26 MARTIE 2021 - GÂNDURI PESTE TIMP
Thomas Lanier Williams III (26 martie 1911 - 25 februarie 1983), cunoscut sub numele său de Tennessee Williams , a fost un dramaturg american. Alături de contemporanii Eugene O'Neill și Arthur Miller , el este considerat printre cei mai importanți dramaturgi ai dramaturgiei americane din secolul al XX-lea. [1]
La 33 de ani, după ani de obscuritate, Williams a devenit brusc celebru cu succesul The Glass Menagerie (1944) din New York. Această piesă reflectă îndeaproape propria sa familie nefericită. A fost primul dintr-o serie de succese, printre care Un tramvai numit dorință (1947), Pisica pe un acoperiș fierbinte de tablă (1955), Pasărea dulce a tinereții (1959) și Noaptea iguanei (1961). Cu lucrarea sa ulterioară, Williams a încercat un nou stil care nu a atras atenția publicului. Drama sa A Streetcar Named Desire este adesea înscrisă pe liste scurte ale celor mai bune piese americane ale secolului XX, alături de Long Day's Journey into Night, de Eugene O'Neill .și Arthur Miller e Moartea unui comis - voiajor . [1]
O mare parte din cele mai apreciate lucrări ale lui Williams au fost adaptate cinematografiei. De asemenea, a scris nuvele, poezie, eseuri și un volum de memorii. În 1979, cu patru ani înainte de moartea sa, Williams a fost introdus în sala de faimă a teatrului american . [2]
Copilărie
._Tennessee_Williams_age_5.jpg)
Thomas Lanier Williams III s-a născut în Columbus, Mississippi , de origine engleză, galeză și hugonotă , al doilea copil al lui Edwina Dakin (9 august 1884 - 1 iunie 1980) și Cornelius Coffin "CC" Williams (21 august 1879 - 27 martie 1957). [3] Tatăl său era un vânzător de pantofi de călătorie care a devenit alcoolic și a fost frecvent departe de casă. Mama sa, Edwina, era fiica lui Rose O. Dakin, profesor de muzică, și a reverendului Walter Dakin, un preot episcopal din Illinois, care a fost repartizat într-o parohie din Clarksdale, Mississippi , la scurt timp după nașterea lui Williams. Williams a trăit în parohia sa cu familia pentru o mare parte a copilăriei sale timpurii și a fost aproape de bunicii săi.
A avut doi frați, sora mai mare Rose Isabel Williams (1909-1996) [4] și fratele mai mic Walter Dakin Williams [5] (1919 [6] –2008). [7]
În copilărie, Williams a murit aproape de un caz de difterie care l-a lăsat slab și practic închis în casa lui în timpul unei perioade de recuperare care a durat un an. Cel puțin parțial, ca urmare a bolii sale, era mai puțin robust ca un copil decât își dorea tatăl său. Cornelius Williams, un descendent al pionierilor din East Tennessee, avea un temperament violent și era un om predispus să-și folosească pumnii. A privit cu dispreț ceea ce credea că este efeminitatea fiului său. Edwina, închisă într-o căsnicie nefericită, și-a concentrat atenția aproape în întregime asupra fiului ei fragil. [8] Mulți critici și istorici observă că Williams a provenit din propria sa familie disfuncțională în mare parte din scrierile sale. [1]
Când Williams avea opt ani, tatăl său a fost promovat la un loc de muncă la biroul de la International Shoe Company din St. Louis, Missouri. Căutarea continuă a mamei sale pentru ceea ce considera ea a fi o adresă adecvată, precum și băuturile abundente ale tatălui său și comportamentul puternic turbulent, i-au determinat să se deplaseze de mai multe ori în St. Louis. Williams a participat la Soldan High School , un cadru la care s-a referit în piesa sa The Glass Menagerie . [9] Mai târziu a studiat la liceul University City . [10] [11] La 16 ani, Williams a câștigat premiul al treilea pentru un eseu publicat în Smart Set, intitulat „Poate o soție bună să fie un sport bun?” Un an mai târziu, nuvela sa „ Răzbunarea lui Nitocris ” a fost publicată (ca de „Thomas Lanier Williams”) în numărul din august 1928 al revistei Weird Tales . [12] Aceste publicații timpurii nu au dus la nicio recunoaștere sau apreciere semnificativă a talentului lui Williams și el va lupta mai mult de un deceniu după aceea pentru a-și stabili cariera de scriitor. Mai târziu, în 1928, Williams a vizitat Europa pentru prima dată cu bunicul său matern Dakin.
