3. /1 IULIE 2021 - RELIGIE ORTODOXĂ

+) Sf Ier Leontie de la Rădăuți; Sf Mc doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma

Sf Ier Leontie de la Rădăuți

Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti s-a nascut la inceputul secolului al XIV-lea. Sfantul Leontie a intrat in monahism de tanar, la Manastirea Bogdana din Radauti, primind numele Lavrentie. Dupa o vreme se retrage in sihastrie, unde a construit un schit ce avea sa-i poarte numele: “Schitul lui Lavrentie“. Pravila pentru obstea de aici era urmatoarea: hrana o singura data in zi, la asfintitul soarelui, afara de sarbatori; somn de trei-patru ore pe noapte, iar de la miezul noptii pana dimineata – priveghere in biserica, dupa randuiala Sfantului Munte si traditia pustniceasca. Pe locul unde a fost “Sihastria lui Lavrentie“, astazi se afla satul Laura, comuna Vicovul de Sus, din judetul Suceava. Potrivit unor istorici, Sfantul Leontie  ar fi ajuns chiar episcop la Radauti, in timpul domniei lui Alexandru Voda cel Bun, dar spre batranete s-a retras din scaunul episcopal. Zaharia Kopistenski, cel care ii scrie viata, il numeste “facator de minuni”.

Asa ne putem explica de ce in vechime strada de azi Bogdan Voda din Radauti, unde se afla si ctitoria domnitorului, se numea “Drumul Sfantului”. Traditia spune ca a fost duhovnicul Sfantului Daniil Sihastru.A fost inmormantat in biserica de lemn a schitului, iar mai tarziu, datorita cinstirii sfintelor sale moaste de credinciosi, acestea au fost mutate in Catedrala din Radauti.

Prin anul 1639 o ceata de raufacatori a jefuit orasul Radauti. Traditia spune ca monahii, afland de venirea talharilor, au ascuns moastele Sfantului chiar sub locul unde erau depuse, in naos, in fata tabloului votiv al ctitorilor manastirii. O serie de cercetari arheologice efectuate intre anii 1974-1977 a scos la iveala moastele sale. In anul 1991 ele au fost asezate intr-o racla spre a fi cinstite de credinciosi.

In sedinta sinodala din 20 iunie 1992 s-a hotarat canonizarea sa oficiala. Praznuirea Sfantului Ierarh Leontie de la Radauti se va face in fiecare an, pe 1 iulie.

Viaţa Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți, Cosma și Damian, din Roma

   După trupeasca răsărire pe pământ a Stăpânului nostru, Hristos Dumnezeu, se poate auzi pretutindeni, ca un lucru oarecare de mirare, viaţa tuturor Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos. Pentru că minunată s-a făcut întru dânşii puterea Mântuitorului, şi de mirare este tuturor starea lor cea cu mărime de suflet împotriva muncitorilor şi nebiruita lor răbdare. Dintre unii ca aceia au fost aceştia, de care ne stă nouă înainte cuvântul, Sfinţii răbdători de chinuri Cosma şi Damian, fraţi după trup, care dintr-un tată şi dintr-o maică s-au născut în Roma cea veche şi au fost crescuţi în buna credinţă creştinească.

    Aceştia deprinzându-se la meşteşugul doctoriei, toate bolile le tămăduiau cu lucrarea. Căci aveau împreună ajutător lor întru toate pe darul Unuia Dumnezeu, şi peste câţi din oamenii cei ce pătimeau şi din dobitoace îşi puneau mâinile lor, îndată aceia se făceau sănătoşi desăvârşit. Iar bunii tămăduitori de la nimeni nu luau plată pentru tămăduiri, de aceea au fost numiţi şi doctori fără de plată, căci numai de o plată ca aceasta prea scumpă aveau trebuinţă de la cei ce se tămăduiau, ca să creadă întru Hristos. Şi nu numai în singură Roma, ci şi prin cetăţile dimprejur şi prin sate mergând, şi pe cei bolnavi tămăduindu-i, pe mulţi îi întorceau la Hristos.

    Şi încă pe lângă darul cel tămăduitor, făceau bine noroadelor şi prin îndurata dăruire, căci având de la strămoşi multe averi adunate, şi după părinţi rămase lor, le vindeau pe acelea şi le împărţeau la săraci şi la cei ce aveau trebuinţă, şi hrăneau pe cei flămânzi, şi îmbrăcau pe cei goi, şi tot felul de milă şi de îndurare arătau spre cei săraci şi lipsiţi. Iar când tămăduiau pe cei bolnavi, grăiau către dânşii aşa: „Noi numai mâinile le punem pe voi, iar cu puterea noastră nimic nu putem să facem, ci pe toate le lucrează tăria cea atotputernică a lui Hristos, Unuia adevăratului Dumnezeu, întru Care de veţi crede cu neîndoire, îndată sănătoşi veţi fi". Şi aceia crezând, câştigau sănătate. Şi aşa în toate zilele întorcându-se mulţi de la păgânătatea închinării de idoli, se apropiau de Hristos.

    Şi aveau sfinţii aceştia doctori petrecere osebită într-un sat oarecare din hotarele Romei, unde erau averile părinţilor lor; acolo avându-şi adăpostirea lor, i-au luminat pe toţi cei dimprejur cu sfânta credinţă. Deci diavolul neputând răbda ca să vadă o viaţă ca aceasta a lor, care strălucea cu faptele bune, a îndemnat pe oarecare slujitori ai lor ca să meargă la împăratul şi să clevetească pe aceşti nevinovaţi. Şi împărăţea atunci în Roma Carin; acesta ascultând pe clevetitori, îndată a trimis ostaşi la satul acela, ca să prindă pe doctorii cei fără de plată Cosma şi Damian, şi să-i aducă înaintea lui la judecată. Şi mergând ostaşii la satul acela şi întrebând pentru Cosma şi Damian, s-au adunat credincioşii la sfinţi şi-i rugau pe dânşii ca să se ascundă puţin, până ce va trece mânia cea împărătească. Iar sfinţii n-au voit să-i asculte pe ei, ci se sârguiau ca singuri de voie să iasă la ostaşii cei ce-i căutau pe dânşii, dorind ca să pătimească pentru Hristos cu bucurie.

    Insă după ce mai mulţi credincioşi s-au adunat la ei, şi cu rugăminte cu lacrimi îi îndemnau pe dânşii, ca să-şi ferească viaţa lor, nu pentru sine, ci pentru mântuirea multora, s-au supus şi nevrând. Iar credincioşii luându-i pe ei, i-au ascuns într-o peşteră. Deci ostaşii căutându-i pretutindeni cu dinadinsul şi neaflându-i, s-au umplut de iuţime şi de mânie, şi prinzând pe unii bărbaţi cinstiţi din satul acela, i-au legat pe dânşii cu lanţuri, şi-i duceau la Roma. De care lucru înştiinţându-se Sfinţii Cosma şi Damian, îndată au ieşit din peşteră şi au alergat degrab în urma ostaşilor, şi ajungându-i pe cale, au zis către dânşii: „Sloboziţi pe aceşti nevinovaţi şi luaţi-ne pe noi. Pentru că noi suntem cei pe care aveţi voi poruncă să-i prindeţi". Deci ostaşii slobozind pe acei bărbaţi, au pus lanţurile pe Sfinţii Cosma şi Damian, şi i-au dus la Roma, unde sfinţii au fost păziţi în legături până a doua zi.

    Iar a doua zi a şezut împăratul la obişnuita judecată înaintea norodului, care era la loc de privelişte, şi punând înainte pe Sfinţii legaţi Cosma şi Damian, cu mare glas a început a vorbi către dânşii, zicându-le: „Voi sunteţi cei ce vă împotriviţi zeilor părinţilor noştri şi cu oarecare meşteşug de vrajă tămăduiţi fără de plată bolile între oameni şi între dobitoace, amăgind pe norodul cel prost ca să se depărteze de la zei şi de la legile părinteşti? Ci măcar acum întoarceţi-vă de la a voastră rătăcire, ascultaţi sfatul meu cel bun, şi apropiindu-vă, aduceţi jertfă zeilor, care îndelung v-au răbdat pe voi până acum. Căci făcându-li-se strâmbătate de la voi, nu v-au răsplătit vouă rău pentru rău, deşi puteau să vă răsplătească, ci au răbdat aşteptând întoarcerea voastră cea către dânşii". Iar sfinţii plăcuţi lui Hristos, într-un glas răspunzând către împăratul, au grăit: „Noi n-am înşelat pe nici un om, nici nu ştim meşteşug de vrajă, nici n-am făcut vreun rău cuiva, ci tămăduim bolile cu puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum Acela ne-a poruncit, zicând: Pe cei bolnavi tămăduiţi, pe cei stricaţi curăţiţi. Şi o facem aceasta fără de plată, de vreme ce Mântuitorul a poruncit-o, zicând: In dar aţi luat, în dar daţi. Pentru că nu avem trebuinţă de averi, ci mântuirea sufletelor omeneşti o căutăm, şi slujim neputincioşilor şi săracilor ca Insuşi lui Hristos. Căci Acela socoteşte ca şi pentru Sine îngrijirile cele făcute pentru dânşii, zicând către bunii dătători: Flămând am fost şi Mi-aţi dat de am mâncat; am însetat şi M-aţi adăpat pe Mine. Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat. Pe aceste porunci ale Lui noi ne sârguim a le împlini, aşteptând ca să luăm de la Dânsul plată în viaţa cea fără de sfârşit a Impărăţiei cerului. Iar celor păruţi de tine zei nicidecum nu voim să le slujim. Tu şi cei cu tine slujiţi-le lor! Iar noi ştim cu adevărat, că aceia nu sunt dumnezei. Iar de voieşti, o, împărate, noi îţi punem ţie înainte sfatul cel bun, ca să cunoşti pe unul Adevăratul Dumnezeu, Făcătorul tuturor, Care răsare soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi spre trebuinţa noastră, şi spre slava numelui Său celui preamare. Aceluia Să-i slujeşti, depărtându-te de la idolii cei fără de suflet şi nesimţitori".

    Iar Carin împăratul a zis către dânşii: „Nu v-am chemat pe voi ca să grăiţi filosofii, ci să aduceţi jertfă zeilor". Răspuns-au sfinţii: „Noi unuia Dumnezeului nostru îi aducem sufletele noastre jertfă fără de sânge, Celui ce ne-a izbăvit pe noi din cursele diavolului şi a dat pe Unul născut Fiul Său pentru mântuirea a toată lumea. Acela -Dumnezeul nostru - nu este zidit, ci este Ziditor al tuturor. Iar ai tăi zei sunt nişte scorniri omeneşti şi lucru al mâinilor meşterilor. Şi de n-ar fi fost între oameni meşteşugul cel ce face pe zeii voştri, voi n-aţi fi avut la cine să vă închinaţi". Carin a zis: „Nu ocărâţi pe zeii cei veşnici, ci apropiindu-vă, închinaţi-vă lor cu jertfe, mai înainte de a primi muncile cele ce vă aşteaptă pe voi".

    Iar robii lui Hristos umplându-se de Duhul Sfânt, au zis: „Fii ruşinat împreună cu zeii tăi, o, Carine, şi de vreme ce se întoarce mintea ta de la Dumnezeul cel ce de-a pururea este şi vieţuieşte în veci, şi se lipeşte spre idolii cei nesimţitori şi niciodată vii, deci şi faţa trupului tău să se întoarcă de la locul său spre a ta înfruntare, ca să te deprinzi prin singură cercarea, ce poate Dumnezeul nostru". Aceasta zicând-o sfinţii, îndată s-a schimbat faţa lui Carin şi grumajii i s-au sucit, şi s-a întors faţa lui la spatele lui. Şi nu putea să-şi întoarcă grumajii săi, nici nu putea cineva să-i ajute lui, ci şedea pe scaun, avându-şi grumajii şi faţa strâmbă. Iar norodul ce privea spre aceea, striga cu mare glas: „Mare este Dumnezeul creştinilor, şi nu este alt Dumnezeu afară de dânsul".

    Intru acea vreme mulţi au crezut întru Hristos şi au rugat pe Sfinţii Doctori ca să tămăduiască pe împăratul. Incă şi singur împăratul se ruga, zicând către dânşii: „Acum ştiu cu adevărat că sunteţi robi ai Adevăratului Dumnezeu. Deci mă rog vouă, precum aţi vindecat pe cei mulţi, tămăduiţi-mă şi pe mine, ca şi eu să cred că nu este alt Dumnezeu, afară de Dumnezeul cel propovăduit de voi, care a făcut cerul şi pământul".

    Iar sfinţii au zis către dânsul: „De vei cunoaşte pe Dumnezeul cel ce ţi-a dat ţie viaţa şi împărăţia, şi de vei crede întru Dânsul cu toată inima ta, Acela poate să te tămăduiască pe tine". Iar împăratul cu mare glas a zis: „Cred întru tine, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule cel Adevărat, miluieşte-mă pe mine şi nu pomeni neştiinţa mea dintâi". Aceasta zicând-o împăratul, i s-au îndreptat grumajii lui şi faţa lui a stat la locul său, precum era mai întâi. Şi sculându-se împăratul de la locul său, şi-a ridicat ochii săi spre cer şi înălţându-şi mâinile, a dat mulţumită lui Dumnezeu împreună cu tot norodul, zicând: „Bine eşti cuvântat, Hristoase, Dumnezeule cel Adevărat, Care m-ai adus pe mine dintru întuneric la lumină, prin aceşti sfinţi robi ai Tăi".

    Şi aşa tămăduindu-se împăratul, a cinstit pe Sfinţii Doctori Cosma şi Damian, şi i-a slobozit pe ei cu pace. Iar ei ieşind din Roma, s-au dus la satul lor. Şi auzind locuitorii satului aceluia, şi cei dimprejur, toate cele ce se făcuseră de sfinţi în Roma, au ieşit întru întâmpinarea plăcuţilor lui Dumnezeu şi i-au primit pe dânşii cu bucurie, veselindu-se şi slăvind pe Stăpânul Hristos. Iar sfinţii umblau iarăşi împrejur prin cetăţi şi prin sate după obiceiul lor, tămăduind neputinţele şi luminând norodul cu sfânta credinţă, apoi se întorceau la satul lor. Iar zavistuitorul diavol neputând prin meşteşu-girea sa cea dintâi să-i piardă pe sfinţi de pe pământul celor vii, a scornit alta.

    Era în părţile acelea oarecare doctor slăvit, de la care şi aceşti sfinţi învăţaseră la început meşteşugul doctoricesc; pe acela l-a îndemnat vrăjmaşul ca să urască pe sfinţi, nesuferind slava lor cea bună. Deci, chemând acela la sine pe sfinţi cu înşelăciune, i-a luat pe dânşii la un munte, ca şi cum ar fi voit să adune buruieni de doctorii, iar în inimă având gândul lui Cain. Şi ducându-i pe ei departe, a rânduit ca fiecare deosebi să adune buruieni. Deci mai întâi năvălind asupra unuia, l-a ucis pe el cu pietre, apoi şi pe celălalt l-a ucis aşijderea. Şi luând trupurile lor, le-a ascuns lângă o scursură de apă ce era acolo.

    Aşa sfinţii răbdători de chinuri ai lui Hristos, doctorii cei fără de plată, Cosma şi Damian, şi-au luat sfârşitul vieţii şi s-au învrednicit de cununile muceniceşti de la Hristos Domnul, Mântuitorul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine cinste şi slavă, acum şi de-a pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Sfinţii Mucenici şi Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian

  Slăviţilor făcători de minuni şi Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian! Iubindu-L pe Hristos Dumnezeu din tinereţile voastre, nu numai meşteşugul doctorilor aţi învăţat, ci mai ales har neîmpuţinat al tămăduirii tuturor bolilor aţi primit de la Dumnezeu. Pentru aceasta, şi pe noi, care cădem înaintea cinstitei icoanei voastre, degrab auziţi-ne. Pe copiii care cer ajutorul vostru la învăţătură povăţuiţi-i cu rugăciunile voastre, ca, râvnind vieţuirii voastre, să afle nu numai cele pământeşti, ci mai ales să sporească în cucernicie şi în credinţa cea dreaptă. Celor ce zac de boală şi s-au deznădăjduit de ajutorul omenesc, dar aleargă la voi cu credinţă fierbinte şi rugăciune osârdnică, tămăduire dăruiţi-le cu cercetarea voastră cea milostivă şi de minuni făcătoare; aşijderea şi pe cei ce din pricina bolilor grele au căzut în trândăvire, în puţinătate de suflet şi în cârtire, cu harul cel dat vouă de Dumnezeu întăriţi-i în răbdare şi îndrumaţi-i ca să priceapă sfânta şi desăvârşita voie a lui Dumnezeu în ce ne priveşte şi să se facă părtaşi ai harului mântuitor al lui Dumnezeu. Pe toţi cei ce aleargă la voi cu osârdie ocrotiţi-i de bolile cele crunte, şi apăraţi-i de moartea năprasnică, şi cu puternica voastră mijlocire înaintea lui Dumnezeu păziţi-i neclintiţi în dreapta credinţă şi ajutaţi-i în sporirea duhovnicească, ca împreună cu voi să se învrednicească în veacul ce va să vină a lăuda şi a slăvi numele cel preasfânt şi de mare cuviinţă al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.