miercuri, 7 aprilie 2021

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 8 APRILIE 2021 / INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET

 8 APRILIE 2021 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET


GAETANO DONIZETTI

Gaetano Donizetti
Gaetano Donizetti 2.jpg
Gaetano Donizetti
Date personale
Nume la naștereDomenico Gaetano Maria Donizetti Modificați la Wikidata
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Bergamo, Republica Cisalpină⁠(d) Modificați la Wikidata
Decedat (50 de ani)[1][2][4][5] Modificați la Wikidata
Bergamo, Imperiul Austriac Modificați la Wikidata
Înmormântatmonumento funebre a Gaetano Donizetti[*] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluisifilis Modificați la Wikidata
Căsătorit cuVirginia Vasselli[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Italy (1861–1946).svg Regatul Italiei
Flag of the Kingdom of Lombardy–Venetia (1815–1866).svg Regatul Lombardia-Veneția Modificați la Wikidata
Ocupațiecompozitor Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiParis[6]
Viena[6] Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiConservatorio Giovanni Battista Martini[*]  Modificați la Wikidata
Gen muzicaloperă
misă[*]
Cantată  Modificați la Wikidata
PremiiCavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*]
Ordine dello Speron d'oro[*]  Modificați la Wikidata
Semnătură
Donizetti's signature.png
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Domenico Gaetano Maria Donizetti (n. , Bergamo, Republica Cisalpină⁠(d) – d. , Bergamo, Imperiul Austriac) a fost un compozitor italian de muzică cultă și, mai ales, de operă, originar din Bergamo, regiunea Lombardia. Cea mai cunoscută lucrare a compozitorului italian este Lucia de Lammermoor (1835), respectiv cea mai ușor de recunoscut piesă muzicală a sa este aria muzicală, "Una furtiva lagrima" din opera Elixirul dragostei (L'elisir d'amore, 1832). Alături de Vincenzo Bellini și Gioacchino Rossini, Donizetti a fost unul din compozitorii de frunte ai genului operatic cunoscut ca bel canto.

Date biografice

Donizetti a studiat în orașul natal, apoi la Bologna, cu abatele Pietro Mattei, cu care a și lucrat o perioadă de timp, respectiv ulterior cu Gioacchino Rossini.

Prima operă cu care a obținut succes a fost „Zoraide di Granata” („Soraya din Granada”), prezentată la Roma în 1822. Din anul 1827, Donizetti se stabilește la Napoli (Neapole) unde devine directorul Teatrului Regal, iar mai apoi profesor de contrapunct la Conservator. În numai trei ani, a scris 12 opere, toate ilustrând stilul interpretativ Bel canto. Din această perioada de creație, caracterizată de influența compozitorului Gioacchino Rossini, se pot remarca operele "Anna Bolena" (1830), "Elixirul dragostei" (1832), "Lucrezia Borgia" (1833), dar mai ales "Lucia di Lammermoor" (1835) care poate fi socotita capodopera sa.

Din anul 1839, Donizetti se stabilește la Paris, unde în următorii ani prezintă noi opere, "Favorita" (1840), "Fiica regimentului" (1840), "Rita" (1841), "Ducele de Alba" (1842), "Don Pasquale" (1843) și "Don Sebastian, Rege al Portugaliei" (1843).

În peregrinările sale prin marile orașe muzicale ale Europei, Donizetti a ajuns și la Viena, unde a avut loc premiera operei sale "Linda di Chamounix" (1842).

La 8 aprilie 1848, în vârstă de numai 51 de ani, Gaetano Donizetti decedează în orașul sau natal, Bergamo.

Lucrări

Gaetano Donizetti

Donizetti a fost un prolific compozitor de muzică cultă. Lucrările sale cuprind 75 de opere, 16 simfonii, 19 cvartete de coarde, 193 de cântece, 45 duete, 3 oratorii, 28 de cantate, concerte instrumentale, sonate și alte piese de muzică clasică.

Opere

1816 – 1819
1820 – 1824
1825 – 1829
1830 – 1834
1835 – 1839
1840 – 1845
  • Lucrezia Borgia [rev] (11.01.1833 Teatro alla Scala Milan)
  • Poliuto [rev] (Les martyrs) (10.04.1840 Théâtre de l'Académie Royale de Musique (Paris Opéra), Paris)
  • Fiica regimentului (La fille du régiment, 11.02.1840 Opéra-Comique, Paris)
  • L'ange de Nisida (1839; ?)
  • Lucrezia Borgia [rev 2] (31.10.1840 Théâtre-Italien, Paris)
  • Favorita [rev of L'ange de Nisida / La favorite] (02.12.1840 Théâtre de l'Académie Royale de Musique, Paris)
  • Adelia (11.02.1841 Teatro Apollo, Rome)
  • Rita (Deux hommes et une femme) (1841; 07.05.1860 Opéra-Comique, Paris)
  • Maria Padilla (26.12.1841 Teatro alla Scala Milan)
  • Linda di Chamounix (19.05.1842 Kärntnertortheater, Vienna)
  • Linda di Chamounix [rev] (17.11.1842 Théâtre-Italien, Paris)
  • Caterina Cornaro (18.01.1844 Teatro San Carlo, Naples)
  • Don Pasquale (03.01.1843 Théâtre-Italien, Paris)
  • Maria di Rohan (05.06.1843 Kärntnertortheater, Vienna)
  • Dom Sébastien (13.11.1843 Théâtre de l'Académie Royale de Musique , Paris)
  • Dom Sébastien [rev] (06.02.1845 Kärntnertortheater, Vienna)

Lucrări corale

  • Ave Maria
  • Grande Offertorio
  • Il sospiro
  • Messa da Requiem
  • Messa di Gloria e Credo
  • Miserere (Psalm 50)

Lucrări orchestrale

  • Allegro for Strings in C major
  • L'ajo nell'imbarazzo: Sinfonia
  • Larghetto, tema e variazioni in E flat major
  • Roberto Devereux: Sinfonia
  • Sinfonia Concertante in D major (1818)
  • Sinfonia for Winds in G minor (1817)
  • Sinfonia in A major
  • Sinfonia in C major
  • Sinfonia in D major
  • Sinfonia in D minor
  • Ugo, conte di Parigi: Sinfonia

Concerte

  • Concertino for Clarinet in B flat major
  • Concertino for English Horn in G major (1816)
  • Concertino in C minor for flute and chamber orchestra (1819)
  • Concertino for Flute and Orchestra in C major
  • Concertino for Flute and Orchestra in D major
  • Concertino for Oboe in F major
  • Concertino for Violin and Cello in D minor
  • Concerto for 2 Clarinets "Maria Padilla"
  • Concerto for Violin and Cello in D minor

Lucrări de muzică corală

  • Andante sostenuto for Oboe and Harp in F minor
  • Introduction for Strings in D major
  • Larghetto and Allegro for Violin and Harp in G minor
  • Largo/Moderato for Cello and Piano in G minor
  • Nocturnes (4) for Winds and Strings
  • Quartet for Strings in D major
  • Quartet for Strings no 3 in C minor: 2nd movement, Adagio ma non troppo
  • Quartet for Strings no 4 in D major
  • Quartet for Strings no 5 in E minor
  • Quartet for Strings no 5 in E minor: Larghetto
  • Quartet for Strings no 6 in G minor
  • Quartet for Strings no 7 in F minor
  • Quartet for Strings no 8 in B flat major
  • Quartet for Strings no 9 in D minor
  • Quartet for Strings no 10 in G minor
  • Quartet for Strings no 11 in C major
  • Quartet for Strings no 12 in C major
  • Quartet for Strings no 13 in A major
  • Quartet for Strings no 14 in D major
  • Quartet for Strings no 15 in F major
  • Quartet for Strings no 16 in B minor
  • Quartet for Strings no 17 in D major
  • Quartet for Strings no 18 in E minor
  • Quartet for Strings no 18 in E minor: Allegro
  • Quintet for Guitar and Strings no 2 in C major
  • Solo de concert
  • Sonata for Flute and Harp
  • Sonata for Flute and Piano in C minor
  • Sonata for Oboe and Piano in F major
  • Study for Clarinet no 1 in B flat major
  • Trio for Flute, Bassoon and Piano in F major

Lucrări pentru pian

  • Adagio and Allegro for Piano in G major
  • Allegro for Piano in C major
  • Allegro for Piano in F minor
  • Fugue for Piano in G minor
  • Grand Waltz for Piano in A major
  • Larghetto for Piano in A minor "Una furtiva lagrima"
  • Larghetto for Piano in C major
  • Pastorale for Piano in E major
  • Presto for Piano in F minor
  • Sinfonia for Piano in A major
  • Sinfonia for Piano no 1 in C major
  • Sinfonia for Piano no 1 in D major
  • Sinfonia for Piano no 2 in C major
  • Sinfonia for Piano no 2 in D major
  • Sonata for Piano in C major
  • Sonata for Piano in F major
  • Sonata for Piano in G major
  • Variations for Piano in E major
  • Variations for Piano in G major
  • Waltz for Piano in A major
  • Waltz for Piano in C major
  • Waltz for Piano in C major "The Invitation"

Notă: Pentru a viziona oricare din lucrările autorului trebuie să intrați pe You Tube și să scrieți titlul lucrării și autorul în căsuța de căutare!



