3. /2 IULIE 2021 - RELIGIE ORTODOXĂ
Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; Sf Voievod Ștefan cel Mare; Sf Ier Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului
Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne
În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea punerii cinstitului vesmânt al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei în sfânta racla, în zilele împaratului Leon cel Mare si al Virinei, femeia lui (Acoperamantul Maicii Domnului).
Pe vremea împaratiei lui Leon cel Mare si a Virinei sotia sa, doi boieri patrici: Galvie si Candid, frati buni fiind, au mers sa se închine la Ierusalim. Sosind în Palestina, la locurile Galileei, au aflat acolo cinstita haina a Nascatoarei de Dumnezeu la o femeie evreica, care o tinea cu cinste, aprinzând multe lumini si facând tamâieri. Deci s-au hotarât ei ca sa o ia. Si mergând la Ierusalim, au facut o racla asemenea celei în care se afla cinstitul vesmânt al Maicii lui Dumnezeu; iar când s-au întors, au pus racla cea desarta în locul celeilalte; si pe cea cu sfântul si dumnezeiescul vesmânt, au luat-o si s-au dus. Si daca au sosit la Constantinopol, au pus-o într-un metoc al lor ce se cheama Vlaherne, încercând sa ascunda comoara
. Dar vazând ca nu se poate, au dat de stire împaratului, care s-a umplut de nespusa bucurie. Si a facut o biserica la acel metoc, si a pus acolo cinstita racla, unde acum se afla, pazind cetatea si gonind tot vrajmasul si toata boala.
Sf Voievod Ştefan cel Mare
Tot întru aceasta luna, în doua zile, pomenirea Dreptcredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfânt, purtatorul de biruinta, si aparatorul crestinatatii.
Odraslit din pamântul Moldovei, maritul Voievod Stefan cel Mare a fost numit si cinstit din totdeauna de catre poporul dreptcredincios: bun, mare si sfânt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinta cu care a condus tara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi si tradatori, sfânt pentru lucrarea lui întru apararea întregii crestinatati si zidirea unui mare numar de biserici si manastiri.
Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant Dreptcredinciosul Voievod s-a nascut la Borzesti, din parintii binecredinciosi crestini voievodul Bogdan al II-lea si doamna sa Maria-Malina Oltea, aratându-se din frageda copilarie cu deosebita dragoste fata de tara si credinta stramoseasca. Curând, dupa uciderea tatalui sau, este chemat la tronul Moldovei la 12 aprilie 1457. Încercat, pe parcursul lungii sale domnii, de numeroase suferinte, nu si-a pierdut niciodata nadejdea în Bunul Dumnezeu ci, cu evlavie si-a purtat jugul vietii sale.
Stefan cel Mare si cel Sfânt a luptat pentru apararea întregii crestinatati "pâna la moarte" cu capul sau adica, "cu pretul vietii sale", cum arata în scrisoarea adresata principilor întregii crestinatati, chemându-i la lupta sfânta de aparare a credintei crestine.
Stefan, Dreptcredinciosul Voievod, a pus biruintele sale nu pe seama iscusintei mintii sale ci, cu smerenie pe seama voii si puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu în ajutor. Maritul Voievod a fost nu numai aparator, ci si marturisitor al credintei prin numarul mare de mânastiri si biserici zidite, atât în Moldova cât si în Muntenia, Transilvania si Muntele Athos. Prin frumusetea si maretia acestor sfinte lacasuri, împodobirea lor cu pictura, înzestrarea lor cu cele necesare sfintelor slujbe, toate lucrate cu o maiestrie artistica neîntrecute pâna astazi, binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfânt aduce înaintea lui Dumnezeu "slava poporului sau", adica a neamului nostru românesc.
Ca om al rugaciunii, evlaviosul Voievod a cerut sfintitilor parinti sa se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru ostenii sai, pentru cei vii si pentru morti. El însusi se ruga cu post si facând nenumarate fapte de milostenie în vremuri de primejdie mai ales, asa cum este înfatisat pe icoanele pictate în ctitoria sa de la Putna. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul i-a fost parinte si povatuitor duhovnicesc si întelept sfatuitor în ceasurile sale de rugaciune si veghe. Deopotriva a fost om al întelepciunii si dreptatii, precum si al iubirii si iertarii: "Te-am iertat si toata mânia si ura am alungat-o cu totul din inima noastra", scria Voievodul, adresându-se boierului sau Mihu, unul din cei care participasera la uciderea parintelui sau. Gândul mortii pururea l-a avut în minte caci pentru el moartea era, potrivit învataturii crestine, o stramutare "de la cele vremelnice" catre "locasurile de veci", asa cum el însusi a pus sa se scrie pe piatra sa de mormânt, pregatita cu 12 ani înainte de mutarea la Domnul.
Paginile sfinte de cronica româneasca amintesc peste veacuri despre evlavia, cinstirea si credinta poporului român fata de Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt: "iar pe Stefan Voda l-au îngropat tara cu multa jale si plângere la mânastire la Putna care era de dânsul zidita. Atâta jale era de plângeau toti, ca dupa un parinte al lor", zicând mai departe cronicarul: "Ce dupa moartea lui pâna astazi îi zic Sfântul Stefan Voda..., pentru lucrurile lui cele vitejesti, care nimeni din domni, nici mai înainte, nici dupa aceea l-au ajuns".
De la mutarea sa la Parintele Ceresc pâna astazi, mormântul sau de la Manastirea Putna este strajuit de o candela pururea aprinsa, unde fiii neamului românesc neîncetat îsi pleaca genunchiul cu evlavie si rugaciune catre Milostivul Dumnezeu. Maritul si drept-credinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt ramâne peste veacuri o pilda de adevarat conducator de tara, stapânit permanent de credinta în Puternicul Dumnezeu, iubirea de Biserica stramoseasca si tara, spre slava lui Dumnezeu, unul în fiinta si închinat în Treime, Tatal, Fiul si Sfântul Duh. Amin.
Sfîntul Ierarh Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului
Sfîntul Iuvenalie a luat scaunul Patriarhiei Ierusalimului pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Tînăr. În zilele patriarhiei lui, erau în Palestina marii luminători, Sfinţii Părinţi: Eftimie, Teodosie, Gherasim de la Iordan, căruia i-a slujit leul, şi mulţi alţii. Acei luminători erau mîhniţi din pricina tulburărilor care se făceau de eretici. Căci în acele vremuri se ridicase eresul lui Nestorie, care hulea pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu. Deci, s-a adunat al III-lea Sinod a toată lumea al Sfinţilor Părinţi, în cetatea Efesului. La acest sinod, Sfîntul Iuvenalie cu Sfîntul Chiril, Patriarhul Alexandriei, şi cu ceilalţi Sfinţi Părinţi, au anatematizat pe Nestorie şi eresul lui. După sfîrşitul împăratului Teodosie, împărăţind Marcian cu Pulheria, a ieşit un alt eres, al lui Dioscur şi al lui Eutihie, care spuneau că în Domnul nostru Iisus Hristos este numai o singură fire. Deci s-a făcut al IV-lea Sinod a toată lumea al Sfinţilor Părinţi, în cetatea Calcedon. În acest Sinod, Sfîntul Iuvenalie, în mijlocul Sfinţilor Părinţi, ca un luceafăr în mijlocul stelelor, strălucea prin dreapta credinţă, izgonind întunericul cel rău al credinţei ereticilor.
După ce s-a întors de la sinod la scaunul său, a mers în Palestina un oarecare eretic Teodosie, cu chipul călugăr, iar cu obiceiul vrăjitor. Acela împărtăşea credinţa cea rea a lui Eutihie, care hulea Sfîntul Sinod cel din Calcedon, ca şi cum în el s-ar fi lepădat dogmele dreptei credinţe şi s-ar fi înnoit învăţătura lui Nestorie, spunînd şi multe alte necuviinţe.
