MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 26 MARTIE 2021 / RELIGIE ORTODOXĂ

 26 MARTIE 2021 - RELIGIE ORTODOXĂ

Odovania praznicului Bunei Vestiri; Soborul Sf Arhanghel Gavriil; Sf Mc Montanus, preotul și soția sa, Maxima; Sf 26 Mucenici din Goția

Pe binevestitorul mântuirii noastre, pe marele slujitor al lui Dumnezeu, pe trimisul cel purtător de bucurie la Preacurata Fecioară Maria, pe Arhanghelul Gavriil, se cuvine să-l lăudăm cu cântări, alcătuindu-i sobor de prăznuire a doua oară, pentru că întâiul sobor al acestuia se prăznuieşte a doua zi după Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, adică la 26 martie, iar acum, iarăşi acelaşi sobor al lui se înnoieşte întru Sfânta Biserică şi iarăşi se pomenesc şi se preamăresc arătările lui cele minunate care s-au făcut prin dumnezeiasca poruncă.

Acesta l-a învăţat pe Moise în pustie scrierea cărţilor, spunându-i lui începutul facerii lumii, zidirea lui Adam - omul cel dintâi -, viaţa aceluia şi a celor ce au fost după dânsul. L-a învăţat a scrie despre toţi anii şi neamurile cele de mai înainte, despre potop şi despre despărţirea limbilor. L-a mai povăţuit pe el să înţeleagă rânduiala corpurilor cereşti, stihiile, aritmetica, geometria şi toată înţelepciunea. Acesta a tâlcuit Proorocului Daniil vedeniile cele minunate, care erau să fie mai pe urmă pentru împăraţi şi împărăţii, şi care se închipuiau prin felurite fiare. I-a mai spus lui despre eliberarea poporului lui Dumnezeu din robia Babilonului şi despre vremea venirii celei dintâi a lui Hristos în lume, prin întruparea cea din Preacurata Fecioară.

Acesta s-a arătat Sfintei şi dreptei Ana, care se tânguia între pomii cei din grădină pentru nerodirea sa, rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu; şi a zis către dânsa: „Ano, Ano, rugăciunea ta s-a auzit şi suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu. Deci, iată, vei zămisli şi vei naşte pe fiica cea binecuvântată, întru care se vor binecuvânta toate seminţiile pământului. Numele ei va fi Maria şi prin ea se va da mântuirea lumii". Asemenea s-a arătat şi Sfântului şi dreptului Ioachim, care postea în pustie. Şi i-a spus acelaşi cuvânt ca şi Sfintei Ana, că vor naşte pe fiica cea mai aleasă din veci, pentru a fi Maica lui Mesia, Care avea să vină spre izbăvirea neamului omenesc.

Acest mare arhanghel, când s-a născut dumnezeiasca pruncă din părinţii cei neroditori, i-a fost păzitor pus de Dumnezeu, iar când a fost dusă în biserică, el o hrănea, aducându-i hrana cea de toate zilele. Acesta s-a arătat Sfântului Zaharia arhiereul, stând de-a dreapta lui în timpul cădirii altarului, şi i-a binevestit dezlegarea nerodirii Elisabetei, femeia lui cea îmbătrânită de zile multe, şi naşterea Sfântului Ioan Înaintemergătorul Domnului, şi a legat cu amuţire limba celui ce nu credea, până la vremea împlinirii cuvintelor sale.

Acest înaintestătător al Domnului, trimis fiind de Dumnezeu în Nazaret, a stat înaintea Preasfintei Fecioare, care era logodită cu bătrânul Iosif, şi i-a binevestit ei zămislirea Fiului lui Dumnezeu, prin umbrirea şi lucrarea Sfântului Duh. Acesta i s-a arătat şi lui Iosif în vis, încredinţându-l despre Fecioara cea neispitită de nuntă, cum că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.

Iar când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem, Gavriil, acest înger al Domnului, s-a arătat noaptea păstorilor care străjuiau împrejurul turmelor, şi le-a zis:Vă binevestesc o bucurie mare, căci astăzi s-a născut Mântuitorul lumii! Apoi îndată a cântat cu mulţimea oştilor cereşti:Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!

Despre acest înger se mai povesteşte că s-a arătat din cer Mântuitorului Hristos, mai înainte de patima Lui cea de bună voie, pe când se ruga în grădină, de vreme ce numele acesta de Gavriil se tâlcuieşte puterea lui Dumnezeu; de aceea şi Gavriil, arătându-i-se Domnului nostru Iisus Hristos, îl întărea, ca cel ce are pe lângă alte slujiri ale sale şi aceasta: a întări pe cei ce sunt în nevoinţe. Iar Domnul nostru, fiind atunci în nevoinţe şi rugându-se mai fierbinte, avea trebuinţă de întărire.

Acest înger s-a arătat femeilor mironosiţe şezând pe piatra mormântului şi spunându-le despre învierea cea din mormânt a lui Hristos; pentru că cel ce a fost binevestitor al zămislirii şi al Naşterii Domnului, acela s-a arătat vestitor şi al Învierii Lui. Acesta s-a arătat şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe când se ruga în Muntele Eleonului, vestindu-i despre apropierea cinstitei ei adormiri şi de mutarea ei de la cele pământeşti la cele cereşti; şi i-a dat ei o stâlpare purtătoare de lumină din rai.

Aceste multe arătări ale Arhanghelului Gavriil, atât din Legea cea veche cât şi din cea nouă, pomenindu-le Sfânta noastră Biserică şi ştiind mijlocirea cea neîncetată a acestuia către Dumnezeu pentru neamul omenesc, alcătuieşte acum prăznuire sobornicească, pentru ca poporul lui Dumnezeu să se deştepte spre osârdie, ca totdeauna să alerge cu căldură spre apărarea şi ajutorul mijlocitorului celui atât de mare şi de binefăcător al neamului omenesc, şi ca să ia, cu rugăciu­nile lui, iertare de păcate de la Hristos Domnul, Mântuitorul nostru.

Sfantul Montanus Preotul si sotia sa, Maxima
Intre preotii si credinciosii care au indurat moartea pentru Hristos in persecutia lui Diocletian, se numarau si preotul daco-roman Montanus si sotia sa Maxima din cetatea Singidunum (azi Belgrad), locuita pe atunci de stramosii nostri daco-romani.

Patimirea lor este descrisa in diferite Martirologii. La inceputul anului 304, cand a inceput prigoana impotriva crestinilor, preotul Montanus a fugit in cetatea Sirmium, din provincia Pannonia Inferior (azi Mitrovita, nu departe de Belgrad), unde isi avea resedinta imparatul Galeriu, ginerele lui Diocletian. Dar a fost prins si aici si dus in fata lui Probus, guvernatorul provinciei. Stand la judecata, preotul Montanus a raspuns cu indrazneala ca este crestin si ca nu va aduce niciodata jertfe zeilor: “Eu am primit invatatura sa indur mai bine chinurile decat, lepadandu-ma de Dumnezeu, sa aduc jertfa demonilor”. Fiind pus la chinuri, a rezistat cu aceeasi tarie, spunand: “Ma aduc jertfa prin chinurile acestea Dumnezeului meu, Caruia I-am jertfit”. In fata acestei darzenii, neinfricat in fata chinurilor, Probus a poruncit sa fie adusa sotia lui Montanus, preoteasa Maxima, socotind ca ea va fi mai slaba din fire si il va indupleca sa aduca jertfe zeilor. Dar, spre uimirea tuturor, a cerut si ea sa fie pusa la chinuri, voind sa se faca astfel partasa la Patimile Domnului. In felul acesta, toate incercarile lui Probus de a-i abate din drumul pe care si l-au ales singuri, au ramas zadarnice. Drept aceea, a poruncit sa fie inecati in raul Sava. Auzind de aceasta hotarare, fericitii Montanus si Maxima au grait plini de bucurie: “Iti multumim, Doamne Iisuse Hristoase ca ne-ai dat rabdare si ne-ai gasit vrednici de marirea cea vesnica”. Iar cand au ajuns pe tarmul raului Sava spre a fi dati mortii, preotul Montanus s-a rugat astfel: “Doamne Iisuse Hristoase, care ai patimit pentru mantuirea lumii, primeste sufletele robilor Tai Montanus si Maxima, care patimesc pentru numele Tau”. Iar nelegiuitii slujitori ai lui Probus le-au legat cate o piatra de gat si i-au aruncat in rau. Valurile apelor au tras la mal trupurile lor sfintite, pe care le-au ingropat dupa cuviinta dreptmaritorii crestini care-i cunoscusera.

In acest chip au primit cununile muceniciei preotul Montanus din Singidunum si sotia sa Maxima, in cetatea Sirmium, in zilele imparatului pagan Diocletian, in anul 304, in 26 martie. Se cuvine sa stim ca Montanus este socotit ca fiind primul preot daco- roman cunoscut cu numele din istoria Bisericii noastre, ca si sotia sa, amandoi avand nume latinesti. Sa fie pomenirea lor din neam in neam!

Viaţa Sfinţilor 26 de Mucenici din Goţia

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea lui Iungurih, împăratul goţilor şi a lui Graţian, împăratul romanilor. Iar pentru dragostea lui Hristos au primit cununa muceniciei prin foc, atunci când Iungurih a dat poruncă să se dea foc bisericii în care se găseau adunaţi la rugăciune cei douăzeci şi şase de sfinţi mucenici.

 Sfinţii 26 de mucenici au pătimit în Goţia, din care doi au fost preoţi: Vatus şi Virca; cu acesta din urmă au pătimit şi doi fii şi trei fiice ale lui; apoi unul, Aprilla, a fost monah; unsprezece au fost mireni: Avip, Agna, Riax, Igatrax, Iscoos, Sila, Sighita, Suiril, Seimvla, Terma, Filga; şi şapte femei: Ana, Alla, Varis, Moico, Mamica, Birgo şi Animais.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea lui Iungurih, împăratul goţilor şi a lui Graţian, împăratul romanilor. Iar pentru dragostea lui Hristos au primit cununa muceniciei prin foc, atunci când Iungurih a dat poruncă să se dea foc bisericii în care se găseau adunaţi la rugăciune cei douăzeci şi şase de sfinţi mucenici. Tot atunci s-a mai întâmplat să ardă şi un om oarecare, al cărui nume nu s-a păstrat, care aducea prinosul lui la altar.