19 MAI 2021

 7. /19 MAI 2021 - POEZIE; GÂNDURI PESTE TIMP

HORIA BONCIU

Horia Bonciu
Horia Bonciu
Date personale
Născut	19 mai 1893  Iași, România
Decedat	27 aprilie 1950 (56 de ani)  București, România
Cauza decesului	cauze naturale (cancer)
Cetățenie	România
Ocupație	winegrower[*] lingvist poet scriitor traducător
Activitate
Pseudonim	Sigismund Absurdul
Limbi	limba română
Influențe[ascunde] Louis-Ferdinand Céline Urmuz
Modifică date / text

Horia Bonciu - cunoscut și ca H. Bonciu - (n. 19 mai 1893, Iași, România – d. 27 aprilie 1950, București, România) este pseudonimul literar al lui Beniamin Haimovici, fiul lui Carol Haimovici și al Ghizelei, poet și prozator de avangardă al perioadei interbelice, asociat cu expresionismul, suprarealismul și postmodernismul.

Biografie artistică

S-a remarcat mai întâi prin poezie (debutează în 1932 cu volumul Lada cu năluci), apoi prin cele două romane de factură expresionistă, Bagaj... (1934) și Pensiunea doamnei Pipersberg (1936), care îi aduc consacrarea artistică, în mare parte postumă, dar și antipatiile criticilor tradiționaliști (Nicolae Iorga) la care se adaugă respingerile categorice ale ideologilor extremei drepte.

A frecventat cercurile artistice din Viena și Berlin, în calitate de corespondent al ziarului Rampa, familiarizându-se cu anumite tendințe literare ale vremii (neo-romantism, simbolism, expresionism). Nu și-a finalizat studiile universitare. Acuzat de pornografie, asemenea unor confrați cum ar fi Mircea Eliade, Geo Bogza sau Mihail Sebastian, i se intentează un proces de presă răsunător în 1937, dar numeroși intelectuali, în frunte cu Eugen Lovinescu, îi sar în apărare.^{[necesită citare]}

Este citat de Mircea Cărtărescu în volumul Postmodernismul românesc drept unul dintre precursorii acestui curent literar.

Opere

• Lada cu năluci, 1932
• Eu și Orientul, 1933
• Poeme către Ead (după Anton Wildgans), 1933
• Bagaj Strania dublă existență a unui om în patru labe, 1934
• Pensiunea doamnei Pipersberg, 1936
• Brom, 1939
• Requiem, 1945
• Concert la contrabas. Poemele republicane, 1948 (netipărite)

Năluci

Sună stingerea, tăcere, singur lasă-mă vecine,
Gândurile fără dușumea, fără acoperiș,
Fără gânduri, fără tine, cu mine și fără mine,
Uite cum le prind, uite cum le pierd, uite-te!

Eu le dau, eu le iau, mă joc cu ele, bat în tine,
Îmi răcoresc arșițele, le zvârl în sus și cad,
Fără să mai dau, fără să mai cer ce mi se cuvine,
Nici de sus, și nici de jos din iad,
Spre care plec cântând și duc un om străin în mine.

VASILE GALAICU

VASILE

GALAICU

Născut: 19 mai 1939, Unchitești, jud. Soroca, azi Florești.

Studii: Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi (1963).

Debut editorial: Oglinda fermecată, 1971.

Cărți publicate:

Oglinda fermecată, versuri pentru copii, ed. Lumina, Chișinău, 1971;

Ţara de poveste, Chișinău, 1973;

A fost o zi..., poezii, ed. Lumina, Chișinău, 1974;

Duminica din mijlocul săptămânii, versuri pentru copii, ed. Lumina, Chișinău, 1976;

Clopoţelul dorului, Chișinău, 1978;

La porţile albastre ale cerului, proză, ed. Literatura artistică, Chișinău, 1979;

Cantata credinţei, proză, ed. Literatura artistică, Chișinău, 1979;

Muchia sorţii, proză, ed. Literatura artistică, Chișinău, 1980;

Șapte ani de-acasă, ed. Literatura artistică, Chișinău, 1982;

Casa și inima noastră, proză, ed. Literatura artistică, Chișinău, 1984;

Evanghelie de la Mihai, proză, ed. Literatura artistică, Chișinău, 1989;

Iubesc că mi-i dat..., poezii, ed. Litera, Chișinău, 2009;

Perla: Ritm de cord, poezii, ed. Litera AVN, Chișinău, 2012.

