87-74 î.Hr..
Era cel mai tanar fiu al împăratului Wu de Han urcand pe tron la numai 8 ani si a murit după o domnie de 13 ani, la vârsta de 20 de ani

· 1446: Franța: S-a emis o ordonanță regală, care a plasat Universitatea sub jurisdicția Parlamentului.

· 1513: Exploratorul spaniol Juan Ponce de Leon ajunge la capătul nordic al insulei Bahamas în prima sa călătorie spre Florida.

· 1625: Carol I a devenit rege al Angliei, Scoției și Irlandei.

· 1697 - Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul ortodox Teofil, a acceptat Unirea cu Roma, pe baza celor patru puncte: recunoasterea suprematiei papale, a existentei purgatoriului si a purcederii Sfantului Duh si de la Fiul, precum si impartasirea cu azima, in schimbul pastrarii ritului, a egalitatii in drepturi cetatenesti depline.

· 1703: In Rusia, imparatul Petru cel Mare a fondat orasul Sankt-Petersburg, numit apoi Petrograd, si Leningrad, sub regimul comunist. Orasul si-a reluat numele originar in 1991. Sankt Petersburg (cunoscut în limbajul colocvial ca Piter, ca Petrograd, 1914–1924 și în perioada sovietică sub numele de Leningrad 1924–1991) este un oraș din Rusia. Se află în Rusia de nord-vest, în delta râului Neva, în partea de est a golfului Finic al Mării Baltice. A fost fondat de țarul Petru cel Mare, în 1703, ca o „fereastră către Europa”, fiind de la acea dată capitală a Imperiului Rus până în 1918. Cu cei aproape 4,5 milioane de locuitori (2002), este în ziua de azi cel de-al doilea oraș ca mărime al Rusiei, al patrulea oraș ca mărime al Europei, un centru european de cultură extrem de important și cel mai important port rusesc la Marea Baltică. Sankt Petersburg este cel mai nordic oraș european cu peste 1 milion de locuitori. Centrul orașului este unul dintre siturile protejate de UNESCO ca parte a patrimoniului universal. Orașul, care a fost pentru mai bine de două secole centrul politic și cultural al Rusiei, este și în zilele noastre extrem de important și, pentru a-l onora, oamenii îl mai numesc, deseori, „Capitala Nordului”. Sankt Petersburg este centrul administrativ al Regiunii Leningrad și al Districtului Federal Nord-Vestic.

· 1776 - Înfiinţarea ’’Balşoi Teatr’’ (’’Teatrul Mare’’) la Moscova, în timpul ţarinei Ecaterina II.

· 1794: Guvernul american a decis infiintarea marinei militare (US Navy) si autorizeaza construirea a sase fregate.

· 1821: Boierii din Bucureşti, Muntenia, sunt constranşi de Tudor Vladimirescu să trimită Porţii, Rusiei şi Austriei memorii prin care să justifice mişcarea condusă de el.

· 1848: La 27 martie/ 8 aprilie la hotelul Patersburg din Iasi , are loc o mare întrunire care a adoptat “Petitiunea – proclamatiune a boierilor si notabililor moldoveni”care a marcat inceputul miscarii revolutionare din Moldova. Acţiunea a întrunit circa 1 000 de oameni, burghezi din toate păturile, boieri liberali, cîţiva boieri conservatori opoziţionişti printre ai căror conducători se numărau Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn) si Emanoil (Manolache) Costache Epureanu (viitor ministru şi prim-ministru).

· 1848: Românii aflaţi la Pesta, împreună cu masele maghiare, il eliberează din închisoare pe patriotul revoluţionar Eftimie Murgu.

· 1849: La Frankfurt, în timpul Revoluției Germane 1848/49, Adunarea Națională a decis, numita Paulskirchenverfassung („Constituția de la Paulskirche”), prima constituție democratică în Germania. După anunț în ziua următoare intră în vigoare, însă nu poate fi aplicată.

· 1850: Primul număr al revistei săptămânale Household Words, de Charles Dickens a fost publicat la Londra.

· 1866: Din iniţiativa lui Vicenţiu Babeş şi subvenţionat de familia Mocioni apare la Viena, apoi la Pesta, ziarul Albina, subvenţionat de familia Mocioni. După alte surse ziarul apare la 23 martie 1866 stil vechi (8 aprilie 1866 stil nou). Albina a apărut din iniţiativa lui Vicenţiu Babeş şi Andrei Mocioni, al cărui prim număr a apărut la Viena. Din 1869 pînă în 1877, Vinceţiu Babeş a continuat tipărirea la Budapesta, cu toate că fusese interzis în Ungaria în 1869. Deviza sub care apărea ziarul era: „Daco-românia morală, culturală, una şi indivizibilă”. Ziarul s-a remarcat printr-o atitudine antidualistă pronunţată, fapt pentru care redactorii au fost trimişi de nenumărate ori în judecată. Principalul finanţator a fost familia Mocioni. O bună parte din fonduri se trăgeau din numărul destul de mare de abonamente.

· 1879 - Prin decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română este declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, avînd drept scop “cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”

· 1886: Celebrul luptător apaș, Geronimo, se predă armatei americane, încheindu-se astfel faza principală a războaielor apașe. Din necrologul făcut de New York Times pe 18 februarie 1909, aflăm că Geronimo, conducătorul Apaşilor amerindieni, a murit de pneumonie în spitalul din Fort Sill, la vârsta de aproape 90 de ani, fiind îngropat în Cimitirul Indian de misionari (se convertise la creştinism cu şase ani înainte de moarte). La mijlocul secolul XIX, tânărul pe atunci şef de trib al Apaşilor Chiricahua, numit de părinţii săi Goyaałé („cel care cască” în limba amerindienilor), s-a remarcat prin cruzime şi viclenie, conducându-şi vreme de peste două decenii războinicii împotriva albilor din teritoriile aflate în nordul Mexicului şi apoi cele din sud-vestul Statelor Unite, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru supravieţuire. Raidurile sale răzbunatoare au pornit după ce un atac mexican asupra tribului său a dus la uciderea mamei sale, soţiei şi a celor trei copii, după ce dusese o viaţă relativ liniştită de şef de trib vreme de trei decenii, conform smithsonian.com. Capturat de nenumărate ori, a reuşit să evadeze de fiecare dată până când o mica patrulă condusă de căpitanul H.W. Lawton şi de chirurgul Leonard Wood l-a prins în vara anului 1886, după o lungă şi obositoare campanie de hărţuire de ambele părţi. Geronimo a fost întâi trimis la Fort Pickens şi mai târziu la Fort Sill (unde a şi murit 20 de ani mai târziu), dar nu şi-a pierdut niciodată speranţa de a redeveni liderul tribului său, încercând să evadeze de mai multe ori.

· 1899: Guglielmo Marconi a realizat prima legătură telegrafică fără fir între Anglia și Franța.

· 1907: Aflat la Paris, Constantin Brâncuși, ucenic al sculptorului August Rodin, a hotărât să părăsească atelierul acestuia, rostind celebrele cuvinte: “Sub umbra unui stejar nu poate crește decât iarbă”. Tot din acel an, Brâncuși a renunțat la modelajul tradițional, lucrând direct în piatră.

· 1914: A fost fondat Comitetul Olimpic Român, recunoscut în același an de Comitetul Internațional Olimpic.

· 1918: Unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România, prin decizia Sfatului Țării; acesta a fost începutul procesului de formare a României Mari. Basarabia (așa cum fusese definită în cadrul administrației țariste în 1812 la Tratatul de la București) s-a constituit ca Republică Democrată Moldovenească în primăvara anului 1917 proclamându-și întâi autonomia, apoi independența față de Rusia, și după câteva luni unirea cuRegatul României, în cadrul căruia a constituit o provincie. Această stare a durat timp de 22 de ani până la 28 iunie 1940 când un ultimatum al guvernului sovietic conform pactului Hitler-Stalin a fost adresat României privind cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică. România a cedat și după 48 de ore Basarabia a fost ocupată de Armata roșie, administrația și Armata Română retrăgându-se, într-un haos dramatic, la est de râul Prut.

· 1923: Adunarea Deputaţilor şi Senatul României votează o nouă Constituţie, promulgată printr-un decret la 28 martie şi publicată la 29 martie. Prevederile noii Constituţii întăreau rolul parlamentului în viaţa politică. Constituţia mai prevedea libertatea cuvîntului, a întrunirilor, a presei, egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor

· 1924: La Viena, are loc Conferinţa româno-sovietică la care a fost discutată problema Basarabiei.

· 1933: Japonia a părăsit Liga Națiunilor.

· 1938: La Chişinău, România, s-a desfăşurat festivitatea de aşezare a temeliei statuii regelui Ferdinand I, statuie pe care urma să o înalţe Asociaţia ofiţerilor de rezervă din Basarabia aflată sub preşedinţia lui Gherman Pîntea.

· 1952 - A apărut primul disc al casei de discuri Sun - Johnny London - "Drivin' Slow/Flat Tire".

· 1958: Nikita Hrușciov a devenit premier al Uniunii Sovietice.

