30 MAI 2021

 4. /30 MAI 2021 - POEZIE

VOLTAIRE

Voltaire - biografie - (opera si scrierile) (1694-l778)

François-Marie Arouet cel tanar adopta ca nume de scriitor anagrama numelui sau de familie, Voltaire.

Pana prin 1750, el a fost cunoscut mai ales ca poet epic, dramatic, filosofic, satiric. Prin tragediile (27), comediile si operele sale, care constituie 50 de lucrari, Voltaire a fost cel mai important autor dramatic francez al vremii sale.
Voltaire domina tragedia secolului al XVIII-lea, urmand linia lui Corneille si Racine. Printre piesele sale se numara: Oedip (1718), Brutus (1731), Moartea lui Cezar (1735), Zaira (1732) – inspirata de Othello al lui Shakespeare, Mahomed sau fanatismul (1742), Tancred (1760), Meropa (1743)
Cu Voltaire, intrigile de iubire sunt in plan secund. El isi pune teatrul in slujba ideologiei sale de filosof luminat, mai ales dupa 1760, atacand fanatismul si ignoranta.
Scrisorile filozofice (1734) reflecta impresiile sale despre Anglia, tara a liberalismului si tolerantei (religioase, politice, stiintifice, filozofice, literare, comerciale), pe langa care Franta lui Ludovic al XV-lea parea o tara despotica si plina de prejudecati.
Povestirile si romanele sale filozofice (26) reiau traditia realista si picaresca, prezentand, de regula, eroi ce trec dintr-o aventura in alta, fara a exclude exotismul si fantasticul. Intr-un sens, ele sunt, dupa Rabelais, Cervantes si altii, o parodie a genului romanesc. Niciodata compuse doar pentru a distra si amuza, ele ofera perspective asupra sortii omului in general, asupra luptei sale neincetate contra fortelor naturale ori sociale, devenind un repertoriu al principalelor idei ale lui Voltaire.
Candid sau optimismul (1759), cel mai celebru si intins „roman”, e o critica deschisa a optimismului providential. Aventurile si experientele protagonistului vor sa dovedeasca teza ca nu e totul cel mai bine in cea mai buna dintre lumile posibile (cum afirma preceptorul sau, Panglos, fidel lui Leibniz), dar ca oamenii au inca o mica speranta de a corecta ceea ce merge prost. Solutia este sa nu stam cu mainile incrucisate, ci sa ne cultivam fiecare propria gradina.
Micromegas (1752) reia ideile si procedeul din Calatoriile lui Gulliver, a lui Jonathan Swift, iar Naivul (1767) trateaza tema „bunului salbatic”, la moda printre ganditorii utopici ai secolului al XVIII-lea.
Voltaire a mai scris lucrari istorice (Istoria lui Carol al XII-lea, Secolul lui Ludovic al XIV-lea, Eseu asupra moravurilor, etc), un Tratat despre toleranta, pledoarie in favoarea libertatii de constiinta.

Born bad

Ei mi-au spus ca in ziua in care m-am nascut
Ploua aici
Cu toate acestea, a fost cea mai buna zi a ta
Si cine ar fi crezut vreodata
Ca un copil dragut cum paream
Ar fi o sursa
De asa multa durere si cearta
Oh.. 

De fiecare data cand am incercat sa trec soseaua cea mare
Ceva adanc in interiorul meu m'a tarat in jos
Oricand apaream
Venea si ura, disperarea si frica
Parea ca necazurile ma urmareau intotdeuna peste tot

Spune-mi ca nu e prea tarziu pentru tine sa ma tii 
Ai fost intotdeuna aici
Cand lucrurile mergeau prost
Si ei sunt asa de rai 
Dragostea care mi-ai dat-o
Atat de neconditionat
Ce trist
Ce trist
Nascut rau. 

Cand ti-am scris tie o scrisoare
Cu greu am crezut ca lucrurile merg prost
Si toti acestia pe care ii numeam prieteni
Au plecat intr-un sfarsit
Adevarul e ca tu ai fost cel mai bun pe care l-am avut
Mama, e prea tarziu ca sa ma mai tii
Ai fost mereu aici
Ai fost intotdeuna aici
Cand lucrurile mergeau prost
Si ei sunt asa de rai 
Dragostea care mi-ai dat-o
Atat de neconditionat
Ce trist
Ce trist
Nascut rau. 

Nu vreau sa plec
Nu vreau sa plec
Nu sunt pregatit ïnca.. 
Nu.. nu..

