joi, 29 aprilie 2021

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 1 MAI 2021 /ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri

 1. /1 MAI 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri


Evenimente
·         305: In imperiul roman ia sfarsit prima tetrarhie, odata cu renuntarea la demnitatea de Augustus, a imparatilor Diocletian si Maximian, al caror loc este preluat de Galerius și Constanțiu I. Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244–311), cunoscut ca Dioclețian, a fost împărat roman din 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305. Pe plan politic și militar a fost unul dintre cei mai de seamă împărați romani, reformele sale asigurând continuitatea imperiului în părțile din răsărit pentru încă o mie de ani. Faptele sale sunt însă umbrite de prigoana pe care a declanșat-o împotriva creștinilor; prin cele 4 edicte (decrete) împotriva creștinilor pe care le-a dat în anii 303-304, s-a pornit cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii. Marcus Aurelius Valerius Maximianus Herculius (cca. 250 – iulie 310) a fost împărat roman (împreună cu Dioclețian) din 1 martie 286 până în 305.
·         880:  La Constantinopol  imparatul Vasile I, construieste biserica Nea Ekklesia (Noua Biserica), un monument de arta bizantina care marceaza  inceputul perioadei intermediare in arhitectura bizantina. Constructia a fost inceputa in anul 876. Otomanii au transformat-o in depozit de praf de pusca si a fost distrusa de o explozie in anul 1490.
·         1359:  Mitropolia Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș este recunoscuta de către Patriarhia din Constantinopol. Dupa ce voievodul  Tarii Romanesti Basarab I Intemeietorul  reuseste unificarea ţării, el  obţine independenţa  faţă de coroana maghiară după faimoasa bătălie de la Posada (1330), unde îl învinge pe regele maghiar Carol Robert de Anjou. Basarab  I  rămâne în istoria românilor ca întemeietorul Ţării Româneşti  şi ctitor de biserici, dintre care amintim biserica domnească de la Curtea de Argeş, pe care o vor termina urmaşii săi. Încă din vremea lui, unificarea Tării Româneşti a fost însoţită în mod firesc de unificarea Bisericii de pe teritoriul ţării. Recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei se leagă însă de numele fiului său, domnul Nicolae Alexandru (1352-1364). El a chemat la curtea lui pe mitropolitul Iachint din Vicina, oraş de la gurile Dunării, unde exista deja o mitropolie ortodoxă în ascultarea Constantinopolului.A domnit pînă în 1364, la tron urmîndu-i fiul său, Vladislav Vlaicu.Chipul lui Nicolae Alexandru este cel reprezentat în biserica mănăstirii Negru Vodă din Cîmpulung, ctitorită de Basarab I şi terminată de Vladislav Vlaicu.  Pictura a fost refăcută pe la începutul secolului al XIX-lea. În această biserică se găseşte şi piatra de mormînt a voievodului. Domnul Nicolae Alexandru a cerut strămutarea acestei mitropolii la Curtea de Argeş pentru a cuprinde întreg teritoriul Ungrovlahiei. Strădaniile lui vor fi încununate prin recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei de către Patriarhia din Constantinopol la 1359. Mitropolitul Iachint se va bucura de o cârmuire lungă şi rodnică până la 1372. Este important de subliniat că hotărârea Sinodului Patriarhiei ecumenice din mai 1359 nu creează o situaţie nouă, ca în cazul popoarelor nou convertite la creştinism, ci este vorba de o reorganizare în sânul aceleiaşi Biserici ortodoxe, prezente de secole pe acest teritoriu. Ea nu face decât să încuviinţeze strămutarea mitropolitului Iachint „în scaunul a toată  Ungrovlahia”,  îndemnând pe slujitorii Bisericii „să i se supună lui, ca un adevărat păstor, părinte şi dascăl al lor, şi să primească bucuros şi să împlinească toate câte va spune, va sfătui şi va învăţa cu privire la folosul sufletesc, păstrând neschimbat în viitor, pururea, încredinţarea şi făgăduinţa faţă de sfânta  şi apostoleasca Biserică a lui Hristos pe care a făcut-o acest voievod de prea bun neam”.   Mitropolitul Ţării Româneşti urma să facă parte din Sfîntul sinod al Bisericii Ortodoxe şi să fie hirotonisit la Constantinopol. Primul mitropolit al ţării, preasfinţitul “chir Iachint” de la Vicina, se mutase de fapt de ceva vreme la curtea voievodului muntean, unde era “foarte bine privit”, după cum arată scrisoarea din anul 1359 a patriarhului către Nicolae Alexandru. Iachint a murit în anul 1372, iar în funcţie i-a urmat un fost egumen de la mănăstirea Cutlumuz de la Muntele Athos, Hariton. Biserica  Ortodoxă Română l-a canonizat pe Iachint pe 8 iulie 2008.

·         1581: Sigismund Bathory este ales principe al Transilvaniei. Sigismund Báthory (în maghiară Zsigmond Báthory) (n. 1572 sau 1573 – d. 27 martie 1613, Praga), principe al Ardealului, fiul lui Cristofor Báthory și al Elisabetei Bocskai. A realizat prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească și cu Moldova, așa numitul plan dacic. A fost ales ca minor principe al Transilvaniei în mai 1581 de către Dieta Transilvaniei de la Cluj. Acest drept l-a exercitat doar din 1588, când principele de 15 ani a fost majorat de către Dieta de la Mediaș. La aceeași Dietă Națională, Cristofor Báthory i-a expulzat pe iezuiți din Ardeal. În 1593, sultanul Murad al III-lea nu a respectat pactul de pace de la Adrianopol (azi Edirne), a declarat război Habsburgilor și astfel a început Războiul de 15 ani. Sultanul l-a somat pe Sigismund să se alăture armatei otomane, însă acesta s-a alăturat Ligii Sfinte (la recomandările consilierului său secret, iezuitul spaniol Alphonso Carillo), ceea ce stările transilvănene nu au acceptat. În urma acestor neînțelegeri, Sigismund a renunțat la principat în favoarea vărului său Andrei Báthory. Când unchiul său, căpitanul de Oradea, Ștefan Bocskai, l-a asigurat de sprijinul său, Sigismund a reluat principatul și a decapitat, la Cluj, căpeteniile care simpatizau cu turcii (Alexandru Kendi, Kovasoczi Farkas și Baltazar Báthory). În 1595 s-a aliat cu împăratul Rudolf al II-lea și a fost numit Principe Imperial. S-a căsătorit cu Maria Cristina de Habsburg, fiica ducelui Carol Habsburg. Și-a atras secuii de partea sa, cărora le-a promis privilegii. De asemenea, și-a extins autoritatea asupra Moldovei și Țării Românești. După acestea, la 20 octombrie 1595, alături de Mihai Viteazul, a învins oastea otomană în Bătălia de la Giurgiu. Dieta a retras însă privilegiile promise de Sigismund secuilor de rând, iar revolta lor, „Carnavalul însângerat”, a fost înăbușită de trupele lui Ștefan Bocskai. În 1596 cursul războiului s-a schimbat și la 26 octombrie oastea creștină a fost înfrântă de turci în Bătălia de la Keresztes. Din cauza eșecurilor militare și din viața personală, Sigismund a abdicat pentru a doua oară, și a plecat la Praga pentru scaunul principiar al Principatelor Oppeln și Ratibor, cedând Ardealul soției sale. În 1598 s-a întors pe neașteptate ocupând tronul Ardealului, iar după un an a renunțat din nou, la Mediaș, în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Báthory. După moartea acestuia, în 1601 la Cluj s-a reales din nou Principe al Ardealului. După ce a fost învins la Guruslău de oastea imperială (formată din trupele lui Basta și Mihai Viteazul), el a fugit în Moldova, iar comandantul său de oști, Moise Székely, în Turcia. În 1602, după ce adepții săi au fost învinși în bătălia de la Teiuș de trupele lui Basta, a renunțat pentru a patra și ultima dată la principat și s-a retras în Boemia. A murit la Praga, la 27 martie 1613.

·         1707: Anglia se  uneste  cu Scoția sub numele de Marea Britanie, ambele fiind conduse de aceeaşi  dinastie Stuart, care a dus la crearea Regatului Unit al Marii Britanii. Irlanda s-a unit în 1801, iar Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei  a existat până în 1922, când Irlanda, cu excepţia Irlandei de Nord, a devenit independentă, denumirea  de azi a acestei tari fiind   Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
·         1776: Adam Weishaupt fondeaza în Ingolstadt (Bavaria de Nord), Ordinul Iluminaților. Johann Adam Weishaupt a fost un filosof, scriitor german și fondator al societatii secrete Ordinului Iluminațilo.r(n. 6 februarie 1748, Ingolstadt – d. 18 noiembrie 1830 la Gotha). Weishaupt a fost profesor universitar de drept canonic (romano-catolic). Ordinul Iluminaților, înființat la 1 mai 1776, era întitulat de fapt Bund der Perfektibilisten, „Liga” sau „Uniunea Perfectibililor”, supranumit și Bienenbund, „Ordinul Albinelor”. Numele de taină al lui Weishaupt, ca membru al organizației, era „Spartacus”. În masonerie (și anume într-o lojă din München), Weishaupt a fost cooptat în 1777 cu pseudonimul Sanchoniaton. “Idealurile” care stau la baza miscariiI lluminatilor sunt: 1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;
2) Abolirea proprietatii private;
3) Abolirea mostenirilor;
4)Abolirea patriotismului;
5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);
6)Abolirea tuturor religiilor. S-a spus ca Illuminati au fost in spatele pregatirii revolutiei franceze din 1789 şi chiar daca au aparut si argumente contra, nu poate fi negat faptul că mai multe persoane membrii marcanti ai acestei organizatii au fost activ implicate în revoluţie, printre acestia numarandu-se si contele de Mirabeau, autor celebru, orator si francmason.
·         1786: Premiera operei comice "Nunta lui Figaro" (4 acte) de W. A. Mozart, la Burgtheater din Viena. Libretul este de Lorenzo da Ponte, după piesa cu același titlu a lui Beaumarchais.
·         1821: Turcii pătrund în Moldova , pe la Brăila , și în Țara Românească, pe la Giurgiu, Călărași, Calafat și Bechet, pentru a înăbuși revoluția condusă de Tudor Vladimirescu.
·         1831: Se înființează, la București, Arhivele Statului din Țara Românească.