· 1977: pe pista aeroportului din Tenerife, două avioane de tip Boeing 747, pline cu pasageri, s-au lovit provocând cel mai mare dezastru aviatic din istoria aviaţiei. 538 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma impactului! Dar cum a fost posibil ca două avioane pline cu pasageri să se ciocnească pe pistă? În acea zi, o bombă explodase în aerogara din Las Palmas, astfel că s-a luat decizia ca aeroportul din Las Palmas să fie închis. Cele două aeronave, ale companiilor PanAm, respectiv KLM, au fost redirecţionate, la fel ca multe alte curse, spre aeroportul din Tenerife. În momentul în care s-a decis redeschiderea aeroportului din Las Palmas, cele două avioane au primit acceptul de decolare. Ambele aeronave au început manevrele de decolare, aflându-se faţă în faţă, la o distanţă de câteva sute de metri. Avionul companiei KLM a început manevrele de decolare, iar celălalt avion l-a urmat. Marea problemă a fost ceaţa, care era extrem de densă, astfel că vizibilitatea scăzuse sub 200 de metri şi cele două avioane nu se vedeau. Aeronava PanAm a început şi ea manevrele de decolare fără să aibă permisiunea turnului de control, astfel că avioanele s-au ciocnit, iar impactul a fost devastator. Toate cele 248 de persoane din cursa KLM au murit şi 335 din cele 396 ale cursei americane. 61 de oameni din aeronava PanAm au supravieţuit miraculos, inclusiv piloţii şi echipajul!

· 1980 - Crearea, de către Consiliul Europei, a Grupului Pompidou, for multidisciplinar de cooperare interministerială, avînd ca misiune lupta contra abuzului şi traficului ilicit de stupefiante.

· 1990: A inceput sa functioneze postul american TV ”Marti”, ale carui emisiuni propagandistice erau destinate Cubei comuniste.

· 1990: Organizația Studenților din Universitatea de Vest Timișoara (OSUT) și-a câstigat personalitatea juridică, având ca scop reprezentarea și apărarea intereselor studenților din Universitatea de Vest din Timișoara

· 1993: Jiang Zemin este ales preşedinte al R.P. Chineze.

· 1993 - Aviaţia aliată lansează 23 de rachete Tomahawk asupra sediului din Bagdad al serviciilor de informaţii irakiene, ca ripostă directă după o tentativă de asasinare a preşedintelui George Bush în aprilie, în Kuwait. În urma raidului, şase civili şi-au pierdut viaţa.

· 1994: La alegerile parlamentare din Italia, Partidul Forza Italia a lui Silvio Berlusconi a devenit o forță dominantă, care i-a permis să-și formeze un guvern de centru-dreapta.

· 1996 - Comisia Europeană a decretat embargou total şi temporar pentru exportul de carne de vită din Marea Britanie, din cauza scandalului “vacii nebune”, dat fiind faptul că bovinele atinse de ESB (encefalopatia spongiformă bovină) pot transmite omului maladia Kreutzfeldt-Jakob.

· 1997: Catastrofa aeriana in insula Tenerife: doua jumbo jeturi s-au ciocnit deasupra insulei din arhipeleagul Canarelor, accidentul soldandu-se cu 583 de morti.

· 1998: Viagra, pilula ”minune” care trateaza impotenta la barbati, a fost aprobata pentru comercializare in Statele Unite.

· 1999 - Peste 1.000 de bănăţeni au participat la un miting de solidaritate cu Iugoslavia, organizat de PRM în Piaţa Unirii din Timişoara.

Nașteri

· 972: Robert al II-lea (franceză Robert II le Pieux) (27 martie 972 - 20 iulie1031) a fost rege al francilor. A domnit între 996-1031, a fost singurul fiu al regelui Hugo Capet, membru al Dinastiei Capețienilor.
Nu se știe data și locul exact al nașterii lui Robert însă istoricii înclină puternic spre anul 972 și Orléans, capitala ducatului robertian încă din secolul al IX-lea. Singurul fiu al ducelui francilor, Hugo, și a soției sale, Adélaïde de Poitiers, este numit "Robert" ca eroicul său strămoș Robert cel Puternic, care a murit în lupta cu vikingii în 866. Robert a avut trei surori: Gisèle, Edwige și Adélaïde.

Imediat după încoronare, tatăl lui Robert, Hugo Capet l-a asociat la domnie, pentru a fi sigur că va ocupa scaunul regal. Asocierea a fost un fenomen aparte care se manifesta, atunci când legitimitatea dinastică era contestabilă. Pretextul a fost găsit odată cu plecarea lui Hugo împotriva maurilor, fiindcă era nevoie de un rege, în cazul în care va deceda în război.

Aceast lucru a fost posibil, doar fiindcă Hugo Capet avea o experiență bogată în artele politice și controla nobilimea feudală. Robert al II-lea a fost încoronat la 30 decembrie 987. În mare măsură după moartea lui Hugo din 996, Robert nu a avut dispute legate de succesiunea la tron, însă a avut destule conflicte cu papalitatea.

Robert al II-lea și-a luat în serios activitatea regală în anii 990, ajutându-și tatăl în anul 991, când a oprit Episcopul Franței de a pleca în Sfântul Imperiu Roman cu motivul Sinodului inițiat de Papa Ioan al XV-lea, unde Hugo Capet căzuse în dizgrație.

Robert, în afara problemelor pe care le-a avut cu papalitatea din caza problemelor matrimoniale, a fost un catolic foarte devotat, fiind numit "Cel Pios". A avut înclinații muzicale, fiind compozitor, membru al corului și poet, făcând din palatul său un loc al singurătății religioase, unde conducea liturgiile de dimineață și vesperile în haine regale. Oricum faptul că era pios, era datorat intoleranței sale religioase, pedepsind cu asprimea ereticii.

Date personale
Robert al II-lea
Sigiliul lui Robert al II-lea
Născut	27 martie 972 Orléans, Franța
Decedat	20 iulie 1031 (59 de ani) Melun, Franța
Înmormântat	Biserica Saint Denis, Franța
Părinți	Hugo Capet Adelaide de Aquitania
Frați și surori	Hedwig of France, Countess of Mons[] Gisèle de France[]
Căsătorit cu	Rozala a Italiei Bertha de Burgundia Constance de Arles
Copii	Hedwig, Contesă de Nevers Hugh Magnus al Franței Henric I al Franței Adela a Franței, Contesă de Flandra Robert I, Duce de Burgundia
Cetățenie	Franța
Ocupație	politician
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Capet
Rege al francilor
Domnie	30 decembrie 987 – 24 octombrie 996; 24 octombrie 996 – 20 iulie 1031
Încoronare	30 decembrie 987^[1]
Predecesor	Hugo
Succesor	Henric I

· 1416: S-a nascut Antonio Squarcialupi, organist și compozitor italian (d 1480.) Antonio Squarcialupi (d. 6 iulie 1480), compozitor italian , considerat cel mai faimos organist în Italia la mijlocul secolului al-15-lea. A facut parte din curtea lui Lorenzo de Medici; există numeroase referiri elogioase la el în mijlocul secolului al 15-lea. Nici una din compozitiile sale nu s-a pastrat pana in zilele noastre. Faima sa în istoria muzicii, în afară de faima lui ca un organist, este aceea de a fi dat numele său splendidului Squarcialupi Codex, un document deținut de el care este cea mai bogata sursa de muzică din Italia secolulului al 14-lea.

· 1522: S-a nascut poetul si scriitorul austriac Rachel Akerman; (d. 1544). A fost prima evreica cunoscuta in istoria literaturii care a scris poezie germană. Născut probabil la Viena, a murit la Iglau, Moravia, 1544. Ea pare să fi primit o educație excelentă, după ce a studiat atât latină și greacă. Din cauza poemului ei, “Geheimniss des Hofes” (“Misterele Curtii”), în care a descris intrigi de curte, Rachel și tatăl ei au fost expulzați din Viena, unde trăiau. A murit în Iglau, in Moravia.
* 1726: Christian Albrecht, Prinț de Hohenlohe-Langenburg (27 martie 1726– 4 iulie 1789) a fost al doilea Prinț domnitor din Casa de Hohenlohe-Langenburg și general locotenent german.

Christian Albrecht a fost primul copil al lui Ludwig, Prinț de Hohenlohe-Langenburg și a contesei Eleonore de Nassau-Saarbrücken. La 7 ianuarie 1764, tatăl său a fost ridicat la rang de Prinț Imperial de împăratul Francisc I.

La 13 mai 1761, el s-a căsătorit la Gedern cu Prințesa Caroline de Stolberg-Gedern (1731–1796), fiica Prințului Frederick Karl de Stolberg-Gedern. Cuplul a avut următorii copii:

Karl Ludwig (n. 10 septembrie 1762 - d. 4 aprilie 1825); căsătorit cu contesa Amalia de Solms-Baruth
Louise Eleonore (n. 11 august 1763 - d. 30 aprilie 1837); căsătorită cu Georg I, Duce de Saxa-Meiningen
Gustav Adolf (n. 9 octombrie 1764 - d. 21 iulie 1796)
Christine Caroline (n. 19 noiembrie 1765 - d. 6 decembrie 1768)
Ludwig Wilhelm (n. 16 februarie 1767 - d. 17 decembrie 1768)
Christian August (n. 15 March 1768 - d. 18 aprilie 1796)
Auguste Karoline (n. 15 noiembrie 1769 - d. 30 iulie 1803)

Date personale
Christian Albert, Prinț de Hohenlohe-Langenburg
Născut	27 martie 1726 Langenburg
Decedat	4 iulie 1789 (63 de ani) Ludwigsruhe, Langenburg
Părinți	Louis, Prince of Hohenlohe-Langenburg[] Eleonore von Nassau-Saarbrücken[]
Căsătorit cu	Caroline de Stolberg-Gedern
Copii	Luise Eleonore de Hohenlohe-Langenburg Karl Ludwig Gustav Adolf Prinz zu Hohenlohe-Langenburg[]^[1] Christiane Karoline Prinzessin zu Hohenlohe-Langenburg[]^[1] Ludwig Wilhelm Prinz zu Hohenlohe-Langenburg[]^[1] Christian August Prinz zu Hohenlohe-Langenburg[]^[1] Auguste Karoline Prinzessin zu Hohenlohe-Langenburg[*]^[1]
Cetățenie	Germania
Ocupație	personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Cneaz
Familie nobiliară	Casa de Hohenlohe
Prinț de Hohenlohe-Langenburg
Domnie	1765–1789
Predecesor	Ludwig
Succesor	Karl Ludwig

· 1784: S-a născut filologul secui Sándor Kőrösi Csoma, cunoscut pentru faptul că a publicat primul dicționar tibetan-englez, fiind considerat părintele tibetologiei.