Evagrie povesteşte de acest eretic, că, izgonindu-se din mînăstirea lui pentru faptele cele rele şi pentru necredinţa sa, s-a dus în Alexandria la răucredinciosul Dioscor şi s-a lipit de el. Dar, şi de acela fiind pedepsit cu multe bătăi, pentru meşteşugul şi răutatea sa, punîndu-l ca pe un tulburător pe cămilă, l-a purtat cu batjocură prin cetate. Apoi, scăpînd în Palestina, a început a tulbura Biserica, semănînd eresuri hulitoare de Dumnezeu. Pe atunci, se afla în Palestina împărăteasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Tînăr, care petrecea la Sfintele Locuri, după moartea bărbatului ei. Deci, acel eretic Teodosie, mai întîi a înşelat pe împărăteasa Evdochia spre lepădarea Sinodului din Calcedon, apoi şi pe mulţi monahi neiscusiţi i-a vătămat cu eresul său şi i-a făcut de un gînd cu sine. Deci a ridicat, cu mulţi călugări înşelaţi, tulburare împotriva Patriarhului Iuvenalie, silindu-l să se lepede cu totul de Sinodul din Calcedon. Iar el nevrînd, l-au izgonit de pe scaun.
Atunci, Iuvenalie s-a dus la Constantinopol, la împăratul Marcian, iar ereticul Teodosie, avînd ajutătoare pe împărăteasa Evdochia şi puterea călugărilor, care îl sprijineau la acel eres, s-a suit pe scaunul Patriarhiei şi făcea multe primejdii celor dreptcre-dincioşi. Episcopii şi clericii care nu voiau să aibă împărtăşire cu el, pe unii îi lepăda, iar pe alţii, muncindu-i, îi ucidea, jefuindu-le averile şi risipindu-le casele. Astfel a făcut lui Severian, Episcopul Schitopolei, care n-a voit să se supună eresului său, şi, izgonindu-l de pe scaunul său, l-a ucis. Din aceste pricini se făcuse în toată Palestina mare tulburare. Astfel, Sfînta Cetate a Ierusalimului era prinsă şi pustiită ca de nişte barbari. Sfinţii Părinţi din Palestina, ne-suferind să vadă o prigonire ca aceea şi o risipire a Bisericii, temîndu-se şi de mîinile ighemonilor, s-au ascuns în pustia cea mai adîncă. Acolo s-au rugat cu lacrimi lui Dumnezeu, pentru pierderea ereticilor şi pentru grabnica liniştire a Bisericii.
Pe vremea aceea, în clerul Bisericii Ierusalimului era un diacon cu numele Atanasie, frumos grăitor la cuvînt şi rîvnitor în dreapta credinţă. Acesta, văzînd în biserică pe ereticul patriarh, Teodosie, stînd ca o urîciune a pustiirii la locul cel mai de cinste, în locul patriarhului, a stat înaintea lui şi cu glas mare a strigat, zicînd: "O, Teodosie, încetează de a umple Sfînta Cetate de atîtea ucideri! Încetează de a ridica război împotriva lui Hristos şi a alunga tîlhăreşte turma Lui din ogrăzile cele dumnezeieşti". Acestea zicînd Atanasie către el, îndată a fost prins de ostaşii lui Teodosie şi a fost tras afară din biserică, unde, chinuindu-l cu multe feluri de munci şi bătîndu-l mult, l-au străpuns cu un fier ascuţit. Trupul lui a fost legat cu o funie de picioare şi tîrît prin toată cetatea, iar la urmă l-au aruncat spre mîncare cîinilor.
Voievodul Dorotei, care era pus de împărat ca să ocîrmuiască Palestina, nu se întîmplase într-acea vreme să fie în Ierusalim, ci era cu oastea la război împotriva moabitenilor. Acela, înştiinţîndu-se de cele ce se făcuseră în Sfînta Cetate, îndată întorcîndu-se cu oastea de la război, a alergat la Ierusalim. Dar, ostaşii lui Teodosie şi ai împărătesei Evdochia, din porunca lor, au închis porţile cetăţii înaintea voievodului, nelăsîndu-l să intre înăuntru. Astfel, ei nu l-au lăsat să intre înăuntru, pînă ce nu le-a făgăduit, că o să fie de un gînd cu ei în credinţa lor. Acel mincinos patriarh Teodosie, tulburînd Biserica, a fost pe scaunul Patriarhiei Ierusalimului douăzeci de luni, pînă ce a venit poruncă voievodului de la împărat, ca să-l prindă şi să-l aducă ca pe un tulburător şi ucigaş la judecată în Constantinopol.
Teodosie, aflînd mai înainte de porunca împărătească care avea să-i vină, s-a ascuns de toţi şi a fugit în Muntele Sinai, făcîndu-se neştiut. Atunci, Preasfinţitul Patriarh Iuvenalie, întîiul şezător pe scaun, avînd în Constantinopol mare cinste de la împăratul Marcian şi de la Pulheria, soţia lui, şi de la patriarhul locului, s-a dus la Ierusalim cu împărăteasca învoire şi şi-a luat în primire scaunul său, îndreptînd toate cele răzvrătite. Părinţii din pustie, auzind de întoarcerea lui, s-au umplut de mare bucurie şi s-au întors la locaşurile lor.
Dar împărăteasa Evdochia, care fusese înşelată de răucredinciosul Teodosie cu eresul lui Eutihie, se muncea cu mintea, neştiind de care mărturisire să se ţină. De aceea, ea a trimis în Antiohia la Cuviosul Simeon Stîlpnicul, să ceară de la dînsul sfat folositor şi povăţuire. Acela a scris către dînsa, poruncindu-i să se împace cu Preasfinţitul Patriarh Iuvenalie şi să urmeze drepcredincioasei lui învăţături. Împărăteasa a făcut aceasta fără de zăbavă şi, lepă-dîndu-se pe faţă de eres, s-a făcut părtaşă Bisericii celei soborniceşti. Poporul cel mult al mirenilor, văzînd aceasta, asemenea şi monahii care fuseseră înşelaţi de ereticul Teodosie, s-au întors la dreapta credinţă prin chipul împărătesei.
Sfîntul Iuvenalie, după aceasta, cealaltă vreme a vieţii sale a petrecut-o în pace, împodobind Sfînta Biserică cu cuvîntul, cu viaţa şi cu munca cea păstorească.
Notă - În prolog, se scrie şi aceasta: Pe cînd Marcian cu Pulheria zideau biserica din Vlaherna în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, au scris Sfîntului Iuvenalie, întrebîndu-l dacă ştie unde s-a pus trupul Maicii Domnului. El a răspuns, tot prin scris, că nu ştie; însă a spus un cuvînt vechi, adevărat, că a fost îngropată şi s-a auzit de Sfinţii Apostoli o cîntare îngerească pînă la a treia zi. După trei zile, unul din ucenici, nefiind la îngroparea preacuratului ei trup, i-a deschis mormîntul, dar n-a găsit trupul ei, decît numai cele de îngropare singure. Împăratul şi împărăteasa, citind aceasta, au scris către dînsul, rugîndu-l ca măcar racla cu cele de îngropare s-o pecetluiască şi s-o trimită la dînşii - lucru care s-a şi făcut.
Sfîntul Iuvenalie, vieţuind toţi anii ierarhiei sale 38, a adormit cu pace şi a stat înainte între cereştile ierarhii, la scaunul slavei Arhiereului cel Mare, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine slava în veci. Amin.