·         1859: La Bolgrad in Principatul Moldovei, are loc inaugurarea Şcolii centrale (Bălgarsko ţentralno ucilişce), a cărei deschidere a fost permisă de guvernul Moldovei printr-un hrisov emis la 10 iunie 1858. În 1873 i s-a construit o clădire proprie.
·         1865: Intră în vigoare Codul Penal (aprobat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 21 aprilie/3 mai 1864)
·         1869: S–a deschis  în Paris, celebrul  teatru de revistă și music hall “Folies Bergère“.
·         1873: S-a deschis Expoziţia universală de la Viena la care a participat şi România. Din juriul internaţional de premiere au făcut parte Petre S. Aurelian şi Carol Davila. În cadrul expoziţiei 71 de agricultori, comercianţi şi meseriaşi români au fost distinşi cu medalii şi diplome de onoare. Expoziţia universală de la Viena va dura pînă pe 10 noiembrie 1873.
·         1885: Este emis Decretul regal român privind aprobarea Tomos-ului, prin care Patriarhia de la Constantinopol recunoaşte autocefalia Bisericii Ortodoxe din Regatul României .
·         1885: Este publicata in revista „Convorbiri literare” piesa „D’ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale.

·         1890: Ca urmare a hotărîrii Congresului I al Internaţionalei a II-a din 14 iulie 1889 de la Paris, în România se sărbătoreşte pentru întîia oară ziua de 1 Mai, zi a solidarităţii internaţionale a oamenilor muncii, în amintirea grevei muncitorilor din Chicago, S.U.A., din 1 mai 1886.
·         1899: Bayer introduce aspirina în Germania.
·         1919: guvernele bolşevice al Republicii Sovietice Federale Socialiste Ruse (R.S.F.S. Rusă) şi Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (R.S.S. Ucraineană) au transmis un ultimatum României, cerîndu-i evacuarea Basarbiei şi Bucovinei în 48 de ore. România a fost învinuită că nu şi-a retras armata din Republica Democratică Moldovenească conform Acordului din 20 februarie 1918, stil vechi (5 martie 1918, stil nou), că "a devenit unul dintre focarele contrarevoluţionare ruse", că vrea "să răstoarne puterea sovietică din Ungaria". Nota impunea "Evacuarea imediată a trupelor române, a funcţionarilor şi agenţilor din întreaga Basarabie" în timp de 48 ore, "în caz contrar, ele (n.r.RSFS Rusă şi RSS Ucraineană) vor considera că dispun de întreaga libertate de acţiune faţă de România". Nota ultimativă din 1 mai 1919 a fost înmînată României în contextul revoltelor provocate de bolşevicii ruşi şi ucraineni în Basarabia pentru a motiva intervenţia Armatei Roşii şi Conferinţei de pace de la Paris, care recomanda recunoaşterea unirii deja înfăptuite. La 2 mai 1919 R.S.S. Ucrainiană dubla ultimatumul R.S.F.S. Ruse. Trebuie menţionat că la acea perioadă puterea sovietică în Rusia nu era recunoscută de marile puteri dar Notele nu aveau un caracter juridic. Cum era şi firesc, România respinge ultimatumul şi luptă cu bolşevicii ruşi pe Nistru, aducînd tot mai multe trupe din interior, chiar de pe frontul de vest, divizia 6 şi 7 infanterie, continuînd recrutările pentru apărarea României Mari, deoarece pericolele erau multe şi aliaţii României nesiguri. Obiectivele sovietice erau clare, aşa cum au apărut şi în schimbul de telegrame între Lenin şi Bela Kuhn, de a invada Basarabia şi de a înfrînge în Galiţia trupele ucrainene petliuriste, pentru a face joncţiunea cu bolşevicii unguri, ameninţînd România şi dinspre nord. La 25 mai 1919 guvernele R.S.F.S. Ruse şi R.S.S. Ucrainene au transmis guvernului României o declaraţie, în care se spunea "din momentul desfiinţării frontului rus din România, guvernul Român a pus mînă pe un imens patrimoniu militar, feroviar şi al Crucii Roşii, în final - guvernul Rusiei şi Ucrainei îşi declină orice răspundere pentru soarta valorilor aduse pe timpul guvernului ţarist din Rusia." Declaraţia vine în urma eşecului militar din Basarabia şi Bucovina. Guvernul de la Moscova sugera ideea că ar refuza la pretenţiile sale teritoriale în schimpul unei recompesări economice. Problema tezaurului României evacuat pe timpul ţariştilor în Rusia a fost pusă în relaţie directă cu cea a Basarabiei. Un ultimatum clonat de cel din 1-2 mai 1919 a avut loc ulterior pe timpul lui Stalin (1940), conform pactului Molotov-Ribbentrop (1939). Trebuie remarcat că sovieticii jinduiau la Bucovina încă din 1919, conform ultimatumului lor din 1 mai 1919!
·         1921: A aparut, la Cluj și București, bilunar, apoi lunar, revista Gândirea, publicație tradiționalistă care tindea să orienteze creația spre valorile autohtone; în paginile revistei au semnat mari scriitori precum Tudor Arghezi, Tudor Vianu, Calinescu, Eliade (directori: Cezar Petrescu la Cluj și Nichifor Crainic la București)

·         1922: Şi-a încheiat activitatea Comisia de unificare a României, inclusiv comisia regională de unificare din Basarabia. Comisia centrală de unificare, creată prin decretele emise in 2, 3 şi 8 aprilie 1920, în timpul guvernului Averescu, era condusă de preşedintele Consiliului de Miniştri român. Provinciile unite aveau fiecare comisii regionale de unificare care umrăreau descongestionarea şi unificarea serviciilor publice pe întreg teritoriul României. Îndeplinindu-şi misiunea, Comisia este dizolvată, lăsînd terenul pregătit pentru aplicarea în perspectivă a reformei administrative în România.
·         1927: La Bucureşti este inaugurata prima centrala telefonica automata din România.
·         1939: are loc o întrunire muncitorească în sala Tomis din Bucureşti, România, urmată de o mare manifestaţie pe străzile Capitalei, desfăşurată sub lozincile Jos fascismul, Jos agresorul hitlerist, Vrem România liberă şi independentă.
·         1941: Filmul lui Orson Welles, Cetățeanul Kane, are premiera la New York.
·         1950: În Republica Federală Germania nu mai există bonuri de masă, raționalizarea alimentelor a fost abolită.
·         1956: A fost înființat Institutul de Arheologie din București.
·         1967: Elvis Presley se căsătorește cu Priscilla Beaulieu.
·         1975: Preotul Constantin Galeriu devine paroh al bisericii "Sfântul Silvestru" din București.

·         1979: Groenlanda devine provincie autonomă a Regatului Danemarcei
·         1983: Compozitorul grec Mikis Teodorakis primeste Premiul Lenin pentru Pace.
·         1991: A intrat în vigoare Acordul de comerț și cooperare comercială și economică dintre România și Comunitatea Economică Europeană/CEE, ulterior Uniunea Europeană/UE.
·         1992: Intră în vigoare Documentul de la Viena, adoptat prin consens, la 5 martie 1992 de 48 de state ale CSCE
·         1993: A intrat în vigoare Acordul dintre România și Asociația Europeană a Liberului Schimb/AELS.
·         1994: Ayrton Senna moare în urma accidentului din MP al statului San Marino. Ayrton Senna da Silva (n. 21 martie 1960; d. 1 mai 1994) a fost un pilot brazilian de Formula 1, triplu campion mondial în acest sport în 1988, 1990 și 1991, toate titlurile fiind câștigate cu McLaren și Honda. Pentru mulți dintre fanii Formulei 1, Ayrton Senna a fost cel mai mare pilot care a concurat vreodată în campionatul mondial. Alain Prost spunea despre Senna ca brazilianul conducea întotdeauna peste limită. Decesul său a survenit în urma unui accident produs în timpul Marelui Premiu al Republicii San Marino când mașina Williams Renault pe care o conducea devenise necontrolabilă în primul viraj al celui de-al șaptelea tur al cursei. A fost ultimul pilot care a decedat în timpul unei curse de Formula 1.
·         1995: Începutul Operațiunii Blitz; armata croată a înlăturat forțele sârbe din regiunea auto-proclamată Republica Sârbă Krajina.
·         1997: Partidul Laburist obține cea mai mare victorie din ultimii 150 de ani în scrutinul legislativ de la 1 mai 1997, ajungând la putere pentru prima oara dupa 1979. Tony Blair este învestit oficial de către regina Elisabeta a II–a cu formarea guvernului.
·         1998: Reuniunea liderilor UE, miniștrilor de finanțe ai țărilor UE și ai Parlamentului European, pentru a decide cine va participa la lansarea UME – Uniunea Monetară Europeană – pentru a stabili ratele de schimb bilaterale și pentru a numi oficial Consiliul de conducere al Bancii Centrale Europene.
·         1998: Intră în vigoare Convenția Consiliului Europei privind spălarea, depistarea, capturarea și confiscarea banilor proveniți din activități criminale.
·         2002: A început să funcționeze Garda de Mediu, condusă de un comisar național – la nivelul țării, și de un comisar județean – la nivel de județ.
·         2002: La Salonul Internațional al Invențiilor și Produselor Noi de la Geneva, ediția nr. 30, România a câștigat 67 de medalii (din care 15 de aur) și trei premii speciale, ceea ce a clasat–o pe primul loc între cele 44 de țări. Printre premianți sunt profesorii Universității Bioterra din București – medalie de aur pentru "vodca ecologica" și de argint pentru sucul fără conservanți "Carotina".
·         2003: A intrat în vigoare noul Cod Poștal din România.
·         2004: UE se extinde: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și Ungaria aderă la Uniunea Europeană. Odată cu extinderea Uniunii Europene, s-a restructurat Acordul Central European al Comerțului Liber (CEFTA), fapt ce se răsfrânge și asupra României.
·         2004: Odată cu extinderea Uniunii Europene, s-a restructurat Acordul Central European al Comerțului Liber (CEFTA), fapt ce se răsfrânge și asupra României.
·         2008: Se inaugurează Hangzhou Wan Daqiao, cel mai lung pod de dincolo de ocean, dintre Cixi si Jiaxing din Republica Populară Chineză.
·         2011: Papa Ioan Paul al II-lea este beatificat la Vatican de succesorul său, Papa Benedict al XVI-lea. Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, (n. 18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d. 2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).
·         2011: Presedintele american Barack Obama anunță că Osama bin Laden, organizatorul atacurilor teroriste de la New York din 11 septembrie 2001., a fost ucis de forțele speciale ale SUA in Abbottabad, Pakistan. Datorită diferenței de timp dintre Statele Unite și Pakistan, bin Laden a fost de fapt ucis pe 2 mai.