· 1785: S-a nascut Ludovic al XVII-lea; (d.8 iunie 1795), de la naştere cunoscut sub numele de Louis-Charles, Duce de Normandia, fiul regelui Ludovic al XVI-lea al Franţei şi al reginei egina Marie Antoinette. Parintii sai au fost executaţi în timpul revolutiei franceze, Louis-Charles devenind succesor la tronul Frantei. În conformitate cu ordinea dinastică, atunci când tatăl său a fost executat la 21 ianuarie 1793, el a devenit (nominal), pentru regalişti, regele neîncoronat al Franţei şi Navarrei. Louis Charles XVII, decedat la varsta de 10 de ani. A fost deţinut la închisoarea Temple din Paris, fiind separat de mama şi sora sa, în scopul de a descuraja orice incercari ale monarhistilor de a-l elibera si a murit in ziua de 8 iunie 1795 la Paris, bolnav de tuberculoza.

· 1797: Alfred de Vigny (n. 27 martie 1797, Loches, Indre-et-Loire - d. 17 septembrie 1863, Paris) a fost poet și dramaturg francez unul dintre promotorii principali ai romantismului.
Lirica sa este gravă, sobră, reflexivă, concentrată și abordează teme majore ca: destinul geniului, sensul existenței, viața, moartea. El este, așa cum remarca Ferdinand Brunetière, singurul romantic care a avut idei generale și mai ales o concepție de viață bine gândită, pesonală, filosofică. Poezia lui Vigny este impersonală; evocând încercările la care viața supune omul, aduce în versurile sale stoicismul și trăirea demnă a tuturor sentimentelor.
Scrieri:

1822: Poeme ("Poèmes");
1824: Éloa ("Éloa, ou La Sœur des Anges"); poem epic filozofic
1826: Poeme antice și moderne ("Poèmes antiques et modernes");
1826: 5 martie ("Cinq-Mars"); roman istoric de capă și spadă
1831: La Maréchale d'Ancre, dramă romantică
1832: Stello ("Stello");
1835: Chattertron ("Chattertron"); piesă de teatru în proză în trei acte
1844: Muntele Măslinilor. Casa poporului ("Le Mont des Oliviers. La Maison du berger");
1864: Mânia lui Samson ("La colère de Samson");
1864: Destinele ("Les destinées"); colecție de poezii filozofice
1867: Jurnalul unui poet ("Le journal d'un poète").

Date personale
Alfred de Vigny
Alfred de Vigny la 17 ani
Născut	27 martie 1797^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10]^[11]^[12] Loches, Franța
Decedat	17 septembrie 1863 (66 de ani)^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10]^[11]^[12] Paris, Franța
Înmormântat	cimitirul Montmartre[*]
Cetățenie	Franța
Etnie	Francezi
Ocupație	scriitor dramaturg poet romancier[] diarist[] traducător
Limbi	limba franceză^[1]
Studii	Liceul Henri IV[*]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Romantism
Specie literară	roman, poezie
Opere semnificative	Poèmes antiques et modernes[]* Cinq-Mars[]* Chatterton[]* Stello[]* La Maréchale d'Ancre[]* Servitude et grandeur militaires[]* La Mort du loup[]*

* 1824: Lőrinc Schlauch (n. 27 martie 1824, Aradu Nou - d. 10 iulie 1902, Oradea) a fost un episcop al Diecezei de Satu Mare, apoi al Diecezei de Oradea Mare, din 1893 cardinal.

A activat ca preot la Merțișoara (în germană Mercydorf), azi Carani, județul Timiș.

A fost membru al Academiei din Budapesta. A zidit și a sfințit multe biserici, cum ar fi biserica cu hramul Sf. Laurențiu (patronul său onomastic) de la Episcopia Bihor.

Recviemul său a avut loc în Catedrala Romano-Catolică din Oradea, iar după ceremonie sicriul a fost dus (cu un tren separat) la Cimitirul din Timișoara. După dorința cardinalului Schlauch corpul său a fost depus după moarte în capela familială Schlauch din Timișoara.

Date personale
Lőrinc Schlauch

Născut	27 martie 1824 Arad, Imperiul Austriac
Decedat	10 iulie 1902 (78 de ani)^[1] Oradea, Austro-Ungaria^[2]
Cetățenie	Ungaria
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	preot catolic[*]
Funcția episcopală
Sediul	Oradea Mare
Titlul	Episcop de Oradea Mare, cardinal
Perioada	1887 – 1902
Predecesor	Arnold Ipolyi
Succesor	Pál Szmrecsányi
Cariera religioasă
Hirotonire episcopală	24 august 1887
Titluri precedente	Episcop de Satu Mare (1873-1887)

· 1845: Wilhelm Conrad Röntgen (n. 27 martie 1845, Lennep[*], Germania – d. 10 februarie 1923, München, Republica de la Weimar) a fost un fizician german. Ca profesor al universității Würzburg, studiind descărcările electrice în tuburi vidate, a descoperit în anul 1895 emisia unor radiații penetrante, pe care le-a numit radiații X care, după moartea sa și în pofida testamentului său, au fost denumite raze Röntgen. În anul 1901 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică.

Röntgen s-a născut în 1845, la Lennep, în Germania, fiind singurul copil al unui negustor și producător de textile. Datorită mamei sale care provenea dintr-o veche familie olandeză, familia Röntgen a decis să se mute în Olanda, când micuțul Wilhelm avea doar trei ani. În copilărie și adolescență, Röntgen nu dădea semne de aptitudini ieșite din comun, dar avea o pasiune - pe care, de altfel și-a păstrat-o toată viața - de a face farse mecanice complicate, îndelung elaborate.

În 1862 Röntgen s-a înscris la Școala tehnică din Utrecht. În 1865 s-a înscris la cursurile facultății de fizică din cadrul Universității din Utrecht, dar nu a obținut numărul necesar de credite pentru a deveni student, așa încât s-a decis să plece în Elveția, unde s-a îmatriculat la Institutul Politehnic din Zürich după susținerea examenelor. În 1869 și-a susținut teza de doctorat la Zürich și a fost numit asistentul celebrului fizician August Kundt. Îl însoțește pe acesta la Würzburg și ulterior la Strasbourg.

Unul dintre momentele cele mai importante ale vieții sale a fost întâlnirea cu Ivan Pulyui, un fizician de origine ucraineană, care i-a furnizat savantului german una din lămpile pe care acesta le-a folosit pentru a obține ceea ce el a numit "raze X". Röntgen a descoperit razele care îi poartă numele din pură întâmplare, experimentând în laboratorul său efectele descărcărilor sarcinilor electrice de mare intensitate prin tuburi de sticlă umplute cu gaz la presiuni foarte joase.

Anterior studiase efectul razelor catodice, raze care apar în momentul în care curentul electric trece printr-un gaz extrem de rarefiat. În noiembrie 1895 a descoperit că dacă tubul prin care trece sarcina electrică este izolat cu un carton negru pentru a exclude orice sursă de lumină, în condițiile lucrului într-o cameră obscură, un carton care are pe una din suprafețele sale platinocianidă barică devine fluorescent, chiar dacă este la o depărtare apreciabilă de tub. Röntgen a mers mai departe și a observat că același fenomen, al înregistrării transparenței unui corp, are loc și folosind plăci fotografice. Prima radiografie din lume a fost făcută la scurt timp de către Röntgen, surprinzând pe clișeele fotografice oasele unei mâini a soției sale și inelul pe care aceasta îl purta. De aici, savantul a dedus că oasele sunt mult mai puțin permeabile pentru razele X, reliefându-se mai dur, ca și inelul soției sale. Din 1895 și-a petrecut restul vieții în laborator studiind acest fenomen.

Moartea lui, din 1923, drept urmare a unui carcinom intestinal, nu este o consecință directă a experimentelor sale cu razele X, pentru că el a fost unul dintre primii savanți care au folosit ecrane de plumb pentru protecția la radiații.

