MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 6 MAI 2021 / RELIGIE ORTODOXĂ

 6. /6 MAI 2021 - RELIGIE ORTODOXĂ

Sf și Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sf Mc Varvar

Viaţa Sfântului şi Dreptului Iov

Sfântul şi dreptul Iov se trăgea din seminţia lui Avraam, fiu din fiii lui Isav, care era al cincilea de la Avraam. El îşi avea petrecerea sa în pământul Hus, într-una din laturile Arabiei, şi era cel mai bogat om de la răsăritul soarelui, fiind foarte temător de Dumnezeu. Dintre dobitoace avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute perechi de boi; asinele ce se păşteau erau cinci sute şi slugi foarte multe, având el lucruri mari pe pământ, pentru că era bărbatul acesta de bun neam şi cu cinste mare între toţi cei ce vieţuiau la răsărit.

Acesta era om adevărat, fără prihană, drept şi credincios, depărtându-se de la tot lucrul rău. El avea şapte feciori şi trei fete. Şi feciorii, văzând pe tatăl lor că face milostenie veşnic la mii de săraci, au început să facă la fel ca tatăl lor; şi mulţi oameni erau chemaţi la masă şi ei slujeau la masa celor necăjiţi acolo. Deci, într-o zi, se ospătau toţi împreună la cel dintâi frate, într-altă zi la celălalt frate şi aşa până la cel din urmă, când începeau iarăşi de la cel dintâi. Iar după ce se sfârşeau cele şapte zile ale ospeţelor lor, Iov trimitea la dânşii, sfătuindu-i şi învăţându-i, ca fiecare să-şi cerceteze conştiinţa sa cu de-amănuntul, dacă n-a greşit ceva cu cuvântul sau cu gândul împotriva Domnului; pentru că se temea dreptul Iov de Dumnezeu foarte mult, nu cu temerea firii celei de rob, ci cu temerea dragostei celei de fiu şi cu dinadinsul se păzea pe dânsul şi pe toată casa sa, ca să nu facă vreo supărare Domnului Dumnezeu.

Şi acest om al lui Dumnezeu, aducea jertfă de curăţire, cum se aduceau jertfe sângeroase atunci, socotind în sine: ca nu cumva copiii mei, fiind tineri, să fi greşit ceva cu gândul lui Dumnezeu. Aşa făcea dreptul Iov în toate zilele.

Şi a fost ca în ziua de astăzi: Fost-a întru una din zile şi au venit îngerii Domnului înaintea Domnului. Îngerii lui Dumnezeu cei puşi ca să păzească neamul omenesc, au venit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i aducă Lui rugăciunile oamenilor şi nevoile lor cele de multe feluri. Cu dânşii a venit şi diavolul, ispititorul şi clevetitorul oamenilor; nu că putea să stea împreună cu îngerii înaintea lui Dumnezeu la cer, de unde s-a lepădat, ci a stat departe, afară din cer, înaintea ochiului Celui Atotvăzător al lui Dumnezeu. Şi atunci a venit şi satana, iar Dumnezeu L-a întrebat: "Dar tu de unde vii?" Dar Dumnezeu i-a pus întrebarea, ca să ne răspundă nouă cum a fost istoria lui Iov.

Şi, răspunzând diavolul către Domnul, a zis: "Înconjurând pământul şi străbătând partea cea de sub cer, şi iată sunt de faţă". Şi i-a zis lui Domnul: "Oare socotit-ai în gândul tău de robul Meu Iov, că nu este asemenea lui, cineva din oamenii cei ce sunt pe pământ, fiind fără de prihană, drept şi credincios, depărtându-se de toate lucrurile cele rele?" Şi asta o spunea Dumnezeu, nu pentru că era sărac sau necăjit, ci foarte bogat.