FRANCO CORELLI

Franco Corelli
Date personale
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Ancona, Italia Modificați la Wikidata
Decedat (82 de ani)[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Milano, Italia Modificați la Wikidata
Înmormântatcimitirul monumental din Milano[*] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (infarct miocardic) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Italy (2003–2006).svg Italia
Flag of Italy (1861–1946).svg Regatul Italiei Modificați la Wikidata
Ocupațiecântăreț de operă
cântăreț Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea din Bologna  Modificați la Wikidata
Gen muzicaloperă  Modificați la Wikidata
Tipul de vocetenor  Modificați la Wikidata
Instrument(e)voce[*]  Modificați la Wikidata
Prezență online
site web oficial
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Franco Corelli (n. 8 aprilie 1921, Ancona – d. 29 octombrie 2003, Milano) a fost un tenor italian.

El a împărțit scena cu multe cântărețe ale generației sale, printre care Maria Callas, Renata Tebaldi, Montserrat Caballé și Joan Sutherland.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Căsătorit cu cântăreața Loretta Di Lelio, Corelli a început să cânte la îndemnul unor prieteni pasionați de muzică de operă. Corelli a devenit unul dintre marii interpreți ai compozitorilor italieni, evoluând pe principalele scene ale lumii, îndeosebi la Scala din Milano și Metropolitan din New York. Cariera sa a fost dedicată aproape exclusiv operei, interpretând o varietate foarte largă de roluri din repertoriul italian și francez. Debutul său a avut loc alături de Maria Callas în 1953. Debutul la "Scala" l-a făcut în 1954, în Norma. La Covent Garden a debutat în 1957, iar la "Metropolitan", seara debutului a fost legendară, alături de Leontyne Price în Il Trovatore: ovațiile la sfârșitul spectacolului au durat mai bine de o oră. Herbert von Karajan l-a descris pe Correli cel mai bine când a spus că: „este mai presus de orice o voce plină de foc și pasiune, o voce ce poate să fulgere, dar și să fie plină de emoții”.

Notă: Puteți asculta pe you Tube fragmente din operele interpretate de Franco Corelli.



VASLAV NIJINSKI

Vaslav (sau Vatslav ) Nijinsky ( / ˌ v ɑː t s l ɑː f n ɪ ( d ) Ʒ ɪ n s k i / ; rusă: Вацлав Фомич Нижинский , tr. Václav Fomíč Nižínskij , IPA:  [vatsləf fɐmʲitɕ nʲɪʐɨnskʲɪj] ; Poloneză : Wacław Niżyński , IPA:  [ˈvatswaf ɲiˈʐɨj̃skʲi] ; 12 martie 1889 [1] [2] / 1890[3]  - 8 aprilie 1950) a fost un dansator de balet și coregraf citat ca fiind cel mai mare dansator de sex masculin de la începutul secolului XX. [3] Născut la Kiev dinpărinți polonezi, Nijinsky a crescut în Rusia Imperială, dar s-a considerat polonez . [4] El a fost sărbătorit pentru virtuozitatea sa și pentru profunzimea și intensitatea caracterizărilor sale. Putea dansa în pointe , o abilitate rară printre dansatorii de sex masculin de la acea vreme [5] și era admirat pentru salturile sale aparent provocatoare de gravitate.


Nijinsky a fost introdus în dans de către părinții săi, care erau dansatori seniori la compania itinerantă de operă Setov, iar copilăria sa timpurie a petrecut turnee cu compania. Fratele său mai mare Stanislav și sora mai mică Bronislava "Bronia" Nijinska au devenit, de asemenea, dansatori; De asemenea, Bronia a devenit coregraf , lucrând îndeaproape cu el pentru o mare parte a carierei sale.

La vârsta de nouă ani, Nijinsky a fost acceptat la Școala Imperială de Balet din Sankt Petersburg , școala de balet preeminentă din lume. În 1907 a absolvit și a devenit membru al baletului imperial, începând cu rangul de corifee în locul corpului de balet și luând deja roluri principale.

În 1909 s-a alăturat Ballets Russes , o nouă companie de balet fondată de Serghei Diaghilev . Impresarul a dus baletele rusești la Paris, unde nu erau cunoscute producții de înaltă calitate, precum cele ale baletului imperial. Nijinsky a devenit dansatorul vedetă al companiei, provocând o agitație enormă în rândul publicului ori de câte ori a cântat. În viața obișnuită, el a părut de neobservat și a fost retras în conversație. Diaghilev și Nijinsky au devenit îndrăgostiți; Baletele Russes i-au oferit lui Nijinsky șansa de a-și extinde arta și de a experimenta cu dansul și coregrafia; el a creat noi direcții pentru dansatori de sex masculin în timp ce a devenit faimos la nivel internațional.

În 1912 Nijinsky a început coregrafierea baletelor originale, inclusiv L'après-midi d'un faune (1912) pe muzica lui Claude Debussy , Le Sacre du Printemps (1913) pe muzica lui Igor Stravinsky , Jeux (1913) și Till Eulenspiegel (1916) ). Faune, considerat unul dintre primele balete moderne, a provocat controverse datorită scenei sale sugestive sexual. La premiera filmului Le Sacre du Printemps au izbucnit în audiență lupte între cei care iubeau și urau acest nou stil uimitor de balet și muzică. Nijinsky a conceput inițial Jeux ca o interacțiune cochetă între trei masculi, deși Diaghilev a insistat să fie dansată de un bărbat și două femele.

În 1913, Nijinsky s-a căsătorit cu maghiara Romola de Pulszky în timp ce era în turneu cu compania în America de Sud. Căsătoria a provocat o pauză cu Diaghilev, care la demis în curând pe Nijinsky din companie. Cuplul a avut împreună două fete, Kyra și Tamara Nijinska.

Fără un alt angajator disponibil, Nijinsky a încercat să-și formeze propria companie, dar acest lucru nu a fost un succes. A fost internat la Budapesta , Ungaria, în timpul primului război mondial , în arest la domiciliu până în 1916. După intervenția lui Diaghilev și a mai multor lideri internaționali, i s-a permis să meargă la New York pentru un turneu american cu Ballets Russes. Nijinsky a devenit din ce în ce mai instabil psihic, cu stresul de a fi nevoit să gestioneze el însuși turneele și lipsit de oportunități de a dansa. [6] După un turneu în America de Sud în 1917 și din cauza dificultăților de călătorie impuse de război, familia s-a stabilit la St. Moritz , Elveția . Starea sa mentală s-a deteriorat; a fost diagnosticat cu schizofrenieîn 1919 și angajat într-un azil mental. În următorii 30 de ani a fost în și în afara instituțiilor, nu a mai dansat niciodată în public.