Educaţie
Din 1929 până în 1931, Williams a urmat Universitatea Missouri din Columbia, unde s-a înscris la cursurile de jurnalism. [13] Era plictisit de cursurile sale și distras de dragostea neplăcută pentru o fată. Curând a început să-și înscrie poezia, eseurile, poveștile și piesele în concursuri de scriere, sperând să câștige venituri suplimentare. Prima sa piesă prezentată a fost Beauty Is the Word (1930), urmată de Hot Milk at Three in the Morning (1932). [14] Ca recunoaștere pentru Beauty, o piesă despre rebeliunea împotriva creșterii religioase, el a devenit primul boboc care a primit o mențiune de onoare într-un concurs de scriere. [15]
La Universitatea din Missouri, Williams s-a alăturat frăției Alpha Tau Omega , dar nu s-a potrivit bine cu frații săi. După ce a eșuat la un curs de pregătire militară în anul său junior, tatăl său l-a scos de la școală și l-a pus să lucreze la fabrica International Shoe Company. Deși Williams ura monotonia, slujba l-a forțat să renunțe la blândețea educației sale. [15] Antipatia lui față de noua sa rutină de la 9 la 5 l-a determinat pe Williams să scrie prodigios. Și-a propus să scrie o poveste pe săptămână. Williams lucra deseori la sfârșit de săptămână și noaptea târziu. Mama lui și-a reamintit intensitatea:
Tom mergea în camera lui cu cafea neagră și țigări și îl auzeam pe mașină de scris făcând clic noaptea în casa tăcută. În unele dimineți, când intram să-l trezesc la serviciu, îl găseam întins îmbrăcat complet peste pat, prea obosit pentru a-și scoate hainele. [16]
Suprasolicitat, nefericit și lipsit de succes în scris, la vârsta de 24 de ani, Williams a suferit o criză nervoasă și și-a părăsit slujba. El a tras din amintirile acestei perioade, și dintr-un anumit coleg de serviciu din fabrică, pentru a crea personajul Stanley Kowalski în Un tramvai numit dorință . [15] Până la mijlocul anilor 1930 mama sa s-a separat de tatăl său din cauza alcoolismului înrăutățit și a temperamentului abuziv. Nu au divorțat niciodată.
În 1936, Williams s-a înscris la Universitatea Washington din St. Louis, unde a scris piesa Me, Vashya (1937). În toamna anului 1937, s-a transferat la Universitatea din Iowa , unde a absolvit o licență în limba engleză în august 1938. [17] Ulterior a studiat la Atelierul dramatic al The New School din New York City. Vorbind despre primele sale zile de dramaturg și despre o piesă de colaborare timpurie numită Cairo, Shanghai, Bombay! , Williams a scris: "Râsul ... m-a fermecat. Apoi, teatrul și eu ne-am găsit în bine și în rău. Știu că este singurul lucru care mi-a salvat viața." [18]În jurul anului 1939, a adoptat „Tennessee Williams” drept nume profesional. [ este necesară citarea ]
Influențe literare
Scrierile lui Williams fac referire la câțiva dintre poeții și scriitorii pe care i-a admirat cel mai mult în primii ani: Hart Crane , Arthur Rimbaud , Anton Cehov (de la vârsta de zece ani), William Shakespeare , Clarence Darrow , DH Lawrence , Katherine Mansfield , August Strindberg , William Faulkner , Thomas Wolfe , Emily Dickinson , William Inge , James Joyce și Ernest Hemingway . [ este necesară citarea ]
Carieră
În timp ce Williams se lupta să câștige producție și un public pentru munca sa la sfârșitul anilor 1930, a lucrat la o serie de locuri de muncă slabă, care includea o perioadă ca îngrijitor la o fermă de pui din Laguna Beach, California. În 1939, cu ajutorul agentului său Audrey Wood , Williams a primit o subvenție de 1.000 de dolari de la Fundația Rockefeller, ca recunoaștere a piesei sale Battle of Angels . A fost produs în Boston în 1940 și a fost slab primit.
Folosind o parte din fondurile Rockefeller, Williams s-a mutat în New Orleans în 1939 pentru a scrie pentru Works Progress Administration (WPA), un program cu finanțare federală început de președintele Franklin D. Roosevelt pentru a pune oamenii la muncă. Williams a trăit o vreme în cartierul francez din New Orleans , inclusiv pe strada Toulouse nr. 722, decorul piesei sale Vieux Carré din 1977 . Clădirea face acum parte din The Historic New Orleans Collection . [19] Grantul Rockefeller l-a adus în atenția industriei cinematografice de la Hollywood, iar Williams a primit un contract de șase luni ca scriitor de la studioul de film Metro-Goldwyn-Mayer , câștigând 250 de dolari săptămânal.
