2. /22 IUNIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Decese; Sărbători

Decese

·         1017: Leon Passianos, general bizantin
* 1105: Raimond al IV-lea de Toulouse, cunoscut ca și Raimond de Saint-Gilles (n. cca. 1041 - d. 22 iunie 1105) a fost un marchiz de Provența (1085 - 1105), conte de Toulouse (1092 - 1105) și conte de Tripoli (1102 - 1105). Fiu al lui Pons de Toulouse și a Almodis de la Marche. A fost unul dintre principalii conducǎtori ai Primei Cruciade.

Înainte de Prima Cruciadă a luat parte la mișcarea de eliberare a Spaniei, apoi în 1071 a făcut un pelerinaj la Ierusalim, în timpul acestei călătorii a orbit la un ochi. Atunci când Papa Urban al II-lea la Conciliul de la Clermont în 1095 a cerut ca creștinii să meargă în Orient și sǎ reîntoarcǎ Ierusalimul de sub musulmani, contele fiind un om profund religios, a fost unul dintre primii care a aderat la cruciadǎ și a jurat să-și dea viața pentru religia Creștină. De la începutul cruciadei Raimond a dorit să devină comandantul suprem al armatei cruciate. Aceasta era alimentatǎ de starea lui, având cea mai mare armatǎ sub mânǎ și o experiență mare în luptǎ. Contele era un catolic profund și avea experiență de război contra musulmanilor (pânǎ la cruciadǎ a luat parte la Reconquista din Spania). În plus, el a fost primul dintre marii feudali care a jurat în Clermont. Printre comandanții cruciați Raimond din Toulouse a fost cel mai puternic și cel mai înstǎrit, având peste cincizeci de ani atunci când la sfârșitul lunii octombrie 1096, s-a pornit de la Toulouse spre Țara Sfântă, însoțit de soția Elvira și legatul papal Ademar de Le Puy. Cruciații lui Raimond provenea preponderent din Provența, Auvergne, Gasconia și alte regiuni din sudul Franței, ulterior a trecut Alpii, apoi de-a lungul coastei Adriatice prin Istria și Dalmația, în Durazzo a ajuns la drumul Egnatiei pânǎ la Constantinopol.

În timpul înaintǎrii cruciații au fǎcut multe atrocități cu localnicii, care deseori asigurau armata cu cele necesare. Pentru ruinarea orașului Rotia cruciați contelui au trebuit să plătească, în apropiere de Rodosto au fost atacați de un detașament de mercenari bizantini. Dupǎ recunoașterea impǎratului Alexios I Comnen, cruciațiia au început sǎ pǎrǎseascǎ Constatinopolul. Godefroy de Bouillon a fost primul dintre ei care a ajuns la Niceea, urmat imediat de Bohemund de Tarent, de nepotul acestuia Tancred, de Raimond de Toulouse și de Robert al II-lea de Flandra, alături de care se afla Pierre l'Ermite și câțiva dintre supraviețuitorii din expediția anterioară (Cruciada săracilor), ca și o mică forță bizantină sub comanda lui Manuel Boutoumites. Ei au ajuns sub zidurile cetății la 6 mai, extenuați de pe urma lipsei de hrană, însă această problemă a fost rezolvată atunci când Bohemund de Tarent a asigurat aducerea acesteia pe uscat și pe mare. Cruciații au început asediul Niceei din 14 mai, distribuindu-și forțele pe diferitele secțiuni ale zidurilor, caer erau apărate de 200 de turnuri. Bohemund și-a așezat tabăra în partea nordică a orașului, Godefroy în cea răsăriteană, iar Raimond și episcopul Adhemar în sud.

