4. /15 MAI 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT; INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
CLAUDIO MONTEVERDI
| Claudio Monteverdi | |
.jpg) Claudio Monteverdi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][3][4][5]  Cremona, Lombardia, Italia |
| Decedat | (76 de ani)[6][3][4][7] Venetiae, Republica Veneția |
| Înmormântat | Republica Veneția |
| Frați și surori | Giulio Cesare Monteverdi[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Republica Veneția |
| Religie | catolicism |
| Ocupație | opera composer coregraf[*] muzicolog[*] teoretician al muzicii[*] gambist[*] preot catolic[*] classical composer[*] muzician cântăreț compozitor |
| Activitate | |
| Gen muzical | operă Barocul în muzică |
| Instrument(e) | viola da braccio[*] viola da gamba orgă[2] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb | |
Modifică date / text  | |
Claudio Zuan Antonio Monteverdi (n. ,[1][3][4][5] Cremona, Lombardia, Italia – d. ,[6][3][4][7] Venetiae, Republica Veneția) a fost un compozitor, violonist și cântăreț italian.
Claudio Monteverdi este considerat primul reprezentat important al operei moderne. El a ajuns la un grad de popularitate neobișnuit de mare față de contemporanii săi. Operele sale apar pe toate scenele importante din lume, madrigalurile sunt de mult clasice și unele piese sacre sunt de asemenea foarte cunoscute. Mai este cunoscut sub numele de părintele operei.
Biografie
Opere muzicale
Piese sacre
- Sacrae cantiunculae 3 v., 1582
- Madrigali spirituali 4 v., Brescia 1583
- Vespro della beata vergine da concerto composta sopra canti fermi, 1610
- Selva morale e spirituale 1641
- Messa a 4 v. et salmi a 1-8 v. e parte da cappella & con le litanie della B.V. 1650
Piese vocale
- Canzonette 3 v., 1584
- 6 culegeri Madrigali a 5 v. 1587, 1590, 1592, 1603, 1605 , 1614
- Concerto, culegerea nr.7 Madrigali 1-4 e 6 v. 1619
- Madrigali guerrieri et amorosi ...libro 8° 1-8 v. con B.c., 1638
- Madrigali e canzonette libro 9°, 1651
- 2 culegeri Scherzi musicali 1607 u. 1632
- Lamento d'Arianna, 1623
Piese pentru scenă
- L'Orfeo premieră Mantova 1607[1]
- L'Arianna idem 1608
- Prolog zu L'idroppica (Guarini) idem 1608 (pierdută)
- Il ballo delle ingrate, idem 1608
- Ballett Tirsi e Clori idem 1616
- Prolog la Maddalena, idem 1617
- Le nozze di Teti e di Peleo, Mantova 1617 (pierdută)
- Andromeda, idem 1617 (pierdută)
- Lamento d'Apollo, cca. 1620 (pierdută)
- Il combattimento di Tancredi e Clorinda, Veneția 1624
- La finta pazza Licori, Mantova 1627 (pierdută)
- Armida 1627 (pierdută)
- Gli amori di Diana e di Endimione, Parma 1628 (pierdută)
- Torneo Mercurio et Marte, idem 1628 (pierdută)
- Proserpina rapita, Veneția 1630 (pierdută)
- Ballo in onore dell'Imperatore Ferdinando III, Viena 1637
- Il ritorno d'Ulisse in patria, Veneția 1640
- Le nozze d'Enea con Lavinia, Veneția 1641 (pierdută)
- Ballett La vittoria d'amore, Piacenza 1641 (pierdută)
- L'Incoronazione di Poppea, Veneția 1642 ( în două variante )
Pe 15 mai 1567 era botezat la Cremona Monteverdi, unul dintre numele esenţiale ale istoriei muzicii şi un mare inovator al gândirii muzicale. A creat opera „modernă”, şi a scris muzică religioasă, seculară şi madrigaluri de o mare frumuseţe. Este frecvent interpretat şi azi.