Date personale
Wilhelm Conrad Röntgen
Wilhelm Conrad Röntgen
Născut	27 martie 1845^[8]^[9]^[10]^[11]^[12]^[13]^[14]^[15]^[16] Lennep[*], Germania^[17]
Decedat	10 februarie 1923 (77 de ani)^[8]^[18]^[9]^[10]^[11]^[12]^[13]^[14]^[15]^[16] München, Republica de la Weimar^[19]^[18]
Înmormântat	Gießen
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer de colon)
Cetățenie	Republica de la Weimar
Ocupație	fizician profesor inginer
Activitate
Domeniu	fizică
Instituție	Universitatea Ludwig Maximilian din München Universitatea din Würzburg[] Universitatea din Gießen[] University of Strasbourg[] Universitatea din Hohenheim[] Universitatea din Zürich
Alma Mater	ETH Zürich^[1] Universitatea din Zürich Universitatea din Utrecht University of Strasbourg[*] Universitatea Ludwig Maximilian din München
Organizații	Academia de Științe din Berlin Bavarian Academy of Sciences and Humanities[] Academia Regală Suedeză de Științe Academia Regală Neerlandeză de Arte și Științe Accademia Nazionale delle Scienze detta dei XL[] Académie Nationale de Médecine[] Physikalisch-medizinische Gesellschaft zu Würzburg[] Academia de Științe din Torino[*]
Conducător de doctorat	August Kundt Gustav Zeuner[*]^[2]
Doctoranzi	Abram Ioffe^[3] Ernst Wagner[]^[4] Herman March[]^[5] Rudolf Ladenburg[*]
Premii	Premiul Nobel pentru Fizică (1901)^[6]^[7] Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[] Medalia Elliott Cresson[] (1897) Medalia Helmholtz[] (1918) Medalia Rumford (1896) medalia Matteucci[] (1896) Ordinul bavarez Maximilian pentru științe și arte[] (1901) cetățean de onoare (1909) Barnard Medal for Meritorious Service to Science[] (1900)

· 1851 - S-a născut compozitorul francez Vincent d'Indy (m.02.12.1931).

· 1863 - Sir Frederick Henry Royce se naşte în Alwalton, lângă Peterborough, fiul lui James şi Mary Royce. Debutul său în domeniul tehnicii s-a consemnat în 1878, când s-a angajat la Great Northern Railway. Propria companie F.H. Royce Company a fondat-o în 1884 şi avea ca obiect de activitate producerea de componente electrice. Prima experienţă în industria auto a avut-o în 1901 atunci când şi-a cumpărat primul său automobil, Decauville, dar nu a fost mulţumit de performanţele acestuia şi s-a hotărât să îi aducă propriile îmbunătăţiri. Imediat a mai construit două modele pe care le-a denumit Royces. Una dintre ele i-a fost prezentat şi lui Charles Rolls, cel care avea să îi devină partener în fondarea celei mai prestigioase mărci de automobile din lume. Primul model Rolls Royce, 10 hp, a apărut în 1904 şi a fost prezentat la Salonul de la Paris din acelaşi an. În cadrul acestei entităţi, Royce era inginerul şi cel care coordona producţia, iar Rolls se ocupa de partea de vânzări. Henry Royce a murit în 1933, anul în care a apărut primul Bentley construit de Rolls-Royce. Se spune că pe patul de spital britanicul a desenat un tip de amortizor pentru modelul Bentley construit în premieră.
* 1866: Andon Çako, cunoscut sub pseudonimul Andon Zako Çajupi, (n. 27 martie 1866 - d. 11 iulie 1930) a fost un poet și dramaturg albanez.

Date personale
Andon Çako
Andon Zako Çajupi
Născut	27 martie 1866 Sheper, regiunea Zagoria, Albania
Decedat	11 iulie 1930 (la 64 de ani) Cairo, Egipt
Naționalitate	albaneză
Cetățenie	Albania
Etnie	Albanezi
Ocupație	poet, dramaturg
Pseudonim	Andon Zako Çajupi
Limbi	Limba albaneză
Studii	Universitatea din Geneva[*]
Activitatea literară
Subiecte	social, împotriva asupririi turcești
Specie literară	poezie, teatru

· 1871: S-a nascut scriitorul german Heinrich Mann; (d.1 martie 1950). Este fratele mai mare al scriitorului Thomas Mann. Dupa instaurarea regimului nazist a plecat in exil. A murit sărac în Santa Monica,statul american California..Romanul său,Professor Unrat, a fost ecranizat cu succes, sub numele Îngerul albastru, avand in rolul principal pe renumita actrita Marlene Dietrich.
* 1886: Ludwig Mies van der Rohe (pronunție conform IPA, ˈlʊdvɪç miːs faːn dɛʀ ˈʀoːɐ), numele la naștere: Maria Ludwig Michael Mies, n. 27 martie 1886 – d. 17 august 1969, a fost un arhitect german, unul dintre cei mai influenți arhitecți ai secolului XX.

Mies van der Rohe, alături de Walter Gropius și Le Corbusier, este considerat ca unul dintre pionierii, dar și maeștrii arhitecturii moderne. Ca mulți alții dintre contemporanii săi postbelici, a căutat să genereze un stil arhitectural care ar fi reprezentativ pentru timpurile moderne, aidoma cum, la rândul lor, stilurile gotic, renascentist și baroc fuseseră reprezentative pentru timpurile lor.

Rezultatul creației sale arhitecturale este unul din stilurile cele mai influente ale secolului XX, marcat de claritate și simplitate. Clădirile din epoca maturității creației sale artistice utilizează materiale moderne, așa cum ar fi oțelul industrial și sticla plană, cu ajutorul cărora a definit spații și suprafețe elegante și în același timp austere. Arhitectul german, mai ales în perioada americană a creației sale, a dezvoltat până la simplitatea maximă, specifică doar maeștrilor, utilizarea produselor industriale de serie (oțelul, sticla, betonul armat, metale și aliaje dure), inițiată de Gropius și el în perioada lor numită Bauhaus, pentru a crea o arhitectură esențializată, cu o mare putere de sugestie. Mies van der Rohe a numit acest stil arhitectural propus de el „arhitectură piele și oase”. Alții au numit-o „mai puțin este mai mult”, conform „less is more / Weniger ist mehr”. În sfârșit, alții au denumit-o „Dumnezeu este în detalii”, conform „God is in the details / Gott steckt im Detail”.

Unul din primii dezvoltatori cu care Mies van der Rohe a lucrat la proiecte de anvergură în Chicago, după venirea sa în

Statele Unite ale Americii, a fost dezvoltatorul imobiliar Herbert Greenwald, cu care a înfăptuit minimum cinci proiecte de clădiri materializate. De asemenea, deși cei doi au colaborat mulți ani, cel puțin opt proiecte ale lor nu au putut fi realizate.

Date personale
Ludwig Mies van der Rohe

Nume la naștere	Ludwing Mies
Născut	27 martie 1886 Aachen, Germania
Decedat	17 august 1969 Chicago, Illinois
Înmormântat	cimitirul Graceland[*]
Căsătorit cu	Ada Mies[*] (aprilie 1913–1921)
Copii	Georgia van der Rohe[*]
Naționalitate	Germania Statele Unite ale Americii
Cetățenie	Germania SUA SUA
Ocupație	arhitect designer
Activitate
Alma Mater	Unterrichtsanstalt des Kunstgewerbemuseums Berlin[] Berlin University of the Arts[]
Numele firmei	Bauhaus Illinois Institute of Technology[*]
Clădiri semnificative	* Pavilionul german, Barcelona * Villa Tugendhat, Brno, Cehia * Seagram Building, New York City, New York * 860-880 Lake Shore Drive, Chicago, Illinois

* 1888: Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari - d. 24 august1917, Chișinău) a fost unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia, actualmente Republica Moldova.
Cronologie:

1888 – La 16 martie (stil vechi) se naște la Căinari, fostul județ Bender, Alexei Mateevici, primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părțile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căușeni.
1893 – Părinții se mută cu traiul în satul Zaim. Aici micul Alexei învață la școala primară și se familiarizează cu frumoasele povești și balade, pe care le aude de la părinții săi, precum și de la țăranii de prin partea locului.
1897 – Este înscris de părinți la școala teologică din Chișinău, pe care o termină (conform adeverinței de absolvire) în 1902, “cu privilegii”( cu laude).
1902-1910 – Își urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoștință și se împrietenește cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală (1880- 1940), care studia și el la seminar în aceeași perioadă.
1906 – La 24 iunie, la numai 43 de ani, încetează din viața tatăl lui Alexei Mateevici.
1907 – În primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile “Țăranii”, “Eu cânt”, “Țara”. Tot aici publică articolele “Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.1) și “Din cântecele poporane ale Basarabiei” (nr.11).
1908 - În 1908, împreună cu alți tineri basarabeni, a înființat cercul "DEȘTEPTAREA". Din acest cerc, pe lângă Alexei Mateevici, au făcut parte Daniel Ciugureanu, Simion Murafa, Ștefan Ciobanu, Ștefan Berechet, Dimitrie Bogos și alții. Daniel Ciugureanu a fost ales președintele cercului. Această asociație avea drept scop luminarea oamenilor, deșteptarea conștiinței lor naționale, lupta pentru dezrobire și pentru Unire cu România. După doi ani, din cauza înăspririi regimului, cercul a fost nevoit să-și suspende activitatea. (sursa: Figuri contemporane din Basarabia, editura Arpid, Chișinău, 1939, pag. 34)
1910 – Devine student la Academia teologică din Kiev, pe care a absolvit-o în 1914. În aceiași ani, dupa mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beție a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică și studiază trecutul istoric și cultural al poporului său.
1910- 1911 Publică în “Chisineovschie eparhialinie vedomosti” (nr.45, 49, 52 din 1910 și nr.42 din 1911) studiul lingvistic “Momente ale influenței bisericești asupra originii și dezvoltării istorice a limbii moldovenești”, precum si articolele “Motive religioase în credințele și obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.9, 13, 14), “Bocetele funerare moldovenești” (nr.38, 39, 40, 41).
1912 – Vede lumina tiparului (Chisineovschie eparhialinie vedomosti, nr. 12, 13, 19, 22, 23) articolul “Schiță a traducerilor moldovenești religioase și de trai”.
1913 – Apare în revista “Luminatorul” (nr. 8, 9, 10, 11) studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”.
1914 – Se căsătorește cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică și se întoarce la Chișinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învățase.
1915 – Ține o cuvântare în fața absolvenților seminarului din Chișinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căușeni, pe care o găsește “uimitor de bine păstrată”.
1917 – În vara acestui an scrie poeziile: “Văd prăbușirea”, “Cântec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora” s.a. La 17 iulie plăsmuiește poezia Limba noastră, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române, care devine Imnul Republicii Moldova, (din 1994). La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viață la spitalul nr.1 din Chișinău și este înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău.
În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoștea din 1910.

* 1889: Gavril Ivanovici Buciușcan (n. 27 martie 1889, Isacova - d. 23 octombrie 1937, Tiraspol) a fost un om politic din Basarabia.

A fost membru in Sfatul Țării (1917–1918) și comisar pentru educație. A fost asasinat pe 23 octombrie, 1937 laTiraspol, în timpul Marilor Epurari comuniste din URSS.

· 1891 - S-a născut Ion Al-George, poet şi traducător (m.09.01.1957).

* 1893: Karl Mannheim (n. 1893- d. 1947) a fost un filozof și sociolog german.

A fost profesor de sociologie la Frankfurt și Londra, elev al lui Max Weber. Domeniul principal de cercetare al lui Mannheim l-a constituit sociologia cunoașterii, pe care a fundamentat-o printr-o asimilare specifică a rezultatelor sociologiei teroretice germane si a concepției materialiste a istoriei, rămânând însă predominant pe terenul idealismului. Mannheim a urmărit să trateze sistematic factorii care determină gândirea grupurilor sociale, considerând sociologia cunoașterii drept o "știința empirică a faptelor", care are ca temă de studiu "gândirea reală" a grupurilor umane. Mannheim considera cunoașterea nu ca pe un fapt al gândirii pure, ci ca un rezultat al conviețuirii active în societate. Într-un spirit relativist, Mannheim considera ideologia ca falsă conștiință, ca interpretare spontană sau conștient denaturată a realității, determinată de diferitele poziții sociale ale oamenilor, negând astfel valoarea ei cognitivă reală. Mannheim și-a imaginat și un nou tip de om al viitorului, in formarea căruia ar trebui sa se pornească "de la modele religioase", ceea ce, evident, arată cât de mult a rămas Mannheim între limitele conștiinței burgheze a timpului.

Opere:

"Suflet și cultură" (1918)
"Ideologie si utopie" (1929)
"Asupra problematicii si sociologiei in Germania" (1929)
"Sociologia cunoașterii" (1931)
"Temele contemporane ale sociologiei" (1932
"Omul si societatea in epoca reconstrucției" (1935)
"Diagnosticul epocii noastre" (1943)
"Libertate, putere si planificare democrată" (1950)

Date personale
Karl Mannheim
Karl Mannheim
Născut	27 martie 1893^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7] Budapesta, Austro-Ungaria^[8]
Decedat	9 ianuarie 1947 (53 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7] Londra, Regatul Unit
Căsătorit cu	Júlia Láng[*]
Cetățenie	Regatul Unit Germania Ungaria
Ocupație	sociolog[*] profesor universitar scriitor
Activitate
Alma mater	Universitatea din Paris Universitatea din Freiburg Universitatea din Heidelberg Universitatea Humboldt din Berlin Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta
Organizație	Universitatea Johann Wolfgang Goethe Frankfurt Școala de Economie și Științe Politice din Londra Universitatea din Heidelberg
Profesor pentru	Norbert Elias[*]

* 1899: Gloria Swanson (n. 27 martie 1899; d. 4 aprilie 1983) a fost una din cele mai importante dive ale filmului mut hollywoodian.

Date personale
Gloria Swanson
Gloria Swanson în 1921
Nume la naștere	Gloria Josephine Mae Swenson
Născută	27 martie 1899^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8] Chicago, SUA
Decedată	4 aprilie 1983 (84 de ani)^[9]^[10]^[11]^[1]^[2]^[3]^[4]^[12]^[5]^[6]^[7]^[8] New York, SUA
Înmormântată	New York
Cauza decesului	insuficiență cardiacă
Părinți	Joseph T. Swanson[]^[13] Adelaide Klanowski[]^[13]
Căsătorită cu	Wallace Beery (1916 – 1919) Herbert K. Somborn (1919–1922) Henri de la Falaise (1925 – 1930) Michael Farmer (1931 – 1934) William Davey (1945 – 1946) William Dufty (1976 – 1983)
Număr de copii	3
Copii	Gloria Somborn[]^[13] Michelle Bridget Farmer[]^[13]
Cetățenie	SUA
Religie	luteranism
Ocupație	actriță producător de film autobiografă[] actriță de teatru[] actriță de televiziune[*] actriță de film
Activitate
Ani de activitate	1914 – 1981

· 1901: Eisaku Satō (佐藤榮作 Satō Eisaku^?) (n. 27 martie 1901,^[1]^[2]^[3]^[4]^[5] Tabuse[*], Japonia – d. 3 iunie 1975,^[6]^[1]^[2]^[3] Tokio, Japonia) a fost un politician japonez care a ocupat funcția de prim-ministru al Japoniei din 1964 până în 1972. Este prim-ministrul cu a treia cea mai lungă durată de deținere a funcției și cu cel mai lung mandat neîntrerupt din istoria Japoniei.^[7]

Satō a fost ales în Dieta Națională în 1949, ca reprezentant al Partidului Liberal.^[8] Avansând treptat în ierarhia politică japoneză, el a ocupat o serie de funcții în guvernul Japoniei și a fost responsabil cu organizarea Olimpiadei de vară din 1964 de la Tokyo. În 1964 i-a succedat lui Hayato Ikeda ca prim-ministru al Japoniei, devenind primul prim-ministru japonez care s-a născut în secolul al XX-lea.

În calitate de prim-ministru, Satō a condus guvernul Japoniei într-o perioadă marcată de creștere economică rapidă și a dus o politică externă viguroasă.^[8] El a schițat cele trei principii antinucleare ale Japoniei la 11 decembrie 1967, a negociat restituirea insulelor Okinawa (ocupate de Statele Unite ale Americii la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial) către Japonia, care a avut loc oficial la 15 mai 1972, și a semnat actul de aderare a Japoniei la Tratatul de Neproliferare Nucleară, pentru care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1974.

Date personale
Eisaku Satō
Eisaku Satō
Născut	27 martie 1901^[1]^[2]^[3]^[4]^[5] Tabuse[*], Japonia
Decedat	3 iunie 1975 (74 de ani)^[6]^[1]^[2]^[3] Tokio, Japonia
Înmormântat	Eifuku[*]
Cauza decesului	hemoragie cerebrală[*]
Părinți	Hidesuke Satō[*]
Frați și surori	Ichirō Satō[] Nobusuke Kishi[]
Căsătorit cu	Hiroko Satō[*]
Copii	Satō Shinji[*]
Cetățenie	Japonia
Religie	Honganji-ha[*]
Ocupație	politician
Al 63-lea prim-ministru al Japoniei
În funcție 14 ianuarie 1970 – 7 iulie 1972
Precedat de	Eisaku Satō
Succedat de	Kakuei Tanaka
Al 62-lea prim-ministru al Japoniei
În funcție 17 februarie 1967 – 14 ianuarie 1970
Precedat de	Eisaku Satō
Succedat de	Eisaku Satō
Al 61-lea prim-ministru al Japoniei
În funcție 9 noiembrie 1964 – 17 februarie 1967
Precedat de	Hayato Ikeda[*]
Succedat de	Eisaku Satō
Prim-ministru al Japoniei
În funcție 9 noiembrie 1964 – 7 iulie 1972
Precedat de	Hayato Ikeda[*]
Succedat de	Kakuei Tanaka
Ministru al construcțiilor
În funcție 30 octombrie 1952 – 10 februarie 1953
Precedat de	Uichi Noda[*]
Succedat de	Kuichirō Totsuka[*]
Membru al Camerei Reprezentanților din Japonia
În funcție 23 ianuarie 1949 – 3 iunie 1975
Șeful Secretariatului Guvernului Japoniei
În funcție 17 octombrie 1948 – 16 februarie 1949
Precedat de	Gizō Tomabechi[*]
Succedat de	Kaneshichi Masuda[*]

Premii	Premiul Nobel pentru Pace (1974) Ordinul Isabelei Catolica în grad de Mare Cruce[] Ordinul Suprem al Crizantemei în grad de Mare Colan[] Collar of the Supreme Order of the Chrysanthemum[*]
Partid politic	Partidul Liberal Democrat din Japonia
Alma mater	Graduate School for Law and Politics, the University of Tokyo[] Fifth High School[] Yamaguchi Prefectural Yamaguchi High School[*]

* 1901: Carl Barks (n. 27 martie 1901, Merrill[*], SUA^[3] – d. 25 august 2000, Grants Pass[*], SUA^[3]) a fost un caricaturist, pictor și autor de benzi desenate american. El este cel mai cunoscut pentru activitatea de creație a cărților de benzi desenate cu personaje Disney, mai ales în calitate de autor și artist al primelor benzi desenate cu Donald Duck și de creator al personajului Scrooge McDuck. El a lucrat anonim la începutul carierei sale; fanii l-au numit The Duck Man și The Good Duck Artist. În 1987 Barks a fost unul dintre primii trei artiști care au fost incluși în Will Eisner Comic Book Hall of Fame.