BiografieEditați | ×

Nijinsky în Krasnoye Selo , 1907

Vaslav Nijinsky s-a născut în 1889 [1] [2] sau 1890 [3] la Kiev , Imperiul Rus (acum Ucraina ), ca Wacław Niżyński , din părinți etnici polonezi , dansatori în turneu Tomasz Niżyński (n. 7 martie 1862) și Eleonora Bereda (n. 28 decembrie 1856). Nijinsky a fost botezat la Varșovia . S-a identificat ca fiind polonez, deși a crescut în interiorul Rusiei cu părinții săi și a avut dificultăți în a vorbi poloneză. [7]

Eleanora, împreună cu cei doi frați și cele două surori ale sale, a rămas orfană încă din copilărie. A început să câștige existența ca extra în Baletul Grand Theatre din Varșovia (poloneză: Teatr Wielki ), devenind membru cu drepturi depline al companiei la vârsta de treisprezece ani. În 1868 talentul ei a fost văzut și s-a mutat la Kiev ca dansatoare solo. Tomasz Niżyński a urmat și școala de teatru Wielki, devenind solist acolo. La 18 ani a acceptat un contract de solist cu Teatrul Odessa . Cei doi s-au cunoscut, s-au căsătorit în mai 1884 și s-au stabilit într-o carieră cu compania itinerantă de operă Setov. Tomasz a fost principalul danseur , iar Eleanora solistă. Eleanora a continuat să călătorească și să danseze în timp ce avea trei copii, fiii lui Stanislav (n. 29 decembrie 1886 în Tiflis) și Vaslav; și fiica Bronislava („Bronia”, n. 8 ianuarie 1891 la Minsk ). A suferit de depresie , care ar fi putut fi o vulnerabilitate genetică împărtășită într-o formă diferită de fiul ei Vaslav. [1] Ambii băieți au primit instruire de la tatăl lor și au apărut într-o producție de amatori Hopak din Odessa în 1894. [8]

După ce Josef Setov a murit în jurul anului 1894, compania s-a desființat. Thomas a încercat să-și conducă propria companie, dar nu a avut succes. El și familia sa au devenit dansatori ambulanți, copiii apărând în spectacolul de Crăciun de la Nijni Novgorod . În 1897 Thomas și Eleanora s-au despărțit după ce Thomas s-a îndrăgostit de o altă dansatoare, Rumiantseva, în timp ce făcea turnee în Finlanda. Eleanora s-a mutat pe strada Mokhovaya 20 din Sankt Petersburg împreună cu copiii ei. Ea l-a convins pe un prieten de la Teatrul Wielki, Victor Stanislas Gillert, care în acel moment predă la Școala Imperială de Balet , să-l ajute pe Vaslav să intre în școală. A aranjat pentru cunoscutul profesor Enrico Cecchettipentru a sponsoriza aplicația. Bronia a intrat la școală la doi ani după Vaslav. Fratele lor mai mare Stanislav a suferit o cădere de la o fereastră când era tânăr și părea să fi suferit unele leziuni cerebrale. Vaslav și Bronia, la doar doi ani distanță, au devenit foarte apropiați pe măsură ce au crescut. [9] Pe măsură ce îmbătrânea, Stanislav a devenit din ce în ce mai instabil din punct de vedere psihic și ar avea furie furioase. El a fost admis la un azil pentru nebuni în 1902. [10]

Școala Imperială de BaletEditați | ×

Nijinsky ca sclav al lui Armide în Le Pavillon d'Armide . Actul de mijloc a fost inițial coregrafiat de Michel Fokine ca L'animation de Gobelins pentru spectacolul de elevi din anul 1907 și a fost interpretat de noii Ballets Russes în seara de deschidere din Paris, 1909.

În 1900, Nijinsky s-a alăturat Școlii Imperiale de Balet, unde a studiat inițial dansul cu Serghei Legat și fratele său Nikolai . A studiat mimica la Pavel Gerdt ; toți cei trei bărbați erau dansatori principali la Baletul Imperial Rus . La sfârșitul perioadei de probă de un an, profesorii săi au fost de acord cu abilitatea excepțională de dans a lui Nijinsky și a fost confirmat ca internat la școală. A apărut în piese de sprijin în baletele clasice precum Faust , ca un șoarece în Spărgătorul de nuci , o pagină din Frumoasa adormită și Lacul lebedelor, și a câștigat bursa Didelot. În timpul primului său an, studiile sale academice acoperiseră munca pe care o făcuse deja, astfel încât rezultatele sale relativ slabe nu fuseseră atât de remarcate. S-a descurcat bine la subiecte care îl interesau, dar nu altfel.

În 1902 a fost avertizat că numai excelența dansului său i-a împiedicat expulzarea din școală pentru rezultate slabe. Această relaxare a fost agravată de-a lungul anilor de școală de faptul că Nijinsky a fost ales frecvent ca un extra în diferite producții, obligându-l să fie departe de săli de clasă pentru repetiții și să petreacă nopți la spectacole. A fost tachinat pentru că era polonez și poreclit „Japonczek” pentru aspectul său slab japonez într-un moment în care Rusia se afla în război cu Japonia. Unii colegi de clasă erau invidioși și se supărau abilității sale remarcabile de dans. În 1901, unul dintre membrii clasei l-a provocat în mod deliberat să cadă, ducându-l să sufere o contuzie și să fie în comă timp de patru zile. [11]

Mihail Oboukhov a devenit profesorul său în 1902 și i-a acordat cea mai mare notă pe care a acordat-o vreodată unui elev. El a fost dat piese de student în spectacole de comandă în fața țarului de Paquita , Spargatorul de nuci și Micul ghebos Horse . În muzică a studiat pianul, flautul, balalaikași acordeon, primind note bune. Avea o abilitate bună de a auzi și de a cânta muzică la pian, deși citea la vedere era relativ slabă. Împotriva acestui fapt, comportamentul său a fost uneori zbuciumat și sălbatic, ducând la expulzarea sa din școală în 1903 pentru un incident care implica studenți care trageau la pălăriile trecătorilor cu catapulte în timp ce erau conduși la Teatrul Mariinsky în vagoane. A fost readmis la școală ca nerezident după o bătaie sonoră și a revenit la poziția sa anterioară după o lună de probă. [12]

În 1904, la vârsta de 14 ani, Nijinsky a fost selectat de marele coregraf Marius Petipa pentru a dansa un rol principal în ceea ce s-a dovedit a fi ultimul balet al coregrafului, La Romance d'un Bouton de rose et d'un Papillon . Lucrarea nu a fost niciodată interpretată din cauza izbucnirii războiului ruso-japonez .

Duminică, 9 ianuarie 1905, Nijinsky a fost prins în masacrul Duminicii Sângeroase din Sankt Petersburg, unde un grup de petiționari conduși de părintele Gapon au încercat să-și prezinte petiția țarului. Soldații au tras asupra mulțimii, ducând la aproximativ 1000 de victime. Nijinsky a fost prins în mulțime de pe Nevsky Prospect și propulsat spre Palatul de Iarnă . Trupele de cavalerie imperiale au acuzat mulțimea, lăsându-l cu o rană la cap. A doua zi, s-a întors la fața locului cu o prietenă a cărei soră lipsea. Nu a fost găsită niciodată. [13]

Nijinsky a devenit mai liniștit și mai serios pe măsură ce a crescut, dar a continuat să-și facă puțini prieteni, ceea ce a continuat de-a lungul vieții sale [ clarificare necesară ] . Rezerva și aparenta lui matitate l-au făcut să nu fie atrăgător pentru alții, cu excepția momentului în care dansa. [14]

Nijinsky în Le Festin , o suită de dansuri clasice interpretate în seara de deschidere a Baletelor Ruse din Paris, mai 1909. Curierul companiei a descris ulterior reacția publicului la performanța lui Nijinsky cu Tamara Karsavina în Bluebird (balet) pas de deux: " când au venit acei doi, Doamne! Nu am văzut niciodată un astfel de public. Ai fi crezut că locurile lor ardeu. " [15]

Spectacolul anual al studenților din 1905 a inclus un pas de deux de la Piața Persană , dansat de Nijinsky și Sofia Fedorova . Oboukhov a modificat dansul pentru a arăta abilitățile lui Nijinsky, atrăgând gâfâi și apoi aplauze spontane în mijlocul spectacolului cu primul său salt.