Goodnight demon slayer (romana)"

Aici este un monstru care traieste sub patul tau 
Oh pentru numele lui Dumnezeu, este un futon pe podea
El trebuie sa fie plat ca o placa. 

Aici este un monstru care pandeste de dupa usa
Chiar daca am verificat de 15 ori
Cand eu plec atunci vine el
In fiecare noapte. 

Spune-i monstrului care locuieste sub patul tau
Sa plece in alta parte
Sau il vei lovi in cap. 

Spune-i creaturei ce pandeste de dupa usa
Daca el stie ce e bine, nu v-a mai veni aici de acum
Pentru ca il vei lovi in fund de 4 ori

Noapte buna vanatori de demoni, noapte buna
Acum e vremea sa iti inchizi ochii obositi
Aici sunt demoni de ucis si dragoni de calarit
Daca ei te vad venind, drace'mai bine se ascund. 

Noapte buna, noapte buna, noapte buna
Noapte buna micul meu vanator, noapte buna. 

Spune-i monstrului care mananca copii, ca tu ai gustul rau
Si sigur ai fi cel mai rau lucru pe care l'a avut
Daca te mananca, nu te agita, taie-l cu un topor
Sa nu regreti, el merita, el e un nemernic. 

Spunele harpiilor ce stau la piciorul patului
Ca la numaratoare 5 le vei arde de vii 
Spune-i diavolului ca e timpul sa ii dai datoria lui
El ar trebui sa se intoarca in iad, ar trebui sa se agite la locul lui 
Deoarece cea mai puternica, infricosatoare creatura esti tu. 

Noapte buna vanatori de demoni, noapte buna
Acum e vremea sa iti inchizi ochii obositi
Aici sunt demoni de ucis si dragoni de calarit
Daca ei te vad venind, drace'mai bine se ascund 

Noapte buna, noapte buna, noapte buna
Noapte buna micul meu vanator, noapte buna. 

Nu iti voi spune ca nu se ascunde nimic sub patul tau
Nu iti voi vinde ca toate se petrec in capul tau
Lumea noastra nu e ceea ce pare
Monstrii sunt reali, dar nu in visele tale. 
Invata ce poti de la bestiile pe care le invingi
Ai nevoie de asta pentru unii oamenii pe care ii vei intalni. 

Noapte buna vanatori de demoni, noapte buna
Acum e vremea sa iti inchizi ochii obositi
Aici sunt demoni de ucis si dragoni de calarit
Daca ei te vad venind, drace'mai bine se ascund 

Noapte buna, noapte buna, noapte buna
Noapte buna mïcul meu vanator, noapte buna. 

Noapte buna, noapte buna, noapte buna. 
Noapte buna.

Death, death devil, devil, devil, devil, evil, evil, evil, evil song (romana)"

Bunica mea pe patul ei de moarte
S-a intors spre mine si mi-a spus 
'' De ce trebuie sa vezi viata asa de morbida? 

Am incercat sa te invat ce trebuie
Dar undeva am gresit
Pentru ca tu canti aceste
-Moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau -cantece. ''

Cand 6 oameni au carat-o la groapa
Si i-au lasat trupul in groapa
Ochii imi erau uzi
Fata imi era atat de lunga. 

Preotul a spus :
'' Fiule aici te afli
Nu vrei sa i-ei aceasta chitara
Si sa ii canti dragii tale bunici plecate un ultim cantec ''

Si am cantat: moarte, moarte
diavol, diavol, diavol, diavol
rau, rau, rau, rau cantec
Dracu' stie unde apartin

Lumea e plina de tragedii
Deci de ce ar fi gresit? 
Cantand moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau cantec. 

Cand faceam cumparaturi la Hot Topic
Si ieseam de pe usa
Cand doi sportivi prosti au venit spre mine
Si au zis : ''Hey homosexualule nu e Halloween-ul ''
Si ei mi-au izbit rujul de podea. 

Si am cantat: moarte, moarte
diavol, diavol, diavol, diavol
rau, rau, rau, rau cantec
Dracu' stie unde apartin

Lumea e plina de idioti
Deci de ce ar fi gresit? 
Cantand moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau cantec. 

Cand am fost la biserica Duminica
Am stat in fata pe un scaun
Preotul a zis :'' Isus si Maria deasemena
Fiule ce naiba a intrat in tine
Ridica-te si canta un imn sau doua. ''

Si am cantat: moarte, moarte
diavol, diavol, diavol, diavol
rau, rau, rau, rau cantec
Dracu' stie unde apartin

Lumea e plina de ipocriti
Deci de ce ar fi gresit? 
Cantand moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau cantec. 