Nașteri

·         1218: Ioan d'Avesnes (n. 1 mai 1218, Houffalize – d. 24 decembrie 1257, Valenciennes) a fost conte de Hainaut de la 1246 până la moarte.
Ioan a fost fiul mai mare al contesei Margareta a II-a de Flandra cu primul ei soț, Bouchard al IV-lea d'Avesnes. Dat fiind că mariajul Margaretei cu Bouchard a fost declarat nul de către papalitate, Ioan a fost considerat ca fiu nelegitim.
Mama sa s-a recăsătorit cu Guillaume al II-lea de Dampierre și a dat naștere mai multor urmași cu pretenții la moștenire. Astfel, Ioan și fratele său Balduin au încercat să obțină din partea împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufenrecunoașterea imperială pentru legitimizarea lor, în martie 1243. La 5 decembrie 1244, Margareta a moștenit comitatele de Flandra și Hainaut și l-a desemnat pe fiul mai mare al celui de al doilea soț, Guillaume al III-lea de Dampierre, ca moștenitor al posesiunilor sale. Imediat a izbucnit Războiul de succesiune pentru Flandra și Hainaut, pentru succesiunea asupra moștenirii Margaretei, care a opus în principal pe Ioan lui Guillaume al III-lea.
După doi ani de lupte, în 1246, regele Ludovic al IX-lea al Franței a intervenit pentru a media conflictul. El a conferit Hainautlui Ioan, iar Flandra lui Guillaume. Cu toate acestea, Margareta a refuzat să îi acorde lui Ioan stăpânirea asupra Hainaut. În 6 iunie 1251, Guillaume a fost asasinat și s-a dovedit că familia d'Avesnes s-ar fi aflat în spatele crimei, finanțând-o. În 4 iulie 1253, Ioan a înfrânt armatele Margaretei și pe ale celui de al doilea fiu din familia Dampierre al acesteia, Guy, în bătălia de la West-Capelle. Guy a căzut prizonier, iar Margareta a căzut de acord să vândă drepturile asupra Hainaut lui Carol de Anjou, în cazul în care acesta ar fi putut recuceri comitatul de la Ioan. Cumnatul lui Ioan, contele Willem al II-lea de Olanda, care fusese ales rege al Germaniei (sau "rege al romanilor"), a fost convins să confere Hainaut (fief imperial) și teritoriile flamande din interiorul Imperiului lu Ioan. Carol de Anjoi a fost înfrânt, iar regele Ludovic al IX-lea, revenit din Cruciada a șaptea, i-a ordonat fratelui său să se supună arbitrajului din 1246. La 22 noiembrie 1257, Guy a abandonat în cele din urmă Hainaut, însă Ioan a murit în ajunul Crăciunului din acel an.
Ioan a fost căsătorit cu Adelaida de Olanda în 1246, având următorii copii:
·         1493 - S-a născut Phillipus Paracelsus, fizician şi alchimist (m.24.10.1541).
* 1592: Adam Schall von Bell, matematician, astronom și explorator iezuit (d. 1666)
·         1672 - S-a născut Joseph Addison, scriitor iluminist englez(m.1719).
* 1764: Benjamin Henry Boneval Latrobe (n. 1 mai 1764 – d. 3 septembrie1820) a fost un arhitect englez - american, cel mai bine cunoscut pentru proiectarea clădirii Capitoliul Statelor Unite ale Americii (conform originalului, United States Capitol), precum și pentru designarea și execuția catedralei din Baltimore, Maryland, respectiv pentru realizarea unor planuri de extindere (împreună cu Thomas Jefferson) ale reședinței oficiale a președintelui Statelor Unite ale Americii, [The] White House.
Latrobe a trecut oceanul, pentru a locui și lucra în Statele Unite, în 1796, stabilindu-se mai întâi în statul Virginia, iar apoi în Philadelphia, Pennsylvania unde și-a deschis un birou de arhitectură. În 1803, Latrobe a fost angajat ca arhitect în calitate de Surveyor of the Public Buildings of the United States, petrecându-și mult din următorii 14 ani în proiecte de lucrări publice și de urbanism în Washington, D.C.. Ulterior, Latrobe a lucrat la diferite proiecte legate de amenajări hidrotehnice și îndiguiri în orașul New Orleans din Louisiana, unde a decedat în 1820 din cauza febrei galbene. Latrobe a fost numit, Părintele arhitecturii americane, conform originalului, "Father of American Architecture".
Benjamin Henry Latrobe s-a născut în 1764 în localitatea Fulneck Moravian Settlement, lângă Pudsey din comitatul West Yorkshire, Anglia, ca fiul al reverendului Benjamin Latrobe și al Annei Margaretta Antes.[1] Mama sa fusese născută în colonia americană a Marii Britanii Pennsylvania, în timp ce tatăl său, Henry Antes, a fost un bogat deținător de terenuri în America. Având interes personal în misionarismul bisericii protestante Moraviene, Antes și-a trimis fiica, Anna Margaretta, în Anglia, unde aceasta a absolvit școala din Fulneck. Tatăl lui Latrobe era o persoană importantă și cunoscută, fiind responsibil de toate școlile ordinului protestant Moravian în Marea Britanie și având numeroși prieteni și cunsocuți în toate straturile înalte ale societății timpului. Anna Margaretta, ca "americană", a inspirat permanent curiozitate și interes fiului său față de America, în timp ce tatăl lui Benjamin a insuflat acestuia importanța educației, respectiv a valorilor sociale.[2] Încă de la o vârstă foarte fragedă, Latrobe desena cu mare plăcere peisaje și clădiri.[3]
În 1776, la vârsta de 12 ani, Latrobe a fost trimis la școala Moravian School, un seminar, la Niesky în Silesia lângă granița cu Saxonia și Polonia.[4] La vârsta de 18ani, Latrobe a petrecut câteva luni călătorind în Germania, iar apoi a intrat în armata Prusiei, unde a devenit prieten apropiat cu un cunoscut ofițer din armata Statelor Unite. Este posibil ca Latrobe să fi fost membru al armatei din Austria, unde a suferit câteva răniri și / sau de posibile boli.[5][6] După recuperare, a plecat spre continent Grand Tour, vizitând estul Saxoniei, Paris, Italia, și alte locuri.[7] De-a lungul educației și călătoriilor lui, Latrobe a învățat germana, franceza, greaca, și latina, și a avansat în abilitățile sale de italiană și spaniolă, având chiar și cunoștințe de ebraică.
·         1769: S-a născut Arthur Wellesley, Duce de Wellington, om de stat anglo-irlandez (d. 1852). Arthur Wellesley, Primul Duce de Wellington, (n. 1 mai 1769 – d. 14 septembrie 1852) a fost un ofițer și om de stat britanic, născut în Irlanda și care astăzi este recunoscut ca fiind una dintre personalitățile de prim rang pe plan militar din epoca modernă. Și-a început cariera militară ca sublocotenent în armata britanică și s-a remarcat îndeosebi în războaiele napoleoniene, avansând până la gradul de general și Feldmareșal. În 1815 a condus o armată britanică care a participat decisiv la înfrângerea finală a lui Napoleon I la Waterloo. A fost de două ori prim-ministru al Marii Britanii în perioada 1828-1830 precum și timp de 3 săptămâni în 1834. El a avut doi fii, cel mai mare fiu, Arthur Richard Wellesley urmează cariera militară ca și tatăl lui, ajungând general.
* 1780: Prințesa Augusta a Prusiei (germană Auguste Christine Friederike, Prinzessen von Preußen) (1 mai 1780 - 19 februarie 1841) a fost electoare de Hesse și gazda unor saloane literare. A fost a treia fiică și al cincilea copil a regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei și a reginei Frederica Louisa de Hesse-Darmstadt. A fost prima soție a lui Wilhelm al II-lea, Elector de Hesse.
Prințesa Augusta a Prusiei
Căsătoria Augustei a fost un aranjament politic iar mariajul nu a fost fericit. Adesea Augusta și Wilhelm au intrat în conflict unul cu celălalt, lucru care duce al confruntări agresive. În 1806, Hesse a fost ocupată de Franța. Augusta era la Berlin cu copii în acel moment, și, când armata lui Napoleons-a îndreptat spre Berlin, ea a rămas în capitală deoarece era însărcinată.[1]
Napoleon a pus paznici în jurul casei ei și a dat ordine ca ea să nu fie perturbată. Cu Hesse și Prusia ocupate și familia în exil, Augusta a rămas fără bani și după naștere ea a cerut o întâlnire cu Napoleon. Augusta s-a înfățișat înaintea lui Napoleon cu noul ei născut în brațe și cu un alt copil de mână și i-a cerut o indemnizație, pe care el i-a acordat-o.[2]
După nașterea ultimului ei copil în 1806, relația cu Wilhelm s-a terminat, deși ei au rămas căsătoriți, iar din 1815 s-au separat și au semnat un acord secret de separare. Augusta a locuit la palatul Schoenfeld, unde au devenit celebre saloanele ei literare; printre invitați erau Ludwig Hassenpflug, Joseph von Radowitz și frații Grimm. Wilhelm a locuit în diferite reședințe împreună cu Emilie von Reichenbach-Lessonitz.
Salonul ei literar s-a terminat în 1823 iar în perioada 1826-1831 ea a locuit la Haag, Koblenz, Bonn și Fulda. Augusta a fost privită ca un pictor plin de maiestrie.
·         1825: Johann Jakob Balmer, matematician elvețian (d. 1898)
·         1829: S-a nascut José de Alencar, scriitor brazilian (d. 1877)
* 1835: Hermann Poras (n. 1 mai 1835, Cernăuți - d. 14 mai 1899) a fost un medic și politician evreu, fondator și director al Sanatoriului și Institutului de Hidroterapie „Dr. Poras” din Solca.
·        1850: Prințul Arthur, Duce de Connaught și Strathearn (Arthur William Patrick Albert; 1 mai 1850 – 16 ianuarie 1942) a fost membru al familiei regale britanice, al treilea fiu și al șaptelea copil al reginei Victoria. Arthur a fost Guvernator General al Canadei din 1911 până în 1916. A fost numit Duce de Connaught și Strathearn și Conte de Sussex în 1874.
La data de 6 martie 1911, regele George al V-lea a aprobat recomandarea primului ministru britanic Herbert Henry Asquith de a-l numi pe Prințul Arthur Guvernator General al Canadei. [1] Astfel, Arthur William Patrick Albert a devenit cel de-al 53-lea Guvernator General al Canadei și cel de-al 10-lea de la independența Canadei din 1867.
Arthur s-a născut la Palatul Buckingham la 1 mai 1850. A fost botezat de arhiepiscopul de Canterbury, John Bird Sumner, la 22 iunie; nașii prințului au fost Prințul Moștenitor al Prusiei, Prințesa Ida de Saxa-Meiningen și Ducele Arthur de Wellington (după care a fost numit).[2] La fel ca frații săi mai mari, Arthur a primit o educație privată. S-a spus că a fost copilul favorit al reginei.[3]
Încă de la o vârstă fragedă Arthur a fost atras de armată iar în 1866 s-a înscris la Colegiul Miliar Regal din Woolwich pe care l-a absolvit doi ani mai târziu și a devenit locotenent 18 iunie 1868.
De ziua mamei sale în 1874, Arthur a primit titlul de Duce de Connaught și Strathearn și Conte de Sussex.[4] Câțiva ani mai târziu, Arthur a intrat în linia de succesiune al Ducatului de Saxa-Coburg și Gotha din Germania, după decesul nepotului său, Alfred, Prinț de Saxa-Coburg și Gotha, singurul fiu al fratelui său mai mare, Prințul Alfred, Duce de Edinburgh. A decis, totuși, să renunțe la drepturile de succesiuen asupra ducatului, drepturi care au trecut altui nepot, Prințul Charles Edward, fiul Prințului Leopold.
Ducele în cosum tradițional scoțian, c. 1875 – 1880
La 13 martie 1879, la Castelul Windsor, Arthur s-a căsătorit cu Prințesa Louise Margaret a Prusiei, fiica Prințului Friedrich Charles și nepoata împăratului german, Wilhelm I. Cuplul a avut trei copii: Prințesa Margaret Victoria Charlotte Augusta Norah (născută la 15 ianuarie 1882), Prințul Arthur Frederick Patrick Albert(născut la 13 ianuarie 1883) și Prințesa Victoria Patricia Helena Elizabeth (născută la 17 martie 1886). Toți copiii au fost crescuți la reședința de la Bagshot Park în Surrey iar după 1900 la Casa Clarence, reședința din Londra.
Prin căsătoriile copiilor săi, Arthur a devenit socru al Prințului Moștenitor Gustaf Adolf al Suediei, Prințesei Alexandra, Ducesă de Fife și Sir Alexander Ramsay.
Timp de mulți ani, Arthur a menținut o legătură cu Lady Leonie Leslie, sora lui Jennie Churchill, în timp ce a rămas devotat soției.[5]
La 6 martie 1911 s-a anunțat că regele George al V-lea a aprobat recomandarea primului ministru britanic H.H. Asquith de a-l numi pe Arthur reprezentantul său în Canada.[1] Arthur a devenit primul Guvernator General al Canadei de sânge regal.[1]
În Canada, Arthur și-a adus cu el soția și fiica cea mică; acesta din urmă va deveni o figură extrem de populară în Canada. Guvernatorul General a călătorit în întreaga țară, executând sarcini constituționale și ceremoniale cum ar fi deschiderea parlamentului în 1911 (unde Arthur a purtat uniforma de mareșal iar Ducesa rochia pe care o purtase la încoronarea regelui cu un an mai devreme). Familia a călătorit în întreaga țară de câteva ori iar Guvernatorul General a făcut o vizită în Statele Unite în 1912 când s-a întâlnit cu președintele William Howard Taft.[6]
În 1914, la izbucnirea Primului Război Mondial canadieni au fost chemați la arme împotriva Germaniei și Austro-Ungariei. Mandatul său s-a terminat în 1916.
A murit la 16 ianuarie 1942 la Bagshot Park, la vârsta de 91 de ani, 8 luni și 15 zile, la aceeași vârstă la care a murit sora lui mai mare, Louise, Ducesă de Argyll, cu trei ani mai înainte. Un serviciu funerar a avut loc la Capela George de la Castelul Windsor la 23 ianuarie. După decesul său, un singur copil al reginei Victoria a mai rămas în viață, Prințesa Beatrice, care a murit doi ani mai târziu.
·         1852: Santiago Ramón y Cajal, biolog și histolog spaniol, laureat Nobel (d. 1934)
·         1859: S-a născut Alexandru Philippide, lingvist și filolog român, membru al Academiei Române (d. 1933). A elaborat cărţi fundamentale pentru lingvistica şi filologia română: Introducere în istoria limbei şi literaturei române (1888), Principii de istoria limbii (1894), Gramatică elementară a limbii române (1897),Originea românilor (vol. I, subintitulat Ce spun izvoarele istorice, 1925; vol. II, subintitulat Ce spun limbile română şi albaneză, 1928) – considerată opera sa fundamentală. Între 1897 şi 1906 a redactat o primă formă a  Dicţionarului limbii române al Academiei (porţiunea A – dăzvăţ, rămasă în manuscris), stabilind principiile şi metoda de lucru adecvate Dicţionar.