S-a născut în 1939 în satul Unchitești, județul Soroca, astăzi raionul Florești. Și-a făcut studiile la Institutul Pedagogic ”Alecu Russo” din Bălți (1958-1963). După absolvirea facultății activează în calitate de învățător și director la Școala medie din satul Văscăuți, raionul Florești (1963-1966). A fost profesor la Școala Pedagogică din Soroca (1966-1968), după care doi ani a fost înrolat ca ofițer în armata sovietică.

Reîntors, este angajat ca șef de secție la săptămânalul ”Cultura” (1970-1974), apoi ca șef al secției poezie la revista ”Nistru” (1974-1975). A fost director al Fondului Literar (1975-1981), secretar responsabil la revista ”Nistru” (1981-1987), redactor-șef la Editura ”Literatura Artistică” (1987-1989).

Debutează editorial în 1971 cu volumul de poezii și proză pentru copii ”Oglinda fermecată” (1971), urmat de alte cărți adresate celor mici: ”Țara de poveste” (1973), ”A fost o zi” (1974), ”Duminica din mijlocul dorului” (1976) , ”Clopoțelul dorului” (1978) , ”Cantata credinței” (1979), ”Muchia sorții”, ”Șapte ani de-acasă” ș.a. Scrie și proză pentru adulți: ”Casa din inima noastră” (1984), ”Evanghelie de la Mihai” (1989), ”Iubesc că mi-i dat” (2009) etc. În 2012 a scos de sub tipar volumul de versuri ”Perla: Ritm de cord”.

GHEORGHE PETCU

Gheorghe Petcu, sociolog convertit, este membru al Uniunii Scriitorilor și cetățean de onoare al Buzăului. (Co)autor a zeci de albume, enciclopedii sau monografii, a marcat istoria și geografia locului publicând fără scrupule multe date eronate, povești inventate sau alte bazaconii.

De când edităm TurismBuzau.ro drumurile noastre s-au tot intersectat, încurcându-ne de nenumărate ori de moștenirea Petcu. Beleaua e că Gheorghe Petcu, acum în retragere dar la fel de prolific, și-a lăsat urmele pe multe atracții turistice locale publicând texte cu date eronate, menite, probabil, să le cosmetizeze imaginea. Date preluate apoi și răspreluate ca din Biblie de către mass media, de wikipedia etc. De notorietate rămân cei 17 m înălțime ai cascadei Cașoca, împroprietărirea celebrului col. Gheorghe Truțulescu cu domeniul Hariton, sau, probabil cea mai gogonată, existența cetății medievale a Buzăului, cu zid de apărare și patru porți.

Relativ recent, o cunoștință, prost sfătuită și puțin prinsă la înghesuială, i-a comandat lui Petcu o monografie. I-a înmânat kilograme de documente scoase cu greu de prin arhivele de la București, pentru o documentare serioasă. Petcu a făcut o varză după rețetă proprie, cu propriile documente și frânturi din alte opere personale, fără a se mai obosi să studieze documentele primite. Un prieten spunea atunci, fără intenția de-a fi nesuferit, că cine a citit o carte de-a lui Gheorghe Petcu, le-a citit pe toate. Și avea dreptate. Indiferent de subiect, regăsim multe teme plimbate dintr-o parte în alta, pentru a da volum lucrării. O operă de-a lui Petcu este un amestec de fotografii de calitate îndoielnică și tabele, totul scris cât mai mare, pentru a-i da mai multă greutate. Vor mai trece mulți ani până vom scăpa de moștenirea Petcu.