În data de 16 mai, apărătorii turci ai garnizoanei au coborât de pe ziduri pentru a-i ataca pe cruciați, însă au fost respinși cu pierderea a 200 dintre ei. În continuare, turcii au trimis mesaje sultanului Kilij Arslan (aflat sub zidurile orașului Melitene), implorându-l să se întoarcă la Niceea, de îndată ce sultanul a realizat puterea cruciaților, s-a întors în grabă. Avangarda trupelor turcești a fost surprinsă și zdrobită de către trupele cruciate ale lui Raimond și Robert de Flandra în 20 mai, iar în 21 mai, armata cruciată l-a înfrânt pe Kilij într-o luptă decisivă care a durat până târziu în noapte. Pierderile au fost mari de ambele părți, iar sultanul a fost nevoit să se retragă, în ciuda rugăminților celor din Niceea. Restul cruciaților a sosit pe parcursul aceleiași luni, conduși de Robert Curthose, urmat de Raoul de Guader și Ștefan de Blois, ajunși la începutul lui iunie. Între timp Raimond și Adhemar au construit o puternică mașină de asediu cu scopuri de înfricoșare, care „arunca capetele dușmanilor în loc de pietre peste zidurile Niceii”, efectele acesteui atac nu s-au lăsat așteptate. Astfel cǎ în cele din urmǎ zidurile fortǎreții au cǎzut. Raymond a murit pe 22 iunie 1105, ne mai așteptând cucerirea orașului Tripoli. Nepotul său Guillaume de Cerdagne în 1109 cu Balduin I al Ierusalimului a cucerit fortǎreața și a fondat comitatul de Tripoli, dar în același an, el a fost detronat de către Bertrand, fiul cel mare al lui Raimond. Conții de Toulouse, au stǎpânit comitatul Tripoli pe tot parcursul secolului al XII-lea.  

Raimond al IV-lea
Conte de Toulouse, marchiz de Provența și conte de Tripoli
Date personale
Născut	1041 Provența
Decedat	22 iunie 1105 Regatul Ierusalimului
Înmormântat	Ierusalim
Părinți	Pons, Count of Toulouse[*] Almodis de la Marche[*]
Frați și surori	William IV, Count of Toulouse[*] Hugh VI of Lusignan[*] Berenguer Ramon II, Count of Barcelona[*] Ramon Berenguer II, Count of Barcelona[*] Sança de Barcelona[*]
Căsătorit cu	Matilda de Hauteville Elvira de Castilia
Copii	Alphonse Jourdain[*] Bertrand, Count of Toulouse[*]
Cetățenie	Franța
Ocupație	personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Conte
Familie nobiliară	Dinastia de Toulouse
Domnie
Domnie	1092 - 1105
Predecesor	Guillaume al IV-lea
Succesor	Bertrand

·         1276: A murit Papa  Inocentiu  al V- lea  (Pierre de Tarentaise; n. 1225). Papa Inocenţiu al V- lea a fost autorul mai multor lucrari de filozofie, teologie, şi drept canonic, inclusiv comentarii cu privire la Epistolele Pauline. A incercat sa discute reunirea cu Biserica Ortodoxa Răsăriteană.

·         1425: A murit Lucrezia Tornabuoni, nobilă italiană, mama lui Lorenzo de’ Medici (d. 1482) . Lucrezia Tornabuoni (22 iunie 1425 – 28 martie 1482) a fost fiica lui Francesco di Simone Tornabuoni și a soției sale, Nanna di Niccolo di Luigi Guicciardini. În anul 1444, Lucrezia s-a căsătorit cu Piero di Cosimo de’ Medici, fiul lui Cosimo de’ Medici, un bancher bogat din Florența. Familia Tornabuoni trăia în exil iar Cosmio i-a ajutat să se reîntoarcă în Florența.

·         1429: Al-Kashi, astronom și matematician persan (n. 1380)

·         1691: Suleiman al II-lea, sultan al Imperiului Otoman (n. 1642)
* 1857: Infanta Dona Ana de Jesus Maria a Portugaliei (Ana de Jesus Maria Luís Gonzaga Joaquina Micaela Rafaela Francisca Xavier de Paula de Bragança e Bourbon; 23 octombrie 1806 – 22 iunie 1857) a fost infantă portugheză și fiica cea mică a regelui Ioan al VI-lea al Portugaliei și a reginei Carlota Joaquina de Borbón.

Portret al Infantei Ana de Jesus Maria de Braganza; Nicolas Antoine Taunay.

La 5 decembrie 1827, ea s-a căsătorit cu Dom Nuno José Severo de Mendonça Rolim de Moura Barreto, atunci marchiz de Loulé și Conte de Vale de Reis, viitor Duce de Loulé. Ulterior, el a fost de mai multe ori prim-ministru al Portugaliei. Nunta a fost sărbătorită printr-o ceremonie privată la capela reegală de la Palatul Ajuda și a fost un scandal al momentului. Deși Loulé era nobil și descendent îndepărtat al dinastiei regale a Portugaliei, Dona Ana de Isus a fost prima Infantă a Portugaliei încă din Evul Mediu care s-a căsătorit cu un bărbat care nu era de rang regal.