În 1906, a dansat în producția Mariinsky a lui Don Giovanni de Mozart , într-o secvență de balet coregrafiată de Michel Fokine . El a fost felicitat de directorul baletului imperial și i-a oferit un loc în companie, deși era la un an de la absolvire. Nijinsky a ales să-și continue studiile. Și-a încercat mâna la coregrafie, cu o operă pentru copii, Cenușăreasa , cu muzică a unui alt student, Boris Asafyev . De Crăciun, a jucat rolul Regelui șoarecilor din Spărgătorul de nuci . La spectacolul de absolvire din aprilie 1907, a fost partener cu Elizaveta Gerdt , într-un pas de deux coregrafiat de Fokine. El a fost felicitat de prima balerină Mathilde Kschessinskaal baletului imperial, care l-a invitat să o asocieze. Viitoarea sa carieră cu baletul imperial a fost garantată să înceapă la nivelul mediu de corifee , mai degrabă decât în ​​corpul de balet. A absolvit al doilea în clasa sa, cu note de top în dans, artă și muzică. [16]

Cariera timpurieEditați | ×

Nijinsky și-a petrecut vara după ce a absolvit repetiția și apoi a jucat la Krasnoe Selo într-un teatru improvizat, cu un public în principal de ofițeri de armată. Aceste spectacole includeau frecvent membri ai familiei imperiale și alte nobilități, al căror sprijin și interes erau esențiali pentru o carieră. Fiecare dansator care a evoluat înaintea țarului a primit un ceas de aur inscripționat cu Vulturul Imperial. Stimulat de salariul lui Nijinsky, de noile sale câștiguri din cursuri de dans și de angajarea surorii sale Bronia la compania de balet, familia s-a mutat într-un apartament mai mare de pe Torgovaya Ulitsa. Noul sezon la teatrul Mariinsky a început în septembrie 1907, Nijinsky fiind angajat ca corifee cu un salariu de 780 de ruble pe an. [17]

A apărut alături de Sedova, Lydia Kyasht și Karsavina. Kchessinska l-a asociat în La Fille Mal Gardée , unde a reușit un rol atipic pentru el, implicând umor și flirt. Designerul Alexandre Benois a propus un balet bazat pe Le Pavillon d'Armide , coregrafiat de Fokine pe muzica lui Nikolai Tcherepnin . Nijinsky a avut un rol minor, dar i-a permis să-și arate abilitățile tehnice cu salturi și piruete. Parteneriatul dintre Fokine, Benois și Nijinsky s-a repetat de-a lungul carierei sale. La scurt timp după aceea, și-a pus în scenă propria interpretare, apărând în Bluebird pas de deux din Frumoasa Adormită, în parteneriat cu Lydia Kyasht. Publicul Mariinsky era profund familiarizat cu piesa, dar a explodat cu entuziasm pentru interpretarea sa și pentru apariția sa de zbor, efect pe care a continuat să îl aibă asupra publicului cu piesa în timpul carierei sale. [18]

În anii următori, lui Nijinsky i s-au acordat mai multe roluri de solist la Mariinsky. În 1910, Mathilde Kschessinska l-a selectat pe Nijinsky pentru a dansa într-o renaștere a lui Le Talisman de Petipa . Nijinsky a creat o senzație în rolul Zeului Vântului Vayou.

Balete ruseEditați | ×

Vaslav Nijinsky în Șeherezada

Un moment decisiv pentru Nijinsky a fost întâlnirea sa cu rusul Serghei Diaghilev , un celebrat și extrem de inovator producător de balet și operă, precum și expoziții de artă. S-a concentrat pe promovarea artei vizuale și muzicale rusești în străinătate, [19] în special la Paris. Sezonul 1908 al baletelor și operelor rusești colorate, lucrări în mare parte noi în Occident, a avut un mare succes, determinându-l să planifice un nou turneu pentru 1909 cu un nou nume pentru compania sa, acum faimosul Ballets Russes . A lucrat îndeaproape cu coregraful Michel Fokine și cu artistul Léon Bakst , iar mai târziu cu alți artiști și compozitori contemporani. Nijinsky și Diaghilev au devenit iubiți pentru o vreme [20] [21] iar Diaghilev a fost profund implicat în regia și gestionarea carierei lui Nijinsky.

Sezonul de deschidere 1909Editați | ×

În timpul iernii 1908/9, Diaghilev a început să planifice turneul de operă și balet de la Paris din 1909. El a colectat o echipă care include designerii Alexandre Benois și Léon Bakst, pictorii Nicholas Roerich și Konstantin Korovin , compozitorii Alexander Glazunov și Nikolai Tcherepnin , regizorii Vsevolod Meyerhold și Alexander Sanine și alți pasionați de balet. Ca prieten și ca dansator principal, Nijinsky a făcut parte din grup. Sora lui a scris că se simte intimidat de ilustra și aristocrata companie. Fokine a fost rugat să înceapă repetițiile pentru Le Pavillon d'Armide existent și pentru Les Sylphides, o versiune extinsă a Chopinianei sale . Fokine a favorizat extinderea existentei Une Nuit d'Egypte pentru un balet.

Diaghilev a acceptat ideea unei teme egiptene, dar a cerut o rescriere cuprinzătoare bazată pe muzică nouă, prin care Fokine a creat un nou balet Cléopâtre . Pentru a completa programul, aveau nevoie de un alt balet. Fără suficient timp pentru a compune o nouă lucrare, au decis o suită de dansuri populare, care să fie numită Le Festin . Anna Pavlova, Karsavina și Nijinsky au fost aleși ca dansatori principali. Fokine a insistat că Ida Rubenstein va apărea ca Cleopatra, iar Nijinsky a insistat ca sora lui să aibă parte. Fokine a remarcat marea abilitate a lui Nijinsky de a învăța un dans și exact ceea ce își dorea un coregraf. Diaghilev a plecat la Paris la începutul anului 1909 pentru a face aranjamente, care au fost imediat complicate în ziua întoarcerii sale, 22 februarie 1909, prin moartea marelui duce Vladimir Alexandrovitch , care a sponsorizat o cerere a lui Diaghilev pentru o subvenție imperială de 100.000 de ruble pentru turul. [22]

Nijinsky pictat de Léon Bakst la Lido din Veneția , 1910

Repetițiile au început pe 2 aprilie la Teatrul Hermitage , căruia compania i s-a acordat permisiunea specială de utilizare, împreună cu împrumuturi de peisaj. Abia după ce au început repetițiile că permisiunea a fost retrasă, dispărând la fel ca subvenția imperială. Diaghilev a reușit să strângă niște bani în Rusia, dar a trebuit să se bazeze în mod semnificativ pe Gabriel Astruc , care organizase teatre și publicitate în numele companiei din Franța, pentru a oferi și finanțe. Planurile de includere a Opera trebuiau renunțate din cauza lipsei de finanțe și a dificultăților logistice în obținerea peisajului necesar cu scurt timp și gratuit. [23]

Diaghilev și Nijinsky au călătorit la Paris înainte de restul companiei. Inițial, Nijinsky a rămas la Hôtel Daunou. S-a mutat la Hôtel de Hollande împreună cu Diaghilev și secretarul său, Alexis Mavrine, înainte de sosirea celorlalți. Membrii companiei observaseră că Diaghilev urmărea în mod deosebit proprietatea asupra lui Nijinsky în timpul repetițiilor din Rusia. Au luat aranjamentele de călătorie și cazare ca o confirmare a unei relații. Prințul Lvov a vizitat-o ​​pe mama lui Nijinsky la Sankt Petersburg, spunându-i cu lacrimi că nu va mai fi interesat de fiul ei, dar el a avansat o sumă semnificativă lui Diaghilev pentru cheltuielile turneului. Se știe că Mavrine a fost iubitul lui Diaghilev, dar a părăsit turul împreună cu Olga Pedorova la scurt timp după ce a început. [24]

Sezonul baletelor și operelor colorate rusești, lucrări în mare parte noi în Occident, a fost un mare succes. Anotimpurile de la Paris ale Baletelor Ruse au fost o senzație artistică și socială; stabilirea tendințelor în artă, dans, muzică și modă pentru următorul deceniu. Talentul unic al lui Nijinsky s-a arătat în piesele lui Fokine precum Le Pavillon d'Armide (muzică de Nikolai Tcherepnin ); Cleopatra (muzică de Anton Arensky și alți compozitori ruși) și un divertissement La Fête . Executarea sa expresivă a unui pas de deux de la Frumoasa adormită ( Ceaikovski ) a fost un succes extraordinar. [25]

Anotimpuri ulterioareEditați | ×

Grup de susținători și membri ai Baletelor Ruse luate de unul dintre fondatorii săi, Nicolas Besobrasov. De la stânga la dreapta, în pălărie Alexandra Sergueievna Botkina, Pavel Koribut-Kubitovitch, Tamara Karsavina, Vaslav Nijinsky, Igor Stravinsky, Alexandre Benois, Sergei Diaghilev, K Harris. Front, Alexandra Vassilieva. Realizat în 1911, cu 3 zile înainte de premiera Spectrului de la trandafir

În 1910, a cântat la Giselle , iar baletele lui Fokine Carnaval și Scheherazade (bazat pe suita orchestrală de Rimsky-Korsakov ). Portretizarea lui „ Petrushka ”, marioneta cu suflet, a fost o manifestare remarcabilă a capacității sale expresive de a interpreta personaje. Parteneriatul său cu Tamara Karsavina , tot de la Teatrul Mariinsky , a fost legendar și au fost numiți „cei mai exemplari artiști ai vremii”. [26]

În ianuarie 1911 a dansat la Giselle la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg pentru Baletul Imperial, cu prezența țarinei Maria Feodorovna . Costumul său, care fusese proiectat de Benois și folosit anterior la Paris, a provocat un scandal, în timp ce dansa în colanți fără pantalonii obișnuiți atunci. El a refuzat să-și ceară scuze și a fost demis din Baletul Imperial. Este posibil să nu fi fost deloc nemulțumit de această evoluție, deoarece acum era liber să se concentreze asupra baletului rus. [27]

Balete coregrafiate de NijinskyEditați | ×

Nijinsky în Le Spectre de la Rose (1911)

Nijinsky a preluat frâiele creative și baletele coregrafiate care au depășit granițele și au stârnit controverse. Baletele sale au fost L'après-midi d'un faune ( The Afternoon of a Faun , based on Claude Debussy 's Prélude à l'après-midi d'un faune ) (1912); Jeux (1913); și Till Eulenspiegel (1916). Acestea i-au introdus publicul în noua direcție a dansului modern. Ca personaj principal în L'après-midi d'un faune , în tabloul final, el a mimat masturbarea cu eșarfa unei nimfe, provocând un scandal; a fost apărat de artiști precum Auguste Rodin , Odilon Redon și Marcel Proust. Noile tendințe ale dansului lui Nijinsky au provocat o reacție revoltătoare la Teatrul de Champs-Élysées când au avut premiera la Paris.

În Ritul de primăvară ( Le Sacre du Printemps ), cu muzică de Igor Stravinsky (1913), Nijinsky a creat coregrafii care au depășit limitele baletului tradițional și al adecvării. Mișcările radical unghiulare au exprimat inima scorului radical modern al lui Stravinsky. Violența a izbucnit în audiență în momentul în care a avut premiera The Rite of Spring . Tema baletului, bazată pe mituri păgâne, a fost o tânără fecioară care s-a sacrificat prin dans, până a murit. Tema, muzica dificilă și provocatoare a lui Stravinsky și coregrafia lui Nijinsky au dus la o revoltă violentă; Diaghilev a fost mulțumit de notorietate. [28]

CăsătorieEditați | ×

Munca lui Nijinsky în coregrafierea baletelor s-a dovedit controversată. Au consumat mult timp pentru a repeta și au fost prost primiți de critici. Diaghilev i-a cerut să înceapă să pregătească un nou balet, La Légende de Joseph , bazat pe Biblie. În afară de dificultățile lui Nijinsky, Diaghilev a fost supus presiunii susținătorilor financiari și a proprietarilor de teatru care doreau producții mai mult în stilul lucrărilor anterioare de succes. Deși Diaghilev devenise nemulțumit de munca lui Fokine, crezând că și-a pierdut originalitatea, s-a întors la el pentru două noi balete, inclusiv Joseph. Relațiile dintre Diaghilev și Nijinsky s-au deteriorat sub stresul devenirii lui Nijinsky coregraf principal și al rolului său esențial în succesul financiar al companiei. Diaghilev nu s-a putut confrunta cu Nijinsky pentru a-i spune personal că nu va mai coregrafia baletul Iosif , ci a rugat-o pe sora sa Bronia Nijinska să dea vestea proastă.

Compania urma să se angajeze într-un turneu în America de Sud în august 1913. Nijinska, care a lucrat întotdeauna strâns cu fratele ei și l-a susținut, nu a putut să însoțească turneul, deoarece se căsătorise în iulie 1912 și rămăsese însărcinată. În octombrie 1912, tatăl lor murise în timpul unui turneu cu compania sa de dans, provocând un nou stres fraților. Diaghilev nu a însoțit turneul sud-american, susținând că i s-a spus că va muri pe ocean. Alții au sugerat că motivul are mai mult de-a face cu dorința de a petrece timpul departe de Nijinsky și de a se bucura de o vacanță în Veneția, „unde poate îl așteptau aventuri cu băieți destul de întunecați”. [29] Nijinsky a navigat într-o călătorie maritimă de 21 de zile într-o stare de frământări și fără oamenii care îi fuseseră cei mai apropiați consilieri în ultimii ani. [30]

Vaslav Nijinsky, 1912, dansând Faunul . Fotografie de Adolf de Meyer

În turneu s-a numărat Romola de Pulszky , al cărui tată contele Charles Pulszky a fost un politician maghiar, iar mama Emilia Márkus a fost o actriță notabilă. În martie 1912, Romola, recent logodită, a fost dusă să vadă Baletele Ruse din Budapesta de către soacra ei potențială și a fost foarte impresionată. Nijinsky nu evoluase, dar ea s-a întors a doua zi și l-a văzut: "Un șoc electric a trecut prin întreaga audiență. Întoxicați, fascinați, gâfâind pentru respirație, am urmat această ființă supraomenească ... puterea, ușurința cu pene, rezistență asemănătoare oțelului, flexibilitatea mișcărilor sale .. " [31]Romola și-a întrerupt logodna și a început să urmărească Baletele Ruse din toată Europa, participând la fiecare spectacol pe care îl putea. Nijinsky era dificil de abordat, fiind întotdeauna însoțit de un „minder”. Cu toate acestea, Romola s-a împrietenit cu Adolf Bolm , care anterior și-a vizitat mama, obținând astfel acces la companie și în culise. Ea și Nijinsky nu împărtășeau nici un limbaj comun; ea vorbea franceză, dar el știa doar puțin, așa că multe dintre conversațiile lor timpurii au implicat un interpret. Când i s-a prezentat pentru prima dată, el a avut impresia că era o primă balerină maghiară și că era prietenos. Descoperindu-i greșeala, el a ignorat-o după aceea. [32]

Romola nu a renunțat. Ea l-a convins pe Diaghilev că interesele sale amoroase îi aparțin lui Bolm, că este bogată și interesată să susțină baletul. El i-a permis să ia lecții de balet cu Enrico Cecchetti , care l-a însoțit pe trupă antrenând dansatorii. Nijinsky s-a opus ca ea să ia curs cu profesioniștii. Cechetti a avertizat-o să nu se implice cu Nijinsky (descriindu-l ca „ca un soare care revarsă lumină, dar nu se încălzește niciodată” [33] ), dar aprobarea lui Diaghilev a însemnat că Nijinsky i-a acordat o atenție. Romola a profitat de orice ocazie pentru a fi lângă Nijinsky, rezervând compartimente de tren sau cabine aproape de ale sale. Ea a fost probabil avertizată că este homosexual de Marie Rambert , cu care Romola s-a împrietenit și care era, de asemenea, îndrăgostită de Nijinsky.[34] În calitate de devotată catolică, ea s-a rugat pentru convertirea sa la heterosexualitate. [35] [36] Ea s-a referit la el ca Le Petit și a vrut să aibă copilul său. [35]

La bordul navei, Romola avea o cabină în clasa întâi, ceea ce îi permitea să urmărească ușa lui Nijinsky, în timp ce majoritatea companiei erau exilați la clasa a doua. Ea s-a împrietenit cu maseurul său și a fost răsplătită cu o deteriorare a musculaturii sale. Hotărâtă să profite de fiecare ocazie, ea a reușit să petreacă tot mai mult timp în compania lui. Prietenia neașteptată a fost observată de baronul de Gunsbourg, un investitor în Ballets Russes, care fusese însărcinat să urmărească compania. În loc să raporteze lui Diaghilev despre ceea ce se întâmpla, Gunsbourg a fost de acord să acționeze în numele lui Nijinsky, prezentând o propunere de căsătorie lui Romola. Romola a crezut că i se face o glumă crudă și a fugit plângând în cabina ei. Cu toate acestea, Nijinsky a întrebat-o din nou, într-o franceză și mimă rupte, iar ea a acceptat.Deși Gunsbourg a avut un interes financiar în Ballets Russes, el a fost, de asemenea, interesat să-și formeze propria companie, iar o împărțire între Diaghilev și dansatorul său star ar fi putut să-i ofere o oportunitate.[37]

Nijinsky și fiica Kyra, 1916

Când nava s-a oprit la Rio de Janeiro , Brazilia , cuplul a mers direct să cumpere verighete. Adolph Bolm l-a avertizat pe Romola să nu procedeze, spunând „Vă va strica viața”. [38] Gunsbourg s-a grăbit să aranjeze căsătoria, obținând permisiunea prin telegramă de la mama lui Romola. O nuntă rapidă ar putea avea loc odată ce nava a ajuns la Buenos Aires , Argentina; cuplul a fost căsătorit la 10 septembrie 1913 și evenimentul a fost anunțat presei mondiale. Înapoi în Europa, Diaghilev „s-a dat unei orgii sălbatice de disipare ... Plângând fără rușine în disperarea rusă, a strigat acuzații și recriminări; a blestemat ingratitudinea lui Nijinsky, trădarea lui Romola și propria sa prostie”. [39]

Întrucât compania urma să înceapă să cânte imediat, cuplul nu a avut luna de miere. La câteva zile după căsătorie, Nijinsky a încercat să o învețe pe Romola niște balet, dar nu a fost interesată. „I-am cerut să învețe dansul pentru că pentru mine dansul era cel mai înalt lucru din lume”, „Mi-am dat seama că am făcut o greșeală, dar greșeala a fost ireparabilă. M-am pus pe mâna cuiva care nu mă iubea . " [40] Romola și Nijinsky nu au împărțit spațiile de cazare decât după ce sezonul a început în siguranță, când ea a fost în cele din urmă invitată să i se alăture în dormitoare separate în suita hotelului său. Ea „aproape a plâns cu recunoștință” că nu s-a arătat interesat să facă dragoste în noaptea nunții lor. [41]

Demiterea din Ballets RussesEditați | ×

La întoarcerea la Paris, Nijinsky a anticipat întoarcerea să lucreze la noi balete, dar Diaghilev nu l-a întâlnit. În cele din urmă, i-a trimis o telegramă lui Nijinsky prin care l-a informat că nu mai este angajat de Ballets Russes. Nijinsky ratase un spectacol la Rio când Romola era bolnav și doar în cazul unei boli proprii a dansatorului, certificată de un medic, i s-a permis dansatorului să rateze un spectacol. De asemenea, Diaghilev i-a concediat pe dansatorii care s-au căsătorit. Acest lucru a fost, probabil, lipsit de sens, deoarece Nijinsky nu a avut niciodată un contract, nici salariu, toate cheltuielile sale fiind plătite de Diaghilev. Mama sa a primit, de asemenea, o indemnizație de 500 de franci pe lună (alți dansatori seniori primiseră 200.000 de franci pentru un sezon de șase luni). [42]Fokine a fost reangajat de Diaghilev ca coregraf și premier danseur, acceptând cu condiția ca niciunul dintre baletele lui Nijinsky să nu fie interpretat. Leonide Massine s-a alăturat companiei ca noul lider tânăr și atractiv pentru Joseph . [43]

Ballets Russes își pierduse cel mai faimos și mai atrăgător dansator, dar poziția lui Nijinsky era și mai dificilă. Se pare că nu a apreciat că mariajul său ar duce la o pauză cu compania lui Diaghilev, deși mulți alții s-au așteptat imediat că acesta va fi rezultatul. Baletele ruse și baletul imperial rus au fost companiile de balet preeminențe din lume și au avut în mod unic companii permanente de dansatori care pun în scenă noi producții la scară largă. Nijinsky era acum „un artist experimental. Avea nevoie de roluri care să-i extindă darurile și, mai presus de toate, avea nevoie de coregrafie. lume." [1]

Nijinsky nu numai că părăsise baletul imperial în condiții îndoielnice, dar nu i se acordase scutirea de la serviciul militar obligatoriu din Rusia, lucru care era dat în mod normal dansatorilor săi. El a putut găsi doar două oferte, una o poziție la Opera din Paris , care nu va începe mai mult de un an; cealaltă să ia o companie de balet la Londra timp de opt săptămâni pentru a cânta ca parte a unui proiect mixt la Palace Theatre. Anna Pavlova i-a trimis o telegramă caustică, amintindu-i că el dezaprobase cu câțiva ani înainte când ea apăruse acolo în vodevil . [44] Cu altă ocazie, el îi spusese unui reporter: „Un lucru pe care sunt hotărât să nu-l fac, și anume să merg pe scena music-hall”. [45]

Bronia era încă la Sankt Petersburg după nașterea copilului ei, iar Nijinsky i-a cerut să facă parte din noua sa companie. Ea s-a bucurat să facă acest lucru, fiind îngrijorată de cât de bine ar putea face față fără susținătorii săi obișnuiți. Când a sosit, a existat fricțiune între ea și Romola: Bronia a criticat faptul că noua figură centrală din viața fratelui ei arăta atât de puțină capacitate de organizare; Romola s-a supărat de apropierea dintre frate și soră atât în ​​limbajul lor comun, cât și în abilitatea de a lucra împreună în dans. Compania finală avea doar trei dansatori cu experiență: Nijinsky și Bronia plus soțul ei. Peisajul a întârziat, Fokine a refuzat să permită folosirea baletelor sale, a existat un timp inadecvat pentru a repeta, iar Nijinsky a devenit „din ce în ce mai nervos și mai tulburat”. [46]Diaghilev a venit la seara de deschidere în martie 1914. [47]

Publicul s-a împărțit între cei care nu au văzut niciodată balet, care s-au opus întârzierilor necesare schimbărilor de scenă și cei care l-au mai văzut pe Nijinsky, care în general au simțit că lipsește ceva („El nu mai dansa ca un zeu” [48] ). Într-o altă noapte, când orchestra a cântat muzică în timpul schimbării scenei pentru a liniști publicul, Nijinsky, după ce a interzis în mod expres acest lucru, a zburat în furie și a fost descoperit pe jumătate îmbrăcat și țipând în vestiarul său. Trebuia să fie suficient de liniștit pentru a face performanță. A sărit pe un scenic care flirtase cu Romola („Nu l-am văzut niciodată pe Vaslav așa” [49]). Un nou program urma să fie realizat pentru a treia săptămână, dar unei case pline trebuia să i se spună că Nijinsky era bolnav cu o temperatură ridicată și nu putea să funcționeze. A ratat trei zile, iar conducerea sa saturat. Spectacolul a fost anulat, iar Nijinsky a rămas cu o pierdere financiară considerabilă. Ziarele au raportat o criză nervoasă. [50] Vulnerabilitatea sa fizică a fost agravată de stresul mare. [1]

Viața ulterioarăEditați | ×

Vila Emilia Markus din Budapesta; Vaslav Nijinsky a locuit aici împreună cu soția sa Romola Pulszky și copii pentru o perioadă. După 1920 a fost în mare parte limitat la aziluri. [ este necesară citarea ]

Romola era însărcinată, așa că cuplul s-a întors la Budapesta , Austro-Ungaria, în casa soacrei sale Emilia Markus. Fiica lor Kyra s-a născut la 19 iunie 1914. Odată cu începerea Marelui Război (Primul Război Mondial), Nijinsky a fost clasificat drept cetățean rus inamic. El a fost închis la arest la domiciliu la Budapesta și nu a putut părăsi țara. Războiul a pus probleme și Baletelor Ruse; compania a avut dificultăți în recrutarea dansatorilor și Fokine s-a întors în Rusia.

Diaghilev a început negocierile în octombrie 1914 pentru ca Nijinsky să lucreze din nou pentru companie, dar nu a putut obține eliberarea dansatorului până în 1916. Negocierile complexe au inclus un schimb de prizonieri cu Statele Unite și acordul că Nijinsky va dansa și coregrafia pentru Ballets Russes. 'turneu. Regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei , regina Alexandra a Danemarcei , împărăteasa rusă Dowager Marie Feodorovna , împăratul Franz Joseph I al Austriei , papa Benedict al XV-lea și președintele Wilson, la îndemnul lui Otto Kahn [51], au mijlocit în numele său. [52]

Nijinsky a sosit la New York la 4 aprilie 1916. Turneul începuse deja în ianuarie cu o serie de probleme: Faunul era considerat prea explicit sexual și trebuia modificat; Șeherezada , inclusiv o orgie între negri și albi, nu a atras atenția americanilor; iar pasionații de balet apelau la Nijinsky. Romola a preluat negocierile, cerându-i lui Diaghilev să-i plătească lui Nijinsky anii în care fusese neplătit de Ballets Russes înainte de a dansa la New York. Acest lucru a fost soluționat după o săptămână de întârziere printr-o plată în avans de 13.000 USD față de cei 90.000 USD revendicați, plus o taxă de 1000 USD pentru fiecare spectacol în America. [53]

Negocierile cu Otto Kahn de la New York Metropolitan Opera au condus la acordarea unui turneu suplimentar în SUA pentru toamnă. Kahn nu a continuat cu Diaghilev și a insistat că Nijinsky ar trebui să gestioneze turneul. Massine și Diaghilev s-au întors în Europa, lăsându-l pe Nijinsky să danseze și să conducă o companie de peste 100 pentru un salariu de 60.000 de dolari. Nijinsky urma să pregătească, de asemenea, două balete noi. Repetițiile pentru Till Eulenspiegel nu au mers bine; Abilitățile slabe de comunicare ale lui Nijinsky au însemnat că nu le poate explica dansatorilor ce dorea. Ar exploda în furie. Pierre Monteux, dirijorul, a refuzat să ia parte la spectacole pentru că nu dorea să fie asociat cu eșecul. Nijinsky și-a răsucit glezna, amânând deschiderea sezonului pentru o săptămână și propria apariție cu două săptămâni. Repetițiile pentru Eulenspiegel nu fuseseră finalizate și trebuia improvizate în timpul primei sale reprezentații. A fost încă bine primit, iar performanța lui Nijinsky în Faun a fost considerată mai bună decât cea a lui Massine. Pe măsură ce turneul a progresat, spectacolele lui Nijinsky au primit aprecieri constante, deși conducerea sa a fost întâmplătoare și a contribuit la pierderea turneului de 250.000 de dolari. [54]

Piatra funerară a lui Vaslav Nijinsky în cimitirul Montmartre din Paris, care arată anul nașterii în 1889. Statuia, donată de un grup rus din Perm, fără permisiunea familiei, îl prezintă pe Nijinsky în personaj ca marioneta Petrushka .

Ultima sa reprezentație publică a fost în timpul unui turneu sud-american, cu pianistul Arthur Rubinstein într-un beneficiu la Montevideo pentru Crucea Roșie la 30 septembrie 1917, la vârsta de douăzeci și opt de ani. Rubinstein a plâns când a văzut confuzia lui Nijinsky în noaptea aceea. În această perioadă, semnele schizofreniei sale deveniseră evidente membrilor companiei, inclusiv Bourman. [55] Nijinsky și soția sa s-au mutat la St. Moritz , Elveția , unde a încercat să se recupereze din stresul turneului. [1] Tot în 1917, Bronia și Vaslav și-au pierdut fratele mai mare Stanislav, care a murit într-un spital din Petrograd. Conturile variază în ceea ce privește cauza morții. El a fost instituționalizat de mulți ani. [54]

Jurnalul lui Nijinsky, pe care l-a scris din ianuarie până la începutul lunii martie 1919, și-a exprimat marea teamă de spitalizare și închidere. A umplut-o cu desene de ochi, în timp ce se simțea sub control, de către soția sa, un tânăr doctor Frenkel și alții. În cele din urmă, Romola a organizat o consultare la Zurich cu psihiatrul Eugen Bleuler în 1919, cerându-i mamei și tatălui ei vitreg ajutor pentru a-l duce pe Nijinsky acolo. Temerile sale au fost realizate; a fost diagnosticat cu schizofrenie și angajat la Burghölzli . După câteva zile, a fost transferat la sanatoriul Bellevue, „un sediu luxos și uman, regizat la acea vreme de Ludwig Binswanger ”. [1] În 1920, s-a născut a doua fiică a lui Nijinsky, Tamara. Nu l-a văzut niciodată dansând în public.

În următorii 30 de ani, Nijinsky a intrat și a ieșit din spitale și azile psihiatrice. În 1945, după sfârșitul războiului, după ce Romola s-a mutat cu el la Viena, a întâlnit un grup de soldați ruși într-o tabără, cântând melodii populare tradiționale pe o balalaică și alte instrumente. Inspirat de muzică și auzind un limbaj din tinerețe, a început să danseze, uimind bărbații cu abilitățile sale. Bând și râzând cu ei l-au ajutat să înceapă să vorbească din nou. Păstrase perioade lungi de liniște aproape absolută în timpul anilor de boală. Soția sa Romola îi protejase rămânând o vreme la granița Ungariei și Austriei, încercând să se ferească de zonele principale de luptă. [56]

Din 1947, Nijinsky a locuit în Virginia Water , Surrey, Anglia, împreună cu soția sa. A murit din cauza insuficienței renale la o clinică din Londra la 8 aprilie 1950 și a fost înmormântat la Londra. [57] [58] În 1953, trupul său a fost mutat la cimitirul Montmartre din Paris și reinterizat lângă mormintele lui Gaétan Vestris , Théophile Gautier și Emma Livry . [59]

MoştenireEditați | ×

Fiica lui Nijinsky, Kyra, s-a căsătorit cu dirijorul ucrainean Igor Markevitch și au avut un fiu pe nume Vaslav. Căsătoria s-a încheiat cu divorț.

Cea de-a doua fiică a sa, Tamara Nijinsky, a crescut împreună cu bunica ei maternă, fără să-și vadă tatăl dansând. Mai târziu a servit ca director executiv al Fundației Vaslav & Romola Nijinsky, fondată de mama ei, pentru a păstra arta și scrierea asociată cu părinții și dansurile tatălui ei.

Jurnalul lui Nijinsky a fost scris în cele șase săptămâni din 1919 pe care le-a petrecut în Elveția înainte de a fi angajat în azilul din Zurich. Reflectă declinul gospodăriei sale în haos. [60] El a ridicat sentimentul și acțiunea în scrierea sa. A combinat elemente de autobiografie cu apeluri de compasiune față de cei mai puțin norocoși. Descoperind cei trei caiete ale jurnalului ani mai târziu, plus un altul cu scrisori către o varietate de oameni, soția sa a publicat o versiune bowdlerizată a jurnalului în 1936, tradusă în engleză de Jennifer Mattingly. [1]Ea a șters aproximativ 40% din jurnal, în special referirile la funcțiile corporale, sexul și homosexualitatea, reformând Nijinsky ca „homosexual involuntar”. De asemenea, ea a eliminat unele dintre referințele sale mai neplăcute la ea și la altele apropiate de gospodăria lor. Ea a mutat secțiuni în jur, ascunzând „marșul evenimentelor” evident în versiunea originală și diminuând unele dintre porțiunile mai ciudate, inclusiv încercând să facă distincția între secțiunile în care el scrie ca Dumnezeu și altele ca el însuși (în original toate aceste secțiuni sunt scris la fel.) [1]

