MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 6 MAI 2021 /ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri

 1. /6 MAI 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri

Evenimente

·       1527: Trupele conduse de Carol, duce de Burbon, au invadat Roma, ucigând peste 4.000 de locuitori si jefuind bogatii inestimabile. Roma a fost  devastata  de  armatele   Imparatului Sfantului imperiu roman de natiune germana Carol  Quintul. Garda Elvetiana care apara Vaticanul  s-a baricadat in curtea Bazilicii Sf.Petru si  a aparat Sfantul Scaun in fata asediului a  mii de soldati. 147 luptatori din Garda Elvetiana  au cazut eroic in lupta in care au supravietuit numai 42. Papa a fost salvat  printr-un  pasaj secret  lung de 750 metri,existent si in zilele noastre, care leaga Vaticanul  de  Castelul Sant’Angelo.

·         1536: Regele Henric al VIII-lea ordonă ca Biblii în limba engleză să fie plasate în fiecare biserică.

·         1600: Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, și realizează astfel, prima unire politica a celor trei tari romane. Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: „Domn al Țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei„. La recomandarea marii boierimi, domnitorul Mihai Viteazul a numit un domn în Moldova, subordonat sieși. La 21.X/1.XI.1599 Mihai îsi facuse intrarea triumfala în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecand sub autoritatea sa în urma victoriei de la Selimbar din 18/28.X.1599. Mihai Viteazul (n. 1558, Târgul de Floci – d. 9 august 1601, Turda) a fost domnul Țării Românești între 1593-1601. Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei. Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost recuperată de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol important jucându-l opul Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae Bălcescu. Astfel voievodul a ajuns un precursor important al unificării românilor, care avea să se realizeze în secolul al XX-lea. Ieremia Movilă a fost domn al Moldovei de două ori, între august 1595 și mai 1600, respectiv între septembrie 1600 și 30 iunie 1606. Mama sa, Maria, a fost fiica lui Petru Rareș.

·         1639: A fost încheiată construcția Bisericii „Trei Ierarhi" din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, adevărată bijuterie arhitectonică; aici se află mormintele lui Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Cantemir și Vasile Lupu.

·         1682: Ludovic al XIV-lea al Franței își mută întreaga curte la Versailles. Versailles va deveni sediul oficial al guvernului Franței. Palatul Versailles (în franceză Château de Versailles) este un palat regal construit la Versailles, în Franţa. A fost reşedinţa regilor Franţei Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea. Acest palat se înscrie printre cele mai remarcabile monumente din Franţa, nu numai prin frumuseţe, ci şi prin prisma evenimentelor al căror teatru a fost. Devine reşedinţă regală permanentă începând cu anul 1682, când regele Ludovic al XIV-lea a mutat curtea de la Paris, până în 1789, când familia regală a fost forţată să se întoarcă în capitală, cu excepţia câtorva ani din timpul Regenței. Palatul Versailles reprezintă un simbol al sistemului monarhiei absolute adoptat de către Ludovic al XIV-lea. În acest castel, în Camera Oglinzilor, a fost semnat Tratatul de la Versailles. În 1837 palatul a devenit primul muzeu de istorie al Franţei.

·         1729: Inochenție (Ioan) Micu este numit episcop unit și primește un loc în Dieta Transilvaniei. Ioan Micu preia efectiv episcopatul la 28 septembrie 1723.

·         1791: Prin decretul purtând această dată, Palatul Luvru din Paris a fost transformat în muzeu.

·         1849: Trupele maghiare conduse de maiorul Imre Hatvani sunt înfrânte decisiv de către Armata revoluționară a lui Avram Iancu. Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara) a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.

·         1872: Înființarea Agenției Diplomatice Române la Berlin.

·         1885: A fost emis un Decret regal privind aprobarea Tomos–ului, prin care Patriarhia din Constantinopol  recunoștea autocefalia Bisericii Ortodoxe din Regatul României. De o însemnătate esenţială  au fost Propunerile făcute în Parlamentul ţării, la 9 martie 1882, privitoare la înfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Române. În şedinţa Camerei Deputaţilor, întrunite în sesiune ordinară, în data de 9 (21) martie 1882, s-a dat citire unui document semnat de 9 deputaţi, prin care se propunea, printre altele, ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la treapta de Patriarhie. Documentul consta dintr-oExpunere de motive şi un Proiect de lege pentru modificarea legii Sinodale din 1872. În expunerea de motive se arăta că în veacurile trecute, din cauza popoarelor migratoare, a luptei pentru apărarea hotarelor şi a tuturor drepturilor neamului, apoi din cauza domniilor fanariote, noi nu am avut răgazul necesar şi condiţiile necesare pentru organizarea Bisericii noastre în Patriarhat. În timp ce în Camera Deputaţilor se făcea propunerea pentru înfinţarea Patriarhiei Române şi în presă era discutată oportunitatea ei, se făceau şi pregătiri pentru Sfinţirea Marelui Mir la Bucureşti, fapt ce s-a împlinit în ziua stabilită de tradiţia bisericească, în Joia Mare, din Săptămâna Patimilor, pe 25 martie (6 aprilie) 1882. Între cele două evenimente, propunerea din Cameră şi sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir era o strânsă legătură. Au avut loc, însă, mai multe evenimente care au împiedicat pentru o perioadă îndelungată reluarea propunerii de înfiinţare a Patriarhiei Române. La 10 iulie 1882, Patriarhul ecumenic din Constantinopol a trimis Mitropolitului Primat o scrisoare prin care-şi exprima nemulţumirea în legătură cu discuţiile referitoare la înfiinţarea Patriarhiei Române. Patriarhia ecumenică avea atunci mai multe nemulţumiri: secularizarea averilor mânăstireşti, făcută de Cuza, declararea Bisericii noastre ca autocefală, fără Tomos special de la Constantinopol, declararea Bisericii Bulgare ca autocefală, autocefalia Bisericii din Serbia (1879), ca şi ştirile că Biserica Rusiei se va organiza din nou în patriarhat. În acelaşi timp, capii Bisericii Ortodoxe Române, care au urmat mitropolitului Primat Calinic Miclescu, ce avusese bucuria de a vedea recunoaşterea autocefaliei Bisericii Române, de către Patriarhia Ecumenică, – dar care a trecut la cele veşnice în anul 1886 – este vorba de patru arhipăstori ai Bisericii Ortodoxe Române: Iosif Gheorghian (1829-1909), Ghenadie Petrescu (1836-1918), Atanasie Mironescu (1858-1931) şi Conon Arămescu-Donici, care au ocupat scaunul de Mitropolit Primat până la Miron Cristea -, ca şi deputaţii sau miniştrii cultelor din acea perioadă, au avut diferite probleme de rezolvat, astfel încât problema Patriarhatului se va relua abia în anul 1919, în condiţii cu totul deosebite şi mult mai prielnice.

·         1888: Victor Babeș face primele vaccinări antirabice la București.

·         1889: Turnul Eiffel este deschis oficial spre vizitare publicului în cadrul expoziției universale din Paris. Ideea construirii turnului a aparut  cand guvernul francez a decis capentru comemorarea  centenarului Revolutiei franceze, sa organizeze o expozitie internationala. Autoritatile au initiat si un concurs de proiectare a unui monument care sa fie amplasat in centrul Parisului, in Champ-de-Mars. Au fost trimise peste 100 de proiecte, in final fiind selectat cel trimis de Gustave Eiffel, un inginer necunoscut la acea vreme. El a propus comisiei construirea unui turn de otel care sa depaseasca ca inaltime orice cladire din capitala Frantei. Structura a fost construită între anii 1887-1889 din fier forjat, (după o tehnologie descoperită de inginerul român Gheorghe Pănculescu). A fost inaugurat la 31 martie 1889 și deschis pentru public la 6 mai. Turnul a fost cea mai inalta constructie din lume pana in 1930 cand a fost finalizata cladirea Chrysler din New York. Turnul Eiffel este inalt de 984 de picioare si este asamblat din peste 18.000 de piese metalice, legate intre ele cu mai mult de un milion de nituri. Structura de otel este sustinuta de patru stalpi de piatra, din care se ridica patru coloane care se unesc, formand un singur turn vertical. Platformele, fiecare cu cate o punte de observatie, sunt situate la trei nivele. Ascensoarele urca in curba de-a lungul stalpilor. In 1909, celebra constructie a fost salvata de la demolare doar pentru ca pe aceasta era montata antena pentru transmisiunile radio. Proprietarii terenurilor pe care era construit turnul au cerut ca acesta sa fie mutat sau  distrus,  pentru a putea  sa isi reintre in drepturi, pentru ca incheiasera  cu organizatorii expozitiei universale un contract de inchiriere pe 20 de ani.

·         1899: Au loc lucrările primei Conferințe a păcii la Haga, cu participarea a 109 reprezentanți din 26 state printre care și România. Scopul Conferinței de la Haga a fost semnarea unei convenții asupra reglementării pașnice a conflictelor internaționale. Delegația română, din care faceau  parte: Alexandru Beldiman, ministru la Berlin, și Ion Papianu, agentul diplomatic de la Belgrad, a semnat documentele cu rezerve.

·         1910: George al V-lea devine rege al Angliei după moartea tatălui său, Eduard al VII-lea. George Frederick Ernest Albert; n. 3 iunie 1865 – d. 20 ianuarie 1936) a fost primul monarh britanic al Casei de Windsor, care a fost creată din Casa de Saxa-Coburg-Gotha. A fost primul împărat al Indiei și primul rege al Statelor Libere Irlandeze. A domnit din 6 mai 1910 până la moartea sa în 1936.

·         1919: În Afganistan începe al Treilea Război anglo-afgan. Se va termina cu un armistițiu la 8 august 1919.