Motivele pentru căsătorie au fost, probabil, nu politice, având în vedere că primul copil al cuplului s-a născut la 27 decembrie 1827, la douăzeci și două de zile după ceremonie. Căsătoria nu a fost aprobată de către tatăl Donei Ana, regele Ioan al VI-lea, înainte de moartea lui (la acel moment legea portugheză prevedea ca doar la căsătoria moștenitorului prezumtiv era necesar consimțământul suveranului). Nici unul dintre frații ei nu au fost prezenți în țară la data nunții.

Căsătoria nu a fost o fugă, familia regală era conștientă de intenția cuplu de a se căsători și mama Donei Ana mai degraba a facilitat decât a căutat să împiedice căsătoria înainte ca fiica ei să nască.

Odată cu restaurarea absolutismului în Portugalia în 1831, cuplul a fost exilat și au început o călătorie extinsă prin Europa. Ei au avut mai mulți copii născuți în străinătate. Căsătoria s-a încheiat cu o separare de facto în 1835. Infanta a murit înainte ca soțul ei să fie numit duce.

Infanta Ana de Jesus

Marchiză de Loulé

Date personale Nume la naștere Ana de Jesus Maria Luís Gonzaga Joaquina Micaela Rafaela Francisca Xavier de Paula Născută 23 octombrie 1806 Mafra Decedată 22 iunie 1857 (50 de ani) Roma Părinți Ioan al VI-lea al Portugaliei Charlotte de Spania  Frați și surori Pedro I al Braziliei Teresa, Prințesă de Beira Infanta Maria da Assunção a Portugaliei Maria Isabel a Portugaliei Infanta Maria Francisca a Portugaliei Infanta Isabel Maria a Portugaliei Miguel I al Portugaliei Francisco António, Prince of Beira[*]  Căsătorită cu Nuno José Severo de Mendonça Rolim de Moura Barreto Copii Ana Carlota, Contesă de Linhares Maria, Contesă de Belmonte Pedro, Duce de Loulé Maria Amália Augusto Pedro, Conte de Azambuja Cetățenie  Portugalia  Religie Biserica Catolică  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Familie nobiliară Casa de Braganza

·         1874: Howard Staunton, jucător englez de șah (n. 1810)

·         1892: Pierre Ossian Bonnet, matematician și academician francez (n. 1819)
* 1908: Tudor cavaler de Flondor, în germană Theodor Ritter von Flondor (n. 10 iulie 1862, Storojineț, Imperiul Austriac – d. 22 iunie 1908, Steglitz-Zehlendorf, Germania)^[1] a fost un compozitor, dar și politician, jurist și economist român pe timpul Imperiului Austro-Ungar.

·         1912- A murit marele dramaturg si prozator Ion Luca Caragiale

·         1913: Ștefan Octavian Iosif, poet român (n. 1875)

·         1922: Take Ionescu, politician român (n. 1858). Take Ionescu (n. 13 octombrie 1858, Ploieşti – d. 22 iunie 1922, Roma) a fost un om politic, avocat şi ziarist român, care a deţinut funcţia de prim-ministru al României în perioada 1921-1922. De-a lungul vieţii a folosit mai multe nume (Dumitru G. Ioan, Dimitrie G. Ioan, Dimitrie G. Ionescu, Demetru G. Ionescu, etc.), pentru ca odată cu intrarea în viaţa politică să se oprească la numele pe care avea să-l folosească până la moarte, Take Ionescu.

·         1948- A murit Horia Bottea, poet si prozator

* 1950: Ioan R. Topor (n. 1 decembrie 1885, com. Tudor Vladimirescu, jud. Brăila; d. 22 iunie 1950, în timpul detenției în închisoarea Aiud) a fost un general român care a avut un rol principal în Holocaustul cetățenilor evrei soldat cu sute de mii de victime și al cetățenilor români de minoritate romă, cu peste 11.000 de victime. La finele lui 1944 a fost judecat și condamnat pentru crime de război. Studiile militare și le-a început la Școala fiilor de militari din Iași, după care a urmat Școala Militară de Ofițeri de Infanterie și Școala specială de cavalerie din București.