În 1995, a fost publicată prima ediție neexpurgată a Jurnalului lui Vaslav Nijinsky , editată de criticul de dans newyorkez Joan Acocella și tradusă de Kyril FitzLyon. [60] Acocella notează că jurnalul afișează trei elemente comune schizofreniei: „iluzii, limbaj dezorganizat și comportament dezorganizat”. [1] De asemenea, demonstrează că gândul lui Nijinsky suferea de o „defalcare a atenției selective;” asociațiile sale s-ar conecta în cercuri din ce în ce mai largi. [1] Un New York Timesreview a spus: "Cât de ironic este faptul că, ștergând urâțenia reală a nebuniei sale, vechea versiune a redus la tăcere nu doar vocea adevărată a lui Nijinsky, ci și trupul magnific înzestrat din care a provenit. Și cât de norocoși suntem că amândoi îi restaurăm." [60]

Nijinsky este imortalizat în numeroase fotografii statice, multe dintre ele realizate de EO Hoppé , care a fotografiat anotimpurile Ballets Russes din Londra, între 1909 și 1921. Nu există niciun film despre dansul lui Nijinsky; Diaghilev nu a permis niciodată filmarea Baletelor Ruse pentru că a simțit că calitatea filmului de atunci nu ar putea surprinde niciodată arta dansatorilor săi. El credea că reputația companiei ar avea de suferit dacă oamenii își vor vedea performanța doar în scurtele filme sacadate ale perioadei. [61]

Reprezentări culturaleEditați | ×

În baletEditați | ×

Sculptura lui Vaslav și Bronislava Nijinska de Giennadij Jerszow , Marele Teatru, Varșovia
  • Nijinsky, Clovnul lui Dumnezeu , coregrafia lui Maurice Béjart , pe muzica lui Pierre Henry și Piotr Ilici Ceaikovski . Interpretat pentru prima dată de Baletul secolului XX, Bruxelles, 1971.
  • Vaslav (1979) Hamburg Ballet, coregraf John Neumeier
  • Nijinsky - Divine Dancer (1990) de Joseph Hölderle (compozitor) și Juha Vanhakartano (coregraf). Libretul (Juha Vanhakartano) se bazează pe jurnalul lui Nijinsky. Baletul în două acte (primul „Viață” / al 2-lea „Moarte”) a fost comandat în 1989 cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Nijinsky (1889 sau 1890) de către Opera Națională finlandeză și a avut premiera la 18 ianuarie 1990 la Opera Națională Finlandeză din Helsinki. [62]
  • Nijinski , coregrafie de Marco Goecke , pe muzică de Frédéric Chopin . Interpretat pentru prima dată de Gauthier Dance la Theaterhaus din Stuttgart , Germania . În spectacol la Staatsoper Hanovra în sezonul 2019/2020.

În pieseEditați | ×

  • În 1974–75, Terence Rattigan a fost însărcinată să scrie o piesă despre Nijinsky și Diaghilev pentru serialul Play of the Month al BBC . Romola Nijinsky s-a opus ca regretatul ei soț să fie descris ca homosexual de către un scriitor despre care credea că este homosexual. Rattigan a retras lucrarea, interzicându-i producția în timpul vieții sale. A murit în 1977. Piesa a fost pusă în scenă postum la Chichester Festival Theatre în 2013. [63] [64]
  • Un cavalier pentru Milady: o piesă în două scene [c. 1976] este o piesă cu un act de Tennessee Williams care include o apariție fantastică, non-literală, de Nijinsky. În piesă, o femeie adultă pe nume Nance (care este îmbrăcată cu uncopil din epoca victoriană ) a fost lăsată de mama ei cu o „babysitter” ostilă, care este îngrijorată de atenția pe care Nance o acordă unei statui grecești a unui „bărbat gol” ". După plecarea dădăcinei, apare o apariție a lui Nijinsky, care îl mângâie pe Nance.
  • Moartea unui faun a lui David Pownall (1998) a folosit moartea impresarului Serghei Diaghilev drept catalizator pentru a-l scoate pe Nijinsky dintr-un sanatoriu elvețian „pentru a plăti tribut”. [65] Nicholas Johnson , dansator de balet regal , l-a portretizat pe schizofrenicul Nijinsky. [65]
  • Dansatorul Leonard Crofot a scris Nijinsky Speaks (1998) ca un monolog care acoperă cariera dansatorului; a jucat rolul lui Nijinsky și și-a făcut propriul dans. [65]
  • Nijinsky's Last Dance (1998), de Norman Allen, a jucat un actor solo, Jeremy Davidson, pentru a-l înfățișa pe dansator. A fost produsă la Signature Theatre (Arlington, Virginia) . [65]
  • ICONS: The Lesbian and Gay History of the World, Vol. 5 (2011), actorul / dramaturgul Jade Esteban Estrada l-a interpretat pe Nijinsky în acest musical solo
  • Nijinsky - Zeul miraculos al dansului (2011), Sagiri Seina a interpretat rolul principal în producția Takarazuka Revue din Japonia.
  • Étonne-Moi (2014), actorul Jean Koning a interpretat-o ​​pe Nijinsky în aclamata piesă solo din Olanda.
  • Scrisoarea către un om (2016), în regia lui Robert Wilson cu Mikhail Baryshnikov și interpretată de Mikhail Baryshnikov este o montare a jurnalelor lui Nijinsky care relatează apariția schizofreniei sale în 1919, izolarea sa, sexualitatea și spiritualitatea chinuită și preocuparea cu amantul și Fondatorul Ballets Russes, Serghei Diaghilev. [66]

În filmEditați | ×

În fotografieEditați | ×

  • Kirstein, Lincoln. Nijinsky Dancing . New York: Alfred A. Knopf, 1975.

În poezieEditați | ×

În romaneEditați | ×

În artele plasticeEditați | ×

La 11 iunie 2011, prima sculptură din Polonia a dansatorilor polonezi / ruși, Vaslav Nijinsky și sora sa Bronislava Nijinska, a fost dezvăluită în foaierul Teatr Wielki. Îi înfățișează în rolurile lor de Faun și Nimfă din baletul L'après-midi d'un faune. Comandată de Baletul Național Polonez, sculptura a fost realizată în bronz de cunoscutul sculptor ucrainean Giennadij Jerszow . Nijinsky a fost de asemenea portretizat de Auguste Rodin . A fost turnat postum în 1912.

În muzicăEditați | ×

  • În 2011, compozitorul Jade Esteban Estrada a scris piesa „Frumos” pentru musicalul, ICONS: The Lesbian and Gay History of the World, Vol. 5 .
  • Un vers din melodia „Dancing” de pe albumul Mask (1981) de Bauhaus se referă la Nijinsky „... Dancing on the sankified ground / Dancing Nijinsky style / Dancing with the lost and found ...”. El este menționat și în piesa „Muscle in Plastic” de pe același album.
  • Un verset al cântecului „Prospettiva Nevskj” din albumul Patriots (1980) de Franco Battiato îl citează pe Nijinsky, stilul său de dans deosebit și sugerează relația sa cu Diaghilev: „ poi guardavamo con le facce assenti la grazia innaturale di Nijinsky. E poi di lui si innamorò perdutamente il suo impresario e dei balletti russi "( atunci vedeam cu chipuri fără emoție grația innaturală a lui Nijinsky. Și apoi managerul său s-a îndrăgostit disperat de el și de baletul rus )
  • Un verset al piesei „Do the Strand” din albumul For Your Pleasure (1973) de Roxy Music se referă la Nijinsky: „Dacă te simți albastru / Uită-te prin cine e cine / Vezi La Goulue / Și Nijinsky / Do the Strandsky”.
  • Pe albumul său " Varieté " din 2010 , cântărețul englez Marc Almond prezintă o melodie numită "Inima mea Nijinsky", care vrea să scoată dansul în interior.

În patinajul competitivEditați | ×

  • În 2003, patinatorul artistic al campionului rus Evgeni Plushenko a creat o rutină numită „Omagiu lui Vaslav Nijinsky” pe care a interpretat-o ​​în competiții din întreaga lume. El a obținut un scor perfect de 6,0 pentru impresia artistică în 2003-2004, Campionatul Național Rus din Sankt Petersburg. 

Notă: Găsiți pe You Tube materiale înregistrate cu Nijinski.
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...