Barks a lucrat pentru companiile Disney Studio și Western Publishing, creând orașul ficțional Duckburg și pe mulți dintre locuitorii săi, precum Scrooge McDuck (1947), Gladstone Gander (1948), Beagle Boys (1951), The Junior Woodchucks (1951), Gyro Gearloose (1952), Cornelius Coot (1952), Flintheart Glomgold (1956), John D. Rockerduck (1961) și Magica De Spell (1961). Will Eisner l-a numit „Hans Christian Andersen al cărților de benzi desenate”

Barks s-a născut în Merrill, Oregon, ca fiu al lui William Barks și al soției sale, Arminta Johnson. A avut un frate mai mare pe nume Clyde. Bunicii paterni au fost David Barks și soția lui, Ruth Shrum. Bunicii materni ai lui Barks au fost Carl Johnson și soția sa, Suzanna Massey, dar se cunosc puține informații despre strămoșii lui. Barks era descendentul lui Jacob Barks, care a venit în MisBarks, souri din Carolina de Nord în jurul anului 1800 și a locuit în orășelul Marble Hill din comitatul Bollinger . Fiul lui Jacob Barks, Isaac, a fost tatăl lui David Barks menționat mai sus.^[16]

În decembrie 1918, el a părăsit casa tatălui său pentru a încerca să găsească un loc de muncă la San Francisco, California. El a lucrat pentru un timp într-o mică editură în timp ce a încercat să-și vândă ziarelor desenele sale și alte materiale tipărite; a avut însă parte de puțin succes.

În noiembrie 1935, când a aflat că Walt Disney căuta mai mulți artiști pentru studioul său, Barks a hotărât să candideze pentru un post. A fost acceptat pentru o perioadă de probă și s-a mutat în Los Angeles, California. Barks a fost unul din cei doi stagiari care a fost angajat definitiv. Salariul său de pornire a fost de 20 de dolari pe săptămână. El a început să lucreze pentru compania Disney Studios în 1935, la mai mult de un an după prima apariție pe ecran a lui Donald Duck pe 9 iunie 1934, în scurtmetrajul de desene animate The Wise Little Hen.

În 1937, când Donald Duck a devenit vedeta unui serial propriu de desene animate în loc să fie doar un personaj în serialul cu Mickey Mouse și Goofy ca până atunci, a fost format un nou grup de povestitori și desenatori dedicat exclusiv acestui serial. Deși contribuise inițial doar cu câteva idei la unele desene animate cu rațe în 1937, Barks a conceput idei de povești (în principal cu partenerul lui, Jack Hannah) care au fost desenate pe caiete și, dacă erau aprobate de Walt Disney, intrau în producție. El a colaborat la unele desene animate ca Donald's Nephews (1938), Donald's Cousin Gus (1939), Mr. Duck Steps Out (1940), Timber (1941), The Vanishing Private (1942) și The Plastics Inventor (1944).

După ce a plecat de la Disney Studio, Barks s-a mutat în zona Hemet/San Jacinto din regiunea demideșertică de la est de Los Angeles, unde a sperat să înființeze o fermă de pui.

Dar pentru a-și câștiga existența în acest timp a întrebat compania Western Publishing, care publicase serialul Pirate Gold, dacă avea nevoie de artiști pentru benzile desenate cu Donald Duck. A fost angajat imediat pentru a ilustra o poveste de zece pagini cu Donald Duck pentru revista lunară Walt Disney's Comics and Stories. La invitația editurii a revizuit povestea, iar îmbunătățirile aduse l-au impresionat suficient pe redactor pentru a-i cere lui Barks să creeze atât poveștile, cât și ilustrațiile următoarelor povești.

El i-a înconjurat pe Donald Duck și pe nepoții Huey, Dewey și Louie, cu un colectiv de personaje excentrice și pline de culoare, precum Scrooge McDuck, cea mai bogată rață din lume; Gladstone Gander, verișorul norocos al lui Donald; inventatorul Gyro Gearloose; perseverenții Beagle Boys; vrăjitoarea Magica De Spell; rivalii lui Scrooge Flintheart Glomgold și John D. Rockerduck; nepoatele lui Daisy, April, May și June; vecinul lui Donald, Jones, și membrii organizației The Junior Woodchucks.

Carl Barks aflat în vizită în Finlanda în iunie 1994.

Carl Barks s-a pensionat în 1966, dar a fost convins de redactorul Chase Craig să continue să scrie povești pentru compania Western. Ultima poveste nouă de benzi desenate creată de Carl Barks a fost o poveste cu Daisy Duck („The Dainty Daredevil”), publicată în nr. 5 (noiembrie 1968) al revistei Walt Disney Comics Digest. Când bibliograful Michael Barrier l-a întrebat pe Barks de ce a desenat-o, Barks și-a amintit vag că nimeni nu era disponibil și că a fost rugat să-i facă o favoare lui Craig.

În 1983 Barks s-a mutat pentru ultima oară la Grants Pass, Oregon,^[17] în apropierea locului unde a crescut, în parte la îndemnul prietenului Russell Myers, un artist al revistei de benzi desenate Broom Hilda, care locuia în zonă. Această mutare a fost motivată de Barks într-o celebră epigramă că Temecula era prea aproape de Disneyland și determina un număr mare de fani să-l caute când veneau în vacanță. În această perioadă Barks a avut o singură apariție în public, la un magazin de benzi desenate din apropierea localității Grants Pass.

Barks și-a petrecut ultimii ani într-o casă nouă din Grants Pass, Oregon, pe care el și Garé, care a murit în 1993, au construit-o lângă casa lor inițială. În iulie 1999 el a fost diagnosticat cu leucemie limfocitară cronică, o formă de cancer caracterizată prin creșterea numărului leucocitelor din măduva osoasă, pentru care a efectuat chimioterapie. Cu toate acestea, din moment ce boala a progresat, cauzându-i mari suferințe, Barks a decis să oprească tratamentul în iunie 2000.^[18] În ciuda faptului că se afla în faza terminală a bolii, Bakes a rămas, potrivit însoțitoarei Serene Hunicke, „amuzant până la sfârșit”.

Pe 25 august 2000, la scurt timp după miezul nopții, Carl Barks a murit liniștit în somn, la vârsta de 99 de ani.^[19] El a fost îngropat în cimitirul Hillcrest Memorial din Grants Pass, alături de mormântul lui Garé

Date personale
Carl Barks
Carl Barks la San Diego Comic Con din 1982
Născut	27 martie 1901^[2] Merrill[*], SUA^[3]
Decedat	25 august 2000 (99 de ani)^[4]^[5]^[3]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10]^[11]^[12]^[13] Grants Pass[*], SUA^[3]
Cauza decesului	cauze naturale[*]^[3] (leucemie^[3])
Căsătorit cu	Pearl Turner (c. 1923–29) Clara Balken (c. 1932–51) Garé Williams (c. 1954–93)
Copii	2
Cetățenie	SUA
Religie	ateism
Ocupație	scenarist scriitor pictor agricultor[] jurnalist story artist[] ilustrator[] autor de benzi desenate[] comics writer[] animator[] caricaturist[] storyboard artist[]
Activitate
Opere importante	Scrooge McDuck, Gyro Gearloose[], Donald Duck Finds Pirate Gold[], Donald Duck and the Mummy's Ring[], Magica De Spell[], Gladstone Gander[], Beagle Boys[], Christmas on Bear Mountain[*]
Premii	Inkpot Award[] Disney Legends[] (1991)^[

· 1903 - S-a născut scriitorul mexican Xavier Villaurrutia (m.25.12.1950).
* 1905: Aurel Bărglăzan (n. 27 martie 1905, Porumbacu de Sus, Sibiu, d. 17 octombrie 1960, Timișoara) a fost un inginer român, profesor universitarla Universitatea Politehnica Timișoara, membru corespondent al Academiei Române.