Cand am fost invitat la Casa Alba
Presedintele m-a tras deoparte
Si a spus : '' Fiule, canta'ne noua o piesa despre pace
Pentru acei raufacatori din Orientul Mijlociu''
Mi-am dat ochii peste cap si am cantat aceasta rima :

Am cantat moarte, moarte
diavol, diavol, diavol, diavol
rau, rau, rau, rau cantec
Dracu' stie unde apartin

Lumea e plina de W'
Deci de ce ar fi gresit? 
Cantand moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau cantec 

Cand am murit si am mers in Iad
Am putut spune chiar si inafara mirosului urat
Ca sigur nu era poarta de perle
Diavolul a spus : 
'' Vino aici tinere
Eu si sotia mea suntem marii tai fani''
Deci natural am crezut ca am reusit. 

Ei bine, atunci el si'a pus un fier de calcat pe piept
Si a ales instrumentul care a crezut ca'i bun
Si apoi m'a lovit in p****s
Cu o furca, ascutita ca dintii de rechin
El s'a transformat in mine, mi-a facut cu ochiul si a cantat aceasta melodie:

El a cantat : moarte, moarte
diavol, diavol, diavol, diavol
rau, rau, rau, rau cantec
Da stiu unde apartii

Ti-am gasit melodia hilara
Dar acum sufletul tau e pecetluit
Canta'ti - moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau - melodie. 

Glumeam baiete
Bine ai venit in Iad
Bucura'te de bufet. 

Si am cantat : moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau cantec 
Dracu' stie unde apartin

Lumea e plina de pacatosi
Deci de ce ar fi gresit? 
Cantand moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, dïavol, rau, rau cantec