·         1925: In Romania Unita a  fost infiintata Mitropolia Basarabiei. Legea şi Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, a fost votata de corpurile legiuitoare, la 24 martie 1925 – în Senat, şi, la 3 aprilie acelaşi an – în Cameră, şi promulgata la 6 mai 1925, acestea fiind  primele acte legislative în care ideea înfiinţării mitropoliei Basarabiei a  capătat  consacrare juridică. Conform acestor documente, din punct de vedere canonic şi administrativ, Patriarhia Română se compunea din cinci mitropolii. Ultima din ele, ordinea ierarhică stabilindu-se, după cum se știe, în funcţie de vechimea scaunului, era Mitropolia Basarabiei, cu două eparhii: Arhiepiscopia Chişinăului şi Episcopia Cetăţii Albe – Ismail17. Astfel, Mitropolia Basarabiei, de jure, ia fiinţă în 1925, odată cu adoptarea principalelor documente de organizare şi funcţionare a B.O.R.
Dar până la transpunerea în viaţă a prevederilor Statutului şi Legii au trebuit să treacă încă trei ani. Chiar la sesiunea ordinară din toamna anului 1925, Adunarea Eparhială şi Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului insista asupra aplicării legii: „A sosit vremea ca acestei sfinte mitropolii să i se dea mitropolitul la care o îndreptăţeşte legea”. Paralel cu cerinţa de aplicare a legii în ceea ce privește ridicarea Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului la treapta de Mitropolie a Basarabiei se purtau discuţii şi în privinţa desemnării titularului scaunului mitropolitan de la Chişinău. Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Chișinăului din 22 mai 1927 şi-a exprimat „în mod hotărât” dorinţa „de a vedea Arhiepiscopia Chişinăului ridicată la rangul de mitropolie”, aşa cum prevedea Legea organizării bisericeşti din 1925, înaintând, concomitent, şi propunerea „ca odată cu aceasta să fie rugate autorităţile înalte bisericeşti şi de stat ca în scaunul Mitropoliei Basarabiei să fie aşezat Î.P.S. Episcop Gurie”. Această doleanţă a fost adusă la cunoștința Preafericitului Patriarh al României Miron Cristea, dlui prim-ministru, general Alexandru Averescu, şi dlui Vasile Goldiş, ministru al cultelor. Era pentru prima oară când clerul din Basarabia făcea o propunere nominală la scaunul mitropolitan de la Chişinău. Candidatura Arhiepiscopului Gurie a fost susţinută de majoritatea clerului, credincioşilor, precum şi de oamenii politici din eparhie. Meritele arhiepiscopului în opera culturală, naţională şi bisericească a Basarabiei nu puteau fi contestate. Fireşte, Arhiepiscopul Gurie avea însă şi duşmani şi, cu regret, unii destul de rău porniți, adversarul principal era guvernul liberal, cu care arhiepiscopul intrase cândva în conflict, numindu-l din nou pe profesorul Constantin Tomescu, adversar politic al liberalilor, în funcţia de secretar al administraţiei eparhiale, după ce acesta fusese demis disciplinar din respectivul post de un ministru liberal, titular al Departamentului culte. La şedinţa din 25 iunie 1927, Sfântul Sinod al B.O.R. a satisfăcut cererea Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Chişinăului din 22 mai 1927 şi a hotărât ca Î.P.S. Arhiepiscop Gurie să fie ridicat la rangul de mitropolit, autorizându-l pe Patriarhul Miron Cristea „să stabilească momentul şi modalitatea îndeplinirii acestei hotărâri”. Gurie Grosu (n. 1 ianuarie 1877, Nimoreni, Lăpușna – d. 14 noiembrie 1943, București (înmormântat la Cernica), mitropolit român, primul titular al Mitropoliei Basarabiei după 100 de ani de ocupație rusă. Numele său de botez era Gheorghe, iar numele de Gurie l-a luat atunci când s-a călugărit. Gurie a fost un om extrem de evlavios și unul din promotorii românismului în Basarabia. În cele din urmă, după îndelungate tergiversări, Sfântul Sinod şi Guvernul au hotărât ridicarea în scaunul de mitropolit de la Chişinău a Î.P.S. Arhiepiscop Gurie (Grosu), fixând ziua de 28 aprilie 1928 drept dată a instalării sale. Acest eveniment de mare importanţă bisericească a coincis cu împlinirea a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă România şi a 25 de ani de activitate cărturărească şi patriotică a primului mitropolit al Basarabiei.

·         1928: Are loc, la Alba Iulia, o mare adunare convocată de Partidul Național Țărănesc, cu scopul de a obliga guvernul liberal să demisioneze.

·         1931: se constituie la București, România, Partidul Țărănesc-Democrat sub conducerea lui Constantin Stere. La 13 iulie 1933 fuzionează cu Partidul Țărănesc-Radical, condus de Grigore Iunian.

·         1933: Iuliu Maniu demisionează din funcția de președinte al Partidului Național-Țărănesc din România.

·         1937: Aeronava Hindenburg, cel mai mare dirijabil construit vreodată, ia foc în timp ce încerca să aterizeze la Lakenhurst, New Jersey. Victime, 36 de pasageri și membri ai echipajului.

·         1940: John Steinbeck este laureatul premiului Pulitzer pentru romanul său Fructele mâniei.

·         1942: Al Doilea Război Mondial – În Corregidor, ultimele forțe americane din Filipine se predau japonezilor.

·         1945: Al Doilea Război Mondial: Începe Ofensiva Praga, ultima bătălie majoră a frontului de est. Operațiunea ofensiva Praga a fost ultima bătălie importantă a celui de-al doilea război mondial de pe teatrul de război din Europa. Batălia de la Praga s-a desfășurat în perioada 6 – 11 mai 1945 pe frontul de răsărit. Particularitatea principală a acestei bătălii este faptul că luptele au continuat și după ce Reichul a capitulat pe 8/9 mai. O altă particularitate este aceea că bătălia a fost declanșată în paralel cu Insurecția din Praga. Orașul Praga a fost în cele din urmă eliberat de trupele sovietice și de aliații lor. Toți militarii germani care făceau parte din Grupul de Armate Centru (Heeresgruppe Mitte) au fost ori uciși, luati prizonieri sau au căzut în mâinile sovieticilor după capitulare. Capitularea Grupului de Armate Centru s-a petrecut la nouă zile după căderea Berlinului și la trei zile după Ziua Victoriei.

·         1949: Ziua de naștere a informaticii moderne. Maurice Wilkes și o echipă de la Universitatea din Cambridge au executat primul program stocat pe calculatorul EDSAC, calculator bazat pe arhitectura Neumann.

·         1954: Atletul britanic Roger Banister a devenit primul om din lume care a alergat o milă (1.601 metri) în mai puțin de patru minute.

·         1960: Peste 20 de milioane de telespectatori s-au uitat la prima nuntă regală televizată, când Prințesa Margareta s-a căsătorit cu Anthony Armstrong-Jones, la Westminster Abbey.

·         1983: "Jurnalele secrete ale lui Hitler" se dezvăluie ca o farsă după examinarea lor de către experți.

·         1984: Are loc, la Palatul Sporturilor din București, gala de adio a gimnastei Nadia Comăneci. Cu prilejul retragerii sale din activitatea competițională, gimnasta primește din partea președintelui Comitetului Internațional Olimpic, Juan Antonio Samaranch, Ordinul Olimpic.

·         1990: „Podul de flori" de peste Prut - prima deschidere a frontierelor dintre România și actuala Republica Moldova.

·         1994: Inaugurarea oficială a tunelului de sub Canalul Mânecii, considerat de experți ca „lucrarea secolului". Eurotunelul, cu o lungime de 50,3 km, situat la o adâncime cuprinsă între 25 si 45 de metri sub fundul mării, a costat 10 miliarde de lire sterline. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi preşedintele Franţei Francois Mitterand au inaugurat Eurotunelul care leagă Marea Britanie de Continent, pentru prima dată de la sfârşitul glaciaţiunilor.  A fost nevoie de 13.000 mii de oameni si 6 ani pentru finalizarea lucrarilor, iar pentru constructia sa au fost exacavati 4 milioane de metri cubi de calcar. Pana in momentul inaugurarii, inginerii au visat la darea in folosinta a unui asemenea tunel de prin 1800. O prima tentativa s-a inregistrat in 1880, dar din cauza dificultatii proiectul a fost rapid abandonat. Eurotunelul acopera distanta dintre Kent (Anglia) si Normandia (Franta), adica 50 km, dintre care 39 trec pe sub fundul Canalului Manecii. In prezent, tunelul este cea mai lunga linie de metrou subacvatic din lume.

·         2000 - Fostul dictator chilian Augusto Pinochet a fost înştiinţat de inculparea sa de către justiţia argentiniană pentru asasinarea în anul 1974, la Buenos Aires, a şefului Statului Major al armatei chiliene din acea vreme, generalul Carlos Prats

·         2001:  În timpul unei călătorii în Siria, Papa Ioan Paul al II-lea devine primul papă care intră într-o moschee.

·         2003: A fost inaugurată, la Moscova, prima stație de metrou din lume aflată la cea mai mare adâncime. Stația Park Pobedi (Piața Victoriei) este construită la 90 de metri sub pământ.

·         2004: La Strasbourg s-a reunit primul ‘Parlament european al copiilor’.

·         2007: Nicolas Sarkozy este ales președinte al Franței. Acesta a învins-o în cursa electorală pentru președinția Franțeipe socialista Ségolène Royal cu 53% din voturile exprimate.

·         2012: Alegeri prezidențiale în Franța - al doilea tur desfășurat între Sarkozy și Hollande. Președintele ales al Franței, François Hollande, a obținut 51,62% din voturile exprimate, față de 48,38% cât a obținut Nicolas Sarkozy.

Nașteri

• 1405: S-a nascut eroul poporului albanez  Gerge Kastrioti (Gjergj Kastrioti) ( d. 17 ianuarie 1468), cunoscut mai ales sub numele de Skanderbeg. A condus între   1443 si 1468 lupta împotriva  Imperiului Otoman obținând victorii in mai multe batalii  si eliberând în mare parte teritoriul albanez, cu centrul în orașul  Krujë.

·         1501: Papa Marcel al II-lea (d. 1555)

·         1574: Papa Inocențiu al X-lea (Giovanni Battista Pamphilj sau Pamphili) (n. 6 mai 1574 Roma – d. 7 ianuarie 1655 Roma) a deținut funcția de papăîntre anii 1644-1655.
* 1685: Sofia Louisa de Mecklenburg-Schwerin (6 mai 1685 - 29 iulie 1735) a fost a treia soție a regelui Frederic I al Prusiei. A fost al patrulea copil al Ducelui de Mecklenburg, Frederic și a Christinei Wilhelmine deHesse-Homburg.

Căsătoria Sofiei Louisa a fost aranjată de puternicul prim-ministru prusac Johann Kasimir Kolbe von Wartenberg, care a făcut presiuni asupra regelui să se căsătorească de dragul succesiunii după ce a rămas văduv pentru a doua oară. La început, după căsătorie, ea a fost cunoscută sub numele de "Mecklenburg Venus", dar în curând ea s-a înstrăinat de viața de la curtea prusacă trăind la Berlin.

Nu a primit nici o educație cu excepția muzicii și a francezei, a fost descrisă ca fiind introvertită și serioasă, și, prin urmare nu a fost capabilă să-și înlocuiască predecesoarea la curte. Ea, împreună cu Mademoiselle Gravenitz, a făcut încercări de a-l convinge pe Frederic să se convertească de la credința reformată la credința luterană, care în cele din urmă a dus la certuri severe în cuplu.

Rivala ei, Catharina Rickers, a fost atât soția contelui von Wartenberg cât și amanta regelui. Sub influența lui August Hermann Francke, Sofia s-a refugiat în pietism. În cele din urmă, a căzut în depresie profundă și nu și-a mai putut îndeplini îndatoririle regale. În ianuarie 1713, cu doar câteva săptămâni înainte de moartea ei, Frederic a trimis-o înapoi la familia ei. De atunci, Sofia Louise a trăit la Grabow și la moartea ei a fost înmormântată la Schwerin.