OPERA

A elaborat cărți fundamentale pentru lingvistica și filologia română:

  • Introducere în istoria limbei și literaturei române (1888),
  • Principii de istoria limbii (1894),
  • Gramatică elementară a limbii române (1897),
  • Originea românilor - vol. I. Ce spun izvoarele istorice (1925),
  • Originea românilor - vol. II. Ce spun limbile română și albaneză (1928).
* 1881:  Pierre Teilhard de Chardin, teolog și paleontolog francez, membru al Academiei Franceze (d. 1955)
* 1887: Vincenzo Cardarelli (pe numele adevărat Nazareno Cardarelli) (n. 1 mai 1887 - d. 18 iunie 1959) a fost un poet și jurnalist italian. Lirica sa are un caracter autobiografic. A evocat peisajul italian în diferite anotimpuri, prin versuri de o muzicalitate deosebită.
Pentru activitatea sa, a primit Ordinul Italian de Merit ("Ordine al merito della Repubblica Italiana").
* 1894: Ion Văluță ( n. 1 mai 1894, comuna Obreja Veche, județul Bălți, Basarabia - 1981, București) a fost un deputat din Sfatul Țării, organismul care a exercitat puterea legislativă în Republica Democratică Moldovenească, în perioada 1917-1918
* 1894: Maria Restituta Kafka, soră medicală (d. 1943)
·         1895: Ury Benador, prozator român (d. 1971)

·         1896: S-a nascut Mihai Ralea, sociolog, psiholog, eseist și politician român, membru al Academiei Române (d. 1964).

* 1898: Gleb Petrovich Struve (în rusă Глеб Петрович Струве; n. , Sankt Petersburg, Imperiul Rus – d. , Berkeley, SUA) a fost un poet, critic și istoric literar rus, ce aparținea familiei de literați Struve. Tatăl său era filozoful, economistul și teoreticianul politic Piotr Berngardovici Struve, iar nepotul său este un alt scriitor cunoscut, Nikita Struve.
·         1899: Lon Leifs, compozitor și dirijor islandez (d. 1968)
·         1904: Paul Sterian, poet român (d. 1984)

·         1905: Henry Koster, regizor american de film (d. 1988)
* 1908: Giovannino Oliviero Giuseppe Guareschi (n. 1 mai 1908, Fontanelle di Roccabianca – d. 22 iulie 1968, Cervia) este un scriitor italian, autorul celebrei serii de povestiri „Don Camillo”.
* 1910: Lazăr Dubinovschi (n. 1 mai 1910, Fălești - d. 29 noiembrie 1982, Chișinău) a fost un sculptor din Republica Moldova.
* 1910: Dr. Josef Allen Hynek (n. 1 mai 1910 – d. 27 aprilie 1986) a fost un astronom american, profesor și ufolog.[1] Este cel mai cunoscut, probabil, pentru studiile sale privind OZN-urile. A colaborat în calitate de consultant științific la studiile ufologice efectuate de către U.S. Air Forcesub trei nume consecutive:
  1. Project Sign (1947–1949),
  2. Project Grudge (1949–1952) și
  3. Project Blue Book (1952 - 1969).
Zeci de ani după aceea, el a realizat independent propria cercetare a OZN-urilor, dezvoltând sistemul de clasificare al întâlnirilor, fiind considerat părintele conceptului de analiză științifică atât a rapoartelor cât și, mai ales, a căutării dovezilor lăsate de presupuse OZN-uri
·         1916: S-a născut Glenn Ford (Gwyelyn Samuel Newton), actor american (d. 2006)
·         1917: Danielle Darrieux, actriță franceză
* 1920: Nicolae Simatoc (n. 1 mai 1920, s. Grimăncăuți, Briceni, România - d. 1 ianuarie 1978, Sydney, Australia), cunoscut și sub numele Miklos Szegedi, a fost un fotbalist român din perioada interbelică. A fost primul român care a jucat la FC Barcelona și la Internazionale Milano. A mai evoluat la cvadrupla campioană a României Ripensia Timișoara dar și la Carmen București. A decedat în Australia la Sydney.
·         1921: Vladimir Colin (pe numele real Jean Colin; n. ,[2][3]București, România – d. ,[2][3] București, România) a fost un scriitor român de literatură științifico-fantastică, fantastică și literatură pentru copii.

·         1923: Ion Popescu-Gopo (n. 1 mai 1923, București; d. 29 noiembrie 1989, București) a fost un artist plastic român, creatorul a nenumărate filme de desen animat în care personajul principal era „omulețul lui Gopo”, o creație proprie care l-a făcut celebru și i-a câștigat câteva premii naționale și internaționale, actor, editor de film, scenarist și regizor de film.
Gopo s-a impus, prin creațiile sale artistice, ca o mare personalitate a cinematografiei românești, câștigând, în 1957, premiul "Palme d'or" la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, Franța, cu filmul de scurt metraj Scurtă istorie. A primit titlul de Artist Emerit (anterior anului 1962).
Pseudonimul său de Gopo provine de la numele de familie ale părinților săi, numele de fată al mamei sale, Gorenco, și numele tatălui, Popescu.
Ion Popescu-Gopo s-a născut la data de 1 mai 1923 în orașul București. Gopo a debutat în presă în anul 1939 publicând caricaturi, la fel ca și pionierii animației românești Aurel Petrescu și Marin Iorda. A studiat la Academia de Arte din București, pe care nu a absolvit-o. A urmat în schimb la Moscova un curs de animație pe care l-a absolvit.
În animație debutează în anul 1949 alături de tatăl său și Matty Aslan cu scurt-metrajul de animație Punguța cu doi bani. Din anul 1950 începe lucreze la Studioul cinematografic București, în cadrul secției de animație. Primele desene animate erau zoomorfe și constituiau fabule educative în spiritul epocii.
În anul 1951, Gopo produce un alt desen animat: Rățoiul neascultător. Urmează, în regia aceluiași, Albina și porumbelul, apoi: Doi iepurași (1952), Marinică (1953), O muscă cu bani (1954), Șurubul lui Marinică și Ariciul răutăcios (1955), Galateea (1957) etc.
Fiind un spirit inovator și nonconformist, Gopo a încercat întotdeauna să depășească barierele tehnice și modelele, străduindu-se să fie un pionier în tot ce a întreprins. „Omulețul lui Gopo”, sau, mai simplu, „omulețul”, creația lui Ion Popescu-Gopo, este personajul nud și schițat din câteva linii, care interpretează însă atât de complet problemele lumii contemporane.
Mai târziu a mărturisit că nereușind să realizeze desene animate de perfecțiunea tehnică a filmelor americane de animație, Gopo a inițiat o revoltă anti-Disney:[4]
„Când am văzut că nu pot să egalez perfecțiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumusețe-nu, culoare-nu, gingășie-nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.”
—Ion Popescu-Gopo
Primul său succes, Marele Premiu (Palme d'or) la Cannes (1957) cu Scurtă istorie, a fost și cel mai mare. Iată cum a apreciat la vremea respectivă Georges Sadoul inovația lui Gopo:
„Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm și imaginație. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici școlii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleț a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu.”
—Georges Sadoul
Însuși Ion Popescu-Gopo declara, peste ani:[5]
„Am făcut un omuleț cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu și-i poate da peste cap și nici nu se uită galeș. Mi-am redus de bunăvoie posibilitățile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feței. Subiectul însă a căpătat forță.”
—Ion Popescu-Gopo
Cu 7 arte (1958) Gopo a atins apogeul (obținând Marele Premiu pentru cel mai bun film de animație, la Festivalul de Film de la Tours), dar Ecce homo! (1977) a fost primit cu răceală, astfel încât artistul și-a abandonat pentru moment Omulețul.
El creează la mijlocul anilor '60 filmul-pilulă. Câteva exemple de parabole condensate care ilustrează genul sunt: Balanța, Ploaia, Ulciorul.
În anii 1980, Ion Popescu-Gopo experimentează noi tehnici de animație: mișcarea acelor de gămălie (Și totuși se mișcă, 1980), a firelor de tutun (Animagic film, 1981), animarea obiectelor, statuetelor, părului (Tu, 1983).
În paralel cu filmele sale de animație, Gopo abordează încă din anul 1956 și filmul cu actori în "Fetița mincinoasă". El a fost atât scenarist, cât și regizor, încercând paradoxal să realizeze filme, uneori cu mult deasupra mijloacelor tehnice și materiale.
„Când am început să lucrez cu actorii, mi-am descoperit parcă niște independențe în mișcare, m-am simțit ca un dinozaur cu membre lungi și neascultătoare", afirma el la începutul anilor '80.”
—Ion Popescu-Gopo
Deși filmele sale cu actori nu au merite artistice deosebite, Gopo a încercat să ridice filmele la înălțimea imaginației sale. El și-a câștigat astfel incontestabile merite de pionierat, abordând cu curaj basmul, feeria, teme universale și science-fiction-ul, aceasta în condițiile unei dotări tehnice insuficiente. Cunoscând faptul că mijloacele tehnice avute la dispoziție sunt imperfecte, Gopo recurge la parodia SF, realizând filme cum ar fi: Pași spre Lună (1963) sau Comedie fantastică (1975).
Basmele ecranizate de către Ion Popescu-Gopo nu sunt simple ecranizări fidele, ci sunt actualizate și interpretate. Spre exemplu, Maria Mirabela (1981) nu e o simplă lectură a basmului Fata moșului și fata babei, ci un musical; în Rămășagul(1985) își face apariția o zână care se deplasează pe bicicletă ș.a.m.d.
Pe lângă activitatea sa de scenarist și regizor, Gopo a și interpretat câteva roluri în filmele proprii: Faust XX, Galax, Rămășagul, O zi la București, dar și în filme ale altor regizori: O noapte de pomină (1939, r. Ion Șahighian) sau Dimitrie Cantemir (1973, r. Gheorghe Vitanidis), unde l-a interpretat pe țarul Petru cel Mare.
În paralel, ca o recunoaștere a valorii operei sale, Gopo a fost ales în funcții de conducere ale organizațiilor cineaștilor: vicepreședinte al Asociației Internaționale a Filmului de Animație, președinte al Asociației Cineaștilor din România (1969-1989), director al secției de film din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Funcțiile sale din cadrul OMS și al UNESCO explică didacticismul unora din desenele sale animate, cum ar fi Alo, Hallo! (1962).
Deși realizările cinematografice ale sale, majoritatea irelevante estetic, provin dintr-un context istoric nefavorabil, Ion Popescu-Gopo este aproape întotdeauna unicul cineast român menționat în enciclopediile cinematografice. Marele cineast român a murit la data de 29 noiembrie 1989 în urma unui infarct, în timp ce își împingea mașina rămasă înzăpezită pe trotuar pentru a o aduce în curte.[5]
Moartea sa a însemnat și sfârșitul animației românești clasice, studioul Animafilm (lipsit de sprijinul statului) ajungând aproape de faliment.