BORIS PASTERNAK

Biografie

Boris Leonidovici Pasternak (1890-1960) s-a născut la Moscova, fiind copilul a doi artişti cunoscuţi de origine evreiască: tatăl său, Leonid Osipovici, a fost pictor, profesor de pictură şi unul dintre cei mai cunoscuţi ilustratori ai lucrărilor lui Lev Tolstoi, iar mama sa, Rosa Kaufman, o celebră pianistă. De altfel, casa lor făcea parte din cercul intelectual şi artistic al epocii şi era frecventată de personalităţi precum Aleksandr Skriabin, Serghei Rahmaninov, Rainer Maria Rilke, Verhaeren sau chiar Lev Tolstoi. Boris şi-a început educaţia în Gimnaziul German din Moscova, pentru a o continua la Universitatea moscovită, secţia Istorie-Filozofie. Foarte influenţat de muzica lui A. N. Skriabin, prieten de-al tatălui său, Pasternak studiază compoziţia vreme de şase ani, din 1904 pînă în 1910. Dar în 1912 deja renuţase la muzică, nemaiconsiderînd-o vocaţia sa. În această perioadă frecventează cenaclurile literare şi face primele încercări de traducere (din poezia lui Rilke). Din 1913 s-a înscris la Universitatea din Marburg (Germania), ca student la Filozofie, fiind interesat de şcoala neo-kantiană. Nici această direcţie nu îl mulţumeşte (deşi problematica filozofică rămîne în centrul creaţiei sale pînă la sfîrşitul vieţii) şi îşi continuă căutările, după patru luni petrecute în Germania. Întreprinde o călătorie în Italia, după care revine în Rusia, hotărît să se ocupe de literatură.Debuteză cu poezii în revista „Lirika”, în 1911, pentru ca, trei ani mai tîrziu, să scoată primul său volum de versuri, Geamantanul cu nori (Bliznets v Tuciakn). După acest moment, se îndreaptă spre poezia futuristă, alăturîndu-se grupului „Centrifuga”, dar rămînînd ataşat valorilor „secolului de argint” al poeziei ruseşti, chiar dacă se îndepărtează de formele tradiţionale. Influenţele care se pot simţi în lirica sa sînt de dublă natură, germane (Rilke în primul rînd) şi ruseşti (Blok şi Maiakovski, deşi pe cel din urmă nu l-a considerat un poet important). Încet, se simte evoluţia sa spre elementele epice. Poeziile cuprinse în volumul Pe deasupra barierelor (1917) constituie, în mare parte, reluări ale temelor din primul său volum. Primele sale volume de versuri nu suscită nici un fel de interes din partea criticii. Acesta va surveni odată cu publicarea volumele Sestra moia zhizn (Sora mea viaţa), în 1922, şi Temi i variatsii (Teme şi variaţiuni), în 1923, dintre care ultima este marcată de un stil sobru şi „extrem”, cum a fost numit de comitetul Nobel. În ele, Pasternak se foloseşte de propriul filtru poetic pentru a surprinde lumea, în integralitatea sa. Odată cu apariţia acestor două volume, Pasternak ocupă un loc de seamă în generaţia poeţilor contemporani, lucru cu care tatăl său se mîndreşte într-o scrisoare adresată lui Rilke: „Dacă ai şti cum fiecare vers al tău e o comoară în ochii copiilor mei, mai cu seamă ai lui Boris, şi el poet şi care aici, în Rusia, deja e cunoscut”. În timpul Marelui Război, Pasternak trăieşte din banii cîştigaţi ca profesor particular, iar apoi lucrează la o uzină chimică în Munţii Urali. Nu a făcut armata din cauza unei răni la un picior. Călătoria în Urali i-a permis să strîngă material pentru Doctor Jivago. După 1917, Pasternak a lucrat ca bibliotecar. Anii ’20 sînt marcaţi de încercările sale de a-şi găsi locul în noua ordine, creată de Revoluţia roşie. Deşi îngrozit de brutalitatea noilor guvernanţi, Pasternak a sprijinit noul regim. Părinţii şi surorile sale au emigrat în Germania în 1921, cînd au fost deschise graniţele. Tatăl său, Leonid, avea să moară la Oxford în 1945. În 1922 se căsătoreşte cu Evghenia Vladimirovna Lourie, cu care are un fiu. Va divorţa de ea în 1931, pentru ca, trei ani mai tîrziu, în 1934, să se recăsătorească cu Zinaida Nikolaevna Neigauz. În 1924 publică Visokaia bolezn (Înalta maladie), care descrie revolta din 1905 aşa cum a văzut-o el, şi Detstvo Liuvers (Copilăria lui Luvers), o prezentare lirică şi psihologică a unei tinere aflată în pragul devenirii întru femeiesc. O colecţie de patru povestiri a văzut lumina tiparului anul următor, sub titlul Vozdushnie puti (Drumuri prin văzduh). În 1927, Pasternak abordează din nou subiectul revoluţiei din 1905 în două lucrări de dimensiuni mai mari, Leitenant Schmidt (Locotenentul Schmidt), un poem epic sub forma unui imn de jale pentru soarta locotenentului Schmidt, conducătorul rebeliunii de la Sevastopol, şi Deviatsot piati godAnul nouă sute cinci), un alt poem epic extrem de puternic, dar oarecum prolix, ce se concentrează asupra evenimentelor legate de revoluţie. Prin acestea, prin renunţarea la temele personale ce predominaseră în poezia sa şi orientarea către temele Revoluţiei, este recunoscut ca poet sovietic. Dar pentru personalitatea şi temperamentul său, atrase de problemele de natură etică şi filozofică, temele socialiste nu constituiau un punct de interes. Deviaţia pe care şi-o impusese de la cîmpul său primar de interes spre temele Revoluţiei cuprindea marile probleme istorice şi morale, pe care poemul epic pe care îl practică le poate cuprinde. Cum s-a afirmat, „afirmă revoluţia sub aspect moral”, în timp ce îi respinge aspectul violent-fizic. În fapt, marea problemă rezida în diferenţa conceptulă, Pasternak înţelegînd cu totul altceva prin „realitate” faţă de doctrina oficială. Astfel că, după ce Uniunea Scriitorilor impune realismul socialist ca izovr de inspiraţie tuturor membrilor săi, Pasternak renunţă să mai scrie, mulţumindu-se să traducă. Anii ’30 sînt „anii depresiei”, în care, înconjurat de suferinţă într-o lume unde teroarea stalinistă făcea ravagii, Pasternak va renunţa pe alocuri la scris. În 1931 îşi publică biografia, Okhrannaia gramota, care lasă imaginaţia cititorului să întrevadă masca purtată de autor în momentul redactării. În ea scria: „Nu mai recunoaştem realitatea. Ea se manifestă ca o nouă categorie. Iar această categorie îşi este sieşi condiţie inerentă, iar nu nouă. Dincolo de această condiţie, totul în lume poartă un nume. Dar [categoria] este nouă şi încă nu a fost numită. Am încercat să o facem – şi rezultatul este arta”. În anul următor, 1932, îi apare o colecţie de versuri, Vtoroie rozhdenie (A doua naştere). În 1935 publică traduceri din poeţi georgieni (întreprinde şi o călătorie în Gruzia). Tot în acesta an, în urma insistenţelor lui Malraux pe lîngă autorităţile sovietice, reuşeşte să facă o călătorie la Paris, pentru a participa la Congresul Anti Fascist. După acest moment, începe să publice traduceri, multe şi bune, din germană, engleză, franceză. Traduce cele mai importante tragedii ale lui Shakespeare (traducerea sa la King Lear fiind considerată şi astăzi un etalon, ca şi cea la Hamlet); traduce o parte a operelor lui Goethe, Schiller, Kleist, Ben Jonson, alături de poezii de Petöfi, Verlaine, Swinburne, Shelley şi alţii. În anii ’30 şi în prima parte a anilor ’40, scrierile sale nu au căzut în raza celor agreate de autorităţi, astfel că nu au fost publicate. Mai mult, divizia Partidului care controla mediul literar a dispus ca Asociaţia Rusă a Scriitorilor Proletari (RAPP) să scape de urmele trecutului. Drept consecinţă, RAPP a declanşat o campanie de purificare, fiind vizată atît literatura mai veche, cît şi scriitori precum Babel, Osip Madelştam, Vladimir Maiakovski şi Pasternak. Acesta din urmă a fost acuzat, ca şi Şostakovici sau Bulgakov, de estetism şi de subiectivism, rezoluţia RAPP decretînd scoaterea sa din rîndurile celor cu drept de semnătură. Unul dintre motivele acestei atenţii nedorite îndreptate asupra sa a fost faptul că, în poezie, Pasternak apelează la motive religioase. Războiul a schimbat acest fapt, în timpul său Pasternak scriind versuri patriotice. Culegerea Na rannikh poiezdakh (Pe trenuri timpurii), care cuprinde versuri scrise după 1936, îi e publicată acum, în 1943, pentru ca în 1945 să fie republicată, revăzută şi adăugită, sub titlul Zemnie prostoriÎntinderea pămîntească). În aceste poezii, Pasternak nu mai foloseşte expresia eliptică proprie, ci o simplitate căutată. Aceasta a dus la o îndepărtare a publicului său tradiţional, intelectualii, public ale cărui rînduri oricum se diminuaseră drastic în urma persecuţiilor staliniste, mare parte din intelectuali găsindu-şi sfîrşitul în gulag. În 1948, după terminarea războiului, întregul tiraj din Opere alese este dat la topit. Ultimul său volum de poezie, terminat în 1959, a apărut în 1960, Cînd se înseninează. Faptul că a refuzat pînă în ultimul moment să scrie poezie politică, rămînînd rataşat la cea personală, îndeosebi după scandalul legat de Doctor Jivago, a fost considerat de autorităţi ca luare a unei poziţii politice. Imediat după terminarea războiului, în fapt, atacurile politice la adresa scriitorului se vor înteţi. Anul 1945, al morţii tatălui său, reprezintă momentul începerii lucrului la Doctor Jivago,Spektorski. Terminat un deceniu mai tîrziu, romanul a fost refuzat de editurile sovietice. Considerat de mulţi critici drept capodopera literaturii ruseşti din scolul trecut, cu trăsături autobiografice, romanul spune povestea unui intelectual prins între lume şi propria fiinţă. Într-un tîrziu, cartea va fi publicată în 1957 în Italia, la editura Feltrinelli, după ce un jurnalist italian, l-a scos ilegal din URSS, pentru ca imediat după aceasta să fie publicat în 18 limbi şi să cunoască un răsunător succes internaţional. În URSS, însă, acest fapt a fost văzut ca o neacceptare a Revoluţiei bolşevice, ducînd la persecutarea autorului. Căzut victimă a unei susţinute campanii de presă, scriitorul va fi exclus din Uniunea Scriitorilor, ca şi din Asociaţia Scriitorilor din Moscova, în disperare de cauză ajungînd să îi scrie lui Hruşciov, rugîndu-l să-l ajute. Cartea nu a fost publicată în spaţiul sovietic decît în 1987, la trei decenii de la prima sa ediţie, odată cu reabilitarea scriitorului. Pe acest fundal tulbure, în care cultura era asimilată forţat politicii, Pasternak fusese nominalizat de şapte ori la premiul Nobel pentru literatură, pentru ca în 1958 să îl primească. Dar scriitorul va fi constrîns, prin presiuni şi ameninţări, să-l refuze. În 1989, ca urmare a unei decizii unice a Academiei Suedeze, i s-a acordat Nobelul pentru literatură post-mortem. Premiul a fost acceptat de fiul său. Pasternak a trăit ultimii ani la Peredelkino, o tabără de creaţie de lîngă Moscova. Ultimele sale planuri cuprindeau o piesă de teatru despre ţarul Alexandru al II-lea şi desfiinţarea şerbiei. A murit de cancer la plămîni pe 30 mai 1960. ( ( singurul său roman, dacă trecem peste acel „roman în versuri” din 1926,

Grea cruce să iubeşti pe unii...

Grea cruce sa iubesti pe unii.
Dar tu - ce simpla! De-nteleg
Secretul frumusetii tale,
Enigma vietii o dezleg.

S-aude, primavara, fosnet
De adevaruri, cum razbat.
Ca aerul îti e-ntelesul,
Ca el de dezinteresat.

Freamatul viselor s-aude
Atunci - si parca le si vezi.
În rândul marilor temeiuri,
Tu, precum aerul, te-asezi.

Usor e: te trezesti, din suflet
Zvârli pleava vorbei, vechi cusururi,
Curat s-o duci de-aici-naite,
Sa nu te mai mânjesti de-a pururi. 

Întâlnire

Nameti pe-acoperisuri, cum iernii îi sta bine!
Ies sa mai fac miscare si-n usa dau de tine.
Esti fara palarie si, Doamne, n-ai galosi!
Ai strâns în mâini zapada, framânti un cocolos.

Copacii lânga garduri sunt supti de zari si bezna,
Esti emotionata, cu fulgi, inel, în glezna.
Baticu-i plin de apa, din mâneci parca-ti ploua,
În paru-ti se-nfiripa cinci picaturi de roua.

Balaie, o suvita îti lumineaza chipul,
Mijlocul, pardesiul si mâna si baticul.
T;i-i jilava, pe gene, zapada ca un fum,
Mi-apari dintr-o bucata, când te privesc acum.

Cin` te-a purtat prin mine, prin suflet, in ocoale,
Asa ca pe-o bucata de fier cu miezul moale?
In sufletu-mi, de-a pururi, tu o sa-nsemni femeie.
Ca lumea-i rea, imi pasa foarte putin, de-aceea.

Se dedubleaza noaptea din acel timp sfârsit,
Ramasera doar bârfe, dar noi, noi am murit? 

Vara în oraş

Se vorbeste pe soptite,
Glasul parca ti se taie,
Iar femeia, de pe ceafa,
Si-a strans coama-n crestet, claie.

Sta sub pieptenele greu
Ca sub coif, intr-adevar,
Cand pe spate-si da ea capul
Cu podoaba grea de par.

Strada calda, noaptea calda,
Vremea rea se cam abate,
Tarsaitul de picioare
Este o realitate.

Chiar ca tuna! Sus pe bolti,
Bubuitul - ce napasta!
Vantul salta, la un colt,
Perdeluta din fereastra.

S-a instapanit tacerea.
Aerul parca-i de fier
Scapararile de fulger
Scotocesc nervos prin cer.

Cand s-arata dimineata
Si-ncep strazile de ard,
Sugativa prin baltoace
Soarele pe bulevard.

Teii-n floare, secularii,
Teii-nmiresmati - mahmur
Cata: li-i necaz pe vreme
Fiindca n-au dormit destul.


(traducere de Marin Sorescu) 

BARBU NEMȚEANU

Benjamin Deutsch
Scriitorul Barbu Nemțeanu
Date personale
Nume la naștere	Benjamin Deutsch
Născut	1 octombrie 1887 Galați, România
Decedat	30 mai 1919, (32 de ani) București, România
Cauza decesului	tuberculoză
Părinți	Iacob Deutsch și Sanina
Naționalitate	România, origine evreiască
Cetățenie	România
Ocupație	poet, traducător, publicist
Pseudonim	Barbu Nemțeanu, B. Askenazi, Ion Corbu, Ion Crângu, Vasile Crângu, Luca Zimbru, Cireșeanu, Barbu Exoticu, Germanicus Galitiensis, Tedesco
Limbi	limba germană
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Simbolism
Operă de debut	1904 - poezii în „Ziarul Înainte”
Opere semnificative	„Stropi de soare”
Semnătură
Modifică date / text

Barbu Nemțeanu (n. 1 octombrie 1887, Galați – d. 30 mai 1919, București) ^[1] a fost pseudonimul literar al lui Benjamin Deutsch, poet simbolist, traducător și publicist român, de naționalitate evreu.