* 1688: Marie Victoire Sophie de Noailles, Contesă de Toulouse (6 mai 1688- 30 septembrie 1766), a fost fiica lui Anne Jules de Noailles, al 2-lea Duce de Noailles, și a soției lui, Marie-Françoise de Bournonville. Al doilea soț al ei a fost Louis Alexandre de Bourbon, conte de Toulouse, fiul cel mic recunoscut al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a maîtresse-en-titre, Madame de Montespan.
* 1747: George I, Prinț de Waldeck și Pyrmont (germană Georg Fürst zu Waldeck und Pyrmont; 6 mai 1747 – 9 septembrie 1813) a fost Prinț de Waldeck și Pyrmont din 1812 până în 1813.

A fost fiul lui Karl August, Prinț de Waldeck și Pyrmont și a Christiane Henriette, Contesă Palatină de Zweibrücken.

·         1758: André Masséna, general și mareșal francez (d. 1817)

* 1758: Maximilien François Marie Isidore de Robespierre (n. 6 mai 1758 – d. 28 iulie 1794); (După Calendarul Republican data decesului este 10 thermidor an II). A fost executat prin ghilotinare în Piața Revoluției (place de la Révolution, astăzi place de la Concorde); cunoscut contemporanilor săi ca "Incoruptibilul", este una dintre cele mai cunoscute figuri ale revoluției franceze. A fost unul din discipolii lui Jean-Jacques Rousseau.
Maximilien de Robespierre, unul din simbolurile Revoluției franceze, s-a născut la Arras, într-o familie înstărită. Avocat, el a fost ales deputat al stării a treia în Artois. A devenit cunoscut prin discursurile sale din clubul iacobin și din procesul regelui. A fost ales lider al acestei grupări radicale. A fost supranumit "Incoruptibilul" pentru că ducea o viață simplă. Robespierre rămâne un personaj controversat, prezentat de unii ca idealist iar de alții ca un fanatic. În 1793, a provocat căderea grupului girondinilor. Ca membru al Comitetului Salvării Publice a fost adeptul și apologetul politicii de teroare împotriva adversarilor politici, care a dus la decapitarea prin ghilotinare a multor reprezentanți de frunte ai Revoluției franceze.

·         1769: Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana (d. 1824)
* 1856: Robert Edwin Peary (n. 6 mai 1856 Cresson Springs, Pennsylvania - d. 20 februarie 1920, Washington) a fost navigator și explorator polar american.

Robert Peary lucrează ca inginer în America Centrală tropicală ( 1880 - 1890) și întreprinde ca ofițer de marină o călătorie în istmul Panamá. Pentru a se antrena în vederea unei plănuite călătorii la Polul Nordîntreprinde în 1886 o incursiune de 190 kilometri în interiorul Groenlandei. În cursul unei noi expediții în 1892 traversează Groenlanda septentrională între fiordul Inglefield și țărmul de nord est al insulei, întorcându-se pe același drum după ce a străbătut o distanță de 2.200 kilometri. Cu acest prilej, descoperă marea peninsulă din nordul Groenlandei care a primit numele său (Țara Peary) ^[2].

Până în anul 1900, Peary încheiase explorarea Groenlandei, descoperind și capul ei cel mai nordic, căruia i-a dat numele de Morris Jesup (83° 40' latitudine nordică).

După mai multe încercări nereușite, având ca însoțitori un negru și patru eschimoși atinge Polul Nord la 6 aprilie 1909. Cinci zile înainte de comunicarea izbânzii sale, medicul american Frederik A. Cook anunțase că el a ajuns la Polul Nord încă din aprilie 1908, dar ulterior s-a dovedit a fi un impostor.

·         1856: Sigmund Freud (născut Sigismund Schlomo Freud la 6 mai 1856, Freiberg, Imperiul Austriac, astăzi Příbor/Republica Cehă - d. 23 septembrie 1939, Londra) a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză. Principalele teorii ale acestei școli sunt fondate pe următoarele ipoteze:^[14]

• Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual.
• Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual și agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconștiente.
• Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a se manifesta în vise, acte ratate și simptome.
• Conflictele inconștiente și sexualitatea reprimată sunt sursa nevrozelor.
• Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conștient a dorințelor inconștiente și refulate.

Freud este considerat a fi părintele psihanalizei iar lucrările sale introduc noțiuni precum inconștient, mecanisme de apărare, acte ratate și simbolistica viselor.

Sigmund Freud s-a născut într-o familie de evrei așkenazi din Freiberg, Moravia. Și-a luat numele de "Sigmund" abia la vârsta de 21 de ani. Sigmund a fost primul născut din cei nouă copii ai familiei, dar mai avea și alți frați (vitregi) din căsătoriile precedente ale tatălui său. Cu toate că familia sa nu era o familie înstărită și trăiau într-un apartament mic și aglomerat, părinții săi au făcut totul pentru ca Sigmund să aibă parte de cele mai bune condiții, uneori și cu prețul defavorizării celorlalți copii ai familiei.

Freud a fost un copil precoce din punct de vedere intelectual și deosebit de silitor. Șase ani la rând a fost primul din clasă, iar la terminarea școlii avea nu numai cunoștințe temeinice de greacă, latină, germană și ebraică, ci învățase și franceza și engleza. Viața de familie se organiza în funcție de programul său de studiu. El își lua masa de seară separat de restul familiei, iar pianul surorii sale Anna a fost mutat din apartament pentru a nu-l deranja.

Freud a studiat medicina la Universitatea din Viena. În cursul celui de al treilea an de studii a început să lucreze în laboratorul de fiziologie, sub conducerea lui Ernst Wilhelm von Brücke, fiind în special preocupat de funcțiunea Sistemului Nervos Central. El s-a lăsat atât de mult absorbit de această activitate, încât a neglijat celelalte discipline, terminând facultatea abia în 1881, cu o întârziere de trei ani. Dorind să câștige experiență practică, după doi ani începe să lucreze ca medic în spital, în secțiile de psihiatrie și dermatologie. În 1885 obține un post de docent în neuropatologie la Universitatea din Viena și - având o bursă din partea statului austriac - petrece 19 săptămâni la Paris, în clinica de maladii ale sistemului nervos de la spitalul Salpêtrière, condusă de Jean Martin Charcot. Charcot trata anumite tulburări nervoase prin hipnoză. Sub conducerea lui, Freud începe să studieze isteria, fapt care i-a trezit interesul pentru psihopatologie.

În 1886 Freud deschide la Viena un cabinet privat de psihiatrie, specializat pe tulburări cerebrale și nervoase. Din cauza faptului că aplica metodele și concepțiile lui Charcot, socotite neortodoxe de către corpul medical vienez, Freud s-a lovit de dificultăți din partea colegilor. Aceasta explică și faptul că, mai târziu, teoriile lui asupra nevrozelor au fost acceptate cu multă reticență.

Fugind de persecuția nazistă din Viena în 1938, Freud s-a refugiat la Londra, unde a petrecut ultimul an al vieții sale. Casa situată la Maresfield Gardens nr. 20 în zona Hampstead din Londra, care a aparținut familiei până la moartea din 1982 a fiicei cele mai mici a lui Freud, Anna Freud, a fost ulterior transformată în muzeu. În muzeu se păstrează și mobila lui Freud, printre care se numără și celebra sa canapea.

Din cauza fumatului excesiv, în ultimii ani din viață s-a luptat cu o formă de cancer . A suferit numeroase operații dar, deoarece nu a renunțat la acest viciu (fuma chiar și 20 de trabucuri pe zi), boala s-a agravat și a murit prin eutanasiere, asistată de un medic care i-a administrat o doză mărită de morfină

Prima lucrare publicată de Freud, Zur Auffassung der Aphasien ("Concepții asupra afaziei") (1891), trata problema tulburărilor de vorbire apărute în urma unei leziuni organice a creierului. După o nouă lucrare în domeniul neurologiei, Die infantile Cerebrallähmung ("Paralizia cerebrală infantilă") (1897), Freud s-a dedicat cu exclusivitate cercetărilor privind explicarea tulburărilor psihice pe baze psihologice, ceea ce a dus la elaborarea conceptului de "psihanaliză" (1896).

Freud explică apariția manifestărilor nevrotice, în special ale isteriei, datorită refulării unor traume emoționale, ascunse în inconștient. Ca tratament recomandă transpunerea pacientului în stare de hipnoză, cu ajutorul căreia trăirile emoționale refulate sunt din nou aduse la suprafața conștiinței și în felul acesta, conflictele, prelucrate în mod conștient, nu mai provoacă tulburări psihice. Între 1895 și 1900 Freud a formulat cea mai mare parte a concepțiilor sale, care formează nucleul psihanalizei în teorie și practică. El renunță la metoda hipnozei, preferând expunerea spontană de către pacient a amintirilor sale, încă din perioada copilăriei, în timpul ședințelor de psihanaliză, sub forma așa zisei "asociații libere". În felul acesta psihanalistul îl ajută să-și clarifice conștient experiențele conflictuale, care stau la baza tulburărilor nevrotice. Cu ajutorul asociațiilor libere găsește calea de pătrundere către procesele petrecute în inconștient, ceea ce l-a condus și la explicarea semnificației viselor și a actelor ratate ("lapsusuri"). Prin interpretarea viselor a ajuns la formularea conceptului de sexualitate infantilă și a "complexului Oedip", care ar sta la baza legăturilor erotice inconștiente ale copilului cu părintele de sex opus. Aceste puncte de vedere din concepția freudiană au fost și rămân foarte controversate.^[16]

În 1902, Freud este numit profesor la Universitatea din Viena. În jurul său s-a format un cerc de discipoli, ca Alfred Adler, Eugen Bleuler, Carl Gustav Jung și Ernest Jones, care i-au preluat și i-au dezvoltat mai departe teoriile. În 1910 a fost creată Societatea Internațională de Psihanaliză, cu extindere în special în America. Pe baza reprezentărilor sale, Freud a încercat să explice și unele fenomene sociale și culturale, ca religia, mitologia, arta și literatura^[17] După ocuparea Austriei de naziști Freud se refugiază cu întreaga familie la Londra, unde moare în urma unui cancer în 1939.

Contribuția esențială a lui Sigmund Freud constă în punerea în evidență a existenței și acțiunii inconștientului în viața psihică și în explicarea pe această bază a personalității umane. În plus, a dezvoltat o nouă teorie (teoria psihanalitică), precum și o metodologie terapeutică aferentă, care - în forma inițială sau modificată - urmărește ameliorarea funcționării psihice, uneori cu aplicații în patologiile mentale.

·         1861: Rabindranath Tagore (Thakur Rabindranath), scriitor, poet indian, laureat al Premiului Nobel (d. 1941)

·         1868: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei (d. 1918). Nikolai II a venit la tron în 1894, şi a condus ţara într-o perioada dificila   pentru Rusia. După Revoluţia  din Rusia din 1917 Nikolas II a fost arestat şi  trimis la Tobolsk oraş din Siberia, şi mai târziu la Ekaterinburg. La data de 16 iulie 1918, fostul ţar Nikolas II-lea, sotia sa Aleksandra, cele patru fiice, ţareviciului Alexis, au fost asasinaţi în subsolul casei Ipatiev   din  Eaterinburg,, la   ordinul personal  al lui Lenin. Rămăşiţele lor au fost   duse  intr-o   padure    din afara orasului  cadavrele au fost   arse dupa  ce asasinii   au incercat    să le dizolve în acid şi în cele din urmă au   fost aruncate într-o mină inundată. Cadavrele au fost descoperite abia  in 1979, dar din motive politice nu au fost exhumate decat in 1991, exact la o zi după preluarea puterii în 1991 de catre presedintele Boris Eltin. Mai multe echipe de experţi, ruşi, britanici şi americani   au    investigat aceste rămasite timp de  10 ani, expertizele   ADN   confirmand  ca  oasele  apartin  ta rului   Nikolai, sotiei  sale  Aleksandra, celor  patru fiice, ţareviciului Alexei, si  a patru slujitori. Pe 4 august 2000, Nicolae și membrii apropiați ai familiei lui au fost canonizați  de sinodul bisericii ortodoxe ruse, drept „cuvioși (supuși pătimirii)”. Ei erau deja venerați de unii membri ai bisericii ortodoxe ruse din afara Rusiei cu  câțiva ani înaintea canonizării lor.

·         1868: Gaston Leroux, scriitor francez (d. 1927)

·         1871: Victor Grignard, chimist francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1935)

·         1871: Christian Morgenstern, poet, scriitor și traducător german (d. 1914)
* 1872: Ahmed Gemal Pașa (în turcă otomană احمد جمال پاشا, în turcă Ahmet Cemal Pașa, cunoscut în arabă ca Jamal Basha, 6 mai 1872, Midili, (Mitilini), în insula Lesbos – 21 iulie 1922, Tiflis (Tbilisi)) a fost un comandant militar și om politic turc, dintre conducătorii partidului „Unității și Progresului” (İttihat ve Terakki Cemiyeti) cunoscut ca („Junii Turci”). El a făcut parte între anii 1913-1918 din triumviratul militar „al celor Trei Pașale” care a condus de facto Imperiul Otoman în anii Primului Război Mondial. Gemal Pașa a îndeplinit, între altele, funcțiile de ministru al flotei militare și de guvernator militar al Siriei mari (1915-1917). În Primul Război Mondial a comandat forțele otomane pe frontul siro-palestinian, unde a suferit o decisivă înfrângere din partea armatei britanice. În 1919 un tribunal militar turc l-a condamnat la moarte în contumacie, între altele, pentru implicarea sa în măcelurile săvârșite împotriva populației civile armene

O curte marțială turcă întrunită între 27 aprilie - 5 iulie 1919 l-a acuzat pe Gemal de persecutarea supușilor arabi ai imperiului, de măceluri contra populației armene etc și l-a condamnat la moarte în contumacie. Prin 1920 Gemal a plecat în Asia Centrală, unde a participat la un proces de modernizare a armatei Afghanistanului. În urma triumfului Revoluției Bolșevice Gemal a plecat la Tiflis (Tbilisi) ca ofițer de legătură pentru a negocia cu Rusia Sovietică asupra situației din Afghanistan. La 21 iulie 1922 a fost asasinat la Tiflis,. împreună cu secretarul său, de către militanții armeni Stepan Dzaghigian, Artașes Avorghian și Petros Ter Poghosian, în cadrul „Operației Nemesis”, ca pedeapsa pentru rolul său în Genocidul poporului armean și în Primul Război Mondial. Responsabilitatea sa în legatură cu genocidul armean este în zilele noastre disputată. Unii autori consideră că a fost într-adevăr unul din autorii genocidului, în intenții și în fapte. Alții resping această teză, mai cu seamă istoricul armean american Vahakn Dadrian ^[9]. În „Memoriile” sale, Gemal pașa declină orice răspundere pentru atrocitățile împotriva armenilor și subliniază ca ar fi dat ajutor deportaților. Din contră, potrivit cu poziția curentă în rândurile opiniei publice turce, circa un milion și jumătate de turci și kurzi ar fi fost asasinați de milițiile armene și de trupele armene-ruse.^[10].

Rămășițele lui pământești au fost aduse la Erzurum și înmormântate acolo. ^{[necesită citare]}

Gemal Pașa a fost căsătorit cu Seniha Hanim, cu care a avut cinci copii: Ahmet, Mehmet, Kamuran, Nejdet și Behçet. Nepotul său, Hasan Cemal, fiul lui Ahmed Cemal, este un cunoscut ziarist și scriitor turc.

* 1879: Bedřich Hrozný (n. 6 mai 1879, Lysá nad Labem, d. 12 decembrie 1952, Praga) a fost un lingvist și orientalist de origine cehă, care a pus bazele hititologiei, fiind primul care a reușit să descifreze limba hitită.

Bedřich Hrozný s-a născut într-o familie de preoți evangheliști. Și-a început liceul în Praga, dar din cauza morții neașteptate a tatălui său, l-a terminat în Kolín. Acesta și-a continuat studiile universitare la Viena, unde a urmat Teologia și Artele. Imediat ce a terminat Teologia s-a dedicat complet studiului Orientului Apropiat Antic. Cu un an înaintea obținerii doctoratului, în 1904, a participant pentru prima dată la excavări în Orientul Apropiat, mai exact în Tell Taanek, Palestina.

În 1906 s-a făcut o descoperire în Asia Mică, fapt care urma să-i schimbe viața lui Hrozný. În Khatušša, vechea capitală a Imperiului Hitit, în cadrul expediției Societății Orientaliste Germane s-au descoperit tăblițe cuneiforme inscripționate într-o limbă necunoscută. Hrozný și-a arătat interesul pentru acestea patru ani mai târziu. În 1914, în urma morții lui Hugo Winkler, descoperitorul tăblițelor și fost profesor al lui Hrozný, Societatea Orientalistă Germană l-a însărcinat pe acesta cu publicarea textului. Până în acel moment, limba în care erau inscripționate tăblițele, deja fusese identificată ca fiind de origine Indo-Europeană. Doi ani mai târziu, după izbucnirea Primului Război Mondial, Hrozný a tradus prima frază hitită:

„Vei mânca pâinea, vei bea apa.”

După dezintegrarea Austro-Ungariei, Hrozný a fost numit profesor al Universității din Praga. La început, s-a axat pe studiul filologiei hitite. Doi ani mai târziu, în 1924 și 1925, a condus două expediții arheologice în Orientul Apropiat. În anul universitar 1926-1927 Hrozný a fost ales decan al Facultății de Arte. În anii 1939-1940 a ocupat postul de președinte al universității fiind martor al schimbărilor impuse de ocupația regimului național-socialist. După cel de-al Doilea Război Mondial, Hrozný și-a încetat activitatea academică. Cu puțin timp înaintea morții sale, în 1952, a fost desemnat membru al Academiei Cehoslovace de Științe.

După descifrarea limbajului hitit, Hrozný și-a încercat norocul din nou în tâlcuirea așa numitelor hieroglife hitite. Efortul lui nu a fost urmat de succes. În prezent știm că textele pe care a încercat să le descifreze nu erau, de fapt, o versiune de hitita, ci limbajul Luwian. Truda lui Hrozný nu a fost zadarnică, el punând la punct și publicând o culegere cuprinzătoare pe subiectul acestor texte hieroglifice. Hrozný a încercat, de asemenea, să rezolve „problemele” limbajului proto-indian sau Indus și ale celui cretan. Este important de știut faptul că nici până acum încercările de traducere a acestor limbaje nu au avut succes.

Profesorul Bedřich Hrozný a intrat atât în istoria științifică cehă, cât și în cea universală, ca cel care a descifrat limbajul hitit, prima limbă indo-europeana descoperită în manuscris. El a pus bazele unei noi discipline științifice, hititologia, care se ocupă cu istoria și cultura materială și spirituală a Imperiului Antic Hitit.

Hrozný nu a fost doar un om de știință strălucit, ci și un manager priceput. El a contribuit la înființarea Institutului Orientalist din Praga, a participant la crearea ziarului intitulat „Archiv orientální” și a organizat prima expediție cehă - sau mai bine zis cehoslovacă - în Orientul Apropiat.

·         1880: Ernst Ludwig Kirchner (pseudonim Louis de Marsalle; n. 6 mai1880, Aschaffenburg, Germania - d. 15 iunie 1938, Davos, Elveția) a fost un pictor și grafician german, unul din principalii reprezentanți ai expresionismului. Kirchner a fost unul dintre fondatorii grupării artistice Die Brücke.

Kirchner a studiat la început arhitectura la Dresda, unde l-a întâlnit în anul 1902 pe Fritz Bleyl. În 1903 a plecat la München, unde a frecventat școala de pictură Debschitz până în 1904. După ce s-a întors la Dresda, l-a regăsit pe Bleyl și l-a cunoscut pe Erich Heckel, care i l-a prezentat pe Karl Schmidt-Rottluff. Cei patru tineri se adună regulat în atelierul lui Kirchner pentru a picta și a discuta despre necesitatea "renașterii artei germane". Aceste aspirații comune vor duce la apariția grupului Die Brücke ("Puntea") și la dezvoltarea stilului care se va numi mai târziu expresionism.

Fată cu umbrelă japoneză, 1909

În această primă etapă a creației sale, Kirchner pictează de preferință nuduri, portrete, scene de circ și de teatru. El popularizează în "Die Brücke" tehnica gravurii în cupru - foarte populară în Germania și Austria în secolul al XV-lea - pe care o deprinsese de la tatăl său, inginer chimist, executând în acest mod și manifestul grupului. Această tehnică, la început considerată meșteșugărească, devenise un mijloc consacrat de exprimare artistică mai ales datorită lui Albrecht Dürer. Viața în comunitate a celor patru tineri artiști va continua, începând din anul 1911 la Berlin. Totuși, pe măsură ce li se formează personalitatea creatoare, legăturile lor slăbesc. În 1913, Kirchner publică un articol referitor la istoria formării grupului "Die Brücke", în care își revendică rolul principal. Acest fapt duce la discuții contracdictorii și gruparea se destramă.

În scurtă vreme izbucnește primul război mondial, Kirchner se prezintă voluntar, dar - după o primă criză de nervi - este demobilizat. Devine dependent de medicamente (Veronal, Morfină) și este tratat psihologic fără vreun succes într-un sanatoriu de lângă lacul Baden.

Păşune alpină la lumina lunii, 1919

În 1917, se stabilește în Elveția, lângă Davos, unde trăiește pictând munții și realizând diverse tapițerii. În urma unui eficient tratament de desintoxicare, în anul 1921 intervine o stabilizare a stării sale de sănătate. Începând cu 1925, călătorește de mai multe ori în Germania și, în 1931, este primit în "Academia de Arte Frumoase" de la Berlin. Devine însă, ca și alți artiști, victimă a național-socialismului, operele sale sunt îndepărtate din muzee, iar unele dintre ele vor fi incluse în expoziția defăimătoare Artă degenerată (Entartete Kunst), organizată de regimul nazist în 1937. După repetate episoade de depresiune, devenit între timp din nou dependent de morfină, pe 15 iunie 1938, Kirchner se sinucide.

Kirchner opune artei academiste un colorit viu, un desen viguros, o compoziție dinamică inspirată din experiența nemijlocită. Studierea nudului este pentru el un lucru fundamental. În Fată cu umbrelă japoneză voluptatea modelului este sugerată grație tratării aproape brutale a culorii, chipul fetei este modelat ca o mască primitivă, în timp ce trupul este conturat pe un fond negru și albastru. Caracterul japonez al umbrelei îi permite să sublinieze senzualitatea asociată cu exoticul.

Stăpânirea tehnicii gravurii este esențială în ceea ce privește linia și volumul. Kirchner "își construiește" treptat tablourile, introduce în ele fragmente geometrice din care iau naștere personajele și decorul urban. Berlinul stimulează entuziasmul creator al lui Kirchner. Liniștea și seninătatea nudurilor pictate înainte fac loc unui ritm rapid și impulsiv, rezultând compoziții sub forma unui vitraliu. Într-o serie de 14 tablouri cu "scene de stradă" realizate la Berlin, Kirchner păstrează efectele cromatice contrastante, fâșiile întunecate care taie tabloul accentuează pozițiile persoanelor reprezentate, cocotele berlineze nu mai au senzualitatea nonșalantă a odaliscei cu umbrelă.

Scenă de stradă la Berlin, 1913

Acum ele se mișcă, aproape vibrează. Erotismul acestora este artificial, plin de grabă, asemenea capitalei pe care o animă prezența lor neliniștitoare.

Când, la începutul secolului, Kirchner - împreună cu prietenii săi din "Die Brücke" - s-a hotărît să revoluționeze pictura, a făcut-o pentru a-i da viața care, după părerea artistului, lipsea din operele convenționale ale multora din contemporanii săi. În acest scop s-a ocupat de rezolvarea aspectului mișcării. Kirchner a desenat aproape neîntrerupt după un motiv sau din memorie, încercând să păstreze în toate cazurile caracterul expresiv al schiței, al primei trăsături de penel. În anul 1937 artistul scria: "Să redau ceva în linii repezi și îndrăznețe, iată în ce mi-am exersat mâna oriunde am fost; și întorcându-mă acasă, am realizat din amintire desene uriașe, învățând în felul acesta mișcarea, căutând forme noi în exaltarea și graba unei asemenea munci".

·         1882: Frederic Wilhelm Victor Augustus Ernest (germană Friedrich Wilhelm Victor August Ernst) (6 mai 1882 – 20 iulie 1951) a fost ultimul Prinț Moștenitor al Prusiei și al Imperiului German.

Frederic Wilhelm împreună cu tatăl său, Wilhelm al II-lea, 1887.

Frederic Wilhelm s-a născut la Palatul de marmură din Potsdam în provincia Brandenburg. A fost fiul cel mare al împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei (1859–1941) și al primei lui soții, Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein (1858–1921). Când s-a născut, era al treilea în linia de succesiune la tron, după bunicul său și tatăl său, în timpul domniei străbunicului său, împăratul Wilhelm I.

A fost cel mai mare copil din cei șapte ai kaiserului și nașterea sa a stârnit o ceartă între părinții săi și bunica sa (care era fiica cea mare a reginei Victoria a Regatului Unit). Înainte ca Frederic Wilhelm să se nască, bunica sa s-a așteptat să fie rugată pentru a ajuta la găsirea unei asistente medicale, însă fiul ei și-a rugat mătușa Helena să-l ajute. Mama lui s-a simțit rănită iar bunica a fost furioasă.^[1]

Când străbunicul și bunicul său au murit în 1888, Frederic Wilhelm a devenit moștenitor al tronului Germaniei la vârsta de șase ani.

Frederic Wilhelm a fost un suporter al fotbalului, pe atunci un sport relativ nou în țară și a donat Asociației germane de fotbal o cupă în 1908 care a inițiat Kronprinzenpokal, cea mai veche competiție de fotbal din Germania

În ciuda faptului că a crescut înconjurat de cercuri militare, prințul moștenitor avea puțină experiență la comandă atunci când a fost numit comandant al Armatei a cincea în august 1914, la scurt timp după izbucnirea Primului Război Mondial. În noiembrie 1914, Frederic Wilhelma a acordat primul său interviu unui corespondent străin și prima sa declarație de presă făcută de către un nobil german de la izbucnirea războiului.^[3][4] El a spus:

„Fără îndoială că acesta este războiul cel mai inutil, fără sens și stupid al timpurilor moderne. Este un război nedorit de Germania, pot să vă asigur, dar am fost forțați, și faptul că am fost atât de eficient pregătiți pentru a ne apăra este acum folosit ca un argument pentru a convinge lumea că am dorit conflict.”

—Prințul Moștenitor Wilhelm, 'Wiegand^[3][4]

El a condus Armata a cincea până în noiembrie 1916, pe o perioadă de doi ani care a inclus Bătălia de la Verdun.

Frederic Wilhelm și Hitler, 21 martie 1933.

După izbucnirea Revoluției germane din 1918 atât împăratul Wilhelm al II-lea cât și Prințul Moștenitor au semnat documentele de abdicare. Frederic Wilhelm a plecat în exil în insula Wieringen în Olanda. În 1923 s-a întors în Germania după ce a dat asigurări că nu se va angaja în politică.

El l-a susținut pe Hitler pentru o vreme sperând și anunțând public că acest om va face pentru Germania ceea ce Mussolini a făcut pentru Italia - punând capăt influențelor bolșevice/marxiste.

După ce prietenul său, cancelarul Kurt von Schleicher, a fost ucis în Noaptea cuțitelor lungi (1934), s-a retras din toate activitățile politice.

Frederic Wilhelm a trăit ca cetățean particular pe moșia familiei sale de-a lungul celui de-Al Doilea Război Mondial. După decesul tatălui său în 1941, el i-a succedat ca șef al Casei de Hohenzollern, fosta dinastie imperială germană.

Frederic Wilhelm și soția sa sunt înmormântați la Castelul Hohenzollern

Frederic Wilhelm și Cecilie împreună cu nepoata lor, Prințesa Felicitas

Frederic Wilhelm s-a căsătorit cu Ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin la Berlin, la 6 iunie 1905. Cecilie a fost fiica Marelui Duce Francisc al III-lea de Mecklenburg-Schwerin (1851–1897) și a Marii Ducese Anastasia Mihailovna a Rusiei (1860–1922). Fiul lor cel mare, Prințul Wilhelm al Prusiei, a fost ucis în timp ce lupta în armata germană, în Bătălia Franței din 1940.

În fazele incipiente ale căsătoriei, Prințul Moștenitor a avut o scurtă aventură cu cântăreața americană de operă Geraldine Farrar. Mai târziu, el a avut o relație cu dansatoarea Mata Hari.

Frederic Wilhelm și Cecilie au avut șase copii (patru băieți și două fete):

• Prințul Wilhelm al Prusiei (1906–1940), care a renunțat la drepturile sale de succesiune. S-a căsătorit cu Dorothea von Salviati și a avut copii.
  • Prințesa Felicitas a Prusiei (1934–2009)
  • Prințesa Christa a Prusiei (born 1936)
• Louis Ferdinand, Prinț al Prusiei (1907–1994); căsătorit cu Marea Ducesă Kira Kirillovna a Rusiei. A avut copii.
• Prințul Hubertus al Prusiei (1909–1950); căsătorit cu baroneasa Maria von Humboldt-Dachroeden și prințesa Magdalena Reuss de Köstritz; a avut copii.
  • Prințesa Anastasia a Prusiei (n. 1944)
  • Prințesa Marie-Christine a Prusiei (1947–1966)
• Prințul Frederic al Prusiei (1911–1966); căsătorit cu Lady Brigid Guinness; a avut copii.
  • Prințul Frederic Nicholas al Prusiei (n. 1946)
  • Prințul Andrei al Prusiei (n. 1947)
  • Prințesa Victoria a Prusiei (n. 1952)
  • Prințul Rupert al Prusiei (n. 1955)
  • Prințesa Antonia a Prusiei (n. 1955)
• Prințesa Alexandrine a Prusiei (1915–1980), numită "Adini", a avut sindromul Down
• Prințesa Cecilie a Prusiei (1917–1975), căsătorită cu arhitectul american Clyde Harris în 1949; a avut o fiică în 1954.

·         1894: Filip Lazăr, compozitor român (d. 1936)

·         1895: Rudolph Valentino, actor american de origine italiană (d. 1926). A  fost unul dintre cei mai populari actori care au jucat în filmele mute si a ajuns la apogeul carieierei sale jucand in filmul „The Sheik”( Seicul) în anul 1921. Renumele lui de cuceritor cu temperament meridional, idol al sexului frumos s-a conturat prin rolurile jucate de el în filmele L’aquila (Acvila), The Son of the Sheik (Fiul șeicului). Moartea sa timpurie, cauzată de o pneumonie, a provocat o isterie în masă printre admiratoarele sale din SUA.

·         1897: Karl Kurt Klein, teolog, filozof, scriitor de limba germană din România (d. 1971)

·         1902: Max Ophuls (Oppenheimer), regizor german (d. 1957)
* 1903: Prințul George Constantinovici al Rusiei (6 mai 1903 – 7 noiembrie1938), a fost fiul cel mic al Marelui Duce Constantin Constantinovici și al soției lui, Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg.

După Revoluția Rusă, a plecat în Suedia în octombrie 1918, la invitația reginei Suediei, împreună cu mama lui, sora mai mică, Vera Constantinovna, și alte rude, la bordul navei suedeze Angermanland.^[1]

La Stockholm s-au întâlnit cu prințul Gustaf Adolf care i-a luat la palatul regal. Elisabeta Mavrikievna, Vera și George au trăit timp de doi ani în Suedia, la început la Stockholm, apoi la Saltsjöbaden; dar Suedia era prea scumpă pentru ei, așa că s-au mutat în Belgia la invitația regelui Albert I al Belgiei, apoi în Germania, la Altenburg, unde Vera avea să rămână până în anii 1950. Elisabeta a murit de cancer la 24 martie 1927 la Leipzig.

George nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut urmași. A lucrat în domeniul decorațiunilor interioare. A murit de complicații în urma unei operații la New York la vârsta de 35 de ani.

·         1905: Gheorghe Claudiu Suciu, chimist român (d. 1990)

·         1906: André Weil, matematician francez (d. 1998)
* 1912: Edouard Pamfil (scris și Eduard Pamfil) (n. 6 mai 1912, Geneva - d. 5 septembrie 1994) a fost medic psihiatru și autor român, creatorul psihiatriei antropologice din România.

Tatăl său, Gheorghe Pamfil, de origine greacă, a fost decanul Facultății de Farmacie din Cluj, iar mama, Jeanne, de origine franceză. Fratele său, Gabriel Pamfil, a fost căsătorit cu Éva Semlyén^⁠(hu).

Edouard Pamfil a urmat studiile liceale la Geneva și cele de medicină la Cluj. Se specializează în neurologie la București, sub îndrumarea profesorului Nicolae Ionescu-Sisești (1888-1954), și la Paris - un stagiu antebelic, cu neurologul Jean Lhermitte (1877-1959) și cu psihiatrul Paul Guiraud (1882-1974), și ulterior după cel de-al Doilea Război Mondial cu Henry Ey (1900-1977) la Spitalul Sainte Anne.

Se reîntoarce în țară în 1948 și, după o scurtă perioadă ca funcționar la Ministerul Sănătății, alături de Florica Bagdasar, se mută, în 1950, la Timișoara, unde începe activitatea de psihiatru, fiind fondatorul disciplinei de psihatrie al al Facultății de Medicină, disciplină care s-a înființat odată cu venirea lui la Timișoara.^[1][3] Între anii 1950 până în 1978 - cu o întrerupere între 1955-1961 – a fost șef al disciplinei de psihatrie al Facultății de Medicină a Universității Timișoara.

Între anii 1956-1959 a fost profesor la Facultatea de medicină din Cluj, de unde a fost eliminat ca urmare a manifestărilor studențești din 24 ianuarie 1959, ocazionate de aniversarea centenarului Unirii. Între anii 1959-1963 a fost mutat în orașul Siret, fiind însărcinat cu organizarea unei unități medico-sociale pentru handicapații mental. Din 1963 s-a întors la Timișoara, unde a rămas profesor până la pensionarea sa, în 1977. După moartea lui Edouard Pamfil, în 1994, Clinica de Psihiatrie „Edouard Pamfil” din Timișoara a fost numită după el.

În perioada interbelică, Edouard Pamfil a fost student al cunoscutului psihiatru și psihanalist Henri Ey la Paris, unde a studiat și chitară clasică. Chitara o cânta cu virtuozitate. Festivalul internațional de chitară Eduard Pamfil care are loc annual în decembrie a fost numit după el.

Eduard Pamfil a fost o personalitate de cultură universală, considerat un adevărat umanist, un om mare (Ștefan Bertalan), un ultim renascentist al secolului (Ilie Stepan). Opera lui cuprinde și lucrări de artă grafică. Cercul de bionică, organizat și găzduit de el la Timișoara în anii 1970, unde s-au discutat curente și tendințe noi în diferite discipline științifice și culturale, a avut o influență susținută asupra intelectualilor care au participat, printre ei artiști și literați.

* 1912: Ellen Preis (n. 6 mai 1912, Charlottenburg, Germania – d. 18 noiembrie2007, Viena, Austria) a fost o scrimeră austriacă specializată la floretă, laureată cu trei medalii olimpice – una de aur și două de bronz – în trei ediții ale Jocurilor Olimpice. A fost și triplă campioană mondială la individual.

·         1913 - S-a născut Carmen Cavallaro, pianist şi şef de orchestră american.

* 1915: George Orson Welles (n. 6 mai 1915, Kenosha, SUA – d. 10 octombrie 1985, Los Angeles, SUA) a fost un regizor de film și teatru, actor, scenarist, distribuitor și producător american. Fiind considerat un copil minune, a studiat diversele arte ale divertismentului și spectacolului, ca să ajungă să exceleze în cele mai multe dintre ele.
A devenit faimos pe plan național după emisiunea radio din 30 octombrie 1938 în care a lecturat Războiul lumilor al lui H. G. Wells, provocând panică printre auditori. Este cunoscut în special pentru clasicul său film din 1941 Cetățeanul Kane, care a fost nominalizat în 1942 la Premiile Oscar pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu și cel mai bun actor. Dar și pentru rolul lui Falstaff, interpretat în 1965, în filmul cu același nume.

·         1921: S-a născut scriitorul austriac Fried Erich, cunoscut în special prin traduceri din dramaturgia şi lirica engleză, precum şi pentru poeziile personale. (m. 22 nov. 1988)

·         1922 - S-a născut scriitorul George Lăzărescu.
* 1923: Josep Seguer Sans (n. 6 mai 1923 - d. 1 ianuarie 2014) a fost un jucător de fotbal spaniol care a jucat pentru FC Barcelona.

·         1929: Paul Lauterbur, chimist american, laureat Nobel (d. 2007)

·         1930 - S-a născut Dorel Dorian dramaturg, prozator şi eseist; fost deputat din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România în legislatura 2000-2004.
* 1933: Mircea Chiorean (n. 6 mai 1933 – d. 18 iunie 2016) a fost un medic și profesor universitar român, co-fondator al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD).

A absolvit Facultatea de Biologie a Universității „Babeș-Bolyai” în 1957 și Facultatea de Medicină a Universității „Iuliu Hațieganu” în 1964. În 1982 a devenit doctor în științe medicale la Universitatea „Carol Davila” din București, iar în 1990 a devenit medic primar al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș, secția de anestezie și terapie intensivă(ATI). Între anii 1992 și 2003 a fost profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.

A contribuit la scrierea a trei monografii de specialitate și a numeroase articole științifice despre anestezie, terapie intensivă și imunologie, fiind de asemenea coordonator de doctorat în domeniul medicinei.^[1]

La 28 septembrie 2010, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înființarea SMURD, președintele României a conferit profesorului doctor Mircea Chiorean Ordinul „Meritul Sanitar" în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili.

·         1935 - S-a născut pictorul Constantin Gheorghe (m.25.02.2006).

·         1935 - S-a născut Tony Blair, prim-ministru al Marii Britanii (din mai 1997; reales în 2001) si lider al Partidului Laburist.
* 1938: Constantin Dimitriu (n. 6 mai 1938 - d. 4 februarie 2013)^[1] a fost un senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Botoșani pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Constantin Dimitriu a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu URSS.
* 1938: Jean-Michel Cousteau (născut la 6 mai 1938, Toulon) este un explorator oceanografic francez, cercetător al mediului și conservaționist, educator și producător de filme documentare. Jean-Michel este primul fiu al exploratorului Jacques Cousteau și tatăl lui Fabien Cousteau și Céline Cousteau. A fost inițiat de tătăl său în explorările submarine, încă de la vârsta de 7 ani. Cea mai mare parte a vieții și-a petrecut-o explorând mările la bordul navelor Calypso sau Alcyone, însoțit de familia sa.

Jean-Michel Cousteau a fondat, în 1999, asociația Ocean Futures Society.

·         1939 - S-a născut Herbie Cox, vocalist american (Cleftones, Silvertones).

·         1941 - S-a născut scriitorul Paul Tutungiu.
* 1941: Eva Gudumac (n. 6 mai 1941, Tătărăuca Veche, raionul Soroca, Moldova) este o specialistă în domeniul chirurghiei pediatrice, care a fost aleasă ca membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei(2000)

·         1942 - S-a născut Colin Earl, clăpar britanic (Mungo Jerry, Foghat).

·         1943: Laurențiu Ulici, critic literar român (d. 2000).  Laurențiu Ulici a fost senator în legislatura 1996-2000 din partea   Partidului Alternativa României si  președinte al Uniunii Scriitorilor din România, din 1995 până la  decesul sau in  16  noiembrie 2000. Moartea  sa   a fost accidentală, prin intoxicare cu oxid de carbon, din cauza unei sobe stricate, și s-a produs în Făgăraș, unde președintele de atunci al Uniunii Scriitorilor se afla la o reuniune a scriitorilor. Împreună cu el a decedat și șoferul său.
* 1945: Constantin Cojocaru (n. 6 mai 1945, Borolea, județul Botoșani) este un actor român de teatru și de film.
În 1966 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București,Facultatea de Teatru, Secția Actorie, clasa profesor George Carabin Imediat după absolvirea facultății devine actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț unde rămâne până în 1975. În această perioada, între 1970-1975 este și profesor la Școala Populară de Artă din Piatra Neamț. Din 1975 până în 2001 este actor angajat la Teatrul Odeon din București. După 2001 își continua activitatea artistică, colaborând în afară de Teatrul Odeon cu multe alte teatre din București și din țară: Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, Teatrul Nottara, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul de Comedie, Teatrul Național București, Teatrul „Luni” de la Green Hours, Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sf. Gheorghe. Participă de asemenea la numeroase alte proiecte culturale în țară și străinătate. Are o activitate îndelungată în film, teatrul de televiziune și teatrul radiofonic.

ROLURI ÎN TEATRU

Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

• Băiatul rău în Afară'i vopsit gardu', inăuntru-i leopardu de Alecu Popovici, regia Ion Cojar
• Iscoada în Răzvan și Vidra de B.P.Hașdeu, regia Gabriel Negri
• Omul de tinichea în Vrăjitorul din Oz, dramatizare de Eduard Covali și Paul Findrihan după Frank Baum, regia Ion Cojar
• Soldatul Brave în Dacă războiul ar izbucni de Staffan Ross, regia Ion Cojar
• Cerșetorul în Omul cel bun din Siciuan de Bertolt Brecht, regia Andrei Șerban
• Servitorul în Noaptea încurcăturilor de Oliver Goldsmith, regia Andrei Șerban
• Laonic în Cronica personală a lui Laonic de Cornel Paul Chitic, regia Magda Bordeianu
• Căpitanul Masham în Paharul cu apă de Eugene Scribe, regia Gabriel Negri
• Gheorghe în Năpasta deI.L.Caragiale, regia Alexa Visarion
• Hans în Inima rece de Wilhelm Hauff, regia Sanda Manu
• Costică în Șeful sectorului suflete de Alexandru Mirodan, regia Gabriel Negri
• Harap Alb în Harap Alb după Ion Creanga, dramatizarea și regia Zoe Anghel Stanca
• Jeff în Jocul de-a vacanta de Mihail Sebastian, regia Gabriel Negri
• Vestitorul de bâlci în Woyzeck de Georg Buchner, regia Alexa visarion
• Gustave în Balul hoților de Jean Anouilh, regia Radu Penciulescu
• Ioana (travesti) în Matca de Marin Sorescu, regia Marin Sorescu
• Harry Philton în Zigger-Zagger de Peter Terson, regia Cornel Todea
• Davidson în Dosarul Andersonville de Saul Lewitt, regia Emil Mandric
• Romeo în Romeo și Julieta de W. Shakespeare, regia Silviu Purcarete
• Topitorul de nasturi în Peer Gynt de Henrik Ibsen, regia Cătălina Buzoianu

Teatrul Odeon

• Gică în Comedia fără titlu de Ion Băieșu, regia George Bănică
• Bunicul în Comedie cu olteni de Gheorghe Vlad, regia Geta Vlad
• Trică în Comediile cu olteni de Gheorghe Vlad, regia Geta Vlad
• Robert în Regele Ioan de Friedrich Durenmatt, regia Letiția Popa
• Ciobanul lunatec în Zamolxe de Lucian Blaga, regia Dinu Cernescu
• Tolea Jarikov în Da sau nu de Al. Ghelman, regia Alexa Visarion
• Pătrașcu în Descăpățânarea de Alexandru Sever, regia Tudor Mărăscu
• Țăranul în Războiul vacii de Roger Avermaete, regia Dinu Cernescu
• Makar în Serenadă târzie de Alexei Arbuzov, regia Geta Vlad
• Pascalide în Opinia publică de Aurel Baranga, regia Geta Vlad
• Radu Selejan în Ordinatorul de Paul Everac, regia Tudor Mărăscu
• Andres în Woyzeck de Georg Buchner, regia Alexa Visarion
• Achim în Jean, fiul lui Ion de George Bănică și Nicolae Țic, regia George Bănică
• Locotenentul Radu în Milionarul Sărac de Tudor Popescu, regia Florin Fătulescu și Tudor Mărăscu
• Nichita în Jocuri crude de A. Arbuzov, regia Dinu Cernescu
• Milică în Visul unei nopți de vară spectacol din Gala Dansului la Odeon, regia regia Dragoș Galgoțiu
• Bufonul în Regele Lear de W. Shakespeare, regia Mircea Marin
• Spectatorul în Dragostea mea, Electra de Gyorko Laszlo, regia Gelu Colceag
• Robert în Opera rânjetului de Dario Fo, regia Dragoș Galgoțiu
• Dottore în Mincinosul de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur
• Țiganul, Trecătorul, Garcia Lorca în ...Au pus cătușe florilor... de Fernando Arrabal, regia Alexander Hausvater
• Mai multe roluri în Teatru seminar după Petre Țuțea, regia Dragoș Galgoțiu
• Tyrell în Richard III de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu
• Omul căldurii, omul viitorului în La țigănci după Mircea Eliade, regia Alexander Hausvater
• Tatal în Sganarelle de Moliere, regia Dragoș Galgoțiu
• Chigol în Lulu de F. Wedekind, regia Dragoș Galgoțiu
• Robert în Opera de trei parale de Bertolt Brecht, regia Beatrice Bleonț
• Bonsai în Uppercut stânga de Joel Jouanneau, regia Dragoș Galgoțiu
• Mamoun în Saragosa – 66 de zile după Jan Potocki, regia Alexandru Dabija
• Toulon în M... Butterfly de David Henry Hwang, regia Ada Lupu
• Mick în Frații de Sebastian Barry, regia Alexandru Dabija
• Ridolfo în Cafeneaua de Carlo Goldoni, regia Dragoș Galgoțiu
• Zoe în Gaițele de Alexandru Kirițescu, regia Alexandru Dabija
• Leonida în Conu Leonida față cu reacțiunea de I.L. Caragiale, regia Mihai Măniuțiu
• Black Will în Arden din Feversham dureroasa și adevărata tragedie a domnului Arden din Feversham, Autor englez anonim din secolul XVI, regia Dragoș Galgoțiu
• Regele Peter în Leonce și Lena de Georg Büchner, regia Alexandru Dabija
• Pisanio în Cymbeline de William Shakespeare, regia Laszlo Bocsardi
• Istvan în joi.megaJoy de Katalin Thuroczy, regia Radu Afrim
• Utnapishtim în Epopeea lui Ghilgamesh, regia Dragoș Galgoțiu
• Goe în C.F.R. - Cometa, Copilul și Cățelul după texte de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija, 2012
• Doc in West Side Story ( Leonard Bernstein/ Arthur Laurents), un spectacol de Razvan Mazilu, 2014

Colaborări

• Nenea Valerica in Moartea pentru patrie de Mihai Ignat, regia Alexandru Maftei ( Teatrul de Arta, Bucuresti), 2014
• Isaac Baum in Frau Hess si gradinile ei de Milton Frederik Marcus, regia Alexander Hausvater ( Teatrul Evreiesc de Stat), 2014
• Lui (El) in L'heure grise ou le derniere client de Agota Kristof, regia Jean Flammang ( Theatre des Capucins, Luxemburg), 2014
• Valerio în Leonce și Lena de Georg Buchner , regia Vlad Cristache (Teatrul Maria Filotti,Braila), 2014
• Ray/Peter în Blackbird de David Harrower, regia Andrei și Andreea Grosu (Teatrul Unteatru), 2013
• Shheffler/Doctorul în Uratul de Marius von Mayenburg, regia Vlad Cristache (Teatrul de Comedie), 2013
• Batrânul în Avalanșa de Tuncer Cucenoglu, regia Radu Afrim ( Teantrul Național București)
• Ragnar Ronn în Cheek to Cheek de Jonas Gardell, regia Radu Afrim (Teatrul Nottara)
• Tatăl Dorei în Nevrozele sexuale ale părinților noștri de Lukas Barfuss,regia Radu Afrim (Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiești)
• Sorin în Pescărușul de A.P.Cehov, regia Andreea Vulpe (Teatrul Toma Caragiu din Ploiești)
• Sorin în Pescărușul de A.P. Cehov, regia Sandrine Barciet (Societatea Grognons Freres, Franța)
• Memoria celor care au trecut în pe texte din Evanghelia după Ioan, regia Anca Berlogea și Dragoș Galgoțiu (UNITER)
• Pastorul în Poveste de iarnă după W. Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu (Fundația Culturală Athon și altFEST)
• Jack în A fost odată în Brooklyn de Neil Simon, regia Iarina Demian (Teatrul de Comedie)
• Perimplin în Perimplin și Belisa de Garcia Lorca, regia Alexander Hausvater (Teatrul Toma Caragiu din Ploiești)
• Polițist, Inspectorul, Generalul, Papa, Tata în N-avem bani, nu plătim de Dario Fo, regia Ada Lupu (Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiești)
• Tatăl în Întoarcerea lui Espinosa de Radu Macrinici, regia Bogdan Voicu (Teatrul "Andrei Mureșanu" din Sf. Gheorghe)

Teatru de televiziune

• Căsnicia nu-i o joacă, regia Olimpia Arghir
• Moartea unui comis voiajor, regia Sanda Manu
• Escu, regia Constantin Dicu
• Costandina, adaptare pentru televiziune de Cornel Popa
• Zi că-ți place!, regia Cornel Mihalache

FILMOGRAFIE

• Duminică la ora 6 (1966)
• Proprietarii (1973)
• Serenadă pentru etajul XII (1976)
• Bună seara, Irina! (1980)
• Moromeții (1987)
• O vară cu Mara (1988)
• Leapin'Leprechauns (1995)
• Hacker (2004)
• Aleodor împărat-voce (2004)
• Harap Alb-voce (2005)
• Fata babei și fata moșului-voce (2005)
• Băieți buni (TV-2005)
• Vineri în jur de 11 (2006)
• Margo (2006)
• Cars/Mașini-voce (2006)
• Schimb valutar (2008)
• Legiunea străină (2008)
• În spate la A36 (2008)
• Îmbătrânim (2008)
• Căpșuni în aprilie (2009)
• Fumatul poate să ucidă (2010)
• Captivi de Crăciun (2010)
• Trei zile până la Crăciun (2012)
• Luminița (2013)
• Drift (2013)
• Ultimul zburător (2014)
• Hawaii (2017)

PREMII

• Nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor pentru rolul Zoe din GAIȚELE de Al. Kirițescu, 2003
• Premiul pentru cel mai bun rol feminin în spectacolele GAIȚELE de Alexandru Kiritescu și CHEEK TO CHEEK de J.Gardell (Teatrul Nottara), Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț, octombrie 2005
• Nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru Istvan din joi.megaJoy, 2007
• Mențiune specială în cadrul Zilelor Filmului Românesc la TIFF pentru interpretarea rolului Nicolae Ceaușescu în filmul lui Radu Gabrea Trei zile până la Crăciun, 2012

·         1945 - S-a născut Bob Seger, vocalist, compozitor şi chitarist american (Bob Seger System, Silver Bullet Band).

·         1946 - S-a născut George Tizipoia, pictor, stabilit în Elveţia.

·         1947: Titus Andrei, realizator român de emisiuni de radio

·         1948 - S-a născut Mary McGregor, cântăreaţă americană.

·         1950: Osei Tutu al II-lea (Otumfuo Osei Tutu; n. 6 mai 1950), este al 16-lea rege Asantehene al Regatului Ashanti, monarhie absolută și șeful casei regale Ashanti.^[2] Regele Asantehene Osei Tutu al II-lea a urcat pe tron la 26 aprilie 1999. Prin nume, regele Asantehene Osei Tutu al II-lea este în succesiunea directă a fondatorului Imperiului Ashanti, Otumfuo Osei Tutu I

·         1951 - S-a născut Davey Johnstone, chitarist britanic (Elton John Band).

·         1951 - S-a născut Victor Gh.Stan.

·         1953: Anthony Charles Lynton Blair (n. 6 mai 1953, Edinburgh, Scoția) a fost din 1997 până pe 27 iunie 2007 prim-ministru al Regatului Unit. Blair reprezintă Partidul Laburist (Partidul Muncii) din Regatul Unit.

La început, politica sa se concentra pe inițierea unei reforme sociale a țării ("Noul Labour") și pe deschiderea față de Uniunea Europeană.

După ce a fost ales pentru a doua oară, a intrat, la fel ca și alți șefi de stat europeni, sub influența crizei economice internaționale. La aceasta s-au adunat motivele nesatisfăcătoare (după unii aleși locali britanici) pentru începerea războiului din Irak în 2003, lucru care l-a făcut să piardă multe simpatii din partea poporului și care a adus la o demisie în bloc a unor membri ai cabinetului său.

După moartea lui David Kelly (expert în armament și consilier al guvernării britanice), pe 17 iulie 2003 s-au intensificat controversele în propriile rânduri și în opoziție.

Blair a depășit recordul lui Clement Attlee pe 2 august 2003, ca cel mai longeviv prim-minstru laburist.

* 1954: Gheorghe Papuc (în rusă Георгий Папук; n. 6 mai 1954, Frăsinești, raionul Ungheni) este un general de poliție și politician din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al afacerilor interne (2002 - 2008, 2008 - 2009).

* 1958: Rodica Zafiu (n. 6 mai 1958, București) este o lingvistă română, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității din București, cunoscută în spațiul public prin articolele ei săptămânale pe teme ale limbii care au apărut, începand cu 1990, aproape fără întrerupere timp de 22 de ani, în publicații prestigioase ca România Literară și Dilema.

A publicat numeroase studii de lingvistică în reviste de specialitate:

• Studii și cercetări lingvistice,
• Limba română,
• Limba și literatura română,
• Analele Universității București - Limba și literatura română,
• Analele Universității București - Limbi și literaturi străine,
• Revista de istorie și teorie literară,
• Revista Română de Comunicare și Relații Publice,
• Euresis - Cahiers roumains d'études littéraires,
• Manuscriptum,
• Degrés,
• Revue de linguistique romane,
• Rivista Italiana di Onomastica (RIOn),
• Il Nome nel testo, Romània Orientale,
• A.R.A. - Journal etc.

A colaborat cu revistele de cultură Dilema, Luceafărul, Observator cultural, Orizont, România literară, Vineri, Cultura. Este coautor al manualelor de literatură română de liceu publicate la editura Humanitas. Rubrică săptămânală de lingvistică, în „Luceafărul” între 1990 și 1993, apoi în „România literară” din 1993 până în prezent; între 1997 și 2000, rubrică lunară în suplimentul cultural al revistei „Dilema” (Vineri). Deține in prezent o rubrică de corectitudine a limbii in revista „România literară”, intitulată Păcatele limbii.

Volume individuale:

• Poezia simbolistă românească, antologie comentată, Editura Humanitas, 1996
• Narațiune și poezie, Editura All, Premiul Academiei Române, 2000
• Diversitate stilistică în româna actuală, Editura Universității din București, 2001
• Limbaj și politică, Editura Universității din București, 2007
• 101 cuvinte argotice, Editura Humanitas, colecția Viața cuvintelor, 2010
• Gramatica de bază a limbii romane (coordonator: Gabriela Pană Dindelegan; colectiv de autori: Adina Dragomirescu, Isabela Nedelcu, Alexandru Nicolae, Gabriela Pană Dindelegan, Marina Rădulescu Sala, Rodica Zafiu), Editura Univers Enciclopedic Gold, 2010

* 1959: Hiroyuki Sakashita (n. 6 mai 1959) este un fost fotbalist japonez.

·         1960 - S-a născut Larry Steinbachek, clăpar britanic (Bronski Beat).

·         1961: George Timothy Clooney (n. 6 mai 1961) este un actor, producător, scenarist și regizor de film american. A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar în anul 2006.
Clooney a echilibrat performanțele sale din mari superproducții cu locul de muncă ca un producător și director comercial în spatele proiectelor comerciale mai riscante, precum și activist social și liberal. La 31 ianuarie 2008, Organizația Națiunilor Unite l-a numit pe Clooney "Mesager al Păcii".
* 1961: Gina Riley (n. 6 mai 1961, Melbourne, Victoria, Australia) este o actriță, scriitoare, cântăreață și actor de comedie, australiană.

Gina Riley a devenit o actriță populară prin serialul TV Fast Forward. Acest serial a lansat actori ca Gina Riley, Tina Arena, Paula Abdul, Bette Midler și Dannii Minogue, precum și unele personalități din Australia ca: Kerri-Anne Kennerley și Jacki MacDonald.

Mai târziu, Gina Riley a apărut în serialul TV The Games ^⁠(en), o parodie a acțiunilor comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de vară din 2000de la Sydney.

* 1961: Frans Timmermans (n. 6 mai 1961, Maastricht, Țările de Jos) este un politician și diplomat olandez. Din 2014 ocupă funcția de Prim-vicepreședinte al Comisiei Europene și Comisar european pentru o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale. Anterior a fost ministru al afacerilor externe (2012-2014) și secretar de stat pentru afaceri europene (2007-2010) în Regatul Țărilor de Jos. A fost membru al Camerei Reprezentanților din 1998 până în 2007 și din 2010 până în 2012.

Este membru al Partij van de Arbeid, parte a Partidului Socialiștilor Europeni. Timmermans a fost un funcționar olandez în guvernul Țărilor de Jos din 1987 până în 1998, până când a devenit activ în politică.

·         1962: Ioan Vieru (n. 6 mai 1962, Târgu Neamț) este un poet, eseist și jurnalist român.

A debutat în revistele Cronica, (1977) Iași, cu sprijinul lui Nicolae Turtureanu și al profesorului Liviu Leonte, și în Luceafărul, (1980), cu o prezentare a poetului și ulterior cunoscutului disident Dorin Tudoran. În perioada anilor '70, a fost susținut de profesorul Tudor Opriș, remarcându-se la concursurile literare naționale ale elevilor ca unul dintre cei mai promițători laureați.

Din motive ideologice, după refuzul oricărei intervenții în textul poetic, cu toate încercările unor critici literari cunoscuți care au prezentat referate elogioase, primul volum de poezii, " Căile șoimului ", i-a apărut cu o întârziere de aproape un deceniu, în 1990.

Volume

• Căile șoimului, 1990
• Cearcăn, 1991
• Abisul mîinilor, 1994
• Coloana oficială, 1994
• Transparență cu Pietà, 1997
• Capodopera cinematografică, 1998
• Intervalul răbdării, 2003
• Arhiva din spatele asinilor, 2007
• Hipnoza legii , 2017

* 1967: Adrian Covic (n. 6 mai 1967, Iași) este medic primar medicină internăși nefrologie, doctor în științe medicale și profesor universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”. Este șeful compartimentului de Transplant Renal al Spitalului „Dr. C.I.Parhon”, Iași și președintele ales al Societății Române de Nefrologie. Este căsătorit cu Adina Covic și are doi copii: Andreea Simona (16 iunie 1997) și Alexandra Maria (19 mai 1999).
* 1968: Maksim "Max" Aleksandrovici Fadeev (în rusă Макси́м Алекса́ндрович Фаде́ев; n. 6 mai 1968) este un cântăreț, compozitor, textier, producător muzical și de televiziune rus. El este unul dintre cei mai cunoscuți și cei mai de succes producători muzicali din Rusia

·         1969: Vladimir Filat (n. 6 mai 1969, satul Lăpușna, raionul Hîncești, RSS Moldovenească, astăzi Republica Moldova), cunoscut mai mult ca Vlad Filat, este un politician și om de afaceri din Republica Moldova, membru fondator și lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 2005 și 2009 și începând cu decembrie 2014, fost prim-ministru al Republicii Moldova între 2009 și 2013, fost Ministru de Stat în Guvernul Sturza între 12 martie–12 noiembrie 1999 și fost președinte interimar al Republicii Moldova pentru o scurtă perioadă în decembrie 2010. Este unul dintre cei mai bogați oameni, alături de Vladimir Voronin și Vladimir Plahotniuc, din Republica Moldova
* 1977: Nozomi Hiroyama (n. 6 mai 1977) este un fost fotbalist japonez.
* 1978: Alexander Bogdan Adamescu (n. 6 mai 1978, București, România) este un controversat om de afaceri româno german. Fiul lui Dan Grigore Adamescu, Alexander a ocupat funcții de conducere între 2006 și 2013 în cadrul concernului The Nova Group (Flamingo International, Astra Asigurări, România Liberă, Unirea Shopping Center, hotelurile Lido, Rex-Mamaia, Pullman) deținut de tatăl său. Din septembrie 2013, acesta se stabilește la Londra. În 2016, autoritățile române emit un mandat european de arestare pe numele său, Adamescu fiind acuzat de mituirea unor judecători români. În 2008, Alexander Bogdan Adamescu are o scurtă relație cu Cristina Spatar, cântăreață română de muzică R&B și dance/pop.

În prezent, Alexander Bogdan Adamescu trăiește la Londra și este într-o relație cu Adriana Constantinescu cu care are trei copii. Doi sunt născuți în Regatul Unit, iar al treilea [null la Viena.]

Până în 2016, Adamescu a locuit într-o casă închiriată de către Astra Asigurări în cartierul Kingston-Upon-Thames. Conform contractului de închiriere, chiria lunară se ridica la suma de 6.250 lire sterline

* 1980: Horațiu Pașca (n. 5 iunie 1980, în Bistrița) este un antrenor de handbal din România. Din vara anului 2014, el conduce banca tehnică a echipei de handbal feminin CSM Bistrița. Începând din ianuarie 2017, Pașca este și antrenorul secund al echipei naționale de handbal feminin a României

* 1982: Freddy Kemayo (n. 6 mai 1982) este un kickboxer francez la categoria grea. Este de trei ori campion al Franței la kickboxing.

* 1983: Daniel Alves da Silva (născut pe 6 mai 1983 în Juazeiro), cunoscut și ca Dani Alves, este un fotbalist brazilian, care joacă pentru echipa franceză din Ligue 1, Paris Saint-Germain și pentru echipa națională a Braziliei.

Înainte ca el să ajungă la catalani, a mai jucat șase ani la FC Sevilla, unde a câștigat de două ori Cupa UEFA și o dată Cupa Regelui. Mai apoi a fost transferat de Barcelona pentru 29 milioane €, plus add-on-uri de 6 milioane €, devenind cel mai scump fundaș dreapta din istorie.

* 1986: Gandhi Djuna, mai bine cunoscut după numele de scenă Maître Gims(n. 6 mai 1986, Kinshasa, Zair) este un rapper francez. A făcut parte din trupa de rap Sexion d'Assaut, dar acum își dezvoltă cariera solo prin lansarea albumului Subliminal. De asemenea are propria casă de discuri MMC (Monstre Marin Corporation).

* 1987: Dries Mertens (n. 6 mai 1987, Louvain, Belgia) este un fotbalistbelgian. Joacă ca mijlocaș sau extremă la S. S. C. Napoli în Serie Adin Italia.

* 1987: Moon Geun-young (născută la 6 mai 1987 în Gwangju, Coreea de Sud) este o actriță sud-coreeană. A fost denumită cu multă afecțiune „surioara națiunii” în semn de recunoștință, privită ca o tânără actriță foarte populară și apreciată. Moon și-a început cariera de model la vârsta de 12 ani urmând ca în anul următor să joace în primul ei film ”On the Way” (1999). Se remarcă pentru rolul micuței Eur-suh în drama de televiziune extrem de populară Autumn Tale (2000). Rolul avut în filmul horror A Tale of Two Sisters (2003) regizat de Kim Ji-Woon a propulsat-o ca actriță iar mai târziu a jucat în filme de succes cum sunt My Little Bride în 2004 și Innocent Steps în 2005.

* 1988: Călin Virgil Cristea (n. 6 mai 1988, Alba Iulia) este un fotbalistromân. A debutat în Liga I în tricoul echipei Unirea Alba Iulia, în iunie 2005.

* 1989: Dominika Cibulková (pronunțare în slovacă: [ˈdomɪnɪka ˈtsɪbulkovaː]; n. 6 mai 1989) este o jucătoare profesionistă de tenis din Slovacia. Cunoscută pentru stilul de joc agresiv, ea a câștigat patru finale WTA. Cel mai important titlu al carierei este cel de la Singapore, câștigat în 2016 în fața lui Angelique Kerber.

Cibulková a ajuns în sferturi de finală la toate cele patru turnee de Mare Șlem. Cea mai mare realizare a carierei sale a reprezentat-o finala din 2014 de la Australian Open. Cibulková a devenit prima jucătoare slovacă ce a ajuns într-o finală de Mare Șlem

* 1990: Daniel Gómez (n. 6 mai 1990, Ciudad de México) este un scrimermexican specializat pe floretă.

A participat la probă de floretă masculin la Jocurile Olimpice de vară din 2012, unde s-a clasat pe locul 29 după ce a fost învins de chinezul Ma Jianfei în tabloul de 32.

* 1990: Masato Kudo (n. 6 mai 1990) este un fotbalist japonez.

* 1992: Takashi Usami (n. 6 mai 1992) este un fotbalist japonez.

* 1994: Mateo Kovačić (n. 6 mai 1994, Linz, Austria) este un fotbalist croatnăscut în Austria, joacă ca mijlocaș și actuala lui echipă este Chelsea din Premier League în Anglia.