FILMOGRAFIE

Regizor

  • Clepsidra (1972)
  • Intermezzo pentru o dragoste eterna (1974)
  • Unu, doi, trei... (1975)
  • Comedie fantastică (1975)
  • Povestea dragostei (1977)
  • Study Opus 1 - Man (1976)
  • Ecce Homo (1977)
  • Infinit (1977)
  • Trei mere (1979)
  • Animagic film (1980)
  • Energica (1980)
  • Si totusi se misca aka E pur si muove (1980)
  • Efectul unghiurilor (1981)
  • Cadru cu cadru (1981)
  • Maria Mirabela (1981)
  • Quo vadis homo sapiens? (1982)
  • Tu (1983)
  • Umor sportiv(1983)
  • Salva (1983)
  • Galax - omul păpușă (1984)
  • Ucenicul vrăjitor (1985)
  • Rămășagul (1985)
  • Homo faber (1986)
  • Amprenta (1987)
  • Barca (1987)
  • O zi în București (1987)
  • Maria Mirabela în Tranzistoria (1989)

Scenarist

Actor


·         1923: Joseph Heller, romancier american (d. 1999)
* 1927: Laura Hidalgo (n. 1 mai 1927, Chisinau, Basarabia, România – d. 18 noiembrie 2005, La Jolla, San Diego, California, Statele Unite) a fost o actriță română de origine argentiniană.
Născută în Chisinau[1], Basarabia ca Pesea Faerman Postolov,[2]familia ei s-a mutat la Buenos Aires, unde a crescut. Hidalgo a apărut în șaisprezece filme în Mexic, Spania și Argentina.[3] De multe ori a fost comparată cu actrița austriacă Hedy Lamarr, cu care semăna. În 1954 a fost nominalizată pentru Premiul Ariel pentru cea mai bună actriță pentru interpretarea ei din Las tres perfectas casadas (1953).[4] S-a retras din actorie în anul 1958, în urma căsătoriei sale cu un arhitect, și s-a stabilit în Mexic. Mai târziu s-a mutat în Statele Unite ale Americii, unde a rămas până la sfârșitul vieții.
·         1928: Ion Ianoși (n. Ioan-Maximilian Steinberger, 1 mai 1928, Brașov – 1 iulie 2016, București), a fost un scriitor și eseist de origine evreiască din România, profesor de filosofie și estetică, teoretician, monograf, traducător și specialist în filosofia și literatura rusă.
·         1929: Ralf Dahrendorf, sociolog și politician german (d. 2009)
·         1929 - S-a născut Sonny James (James Loden), cântăreţ, chitarist şi compozitor country-pop american.
·         1930: Theodor Hristea (n. 1 mai 1930, Drănic, județul Dolj - d. 25 noiembrie2009, București) a fost un lingvist și profesor universitar român.

·         1932 - S-a născut scriitorul Bucur Chiriac.

·         1933: Joan Hackett, actriță americană (d. 1983)
·         1933 - S-a născut scriitorul Miron Scorobete.

* 1933: Michel Camdessus (n. 1 mai 1933) este un economist francez. Din 16 ianuarie 1987 și până în 14 februarie 2000, el a îndeplinit funcția de director general al Fondului Monetar Internațional.
·         1934: Laura Betti, actriță italiană (d. 2004)
·         1935 - S-a născut scriitoarea Dona Roşu.
·         1936: Anatol Codru (n. 1 mai 1936, în Molovata Nouă, raionul Dubăsari, RASS Moldovenească, URSS — d. 17 august 2010, Chișinău, Republica Moldova) a fost un poet, eseist, traducător și regizor de film din Republica Moldova, care a fost ales ca membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei
* 1937: Ion Vatamanu (n. 1 mai 1937, Costiceni – d. 9 august 1993, Chișinău) a fost un poet, publicist și om politic din Republica Moldova, savant, doctor în chimie, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990–1994).
S-a născut la 1 mai 1937 în comuna Costiceni, județul Hotin (astăzi, Raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți), în familia lui Ion și Maria Vatamanu. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, după care urmează școala medie din satul vecin Vancicăuți pe care o termină în 1954. Între anii 1954-1955 lucrează ca învățător la școala din Costiceni[1].
În perioada anilor 1955-1960 studiază la Universitatea de Stat din Chișinău, la Facultatea de Chimie. În 1962 debutează cu volumul de poezii Primii fulgi.
În 1960 se căsătorește cu Elena Curicheru, studentă la filologie, viitoare trăducătoare, fiica lui Mihail Curicheru, scriitor basarabean deportat în Siberia (unde s-a stins din viață în 1943) [2].
În 1971 susține la Universitatea din Liov, Ucraina, teza de doctorat în chimie - Studierea oscilopolarografică a complecșilor Bi(3+), Zn(2+), Sb(3+) cu liganzi adecvați și aplicarea acestor complecși în chimia analitică.
În 1973 a fost ales șef de laborator la Institutul de Chimie al Academiei de Științe a Republicii Moldova, funcție pe care o va deține până la sfârșitul vieții. În toți acești ani ai carierei sale de chimist, Ion Vatamanu va publica peste 150 de lucrări științifice în domeniul chimiei analitice, va obține cinci brevete de invenție în domeniul oscilopolarografiei (1980-1989). O serie din metodicile sale vor fi aplicate în sfera agricolă și industrială din fosta Uniune Sovietică și din Moldova, având ca teren de aplicare raioanele Telenești și Anenii Noi. În 1978 publică, în colaborare cu alți lucrători științifici ai laboratorului de chimie, lucrarea Indice Bibliografic al literaturii de polarografie (anii 1922-1977). Iar în 1988 scrie monografia Termodinamica hidrolizei ionilor metalelor în colaborare cu tânărul savant, doctor în chimie Ilie Fiștic.
Între 1989-1991, împreună cu poeta Leonida Lari asigură conducerea ziarului Glasul, primul ziar în grafie latină din perioada postbelică în Republica Moldova, tipărit în Letonia cu sprijinul Societății "Dacia".
Între 1991-1993 a deținut poziția de director al revistei Columna.
În 1990 este ales deputat în primul Parlament al Republicii Moldova și desemnat președinte al Comisiei Parlamentare pentru Cultură și Culte. Semnează Declarația de Independență a Republicii Moldova.
Se stinge din viață la 9 august 1993, și este înmormântat în cimitirul Ortodox Central din Chișinău 

* 1938: Valeriu Gagiu (în rusă Валериу Георгиевич Гажиу; n. , Chișinău, Regatul României – d. , Chișinău, Moldova) a fost un cunoscut jurnalist, scenarist și regizor de teatru și film român din Republica Moldova.
* 1938: Marin Tarangul (n. 1 mai 1938, București - d. 18 septembrie 2010, Paris), numele întreg fiind Ștefan Marin Sergiu Tarangul, a fost un teolog, critic de arta, filosof și scriitor, unul dintre exponenții „Școlii de la Păltiniș”.
Marin Tarangul a fost descendentul lui Constantin Tarangul (străbunic), înnobilat de împăratul Franz-Josef I (numele de familie oficial: von Tarangul), și al lui Erast Tarangul (bunic), prefect de Cernăuți la începutul secolului al XX-lea și senator în Senatul interbelic al României. [1]
În 1959 își ia licența în teologie la Institutul Teologic din Sibiu, isi continuă (1959-1961) studiile de doctorat în istoria religiilor, la Institutul omonim din Bucuresti, singurul autorizat, in acea perioada, sa organizeze doctorate in teologie. În perioada 1961-1964 este deținut politic. În 1971 obține o a doua licență la Institutul de Istoria și Teoria Artei din București.
Publică poezii și eseuri în principalele reviste culturale bucureștene (1966-1979), este membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor la revista Amfiteatru și scenarist la Animafilm. Cenzura îi respinge sau amână publicarea multor texte, ceea ce l-a determinat în principal să emigreze.
În 1979 se stabilește în Franța. Aici obține a treia licenta, în filosofie, si apoi două doctorate în teologie și filosofie, respectiv, la Institutul Catolic și la Sorbona (cu teza „Icoana, experiență și realitate. Discurs acrotatic”), iar în 1987 un doctorat la Institutul de Studii Orientale, secția română (cu teza „Poezia lui Nichita Stănescu și arta poetică”).
Funeraliile au avut loc pe 29 septembrie 2010, la Cimitirul Père-Lachaise din Paris.
Urna cu rămășițele pământești este depusă la Cimitirul Bellu din București.

Poezie și proză

  • Threnos, ESPLA, București, 1968 (poezii)
  • Bosch, Meridiane, București, 1968
  • Legile pământului, editura Albatros, București, 1973 (poezii)
  • Inima cea mică, editura Ion Creangă, București, 1977 (basme)
  • Fidias, editura Meridiane, București, 1978
  • Roata timpului, editura Mihai Eminescu, București, 1979 (poezii)
  • Intrarea în infinit sau dimensiunea Eminescu, editura Humanitas, București, 1992 (eseu)
  • Predici profane, editura Humanitas, 1997, ISBN 973-28-0742-3
  • Nocturnal, editura Humanitas, 2010, ISBN 978-973-50-2763-6

Traduceri

  • Johannes von Tepl, Plugarul și moartea, traducere din germana medievală (Der Ackermann aus Böhmen) de Marin Tarangul și Emmerich Schäffer, București, Editura Humanitas, 1997
* 1938: Camelia Zorlescu, actriță română
·         1939: Judy Collins, cântăreață americană
* 1940: Christopher John (Chris) Mead (n. 1 mai 1940 – d. 16 ianuarie 2003) a fost un cunoscut ornitolog, autor de cărți de specialitate și realizator de programe de radio și televiziune britanic, un important membru al organizației profesionale British Trust for Ornithology (BTO).
Chris Mead a fost un entuziast al lumii naturale, făcând foarte mult în direcția comunicării cunoștințelor și rezultatelor sale. A scris cărți despre lumea naturală, păsări, migrațiile acestora și a avut o serie de emisiuni de radio și televiziune dedicate acestor subiecte.
Printre preferințele sale în afara ornitologiei se numărau jazz-ul, rugby, cursele de mașini, respectiv istoria și arheologia locală. Conform unei surse biografice din 1994, Mead a afirmat că punctele sale de interes în ornitologie sunt "marcarea, migrarea, longevitatea și dinamica populațiilor", conform originalului, "bird ringing, migration, longevity and population dynamics"
* 1940: Andrei Palii (n. 1 mai 1940) este un agronom moldovean, specialist în genetică, care a fost ales ca membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei.
* 1944: Rita Coolidge, cântăreață americană
·         1945 - S-a născut Mimi Farina, cântăreaţă americană, sora folkistei Joan Baez.
·         1946: Gheorghe Mardare, plastician, critic și cercetător de arte, pedagog și publicist român din Republica Moldova
·         1946: John Woo (n. 1 mai 1946, Guangzhou, China) este un regizor chinez de filme. Printre filmele sale din China merită a fi menționate A Better Tomorrow (1986), Hard Boiled (1992) și The Killer (1989).
Dintre producțiile sale realizate la Hollywood, filme importante sunt Windtalkers (2002, cu Nicolas Cage), Vânătoare de oameni (1993, cu Jean-Claude Van Damme), Operațiunea Broken Arrow (1996, cu John Travolta), Față în față (1997, cu J. Travolta și N. Cage) și Mission: Impossible II (2000, cu Tom Cruise).
* 1948: Mariana Câmpeanu (n. 1 mai 1948, satul Balaci, județul Teleorman) este o economistă, statisticiană și politiciană liberală română, care a îndeplinit funcția de ministru al Muncii, familiei și egalității de șanse în Guvernul Tăriceanu, începând cu data de 25 septembrie 2008. La data de 7 mai 2012 a devenit din nou ministrul Muncii în Guvernul Victor Ponta. În decembrie 2012 a fost aleasă în funcția de senator într-un colegiu uninominal din Hunedoara, continuându-și activitatea de ministru în al doilea guvern Victor Ponta, la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
* 1949: Gheorghe Mencinicopschi (n. 1 mai 1949, comuna Domnești, județul Argeș) este un biolog, biochimist și cercetător român, fost director al Institutului de Cercetări Alimentare, o personalitate activă din domeniul alimentației din România.
A absolvit Universitatea București, Facultatea de Biologie­-Biochimie, ca șef de promoție. A urmat cursuri postuniversitare:
  • Institutul Politehnic București, Facultatea de Automatica-­Robotica ­Biotehnologie;
  • Institutul de Inginerie Genetică și Biotehnologie Trieste, Italia;
  • Leasing & Franchising American Bar Association, Managementul activitatii decercetare ­dezvoltare PHARE project;
  • Developement, Use and Importance of Standards S.U.A. Departament of Commerce.
Prof. univ. Dr. Gheorghe Mencinicopschi a elaborat tratate de specialitate în domeniul alimentului, alimentației, nutriției umane, biotehnologiei, publicând peste trei sute de lucrări științifice în țară și străinătate. A elaborat conceptul privind calitatea „informațională” a matricei alimentare (susținut la Congresele Internaționale de Nutriție Dubna 2007 și Krakovia 2008).
A fost cercetător științific principal gr. 1 la Institutul de Cercetări Alimentare, Bucuresti și profesor universitar la Facultatea de Biotehnologii a Universității de Stiințe Agricole și Medicina Veterinară Bucuresti.
A avut o activitate științifică în domenii ca: bioindustrie, biotehnologie alimentară, tehnologie alimentară și nutriție umană.
Deține 23 brevete de invenții.
Doctor în biologie (1984) cu teza Tehnologii de obținere și utilizare a preparatelor enzimatice microbiene.
Deține peste douăzeci brevete de invenție.
Coautor la următoarele cărți:
  • Bioingineria preparatelor enzimatice microbiene, Ed. Tehnică, 1980;
  • Biotehnologii în prelucrarea produselor agroalimentare, Ed. Ceres, 1987;
  • Product of Ethanol ­a Tehnological Information Package, PNUD, Viena, 1991;
  • Agri­Food Quality II, Ed. Royal Society of Chemistry, Cambridge, UK, 1999.
  • Modelarea și conducerea proceselor biotehnologice, Editura Didactică, 2002;
  • Afecțiunile aparatului respirator – Terapii complementare, Editura Fiat Lux, 2004;
  • Siguranța alimentară – Autenticitate și Trasabilitate, Editura Mirton, 2005;
  • Biogenically active amine in food, COST, Belgium, 2005;
  • Produse românești din carne, conform cerințelor europene, Editura Alt Press Tour, 2006.
  • Noua ordine alimentară. Și noi ce mai mâncăm?, 2010
  • Revoluție în bucătărie. Reînvață să gătești sănătos, 2011 [1]
A publicat 214 articole științifice în reviste de specialitate din țară și străinătate; autor a trei filme științifice; a luat parte, în calitate de organizator, președinte sau participant, la 45 manifestări științifice naționale și internaționale (congrese, conferințe, simpozioane); coordonator național program FAO în domeniul alimentar.
* 1950: Rodoliub „Roki” Vulovici (sârbă: Родољуб „Роки” Вуловић; n. , Bijeljina, Bosnia și Herțegovina, Republica Socialistă Bosnia și Herțegovina) este un cântăreț sârb, originar din orașul Bijeljina. El a devenit popular datorită cântecelor sale din anii 90 din timpul războaielor Iugoslave.
* 1950: Laurențiu Roșu (n. 1 mai 1950, Călărași, România) este un handbalist român.
În palmaresul său figurează
  • Locul III la Campionatul Mondial Universitar la ediția a 4-a din Cehoslovacia, cu echipa antrenată de Eugen Trofin și Romeo Sotiriu[1]
  • Campion Mondial Universitar – în 1973 la ediția a 5-a din Suedia, cu echipa antrenată de Eugen Trofin și Romeo Sotiriu și în 1975 la ediția a 6-a din România cu echipa antrenată de Eugen Trofin și Niculae Nedeff[1]
  • Locul I cu Steaua București la Cupa Campionilor Europeni ediția 1976-1977, cu echipa antrenată de Cornel Oțelea și Otto Tellman[1]
  • 5 titluri de campion național
  • 1 titlu de vicecampion al României
  • 2 Cupe ale României
A fost un pivot al echipei de handbal Steaua București și președinte al Clubului Sportiv al Armatei Steaua București între anii 2000 și 2003
·         1951: István Bónis (n. 1 mai 1951, orașul Baia Sprie, județul Maramureș) este un politician român, fost membru al Parlamentului României în legislaturile 2004-2008 și 2012-2016. În cadrul activității sale parlamentare, István Bónis a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Irlanda, Republica Arabă Egipt și Republica Polonă.
·         1952 - S-a născut Ramon Y Cajal, biolog şi histolog spaniol; Premiul Nobel pentru medicină pe 1906, împreună cu italianul Camillo Golgi (m.1934).
·         1954 - S-a născut Ray Parker Jr., chitarist, vocalist şi compozitor american (Raydio).
·         1955: Gheorghe Costin, dirijor român

·         1955: István Erdei-Dolóczki, politician român
·         1957 - S-a născut Rick Driscoll, chitarist britanic (Kenny).
·         1957 - S-a născut Steve Farris, chitarist american (Mr. Mister).
·         1959: Marian Petrache, politician român
·         1959 - S-a născut Phil Smith, saxofonist britanic (Haircut 100).
* 1959: Yasmina Reza (născută Évelyne, Agnès, Yasmina Reza, 1 mai 1959, Paris) este o scriitoare franceză.

OPERĂ

Romane

  • Adam Haberberg, Editura Albin Michel, 2002
  • Heureux les heureux, Editura Flammarion, 2013

Piese de teatru

  • Conversations après un enterrement, 1987
  • La Traversée de l'hiver, 1990
  • « Art », 1994
  • L'Homme du hasard, 1995
  • Trois versions de la vie, 2001
  • Une pièce espagnole, 2004
  • Le Dieu du carnage , 2006
  • Comment vous racontez la partie, 2011
  • Bella Figura, 2015

Povestiri și eseur

  • Hammerklavier, 1997
  • Une désolation, 1999
  • Adam Haberberg, 2003
  • Nulle part, 2005
  • Dans la luge d'Arthur Schopenhauer, 2005 ISBN: 2253121177
  • L'Aube le Soir ou la Nuit, 2007 ISBN: 2081209160

Scenaristă

Regizoare

  • Chicas, 2010
·         1961: Octavian-Claudiu Radu, politician român
·         1962: Maia Emilia Ninel Morgenstern (n. 1 mai 1962, București) este o actriță română de teatru și film. De asemenea a cântat și muzică idiș
Emilia-Maia-Ninel Morgenstern[2] s-a născut în București într-o familie evreiască. A studiat la Academia de Teatru și Film între 1981 și 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț până în 1988. A apărut apoi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”. Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numără Lola Lola din Îngerul albastru (Der Blaue Engel) sau Kathleen Hogan în Park Your Car in Harvard Yard. Ea este cunoscută publicului român mai ales pentru rolurile din filmele Balanța, Cel mai iubit dintre pământeni, Patimile lui Hristos.
Maia Morgenstern a fost căsătorită în perioada 1983-1999[3] cu actorul Claudiu Istodor și cu medicul Dumitru Băltățeanu în perioada 2001[4]-2015[5]. Are trei copii: Tudor Aaron Istodor (născut în 1984 din căsătoria cu Claudiu Istodor), Eva Leea Cabiria (născută în 1999 dintr-o relație neoficializată cu actorul András István Demeter[6]) și Ana Isadora (născută în 2003[7] din căsătoria cu medicul Dumitru Băltățeanu).
Numele ei, Morgenstern, înseamnă în germană „Luceafărul de dimineață”, nume dat Fecioarei Maria, personajul pe care l-a jucat în filmul Patimile lui Hristos. Regizorul Mel Gibson, un devotat romano-catolic, pare să fi luat în considerare, printre altele, acest detaliu ca fiind semnificativ pentru alegerea ei în acest rol.[necesită citare]
Din 2010 este numită ambasador pentru Alianța Civilizațiilor în România.
În iunie 2012 apare într-un spot (pro bono) în care sprijină campania „Salvați Roșia Montană” acesta devenind într-o singură zi cel mai vizionat clip al artistei pe youtube

FILMOGRAFIE (SELECTIVĂ)

SERIALE DE TELEVIZIUNE

PREMII ȘI DISTINCȚII


·         1962 - S-a născut Owen Paul, cântăreţ şi compozitor britanic.
* 1965: Marian Damaschin (n. 1 mai 1965 în Urziceni, România) este un fost mijlocaș român de fotbal.
* 1967: Ioan-Nelu Botiș (n. 1 mai 1967, Lupeni, România) este un politician din România, deputat în Parlamentul României în legislatura 2008–2010 și ministru al muncii în guvernul Emil Boc începând cu 3 septembrie 2010.
* 1968: Oliver Bierhoff (n. ,[1][2][3] Karlsruhe, Baden-Württemberg, RFG[4]) este un fost fotbalist german, atacant, care a marcat primul gol de aur din istoria competițiilor de fotbal internaționale majore, realizând asta pentru Germania în Finala Campionatului European de Fotbal 1996.
* 1969: Wes Anderson (născut la 1 mai 1969 în Houston, Texas) e un regizor și scenarist american. A regizat filme ca Fantastic Mr.Fox (2009) și Moonrise Kingdom (2012).
* 1969: Yasuyuki Moriyama (n. 1 mai 1969) este un fost fotbalist japonez.
* 1970: Javier 'Javi' Gracia Carlos (n. 1 mai 1970) este un ex-fotbalist spaniol, în prezent antrenor al clubului Málaga CF.
* 1972: Marius-Constantin Budăi (n. , Curtești, Botoșani, România) este un deputat român, ales în 2016.
* 1973: Radu Mudreac (n. 1 mai 1973) este un om politic din Republica Moldova, care din decembrie 2014 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XX-a (2014-2018), în cadrul fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).
La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din Republica Moldovaa candidat la funcția de deputat de pe poziția a 15-a în lista candidaților PSRM
* 1973: Oliver Patric Neuville (n. 1 mai 1973) este un fost fotbalist german care activa pe poziția de atacant.
Pe durata a 18 ani de carieră profesionistă, el a evoluat la echipe ca Bayer Leverkusen (5 sezoane) și Borussia Mönchengladbach (6 sezoane), acumulând în Bundesliga un total de 334 de meciuri jucate și 91 de goluri marcate.
Neuville a fost selecționat de 70 de ori la echipa națională de fotbal a Germaniei pe durata unui deceniu întreg, reprezentând țara la două Campionate Mondiale de Fotbal și la Euro 2008.
* 1975: Călin Peter Netzer (n. 1 mai 1975, Petroșani) este un regizor de film român. Este cunoscut publicului pentru cel de-al doilea lungmetraj al său, Medalia de onoare, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, film premiat în străinătate, cu mult înainte de premiera oficială în țară.
Călin Peter Netze s-a născut în 1975, în România. La vârsta de opt ani emigrează cu întreaga familie în Germania. Se reîntoarce în România, după Revoluția Română din 1989, unde va studia între 1994 și 1999 regia la Academia de Teatru și Film I.L.Caragiale din București.[1] În facultate a făcut numai scurt-metraje de ficțiune, printre care Mingea de cârpă (1994), în sistem video, Ochi uscați (1995), Maria (1997), Zăpada mieilor (1998).

FILMOGRAFIE

Lungmetrajul sau de debut, Maria, realizat în anul 2003, o coproducție România, Franța și Germania, a fost foarte bine primit de către public și critica de specialitate. A obținut Premiul Special al Juriului, Mențiune acordată de Juriul Tineretului, Leopardul de Bronz la secțiunea Cel mai bun actor pentru Șerban Ionescu și Cea mai bună actriță pentru Diana Dumbravă, toate acestea la Festivalul Internațional de la Locarno, 2003. A mai primit Premiul Don Quixote – Mențiune specială, Mențiunea de onoare și Premiul Juriului Studențesc la Festivalul de film de la Cottbus în 2003, Mențiune specială la Festivalul internațional de film de la Festróia – Tróia, 2004, Premiul UCIN pentru interpretare rol principal feminin pentru Diana Dumbravă și Premiul pentru muzică în 2004. A fost nominalizat pentru Premiile Academiei Europene de Film în 2003, la secțiunea Cea mai bună actriță (Diana Dumbravă).
Filmul său, Poziția copilului a fost distins cu premiul Ursul de Aur (Goldener Bär) la a 63-a Berlinală din 2013.

Scurt metraje

Lung metraje

·         1979: Pauli Rantasalmi, chitarist finlandez (The Rasmus)
* 1980: Isabelle Geffroy (n. 1 mai 1980, Tours, Franța), cunoscută după numele de scenă Zaz, este o cântăreață și compozitoare franceză. Este renumită pentru hitul „Je veux” de pe primul său album, intitulat Zaz, care a fost lansat la 10 mai 2010
Mama ei a fost profesoară de spaniolă  și tatăl ei a lucrat la o companie electrică . În 1985 a intrat la Conservatorul din Tours, împreună cu sora și fratele ei, unde a luat cursuri de la  cinci până la unsprezece ani. A studiat teoria muzicii, în special vioara, pianul, chitara și a cântat într-un cor. În 1994 s-a mutat la Bordeaux. În 1995 a luat lecții de muzică dar a practicat și sport timp de un an,  în Bordeaux. A studiat kung fu cu un antrenor profesionist.[4] În 2000 ea a câștigat o bursă de la consiliul regional, care i-a permis să intre la o școala de muzică modernă (Centrul pentru Informare și Activități Muzicale- CIAM) din Bordeaux . Influențele ei muzicale includ:Cele patru anotimpuri de Vivaldi, cântăreți de jazz, precum Ella Fitzgerald și alți cântăreți, cum ar fi Enrico Macias, Bobby McFerrin, și Richard Bona, precum și influențe africane, latine și de ritmuri cubaneze. În 2006 ea s-a mutat la Paris.
·         1981: Aliaksandr Hleb (Bielorusă: Аляксандр Глеб; Rusă: Александр Глеб) (n. 1 mai 1981, Minsk, RSS Bielorusă, URSS) este un fotbalistdin Belarus care evoluează la clubul german VfL Wolfsburg, unde este împrumutat de la FC Barcelona.
* 1982: António Alberto Bastos Pimparel (n. 1 mai 1982, Lisabona, Portugalia), cunoscut ca Beto, este un fotbalist portughez care evoluează la clubul portughez Sporting CP. A jucat și în România la CFR Cluj, echipă cu care a câștigat campionatul în sezonul 2011-2012.
* 1982: James „Jamie” Dornan (n. 1 mai 1982)este un actor, model și muzician nord-irlandez.
* 1982: Dario Srna (n. 1 mai 1982, la Metković) este un jucator croat de fotbal, căpitanul echipei ucrainene Șahtior Donețk. A strâns peste 150 de meciuri în campionatul Ucrainei fiind de 4 ori campion cu Șahtior. A mai fost unul din principalii oameni din finala Cupei UEFA 2009 pe care Șahtior a câștigat-o în fața lui Werder Bremen. A fost chemat la echipa națională a Croației în preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal 2010.
* 1987: Leonardo Bonucci (pronunție în italiană: /leoˈnardo boˈnuttʃi/; n. 1 mai 1987) este un fotbalist italian care joacă pentru Juventus Torino.
* 1987: Diana Mihaela Druțu (n. 1 mai 1987 în Galați) este o jucătoare de handbaldin România legitimată la clubul HC Dunărea Brăila. Diana Druțu evoluează pe postul de intermediar stânga.
Druțu a fost a cea mai bună marcatoare în ediția 2011-12 a Ligii Naționale, când juca la HC Oțelul Galați. Cu 182 de goluri înscrise (64 în tur și 118 în retur) ea a câștigat Trofeul Simona Arghir Sandu, care se decernează celei mai bune marcatoare din Ligă
* 1987: Andrei Stoica (n. 1 mai 1987) este un kickboxer român și campion mondial SUPERKOMBAT la categoria super-cruiser, titlu deținut de acesta încă din 2013.[1]
De asemenea, este semnat și de către GLORY acolo unde pe 12 aprilie 2014 la Istanbul a luptat cu unul dintre cei mai buni luptători din lume și fostul campion neînfrânt al It's Showtime - congolezul Danyo Ilunga - și a pierdut prin knockout după un start promițător.
Andrei Stoica este în top 10 mondial la categoria semi-grea în ambele clasamente GLORY și LiverKick.com. A fost declarat "Luptătorul anului 2014" în România de către Clubul Sportiv Al Jurnaliștilor.
Este fost campion european de wushu, începându-și cariera în arte marțiale la CSA Steaua București.
* 1989: May Siphiwe Mahlangu (n. 1 mai 1989, Secunda) este un fotbalist din Africa de Sud care evoluează ca mijlocaș centralla clubul Ludogoreț Razgrad.
* 1990: Diego Armando Contento (născut 1 mai 1990 în München) este un jucător german de fotbal, care în acest moment joacă pentru Bordeaux
* 1994: Cristina Enache (n.1 mai 1994, în Focșani) este o handbalistă românăcare joacă pentru CS Minaur Baia Mare
* 1997: Anca Georgiana Polocoșer (n. 1 mai 1997, Suceava) este o handbalistădin România care joacă pentru Minaur Baia Mare și echipa națională a României
Anterior, handbalista a mai evoluat la CSM Cetate Deva, Dinamo Bucureșt și CSM Roman

la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...