A trecut în Jandarmerie la 1 iulie 1907 și a primit confirmarea în corp la 6 iulie 1914. A comandat numeroase unități de jandarmi, precum pe cele din Botoșani, Ismail, Oradea, Cernăuți, Brașov, etc.

A fost avansat general de brigadă la 1 aprilie 1937, iar general de divizie la 22 octombrie 1942.

În anul 1940, generalul de divizie Ioan Topor a îndeplinit funcția de comandant al Jandarmeriei Române.

A fost comandantul Jandarmeriei armatei (poliția militară) care a acționat pe frontul de est, inclusiv a comandat unitățile de jandarmi, care au avut un rol principal în Holocaustul cetățenilor evrei soldat cu sute de mii de victime și al cetățenilor români de minoritate romă, cu peste 11.000 de victime.

Numele de cod folosit de regimul antonescian ca echivalent al termenului german „soluția finală” a fost „Curățirea terenului”. Ordinul de „curățire a terenului”, de deportare și de exterminare a evreilor din Basarabia și Bucovina a fost dat de mareșalul Ion Antonescu, Conducătorul statului român. Pentru punerea în aplicare a acestei sarcini, „pentru înlăturarea elementului iudaic de pe teritoriul basarabean prin organizarea și acționarea de echipe, care să devanseze trupele române”, el a ales armata și jandarmeria, respectiv administrația civilă a armatei, reprezentată prin pretoratul militar - executantul acestor „ordine speciale” a fost marele pretor al Armatei, generalul Ioan Topor - și Inspectoratul General al Jandarmeriei, aflată sub comanda generalilor Constantin (Piki) Vasiliu, comandant al Jandarmeriei (1940 - 23 august 1944) ce va fi ulterior degradat, condamnat la moarte și executat pentru crime de război și Constantin Tobescu. Planul a fost pus în aplicare începând cu 9 iulie 1941.^[3]

Generalul de divizie Ioan Topor a fost trecut din oficiu în rezervă pentru limită de vârstă, începând cu data de 14 decembrie 1944   

Ioan Topor
Date personale
Născut	1 decembrie 1885[1]
Decedat	22 iunie 1950 (64 de ani)

·         1961: Maria de România, Regina Iugoslaviei, fiica regelui Ferdinand al României și soția regelui Alexandru I al Iugoslaviei (n. 1900). Regina Maria a Iugoslaviei (născută Marie de Hohenzollern-Sigmaringen; n. 6 ianuarie 1900, Gotha – d. 22 iunie 1961, Londra) cunoscută și ca Regina Marija a fost soția regelui Alexandru I al Iugoslaviei. S-a născut în familia regală a României, dobândind prin naștere titlurile de principesă a României și principesă de Hohenzollern-Sigmaringen. Mama sa era Maria de Edinburgh, fiică a prințului Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, fiul Reginei Victoria, iar tatăl Mariei era principele moștenitor Ferdinand al României. În familie era numită Mignon, spre a fi deosebită de mama sa.

Maria a României, regină a Iugoslaviei
Regină a Iugoslaviei; ant. Regină a sârbilor, croaților și slovenilor
Date personale
Născută	6 ianuarie 1900 Gotha
Decedată	22 iunie 1961 (61 de ani) Londra, Anglia
Înmormântată	Royal Burial Ground[*]
Părinți	Ferdinand I al României Maria a României
Frați și surori	Elisabeta de România Ileana a României Carol al II-lea al României Nicolae al României Mircea de România
Căsătorită cu	Alexandru I al Iugoslaviei
Copii	Petru al II-lea al Iugoslaviei Prințul Tomislav Prințul Andrei
Cetățenie	România
Religie	Biserica Ortodoxă
Ocupație	consort[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*] prințesă
Familie nobiliară	Casa de Karađorđević Casa de Hohenzollern-Sigmaringen
Domnie
Domnie	1922 - 1934

·         1963: Maria Tănase, interpretă româncă de muzică populară (n. 1913). Maria Tănase (n. 25 septembrie 1913, București ― d. 22 iunie 1963, București) a fost o interpretă română de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă. A fost supranumită Pasărea măiastră (de Nicolae Iorga) și Regina cântecului românesc.

·         1965: David O. Selznick, producător american de film (n. 1902)

·         1969: Judy Garland, actriță americană (n. 1922)

·         1974: Ion Conea (n. 15 ianuarie 1902, Coteana, județul Olt, d. 22 iunie 1974, București) a fost un geograf și geopolitician român, doctor-docent, reputat specialist în geografie istorică și toponimie geografică. A condus activitatea de cercetare monografică a satului Clopotiva (județul Hunedoara), monografie care a fost tipărită integral în 1940 (cu titlul Clopotiva, un sat din Hațeg – Monografie sociologică). A colaborat la revista Geopolitică și geoistorie.

* 1979: Louis Alexandre Chiron, (n. 3 august 1899 - d. 22 iunie 1979), a fost un pilot de curse auto, originar din Monaco.

·         1987: Fred Astaire (n. 10 mai 1899, Omaha, Nebraska – d. 22 iunie 1987, Los Angeles, California), după numele lui de botez Frederick Austerlitz, a fost un actor, dansator și cântăreț american.

Primul film în care a dansat a fost Dancing Lady (1933). La un an, a fost distribuit în producția muzicală RKO, Flying Down to Rio. A întâlnit-o în film pe dansatoarea Ginger Rogers. Cei doi au realizat un număr de dans, numit "The Carioca". Flying Down to Rio a fost un mare succes, salvând compania de producție de la faliment. Fanii filmului au vrut să-i vadă dansând iar pe cei doi, iar RKO a realizat în 1934 The Gay Divorcee, bazat pe unul din succesele din trecut ale lui Astaire pe Broadway. Au mai urmat Night and Day și laureatul Oscar The Continental. Astaire și Rogers erau buni prieteni, dar fiecare dorea să fie apreciat individual. După 6 filme făcute împreună, Astaire are șansa de a juca singur în Damsel in Distress (1937), ce a fost un eșec, cei de la RKO refăcând cuplul Astaire-Rogers în Carefree (1938).

După The Story of Vernon și Irene Castle (1939), Astaire decide să joace iar singur, iar după câteva eșecuri, o întâlnește pe cea despre care a spus mai târziu că a fost partenera sa favorită : Rita Hayworth, cu care apare în You'll Never Get Rich (1942) și You Were Never Lovelier (1946). A mai avut și alte partenere, printre care Audrey Hepburn (Funny Face - 1957), Lucille Bremer, Judy Garland, Betty Hutton, Jane Powell, Cyd Charisse și Barrie Chase, dar cu nici una nu a mai înregistrat succesele pe care le-a avut cu Ginger Rogers. Cei doi mai joacă împreună în 1949în The Barkeleys of Broadway, arătând câtă nevoie au unul de celălalt.

După ce câștigă câteva premii Emmy în anii 1950 - 1960, Astaire pune dansul pe locul doi, încercând să se concentreze mai mult pe cariera de actor. A avut roluri în multe filme, printre care : On the Beach (1959) și The Towering Inferno (1974), pentru care a fost nominalizat la Premiul Oscar. În 1981, la aproape 10 ani de când nu a mai dansat în public, Astaire a primit un premiu pentru întreaga activitate din partea Institutului American de Film. A încetat din viață în anul 1987 ca urmare a unei pneumonii.

Filme, muzicaluri:

• Dancing Lady { Joan Crawford } (1933)
• Flying Down to Rio* (1933)
• The Gay Divorcee* (1934)
• Roberta* (1935)
• Top Hat* (1935)
• Follow the Fleet* (1936)
• Swing Time* (1936)
• Shall We Dance* (1937)
• A Damsel in Distress { Burns & Allen, Joan Fontaine (1 number)} (1937)
• Carefree* (1938)
• The Story of Vernon and Irene Castle* (1939)
• Broadway Melody of 1940 { Eleanor Powell } (1940)
• Second Chorus { Paulette Goddard (1 număr)} (1940)
• You'll Never Get Rich** (1941)
• Holiday Inn*** (1942)
• You Were Never Lovelier** (1942)
• The Sky's the Limit { Joan Leslie } (1943)
• Yolanda and the Thief { Lucille Bremer } (1945)
• Ziegfeld Follies (1946)
• Blue Skies*** (1946)
• Easter Parade { Judy Garland } (1948)
• The Barkleys of Broadway* (1949)
• Three Little Words**** (1950)
• Let's Dance { Betty Hutton } (1950)
• Royal Wedding { Jane Powell } (1951)
• The Belle of New York**** (1952)
• The Band Wagon***** (1953)
• Daddy Long Legs { Leslie Caron } (1955)
• Funny Face { Audrey Hepburn } (1957)
• Silk Stockings***** (1957)
• Finian's Rainbow (1968)
• Santa Claus Is Comin' to Town (1970)
• That's Entertainment! (1974)
• That's Entertainment, Part II (1976) (narator și interpret)

Interpretate cu *Ginger Rogers (10), **Rita Hayworth (2), ***Bing Crosby (2), ****Vera-Ellen (2), *****Cyd Charisse (2)

Fred Astaire

Date personale Nume la naștere Frederick Austerlitz Modificați la Wikidata Născut 10 mai 1899[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12] Modificați la Wikidata Omaha, Nebraska, SUA[13][14] Modificați la Wikidata Decedat 22 iunie 1987 (88 de ani)[1][2][15][3][4][5][16][6][7][8][9][10][11][12] Modificați la Wikidata Los Angeles, California, SUA[17][18][19] Modificați la Wikidata Înmormântat Oakwood Memorial Park Cemetery[*] Modificați la Wikidata Cauza decesului cauze naturale[*] (pneumonie) Modificați la Wikidata Părinți Fritz Austerlitz[*][20] Ann Astaire[*][20] Modificați la Wikidata Frați și surori Adele Astaire[*][20] Modificați la Wikidata Căsătorit cu Phyllis Livingston Potter[*] (1933–1954)[20] Robyn Smith[*] (24 iunie 1980–22 iunie 1987)[20] Modificați la Wikidata Număr de copii 2 Modificați la Wikidata Cetățenie Flag of the United States.svg SUA Modificați la Wikidata Etnie germani americani[*] Austrian American[*] evrei Modificați la Wikidata Ocupație actor actor de film coregraf[*] cântăreț dansator[*] producător de film muzician scenarist actor de teatru[*] actor de voce[*] prezentator de televiziune[*] actor de televiziune[*] Modificați la Wikidata Premii Oscar Întreaga carieră (1949) Modificați la Wikidata Premii Globul de Aur Cel mai bun actor în rol secundar (1974) pentru The Towering Inferno Modificați la Wikidata Premii BAFTA BAFTA pentru cel mai bun actor în rol secundar (1976) pentru The Towering Inferno Modificați la Wikidata Premii Emmy Primetime Emmy Award for Outstanding Writing for a Variety, Music or Comedy Program[*] (1959) pentru An Evening with Fred Astaire[*] Primetime Emmy Award for Individual Performance in a Variety or Music Program[*] (1961) Modificați la Wikidata Alte premii Premiul Grammy pentru întreaga carieră[*] (1989) Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor - film muzical sau comedie (1950) pentru Three Little Words[*] Premiul Cecil B. DeMille (1960) Kennedy Center Honors[*] (1978) Premiul Grammy pentru întreaga carieră[*] (1988) Premiul AFI pentru întreaga carieră (1981) Grammy Hall of Fame[*] (1997) Grammy Hall of Fame[*] (1998) pentru The Astaire Story[*] Grammy Hall of Fame[*] (1999) Grammy Hall of Fame[*] (2003) Grammy Hall of Fame[*] (2004) Grammy Hall of Fame[*] (2007) Capezio Dance Award[*] (1987)

·         1990: Ilia Mihailovici Frank, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (n. 1908)
* 1992: Constantin Virgil Gheorghiu (n. 15 septembrie 1916, Valea Albă, Comuna Războieni, Neamț, România - d. 22 iunie 1992, Paris, Franța) a fost un diplomat român interbelic și un jurnalist, romancier, poet și preot român din exilul românesc postbelic. Bunicul și tatăl său au fost preoți în localitatea Războieni.

Între anii 1928 și 1936 a studiat la Liceul Militar „Regele Ferdinand I” din Chișinău.

După ce a terminat liceul, a renunțat la cariera militară și a venit în București unde a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București.

În 1943 a fost numit atașat de presă al ambasadei românești din Croația. Atunci a început lungul drum al pribegiei sale, trecând prin Austria în Germania, unde s-a refugiat 1944, pentru ca în 1948 să se stabilească în Franța, unde a publicat circa 40 de volume.

În exil fiind, a urmat studii de teologie la Heidelberg, astfel că în 1963 a fost hirotonit preot la biserica ortodoxă română „Sfinții Arhangheli” din Paris. Primește rangul de iconom stavrofor în 1971, activând sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de Constatinopol.

Iată o listă cronologică a cărților publicate de Constantin Virgil Gheorghiu:^[5]

• Taraful de noapte roman (Editura Fortuna)
• Viața de toate zilele a poetului (La vie de tous le jours du poète), poezie, Editura Cartea Românească, 1937;
• Caligrafie pe zăpadă (Calligraphie sur neige), poezie, Editura Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, București, 1940;
• Armand Călinescu (Armand Călinesco), Editura Socec, București, 1940;
• Ard malurile Nistrului: mare reportaj de război din teritoriile desrobite (Le rives du Dniestr sont en flammes), cu o scrisoare de Tudor Arghezi, Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1940 — reportaje de pe front din timpul războiului de eliberare a Basarabiei și Bucovinei, folosite mai târziu de Marin Preda, ca sursă documentară, în romanul „Delirul”;
• Cu submarinul la asediul Sevastopolului (Avec le sus-marin à l'assault de Sébastopol), Editura Națională, București, 1942;
• Am luptat în Crimeea (Je combattu en Crimée), reportaj de război cu un portret de Lucia Demetriade Bălăcescu, , Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1942
• Ceasul de rugăciune (L'Heure de la prière), poezie, cu un portret de R. Rybickza, Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1942;
• Ultima oră (La dernière heure), Editura Națională, București, 1943;
• Rumänische Märchen (Povești românești/Contes Roumains), Eibandentwurf von Eugen Dörr, Ähren Verlag, Heidelberg, 1948;
• La vingt-cinquième heure (Ora a douăzeci și cincea/Ora 25), traduit du roumain par Monique Saint-Côme, avec un préface de Gabriel Marcel, Plon, „Feux Croisés”, Paris, 1949
• Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer (1965, Paris și 2003, Sibiu)
• Perahim - Rendez-vous à l'infini
• La Vingt-cinquième heure (în română Ora 25 / A douăzeci și cincea oră), roman (ecranizat în 1967, rolul principal este jucat de Anthony Quinn)
• De la vingt-cinquième heure à l'heure éternelle (De la al 25-lea ceas, la momentul eternității),
• La Seconde Chance (1952), Editura Plon, Paris, tradus din română de Livia Lamoure
• Les Sacrifiés du Danube (1957)
• La Maison de Petrodava (1961)
• Les Immortels d'Agapia (1964)
• Dieu Paris (1964)
• L’oeil américain („Ochiul American”) (1972) roman de acțiune, suspans, politică-ficțiune și gândire geo-politică. Editura Plon.
• Memorii (1990), tradus în limba română de Sanda Mihăescu-Cârsteanu. În Memorii, Constantin Virgil Gheorghiu prezintă un aspect inedit, de exemplu se referă la pogromul împotriva evreilor bucureșteni în timpul revoltei legionare:
• Omul care călătorea singur (Ed. Sophia, 2010)^[6] - după romanul Ora 25, care îl consacra definitiv în lumea liberă, descoperirea unei opere apărute în timpul războiului, favorabilă redobândirii Basarabiei, îi va aduce autorului o serie de atacuri violente în presa occidentală, care îl acuza, neîntemiat, de antisemitism. Își va explica atitudinea într‑un nou roman – Omul care călătorea singur.
• Les Inconnus de Heidelberg, Plon, 1977, 251 de pagini. ISBN 2259001955, ISBN 9782259001953
  • Necunoscuții din Heidelberg, traducere în limba română: Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București 2015, 256 de pagini ISBN 978-983-136-466-7

A publicat un poem dedicat mitului tatălui și, după o vreme, a fost acuzat că ar fi plagiat un poem al lui Virgil Carianopol. Numai că el publicase poemul cu câteva luni înaintea lui Virgil Carianopol. Totuși nu a fost posibil să-și dovedeasca nevinovăția, pentru că Virgil Carianopol era legionar și presa legionară nu admitea că un membru al Legiunii ar putea să facă un act necinstit.

Constantin Virgil Gheorghiu
Constantin Virgil Gheorghiu
Date personale
Născut	15 septembrie 1916[2][3]  România
Decedat	22 iunie 1992 (75 de ani)[2][3][4]  Paris, Franța
Înmormântat	Cimitirul Passy[*]
Cetățenie	România
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	diplomat romancier[*] scriitor
Activitate
Limbi	limba română[1]
Studii	Universitatea din Heidelberg Universitatea din București

·         1993: A murit Pat Nixon, sotia fostului presedinte al Statelor Unite Richard Nixon; (n. 1912).
* 1995: Yves Marie-Joseph Congar (n. 8 aprilie 1904 Sedan, Ardennes, Franța- d. 22 iunie 1995, Paris, Franța) a fost un călugăr dominican, unul dintre cei mai influenți teologi catolici din secolul al XX-lea. Este cunoscut îndeosebi pentru lucrările sale de ecleziologie și de ecumenism. Mai întâi expus bănuielilor, apoi sancțiunilor autorităților bisericești, după aceea a fost reabilitat, numit expert la Conciliul Vatican II (1962-1965) și ridicat la cardinalat de către papa Ioan Paul al II-lea, în 1994.
Născut la 8 aprilie 1904, la Sedan, în departamentul Ardennes, a trăit Primul Război Mondial, umplând cinci caiete cu notițe și desene care oferă o trecere în revistă unică a istoriei războiului din punctul de vedere a unui copil (acest jurnal de război a fost publicat în 2001 ^[3]). A intrat la seminarul mic din Reims apoi, în 1921 la Séminaire des Carmes la Institutul Catolic din Paris, unde a întâlnit filosofia tomistă mulțumită operelor lui Jacques Maritain și ale lui Réginald Garrigou-Lagrange.

Yves Congar

·         2001: Arturo Maly, actor argentinian.
* 2001: Luis Antonio Carniglia (4 octombrie 1917 în Olivos – 22 iunie 2001 în Buenos Aires) a fost un fotbalist și antrenor argentinian. El a jucat ca atacant la Boca Juniors în anii 1930, dar e mai mult cunoscut pentru perioada de antrenorat de la Real Madrid prin anii 1950.

·         2008: George Denis Patrick Carlin (n. 12 mai 1937 – d. 22 iunie 2008) a fost un actor de comedie și scriitor american, care a câștigat cinci premii Grammy pentru albumele sale de comedie.^[10]

Tema sa favorită a constituit-o critica adusă societății, clasei politice, religiei, limbii engleze și altor subiecte considerate tabu. Spirit controversat, nu a ezitat să utilizeze în exprimare cuvinte obscene, stârnind adesea indignarea publicului și ajungând chiar în fața instanței, care îi impune evitarea expresiilor indecente.

În 2004, canalul Comedy Central îl plasează pe locul al doilea în rândul actorilor de stand-up comedy, devansându-l pe Lenny Bruce și fiind condus doar de Richard Pryor.^[11]

În 2008 i se decernează Premiul Mark Twain pentru Umor American("Mark Twain Prize for American Humor"). De asemenea, succesul său este încununat cu o stea pe celebra Hollywood Walk of Fame.

Carlin s-a născut la Manhattan,^[12] ca al doilea fiu al secretarei Mary Beary și al lui Patrick Carlin, director de reclame al publicației New York Sun. Familia sa era de origine irlandeză iar Carlin primește o educație romano-catolică. A fost crescut numai de mamă, deoarece aceasta și-a părăsit soțul pe când micul George avea numai două luni.

Carlin urmează școala Corpus Christi din cadrul bisericii catolice cu același nume aflată în cartierul Morningside Heights în care locuia. După trei semestre parcurse la Cardinal Hayes High School, Carlin intră la Bishop Dubois High School din Harlem. În toată această perioadă școlară, Carlin are o relație tensionată cu mama sa, adesea plecând de acasă.

Se înrolează în cadrul United States Air Force, unde se pregătește ca tehnician radar, fiind înregimentat la baza aeriană Barksdale Air Force Base din Bossier City, Louisiana. În această perioadă, activează și ca DJ la postul de radio KJOEsituat în Shreveport. Din cauza calificativelor negative primite, în iulie 1957 va fi exclus din serviciul militar.

George Carlin

·         2008 - Scriitorul elveţian de limbă germană Gerhard Meier a decedat (n. 20 iunie 1917) ("Tărâmul vânturilor")

·         2015: James Horner, compozitor american de muzică de film (n. 1953)

Sărbatori

• În calendarul ortodox: +) Sf Ier Grigorie Dascălul, mitropolitul Țării Românești; Sf Sfințit Mc Eusebiu, episcopul Samosatei; Începutul Postului Sf Ap Petru și Pavel; Dezlegare la pește