Răspuns-a diavolul şi a zis Domnului: Oare Iov în deşert cinsteşte pe Dumnezeu? Oare nu ai îngrădit Tu pe cele dinlăuntru şi pe cele din afară ale casei lui şi pe toate cele ce sunt împrejurul lui; lucrurile mâinilor lui nu le-ai binecuvântat şi dobitoacele lui nu le-ai înmulţit pe pământ? Dar trimite mâna Ta şi Te atinge de toate cele ce are şi să vedem dacă nu Te va blestema pe Tine în faţă! Ca şi cum ar fi zis: "Cum nu s-ar teme, dacă i-ai dat atâta avere şi cinste? Dar, dă-l pe mâna mea, să vedem nu Te va blestema în faţă?"

Atunci Domnul a zis diavolului: Toate câte sunt ale lui, le dau în mâinile tale; dar de el să nu te atingi! Vedem că diavolul nu poate face nimic fără voia lui Dumnezeu şi fără îngăduinţa Lui. Putea el să se ducă peste Iov şi mai înainte, că avea mare ură pe el, că era drept; însă, până n-a luat blagoslovenia lui Dumnezeu, nu s-a dus. Pentru că numai unde îi îngăduie Dumnezeu se duce; căci puterea drăcească este îngrădită de puterea Atotţiitorului Dumnezeu şi nu-i îngăduie să facă mai mult decât vrea El.

Şi a venit diavolul la Iov. Şi prima dată, când a ajuns asupra gospodăriei lui Iov, a pogorât foc din cer. Atunci un vestitor a venit la Iov şi i-a spus: "Foc a căzut din cer pe pământ şi a ars oile tale, asemenea şi pe păstori i-a mistuit, iar eu am rămas singur şi am venit să-ţi spun". Pe când acesta grăia, a venit un alt vestitor şi a zis către Iov: "Perechile de boi arau şi asinele păşteau aproape de dânşii, când, venind hoţii, le-au furat pe ele, iar pe slugi le-au omorât cu sabia; şi, rămânând eu singur, am venit ca să-ţi spun despre acestea". În acelaşi timp un alt vestitor a venit la Iov şi i-a grăit lui: "Haldeii, făcând trei tabere, au năvălit asupra noastră şi au înjugat cămilele şi le-au robit, şi slugile le-au ucis cu sabia; iar eu am rămas singur şi am venit să-ţi spun".

La urmă a venit alt vestitor, grăind către Iov: "Feciorii tăi şi fetele, mâncând şi bând la fratele lor cel mai mare, deodată a năvălit dinspre pustie un vânt mare cu vifor şi s-a atins de cele patru unghiuri ale casei şi a căzut casa peste copiii tăi şi toţi au murit; iar eu am rămas singur şi am venit să-ţi spun".

Acesta i-a rupt inima, dar tot n-a îndrăznit să zică cuvânt de rău împotriva lui Dumnezeu. Atunci Iov s-a sculat, şi-a rupt hainele sale, şi-a tuns perii capului, şi-a presărat ţărână peste capul şi, căzând cu faţa pe pământ, s-a închinat Domnului şi a zis:Gol am ieşit din pântecele maicii mele, gol mă voi duce în groapă; Domnul a dat, Domnul a luat! Precum a voit Domnul, aşa a făcut. Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până-n veac! De toate acestea câte i s-au întâmplat, Iov n-a greşit înaintea Domnului nici cu inima, nici cu gura; pentru că n-a zis nimic fără de minte împotriva Domnului. Atât de tare se temea Iov de Dumnezeu.

Atunci satana, văzând că i-a luat totul şi nu l-a biruit, s-a dus iar la Dumnezeu. Şi a fost că în ziua aceasta, îngerii lui Dumnezeu au venit, ca să stea înaintea Domnului şi împreună cu ei a venit şi diavolul. Şi a zis Domnul către diavol: "Dar tu de unde vii?" Iar el a zis: "Străbătând partea cea de sub cer şi înconjurând tot pământul am venit". Atunci Domnul a zis către dânsul: "Oare gândit-ai la robul Meu Iov? Că nu este nici un om ca acesta din cei de pe pământ, care i-ar fi fost lui asemenea: fără de prihană, drept, credincios, ferindu-se de tot răul şi neţinându-se de răutate; iar tu în zadar i-ai cerut averile, slugile şi fiii lui, ca să le pierzi".

Răspunzând diavolul, a zis către Domnul: "Piele pentru piele; toate câte le are omul, le va da pentru sufletul său! Deci, nu aşa! Ci trimite mâna Ta şi Te atinge de trupul şi de oasele lui; atunci vei vedea, de nu Te va blestema în faţă!" Iar Domnul a zis către diavol: "Iată, ţi-l dau ţie, dar să nu te atingi de sufletul lui". Iată ce este mai scump la om! Sufletul. Că sufletul este mai scump decât tot ce există în lumea aceasta. De aceea îi atâta luptă pentru mântuirea sufletului.

Şi a venit diavolul, cu voia şi cu îngăduinţa lui Dumnezeu, şi l-a lovit pe Iov, de la cap până la picioare cu lepră. Atunci Iov, când s-a văzut lepros din creştet până-n talpă, a căzut la pământ de durere; şi, a ieşit afară din cetate, unde şedea pe gunoi, curăţindu-şi rănile cu un hârb. Şi n-a fost bătaia lui Iov o zi, o lună sau un an, ci şapte ani şi jumătate l-au mâncat viermii de viu pe Iov! Aşa a răbdat. Iar soţia lui, rămânând sănătoasă, pentru că pe ea n-a lovit-o diavolul, că era mai slabă în credinţă, se ducea cu traista prin sat, la cerut; şi îi aducea câte ceva de hrană. Singurul ajutor îi era soţia lui; singura mângâiere, ca să nu moară de foame.

Trecând multă vreme şi văzând diavolul că nu l-a biruit pe Iov, a încercat prin femeie, cu care biruise în rai pe Adam. Ştia că femeia e mai slabă. Şi a zis către dânsul femeia lui: "Iată, acum te mănâncă viermii de viu în gunoi, ţi-a luat toată averea şi copiii de atâţia ani şi tu nu zici nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu şi nu-ţi pierzi răbdarea! Până când vei răbda acestea? Iată, voi mai îngădui încă puţin timp, aşteptând nădejdea mântuirii mele; că s-a pierdut pe pământ pomenirea ta, fiii şi fetele tale; durerile şi ostenelile pântecelui meu, pe care în zadar i-am născut cu chinuire; iar tu singur şezi afară, fără acoperământ, pe gunoi şi plin de viermi, iar eu rătăcesc slujind şi trecând din loc în loc şi alergând din casă în casă, aşteptând apusul soarelui, ca să mă odihnesc de ostenelile mele şi de durerile cele ce acum mă cuprind. Deci, zi vreun cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu şi mori".

Iar Iov îi spunea cu blândeţe, că vedea că diavolul vorbeşte prin gura ei: "Pentru ce grăieşti aşa, ca o femeie din cele nebune? Nu sunt eu Iov care eram ca împăraţii de bogat şi cinstit în lume? Nu-ţi aduci aminte ce cinste am avut noi pe pământ şi câtă avere şi câte slugi aveam? Apoi, cum am primit cele bune din mâna Domnului, oare pe cele rele să nu le suferim?"

Auzind trei prieteni ai lui de toate răutăţile care au venit asupra lui, au mers la dânsul fiecare din ţara sa: Elifaz, împăratul Temanului, Bildad, stăpânitorul Savheilor şi Ţofar, împăratul Mineilor. Aceştia erau ca nişte împăraţi de bogaţi, boieri mari din alte ţări, care cumpărau mii de vite de la Iov, miei şi lână. Ei auziseră de bătaia lui Iov, dar nu credeau că-i chiar aşa; şi se sfătuiseră între dânşii, ca să-l cerceteze pe Iov şi să-l mângâie.

Văzându-l de departe, cum îl ştiau ce om cinstit era, ce palate şi ce slugi avea, nu l-au cunoscut şi au strigat cu glas mare şi au plâns, rupându-şi hainele şi presărându-şi ţărână peste capetele lor. Ei au stat la dânsul şapte zile şi şapte nopţi şi nimeni dintre dânşii n-a vorbit către dânsul vreun cuvânt, pentru că vedeau rănile lui cumplite şi foarte mari. Şi gândeau, ce va fi asta? Ce fel de bătaie a lui Dumnezeu este asta?

Şi la şapte zile a deschis cuvântul Elifaz şi, în loc să-l mângâie pe Iov în rănile şi în durerea lui, în loc să-l îmbărbăteze, că erau prieteni de altădată, au început să-l rănească cu cuvântul: "Iov, mi se pare că te-a retezat Dumnezeu ca pe un copac tomnatic, care nu face roadă. De ce-ai ajuns tu aşa? Ai oprit plata văduvelor şi simbria lucrătorilor! Ai fost nemilostiv şi aspru! Ai fost mândru! Ai uitat de Dumnezeu! Ai făcut fărădelegi înaintea Lui!" Şi aşa mereu l-a mustrat. La fel şi al doilea prieten şi al treilea.

Iar Iov a început a le spune lor cu blândeţe: "Dragii mei; prietenii mei, spre dosadă aţi venit aici şi spre rană mie. Mai bine ziceam eu gropii, "muma mea", şi viermilor, "voi sunteţi fraţii şi surorile mele", decât să vină prietenii mei şi să mă rănească cu cuvinte". Adică, mai bine mă mângâiam cu viermii şi cu gândul la groapă, decât să aud din gura voastră acestea.

Şi le-a spus Iov: "Voi mă învinuiţi că am oprit plata slugilor şi că am făcut nedreptate. Eu nu mă laud, dar adevărul voi vorbi. Eu am fost tatăl sărmanilor şi maica văduvelor; eu am fost ochiul orbilor şi urechea surzilor; piciorul şchiopilor şi mâna ciungilor. Tunsura mieilor mei a încălzit umerii săracilor. Uşa mea nu s-a închis la tot străinul şi toată averea mea am socotit cu putere s-o împart la cei necăjiţi. Deci, nu-i adevărat ce vorbiţi voi. Adevărat că mâna Domnului mă ceartă pentru păcatele mele, dar ceea ce mă învinuiţi voi nu este adevărat".

Văzând Dumnezeu răbdarea lui Iov, după ce-au plecat cei trei prieteni, a apărut Dumnezeu în nori şi în vifor deasupra lui. Iov zăcea acolo de şapte ani jumătate, numai oasele şi inima rămăsese - căci carnea lui era mâncată de viermi. Şi când a venit Ziditorul cerului şi al pământului, Iov era acum rănit şi de prietenii lui, ocărât şi defăimat şi de soţia lui şi de toţi. Deodată aude glasul lui Dumnezeu din nori: "Iov, scoală-te ca un bărbat, ia veşmântul tău - că i-a trimis un veşmânt din cel mai alb ca zăpada -, încinge-te şi să stăm de vorbă amândoi!"

S-a sculat Iov, sănătos ca la 30 de ani şi frumos şi vesel, s-a îmbrăcat cu veşmântul dat de Dumnezeu. Şi a spus Dumnezeu către el: "Iov, unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune-mi Mie care-i lăţimea cea de sub cer? În ce loc locuieşte întunericul şi ce loc are lumina? Unde erai tu când am măsurat Eu munţii cu aşezământul cunoştinţei, văile cu cumpăna şi dealurile; când am pus mării hotar nisipul şi am îngrădit marea cu nisip şi I-am spus: "Până aici să stai şi întru tine să se sfărâme valurile tale"? Eu am întins crivăţul pe uscat. Eu am făcut cuvântători pe pământ. Eu am măsurat greutatea vânturilor. Eu am însemnat calea fulgerelor sub cer. Eu am rânduit naşterile fiarelor din codri, naşterea dobitoacelor pământului şi a oamenilor. Eu am făcut orionul şi rariţa cea de miazănoapte şi am împodobit cerul cu stele, cu soare şi lună, şi lumină am dăruit zidirii Mele. Spune-Mi, unde erai tu atunci? Iov, Eu pe tine Te-am turnat ca laptele în pântecele maicii tale, Te-am închegat ca brânza, Te-am ţesut ca pânza, Ţi-am făcut inimă şi oase şi te-am făcut făptura Mea în pântecele maicii tale şi Eu am zidit inima ta şi am ştiut că nu-ţi vei pierde răbdarea. Eu am întemeiat inima ta întru tine şi credinţa şi răbdarea ta.

Şi acum, Iov, fiindcă ai aşteptat cu răbdare venirea Mea şi n-ai zis vreun cuvânt rău în atâtea scârbe şi necazuri şi boale, iată, Eu îţi dăruiesc ţie de acum înainte încă 140 de ani de viaţă; şi vor fi averile tale îndoite. Şi vei ajunge să trăieşti până la al cincilea strănepot şi vei adormi plin de zile şi vei veni la Mine să te veseleşti cu Mine în veci".

După ce l-a vindecat Domnul de bube, a binecuvântat şi cele de pe urmă ale lui Iov, mai mult decât pe cele dintâi; şi erau dobitoacele lui paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie asini de herghelie. I s-au născut lui iarăşi şapte fii şi trei fete, precum avea şi mai înainte. Deci, Domnul a îndoit dobitoacele lui Iov, iar copiii nu i-a îndoit, ca să nu socotească cineva, cum că copiii lui cei dintâi au pierit ca şi dobitoacele; pentru că dobitoacele au pierit cu totul, iar copiii cei morţi n-au pierit, ci se vor afla la învierea drepţilor. Fetele lui erau atât de frumoase, încât nu se aflau sub cer alte fecioare mai frumoase ca fetele lui Iov, cărora le-a dat moştenire între fraţii lor.

Iov a trăit de toţi anii, 248, văzând pe fiii fiilor săi, până la a patra seminţie; şi s-a sfârşit întru adânci bătrâneţi. Iar acum petrece în viaţa cea neîmbătrânitoare unde anii nu se împuţinează, în Împărăţia Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, a Unuia Dumnezeu în Treime, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Varvar (Barbar).

Pătimirea Sfîntului Mucenic Varvar ostaşul
şi a celor împreună cu el
(6 mai)

    Pe cînd urîtorul de Dumnezeu, împăratul Iulian Paravatul, avea război cu un popor ce se numea Franci, a trimis împotriva lor pe voievodul Vach, în a cărui armată era un ostaş viteaz cu numele Varvar, cu credinţa creştin, însă în ascuns. Gătindu-se armatele din amîndouă părţile la război, francii aveau un luptător tare, asemenea cu Goliat, care, ieşind înaintea armatei grecilor, chema la luptă deosebită pe cineva să se lupte cu dînsul şi ocăra pe greci, deoarece nimeni din ostaşii lor nu îndrăznea să iasă împotriva lui. Acel viteaz era înfricoşat la vedere, mare şi puternic la trup.

    Vach voievodul, ştiind vitejia fericitului Varvar, l-a chemat la sine şi l-a întrebat: "Oare vei putea să ieşi la luptă împotriva acelui mîndru luptător, care se laudă în puterea sa?" Varvar, nădăjduind spre ajutorul Domnului său Iisus Hristos, în care credea, nu s-a lepădat, ci a ieşit întru întîmpinarea lui şi, întrarmîndu-se cu semnul Sfintei Cruci, s-a dus. Îmbrăţişîndu-se cu vrăjmaşul, l-a biruit şi l-a ucis cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că i-a ajutat un înger al Domnului, care era pus lîngă fericitul Varvar. Deci, s-au ruşinat francii şi s-au temut; iar grecii, căpătînd îndrăzneală, au pornit asupra lor şi i-au biruit pînă în sfîrşit.

    Deci, pentru o vitejie ca aceea, fericitul Varvar avea mare cinste între ostaşii greci, fiind lăudat de împărat, care l-a şi cinstit cu dregătoria de comit. După acea slăvită biruinţă asupra vrăjmaşilor, voievodul Vach, aflîndu-se cu oastea sa în Tracia, a voit să aducă jertfă idolilor, dîndu-le mulţumire pentru acea biruinţă, pe care o socotea că i s-a dăruit, nu de la Hristos Dumnezeu, ci de la zeii săi cei deşerţi, chemînd şi pe comitul Varvar la acele spurcate jertfe ca pe cel dintîi biruitor.

    Sfîntul Varvar s-a mărturisit că este creştin şi s-a lepădat de idoli. Deci, voievodul a înştiinţat de acestea pe împărat, care, aducînd la sine pe ostaşul lui Hristos, îl silea ca să jerfească idolilor. Iar el, nesupunîndu-se, a poruncit ca să-l pună la munci şi să-i taie pîntecele cu sabia, pînă ce i se vor vărsa măruntaiele pe pămînt. Rugîndu-se sfîntul, i s-a arătat îngerul, care, adunîndu-i cele dinlăuntru, le-a băgat iarăşi la locul lor în pîntece, şi astfel a tămăduit pe mucenic, încît nu era nici o urmă de rană pe trup, izbăvindu-l de munci.

    Văzînd voievodul Vach o minune ca aceea, a crezut în Hristos împreună cu doi ostaşi, Calimah şi Dionisie, şi L-au mărturisit; iar pe spurcaţii zei i-au ocărît. Pentru aceea, cu porunca împăratului Iulian le-a tăiat capetele noilor mărturisitori ai numelui lui Hristos, Vach, Calimah şi Dionisie, şi s-au numărat cu ceata sfinţilor mucenici la cer. Iar pe Sfîntul Mucenic Varvar a poruncit păgînul împărat să-l lege de o roată de fier şi sub roată să aprindă un foc mare şi să întoarcă acea roată cu mucenicul deasupra focului, turnînd untdelemn fierbinte pe trupul cel pătimitor. Mucenicul, rugîndu-se la Dumnezeu, petrecea nears şi focul acela se pornea asupra ostaşilor care îl munceau, arzînd pe doi dintre dînşii pînă i-a făcut cenuşă. Deci, a aruncat pe pătimitor în temniţă, unde i s-a arătat Dumnezeu şi l-a întărit.

    A doua zi, scoţîndu-l, l-au întins gol în patru părţi şi l-au bătut fără de milă cu vine de bou pe spate şi pe pîntece. Apoi, arzînd un cuptor trei zile, au aruncat acolo pe mucenic, în care cuptor a petrecut şapte zile. În urmă s-a aflat viu şi sănătos, nevătămat cît de puţin de foc şi a ieşit din cuptor ca dintr-o baie, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu. După aceea, iarăşi l-au aruncat în temniţă, în care puseseră o mulţime de scorpioni, şerpi şi tot felul de tîrîtoare, ca să-l omoare. Însă Sfîntul Varvar, izgonind de la sine cu semnul Sfintei Cruci acele tîrîtoare, a rămas nevătămat.

    După aceea muncitorul cel împietrit, nevrînd să cunoască puterea lui Hristos, a poruncit ca să înroşească un bou de aramă şi să arunce într-însul pe mucenic. Dar şi din acela sfîntul a ieşit nevătămat, pentru că nu simţea cîtuşi de puţin focul. Iar boul de aramă ca şi cum ar fi fost viu, a simţit arderea focului, încît a început a mugi şi a umbla. Mulţi văzînd acea minune, au crezut în Hristos. În sfîrşit, muncitorul a poruncit să taie capul mucenicului, şi aşa Sfîntul Mucenic Varvar şi-a sfîrşit nevoinţa sa cea pătimătoare pentru Hristos, iar trupul lui cel cinstit, luîndu-l episcopul Filichie, l-a pus în cetatea Mutonia din Pelopones, slăvind pe Dumnezeu Cel lăudat, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.