Este considerat întemeietorul școlii românești de mașini hidraulice

S-a născut în Porumbacu de Sus, lângă Sibiu, ca fiu al lui Nicolae Bărglăzan, preot, și al Martei, născută Frîncu.^[1]

Între anii 1910-1914 a urmat, împreună cu fratele său, Cornel, școala primară din Porumbacu de Sus, iar apoi, până în anul 1923 gimnaziul și liceul la Blaj și Brașov,^[6] fiind în final absolvent al liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. În același an, 1923, a devenit student al Școalei Politehnice din Timișoara, pe care a absolvit-o în 1928.^[1]^[7] Tot aici își susține în anul 1940 doctoratul, cu teza „Transformatorul hidraulic. Studiu teoretic și experimental”, fiind a doua persoană (după acad. Ștefan Nădășan) căreia Politehnica din Timișoara i-a decernat titlul de doctor inginer, iar subiectul tratat a făcut obiectul unui brevet de invenție

Cursuri și tratate publicate:^[20]

Curs de mașini hidraulice (1932, 212 p.)
Mașini hidraulice (1948, 1 vol)
Turbine, Vol 1 (1948)
Mașini hidraulice (1951, 2 vol)
Turbine hidraulice: Pelton, Francis și Kaplan. Vol. 1
Regulatori automați de viteză și pompe rotitoare. Vol. 2
Turbotransmisiile hidraulice: Construcția, calculul, exploatarea și încercarea lor (împreună cu Valentin Dobândă, publicat în Ed. Tehnică, 1957)
Încercările mașinilor hidraulice și pneumatice (împreună cu Ioan M. Anton, Viorica Anton, Iosif Preda, publicat în Ed. Tehnică, 1959)
Peste 70 de lucrări științifice, singur sau în colaborare

Laboratorul de maşini hidraulice în anul 2009.

În 1928, Pompiliu Nicolau, care preda disciplinele de Hidraulică, Centrale Hidraulice și Mașini Hidraulice înființează un laborator pe profil, care însă își va începe cu adevărat activitatea în anul 1931, an în care Aurel Bărglăzan va prelua în calitate de conferențiar suplinitor disciplina de Mașini Hidraulice și implicit laboratorul.^[9] În acest laborator au fost încercate diverse rotoare pentru mașini hidraulice, care formau temele de diplomă ale studenților, rotoare executate la Atelierele CFR din Timișoara, fiind sprijiniți de cei ce conduceau aceste Ateliere: Ioan Zăgănescu, Marin Bănărescu și Ștefan Nădășan, viitori profesori ai politehnicii timișorene. Rezultatele obținute în acest laborator au permis proiectarea unor pompe și turbine hidraulice realizate la Uzinele și Domeniile Reșița, acestea acumulând astfel experiența necesară producerii după cel de al Doilea Război Mondial a echipamentelor pentru hidrocentralele din România.

Membru corespondent al Academiei Române

Date personale
Aurel Bărglăzan

Născut	27 martie 1905^[1] Porumbacu de Sus, Austro-Ungaria^[1]
Decedat	17 octombrie 1960 ^[2] Timișoara, Republica Populară Română
Căsătorit cu	Hortensia, n. Bardosi^[3]
Copii	Mircea^[3]
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	inginer
Activitate
Rezidență	România
Domeniu	Mașini hidraulice
Instituție	Universitatea Politehnica Timișoara
Organizații	Academia Română
Conducător de doctorat	Domeniul Mașini Hidraulice
Doctoranzi	Ioan M. Anton
Cunoscut pentru	Studiul cavitației
Premii	Ordinul Muncii cl. a II-a Premiul de Stat, cl. a II-a

* 1908: Șerban Țițeica (n. 14/27 martie 1908, București, România – d. 28 mai 1985, București, RS România) a fost un fizician român, profesor universitar, membru al Academiei Române (1955) și vicepreședinte al acesteia (1963-1985). Este unanim considerat drept fondatorul școlii române de fizică cuantică.

A făcut cercetări în domeniul termodinamicii, a fizicii statistice, mecanicii cuantice, fizicii atomice și în fizica particulelor elementare. S-a născut la 14 martie (S.N. 27 martie) 1908 în București,^[1] ca al treilea și ultimul copil al matematicianului Gheorghe Țițeica și al soției sale Florence/Florica (n. Thierrin). După absolvirea liceului Mihai Viteazul, a studiat la Facultatea de Științe a Universității din București, obținând în 1929 două licențe: științe fizico-chimice și științe matematice. A făcut studii de doctorat la Universitatea din Leipzig (1930-1934), sub îndrumarea profesorului Werner Heisenberg, obținând în 1935 titlul de Doktor der Philosophie.^[1]Disertația de doctorat, intitulată Despre modificarea rezistenței metalelor în câmp magnetic (Über die Widerstandsänderung von Metallen im Magnetfeld), a fost publicată integral în Annalen der Physik (Leipzig) și a cunoscut o largă notorietate: era, și a rămas, o lucrare fundamentală, sursa multor cercetări ulterioare. Întors în țară, a inaugurat o lungă și fructuoasă carieră universitară.^[2] A fost asistent la Politehnica din București (1935-1941), profesor la Universitatea din Iași (1941-1948), profesor la Universitatea din București (1949-1977),^[1]rămânând profesor consultant și după vârsta pensionării.

În paralel, a ocupat funcții importante în managementul cercetării științifice naționale și internaționale: a fost șeful secției de fizică teoretică din Institutul de Fizică al Academiei (1951-1955); director adjunct științific al Institutului de Fizică Atomică (apoi al Institutului Central de Fizică) din București/Măgurele(1955-1976); membru, ca reprezentant permanent al României, în consiliul științific al Institutului Unificat de Cercetări Nucleare din Dubna (1956-1981) și vicedirector al aceluiași institut (1962-1964).^[1]

A fost redactor șef adjunct, apoi redactor șef, al revistelor de specialitate ale Academiei Române: Studii și Cercetări de Fizică și Revue Roumaine de Physique (1956-1985). Era un iubitor al culturii umanistice și al artelor. Cunoștea mai multe limbi moderne și clasice, citea în original și comenta pe marii filozofi; în 1984 a ținut la Măgurele o memorabilă prelegere despre Miracolul grecesc. În paralel cu Facultatea de Științe, frecventase în tinerețe Conservatorul din București, studiind armonie și contrapunct în clasa lui Alfons Castaldi; îndrumat de Silvia Șerbescu, și-a perfecționat aptitudinile de pianist, devenind un sensibil interpret. A practicat alpinismul în Bucegi și Piatra Craiului, descoperind, împreună cu fratele său Radu Țițeica, noi trasee. A încetat din viață la 28 mai 1985, în București.

Șerban Țițeica

Date personale

Născut

14/27 martie 1908

București, România

Decedat

28 mai 1985 (77 de ani)

București, RS România

Înmormântat

Cimitirul Bellu

Părinți

Gheorghe Țițeica

Cetățenie

România

Ocupație

fizician
profesor universitar
pianist

Activitate

Domeniu

Fizică

Instituție

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Universitatea din București
Universitatea Politehnica din București

Alma Mater

Universitatea din București
Universitatea Leipzig

Organizații

Academia Saxonă de Științe[*]
Academia Rusă de Științe
Academia de Științe a URSS[*]
Academia Română
Societatea Europeană de Fizică[*]

Membru titular al Academiei Române

· 1912 - S-a născut James Callaghan, om politic britanic, prim ministru în perioada 1976-1979.

· 1917 - S-a născut Cyrus R. Vance, jurist şi om politic democrat american.

· 1919 - S-a născut prozatorul Nicolae Novac. Stabilit, din 1951, în SUA.

* 1920: Nicolae N. Constantinescu (n. 27 martie 1920, București - d. 14 decembrie 2000, București) a fost un economist român, membru titular (1990) al Academiei Române

Întregul ciclu școlar l-a urmat în București. Cursurile liceale le-a urmat în perioada 1931-1938 la Liceul Comercial „N. Bălcescu”.

A urmat Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București devenind licențiat în anul 1942. În cadrul Academiei a urmat secțiile de Științe economice teoretice, Economie particulară și Economie publică.^[2] A avut ca profesori pe Nicolae Iorga, Virgil Madgearu și Victor Slăvescu.

Participă la cel de Al Doilea Război Mondial, fiind luat prizonier în octombrie 1944. Inițial închiși în hrubele Mănăstirii Galata, a fost duși apoi în URSS, unde a stat prizonier 5 ani.^[3]

Obține titlul de Doctor în economie în anul 1959 și pe cel de Doctor docent în științe economice în anul 1972.

Din 1949 până în 1992 a desfășurat o bogată activitate didactică la Academia de Studii Economice din București. A lucrat la început ca lector, apoi conferențiar, profesor și șef de catedră. Inițial a lucrat la Catedra de istorie economică (1954-1964) și ulterior la Catedra de economie politică (1964-1985). Din 1992 a continuat să fie profesor consultant la ASE București.

În perioada 1957-1967 a fost cercetător științific și, ulterior, șef al Secției de istorie economică și istoria gândirii economice la Institutul de Cercetări Economice al Academiei Române.

A fost profesor invitat la Economic Development Institute of the World Bank, Washington, D.C. (semestrul de primăvară 1974).

A fost fondator al Asociației Generale a Economiștilor din România (AGER) (1990). La înființare a fost ales prim-vicepreședinte, iar din 1993 a fost președinte al Asociației. La numeroasele realizări din cadrul AGER se adaugă și inițiativa sa privind construirea Casei Economiștilor. Cât timp a condus AGER, a acordat o atenție deosebită colaborării dintre economiști și ingineri, dintre AGER și AGIR (Asociația Generală a Inginerilor din România). Pentru meritele sale, a fost ales membru de onoare al AGIR.

După ce în 1974 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, din 1990 devine membru titular. În perioada 1990-1994 a fost ales Secretar General al acestui înalt for. Începând din 1992 a fost președinte al Secției de științe economice, juridice și sociologie a Academiei Române. O importantă contribuție a avut la construcția unei aripi noi a Bibliotecii Academiei Române, în această acțiune fiind sprijinit de fostul său elev, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a mijlocit o importantă donație în bani.^[3]

A fost membru fondator al Fundației Naționale pentru Știință și Artă, fundație care își desfășoară activitatea sub egida Academiei Romane.^[4]

A fost vicepreședinte al Universității Populare "Ioan I. Dalles". A fost director al colegiului de redacție al publicației „Revista română de științe economice” (în limbile franceză și engleză), președinte al Asociației de Management Ecologic și Dezvoltare Durabilă, Fellow al Institutului de Dezvoltare Durabilă din Washington.

A lăsat o moștenire prețioasă domeniului economic românesc. Domeniile care l-au interesat au fost: istoria economică și socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană, metodologia cercetării științifice economice, problemele economiei de piață. A fost constructor al disciplinei de Istorie economică în învățământul superior economic.^[5]

A decedat pe 14 decembrie 2000,^[6] după o lungă suferință, după patru accidente cerebrale.^[7] Înainte de orice, a fost animat de un profund patriotism.^[5] Permanent, opinia sa a fost că, similar marilor puteri (precum SUA), "în relațiile externe, ca de altfel și în politica internă, interesele naționale trebuie să primeze".^[3] O sculptură care îl reprezintă a fost pusă la intrarea în Biblioteca Academiei Române, iar o stradă din zona Dorobanți îi poartă acum numele. Fiica sa i-a moștenit pasiunea, devenind cadru didactic la Academia de Studii Economice.

Membru corespondent al Academiei Romane (1974)
Membru titular al Academiei Romane (1990)
Academician corespondent al Academiei Regale a Doctorilor din Spania (1994)
Membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice din România (1994)
Doctor honoris causa al Universităților din Craiova (1995), Timișoara (1995), Oradea (1996), Sibiu (1997) și al Academiei de Studii Economice din Chișinău - Republica Moldova ( 1995)

Nicolae N. Constantinescu

Date personale

Născut

27 martie 1920

Decedat

14 decembrie 2000

Copii

Ileana

Naționalitate

România

Cetățenie

România

Religie

creștin ortodox

Ocupație

economist

Activitate

Membru titular al Academiei Române

· 1920 - S-a născut Richard Hyman, pianist, muzicuţist şi şef de orchestră american.
* 1920: Victor Naghi (n. 27 martie 1920, București – d. 25 martie 2000^[1]^[2]^[3], București) a fost, în felul său, un autodidact, director emblematic al Întreprinderii ARO din Câmpulung, pe care a condus-o cu succes, în perioada comunistă, timp de 25 de ani, până la vârsta pensionării

Victor Naghi s-a născut la București, într-o familie de muncitori, tatăl său fiind ungur și mama săsoaică. Fostul secretar al lui Naghi, învățătorul Valentin Găiduț, mărturisea, în 2010, că ”tatăl lui era potcovar, iar mama a fost la ciur, la moara lui Assan - atunci nu erau mecanisme, se dădea la ciur - ea era o femeie mare și puternică. Singura fiică a directorului Naghi este doctor în Științe Stomatologice, iar ginerele a fost marinar comandant de navă.”^[5] El a murit într-o zi de ”sâmbătă, 25 martie 2000, la București, după o lungă și grea suferință, cu doar două zile înainte de a împlini 80 de ani”. În acea zi, ”la ARO, la porți, a fost expus tabloul lui VICTOR NAGHI și s-a anunțat că cei care vor să-i aducă un ultim omagiu – angajați sau nu la ARO – pot face deplasarea la București cu autobuze puse la dispoziție de uzină”.^[3] Despre înmormânarea sa povestește Gheorghe Maidan, unul dintre foștii angajați ARO: ”Am fost la înmormântare, la București, la Victor Naghi. A fost înhumat la Cimitirul Civil Ghencea din Capitală. S-au pus la dispoziție de către uzină două autobuze, care au fost pline cu angajați ai fabricii. Dar, pe lângă aceștia, au fost mulți mai mulți care au mers cu mașinile personale, dar și dintre cei care erau detașați cu serviciul în București. Toți au venit la înmormântarea lui Naghi și toți l-au deplâns pe marele director.” ^[2] Soția sa, Ioana Naghi, după moartea acestuia, a donat Muzeului Municipal din Câmpulung mai multe fotografii, decorații și obiecte simbolice diverse legate de Victor Naghi și ARO

Înainte de Al Doilea Război Mondial, Naghi a fost ucenic la Fabrica ”Dumitru Voina” din București, devenind strungar.^[4]

Mai târziu, în 1965, după ce era director de ani buni, Naghi a absolvit, la seral, Liceul Dinicu Golescu din Câmpulung.^[4] Despre modul cum a intrat la liceu, Naghi povestea, în stilu-i caracteristic, următorul episod: „Am dat și eu examen la liceu, la „Dinicu Golescu”. Aveam de acasă pregătită fițuică și mă descurcam la copiat. Îmi cereau toți fițuica. Le-o dădeam din mână în mână, pentru că ei nu erau în stare să-și construiască o fițuică…”^[7]

În 1978 frecventează Universitatea Politică și de Conducere din București.

În perioada mai 1942 - mai 1945, Naghi și-a făcut stagiul militar la Regimentul 35 artilerie Sibiu, cu care a participat pe ambele fronturi (Frontul de Est și Frontul de Vest).^[8] El a fost lăsat la vatră caporal și în 1947, ”pentru faptele de arme, devotamentul și priceperea de care a dat dovadă pe câmpul de luptă” i s-a conferit, prin decret al regelui Mihai, medalia ”Bărbăție și Credință" cu spade, clasa II.

În decembrie 1946, Naghi devine membru al Partidului Comunist Român.

Funcții îndeplinite, pe linie de partid:

1957–1982, membru al biroului Comitetului județean de partid Argeș, al Comitetului orășenesc de partid Câmpulung și deputat în Consiliul popular al județului Argeș;

21 iul. 1972–28 nov. 1974, membru supleant al C.C. al P.C.R.;

28 nov. 1974–23 nov. 1984, membru al C.C. al P.C.R.

După cum se poate observa, Naghi nu a fost niciodată activist de partid, a avut doar funcții executive, pe linie de partid, funcția sa de bază fiind însă, întotdeauna, aceea de director, un ”director bun” dar ”comunist cu patru clase”, cum îl catalogau liberalii din Câmpulung.

Date personale
Victor Naghi
Născut	27 martie 1920 București, România
Decedat	25 martie 2000 (79 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	director[*]
Activitate
Partid politic	Partidul Comunist Român

* 1921: Moacir Barbosa Nascimento (27 martie 1921 – 7 aprilie 2000) a fost un jucător de fotbal brazilian care a jucat ca portar. A fost unul dintre cei mai buni portari din anii 1940 și 1950, faimos și pentru faptul că nu purta mănuși. Cariera lui a fost terminată brusc de pierderea finalei în Campionatul Mondial de Fotbal din 1950.

· 1923 - S-a născut Tom Edwards, radio DJ american, primul care l-a promovat pe Elvis Presley.
* 1923: Shūsaku Endō (n. 27 martie 1923, Tokio, Japonia^[1] – d. 29 septembrie 1996, Tokio, Japonia) a fost un scriitor japonezdin secolul al XX-lea.

Romancier, dramaturg, ziarist, autor de scenarii pentru televiziune, comentator la radio și frecvent autor de interviuri pentru revistele săptămânale ale erei Showa. Convertit la catolicism din copilărie, e socotit „Graham Greene al Japoniei”.

Date personale
Shusaku Endo
Shusaku Endo
Născut	27 martie 1923^[3]^[4]^[5]^[6]^[6]^[7] Tokio, Japonia^[3]
Decedat	29 septembrie 1996 (73 de ani)^[8]^[4]^[5]^[6]^[6]^[7]^[9] Shinjuku, Japonia
Cauza decesului	pneumonie
Părinți	Tsunehisa Endō[*]
Copii	Ryūnosuke Endō[*]
Cetățenie	Japonia
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	scriitor romancier[] scenarist profesor universitar dramaturg biograf[]
Limbi	limba chineză^[1]
Studii	Universitatea Keiō
Specie literară	roman
Opere semnificative	沈黙[]*
Note
Premii	Ordinul Culturii[] Akutagawa Prize[]^[2] Tanizaki Prize[] Order of St. Sylvester[] Shinchosha literature award[] Persoană de merit cultural[]

* 1924: Sarah Lois Vaughan (n. 27 martie 1924 în Newark, New Jersey – d. 3 aprilie 1990 în Hidden Hills, California)^[3] a fost o cântăreață americană de muzică jazz,^[4] catalogată de criticul Scott Yanow de la allmusic drept „una dintre cele mai minunate voci ale secolului al XX-lea”

Date personale
Sarah Vaughan
Sarah Vaughan în concert (1946).
Nume la naștere	Sarah Lois Vaughan
Născută	27 martie 1924 Newark, New Jersey Newark, New Jersey, SUA^[1]
Decedată	3 aprilie 1990 (66 de ani) Hidden Hills, California Hidden Hills[*], SUA^[2]
Înmormântată	New Jersey
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer pulmonar)
Cetățenie	SUA
Etnie	afro-american
Ocupație	Cântăreață
Activitate
Alte nume	Sassy
Gen muzical	Jazz, bebop
Ani de activitate	1942 — 1989
Case de discuri	Columbia, Mercury, Roulette, Pablo
Premii	Premiul Grammy pentru întreaga carieră[] Premiul Primetime Emmy[] New Jersey Hall of Fame[*]