În iarna 1944–45, piesa sa de memorie The Glass Menagerie s-a dezvoltat din nuvela sa din 1943 „Portretul unei fete în sticlă”, a fost produsă la Chicago și a obținut recenzii bune. S-a mutat la New York, unde a devenit un succes instantaneu și sa bucurat de o lungă alergare pe Broadway. Elia Kazan (care a regizat multe dintre cele mai mari succese ale lui Williams) a spus despre Williams: „Totul în viața lui este în piesele sale și tot ce este în piesele sale este în viața lui”. [20] Glass Menagerie a câștigat premiul pentru cea mai bună piesă a sezonului, New York Drama Critics 'Circle Award.
Succesul uriaș al următoarei sale piese, Un tramvai numit dorință , i-a asigurat reputația de mare dramaturg în 1947. La sfârșitul anilor 1940 și 1950, Williams a început să călătorească pe larg cu partenerul său Frank Merlo (1922 - 21 septembrie 1963), deseori petrecerea verilor în Europa. S-a mutat des pentru a-și stimula scrierea, trăind în New York, New Orleans, Key West, Roma, Barcelona și Londra. Williams a scris: „Numai o schimbare radicală poate abate cursul descendent al spiritului meu, un loc nou uimitor sau oameni care să oprească deriva, dragul”. [21]
Între 1948 și 1959, Williams a produs șapte dintre piesele sale pe Broadway: Summer and Smoke (1948), The Rose Tattoo (1951), Camino Real (1953), Cat on a Hot Tin Roof (1955), Orpheus Descending (1957), Garden District (1958) și Sweet Bird of Youth (1959). În 1959, câștigase două premii Pulitzer , trei premii New York Drama Critics 'Circle , trei premii Donaldson și un premiu Tony .
Opera lui Williams a ajuns la un public larg la începutul anilor 1950, când The Glass Menagerie și A Streetcar Named Desire au fost adaptate ca filme cinematografice. Piesele ulterioare adaptate și pentru ecran au inclus Pisica pe un acoperiș de tablă fierbinte , Tatuajul trandafirului , Orfeu descendent , Noaptea iguanei , Pasărea dulce a tinereții și Vara și fumul.
După succesele extraordinare din anii 1940 și 1950, el a avut mai multe frământări personale și eșecuri teatrale în anii 1960 și 1970. Deși a continuat să scrie în fiecare zi, calitatea muncii sale a suferit din cauza consumului său crescut de alcool și droguri, precum și de alegerile ocazionale slabe ale colaboratorilor. [22] În 1963, partenerul său Frank Merlo a murit.
Consumat de depresie din cauza pierderii, și în și în afara unităților de tratament în timp ce se afla sub controlul mamei și fratelui său Dakin, Williams a coborât în spirală. Piesele sale Kingdom of Earth (1967), In the Bar of a Tokyo Hotel (1969), Small Craft Warnings (1973), The Two Character Play (numit și Out Cry , 1973), The Red Devil Battery Sign (1976), Vieux Carré (1978), Clothes for a Summer Hotel (1980) și altele au fost toate eșecuri la box-office. Anunțurile de presă negative i-au uzat spiritul. Ultima sa piesă, O casă nu intenționată să stea, a fost produs la Chicago în 1982. În ciuda recenziilor în mare parte pozitive, a avut doar 40 de spectacole.
Criticii și publicul nu au reușit să aprecieze noul stil al lui Williams și abordarea teatrală pe care a dezvoltat-o în anii 1970.
În 1974, Williams a primit premiul literar St. Louis de la Saint Louis University Library Associates. [23] [24] În 1979, cu patru ani înainte de moartea sa, a fost introdus în sala de faimă a teatrului american . [25]
Viata personala
De-a lungul vieții sale, Williams a rămas aproape de sora sa, Rose, care a fost diagnosticată cu schizofrenie în tinerețe. În 1943, pe măsură ce comportamentul ei a devenit din ce în ce mai tulburător, a fost supusă unei lobotomii , necesitând instituționalizarea ei pentru tot restul vieții. De îndată ce a fost capabil din punct de vedere financiar, Williams l-a mutat pe Rose într-o instituție privată chiar la nord de New York, unde a vizitat-o adesea. El i-a acordat un procent de interes în câteva dintre cele mai reușite piese ale sale, redevențele din care au fost aplicate îngrijirii ei. [26] [27] Efectele devastatoare ale tratamentului lui Rose ar fi putut contribui la alcoolismul lui Williams și la dependența acestuia de diferite combinații de amfetamine și barbiturice.. [28]
După câteva încercări timpurii de relații cu femei, la sfârșitul anilor 1930, Williams a început să-și exploreze homosexualitatea. În New York, s-a alăturat unui cerc social gay care îl includea pe scriitorul și prietenul apropiat Donald Windham (1920–2010) și pe iubitul lui Windham, Fred Melton. În vara anului 1940, Williams a inițiat o relație cu Kip Kiernan (1918-1944), un tânăr dansator pe care l-a cunoscut în Provincetown, Massachusetts. Când Kiernan l-a părăsit pentru a se căsători cu o femeie, Williams a fost tulburat. Moartea lui Kiernan patru ani mai târziu, la vârsta de 26 de ani, a fost o altă lovitură grea.
Într-o vizită din 1945 în Taos, New Mexico , Williams l-a întâlnit pe Pancho Rodríguez y González, un funcționar al hotelului de patrimoniu mexican. Rodríguez a fost, din toate punctele de vedere, un tovarăș iubitor și loial. Dar era, de asemenea, predispus la furie gelozie și băutură excesivă, iar relația lor era furtunoasă. În februarie 1946, Rodríguez a părăsit New Mexico pentru a se alătura lui Williams în apartamentul său din New Orleans. Au trăit și au călătorit împreună până la sfârșitul anului 1947, când Williams a pus capăt relației. Cu toate acestea, Rodríguez și Williams au rămas prieteni și au fost în contact încă din anii '70.
Williams a petrecut primăvara și vara anului 1948 la Roma în compania unui adolescent italian, numit „Rafaello” în Memoriile lui Williams . El a acordat asistență financiară tânărului timp de câțiva ani după aceea. Williams a extras din aceasta pentru primul său roman, Primăvara romană a doamnei Stone .
Când s-a întors la New York în acea primăvară, Williams s-a întâlnit și s-a îndrăgostit de Frank Merlo (1921–1963). Actor ocazional cu ascendență siciliană, a slujit în marina SUA în cel de-al doilea război mondial. Aceasta a fost relația romantică durabilă din viața lui Williams și a durat 14 ani până când infidelitățile și abuzul de droguri de ambele părți au pus capăt. Merlo, care devenise secretarul personal al lui Williams, a preluat majoritatea detaliilor vieții lor domestice. El a oferit o perioadă de fericire și stabilitate, acționând ca un echilibru pentru frecventele crize ale dramaturgului cu depresie . [29]Williams se temea că, la fel ca sora lui Rose, va cădea în nebunie. Anii lui cu Merlo, într-un apartament din Manhattan și o casă modestă în Key West, Florida, au fost cei mai fericiți și mai productivi ai lui Williams. La scurt timp după despărțirea lor, Merlo a fost diagnosticat cu cancer pulmonar inoperabil. Williams s-a întors la el și l-a îngrijit până la moartea sa, pe 20 septembrie 1963.
În anii care au urmat morții lui Merlo, Williams a coborât într-o perioadă de depresie aproape catatonică și creșterea consumului de droguri; acest lucru a dus la mai multe spitalizări și angajamente față de instituțiile de sănătate mintală. El s-a supus injecțiilor de către Dr. Max Jacobson - cunoscut popular ca Dr. Feelgood - care a folosit cantități crescânde de amfetamine pentru a-și depăși depresia. Jacobson le-a combinat cu prescripții pentru sedativul Seconal pentru a-și ameliora insomnia. În acest timp, influențat de mama sa, convertită romano-catolică, Williams s-a alăturat Bisericii Catolice (deși mai târziu a susținut că nu și-a luat niciodată în serios convertirea). [30] El nu a reușit niciodată să își recupereze cu adevărat succesul anterior sau să își depășească în totalitate dependența de medicamentele eliberate pe bază de rețetă.
Edwina Dakin a murit în 1980, la vârsta de 95 de ani. Sănătatea ei a început să cedeze la începutul anilor 1970 și a trăit într-o unitate de îngrijire începând cu 1975. Williams și-a văzut rareori mama în ultimii ani și și-a păstrat o puternică animozitate față de ea; prietenii au descris reacția sa la moartea ei ca fiind „amestecată”. [ este necesară citarea ]
Pe măsură ce Williams a îmbătrânit, s-a simțit tot mai singur; se temea de bătrânețe și își pierdea atracția sexuală față de bărbații gay mai tineri. În anii 1970, când avea 60 de ani, Williams a avut o relație îndelungată cu Robert Carroll, un veteran din Vietnam și aspirant la scriitor în vârsta de 20 de ani. Williams a avut o profundă afecțiune pentru Carroll și respect pentru ceea ce el a văzut ca talentele tânărului. Alături de sora lui Williams, Rose, Carroll a fost una dintre cele două persoane care au primit un testament în testamentul lui Williams. [31] Williams a descris comportamentul lui Carroll ca pe o combinație de „dulceață” și „bestie”. Deoarece Carroll avea o problemă cu drogurile (la fel ca Williams), prieteni precum Maria St. Justa văzut relația ca fiind „distructivă”. Williams a scris că Carroll a jucat pe „singurătatea sa acută” ca un bărbat gay în vârstă. Când cei doi bărbați s-au despărțit în 1979, Williams l-a numit pe Carroll „twerp”, dar au rămas prieteni până când Williams a murit patru ani mai târziu. [32]
Moarte
La 25 februarie 1983, Williams a fost găsit mort la vârsta de 71 de ani în apartamentul său de la Hotel Elysée din New York. Examinatorul medical șef din New York City, Elliot M. Gross, a raportat că Williams s-a înecat de la inhalarea capacului de plastic al unei sticle de tipul folosit pe sticlele de spray nazal sau soluție pentru ochi. [33] Raportul a fost corectat ulterior la 14 august 1983, pentru a afirma că Williams a folosit capacul de plastic găsit în gură pentru a ingera barbiturice [34] și a murit de fapt de la un nivel toxic de Seconal. [35]
El a scris în testamentul său în 1972: [36]
Dar fratele său, Dakin Williams, a aranjat să fie înmormântat la cimitirul Calvary din St. Louis, Missouri, unde este înmormântată mama sa. [37]
Williams și-a lăsat drepturile literare la Universitatea din Sud din Sewanee, Tennessee, o școală episcopală, în onoarea bunicului său matern, Walter Dakin, absolvent al universității. Fondurile susțin un program de scriere creativă. Când sora sa, Rose, a murit în 1996, după mulți ani într-o instituție mintală, ea a lăsat moștenirea a 7 milioane de dolari din partea ei din proprietatea Williams la Universitatea din Sud. [38]
Recunoașterea postumă
În perioada 1 februarie - 21 iulie 2011, pentru a comemora 100 de ani de la nașterea sa, Harry Ransom Center de la Universitatea Texas din Austin, casa arhivei lui Williams, a expus 250 din obiectele sale personale. Expoziția, intitulată „Becoming Tennessee Williams”, a inclus o colecție de manuscrise Williams, corespondență, fotografii și lucrări de artă. [39] Ransom Center deține cele mai vechi și mai mari colecții de lucrări ale lui Williams, inclusiv toate primele sale manuscrise, hârtiile mamei sale Edwina Williams și cele ale agentului său de lungă durată Audrey Wood . [40]
La sfârșitul anului 2009, Williams a fost introdus în Poets 'Corner la Catedrala Sfântul Ioan Divin din New York. Interpreții și artiștii care au participat la intrarea sa au fost Vanessa Redgrave , dramaturgul John Guare , Eli Wallach , Sylvia Miles , Gregory Mosher și Ben (Griessmeyer) Berry. [41]
Teatrul Tennessee Williams din Key West, Florida, este numit pentru el. Expoziția Tennessee Williams Key West de pe bulevardul Truman găzduiește obiecte rare, fotografii și imagini, inclusiv faimoasa sa mașină de scris.
La momentul morții sale, Williams a lucrat la o faza finală măștile Scandalos și austeră , [42] , care a încercat să concilieze anumite forțe și fapte ale propriei sale vieți. Aceasta a fost o temă continuă în lucrarea sa. În septembrie 2007, autorul Gore Vidal finaliza piesa, iar Peter Bogdanovich ar trebui să-și regizeze debutul pe Broadway. [43] Piesa a primit premiera mondială în New York în aprilie 2012, în regia lui David Schweizer și cu Shirley Knight în rolul Babe. [44]
Rectoratul bisericii episcopale Sf. Paul din Columbus, Mississippi, unde bunicul lui Williams, Dakin, era rector la momentul nașterii lui Williams, a fost mutat într-o altă locație în 1993 pentru conservare. A fost recent renovat în 2010 pentru a fi utilizat de către Orașul Columbus ca Centrul de întâmpinare Tennessee Williams. [45] [46]
Moștenirea literară a lui Williams este reprezentată de agenția literară condusă de Georges Borchardt .
În 1985, autorul-compozitor francez Michel Berger a scris o piesă dedicată Tennessee Williams, „Quelque chose de Tennessee” (Ceva din Tennessee), pentru Johnny Hallyday . A devenit una dintre cele mai faimoase piese ale cântăreței.
Din 1986, Tennessee Williams New Orleans Literary Festival a avut loc anual în New Orleans, Louisiana, în comemorarea dramaturgului. Festivalul are loc la sfârșitul lunii martie pentru a coincide cu ziua de naștere a lui Williams. [47]
Tennessee Williams Songbook [48] este un spectacol pentru o singură femeie, scris și regizat de David Kaplan, un erudit Williams și curator al Festivalului Tennessee Williams al Provincetown , și cu actrița Alison Fraser, nominalizată la premiul Tony . Spectacolul conține melodii preluate din piesele de teatru ale canonului lui Williams, țesute împreună cu text pentru a crea o nouă narațiune. Spectacolul a avut premiera la Tennessee Williams / New Orleans Literary Festival. [49] Spectacolul a fost înregistrat pe CD și distribuit de Ghostlight Records . [50]
În 2014, Williams a fost unul dintre premiile inaugurale în Rainbow Honor Walk , o plimbare a faimii din cartierul Castro din San Francisco, remarcând persoanele LGBTQ care au „adus contribuții semnificative în domeniile lor”. [51] [52] [53]
În 2015, Compania de Teatru Tennessee Williams din New Orleans a fost fondată de regizorii co-artistici Nick Shackleford și Augustin J Correro. Compania de teatru non-profit din New Orleans este prima companie profesională de teatru pe tot parcursul anului, care se concentrează exclusiv pe operele lui Williams. [54]
Din 2016, St. Louis, Missouri, a organizat anual un festival Tennessee Williams, cu o producție principală și evenimente conexe, cum ar fi discuții literare și piese noi inspirate din opera sa. În 2018, festivalul a produs Un tramvai numit dorință .
US Postal Service a onorat Williams pe un timbru emis pe 13 octombrie 1995 , ca parte a seriei sale de arte literare. [55]
Williams este onorat cu o stea pe St. Louis Walk of Fame . [56] El este, de asemenea, intrat în Clarksdale Walk of Fame . [57]
Pe 17 octombrie 2019, Mississippi Writers Trail a instalat un marcator istoric care comemorează contribuțiile literare ale lui William în timpul festivalului său omonim produs de City of Clarksdale, Mississippi. [58]
Lucrări
Personajele din piesele sale sunt adesea văzute ca reprezentări ale membrilor familiei sale. Se crede că Laura Wingfield din The Glass Menagerie este modelată pe sora sa Rose. Unii biografi credeau că personajul lui Blanche DuBois din Un tramvai numit dorință se bazează și pe ea.
Amanda Wingfield în The Glass Menagerie a fost în general reprezentată pentru mama lui Williams, Edwina. Personaje precum Tom Wingfield în The Glass Menagerie și Sebastian în Suddenly, Last Summer au fost înțelese să-l reprezinte pe Williams însuși. În plus, a folosit o lobotomie ca motiv în Suddenly, Last Summer .
Premiul Pulitzer pentru Drama a fost acordat Un tramvai numit dorință în 1948 și a Pisica pe acoperișul fierbinte în 1955. Aceste două piese mai târziu au fost adaptate ca filme de mare succes de către regizori Elia Kazan ( Tramvai ), cu care Williams au dezvoltat o foarte relație artistică strânsă și Richard Brooks ( Cat ). Ambele piese au inclus referiri la elemente din viața lui Williams, cum ar fi homosexualitatea, instabilitatea mentală și alcoolismul.
Deși The Flowering Peach de Clifford Odets a fost alegerea preferată a juriului Premiului Pulitzer în 1955, iar Cat on a Hot Tin Roof a fost considerat la început cel mai slab dintre cei cinci nominalizați pe lista scurtă, Joseph Pulitzer Jr., președintele Consiliului, a văzut Pisica pe un acoperiș de tablă fierbinte și a crezut că merită premiul pentru dramă. Consiliul a fost alături de el după o discuție considerabilă. [59]
Williams a scris The Parade, sau Abordarea sfârșitului unei veri când avea 29 de ani și a lucrat la ea sporadic de-a lungul vieții sale. O descriere semi-autobiografică a romantismului său din 1940 cu Kip Kiernan în Provincetown, Massachusetts, a fost produsă pentru prima dată la 1 octombrie 2006, în Provincetown de către compania de producție Shakespeare on the Cape. Aceasta a făcut parte din primul festival anual Provincetown Tennessee Williams. Something Cloudy, Something Clear (1981) se bazează, de asemenea, pe amintirile sale din Provincetown în anii 1940.
Ultima sa piesă a trecut prin multe proiecte, în timp ce încerca să împace ceea ce avea să fie sfârșitul vieții sale. [41] Există multe versiuni ale acesteia, dar este denumită În măști scandalos și auster .
Joacă
- Lumânări la soare (1936)
- Fugitive Kind (1937)
- Furtuna de primăvară (1937)
- Me Vashya (1937)
- Not About Nightingales (1938)
- Bătălia Îngerilor (1940)
- I Rise in Flame, Cried the Phoenix (1941)
- Tu m-ai atins (1945)
- Scările către acoperiș (1947)
Piese majore de teatru
- The Glass Menagerie (1944)
- Un tramvai numit dorință (1947)
- Vară și fum (1948)
- Tatuajul trandafirului (1951)
- Camino Real (1953)
- Pisica pe un acoperiș de tablă fierbinte (1955)
- Orpheus Descending (1957)
- Suddenly Last Summer (1958)
- Sweet Bird of Youth (1959)
- Perioada de ajustare (1960)
- Noaptea Iguanei (1961)
- Excentricitățile unui privighetoare (1962, rescrierea verii și a fumului )
- Trenul laptelui nu se oprește aici din nou (1963)
- The Mutilated (1965)
- The Seven Descents of Myrtle (1968, alias Regatul Pământului )
- În barul unui hotel din Tokyo (1969)
- Se va întoarce domnul Merriweather din Memphis? (1969)
- Small Craft Warnings (1972)
- Jocul cu două personaje (1973)
- Out Cry (1973, rescrierea piesei cu două personaje )
- Semnul bateriei diavolului roșu (1975)
- This Is (An Entertainment) (1976)
- Vieux Carré (1977)
- A Lovely Sunday for Creve Coeur (1979)
- Haine pentru un hotel de vară (1980)
- Caietul lui Trigorin (1980)
- Ceva înnorat, ceva clar (1981)
- O casă care nu este menită să stea (1982)
- În măști scandalos și auster (1983)
Romane
- Primăvara romană a doamnei Stone (1950, adaptat într-un film în 1961 și din nou în 2003)
- Moise și lumea rațiunii (1975)
Screenplay-uri și teleplays
- The Glass Menagerie (1950)
- Un tramvai numit dorință (1951)
- Tatuajul cu trandafiri (1955)
- Baby Doll (1956)
- Pisica pe un acoperiș fierbinte de tablă (1958)
- Brusc, vara trecută (1959)
- The Fugitive Kind (1959)
- Zece blocuri pe Camino Real (1966)
- Boom! (1968)
- Stopped Rocking și alte scenarii (1984)
- The Loss of a Teardrop Diamond (2009; scenariu din 1957)
Povesti scurte
- Răzbunarea lui Nitocris (1928)
- The Field of Blue Children (1939)
- Oriflamme (1944)
- Asemănarea dintre un caz de vioară și un sicriu (1951)
- Hard Candy: A Book of Stories (1954)
- Trei jucători ai unui joc de vară și alte povești (1960)
- The Knightly Quest: a Novella and Four Short Stories (1966)
- Un braț și alte povești (1967)
- „Un braț”
- „Maledictia”
- "Poetul"
- "Cronica unui deces"
- „Dorința și maseurul negru”
- „Portretul unei fete în sticlă”
- „Lucrul important”
- „Îngerul din Alcove”
- „Câmpul copiilor albaștri”
- "Noaptea Iguanei"
- „Pasărea Galbenă”
- Opt doamne muritoare posedate: o carte de povești (1974)
- Tent Worms (1980)
- It Happened the Day the Sun Rose, and Other Stories (1981), publicat de Sylvester & Orphanos
- Povești colectate (1985) (Noi direcții)
Piese de teatru dintr-un act
Williams a scris peste 70 de piese într-un singur act în timpul vieții sale. Actele unice au explorat multe dintre aceleași teme care au dominat operele sale mai lungi. Colecțiile majore ale lui Williams sunt publicate de New Directions în New York City.
- American Blues (1948)
- Mister Paradise și alte piese cu un singur act (2005)
- Țara Dragonului : o carte de piese cu un act (1970)
- Companionul de călătorie și alte piese (2008)
- Turnul magic și alte piese cu un singur act (2011)
- La Libertate (1939)
- Turnul magic (1936)
- Eu, Vashya (1937)
- Draperii pentru domn (1936)
- În profesia noastră (1938)
- La fiecare douăzeci de minute (1938)
- Onorați cei vii (1937)
- Cazul petuniilor zdrobite (1941)
- Copilul lui Moony nu plânge (1936)
- Camera întunecată (1939)
- The Pretty Trap (1944)
- Interior: Panic (1946)
- Regatul Pământului (1967)
- Nu mă îmbrac niciodată până la întuneric duminica (1973)
- Câteva probleme pentru Moose Lodge (1980)
- 27 de vagoane pline de bumbac și alte piese de teatru (1946 și 1953)
- «Ceva sălbatic ...» (introducere) (1953)
- 27 de vagoane pline de bumbac (1946 și 1953)
- Purificarea (1946 și 1953)
- Lotiunea Lady of Larkspur (1946 și 1953)
- Ultimul din ceasurile mele din aur solid (1946 și 1953)
- Portretul unei Madonna (1946 și 1953)
- Auto-da-Fé (1946 și 1953)
- Scrisoarea de dragoste a lui Lord Byron (1946 și 1953)
- The Strangest Kind of Romance (1946 și 1953)
- La revedere lungă (1946 și 1953)
- La Libertate (1946)
- Copilul lui Moony nu plânge (1946)
- Bună ziua de la Bertha (1946 și 1953)
- Această proprietate este condamnată (1946 și 1953)
- Vorbește-mi ca ploaia și lasă-mă să ascult ... (1953)
- Something Unspoken (1953)
- Now the Cats with Jeweled Claws and Other One-Act Plays (2016)
- A Recluse and His Guest (1982)
- Now the Cats with Jeweled Claws (1981)
- Pașii trebuie să fie blânzi (1980)
- Vaduva lui Ivan (1982)
- This Is the Peaceable Kingdom (1981)
- Aimez-vous Ionesco? (c.1975)
- The Demolition Downtown (1971)
- Burghiu de salvare (1979)
- O dată în viață (1939)
- Piesa ciudată (1939)
- Teatrul din Tennessee Williams, volumul VI
- Teatrul din Tennessee Williams, volumul VII
Poezie
- În iarna orașelor (1956)
- Androgyne, Mon Amour (1977)
- The Collected Poems of Tennessee Williams (2002)
Non-ficțiune
- Memorii (1975)
- Noi eseuri selectate: Unde trăiesc (2009)
Lucrări selectate
- Gussow, Mel și Holditch, Kenneth, eds. Tennessee Williams, Plays 1937–1955 ( Library of America , 2000) ISBN 978-1-883011-86-4 .
- Furtuna de primăvară
- Nu despre privighetoare
- Bătălia Îngerilor
- M-am ridicat în flacără, a strigat Phoenix
- Din 27 de vagoane pline de bumbac (1946)
- 27 de vagoane pline de bumbac
- Loțiunea Doamna Larkspur
- Ultimul dintre ceasurile mele din aur solid
- Portretul unei Madonne
- Auto-da-Fé
- Scrisoarea de dragoste a lui Lord Byron
- Această proprietate este condamnată
- Menajeria de sticlă
- Un tramvai numit dorință
- Vara și Fumul
- Tatuajul Trandafirului
- Camino Real
- Din 27 de vagoane pline de bumbac (1953)
- „Ceva sălbatic”
- Vorbește-mi ca ploaia și lasă-mă să ascult
- Ceva Nespus
- Pisica pe un acoperiș fierbinte de tablă
- Gussow, Mel și Holditch, Kenneth, eds. Tennessee Williams, Plays 1957–1980 ( Library of America , 2000) ISBN 978-1-883011-87-1 .
- Orfeu descendent
- Deodată, vara trecută
- Sweet Bird of Youth
- Perioada de ajustare
- Noaptea Iguanei
- Excentricitățile unui privighetoare
- Trenul laptelui nu se oprește aici din nou
- Mutilatul
- Împărăția Pământului ( Cele șapte coborâri de mirt )
- Avertismente pentru ambarcațiuni mici
- Out Cry
- Vieux Carré
- O duminică minunată pentru Creve Coeur
- „Crazy Night” [60]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu