MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 25 APRILIE 2021 /INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET

 8. /25 APRILIE 2021 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET

IOANA NICOLA

Născută in 25 aprilie 1920 la Spineni, in judeţul Olt, Ioana Nicola a studiat la actuala Universitate Naţională de Muzică din Capitală, perioadă in care a fost remarcată şi de George Enescu pentru frumuseţea şi nobleţea glasului său. Ioana Nicola a devenit solistă a Operei Naţionale Bucureşti in 1947, imediat după absolvirea Conservatorului, debutand ca "Margareta" in "Faust" de Charles Gounod. In anii '50, '60 a mai putut fi ascultată in "Fidelio", "Tosca", "Evgheni Oneghin", "Rusalka", "Dama de pică", "Trubadurul". Ioana Nicola a fost căsătorită cu tenorul Mihail Ştirbei. Cella Delavrancea intr-o cronică despre "Tosca" lui Puccini din 1966, cu Ioana Nicola in rolul titular, citată in Istoria Operei bucureştene semnată de Anca Florea : "... după o tăcere de doi ani a apărut iar pe scena Operei cea mai dramatică cantăreaţă a noastră. A fost o Tosca măreaţă, autentică, transpunandu-se in dramă printr-o sinceritate care risipea convenienţia şi aducea pe scenă o trăire zguduitoare. Gestul, mişcarea, expresia figurii, adăugau glasului său un dinamism pe care l-a purtat pană la exaltarea finală, intr-o ascensiune care a smuls tunete de aplauze. Vocea sa in registrul de medium a sunat catifelat, vibrant şi a fost o parghie pentru avantul săgetat al acutelor sonore. Are un fel personal de a fi suavă in nuanţele de mezza-voce, care păstrează o demnitate ganditoare de cea mai convingătoare expresie. Iar in clipele de gelozie din actul I, apărea dintr-odată in voce un cutremur teluric, fulgerător ca moartea. Jocul ei cu evantaiul rivalei a fost al unei mari artiste.

După Ion Marin Iovescu, scriitorul supranumit „un Creangă al Munteniei”, născut la Spineni și al cărui genial roman „Nuntă cu bucluc” a fost reeditat de editura noastră „Arena Artelor”, iată ne facem datoria civică să scoatem, din colbul amintirilor, o altă uriașă personalitate, tot din Spineni… O artistă la fel de dată uitării, de către grangurii noștri politici.

Este vorba, dragi cititori de soprana Ioana Nicola-Știrbei, născută Nicula (de fapt),  la 5 aprilie 1920, din tată – învățător (Stan T. Nicula) și mamă – casnică (Maria).

A fost soprană, solistă a Operei Naționale din București. A studiat la Conservatorul din București cu Constanța Bădescu și Livia Vrăbiescu-Vatianu. Încă din primul an de studii, a intrat în „Corala Carmen”, recomandată fiind de Ioan Chirescu, profesorul ei de teorie și solfegii.  La puțin timp, sub bagheta lui George Enescu, a interpretat, ca solistă, finalul din Simfonia a IX-a de Beethoven. În anul de grație 1946, a fost trimisă la un concurs internațional, la Helsinki. Un juriu celebru alcătuit din George Enescu, Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Alexandru Stroescu, Florica Muzicescu și Cella Delavrancea i-a ales pe Ion Voicu, Arta Florescu și conjudețeana noastră Ioana Nicola.

În 1947, Ioana Nicola a debutat la Operă în rolul Margareta din Faust, alături de Mihail Știrbei, Edgar Istraty, Mihail Arnăutu și Cornelia Gavrilescu, sub bagheta lui Alfred Alessandrescu. Atunci l-a cunoscut pe viitorul ei soț, tenorul cu sânge nobil, Mihail Știrbei. A fost atrasă de rolurile mari: Leonora din Fidelio, Tosca, Natașa din Rusalka, Lisa din Dama de pică, Amelia din Bal mascat, Leonora din Trubadurul, Eva din Maeștrii cântăreți din Nurenberg, Senta din Olandezul zburător, Elsa din Lohengrin, Contesa din Nunta lui Figaro etc.

„În cei 20 de ani de activitate, pe scena Operei Române din București, dar și în turneele din Germania, Bulgaria, Cehoslovacia, Rusia au fost remarcate dicțiunea, memoria, seriozitatea și rigoarea, intuiția stilului, ținuta scenică, temperamentul actoricesc; dar, mai mult decât orice, vocea, ca un fluviu învolburat și o culoare dramatică rară, caldă și plină de muzicalitate”.

A cântat cu sălile mereu pline, l-a cunoscut pe celebrul scriitor și jurnalist Pan M. Vizirescu, care era în grațiile unei distinse doamne, Tutu Georgescu, soția marelui dirijor George Georgescu, a fost în multe turnee din străinătate – Sofia, Praga, Moscova, Kiev, Leipzig, în repertoriul ei figurând roluri precum Michaela din Carmen de Bizet, Tatiana din Evgheni Oneghin, de Ceaikovski, Aida din Aida de Verdi, Liza din Dama de pică, de Ceaikovski etc. Olteanca noastră din Spineni făcea furori în țările civilizate, cu harul și calitățile ei interpretative…

A ieșit la pensie în 1968 și de atunci, până la plecarea ei la stele, în ziua de 13 iulie 2009, la vârsta de 89 de ani, nu a mai băgat-o nimeni în seamă. În „Epoca de platină” a lui Ion Iliescu, a primit Ordinul Național „Steaua României”, în grad de cavaler, când se afla la limita sărăciei (avea o pensie de toată jena), iar starea ei de sănătate era extrem de precară. Interpelată, telefonic, de presă, celebra artistă a spus: „Medaliile nu țin de foame!” Se întâmpla asta la câțiva ani după Revoluția din 1989, când ar fi fost firesc ca marii artiști ai României să fie în grațiile noilor politicieni, care chipurile îi înlocuiseră pe comuniști.

Din cauza vârstei și a unei fracturi suportate la mâna dreaptă, Ioana Nicola-Știrbei stătea mai mult in pat, deplasându-se cu greu. În ziua în care a mers la Palatul Cotroceni, a fost nevoie să cheme o cumnată. Artista emerită nu a dorit să mai dea vreun interviu și nici nu a dorit să mai audă de cariera sa strălucitoare. Trecutul ei era, în acel moment, o mare dezamăgire. Pensia pe care o primea de la Operă, în valoare de patru milioane de lei, abia îi ajungea pentru medicamentele pe care trebuia să le cumpere zi de zi.

„Îmi este foarte greu să fac un lucru cum trebuie, am 84 de ani, sunt singură, nu se interesează nimeni de mine, nici chiar cei de la Operă… Starea mea de sănătate este critică si nu pot să vă vorbesc, va rog să mă scuzați…“, le spunea ea ziariștilor. A murit singură, bolnavă, tristă și săracă… Acest fenomen se întâmplă și astăzi, marile valori ale celor șapte arte sunt marginalizate, sunt stigmatizate, cultura României fiind pusă pe ultima treaptă a intereselor politicienilor noștri…

În scrisoarea deschisă pe care mi-a trimis-o, personal, profesorul, criticul, istoricul literar și ziaristul Valeriu Rîpeanu, fost director al Editurii „Eminescu”, cu privire la anumite momente din viața lui Pan M. Vizirescu, apare și figura luminoasă a acestei doamne a muzicii clasice românești, născută așa cum v-am mai spus, la Spineni.