În decursul timpului, ca publicist, a folosit mai multe pseudonime: B. Askenazi, Ion Corbu, Ion Crângu, Vasile Crângu, Luca Zimbru, Cireșeanu, Barbu Exoticu, Germanicus Galitiensis, Tedesco.^[1]

Biografie

Benjamin Deutsch s-a născut la Galați, fiul lui Iacob, institutor la școala izraelită din acest oraș, și Sanina Deutsch. La 10 ani, Benjamin Deutsch rămâne orfan de tată. Pentru a întreține familia, ocupă diferite funcții mărunte, ca practicant de birou, reporter, funcționar etc. În 1904, debutează cu poezie în săptămânalul gălățean Înainte, transformat după război în Galații noi.^[2]

A scos la Galați revista socialistă Pagini libere, săptămânal literar-științific (apărută la 1 iulie 1908), în care a publicat lucrări originale și traduceri.^[1][2]

A colaborat la o serie de publicații: Înainte (1904-1905); Viața nouă (1907-1908); Convorbiri critice (1907); Viața literară și artistică (1908); Pagini libere (1908); Calendarele "Adevărului" și Dimineața (1909-1910); Floarea albastră (1912); Flacăra (1912, 1915-196); Viitorul social (1913); Universul literar (1913); Lumina (1918); Facla (1918); Renașterea (1918); Scena (1918); Rampa' (1919) ^[2], "Neamul românesc", "Neamul românesc literar", "Adevărul literar", "Vieața nouă", "Convorbiri literare", "Floarea darurilor", "Viața literară", "Cosînzeana", "Actualitatea", "Ilustrațiunea română", "Săptămâna ilustrată", "Dumineca", "Steaua noastră" (New York), "Belgia Orientului", "Dumineca", "Adevărul", "Noua revistă română", "Teatrul" (Iași), "România muncitoare", "Viața socială"^[1].

S-a îmbolnăvit de tuberculoză, astfel că ultimii ani ai tinereții și-i-a petrecut într-un sanatoriu de tuberculoși. În 1913 a plecat să se trateze în Elveția, dar starea sănătății a continuat să se înrăutățească. În 1915 a apărut volumul de poezii Stropi de soare, bine primit de public.^[2]

Alexandru Terziman a scos în 1918 „Biblioteca copiilor și a tinerimii", împreună cu cu I. Tedescul (Barbu Nemțeanu), cu care a colaborat în primul an de apariție, apoi o vreme singur, ulterior cu D. Iov, publicația apărând la București și Chișinău până în 1922.^[3]

Barbu Nemțeanu intenționa să-și publice întreaga operă (poezie și proză) sub titlul În ritmul vieții, dar moartea sa timpurie, la 30 mai 1919, i-a zădărnicit planurile.^[2]

O alee din Cimitirul Filantropia poartă numele traducătorului și poetului Barbu Nemțeanu.^[4]

În noiembrie 1941, regimul Antonescu l-a înscris pe Barbu Nemțeanu în lista de Scriitori evrei ostateci, deși acesta decedase încă din 1919.

Opera proprie

• Stropi de soare, poezii, editura "Salonului literar" din Galați, tipografia Poporul, 1915;
• Heine, Melodii ebraice, (traduceri), București, tipografia Gutenberg, 1919;
• Barbu Nemțeanu, Antologie, Editura Casa școalelor, 1926 (antologia, alcătuită de criticul și profesorul universitar Mihail Dragomirescu, care semnează și prefața cărții, conține o selecție de 36 de poezii din cele trei volume ale poetului, cât și o secțiune de traduceri ale sale din poezia universală, sub numele de Comori străine, din Heine, Schiller, Baudelaire, Lenau, Goethe și Victor Hugo);
• Poezii (traduceri), Iași, Biblioteca Iașilor, nr. 23.

Traduceri

A tradus cu talent versuri și proză din literatura universală (din limbile germană, franceză, engleză, daneză și rusă)^[1]: Francesco Petrarca, Jean de La Fontaine, Charles Baudelaire, Oscar Wilde, Johann Wolfgang von Goethe, Ivan Turgheniev, Gotthold Ephraim Lessing, Heinrich Heine, Nikolaus Lenau etc.^[2]

Aprecieri

• A fost "un trubadur grațios" (Eugen Lovinescu).^[5]
• "Trecător grăbit prin această lume, numele lui va rămâne totuși statornic în literatura noastră" (Mihail Dragomirescu).^[5]

Toamna-n tren

D-lui Heinrich Fischer


Câmpii ruginite de-a dreapta, de-a stânga,
Și trenul aleargă prin plaoie și vânt...
Și inima plânge și geme, nătânga,
Și-mi pare că trenul mă duce-n mormânt.

În față-mi stau oameni cu chipuri străine,
Și parcă mi-s dușmani; privirea li-i rea.
Mă tem c-au pornit înadins după mine,
În cale să-mi steie, -nainte să-mi ia.

Tăcerea m-apasă... Și-n greaua tăcere,
E sfredel privirea vecinului meu;
Tăcând, el voiește să-mi smulgă mistere
Și dânsul să tacă, să tacă mereu.

Dar sufletu-mi trage perdelele grele,
S-ascund sub pleoape privirile-mi vii;
Rămân ferecate gândirile mele;
Și... plouă pe-ntinsele triste câmpii.

Da-n vreme ce ploaia mărunt se tot cerne,
Vecinu-mi, deodată, suspină din greu...
Și, fără de veste, pe gându-mi s-așterne
O vagă și fină părere de rău...

Străinii din față-mi, cu buzele mute,
Cu frunțile triste... se poate că sunt
Și dânșii, sărmane ființe bătute
De apriga soartă, de biciul ei crunt.

Aleargă și dânșii ca mine, -nainte,
Spre alte limanuri, visând vrun noroc;
Ni-i drumul același, dar au alte ținte,
Și numai nevoia le-a strâns la un loc.

Și dacă tot altu-i resortul ce pune
Avântul de ducă în mine și-n ei,
De unde veniți voi, o, gânduri nebune,
Ce-mi spuneți că dânșii sunt dușmanii mei?

Se poate că-ntr-înșii e-un suflet mai mare
Și-ar ști să m-ajute de-aș vrea să le-o cer;
Ei poate n-așteaptă decât o chemare,
Să facem cu toții falangă de fier!

O, ploaie de toamnă, cu ritmuri de lene,
Torente ce fără de noimă tot cad,
Tu faci să-ncolțească în gând buruiene,
Căci nu vii din ceruri, tu picuri din iad!

Hai, suflete, uită de ploaia de-afară,
Că nu e mai mare vrăjmașă ca ea!
Visează că-i soare pe ceruri și-i vară
Și lumea că-i bună și-ntreagă-i a ta!

Și-n vreme ce-adorm liniștit ca o floare,
Mi-e sufletul rugă ce susură lin:
- Trimite-mi, o, Doamne, mai repede soare,
Să văd un prieten în orice străin!

Galați

Galați, oraș cumplit de negustori,
La tine stă poetul ca-n Sodoma!
El seamănă cu trudă mândre flori,
Tu nu le poți simți însă aroma.

Copiii tăi țin ochii-n jos mereu.
Ei nu cunosc nici cerul urbei tale!
Spre altă cale-i cheamă cântul meu,
Dar gândul lor le-arată altă cale.

Veniții din Canan și din Corint,
Bizanț și Anatal, cu crezuri multe:
D-un singur zeu acuma știu s-asculte -
D-un zeu turnat din aur și argint!

Copiii tăi, în târgul plin de zvon,
Au capul înțelept și plin de grâne:
Ei poartă-n suflet chipul lui Mammon,
Și nu mai pot să-ncapă zmei și zâne!

De-argint lucește Dunărea. Dar ei
Cetăți plutinde-nșiră pân' departe,
Că luna, ca să-și vadă chipul ei,
Oglindă cată-n van printre catarte.

O, teme-te, oraș nelegiuit,
De-a Dunării cumplită răzbunare!
În curgerea de val spre răsărit,
Va duce despre tine vești amare.

Va spune că ți-i sufletul vândut,
Pe fiii cei mai buni că-i dai uitării!
Pe fiii tăi, ce-n vremi ar fi putut
Să ducă fala ta în largul zării;

Vlăstarul tău că-și plânge-nstrăinat,
De alt pământ, sub alte stele, plânsul;
Trecea pe uliți trist, nemângâiat,
Ai tăi treceau streini pe lângă dânsul.

Amar va fi cuvântul ce-o vesti
Că Dunărea-și răzbună prigonitul!
Va duce zvon cumplit spre miazăzi
Și hulă-ți va trimite răsăritul.

Îți va striga că n-ai jertfit nimic
Pe-altarul sfânt al artelor sublime,
Că lași un nume trist și de nimic,
Rostit cu scârbă de viitorime.

Îți va striga că mulții tăi arginți
Pecetluiesc micimea ta avară;
Vei plânge-atunci cu lacrimi fierbinți,
Încovoiat sub veșnică ocară.

Iar dacă ceru-n cei din urmă zori
De flăcări te-o cruța și de cutremur -
Gândește-te, oraș de negustori,
E fiindc-ai găzduit un bard pe vremuri!

ȘTEFANA VELISAR TEODORESCU