Un articol de Cristina Enescu Aky|14 mai 2020
Claudio Monteverdi (1567-1642) a fost unul dintre cei mai importanți compozitori ai începutului Barocului și totodată primul care a compus mai multe opere în structura și filozofia acestui gen muzical așa cum îl cunoaștem astăzi. O minte mult înaintea timpului său, el a creat o revoluție în gândirea muzicală la sfârșitul secolului ce a dus practic muzica occidentală de la Renaștere la Baroc. A fost de asemenea un important compozitor de muzică religioasă. După mulți ani în serviciul contelui de Mantova, a ajuns să ocupe prestigioasa poziția de director muzical al catedrale din Veneția, unde a fost promotorul unui spirit mai modern în muzica bisericească.
În 2017, anul aniversării a 450 de ani de la nașterea sa, i-au fost dedicate numeroase evenimente, printre care sărbătoriri în cele trei orașe importante din viața lui Monteverdi (Cremona, Mantova și Veneția)
Data nașterii sale nu este certă, dar probabil a fost cu câteva zile înaintea datei botezului. Claudio Giovanni Antonio era fiul unui chimist-farmacist-chirurg, o meserie destul de avangardistă la acea vreme. Cremona era orașul unde celebra familie de lutieri Amati crea excepționalele sale instrumente cu coarde. Acolo, Claudio și-a început studiile muzicale și a publicat, adolescent fiind, primele volume de muzică religioasă și seculară.
Deși a fost practic uitat timp de două secole, inovațiile sale muzicale revoluționare au avut ecouri încă de la începutul secolului XX, influențând compozitori moderni precum Igor Stravinski (cel care a contribuit la redescoperirea sa, și care îi descria muzica drept „surprinzător de modernă”). Practic, modul în care concepem astăzi opera dar și cântecele de toate felurile, cu împletirea și oglindirea diferitelor emoții atât prin cuvinte cât și prin muzică, i se datorează în bună măsură.
Începuturile operei și „revoluția” monteverdiană
Pe la 1600 a apărut în Italia o formă primitivă a operei ce imita spectacolele dramatice din Grecia antică. Monteverdi a preluat acest concept, l-a structurat și l-a transformat radical, astfel că în 1607 a apărut prima sa operă în sensul pe care îl cunoaștem astăzi, Orfeu, care sfida convențiile muzicale existente. Nu a fost prima operă scrisă vreodată, dar a fost prima operă matură. Printre altele, Monteverdi a pus aici un accent mult mai mare (față de operele vremii) asupra cuvintelor și a emoțiilor, iar acompaniamentul instrumental adăuga mai degrabă culoare și un fundal pentru acestea. Rolul Orfeu este considerat primul mare rol din istoria operei. Și în epocă, dar ulterior și în a doua jumătate a secolului XX, această operă l-a transformat într-o celebritate europeană.
Monteverdi a dezvoltat opera deopotrivă în sens dramatic și muzical, fiind printre altele primul care a prezentat personaje ca în viața reală, cu emoții și situații oglindite expresiv de muzică. A fost și primul care a transformat opera dintr-un gen destinat în principal elitelor și nobilimii într-o artă pe care o putea gusta și publicul larg, căci personajele, dramele și emoțiile erau umane, nu ideale. De asemenea, inspirându-se din Platon, Monteverdi considera că există trei tipuri emoții umane de bază, ale iubirii, ale războiului și ale calmului, iar fiecare dintre acestea trebuia exprimată prin armonii și ritmuri diferite în muzică.
După Orfeu, pe lângă celelalte opere celebre, se pare că a compus cel puțin alte 12 opere care sunt considerate pierdute.
A doua operă-capodoperă: L’Arianna
Monteverdi s-a căsătorit cu cântăreța Claudia Cattaneo, cu care a avut trei copii. La scurt timp după succesul premierei Orfeu, însă, soția i-a murit iar compozitorul a căzut într-o depresie puternică. Tot opera l-a salvat, căci și-a revenit atunci când a primit o comandă de a scrie o nouă operă pentru o nuntă princiară. S-a născut astfel a doua sa operă de mare succes, Arianna. Din păcate aceasta s-a pierdut în mare parte, cu excepția fragmentului Lamento di Arianna/ Plânsul Ariannei, ajuns până la noi în mai multe variante și devenit popular în variantă de concert.
Arianna are ca subiect legenda grecească a Ariadnei și a lui Tezeu, și a avut premiera la Mantova, în 1608. Este și astăzi unul din cele mai faimoase exemple de operă barocă timpurie. În 1908, celebrul compozitor italian Ottorino Respighi a reorchestrat această lucrare, și în același an ea a avut premiera modernă în interpretarea Berlin Philharmonic Orchestra.
Vespro, o capodoperă muzicală încă faimoasă
În 1610, Monteverdi a terminat o capodoperă care impresionează și este frecvent interpretată și astăzi: Vespro della Beata Vergine, o lucrare pentru soliști, coruri și orchestră scrisă pe când Monteverdi era în serviciul familiei Gonzaga din Mantova, unde era responsabil atât de muzica religioasă cât și de cea seculară, de la petreceri (vesperele liturgice sunt o rugăciune de seară din biserica romano-catolică). Este o lucrare monumentală, impresionantă, ce include și momente de rugăciune de mare intimitate, precum și elemente de muzică seculară. Atât stilul cât și structura compoziției sunt unice pentru vremea sa.
Lucrarea a stârnit interesul muzicologilor și al interpreților din secolul XX, prima înregistrare modernă datând din 1953. De atunci au fost făcute mai multe înregistrări, atât cu instrumente moderne cât și de epocă. În 1964, tânărul student John Eliot Gardner (devenit apoi dirijor celebru și unul dintre cei mai dinamici și inovatori muzicieni ai secolului XX, cunoscut în special pentru abordarea muzicii baroce) și-a lansat cariera de dirijor cu Vespro…. Ulterior el a fondat Corul Monteverdi și apoi Orchestra Monteverdi (care, după trecerea de la instrumentele moderne la cele de epocă, a fost redenumită în 1978 English Baroque Soloists).
În 2017, la aniversarea a 450 de ani de la nașterea compozitorului, Gardiner și ansamblurile Monteverdi au pus în scenă cele trei opere principale ale sale într-un turneu în Europa și SUA.
Vespro… a fost scrisă de fapt ca o „aplicație pentru un job” (la fel ca și Concertele brandenburgice ale lui Bach).
Lucrarea nu i-a adus angajarea în serviciul Papei Paul al V-lea, dar Monteverdi a ajuns într-un alt post, unul dintre cele mai prestigioase din Italia și chiar din Europa acelei vremi: director muzical al catedralei San Marco din Veneția, o funcție deopotrivă muzicală și de stat. Și aici a creat schimbări semnificative, reorganizând complet corul și instrumentiștii și îmbunătățind activitatea muzicală a catedralei. Ca urmare a activității sale de aici dar și a compozițiilor la care lucra în paralel, a devenit nu doar încă și mai celebru dar și bogat, căci a primit o mărire de salariu anual ajungând la 400 de ducați (se pare că echivalentul a peste 70.000 de dolari astăzi). În următoarele decenii s-a aflat în centrul vieții muzicale venețiene atât cu muzica sa religioasă cât și cu cea seculară, primind numeroase comenzi.
Capodoperele de senectute
La Veneția s-au deschis, în 1637, primele teatre de operă. Monteverdi trecuse deja de 70 de ani, devenise călugăr și preot după moartea soției și era destul de bolnav. Totuși a mai avut energia creatoare să scrie încă multă muzică religioasă (unele dintre cele mai frumoase cântece religioase ale bisericii romano-catolice datează din această perioadă) și două opere de răsunet, Il ritorno d’Ulisse in patria/Întoarcerea lui Ulise în patrie (1640) și L’incoronazione di Poppea/ Încoronarea Poppeei (1642).
Il ritorno d’Ulisse in patria a avut premiera la Veneția în timpul carnavalului din 1639 (care preceda Postul Mare), apoi a fost uitată până în secolul XX. Mai ales după anii 1980 (când s-a descoperit o scrisoare a libretistului Giacomo Badoaro ce a risipit dubiile anterioare privind identitatea autorului operei) a cunoscut o renaștere spectaculoasă, cu producții în Marea Britanie, Austria, Italia dar și la New York.
L’incoronazione di Poppea e considerată adesea cea mai bună a sa, și în mod cert una inovatoare pentru epocă. Subiectul nu e mitologic sau biblic, cum era obiceiul la începutul secolului 17, ci e luat din istoria Romei, anume căsătoria teribilului împărat Nero cu Poppea.
Cum era obiceiul în vremea lui Monteverdi, se întâmpla frecvente travesti-urile sau ca rolurile de bărbați să fie cântate de femei și invers, astfel că probabil rolul lui Nero ar fi fost cântat de un castrato (astăzi este distribuit de regulă un contratenor sau o mezzosoprană). Printre noutățile pe care le-a introdus Monteverdi aici se numără faptul că opera include atât elemente tragice cât și romantice și comice, iar linia melodică este mult mai caldă decât se obișnuia în operă până atunci.
Din anii 1960, această lucrare a devenit parte integrantă a repertoriului unor mari opere din lume.
Maestrul madrigalurilor
Un alt gen muzical în care Monteverdi a fost prolific și foarte de succes au fost madrigalurile, compoziții de muzică seculară vocală populare la sfârșitul Renașterii și începutul Barocului. De regulă aveau la bază poeme celebre, iar compozitorii încercau să exprime prin muzică emoțiile fiecărui vers și uneori ale unor anumite cuvinte în mod particular.
Până la vârsta de 40 de ani a compus nouă volume de astfel de piese. În special al cincilea volum de madrigaluri marchează trecerea de stilul muzical al Renașterii târzii la începuturile Barocului. La fel ca în operele sale, și în aceste compoziții se observă simțul său teatral remarcabil, precum și o explorare interesantă a potențialului expresiv și dramatic al muzicii.
O controversă celebră
Monteverdi a fost puternic criticat de un teoretician conservator al vremii, Artusi, pentru armoniile sale „disonante” (mai ales din madrigaluri), în dezacord cu tradiția muzicală a vremii. Răspunsul lui Monteverdi, de la începutul aceluiași al cincilea volum de madrigaluri, a făcut carieră: el și-a apărat public stilul inovator spunând că este pur și simplu un nou mod de a gândi muzica, adică „seconda pratica” ce urma stilului numit „prima pratica” (idealul muzical polifonic al secolului 16, în care armonia muzicală era mai importantă decât cuvintele puse pe muzică). În seconda pratica, cuvintele dețineau controlul asupra armoniilor, iar exprimarea sensului poetic prima (un concept ce a devenit apoi fundamental în muzica barocă).
Claudio Monteverdi a murit pe 29 noiembrie 1643 la Veneția și este înmormântat în bazilica Santa Maria Gloriosa dei Frari.
Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/monteverdi-parintele-operei-moderne-celebru-si-astazi-care-a-construit-puntea-muzicala-de-la-renastere-la-baroc/
MARIUS CONSTANT
Marius Constant (7 februarie 1925 - 15 mai 2004) a fost un compozitor și dirijor francez de origine română. Deși este cunoscut în lumea clasică în primul rând pentru partiturele sale de balet, cea mai cunoscută muzică a sa a fost tema iconică a chitarelor pentru seria TV The Twilight Zone . [1]
Carieră
Constant s-a născut la București , România și a studiat pianul și compoziția la Conservatorul din București , primind premiul George Enescu în 1944. În 1946, s-a mutat la Paris, studiind la Conservatorul de Paris alături de Olivier Messiaen , Tony Aubin , Arthur Honegger și Nadia Boulanger . Compozițiile sale au câștigat mai multe premii. Din 1950, el a fost din ce în ce mai implicat în muzica electronică și s-a alăturat grupului de cercetare a muzicii concrete al lui Pierre Schaeffer .
Din 1956 până în 1966, Constant a dirijat la Baletele de la Paris, apoi regizat de Roland Petit . În această perioadă apar numeroasele partituri de balet pentru Petit și Maurice Béjart , și anume: Haut-voltage (1956), Contrepointe (1958), Cyrano de Bergerac (1959), Éloge de la folie (1966) și Paradis perdu (1967). Pentru Festivalul de la Aix-en-Provence din 1957 , a scris un concert pentru pian, dar a câștigat o recunoaștere mai largă pentru premiera, condusă de Leonard Bernstein , a 24 Préludes pour Orchestre (1958). Turner (1961) a fost un poem de toninspirat de pictorul englez William Turner .
La sfârșitul anilor 1950, Constant a fost comandat de Lud Gluskin de la CBS să creeze o serie de piese scurte pentru biblioteca de muzică stoc CBS care ar putea fi utilizate în emisiunile de radio și TV CBS. Natura neobișnuită, uneori discordantă a operei lui Constant, însemna că piesele erau rareori auzite sau folosite. În 1960, lui Gluskin i s-a cerut să găsească o nouă temă pentru titlul principal și creditele finale ale seriei de televiziune CBS The Twilight Zone , intrând apoi în al doilea sezon, pentru a-l înlocui pe cel original de Bernard Herrmann . Piese noi trimise de Herrmann, Jerry Goldsmith , Leith Stevens, și altele, au fost considerate nepotrivite. În disperare, Gluskin a editat împreună două piese de Constant („Étrange nr. 3”, o serie de fraze repetate cu patru note pe chitară electrică și „Milieu No. 2”, un model ciudat de note de chitară, tobe de bongo , alamă și flauturi ). [2] Tema rezultată a devenit rapid iconică și este cu ușurință cea mai cunoscută lucrare a lui Constant. Se pare că Constant însuși nu știa de câțiva ani că muzica sa era folosită ca temă pentru zona Twilight Zone . Deoarece muzica a făcut parte dintr-un acord de „muncă realizată la închiriere” cu CBS, Constant nu a obținut din acesta niciun venit continuu. [1]
În 1963, Constant a fondat Ansamblul pionier Ars Nova . În 1970, a preluat regia muzicală a ORTF ; din 1973 până în 1978 a regizat la Opera din Paris , iar în 1988 și 1989 a fost profesor de orchestrație la Conservatorul din Paris. Pe lângă aceste numiri, a predat la Universitatea Stanford și la Hilversum . Baletele ulterioare includ Septentrion (1975), Nana (1976) și L'ange bleu (1985). La tragédie de Carmen (1981), adaptarea sa a operei lui Bizet pentru regizorul Peter Brook , a fost un succes internațional.
În 1983, a scris o Simfonie bazată pe opera Pelléas și Mélisande de Claude Debussy . [3] În 1987, a aranjat muzica orchestrală pentru baletul Les mariés de la tour Eiffel , o pastișă a diferiților compozitori francezi, pentru un ansamblu de 15 instrumente. În 1990, a realizat și un aranjament orchestral al compoziției pentru pian Gaspard de la nuit de Maurice Ravel . [4] S- a întors la Debussy's Pelleas în 1992, când a prescurtat și aranjat partitura lui Debussy pentru două piane într-o producție a lui Peter Brooks intitulată Impressions of Pelleas . [5]
A murit la Paris în 2004, la 79 de ani, și este înmormântat la cimitirul Ivry , Ivry-sur-Seine .
Filmografie selectată
- Koenigsmark (1953)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu